3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.

ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.

ȘOPTÍT1 s. n. Șoptire. – V. șopti.

ȘOPTÍT1 s. n. Șoptire. – V. șopti.

șoptit1 sn [At: COȘBUC, P. I, 142 / Pl: ~uri / E: șopti] 1 Șoptire (1). 2 (Pop; îlav) Pe ~e (sau, îvr, pe ~ele) Cu voce scăzută.

șoptit2, ~ă a, av [At: CARAGIALE, O. IV, 170 / Pl: ~iți, ~e / E: șopti] 1-2 (Care este rostit) încet Si: (rar) șoptitor (3), (reg) șopotit (1-2), șușuit2 (1-2), (îvr) șoptos.

ȘOPTÍT1 s. n. Șoptire; șoaptă. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit. COȘBUC, P. I 142. ◊ Fig. În șoptitul izvoarelor și în freamătul codrilor a răsunat... frumoasa noastră doină. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ Expr. Pe șoptite = încetișor, în șoaptă; fig. în taină, cu fereală, în surdină. Între felurile de mîncare, îl informă pe șoptite, în ureche, despre calitățile și cusururile fiecăruia. C. PETRESCU, Î. I 281. Se vorbea pe șoptite, dar apăsat și tăios. BART, E. 327. – Formă gramaticală: (în expr.) șoptite.

ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -ie, adj. (Despre cuvinte) Rostit în șoaptă, încet, (Adverbial) Fig. Păsările cîntă mai șoptit. RALEA, O. 118.

șoptit n. acțiunea de a șopti: a copilei rugăciune tainic un șoptit murmură EM.

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja.

șopti [At: PSALT. HUR, 1v/1 / V: (îrg) șup~ / Pzi: ~tesc / E: vsl шъптати] 1-2 vti A spune (ceva) pronunțând cuvintele fără participarea coardelor vocale sau cu voce scăzută Si: (reg) a șâgni (1-2), a șopăcăi (1-2), șopăi (1-2), a șoporoi (1-2), a șopoti (1-2), a șoșoi2 (2-3), a șoșoni (1-2), șușoti (2-3), a șușui2 (3-4). 3 vt A comunica ceva vorbind încet, să nu audă alții Si: a sufla, (reg) a șopăcăi (3), a șopăi (3), a șoșoi2 (4), a șușoti (4), a șușui2 (5). 4-5 vtr A (se) vorbi în taină Si: a (se) bârfi (1-2), a cleveti (3). 6 vrim A se zvoni. 1 vt A spune în mod confidențial. 8 vrr (îvr) A se sfătui pe ascuns. 9 vi (Trs) A suspina plângând. 10-11 vti (Fig; d. ape, frunze, vânt etc.) A produce un sunet slab Si: a fremăta, a murmura, a susura.

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. šĩpŭtati, bg. șeptja.

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Intranz. A vorbi în șoaptă, încet, în taină. Oamenii șopteau liniștiți. DUMITRIU, N. 88. Șoptesc încă domnițele-n iatac. VLAHUȚĂ, O. A. II 162. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură Cînd eu stau șoptind cu draga. EMINESCU, O. I 106. ◊ Expr. A șopti în barbă v. barbă.Tranz. A spune (ceva) în șoaptă, încet. Le șoptea ostașilor vorbe aspre de îmbărbătare. DUMITRIU, N. 112. Tinerii mergeau înainte și rar își șopteau cuvinte fericite, dar sufletele lor își spuneau multe în taină. SADOVEANU, O. IV 83. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. ◊ Refl. reciproc. (Cu pronumele în dativ) Gherghina ajuta lui Alexă să pună caii, mai șoptindu-și cîte o vorbă dulce, BUJOR, S. 104. Și peste arbori răsfirați Răsare blinda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. EMINESCU, O. I 186. ♦ A informa vorbind încet, în secret; a sufla (8). Am voie să-i șoptesc lui Micu Bucur. STANCU, D. 306. ♦ Fig. (Despre frunze, iarbă, apă etc.) A murmura, a susura. Moldova șoptea aproape, lunca șoptea împrejur și trunchiurile albe ale mestecenilor sclipeau ca niște lumînări. SADOVEANU, O. I 19. ♦ Refl. (în poezia populară) A se înțelege, a se sfătui cu cineva în șoaptă, a tăinui. S-au dus în ascuns... Și mi s-au vorbit Și mi s-au șoptit. TEODORESCU, P. p. 435.

A SE ȘOPTÍ se ~ésc intranz. A vorbi încet unul cu altul (punând la cale ceva). /<sl. šuptati, bulg. šeptja

A ȘOPTÍ ~ésc 1. intranz. A vorbi în șoaptă. ◊ ~ în barbă a murmura ceva în șoaptă, ca pentru sine. 2. tranz. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. ~ la examene. /<sl. šuptati, bulg. šeptja

șoptì v. 1. a vorbi încet la ureche: îmi șopti câteva cuvinte; 2. se zice de sunetul cu care s’agită frunzele. [Contras din șopotì].

șoptésc v. intr. (var. din șopotesc; vsl. šipŭtati, sîrb. šaptati, rus. šeptátĭ, a șopti. V. șoaptă, șipot, șopot). Șopotesc, vorbesc încet. V. tr. Spun șopotind (fără vibrarea coardelor vocale): mĭ-a șoptit la ureche să mă feresc de el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șoptít s. n. (pl. șoptíte în loc. pe ~)

șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă

șoptíte (pe ~) loc. adv.

șoptí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șopteáscă

arată toate definițiile

Intrare: șoptit (adj.)
șoptit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoptit
  • șoptitul
  • șoptitu‑
  • șopti
  • șoptita
plural
  • șoptiți
  • șoptiții
  • șoptite
  • șoptitele
genitiv-dativ singular
  • șoptit
  • șoptitului
  • șoptite
  • șoptitei
plural
  • șoptiți
  • șoptiților
  • șoptite
  • șoptitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șoptit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoptit
  • șoptitul
  • șoptitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • șoptit
  • șoptitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: șopti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șopti
  • șoptire
  • șoptit
  • șoptitu‑
  • șoptind
  • șoptindu‑
singular plural
  • șoptește
  • șoptiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoptesc
(să)
  • șoptesc
  • șopteam
  • șoptii
  • șoptisem
a II-a (tu)
  • șoptești
(să)
  • șoptești
  • șopteai
  • șoptiși
  • șoptiseși
a III-a (el, ea)
  • șoptește
(să)
  • șoptească
  • șoptea
  • șopti
  • șoptise
plural I (noi)
  • șoptim
(să)
  • șoptim
  • șopteam
  • șoptirăm
  • șoptiserăm
  • șoptisem
a II-a (voi)
  • șoptiți
(să)
  • șoptiți
  • șopteați
  • șoptirăți
  • șoptiserăți
  • șoptiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoptesc
(să)
  • șoptească
  • șopteau
  • șopti
  • șoptiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șoptit (adj.)

etimologie:

  • vezi șopti
    surse: DEX '09 DEX '98

șoptit (s.n.)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit. COȘBUC, P. I 142.
      surse: DLRLC
    • figurat În șoptitul izvoarelor și în freamătul codrilor a răsunat... frumoasa noastră doină. VLAHUȚĂ, la CADE.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Pe șoptite = în șoaptă.
      surse: DLRLC sinonime: încetișor 2 exemple
      exemple
      • Între felurile de mîncare, îl informă pe șoptite, în ureche, despre calitățile și cusururile fiecăruia. C. PETRESCU, Î. I 281.
        surse: DLRLC
      • Se vorbea pe șoptite, dar apăsat și tăios. BART, E. 327.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. figurat În taină, cu fereală, în surdină.
        surse: DLRLC
  • comentariu Formă gramaticală (în expresie): șoptite.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi șopti
    surse: DEX '09 DEX '98

șopti

  • 1. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: răcni striga țipa (striga) 8 exemple
    exemple
    • Oamenii șopteau liniștiți. DUMITRIU, N. 88.
      surse: DLRLC
    • Șoptesc încă domnițele-n iatac. VLAHUȚĂ, O. A. II 162.
      surse: DLRLC
    • Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură Cînd eu stau șoptind cu draga. EMINESCU, O. I 106.
      surse: DLRLC
    • Le șoptea ostașilor vorbe aspre de îmbărbătare. DUMITRIU, N. 112.
      surse: DLRLC
    • Tinerii mergeau înainte și rar își șopteau cuvinte fericite, dar sufletele lor își spuneau multe în taină. SADOVEANU, O. IV 83.
      surse: DLRLC
    • Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Gherghina ajuta lui Alexă să pună caii, mai șoptindu-și cîte o vorbă dulce, BUJOR, S. 104.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Și peste arbori răsfirați Răsare blînda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. EMINESCU, O. I 186.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. tranzitiv A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sufla un exemplu
      exemple
      • Am voie să-i șoptesc lui Micu Bucur. STANCU, D. 306.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Moldova șoptea aproape, lunca șoptea împrejur și trunchiurile albe ale mestecenilor sclipeau ca niște lumînări. SADOVEANU, O. I 19.
        surse: DLRLC
    • 1.5. reflexiv (În poezia populară) A se înțelege, a se sfătui cu cineva în șoaptă.
      surse: DLRLC sinonime: tăinui un exemplu
      exemple
      • S-au dus în ascuns... Și mi s-au vorbit Și mi s-au șoptit. TEODORESCU, P. p. 435.
        surse: DLRLC

etimologie: