OMORÎ, omor, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și întrebuința timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

TĂRBĂCI, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva. 2. (Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.

TĂRBĂCIT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Fam.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.

A BURDUȘI ~esc tranz. pop. 1) (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns ca să încapă mai mult; a înghesui; a îndesa; a ticsi. 2) (spații limitate) A umple până la refuz; a ticsi. 3) A face să se burdușească. 4) fig. fam. (persoane) A snopi în bătaie; a bate zdravăn. /Din înv. burduș (burduf)

A DUBI ~esc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

A MURSECA mursec tranz. pop. 1) A rupe în bucăți cu dinții; a sfârteca; a sfâșia. 2) A mânca cu lăcomie, înghițind pe nemestecate; a devora; a înfuleca. 3) A bate crunt; a snopi în bătaie. /<lat. morsicare

A PISA ~ez tranz. 1) (corpuri solide) A preface în fărâme cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (ființe) A bate crunt; a snopi în bătaie. 3) fig. (persoane) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare

A STÂLCI ~esc tranz. 1) A strivi prin lovire. A-și ~ piciorul. 2) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a făcălui; a tăbăci; a stropși; a toropi. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a schingiui. /<sl. sutlațiti

A STROPȘI ~esc tranz. pop. 1) A deforma prin lovire sau apăsare; a zdrobi; a stâlci. A-și ~ un deget. 2) A face să nu mai existe; a nimici; a prăpădi. ~ dușmanul. 3) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a făcălui; a tăbăci; a toropi; a stâlci. /cf. bulg. strša, sl. sutrositi

A TĂBĂCI ~esc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananți (pentru a da însușirile necesare); a dubi; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a făcălui. /Din tabac

A TOROPI ~esc tranz. 1) A aduce în stare de toropeală; a face să fie cuprins de moleșeală; a moleși. 2) A cuprinde din toate părțile; a pune stăpânire. 3) fig. pop. A bate foarte tare; a zdrobi (în bătăi); a snopi; a stropși; a făcălui; a stâlci; a tăbăci. /<ucr. toropyty

A UCIDE ucid tranz. 1) (ființe) A lipsi de viață (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moralicește; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere

corogi, corogesc, vb. IV (reg.) a snopi în bătaie (pe cineva).

coroji, pers. 3 sg. corojește, vb. IV (reg.) 1. (refl.; despre lemn) a se strâmba. 2. a ridica pojghița de pe un obiect; a coji. 3. a snopi în bătaie (pe cineva).

coși, coșesc, vb. IV (reg.) 1. a înțepa (țânțarii). 2. (refl.; despre piele) a se bășica, a se umfla; (despre aluat) a crește; (despre tencuială) a se burduși. 3. a bate, a burduși, a snopi în bătaie. 4. a păcăli, a înșela, a trage pe sfoară; a seduce. 5. a fura. 6. a mușca tare. 7. a se coji.

pisoacă¹ s.f. (reg.; în expr.) a face pisoacă = a pisa, a zdrobi, a fărămița. b) a bate zdravăn, a snopi în bătaie.

pistosi, pistosesc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a seca (despre izvoare). 2. a zdrobi, a sfărâma, a măcelări. 3. (fig.) a bate tare, a snopi în bătaie. 4. a face masaj, a masa puternic. 5. (despre muncă) a obosi, a istovi, a extenua.

pistosit, pistosită, adj. (reg.) 1. (despre legume, fructe) zdrobit, strivit, sfărâmat, pisat, terciuit. 2. (fig.; despre oameni) bătut tare, snopit în bătaie. 3. istovit de muncă, de eforturi fizice.

scutura (-r, -at), vb. – 1. A balansa, a zgudui. – 2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. – 3. A se zgîlțîi, a se răvăși. – 4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. – 5. A stoarce de bani. – 6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. – 7. A curăța interiorul unei case. – 8. (Refl.) A se zdruncina, a se agita. – 9. (Refl.) A se cutremura, a se înfiora. – 10. (Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. – 11. (Refl.) A respinge, a dezaproba. – Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de excŭtĕre (Meyer, Alb. St., IV, 115; Candrea, Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000), cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar; scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră); scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute).

sminti (-tesc, -it), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă.

A BATE a afâna, a altoi, a apreta, a aranja, a arde, a atinge, a bate (pe cineva) ca la fasole, a bate (pe cineva) să-i meargă fulgii, a bate măr, a băga în fabrica de pumni, a beli, a blagoslovi, a buchisi, a buli, a bumbăci, a cafti, a cardi, a căptuși, a ciuguli, a cocoșa în bătaie, a cotonogi, a cujbi, a da dreptul de barosan, a se da la cineva, a da nana, a demola, a desființa, a desfrunzi, a dichisi, a dili, a face afiș / arșice / bumbac / ciulama / covor / făraș / ghem / harachiri / harcea-parcea / nod de cravată, a face cuiva onoarea, a face pastramă / piftie / praf (și pulbere), a face primire, a face (cuiva) spinarea burduf, a face surcele, a-i frânge (cuiva) oasele, a-i freca ridichea (cuiva), a fute, a garnisi, a ghidona, a încinge, a înflori, a înfrumuseța, a însemna, a înșuruba, a întoarce (pe cineva) pe partea cealaltă, a învineți mutra / spinarea cuiva, a jupui de viu, a lăcui, a lămuri, a-i lua (cuiva) grosimea, a lua în fabrică / în șuturi, a lua la bulane (pe cineva), a lua (pe cineva) la cherestea / la încins / la poceală, a-i lua (cuiva) vopseaua, a machia, a mardi, a mângâia, a mitralia, a muia oasele cuiva, a năși, a ofili, a otânji, a paradi, a pardosi, a părui, a pârli, a peria, a-i petici (cuiva) cojocul, a pisa, a prelucra, a proțăpi, a pumni, a pune în gips / în probă (pe cineva), a pune (cuiva) lacătul, a pune toroipanul (pe cineva), a rașcheta, a rupe, a scărmăna, a scărpina, a scutura cojocul (cuiva), a smardi, a sminti (pe cineva) în bătaie, a snopi, a sparge, a sparge la nas, a stâlci în bătaie, a șifona, a tatua, a tărbăci, a tencui, a toca, a trage (cuiva) un frecuș / o mamă de bătaie / un toc de bătaie, a trosni, a umfla, a umple de borș (pe cineva), a unge bine (pe cineva), a usca în bătaie, a văstui, a vătui, a vârî în fabrică (pe cineva), a zăpăci (pe cineva) în bătaie.

chelfănì v. Mold. fam. a bate la piuă, a snopi în bătăi. [Origină necunoscută].

cocoșá v. 1. a încovoia; 2. a snopi în bătăi; 3. a deveni cocoșat. [V. cocoașă].

corogì v. a snopi în bătaie. [Lit. a sbârci pielea ca o coroagă].

pastramă f. 1. carne sărată și afumată: cu câteva bucăți de pastramă ținea băcănie GHICA; 2. fig. a pune la pastramă, a jupui de viu, a snopi în bătăi: mai trebuie să-și bată joc de casa mea și pe voi să vă puie la pastramă? CR. [Vechiu-rom. pastramà = turc. PASTYRMA].

tăbăcì v. 1. a prepara pieile cu acid tanic (spre a le face solide și impermeabile); 2. (ironic) a snopi în bătaie: lupii îndată îi (caprei) tăbăciră pielea PANN; 3. fam. a uza: și-a tăbăcit gingiile.

tărbacă f. tăbăceală: tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului); a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul tăbăcì].

umblăcì v. Mold. 1.a îmblăti; 2. a snopi în bătăi: te apuc la umblăcit ca pe oi AL. [V. îmblăciu].

TĂRBĂCI, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.

TĂRBĂCIT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Reg.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.

OMORÎ, omor, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti.

DOBZĂLA, dobzălez, vb: I. Tranz. (Mold.) A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu. CREANGĂ, P. 28. Lasc-oi dobzăla-o eu! NEGRUZZI, S. III 31. – Variantă: dobza vb. I.

COCOȘA, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa, a se încovoia, a se gîrbovi. But se dădu îndărăt, încetișor, cocoșindu-se sub fluieratul gloanțelor. DUMITRIU, V. L. 90. Ține-te mai drept!... Ce te cocoșezi așa? VLAHUȚĂ, O. AL. II 166. Se cocoșase de muncă: era trențăros și slab. ISPIRESCU, L. 398. ◊ Tranz. fact. (Numai în expr.) A cocoșa (pe cineva) în bătăi = a bate (pe cineva) foarte tare, a snopi în bătăi.

HÎRBUI, hîrbuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la lucruri) A strica, a uza, a hodorogi. De ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. Trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Zăbovi... ca să meremetisască corabia ca una ce să mai hîrbuisă. DRĂGHICI, R. 29. ♦ Fig. (Familiar) A bate zdravăn pe cineva; a snopi în bătăi. Vin dacă vrei să te hîrbuiesc ca pe-o droșcă veche. ALECSANDRI, T. 593.

MELIȚA, meliț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la cînepă, in etc.) A zdrobi cu melița, după topire, părțile lemnoase ale tulpinii de cînepă sau de in pentru a alege fuiorul și a înlătura puzderiile. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perii, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. Ș-am cules-o [cînepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147. 2. Tranz. Fig. A bate strașnic pe cineva, a snopi (în bătaie). Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198. 3. Intranz. Fig. (Uneori determinat prin «cu gura») A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stîngă, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312. Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.

OMORÎ, omor, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a răpune, a asasina. Și-i mai trîntiră în cap cu bolovani și cu ce au apucat, pînă-l omorîră de tot. CREANGĂ, P. 33. Strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 147. Aoleo, măi hoț de dor, N-am topor să te omor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. ◊ Expr. A omorî (pe cineva) cu zile = a pricinui moartea cuiva înainte de vreme; (prin exagerare) a învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. Au să mă omoare cu zile nepoatele acestea. C. PETRESCU, C. V. 202. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate zdravăn; a snopi în bătaie. (Familiar) Nu mă omorî, exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care uimesc, minunează; nu mă înnebuni. ◊ Refl. A se sinucide. Acela ce se omoară de deznădejde, ar fi putut face mult bine, puindu-și viața în primejdie pentru oameni. BĂLCESCU, O. I 353. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a face să dispară, să-și piardă puterea. Cu alte cuvinte, medicamentele digitalice pot omori initna, dar nu vasele. DANIELOPOLU, F. N. II 36. Valurile de apă care cad peste sulurile de oțel să omoare temperatura, se ridică pînă sus. SAHIA, N. 33. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli foamea. A-și omorî timpul = a-și întrebuința timpul cu ocupații fără importanță, a-și căuta de lucru, a face ceva pentru ca timpul să treacă mai repede. Lucrează de mult perne de etamină ca să-și omoare timpul. CĂLINESCU, E. O. I 56. 3. Tranz. Fig. A pricinui durere, a chinui. Înnoptez... pintre ponoară Că doar oi uita degrabă dorul care mă omoară. CONACHI, P. 103. ◊ Absol. Căci ca vîntul ea nu zboară, Nici ca paserea ușoară, Dar ca dorul ce omoară. ALECSANDRI, P. I 28. ♦ A forța, a constrînge. Io-i spun cu frumosul că nu pot și el mă omoară să mai zic. REBREANU, I. 17. 4. Refl. A-și cheltui toate puterile făcînd ceva, a se epuiza, a se consuma. S-adună cucii din țară Și cîntă de se omoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 182. ◊ Expr.A se omorî de rîs = a rîde foarte tare; a se prăpădi de rîs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult.

OS, oase, s. n. 1. Element al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă. V. ciolan. Alături cu cosciugul, zăcea un sac de oase. MACEDONSKI, O. I 47. Oasele albite de secăciune. EMINESCU, N. 25. Cine poate oase roade. ◊ Expr. A fi numai piele și oase (sau a fi numai pielea și oasele de cineva sau îi numeri oasele) = a fi foarte slab. A (sau a-i) trece os prin os = a fi extrem de obosit, de hărțuit. Pînă la oase (sau pînă la măduva oaselor) = în tot trupul, adînc. O umezeală rece pătrundea pînă la oase. BART, E. 182. A rupe (sau a frînge, a muia) cuiva oasele = a bate zdravăn (pe cineva), a snopi în bătaie. Am să-ți rup oasele... -Bine, să vedem care din noi. PREDA, Î. 52. A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în capul oaselor v. cap (III 2). A-i rămîne (sau a-i putrezi cuiva) oasele pe undeva = a muri pe undeva. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os v. ajunge. În carne și (sau și-n) oase = în persoană, în realitate, aidoma, aievea. Fără pălărie e exact Dante Alighieri, în carne și-n oase. C. PETRESCU, C. V. 88. A băga (sau a intra cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii) în oase = a (se) speria, a (se) înspăimînta, a (se) îngrozi. Numai la numele lui ne intra groaza în oase. SADOVEANU, O. VII 376. Un lup cu niște ochi turbați... de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A căpăta (sau a dobîndi, a avea etc.) un os de ros = a obține (sau a avea etc.) un avantaj, un profit (de obicei neînsemnat). Fiindcă am dobîndit și eu un os de ros, mi-am pus în gînd să vă povestesc... lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40. Os mort = umflătură (tumoare) a unui os (de obicei a oaselor calului), care provine dintr-o lovitură, dintr-un efort etc. sau care se transmite pe cale ereditară. 2. Os (1) prelucrat pentru a fi întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie etc. Văzu un băț de os alb de tot, cioplit de mînă de meșter mare. DUMITRIU, N. 65.Drept în față, într-un cui, un șirag de metanii de os cafeniu. HOGAȘ, M. N. 137. Poartă în mîna dreaptă baston înalt, negru, cu măciulie de os alb. CARAGIALE, O. II 258. 3. (La pl.) Fig. Trup; ființă, făptură. Trimisul domnului de Colbert... se grăbi să-și odihnească oasele. SADOVEANU, Z. C. 187. O adiere de vînt, răcoritoare, pătrunse pînă-n sufletul flăcăului, alungîndu-i cele din urmă rămășițe de somn din oase. REBREANU, I. 45. El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș-impărat, dacă vrea. să rămîie cu sufletul în oase. ISPIRESCU, L. 43. ◊ Oase-goale = om sărac, zdrențăros. Răsare soarele și încălzește și pe boieri și pe oase-goale, fără deosebire. DELAVRANCEA, A. 49. 4. Fig. Neam, familie, viță. Eu știu că nu mă trag din os de domn. DUMITRIU, N. 36. Silește pe un urmaș din osul lui, pe Petru Rareș, a se amesteca în trebile Transilvaniei. BĂLCESCU, O. II 176. ◊ Expr. (A fi) din os sfînt (sau din oase sfinte) = (a fi) din neam domnesc. Cei din oase sfinte nu cunosc moarte rușinoasă. SADOVEANU, Z. C. 160. ♦ Urmaș, descendent. E o nedreptate strigătoare la cer să te porți astfel cu un os boieresc. CAMIL PETRESCU, O. II 663.

PASTRAMĂ, (2) păstrămuri, s. f. 1. Carne (mai ales de oaie sau de vită) sărată, condimentată și uscată la fum, la soare sau în cuptor. Un berbec întreg, făcut pastramă, a început să sfîrîie pe jăratic. GALACTION, O. I 267. Tăie felii subțiri de pastramă usturoiată. C. PETRESCU, Î. II 135. Negoiță a dat țoiul repede pe gît; a-mbucat o fărîmă de pastramă. CARAGIALE, O. III 44. ◊ Expr. (Familiar, rar) A ține la pastramă (pe cineva) = a ține pe cineva închis undeva (un timp îndelungat). Am să te țin la pastramă hăt și bine. De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. CREANGĂ, P. 318. A face pastramă (pe cineva) = a bate rău, a snopi în bătăi. Am să te fac pastramă!... Am să te ard de viu! MACEDONSKI, O. II 67. A se face pastramă = a slăbi rău de tot. (Familiar) A pune la pastramă = a ucide. (Atestat în forma păstramă) Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană... mai trebuie să-și bată joc de casa mea? și pe voi să vă puie la păstramă? CREANGĂ, P. 28. 2. (La pl.) Diferite feluri de pastramă. De-i nevoie în casă de dulceți, de pînză, de păstrămuri, de orice în sfîrșit... Marghiolița poartă de grijă de toate. ALECSANDRI, T. I 45. – Variantă: păstramă s. f.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi un corp în piuliță cu pisălogul, pentru a-l face mai mărunt sau a-l preface în praf. Opărește, curăță de coajă și pisează bine 130 dramuri de migdale dulci. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5. Își petrecea zilele... pisînd chinchină. NEGRUZZI, S. I 205. ♦ (Regional) A bate grîul în piuă, pentru a-l descoji. ♦ A călca cu piciorul în mers (fărîmițînd sau presînd). A străbătut mulțimea, pisînd zăpada cu pași mărunți. GALAN, Z. R. 228. 2. Fig. A bate; a snopi în bătaie. Omul ridică iar ciomagul și acum nu-l lovi o singură dată. Începu să-l piseze cu lovituri pe unde nimerea. PREDA, Î. 186. Ieși afară de mă lasă, nu mă face să turbez Și să nu-mi mai calci în casă că mă pui de te pisez. PANN, P. V. III 114. 3. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sîcîi pe cineva (repetîndu-i aceleași lucruri), a pisălogi. N-o mai întărîta, dragă... are nevricale. N-o mai pisa și tu. DUMITRIU, B. F. 45. De zece ani mă pisezi cu genealogiile. C. PETRESCU, A. R. 26.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs care nu putrezește și care este moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; a argăsi, a dubi. Meșteșugarii... tăbăcesc piei de vite mari pentru opinci. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 204. ◊ Fig. Un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile. CARAGIALE, O. I 187. ♦ (Familiar) A zdrobi în bătăi, a snopi. Jupîn Moțatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără să mă omoare însă. STANCU, D. 341.

TĂRBĂCI, tărbăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30. ♦ Fig. A ocărî, a batjocori; a-și bate joc de cineva. 2. Tranz. Fig. A frămînta noroiul în mers. Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61. 3. Refl. A se murdări (cu noroi). Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.

TĂRBĂCIT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. Bătut zdravăn, snopit în bătaie. Tărbăciți ca vai de noi din lupta ce avusesem toată noaptea. GORJAN, H. II 42. ♦ Fig. Ocărît, batjocorit.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

UCIS², -Ă, uciși, -se, adj. 1. Omorît, răpus, asasinat. Șase mii de kilograme de bombe, șase mii de oameni uciși. BOGZA, A. Î. 540. ◊ Fig. Port doine și litanii, ucisele iubiri, în chilioare scunde și-n file de psaltiri. LESNEA, I. 59. ◊ (Substantivat) Ucisul își găsise în sfîrșit hodina. SADOVEANU, B. 274. După un an el ia de nevastă pe Anca, nevasta ucisului. GHEREA, ST. CR. II 151. 2. (Regional) Bătut crunt, snopit în bătaie, stîlcit. Baba a cunoscut demult în el puterea ce se dezvăluise acum. De pe cînd zăcea la Dropii, într-o toamnă, ucis, și a biruit moartea. SADOVEANU, M. C. 154. Uită-te ce am pe trup și pe mîini! Era toată ucisă. PAMFILE, CER. 154.

SNOPI, snopesc, vb. IV. Tranz. 1. (Regional, rar) A strînge și a lega cerealele în snopi, a face snopi. (Absol.) Foaie verde sălcioară, Cît ține ziua de vară, Cete de flăcăi muncesc, Cîrduri de fete snopesc. TEODORESCU, P. P. 311. 2. (Uneori determinat prin «în bătaie» sau «în bătăi») A bate foarte rău, a bate strașnic pe cineva. Știa că, dacă pun mîna pe el, îl snopesc în bătăi. CAMIL PETRESCU, O. I 18. Costică, mai convins, mai de teama bătăii, căci tatăl său îl cam snopea cînd se supăra, porni tîndălind devale pe uliță. REBREANU, R. II 29. Alții le snopeau [pe femei] și mi ți le striveau sub genunchi ca pe niște alte alea. ISPIRESCU, U. 53. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se obosi foarte tare (din cauza unei munci grele). Cine poate să știe cîți snopi am aruncat... M-am snopit, dar nu simțeam nimic. PREDA, Î. 22. 3. (Învechit) A culca la pămînt, a doborî, a trînti. Îl sucește ca p-un pui de găină, îl snopește de pămînt și rădică sabia să îi zboare capul. GORJAN, H. I 26. 4. (Învechit) A masacra, a măcelări. Ion-vodă fu barbar, snopind pe musulmani. HASDEU, I. V. 105.

coroji [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1923 / V: cojora, cojori, ~ogi / Pzi: ~gesc^[1] / E: ucr, bg, rs корубить] 1 vr (D. lemn, scânduri, doage ținute la căldură) A se strâmba. 2 vr (D. alimente) A se arde. 3 vr (D. piele) A se usca. 4 vr (D. piele) A se strânge. 5 vr (Reg; d. piele) A se întinde. 6 vr (Fig; îe) I s-a ~t capul S-a prostit. 7 vr (Fig; înv) A se umili. 8 vt A coji. 9 vr A cădea pojghița de pe ceva Si: a se coșcovi, a se scoroji (6). 10 vt (Pfm) A snopi în bătaie.

corojire sf [At: DA / V: ~ogi~ / Pl: ~ri / E: coroji] (Înv) 1 Strâmbare a lemnului sub acțiunea căldurii Si: corojit¹ (1), scorojire (1), scorojit¹ (1). 2 Ardere a unor alimente Si: corojit¹ (2) scorojire (2), scorojit¹ (2). 3 Uscare a pielii Si: corojit¹ (3) scorojire (3), scorojit¹ (3). 4 Strângere a pielii Si: corojit¹ (4) scorojire (4), scorojit¹ (4). 5 (Reg) Întindere a pielii Si: corojit¹ (5), scorojire (5), scorojit¹ (5). 6 (Fig; înv) Umilire. 7 Luare a pojghiței de pe ceva Si: corojit¹ (7). 8 Cădere a pojghiței de pe ceva Si: corojit¹ (8) scorojire (6), scorojit¹ (6). 9 (Pfm) Snopire în bătaie Si: corojit¹ (9).

corojit², ~ă a [At: DA / V: ~ogit / Pl: ~iți, ~e / E: coroji] (Înv) 1 (D. lemn) Care s-a strâmbat de căldură Si: scorojit² (1). 2 (D. alimente) Care s-a ars Si: scorojit² (2). 3 (D. piele) Care s-a uscat Si: scorojit² (3). 4 (D. piele) Care s-a strâns Si: scorojit² (4). 5 (Reg; d. piele) Care s-a întins Si: scorojit² (5). 6 (Fig; înv) Umilit. 7 (D. obiecte) Căruia i-a fost luată pojghița de deasupra. 8 (D. obiecte) Căruia i-a căzut pojghița Si: scorojit² (6). 9 (D. oameni) Care a fost snopit în bătaie.

cujba vt [At: ECONOMIA, 220/3 / Pzi: ~besc / E: cujbă] (Reg) 1 A încujba. 2 A snopi în bătaie.

învineți [At: CORESI, EV. 158/36 / V: (nob) ~vânătăți, ~vânăți, (rar; cscj) ~vânăta, ~ța / Pzi: ~țesc / E: în- + vânăt] 1-2 vtr A (se) face vânăt Si: (reg) a (se) învineteți (1-2). 3 vt A face cuiva vânătăi Si: (reg) a învineteți (3). 4 vt (Pex) A snopi în bătaie Si: (reg) a învineteți (4). 5 vi A se face vânăt la față de frig, de durere etc. Si: (reg) a se învineteți (5).

învinețire sf [At: EMINESCU, P. 184 / V: ~vânătăț~, ~vânăț~ / Pl: ~ri / E: învineți] 1 Colorare în vânăt Si: învinețeală (1), învinețit¹ (1). 2 (Pex) Culoare vânătă Si: învinețeală (2), învinețit¹ (2). 3 Producere de vânătăi prin lovirea cuiva Si: învinețeală (3), învinețit¹ (3). 4 (Pex) Snopire în bătaie Si: învinețeală (4), învinețit¹ (4). 5 Colorare în vânăt din cauza frigului, mâniei, durerii etc. Si: învinețeală (5), învinețit¹ (5). 6 (Fig; rar) Umbră.

învinețit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 311/ V: ~vânătățit, ~vânăț~ / Pl: ~iți, ~e / E: învineți] 1 Colorat în vânăt. 2 Căruia i s-au produs vânătăi prin lovire. 3 (Pex) Snopit în bătaie. 4 Care a devenit vânăt de frig, durere, mânie etc.

melița¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ința, ~leța, (cscj) ~leți / Pzi: meliț, (reg) ~țez / E: meliță] 1 vt (C. i. părțile lemnoase ale tulpinilor de in sau de cânepă topite) A zdrobi cu melița pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. 2 vt (Fig) A snopi în bătaie. 3 vi (Fig; șîe a ~ cu gura, a ~ din gură) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, a trăncăni. 4 (Fam; îe) Îi ~ță gura Se zice despre un om care vorbește repede.

os sn [At: PSALT. HUR. 118^r/5 / Pl: oase și (rar) osuri / E: ml ossum] 1 Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură și rezistentă și prin culoarea albicioasă Si: (pop) ciolan. 2 (Reg; îs) ~ul umărului (sau pieptului) Claviculă. 3 (Reg; îs) ~ul pieptului Stern. 4 (Reg; îs) ~ul grumazului (sau ~ul spinării, ~ul după cap, ~ de tras) Loc de pe gâtul vitelor pe care se așează jugul Si: greaban. 5 (Reg; îs) ~ mort Umflătură ereditară sau dobândită a unui os, mai ales de la picioarele posterioare ale cailor. 6 (Reg; îas) Cocoașă. 7 (Reg; îas) Cartilaj al nasului. 8 (Ban; îas) Os temporal. 9 (Pop; îe) A rupe (sau a frânge, a muia) cuiva oasele A snopi în bătaie pe cineva. 10 (Pop; îe) A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la ~ A nu mai putea îndura un lucru, o situație etc. 11 (Îae) A-și pierde răbdarea. 12 (Pop; îe) A căpăta (sau a dobândi, a prinde etc.) un ~ (de ros) A obține sau a avea etc. un profit, de obicei neînsemnat. 13 (Pfm; îe) A fi numai piele și oase sau a fi numai oase înșirate, a-i fluiera (cuiva) oasele, a avea numai sufletul în oase, a-i curge oasele A fi foarte slab. 14-15 (Pfm; îe) A băga sau a(-i) intra (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii) în oase A (se) speria. 16 (Pop; îe) A(-i) rămâne (cuiva) oasele pe undeva A muri. 17 (Pfm; îe) A(-i) trece (cuiva) ~ prin ~ A fi extrem de obosit. 18 (Pop; îe) A fi copt la ~ A fi bătrân. 19 (Îae) A fi trecut prin multe experiențe. 20 (Pop; îe) (Până) la oase (sau la ~) sau până la măduva oaselor În tot trupul Si: adânc. 21 (Pop; îe) Pentru ~ În folosul personal. 22 (Reg; îe) A-i da (cuiva) de ~ A-i veni cuiva de hac. 23 (Reg; îe) A ști ce-i poate sau cât îi plătește (cuiva) ~ul A ști de ce este capabil cineva. 24 (Pfm; îe) A pune ~ul A munci din greu. 25 (Pop; îe) La oase! Formulă folosită pentru a huidui pe cineva. 26 (Reg; îc) ~-de-șarpe Boală care constă în inflamarea piciorului la om. 27-28 (Reg; îc) ~ul-iepurelui Plante cu miros greu, cu tulpini drepte, cu frunzele păroase și florile trandafirii, situate la vârful ramurilor și ale căror rădăcini se utilizează în medicină Si: (reg) asudul-calului, dărmotin, sălășitoare, sudoarea-calului, sudoarea-capului (Ononis hircina și Ononis spinosa). 29 (Reg; îc) ~-viu Trifoi-alb Si: capul-Sfântului-Ioan (Trifolium repens). 30 (Lpl) Oseminte. 31 (Lpl) Cadavru. 32 (Reg; de obicei îs) ~ gol Craniu. 33-34 (Os (1) sau) substanță cornoasă utilizată la fabricarea unor obiecte, în industrie etc. 35 (Reg; lpl) Oase (1) folosite de copii drept patine. 36 (Arg) Zar. 37 (Fig; mpl) Trup. 38 (Fig; mpl) Ființă. 39 (Reg; îls) Oase goale sau ~ gol Om sărac, zdrențăros. 40-41 (Îljv) Cu oasele goale (Care este) fără haine. 42 (Fig) Neam. 43 (Îe) (A fi) (din) ~ sfânt sau din oase sfinte A fi din neam domnesc. 44 (Fig) Descendent. 45-46 (Fig) Putere (fizică sau) sufletească. 47 Energie. 48 Pricepere. 49 (Pop; pan) Sâmbure cu înveliș lemnos.

ostoit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~tăvit, ~iet, ~tiat, us~ / Pl: ~iți, ~e / E: ostoi²] 1 (Îvp) Atenuat. 2 (Îvp) Liniștit. 3 (Îvp) Alinat. 4 (Îvp) Oprit. 5 (Ban; Olt) Fermentat. 6 (Ban; Olt) Copt. 7 (Îvp; d. lichide) Stătut. 8 (Ban; Olt) Deshidratat. 9 (Îvp; d. ființe) Slăbit. 10 (Îvp; d. ființe) Istovit. 11 (Îvp; d. ființe) Snopit în bătaie.

pisa [At: PSALT. HUR. 64^v/5 / Pzi: ~sez / E: ml pi(n)sare] 1 vt (C. i. o substanță, un corp solid etc.) A zdrobi prin lovituri repetate cu pisălogul, cu ciocanul etc., pentru a mărunți, a preface în praf sau pastă, făcând să iasă mustul Si: (reg) a pisălogi (1), a pisăza (2), (fam) a pisăgi (1). 2 vt (Spc; c. i. boabe de grâu sau de alte cereale) A bate în piuă pentru a descoji și a mărunți Si: a decortica, a pisăgi (2), a pisălogi (2). 3 vt (Îcs) ~sez mălaiul Joc de copii la care participanții se așează câte doi spate în spate, ținându-se de subsori, și se ridică alternativ unul pe altul. 4 vt (Pop; c. i. carne, zarzavaturi etc.) A mărunți, tăind sau trecând prin mașina de tocat Si: a pisăza (1). 5 vt (Trs; c. i. plante cerealiere sau leguminoase) A bate cu îmblăciul, pentru a separa semințele de restul plantei Si: a pisăgi (3), a pisălogi (3). 6 vt (Pop; c. i. pământul, zăpada etc.) A frământa cu picioarele Si: (fam) a pisăgi (4). 7 vt (Pex) A juca, izbind cu picioarele în pământ Si: a pisăgi (5). 8 vt (C. i. un dans) A executa. 9 vi A bate din picioare stând pe loc. 10 vi (Pex) A nu înainta. 11 vt (Reg; c. i. o țesătură) A piua (2). 12 vt (Pfm; fig; c. i. ființe) A snopi din bătaie Si: a pisăgi (6). 13 vt (Pfm) A strivi. 14 vt (Fig; c. i. oameni) A plictisi cu insistențele sau repetând aceleași lucruri Si: a cicăli, (fam) a pisăgi (7), a pisălogi.

pisare sf [At: DRLU / Pl: ~sări / E: pisa] 1 Zdrobire prin lovituri repetate cu pisălogul, cu ciocanul, pentru a transforma în praf, pastă etc. Si: pisat¹ (1), pisăgeală (1), pisoleală (1). 2 Batere în piuă a cerealelor pentru a le descoji și mărunți Si: pisat¹ (2), pisăgeală (2), pisoleală (2). 3 Mărunțire cu mașina de tocat a cărnii și a zarzavaturilor Si: pisat¹ (3). 4 Batere cu îmblăciul a plantelor, pentru a le separa de semințe Si: pisat¹ (4), pisăgeală (3), pisoleală (3). 5 Frământare cu picioarele a pământului sau a zăpezii Si: pisat¹ (5), pisăgeală (4), pisoleală (4). 6 Executare a unui dans, bătând din picioare Si: pisat¹ (6), pisăgeală (5), pisoleală (5). 7 Snopire în bătaie Si: pisat¹ (7), pisăgeală (6), pisoleală (6). 8 (Fig) Plictisire cu insistențele și repetarea acelorași lucruri Si: pisat¹ (8), pisăgeală (7), pisoleală (7).

pisat³ a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: pisa] 1 Sfărâmat în bucățele mărunte, în pulbere sau în pastă Si: fărâmițat, mărunțit, strivit, zdrobit, (reg) pisăzat, (fam) pisăgit (1). 2 (Pop; îe) Cu oasele ~e Extenuat din cauza zdruncinăturilor unui vehicul, a unui cal în mers. 3 (Spc; d. unele boabe de cereale) Descojit și mărunțit Si: decorticat, pisăgit (2). 4 (Reg; d. carne, zarzavaturi etc.) Tăiat mărunt sau tocat. 5 (Pop; d. pământ, zăpadă etc.) Bătătorit cu picioarele Si: (fam) pisăgit (3). 6 (Pfm; fig; d. ființe) Snopit în bătaie Si: (fam) pisăgit (4).

pisoacă¹ sf [At: FURTUNĂ, V. 15 / V: (reg) chis~ / Pl: ? / E: pisa + -oacă] 1 (Reg; d. lucruri; îe) A face ~ A sfărâma. 2 (Mol; d. oameni; îae) A snopi în bătaie.

pistosi [At: ZILOT, ap. DDRF / V: (reg) ~oci, (înv) ~oși, ~troci / Pzi: ~sesc / E: nct] 1 vr (Îvr) A seca. 2 vt (Reg; c. i. oameni) A măcelări. 3 (Reg; c. i. fructe, legume etc.) A strivi. 4 vr (Olt; Mun; fig) A snopi în bătaie. 5 vr (Mun) A masa¹ puternic. 6 (Mun; c. i. oameni) A fi extenuat de eforturi fizice.

pistosit², ~ă a [At: DDRF / V: ~ocit, ~trocit, (înv) ~oșit / Pl: ~iți, ~e / E: pistosi] 1 (Reg; d. legume; fructe etc.) Zdrobit. 2 (Fig; d. oameni) Snopit în bătaie. 3 (Mun) Istovit de eforturi fizice.

tăbăci¹ vt [At: LB / Pzi: ~ăcesc / E: tabac¹] 1 A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs moale, suplu, elastic și rezistent Si: a argăsi, (reg) a cruși, a dubi, a orgăli, a timări. 2 (Pop; fig) A snopi în bătăi.

tărbăcire sf [At: POLIZU / V: (reg) tălb~, tălbătici~ / E: tărbăci] 1 (Înv) Chinuire a câinilor cu tărbaca (1). 2 (Reg; pex) Snopire în bătaie. 3 (Reg; fig) Batjocorire (1). 4 (Reg) Buimăcire din cauza somnului, a băuturii etc. 5 (Reg) Frământare a noroiului în picioare, în timpul mersului. 6 (Reg) Murdărire cu noroi. 7 (Reg) Legare a căruței cu tărbaca (8) Si: (reg) tărbăcit¹.

tărbăcit², ~ă a [At: DL / V: (reg) tălb~, târ~ / Pl: ~iți, ~e / E: tărbăci] 1 (Reg) Care este snopit în bătaie. 2 (Reg; fig) Certat² (3). 3 (Reg; fig) Care este batjocorit. 4 (Mun) Murdar. 5 (Reg) Zăpăcit (de somn sau de băutură). 6 (Mun; d. căruțe) Cu tărbaca (8) pusă.

snopeală sf [At: ISPIRESCU, U. 65 / V: (rar) zn~ / Pl: ? / E: snopi + -eală] Bătaie strașnică Si: snopire (2), stâlceală, stâlcire.

MELIȚÁ¹ vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică părțile lemnoase ale tulpinilor de in sau de cînepă topite) A zdrobi (cu melița) pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. După aceasta, îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 178/12. Stana. . . a cules firi de in, i-a copt și melițat. SLAVICI, ap. TDRG. Apoi se opri să mai întrebe pe una de un copil bolnav, pe alta dacă a melițat cînepa. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 82. Care fată n-a juca, Bată-i piatra cînepa Să n-aibe ce melița. DOINE, 281, cf. MARIAN, NA. 394, ȘEZ. II, 128. A melițat cînepa și a spălat lîna de usuc. RĂDULESCU-CODIN, Î. 189. Cînept' or h'i melițate Și fetele măritate. ȚIPLEA, P. P. 74. O săp ș-o samîn ș-o țîncănescu ș-o culeg ș-o tok'escu, ș-o meliț. GRAIUL, I, 292. Am sămănat cînepă, Și m-am dus ș-am cules-o Ș-am uscat-o Ș-am topit-o Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147, cf. A V 2, 14, 21, 23, 33, 35, VI 16, 26. ◊ R e f l. p a s. După ce s-au melițat și prin melițoiu și prin meliță, apoi se pun fuioarele grămadă, ca să nu zboare sau să se smulgă. I. IONESCU, C. 155/23. După aceasta, cînepa se meliță. PRIBEAGUL, P. R. 93. ♦ F i g. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Cf. DDRF. Atuncea ea unde n-au început să-l îmblă- tească și sâ-l melițe, cît îi scăpăra ochii bietului crîșmari ! SBIERA, P. 198, cf. ZANNE, P. V, 405. 2. I n t r a n z. F i g. (Adesea precizat prin „ cu gura ”, „ din gură ”) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Cf. LB. Meliți mereu. . . Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta șî în stînga. PAS, Z. I, 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. III, 34. Melița în dreapta și în stînga, atotștiutoare. V. ROM. februarie 1 955, 253. Om care tăt meliță din gură. ALR II 4 411/284. ◊ Expr. Gura îi meliță, se zice cînd un om vorbește mult și repede. Cf. ZANNE, P. V, 405. - Prez. ind.: méliț și (regional) mélițez (BUDAI-DELEANU, LEX., DDRF). – Și: (regional) melința (BREBENEL, GR. P.), melețá (A II 12) vb. I., melețí (ib.) vb. IV. – V. meliță.

MÎNTUI vb. IV. 1. T r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A scăpa dintr-o primejdie, de o nenorocire, de la moarte, de cineva etc., a (s e) salva; s p e c. a (se) dezrobi, a (se) elibera. Și așa fu a se toți măntui (i e ș i r ă N. TEST.1648, s c ă p a r ă BIBLIA 1688) spre pămîntu. COD. VOR. 96/9. Măntuiți fură ceia de Pavelu din corabie, ib. 96/10, cf. 156/24. Pre sineși va mîntui de vrăjmașii lui. CORESI, EV. 71, cf. 266, 267, 289, 441. Are fie cine voie să agiutorească pre cel asuprit. . ., să-l măntuiască den moarte. PRAV. 122. Sviatnicii și agiutătorii răpitoriului nu să vor putia măntui așia, ce să vor certa, după cum va fi voia giudețului. ib. 186, cf. 168. Ieremio ! Tu să iai pre tot norodul mieu, pre izrailteani și să mergi cu dînșii în robie la Vavilon. . . și cu vreame îi voi mîntui den robie (cca 1650). GCR I. 148/10. Fu dată berilor. . . și, mîntuindu-să de toate cu darul lui D[u]mn[e]dzeu. . . DOSOFTEI, V. S. septembrie 26^v/8. Veniți ca să facem o faptă pre cum să cade cătră împăratul și să măntuim pre fiiul său de această urgie. FL. D. (1680), 82^v/11. M-am rușinat a ceare de la împăratul. . . călăreți să ne mîntuiască pre noi de vrăjmași, BIBLIA (1688), 341^v/32, cf. 47²/51, 184¹/6, 237²/54. Eu pentru ca să-l mîntuiesc pe dînsul am căzut în robie. IST. Ț. R. 32. Văzu că de datornici nu se va pute mîntui. M. COSTIN, LET. I A, 102/32. Alexandru Vodă Lăpușnianul, dacă s-au mîntuit de grija den afară, ș-au adus doamna și cuconii den țara Munteniască. N. COSTIN, L. 483. Și s-au mîntuit Vasile Vodă cu doaodzăci de mii de galbeni de aur și au rămas în pace. NECULCE, L. 19, cf. 103. Să-i dai poroncă pentru bani ca să plătească, să se mîntuiască sulgerul de la turc (a. 1728). URICARIUL, XVII, 30. Ne mîntuiaște de primejdii. MINEIUL (1776), 20^v1/23. Nu socote a lor biruință încredințată decît după ce să vor izbăvi (mîntui) de un prințip. IST. AM. 32^v/11. Și așa mîntuindu-se de el s-au întors cu pace în curți (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 197/8. De abea s-au mântuit cu fuga. ȘINCAI, HR. II, 127/33. Atunci răpezit eu alerg nainte, Vrînd să mîntuiesc copila iubită. BUDAI-DELEANU, T. V. 92, cf. 129. Toate scorniturile, înșelăciunile și socotințele ceale mincinoase. . ., lesne le putem lăpăda și a ne mîntui de dînsele. ȚICHINDEAL, ap. GCR II, 214/34. Eu cu Electra pre Orest am mîntuit. BELDIMAN,. O. 12/13. Îmi dă o maică pierdută, ah, cum pot să-i mulțămesc, Și un frate de la moarte, de acum îl mîntuiesc. id. ib. 80/12. Norodul se întrarmează din gheară-ți a mîntui A mea nevinovăție și drept a te pedepsi. HELIADE, O. I, 458. Au lăsat pe toți ciialanți să să înece, și numai pe Robinson l-au mîntuit. DRĂGHICI, R. 37/19, cf. 25/11. C-atuncea se lupta pastorul moldovan Și țara-și mmtuia ca un erou oștean. ASACHI, S. L. I, 174, cf. II, 21. O, moarte, vino, – grăbeaște ! De amar mă mîntuiaște. BĂRAC, A. 65/16. Am vrut de patim-aceasta sufletul să-mi mîntuiesc Și de înfocata rană inima să-mi lecuiesc. PANN, E. I, 11/3. N-am făcut bine că m-am mîntuit de reii aceștii, și am scăpat țara de o așa rîie ? NEGRUZZI, S. I, 153, cf. 52, 139. Am afla de la dînșii. . . Prin cîtă energie nații se mîntuiesc. ALEXANDRESCU, M. 12. Vei spăși greșeala mumii Și de-o crimă tu mă mîntui. EMINESCU, O. I, 102. Îngenunchem rugîndu-te, Inalță-ne, ne mîntuie Din valul ce ne bîntuie. id. O. IV, 360. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai, ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa. CREANGĂ, P. 87, cf. 157. Eu te voi mîntui pe tine de la moarte. ISPIRESCU, L. 44, cf. 12. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți, O, mîntuie-i, de vrei, că poți ! COȘBUC, P. I, 109, cf. 140, id. AE. 94, CANDREA, F. 215, GOROVEI, CR. 216. Unii mai sîrguitori au cărat pînă noaptea tîrziu de la conacul arendașului ce-au putut mîntui din flăcări. REBREANU, R. II, 161, cf. 72. Cînd l-a călcat urgia, n-a putut să mîntuiască nimic din cîte avea. GALACTION, O. 156. O vorbă a lui în noaptea asta poate să dea foc Bucureștilor . . . sau poate să mîntuie oameni de la moarte. CAMIL PETRESCU, O. II, 481, cf. M, 251. Noi am mîntuit țara. CAMILAR, N. I, 36, cf. ALECSANDRI, P. P. 311, JARNIK-BÎRSEANU, D. 208. Bine zici soră – zise cea mijlocie – să ne mîntuim de ea. RETEGANUL, P. II, 27, cf. IV, 13. Să bea dușmanele mele, Să mă mîntui eu de ele. BIBICESCU, P. P. 20. Că eu vouă voi plăti, Pentru ce mi-ți mîntui, Cu taleri nemăsurați, Cu galbeni nenumărați. BUD, P. P. 7. 2. T r a n z. și r e f l. (În limbajul bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvîrșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva, a (se) spăsi. Mîntui-va D[o]mn[u]lu sufletele șerbilor săi. PSALT. HUR. 28^v/6, cf. 61^r/14. Noi măntui-nă-vremu cu botegiurea. COD. VOR. 156/26, cf. 136/18. Doamne, măntuiaște-me, Dumnedzeul mieu. PSALT. 4, cf. 8. Să putem sufletele noastre mîntui. CORESI, EV. 56, cf. 64, 95. Și nu aduce pre noi în ispite, ce ne mîntuiaște (a. 1593). GCR I, 39, cf. 50/18, 89/16, HERODOT (1645), 486. N-am venit să giudec lumea ce ca să mîntuiescu lumea. N. TEST. (1648), 123^v/10, cf. 19^v/23, 227^v/14, 294^r/14. Rădică-te, Doamne, de ne sprejiniaște Într-a ta putiare și ne mîntuiaște. DOSOFTEI, PS. 37/6, cf. 53/2. Eu îț voiu arăta că nu mîntuiaște pre om locul ci fapta și voia cea direaptă (a. 1691). GCR I, 293/7. Iartă-ne pre noi, D[oa]mne, după mulțimea milii tale și ne mîntuiaște pre noi pentru numele tău cel sf[î]nt (a. 1715). id ib. II, 16/19. Au strigat tare și făr-de veaste, zicînd cu glas mare: mîntuiaște pre fecioară. AETHIOPICA, 75^v/6. Mîntuiaște-ne pre noi. MINEIUL (1776), 84^r1/36, cf. 161^v2/20, 202^r2/4. Prin pocăință s-au mîntuit vameșul. DRĂGHICI, R. 94/24, cf. BĂLCESCU, M. V. 2. Dumnezeu . . . te vestește prin mine ca să-ți mlntuiești sufletul prin căință. FILIMON, O. I, 297. Acela care fuge de cele șapte păcate de moarte trebuie, dupe legea noastră, să fie mîntuit. ODOBESCU, S. III, 60. Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29. Cum să te mîntui, dacă nu crezi ? CAMILAR, C. 90. ◊ A b s o l. Urulu iaste leage dătătoriu și giudețu, cel ce poate măntu[i] și piarrde. COD. VOR. 130/18. Lui D[u]mnezeu nu iaste cu anevoie a mîntui. CALENDARIU (1814), 117/3. 3. T r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A (se) vindeca (de o boală). Și rrugăcĭurea credințeei măntui-va lîngedulu și rrădica-l-va elu D[om]nulu. COD. VOR. 134/29. De boale a se mîntui cerea de la Hristos. CORESI, EV. 57. Doftorii cei desăvîrșiți și înțelepți. . . să arăte pre acela. . . mîntuit de boală. TIM, P. 1. Nu mă mai pot măntui de friguri (a. 1745). IORGA, S. D. XXI, 128. Măi bărbate, Blăstemate, De cînd in ai sămănat, Boală-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește De boală mă mîntuiește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 457, cf. ANT. LIT. POP. I, 121. 4. R e f l. (Învechit) A se dezvinovăți, a se scuza, a se justifica. Leșii să mîntuie de cătră Vasilie Vodă și dzice că nu sînt Ieși, ce sînt moldoveni aceie ce pradă. NECULCE, L. 18. Lui Brancovanu încă nu i-au venit poruncă să meargă la veziriul, dară el s-au măntuit, bag-samă, că în țeară sînt lăcuste. ȘINCAI, HR. III, 160/17, cf. i, 262/10, II, 46/16, 282/20, 297/26. Să mîntuia cu aceaia cum că podul este făcut din copaci. BĂRAC, T. 24/8. 5. T r a n z. (Folosit și a b s o l.), r e f l. și i n t r a n z. (Popular) A (se) termina, a (se) încheia, a (se) sfîrși, a (se) isprăvi. Cît ave, da cu carteci, dar dacă s-au mîntuit, Dau de știre Eteriei. BELDIMAN, E. 52/33. Au-mîntuit de mîncat friptura. NEGRUZZI, S. I, 83. Focul se mîntuie în vatră. id. S. II, 63. Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116. Mă uimești dacă nu mîntui. . . Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i ! EMINESCU, O. I, 154. După ce mîntuim de băut cana ceia, ni se aduce alta pentru care mulțămeam crîșmăriței tot cu sărutări. CREANGĂ, A. 98. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. id. P. 159. Alergarea după noroc. . . se mîntuie cu moarte. GHEREA, ST. CR. I, 204. Furtună-ți fie gîndul și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mîntui visarea ta nebună. COȘBUC, P. I, 134. Suna de ieșire. Rugăciunea. Să mîntuia clasa. DELAVRANCEA, H. T. 105. Dar mîntuie acest cîntec de durere, Căci nu mai pot de jalea ce m-ajunse. MURNU, O. 12. Nesocotite flecar, oricît ești la vorbă de meșter, Mîntuie ! id. I. 31. Cuconu Ionițâ își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II, 87. Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I, 170. Irra ! Da mîntuiți odată, dați-mi bună pace ! BRĂESCU, V. 24, cf. id. A. 54. Cum vor să se burzuluiască? Nu s-a mîntuit neamul răzvrătiților? SADOVEANU, O. X, 91. Va fi zaiafet, mai cu seamă diseară, după ce perceptorul o mîntui cu birul. PAS, L. I, 14, cf. 191, id. Z. I, 131. Toți cereau, în inima lor, să se mîntuie odată fărădelegile și măcelul. CAMILAR, N. I, 195. Cînd preotul mîntuie fiecare evanghelie de citit, fata face un nod într-o sforicică. SEVASTOS, N. 10. După ce vei mîntui de slujit, baba are să cesele caii. ȘEZ VII, 9. Dupî ŝi s-o mîntuit zocu oamini sî duc acasî. ALR I 299/600, cf. ALR I 254/592, 1 382/508, 510, 516, 518, 600, 677, 1 583/584, 1 595/343, 355, ALR SN I h 32. (R e f l. p a s.) După ce fata ce a început a rîșni s-a obosit, vine alta la rînd și tot așa pînă s-a mîntuit tot grîul de rășnit. SEVASTOS, N. 76. ◊ E x p r. (T r a n z.; regional) A mîntui (pe cineva) în bătaie = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Era vai de capul fetei; o mîntuia în bătaie, nu alta ! SBIERA, P. 212. A mîntui (pe cineva) de zile = a omorî (pe cineva). Unde îl ajungea, acolo îl și mîntuia de zile. MARIAN, T. 277. Cînd îl țintiam și cugetam că acu-acu îl mîntuiesc de zile, el se făcea nevăzut. id. O. I, 298. (R e f l.) A se mîntui cu (cineva) sau (învechit, rar) a se mîntui de viață = a muri. Aproape era să se mîntuiască și de viață cîte trei. N. COSTIN, LET. II, 129/32. S-a mîntuit cu el. . . s-a îndurat Dumnezeu să-l strîngâ. V. ROM. februarie 1954, 108. S-a mîntuit ! = gata! nu mai e nimic de făcut, de discutat! N-ai ce-i face, răspunse Vasile Grăunte; dacă-i porunca, s-a mîntuit. GANE, N. II, 95. Nu mai e scăpare: plastografii, dovediți nu mai au scăpare . . . s-a mîntuit ! CARAGIALE, O. IV, 162. Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit ! Strașnic român ! SADOVEANU, O. I, 167. Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni. ȘEZ. I, 100. – Prez. ind.: mîntui și mîntuiesc. – Și: (învechit) măntuí vb. IV. – Din magh. ment.

BĂTUCIT adj. 1 p. BĂTUCI ¶ 2 Bătătorit, călcat în picioare: verdeața ~ă se isprăvea deodată printr’o surpătură de pămînt (GRIG.) ¶ 3 Bătut bine, snopit în bătaie: ieșind Țiganul, ~ cum îi mărul (SB.) ¶ 4 Fig. familiar ~ la cap, tîmpit: nu era pînă într’atîta ~ la cap, să nu priceapă (RET.).

BURDUF (pl. -ufe, -ufuri, -ușe) sn., ❍BURDUH, BURDUȘ (pl. -ușe) sn. și (pl. -uși) sm., BURDUV (pl. -vuri) sn. 1 Sac primitiv din pielea (mai adesea a stomacului), cusută, a unui animal (capră, bivol, etc.) în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, seu, apă, untdelemn. etc. (🖼 654): o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful (ODOB.); au trimes ... pe Titirez ... cu un burduh de bivol, după apă la fîntînă (SB.); ca două burdufe de ciriviș (DLVR.); luă niște burdușe mari pentru cărbuni, făcute din două piei de bivol (ISP.); făina... se ține... în burduvuri de oaie sau de capră (ȘEZ.); proverb: brînză bună în burduf de cîine 👉 BRÎNZĂ; a dat burduful cu brînză cu tot pe seama cîinelui (PANN) a dat oile în paza lupului; a face ~ de bătaie, a snopi în bătaie; a se face ~ de ceva, a se îndopa, a se ghiftui cu ceva; se sătură de se făcu burduf (RET.); ~ de carte, tobă de carte, îndopat cu învățătură; de aci, adv. cu înțelesul de „plin”, „îndopat”, „doldora”: e pedantă, adică burduf de învățătură (BAS.); reveni în țară burduf de teorii (GN.) a lega burduf, a lega strîns, să nu se poată mișca, a lega cobză ¶ 2 🎼 Foalele, sacul în care se înmagazinează aerul la cimpoiu, la armoniu, la orgă; se face din stomacul vitelor sau din piele de miel, de ied, etc. ¶ 3 🎼 Cutia de lemn, lada de rezonanță a cobzei, chitarei, viorii, etc. ¶ 4 Piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură: ploaia bătuse darabana pe burduful întins al trăsurii (VLAH.) ¶ 5 Pielea de bășică uscată care înlocuia pe vremuri, geamurile ferestrelor, bărdăhan, țiplă.

BURDUȘI (-ușesc), BURDUJI (-ujesc) I. vb. tr. 1 A îndesa, a ticsi, a umplea tare (ca într’un burduf): unchiu-său burdușea prepelițele (D. -ZAMF.); să burdușiți pămîntul de grîu (ISP.) ¶ 2 Fig. A bate sdravăn, a snopi în bătaie, a umfla în bătaie, o stropși: Mă cam burdușiși în spate (PANN). II. vb. refl. 1 A se umfla (de umezeală sau de stricăciune), a se scoroji, a se coșcovi ¶ 2 pr. ext. A se umfla ca un burduf: ici apa se scufundă bolborosind ... colo se umflă, se burdușește (VLAH.).

FULG sm. 1 🐦 Pană fină și moale, mai ales de pe burta păsărilor: ușor ca un ~; făcu un culcuș numai din ~i de pasări, de se cufunda în puf, cînd se culca ISP. ¶ 2 Fig. Ca ~ul pe apă, ușor, fără greutate; în voia întîmplării: ajunseră negustori grei ca ~ul pe apă ISP.; a bate, de să-i meargă fulgii, a snopi în bătaie: dete și Turcilor un frecuș, de le merse fulgii ISP. ¶ 3 🌦 pr. anal. Părticică cristalizată de apă care cade sub formă de ninsoare: ~ de zăpadă; Fulgii zbor, plutesc în aer, ca un roiu de fluturi albi ALECS. ¶ 4 pr. anal. 🌿 Un fel de puf ce se desprinde din inflorescența unor plante ca păpădia, etc. și care se împrăștie în vînt ca niște fulgi: ~i ușori de păpădie rătăceau prin văzduh.

UCIDE (ucid, ucig; perf. ucisei; part. ucis) I. vb. tr. 1 A omorî: eu ucig și viu fac, vatăm și eu vindec (PS.-SCH.); de atunce întră zavistia în lume, că se sculă Cain de ucise pre frate-său Avel (MX.) ¶ 2 † Ⓟ A da lovituri, a bate rău, a snopi în bătaie, a stîlci: acest vameș... ucidea pieptul său și grăia: Doamne, milostiv fii mie păcătosul (EV.-GOV.); cîndu-l va călca cu picioarele sau-l va ucide cu pumnii ponciși în inimă pînă-l va omorî (PRV.-MB.); l-am ucis și s’a întîmplat de a murit (R.-COD.); și’nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s’o ucidă în bătaie (CRG.). II. vb. refl. 1 A se omorî, a se sinucide ¶ 2 † Ⓟ A se lovi, a se stîlci: (vamășul) stătu departe și să ucidea în piept (VARL.); M’am ucis în cap cu pumnii (PANN) [lat. occīdĕre].

CHELFĂNA (-ănez), CHELFĂNI (-ănesc) vb. tr. F Mold. Bucov. A snopi în bătăi, a trage o bătaie sdravănă: l-a chelfănit bine (VOR.).

COASTĂ (pl. -te) 1 sf. 🫀 Fie-care din oasele late și încovoiate (la om și la animale) de la coșul pieptului (🖼 1332): după Biblie, Eva ar fi fost creată dintr’o ~ a lui Adam; (P): iron. e gras de-i numeri coastele, e foarte slab; a zăcea pe coaste, a zăcea culcat; a fi mort; a-și da coastele cu cineva, a lucra împreună, în bună înțelegere cu cineva; a-i pune sula în coaste, a întrebuința mijloace violente spre a sili pe cineva, a-i pune cuțitul la beregată; a bate sau a freca la trei coaste, a da o bătaie strașnică; a-i face pîntece din coaste, a-l snopi în bătăi, a-i rupe coastele ¶ 2 Lature: flanc: unul să atace pe Turci în ~ și celălalt pe la spate (I.-GH.) ¶ 3 🌐 Povîrnișul unui deal sau unui munte: Pepelea s’au întins pe coasta muntelui la soare (SB.) ¶ 4 🌐 Țărm, mal, partea mării care este aproape de țărm [lat. costa].

COCOȘA (-oșez) I. vb. tr. 1 A face să capete o cocoașă ¶ 2 A snopi în bătăi. II. vb. refl. A deveni cocoșat, a căpăta o cocoașă: el se cocoșase de muncă (ISP.).

coroagă, corogi, scorodi, scoroj, scoroji, scrădi, sfarog, sfarogi, șfarog Verbul a scrădi apare în Lex. Reg,, p. 38, din Oltenia, cu înțelesul de „a arde peste măsură; a (se) usca foarte mult (pîinea)”, alături de a scorodi, din aceeași regiune, cu două înțelesuri deosebite : 1. „a (se) arde ceva; a usca, a frige peste măsură” ; 2. „a căuta”. Tot acolo găsim scoroj (-oajă) „coajă de ”pîine prea uscată„. A se scoroji e bine cunoscut. DĂ înregistrează diversele forme sub corogi, pe care-l definește prin ”a se „ strîmba”. „A se usca, a se strînge” etc. (vezi și Lex. Reg, p. 100 : corogi „a se îngheboșa”, din raionul Rădăuți). Și sfarog e bine cunoscut cu înțelesul de „obiect uscat prea tare” (exemplele din TDRG sînt cu lucruri de mîncare arse), de unde a se sfarogi, „a se usca prea tare” (TDRG), cu variantele sforog (I. Boceanu, Glosar de cuvinte din județul Mehedinți, București, 1913, p. 20), a se sforogi (TDRG), șfarog „piele tare, uscată, întărită” (MCD, p. 193), din raionul Toplița, șfarog „iarbă arsă peste măsură de secetă”, „mîncare arsă prea tare”, șfarogi „a se încălzi, a se usca, a se arde peste măsură”, șfarogeală „căldură înăbușitoare”, toate în Lex., Reg., p. 108, din raionul Rădăuți, Scrădi, scorodi, scoroj, sfarog nu sînt înregistrate în dicționarele etimologice. Scoroji, după DU, vine din coroji, care nu figurează, în dicționar ; este în schimb corogi „a snopi în bătaie”, lit, „a zbîrci pielea ca o coroag㔄, iar acest din urmă cuvînt e definit ”scoarță de tei„, ”piele uscată de miel„ și explicat prin sl. kora ”,scoarță„. Același dicționar explică pe sfarog prin sfară ”fum„, care ar fi de origine necunoscută. TDRG explică pe scoroji prin v. sl. (c) кора ”coajă, кожа „piele”, rom. coajă, coarjă (s-ar părea că această etimologie a influențat și definiția : „die Haut, Rinde. . . schuppenweise verlieren”). Același autor trimite la corogi, pe care-l explică în același chip ca DU, trimițînd însă și la magh. kéreg „coajă”. Pentru sfarog, TDRG notează, „probabil de la sfară”, explicat la rîndul lui prin v.sl. сквара, cu referire, pentru formă, la bg. сваря „a fierbe”. CADE explică aproximativ în același fel pe coroagă, corogi, scoroji, dar pentru sfarog propune ca etimologie rus. сварок, ucr. зварок „obiect sfărîmat și sudat” (dar accentul diferă). Aceeași explicație o găsim și la Semcinski, p. 101. DA își însușește teoria, expusă de Pușcariu, DR, II (1922), p. 597-598, pornind pentru corogi etc. de la bg. корубя ce „mă îndoi, mă scovîrdez”, ucr. коробититя „a se strîmba, a se încovoia”, rus. коробить „a strîmba, a îndoi, a încovoia”„, iar coroagă ar fi din bg. коруба ”„scorbură, boltitură, ceașc㔄, cf. ucr. коробка ”cutie făcută din scoarță„, cu explicații cu totul superficiale cu privire la modificarea consoanelor. Această etimologie a găsit aprobarea lui Em. Vasiliu, SCL, VI (1955), p. 248-249. E curios că traducerea prin ”a scovîrdi„ nu a atras atenția lui Pușcariu asupra legăturii cu scovardă, care mi se pare că sare în ochi. În sfîrșit, Scriban și DLRM nu aduc nimic util în problema noastră (Scriban explică pe sfarog prin rus. тварог ”brînză„, influențat de сварить ”a fierbe„ !). Punctul de plecare al întregului grup de cuvinte este sl. skvrad- : v.sl. скврада ”vatră„, ”tigaie„, rus. сковорода, cu înțeles asemănător (probabil tot aici aparține și v. sl. сквара ”miros de friptură„, скваръ ”arșiță„, ca și rom. sfară). În afară de scovardă, cu diverse varianțe (vezi Mihăilă, p. 61), trebuie să raportăm aici pe scrădi, care trădează o fonetică slavă de sud ”(sîrbă sau bulgară), în timp ce scorodi reprezintă tratamentul slav de răsărit. Pentru pierderea lui v, vezi scîrn- < skvrn-. A scorodi, cu înțelesul de „a căuta” este evident alt cuvînt, cf. la TDRG a scoroci, variantă a lui scociorî. Scoroj este un derivat regresiv de la scoroji. Pentru j, vezi J. Byck, BL, III (1935), p. 189-190. Pentru coroagă, corogi, putem compară pe scovargă alături de scovardă. Pierderea lui s inițial nu mi se pare surprinzătoare la cuvinte expresive. În sfîrșit, e evident că sfarog, sforog pornesc de la aceeași rădăcină, unde de astă dată s-a pierdut k și s-a păstrat v. Rus. сварок, adus în discuție de CADE e derivat de la варить „a fierbe”, prin urmare e străin de familia pe care o discutăm. În sfîrșit, trebuie lămurite variantele cu ș- (de adăugat șfară „miros puternic de untură sau ulei ars”, MCD, p. 288, din raionul Bistrița). Limbile slave au forme cu š-, desigur de origine expresivă : rus. шкварить „a prăji”, шквара „prăjeală”, шкварок „halcă de slănină”, ucr. шквара „arșiță”, „bucată de slănină topită”, шкварити „a prăji”, ceh. škvařiti „a prăji”. De aici ș- în variantele romînești.

COROGI (-ogesc) I. vb. tr. A stîlci, a snopi în bătaie. II. vb. refl. A se strîmba, a se îndoi (vorb. de scînduri, de doage, etc.) [coroagă].

COȘI (-șesc) I. vb. tr. Mold. Bucov. Trans. 1 🩺 A bășica, a face coși pe piele: ne-au coșit țînțarii (CRG.); coșit de bube, plin de bube pe corp ¶ 2 A burduși, a snopi în bătaie: de n’or afla toate în rînduială ... să știe că or coși-o în bătaie (SB.). II. vb. refl. 🩺 A se bășica, a face bășici, a se umplea de coși: le număra și cu măcăul cel de alun, pînă se mai coșeau pe spate (RET.).

CUJBI (-besc) vb. tr. Olten. (CIAUȘ.) (R.-COD.) A bate rău, a lovi, a snopi cu bătaia [cujbă].

STÎLCIRE s. 1. strivire, turtire, zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) stropșire, zobire, (înv.) stropșitură. (~ unei insecte.) 2. snopire. (~ cuiva în bătaie.) 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ a cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.)

cârdăși [At: ȘIO / V: cărdoși, căr- / Pzi: ~șesc / E: cârdaș] (Pop) 1 vt A forma o ceată. 2 vt (Fig) A snopi în în bătăi. 3 vr A se întovărăși.

stâlcire sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: stâlci] 1 Bătaie strașnică Si: snopire, (îvr) stâlceală. 2 (Rar) Strivire. 3 (Fig) Pronunțare sau scriere incorectă a cuvintelor Si: deformare (7), denaturare (2), pocire, schimonoseală, schimonosire, scâlciere, stropșire, (rar) stâlcitură (3).

A SE SNOPI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /Din snop

pocoli, pocolesc, vb. IV (reg.) 1. a împacheta. 2. (în forma „pocălui”) a bate tare, a snopi, a burduși în bătaie. 3. (refl.; în forma „pocăli”) a se muta. 4. a strivi. 5. a sta liniștit, potolit; a se așeza, a se fixa într-un anumit loc.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna sau cu un obiect. ◊ Expr. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frămîntare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urîtă. ♦ (Sport; la sărituri) Acțiunea de transformare a vitezei rezultate din elan în viteză ascensională. 2. Luptă, bătălie; război. ♦ (Înv.) Bombardament. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire (repetată) a unui obiect de altul; izbire. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. ♦ Lovitura vatalei la războiul de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stîrnirea peștelui sau a vînatului; goană. 2. Ciocănire, pocănire. ♦ Zvîcnire a inimii, a pulsului; pulsație. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. Bătăile tractoarelor... se auzeau limpezi și puternice (MIHALE). 4. Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță pînă la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvîntului) a) Suflare a vîntului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. Cerul se dogorește ca de bătaia unei flăcări (VLAHUȚĂ). d) Lumină. Bătaia farurilor. 6. Lătrat al cîinilor. 7. Boiște. ♦ Epoca în care se împerechează cocoșii-de-munte. – Lat. batt(u)allia.

BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple (ceva) ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. O să ne burdușim pîntecele cu pepeni, cu lubenițe. STANCU, D. 256. Spor și îmbelșugare... să burdușiți pămîntul de grîu. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Tranz. (Uneori determinat prin «în bătăi») A bate zdravăn, a snopi, a stîlci în bătaie. Tot o va tîrnui mamă-sa acasă și tat’su tot o va burduși. PAS, Z. I 123. Dacă se băgau să-i potolească pe bătăuși, se alegeau burdușiți. PAS, L. I 77. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi, pînă ce trecu Dunărea. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ A trînti (pe cineva) îmbrîncindu-l; a buși. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul mobilei etc.) A se umfla (de umezeală sau de uscăciune); a se scoroji, a se coșcovi. Tot peretele s-a burdușit. 4. Refl. (Despre nori și ape) A se umfla (ca un burduf). Ici apa se scufundă, bolborosind ca suptă de gura unei viitori, colo se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. 407.

CHISELIȚĂ, chiselițe, s. f. (Și în forma chisăliță) 1. Fiertură de știr, lobodă etc. sau de fructe (mai ales de prune). În cetate-aici erau... Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-întinși pe iarbă, Chisăliță să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326. Am cerut la Paviloaia niște cireșe, ziceai că ți-e dor de chiseliță. La TDRG. Foaie verde crucildiță, Dragostea de copiliță, Ca zeama de chisăliță: Cine-nghite, tot sughiță. TEODORESCU, P. P. 338. 2. Amestec din care nu se mai alege nimic; terci, talmeș-balmeș. Cînd e moină, se topește întîi zăpada, pe urmă se dezgheață noroiul peste care ea se așezase și formează laolaltă un terci, o chisăliță. PAS, Z. III 276. Ouăle, cînd am vrut să le iau, erau toate numai o chisăliță. CREANGĂ, A. 55. ◊ Expr. A face (praf și) chiseliță (pe cineva) = a snopi (pe cineva) în bătăi, a bate măr; fig. a distruge pe cineva în discuție, în luptă de idei. Zmeii crezură că l-a făcut praf și chiseliță pe Ghibirdic. La TDRG. Te întind jos și te fac chiseliță, de bătaie! ALECSANDRI, T. 236. – Variantă: chisăliță s. f.

MELESTUI, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma meleștui) A mesteca. ♦ Fig. A snopi, a stîlci în bătăi. Toată era meleștuită [fata] de bătaie. RETEGANUL, P. II 80. – Variantă: meleștui vb. IV.

leasă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) leață, (reg) lează / Pl: lese, (pop) leși, (reg) lesuri, (reg) lesă / E: slv лѣса, bg, rs леса, mg lésza] 1 Unealtă de pescuit din nuiele de răchită împletite sub forma unei plase, cu o lungime variind între 40 cm și 2 m, cu un capăt mai lat și drept, prins pe fundul apei și cu celălalt capăt îndreptat spre valea râului. 2 Instrument de pescuit format din două garduri oblice, care pot fi ridicate sau coborâte în funcție de nivelul apei. 3 (Îe) A cădea (sau a prinde ori a da) în ~ A intra într-o încurcătură. 4 (Îae) A da de necaz. 5 Baraj făcut din gard de nuiele pe cursul unei ape pentru a-l bara sau devia, în scopul prevenirii inundațiilor sau pentru irigații. 6 (Pex) Porțiune de teren irigată cu ajutorul leasei (5). 7 (Reg) Strat în care se seamănă ceapa. 8 Clocitoare de pești. 9 Împletitură din nuiele de dimensiuni reduse, folosită în diferite scopuri gospodărești precum uscarea fructelor, afumarea peștelui, depozitarea sau transportarea unor lucruri etc. 10 (Îvp) Pătul. 11 Împletitură de nuiele cu care se dublează sau se prelungesc loitrele și fundul căruței, carului, trăsurii etc. 12 (Pop) Loteț de bătut porumbul. 13 (Îe) A bate (sau a face) ~ A snopi pe cineva în bătaie. 14 (Pop) Împletitură de nuiele cu care se acoperă un bordei. 15 (Pex) Bordei. 16 (Pop) Hăitaș. 17 (Pop) Cursă de prins păsări. 18-19 (Pop) (Perete sau) podea de hambar. 20 (Pex) Șopron. 21 (Pop) Gard mobil folosit la stână Si: leastă. 22 (Buc; Trs) Mătură cu coadă lungă folosită la alegerea plevei de grâu Si: feleritoare, vânturătoare. 23 (Reg) Ușă la strungă. 24 (Mol) Despărțitură a stânii unde se depozitează cașul. 25 (Trs; Mol) Poartă a curții. 26 (Reg) Șireaglă. 27 (Reg) Desiș într-o pădure Si: mărăciniș, (reg) huceag. 28 (Reg; îe) A face (sau a turna ori a rămâne) ~ A culca o plantă cultivată la pământ Si: a strivi. 29 (Îae; fig) A ucide. 30 (Îe) A fi (sau) a se face (beat) ~ A se îmbăta foarte tare. 31 Desiș format din ramurile bogate ale unui arbore. 32 (Îvp) Broderie. 33 (Îvp) Podoabă împletită din mărgele sau cusută cu fir, bani, pietre prețioase etc. pe o bandă de pânză, purtată de femei pe cap sau la gât. 34 (Dob; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 (Dob; art.) Melodie după care se execută acest dans.

snopit, ~ă a [At: PONTBRIANT / Pl: ~iți, ~e / E: snopi] (Îvr) 1 Care este legat în snop (1). 2 (Rar) Stâlcit în bătaie.

bătaie s.f. I 1 Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu un băț etc.; spec. pedeapsă corporală, prin lovire. I-a dat o bătaie zdravănă. ◊ Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = (în trecut) lovituri date la palmă (cu linia) elevilor ca pedeapsă. Bătaie de moarte (sau soră cu moartea) = bătaie strașnică. ◊ Loc.vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A mînca (o) bătaie = a) a primi bătaie de la cineva, a fi bătut; b) a fi învins (într-o competiție, într-o luptă, într-o acțiune etc.). A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte tare, foarte rău. A da bătaie (sau bătăi) = a face ceva foarte repede; a grăbi, a zori. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; ext. faptă urîtă. A lua (pe cineva) în bătaie de joc = a lua (pe cineva) în batjocură, în rîs. A administra cuiva o bătaie v. administra. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap v. cap. O mamă de bătaie v. mamă. A mîntuipe cineva în bătaie v. mîntui. A omorî (pe cineva) în bătaie v. omorî. A răzbi (pe cineva) cu bătaia (sau în bătaie, în bătăi) v. răzbi. A face (pe cineva) tobă de bătaie v. tobă. A-i da (sau a-i trage) (cuiva) un toc de bătaie v. toc. ** Totalitatea loviturilor reciproce pe care și le dau între ele două sau mai multe persoane. Bătaia dintre ei n-a durat mult timp. 2 (pop.) Bătălie, luptă; război. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie (EMIN.). ♦ (înv.) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștei (BĂLC.). 3 Înfrîngere, eșec. Echipa a suferit prima bătaie pe teren propriu. 4 Expr. A pune ceva la bătaie = a) a oferi ceva, spre a fi consumat, cheltuit etc.; b) a risca (ceva). 5 (biol.) Fecundarea icrelor. Bătaia peștilor. 6 (Perioadă de) împerechere, împreunare a unor animale sau păsări. Bătaia cocoșilor-de-munte. 7 (pop.) Lătrat scurt și ritmic al dinilor. II 1 Lovire (repetată) a unui obiect (de sau cu altul). ◊ Bătaia porumbului = lovire repetată a cocenilor de porumb cu un băț, pentru desfacerea boabelor. 2 Lovitură dată într-un obiect; bocăneală, ciocănit. Se aud bătăi în ușă. ◊ 3 Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (țes.) Băteală, bătătură. 4 Stîrnire a peștelui prin lovirea apei (cu un băț). 5 Goană, hăituială a vînatului. 6 Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. 7 (med.) Fiecare dintre contracțiile cardiace; pulsație. 8 Zgomot (ritmic) produs de un mecanism în funcțiune, de un motor etc. Bătaia pendulei. 9 Fenomen dăunător care apare la mișcarea de rotație a unui corp solid cînd axa lui geometrică nu coincide cu axa de rotație. Rulmenții au o bătaie. 10 Zgomot anormal, periodic, determinat de funcționarea defectuoasă a unui element dintr-un mecanism. Bătaia planetarelor. 11 Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc. sau pînă la care poate acționa o instalație emițătoare ori de aruncare. Bătaia unui radio-emițător. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor); ext. într-o zonă periculoasă. ♦ Fel în care o armă trimite proiectilul; traiectoria unui proiectil. 12 Distanță pînă la care poate vedea cineva; rază vizuală. 13 Adiere. Bătaia vîntului. 14 Cădere a ploii, a grindinei etc. Stătea zgribulit în bătaia ploii. 15 Arșiță, dogoreală. Cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări (VLAH.). 16 Lumină. În bătaia farului, peisajul era splendid. 17 (muz.) Indicare a măsurii, într-un anumit tempo, prin mișcări ale mîinii sau ale baghetei. 18 (sport) Zonă în care sînt aliniați jucătorii la oină. 19 (sport) Loc optim pe care îl alege un sportiv pentru o săritură. • pl. -ăi. g.-d. -ăii. /lat. batt(u)alia.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urâtă, incalificabilă. 2. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul² de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. 2. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.

SNOPIRE s. stâlcire. (~ cuiva în bătaie.)

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. 2. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p ext. faptă urâtă, incalificabilă. 3. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 4. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). 5. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.). ♦ Fiecare dintre zvâcnirile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc.; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere, b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță, d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)alia.

COȘI, coșesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (În expr.) A coși în bătaie = a bate zdravăn, a snopi. Și asta în toate silele de cîte două, trei ori, de-ți vine cîteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. 2. Refl. (Despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. I s-a fost coșit pielea de pe cap. SBIERA, P. 10. ◊ Refl. pas. I se coșesc spatele de lovituri. ȘEZ. I 272.

SNOPIRE s. stîlcire. (~ cuiva în bătaie.)

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu bățul, cu biciul etc. Erau zdrențuiți de bătăi, unii cu vînătăi. DUMITRIU, B. F. 154. Desigur, numai din pricina firii lui pe dos i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decît bătaia de deunăzi. CARAGIALE, O. I 326. Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = lovituri date la palmă ca pedeapsă (în școala din regimul burghezo-moșieresc). Bătaie de moarte (sau bătaie soră cu moartea sau un pui de bătaie) = bătaie strașnică. Argatului îi făgădui o sfîntă de bătaie soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 153. Doamne Negru-vodă, Nu pot, vai de mine, Io să merg cu tine... Stăpînul m-o bate Bătaie de moarte. TEODORESCU, P. P. 461. Bătaie cu (sau de) flori = serbare organizată în trecut, primăvara, la care participanții își aruncau flori unii altora. Cupeul lui era cel mai gătit cînd se dădeau la șosea bătăile de flori. PAS, Z. I 225. ◊ Expr. A da (sau a trage cuiva) o bătaie sau a lua (pe cineva) la bătaie = a bate. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. A se lua la bătaie = a se încăiera, a se bate. A mînca (o) bătaie = a primi bătaie (de la cineva). A stinge (sau a snopi, a prăpădi, a zvînta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) zdravăn. L-au prăpădit în bătăi pe pădurar. SADOVEANU, N. F. 72. A da bătaie = a face (ceva) foarte repede, a zori, a grăbi. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap = frămîntare a minții, încordare; p. ext. trudă, muncă, osteneală. Hm! cîtă bătaie de cap ca să te ia vizitiu! PAS, L. I 93. Făcu ce făcu și-l puse și pe dînsul la bună rînduială, ca și pe ceilalți doi, dar cu mai mare bătaie de cap. ISPIRESCU, L. 201. Bătaia de cap a tuturor era să-l scape pe gardian. VLAHUȚĂ, O. A. 161. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; faptă urîtă. Pentru asemenea bătaie de joc vei fi eliminat din școală. SADOVEANU, N. F. 145. A lua în bătaie de joc = a lua în batjocură, în rîs. Cine te-a pus la cale să mă iei, tocmai pe mine, în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. Cal de bătaie v. cal. 2. Bătălie, luptă; război. V. atac, harță. Alb-împărat vesti pe cei doi gineri să vie cu oștile lor în ajutor, strînse și oastea lui și porniră la bătaie. VISSARION, B. 40. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Ferentarul ager și cu lungă chică Intră în bătaie fără nici o frică. BOLINTINEANU, O. 15. ♦ (Învechit) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștii. BĂLCESCU, O. II 113. 3. (în expr.) A pune la bătaie (o sumă de bani, o cantitate de alimente, de băutură etc.) = a oferi (o sumă de bani, o cantitate de alimente sau de băutură etc.) spre a fi cheltuită sau consumată de către alții. Se propti cu mîinile în masă, trufaș, căci se știa cu zece lei, din care puse jumătate la bătaie. PAS, L. I 11 II. 1. Lovire, de obicei repetată, a unui obiect de (sau cu) altul; izbire, izbitură. Bătaia ciocanului. ◊ Bătaia porumbului (sau păpușoiului) = desfacere a boabelor de porumb de pe cocean, prin lovirea repetată a acestuia cu un băț. Mă apuc și dau porumbul jos din pod și pune-l, nene, La bătaie. PREDA, Î. 79. Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. Deși vorbi aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor, zdruncinînd liniștea pădurii ca o bătaie grea de aripă. REBREANU, N. 68. O bătaie de aripi turbură deodată liniștea nopții și un glas de cocoș răsună limpede. SANDU-ALDEA, U. P. 173. ◊ Expr. A fi la bătaie = (în jocul cu mingea, despre una dintre cele două echipe) a fi la conducerea jocului, cînd jucătorii echipei trebuie să lovească mingea cu bastonul și apoi să parcurgă cele două culoare (de ducere și întoarcere), apărîndu-se de loviturile jucătorilor echipei adverse. ♦ (Concretizat; în opoziție cu urzeală) Bătătură, băteală. Îndesește bătaia și își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47.. ♦ Scornirea peștelui și a vînatului; hăituiala, goană. Bătăiași, pe fugă-ndatăî Vîntul bate de minune, Luați bătaia sus, din piscuri! La ODOBESCU, S. III 88.2. Ciocănire, lovire, pocănire (în ușă, în fereastră etc.). Cine bate la fereastră, Nevastă, nevastă?... – Omule pisica noastră... – Nu-i bătaie pisicească... Ci-i bătaie ciocoiască. TEODORESCU, P. P. 340. ♦ Zvîcnire, palpitație puternică a inimii, a pulsului, p. ext. a pieptului (datorită unei emoții etc.). Recunoșteam în mine, după bătaia inimii, senzația fericită pe care am încercat-o totdeauna la malul acelei ape de munte. SADOVEANU, N. F. 26. În curind tăcerea se făcu așa de adîncă, încît își auzeau bătăile inimii. BUJOR, S. 36. Cînd pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri. EMINESCU, O. I 82. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. Nu izbuti decît să audă bătaia pendulei. DUMITRIU, B. F. 47. De peste arături bătăile tractoarelor, mînate de tractoriștii din al doilea schimb, se auzeau limpezi și puternice. MIHALE, O. 488. Bătaia cea rară-n ceasornic Acum a-ncetat. COȘBUC, P. I 289. 4. Distanță (adesea luată ca unitate de măsură) pînă la care ajunge un proiectil, o săgeată etc.; curba descrisă de un proiectil; p. ext. distanță pînă la care poate ajunge vederea cuiva, rază vizuală. Ajunse la o bătaie bună de săgeată. SADOVEANU, N. F. 80. Tîrgu-Neamțu se afla aproape, la o bătaie de săgeată pe drum drept. SADOVEANU, F. J. 531. Făcind cotul scării, îi ies în bătaia ochilor. CARAGIALE, N. S. 39. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor). Mai faci un pas și intri în bătaia puștii. GALAN, Z. R. 226. 5. (În legătură mai ales cu anumite fenomene naturale, ale căror denumiri determină de obicei cuvîntul) a) Suflare (a vîntului), adiere. Gheorghe Dima a întins așadar pielea iepurelui pe două brațe de stuh și a așezat-o în bătaia vîntului să se usuce mai repede. GALAN, Z. R. 51. Grîul în floare pe lunci se clatin-alene-n bătaia Celui din urmă răsuflet de vînt. COȘBUC, P. II 62. b) Cădere (a ploii, a grindinei etc.). Stătea pe gînduri în bătaia ploii. ▭ Blana groasă a cînelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. SADOVEANU, O. II 552. c) Dogoreală, arșiță. Mobila cazonă... se dezmințea greoaie sub bătaia razelor calde. SAHIA, N. 71. Înainte, spre răsărit, cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 410. d) Lumină. În bătaia farurilor, coamele drepte ale brazdelor își aruncau umbrele alungite înainte, în negrul pămînturilor. MIHALE, O. 201. Moșneagul tăcu și zîmbi, iar paharele pline sticleau în bătaia luminărilor. SADOVEANU, O. V 57. [Baioneta] n-a sclipit... de loc în bătaia soarelui. Era plină de unsoare. SAHIA, N. 69. 6. Lătrat (scurt și ritmic) al clinilor. Bătaia copoilor începu iar, acu mai deasă, mai depărtată, la răstimpuri regulate. SADOVEANU, O. III 361. Pîrvu... se depărta cu pasul domol, în bătaia cînilor. VLAHUȚĂ, N. 131. ♦ (Rar) Cîntec al păsărilor de pădure. În amurgul prelungit pînă către ora 11, am auzit și bătaia privighetorii. SADOVEANU, C. 41.

PEDEAPSĂ. Subst. Pedeapsă, pedepsire, punițiune (rar), inflicțiune (rar), sancționare, sancțiune, penalizare, penalizație (rar), nacazanie (înv.); pedeapsă disciplinară, măsură disciplinară; pedeapsă penală, sancțiune penală. Pedepsibilitate (jur.); penalitate. Condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.). Mustrare, mustrare verbală; mustrare scrisă; dojană, dojenire, apostrofare, apostrofă, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), certare. Amendare, amendă, ștraf (înv.); confiscare; sechestrare, sechestru; expropriere. Deportare, expulzare, relegare (înv.), relegație (înv.), exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripție, pribegie. Ostracism, ostracizare; damnațiune, anatemizare (rar ), anatemă, afurisenie. Arest, arestare, arestuire (pop.); prevenție; detențiune. Întemnițare, recluziune (ieșit din uz), închisoare, închisoare corecțională, temniță grea, muncă silnică, ocnă. Pedeapsă corporală, corecție (în trecut); bătaie, ciomăgeală (fam.), bumbăceală (fig., fam.); pălmuire; biciuială, biciuire, flagelare, flagelație; orbilianism (livr.). Torturare, tortură, supliciu, caznă, chin, chinuială (rar), chinuire, schingiuire, schingi (înv.). Condamnare la moarte, pedeapsă capitală, proscriere, proscripție; execuție; împușcare; spînzurare, spînzurat (rar), spînzurătoare; decapitare, decapitație, ghilotinare, ghilotină; strangulare, sugrumare, jugulare (rar), garotte; crucificare, răstignire; tragere în țeapă; tragere pe roată; ardere pe rug. Răzbunare, vendetă; talion. Condamnat, osîndit (pop.). Deportat, exilat, surghiunit, surghiun (înv.), proscris. Arestat, arestant (înv.), deținut. Pușcăriaș, ocnaș, șalgău (reg.). Adj. Pedepsitor (rar), punitiv (livr.). Pedepsibil (rar), punibil (jur.). Pedepsit. Osîndit (pop.). Deportat, relegat (înv.), exilat, surghiunit, proscris. Arestat, deținut. Întemnițat, închis. Pălmuit. Căznit. Spînzurat; decapitat; strangulat, sugrumat; răstignit; tras în țeapă; tras pe roată; ars pe rug. Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A pedepsi, a da o pedeapsă, a aplica o pedeapsă, a inflige (rar), a penaliza, a pena (jur., rar), a certa (înv.). A condamna, a osîndi (pop.). A mustra, a dojeni, a apostrofa, a admonesta, a certa, a face morală (fam.), a trage (cuiva) o săpuneală (un perdaf), a da (cuiva) o lecție, a învăța (pe cineva) minte. A amenda, a da (cuiva) o amendă, a aplica (cuiva) o amendă, a atinge (pe cineva) la pungă, a penaliza; a confisca; a sechestra, a pune sechestru; a expropria. A deporta, a expulza, a relega (înv.), a exila, a trimite în exil, a surghiuni, a proscrie. A aresta, a arestui (pop.) a reține; a ține sub stare de arest. A închide, a băga la închisoare, a întemnița, a vîrî în temniță, a arunca în temniță, a pune în lanțuri, a băga la zdup (pop.), a băga la răcoare, a pune (a ține) (pe cineva) la opreală, a pune (a băga) (pe cineva) la secret, a băga la pîrnaie (arg.), a trimite la ocnă (la muncă silnică). A bate, a stinge (a snopi, a zvînta) (pe cineva) în bătaie (în bătăi), a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i număra (cuiva) coastele, a ciomăgi (fam.), a bumbăci (fig., fam.); a pălmui; a biciui, a bate cu biciul, a flagela. A tortura, a căzni, a chinui, a schingiui. A condamna la moarte, a proscrie; a executa; a împușca; a spînzura; a decapita, a tăia (cuiva) capul, a ghilotina; a strangula, a sugruma, a jugula (rar); a crucifica, a răstigni; a trage în țeapă; a trage pe roată; a arde pe rug; a arde de viu. A fi pedepsit, a primi o pedeapsă, a-și lua plata, a-și primi răsplata, a suferi consecințele, a trage ponoasele; a ispăși o pedeapsă. V. amenințare, bătaie, blestem, constrîngere, închisoare, mustrare, omor, plată.

STÎLCIT adj. 1. strivit, turtit, zdrobit, (pop.) stropșit, zobit. (O cutie de conserve ~.) 2. snopit, (Transilv.) melestuit, (fig.) zdrobit. (~ în bătaie.) 3. deformat, denaturat, pocit, schimonosit, scîlciat, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~; o pronunțare ~.)

SNOPIT adj. stâlcit, (Transilv.) melestuit, (fig.) zdrobit. (~ în bătaie.)

A FĂCĂLUI ~esc tranz. 1) (legume) A zdrobi și a amesteca (cu făcălețul), prefăcând într-o pastă omogenă. 2) fig. pop. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a stropși; a stâlci; a tăbăci; a snopi; a toropi. /cf. făcăleț

snop (-puri), s. m. – Legătură de cereale sau de iarbă. – Var. znop și der. Sl. snopŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 353; Conev 72), cf. bg., sb., slov., ceh., pol., rus. snop. – Der. snopi, vb. (a face snopi; a bate, a lovi); snopeală, s. f. (bătaie, chelfăneală); snopitură, s. f. (umflătură în urma unei lovituri).

SNOPIT adj. stîlcit, (Transilv.) melestuit, (fig.) zdrobit. (~ în bătaie.)

A SNOPI ~esc tranz. 1) rar (cereale) A lega în snopi. 2) pop. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a făcălui; a stropși; a stâlci; a tăbăci; a toropi. /Din snop

stâlcit, ~ă [At: CREANGĂ, P. / Pl: ~iți, ~e / E: stâlci] 1 a Care este bătut foarte rău Si: snopit, zdrobit, (reg) sturât. 2 a Desfigurat sau schilodit în bătaie. 3 av (Fig) Desfigurat² (2). 4 a (Rar) Strivit. 5-6 a, av (D. cuvinte, limbă, vorbire etc.) (Pronunțat sau scris, reprodus) greșit, incorect Si: deformat² (7), denaturat² (3), pocit, scâlciat, schimonosit, stricat, stropșit, schingiuit². 7 a (Rar; d. interpretări muzicale) Greșit (5). 8 a (Rar; d. interpretări muzicale) Fals.

A DOBZĂLA ~ez tranz. (persoane) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a toropi; a tăbăci; a făcălui; a stropși; a snopi. /cf. ung. dobzani

snopitură sf [At: CADE / V: zn~ / Pl: ~ri / E: snopi + -tură] (Mol; în descântece) Umflătură provenită de pe urma unei bătăi strașnice.

BĂTAIE. Subst. Bătaie, bătăiță (dim.), batere, bătut, corecție; încăierare, încăierătură (rar), încăierat (reg.), răfuială, păruială (fam.), burdușeală (fig., fam.), burdușire (fig., fam.), pumneală (rar), snopeală, chelfăneală (pop. și fam.), calcavură (glumeț); fustigație (rar), flagelare; o mamă de bătaie, o bătaie soră cu moartea, pui de bătaie, bătaie zdravănă (strașnică), scărmănătură (fig., fam.), scărmăneală (fig.), scărmănat (fig., fam.), scărpinat (fig., fam.), scărpinare (fig., fam.), cotonogeală (fam.), mardeală (arg.), cafteală (arg.), caft (arg.), ghiontuială (rar), bușeală, ciomăgeală, bastonadă (livr.), bușitură, lovitură, scatoalcă (fam.), izbitură, izbire, ghiont, ghiontire, ghiontit, îmbrîncire, îmbrînceală, îmbrîncitură, pumn, pălitură, pocnire; palmă, pălmuire, ștearsă (fam.), tiflă, bleandă (reg.), tapangea (înv.), leapșă (pop. și fam.). Hăituială, goană, harță. Bătăuș, pumnaci, dălcăuc, ciomăgaș (fam.), ciomăgar (fam.), haidamac (fam.), haidău (reg.), mardeiaș (arg.). Adj. Bătăuș, bătăios, agresiv, violent, impulsiv, războinic, belicos (livr.), belicist (rar). Bătut, pălmuit, stîlcit, zdrobit, strivit, mutilat, schilodit, desfigurat. Vb. A se bate, a se lovi, a se încăiera, a se lua la bătaie, a se încăibăra (reg.), a se lua în coarne (cu cineva), a se părui (fam.), a se lua de cap (cu cineva), a se răfui, a sări la bătaie, a lua (pe cineva) de piept; a se înghionti, a-și da ghionți, a se ghionti, a se îmbrînci, a se pălmui, a se bate ca orbii (ca orbeții), a-și scoate ochii unul altuia. A bate, a da o bătaie, a ridica mîna (asupra cuiva), a atinge (arg.), a cotonogi (fam.), a burduși (fig., fam.), a dobzăla (reg.), a jnăpăi (reg.), a otînji (reg.), a mardi (arg.), a cafti (arg.), a toroipăni (reg., fam.), a face pe cineva (tot) huc, a face (pe cineva) zob, a zobi (reg.), a sminti (în bătaie), a buși, a lovi, a izbi, a păli (pop.), a trînti, a îmbrînci, a ghionti, a înghionti, a da ghionți, a scărmăna (fig., fam.), a scărpina (fig., fam.), a croi (fig., fam.), a măsura pe cineva pe spinare, a-i îndrepta (cuiva) spatele, a-i face (cuiva) divan pe spinare, a chelfăni (pop. și fam.), a întinde (pe cineva) ca pe o opincă scurtă, a stinge (a zvînta, a snopi, a stîlci, a sminti, a cocoșa, a ucide, a prăpădi) în bătăi, a bate zdravăn, a bate rău, a bate preș, a-i scutura (cuiva) cojocul, a-i scutura (cuiva) nădragii (de praf), a-i face (cuiva) pielea cojoc, a-i scurta (cuiva) cojocul, a-i muta (cuiva) ceafa, a-i face (cuiva) chica topor, a-i face (cuiva) morișcă din chică, a-i face (cuiva) părul măciucă, a-i face (cuiva) pielea burduf de cimpoi, a-i tăbăci (cuiva) pielea, a-i face (cuiva) pielea tobă (cojoc), a-l face pe cineva bucăți (bucăți-bucățele, cîlți, grămadă, pulbere, scrum, țăndări), a-i rupe (cuiva) oasele (ciolanele), a-i frînge (cuiva) coastele, a face (pe cineva) tobă de bătaie, a-i face (cuiva) pîntecele (spinarea) tobă (cobză), a-i muta (a-i strîmba) (cuiva) fălcile, a-i muta (cuiva) căpriorii, a lăsa (pe cineva) lat, a da (cuiva) bani de cheltuială, a bate (a freca, a croi pe cineva) de-i merg fulgii (peticele, colbul, untul), a bate măr, a rupe (pe cineva) în coș, a bate ca la fasole, a face (pe cineva) piftie (pilaf, turtă papară, chiseliță, pastramă), a omorî (pe cineva) în bătaie, a frămînta (pe cineva) în picioare, a lua (pe cineva) în unghii, a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i freca (cuiva) ridichea; a pălmui, a lua (pe cineva) la (în) palme, a purta (a duce) (pe cineva) în palme, a trage (cuiva) o palmă, a căra (cuiva) (la) pumni (palme), a plesni (pe cineva) peste față, a șterge (rar); a lua (pe cineva) la bătaie (la trînteală, la briptă); a lovi (a păli) (pe cineva), a-i trage (cuiva) una în numele tatălui, a-i da (cuiva) de nuntă, a lovi (a izbi, a trăsni) (pe cineva) la mir; a umple de sînge. A primi o mamă de bătaie, a o încasa (fig., fam.), a căpăta, a lua un caftan, a o lua la moacă (fam.), a-și culege măselele de pe jos, a mînca bătaie (papară, trînteală, pumni, palme, chelfăneală), a-și lua merticul, a fi ciuca bătăilor; a-l mînca (pe cineva) spinarea (pielea). V. ceartă, omor, pedeapsă.

stâlci [At: PSALT. HUR. 10^v/9 / Pzi: ~cesc / E: vsl сътлѣщи, сътлъкѫ, сътлъчеши] 1 vt (Adesea determinat prin „în bătaie”, „în pumni” etc.) A bate foarte tare (desfigurând, schilodind etc.) Si: a snopi (8), a tăbăci, a zdrobi, a zvânta, (pop) a stropși, a toropi², (pfm) a bumbăci (3), (îrg) a tăbăci, (reg) a melestui, a otânji, a storî, a stârfoci (4) în bătaie, (fam) a burduși (2), a cotonogi (10). 2 vt A desfigura sau a schilodi în bătaie sau prin cădere, lovire etc. 3 vr A se lovi tare. 4 vr A se schilodi sau a dobândi contuzii (prin cădere sau lovire). 5 vt (Rar; c.i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A strivi (6). 6 vt (Rar; pex; c.i. obiecte, de obicei, flexibile sau părți ale acestora, plante etc.) A strivi. 7 vt (Fig; c.i. cuvintele, limba, scrierea etc.) A pronunța sau a scrie incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), a poci, a schimonosi, a schingiui, a scâlcia, a stropși, (reg) a zdrobi. 8 vt (Fig) A schimba (în rău). 9 vr (Îvr; fig) A șovăi.

VILEAG, vileaguri, s. n. (Învechit și popular) 1. Mulțime de oameni; lume, omenire. Are să meargă la biserică și, cînd o fi tot vileagul strîns, o să strige-n gura mare că-i plesnește inima de atîta chin. CARAGIALE, S. 93. ◊ Loc. adv. În vileag = în public, în fața lumii. Mi s-a întîmplat un lucru dureros pe care... ți-l împărtășesc în vileag. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 51. Spre noapte, fără judecată puse de-l spînzură în vileag. BĂLCESCU, O. II 186. ◊ Expr. Cîtu-i (sau pînă-i) lumea și vileagul = niciodată. Cîtu-i lumea și vileagu Nu te ia cine ți-i dragu, Ci mi te ia un urît De te bagă în pămînt. BIBICESCU, P. P. 201. (Azi mai ales în expr.) A da în vileag = a face cunoscut, a scoate la iveală; a divulga. Frica amestecată cu ură că de acuma Lisandru va da în vileag, în rîsul satului, iubirea lor. GHEREA, ST. CR. III 263. Midas-împărat îl amenința că unde îi stau talpele îi va sta și capul dacă va crîcni o vorbă măcar către cineva care să-i dea în vileag cusurul. ISPIRESCU, U. 111. 2. (În expr.) în vileagul vîntului = în bătaia vîntului. Așa se pune... într-o joi în vileagu vîntului Cu o mînă secera, Cu o mînă snop făcea. MAT. FOLK. 521. Se puse vileagul vîntului Din fereastra pămîntului. TEODORESCU, P. P. 142.

STÎLCI vb. 1. a strivi, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a snopi, (pop.) a stropși, (înv. și reg.) a tărbăci, (reg.) a otînji, a toropi, (Transilv.) a melestui, (fam.) a burduși, a cotonogi, (fig.) a bumbăci, a strivi, a tăbăci, a zdrobi, a zvînta. (L-a ~ în bătaie.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scîlcia, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele cînd vorbește.)

spicui [At: (a. 1817) URICARIUL, IV, 304/6 / Pzi: ~esc, (reg) spicui / E: spic + -ui] 1 vt(a) (C. i. spice) A culege din lan sau după secerat Si: (îrg) a spica² (1). 2 vt(a) (Reg) A alege spice de grâu frumoase, înainte de secerat, pentru sămânță. 3-4 vtrp (Reg; c. i. lanuri de grâu) A (se) secări (1). 5 vt (Reg; c. i. clăi sau stoguri de spice de grâu) A aranja la vârf în formă de spic (1), întors, punând snopii de grâu cu spicele în afară, ca să se poată scurge apa de ploaie. 6 vi (Îdt; d. graminee) A înspica. 7 vr (Reg) A se destăinui cuiva. 8 vr (Reg) A se încumeta. 9 vr (Reg) A sări la bătaie. 10 vrr A se lua la întrecere cu cineva. 11 viu (Rar) A ninge cu fulgi mari de zăpadă amestecată cu stropi rari de ploaie. 12-13 vtrp (Fig; c. i. idei, informații, materiale documentare etc.) A (se) extrage din diferite izvoare, alegând dintr-o cantitate mai mare Vz selecta.

SNOPI vb. a stîlci, (pop.) a stropși, (înv. și reg.) a tărbăci, (reg.) a otînji, a toropi, (Transilv.) a melestui, (fam.) a burduși, a cotonogi, (fig.) a bumbăci, a strivi, a tăbăci, a zdrobi, a zvînta. (L-a ~ în bătaie.)

SNOPI vb. a stâlci, (pop.) a stropși, (înv. și reg.) a tărbăci, (reg.) a o tânji, a toropi, (Transilv.) a melestui, (fam.) a burduși, a cotonogi, (fig.) a bumbăci, a strivi, a tăbăci, a zdrobi, a zvânta. (L-a ~ în bătaie.)

bătaie sf [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 121/₂₉ / P: ~ta-ie / Pl: ~tăi / E: lat batalia, -am] 1 Lovitură repetată dată de cineva cu mâna sau cu un obiect. 2 (Spt) Izbire a pământului, a trambulinei etc. cu un picior, sau cu amândouă picioarele, înainte de desprinderea de pe sol pentru a efectua o săritură. 3-4 (Îlv) A (se) lua la ~ A (se) bate. 5 (Îe) A stinge (sau a snopi, a zvânta), în ~ (sau în ~tăi) (pe cineva) A bate (pe cineva) foarte rău. 6 (Îlav) A da (sau a trage) ~ A da lovituri cuiva. 7 (Îlav) A primi (sau a mânca) ~ A primi lovituri de la cineva. 8 (Îc) Într-o ~ de amnar într-o clipă. 9 (D. prăvălii; îe) A fi în ~ia fierului A se găsi într-un loc foarte potrivit. 10 (Îcs) De-a ~ia Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care se execută bătaia (10). 12 (Îcs) De-a dura-n ~ Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 13 Melodie după care se execută bătaia (12). 14 (Mol; îs) ~ia păpușoiului Operație de desfacere a boabelor de porumb de pe cocean. 15 (Fam; îe) A da ~ A grăbi. 16 (Fig; îs) ~ de cap Frământare a minții. 17 (Pex; îas) Trudă. 18 (Înv; îs) ~ de cuget Remușcare. 19 (Fam; îc) ~ de joc Batjocură. 20 (Pex; îae) Faptă urâtă. 21 (Înv) Luptă. 22 (Înv) Bombardament cu artileria. 23 (Îe) A pune (ceva) la ~ A oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat. 24 (Îae) A risca (ceva). 25-26 (Îe; îlav) (A cântări) cu bătaie (A cântări) cu puțin peste greutatea exactă. 27 Lovire (repetată) a unui obiect de altul. 28 (Îs) ~ de aripă (sau de aripi) Fâlfâit. 29 Lovitură a vatalei la războiul de țesut. 30 Băteală. 31 Stârnire a peștelui sau a vânatului. 32 Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) 33 Fiecare contracție a inimii Si: puls. 34 Fiecare zvâcnire a ochiului. 35 Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. 36 Distanță până la care poate ajunge un proiectil, săgeată etc. 37 Felul în care trimite o armă proiectilul. 38 Traiectoria unui proiectil. 39 (Pex) Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva Si: rază vizuală. 40 (Îlav) În ~ia vântului Împotriva direcției vântului. 41 (Îs) ~ia vântului Adiere. 42 (Îs) ~ia ploii (sau grindinei etc) Căderea ploii, a grindinei etc. 43 (Îs) ~ia soarelui Arșiță. 44 (Îas) Lumină. 45-46 (Îs) ~ la cap (sau cahlă) Asfixiere cu bioxidul de carbon în urma astupării coșului sobei. 47 Sunet ritmic produs prin loviturile limbii clopotului sau prin mișcarea mecanismului unui ceasornic. 48 Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor de vânătoare. 49 Boiște. 50 (Înv) Aruncare cu flori unul în altul la serbările organizate în luna florilor. 51 (D. mărfuri; îe) A fi pe ~ A se vinde foarte repede. 52 (La jocul de șah; cărți etc.) înfrângere. 53 (Îs) ~ia lui Dumnezeu Pedeapsă. 54 (Îae) Nenorocire. 55 Împreunare (a armăsarului cu iapa). 56 (D. pești) Depunere a icrelor. 57 (Pex) Interval de timp când are loc bătaia (56). 58 Interval de timp în care se împerechează cocoșii-de-munte.

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se ia la bătaie cu alții. [Hercule] scăpă omenirea de niște astfel de împărați bătăuși ce tot cătau oamenilor ceartă cu luminarea. ISPIRESCU, U. 54. ♦ (Substantivat, m.; în trecut) Persoană tocmită de partidele burghezo-moșierești ca să provoace scandaluri și ca să bată pe adversari, mai ales cu ocazia alegerilor, a manifestațiilor etc.; ciomăgaș. Sănătatea i se zdruncinase cu vreo douăzeci de ani în urmă, cînd... duelîndu-se la alegeri a fost snopit de bătăușii electorali. PAS, Z. I 25. [Tipătescu], ca prefect bate lumea, face alegeri cu bătăuși, arestează oameni. GHEREA, ST. CR. I 342.

coș³ sn [At: PSALT., 168/5 / Pl: ~uri / E: vsl кошь] 1 Obiect portativ de diferite forme, cu sau fără mânere, din papură sau din nuiele împletite, în care se păstrează sau se cară provizii sau obiecte Si: (reg) corfa, coșară (1), coșarcă (1), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 2 Conținutul unui coș³ (1) Si: (reg) corfă, coșară (2), coșarcă (2), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 3 (Pex; șîs ~ de gunoi) Coș^J (1) sau cazan din material plastic, tablă etc. pentru depozitarea gunoiului. 4 (Îe) A arunca la ~ A renunța la păstrarea unui obiect lipsit de valoare. 5 (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat la înălțime pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să treacă mingea pentru a se marca un punct. 6 Punct marcat la baschet. 7 (Îs) ~ propriu Coșul³ (5) echipei proprii, care trebuie apărat. 8 (Îs) ~ advers Coșul³ (5) echipei adverse, în care trebuie introdusă mingea. 9 (Îe) A reuși ~ul A reuși să marchezi un punct. 10 (Spc) Unealtă de pescuit pentru prinderea peștilor mici, împletită din nuiele de răchită sau de mlajă, având diferite forme și dimensiuni Si: coșarcă (5), cutița-lesei, leagăn, spele, târnog, vârșă, vintire. 11 (Spc; îs) ~ de raci Unealtă din nuiele pentru prinderea racilor. 12 (Rar) Stup. 13 Împletitură de nuiele umplută cu pământ sau cu bolovani, folosită la construirea unor diguri contra inundațiilor sau în fortificații provizorii contra proiectilelor Si: coteț. 14 (Reg) Coșar¹ (7). 15 Ladă mare de nuiele sau de scânduri în care se păstrează cereale Si: hambar, sâsâiac, tron. 16 (Înv) Coșciug. 17 Împletitură de nuiele care se așază pe loitrele unui car, când se transportă legume, fructe, cereale etc. Si: coșar¹ (9). 18 (Pex) Platformă a căruței care seamănă cu o ladă și care servește la transportul diferitelor materiale. 19 (Lpl) Cele două funduri împletite care se pun la căruță numai când se transportă lucruri mărunte Si: chelnă, codirlă. 20 Dric. 21 Acoperiș de pânză sau de piele al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge Si: burduf cobâră, coviltir, poclit. 22 Parte a morii de forma unei pâlnii mari în care se toarnă grăunțele de măcinat. 23 (Pop; îe) A băga (sau a turna) în ~ A căpăta rând la moară. 24 (Îae) A începe să macini. 25 (Fig; îae) A-ți veni rândul să faci ceva. 26 (Înv; îe) I-a căzut (sau i-a picat) din ~ A sărăcit. 27 (Înv; îe) A Ie lua din ~ A începe să piardă din noroc. 28 (Înv; îae) A da de mare necaz. 29 Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. 30 Ladă a teascului în care se toarnă boabele de struguri și se strivesc. 31 (Pex) Coșar¹ (10). 32 (Pex) Plasă pe care se îmblătește. 33 Cilindru făcut din coajă de brad și legat cu sfori de tei în care baciul pune brânză sau caș la dospit. 34 Îmbrăcăminte în care se pun penele unei perne. 35 Colac al fântânii Si: ghizd. 36 (Mol; înv; îs) ~ de piatră Unitate de măsură a pietrei egală cu un stânjen sau 4 fârtaie. 37 (Trs; Țes) Urzitor. 38 Cavitate prin care trece fumul din sobă spre a ieși în afara casei Si: horn. 39 Parte de deasupra vetrei țărănești, sprijinită de stâlpi, care trage fumul spre a-l elimina Si: bageac, buduroi, fumar, hogeac, horn, urloi. 40 Construcție deasupra acoperișului, pe unde iese fumul din sobe. 41 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul la un vapor cu aburi. 42 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul unei locomotive cu aburi. 43 (Pex) Conductă pe unde sunt evacuate gazele de ardere dintr-o instalație cu focar. 44 (Pop; îla) Tras pe ~ Murdar. 45 (Fam; îe) A șters ~ul A pățit-o. 46 (D. oameni; pop; îe) Parcă-i pus pe ~ Este (foarte) slab. 47 (Pop; îae) Pare afumat. 48 (Atm; îs) ~ul pieptului Torace. 49 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi puternic. 50 (Îae) A fi sănătos. 51 (Pop; îe) A rupe pe cineva în ~ A-i trage cuiva o bătaie strașnică. 52 (Pop; îe) A se rupe în ~ A munci cu sârguință. 53 (Pop; îe) A fi rupt (sau fript) în ~ A fi foarte flămând. 54 (Îae) A fi prăpădit de foame și de sete. 55 (Pex) Carapace a racului.

MORÍȘCĂ s. f. Diminutiv al lui moară. 1. Moară (1) mică (cu o singură piatră sau roată), pusă în mișcare de vînt, de apă sau cu mîna; (regional) ciutură. Șăsul se întinde păn la părău care vine de la morășca Boteștilor. (a. 1702). IORGA, S. D. I, 86. [Apa] treca prin mijlocul satului și pune în-mișcare șepte moriște. IONESCU, P. 379. Făcea zgomot mare, O moară de vînt, Dar biata morișcă, Deși-avea un pic De porumb și hrișcă, Nu lucra nimic. ALECSANDRI, POEZII, 122. O moară cu o singură piatră sau roată se numește morișcă sau ciutură. PAMFILE, C. 180. Pe alocarea, se vedeau singuratece moriști de vînt. V. ROM. octombrie 1955; 123. Na,morișco, na, na, na; Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. TEODORESCU, P. P. 144. Și porni apoi la moară La morișcă cea tărcată Unde dă fărina gata. MARIAN, S. R. I, 41. ◊ F i g. Te plimbai. . . grămădind, măcinînd cugetări peste cugetări în morișca creierilor tăi. GANE, N. III, 143. ◊ E x p r. A-i umbla (cuiva) gura ca o morișcă = a vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară (hodorogită). A face (cuiva) morișcă (de vînt) în cap (sau în pă, în chică) = a răsuci (cuiva) părul din cap, producînd o durere vie; a trage pe cineva de păr. Am tras trii palme țigancei, precum și lui jupîn Gulițâ i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte. ALECSANDRI, T. 73. Pînă o pune căprarul mîna în chica vrunia să-i facă morișcă de vînt. DELAVRANCEA, S. 25, cf. CIAUȘANU, V. 180. (Regional) A făcut morișcă = a murit, a răposat, CIAUȘANU, V. 180. A face o morișcă = (despre un car plin de snopi) a se răsturna. Cf. PAMFILE, J. I, 128. A ajunge de la moară la morișcă = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Cf. ZANNE, P. III, 247. 2. Vînturătoare (pentru cereale). Moriști. . . duduiau împrăștiind nori de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul. ANGHEL, PR. 82, cf. CIAUȘANU, V. 180. Am luat morișca, la vînturat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM SN I h 60. 3. (De obicei determinat prin „de vînt”) Obiect imitînd aripile unei mori de vînț, care se așază pe acoperișul unei case (ca ornament) sau în livezi și pe ogoare (servind ca sperietoare împotriva păsărilor stricătoare). Un feliu de moriști mititele de lemn, numite „moriști de vînt”, pre cari le pun în locurile cele mai cercetate de vrăbii. MARIAN, O. I, 403. Ca sperietoare pentru păsări slujește și morișca de vînt.. PAMFILE, R. 148. Vîntul trecea prin ulița îngustă, se înfunda țiuind pe subt acoperișurile negre, șuiera prin moriștele de vînt de pe creasta caselor. SADOVEANU, O. I, 114, cf. ALRM SN I h 34, A IX 5, 6. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de învîrtire) Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă De simțeai, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I, 140. Bătrînul se uita placid la dînsa. .. , învîrtind degetele morișcă și zîmbihd. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Sări în picioare și învîrtindu-se cu brațele întinse prin aer ca o morișcă, se repezi. . . țipînd ascuțit. V. ROM. martie 1954, 181. Înălță ochii la cerul înnorat, răsucind bastonul morișcă între degetele înmănușate. C. PETRESCU, A. R. 41. ♦ Jucărie confecționată din tablă, hîrtie etc., înfățișînd aripile sau roata unei mori, care se învîrtesc la bătaia vîntului. Se fac pătrate de tablă, de tinichea și colțuri opuse se îndoaie în același sens. Celelalte două colțuri rămîn să slujească ca axă, sprijinindu-se în degete. Copiii suflă în cavitatea unui colț și morișca se învîrte, PAMFILE, J. I, 69. Un patrat de hîrtie se rupe pe diagonale pînă aproape de mijloc, 4 din cele 8 colțuri se prind la mijloc cu un cui care se înfige într-un băț. Dacă bate vîntul morișca se învîrtește. id. ib. II, 85. ♦ Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș sau alt gîndac (care face zgomot cînd zboară), imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbîrnîie în aer. Cf. MARIAN, INS. 23. Fac morișcă-n vînt din bunzari. ALR II 4 367/260, cf. 4 367/172, 192, 272, 284, 349, 833. 4. (Rar) Rîșniță (pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc.). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 161, A IX 4, 6. ♦ Piuliță. Cf. ALR II 3 978/362, 833. 5. Mulinetă. Totuși mlădița, vîrful e de neapărată lipsă, mai cu seamă în lipsa moriștei sau mosorului cu struna de rezervă. ATILA, P. 32, cf. 37. 6. (Regional) Pipotă. Cf. ALR I 124/156, 1006/166, ALRM SN I h 246, A II 6. – Pl.: móriști și (rar) moriște, morișchi (ALR II 4 377/29). – Moară + suf. -ișcă.

MERTÍC s. n. 1. Vas (de lemn) pentru măsuratul cerealelor luate la moară ca plată pentru măcinat și a cărui capacitate a variat (în timp și pe regiuni) între 1 și 16 kg. V. c ă p ă ț. Din haznaua lui ia cu pumnul, cu merticul. NEGRUZZI, S. IV, 494. Diferite unelte de moară, precum: ciocan. . . mertic. MARIAN, Î. 39, cf. PAMFILE, I. C. 165, CHIRIȚESCU, GR. 251. Mierticul . . . pentru cereale și făinuri. N. A. BOGDAN, C. M. 173, cf. H II 29, IV 98, X 506. Eu le-am dat merticu ras și afînat, Ei mi-a trîntit merticu cu vîrf și îndesat. MAT. FOLK. 111, cf. com. MARIAN, VASILIU, C. 203, ȘEZ. VII, 187, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, ALR SN I h 181, 182, ALRM SN I h 297, ALR I 1 603, 1 604, A V 15, com. din VÎNĂTORI-NEAMȚ. 2. Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). Iar de vom hrăni caii la grajdiu cu iarbă verde, atunce merticul de ovăs trebuie să-l îndesim bine. i. IONESCU, C. 91/11. Eu zic așa: că să pun doparte un mertic din fruntea făinii. SADOVEANU, O. XIII, 136. E bine făcut, îndesat, și ridică sacul de cinci mertici cu o mînă. CAMIL PETRESCU, O. I, 298. Fă colaci mari de doi saci. . . Ș~un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. ALECSANDRI, P. P. 97. Ș-a făcut un colăcel . . . Nici mai mare, nici mai mic, Dintr-o mierță ș-un mertic. TEODORESCU, P. P. 153. Și mai na-ți încă-un mertic, Să-mi faci un colac mai mic. SEVASTOS, C. 302, cf. id. N. 301. Dintr-un spic Scotea un mertic, Dintr-un snop, Un oboroc. ȘEZ. III, 242, cf. GEORGESCU-TISTU, B. 30. 3. Plată în natură (v. t a i n) sau, rar, în bani; p. r e s t r. rație de mîncare, porție. Era tremis Foca de strâjari să le ceară mirtic. MOXA, 374/18. Dă-mi să mănânc din merticul tău și să mă satur. NEAGOE, ÎNV. 258/6. S-au tras . . . să meargă la Crîm și acolo șeând pre miertic de la hanul În cetatea Ghiozlăul, cîteva luni. M. COSTIN, LET. I, 325/12. Luuîndu-și merticul lui. . . să mănânce. COD. PUȘC. 84. Multă cheltuială au făcut țării cu merticele ce i să da. IST. Ț. R. 124. Slujitorii își lua merticele și lefile deplin. N. COSTIN, LET. II, 190/7. I-au făcut merteci și altele ce era de lipsă spre hrana lui. ȘINCAI, HR. III, 66/11, cf. ȚICHINDEAL, F. 120/20. Merticile de sare fiind și acestea un privileghi vechi de ale țării (a. 1821). IORGA, S. D. XI, 201. Pe toată ziua se da merticuri, jimblă, vin și mîncare. GOLESCU, ap. CADE. Le-au stricat obiceiu, oprindu-i să nu mai vînză sarea ce o iau de mertice (a. 1 823). DOC. EC. 285. I-au făcut și mertic mare cîte 10 000 talere de an (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 257, cf. I, 312/26. Aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne, de grîu sau de mei și lumînări. BĂLCESCU, M. V. 595. Și pe toată ziua să-mi dai și tain (mertic). PANN, P. V. I, 32/3, cf. 13/12. Pe fiece lună îi va trimite mertic Cu toată îndestularea. id. H. 54/1. Ducîndu-se mai de dimineață să-și ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. ISPIRESCU, l. 269. În curte, păsările sfîrșiserâ să-și mănînce merticurile. MACEDONSKI, O. III, 50. Și-ntinse lui Ulise Paharul plin, iar el șezu aproape De-a lui mertic. MURNU, O. 247. Ei ospătau, și avea deopotrivă mertic fiecare. id. I. 145, cf. PAMFILE, J. II, 154, ATILA, P. 430. Am un frățior mai mic, Fă și ăluia mertic. MAT. FOLK. 55, cf. ZANNE, P. V, 406, ALR SN I h 180. ◊ E x p r. A-și lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da cuiva) o bătaie. Cf. a-ș i l u a p o r ț i a, v. p o r ț i e. Eu am toane: pe cine m-o supăra cu atitica măcar, îl plesnesc și-l trimit numaidecît la Agie să-și ia merticul și de acolo ! CARAGIALE, O. II, 224. - Pl.: mertice, merticuri și (m.) mertici. – Și: (învechit și regional) miertic s. n., (învechit) mertéc s. m., mirtic s. n., (regional) mertiúg (ALR SN I h 181) s. n. – Din magh. mérték „măsură, normă”. Cf. L. ROM. 1963, nr. 1, 50-51.

cruce sf [At: TETRAEV. (1574), ap. DA / Pl: ~uci^[1] / E: ml crux, -cis] 1 Instrument de tortură în Antichitate, format din două bucăți inegale de lemn prinse perpendicular una de cealaltă, (cea scurtă pusă orizontal) de care erau legați sau pironiți deasupra pământului condamnații la moarte prin răstignire. 2 Tortură pe cruce (1). 3 Simbol al credinței creștine, reprezentând crucea (1) pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 4 Obiect în formă de cruce (3). 5 (Fig) Suferință adâncă pe care o poartă cineva în suflet de-a lungul vieții. 6 (În Evul Mediu) Semn distinctiv simbolizând crucea (3), aplicat pe costumele și armele soldaților cruciați. 7 (Îc) ~a roșie Semn distinctiv, (cruce roșie pe fond alb) pentru spitale, ambulanțe, centre de asistență medicală etc. 8 (Îae) Organizație care, în război, are grijă de bolnavi, răniți și prizonieri, iar, în timp de pace, de sinistrați, de cei foarte săraci, de deținuții politici etc. 9 Obiect de lemn, de piatră, de metal etc. în forma crucii (3), căruia credincioșii îi atribuie proprietăți miraculoase. 10 Cruce (9) (de metal) de care se servește preotul în timpul serviciului religios creștin Si: crucifix. 11 (Îe) A fi (sau a umbla) cu ~a-n sân A fi om evlavios. 12 (Îae) A fi cinstit. 13 (Îae; irn) A fi ipocrit. 14 (Îe) A nu fi ~ (de-nchinat) A nu fi cinstit. 15 Troiță. 16 (Îs) ~a bisericii Crucea din vârful turnului bisericii. 17 (Înv; îs) ~a casei Cruce (3) pe vârful casei, la familiile de creștini. 18 Monument în formă de cruce (3), ridicat pe mormântul unui creștin. 19 Semnul crucii (3) de pe piatra mormântului. 20 (Trs; îe) A găta cu ~a A muri. 21 (D. oameni; îe) A(-i) pune ~ (sau ~a ori ~cile) A înmormânta. 22 (Îae) A omorî pe cineva, mai ales, în bătaie. 23-24 (Fig; îae) A lăsa neisprăvită o lucrare, o idee etc. 25 (Fig; îae) A sfârși cu ceva. 26 (Îe) A trage o ~ (sau cu ~a) peste (ceva) A uita. 27 (Îae) A părăsi. 28 (Mol; Buc; în superstiții; îs) ~ de aur (în casă sau cu noi) Invocație pentru a fi ferit de nenorociri, când se pomenește numele diavolului. 29 (Îe) A fi (flăcău) cât o ~ A fi (flăcău) înalt și voinic. 30 (Îe) A fi (fată) ca o ~ A fi (fată) bine făcută. 31 (Îas) Fată foarte frumoasă. 32 (Îs) ~ de voinic Bărbat viteaz și voinic. 33 (Rar; îs) ~ de muiere Femeie vrednică. 34 (Trs; rar; îas) Calificativ adresat de un bărbat iubitei sale. 35 (Trs; rar; îas) Termen cu care se adresează o femeie alteia. 36-37 Figură sau desen în formă de cruce (1), indicând decesul persoanei lângă numele căreia se află, marcând în calendar o sărbătoare creștină etc. 38 Decorații sau medalii în formă de cruce (1) Crucea „Sfântul Gheorghe”. 39 (Fig; pex) Persoane care posedă o cruce (38). 40 (Îs) ~ de Malta Cruce (3) cu brațele lățite la bază reprezentând emblema cavalerilor Ordinului Ioaniților din Malta. 41 (Îas) Dispozitiv cu patru brațe între care se angrenează butonul unui disc rotativ, transformându-se o mișcare de rotație continuă într-una intermitentă. 42 Bijuterie în formă de cruce (1). 43 Semn în formă de cruce (1) săpat, scris etc. pe un obiect sau text pentru a atrage atenția asupra acestuia. 44 Semn pus într-un text clasic grec sau latin, indicând un pasaj care nu se poate înțelege și nu poate fi corectat. 45 (La cărțile de joc, după ger Kreuz) Treflă. 46 (Trs) Steag cu cruce (3). 47 Prapur. 48 (Înv; îe) A scoate ~cile A face o procesiune (religioasă). 49 Trupă. 50 Unitate de doi până la patra soldați, obligați să plătească căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 51-52 (Înv) Grup de persoane (mai ales de negustori) obligați să plătească solidar o cotă de impozit. 53 (Înv) Impozit pe care îl plătea crucea (48). 54 (Înv; îs) ~ întreagă de voinic Cel care putea să plătescă singur crucea (49). 55 (Pop) Cunună în formă de cruce pe care fetele o împleteau la nuntă pentru mireasă și mire. 56 (Pop) Tufa de brad pe care flăcăii o împodobesc la nuntă. 57 (Trs) Model de cusătură pe umărul iei. 58 (Trs) Claie de snopi de grâu așezați în cruce (1). 59 (Înv; Mol; îs) ~ (de spic) de păpușoi, ~ care cască Jucărie făcută de copii din spic de porumb și din foaia de sub el. 60 (înv; îs) ~ de trestie Jucărie făcută de copii din trestie. 61 (Chr; îs) ~ de Malta Compresă în forma crucii (38) de Malta. 62 Parte a unui obiect în formă de cruce (1). 63-65 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinapoi Parte care formează cruce (1) cu inima căruței. 66 (Îas) Spetează care leagă capetele crăcilor piscului Si: brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. 67-69 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinainte Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap Si: cântar, cumpănă, lambă, lampă, răscruce, scară. 70 (Reg; îs) ~(a) mare Feliharț. 71 Reg; îs) ~a înaintașilor Orcic ce se leagă de capătul oiștei pentru a înhăma la aceeași căruță doi sau mai mulți cai înaintași. 72 Parte a saniei care leagă botul celor două tălpi și face cruce cu proțapul Si: bot, hobot, obăd, opleniță. 73 (Reg) Parte de la mijlocul cârcelului jugului Si: bulfei, lopățică, spetează, stinghie, scăiuș, popul cârcelului. 74 (La construcții de lemn) Căprior Si: bandură, brățar, laiznă. 75 (Lpl) Bețe puse cruciș înăuntrul stupului, ca să susțină fagurii de miere Si: pretce, preci, pretcuțe, trepce, (reg) culmi, cuiele fagurului. 76 (Reg) Bețigașe încrucișate peste care se întinde strecurătoarea pentru lapte. 77 Stinghii în formă de cruce alcătuind cadrul pentru geamurile ferestrei. 78 Gratii puse cruciș la ferestre. 79 Înflorituri cu roșu pe pereții caselor, împrejurul ferestrelor. 80 (Reg) Ramă pe gura fântânii de care se fixează stâlpii. 81 (La vârtelniță; reg) Cumpănă. 82 (Reg; îs) ~a urzelii Parte a urzitorului sau urzelii unde se împreună chingile. 83 (Reg; îs) ~a pânzei Parte cuprinsă între bețele vârâte între firele natrei. 84 (Reg; la mori) Răscruci dintre obezile roții și grindei. 85 (Reg) Pârpăriță din capătul fusului de fier care învârtește piatra alergătoare a morii. 86 (Reg) Aripi ale morii de vânt. 87 (Reg) Parte a rășchitorului nedefinită mai îndeaproape. 88 (Reg) Mestecătoare de jintiță. 89 (Reg; șîs -a de la comarnic) Sărcer. 90 (Îc) ~a vâslei Mâner de lemn transversal de la capătul vâslei. 91 (Ant; la om; îc) ~a spinării Osul sacrum. 92 (Pex) Șale. 93 (Reg; îs) În cruci Boală de om nedefinită mai îndeaproape. 94 (Reg; îs) Între cruci Boală de oi nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îs) ~a hamutului Parte a frâului nedefinită mai îndeaproape Si: strup. 96 Parângă. 97 (Mec; îs) ~cardanică Dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, pentru transmiterea mișcării circulare între doi arbori ce formează între ei un unghi oarecare. 98 Fiting cu patru căi. 99 (Ast; pop) Constelație (în formă de cruce). 100 (Ast; pop; șîs ~a fârtatului) Constelația Delfinul. 101 (Ast; pop; șîs ~a (cerului cea) mare, ~a miezului nopții) Constelația Lebăda. 102 (Bot; reg) Plantă erbacee cu florile sau cu franzele în formă de cruce. 103 (Bot; reg) Smântânică (Galium cruciata). 104 (Bot; reg; îc) ~a-florilor Dalac (Paris quadrifolia). 105 (Bot; reg; îc) ~a (sau ~ de-a) mare Plantă cu florile dispuse cruciș și cu flori albe. 106 (Bot; reg; îc) ~a pământului Plantă erbacee din familia umbeliferelor cu tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri, cu frunze mari ca niște pene, cu flori albe sau roz, dispuse în umbele, crește prin fânețe, tufișuri, poieni și păduri umede Si: brânca-ursului, talpa-ursului (Heracleum sphondylium). 107 (Bot; reg; îae) Omag galben. 108 (Bot; reg; îae) Cenușer (Ailanthus altissima). 109 (Bot; îae) Potroacă (Centarium umbellatum). 110 (Bot; reg; îae) Untișor (Lathraea squam). 111 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodim clavatum). 112 (Bot; reg; îae) Iarbă-grasă (Sedum max). 113 (Bot; reg; îc) ~a-păștii Vetrice (Tanacesum vulgare). 114 (Bot; reg; îc) ~a pâinii sau ~a popii Pristolnic (Abufilon theo). 115 (Bot; reg; spc) Plantă cu flori galbene (Heracleum sibiricum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-voinicului Plantă erbacee din familia ranuculaceelor, cu rizomul puternic, cu frunzele lungi, având fiecare 3-5 lobi, cu florile albastre, care crește prin păduri în regiunea montană și subalpină Si: norocel, voinicel (Anemone angulosa sau Hepatica angulosa ori Hepatica transilvanica). 117 (Bot; reg; îae) Varga ciobanului (Dipsacus silvestus). 118 (Bot; reg; îae) Popâlnic iepuresc (Hepatica nobilis). 119 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Hypericum perforatum). 120 (Ban; reg; îae) Rostopască (Chelidonium majus). 121 (Reg; îc) Poamă-în-~ Soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. 122 (Reg; îs) ~a babei sau după cruci Joc nedefinit mai îndeaproape în care copiii se dau de-a tumba. 123 (Pop) Cruce (34) pe care se așază pietricelele la jocul „în buși”. 124 (Cor; Trs) A zecea din cele douăsprezece figuri ale jocului de călușari. 125 (Mol) Miez de nucă în formă de cruce Si: cocoș. 126 (Pop) Răscruce. 127 (Trs; min) Loc unde se întretaie două vine de aur Si: scaun. 128 (Înv; îe) A fi în crucile satului A fi în mijlocul satului. 129 (Pop; îs) Crucile mesei Fiecare din cele două părți laterale ale mesei. 130 (Îe) A se pune ~ A se așeza în drumul cuiva pentru a-i opri înaintarea. 131 (Îae) A încerca să zădărnicească îndeplinirea unei acțiuni. 132 (Îe) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) – (ori cruci) A fi la o răspântie. 133 (Îae; fig) A da de piedici. 134 (Îae; fig) A nu mai ști încotro să meargă. 135 (Îae; fig) A nu mai putea înainta. 136 (Îe) A i se face cuiva calea ~ cu cineva A se întâlni. 137 (Îe) A da cu ~a peste cineva A întâlni (pe neașteptate). 138 (Îe) A se uita în ~a cuiva A se uita drept în ochi. 139 (îlav) (În) ~ Cruciș. 140 (Pop; îlav; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri și pe genunchi. 141 (Pop; îs) ~a amiezii, ~-amiazi, ~a miază-zi, ~a zilei Miezul zilei. 142 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 143 (Pop; îe) Uite asta-i ~ Hotărâre ultimă și definitivă. 144 Gest făcut cu trei degete ale mâinii drepte (sau cu toată palma) cu care se atinge fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng când se imploră ajutorul lui Dumnezeu, când cineva se miră, se îngrozește etc. 145 (Îe) A-și face ~ (sau semnul crucii) A se închina. 146 (Îae) A fi surprins. 147 (Îae) A fi îngrozit. 148 (Pan; îae) A mulțumi lui Dumnezeu. 149 (Îe) A-și face ~ cu stânga sau a-și face ~ cu amândouă mâinile A se mira peste măsură. 150 (Rar; îae) A cobi. 151 (În invocații; îe) ~-ajută! Doamne ajută! 152 (Îe) A înjura sau sudui de ~ sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. 153 (Pex) Înjurătură „de cruce”. 154 (În blesteme, șîe) Ucigă-l (mai ales bată-l) ~a Diavol. 155-156 (Îs) Frate (mai rar soră) de (rar pre-) ~ Prieten intim (nedespărțit). 157 (Îcs) Frăție de ~ Prietenie până la moarte, bazată pe sentimente de încredere și afecțiune deosebite. 158 Creștinism. 159 Confesiune. 160 (În jurăminte; îe) Pe ~a mea Pe legea mea. 161 (Pop; rar) Conducător. 162 (Îc) ~a (mare), înălțarea sfintei ~ci, Ziua-~cii Sărbătoare religioasă la 14 septembrie. 163 (Pop; îc) ~a mică Sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan”, celebrată la 29 august. 164 (Îc) Ziua crucii de vară sau închinarea (sau scoaterea) sfintei ~i Ziua Macabeilor, celebrată la începutul lunii august. 165 (Îc) Postul ~cii Interval de 8 zile de post, ținut (fără să fie impus de canoane) de țărani înainte de Ziua-Crucii. 166 (Reg; lpl) Scoatere a crucii din gârlă, la Bobotează. 167 (Îs) ~a căruței Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 168 (Îe) (Soarele) e ~ amiazăzi sau în ~ a miezii sau soarele e (în) cruci sau (în) ~ amiazăzi E la amiază. 169 Cruciș. 170 (Îe) A se pune ~ A se împotrivi unei acțiuni. 171 (La catolici) Drumul ~cii Ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire Si: calvar. 172 (Îe) A i se face cuiva calea ~ A se deschide înaintea cuiva o răspântie. 173 (Fig; îae) A avea de ales între mai multe soluții. 174 A se ivi piedici înaintea cuiva. corectat(ă) modificată

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)