ÎMBINA, îmbin, vb. I. Tranz. A împreuna, a împleti, a face să se lege strîns două sau mai multe elemente (concrete sau abstracte) pentru a obține un tot; a uni. Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524. În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126. ◊ Refl. Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177. Un răsunet tînguios se îmbină cît strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.