COCOȘA, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa, a se încovoia, a se gîrbovi. But se dădu îndărăt, încetișor, cocoșindu-se sub fluieratul gloanțelor. DUMITRIU, V. L. 90. Ține-te mai drept!... Ce te cocoșezi așa? VLAHUȚĂ, O. AL. II 166. Se cocoșase de muncă: era trențăros și slab. ISPIRESCU, L. 398. ◊ Tranz. fact. (Numai în expr.) A cocoșa (pe cineva) în bătăi = a bate (pe cineva) foarte tare, a snopi în bătăi.