TĂRBĂCI, tărbăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30. ♦ Fig. A ocărî, a batjocori; a-și bate joc de cineva. 2. Tranz. Fig. A frămînta noroiul în mers. Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61. 3. Refl. A se murdări (cu noroi). Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.