înmuiat, ~ă a [At: DEX / P: ~mu-iat / Pl: ~ați, ~e / E: înmuia] 1 Introdus în apă sau în alt lichid Si: udat, umezit. 2 (Reg; rar) Împodobit cu cusături, cu broderii de mătase. 3 (D. ochi) Înlăcrimat². 4-5 Care a devenit moale (prin încălzire sau) prin adaos de lichid. 6 (Fig) Fără vlagă. 7 (Fig; d. oameni) Care s-a liniștit. 8 (D. ger, vreme) Îmblânzit.

ÎNMUIAT, -Ă, înmuiați, -te, adj. (În concurență cu muiat) 1. Introdus în apă sau în alt lichid. ♦ (Despre ochi) Umezit, scăldat în lacrimi. Surîd cu buzele arse și-mi simt ochii înmuiați. CAMIL PETRESCU, U. N. 286. ♦ Moale, nerezistent. Umbla legănat și cu genunchii înmuiați. REBREANU, I. 24. 2. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblînzit. ♦ Înduioșat, mișcat.

ÎNMUIAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNMUIA și A SE ÎNMUIA. 2) fig. Care nu mai are putere; lipsit de vlagă. /v. a (se) înmuia

înmuia [At: DA / P: ~mu-ia / Pzi: înmoi / E: în- + muia] 1-2 vtr A (se) introduce într-un lichid Si: a muia, a uda, a umezi. 3 vt (Reg; rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase etc. 4-7 vtr (A face să devină sau) a deveni mai moale, (prin încălzire sau) prin subțiere cu un lichid. 8-9 vtr (Pfm; îe) A (i se) ~ (cuiva) inima A (se) înduioșa. 10-11 vtr (Fig) (A face să fie sau) a deveni mai blând Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli. 12 vr (D. ger, vreme) A se domoli.

moi² sn vz molie

ÎNMUIA, (ÎM)MUIA (-moiu) I. vb. tr. 1 A face (mai) moale; Ⓕ F ~ spinarea cuiva, a-l bate sdravăn: să nu-ți mai calce piciorul prin curtea mea, că-ți voiu înmuia spatele cu bătaia (FIL.) ¶ 2 A face, a lăsa mai domol, a mai îmblînzi, a îndulci; a potoli: i-a (îm)muiat inima ¶ 3 A uda, a umezi; a întinge: ~ în apă; a ~ degetul în gură; l-a tot muiat (firul) cu limba, și... de ce-l muia, de-aia firul se ’ncîrlionța și mai tare (CAR.); ~ condeiul în cerneală; Ercule avu grija de a-și înmuia vîrful săgeților sale în sîngele... jigăniei (ISP.) ¶ 4 A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir, etc.: înmuiau în fir și în pietre scumpe hainele de pe dînșii (ODOB.); muiați din cap pîn’n picioare numa’n mătăsuri și ’n fireturi (CAR.). II. vb. refl. 1 A se face mai moale ¶ 2 A se domoli, a se îmblînzi, a se potoli: s’a muiat gerul ¶ 3 A slăbi, a pierde din vigoare, a-i scădea puterile, rezistența, a nu se mai împotrivi: mîna mea s’a muiat, nu mai poate rădica buzdaganul (ODOB.); picioarele i se moaie și-l umple o frică neînțeleasă (VLAH.); i s’a muiat glasul; Radul... văzînd că oastea i se înmoaie, dete dosul (ISP.); cînd se mai muia jocul (DLVR.) ¶ 4 A se uda, a se umezi [lat. molliare].

ÎNMUIA, înmoi, vb. I. (În concurență cu muia) Tranz. 1. A băga, a introduce ceva în apă sau în alt lichid. Ana își înmuie buzele în rachiu. REBREANU, I. 20. ♦ A uda, a umezi, a scălda. O sudoare rece îi înmuie tîmplele. CAMIL PETRESCU, O. II 20. 2. A face mai moale prin încălzire sau adaos de lichid. (Refl.) Ar fi bine să mai dea dumnezeu o gură de ploaie, să se mai înmoaie pămîntul. REBREANU, I. 23. ♦ Refl. A fi mai puțin aspru, a se domoli, a se potoli. O furtună cumplită își dezlănțuie furia urlînd fioros în jurul nostru; cîteodată suflarea i se înmoaie și atunci parcă geme într-o desperare răutăcioasă. BART, S. M. 15. Cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. EMINESCU, N. 42. 3. Fig. (Cu privire la glas sau la vorbe) A face să fie mai puțin aspru; a îmblînzi. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. ♦ (Cu privire la inimă) A înduioșa, a mișca. Acel balsam melodios... și acum îmi înmoaie inima, de cîte ori se întîmplă să aud uvertura de vînătoare a lui Mehul. ODOBESCU, S. III 97. ◊ Refl. Își luă iar cojocul, bucuros că inima femeii se înmuiase, în sfîrșit. CAMILAR, TEM. 37. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Dar Filoftei se înmuie deodată. DUMITRIU, P. F. 9. ◊ Tranz. Mihnea își înmuie turbarea în fel de fel de cruzimi. ODOBESCU, S. I 85.

A SE ÎNMUIA mă înmoi intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

A ÎNMUIA înmoi tranz. A face să se înmoaie. ◊ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia

înmuià v. a muia: înmuiând securea în sânge BĂLC.

îmóĭ, V. moĭ 2.

înmóĭ, a -uĭá, V. moĭ 2.

înmuĭá, V. înmoĭ.

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.

înmuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmoi, 3 înmoaie, 1 pl. înmuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să înmoi, 3 să înmoaie; imper. 2 sg. afirm. înmoaie(-l, înmoai-o); ger. înmuind

înmuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmoi, 3 înmoaie, 1 pl. înmuiem; conj. prez. 3 să înmoaie; ger. înmuind

înmuia vb., ind. și conj. prez. 1 sg. înmoi, 3 sg. și pl. înmoaie; ger. înmuind

înmoiu, -muiam 1 imp.

ÎNMUIAT adj. 1. v. scăldat.

ÎNMUIAT adj. 1. muiat, plin, scăldat. (Cu ochii ~ de lacrimi.) 2. moale. (Pîine ~.)

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

ÎNMUIA vb. v. atenua, calma, descrește, diminua, domoli, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

înmuia vb. v. ATENUA. CALMA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

A se înmuia ≠ a se înverșuna, a se învârtoșa, a se întări

A (se) înmuia ≠ a (se) întări