2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

îngăimat, ~ă a [At: NECULCE, ap. LET. II, 395/35 / Pl: ~ați, ~e / E: îngăima] 1 (D. vorbire) Nedeslușit. 2 (D. manifestările oamenilor) Șovăielnic. 3 (D. vorbire) Confuz. 4 (Reg; d. oameni) Fără vlagă. 5 (Reg; d. lucruri) Șubred.

ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre vorbe, fraze) Nedeslușit, neclar, confuz, bolborosit; nehotărît, nesigur. Vorbe îngăimate. ◊ (Adverbial) Oamenii l-au întrebat multe lucruri, iar cantonierul le-a răspuns îngăimat, cu vorbe rupte și cu ochii duși. POPA, V. 112. Eu îi fac podul. Moșneagul atunci zise îngăimat: D-apoi, ai să-l poți face, dragul tatei? CREANGĂ, P. 79. – Pronunțat: -găi-.

ÎNGĂIMAT adj. (Mold.) Nelămurit, încurcat. Deci stă de atunce Hotinul asa îngăimat . . .; nu știm de acum înainte ce a vre Dumnezeu să mai lucreze. NECULCE. Etimologie: îngăima. Vezi și îngăima, îngăimare, îngăimeală. Cf. î n v ă l ă t u c i t.

îngăimat a. confuz: cuvinte îngăimate. ║ adv. încurcat: moșneagul atunci zise îngăimat CR.

îngăĭmát și îngîĭmát, -ă Încurcat, răŭ articulat: cuvinte îngîĭmate. Adv. Articulînd răŭ, îngînînd: a răspunde îngîĭmat.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

îngăima [At: DOSOFTEI, MOL. 74 / Pzi: îngăim, (rar) îngaim, ~mez / E: ns cf îngăla, îngăimăci, îngălmăci] 1 vt (Înv) A purta cu vorba. 2 vt A vorbi confuz. 3 vt (Pop) A înșira vrute și nevrute. 4 vt (Pop) A face ceva de mântuială Si: a îngăla (5). 5 vt (Înv) A tărăgăna lucrurile. 6 vr (Reg) A se îndoi de ceva. 7 vr (Reg) A șovăi. 8 vr (Reg) A pregeta. 9 vt (Înv) A pune pe cineva în încurcătură. 10 vr (Înv) A fi în impas. 11 vt A fredona o melodie.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A vorbi cu greutate, nedeslușit, încurcat, confuz; a îndruga, a bolborosi. Doctorul mai îngăimă cîteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate. REBREANU, P. S. 115. A dat să îngaime o întrebare, dar i s-a agățat vorba pe undeva, în piept. POPA, V. 281. Radu își ridica fața, de-abia îngăima cîte-o vorbă de scăpare și iar cădea pe gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 98. ♦ (Poetic) O păsărică îngăima undeva, sfios, o chemare, la care nu răspundea nimenea. ANGHEL, PR. 7. ◊ Absol. O să văz, a îngăimat morarul. SADOVEANU, M. C. 18. ◊ Refl. reciproc. Multe guri acum se-ngaimă, Vălmășag nespus. COȘBUC, P. II 17. 2. Refl. (Regional) A zăbovi, a sta la îndoială, a ezita, a pregeta, a se codi. Costea mult nu se-ngăima, El dulăii toți chema, Un caș dulce dezvălea. ALECSANDRI, P. P. 55. ◊ Fig. Ce straniu se-ngaimă Amurgul pe drum. LESNEA, I. 133. ♦ Tranz. A reține (pe cineva) de la treabă, a zăbovi. Ceilalți... numai îngăimase pe primar cu vorba, dar nici gînd să plece. SP. POPESCU, M. G. 23. – Pronunțat: -găi-. - Formă gramaticală: prez. ind, pers. 3 sg. și pl. îngáimă.

A ÎNGĂIMÁ îngáim tranz. (cuvinte, propoziții) A pronunța nedeslușit, confuz. / Orig. nec.

ÎNGĂIMA vb. (Mold.) 1. A lungi vorba, a vorbi dezlînat. Sarniție mai pe larg îngăimă această disputație. CANTEMIR,, IST, , 2. A face ceva de mîntuială. Acesta de nu se va nevoi să lucreadze toate lucrurile la vreamea lor, ce o va numai Ingăima (îngăla MUNT.), acesta să-și piardză munca. PRAV. 3. A sta la îndoială. Alt chip de chiverniseală să se afle și spre aceia a să nevoi să nu să îngaime. CI, 170. ♦ A se tulbura. În zădar să îngăimă tot pămîntul. DOSOFTEI, MOL.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie necunoscută. Vezi și îngăimare, îngăimat, îngăimeală. Cf. brodi (2), buigui (1); îngăla.

îngăimà v. 1. a vorbi cu limba zăbavnică; 2. Mold. a zăbovi: Costea mult nu se ’ngăima, el dulăii toți chema POP. [Origină necunoscută].

îngắĭm (vechĭ, ĭar azĭ nord) și îngî́ĭm, (Mold. sud, Munt.) saŭ -éz, a -á. v. tr. (cp. cu îngîn). Încurc, fac perplex (Vechî́): împrejurarea asta te îngăĭmează. Articulez cuvinte neînțelese. (Iron.): a îngîĭmat ceva, dar n’am înțeles. Vechĭ. Trăgănez: a îngăĭma lucrurile. V. refl. Vechĭ. Mă încurc, devin perplex. Mă încurc, perd timpu cu. – Vechĭ: îngaĭmă, să îngaĭme.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

îngăimá vb. (sil. -găi-), ind. prez. 1 sg. îngăim, 2 sg. îngăimi, 3 sg. și pl. îngáimă; conj. prez. 3 sg. și pl. îngáime

îngăima (ind. prez. 1 sg. îngăim, 3 sg. și pl. îngaimă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGĂIMAT adj. bolborosit, mormăit, nearticulat, neclar, nedeslușit, (fig.) morfolit. (Cuvinte ~.)

ÎNGĂIMÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

arată toate definițiile

Intrare: îngăimat
îngăimat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatul
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatul
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimata
  • ‑ngăimata
plural
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimații
  • ‑ngăimații
  • îngăimate
  • ‑ngăimate
  • îngăimatele
  • ‑ngăimatele
genitiv-dativ singular
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatului
  • ‑ngăimatului
  • îngăimate
  • ‑ngăimate
  • îngăimatei
  • ‑ngăimatei
plural
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimaților
  • ‑ngăimaților
  • îngăimate
  • ‑ngăimate
  • îngăimatelor
  • ‑ngăimatelor
vocativ singular
plural
Intrare: îngăima
îngăima1 (1 -găim) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: în-găi-ma info
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăim
  • ‑ngăim
(să)
  • îngăim
  • ‑ngăim
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
(să)
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
îngăima2 (1 -gaim) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: în-găi-ma info
verb (VT20)
Formă nerecomandată: îngăime.
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngaim
  • ‑ngaim
  • îngăim
  • ‑ngăim
(să)
  • îngaim
  • ‑ngaim
  • îngăim
  • ‑ngăim
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngaimi
  • ‑ngaimi
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
(să)
  • îngaimi
  • ‑ngaimi
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
îngăima3 (1 -găimez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăimez
  • ‑ngăimez
(să)
  • îngăimez
  • ‑ngăimez
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngăimezi
  • ‑ngăimezi
(să)
  • îngăimezi
  • ‑ngăimezi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
(să)
  • îngăimeze
  • ‑ngăimeze
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
(să)
  • îngăimeze
  • ‑ngăimeze
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngăimat

etimologie:

  • vezi îngăima
    surse: DEX '09 DEX '98

îngăima îngăimare îngăimat

  • 1. tranzitiv A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a îngăla (2.).
    exemple
    • Doctorul mai îngăimă cîteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate. REBREANU, P. S. 115.
      surse: DLRLC
    • A dat să îngaime o întrebare, dar i s-a agățat vorba pe undeva, în piept. POPA, V. 281.
      surse: DLRLC
    • Radu își ridica fața, de-abia îngăima cîte-o vorbă de scăpare și iar cădea pe gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 98.
      surse: DLRLC
    • poetic O păsărică îngăima undeva, sfios, o chemare, la care nu răspundea nimenea. ANGHEL, PR. 7.
      surse: DLRLC
    • absolut O să văz, a îngăimat morarul. SADOVEANU, M. C. 18.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Multe guri acum se-ngaimă, Vălmășag nespus. COȘBUC, P. II 17.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A sta la îndoială; a se codi.
    exemple
    • Costea mult nu se-ngăima, El dulăii toți chema, Un caș dulce dezvălea. ALECSANDRI, P. P. 55.
      surse: DLRLC
    • figurat Ce straniu se-ngaimă Amurgul pe drum. LESNEA, I. 133.
      surse: DLRLC

etimologie: