2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘOVĂÍT, -Ă, șovăiți, -te, adj. (Rar) 1. Plin de ezitări, nehotărât. 2. Cotit, sinuos, întortocheat. – V. șovăi.

ȘOVĂÍT, -Ă, șovăiți, -te, adj. (Rar) 1. Plin de ezitări, nehotărât. 2. Cotit, sinuos, întortocheat. – V. șovăi.

șovăit, ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 139 / V: (îvr) ~iat, ~voit, (reg) ~veiat, (înv) șuv~ / Pl: ~iți, ~e / E: șovăi1] 1 (Rar; d. mers, mișcări, atitudini etc.) Șovăitor (1). 2 (Îrg; d. ape curgătoare, drumuri etc.) Care face coturi Si: cotit (6), sinuos. 3 (Înv; pex; îf șuvăit) Care este strâmb Si: încovoiat. 4 (Înv; d. manifestări, acțiuni ale oamenilor) Perfid. 5 (Înv; d. manifestări, acțiuni ale oamenilor) Ascuns2 (3). 6 (Rar; d. oameni) Șovăitor (3). 7 (Reg; d. oameni) Deșirat2 (7).

ȘOVĂÍT, -Ă, șovăiți, -te, adj. (Rar) 1. Plin de ezitări, nehotărît, nedecis, neprecis. Epoca zisă de bronz... ne prezintă în toate productele ei forme șovăite de o grație originală. ODOBESCU, S. II 256. 2. Cotit, sinuos, întortocheat. Pe-o potecă șovăită merge mierla. GOROVEI, C. 235. – Variantă: șovoít, -ă (NEGRUZZI, S. I 29) adj.

șovăit, -ă adj. Cotit, întortocheat: uliță șovăită. – Și șovoit (nord) și șuvăit (vechĭ).

ȘOVĂÍ, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

șovăi2 vi [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 141 / V: (înv) șuv~ / Pzi: 3 ~e, ~ește / E: nct] (Trs) 1 (D. vânt) A șuiera (12). 2 (D. obiecte aruncate) A șuiera (5). 3 (D. ape) A vui.

șovăi1 [At: PRAV. 58 / V: (îvr) ~voi, (înv) șuv~ / Pzi: șovăi, ~esc / E: vsl *шавати, bg шавам] 1 vi (Înv; d. ființe) A-și schimba direcția de mers Si: a coti2. 2 vi (Pop) A păși nesigur (poticnindu-se, clătinându-se, deviind de la direcția de mers, zăbovind) Si: a se clătina (7), a se împletici. 3 vi (Pex; d. oameni) A fi nehotărât în mișcări. 4 vi (Pan; d. obiecte) A-și pierde stabilitatea Si: a se balansa (1), a se legăna. 5 vi (Pop; d. ape curgătoare, drumuri etc.) A coti2 (11). 6 vi (Îrg; d. oameni) A se eschiva (recurgând la subterfugii). 7 vi (Îrg; d. oameni) A căuta pretexte. 8 vi (Îrg; d. oameni) A încerca să tergiverseze (ocolind adevărul). 9 vi (Înv; îf șuvăi) A-și declina răspunderea. 10 vt (Înv; îf șuvăi) A disculpa (1). 11 vt (Înv) A pretinde. 12 vt (Înv) A pretexta. 13 vi (D. oameni) A sta la îndoială Si: a ezita (3), (pop) a se codi (2), (reg) a șovârca (5). 14 vi (Fig) A deveni fluctuant, tinzând să scadă în intensitate, să-și piardă din fermitate Si: a fluctua, a oscila.

șovâi, ~ie a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 187 / V: (reg) șohâi / Pl: ~ / E: ns cf șovăi1, șovan3, șoveu] (Ban) 1 Strâmb. 2 Înclinat.

ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

ȘOVĂÍ, șóvăi și șovăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, clătinîndu-se; a se împletici. Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133. Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254. Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Poetic) Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sauazvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre lucruri) A se mișca, a oscila, a se clătina. Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81. ◊ (Prin metonimie) Lumînările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84. 2. Fig. A fi nehotărît, a sta în cumpănă dacă să facă sau să spună un lucru; a nu se putea hotărî; a ezita. Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163. Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235. Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210. ◊ (Despre abstracte) Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142. 3. Fig. A se codi, a o suci, a o întoarce, a căuta pretexte. Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.

A ȘOVĂÍ șóvăi intranz. 1) A păși nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Și șovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

șovăì v. 1. a se clătina pe picioare: intră șovăind; 2. fig. a nu fi sigur, a sta în cumpănă. [Dela un primitiv șov, oblic v. șovoit), de origină necunoscută].

șovoit a. Mold. întortochiat: pe șovoita uliță NEGR. [V. șovoì].

șóvăĭ și -ăĭésc v. intr. (cp. cu ung. csóválni, a clătina din cap, pol. szwankować, germ. schwanken, a șovăi, și cu rom. încovoĭ). Vechĭ. Merg cotind ca să scap de urmăritorĭ. Merg clătinîndu-mă (de boală orĭ de beție). Fig. Lungesc vorba ca să scap de răspuns. Azĭ. Preget, ezit, mă codesc, staŭ pe gîndurĭ, nu mă pot hotărî să fac ceva. – În nord și șovoĭesc. Vechĭ șu-. V. hodorogesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie

șovăí vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi/șovăiésc, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șóvăie/șovăiáscă

șovăi (ind. prez. 1 sg. șovăi, 3 sg. și pl. șovăie)

șovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

arată toate definițiile

Intrare: șovăit
șovăit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șovăit
  • șovăitul
  • șovăitu‑
  • șovăi
  • șovăita
plural
  • șovăiți
  • șovăiții
  • șovăite
  • șovăitele
genitiv-dativ singular
  • șovăit
  • șovăitului
  • șovăite
  • șovăitei
plural
  • șovăiți
  • șovăiților
  • șovăite
  • șovăitelor
vocativ singular
plural
șovoit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șovoit
  • șovoitul
  • șovoitu‑
  • șovoi
  • șovoita
plural
  • șovoiți
  • șovoiții
  • șovoite
  • șovoitele
genitiv-dativ singular
  • șovoit
  • șovoitului
  • șovoite
  • șovoitei
plural
  • șovoiți
  • șovoiților
  • șovoite
  • șovoitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șovăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șovăi
  • șovăire
  • șovăit
  • șovăitu‑
  • șovăind
  • șovăindu‑
singular plural
  • șovăie
  • șovăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șovăi
(să)
  • șovăi
  • șovăiam
  • șovăii
  • șovăisem
a II-a (tu)
  • șovăi
(să)
  • șovăi
  • șovăiai
  • șovăiși
  • șovăiseși
a III-a (el, ea)
  • șovăie
(să)
  • șovăie
  • șovăia
  • șovăi
  • șovăise
plural I (noi)
  • șovăim
(să)
  • șovăim
  • șovăiam
  • șovăirăm
  • șovăiserăm
  • șovăisem
a II-a (voi)
  • șovăiți
(să)
  • șovăiți
  • șovăiați
  • șovăirăți
  • șovăiserăți
  • șovăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șovăie
(să)
  • șovăie
  • șovăiau
  • șovăi
  • șovăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șovăi
  • șovăire
  • șovăit
  • șovăitu‑
  • șovăind
  • șovăindu‑
singular plural
  • șovăiește
  • șovăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șovăiesc
(să)
  • șovăiesc
  • șovăiam
  • șovăii
  • șovăisem
a II-a (tu)
  • șovăiești
(să)
  • șovăiești
  • șovăiai
  • șovăiși
  • șovăiseși
a III-a (el, ea)
  • șovăiește
(să)
  • șovăiască
  • șovăia
  • șovăi
  • șovăise
plural I (noi)
  • șovăim
(să)
  • șovăim
  • șovăiam
  • șovăirăm
  • șovăiserăm
  • șovăisem
a II-a (voi)
  • șovăiți
(să)
  • șovăiți
  • șovăiați
  • șovăirăți
  • șovăiserăți
  • șovăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șovăiesc
(să)
  • șovăiască
  • șovăiau
  • șovăi
  • șovăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șovăit șovoit rar

etimologie:

  • vezi șovăi
    surse: DEX '09 DEX '98

șovăi

  • 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133.
      surse: DLRLC
    • Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254.
      surse: DLRLC
    • Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297.
      surse: DLRLC
    • Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189.
      surse: DLRLC
    • poetic Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sau – azvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A fi nehotărât, a sta la îndoială, a se codi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ezita attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163.
      surse: DLRLC
    • Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235.
      surse: DLRLC
    • Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210.
      surse: DLRLC
    • Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A se eschiva, a căuta pretexte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15.
        surse: DLRLC
      • Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81.
      surse: DLRLC
    • prin metonimie Lumînările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84.
      surse: DLRLC

etimologie: