învins¹ sn [At: PANN, E. II, 153/8/ V: ~vencut / Pl: ~uri / E: învinge] 1-5 Învingere (1-5). 6 (Reg; nob) Luptă. 7 (Înv) Prevalare.

învins², ~ă [At: NEGRUZZI, M.T. 413 / V: (înv) ~ncit, (înv) învencut² / Pl: ~nși, ~e / E: învinge] 1-2 smf, a (Persoană) care este înfrântă în luptă. 3-4 smf, a (Persoană) care a pierdut locul fruntaș într-o întrecere sportivă. 5 a (Fig) Combătut într-o discuție. 6 a (Fig) Copleșit² (5). 7-8 smf, a (Persoană) care nu mai are putere de a opune rezistență. 9 smf Supus.

ÎNVINS, -Ă, învinși, -se, adj. Biruit, înfrînt; p. ext. supus. Regii țărilor învinse gem cu greu trăgînd în jug. EMINESCU, O. IV 123. ◊ (Substantivat) Învinșii își plecau fruntea în pulbere. SADOVEANU, O. VII 13. E o mare deosebire între pesimismul de la începutul secolului și... adevăratul pesimism al învinșilor. GHEREA, ST. CR. II 300.

ÎNVINGE, înving, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

învence v vz învinge

învencut², ~ă a vz învins

învince v vz învinge

învinci v vz învinge

învincit, ~ă a vz învins²

învinge [At: MOXA, 403/10 / V: (înv) ~nce, ~vence, ~nci / Pzi: înving / E: în- + lat vincere] 1 vt A înfrânge adversarul în luptă Si: a doborî. 2 vt A se dovedi superior adversarului într-o întrecere sportivă Si: a triumfa. 3-4 vtr A(-și) stăpâni o pasiune, o slăbiciune. 5 vt A fi copleșit de o pasiune. 6 vt (Pex) A duce până la capăt. 7 vr (Reg; nob) A se lupta. 8 vt (înv) A ieși deasupra Si: a prevala. 9-10 vtr (Înv) A (se) obliga să plătească o datorie, dare etc.

CEL CE ȚINE ÎNVINGE (pr.) = Cu răbdarea învingi totul.

IN HOC SIGNO VINCES (lat.) = Prin acest semn vei învinge. Se întrebuințează spre a arăta ceva ce ne va face să învingem într’o împrejurare grea.

OMNIA VINCIT AMOR (lat.) (Virgil) = Dragostea învinge totul.

VAE VICTIS! (lat.) = Vai de cei învinși!

VENI, VIDI, VICI (lat.) = Am venit, am văzut, am biruit. Se spune de obiceiu cînd se îndeplinește o mare ispravă în scurt timp.

ÎNVINGE, înving, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

ÎNVINGE, înving, vb. III. 1. Tranz. A înfrînge (în război), a cîștiga o bătălie, un război etc.; a birui, a doborî. Herodot ne arată cu cîtă greutate i-a învins Darius pe geți. IST. R.P.R. 34. Oamenii aceștia sovietici... au fost mai puternici decît cele mai puternice arme ale morții, pe care le-au învins. STANCU, U.R.S.S. 129. Să te învăț eu ce să facem, ca să învingi tu pe mama. EMINESCU, N. 10. ◊ Refl. reciproc. Se luară de se luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73. ♦ (Complementul este un abstract) A nimici, a distruge, a înlătura din cale. Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare constituie acea forță capabilă să învingă împotrivirea forțelor sociale aflate pe cale de dispariție, care se opun aplicării în interesul societății a legilor economice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 326, 3/5. Lupta să-și învingă slăbiciunea. BART, E. 253. ♦ Intranz. A triumfa, a obține victoria. Lenin a arătat că va învinge și-și va menține puterea numai acela care crede în popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2727. 2. Intranz. A o scoate la capăt, a răzbi. Nu pot mamă-nvinge c-un om, c-un blăstămat de fecior tînăr. RETEGANUL, P. III 37. 3. Tranz. unipers. (Rar) A-l copleși pe cineva dorința de a..., a se simți îndemnat să... Am fost rea și n-aș fi vrut Să te las, ca altă fată, Să mă strîngi tu sărutată? Dar m-ai întrebat vrodată? Mă-nvingea să te sărut Eu pe tine! Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 51. – Forme gramaticale: perf. s. învinsei, part. învins.

A ÎNVINGE înving tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorințe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince

învinge v. a covârși cu putere (fizică sau morală): 1. a repurta o victorie: a învinge pe dușman; 2. a rămânea deasupra, a întrece; 3. a domina: a-și învinge mânia, pasiunile. [Lat. VINCERE].

învincésc (mă) v. refl. (ca și înving). Vs. Mă lupt (rev. I. Crg. II, 85).

învíng, -vins, a -vínge v. tr. (lat. vĭncĕre, victum, it. vincere, fr. vaincre, pv. vencer, cat. sp. pg. vencer. V. pre-venc, con-ving, in-vincibil). Biruĭesc, dovedesc, înfrîng, covîrșesc pin puterea fizică: Trăian ĭ-a învins pe Dacĭ în războĭ. Rămîn deasupra, întrec: a-ĭ învinge pe rivalĭ. Domin, înfrînez: a învinge durerile, mînia, pasiunile. – Vechĭ venc, vinc, vînc, ving, vîng; învenc, învinc (și -cesc), învîng. Part. -vîncut, -vencít. Perf. -vincúĭ. La Cant. și vinc, a vinci.

venc, V. înving.

ving, V. înving.

învins adj. m., pl. învinși; f. sg. învinsă, pl. învinse

învinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înving, 3 sg. învinge, perf. s. 1 sg. învinsei, 1 pl. învinserăm, m.m.c.p. 1 pl. învinseserăm; conj. prez. 1 sg. să înving, 3 sg. să învingă; ger. învingând; part. învins

învinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înving, 1 pl. învingem, perf. s. 1 sg. învinsei, 1 pl. învinserăm; part. învins

învinge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înving, 1 pl. învingem, perf. s. 1 sg. învinsei, 1 pl. învinserăm; part. învins

învencut¹ sn vz învins¹

învinge (înving, învins), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge.

IN HOC SIGNO VINCES (lat.) sub acest semn vei învinge – Eusebiu, „De vita Constantini”, I, 28. Deviză a împăratului creștin Constantin cel Mare, înscrisă sub semnul unei cruci pe stindardele armatei sale, înainte de lupta cu Maxențiu. Astăzi expresia se folosește pentru a arăta calea pe care trebuie să o urmeze cineva pentru a-și realiza un ideal.

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

OMNIA VINCIT AMOR (lat.) dragostea învinge totul – Vergiliu, „Bucolica”, X, 69: „Omnia vincit Amor et nos cedamus Amori” („Dragostea învinge totul, iar noi să ne lăsăm învinși de ea”).

PERPETUO VINCINT QUI UTITUR CLEMENTIA (lat.) cine iartă învinge întotdeauna – Balbus, „Sententiae”, 147.

UNA SALUS VICTIS: NULLAM SPERARE SALUTEM (lat.) o e singură salvare pentru cei învinși: să nu spere în nici o salvare – Vergiliu, „Eneida”, II, 354. Îndemn adresat de Enea luptătorilor săi în ultima noapte a Troiei, spre a le trezi curajul.

VAE VICTIS! (lat.) vai de cei învinși! – Titus Livius, „Ab urbe condita”, V, 48. Cu aceste cuvinte și aruncându-și sabia grea în cumpănă, a întâmpinat Brennus, căpetenia galilor, protestul tribunului Sulpicius, care observase cum galii învingători cântăreau cu greutăți false cele o mie de livre de aur, tribut plătit de romanii asediați pe Capitoliu (387 î. Hr.) în schimbul libertății lor.

VENI, VIDI, VICI (lat.) am venit, am văzut, am învins – Conținutul lapidar al scrisorii prin care Cezar vestea Senatului biruința sa rapidă de la Zela asupra lui Pharnaces, regele Pontului. Expresia unui succes fulgerător.

VICTIS HONOS (lat.) onoare celor învinși! – Formulă de recunoaștere a valorii adversarului învins.

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.

ÎNVINS adj. v. înfrânt.

ÎNVINS adj. bătut, biruit, înfrînt, (înv.) spart. (O armată ~.)

ÎNVINGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăși. 5. v. stăpâni. 6. a(-și) domina, a(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni. (Și-a ~ durerea.) 7. v. răzbi.

ÎNVINGE vb. 1. a bate, a birui, a înfrînge, a întrece, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a bate, a birui, a cîștiga, a izbîndi, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 3. (SPORT) a bate, a dispune, a întrece. (L-a ~ la puncte pe adversar.) 4. a birui, a depăși, a înfrînge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 5. a(-și) birui, a(-șl) înfrîna, a(-și) înfrînge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 6. a domina, a înfrîna, a stăpîni. (Și-a ~ durerea.) 7. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) înfrînge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala, somnul.)

Învins ≠ biruitor

In hoc signo vinces (lat. „Sub acest semn vei învinge”) – Locuțiune adesea întîlnită ca deviză pe blazoane, pe stindarde, pe embleme etc. E legată de o poveste relatată de cronicarul grec Eusebiu Pamphile în „Viața lui Constantin” (I, 28). Se zice că, în anul 312, cînd împăratul Constantin cel Mare a pornit din Bizanț să lupte împotriva Romei decăzute, ar fi apărut pe cer o cruce purtînd inscripția: in hoc sivno vinces. Constantin a înscris aceste cuvinte pe drapelul lui, pe scuturi etc... și a învins! Astăzi locuțiunea este întrebuințată atunci cînd vrei să spui că în virtutea acestor idei, sau mergînd pe această cale, sau cu această credință, tactică etc. vei izbîndi.

Învins-ai, galileanule! – acestea ar fi fost ultimele cuvinte pe care, rănit de moarte, le-ar îi rostit împăratul Iulian în anul 363 al erei noastre. Acest împărat roman, care luptase cu înverșunare împotriva creștinismului și voise să se restaureze cultul păgîn (din care pricină e și poreclit „Apostatul”), a fost prezentat după moartea lui de către istoricii creștini – în scop de prozelitism – drept un pocăit care recunoscuse in extremis, adică în clipa morții, că biruința e de partea creștinismului. Și întrucît Iulian Apostatul avea obiceiul să numească creștinismul (pe care nu l-a considerat o religie) – galileism, ca aluzie la Galileea unde s-a născut Isus, ultimele cuvinte, prin care împăratul s-a dat bătut, ar fi fost „Vicisti, o, Galilee!” (Învins-ai, galileanule!). În mod serios sau în ironie, expresia e folosită spre a recunoaște că adevărul, dreptatea, victoria sint de partea adversarului. IST.

Omnia vincit amor (lat. „Iubirea învinge toate”) Vergiliu, Egloge (X, 69) – El cîntă dragostea poetului Cornelius Gallus, care, trădat de Lycoris, se retrage în Arcadia, în mijlocul păstorilor, și apoi în pădure, spre a duce o viață singuratică. Dar, zadarnic! Gîndurile și inima lui Gallus se întorc la femeia iubită. Și Vergiliu încheie: Omnia vincit amor, et nos cedamus amori (Iubirea învinge toate, și noi cedăm în fața dragostei). La rîndul lui, Voltaire recunoaște invincibila forță a iubirii în aceste două versuri gravate pe soclul unei statui a lui Cupidon: „Qui que tu sois, voici ton maître: Il l’est, le fut, ou le doit être”. (Oricine-ai fi, iată-ți stăpînul: Este, a fost , sau va fi). Coșbuc, în poemul satiric Dr. Juris, face aluzie la iubirea nefericită a lui Gallus. LIT.

Una salus victis, nullam sperare salutem (lat. „Singura salvare a învinșilor este de a nu mai spera în salvare”) – Vergiliu, Eneida (c. II, v. 354). E ultimul îndemn pe care Enea îl adresează luptătorilor adunați în jurul lui în noaptea cînd a fost distrusă Troia, încercînd prin aceste cuvinte să trezească în ei curajul omului ajuns la desperare. Racine, reluînd ideea lui Vergiliu, a precizat clar această intenție în Baiazid (act. I, sc. 4): Mon unique espérance est dans mon désespoir (Singura-mi speranță e în desperarea mea). În poezia Filozofii și plugarii, Coșbuc folosește o variantă prescurtată: Una salus restat victis. LIT.

Vae victis! (lat. „Vai de cei învinși!”) – Titus Livius povestește în Historia romana (V, 48), că în anul 390 î.e.n, după ce au rezistat șapte luni asediului galic asupra Capitoliului, romanii au fost nevoiți să capituleze. Brennus, comandantul galilor, le-a cerut o despăgubire de 1000 de taleri de aur, spre a se retrage din Roma. Tribunul Sulpicius a adunat această avere. Dar în timp ce era cîntărit aurul, romanii au reproșat că sînt folosite greutăți false. Atunci, Brennus, aruncând spada-i cea grea în balanță, a rostit cuvintele ce-au devenit proverbiale: Vae victis! Tot din acest episod istoric a rămas și expresia: a-și arunca sabia în cumpănă. Se citează în sensul că soarta celui învins e în mîna învingătorului. Ca replică, romanii au creat expresia: Gloria victis! (slavă învinșilor), care este antiteza lui „Vae victis”. Vezi și: Una salus victis… IST.

Veni, vidi, vici! (lat. „Am venit, am văzut, am învins!”) – După victoria de la Zala (anul 47 î.e.n.) asupra lui Farnace, regele Pontului, Cezar a trimis la Roma lui Matius o scrisoare cu numai trei cuvinte: „Veni, vidi, vici!” Istoricul Plutarh, care relatează faptul în Viețile paralele („Paralela Alexandru Macedon – Iuliu Cezar”), precizează că Matius, cavaler roman, era unul dintre cei mai devotați prieteni ai lui Cezar. El a adus de îndată vestea la cunoștința senatului. Plutarh mai arată că Cezar n-a alcătuit textul în grabă sau la întîmplare, ci intenționat a scris cele trei cuvinte, spre a sublinia astfel scurtimea și iuțeala luptei. Acest mesaj, într-adevăr celebru prin conciziunea lui, a devenit o expresie universală, care servește spre a caracteriza un succes rapid. Tudor Arghezi scria despre primul cosmonaut: „Omul a venit, a văzut și a biruit!” IST.

Victis honor! (sau honos) – formulă latină care înseamnă „Onoare învinșilor”. Ca și Gloria victis (vezi la: Vae victis!) era la început adresată vitejilor care, deși înfrînți, au avut o comportare eroică în lupte. Cu timpul însă această expresie s-a mutat pe terenul sportiv, unde o găsim și astăzi, spre a saluta cavalerește pe jucătorul care a pierdut partida, sau spre a-l invita politicos pe adversar să facă el prima mișcare în meciul de revanșă. IST.

Victrix causa diis placuit, sed victa Catoni (lat. „Zeii au fost pentru învingător (Cezar), dar Cato pentru învins (Pompei)” – Versul 128 din Pharsalia (cartea I), poemul lui Lucan, care descrie luptele dintre Cezar și Pompei. După ce acesta din urmă a fost înfrînt la Pharsalos (anul 48), numai Cato a rămas credincios cauzei celui învins. Versul caracterizează deci pe cel ce slujește o idee, o cauză, chiar cînd a ajuns singurul ei apărător. În romanul Slujbașii, al lui Honoré de Balzac, numai funcționarul Phellion are curajul să conducă pînă în stradă pe fostul lui șef căzut în dizgrație și să-i exprime admirația plină de respect. Cînd se întoarce la birou, un coleg recunoaște: Victrix causa diis placuit, sed victa Catoni! (vezi Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 264). LIT.