CÎMP, cîmpuri, s. n., (1, 2 astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. (În opoziție cu munte sau deal) Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. Acum 18 ani, auziți voi, acum 18 ani alergam pe cîmpul acesta... la această oră. SAHIA, N. 19. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 84. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, P. A. 76. Vînară munții cu urșii, Văile cu fiarele, Cîmpurile cu florile. TEODORESCU, P. P. 177. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd... Cai în cîmpuri nechezînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ◊ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, nu pe drum (pentru a scurta calea). A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare; a-și lua lumea în cap. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva. CREANGĂ, P. 123. A bate cîmpii = a se abate de la subiect; a vorbi într-aiurea. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. Patria-mi își deșfășoară Cîmpii veșnic roditori. MACEDONSKI, O. I 7. Adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. Dragă mi-i mîndră micuță, Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Munca cîmpului = munci agricole. ♦ Întindere de pămînt în afara unei localități (unde nu mai sînt case). În cîteva minute sînt afară, la cîmp. CARAGIALE, O. II 15. 3. Loc, spațiu în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 196. În teatru avea cîmp deschis. CARAGIALE, O. III 10. ◊ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Vechimea în cîmpul muncii. ▭ Cîmp de luptă (sau de bătaie) = locul unde se dă o luptă, o bătălie. Curtea întreagă a fabricii se transformă într-un cîmp de luptă. SAHIA, N. 37. (Fig.) Această concurență – putere oarbă și inconștientă – lucrează așa de bine, încît aruncă toată viața socială într-un cîmp de luptă. GHEREA, ST. CR. II 310. Cîmp de exploatare = porțiune dintr-un zăcămînt cuprinsă între două galerii. Cîmp de experiență = teren de cercetări experimentale. Cîmp de aterizare - loc amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. Cîmp de joc = teren pe care se desfășoară jocul echipelor sportive. Cîmp de tragere = loc amenajat pentru exerciții de tragere cu armele de foc. Cîmp de curse = loc unde se desfășoară alergările de cai. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. (Fig.) Scopul producției socialiste este deci omul cu cerințele sale, spre deosebire de scopul producției capitaliste, unde omul nu înseamnă nimic, unde omul și cerințele sale dispar din cîmpul vizual. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 44. ◊ Formă specială a materiei care se distinge prin repartiția continuă în spațiu și prin capacitatea de acțiune mecanică, prin intermediul căreia se exercită interacțiunile între corpuri electrizate. Cîmp electric. Cîmp magnetic. 3. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. Cîmpul portretului era albastru, în dreapta și în stingă chipului, perdele roșii. EMINESCU, N. 156.

ACOPERI, acopăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care le ascunde sau le protejează. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acoperă, conj. pers. 3: acopere] – Lat. acco(o)perire.

AUT (2) auturi, adv., s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru împotriva jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

ARIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și aripă] – Lat. alapa.

LOVITURĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = act de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

CROCHET s. n. Joc sportiv în aer liber în care mai multe persoane lovesc pe rând, cu un ciocan, niște bile de lemn, făcându-le să treacă, după anumite reguli, printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet.

A ACOPERI acopăr tranz. 1) (obiecte, ființe) A înzestra cu un înveliș exterior (în scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apăra, luând asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune într-un loc ferit; a tăinui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face să nu se audă depășind în intensitate; a astupa. 5) (datorii bănești, cheltuieli etc.) A compensa în bani sau în natură; a achita. 6) sport (distanțe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ◊ ~ terenul a fi în permanență activ pe tot terenul de joc. /<lat. acco[o]perire

AUT¹ adv. sport În afara terenului de joc. /<engl. out

AUT² ~uri n. sport Situație când mingea iese în afara terenului de joc. /<engl. out

CROCHET n. Joc sportiv în aer liber, cu bile de lemn, care, lovite de un ciocan cu coadă lungă, trebuie să treacă prin niște portițe instalate pe terenul de joc. /<fr. croquet

GROUND s.n. (Sport; rar) Teren de joc. [Pron. graund. / < engl. ground].

TUȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pînza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pîrghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

AUT adv. (Sport) În afara terenului de joc. ♦ (s.n.) Ieșirea, scoaterea mingii în afara terenului de joc; penalizarea aplicată în această situație. [< engl. out – afară].

FILEU s.n. Țesătură în formă de rețea, cu ochiuri pătrate; plasă. ♦ (La tenis, volei etc.) Plasă dreptunghiulară întinsă între doi stîlpi, care desparte în două terenul de joc. ♦ Plasă, rețea subțire și deasă cu care se leagă părul. [< fr. filet].

stătut, stătute, s.n. 1. (înv.) rămânere, stare, ședere, stat. 2. (reg.) locuință, gospodărie. 3. (înv.) adăpost pentru vite. 4. (reg.; la pl.) pietre care delimitează terenul la jocul cu mingea. 5. (înv.) existență. 6. (reg.) statură, înălțime.

AUT¹ I. adv. (sport) în afara terenului de joc. II. s. n. ieșirea, scoaterea mingii în afara terenului de joc; penalizarea aplicată în această situație. (< engl. out, afară)

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală. ◊ instituție care concentrează o activitate științifică. 4. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. 5. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga. II. s. m. 1. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 2. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

FILEU s. n. 1. țesătură în formă de rețea, cu ochiuri pătrate; plasă. ◊ (tenis, volei etc.) plasă dreptunghiulară întinsă între doi stâlpi, care desparte în două terenul de joc. ◊ plasă, rețea subțire și deasă cu care se leagă părul. 2. tricot cu orificii uniform repartizare pe suprafața lui. (< fr. filet)

PELUZĂ s. f. 1. teren (într-un parc) cu iarbă deasă și scurtă. 2. parte gazonată a unui teren de curse, înconjurat de pistă. 3. fiecare dintre cele două părți ale unui stadion, în spatele porților terenului de joc, destinate spectatorilor. (< fr. pelouse)

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

a fi în ofsaid expr. 1. (în fotbal sau în hochei) a fi în poziție neregulamentară de joc în terenul advers. 2. (fig.) a acționa în mod necinstit, a comite un act ilegal. 3. (intl.) a nu fi la curent cu ultimele evenimente.

ACOPERI, acopăr, vb. IV. I. Tranz. 1. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le ascundă vederii sau să le protejeze. Ea-și acoperă cu mîna fața (EMINESCU) ♦ A pune acoperiș unei clădiri. ♦ A fi așezat, a sta peste cineva sau ceva, învelindu-l, protejîndu-l sau ascunzîndu-l. Florile... Acopăr cu un strat de nea pămîntul (BENIUC). ♦ Refl. A căpăta sau a-și forma un strat învelitor. Marea... s-acopere de spume (ALECSANDRI). 2. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. Acoperi oala ca să fiarbă în abur (SADOVEANU). II. Fig. 1. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. 2. Tranz. A ascunde, a tăinui. 3. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înnăbuși. Vorbea tare, încercînd să acopere sunetul pianului (DUMITRIU) 4. Refl. și tranz. A corespunde perfect; a coincide; a (se) satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 5. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi prezent în mod permanent în orice parte a terenului de joc. [Prez. ind. pers. 3: acoperă, conj. pers. 3: acopere] – Lat. acco(o)perire.

AUT adv. (Sport) În afara limitelor terenului de joc. ♦ (Substantivat, n.) Ieșirea, scoaterea mingii în afara limitelor terenului de joc, urmată de penalizare; penalizarea dată în această împrejurare. – Engl. out.

reciprocitate, reciprocități s. f. (pub.) înțelegere prin care două echipe sportive înscrise într-un campionat obțin, pe rând, victoria în meciul jucat pe teren propriu.

ACOPERI, acopăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acoperă, conj. pers. 3: acopere] – Lat. acco(o)perire.

OUT [áut] (cuv. engl.) adv., adj. invar. 1. Adv. (Și substantivat) În afara limitelor terenului de joc (la tenis, fotbal, handbal etc.) ♦ Cuvânt prin care arbitrul unei întâlniri de box cere oprirea definitivă a luptei. 2. Adj. invar. (Despre minge, jucător) Care este afară din joc.

RÚGBI (RUGBY) (< engl.) s. n. Jos sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară (lungime 95-100 m, lățime 65-68 m), având ca obiect de joc o minge de formă ovală, care poate fi jucată cu mâna sau cu piciorul. Jocul durează 80 de minute, împărțit în două reprize a câte 40 de minute fiecare, cu o pauză între ele de 5 minute, în care timp jucătorii nu părăsesc, de regulă, terenul de joc. Jucătorii echipei care reușesc să „culce” mingea în terenul de țintă advers („încercare”) situat în spatele liniei buturilor (două bare verticale cu o înălțime de peste 3,5 m, unite, la înălțimea de 3 m față de sol, printr-o bară transversală, lungă de 6,65 m), adiționează cinci puncte și, în același timp, beneficiază de o lovitură „de transformare”, executată cu piciorul din interiorul terenului de joc, dintr-un punct perpendicular pe locul „încercării”; trimiterea mingii deasupra barei transversale și în spațiul cuprins între cele două bare verticale, chiar dacă se depășește înălțimea acestora, aduce obținerea a încă două puncte. Câte trei puncte se obțin și în urma trimiterii mingii în spațiul amintit, ca urmare a unor lovituri efectuate cu piciorul. Victoria se atribuie echipei care acumulează cel mai mare număr de puncte. În unele țări, începând cu 1895 r. se desfășoară și între echipe a 13 jucători, având unele reguli de joc deosebite. R. este originar din Anglia; numele vine de la orașul Rugby, unde s-a jucat pentru prima dată. Primele reguli de joc au fost formulate în 1846. În 1934, a fost creată Federația Internațională de Rugby Amator (F.I.R.A.). Primul club de r. a fost creat în 1839, iar în 1871 a luat ființă forul de specialitate Rugby Union din Marea Britanie; în 1884 s-a desfășurat prima ediție a Turneului Celor Cinci Națiuni (Anglia, Irlanda, Franța, Scoția și Țara Galilor), iar din 2000, prin intrarea reprezentativei Italiei, a devenit Turneul Celor Șase Națiuni, cea mai puternică competiție inter țări din emisfera nordică. Turneul Celor Trei Națiuni (Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă) în emisfera sudică este socotită astăzi competiția cea mai puternică și spectaculoasă din lume. Primul campionat național de r. a avut în 1914. În 1919 s-a disputat la Paris prima întâlnire internațională a României cu echipa națională a Franței. Echipele de club și reprezentative ale României participă la diferite turnee internaționale (de ex. Cupa Națiunilor, din 1966) și la Campionatul Mondial.

FÓTBAL (< fr., engl.) s. n. Joc sportiv cu mingea, în care două echipe (a câte 10 jucători de câmp și un portar) încearcă să introducă (cu piciorul sau cu altă parte a corpului în afară de mâini) mingea în poarta celeilalte echipe, marcând un gol. Se desfășoară pe un teren cu lungimea de 100-110 m și lățimea de 65-75 m, la extremitățile căruia se află două porți (7,32 x 2,44 m). Data oficială de apariție a jocului este considerată 26 oct. 1863, când la Manchester s-a publicat și primul regulament. Este introdus la Jocurile Olimpice în ediția 1900, de la Paris. Campionatele Mondiale încep să se desfășoare din 1930, iar cele europene din 1960. Alte competiții importante: Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa U.E.F.A. (Europa), Cupa Libertadores și Artemio Franchi (în America de Sud), Cupa Intercontinentală, Supercupa Europei ș.a. ◊ F. american = joc sportiv inventat (1872, la Harvard) și practicat în S.U.A., asemănător rugbiului. Se dispută între echipe de 11 jucători, un meci având, de obicei, patru reprize a 15 minute de joc efectiv. Terenul (91/49 m) are culoare de 4,5 m, ce trebuie cucerite progresiv și seamănă cu o grilă. Echipamentul (cască, platoșă, apărători etc.) unui jucător cântărește în jur de 8 kg.

LOVITURĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

ARIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: aripă] – Lat. alapa.

AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

CROCHET s. n. Joc sportiv în aer liber cu bile de lemn, care, lovite cu niște ciocănașe cu coadă lungă, trebuie să treacă, după anumite reguli, printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet.

FILEU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, cu ochiuri înnodate în formă de pătrate; plasă. Perdele de fileu. ♦ Plasă în formă de săculeț care servește la purtatul pachetelor. ♦ (Sport; la jocul de tenis, volei etc.) Rețea în formă dreptunghiulară fixată pe doi stîlpi, care desparte în două terenul de joc; plasă. ♦ Rețea specială, subțire, folosită pentru fixarea părului pieptănat într-un anumit fel.

AUT adv. (Sport) în afara limitelor terenului de joc. – Pronunțat monosilabic.

PANOU, panouri, s. n. 1. Planșă mare de lemn sau de carton pe care se lipesc afișe, se scriu lozinci etc. Iată-acum aleea de onoare A celor ce sînt azi fruntași în muncă. Drumețul trece-ncet printre panouri. D. BOTEZ, F. S. 40. ◊ Panou de onoare = tablou pe care sînt prezentați cei care s-au distins în muncă. 2. (În expr.) Panou portabil = nume dat uneori picturilor de șevalet; tablou. 3. Porțiune (de obicei plană) din suprafața unei construcții sau a unui element de construcție, limitată de muluri, de fîșii de altă culoare sau făcute din alt material, ori colorată altfel decît porțiunile învecinate. JȘ Panou de comandă = placă de marmură sau de bachelită, pe care sînt centralizate toate dispozitivele de comandă de la mecanismul unei mașini, al unei uzine, al unui vapor etc.; tablou de comandă. ♦ (Sport) Tablă de lemn așezată perpendicular pe terenul de joc cu ajutorul unor suporți și pe care e fixat coșul la jocul de baschet. ◊ Panou de tragere (sau de tir) = pînză întinsă pe un cadru de lemn, pe care sînt trasate cercuri concentrice, servind ca țintă la exercițiile de tragere. 4. Piesă de lemn, de metal, de piatră etc. care are grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni, folosită la căptușirea unor elemente de construcție, la susținerea unor aparate, a unor inscripții etc. ♦ Element de construcție în formă de perete relativ subțire și care este asamblat de obicei cu alte elemente asemănătoare, pentru a forma o piesă, un dispozitiv, o construcție sau un sistem tehnic.

POPICĂRIE, popicarii, s. f. Locul (sau localul) unde se joacă popice; terenul împreună cu popicele și bilele necesare jocului.

aut [At: DN³ / Pl: ~uri / E: eg out] (Spt) 1 av În afara terenului de joc. 2 sn Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc. 3 sn Penalizare acordată de arbitru pentru aut (2).

centru [At: CANTEMIR, IST. 13 / V: chen~, chendru / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: fr centre, lat centrum] 1 sn (Mat) Punct în raport cu care toate punctele unui cerc sau unei sfere sunt la aceeași distanță. 2 sn (Mat; șîs ~ de simetrie) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. 3 sn (Șîs ~ optic) Punct interior situat pe axa principală a unei lentile astfel încât orice rază refractată care trece prin el nu suferă nici o deviere. 4 sn (Fig) Miez. 5 sn (Fig) Fund. 6 sn (Fig) Adânc. 7 sn (Fig; îlav) În ~l atenției, preocupărilor etc. Pe primul plan. 8-9 sn (Pex) Ceea ce este în mijlocul unei întinderi, unui spațiu. 10 sn (Spc) Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, rugbi etc.) de unde începe partida sau de unde se repune mingea în joc. 11-14 sm (Jucător aflat în) mijlocul liniei (de atac sau) de apărare la anumite jocuri sportive. 15 sn (Îs) ~ de rotație Punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 16 sn (Mec) Punct în care acționează rezultanta mai multor forțe. 17 sn (Șîs ~ de greutate sau al gravitației) Punct prin care trece constant rezultanta forțelor de gravitație care acționează asupra fiecăreia dintre moleculele unui corp. 18 sn (Îs) ~ de oscilație Punct central al mișcării unui pendul. 19 sm (Atm; pan) Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. 20 sm (Atm; îs) ~ nervos Grup de celule nervoase din encefal, bulb sau măduvă, la care vin excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 21-22 sn (Pan) Loc (în care e concentrată sau) de unde e condusă o anumită activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). 23 sn (Îs) ~ administrativ Instituție conducătoare. 24 sn (Îs) ~ universitar Localitate în care există instituții de învățământ superior. 25 sn (Îs) ~ de documentare Serviciu în cadrul unei biblioteci sau instituții care are ca sarcină procurarea de material documentar. 26 sn (Fig) Partide cu opțiuni moderate între partidele cu opinii de dreapta sau de stânga. 27 sn (Îlav) De ~ Situat pe o poziție intermediară, între două opinii divergente. 28 sm (Îs) ~ dreapta Poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. 29 sm (Îs) ~ stânga Poziție politică de centru cu tendințe de stânga. 30 sm (Îlpp) În ~l În toiul. corectat(ă)

fileu sn [At: DA ms / Pl: ~ri, ~ee / E: filet] 1 Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc. Si: plasă. 2 Săculeț făcut dintr-un fileu (1), care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături Si: sacoșă. 3 Plasă dreptunghiulară întinsă între doi stâlpi, care desparte în două terenul de joc la tenis, volei etc. 4 Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat.

ground sn [At: DN³ / P: graund / E: eg ground] (Spt; rar) Teren de joc.

mantinelă sf [At: DEX / Pl: -le / E: it mantinella] 1 Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hocheiul pe gheață. 2 Marginea interioară a unei mese de biliard.

lovitură sf [At: EUSTRATIE, PRAV. 3 / Pl: ~ri / E: lovi + -tură] 1 Aruncare într-o țintă cu un proiectil, cu o săgeată Si: lovire (1), lovit¹ (1). 2 Izbire a țintei Si: lovire (2), lovit¹ (2). 3 Distanță până la care poate ajunge un proiectil Si: lovit¹ (3). 4 Traiectorie a unui proiectil Si: lovit¹ (4). 5 Descărcare a unei arme de foc Si: lovit¹ (5). 6 Efect produs de descărcarea unei arme Si: lovit¹ (6). 7 Sunet care se propagă din descărcarea unei arme. 8 (Îs) ~ra glonțului Sunet înăbușit al glonțului, care se aude după ce s-a tras focul. 9 (Îas) Loc în care glonțul atinge ținta. 10 Lovire (4). 11 (Ccr) Zgomot puternic cauzat de o lovitură (10). 12 (Fig; îs) ~ de grație sau ~ra din (sau de pe) urmă ori ~ra cea (mai) din urmă Acțiune care distruge pe cineva. 13 (Îs) Ultima ~ ori ~ra decisivă Lovitură (10) care definitivează o acțiune distrugătoare. 14 (Îs) ~ de moarte Lovitură (10) care răpune definitiv pe cineva sau distruge ceva. 15 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Deodată. 16 (Fig) Acțiune fermă, întreprinsă asupra cuiva pentru atingerea unui scop. 17 (Mpl) Bătaie. 18 (Ccr) Loc unde a fost lovit cineva sau ceva Si: contuzie, rană, (îvp) pălitură. 19 (Îs) ~ de topor Scobitură pe care unii cai o au la marginea de sus a gâtului, înainte de a se uni cu greabănul, considerată un defect care micșorează valoarea animalului respectiv. 20 (Fig) Prejudiciu adus intereselor unei persoane. 21 (Fig; pex) Știrbire a onoarei cuiva. 22 (Fig) Mijloc de a scădea valoarea unei păreri, a unei teorii etc. 23 (Îe) A da (cuiva) o ~ A acționa în detrimentul cuiva, producându-i o pagubă, o vătămare. 24 (Îe) A primi o ~ A fi supus unei acțiuni care aduce o pagubă, o vătămare. 25 (Rar) Pedeapsă de la Dumnezeu. 26 Șoc provocat de o nenorocire. 27 Izbire puternică de un obstacol. 28 (Mpl) Izbire repetată a unui obiect de un altul, pentru a-l prelucra sau a-l repara. 29 (Mpl) Bătaie repetată într-un corp tare. 30 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (29). 31 (Mpl) Bătaie repetată a vâslelor în apă. 32 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (31). 33 (Mpl) Bătaie repetată a aripilor în aer. 34 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (33). 35 (Mpl) Bătaie repetată într-un gong. 36 (Mpl) Mișcare de oscilație a unui pendul. 37 (Mpl) Atingere a limbii clopotului de pereții acestuia. 38 (Pex) Sunet ritmic produs de gong, de ceasul cu pendul, de clopot. 39 (Mpl) Bătaie ritmică cu ciocănelul în toacă. 40 (Pex) Sunet produs de bătaia toacei. 41 (Mpl) Lovire (18). 42 (Rar) Ieșire bruscă a aerului inspirat, în momentul expirației. 43 (Fig) Fiecare dintre bătăile inimii sau ale pulsului. 44 Lovire (21). 45 (Înv) Încăierare. 46 (Mil; șîs) ~ militară Atac puternic asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. 47 Atac îndrăzneț venit prin surprindere. 48 (Îs) ~ de stat Act de violare a constituției prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. 49-50 (Îs) ~ de bursă (Speculație îndrăzneață sau) schimbare bruscă a cursurilor bursei. 51-52 (Îs) ~ de teatru (Acțiune sau) întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează sau impresionează profund. 53 (Îe) A da ~ra sau a da (rar, a face) o ~ A obține un succes important și neașteptat. 54 (Fig) Faptă a unui răufăcător Si: crimă, furt, tâlhărie. 55 (Pop) Acces al unei boli. 56 (Pop; șlp) Epilepsie. 57 (Pop) Paralizie. 58 (în credințele populare; îs) ~ de iele Paralizie a unei jumătăți a corpului, atribuită ielelor Si: hemiplegie, (reg) dambla, pocitură. 59 (Fig) Supărare. 60 (Fig) Nenorocire. 61 (Pop) Dezlănțuire a unor fenomene atmosferice Si: (înv) lovire (28). 62 (Fig; îs) ~ de trăsnet Întâmplare neprevăzută. 63 (Fig; îas) Vorbă neașteptată. 64 (La unele jocuri de cărți) Figură la care fiecare jucător dintr-o partidă contribuie cu o carte, una dintre cărțile jucate bătând pe celelalte. 65 (La unele jocuri de cărți; ccr) Carte care asigură jucătomlui ei succesul într-o lovitură (64). 66 (Spt) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. 67 (Spt; îs) ~ de pedeapsă Sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură (66) executată de adversar în condiții avantajoase. 68 (Spt; îs) ~ de colț Lovitură (67) executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei de apărare, de către un jucător al echipei de atac Si: corner. 69 (Spt; îs) ~ la poartă Încercare de a înscrie un punct. 70 (Spt; îs) ~ de picior căzută Dropgol. 71 (Thl; îs) ~ de berbec Creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape.

peluză sf [At: REBREANU, R. I, 80 / Pl: ~ze / E: fr peluse] 1 Suprafață de teren, într-o grădină, într-un parc etc., acoperită cu iarbă deasă și scurtă, uneori și cu flori Si: gazon. 2 (Rar; îs) ~ de flori Porțiune dintr-o peluză (1), de obicei de formă dreptunghiulară, cultivată cu flori. 3 Fiecare dintre cele două porțiuni ale tribunelor unui stadion situate în spatele porților terenului de joc.

plasă¹ sf [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) pleasă / Pl: (1-14) ~se, (15) plăși / G-D: ~sei, (rar) plăsei / E: slv пласа] 1 Împletitură din fire textile naturale, sintetice sau metalice, lucrată cu ochiuri și cu aspectul de pânză rară, folosită ca atare sau servind la confecționarea unor obiecte. 2 (Șîs ~ de pescuit) Unealtă de pescuit confecționată dintr-o împletitură de fire de cânepă, iută, bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcție de mărimea peștelui care urmează a fi pescuit și, de obicei, fixată la ambele capete de câte un lemn gros, de care țin pescarii. 3 (Îlv) A prinde (pe cineva) în ~ A înșela. 4 (Îal) A ademeni. 5 (Îal) A seduce. 6 (Îe) A cădea în ~ A intra într-o încurcătură. 7 (Îae) A cădea în cursă. 8 (Îae; șîe a lua ~ sau o ~) A fi înșelat. 9 (La unele jocuri sportive; îe) A se afla în ~sa cuiva A se afla imediat în spatele unui adversar așteptând momentul prielnic pentru a ataca și a-l depăși. 10 Cursă de prins păsări, animale etc., alcătuită dintr-o împletitură de sfoară, sârmă etc. 11 Fileu de sfoară sau sârmă groasă, pe care se așază bagajele mai mici în tren, autobuz etc. 12 Rețea de frânghie groasă, sârmă etc., care îngrădește porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri mingea, pucul etc. și a pune în evidență marcarea punctului. 13 Împletitură de frânghie, prinsă la partea inferioară a coșului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. 14 Împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă și fixată între doi stâlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, tenis etc. Si: fileu. 15 Săculeț de mână, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. 16 Împletitură cu ochiuri rare de sfoară, sârmă etc., din care se fac îngrădituri, cuști etc. 17 Cutie făcută din sfoară împletită, folosită pentru prinderea suveicilor la războiul de țesut Si: paravan. 18 (Îs) ~sa ițelor Element al războiului de țesut țărănesc, format din cocleți paraleli și verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unul sau două fire de urzeală. 19 (Pan) Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vâscos care se solidifică în prezența aerului Si: pânză. 20 (Pop) Împletitură de nuiele, scânduri etc. din care se fac garduri. 21 (Pop; pex) Gard făcut din plasă. 22 Porțiune dintr-un gard cuprinsă între doi stâlpi. 23 (Reg) Staul pentru oi. 24 (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. 25 (Reg) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. 26 (Reg) Versant al acoperișului casei sau al unui adăpost. 27 (Reg) Șiță împreună cu leațurile și căpriorii acoperișului. 28 Streașină la acoperișul casei. 29 (Înv) Porțiune de teren arabil aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. 30 (Reg) Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri. 31 Subdiviziune a unui județ, în vechea organizare administrativă a țării, condusă de un pretor. 32 Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 33 (Reg) Porțiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală și pe care pot merge plutele. 34 (Îvr) Lamă de metal. 35 (Reg) Tăiș de cuțit. 36 (Îrg) Mâner al unui cuțit. 37 (Reg) Plaz¹ (1). 38 (Reg) Talpă la sanie.

stătut¹ sn [At: (a. 1619) GCR I, 55/23 / Pl: ~e / E: sta] 1 (Înv) Stat² (1). 2 (Reg) Locuință. 3 (Reg; pex) Gospodărie (2). 4 (Îvr; pex) Adăpost pentru vite. 5 (Reg; lpl) Pietre care delimitează terenul la jocul cu mingea. 6 (Îvr) Existență (1).

bowling [’bauliɳ] s.n. (sport) 1 Joc de popice automatizat, practicat pe o pistă modernă, cu dispozitive automatizate de colectare și amplasare a popicelor; variantă a jocului de popice. 2 Loc amenajat pentru acest joc și pentru alte jocuri similare; teren. Vor funcționa terenuri de sport, pistă de carting și bowling. • /<engl. bowling.

FILEU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă care desparte în două terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

CAREU s.n. 1. Așezare în formă de pătrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. Porțiune pătrată, marcată cu alb, a terenului pe care se desfășoară un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Pătrat de cuvinte încrucișate. 4. (Mar.) Încăpere pe o navă servind ca sală de mese, de lectură sau de recreație pentru ofițeri. 5. Grup de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri de cărți). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carré].

PELÓTĂ (< fr. {s}; lat. pila „minge”) s. f. 1. Joc cu mingea cunoscut din Antichitate, menționat de Homer în „Odiseea”. P. modernă se practică în S.U.A., Cuba, Egipt, Franța, Italia ș.a. Inițial mingea era lovită de un zid cu mâinile goale (jeu de paume). Ulterior asemănător tenisului de câmp se joacă pe un teren cu fileu și rachete. ◊ P. de bască = joc cu mingea originar din aria Țării Bascilor, foarte dinamic și spectaculos, cu figuri acrobatice pe cei trei pereți ai terenului; mingea este jucată cu chistera (un fel de mănuși de format mărit). 2. Pernuțe pentru ace.

HOCHEI s. n. Joc sportiv pe un teren acoperit cu iarbă, în cursul căruia jucătorii caută să introducă în poarta echipei adverse o minge mică de piele, lovită cu un baston special, după reguli asemănătoare cu ale jocului de fotbal. ♦ (De obicei determinat prin «pe gheață») Joc asemănător cu cel de mai sus, jucat pe un teren de patinaj, jucătorii avînd patine, iar mingea fiind înlocuită printr-un disc mic numit puc. S-au disputat ultimele întîlniri din cadrul campionatelor mondiale și europene de hochei pe gheață pe anul 1954. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2915.

bowling sn [At: DEX² / P: bauling / E: eg bowling] 1 Variantă a jocului de popice. 2 Teren amenajat pentru bowling (1) și alte jocuri mecanice.

poartă¹ sf [At: CORESI, EV. 54 / G-D și: (înv) porției, porței / Pl: porți, (înv) ~te / E: ml porta] 1 Deschidere amenajată într-o împrejmuire, pentru a permite trecerea din exterior în interior și invers, considerată împreună cu panoul ori panourile mobile care o închid. 2 (Prc) Panou sau ansamblu de panouri care închide acestă deschizătură, împreună cu balamalele. 3 (Pex) Loc de acces într-o cetate, într-un oraș, într-un sat Si: intrare. 4 (Îlav) ~-n-~ Față în față Si: vizavi. 5 (Îlav) Din ~-n~ sau (rar) de la ~ la ~ De la unul la altul. 6 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 7 (Îal) Din casă în casă. 8 (Îe) A sta (sau a se uita, a rămâne) ca vițelul (sau ca vaca, boul) la ~ta (ori la ~) nouă A sta sau a se uita, a rămâne uimit, nedumerit, dezorientat, perplex în fața unei situații noi sau neașteptate. 9 (Îae) A nu putea să reacționeze în nici un fel în fața unei situații (noi sau neașteptate). 10 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. 11 (Îe) A bate la porțile cuiva (sau la toate porțile) A solicita sprijinul sau concursul cuiva într-o împrejurare grea. 12 (Pex; îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 13 (Reg; d. lemne, la transportul pe apă; îe) A se pune ~ A se așeza de-a curmezișul apei împiedicând astfel alunecarea lor la vale. 14 (Bot; Mol; îc) ~ta-raiului Maghiran (Origanum majorana). 15 (Reg; îac) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). 16 Regiune periferică din imediata vecinătate a unui oraș, a unui ținut, a unei țări etc. 17 (Fig) Mijloc, posibilitate de a realiza ceva. 18 (Fig) Cale de acces. 19 (Înv) Cetate, oraș întărit. 20 Ușă mare, monumentală, la intrarea sau în interiorul unei clădiri. 21 (Pgn) Ușă. 22 (Îlav) Cu porțile închise În secret. 23 (Îrg; pex) Casă. 24 (Îrg; pex) Gospodărie. 25 (Trs; înv) Unitate administrativă formată din reunirea mai multor familii sau case locuite, în vederea îndeplinirii în comun a obligațiilor față de stat. 26 (Pan) Cadru format din două bare verticale unite la extremitatea superioară printr-o bară orizontală de care atârnă o plasă și care este amplasată pe linia de fund a terenului la unele jocuri sportive, fotbal, handbal, hochei, polo, fiind ținta adversarilor pentru introducerea mingii, a pucului etc. 27 (Pan) Cadru format din două bețe verticale care ridică puncte obligatorii de trecere pe traseul unor probe la schi. 28 (Mol; pan) Urdiniș. 29 (Pan) Deschizătură îngustă la strungă, prin care trec oile la muls. 30 (Pex) Strungă. 31 (Reg; pan) Deschidere special amenajată, la gardul de pescuit, care permite trecerea bărcilor precum și pătrunderea peștelui. 32 (Reg; pan) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 33 (Rar; pan) Vale îngustă, între două șiruri de munți, prin care trece o apă. 34 (Rar; pan) Loc îngust între doi pereți muntoși de stâncă, prin care se poate trece pe alt versant Vz chei, defileu, pas, trecătoare. 35 (Pan) Arc pe care îl formează o conductă de aer comprimat când traversează galeria unei mine. 36 (Reg; pan) Poziție, în formă de boltă, realizată cu ajutorul dosului mâinii stângi, la jocul de-a pietricelele. 37 (Înv; pan) Foaie de titlu a unei cărți. 38 (În Evul Mediu, cu determinările „înalta”, „dublima” etc.; folosit ca nume propriu) Reședință a sultanului sau a unui pașă din Imperiul Otoman. 39 (Pex) Imperiu Otoman.

BOWLING s. n. 1. Variantă a jocului de popice. 2. Loc, teren amenajat pentru bowling (1) și alte jocuri mecanice. [Pr.: bauling] – Din engl. bowling[alley].

MAIDAN s. teren viran, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.)

POPICĂRIE ~i f. Teren special amenajat pentru jocul de popice. /popic + suf. ~ărie

DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].

sferisteriu, sferisterii, s.n. (înv.) teren sau sală destinate jocului cu mingea.

DUBLU², -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)

BÁSCHET (BASCHETBAL) (< engl., fr.) s. n., s. m. 1. s. n. Joc sportiv inventat de James Naismith (1891). Se dispută între două echipe formate din cîte cinci jucători, în care fiecare component încearcă să introducă mingea în coșul echipei adverse. Partida se desfășoară în două reprize a cîte 20 minute de joc efectiv, pe un teren dreptunghiular, avînd la capete panouri cu coșuri, la înălțimea de c. 3 m. 2. s. m. (Mai ales la pl.) Ghete pentru sport care fac parte din echipamentul baschetbalistului.

maxișah s. n. (sport.) ◊ „Alte noutăți? Un bar de noapte și un club cu specific englezesc pe malul lacului Siutghiol, cinci terenuri cu maxișah [...] trei discoteci cu săli de audiție în Mamaia, 10 minibowlinguri, noi terenuri de sport, alte 25 jocuri mecanice în cluburile de distracții etc.” R.l. 15 V 70 p. 2. ◊ „Maxișahul este o nouă formă de agrement cu care amatorii sportului de inteligență vor face cunoștință în acest sezon pe litoral. Tabla de șah este reprodusă la dimensiuni foarte mari, pe un teren special amenajat, iar piesele de șah sunt de asemenea realizate la proporții – circa jumătate de metru.” R.l. 4 VI 71 p. 3. ◊ „În stațiunea Neptun iubitorii jocului cu 64 de pătrate au posibilitatea să practice [...] maxișahul.” R.l. 9 VIII 77 p. 5 (din maxi- + șah)

BOWLING s. n. 1. Variantă a jocului de popice. 2. Loc, teren amenajat pentru bowling (1) și alte jocuri mecanice. [Pr.: baŭling] – Din engl. bowling[alley].

RAMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (în gări) la nivelul pardoselii vagoanelor, pentru a înlesni încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc lîngă linia ferată destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (mai rar) al unui pod. Începi a vedea tot mai des nălucind pe la ferestre rampele podurilor și... auzi vîjîind pe sub vagon o apă repede și puternică. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ♦ Bară de lemn care închide un drum sau o șosea la încrucișarea cu o cale ferată; barieră. 3. Partea din față a podelei unei scene de teatru, unde sînt instalate luminile. Dacă cei ce visează la lumea ce se agită după dunga strălucitoare a rampei ar fi ascultat acestea, desigur că s-ar fi înduioșat. ANGHEL, PR. 121. Pășește spre rampă și declamă cu toată căldura. CARAGIALE, O. III 7. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere prin aplauze ca artiștii să reapară pe scenă. De trei ori actrița fu chemată la rampă, iar a patra oară... apăru împreună cu autorul poeziei. CĂLINESCU, E. 140. Cîntăreții sînt chemați la rampă de două, de trei, de patru ori. CARAGIALE, N. S. 91. (Despre piese de teatru) A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Teren înclinat.

MAIDAN s. teren viran, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.)

minibaschet sn [At: DEX / E: mini²- + baschet] 1 Joc de baschet practicat pe un teren de dimensiuni reduse. 2 Joc de baschet cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret.

popicărie sf [At: DDRF / Pl: ~ii / E: popic² + -ărie] 1 (Rar) Popice² (18). 2 Loc unde se joacă popice² (18) Si: popice² (20). 3 Teren special amenajat sau clădire pentru jocul de popice² (18). 4 (Rar) Popic² (19).

tușier sm [At: SPORTUL, 1960, nr. 3608, 4 / P: ~și-er / Pl: ~i / E: tușă¹ + -ier] (Spt) Arbitru secund care supraveghează desfășurarea jocului de pe marginea terenului.

vârf sn [At: (a. 1526) DERS / V: (îrg) ~rh (Pl și: vârși), ~rv, (reg) fârf, vâr, vârșe s, (îvr) vârn, verh / Pl: ~uri / E: vsl връхъ] 1 Zonă îngustă (și ascuțită), situată în partea superioară a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc) Vz coamă, creastă, creștet, culme, pisc², (rar) obârșie, (reg) piscui, piscan, spic, tigvă, titilă, țiclău. 2 (Îvr; îs) ~ul cerului Înaltul cerului Si: zenit. 3 (Îlav) Cu ~ Foarte mult. 4 (Îal) Mai mult decât este necesar. 5 (Îvr; d. stil; îal) Bombastic (1). 6 (Îlav) Cu ~ și îndesat(e) Din belșug. 7 (Îal) Cu prisosință. 8 (Îlav) Până în ~ Până sus. 9 (Îal) Foarte tare. 10 (Înv; îlv) A pune ~ A termina. 11 (Îe) A pune sau (a face) ~ (sau ~ul) (la ceva) A întrece orice limită. 12 (Îae) A depăși orice așteptare. 13 (Înv; îlav) Din talpă (sau de la bază) până în (sau la) ~ În întregime. 14 Extremitate superioară a unui obiect (înalt) (așezat în poziție verticală sau oblică). 15 (Înv) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăți etc. (în pantă). 16 (Reg) Ridicătură de teren izolată. 17 (Pex) Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. 18 (Îe) A fi cu ~ sau a avea ~ A avea o prelungire (conică). 19 Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificații (unde se află mugurele vegetativ și unde se dezvoltă inflorescența) Si: (îrg) vârfare (3), (reg) vârfete (1). 20 (Reg; prc) Inflorescență. 21 (Îs) ~ vegetativ Extremitate a unei tulpini sau a ramificațiilor tulpinii unei plante, formată din țesut tânăr din care se dezvoltă treptat tulpina și ramurile (precum și alte organe ale plantei). 22 (Îvr) Dimensiune apreciată pe direcție verticală Si: înălțime. 23 (Îoc poală) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanților unui acoperiș Si: coamă (23), creastă (35). 24 Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuțită), a stogului, a clăii sau a șirei, construită pentru a asigura protecția împotriva precipitațiilor. 25 (Spc) Strat protector (din snopi de grâu, fân etc.) așezat deasupra unei grămezi de păioase Si: (reg) măgar. 26 (Reg) Suprafață a unei ape. 27 (Pop; îs) ~ul laptelui Smântână. 28 (Fig) Intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: apogeu (3), culme (8). 29 Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.). 30 (Îla) De ~ Care reprezintă gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al importanței). 31 (În legătură cu termeni care denumesc unități de timp; îal) Care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realități, al intensității maxime cu care se desfășoară o acțiune etc. 32 (În legătură cu termeni care denumesc specialiști într-o profesie, artiști etc.; îal) De prim rang. 33 (Îvr; îe) A lua ~ A-și asuma puteri nelimitate. 34 Moment de intensitate maximă a unei activități. 35 (În legătură cu activitatea unor servicii publice; îs) Ore de ~ Ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă. 36 (În legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze; îas) Ore în care consumul este foarte intens. 37 (Îs) ~ de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. 38 (Med; îs) ~ endemic Moment de maximă extindere în evoluția unei epidemii. 39 (Fig) Persoană care are o poziție superioară într-o organizație socială, politică, profesională etc. Si: șef, (îvp) căpetenie¹ (1). 40 (Fig) Persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru un grup social. 41 (D. întruniri, convorbiri etc.; îla) La ~ Care presupune participarea șefilor de state. 42 (Îal) La cel mai înalt nivel în stat. 43 (Fig) Personalitate de excepție în domeniul cultural, artistic sau științific. 44 (Fig) Creație sau realizare de mare valoare în domeniul cultural, artistic sau științific. 45 Extremitate a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat sau manevrat). 46 Parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui Si: capăt (2), extremitate (2). 47 (Îe) A pune ~ în ~ A pune cap la cap. 48 Extremitate alungită în unghi foarte ascuțit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit la înțepat, la găurit sau la alte operații speciale. 49 (Îlav) (Nici) cât un ~ (sau, rar, ~ul) de ac sau nici cât ~ul acului Foarte puțin. 50 (Îal) Aproape deloc. 51 (Îvr) Început. 52 (Reg) Gurgui la opincă. 53 (Reg) Pisc la luntre. 54 (Reg) Capătul ascuțit și curbat în sus cu care se sfârșește în partea din față fiecare dintre tălpile de la sanie. 55 (Reg) Prâsnel la fus¹ (1). 56 (Olt) Partea de sus, opusă prâsnelului, la fus¹ (1). 57 (Reg) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează și înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. 58 Partea mai subțire și ascuțită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. 59 Șfichi² la bici. 60 Partea din față cu care înaintează o mulțime în deplasare. 61 (Spt; îs) ~ de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri când jocul se desfășoară în terenul echipei adverse. 62 (Fig; îs) ~ de lance Elementul cel mai avansat și mai eficient într-un domeniu. 63 Extremitate a unei părți a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. 64 (Îs) ~ul capului (sau, îvr, părului, de păr) Partea superioară a capului Si: creștet (2). 65 (Reg; îs) ~ul pieptului Furca (13) pieptului. 66 (Reg; îs) ~ul spetei (sau spetelor) Greabăn (1). 67 (Îlav) Până în ~ul capului Peste tot (corpul). 68 (Îal) Peste măsură. 69 (Îe) A i se sui (cuiva) tot sângele în ~ul capului A se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. 70 (Îe) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în ~ul capului A fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). 71 (Îlav) Pe ~uri Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălța corpul). 72 (Îlav) În (sau pe) ~ul (ori ~urile) degetelor (sau picioarelor) Fără zgomot. 73 (Îal) Cu grijă. 74 (Îal) Pe furiș. 75 (Îlav) Din (sau, rar, în) ~ul buzelor (sau limbii) În mod formal. 76 (Îal) Cu afectare. 77 (Îal) Fără convingere. 78 (Îal) Ironic. 79 (Îal) Sfidător. 80 (Îlav) Nici la ~ul degetului Absolut deloc. 81 (Îlav) Până în ~ul degetelor (sau unghiilor) În totalitate. 82 (Îe) A vorbi din (sau în) ~ul limbii (sau buzelor) A rosti sunetele defectuos, peltic. 83 (Îlav) Până în ~ul urechilor Foarte tare. 84 (Îal) De tot. 85 Porțiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremitățile reunite ale laturilor Vz colț, unghi. 86 (Îs) ~ul cuțitului Motiv decorativ al țesăturilor populare românești, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte. 87 (Gmt) Punct de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc.

sferisteriu sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ii / E: lat sphaeristerium] (Înv) Teren sau sală destinate jocului cu mingea.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

PRESING s.n.sg. (Sport) Sistem de joc, practicat mai ales la baschet, constînd în folosirea apărării om la om pe tot terenul. ♦ Predominare în inițiativa de joc; presiune exercitată asupra adversarului. [< engl. pressing].

afară adv. 1. (deț.) în lumea liberă, libertate 2. în străinătate 3. (în perioada comunistă) în Occident, dincolo de Cortina de Fier 4. (în sport – d. un joc) (disputat) în deplasare, pe terenul echipei adverse

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

TEREN s. 1. loc. (Un ~ de casă.) 2. teren viran = maidan, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.) 3. pămînt, sol. (~ podzolic, lutos, nisipos etc.) 4. loc, regiune, ținut, zonă. (Nu cunoaște bine ~.)

dublu², ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.

volei sn [At: CAMIL PETRESCU, T. III, 9 / S: voley / V: volei-bal / E: eg volley (ball)] Joc sportiv practicat pe un teren dreptunghiular de două echipe adverse compuse din câte șase jucători, care aruncă o minge specială peste un fileu ridicat la înălțime, la mijlocul terenului.

limitat, -ă adj. I 1 (despre spații, terenuri etc.) circumscris, delimitat, demarcat, mărginit. Terenul limitat este locul de joacă al copiilor. 2 (indică dimensiunea) mărginit, redus, restrâns. Nu și-a putut expune toate tablourile în spațiul limitat al sălii muzeului. 3 (arată cantitatea) mărginit, redus, restrâns. A expus un număr limitat de tablouri. 4 (arată cantitatea; despre stocuri de produse, mărfuri, câștiguri etc.) mic, redus. În timpul verii, în depozitul magazinului se păstrează un stoc limitat de produse alimentare. Câștigul celor doi soți este limitat. 5 (despre timp) măsurat². Întrucât are o ședință importantă, timpul rezervat pentru audiențe îi este limitat. 6 (despre probleme, situații, fapte etc.) circumscris, delimitat, finit, mărginit. Subiectul lucrării are un caracter limitat, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 7 (despre acțiuni, realizări etc. ale oamenilor) mărginit, unilateral. Orice dicționar este limitat. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligența, judecata lor) <fig.> impermeabil, închistat, încuiat², îngust, mărginit, mic, obtuz, opac², plafonat, plat², redus, <fig.; rar> scurt, <fig.; fam.> constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană limitată. Având o judecată limitată, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acțiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, <fig.> îngust, mărginit, obtuz, plat², redus, strâmt. Este un spirit limitat, care nu poate discerne valorile. Trăiește într-un cerc limitat, dominat de un sentiment de automultumire.

POPICĂRIE, popicării, s. f. Loc, teren, local (special amenajat) unde se joacă popice (1). – Popic + suf. -ărie.

HOCHEI n. sport. Joc între două echipe pe un teren acoperit cu gheață sau iarbă, constând în introducerea pucului sau a mingii în poarta adversarului cu ajutorul crosei. /<engl., fr. hockey

FOTBAL s.n. Joc cu mingea practicat pe un teren de anumite dimensiuni între două echipe de cîte unsprezece jucători, care pot lovi mingea numai cu piciorul sau cu capul pentru a o băga în poarta adversarului. [Var. futbol s.n. / < engl., fr. football < engl. foot – picior, ball – minge].

MINIGOLF s.n. Jocul de golf adaptat la un teren de dimensiuni reduse. [< engl., fr. minigolf].

MINIGOLF s. n. joc de golf adaptat la un teren de dimensiuni reduse. (< engl., fr. minigolf)

minigolf s. n. (sport.) Joc de golf practicat pe un teren de dimensiuni reduse ◊ „Am mai aflat că în incinta ștrandului vor mai fi amenajate, în curând, «arene» de minigolf.” I.B. 8 IV 72 p. 5. ◊ „[...] bowlingurile, centrele de jocuri mecanice, Luna Park [...] minigolfurile.” I.B. 30 VI 73 p. 3. ◊ „Minigolful este o boală internațională; bântuie și pe litoralul nostru. Și pentru că nu este o boală mortală [...] s-au inventat tot soiul de veșminte prin care ea să fie propagată în mase: [...] fuste albe midi și tot felul de șepcuțe.” Săpt. 24 V 74 p. 8 (din engl., fr. minigolf; L. Seche în SMFC V p. 73, atestare din 1967, FC I 139, I. Iordan în SCL 4/70 p. 396, atestare din 1969; DMN; DEX-S)

HÁNDBAL (< fr.) s. n. Joc sportiv de echipă, cu șapte jucători (inițial cu 11), practicat pe un teren de 40/20 m, cu un balon, jucat numai cu mâinile, pe care fiecare dintre cele două echipe încearcă să-l introducă în poarta echipei adverse. H. a luat naștere în 1914, în Germania, dar oficial a fost recunoscut în 1921; în 1925 a avut loc prima întâlnire internațională (între Austria și Germania). Din 1936, h. a devenit sport olimpic. În România, h. a început să fie practicat din 1922, devenind unul dintre sporturile performante. Echipa națională feminină de h. în 11 a fost campioană mondială în 1956 și 1960, iar cea în șapte, în 1962; echipa națională masculină de h. în șapte a fost campioană mondială în 1961, 1964, 1970 și 1974.

minigolf sns [At: DN³ / E: eg, fr minigolf] Joc de golf adaptat la un teren de dimensiuni reduse.

țintă¹ sf [At: (a. 1652), ap. TDRG / V: (înv) țent sn, ~ngă / Pl: ~te / E: vsl цѧта „monedă”] 1 sf (Mpl) Cui mare de fier, cu capul lat și proeminent, servind la ghintuirea buzduganelor, a ghioagelor etc. 2 sf (Mpl) Cui scurt de metal cu capul lat și adesea înflorat, întrebuințat în tapițerie, tâmplărie etc., având și rol de ornament. 3 sf Cui fără cap folosit în cizmărie. 4 sf (Mpl) Mic disc de metal, fixat ca podoabă pe obiecte din piele (șerpare, hamuri etc.). 5 sf (Reg; mpl) Mică piesă rotundă din foi metalice, sticlă subțire, celofan etc., cu un orificiu în mijloc, care se coase sau se lipește, ca ornament, pe unele obiecte, mai ales de îmbrăcăminte Si: paietă. 6 sf (Îvr) Podoabă la harnașament. 7 sf (Trs) Disc de metal strălucitor, împodobit cu pietre colorate, pe care îl purtau pe piept fetele și mai ales mireasa. 8 sf (Reg) Insignă mare de alamă, pe care o purtau în piept, ca semn de recunoaștere, cantonierii de drumuri. 9 sf (Olt; Mun; fig) Parte mică din ceva. 10 sf Mică pată (albă) în fruntea unui animal Si: stea, steluță. 11 sf (Mar) Organul genital al iepei. 12 sf (Mol; d. porumb, rar, d. alte cereale; îla) în ~te (sau în ~) Cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bune de mâncat. 13 sf (Mol; d. porumb, rar, d. alte cereale; îal) Aproape copt. 14 sf (D. porumb; îe) A face ~, a da în ~te A începe să se coacă. 15 sf (Ban; Trs) Pană pentru despicat lemne. 16 sf (Reg) Pană folosită la fixarea unor obiecte sau părți ale lor. 17 sf (Gmt; înv) Centru al unei figuri geometrice. 18 sf (Gmt; înv) Centru al unui spațiu, al unei întinderi. 19 sf (Îvr; îcs) în ~te Joc de zaruri. 20 sf (Șîe a trage sau tragere la ~) Punct în care se ochește cu o armă de foc, cu o săgeată Si: (îrg) șaibă¹, țel (1). 21 sf (Pex) Ochire. 22 sf (Spc) Obiect de ochire, fix sau mobil, utilizat în exercițiile de tir Si: obiectiv. 23 sf (Îcs) De-a ~ta Numele unui joc pe care îl joacă copiii iarna țintind într-un obiect cu bulgări de zăpadă. 24 av (Îe) Cu ochii (sau cu privirea) ~ (la... sau pe... etc.) Cu ochii pironiți la...sau pe... 25 av (Îe) A privi (sau a se uita, a căta etc.) ~, a ține ochii ~ A privi fix, într-un anumit loc. 26 av (Îe) A privi (sau a se uita) fără (de) ~ A privi în gol. 27 av (Îe) A sta ~ A sta nemișcat. 28 av (D. ochi; îae) A sta cu privirea fixă. 29 av (Îe) Cu urechea ~ Cu auzul încordat. 30 sf Cătare la armele de foc. 31 sf Ceea ce constituie obiectul atenției cuiva. 32 sf (Îs) Limbă-~ Limba în care se face o traducere (dintr-o limbă sursă). 33 sf (Îs) Public-~ Un anumit segment din publicul receptor, căruia îi este destinat un act creativ, un produs (comercial) etc. 34 sf Țel (9). 35 av (În legătură cu verbe de mișcare) În linie dreaptă. 36 av Cu precizie. 37 sf (Îlav) Fără ~ În neștire Si: razna. 38 sf (Rar) Punct de sosire la o cursă sportivă. 39 sf Ceea ce dorește să realizeze cineva Si: obiectiv, scop, țel (10), (înv) pravăț. 40 sf (Îvr) Menire 41 sf (Arg; îs) ~ta golanului Nota cinci. 42 sf Spațiul de deasupra barei orizontale și dintre barele verticale la jocul de rugbi Si: but. 43 sf (Îs) Teren de ~ Spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările.

liț, lițuri, s.n. 1. Cui de lemn; așchie cioplită: „...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ” (Papahagi, 1925: 303). 2. De-a lițu, joc de copii: „Se alege un teren plan. Primul jucător aruncă cuțitul (ținut între degetul mare și arătător), care se rotește în aer și trebuie să se înfigă în pământ. Urmează alte aruncări din poziții diferite (din căușul palmei, de pe frunte, peste cap, cu dinții etc.) Dacă greșește, cuțitul e preluat de alt jucător” (Mihali, 2016: 45). – Din magh. léc (MDA).

pelotă sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: sp pelota, fr pelote] 1 Perniță în care se înfig ace. 2 Joc sportiv originar din regiunile bascilor, care constă în aruncarea unei mingi de cauciuc brut, cu mâna sau cu o rachetă, într-un perete, de unde trebuie să ricoșeze într-un anumit sector al terenului. 3 (Prc) Mingea care se folosește la jocul pelota (2).

bortă, borte, s.f. 1. Gaură, scobitură, groapă: „O trecut păstă valea aceie. Și-acolo o fost o bortă” (Bilțiu, 2007: 273). 2. Trunchi de copac scobit în interior. 3. Lemn găunos, văgăună: „Leuștean fiert în apa statută, luată din borta vreunui lemn din pădure” (A. Radu, 1941: 13). 4. Scorbura în care se țin albinele; buduroi. 5. La bortă, joc de copii: pe o porțiune de teren fără iarbă se face o gropiță (o bortă); de la o distanță de 6-7 pași, băieții aruncau cu monede să nimerească gropița; copilul ce avea cea mai bine plasată monedă (față de groapă), lua toate monedele. – Din germ. Borte „bordură, tresă, găitan” (Borcea, Galdi, după DER); din ucr. bort (DA, DER). ■ Cuv. rom. > ucr. bort(a) (Candrea)

RUGBI s. n.^[1] Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby. modificată

RUGBI n. Joc sportiv desfășurat între două echipe, pe un teren special, cu o minge ovală, care poate fi lovită atât cu piciorul cât și cu mâna. /<engl., fr. rugby

BASCHET s. n. Joc cu mingea între două echipe, pe un teren special amenajat, avînd la fiecare capăt cîte un coș fixat la o anumită înălțime; scopul urmărit este aruncarea mingii în coșul adversarului. [Var.: baschetbal s. n.] – Fr. basket [-ball].

RUGBI s. n.^[1] Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby. – Pron.: ragbi] – Din engl., fr. rugby. modificată

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. Careu de pionieri. ◊ (În trecut) Formație de infanterie rînduită ca o figură cu patru laturi (din care, uneori, poate lipsi una), pentru a se apăra împotriva atacurilor cavaleriei inamice. 2. Porțiune în formă de pătrat a terenului pentru fotbal, marcată cu alb, pe care jocul se desfășoară după norme speciale; p. ext. teren de sport. Întorcea capul ca să nu vadă careul de tenis, unde și ea jucase odată. BART, E. 315. 3. (La jocul de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare.

PLASĂ², plase, s. f. Nume dat diverselor obiecte făcute dintr-o împletitură (cu ochiuri rare) de sfoară, de sîrmă etc. a) Unealtă de pescuit, formată dintr-o împletitură (dreptunghiulară) de cînepă, iută etc., fixată la un băț gros de care se ține. V. voloc. I-am plătit plasele cît nu face, fiindcă-i locul bun [de pescuit]. DAVIDOGLU, O. 87. Pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne, și plasa o scufundau în pripă. PERPESSICIUS, S. 7. Erau bărcile mici și negre ale pescarilor ce se duceau la plasele și cîrligele așezate departe în mare. BART, S. M. 70. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina. TOPÎRCEANU, B. 82. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela (pe cineva), a amăgi, a seduce; a prinde în cursă, v. cursă. b) Cursă pentru păsări, animale etc. c) Rețea de frînghie folosită pentru a îngrădi porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal și de handbal. Mingea s-a oprit în plasă. ♦ Rețea de frînghie fixată între doi stîlpi, la mijlocul terenului și peste care se trece mingea la jocurile de volei și de tenis, rețea la tenisul de masă. d) Rețea pe care se așază valizele într-un compartiment de tren. Întoarse rama de piele, în care se afla agățată de mînerul valizei din plasă, carta de vizită. C. PETRESCU, C. V. 8. e) Săculeț de mînă făcut dintr-o rețea de sfoară sau de mătase folosit pentru a purta diferite obiecte; fileu. f) Rețea peste care se mai pune adesea iarbă, crăci etc., folosită pentru a camufla obiective, lucrări, puncte strategice militare. g) Împletitură de sfori prin care trec ițele la războiul de țesut manual; ostrețe.

noroi¹ sn [At: ANON. CAR. / V: (îvp) năr~, (rar) nar~ / Pl: ~oaie / E: bg нарои] 1 Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite Si: mocirlă, nămol (2), (rar) noroială, (reg) glod, năglod, nămală¹, pahnă, tină. 2 Pământ depus pe fundul, pe marginea apelor sau pe terenuri inundabile Si: mâl. 3 Loc, teren cu noroi (2). 4 (Reg; îcs) De-a ~ul Joc popular, în care jucătorii se prefac, pe rând, înnămoliți în noroi, de unde vin fetele să-i scoată. 5 (Reg) Făgaș sau râpă plină cu cioturi, făcută de șuvoiul ploilor. 6 (Rar) Murdărie (1). 7 (Reg) Pământ muiat cu apă, amestecat cu paie și cu pleavă, frământat cu picioarele, din care se construiesc pereții unor case. 8 (Reg) Pământ care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a spart țelina. 9 (Reg) Pârloagă. 10 (Îs) ~ de sapă (sau de foraj, de sondă) Fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă, având un rol important în procesul de dislocare a rocii, în transportul ei la suprafață și în asigurarea contrapresiunii necesare asupra unor straturi de fluide sub presiune. 11 (Nob; fig; udp „de”) Cantitate mare de oameni, de lucruri, de fapte etc.) Si: mulțime. 12 (Fig) Ceea ce copleșește. 13 (Fig) Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat Si: murdărie. 14 (Fig) Caracter, atitudine, faptă josnică, vrednică de dispreț Si: murdărie. 15 (Fig) Decădere morală. 16 (Fig) Corupție. 17 (Fig) Mediu decăzut din punct de vedere moral. 18 (Îe) A împroșca (pe cineva) cu ~ sau a zvârli (sau a izbi) cu ~ (în cineva) A calomnia pe cineva.

rupere sf [At: PSALT. 276 / V: (înv) rump~ / Pl: ~ri / E: rupe] 1 Distrugere a continutății unui material (trăgându-l sau întinzându-l în direcții opuse) Si: frângere (1), rupt¹ (1). 2 Fracturare (1). 3 Aplecare (1). 4 (Înv; fig) Întristare. 5 Desfacere în două (deschizând drum de trecere). 6 (Înv) Împărțire (a unei moșii, a unui teren). 7 Întrerupere a unei suprafețe (producând goluri) 8 (La jocul de cărți) Tăiere. 9 Distrugere prin sfărâmare, spargere, lovire etc. 10 Surpare (a unui mal, a pământului etc.). 11 Zdrobire (a unei părți a corpului, pex, a unui om). 12 (Fig) Ruinare (4) (a averii sau sănătății cuiva) Si: distrugere (5). 13 (Șîs ~ de nori) Ploaie torențială (cu descărcări electrice). 14 (Reg) Sfărâmare. 15 (Reg) Frângere a părților lemnoase ale tulpinilor de cânepă sau de in topite, pentru a se putea melița mai bine. 16 Întrerupere. 17 (Olt; îs) ~ a cazanului Desfacere a capacului cazanului de țuică pentru a opri distilarea. 18 Abrogare (1) (a unui tratat, a unei legi etc.) 19 (Îs) ~ de inimă Durere adâncă Si: jale. 20 (Îs) ~a frontului Străpungere a liniei de apărare a inamicului. 21 (Trs; Mol) Înțărcare a vițelului sau mielului. 22 Distrugere a unui obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. prin întrebuințare Si: roadere, uzare. 23 Sfâșiere a unui lucru. 24 Smulgere a unei părți dintr-un obiect. 25 (Rar) Fărâmițare (1). 26 Desprindere a unei părți din ceva (pentru a și-o însuși). 27 Desprindere din locul unde a fost fixat. Si: smulgere, separare. 28 (Îs) ~a rândurilor Stricarea ordinii unui șir aliniat. 29 (Îs) ~a prețului Fixarea prin tocmeală a prețului unei vânzări. 30 Obținere (cu greu) a unei sume de bani. 31 (Înv) Jefuire. 32 Smulgere din locul unde este fixat. 33 Culegere (1) (de flori, frunze, fructe etc.). 34 Desprindere (cu oarecare efort) de lângă cineva sau ceva depărtând(u-se) Si: despărțire (28), separare. 35 (De obicei udp „din”) Desfacere, desprindere dintr-un tot Si: detașare (1), izolare. 36 (Fig) Îndepărtare de ceva Si: înstrăinare. 37 Desfacere în mai multe părți (a unor grupuri, colectivități) Si: împrăștiere, răsfirare, răzlețire, risipire (10). 38 Revărsare (1). 39 (Îs) ~ a prețului Cădere de acord asupra prețului. 40 Anulare, desfacere a unei relații sociale Si: ruptură (4).

spărgui [At: (a. 1847) URICARIUL, X, 407 / Pzi: ~esc / E: sparge + -ui] 1 vr (Reg; d. adunări, d. petreceri, jocuri) A se sparge (10). 2 vt (Reg; c. i. terenuri nedefrișate, livezi, pășuni) A desțeleni. 3 vi (Înv; csnp) A viscoli.

OFENSIVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.

DREPTUNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

FOTBAL n. Joc sportiv cu mingea, între două echipe, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, lovind-o cu piciorul (sau altă parte a corpului în afară de mână). /<engl., fr. football

spărgui, spărguiesc, vb. IV 1. (refl.; reg.; despre adunări, petreceri, jocuri) a se sparge, a se termina. 2. (reg.; despre terenuri, nedefrișate, livezi, pășuni) a desțeleni. 3. (înv.) a viscoli, a viforî.

țăcăneală, țăcăneli s. f. 1. manie, nebunie. 2. (la tenis) joc de uzură, cu mingi lungi, trimise pe fundul terenului. 3. (friz.) foarfecă.

DREPTUNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

BANDĂ², benzi, s. f. 1. Fîșie îngustă de stofă, de pînză, hîrtie, piele sau metal, cu care se leagă, se înfășoară sau se întărește ceva. ◊ Bandă de expediție (adesea fără determinare) = fîșie de hîrtie cu care se învelesc imprimatele trimise prin poștă. V. banderolă. Am tras din vraful de pe masa de lucru gazetele... Benzile de expediție nici nu fuseseră desfăcute. SADOVEANU, N. F. 152. ◊ Expr. A expedia (un imprimat) sub bandă = a expedia, prin poștă, un imprimat, înfășurat cu o fîșie de hîrtie. ♦ Fîșie dintr-o altă stofă sau de o altă culoare, cu care se împodobește (mai ales pe margini) un articol de îmbrăcăminte. 2. (În expr.) Bandă de magnetofon = fîșie subțire și îngustă dintr-un material flexibil, acoperit cu un strat fin de substanță electromagnetică, pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă (sau de transport sau continuă; uneori fără determinare) = fîșie continuă de cauciuc, piele, țesătură de cînepă sau bumbac (uneori armată cu fire metalice) sau de plăci metalice, așezată pe rulouri și acționată mecanic, servind la transportul (pe plan orizontal sau pe plan puțin înclinat) de materiale (ca pămînt, minereuri, ciment etc.) sau de piese fabricate sau în curs de fabricare. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre movile brute. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 2/1. O neîntreruptă bandă rulantă urcă una după alta... cupele metalice pline cu stînci sfărîmate. BOGZA, C. O. 254. [În timpul producției] greul [îl duc] numai motorul și banda, iar omul apasă numai pe buton. DAVIDOGLU, M. 67. Lucru la (sau pe) bandă = sistem de lucru constînd din operații succesive, executate de o serie de lucrători asupra unui singur obiect fixat pe o bandă rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. 3. Fiecare dintre marginile elastice ale mesei de biliard, de care se izbesc bilele spre a căpăta direcția voită de jucător. ♦ Fiecare dintre cele două margini ale terenului de popice. ◊ Expr. A bate (popicele) sau a juca fără bandă = a trimite bila în așa fel încît să nu atingă marginile terenului. 4.(Fiz.) Grup de frecvențe vecine sau apropiate din spectrul unei radiații electromagnetice sau sonore. – Pl. și: bande (FILIMON, la HEM 2459). – Variantă: (3) bantă, benți (M. I. CARAGIALE, C. 113), s. f.

BASCHET s. n. Joc cu mingea între două echipe, executat pe un teren anume amenajat, avînd la fiecare capăt cîte un coș fixat la o anumită înălțime; scopul urmărit este aruncarea mingii în coșul adversarului. – Variantă: baschetbal (scris și: basket-ball) s. n.

încercare sf [At: GORJAN, H. I, 89/32 / Pl: ~cări / E: încerca] 1 (Rar) Cercetare. 2 Strădanie de a face ceva Si: încercat¹ (2), (îvr) încercătură (1). 3 (Rar) Căutare a cuiva Si: încercat¹ (3), (îvr) încercătură (2). 4 Întreprindere a unei acțiuni ca exercițiu, de probă Si: încercat¹ (4), (îvr) încercătură (3), încercătoare. 5 Supunere a cuiva la o probă Si: încercat¹ (5), (îvr) încercătură (4). 6 Examinare prin probe sau experiențe practice Si: încercat¹ (6), (îvr) încercătură (5). 7 Testare a șansei Si: încercat¹ (7), (îvr) încercătură (6). 8 Gustare a unei mâncări Si: încercat¹ (8), (îvr) încercătură (7). 9 Resimțire a unui sentiment Si: încercat¹ (9), (îvr) încercătură (8). 10 Simțire a unei senzații Si: încercat¹ (10), (îvr) încercătură (9). 11 Măsurare a forțelor în luptă cu cineva Si: încercat¹ (11), (îvr) încercătură (10). 12 (Ccr) Tentativă. 13 (Îlv) A face o ~ A încerca (4). 14-15 (Îe) A pune la ~ A testa calitățile (unei persoane sau) ale unui obiect. 16 (Spc; îae) A testa puterea de rezistență a unei persoane. 17 (Rar; îe) A ține Ia ~ (cu cineva) A se măsura (cu cineva). 18 (Îls) ~ de omor Atentat. 19 (Ccr) Verificare. 20 (Îlav) Din ~ Din experiență. 21 (Îlav) La ~ Pe încercate. 22-23 (Îljv) De ~ De probă. 24 Dificultate pe care o îndură cineva. 25 (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse. 26 Puncte obținute în urma acestei acțiuni. 27 Lucrare literară de debut. 28-29 (Rar) Eseu (literar sau) științific. 30 Strădanie. 31 Necaz. 32 Primejdie. 33 (Înv) Experiență practică. 34 (Înv) Cunoaștere. 35 Suferință.

SMECI s.n. (Sport) Lovitură puternică dată cu racheta la jocul de tenis, pentru a întoarce o minge înaltă în terenul adversarului. [Pl. -uri, scris și smash. / < engl. smash].

TENIS s.n. Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu racheta, de către un număr par de jucători, pe un teren despărțit în două printr-o plasă. ♦ Tenis de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă mare, cu mingi mai mici; ping-pong. [< engl., fr. tennis].

PRESING s. n. (sport) predominare în inițiativa de joc; presiune exercitată asupra adversarului; sistem tactic în jocurile sportive prin folosirea apărării „om la om” pe tot terenul pentru a opri acțiunile ofensive ale adversarilor. (< engl. pressing)

țăcănist, țăcăniști s. m. (la tenis) jucător care practică un joc de uzură, cu mingi lungi, trimise de pe fundul terenului.

CENTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. (Geom.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sînt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În expr.) În centrul (unei activități, unei preocupări etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. (În expr.) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ◊ Partid politic de centru = grupare caracteristică micii burghezii șovăielnice, care oscilează între partidele de dreapta și cele de stînga și care, deși aparent se situează pe o poziție intermediară, de fapt este strîns legată de dreapta. ♦ Punct în mijlocul unui teren de sport, de unde se începe întrecerea la anumite jocuri sportive. 5. (În expr.) Centru înaintaș = jucătorul care se află în mijlocul liniei de înaintare la anumite jocuri sportive. Mijlocaș (sau half) centru = jucătorul care se află în mijlocul liniei de mijlocași la anumite jocuri sportive. II. 1. Loc în care sînt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. (În expr.) Centru nervos = grup de celule nervoase care se găsesc în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. Loc unde este concentrată o activitate. ♦ Oraș mare în care sînt concentrate organele de conducere ale raionului, ale regiunii etc. și în care se găsesc cele mai importante instituții. ♦ Ansamblu de clădiri, străzi și piețe în care este concentrată activitatea publică a unui oraș. ♦ Instituție superioară conducătoare; putere administrativă locală (din capitală). – Fr. centre (lat. lit. centrum).

presing s. n. (sport) Sistem de joc bazat pe folosirea apărării om la om pe tot terenul; presiune exercitată asupra adversarului ◊ „Dar, din minutul 36, studenții au înscris din nou, scor favorabil (60-59) pe care l-au menținut până la încheierea celor 40 de minute de joc, în ciuda unor momente dramatice, în ultimul minut, când steliștii au aplicat un «presing» disperat.” Sp. 25 III 74 p. 2. ◊ „Menotti a demonstrat că are și forță atunci când e nevoie. Presing necruțător pe tot terenul, iuțeală în execuții.” R.l. 27 VI 78 p. 2. ◊ „Evident, s-ar putea aduce critici cu privire la incapacitatea fotbaliștilor noștri de a scăpa de «pressingul» om la om pe tot terenul [...]” Sc. 24 IX 81 p. 5. ◊ „Băieții lui Lucescu nu i-au lăsat pe ai noștri să respire nici un moment, intervenind cu un presing puternic la fiecare minge.” Sc. 19 IV 83 p. 5 (din engl. pressing; Il. Constantinescu în LR 1/73 p. 32, L. Seche în P.N. 2/74 p. 45 – atestări din 1969; DEX, DN3)

CENTRU, (I 1, 2, II 1, 2) centre, s. n., (I 3, II 3) centri, s. m. I. 1. (Geom.) Punct situat în interiorul unui cerc, la egală depărtare de toate punctele circumferinței, iar în interiorul unei sfere, la egală depărtare de toate punctele suprafeței ei. Centrul unui cerc. Centrul unei sfere. ◊ (În expr.) În centrul (unei activități, unei preocupări etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. Învățămîntul marxist-leninist al comuniștilor trebuie să stea mereu în centrul atenției tuturor organelor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2702. Omul cu nevoile lui se află în centrul întregii politici a partidului și a statului democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2598. ♦ Punct de întîlnire a diagonalelor sau a axelor unei figuri. Centrul unui pătrat. Centrul unui dreptunghi. Centrul unei elipse. 2. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. Tibetul este așezat în centrul Asiei. ▭ Cu cît mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. ALECSANDRI, C. 109. Partid politic de centru = grupare caracteristică micii burghezii șovăielnice, care oscilează între partidele de dreapta și cele de stînga și care aparent se situează pe o poziție intermediară, dar de fapt este strîns legată de dreapta. ♦ Punct în mijlocul unui teren de sport, de unde se începe întrecerea la anumite jocuri sportive.3. (În expr.) Centru înaintaș = jucătorul care se află în mijlocul liniei de înaintare la anumite jocuri sportive. Mijlocaș (sau half) centru = jucătorul care se află în mijlocul liniei de mijlocași la anumite jocuri sportive.II. 1. Punct în care converg anumite forțe, în care sînt localizate anumite funcțiuni sau acte. Centru de colectare a laptelui. Centru de greutate (sau de gravitate) = punct de aplicație a rezultantei forțelor gravității care acționează asupra părților alcătuitoare ale unui corp. Centrul de gravitate al pămîntului. (Fig.) Rusia Sovietică trebuia inevitabil să devină, și într-adevăr a devenit, stegarul revoluției proletare mondiale, centrul de gravitate al forțelor revoluționare înaintate din Occident și Orient. STALIN, O. IV 255. 2. Loc unde este concentrată o activitate. Centru industrial. Centru politic. Centru de votare. Centru de documentare. Centru artistic. ▭ Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri pentru lărgirea și completarea centrelor mecanice existente, precum și înființarea de noi centre mecanice care să asigure repararea și întreținerea parcului de mașini și tractoare din S.M.T. și gospodării agricole de stat. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 46. Să depunem toate eforturile pentru a face din cluburi puternice centre de luminare a maselor, care să contribuie din plin la formarea unui om nou, constructor conștient al socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2698. Un oraș, centru de lumini și de activitate. GHICA, S. 229. ♦ (Adesea determinat prin «administrativ») Oraș mare în care se găsesc cele mai importante instituții, în care sînt concentrate organele de conducere ale raionului, ale regiunii etc., în care se desfășoară o vie activitate. București, Cluj, Iași, Timișoara etc. sînt mari centre administrative ale Republicii noastre populare. ♦ Loc în care este concentrată activitatea administrativă și comercială a unui oraș, în care sînt grupate cele mai de seamă edificii publice. Vartolomeu Diaconu salută și luă calea centrului. C. PETRESCU, A. 345. ♦ (În cadrul unui sistem de organizare administrativă) Instituție superioară, conducătoare; putere administrativă centrală (din capitală). Domnul Ghiță Samson zîmbește, căci stă foarte bine cu centrul. SADOVEANU, M. 166. 3. (În expr.) Centru nervos = grup de celule nervoase care se găsesc în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale.

loc s.n. I 1 punct. S-au amplasat camere de luat vederi în anumite locuri din magazin. A sudat bara în două locuri. 2 teren, <înv.> local. A cumpărat un loc la marginea orașului. Locul achiziționat este prielnic semănăturilor de toamnă. 3 (agric.) loc de arătură teren arabil. Are câteva hectare de loc de arătură. 4 loc de casă = <pop.> vatră, <înv. și reg.> siliște, <reg.> vătrătură. Are locul de casă în mijlocul satului. 5 loc viran = maidan, teren viran, <pop.> tăpșan, <reg.> toloacă, <înv.> viranea. Copiii se joacă pe un loc viran. 6 spațiu, zonă. În oraș sunt multe locuri de joacă pentru copii. 7 meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ținut, zonă, <rar> țărm, <reg.> obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, <turc.; înv.> aralâc. În peregrinările sale a străbătut multe locuri. Vrea să cunoască obiceiurile locului unde face cercetarea folclorică. 8 regiune, teren, ținut, zonă, <reg.> aret². Nu cunoaște bine locul și de aceea are nevoie de o călăuză. 9 lume, parte, parte a lumii, parte de lume, regiune, ținut, <înv.> cuprins¹. Nu mai fi atât de critic și vezi cum este și prin alte locuri! 10 loc de veci = groapă, locaș de veci (v. locaș¹), mormânt, sepulcru, <livr.> sepultură, <rar>necropolă, <înv. și pop.> locuință eternă, locuință ultimă, <pop. și fam.> casă de veci (v. casă¹), <înv. și reg.> îngropniță, locuț de vecie, <înv.> grobnic, gropiță, gropniță, îngropământ, locșor de repaus, <ital.; înv.> tombă. A fost condus la locul de veci de câțiva prieteni. 11 (la pl.; relig.; nm. pr.) Locurile Sfinte= Țara Sfântă (v. țară). Își dorește să meargă în pelerinaj în Locurile Sfinte. 12 (înv. și reg.) v. Domeniu. Latifundiu. Moșie. Pământuri (v. pământ). Proprietate. 13 (reg.) loc sărat v. Sărătură. 14 (anat.; reg.) v. Placentă. 15 (înv.) v. Depărtare. Distanță. Interval. Spațiu. 16 (înv.) loc de lăcuită v. Adăpost. Așezare. Casă¹. Cămin. Domiciliu. Locuință. Sălaș. (gram.; înv.) loc-de-nume = loc-de-numire = (art.) locul-numelui v. Pronume. II 1 amplasament, amplasare, așezare, poziție, situare, <rar> situație, <înv.> așezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat³. Prin loc, supermarketul mulțumește pe locuitorii orașului. 2 funcție, job, ocupație, post¹, serviciu, slujbă, <rar> misiune, oficiu, sarcină, <înv. și reg.> poslușanie, <reg.> breaslă, servit, <înv.> cin¹, huzmet, mansup, orândă¹, tistie, tisturie, treabă, <fig.; înv. și reg.> pită. De câtva timp are un loc mai bine plătit. 3 poziție, situație. Este conștient de locul pe care-l ocupă în societate. III (pop. și fam.) v. Ocazie. Prilej. IV fig. (rar) loc comun = v. a Banalitate. Platitudine. Prozaism. Proză. Truism; b (lit.) Clișeu. Stereotip. Șablon. Șlagăr. Tic². Tipar.

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.

BOWLING [BAULING] s. n. 1. joc de popice practicat pe o pistă modernă, cu dispozitive automatizate. 2. teren, loc amenajat pentru bowling (1). (< engl. bowling)

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte așezate în acest fel. 2. Porțiune în formă de pătrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, pe care jocul se desfășoară după norme speciale. 3. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Fr. carré.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere într-un zid, gard, într-o împrejmuire etc., în formă de cadru în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier, cu scopul de a permite intrarea sau ieșirea cuiva, deschizătură; deschizătura împreună cu construcția de lemn, de fier, cu balamalele etc. Radianu m-a oprit înaintea unei porți verzi, închisă ca la o cetate. SADOVEANU, O. II 332. Poarta este bine închisă, cu o bîrnă grea d-a curmezișul. CARAGIALE, O. I 290. Nici una, nici două, odată începe a bate In poartă cît ce putea. CREANGĂ, O. A. 209. ◊ Fig. Era în vara 1916. Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. EMINESCU, O. I 226. ◊ Expr. A bate la toate porțile = a se adresa tuturor, solicitînd sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. A sta, a rămîne (sau a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta, a rămîne (etc.) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate căreia nu-i poți face față). (A fi) poartă-n poartă cu cineva = (a locui) foarte aproape de cineva (alături sau peste drum). A căuta o poartă de scăpare = a căuta un mijloc pentru a ieși dintr-o situație dificilă. ♦ (Mai ales la pl.) Intrare într-o cetate sau într-un oraș (care în trecut putea fi închisă și ferecată). V. barieră. Cătră iarna anului 1614, căpitanul Tudor Șoimaru se înfățișă la porțile Iașilor cu călărime răzășască, ridicată de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 118. Crezîndu-le ajunse la porțile Bucureștilor, la Urziceni și la Afumați, părăsesc capitala. GHICA, A. 28. ◊ Poarta țarinii v. țarină. 2. Ușă mare, monumentală, la intrarea principală a unei clădiri. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Înainte de a intra pe poarta casei la Paraschiva, se întîlni cu moș Șărban. BUJOR, S. 108. ♦ Casă, gospodărie. Pentru ținerea oștilor, se orîndui ca de fiecare casă sau poartă (cum se zice în Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină și opt măsuri de ovăz sau orz. BĂLCESCU, O. II 264. 3. Cadru format din două bare (de lemn) verticale, unite la capătul de sus printr-o altă bară orizontală, și avînd o plasă în spate, instalat pe terenurile de sport și în care se marchează punctele la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 4. Vale îngustă, strîmtoare prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți. V. cheie, defileu. Pe la poarta munților, calul îi iese înainte. CREANGĂ, P. 273. Din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite, Iese – uraganul bătrîn. EMINESCU, O. IV 197. ♦ Loc îngust între pereții de stîncă ai vîrfurilor de munți, prin care se poate trece pe alt versant. Vînătorii ațin porțile, prin care pot trece caprele negre. 5. (Învechit; în feudalism, în epoca suzeranității turcești asupra țărilor romînești; mai ales determinat prin «înalta»,«sublima» etc.) Sediul, scaunul, curtea, guvernul sultanului. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Planul lui Cantemir... izbutise numai a da prepusuri Porței. NEGRUZZI, S. I 179.

ofensivă sf [At: NEGULICI / Pl: ~ve / E: fr offensive, ger Offensive] 1 (Îoc defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate, care are ca scop nimicirea sau capturarea inamicului și cucerirea terenului pe care acesta îl ocupă Si: asalt, atac. 2 (Spt; la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 3 (Fig) Acțiune vie, concentrată, întreprinsă pentru a înfrânge o dificultate, a lichida o situație nefavorabilă, a înfăptui o nouă stare de lucruri, a cuceri un nou obiectiv etc.

râcă¹ sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (4-9) rică / Pl: (1-3) râci / E: râcâi¹] 1 (Reg) Gropiță în pământ la unele jocuri de copii. 2 (Reg) Groapă mică prin care sunt delimitate două terenuri de fânaț. 3 (Reg) Partea inferioară a piciorului găinii Si: (reg) râcâitoare (4). 4 (Fam) Ceartă (1). 5 (Îe) A căuta (cuiva) ~ A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preț. 6 (Îe) A purta (cuiva) ~ A purta (cuiva) dușmănie. 7 (Îe) A se pune în ~ (cu cineva) A se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. 8 (Îe) A băga ~ A învrăjbi. 9 (Reg) Persoană care provoacă ceartă.

POLO n. invar. Joc sportiv între două echipe a câte patru jucători călări, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea unei mingi de lemn, prin lovire cu un baston flexibil, în poarta adversarului. ◊ ~ pe apă joc sportiv între două echipe a câte șapte jucători, într-un bazin special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, înotând și aruncând cu mâna. /<fr., engl. polo

*láwn-tennis n. (pron. laŭn-tennis, d. engl. lawn, cîmpie saŭ loc ĭerbos, și tennis, joc cu mingea). Un joc (englez de origine franceză) cu mingea în aer liber (pe un teren împărțit în doŭă pintr’o plasă și bătînd mingea cu lopata [racheta]. E un barb. care e perfect înlocuit pin „joc cu mingea, a juca la minge” ș. a.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.

TENIS n. Joc sportiv între doi jucători sau între două perechi de jucători pe un teren special amenajat, constând în aruncarea mingii peste o plasă, lovind-o cu racheta. ◊ ~ de masă tenis jucat cu mingi mici de celuloid pe o masă specială, despărțită în două jumătăți printr-un fileu; ping-pong. /<fr. tennis, engl. tennis

TUȘĂ¹ ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche

GOLF¹ s. n. 1. joc sportiv care constă în introducerea cu o mică crosă (club²) a unei mingi într-o serie de gropițe succesive aflate în teren. 2. pantaloni ~ = pantaloni de sport bufanți, care se leagă sub genunchi. 3. ~ de cuvinte = joc enigmistic de cuvinte care constă în a ajunge de la un cuvânt la altul trecând printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentând metagrama celui precedent. 4. stofă pentru capoate de femei. (< engl., fr. golf)

TENIS s. n. Joc sportiv care se joacă de către două sau patru persoane, cu mingi mici și cu rachete, pe un teren anume amenajat, despărțit în două printr-o plasă. Admiram pe cei care joacă tenis și cu destulă trudă am devenit campion regional de tenis. CAMIL PETRESCU, P. 41. ◊ Tenis de masă = joc sportiv asemănător cu tenisul, care se joacă cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială, despărțită în două printr-o plasă; ping-pong.

FÚTNET s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 1, 2 sau 3 jucători, pe un teren despărțit de un fileu, unde jucătorii caută să introducă mingea peste fileu în jumătatea cealaltă a terenului, lovind-o cu oricare parte a corpului, în afară de mâini. – Din fut < pron. a engl. foot (picior) și engl. net (fileu).

rupe [At: PSALT. 86 / V: (îrg) rumpe (Pfs: 3 și rumse; Par: rumt) / Pzi: rup / Pfs: rupse / Par: rupt / E: ml rumpere] 1-2 vrt(a) A distruge continuitatea unui material (trăgându-l sau întinzându-l în direcții opuse) Si: a frânge (1-2). 3 vt (Îe) A (-și) ~ lanțul (sclaviei sau de robie) A se elibera din robie Si: a (se) descătușa (3-4), a (se) dezrobi (1-2). 4 vt (Pex; îae) A (se) elibera dintr-o constrângere. 5 vt (Îe) A ~ cuiva inima (sau sufletul) A-i provoca cuiva multă milă, durere, deznădejde. 6 vt (Pex; îae) A provoca o emoție puternică. 7 vi (îe) A i se ~ (cuiva) inima (sau sufletul, reg, rărunchii etc.) (de milă, de durere, de jale etc.) A-i fi cuiva milă. 8 vr (Îae) A simți o deznădejde sau o mare durere sufletească. 9 vr (Pex; îae) A simți o emoție puternică. 10-11 vtr (D. părți ale corpului) A (se) fractura (3-4). 12 vt (Îe) A-și ~ gâtul (sau grumajii) A muri. 13 vt (Îae) A-și pierde averea, situația. 14 vt (Îae; pex) A o păți. 15-16 vtr (Îe) A-și ~ mâinile A-și frânge (14) mâinile. 17 vr (Fig) A se îndoi de la mijloc Si: a se apleca. 18-19 vtr (D. oameni; șîe A se ~ în coș) A (se) epuiza (8-9). 20 vr (Înv; fig) A se întrista. 21 vt A desface în două (deschizând drum de trecere). 22 vt (Îe) A ~ frontul (sau tabăra) A străpunge linia de apărare a inamicului. 23 vt (Îrg) A ~ țelina (sau țelinile) A desțeleni (1). 24 vt (D. o moșie, un teren) A împărți. 25 vt (C. i. suprafețe) A întrerupe (producând goluri) 26 vt (La jocul de cărți) A tăia. 27-28 vtr A distruge prin sfărâmare, spargere, lovire etc. Si: a sfărâma, a strica. 29 vt (Mun; îe) A ~ căruța A da de belea. 30-31 vtr (D. pământ, maluri etc.) A surpa. 32-33 vtr (D. părți ale corpului, pex, oameni) A zdrobi. 34 vt (Îe) A ~ pe cineva în coș A bate zdravăn. 35 vr (Fig; d. oameni) A se ruina (6). 36 vr (D. nori) A da o ploaie torențială. 37 vt (Reg) A zdrobi. 38 vt (Reg) A frânge părțile lemnoase ale tulpinilor de cânepă sau de in topite, pentru a se putea melița mai bine. 39-40 vtr A întrerupe. 41 vt (Olt; îe) A ~ cazanul A desface capacul cazanului de țuică pentru a opri distilarea. 42 vi (Îe) A(o)~ cu ceva (sau cu cineva) A pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. 43 vt (C.i. tratate, legi etc.) A abroga. 44 vt (C.i. tratate, legi etc.) A încălca. 45 vt (Trs; Mol) A înțărca vițelul sau mieii. 46-47 vtr A (se) distruge un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. prin întrebuințare Si: a roade (15-16), a uza. 48 vt (Îe) A ~ cartea A învăța mult (pentru a ști pe de rost). 49 vt A sfâșia un lucru. 50 vt A smulge o parte dintr-un obiect. 51 vi (Reg; îe) A-și ~ din ochi (sau din suflet, din inimă) A da ceva cu mare greutate (de nevoie). 52-53 vtr (Îe) A (se) ~ tușea A expectora (1). 54-55 vtr A-l ~ (sau a se ~) la foaie (sau în jos, la coș etc.) A avea diaree. 56 vt (Rar) A fărâmița (1). 57 vt(a) (S.i. un animal) A sfâșia. 58 (Îe) A-l ~ foamea (pe cineva) A-i fi foarte foame. 59 vt A desprinde o parte din ceva (pentru a și-o însuși). 60 vt(a) (îe) A (-și) ~ (ceva) de la gură A se lipsi de strictul necesar pentru altcineva. 61 vt A obține (cu greu) o sumă de bani. 62 vt (Înv) A jefui. 63-64 vtr A smulge din locul unde este fixat. 65 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) urechile A pedepsi, trăgând (tare) de urechi. 66 vt (Îae) A bate zdravăn. 67 vt (Îe) Cât ai ~ un (fir de) păr din cap Gata-gata să se întâmple. 68 vt (C. i. flori, frunze, fructe etc.) A culege (1). 69-70 vrt A (se) desprinde (cu oarecare efort) de lângă cineva sau ceva depărtând(u-se) Si: a (se) desface (29), a (se) despărți (28), a (se) desprinde (18) a (se) separa. 71-72 vrt (De obicei dp „din”) A se desface dintr-un tot Si: a (se) desface (7), a (se) desprinde (5), a (se) detașa (1), a (se) izola. 73 vt (Fig) A se îndepărta de... Si: a pierde legătura cu..., a se înstrăina. 74-75 vrt (D. grupuri, colectivități) A se desface în mai multe părți Si: a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) risipi (13-14), a (se) răzleți. 76 vt (Îe) A (se) ~ rândurile A (se) strica ordinea unui șir aliniat. 77 vt(a) (Îpp; adesea urmat de verbe la infinitiv) A începe. 78 vt (îe) A o ~ la (ori de fugă (ori la goană, la sănătoasa, la picior) sau (reg) a o ~ de-a fuga (sau, tranzitiv) a ~ fuga A o lua la fugă. 79 vi (Mun; îe) A o ~ din loc A începe o acțiune. 80 vi (Mun; îae) A fugi (1). 81 vi (Îe) A o ~ de plâns A se porni pe plâns. 82 vi (Îae) A plânge în hohote. 83 vi (Reg) A spune. 84 vt (Cu complementul „vorba”, „limbă” sau tranzitiv, îe) A o ~ (pe sau în...)... A se exprima greu într-o limbă străină. 85 vt (Îvr) A da la iveală Si: (înv) a râgăi. 86 vt (Îvr) A face să izbucnească. 87-88 vir (Îrg; d. ape) A se revărsa (1). 89 vt (Îrg; îe) A ~ prețul (sau prețurile, târgul, tocmeala etc.) A cădea de acord asupra prețului. 90 vt (Înv; îe) A ~ sfat (sau sfatul) A lua o hotărâre în urma unor discuții Si: a decide (1), se înțelege, a hotărî (6). 91 vt (Îrg; îe) A – judecata (sau legea A da o sentință.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

SMECI ~uri n. (la jocul de tenis) Lovitură de rachetă prin care o minge înaltă se întoarce în terenul adversarului. /<fr., engl. smash

VOLEI s.n. Joc sportiv care are loc între două echipe de cîte șase jucători pe un teren special amenajat și care constă în aruncarea unei mingi numai cu mîinile peste o plasă întinsă sus la mijlocul terenului. [Pron. -lei, var. volei-bal s.n. / < engl. volley-ball].

timing s. (cuv. engl.) Alegerea momentului sau a cadenței potrivite în desfășurarea unei acțiuni, a unui joc sportiv etc. ◊ „Prestând un joc în adâncime, punând mingea în joc cu un «timing» aproape fără cusur, el și-a ținut adversarul pe fundul terenului sau l-a atras la fileu pentru a-l pasa.” R.l. 20 VII 74 p. 5. ◊ „[Schimbările trebuie] să fie treptate și să se respecte un anumit timing al derulării lor.” ◊ Rev. 22 18/94 p. 11 [pron. taiming] (cf. fr. timing; CD; DMN 1962)

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

boccia [’botʃa] s.f. 1 (la pl.) Joc de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, situată la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște bile. 2 Bilă (de lemn) folosită la acest joc. • pl. -cii. /<it. boccia.

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

ștraf¹, ștrafuri, s.n. 1. (înv. și pop.) amendă; (în expr.) a pune la ștraf = a amenda (pe cineva). 2. (înv. și reg.) pedeapsă. 3. (reg.) joc care constă în aruncarea unei monede cât mai aproape de o linie trasată pe teren. 4. (reg.; în forma: ștreaf) obor comunal în care se închid vitele găsite păscând în locuri oprite.

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

careu sn [At: HOGAȘ, DR. II, 189 / V: (înv) ~rea sf (Pl: ~rele) / Pl: ~ri / E: fr carré] 1 (Iuz) Trupă de infanterie așezată astfel încât să formeze un pătrat (pe două rânduri, cu fața în afară) pentru a rezista atacului cavaleriei. 2 Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 3 Suprafață a terenului de fotbal, tenis etc. marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 4 Spațiu de formă pătrată cuprins între zidurile unei clădiri. 5 Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 6 (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare.

carota vi [At: DEX² / Pzi: ~tez / E: fr carotter] (Frm) 1 A înșela. 2 A extorca. 3 (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. 4 (Glg) A preleva o carotă (2) din teren.

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)