2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbinare sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 130 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~nări / E: îmbina] 1 Unire într-un tot Si: alăturare, asamblare, asociere, împerechere, împletire, împreunare, îngemănare, legare, (înv) îmbinătură (1). 2 (Ccr) Ansamblu rezultat din asocierea mai multor elemente. 3 (Reg; ccr) Loc unde se realizează o îmbinare (1) Si: (înv) îmbinătură (2). 4 (Reg; spc) Loc unde se întâlnesc două văi sau două râuri. 5 (Teh; înv) Element care unește două sau mai multe piese. 6 (Teh; înv; pex) Porțiune unde se îmbină (1) două sau mai multe piese.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. Acțiunea de a îmbina; unire într-un tot, împreunare, împletire. Buciu vedea necesitatea îmbinării luptei pentru plan și calitate printr-un efort unic, colectiv, al tuturor tractoriștilor. MIHALE, O. 379. Evenimentele se alungau unele pe altele, grave sau glumețe, după îmbinarea cauzelor. D. ZAMFIRESCU, R. 130. ♦ Asamblare rigidă a elementelor componente ale unui sistem tehnic.

ÎMBINÁRE ~ări f. 1) v. A ÎMBINA și A SE ÎMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (în cadrul unui sistem tehnic, al unei construcții etc.). ~ de colț. 3) Loc unde se îmbină două sau mai multe elemente. /v. a îmbina

îmbina [At: GCR II, 22/12 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbin / E: ml *imbinare] 1-2 vtr A (se) asocia pentru a realiza un tot Si: a (se) alătura, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) lega, a (se) uni. 3 vr (Pfm; îe) Se ~nă ziua cu noaptea Se spune când începe să se facă ziuă.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. A împreuna, a împleti, a face să se lege strîns două sau mai multe elemente (concrete sau abstracte) pentru a obține un tot; a uni. Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524. În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126. ◊ Refl. Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177. Un răsunet tînguios se îmbină cît strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.

A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare

A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare

îmbinà v. a împreuna două lucruri prin căpătâiele lor: a uni laolaltă sprâncene îmbinate. [Lat. *IMBINARE cf. COMBINARE)].

îmbín, a v. tr. (lat. *im-bino, -binare, d. bini, cîte doĭ. V. dezbin 2, combin). Unesc doŭă lucrurĭ la capetele lor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri

îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă

îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. și pl. îmbínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBINÁRE s. 1. v. asamblare. 2. încheiere, prindere, unire. (~ celor două capete ale bârnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINARE s. 1. asamblare, fixare, împreunare, montaj, montare, reunire, unire. (~ elementelor unui sistem.) 2. prindere, unire. (~ celor două capete ale bîrnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

arată toate definițiile

Intrare: îmbinare
îmbinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbinare
  • ‑mbinare
  • îmbinarea
  • ‑mbinarea
plural
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinările
  • ‑mbinările
genitiv-dativ singular
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinării
  • ‑mbinării
plural
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinărilor
  • ‑mbinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îmbina
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbinare
  • ‑mbinare
  • îmbinat
  • ‑mbinat
  • îmbinatu‑
  • ‑mbinatu‑
  • îmbinând
  • ‑mbinând
  • îmbinându‑
  • ‑mbinându‑
singular plural
  • îmbi
  • ‑mbi
  • îmbinați
  • ‑mbinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbin
  • ‑mbin
(să)
  • îmbin
  • ‑mbin
  • îmbinam
  • ‑mbinam
  • îmbinai
  • ‑mbinai
  • îmbinasem
  • ‑mbinasem
a II-a (tu)
  • îmbini
  • ‑mbini
(să)
  • îmbini
  • ‑mbini
  • îmbinai
  • ‑mbinai
  • îmbinași
  • ‑mbinași
  • îmbinaseși
  • ‑mbinaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbi
  • ‑mbi
(să)
  • îmbine
  • ‑mbine
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbină
  • ‑mbină
  • îmbinase
  • ‑mbinase
plural I (noi)
  • îmbinăm
  • ‑mbinăm
(să)
  • îmbinăm
  • ‑mbinăm
  • îmbinam
  • ‑mbinam
  • îmbinarăm
  • ‑mbinarăm
  • îmbinaserăm
  • ‑mbinaserăm
  • îmbinasem
  • ‑mbinasem
a II-a (voi)
  • îmbinați
  • ‑mbinați
(să)
  • îmbinați
  • ‑mbinați
  • îmbinați
  • ‑mbinați
  • îmbinarăți
  • ‑mbinarăți
  • îmbinaserăți
  • ‑mbinaserăți
  • îmbinaseți
  • ‑mbinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbi
  • ‑mbi
(să)
  • îmbine
  • ‑mbine
  • îmbinau
  • ‑mbinau
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbinaseră
  • ‑mbinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbinare

  • 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot.
    exemple
    • Buciu vedea necesitatea îmbinării luptei pentru plan și calitate printr-un efort unic, colectiv, al tuturor tractoriștilor. MIHALE, O. 379.
      surse: DLRLC
    • Evenimentele se alungau unele pe altele, grave sau glumețe, după îmbinarea cauzelor. D. ZAMFIRESCU, R. 130.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi îmbina
    surse: DEX '98 DEX '09

îmbina îmbinare îmbinat

  • 1. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna.
    exemple
    • Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55.
      surse: DLRLC
    • Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524.
      surse: DLRLC
    • În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126.
      surse: DLRLC
    • Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177.
      surse: DLRLC
    • Un răsunet tînguios se îmbină cu strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.
      surse: DLRLC

etimologie: