BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km²; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km². Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2°C în zona montană înaltă și 8-9°C în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BIBLIC, -Ă, biblici, -e, adj. Care ține de biblie, al bibliei, din biblie. Cred că saltelele biblice ale regelui Solomon nu erau... mai moi... decît așternutul meu de iarbă. HOGAȘ, M. N. 70. Nici un al doilea Nimrod, vînătorul biblic, nici un al doilea sfînt Hubert, vînătorul minunat al creștinilor, eu unul n-am să mă fac. ODOBESCU, S. III 13. ♦ (Substantivat, f.) Învățătură din biblie. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sînte. EMINESCU, O. I 31.

bonsai s.m. 1 (bot.) Copac decorativ pitic, plantat în ghiveci, care, prin tăierea repetată a rădăcinilor și ramurilor, poate atinge vîrste seculare. 2 Arta cultivării și creșterii arbuștilor pitici, a obținerii unor soiuri miniaturale, în China și Japonia. • pl. -ai. /<fr. bonsaï; cuv. japonez.

bonsai s. n. (cuv. jap.) ◊ „Cei mai ieftini bonsai (copaci pitici, care pot atinge vârste seculare într-o glastră, prin tăierea repetată a rădăcinilor și ramurilor, cu migala unor iubitori adevărați de plante) din lume, se găsesc în România [...]” Expr. Mag. 16/95 p. 7 (din fr. bonsaï; DHLF 1975)

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

BUNGET (pl. -ete, ‼-eturi) sn. 🌳 Pădure deasă, codru secular; desiș întunecos; se văd ~ele de brădet, înnegrind zarea ca o arătură proaspătă (VLAH.) [comp. alb. bunk „stejar”; ca formațiune, comp. brăd-et, stejăr-et, făg-et, etc.].

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km² (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

*calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s’a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît, la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d’Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah.

CARAORMAN, grind de origine fluvio-marină, în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sf. Gheorghe, format din dune de nisip întrepătrunse de gîrle. Supr.: 7.000 ha; alt. max.: 6,7 m. Aici se află o pădure seculară, de stejari, declarată rezervație naturală.

*CASTAN sm. 🌿 1 Arbore, originar din sudul Europei, mult cultivat pentru fructele sale comestibile („castane”) și pentru lemnul său prețios (Castanea vesca) (🖼 949) ¶ 2 Frumos arbore originar din nordul Greciei, mult cultivat pretutindeni ca plantă ornamentală prin grădini și pe bulevarde: numit și „castan-sălbatec”, „castan-porcesc” sau „castanul-calului” (Aesculus hippocastanum) (🖼 950): drumul... se adîncește într’un desiș de castan seculari VLAH. [lat.].

cață, cațe, s.f. (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ■ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari, cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, după DER).

cață, s.f. – (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ♦ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari. În această pădure erau copaci cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (< lat. captiare) (Șăineanu, Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, cf. DER).

CENTENAR² ~ă (~i, ~e) Care are o sută de ani; de o sută de ani; secular. Arbore ~. /<lat. centenarius, fr. centenaire

CENTENAR adj. v. secular.

centenar adj. v. SECULAR.

CENTENAR², -Ă, centenari, adj. (Despre lucruri) Care există de o sută sau de mai multe sute de ani (v. secular); (despre persoane) care are vîrstă de o sută de ani (sau a trecut peste această vîrstă). Trebuie... să-ți pleci capul, spre a te furișa pe sub bolta de crăngi pîn’ la pămînt a unui nuc centenar, ce geme sub greutatea roadelor sale. HOGAȘ, H. 50.

CREȘTET, creștete, s. n. 1. (Adesea determinat prin «al capului») Vîrful capului. Omul care te-a scăpat, amețind fiara cu o lovitură în creștet, a avut un curaj cum nu avea nimeni. PAS, Z. I 148. Să alergi, pe piept să-mi cazi. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. Zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. El ținea un paloș lat cu care lovea creștetul acelei nenorocite ființe. NEGRUZZI, S. I 295. ◊ (Poetic) Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 36. ◊ Expr. Din (sau (De la) creștet pînă-n tălpi (sau în talpă, rar în poale) sau din talpă pînă-n creștet = de sus pînă jos, în întregime, peste tot trupul. Ne-a uns peste tot trupul, din creștet pînă-n tălpi. CREANGĂ, A. 32. Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. EMINESCU, O. I 117. Chintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă. EMINESCU, O. I 150. Am să-ți descoper niște lucruri care au să te-ngrozească din talpă pînă-n creștet. ALECSANDRI, T. 1095. ♦ Părul capului. Cu creștetele albe preoți cu pisata rară Trezeau din codrii veciniei, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare. EMINESCU, O. I 91. 2. Căpătîi. Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi. EMINESCU, O. I 129. 3. Punctul cel mai înalt, vîrf (al unui munte, al unei stînci etc.), culme, pisc. În creștetul dealului, șoseaua se desparte. C. PETRESCU, S. 197. S-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare. TOPÎRCEANU, S. A. 113. Deasupra capului păretele drept de stîncă își pierdea creștetul aerian în înălțimile albastre ale văzduhului. HOGAȘ, M. N. 182. Pe creștetul munților, zorile Zilei venise. BOLINTINEANU, O. 75. ◊ (Poetic) Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare. DELAVRANCEA, T. 59. Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368. ◊ Fig. Dacă era noroi, călca din piatră în piatră, tot în creștetul pietrelor, scuturînd picioarele ca o pisică. DELAVRANCEA, H. T. 39.

DELTA s. m. invar. A patra literă a alfabetului grecesc (a cărei majusculă are forma unui triunghi). ♦ Fig. Semn, simbol al adevărului; p. ext. adevăr. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sînte. EMINESCU, O. I 31.

DEZROBI, dezrobesc, vb. IV. Tranz. 1. A scoate, a elibera din starea de robie sau de sclavie (ca forme specifice ale relațiilor sociale în sclavagism și în feudalism); p. ext. a elibera de sub o asuprire politică sau socială, de sub exploatare. Vor mai fi bătălii Pînă omul de om l-om putea dezrobi. TOMA, C. V. 395. Trebuie să adunăm și să înarmăm o sută de mii de clăcași dezrobiți. CAMIL PETRESCU, B. 139. Constantin Mavrocordat dezrobește vecinii. NEGRUZZI, S. I 277. 2. A elibera (un stat, un popor) de sub o ocupație militară sau de sub o asuprire străină; a asigura (unei țări, unui popor) independența. Știrea ta e tristă foarte. Nu că fiu-meu a murit; Dar că chiar prin a lui moarte Pe romîni n-a dezrobit. BOLINTINEANU, O. 66. ◊ Refl. Domnule maior, se dezrobește țara. CAMIL PETRESCU, B. 93. 3. A elibera din prizonierat sau dintr-o detențiune. Să ni-i dezrobească craiul [pe cei zălogiți]. DAVILA, V. V. 73. 4. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o încătușare, de sub o apăsare; a emancipa. Și te-am disprețuit, eu, bravul soldat al științei pozitive și aplicate, menite să dezrobească omenirea din robia prejudecăților seculare. GALACTION, O. I 228.

DUMBRAVĂ s. (reg.) berc, rădiac, rediș, rediu, (Ban.) zăbran. (O ~ într-o pădure seculară.)

DUMBRAVĂ s. (reg.) berc, rădiac, rediș, rediu, (Ban.) zăbran. (O ~ într-o pădure seculară.)

După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani! – Altă expresie amuzantă ce ne-a rămas de la Caragiale. E una dintre ultimele replici din O scrisoare pierdută și o rostește Cațavencu, în scena finală, cînd se împacă cu adversarii săi. Expresia persiflează pe cineva care vorbește emfatic, fără să cunoască noțiunea exactă a unor cuvinte și care poate susține, ca și eroul lui Caragiale, că lupta seculară durează... 30 de ani! LIT.

ELEFANT, elefanți, s. m. Cel mai mare mamifer terestru de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă și colții (v. fildeș) foarte mari; trăiește în regiunile păduroase ale Asiei de sud-est (Elephas maximus) și pădurile umede seculare ale Africii (Laxodonta africana). Elefantul ți se părea purece pe lîngă acest cucoș. CREANGĂ, P. 68. Mai departe este Delhi, cetate fără rivale. Doisprece elefanți intră pe-a sale porți triumfale, Purtînd turnurile lor. NEGRUZZI, S. II 131. În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit. ALEXANDRESCU, P. 126.

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

HARET, Spiru (1851-1912, n Iași), matematician, sociolog, pedagog și om politic român. Acad. (1882), prof. univ. la București. Teza sa de doctorat, „Asupra invariabilității axelor mari ale orbitelor planetare”, reprezintă o contribuție importantă în mecanica cerească (primul român doctor în matematică la Paris). A fost unul dintre primii sociologici care au întrevăzut aplicarea matematicii la studiul societății. Creator al unei teorii de mecanică socială („La mécanique sociale”, Paris, 1910). Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), a reorganizat pe baze moderne învățământul de toate gradele și a inițiat mișcarea de esență poporanistă, ce-i poartă numele. Preocupări în domeniul astronomiei („Despre accelerațiunea seculară a mișcării medii a Lunii”). Numele său a fost atribuit unui crater de pe fața invizibilă a Lunii.

HOGHIZ, com. în jud. Brașov, în Depr. Făgăraș, pe Olt; 5.480 loc. (1998). Expl. de bazalt și marne. Fabrică de ciment. Muzeu (în satul Cuciulata) cu colecții de istorie, arheologie și etnografie. În satul Hoghiz, menționat documentar în 1186, se află un parc natural de stejari seculari; castel (1553); biserică reformată (1749).

ÎNSURĂȚEI, oraș în jud. Brăila, în E Câmpiei Române; 7.478 loc. (1998). Expl. de argilă, nisip și balast. Ind. alim. (preparate din lapte, coniac, spirt). Centru de vinificație. Morărit și panificație. Abator de ovine. Declarat oraș în 1989. În satul Lacu Rezii se află biserica Sf. Nicolae (sec. 19) și o pădure de stejar brumăriu (4.694 ha) cu unele exemplare seculare, declarată rezervație forestieră.

ÎNTREGI, întregesc, vb. IV. Tranz. A face întreg, deplin; a completa. Și eu însumi voi veni într-o zi aci, sub turnul de veghe seculară, să întregesc și să cîștig această înțelepciune. GALACTION, O. I 218.

LAIC s., adj. 1. s. v. mirean. 2. adj. lumesc, mirean, mirenesc, pământean, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pământesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

laic, -ă s.m., s.f., adj. I 1 s.m., s.f., adj. mirean, mireancă, <înv.> lumean. A renunțat la viața călugărească, trecând în rândul laicilor. La sinod au fost invitate câteva persoane laice. 2 adj. lumesc, mirean, pământean, profan, <livr.> mundan, secular, <înv. și pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal². Preotul parohiei are, pe lângă activitățile bisericești, și treburi laice. II s.m., s.f., adj. (în opoz. cu „instruit”, „învățat”, „cult”, „cultivat”; rar) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvățat. Prost. Simplu.

LAIC adj. lumesc, mirean, mirenesc, pămîntean, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

LÓPEZ-PICO, Josep María (1886-1959), poet spaniol. Unul dintre cei mai reprezentativi lirici catalani moderniști. Poezie cu tematică meditativ-religioasă, excelând prin varietatea ritmurilor („Cinci poeme”, „Incantație seculară”, „Asonanțe și evaziuni”). Proză eseistică („Moralități și pretexte”); studii critice („Scriitori străini contemporani”).

LOTRU 1. Râu afl. dr. al Oltului în aval de Brezoi; 80 km. Izvorăște din L. Gâlcescu (Masivul Parâng) și drenează în cursul inferior depr. Țara Loviștei. Pe cursul superior, la 1.300 m alt., s-a creat lacul de acumulare Vidra, iar în aval de acesta hidrocentrala Ciunget, cu o putere instalată de 519,3 MW, cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale țării. În arealul com. Malaia a fost construit lacul de acumulare Malaia-Brădișor și, respectiv, hidrocentrala Brădișor (115 MW). 2. Munții Lotrului, masiv muntos în partea centrală a Carpaților Meridionali, situat între aliniamentul văilor Sebeș-Sadu (la N) și Latorița-Lotru (la S), râul Olt (la E) și M-ții Parâng-Șureanu (la V), alcătuit din șisturi cristaline cu intruziuni granitoide, gnaisice, gnaisuri oculare și amfibolite. Alt. max.: 2.242 m (vf. Șteflești). Păstrează urme ale glaciației cuaternare (văi și circuri glaciare) și prezintă chei săpate de râuri (Cheile Latoriței). Acoperit cu păduri de molid în amestec cu fag și întinse pășuni alpine pe creste, la peste 1.800 m alt. În zona de izvor a râului Latorița se află rezervația forestieră Latorița (690 ha) alcătuită din arbori seculari de larice și zâmbru. Expl. de granit. 3. Pas de înălțime în partea de V a M-ților Parâng, la 1.800 m alt., care asigură trecerea între depresiunile Petroșani și Loviștea.

LUGONES, Leopoldo (1874-1938), scriitor și publicist argentinian. Inițial, reprezentant al modernismului sud-american, la care a renunțat ulterior în favoarea reprezentării realiste a tematicii naționale. Poemul în proză ritmică „Munții de aur”; sonete („Amurgurile grădinii”); lirică de inspirație melancolică, sarcastică sau patriotică („Calendar sentimental”, „Ode seculare”). Povestiri („Războiul gauchesc”), romane („Îngerul întunericului”), eseuri („Cântărețul”). Traduceri din clasicii greci.

lume f. 1. lumină: o potecă care s’o scoată la lume ISP. se turbură cerul, nu mai vede lume PANN; 2. diamantul unui inel: lumea inelului (cf. vechiu-rom. lumea ochiului, pupilă); ║ 1. tot ce e luminat sub soare, universul întreg, cerul și pământul: creațiunea lumii; lume albă (în basme), cea locuită de oameni, în opozițiune cu lumea neagră (sau tărâmul celălalt), unde domnește o noapte adâncă în mijlocul zilei și unde locuesc ființe dușmane omului; ceea lume, vieața d’apoi; 2. globul pământesc: a face ocolul lumii; lumea vechie, lumea nouă, continentul vechiu și cel nou; 3. planetă presupusă locuită: lumi s’află în jurul fiecării stele; 4. neamul omenesc: opiniunea e regina lumii; 5. generațiuni de oameni, societate umană: lumea vechie, lumea modernă; 6. vieață seculară, în opozițiune cu cea monastică: om de lume, cântec de lume; 7. societate înaltă: se mișcă în lumea mare; ca lumea, cum se cade: să învețe carte ca lumea CAR.; 8. oameni (luați în parte): se adunase lume multă; o lume, ceva în mare număr. [Lat. LUMEN, lumină; sensul de «univers», deja familiar celor mai vechi monumente literare, își găsește o analogie în slav. SVĬETŬ, care însemnează totdeodată lumină și lume].

lúme f. (lat. lumen, lumină; it. pv. pg. lume, cat. llum, sp. lumbre. Rom. lume e imitat după vsl. svĕtu, care înseamnă și „lumină”, și „lume”, ca și ung. világ. V. lumină). Totalitatea lucrurilor și ființelor existente, ceru și pămîntu, universu: Dumnezeŭ a creat lumea. Planetă saŭ sistemă de planete: pluralitatea lumilor. Globu pămîntesc: a face ocolu lumiĭ. Continent, regiune întinsă: America și Oceania se numește „lumea noŭă”. Regn: lumea animală, vegetală. Neamu omenesc: banu e regele lumiĭ. Generațiunĭ de oamenĭ, societate de oamenĭ): Greciĭ și Romaniĭ îs numițĭ „lumea veche”. Vĭața seculară (în opoz. cu cea monastică): a părăsi lumea pentru mînăstire. Oamenĭ: toată lumea din teatru. Societate, grupă de oamenĭ, clasă, sectă: lumea civilă, militară, didactică, comercială, musulmană. Lumea bună, lumea mare, boĭerimea, nobilimea, societatea înaltă. Cea-laltă lume (în nord ceĭa lume), lumea celor morțĭ. A te duce pe cea-laltă lume, a muri. A-țĭ lua lumea’n cap, a fugi în lume, a pleca departe de aĭ tăĭ și a te ascunde în lume. A fugi de lume, a evita societatea. A ĭeși în lume, a apărea în societate. Venise lume după (fals de pe) lume, venise foarte multă lume. Ca vaĭ de lume, răŭ, urît, prost, în stare proastă: a cînta ca vaĭ de lume, căruța a ajuns acasă ca vaĭ de lume. Ca lumea, ca oameniĭ, cum trebuĭe, cum se cuvine: a cînta ca lumea. Cît lumea (de mult), mult, din belșug: era grîŭ cît lumea. Cît lumea saŭ cît e lumea saŭ cît e lumea și pămîntu, nicĭ-odată, nicăĭerĭ: așa frumuseță nu se maĭ găsește cît e lumea și pămîntu! De cînd lumea, de cînd există lumea, din mare vechime: calomnia e de cînd lumea. O lume întreagă, mulțĭ saŭ toțĭ: o lume’ntreagă știe asta. Cînd țĭ-e lumea maĭ dragă, cînd îțĭ place maĭ mult ceva, cînd te simțĭ maĭ fericit. Peste lume, la capătu lumiĭ, foarte departe, la dracu’n praznic: a locui la capătu lumiĭ. Gura lumiĭ, mincĭunile (calomniile) oamenilor. Om de lume, 1. om din societate (nu călugăr), 2. om de societate, ĭubitor de lume multă, lumeț. Preut de lume, preut de mir, lumesc, laic (nu călugăr). Cîntec de lume, cîntec profan (nu de biserică). V. mir 3.

LUMESC adj. laic, mirean, mirenesc, pămîntean, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

MALAIA, com. în jud. Vâlcea, situată pe râurile Lotru și Latorița, la poalele de N ale M-ților Căpățânii și cele de S ale M-ților Lotru; 2.077 loc. (2000). Hidrocentralele „Brădișor” (115 MW), intrată în funcțiune în 1982, și „Malaia” (18 MW), dată în folosință în 1978. Lacul de acumulare Malaia-Brădișor, construit în valea Lotrului, are o supr. de 230 ha și un vol. de apă de 38 mil. m³. În arealul com. M. se află o rezervație forestieră (Pădurea Latorița, 690 ha) cu exemplare seculare de larice și zâmbru. În satul M. se află o biserică de lemn cu dublu hram – Sf. Nicolae și Cuvioasa Parascheva (1807) – și un conac al familiei Brătianu (sec. 19), iar în satul Ciungetu, biserica de lemn Sfinții Împărați Constantin și Elena (1865, cu picturi interioare originare).

3) mir n. fără pl. (vsl. rus. mir, lume. V. mirean). Lumea profană, în opoz. cu cea bisericească (Rar). Preut de mir, preut de lume, secular (nu călugăr).

MIREAN adj. laic, lumesc, mirenesc, pămîntean, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

MIRENESC adj. laic, lumesc, mirean, pămîntean, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

MOMIȚĂRÍE s. f. (Mai ales prin Mold.) Maimuțire; p. e x t. copie, imitație. V. c o n t r a f a c e r e. Se rătăcesc în întreitul pedantism a formei, a cuvintelor i a momițeriei străinilor ? RUSSO, S. 39. Vra să se folosească de instinctul momițeriei și a face pre copilul imitator. CALENDAR (1862), 65/28. Ce este progresul de astăzi ?. . . o momițărie generală de tot ce se petrece aiure. ALECSANDRI, T. 1 202. Țeara noastră trebuie să ne fie și politica, iar nu după cele străine a cărora seculară civilizațiune. . . se preface, adese, într-o ridiculă și vătămătoare momițărie (a. 1869). URICARIUL, XIV, 147. - Pl.: momițării. - Și: momițeríe s. f. – Momiță³ + suf. -ărie.

*monitóriŭ, -ie adj. (lat. monitórius). Monitorial, pin care te înștiințează: scrisoare monitorie. S. n. La catolicĭ, scrisoarea unuĭ judecător ecleziastic pin care se poruncește fidelilor, supt pedeapsă de excomunicare, să arăte judecătoruluĭ secular ceĭa ce știŭ p. luminarea justițiiĭ. Citațiune de a veni ca să fiĭ judecat de un tribunal bisericesc supt pedeapsă de excomunicare.

multisecular, ~ă [At: LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 94 / Pl: ~i, ~e / E: multi- + secular cf fr multiséculaire] Care există de mai multe secole.

multisecular adj. m. secular

MULTISECULAR, -Ă adj. Care a dăinuit timp de mai multe secole sau durează de mai multe secole. Războiul victorios din 1877- 1878. . . a adus poporului bulgar eliberarea de sub jugul multisecular otoman. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 94. Cu ajutorul limbii, se păstrează și se transmite din generație în generație experiența multiseculară a înaintașilor. GRAUR, I. L. 7, cf. V. ROM. noiembrie 1954, 144. Aceste transformări n-au atins. . . caracterul romanic al limbii și literaturii franceze în evoluția lor multiseculară. s ianuarie 1960, 44. – Pl.: multiseculari, -e. – Multi- + secular. Cf. fr. m u l t i s é c u l a i r e.

NUCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului, cu miezul comestibil, învelit într-o coajă lemnoasă tare, acoperită de o coajă cărnoasă verde, care, după coacere, crapă și se usucă. Întocmai ca nuca veche era și fața lui. DUMITRIU, N. 91. Legă pe țigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci. ISPIRESCU, L. 71. Copii eram noi amîndoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrîni cu coarne. EMINESCU, O. IV 74. ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi) ca nuca-n perete = a nu se potrivi de loc. Pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 2. (În expr.) Nucă de cocos = fructul comestibil al cocotierului. Vedea pădurile de smarald... nucile de cocos, ciorchinii de banane, lianele și orhideele, îmbrățișînd copacii seculari. BART, E. 307. Nucă vomică = semințele unui arbore sălbatic răspîndit în India, Australia, Indochina etc. din care se extrag substanțe utilizate în farmacie și în industria chimică. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică filetată la un capăt și terminată la celălalt cu un fus sferic, servind la realizarea legăturii de articulație dintre două organe de mașină.

OCOLIȘ, com. în jud. Alba, pe râul Arieș; 808 loc. (2003). Halte de c. f. (în satele O. și Vidolm). Satul O. apare menționat documentar în 1408. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1733, reconstruită în 1852), în satul Runc. În arealul satului Vidolm se află o rezervație forestieră (92 ha) alcătuită din arbori seculari de larice (Larix decidua species carpatica). În arealul satului Runc, rezervațiile naturale Cheile Runcului și Cheile Pociovaliștei.

ONEȘTI, municipiu în jud. Bacău, situat în depr. Tazlău-Cașin, în zona de confl. a râurilor Oituz și Cașin cu râul Trotuș; 53.881 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Termocentralele Bozești I și II. Rafinărie de țiței. Constr. de utilaje și piese de schimb pentru ind. chimică. Ind. textilă (conf.), chimică (îngrășăminte, cauciuc sintetic, fenol, acetonă, acid sulfuric, policlorură de vinil, produse sodice), de prelucr. a lemnului și alim. Fabrică de sticlă. Instalație modernă pentru demineralizarea apei (în localit. componentă Borzești). Muzeu de istorie. Sală de sport. Bibliotecă municipală. Importantă școală de gimnastică feminină la care s-a format în anii ’70 ai sec. 20, Nadia Comăneci. Orașul a luat naștere în 1952 pe vatra vechiului sat O., menționat documentar în 1436. Declarat municipiu la 17 febr. 1968. Între 22 mart. 1965 și 20 mai 1996, a purtat numele Gheorghe Gheorghiu-Dej. În localit. componentă Borzești se află biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie din anii 1493-1494 a domnului Ștefan cel Mare și a fiului său Alexandru (sfințită la 12 oct. 1494), cu fațadele decorate cu ceramică smălțuită (verde, galben, cafeniu, portocaliu), în alternanță cu cărămida și piatra brută; a fost restaurată în anii 1904-1905, 1924 și 1994 (resfințită la 12 oct. 1994). Tot la Borzești se află un stejar secular, ocrotit de lege. În raza orașului se află rezervația naturală Dealul Perchiu (90 ha), cu pâlcuri de pădure, tufărișuri și vegetație ierboasă, inclusiv elemente termofile.

PĂDURE. Subst. Pădure, silvă (rar); pădure de foioase; pădure de rășinoase. Pădure virgină, pădure seculară, codru secular. Pădure tropicală; pădure subtropicală; taiga; junglă. Pădurice (dim.), pădurea, păduriță, păduriște (rar), selbă (rar), șleau, dumbravă, dumbrăvioară (dim.), dumbrăviță, berc (reg.), crîng, crînguleț (dim.), crîngușor, zăvoi, luncă, lunculiță (dim.), luncuță; codru, codruleț (dim.), codruț. Desiș, bunget (reg.), sihlă, smidă, smidărie, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), tufiș, tufărie, tufăriș, hălăciugă (reg.), sturichiș (reg.). Arboret. Boschet. Braniște, opritură (reg.). Parc, parc dendrologic, plantație. Afiniș; alunet, aluniș; ariniș, ariniște; brădet, brădiș, brădiniș (rar), brădățel (rar); călinet (rar); cărpinet, cărpiniș; cetiniș; făget, făgețel (dim., pop.); frăsinet; gorunet, goruniș, goruniște; jiriște (rar); jnepeniș (rar); mestecăniș; molidiș; păltiniș; plopărie, plopiș; răchitiș; sălciniș, sălciș; stejăriș, stejăriște (pop.). Dendrologie, dendrografie; silvicultură, pădurărie (înv.). Silvicultor, silvic. Pădurar, gornic (reg.). Adj. Păduros, împădurit, silvestru. Dendrologic, dendrografic; silvic. Vb. A împăduri, a despăduri. V. arbori, arbuști.

PĂMÎNTEAN adj., s. 1. adj., s. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, (pop.) pămîntesc, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) pămîntenesc. (Populația ~ a unui teritoriu.) 2. s. muritor, om. (Fericit ~!) 3. adj. laic, lumesc, mirean, mirenesc, profan, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

PENTELEU, masiv muntos în Carpații de Curbură, principala unitate a m-ților Buzăului, situat între Bâsca Mare (la V) și Băsca Mică (la E); alcătuit din fliș paleogen. Alt. max.: 1.772 m (vf. Penteleu). Pășuni întinse; poiană cu narcise. Pe pantele de S se află rezervația naturală floristică și peisagistică Milea-Viforâta (193 ha), ocrotită de lege din 1975, alcătuită predominant din molizi și brazi în amestec cu fagi, cu numeroase exemplare seculare de talie foarte mare.

PIANU, com. în jud. Alba, situată la poalele nordice ale m-ților Șureanu, pe râul cu același nume; 3.528 loc. (2003). Reșed. com. este satul Pianu de Sus. Centre de prelucr. artistică a lemnului, în satele Pianu de Sus, Purcăreți și Strungari. Rezervație de goruni seculari (Pianu de Sus). În arealul satului Pianu de Jos, atestat documentar în 1309, au fost descoperite vestigiile unor așezări suprapuse, aparținând culturilor Turdaș (milen. 4 î. Hr.), Petrești (sfârșitul milen. 3 î. Hr.) și Coțofeni (2500-1800 î. Hr.). În satul Pianu de Sus, menționat documentar în 1488, se află biserica Cuvioasa Parascheva (secv. 18), iar în satul Pianu de Jos, o biserică din sec. 15, azi biserică evanghelică, cu transformări din sec. 18.

PIEYRE DE MANDIARGUES [pje:r de mãdiárg], André (1909-1991), scriitor francez. Exponent al suprarealismului oniric realizat într-un stil baroc rafinat. Operă dominată de misticism. Romane („Marmură”, „Motocicleta”, „Doliul trandafirilor”, „Crinul de mare”, „Totul va dispărea”), piese de teatru („Isabella Morra”, „Noaptea seculară”), versuri („Muzeul negru”, „sub tăișul singurătății”); eseuri de artă (seria „Belvedere”).

PLEATĂ, plete, s. f. (Rar la sg.) 1. Părul capului lăsat să crească pînă la umeri (la femei să atîrne pe spate liber sau, rar, împletit în cozi). În lan erau feciori și fete... Juca viața-n ochii lor Și vîntul le juca prin plete. COȘBUC, P. I 176. Parcă-l văd: înalt și oacheș, cu pletele negre și mari, pînă în umeri, sfios și dulce la vorbă și bun la inimă, bun, cum n-am mai întîlnit. PĂUN-PINCIO, P. 103. Preoți cu pleata rară Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Ici-colo cristeii se cheamă, cîrîind înăbușit pe sub pletele ierburilor. SADOVEANU, O. VII 218. Răchitele bătrîne își scutură pletele în vînt. BART, E. 309. ◊ Expr. (Rar) A umbla cu pletele în vînt = a se zbate pentru a obține ceva, a face totul pentru atingerea țintei dorite. Părintele Ioan umbla acum cu pletele în vînt să găsească alt dascăl. CREANGĂ, A. 9. 2. Mănunchi de fuior. Ana rămase pe laiță, țiind capătul pieței, iară Lică împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească. SLAVICI, N. II 163.

plurisecular, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: pluri- + secular] (Rar) Multisecular.

PLURISECULAR, -Ă adj. multisecular. (< pluri- + secular)

POBORU, com. în jud. Olt, situată în SV piemontului Cotmeana, pe cursul superior al râului Plapcea; 2.433 loc. (2003). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale. Centru de țesături populare și de confecții a pieselor de port popular. În satul Seaca se află mănăstirea Seaca-Mușetești, cu biserica Adormirea Maicii Domnului, care păstrează picturi murale interioare din 1854, ctitorie din anii 1515-1518 a marelui clucer Manea Perișanu; bisericile Sfânta Treime (1886) și Sf. Nicolae (1800), în satele P. și Albești; biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1812), în satul Cornățelu. În satul Seaca există rezervația forestieră Seaca-Optășani (124 ha) alcătuită predominant din gârniță, nai rar gorun, cu exemplare de arbori seculari.

POJORÂTA, com. în jud. Suceava, pe cursurile superioare ale râurilor Moldova și Putna; 3.124 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele P. și Valea Putnei). Expl. de calcar și gresie. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrică de cașcaval. Păstrăvărie (în satul Valea Putnei). Schitul Corlățeni (de călugări), înființat în 1936 de familia Corlățeanu, desființat în 1959 și reînființat în 1991. Rezervație de molid secular Giumalău (309 ha) pe valea Putnei și rezervație paleontologică (depozite din Jurasicul superior, cu numeroase resturi fosile, cunoscute sub numele de „strate cu Aptychus”) cu o supr. de 1 ha.

postcură s. f. (med.) Îngrijire medicală după un tratament ◊ „În mijlocul unui parc secular din comuna Avrig (Sibiu) [...] și-a deschis porțile sanatoriul de postcură pentru boli profesionale.” R.l. 26 VII 77 p. 5 (din fr. post-cure; PR 1948; DEX-S)

POZITIVÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. (În general) Orice concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers. P. este antimetafizic și antireligios. Termenul a fost introdus de Saint-Simon și popularizat de urmașul său A. Comte. ♦ (În sens strict) Filozofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. Acesta este stadiul „pozitiv” și a fost precedat în istoria științelor de stadiile „teologic” și „metafizic”. Revoluția franceză a dus Franța, credea Comte, de la stadiul „teologic” și „metafizic”; pentru a trece la stadiul „științific” era nevoie de o „sociologie pozitivă”. Comte a transformat, însă, p. într-o religie seculară a umanității. ◊ P. logic (cunoscut și ca empirism logic) = mișcare modernă în filozofie, care a încercat să introducă metodologia și precizia matematicii și a științelor naturii în domeniul filozofiei, ceea ce a marcat începutul începutul orientării analitice în cercetarea filozofică. P.l. a reprezentat inițial poziția unui grup de filozofi și oameni de știință, devenit cunoscut ca Cercul de la Viena, și având drept principala sursă de inspirație scrierea lui L. Wittgenstein „Tractatus logico-filosoficus”, unde se afirmă că obiectul filozofiei îl constituie clarificarea logică a gândirii, filozofia nefiind o o teorie, ci o activitate. De aici, eforturile concertate ale pozitiviștilor logici de a clarifica limbajul științei, în sensul reducerii conținutului teoriilor științifice la adevăruri ale logicii și matematicii, coroborate cu enunțuri care se referă care se referă la experiența sensibilă. Cât despre propozițiile metafizicii, eticii și teologiei, acestea erau considerate ca lipsite de sens. Concepția Cercului de la Viena, susținută de grupurile asociate din Berlin, Lvov și Uppsala, a cunoscut o largă răspândire în Europa și Statele Unite, în general, accentul pus de aceasta pe funcția filozofiei ca analiză a limbajului făcând carieră în Occident. 2. P. juridic = curent în știința dreptului care combătea orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv. 3. P. sociologic = orientare din sociologia sec. 19-20, care preconiza elaborarea unei științe sociale „pozitive”, după modelul științelor naturii și recurgea, în acest scop, la extrapolarea noțiunilor mecanicii, biologiei, psihologiei asupra societății la un descriptivism empirist, încerca să reducă legile sociale la corelații formale, să înlocuiască explicațiile cauzale prin explicații funcționale, să identifice metodologia sociologică cu o tehnologie; totodată, însă, a subliniat necesitatea observației controlate, a standardizării și codificării informației, a utilizării unor procedee riguroase de analiză. 4. Interes exagerat pentru problemele practice, materiale; tendință de a lua în considerare numai avantajele imediate.

PREVEDEA, prevăd, vb. II. 1. Tranz. A deduce mersul evenimentelor viitoare din unele fapte prezente sau trecute care au legătură cauzală cu acele evenimente; a avea intuiția celor ce urmează să se întîmple, plecînd de la unele date cunoscute în prezent, a vedea înainte. Cine poate să prevadă totul? CAMIL PETRESCU, U. N. 60. Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare. BOLINTINEANU, O. 37. ◊ Refl. pas. Nu se putea prevedea cine va fi salvatorul din suferințele seculare. SADOVEANU, E. 240. Împărăteasa avea să sufere destul, atît durerile de naștere, care să prevedeau a fi după cum făgăduise, cît și clevetelile ce auzea că merg în urechile împăratului. RETEGANUL, P. II 28. 2. Tranz. (Despre legi, condiții sau dispoziții legale) A stabili,a fixa, a specifica, a prescrie, a indica, a menționa. Planul prevedea controlul tehnic și repararea tuturor tractoarelor. MIHALE, O. 499. La noi pînă acum nici legea nu prevede nimic, dar nici înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul, mai mult sau mai puțin turburat, al lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 3. Tranz. A echipa, a înzestra cu... Uzină prevăzută cu instalații moderne. 4. Refl. A se vedea (prin sau printre); a se întrezări. A doua năvală de fum acoperi o parte din oștile dușmane și, în adevăr, în curînd începu a se prevedea prin el, ca printr-o pînză rară, îmbulzeala căzăcimii. SADOVEANU, O. VII 11. Soarele rotund și palid se prevede pintre nori Ca un vis de tinerețe printre anii trecători. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Fig. S-a măritat cu un tînăr subțire și uscat de te prevezi printr-însul. GANE, N. II 211. ◊ Intranz. Fig. [Victor Hugo] simte și prevede în imagini colorate și mărețe, SADOVEANU, E. 228. ♦ (Rar) A se oglindi. Cerul se prevede în valea înflorită. BOLINTINEANU, O. 203. Spre sară, vîntul contenește, marea se liniștește, și cînd stelele răsar, ele se prevăd pe fața apei ca într-o oglindă. ALECSANDRI, C. 177.

PRIGOR, com. în jud. Caraș-Severin, situată în NV depr. Almăj, la confl. râului Prigor cu Nera; 2.927 loc. (2003). Expl. de azbest (în satul Puma). Pomicultură. Satul P. apare menționat documentar în 1550. Rezervația naturală Izvoarele Nerei (5.028 ha) cuprinde păduri de fag cu paltin, ulm și frasin, cu arbori seculari și este inclusă în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului.

PROFAN adj. laic, lumesc, mirean, mirenesc, pămîntean, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

PROFITOR, -OARE, profitori, -oare, adj. Care caută să scoată un folos din orice împrejurare (neținînd seamă de interesele altora); care urmărește un folos din munca (sau în dauna) altora; afacerist, speculant. Știe că nu plătește el pentru că n-are bani și situația asta de parazit profitor îl înnebunește. CAMIL PETRESCU, T. II 91. ◊ (Substantivat) Să se întrebe acești ultimi profitori, ce răscumpărare se poate da poporului... pentru osînda în pușcăria seculară a ignoranței. SADOVEANU, E. 55.

RARĂU 1. Masiv muntos în N m-ților Bistriței (Carpații Orientali), între văile Moldovei (la N) și Bistriței (la S) alcătuit din șisturi cristaline și calcare mezozoice. Eroziunea diferențială a scos în evidență calcare sub formă de turnuri, piramide, blocuri, pereți abrupți, stânci zvelte (ex. Pietrele Doamnei, monument al naturii). Alt. max.: 1.651 m (vf. Rarău). Rezervația științifică Codrul secular Slătioara (1.064 ha), situată pe versantul de E, include păduri seculare de fag în amestec cu brad și molid, cu exemple rare de tisă (Taxus baccata), iar la altitudini mai mari păduri de molid. Pe creastă se află pajiștea numită „plaiul Todirescu” (44 ha), cu un bogat covor vegetal format din arnică, margarete, clopoței de munte etc. Obiectiv turistic. Stație meteorologică Pârtie de schi. Conform legendei, masivul R. s-a numit Dodu, până în anul 1541, denumirea actuală datând din timpul lui Petru Rareș, care i-a atribuit acest nume. 2. Mănăstire (de călugări) situată pe masivul cu același nume, având biserica cu hramul Sf. Ioan Boguslavul, construită de către Petru Rareș, în timpul celei de-a a doua domnii (1541-1546), pe locul unei biserici vechi a fostei sihăstrii Dodu, care data de la sf. sec. 15. În 1538, în timpul refugierii lui Petru Rareș în cetatea Ciceu, aici s-au ascuns Doamna Elena (soția sa) cu copiii, fiind ocrotiți de călugării sihăstriei Dodu. Drept recunoștință, domnul a sprijinit construirea bisericii și a poruncit ca sihăstria și muntele să se numească Rarău. Jefuită și devastată de mai multe ori, mănăstirea a fost desființată de austrieci în 1786, fiind reînființată în 1918; în 1959 a devenit schit, iar din 1990 mănăstire. Aici se află o icoană a Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni.

rege, regi, s.m. – Suveran, monarh. ♦ (onom.) Regele, porecla unui locuitor din Moisei, fin al Regelui Mihai: „Cu actul nr. 1.559 din 30 aprilie 1947, se arată că în registrul de născuți Matricol botezați, la rubrica Observații, înregistrarea cerută a numelui Mihai s-a făcut în fața reprezentantului Majestății Sale Regele Mihai I al României, ca nănaș. Ofițerului de stare civilă i se va cere corectarea numelui în Teodor Mihai. Este vorba de fiul lui Coman Gheorghe Ceapă (Cârznic), născut la 18 ianuarie 1947. Copilul este al 20-lea născut în familie și al 13-lea în viață. S-a prezentat prefectul județului, Nicolae Vancea și Anderco Iulia, ambii fii ai Borșei. De atunci, cel botezat este poreclit Regele” (Coman, 2004: 25). ♦ (top.) Grădina Regelui (Grădina Crăiască), o poiană mărginită cu arbori seculari de larice, situată în apropiere de Cavnic, în partea de est, sub Hija. Rezervație naturală. Copacii au fost plantați în anul 1736, cu ocazia redeschiderii minei Roata. În prezent, au mai rămas 24 de exemplare din coniferi, având fiecare o circumferință de circa 2 m. La plantarea arborilor a asistat și principele Reiner. Din acest motiv zona a primit numele de Poiana / Grădina Regelui. – Lat. rex, regis (Scriban, DEX, MDA).

*regulár, -ă adj. (lat. regularis; fr. regulier, it. regolare). Conform regulelor, sistematic: mișcare regulară. Proporționat, simetric, armonios: față, casă regulară. Exact, punctual, ordonat, liniștit: om regular, vĭață regulară. Geom. Figură regulară, compusă numaĭ din laturĭ și unghĭurĭ egale. Gram. Verbe saŭ substantive regulare, acelea care urmează regulele generale ale conjugărilor saŭ declinărilor. Cleru regular (catolic), ordinele religioase supuse uneĭ regule. (Opusu luĭ e secular). Adv. În mod regular: vulpea fura regular cîte o găină. – Maĭ des, dar fals regulat, că se zice regularitate, nu -titate!

REZERVÁȚIE (< fr., engl.) s. f. 1. Întindere redusă din teritoriul unui stat înlăuntrul căreia au posibilitatea să trăiască anumite grupuri de băștinași păstrându-și stilul specific de viață (ex. r. din S.U.A. în care trăiesc indienii). 2. Arie protejată prin lege pentru conservarea unor ecosisteme, specii de plante sau animale, elemente geografice etc. de interes științific sau peisagistic. În funcție de modul de administrare și obiectivele urmărite se disting: Rezervație a biosferei, arie protejată care se întinde pe o suprafață mare și cuprinde un complex de ecosisteme terestre și acvatice cu biocenoze unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a terit., ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Fac parte dintr-o rețea internațională organizată prin programul U.N.E.S.C.O. „Omul și Biosfera” (MAB), care cuprinde eșantioane caracteristice ale diverselor biomuri de pe glob. În cuprinsul lor se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică: zone strict protejate, cu regim de rezervație științifică, zone tampon, cu rol de protecție a ariilor strict protejate, în care sunt admise activități limitate de valorificare s resurselor disponibile, zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează acțiuni de refacere a mediului deteriorat, zone ce pot fi valorificate economic prin practici tradiționale sau ecologice, în limitele capacității de regenerare a resurselor. Rezervație naturală = arie care are ca scop protecție și conservarea unor ecosisteme naturale și seminaturale și a unor specii de plante sau animale importante sub aspect faunistic, geologic, peisagistic etc. Managementul rezervațiilor naturale are în vedere (în funcție de natura lor) măsuri active de asigurare a menținerii habitatelor și protejare a anumitor specii, grupa de specii sau comunități vegetale și animale. Pe lângă activități științifice pot fi admise, după caz, activități turistice sau recreaționale organizate. În unele cazuri sunt admise activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale care nu dăunează obiectivelor sau chiar sunt necesare pentru menținerea specificului locului (ex. cosirea fânețelor). Deoarece modificarea antropică a peisajului se produce într-un ritm accelerat, în prezent se consideră importantă conservarea unor eșantioane reprezentative din diverse tipuri de biocenoze, chiar dintre cele alcătuite alcătuite din specii relativ comune. Totuși multe dintre rezervații au un obiect de interes clar precizat (protejarea unor specii rare, periclitate, specii la limită de areal, obiective geologice, paleontologice, geomorfologice remarcabile). Se disting următoarele categorii: rezervații botanice (floristice), zoologice (faunistice), inclusiv refugiile ornitologice, forestiere, geologice – geomorfologice, paleontologice (numite șu puncte sau locuri fosilifere), speologice, peisagistice, mixte, de zonă umedă, de resurse genetice etc. De fapt cele mai multe rezervații au caracter complex: acolo unde s-a păstrat o vegetație abundentă, cu un anumit specific, există de cele mai multe ori și o faună interesantă, ambele adesea asociate și cu un peisaj aparte. Printre cele mai valoroase rezervații din România se numără rezervații botanice ca Bosanci Ponoare și Bosanci Frumoasa din Pod. Sucevei, Fântânița – Murfatlar din Dobrogea, Fânațele Clujului, Fânațele de la Suatu (cu endemitul strict local Astragalus peterfii), Zaul de Câmpie (cu bujor de stepă, Paeonia tenuifolia) din Pod. Transilvaniei, șesul Craiul Scărița – Belioara din M-ții Apuseni, Pietrele Roșii – Tulgheș și mlaștinile cu relicte glaciare din Carpații Orientali (Poiana Stampei, Tinovul Mohoș, Tinovul Luci cu Betula nana), poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului, lacul și pârâul Pețea de la Băile Felix cu nufărul termal (Nymphaea lotus thermalis); rezervații zoologice ca rezervația pentru păsări de apă de la Satchinez în Banat, lacul Geaca din Pod. Transilvaniei; rezervații mixte: vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, cu Nitraria schoberi, specie est-continentală la limită de areal, în unica stațiune din țară, Valea lui David de lângă Iași cu floră și faună est-continentală (reptile ca vipera de stepă, unele nevertebrate), iezerele Cindrelului și iezerul Șurian cu peisaj glaciar, floră și faună alpină și subalpină, Cheile Sohodului din munții Vâlcan, Cheia Turzii din M-ții Apuseni, pădurile Hagieni, Esechiori și Dumbrăveni din Dobrogea, cu floră și faună sudică; rezervații geologice: Creasta Cocoșului din m-ții Gutâi, muntele Puciosu și Valea Iadului cu emanații postvulcanice din Carpații Orientali, blocurile de calcar de la Bădila – Sarea lui Buzău din Subcarpați, coloanele de de bazalt de la Detunate și olistolitele din M-ții Apuseni, bazaltele de la Racoș, Râpa Roșie de la Sebeș; rezervații paleontologice: rezervația Chiuzbaia de la poalele m-ților Igniș (unul dintre cele mai bogate depozite de floră fosilă pliocenă din Europa), Cozla – Pietricica – Cernegura din împrejurimile orașului Piatra Neamț, cu abundente urme de pești fosili din Oligocen, Mălușteni din pod. Bârladului și dealul Repedea de la Iași, Suslănești (muscelele Argeșului), Dealul cu Melci de la Vidra din Apuseni cu gasteropode din Cretacicul superior, Punctul fosilifer de la Agighiol din Dobrogea, cu o bogată faună marină triasică, în special amoniți; peșteri ocrotite: Peștera Muierii la poalele Parângului, Gura Plaiului al poalele Vâlcanului, Topolnița în pod. Mehedinți, Meziad în Apuseni, Limanu, Gura Dobrogei și Peștera de la Movile din Dobrogea; rezervații forestiere: arboretele de castan de la Tismana și cele de la Baia Mare, codrul secular Slătioara din M-ții Rarău, laricetul de la Vidolm din M-ții Apuseni, pădurea Stârmina de lângă Drobeta-Turnu Severin. Rezervație științifică = arie care are ca scop protecția și conservarea unor habitate naturale cuprinzând elemente reprezentative de mare interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic sau de altă natură. Mărimea ei este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. În cadrul ei se asigură un regim strict de protecție, prin care habitatele să fie păstrate pe cât posibil neperturbate, nefiind admise decât activități științifice nedistructive, cu acordul forului științific competent. Poate fi o arie de sine stătătoare sau o porțiune din interiorul unui parc național sau natural care necesită măsuri speciale de protecție și în care nu este permis accesul publicului.

ROZNOV, oraș în jud. Neamț, situat în depr. Cracău-Bistrița, pe râul Bistrița; 9.224 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată la 15 febr. 1884), în satul R. Hidrocentralele Roznov I (14,3 MW), dată în folosință în 1963, și Roznov II (14 MW) intrată în funcțiune în 1964. Expl. și prelucr. lemnului, confecții și prod. alim. Parc dendrologic (3 ha), cu arbori seculari (stejari, fagi, castani) și specii rare (tisă, brad argintiu, salcâm japonez ș.a.). În satul R., atestat documentar în 1385, se află biserica Sf. Nicolae (1759, cu unele transformări din anii 1884-1892) și o biserică în stil rusesc, construită în anii 1890-1892 după planurile arhitectului rus Nikolai Vladimirovici Sultanef, din inițiativa și pe cheltuiala colonelului G. Ruset-Roznoveanu. Biserica Sf. Dumitru (1816), în satul Slobozia.

sádină f., pl. e și ĭ (vsl. bg. sadina, loc plantat. V. ră-sadniță). O frumoasă plantă graminee care crește pe dealurĭ aride, fînețe uscate, poĭene și marginĭ de pădurĭ și formează cea maĭ mare parte a vegetațiuniĭ cîmpiilor seculare, ca’n Bărăgan (undropógon [saŭ chysopógon saŭ pollynia] gryllus). Olt. Sad, vie sădită de curînd.

SALVATOR, -OARE, salvatori, -oare, adj. Care salvează sau poate salva. Stinsese becul de pe noptieră de cîteva ori și tot de atîtea ori îl reaprinsese, ba să refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț. REBREANU, R. I 45. Se opri din citit. Îi veni deodată în minte o idee salvatoare. BART, E. 23. ◊ (Substantivat) Nu se putea prevedea cine va fi salvatorul din suferințile seculare. SADOVEANU, E. 240. Adu-ți aminte că patria d-tale nu va fi ingrată către salvatorii ei. GHICA, A. 158.

SÂNGEORGIU DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată pe stg. văii Mureșului; 8.239 loc. (2005). Expl. de gaze naturale. Satul S. de M. apare menționat documentar în 1332. Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu climat de cruțare și izvoare minerale clorurate, sodice, iodurate, sulfuroase recomandate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, ginecologice etc. Castel (1870), în satul S. de M.; biserică reformată (1791), în satul Cotuș. Stejari seculari ocrotiți.

SCHITU DUCA, com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Modovenesc, pe râul Vaslueț; 4.483 loc. (2005). Expl. de calcar, de gresii și de lemn. Moară. Centru viticol. În satul S. D., atestat documentar în 1803, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1802, restaurată în anii 1827-1830 și pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, menționat documentar în 1772, există biserica Duminica Tututor Sfinților (1853). Biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1774), în satul Poiana. Rezervație naturală forestieră (pădurea Poieni-Cărbunăriei) incluzând și o plantație de pin, în amestec cu larice și molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

secolar, ~ă a vz secular

secular adj. m., pl. seculari; f. seculară, pl. seculare

SECULAR, -Ă adj. Care durează, care există de secole; străvechi. [< lat. saecularis, cf. fr. séculaire].

SECULAR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. Care are loc o dată la o sută de ani. 3. (Livr.) Laic. 4. (La catolici) De mir. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

secular, ~ă [At: VÎRNAV, F. 106^r/9 / V: (înv) ~iu, ~col~ / Pl: ~i, ~e / E: lat saecularis, fr séculaire] 1 a (Rar) Care are loc o dată la o sută de ani. 2 a (Îs) An ~ An care încheie un secol. 3 a Care datează de un secol sau de mai multe secole. 4 a (Pex) Extrem de vechi Si: străvechi. 5 a (Rar; d. clerici, îoc mănăstiresc, călugăresc) De mir². 6-7 smf, a Mirean¹ (1). 8-9 smf, a (Pex) Civil.

SECULAR, -Ă adj. 1. de secole; străvechi. 2. care are loc o dată la un secol. ♦ an ~ = an care încheie un secol. 3. (rar) laic. (< fr. séculaire, lat. saecularis)

SECULAR ~ă (~i, ~e) Care există de secole; de vârsta unui secol; centenar. /<lat. saecularis, fr. séculaire, séculier

secular adj. v. LAIC. LUMESC. MIREAN. MIRENESC. PĂMÎNTEAN. PROFAN.

secular adj. m., pl. seculari; f. sg. seculară, pl. seculare

SECULAR adj. 1. (livr.) centenar. (Cultură ~.) 2. străvechi. (O tradiție ~.)

SECULAR adj. v. laic, lumesc, mirean, mirenesc, pământean, profan.

SECULAR adj. 1. (livr.) centenar. (O instituție ~.) 2. străvechi. (O tradiție ~.)

SECULAR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. (Livr.) Laic. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.

secular a. 1. care se face în fiecare secol: serbare seculară; 2. ce are vârsta de un secol: stejar secular; 3. laic, temporal: jurisdicțiunea seculară; brațul secular, justiția ordinară, în opozițiune cu tribunalele ecleziastice.

SECULAR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole (v. centenar); fig. străvechi. Nu se putea prevedea cine va fi salvatorul din suferințile seculare. SADOVEANU, E. 240. Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară, Azi, fiind în voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. IOSIF, T. 187. 2. (Despre clerici; în opoziție cu monahal) De lume, lumesc. ◊ Preot secular = preot de mir.

*seculár, -ă adj. (lat. secularis). 1. Care există de un secul saŭ de maĭ multe: pădurĭ seculare, drepturĭ seculare. 2. Care se face la un secul o dată: sărbărĭ seculare; 3. Laic, temporal, de lume, de mir: preut secular (nu călugăr). 4. Laic, temporal, civil: tribunal secular.

secular adj. m., pl. seculari; f. seculară, pl. seculare

seculariu, ~ie a vz secular

secularizà v. a face secular sau laic.

*secularizéz v. tr. (d. secular; fr. séculariser). Prefac în secular (laic, civil), ĭaŭ de la mînăstirĭ și daŭ statuluĭ (cum a făcut Cuza la 1863, cînd a luat călugărilor Grecĭ moșiile româneștĭ de care eĭ se foloseaŭ în paguba Româniiĭ).

SEMENIC 1. ~, masiv muntos în m-ții Banatului (Carpații Occidentali), situat între valea superioară a Pogănișului (la N), culoarul Timiș-Cerna (la E), valea Nerei (la S) și aliniamentul văilor Poneasca-Bârzava (la V). Alcătuit predominant din șisturi cristaline, intens metamorfozate, și calcare mezozoice, masivul S. se caracterizează prin culmi prelungi, netede și rotunjite, separate de văi adânci, dominate de vârfuri care nu depășesc 1.500 m alt. (vf. Piatra Goznei, 1.447 m, alt. max. a masivului, vf. Semenic 1.446 m, Piatra Nedeii 1.437 m, Nemanu Mare 1.122 m ș.a.). Are întinse suprafețe de eroziune, etajate la diferite altitudini. Nod hidrografic (de aici izv. râurile Caraș, Timiș, Nera, Bârzava, Goleț, Mehadica, Teregova ș.a.). Versanții sunt împăduriți cu brad și fag. Zăcăminte de min. de mangan (Delinești) și feldspat (Teregova). Centrală electrică eoliană (300 kV) dată în folosință în 1993. Importantă zonă turistică inclusiv pentru sporturi de iarnă. Rezervația naturală „Izvoarele Nerei” (2.409 ha) situată pe versantul S al masivului S., la 650-1.400 m alt., cuprinde codri seculari cu arbori ce depășesc 40 m înălțime, reprezentând unele dintre cele mai frumoase păduri de fag din Europa. 2. Vârfr în partea centrală a m-ților Semenic, alcătuit din granit, cu aspect rezidual, îngropat aproape în întregime într-o masă de grohotiș. Alt.: 1.446 m. 3. Stațiune climaterică și de odihnă, de interes local, situată în jud. Caraș-Severin, la 1.400 m alt., pe o suprafață slab ondulată la baza vf. Semenic, în mijlocul unor păduri seculare de fag, în amestec cu brad și mesteacăn. Climat montan cu veri răcoroase și ierni cu zăpadă multă (stratul de zăpadă atinge 60-80 cm grosime), care se menține în jur de 5 luni pe an. Complex turistic modern, cu hoteluri, pensiuni, club, săli de biliard, cinema ș.a. Pârtii de schi amenajate cu diferite grade de dificultate, unele deservite de un telescaun (cel mai vechi din țară, datând din 1944), de un schilift și de un babylift. Biserică de lemn.

SIGHETU MARMAȚIEI, municipiu în jud. Maramureș, situat în NV depr. Maramureș, la poalele dealurilor Solovan, Dobăieș, Câmpu Negru ș.a., pe Iza, în apropiere de confl. cu Tisa, la granița cu Ucraina; 41.991 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1875). Nod rutier. Expl. de balast. Constr. și reparații de utilaj minier, constr. de piese pentru diferite mașini și utilaje. Combinat de prelucr. a lemnului. Fabrici de șuruburi, de piese de schimb pentru autovehicule, de confecții, tricotaje, covoare, cărămizi, încălțăminte și de produse alim. Moară de cereale.Rezervația naturală „Dealul Solovan”. Parcul „Grădina Morii”, cu arbori seculari. Muzeul municipal (1926, reorganizat în 1957), cu secții de istorie, etnografie și artă populară; Muzeu de științele naturii (1878); Muzeul arhitecturii populare maramureșene, situat în aer liber, pe dealul Dobăieș, cuprinde toate tipurile de construcții din mediul rural maramureșan; Muzeu memorial închinat victimelor comunismului (organizat în sediul fostului penitenciar), inaugurat la 20 iun. 1997. Teatru popular. La S. m. a existat în anii regimului comunist unul dintre cele mai dure penitenciare din țară. Cele mai vechi urme de locuire identificate pe terit. actualului oraș datează din Paleolitic și Neolitic, iar pe dealul Solovan au fost descoperite (1964-1965) vestigiile unei așezări fortificate din Epoca bronzului târziu. Localit. apare menționată documentar, prima dată, în 1329. În 1334 figurează în documente cu numele Plebanus Dygnet/Zygnet sau Zyket, iar în 1346 cu denumirea Zyghet. În 1394, așezarea a devenit reșed. voievodală a comitatului Maramureș (fiind, totodată, și loc de adunări și târguri), pe care rutenii o numeau Sihot. În 1397, localit. este consemnată în documente ca oppidium, în 1459 ca civitas (oraș), iar ulterior cu toponimul Marmatia (Datum Marmatiis). În sec. 16-17, la S. m. a existat o școală calvină românească, în 1836 s-a deschis o Academie de Drept (reorganizată în 1869), care și-a încetat activitatea în 1920. Intelectualii maramureșeni au fundat „Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș” (1861-1867); în 1862 a fost întemeiată Preparandia, care a funcționat până în 1872, iar în 1867 a fost înființată „Societatea de lectură a românilor maramureșeni <Dragoșeanca>”. Până la 1 ian. 1965, orașul s-a numit Sighet, iar la 17 febr. 1968 a fost declarat municipiu În prezent are în subordine ad-tivă 5 localit. componente: Iapa (atestată documentar în 1406), Lazu Baciului, Șugău, Valea Cufundoasă și Valea Hotarului. Monumente: biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), reconstruită în stil neogotic (1859-1862); biserica fostei mănăstiri a Piariștilor (1730-1775); biserica romano-catolică (1736); biserica ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci (1791); biserica Adormirea Maicii Domnului (1892); clădirea fostei școli reformate (1802), în care a funcționat (1836-1920) Academia de Drept, azi Liceu pedagogic; clădirea fostei Primării (sec. 19), azi Casa Armatei; clădirea fostului Tribunal (1893), azi sediul Primăriei municipale; Cazarma (1850-1890); clădirea Gării C.F.R. (1893-1897); Sinagogă (1902); Palatul Cultural (1913).

SLĂTINEANU 1. V. Măgura Slătioarei. 2. Com. în jud. Olt, situată în N C. Romanați, pe dr. văii Oltului, pe malurile lacurilor de acumulare Arcești și Slatina; 2.719 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Expl. de balast. Hidrocentrală (53 MW), intrată în funcțiune în 1986. Bisericile Sf. Treime (1805) și Sfinții Voievozi (1854), în satul S. 3. Com. în jud. Vâlcea, situată în depr. subcarpatină olteană, la poalele NV ale Măgurii Slătioara, la confl. râului Cerna cu Pârâu Plopilor; 3.566 loc. (2005). Nod rutier. Moară de cereale. Centru de ceramică populară nesmălțuită, de culoare roșie, decorată simplu cu humă albă. În satul S. se află o biserică de lemn cu dublu hram – Buna Vestire și Cuvioasa Parascheva (sec. 18) și o biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului (1705, cu picturi murale interioare din 1802); în satul Gorunești există biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1781, cu fragmente de picturi murale datând din 1807), iar în satul Milostea, biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1906). În perimetrul com. S. se află rezervația geomorfologică Măgura Slătioarei (769 m alt.) cu aspect de cuestă (abruptă spre N), afectată de ravene. 4. Codrul secular ~ v. Stupilcani.

SOLEȘTI 1. Lac antropic situat pe cursul mijlociu al râului Vaslui, în arealul com. Solești; 420 ha; vol.: 15 mil. m³. Important bazin piscicol și pentru irigații. 2. Com. în jud. Vaslui, situată în partea centrală a pod. Central Moldovenesc, pe cursul mijlociu al râului Vaslui; 3957 loc. (2005). Piscicultură. Satul Știoborăni apare menționat documentar în 1451. În satul S. se află castelul „Rosetti-Solescu” (sec. 19), unde s-a născut și unde este înmormântată Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza, și biserica Sf. Gheorghe, ctitorie din jurul anului 1809 a Ecaterinei Rosetti (născută Sturdza). Bisericile de lemn cu același hram – Sf. Nicolae, în satele Știoborăni, (1726, cu pridvor adăugat în 1941) și Valea Silișțtei (1838). În satul Boușori există biserica Sf. Nicolae, zidită înainte de anul 1809 și refăcută în 1842. În arealul com. S. se află o pădure de stejari seculari.

SOVATA, oraș în jud. Mureș, situat în depr. Praid-Sovata, la poalele dealurilor Cireșelu (la N), Stejaru (la E), Becheci sau Bicheș (la NV) și ale masivului Gurghiu (la NE), pe cursul superior al râului Târnava Mică, în zona de confl. cu râul Sovata; 10.248 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1899). Nod rutier. Expl. de balast. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea); produse alim. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă (din 1850), cu climat sedativ și cu lacuri (Ursu, Aluniș, Verde, Negru, Mierlei, Șerpilor ș.a.) cu ape clorurate, de mare concentrație (30-50 g/l), care prezintă fenomene de heliotermie. Cel mai mare și semnificativ lac heliotermic este Ursu (46 mii m²; ad. max.: 18,4 m), a cărui temp. variază (pe timpul verii) între 19-20°C la supr. apei, 30-40°C la c. 1 m adâncime și 40-60°C la 1,5 m adâncime. Aceste temperaturi diferențiate ale ape lacului Ursu în perioada estivală se datorează înmagazinării căldurii Soarelui de către apa sărată – căldura protejată de stratul de apă dulce de la suprafață, provenit din aportul pârâielor, care nu se amestecă cu apa sărată aflată la adâncime, servind ca izolant termic. Profilul principal al stațiunii S. îl reprezintă tratarea bolilor ginecologice, reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, endocrine, cardiovasculare ș.a. În timpul stăpânirii romane în Dacia, în această zonă se exploata sarea. Așezarea apare menționată documentar, ca sat, în 1597, în legătură cu puterea tămăduitoare a apelor de aici, dar se pare că ea exista anterior acestei date. În 1884, S. a fost trecută în categoria stațiunilor balneare, iar în 1952 declarată oraș. În prezent are în subordine ad-tivă localitățile componente Căpeți, Ilieși și Săcădat și satul Sărățeni. Monumente: biserica reformată (se.c 16, reconstruită în 1766, cu zid de incintă), în satul Sărățeni. Rezervație forestieră (pădure de stejari seculari).

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun. 5. v. bătrân.

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. arhaic, primitiv, vechi. (Civilizații ~.) 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun, (înv.) străbunesc. (O datină ~.) 5. bătrîn, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

străvechi, ~e a [At: I. CIHAC, I. N. 271/6 / V: ~rev~ / Pl: ~ / E: stră- + vechi] 1 Care datează de foarte multă vreme Si: (liv) imemorial, (înv) nepomenit, prea vechi, sur. 2 Care are o vechime sau durează de un secol sau de mai multe secole Si: secular. 3 (Îlav) Din ~ Din trecut Si: de altădată, de demult. 4 (Prin exagerare; d. obiecte de îmbrăcăminte, accesorii etc.) Care a fost utilizat mult timp Si: vechi, uzat, tocit. 5 (Rar; d. ființe) Bătrân (1). 6 Care aparține strămoșilor Si: strămoșesc (1). 7 Moștenit de la strămoși Si: strămoșesc (4). 8 Specific strămoșilor Si: strămoșesc (3). 9 Care se află la începutul istoric al omenirii sau al unei comunități sociale. 10 Care este la originea existenței cuiva sau a ceva. 11 Care aparține începutului istoric al omenirii. 12 Care este specific începutului istoric al omenirii Si: arhaic (1), primitiv, vechi. 13 Care a existat altădată și a încetat să mai existe. 14 (Pex) Antic (1).

temporal a. 1. care trece cu timpul, peritor (în opozițiune cu etern): bunuri temporale; 2. privitor la interesele pământești (în opozițiune cu spiritual): putere temporală; 3. secular (în opozițiune cu ecleziastic): jurisdicțiune temporală.

1) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Care trece cu timpu, peritor, trecător (în opoz. cu etern): existența temporală a omuluĭ. Material, secular, pămîntesc, lumesc (în opoz. cu spiritual, bisericesc): puterea temporală a papilor (cînd eraŭ suveranĭ teritorialĭ), tribunal temporal. Adv. A trăi temporal.

TERENTIE, lat. Terentius, cf. terentus sector pentru jocurile seculare în Campus Martius. 1. Terindie (Syn). 2. Terinte, mold. (Sd XXI). 3. Terente, munt. act. Terențel (17 B III 212). 4. Tirinte, dobr. (RI XI 207). 5. Torintie armaș (Isp I²).

TIMP. Subst. Timp, vreme; durată, perioadă, interval (de timp), răstimp, epocă. Permanență, eternitate, veșnicie, vecie, perenitate, durabilitate. Perioadă; epocă, ev, eră; mileniu; secol, veac; pătrar de veac, sfert de veac; deceniu; cincinal; an; semestru; trimestru; lună; săptămînă; zi; oră, ceas; minut; secundă; clipă. Început, începere; obîrșie, origine. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, fine (livr.). Anterioritate, precedență, anticipare. Simultaneitate, sincronism, sincronie, concomitență, coincidență; actualitate. Posterioritate, urmare, descendență. Succesiune, succedare; diacronie. Instantaneitate, vremelnicie. Timpul trecut, trecut; vechime, vechie (înv.), antichitate. Anacronism. Timpul prezent, prezent, contemporaneitate. Timpul viitor, viitor. Frecvență, repetabilitate, periodicitate. Cronologie; cronografie. Cronometrie. Cronometrare. Cronoscop, cronometru; ceas; orologiu; pendul; clepsidră. Adj. Temporal, de timp. Permanent, continuu, etern, veșnic, secular, peren, durabil. Incipient, de început, inițial. Final, terminal, de sfîrșit. Anterior, precedent, anticipat. Simultan, sincron, sincronic, concomitent, coincident. Posterior. Succesiv; diacronic. Instantaneu, momentan, vremelnic. Trecut; prezent; contemporan, actual; viitor. Frecvent, repetabil, periodic. Atemporal, pancronic. Vb. A trece, a se scurge (fig.), a se desfășura. A exista (în timp), a ființa (rar), a dura. A începe, a se arăta, a se ivi. A (se) sfîrși, a (se) termina. A preceda, a premerge, a anticipa. A coincide, a coexișta. A urma, a succeda, a veni după. A cronometra, a măsura timpul. Adv. În timp. Tot timpul, permanent, veșnic. La început; de la început. La sfîrșit, la capăt, în final, în fine. Înainte, înainte de, mai înainte. (În mod) simultan, concomitent, în același timp. După, (în mod) succesiv. Instantaneu, deodată. În trecut, în vechime, cîndva, odinioară, altădată, altcîndva (rar), ieri. Acum, astăzi, în prezent, la ora actuală. În viitor, (în) curînd, cîndva, mîine, mînezi (reg.), poimîine. (În mod) periodic, frecvent, des. V. anterioritate, bătrînețe, copilărie, dimineață, existență, instantaneitate, început, lunile anului, maturitate, nou, posterioritate, prezent, seară, sfîrșit, simultaneitate, tinerețe, trecut, urmaș, viitor.

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în M-ții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tis, tisa.

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar, 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în Munții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tisa (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

tufán m. (d. tufă). Un fel de stejar numit și gorun (quercus pedunculata) și tufă (quercus pubéscens); stejar de la 15 anĭ în sus pînă la cel secular. Buștean de stejar scurt (Bz.).

VORBITOR², -OARE, vorbitori, -oare, adj. 1. Care vorbește; care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91. Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. 2. Care vorbește plăcut, care are darul vorbirii; comunicativ. Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71. Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301. 3. Care are convingere fără cuvinte, evident, edificator. Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.

ZĂVOI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. Dincolo de Dunăre, de zăvoaiele de sălcii ale ostroavelor, licărea portul de pe țărmul Bulgariei. DUMITRIU, N. 229. Un zăvoi mare de plopi și de anini seculari umbrește malurile frumosului rîu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 131. Erau îngălbeniți plopii de la moară, dar zăvoiul nu-și lepădase încă frunzișul și tot mai era ceva văratic în freamătul lui. SLAVICI, V. P. 156. Drăguțule bace! Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1.

ZĂVOIU² (pI. -oaie) sn. 🌳 Crîng de sălcii, de anini, etc., desiș de copăcei la marginea unui rîu: îi vîna țăranii în zăvoaie și prin munți (GR.-UR.); un ~ mare de plopi și de anini seculari umbrește malurile frumosului rîu (VLAH.); am văzut iarăși întinsele zăvoaie de sălcii cenușii, în care intram cu grozava frică de bursuci (SAD.); prin desișul mărunt al unui ~ de copăcei, se înălța, pe albăstreala întunecată a cerului, un părete îngust și negru (ODOB.) [vsl. zavoj „cotitură (de rîu)”].