3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șonțit, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 237/9 / V: (reg) ~ntit / Pl: ~iți, ~e / E: șonți1] 1-4 smf, a (Reg; adesea dep; d. ființe) Șchiop (1-4). 5-6 a, av (Reg) Șchiopătat2 (2-3). 7 a (Mun; d. picioare) Schilodit. 8-9 smf, a (Mol) (Persoană) pocită. 10-11 smf, a (Mol) (Persoană) caraghioasă. 12 a (Reg; pex; d. obiecte) Strâmb. 13 a (Reg; pex; d. obiecte) Înclinat.

ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.

ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Reg.) Schilodit, șchiop, infirm. ♦ Fig. (Despre lucruri) Strâmb, deformat. – V. șonți1.

șonțít, -ă adj. (d. șonț). Fam. Cu mers ridicul saŭ cu haĭnele așezate ridicul pe trup (șolcăit): cine-ĭ șonțita asta? Adv. A merge șonțit, a nu merge normal, a cam șchĭopăta saŭ a te schimosi în mers.

șonți2 vr [At: TDRG / Pzi: esc / E: șonț1] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.

șonți1 [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: esc / E: șont2] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.

ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

A SE ȘONȚÍ se ~ésc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

A ȘONȚÍ ~ésc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘONȚÍT adj. v. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, șchiop, urât, urâțit.

ȘONȚÍT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

șonțit adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

șonțit adj. v. DEFORMAT. DESFIGURAT. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. SLUȚIT. STRÎMB. STRÎMBAT. ȘCHIOP. URÎT. URÎȚIT.

ȘONȚÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șonțí2, șonțésc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

Intrare: șonțit
șonțit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șonțit
  • șonțitul
  • șonțitu‑
  • șonți
  • șonțita
plural
  • șonțiți
  • șonțiții
  • șonțite
  • șonțitele
genitiv-dativ singular
  • șonțit
  • șonțitului
  • șonțite
  • șonțitei
plural
  • șonțiți
  • șonțiților
  • șonțite
  • șonțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șonți (îmbrăca)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
Intrare: șonți (schilodi)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șonțit

etimologie:

șonți (îmbrăca)

  • 1. reflexiv rar A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.
    surse: DLRLC DLRM attach_file un exemplu
    exemple
    • Pentru că munteanul făcea nazuri, nevrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • șonț
    surse: DLRM

șonți (schilodi)