ȘOPTIT¹ s. n. Șoptire; șoaptă. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit. COȘBUC, P. I 142. ◊ Fig. În șoptitul izvoarelor și în freamătul codrilor a răsunat... frumoasa noastră doină. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ Expr. Pe șoptite = încetișor, în șoaptă; fig. în taină, cu fereală, în surdină. Între felurile de mîncare, îl informă pe șoptite, în ureche, despre calitățile și cusururile fiecăruia. C. PETRESCU, Î. I 281. Se vorbea pe șoptite, dar apăsat și tăios. BART, E. 327. – Formă gramaticală: (în expr.) șoptite.