știri² vt [At: L. ROM. 1961, nr. 1, 22 / Pzi: ~resc / E: știre] (Reg) A înștiința.

știri¹ vri [At: ȘEZ. II, 20 / V: (reg) șteri / Pzi: ~resc / E: ns cf știr³] (Mol; Trs) 1-2 (D. gât) A se inflama (din cauza răcelii). 3-4 (D. gât) A se irita (din cauza unei mâncări picante, acre etc.). 5-6 (D. oameni) A răguși. 7-8 (D. oameni) A se sforța să înlăture iritarea gâtului printr-o tuse ușoară.

ȘTIRI, știresc, vb. IV. Refl. (Regional) A răguși. Și eu morăiam de mi s-o știrit gîtlejul. La TDRG. Copiii... se știresc în gît. ȘEZ. II 20.

ȘTIRI, știresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A răguși. – Comp. rus ščerit’.

A SE ȘTIRÍ pers. 3 se ~éște intranz. A i se înăspri laringele (în urma tusei, vorbirii cu voce tare, răcelii etc.). /cf. stir

ȘTIRE, (1) știri, s. f. 1. Veste (în presă, la radio etc.), informație scurtă despre un eveniment; noutate. ◊ Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informație. 2. Cunoaștere, cunoștință. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva. Loc. vb. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. – V. ști.

ștere sf vz știre

șteri v vz știri¹

știre sf [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / V: (îvr) ștere / Pl: ~ri / E: ști] 1 (Îvp) Cunoaștere (1). 2 (Îvp; îe) A avea (în sau de) ~ A avea cunoștință de ceva. 3 (Îvp; îlav) Cu ~ Pe știute. 4 (Îvp; îlav) Fără (de) ~ Pe neașteptate. 5 (Îvp; îal) Fără să (se) știe (1). 6-7 (Îlav) Cu (sau, îvr, prin) ~a (cuiva) ori fără (de) ~a (cuiva) Cu (sau fără) cunoștința (cuiva). 8-9 (Pex; îal) Cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. 10 (Reg; îe) A nu ști în ~a sa nimic A nu avea nimic pe conștiință. 11 (Înv) Mărturie. 12 (Înv) Dovadă (1). 13 Veste. 14 Noutate. 15 (Pop; îe) A ști (sau a afla) de ~a (cuiva) sau a(-i) ști (cuiva) de ~, (îvr) a(-i) ști (cuiva) – A avea informații, vești despre cineva. 16 (Pop; îae) A avea în vedere (pe cineva). 17 (Pop; îe) A fi în Ț~a cuiva A fi în grija cuiva. 18 (Pop; îae) A fî în paza cuiva. 19 (Îvp; îe) A avea (cuiva) de ~ A avea grijă (de cineva). 20-21 (Pop; îe) A lăsa (pe cineva) sau a se duce (ori a pleca, a porni etc.) în ~a lui Dumnezeu (sau Domnului, Celui de Sus) A lăsa (pe cineva) sau a se duce (ori a pleca, a pomi etc.) la voia întâmplării. 22 (Ccr) Document (1). 23 (Ccr) Sursă de informație. 24 (Îlv) A da (cuiva) de ~ A înștiința. 25 (Pop; îe) Turcii știu de ~a lui Se spune pentru a arăta că nu se știe (1) ce s-a întâmplat cu cineva (sau cu ceva). 26 (Pop; îae) Se spune pentru a arăta că cineva (sau ceva) nu poate fi găsit.

ȘTIRE, știri, s. f. 1. Veste, informație; noutate. ◊ Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informație. 2. Cunoaștere, cunoștință. ◊ Loc. adv. cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. – V. ști.

ȘTIRE, știri, s. f. 1. Veste, informație; noutate. Acum un ceas am primit știrea. DUMITRIU, N. 112. Radiojurnalul de duminică transmite știrile cele mai importante ale săptămînii. BARANGA, I. 167. De-or întreba în sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre. COȘBUC, P. I 78. ◊ Expr. A da de știre v. d a³ (I 11). (Învechit) A (se) face (de) știre = a (se) comunica, a (se) înștiința. De cu sară se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune a doua zi. NEGRUZZI, S. I 148. Ieremia-vodă... făcu știre cardinalului că Mihai-vodă voiește a intra în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 222. A ști de știrea cuiva sau a-i ști cuiva de știre (sau, rar, a-i ști cuiva știre) = a avea vești (despre cineva), a ști unde se află, ce face; a-i păsa de cineva. Udrea are poruncă să o ducă într-un loc ascuns, unde nimeni să nu-i știe de știre. GANE, N. II 75. El a-ntrebat pe toți d-a rîndul, Dar nimeni știre nu-i știa. COȘBUC, P. I 100. Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soarta-i n-o-mblînzește, nimeni fruntea nu-i mîngîie. EMINESCU, O. I 52. ♦ (Concretizat) Act, document, izvor care servește ca sursă de informație. Despre frații și surorile lui Eminescu avem știri puține și nesigure. CĂLINESCU, E. 31. 2. Cunoaștere, cunoștință (despre ceva). N-are de unde să fie documentul! Noi n-avem nici o știre, striga moș Șărban. BUJOR, S. 125. ◊ Expr. Cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea sau încuviințarea cuiva. Nu-i dă voie să facă o singură mișcare fără știrea ei. C. PETRESCU, C. V. 217. Au luat de la crîșmar cîte trei lei pe cîte trei băniți de fasole, fără știrea bărbaților. SP. POPESCU, M. G. 23. Stați!... încotro vă duceți, boieri, fără-a mea știre? ALECSANDRI, T. II 94. (Învechit) A avea în (sau de) știre = a lua cunoștință de ceva, a ști sau a afla ceva. Fiicele mele, s-aveți în știre c-am găsit să vă căsătoresc pe-amîndouă. ODOBESCU, la TDRG. Ia, am venit și eu cu cumătră oaie să mai vorbim cîte ceva de-ale noastre, de care d-voastră bărbații, nu trebuie să aveți de știre. ȘEZ. III 112. În știrea cuiva = în grija, în paza cuiva sau la cheremul cuiva. Fără voie luai steagul din mînile lui, și mă aruncai pe scară, în știrea lui dumnezeu. GANE, N. II 110. Se suie cu toții și pornesc în știrea mării, în voia întîmplării. SEVASTOS, la TDRG.

ȘTÍRE ~i f. 1) Informație care devine cunoscută de cineva; mesaj; noutate; veste. Ultimele ~i. ◊ A da de ~ a comunica; a anunța. A ști de ~ea cuiva (sau a-i ști (cuiva) de ~) a avea vești despre cineva. 2) Posedare de informații; cunoaștere. ◊ Cu (sau fără) ~ea cuiva cu (sau fără) aprobarea sau învoirea cuiva. În ~ea cuiva în grija cuiva. /v. a ști

știre f. 1. acțiunea de a ști; 2. ceea ce se știe, ce se află, informațiune, veste: a da de știre cuiva; 3. știință: cu știre, fără știre. [V. ști].

ștíre f. (d. știŭ). Informațiune, veste: a sosit o știre. A nu maĭ ști de știrea cuĭva saŭ a unuĭ lucru (fam.), a nu maĭ ști unde-ĭ.

știrésc v. tr. (rus. ščéritĭ, ceh. štĭeriti, štiriti, a rînji. V. oțărăsc). Est. Zgîriĭ căptușeala guriĭ saŭ a gîtuluĭ după o mîncare prea sărată saŭ ardeĭată după care n’aĭ băut apă saŭ după o răceală: mi s’a știrit gura. Tușesc hîrîit după un rachŭ prea tare saŭ un borș prea ferbinte: dădu de dușcă rachiu și-șĭ știri cu putere gîtu (Sadov. VR. 1911, 3, 332). V. strepezesc.

+da de știre/de veste (a ~) (a vesti) loc. vb. v. da²

știre s. f., g.-d. art. știrii; (informații) pl. știri

știre s. f., g.-d. art. știrii; (informații) pl. știri

știre s. f., g.-d. art. știrii; (informații) pl. știri

ȘTIRI vb. v. răguși.

știri vb. v. RĂGUȘI.

ȘTIRE s. 1. veste, (rar) semn, (înv.) cuvânt, glas, havadiș, pliroforie, ștafetă, (turcism înv.) mujdea. (Așteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, veste, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. comunicare, informație, înștiințare, veste. (A primit o ~ de mare importanță.) 4. cunoștință, informație, veste, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?)

ȘTIRE s. v. cunoaștere.

știre s. v. CUNOAȘTERE.

ȘTIRE s. 1. veste, (rar) semn, (înv.) cuvînt, glas, havadiș, pliroforie, ștafetă, (turcism înv.) mujdea. (Așteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, veste, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. comunicare, informație, înștiințare, veste. (A primit o ~ de mare importanță.) 4. cunoștință, informație, veste, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?)

știrí², știrésc, vb. IV (reg.) a înștiința.

știrí¹, știrésc, vb. IV (refl.) 1. (despre gâtlej) a se inflama, a se irita. 2. (despre oameni) a răguși. 3. (despre oameni) a se sforța să înlăture iritarea gâtului printr-o tuse ușoară; a-și drege glasul.

știre-pirat expr. (pub.) 1. știre neautorizată / neoficială. 2. știre falsă.