ÎNVINGE, înving, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).