INSUFLA, insuflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente în interiorul unui spațiu închis pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit sentiment, o anumită idee; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

ATMOSFERĂ, (3) atmosfere, s. f. 1. Înveliș gazos care înconjoară pământul; aer; spec. aer pe care îl respiră cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

RECOMPRIMARE, recomprimări, s. f. Ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă de alimentare cu gaze, efectuată din loc în loc pe conductă, pentru a compensa pierderile de energie și a asigura curgerea gazului până la locul de folosire. – Re¹- + comprimare (după fr. recompression).

MANOMETRIE f. Tehnică de măsurare a presiunii gazelor sau a vaporilor cu ajutorul manometrului. /<fr. manométrie

ATMOSFERĂ s.f. I. 1. Stratul de aer care înconjoară Pămîntul. 2. (Fig.) Stare de spirit; situație, stare, mediu în care trăiește cineva, ceva. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor, egală cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o secțiune de 1 cm², înaltă de 76 cm. [Cf. fr. atmosphère, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sferă].

MANOMETRIE s.f. Tehnica măsurării presiunii gazelor și a vaporilor. [Gen. -iei. / < fr. manométrie].

RECOMPRIMARE s.f. Ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă de alimentare cu gaze, făcută din loc în loc pe conductă pentru a învinge rezistențele de curgere. [< recomprima].

RECOMPRIMARE s. f. ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă de alimentare cu gaze, făcută din loc în loc pe conductă pentru a învinge rezistențele de curgere. (< recomprima)

ATMOSFERĂ, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Înveliș gazos care înconjură pămîntul; aerul pe care îl respiră cineva. ♦ Fig. Mediul social înconjurător; ambianță. 2. Fig. Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. ◊ Expr. A face atmosferă = a crea o anumită stare de spirit în legătură cu o persoană, cu un scop urmărit etc. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Fr. atmosphère (< gr.).

NYRAGONGO [nirəgóŋo], vulcan activ în E Africii (R.D. Congo), la N de L. Kivu, cu un crater de 2 km lățime și 430 m ad.; alt. 3.470 m. Descoperit în 1948 de vulcanologul Haroun Tazieff și explorat în 1958 și 1959 de specialiști belgieni și japonezi. Erupții în anii 1954 și 1977. Lacul de lavă de pe fundul craterului, format din masă de bazalt lichid, este în continuă fierbere, iar din când în când lava este aruncată în sus (sub forma unor „fântâni de lavă”), de presiunea gazelor care ies prin masa de lavă. Rezervație naturală.

PULSOREACTÓR (< fr.; {s} lat. pulsus „împins” + fr. réacteur „reactor”) s. n. Sistem de propulsie la unele avioane sau rachete (ex. racheta germană V-1 în cel de-al Doilea Război Mondial), la care propulsia se realizează datoriră presiunii gazelor de ardere asupra grătarului cu clapete cu care este echipat difuzorul; când această presiune scade, clapetele se deschid pentru admisia aerului care întreține un nou ciclu de ardere.

HENRY [hénri], William (1775-1836), chimist britanic. A descoperit (1803) legea conform căreia masa unui gaz care se dizolvă sau este absorbit într-un volum dat de dizolvant este proporțională cu presiunea gazului la temperatură constantă (legea lui H.).

ATMOSFERĂ, (3) atmosfere, s. f. 1. Înveliș gazos care înconjoară Pământul; aer; spec. aer pe care îl respiră cineva. ♦ Fig. Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ Fig. Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

RECOMPRIMARE, recomprimări, s. f. Ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă de alimentare cu gaze, efectuată din loc în loc pe conductă, pentru a compensa pierderile de energie și a asigura curgerea gazului până la locul de folosire. – Pref. re- + comprimare (după fr. recompression).

INSUFLA, insuflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

PULSOREACTOR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur.

ATMOSFERĂ, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Înveliș gazos care înconjură pămîntul (și care ia parte, împreună cu acesta, la mișcarea de rotație). V. văzduh. Această noapte fericită... în atmosfera străvezie împăciuirea și-a întins. MACEDONSKI, O. I 64. Niciodată mîndrul vultur... Acel domn al atmosferei... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Aerul pe care-l respiră cineva. Dimineața te deșteptai într-o atmosferă groasă și grea. NEGRUZZI, S. I 291. ◊ Fig. Mediul social înconjurător, lumea în care trăiește cineva, ambianță. Casa lui de pustnic... și atmosfera leneșă și flegmatică a cafenelei: asta era toată viața lui. EMINESCU, N. 36. 3. Stare de spirit (favorabilă sau nefavorabilă) care se creează în jurul unei persoane, a unei instituții etc. Prînzul s-a isprăvit într-o atmosferă de ghețărie. SADOVEANU, N. F. 160. ◊ Expr. A face atmosferă = a crea o anumită stare de spirit (binevoitoare sau răuvoitoare) față de o persoană, față de un scop urmărit etc. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor (echivalentă cu greutatea unei coloane de mercur înaltă de 76 cm, cu o secțiune de 1 cm² și corespunzînd unei presiuni de 1033 gr. pe cm²). Cazan cu o presiune de 9 atmosfere.

INSUFLA, insuflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce prin presiune gaze, vapori sau pulbere în interiorul unui spațiu închis (cuptoare înalte, cubilouri etc.). 2. Fig. A-i trezi cuiva un gînd, un sentiment, un avînt creator; a inspira (1). V. sugera. Aceste simțimîntele le va insufla unor oameni vii, care îl interesează mai cu seamă din punctul de vedere al unui anumit simțămînt, lăsînd în umbră celelalte. GHEREA, ST. CR. II 250. Simțirea vie ce tu mi-ai insuflat. ALECSANDRI, P. I 139. Fața lui tînără și bărbătească insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. ♦ (Învechit) A însufleți, a îmbărbăta, a stimula. A patriei iubire Ce odată-n aste locuri pe strămoși îi insufla. ALEXANDRESCU, P. 137.

MANOMETRIE s. f. Tehnica măsurării presiunii gazelor și a vaporilor dintr-un spațiu închis.

RECOMPRIMARE, recomprimări, s. f. Ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă de alimentare cu gaze, efectuată din loc în loc pe conductă.

insufla [At: MINEIUL (1776), 66 ¹/1 / V: (înv) în~ / Pzi: insuflu / E: fr insuffler, it insufflare, cf inspira, însufleți] 1 vt (Înv) A sufla în ceva. 2 vt A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente în interiorul unui spațiu închis, pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 3-4 vt (Fig) A provoca cuiva (un anumit sentiment sau) o anumită idee. 5 vt A sugera cuiva o idee. 6 vt (Înv) A însufleți. 7 vr (Îvp; îe) A se în~ de sus A deveni inspirat (9).

manograf sn [At: DP / Pl: ~e / E: fr manographe, ger Manograph, eg manograph] Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis.

manometrie sf [At: LM / Pl: ~ii / E: fr manométrie] Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor cu ajutorul manometrului.

recomprimare sf [At: DL / Pl: ~mări / E: re¹- + comprimare] Ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă, efectuată din loc în loc, pentru a învinge rezistențele de curgere.

MANOGRAF s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. Cf. DP. - Pl.:manografe.Termen internațional, cf. fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph, rus. манограф.

MANOMETRIE s. f. Tehnica măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor cu ajutorul manometrului. Cf. LM, DM, DN. - Din fr. manométrie.

MANOMETRU s. n. Instrument de măsurat presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Manometrele servesc pentru a măsura presiunea la care se află un gaz. PONI, F. 79, cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. Aparatul de sudat autogen se compune din: rezervor.. . , butelie de oxigen, manometru. IOANOVICI, TEHN. 163. Acetilena se eliberează și se poate întrebuința trecînd-o printr-un manometru de reducție. ORBONAȘ, MEC. 395. Manometrele. . . și orice alte dispozitive de control. . . vor fi întotdeauna în stare de funcționare. PREV. ACCID. 7. Manometrele sînt aparate ce servesc la măsurarea presiunii gazelor. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 168, cf. V. ROM. august 1960, 83. ◊ Manometru cu mercur = instrument de măsurare a presiunii atmosferice. V. barometru. – Pl.: manometre. – Din fr. manomètre.

BEC¹, becuri, s. n. 1. Sferă sau pară de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice; p. ext. Lampă electrică. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a cădea) pe bec = A fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda, a o păți. 2. Sita unei lămpi de gaz. 3. Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau un amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din fr. bec [de gaz].

FUGACITATE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, cu ajutorul căreia acesta poate fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité.

EXPLODA, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc și violent în discuție; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. exploser.

COMPRESOR, -OARE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la îndesarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur.

FÂSÂITURĂ s. 1. v. șuierătură. 2. fâsâială, fâsâire, fâsâit. (~ a unui gaz sub presiune.)

FÂS interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de ieșirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu îngust). /Onomat.

GAZOTRON s.n. (Fiz.) Diodă care conține gaz sub presiune joasă; fanotron. [< fr. gasotron].

COMPRIMA vb. I. tr., refl. a (se) restrânge, a (se) reduce (ca volum). II. tr. 1. a micșora volumul unui corp (gaz) prin presiune exterioară; a presa. ◊ (fig.) a împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. a reduce personalul unei întreprinderi, instituții etc.; a pune în cadrul disponibil. (<fr. comprimer, lat. comprimere)

BRIZANT, -Ă adj. Care se descompune într-un timp foarte scurt, dezvoltînd gaze sub presiune. // s.m.pl. Valuri care se sparg în apropierea țărmului, lovindu-se de funduri puțin adînci sau de stînci. ♦ Obstacol, colț de stîncă de care se izbesc valurile. [< fr. brisant].

COMPRESOR s.n. 1. Mașină cu care se ridică presiunea unui gaz. 2. Mașină rutieră, formată dintr-un cilindru masiv și greu, care servește la nivelarea drumurilor. 3. Instrument chirurgical cu care se face o compresiune (mai ales la un vas sanguin). // adj. Care comprimă. [< fr. compresseur].

INSUFLA vb. I. tr. 1. A introduce sub presiune pulbere, gaze etc. într-un spațiu închis. 2. (Fig.) A trezi, a provoca cuiva un sentiment, o idee etc.; a inspira. [P.i. insuflu. / < fr. insuffler, it., lat. insufflare].

GAZOMETRU s. n. 1. aparat pentru măsurarea contității de gaze care străbat o conductă. 2. rezervor pentru înmagazinarea și distribuirea gazelor sub presiune constantă. (< fr. gazomètre)

GAZOTRON s. n. diodă care conține gaz sub presiune joasă; fanotron. (< fr. gasotron)

SUFLAI s. n. 1. aparat dintr-o^[1] cameră de amestec și o țeavă care conduce o vână de gaz sub presiune, pentru executarea sudurii, tăierea metalelor, găurire etc. 2. instalație rudimentară de aerisire, folosită la săparea puțurilor adânci sau în cazul degajării unor gaze nocive. (< sufla + -ai)

fîs interj. – Exprimă sunetul produs de gaze sub presiune. – Var. fos. Creație expresivă. – Der. fîsîi, vb. (a fluiera, a șuiera, a gîfîi; despre gîște, a sîsîi; a scăpa vînturi); fîsîială, s. f. (șuierat); fîsîitor, adj. (șuierător); fîsîitură, s. f. (șuierat; vînt, bășină); fosăi, vb. (a sufla tare, a șuiera, a fluiera); fosăială, s. f. (șuierat). Cf. piș, fîș.

FORȚĂ REACTIVĂ forță de recul datorată unui jet reactiv (v.) sau a altei substanțe evacuate din ajutajul unui motor cu reacție, fiind echivalentă cu suma forțelor de presiune ale gazelor pe suprafața interioară a camerei de ardere și a ajutajului reactiv, valoarea sa fiind proporțională cu viteza jetului respectiv.

RACHETĂ a) motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de mediul exterior, carburantul și comburantul aflându-se în corpul rachetei. Cel mai răspândit tip este motorul-rachetă termochimic, la care jetul de gaze, cu presiunea și temperatura ridicate, se realizează în urma unor reacții chimice puternic exoterme. Motorul-rachetă electric utilizează energia electrică pentru accelerarea jetului format dintr-un fluid ionizat sau din plasma unui gaz. Motorul-rachetă nuclear utiizează energia termonucleară pentru a încălzi jetul de gaze sau utilizează pentru propulsie un jet de izotopi radioactivi. Motorul-rachetă termochimic utilizând combustibil solid sau lichid, este constituit din: camera de ardere, ajutaj reactiv, rezervoare de combustibil, sistem de alimentare, dispozitiv de aprindere (la motoarele cu combustibil solid încărcătura este amplasată în camera de ardere). Sin. accelerator, rachetă auxiliară de decolare. b) aparat de zbor fusiform propulsat cu ajutorul unui motor-rachetă, fiind compus din: corp, motor și încărcătură utilă – aparatură științifică, vehicul spațial, substanță explozivă, încărcătură chimică sau nucleară etc. După modul de stabilizare pe traiectorie se deosebesc rachetele: cu ampenaj (amplasat la partea posterioară), cu aripi (amplasate pe corp ca la avion, sin. avion-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj, imprimându-i-se o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale). După numărul treptelor sunt rachete: cu o treaptă (simple) și cu mai multe trepte (compuse sau etajate), prezentând un ansamblu de rachete simple, etajele propulsoare, cu funcționare succesivă, ultima treaptă purtând încărcătura utilă. Rachetele compuse pot fi: cu trepte în serie (etajele propulsoare sunt dispuse unul după altul) și cu trepte în paralel (etajele propulsoare sunt amplasate în jurul treptei principale, care poartă încărcătura utilă). După modul de dirijare există rachete: nedirijate și dirijate. Rachetele dirijate au prevăzute sisteme de comandă (suprafețe aerodinamice, deviatori de jet, mici motoare-rachetă auxiliare etc.) pentru modificarea traiectoriei și legii de mișcare pe traiectorie. Sistemele de comandă pot fi activate de la bordul rachetei (autodirijate, autoghidate, dirijare autonomă sau din exterior (teleghidate). După destinație rachetele pot fi: de luptă, cosmice, geofizice, meteorologice, antigrindină, port-satelit etc. Racheta de luptă de aviație, armă de bază la bordul avionului, utilizată pentru lovirea țintelor aeriene sau terestre, crearea barajului, iluminarea terenului etc. De regulă, are o singură treaptă, se lansează în viteză prin folosirea unui puternic motor de start, continuând zborul prin inerție. Folosește încărcătură brizant-explozivă sau cumulativă, cu focos de proximitate (cele dirijate) sau de impact (cele nedirijate). După raza de acțiune și după natura obiectivelor împotriva cărora sunt utilizate, pot fi: tactice, operativ-tactice, strategice, antitanc, antiaeriene, antirachetă, antiradiolocație (lansată de la bordul avioanelor împotriva stațiilor de radiolocație de la sol, are sistem de autodirijare cu radiolocator pasiv, care determină poziția țintei după semnalele electromagnetice emise de radiolocatorul inamic). După poziția relativă a lansatorului pot fi: aer- aer, aer-sol, aer-navă. După natura încărcăturii pot fi: nenucleare, cu exploziv clasic sau încărcătură chimică (substanțe toxice de luptă, cu toxicitate mare de tip organofosforice) și nucleare (pot avea două sau mai multe focoase nucleare, care se pot dirija în timpul zborului astfel încât să lovească obiective diferite).

BRIZANT, -Ă, brizanți, -te, adj. (Despre explozive) Care se descompune într-un timp foarte scurt, dezvoltînd gaze sub presiune; (despre bombe) care conține un astfel de exploziv. – Fr. brisant.

BRIZANȚĂ s. f. Proprietate a unui exploziv de a se descompune într-un timp foarte scurt dezvoltînd gaze sub presiune mare. – Fr. brisance.

BEC¹, becuri, s. n. 1. Balon din sticlă vidat sau umplut cu un gaz inert, având în interior un filament care devine incandescent când este străbătut de curent electric; p. ext. lampă electrică. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a cădea) pe bec = a fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda, a o păți. 2. Sita unei lămpi de gaz. 3. Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau de amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din fr. bec [de gaz].

BUTELIE, butelii, s. f. 1. Vas de sticlă, de material plastic sau de metal, de diferite forme, folosit pentru depozitarea și transportarea unor materiale fluide, granulare sau pulverulente. ◊ Butelie de Leyda = condensator electric în formă de cilindru sau de con, alcătuit dintr-o butelie de sticlă cuprinsă între două armături metalice. ♦ Recipient metalic destinat să conțină un gaz sub presiune sau lichefiat. Butelie de aragaz. 2. Sticlă pentru păstrat sau pentru transportat lichide; butelcă. – Din fr. bouteille.

COMPRESOR, -OARE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur.

EXPLODA, explodez, vb. I. Intranz.^[1] 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A se sfărâma din cauza presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc și violent în discuție; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. exploser. corectat(ă)

FUGACITATE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, pentru ca acesta să poată fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité.

EXPLODA, explodez, vb. I. Intranz. 1. (Despre o materie explozivă) A se descompune violent sub acțiuni termice sau mecanice, cu producere bruscă de căldură și dezvoltare de gaze sub mare presiune, care produc zguduituri și bubuituri puternice. Nitroglicerina explodează ușor. ♦ (Despre obuze, proiectile, mine etc.) A se sparge, a sări în aer prin aprinderea încărcăturii de explozibil; a face explozie. Aviația ajunsese deasupra lor. Una după alta. bombele șuierau și explodau, încadrîndu-i. CAMILAR, N. I 435. Au rămas... pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze – așa cum au explodat. SAHIA, N. 17. ◊ Fig. Dînd muguri milioane, fără șoapte, Pădurile au explodat azi-noapte. JEBELEANU, P. 30. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A sări în aer, a se sfărîma datorită presiunii interioare. Buteliile de gaze lichefiate pot exploda dacă sînt ținute lîngă foc. ♦ (Despre gaze) A țîșni brusc în cursul unei erupții vulcanice. 2. Fig. A interveni în discuție brusc, pe neașteptate; a izbucni. Baloleanu se uită perplex o fracțiune de secundă, apoi explodă cu o indignare amicală. REBREANU, R. I 251.

COMPRESOR, compresoare, s. n. 1. Mașină stabilă sau mobilă pentru ridicarea presiunii unui gaz, în vederea folosirii practice a presiunii obținute. Pornesc la trudă ca la joc Nouă mineri cu compresorul, Și-n frunte-i unul mai cu foc, Și-acela-i Toader doinitorul! DEȘLIU, M. 20. 2. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la nivelarea șoselelor. 3. Instrument cu care se strînge un vas sanguin în timpul unei operații.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, goală în interior, de metal, beton, sticlă, cauciuc etc. comunicînd la ambele extremități cu exteriorul; poate avea diametre și lungimi diferite și se folosește la transportul lichidelor sau al gazelor. Galeria e lungă și netedă ca un tub de ciment. BOGZA, Ț. 66. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă în interiorul căreia se produc sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș de metal sau de carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 2. Recipient din metal subțire, în care se țin diferite paste, preparate cosmetice sau medicale. Tub de vaselină. 3. Conductă sau vas în organismele animale, prin care circulă substanțe nutritive, aer, diverse secrețiuni ale unor organe etc.; canal (3). ◊ Tub digestiv v. digestiv. Tub fonator = organul cu care realizăm sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări; cavitate bucală. 4. Aparat alcătuit dintr-o țeavă în care sînt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje în fizică sau în tehnică. ◊ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice în gaze sau emisiune de electroni, folosit în radiofonie, ca redresor etc. Tub Geisler = tub care conține un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice.

SUFLANTĂ, suflante, s. f. Mașină sau aparat care servește la comprimarea aerului sau a altor gaze, la presiuni mijlocii.

compresor [At: DA / Pl: ~oare sn și ~i, ~oare a / E: fr compresseur] 1 sn (Med) Instrument care servește la comprimarea unei artere pentru a împiedica o hemoragie. 2 sn (Med) Instrument ce servește la anestezierea unei părți a corpului în timpul unei operații. 3 sn (Mec) Mașină cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 4 sn Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, ce servește la îndesarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 5 sn (Fiz; îs) ~ de dinamică Aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 6-7 a Care comprimă (1-2).

fâsâi [At: LB / V: (Trs; Ban) ~săi, fâșăi, (Mol; Buc) fosăi / Pzi: fâsâi, (reg) ~esc / E: fâs] 1 vi (D. gaze sub presiune) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea printr-un orificiu strâmt. 2 vi (Buc; pex) A produce un zgomot slab. 3-4 vir (Pfm; d. ființe) A da vânturi fără zgomot. 5 vi (D. ființe) A scoate (pe nas) sunete șuierătoare. 6 vi A produce un sunet asemănător celui pe care-l face apa când începe să fiarbă. 7 vi (D. lemnele verzi puse pe foc, d. un obiect încins în contact cu apa) A produce un sunet șuierător, caracteristic emisiunii de aburi. 8 vi A pronunța peltic consoanele siflante. 9 vi A nu putea pronunța bine pe „s”. 10 vi (Reg) A pălăvrăgi. 11 vi (Îvp; fig; d. lucrări) A merge încet. 12 vr (Îe) S-a fâsâit! Exprimă convingerea vorbitorului că momentul oportun pentru a întreprinde ceva a trecut.

fâsâială sfi [At: CAMILAR, N. II, 46 / P: ~să-ia~ / V: fosăi~, ~săi~ / Pl: ~eli / E: fâsâi + -eală] 1 Sunet șuierător produs la ieșirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu strâmt. 2 Producere a unui sunet șuierător la ieșirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu strâmt. 3 (Pex) Producere a unui sunet slab. 4 Emitere (pe nas) a unor sunete șuierătoare. 5 (Pfm) Flatulență. 6 Producere a unui sunet șuierător, caracteristic emisiunii de aburi. 7 Pronunțare peltică a consoanelor siflante. 8 Incapacitate de a pronunța bine pe „s”.

exploda [At: GM (1854), 340³/59 / V: (rar) ~loada^[1], (îvr) esp~, (nob) ~oza / Pzi: ~dez / E: it esplodere, lat explodere] 1 vi (D. explozivi, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic. 2 vt A provoca o explozie. 3 vi (D. aparate cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită creșterii peste limite a presiunii interioare. 4 vi (D. mine, proiectile, grenade etc.) A se distruge, a se preface în bucăți în urma exploziei (1) încărcăturii Si: a face explozie (4). 5 (D. vulcani) A erupe brusc. 6 vi (Fig; d. persoane) A se exterioriza brusc și zgomotos (prin vorbe, fapte, acțiuni) Si: a izbucni. modificată

explodare sf [At: POLIZU / Pl: ~dări / E: exploda] 1 Descompunere violentă a explozivilor, proiectilelor, reactoarelor etc. sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând brusc căldură și gaze sub presiune care produc zguduiri, bubuituri și efectuare rapidă de lucru mecanic Si: explodat¹ (1). 2 Provocare a unei explozii în mod accidental (datorită manipulării greșite a explozivilor, a aparatelor care funcționează cu gaze sub o presiune etc.) sau intenționat, prin mijloace adecvate, în scopul realizării unei distrugeri Si: explodat¹ (2). 3 Sfărâmare a aparatelor cu gaze sub presiune, din cauza creșterii peste limită a presiunii interioare Si: explodat¹ (3). 4 Dezintegrare a minelor, proiectilelor etc. în urma exploziei (1) Si: explodat¹ (4). 5 Erupție bruscă a vulcanilor Si: explodat¹ (5). 6 (Fig; rar) Exteriorizare bruscă și zgomotoasă a sentimentelor unor persoane Si: explodat¹ (6). 7 Dislocare a unui masiv de rocă, de zidărie etc. cu ajutorul unui exploziv Si: explodat¹ (7), împușcare, pușcare. corectat(ă)

explodat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: exploda] 1 (D. explozive, proiectile, vase etc.) Care s-a descompus violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând căldură și gaze sub presiune. 2 (D. aparate cu gaze sub presiune) Sfărâmat datorită creșterii peste limite a presiunii interioare. 3 (D. vulcani; rar) Care a erupt brusc. 4 (D. mine, proiectile, grenade etc.) Sfărâmat în urma exploziei (1) încărcăturii.

fugacitate sf [At: DEX / E: fr fugacité] 1 Existență efemeră. 2 (Fiz) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, cu ajutorul căreia acesta poate fi descris ca un gaz perfect.

manometru sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~re / E: fr manomètre] 1 Instrument de măsurat presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. 2 (Îs) ~ cu mercur Instrument de măsurare a presiunii atmosferice Vz barometru.

tub sn [At: AMFILOHIE, G. F. 75^r/17 / V: (reg) tup / Pl: ~uri, (înv) ~i / E: lat tubus, fr tube, it tubo, ger Tube] 1 Piesă de formă cilindrică (din metal, sticlă, cauciuc, material plastic etc.), goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi de lichide sau gaze etc. Vz țeavă. 2 (La unele instrumente muzicale) Țeavă (prevăzută la un capăt cu o ancie) care produce sunete de diferite înălțimi (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. 3 Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 4 (Înv) Telescop. 5 (Reg) Sticlă de lampă. 6 Recipient subțire din metal sau din carton, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice ori medicale. 7 Recipient pentru păstrarea gazelor comprimate. 8 Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1). 9 (Spc) Corp tubular (1) izolant în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. 10 (Îs) ~ electronic Dispozitiv constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. 11 (Îs) ~ videocaptor Tub (10) electronic folosit în televiziune, care transformă imaginile luminoase în succesiuni de semnale electrice. 12 (Îs) ~ Geissler Tub (1) conținând un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice, folosit ca sursă de lumină (pentru reclamele luminoase). 13 (Atm; Bot) Canal natural care se găsește în diferite țesuturi, aparate sau organe animale ori vegetale prin care circulă aer, hrană etc. 14 (Atm; îs) ~urile lui Malpighi Principalele organe de excreție la insecte. 15 (Atm; îs) ~ fonator Organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. 16 (Bot) Partea inferioară și tubulară (3) a caliciului sau a corolei gamopetalelor. 17 (Bot; îs) ~ polinic Prelungire cilindrică formată prin germinarea polenului ajuns pe stigmat.

balon¹ s.n. 1 (aeron.) Aerostat alcătuit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decît aerul, de care se atașează o nacelă. ◇ Balon captiv = balon legat de un punct fix cu cabluri, pentru a nu se ridica mai sus de o anumită înălțime. Balon de protecție = balon captiv care împiedică trecerea avioanelor deasupra unei regiuni. ◇ Expr. (fam.) A lua (pe cineva) în balon = a) a rîde de cineva; b) a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ◇ Compuse: (meteor.) balon-sondă = balon liber, umplut cu hidrogen, care transportă spre înălțimi aparatura necesară măsurării presiunii, temperaturii și umezelii aerului, uneori a radiației solare și a vîntului; balon-pilot = balon liber, umplut cu hidrogen, care se lansează în atmosferă și se urmărește cu unul sau două teodolite, în scopul măsurării vitezei vîntului la diferite altitudini. 2 Obiect din cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplut cu aer sau cu un gaz ușor. ◇ Balon de încercare = a) mic balon căruia i se dă drumul pentru a cunoaște direcția vîntului; b) fig. idee sau știre lansată pentru a se constata opinia sau reacția publicului ori a unei persoane în legătură cu o anumită problemă. 3 Balon de săpun = a) bășică formată din clăbuci de săpun; b) fig. vorbă goală, amăgitoare. Toate promisiunile au fost baloane de săpun. 4 (sport) Minge de diferite forme folosită la anumite jocuri sportive, alcătuită dintr-un înveliș din piele, cauciuc sau material plastic (și o cameră elastică umplută cu aer). ◇ Sportul cu balonul rotund v. sport. ◇ Expr. A juca balonul v. juca. 5 (mar.) Velă triunghiulară la ambarcațiile de regate. 6 (electron.) Înveliș etanș al incintei vidate sau umplute cu gaz sub presiune joasă a unei lămpi electrice, a unui tub electronic etc. 7 (chim.) Vas sferic de sticlă, cu unul sau mai multe gîturi, folosit în laborator în anumite operații chimice. ◇ Balon de oxigen = a) rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație, întrebuințat la reanimarea unui bolnav; b) fig. ajutor nesperat, salvator. Scăderea inflației a fost un balon de oxigen pentru industrie. • pl. -oane. /<fr. ballon.

suflare sf [At: CORESI, EV. 374 / Pl: ~lări / E: sufla] 1 Acționare (puternică) a vântului care determină deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Vz: batere, bătaie, trecere, (reg) vânturare. 2 Deplasare a curenților de aer, a aburilor etc. din atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: suflu (2) Vz: adiere, boare, pală¹, reveneală, scutur¹, undă, zăliște. 3 (Rar) (Producere, cu ajutorul unui instrument, a unui) curent de aer (sub presiune). 4 (Îvp) Respirație. 5 (Pex) Viață (11). 6-7 (Îljv; d. ființe) Fără (de) ~ sau cu ~ tăiată (sau, rar, stinsă) (Care este) cu respirația oprită brusc și temporar (ca urmare a unei emoții foarte puternice, a unui efort fizic deosebit etc.). 8-9 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de teamă. 10-11 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de uimire. 12 (Îal; d. ființe; șîf fără de ~ sau (rar) fără ~lări) Mort. 13 (Îal; d. materie) Inert. 14 (Rar; îla; d. ființe) Cu ~ Viu. 15 (Îlav) Dintr-o (sau într-o) ~ Foarte repede. 16 (Îal) Continuu (1). 17 (Îal) A-și da ~a (de pe urmă) (sau ultima ~) A muri¹. 18 (Îe) A (i se) tăia (cuiva) ~a A respira foarte greu (din cauza unui efort mare, a unei emoții puternice etc.). 19 (Mai ales lsg; csc) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă (18), suflet (68), vietate, viețuitoare, (înv) zidire, ziditură. 20 (Pex) Omenire. 21 Lume. 22-23 Suflu (9-10). 24 (Ccr) Aer expirat Si: (îvp) suflet (3). 25 (Pgn) Expirație (6). 26 (În descântece) Suflu (10) care are rolul de a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 27 (Pex) Descântec (1). 28 (Îvr) Accent (4). 29 (Înv; fig; în religia creșină) Influență spirituală Si: (înv) suflat¹ (7). 30 (Înv; fig; în religia creșină) Forța divină care animă, care inspiră, care creează Si: (înv) suflat¹ (8). 31 (Rar; fig) Influență. 32 Expirare forțată pe nări pentru a curăța nasul de mucozitate sau de secreții apoase (la plâns). 33-34 (Înv; asr) Suflat ¹ (9-10). 35 Operație de a introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer într-o masă de sticlă topită pentru a o dilata și a-i da o anumită formă, pentru fabricarea a diferite obiecte Si: (rar) suflat¹ (11). 36 Acoperire (în scop decorativ) a unor metale cu un strat subțire de aur sau de argint Si: poleire, poleit¹, (rar) suflat¹ (12) Vz: argintare, aurire. 37 (Teh) Operație de curățire, de netezire sau de finisare a suprafeței pieselor metalice prin proiectarea sub presiune cu alice de metal, cu particule nemetalice sau cu lichide Si: sablare, sablaj. 38 (Teh) Operație de curățire sau de uscare a unor piese, subansamble, conducte etc. cu ajutorul unui jet de gaz sub presiune.

brizant, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre explozive) Care se descompune într-un timp extrem de scurt, cu degajare de gaze sub presiune, capabil să distrugă corpurile solide înconjurătoare. ♦ (despre bombe) Care conține un astfel de exploziv. Obuz brizant. 2 s.m. Perete sau colț de stîncă (ieșite la suprafața apei) de care valurile se sparg cu putere și cu zgomot. ♦ Val care se rostogolește și se sparge în apropierea țărmului, izbindu-se de stînci, recife etc., producînd spumă sau care semnalează adîncimea redusă, a apei ori prezența unui banc de nisip. • pl. -ți, -te. /<fr. brisant.

butelie s.f. 1 Vas, de obicei de sticlă, de diferite forme, cu gîtul lung, a cărui gură se astupă cu un dop, folosit pentru păstrarea, transportarea vinului, a altor lichide sau a unor materiale granulare sau pulverulente. Căpitanul scoase o butelie de Porto și un borcan de tutun (BART). ◊ Expr. A sta cu ochii (ca) pe butelie = a fi foarte atent, foarte vigilent (păzindu-se de hoți). Vigilență și justiție înseamnă să stai tot timpul cu ochii pe butelie (DIN.). ♦ Ext. Aragaz. A dat foc la butelie. 2 (electr.) Butelie de Leyda = condensator electric în formă de cilindru sau de con, alcătuit dintr-o butelie de sticlă cuprinsă între două armături metalice. 3 Recipient cilindric de oțel (cu supapă de închidere) destinat să conțină gaze sub presiune sau lichefiate (aer, oxigen, hidrogen, azot, metan, butan). • acc. și butelie. pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. bouteille.

COMPRESOR, compresoare, s. n. 1. Mașină întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 2. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la nivelarea șoselelor. 3. Instrument cu care se strînge un vas sanguin în timpul unei operații. – După fr. compresseur.

BARONARCOZĂ s. f. Narcoză prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decât cea atmosferică. (din fr. baronarcose)

A FÂSÂI fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieșite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot șuierător și înăbușit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre ființe) A produce sunete șuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

BRIZANȚĂ s.f. Proprietate a unui exploziv de a se descompune într-un timp foarte scurt, dînd gaze de mare presiune. [< fr. brisance].

EXPLODA vb. I. intr. 1. (Despre explozivi, proiectile etc.) A face explozie. ♦ (Despre aparate) A sări în aer, a se sfărîma datorită presiunii interioare. ♦ (Despre gaze) A izbucni (într-o erupție). 2. (Fig.) A izbucni, a răbufni într-o discuție. [Var. esploda vb. I. / < lat. explodere, cf. fr. exploser].

MANOMETRU s.n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spațiu închis sau a diferențelor de presiune a două gaze închise în vase diferite. [< fr. manomètre, cf. gr. manos – puțin dens, metron – măsură].

BARONARCOZĂ s.f. (Med.) Anestezie generală obținută prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decît cea atmosferică. [< fr. baronarcose, cf. gr. baros – greutate, narke – toropeală].

SUFLU s.n. 1. Agitare a aerului (produsă de vînt). ♦ Presiune exercitată de gazele rezultate din explozia unui exploziv. 2. (Med.) Zgomot cardiac care se observă în anumite boli de inimă și se aseamănă cu zgomotul unor foale. [< fr. souffle].

EXPLODA vb. intr. 1. (despre explozive, proiectile) a face explozie. 2. (despre aparate) a se sfărâma datorită presiunii interioare. 3. (despre gaze) a izbucni (într-o erupție). 4. (fig.) a izbucni, a răbufni. (< lat. explodere)

COMPRIMÁRE (< comprima) s. f. 1. Micșorare a volumului unui corp prin exercitarea unei apăsări asupra lui, ◊ (METEOR). C. adiabatică = scăderea volumului unui gaz datorată creșterii presiunii și avînd ca efect încălzirea lui fără aport de căldură dinspre mediul înconjurător. 2. (INFORM.) Metodă de codificare a informației, bazată pe frecvența de apariție a simbolurilor unui alfabet; numărul de cifre cu care se codifică un simbol este invers proporțional cu frecvența sa de apariție. ◊ (ELT.) Comprimarea imaginii = metodă utilizată în transmisia la mare distanță a datelor sau imaginilor prelevate cu un dispozitiv special.

OMEGATRÓN s. n. (< fr. {i}) (FIZ.) Spectrometru de masă, care funcționează după principiul ciclotronului. Se folosește la determinarea compoziției și a presiunilor parțiale ale gazelor la instalațiile de vacuum.

EXPANSIUNE, expansiuni, s. f. 1. (Fiz.) Creșterea volumului unui sistem fizico-chimic; creșterea volumului unui gaz (în urma scăderii presiunii); extinderea unui gaz pe un spațiu mai mare decît cel inițial. 2. Creștere și extindere a sferei de influență politică și economică a unui stat asupra altora, acaparare de teritorii străine. Politica unui stat care aspiră spre expansiune mondială este însoțită în mod inevitabil de militarizare, de pregătiri de război, precum și de intensificare a reacțiunii înăuntrul țării. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 6/5. 3. Fig. Expansivitate, comunicativitate. Să trăiești, domnule locotenent, strigă cu o expansiune subită advocatul Theodorescu-Fălciu. ARGHEZI, P. T. 134. Deosebirea între simțăminte se arată mai ales cînd sînt ajunse la cel mai mare grad de expansiune. GHEREA, ST. CR. III 283. I se părea falsă toată bucuria și expansiunea omului acestuia. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. – Pronunțat: -si-u-.

COMETĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-uîn nucleu în general luminos, înconjurat de gaze (care îi dau un aspect nebulos) și (de obicei) dintr-o prelungire luminoasă în formă de coadă, alcătuită din gazele respinse de presiunea luminii solare. Ca o coadă de cometă... vălul de borangic o învăluia pînă la călcîie. ANGHEL, PR. 26. Poetul a iubit... Cometele ce pier. NEGRUZZI, S. II 69. Ignorantul numai crede că o cometă este accidentală. BĂLCESCU, O. II 10. – Variante: (învechit) comet (ALEXANDRESCU, P. 79) s. n., (popular) comită (TEODORESCU, P. P. 105) s. f.

MANOMETRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui fluid (lichid, gaz) dintr-un spațiu închis sau din atmosferă, ori diferența de presiune a două gaze închise în vase diferite.

BARO- „greutate, presiune”. ◊ gr. baros „greutate, presiune” > fr. baro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. baro-. □ ~clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea distribuției presiunii și a densității unei mase gazoase sau a aerului atmosferic; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) la care însămînțarea se realizează pe loc, prin simpla cădere a semințelor; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., însămînțare pe areal propriu, datorită greutății fructelor și semințelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre viețuitoare) capabil să trăiască la presiuni mari; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) capabil să trăiască la presiuni atmosferice reduse; ~foreză (v. -foreză), s. f., difuzie a particulelor dintr-o suspensie sub influența gravitației; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., posibilitatea de a aprecia, fără a vedea, greutatea obiectelor; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează presiunea atmosferice; sin. barometrograf^[1]; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile presiunii atmosferice înregistrate la barograf; ~lit (v. -lit₁), s. n., carbonat natural de bariu; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care tratează despre tehnicile și aparatele de măsurare a presiunii; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală realizată prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decît cea atmosferică; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei presiuni constante; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Sensibilitate a organismelor la modificările presiunii mediului ambiant. 2. Stimulare a celulelor vii prin modificarea presiunii mediului în care se găsesc; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor boli cu ajutorul unor presiuni determinante sau al aerului comprimat; ~termograf (v. termo-, v. -graf), s. n., barotermometru înregistrator; ~termohigrometru (v. termo-, v. higro-, v. -metru₁), s. n., aparat care înregistrează simultan variațiile presiunii, ale temperaturii și ale umezelii; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat care măsoară concomitent presiunea atmosferică și temperatura aerului; ~trop (v. -trop), adj., (referitor la distribuția presiunii și a densității) în care suprafețele atmosferice sînt izobare.

atmosferă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 291 / Pl: ~re / E: fr atmosphère] 1 Sferă de gaze care înconjoară o planetă. 2 (Prc) Aer respirat de ființe. 3 (Fig) Mediu social în care trăiește cineva. 4 (Fig; îe) A face ~ A crea o anumită dispoziție celor din jur. 5 (Fiz) Greutate a unei coloane de mercur cu înălțimea de 76 cm și baza 1 cm² (1, 033g), luată ca unitate de măsură a presiunii. 6 Masă de gaze aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice.

gazos, ~oasă a [At: DA / Pl: ~oși, ~oase / E: gaz + -os cf fr gazeux] 1 (D. unele corpuri sau d. starea lor fizică) Care are structură de gaz¹. 2 (D. lichide) Care conține dizolvat, sub presiune, un anumit gaz¹. 3 (Iuz; îs) Bomboane ~oase Preparat special care servește la pregătirea, într-un aparat special, a apei gazoase.

insuflare sf [At: MINEIUL (1776), 24 ²/2 / V: (înv) în~ / Pl: ~lări / E: insufla] 1 (Înv) Suflare în ceva. 2 Introducere sub presiune a unor gaze, vapori sau substanțe pulverulente în interiorul unui spațiu închis, pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă Si: insuflație (2). 3-4 (Fig) Provocare (a unui sentiment sau) a unei anumite idei etc. 5 Sugerare a unei idei. 6 (Înv) Însuflețire.

insuflație sf [At: BIANU, D. S. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr insufflation, it insufflazione] 1 (Med) Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. 2 Insuflare (2).

baronarcóză s.f. (med.) Anestezie generală, realizată prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decît cea atmosferică, care se folosește mai ales în chirurgia toracică. • pl. -e. /<fr. baronarcose; cf. gr. βαρο „greutate”, ιντεπενιρε „amorțeală, înțepenire”.

COMETĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos, în-conjurat de gaze și pulberi, și dintr-o prelungire luminoasă în formă de coadă, alcătuită din pulberi și gaze respinse de presiunea luminii solare. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Fr. comète (lat. lit. cometa).

FÂS interj. Cuvânt care imită zgomotul șuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt. – Onomatopee.

A SFÂRÂI pers. 3 sfârâie intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu și ascuțit (cauzat de o mișcare); a face „sfâr”. Fusul sfârâie. ◊ Fuge de-i sfârâie călcâiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a șâșâi. 3) (despre alimente puse la prăjit) A produce un zgomot șuierător caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate în aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu îngust) A produce un zgomot șuierător, înăbușit; a fâsâi. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „sfârr-sfârr”; a țârâi. /sfâr + suf. ~âi

ȚÂȘNITURĂ ~i f. 1) v. a ȚÂȘNI. 2) Cantitate de lichid sau de gaz care țâșnește cu presiune dintr-un orificiu; jet. /a țâșni + suf. ~tură

FUGACITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este fugace. 2. (Chim.) Presiune corectată la care gazul real posedă aceleași proprietăți cu ale gazului ideal. [Cf. fr. fugacité].

FUGACITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este fugace. 2. (chim.) presiune corectată la care gazul posedă aceleași proprietăți cu ale gazului ideal. (< fr. fugacité)

INSUFLA vb. tr. 1. a introduce sub presiune substanțe pulverulente sau gaze într-un spațiu închis. 2. (fig.) a trezi, a provoca cuiva un sentiment, o idee; a inspira. (< fr. insuffler, lat. insufflare)

SUFLU s. n. 1. agitare a aerului (produsă de vânt). ◊ presiune violentă produsă de gazele unui exploziv. 2. zgomot cardiac care se observă în anumite boli de inimă, asemănător cu zgomotul unor foale. (< fr. souffle)

VACUUMMETRU s. n. instalație pentru măsurarea presiunii foarte joase a gazului rezidual dintr-un recipient vidat; manometru de vid. (< germ. Vakuummeter)

AVOGADRO, Amedeo di Quaregna, conte (1776-1856), fizician italian. În 1811 a emis ipoteza (Legea lui A.) potrivit căreia două volume egale din orice gaze, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule. – Numărul lui A. = 6,0225 x 10²³, adică numărul de molecule conținute într-un mol din oricare substanță.

BOYLE [bɔil], Robert (1627-1691), fizician și chimist irlandez. A dat prima definiție a elementului chimic (1661) și a pus bazele analizei chimice calitative. A descoperit, în același timp cu E. Mariotte, că produsul dintre presiunea și volumul unui gaz perfect, supus unei transformări izoterme, rămîne constant (legea B.-Mariotte).

FORȚĂ SPECIFICĂ DE TRACȚIUNE produsul dintre presiunea de frânare a gazelor în secțiunea minimă a ajutajului și suprafața acestei secțiuni, raportat la debitul propulsantului care trece prin ea. Valoarea forței specifice de tracțiune este egală cu produsul dintre impulsul specific al motoarelor cu reacție (v.) și densitatea propergolului (v.).

LEBEDEV, Piotr Nikolaevici (1866-1912), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Cercetări în domeniile opticii, acusticii și magnetismului terestru. A obținut pentru prima oară (1895) și a cercetat undele electro-magnetice scurte (6 mm); a măsurat presiunea luminii asupra corpurilor solide (1899) și asupra gazelor (1907) („Cercetări experimentale asupra presiunii luminii”), confirmând, cantitativ, teoria electromagnetismului asupra luminii.

VACUUMMETRU, vacuummetre, s. n. Manometru folosit pentru determinarea calității vidului prin măsurarea presiunii (foarte scăzute) a gazului rezidual dintr-un recipient vidat. [Pr.: -cu-um-] – Din germ. Vakuummeter.

FÂS interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul șuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt. 2. S. n. Sunet produs astfel. – Onomatopee.

MANO- „densitate, presiune”. ◊ gr. manos „subțire, puțin dens” > fr. mano-, germ. id., engl. id. > rom. mano-. □ ~graf (v. -graf), s. n., manometru înregistrator; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării presiunii fluidelor cu ajutorul manometrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spațiu închis; ~termograf (v. termo-, v. -graf), s. n., manometru prevăzut cu un termometru înregistrator; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., manometru înzestrat cu o scară de temperatură.

fâs i [At: PAMFILE, C. 7 / V: fos / E: fo] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu. 2 Cuvânt care sugerează incapacitatea cuiva de a face un anumit lucru.

jet¹ sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: eg, fr jet] Curent de lichid sau de gaz care țâșnește cu presiune printr-un orificiu.

*ATMOSFERĂ (pl. -ere) sf. 1 📻 Strat de aer care înconjoară globul pămîntului, avînd o grosime de 60-70 km. ¶ 2 Aerul unei țări, unui loc: trăește în atmosfera cețoasă a Londrei ¶ 3 Fig. Lumea, lucrurile care înconjoară pe cineva, mediul în care trăește cineva: aș vrea să mă smulg odată din atmosfera asta de bancnote, de catastife și de proză apăsătoare (VLAH.) ¶ 4 📻 Unitate de măsură cu care se socotește presiunea vaporilor, a unui gaz, etc.; e egală cu presiunea medie a atmosferei, adică cu greutatea de 1 kgr., 033 pe o suprafață de un centimetru pătrat [fr.].

GAZOMETRU ~e n. Aparat pentru reglarea presiunii și măsurarea debitului de gaz într-o conductă; contor de gaz. /<fr. gazometre

TURBODETENTOR s. n. turbină de mare turație, pentru lichefierea gazelor prin reducerea temperaturii sau presiunii. (< rus. turbodetentor)

CATODIC, -Ă, catodici, -e, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. – Fr. cathodique.

CLAPEYRON [clapero], Benoit Paul Émile (1799-1864), fizician și inginer francez. Unul dintre fondatorii termodinamicii. A stabilit o ecuație de stare a gazelor ideale, ecuația dependenței de presiune a punctului de topire a substanțelor, ecuația celor trei momente.

DALTON [dɔltən], John (1766-1844), fizician și chimist britanic. Prof. univ. la Manchester. A enunțat (1801) legea presiunilor parțiale în amestecul de gaze și legea solubilității gazelor și a elaborat (1808) prima teorie atomică, bazată pe aspectele cantitative ale reacțiilor chimice. Studii și observații privind unele fenomene atmosferice. A studiat defectul vederii, de care suferea el însuși, cunoscut sub numele de daltonism.

INSUFLARE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla. 1. Introducere de gaze, vapori sau pulbere prin presiune, în interiorul unui spațiu închis (cuptoare înalte, cubilouri etc.). 2. Fig. Trezire (în cineva) a unui gînd, a unui sentiment, a unui avînt creator.

catodic, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr catodique] 1 Care pornește de la catod. 2 Privitor la catod. 3 (Îs) Lampă ~ă Lampă emițătoare de electroni. 4 (Îs) Raze ~ice Radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. 5 (Îs) Radiație ~ă Flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat.

detentă sf [At: TITULESCU, D. 250 / V: (rar) ~nță / Pl: ~te / E: fr détente] 1 (Liv) Destindere. 2 (Fiz) Expansiune a unui gaz (supus în prealabil unei presiuni). 3 Declanșare bruscă a energiei fizice necesare unui sportiv (de performanță) pentru executarea unor sărituri în înălțime, în lungime etc.

ARAGAZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. – A.R. [=Astra Română] + gaz.

EXPLOZIV, -Ă, explozivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate exploda, care produce explozie; explozibil (1), fulminant. ◊ Sunet (sau consoană) exploziv(ă) (și substantivat, f.) = consoană care produce, la deschiderea bruscă a canalului bucal, o explozie (5); sunet sau consoană ocluzivă. ♦ (Despre aparate, mașini etc.) Care acționează prin explozia unor substanțe speciale cu care este încărcat. ♦ Fig. Susceptibil de a declanșa consecințe grave. 2. S. n. Substanță sau amestec de substanțe care, sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc și violent, cu dezvoltare de căldură, lumină și gaze, provocând o creștere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil (2). – Din fr. explosif.

GAZ¹ ~e n. 1) Substanță în stare fluidă, cu densitate mică, expansibilă și compresibilă, care ia volumul și forma spațiului disponibil. * ~e naturale gaze formate în natură. ~e artificiale gaze obținute pe cale industrială. ~e combustibile gaze folosite ca sursă de energie calorică. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obținut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reacționează chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescență și a tuburilor cu descărcări electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune și volum este invariabil la orice temperatură. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen și oxigen. ~ de baltă gaz incolor, inodor și inflamabil, obținut din zăcăminte naturale și folosit drept combustibil sau ca materie primă în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor și inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanță toxică, asfixiantă sau iritantă, folosită ca armă de luptă. 3) la pl. pop. Emanație (cu miros neplăcut) degajată de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

COMPRIMA vb. I. tr. 1. A micșora volumul unui corp (mai ales al unui gaz), folosind o forță sau o presiune exterioară; a presa. ♦ (Fig.) A reprima, a înăbuși. 2. A restrînge, a reduce personalul unei întreprinderi, al unei instituții etc. [P.i. comprim. / < fr. comprimer, cf. it., lat. comprimere].

damf (-furi), s. n. – 1. Presiune, mai ales exercitată de unele gaze. – 2. (Arg.) Curaj, avînt. Germ. Dampf „vapor” (Iordan, BF, VII, 225).

BERNOULLI [bernúli], numele mai multor matematicieni și fizicieni elvețieni. Mai cunoscuți: 1. Jakob B. (1654-1705), Contribuții la calculul variațional și în teoria probabilităților. 2. Johann B. (1667-1748), frate cu B. (1). Lucrări de calcul diferențial și integral. 3. Daniel B. (1700-1782), fiul lui B. (2). Contribuții în hidrodinamică și în teoria cinetică a gazelor. A stabilit că suma dintre presiunile statică, dinamică și de poziție ale fluidelor ideale ce trec printr-o conductă este constantă (legea lui B.).

ARAGAZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română]^[1] + gaz.

EXPLOZIV, -Ă, explozivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate exploda, care provoacă explozie; explozibil (1), fulminant. ◊ Sunet (sau consoană) exploziv(ă) (și substantivat, f.) = consoană care produce, la deschiderea bruscă a canalului bucal, o explozie (5); sunet sau consoană ocluzivă. ♦ (Despre aparate, mașini etc.) Care acționează prin explozia unor substanțe speciale cu care este încărcat. ♦ Fig. Susceptibil de a declanșa consecințe grave. 2. S. n. Substanță sau amestec de substanțe care, sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc și violent, cu dezvoltare de căldură, lumină și gaze, provocând o creștere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil (2). – Din fr. explosif.

EXPLOZIV¹, explozive, s. n. Substanță sau amestec de substanțe care, sub acțiuni termice sau mecanice, are proprietatea de a se descompune brusc și violent, cu dezvoltare de căldură, lumină și gaz, provocînd o mare creștere a presiunii la locul exploziei; explozibil. Te uiți bănuitor la ele... ca la o bombă, ca la un exploziv. SEBASTIAN, T. 70.

exploziv, ~ă [At: BARASCH, M. II, 35 / V: (îvr) esp~, esplosiv, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: fr explosif] 1 a (Înv) Care are caracterul unei explozii (1). 2 a (Fig; d. oameni sau acțiunile, creațiile, temperamentul etc. lor) Care se manifestă violent Si: fulminant. 3-4 sn, a (D. substanțe) (Substanță) care poate exploda (1) Si: explozibil (1-2), fulminant. 5 a (D. aparate, mașini etc.) Care acționează prin explozia unor substanțe speciale cu care este încărcat. 6 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulare comportă ocluziunea canalului vocal, urmată de deschiderea lui bruscă Si: consoană oclusivă. 7-8 sn, a (Substanță sau amestec de substanțe) care sub acțiunea unor factori termici ori mecanici are proprietatea de a se descompune brusc și violent cu dezvoltare mare de căldură, lumină și gaz, provocând o creștere mare a presiunii la locul exploziei Si: explozibil (3-4).

TIRAJ s.n. 1. Numărul de exemplare în care se tipărește o publicație periodică, o carte etc. ♦ Imprimare. ♦ Producția orară normală a unei mașini de tipar, exprimată în coli tipărite pe față. ♦ (Cinem.) Multiplicare, prin copiere, a unui film. 2. (Tehn.) Deplasare a unui gaz într-o conductă, datorită diferenței de presiune dintre cele două extremități sau dintre două secțiuni ale ei. 3. Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 4. Tragere a aerului în plămîni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. ♦ Efort inspirator în dispnee. [< fr. tirage].

GAZOMETRU s.n. 1. Aparat pentru măsurarea cantității de gaz care străbate o conductă. 2. Rezervor pentru înmagazinarea de gaze și de distribuire a lor sub presiune constantă. [< fr. gazomètre].

TIRAJ s. n. 1. număr de exemplare în care se tipărește o publicație periodică, o carte etc. ◊ producția orară normală a unei mașini de tipărit, exprimată în coli tipărite pe față. 2. (cinem.) multiplicare, prin copiere, a unui film. 3. deplasare a unui gaz într-o conductă datorită diferenței de presiune dintre cele două extremități sau dintre două secțiuni ale ei. 4. operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 5. tragere a aerului în plămâni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. ◊ efort inspirator în dispnee. (< fr. tirage)

HÉLIU (< fr. {i}; {s} gr. helios „soare”) s. n. Element chimic (He; nr. at. 2, m. at. 4,003, p. t. -272,2°C [la 25 at], p. f. -268,9°C) din familia gazelor nobile. Se găsește în cantitate foarte mică în atmosferă și în scoarța terestră (unde se formează ca urmare a dezintegrării elementelor radioactive). Incolor, inodor și insipid, ușor (al doilea după hidrogen), neinflamabil (folosit la umplerea baloanelor dirijabile). Se lichefiază mai greu decât toate gazele cunoscute. Este unicul element care, la presiuni normale, nu se solidifică nici la cea mai joasă temperatură. Se utilizează în sudura cu arc a unor metale, în tehnica criogenică, la diluarea oxigenului și a altor gaze folosite în anesteziile chirurgicale, în rezervoarele scafandrilor etc. H. lichid există sub două forme: H. I (între -268,9°C și -270°C) și, sub -270°C, H. II, bun conducător termic care prezintă și proprietatea de suprafluiditate. A fost descoperit (1868) în atmosfera gazoasă a Soarelui (unde are o mai largă răspândire și de unde îi provine și numele) de P. Janssen și J.N. Lockyer și a fost izolat de W. Ramsey (1895).

LOSCHMIDT [lóʃmit], Joseph (1821-1895), fizician și chimist austriac. Prof. univ. la Viena. Studii în domeniul fizicii moleculare; a dat prima evaluare a numărului de molecule dintr-un centimetru cub de gaz perfect la temperatura de 0°C și presiunea de 1 atm (numărul lui L.), egal cu 2,687 • 10¹⁹.

BAROSCOP, baroscoape, s. n. Aparat în formă de balanță, cu ajutorul căruia se demonstrează existența presiunii atmosferice și principiul lui Arhimede pentru gaze. – Din fr. baroscope.

COMPRIMA, comprim, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare; a presa. A comprima un gaz. ◊ Fig. O mînă era strîns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo. EMINESCU, N. 77. ◊ Fig. A împiedica să se manifeste, a înăbuși, a reprima. Brusc se oprește, comprimă în el mînia și continuă căutînd să fie calm. CAMIL PETRESCU, T. II 441. Să rîzi cînd ochiu-ți arde de plîns, și să plîngi cînd Comprimi cu greu surîsul pe buze fluturînd! MACEDONSKI, O. II 15. 2. (Cu privire la personalul unei întreprinderi, instituții etc.) A restrînge, a reduce; (impropriu, cu privire la o persoană) a pune în cadrul disponibil.

expansiune sf [At: BARASCH, I. N. 15/29 / V: (înv) esp~, espen~, (îvr) ~nzi~ / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr expansion, lat expansio, -onis] 1 Creștere a volumului unui sistem fizico-chimic. 2 Creștere a volumului unui gaz în urma încălzirii sau a scăderii presiunii Si: detentă. 3 Fenomenul de creștere a dimensiunilor unui organ sau a unei părți dintr-un organ. 4 Rezultatul expansiunii (3). 5 (Îs) ~a universului Teorie idealistă care concepe evoluția universului dintr-un atom primar, de origine divină, a cărui extindere a generat lumea. 6 Extindere a sferei de influență și a dominației economice a unui stat asupra altuia. 7 Acaparare de teritorii străine. 8 (Imp) Dezvoltare economică impetuoasă. 9 Răspândire, propagare a ideilor, a doctrinelor etc. prin câștigarea de noi adepți. 10 Extindere a domeniului de existență. 11 Amplificare a trăsăturilor distinctive. 12 (Fig) Însușirea de a fi expansiv (4). 13 (Fig) Exuberanță. 14 (Fig) Vioiciune.

suflantă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 41 / Pl: ~te / E: fr soufflante] Compresor pentru comprimarea, la presiuni joase, a aerului sau a altor gaze debitate în cantități mari, utilizat în special pentru alimentarea cu aer a cuptoarelor metalurgice sau, în industria chimică, la comprimarea gazelor.

BAROSCOP, baroscoape, s. n. Aparat în formă de balanță, cu ajutorul căruia se demonstrează existența presiunii atmosferice și aplicarea principiului lui Arhimede la gaze. – Din fr. baroscope.

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)

AJUTAJ REACTIV tub cu secțiune variabilă, aflat la partea finală a camerei de ardere al motorului de rachetă, în care energia cinetică este rezultatul căldurii fluidului de lucru puternic comprimat, accelerat continuu sub forma unui jet. Cel mai răspândit ajutaj reactiv este tip Laval cu o porțiune divergentă, în care viteza jetului este supersonică. Între cele două porțiuni există o zonă cu secțiune minimă, în care viteza jetului este egală cu viteza locală a sunetului – în condițiile unui gaz perfect, fără pierderi de căldură – numită colsonic sau secțiune critică. Raportul dintre presiunea în colul sonic și presiunea medie în secțiunea finală care definește expansiunea gazelor în A.R., se numește grad de destindere.

MOTOR organ de forță care propulsează aeronava și îi conferă o anumită viteză de zbor. Există motoare cu combustie internă, cu reacție, din cauciuc (compus din fire elastice care prin destindere pot învârti elicea unui aeromodel) etc. Motorul cu reacție, motor capabil să dezvolte o forță de propulsie prin evacuarea cu viteză a jetului reactiv în sens opus acestei forțe. Forța de tracțiune este o consecință a aplicării teoremei impulsului, valoarea ei fiind egală cu suma reacțiunilor forțelor care accelerează substanța evacuată din motor sau cu produsul dintre debitul masic al jetului și viteza în vid a acestuia. La aeronavele care zboară în atmosferă și nu în vid, forța reactivă este diminuată ca urmare a presiunii existente la nivelul secțiunii de ieșire a gazelor din motor, împiedicându-se destinderea gazelor în continuare. Motoarele reactive se pot împărți în: motoare aeroreactoare (în care jetul reactiv se formează prin arderea carburantului folosind aerul atmosferic și în motoare rachetă (care utilizează carburanți și comburanți depozitați la bordul aerospațial. Motorul cu reacție cu propergol lichid reglează forța de tracțiune automat prin program, din exterior sau din interior, acționând asupra debitului, coeficientul de amestec al componenților propergolului este menținut cât mai aproape de valoarea pentru care se obține un impuls specific maxim. Motorul cu reacție cu propergol solid reglează forța de tracțiune prin modificarea controlată a suprafeței de ardere a blocului de propergol, a cărei formă geometrică rezultă din programul de ardere prestabilit. Noțiunea de forță de tracțiune specifică sau viteza caracteristică se utilizează pentru aprecierea calitativă a propergolului. Motorul rachetă, motor cu reacție al cărui jet reactiv se formează ca urmare a proceselor termodinamice independente de mediul străbătut, forța de tracțiune crescând o dată cu micșorarea densității mediului. Tracțiunea motorului rachetă este egală cu produsul dintre debitul masic al gazelor din jetul reactiv și viteza de evacuare a acestuia din motor. În aeronautică se folosesc motoare rachetă cu propergoli solizi în calitate acceleratoare de start în faza de decolare a avioanelor de pe portavioane sau a avioanelor cu greutate mare. În astronautică motoarele cu combustibili lichizi (criogenici) au cunoscut o mare dezvoltare. Există motoare rachetă de mai multe tipuri: chimice, nucleare, cu plasmă, ionice, fotonice și termosolare.

BAROSCOP, baroscoape, s. n. Aparat în formă de balanță, cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice și aplicarea principiului lui Arhimede la gaze și vapori. – Fr. baroscope (< gr.).

RÓCĂ (< fr.) s. f. (PETROGR.) Material constitutiv al unei formații naturale parte integrantă a scoarței terestre. Se prezintă, în general, sub formă de agregate alcătuite din unul sau mai multe minerale. R. iau naștere în urma variatelor procese geologice. În funcție de geneza lor, se deosebesc: a) r. eruptive sau magmatice, formate prin consolidarea maselor topite de silicați în interiorul scoarței (r. intruzive, r. plutonice) ori pe suprafața ei (r. efuzive, r. vulcanice); b) r. sedimentare, rezultate prin depunerea materialelor de dezagregare și de alterare a rocilor de pe suprafața scoarței, transportate sub acțiunea vântului, a ghețarilor, a apelor curgătoare și a mării (r. clastice), sau formate prin precipitare chimică, în ape marine, lacustre sau de izvoare (r. de precipitare), prin intermediul organismelor (r. biogene) ori prin acumulare pe loc a materialului insolubil rezultat din alterarea rocilor (r. reziduale); c) r. metamorfice, născute prin transformarea rocilor preexistente în condiții de temperatură ridicată (r. de contact) sau în condițiile unei intense dislocații a zonelor mobile ale scoarței Pământului (r. cristalofiliene) și r. cataclastice. R. sunt caracterizate prin compoziția mineralogică, structură (gradul de cristalizare, mărimea cristalelor) și textura lor (dispoziția în spațiu a mineralelor componente). Aceste elemente fundamentale pentru identificarea r. se pot stabili în unele cazuri cu ochiul liber, dar în mod curent se recurge la examenul microscopic. Pentru studiul mai complet al r. se apelează și la analiza chimică, la determinarea proprietăților tehnologice etc. În afară de interesul științific general al cercetării R., studiul acestora prezintă importanță practică deosebită, deoarece ele însele constituie uneori substanțe minerale utile sau conțin astfel de substanțe, formate fie o dată cu ele, fie mai târziu. – R. utilă, rocă folosită în industrie. R.u. pot fi materiale de construcție (ex. marmură, granit, andezit, bazalt), materiale abrazive (ex. piatra ponce, gresia, șmirghelul etc.), materii prime ceramice (ex. argila refractară), materie primă pentru fabricarea cimentului (ex. marne, calcare), materiale cu felurite întrebuințări industriale (ex. piatra litografică, creta, diatomitul etc.). – R.-mamă de petrol = rocă argiloasă, marnoasă, silicioasă sau calcaroasă, rezultată în urma consolidării unor sedimente bogate în substanțe organice, prin transformarea cărora, în condițiile unui bazin marin cu ape de fund lipsite de oxigen, au luat naștere bitumine (gaze, petrol, asfalt etc.). În anumite condiții de presiune și de temperatură, r.m. de p. s-a compactizat și a cedat o parte din petrolul și din gazele pe care le conținea rocilor poroase înconjurătoare, care au devenit astfel roci-magazin sau roci-colectoare. În România se întâlnesc cu caracter r.m. de p. în Silurian (șisturi cu graptoliți în Dobrogea), Liasic (șisturi bituminoase în Banat), Cretacicul inferior (seria șisturilor negre din flișul Carpaților Orientali), Oligocen (șisturi disolitice, menilite, marne albe bituminoase în Carpații Orientali) și în Neogen (marne, șisturi cu radiolari în zona precarpatică și în Transilvania). (PEDOL.) R. parentală = rocă pe care s-a format erofilul de sol sau din care a provenit materialul pe care s-a format solul. Din. r.-mamă de sol, r. de solidificare.

BAROSCOP, horoscoape, s. n. Aparat în formă de balanță, cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice și aplicarea principiului lui Arhimede la gaze și vapori.

GAZ², gaze, s. n. 1. Nume generic dat acelor corpuri fluide care, din cauza coeziunii moleculare foarte slabe, iau forma și ocupă volumul oricărui recipient în care sînt introduse. Gaz inflamabil. Gaze de mină. ▭ Gazele nu au nici o coeziune și sînt foarte compresibile. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 10. ◊ Gaz aerian (sau de iluminat) = gaz obținut prin distilarea huilei la temperaturi înalte; se transportă prin conducte și se întrebuințează la încălzit și la iluminat. O casă de București... cu un felinar de gaz aerian la trotuar. BASSARABESCU, V. 127. Gaz lichefiat = gaz obținut în rafinăriile de petrol și păstrat în stare lichidă în butelii de presiune; se întrebuințează ca combustibil casnic. V. aragaz. Gaze naturale = nume dat gazelor combustibile care emană din pămînt mai ales în regiunile petrolifere; sînt formate în cea mai mare parte din metan, pot fi transportate prin conducte și se întrebuințează ca combustibil, ca materie primă pentru fabricarea negrului de fum etc. 2. (De obicei la pl., adesea determinat prin «de luptă» sau «de război») Nume dat unor substanțe gazoase sau unor aerosoli asfixianți ori toxici, folosiți în războaie de unele armate beligerante. Dogoarea văratică a soarelui pătrunde usturător, ca un gaz de război. SAHIA, N. 29. 3. (La pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 4. Nume dat în mod impropriu unui produs lichid al țițeiului, întrebuințat ca combustibil în lămpi; petrol lampant. N-ai vîndut tu mîl amestecat cu gaz și spuneai că-i o păcură nouă... CAMILAR, TEM. 56. Da de ce nu aprinseși lampa, mamă? ori nu mai e gaz? REBREANU, R. I 206. Irina aprinse o lampă cu gaz cît o tărtăcuță de mare. BUJOR, S. 106. ◊ Expr. (Familiar) Doar n-am băut gaz ca să... = doar n-am înnebunit, nu mi-am pierdut mințile ca să... A arde gaz sau a arde gazul degeaba = a pierde vremea de pomană, a nu face nimic.Dacă mai arzi mult gaz pe-aici, n-ai s-ajungi la ferma ta nici săptămîna viitoare. V. ROM. mai 1954, 44.

baroscop sn [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ I 163 / Pl: ~oape / E: fr baroscope] (Fiz) Aparat sub formă de balanță, cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice și aplicarea principiului lui Arhimede la gaze.

elastic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F.^v/11 / V: (reg) ~tric / Pl: ~ici, ~ice / E: fr élastique, it elastica, lat elasticus] 1 a (Fiz; înv; îs) Forță (sau putere ori, iuz virtute) ~ă Presiune exercitată asupra pereților unui recipient închis de gazele sau de vaporii din interior atunci când acestea sunt expuse unei acțiuni de comprimare sau ca urmare a dilatării lor. 2 a (Fiz; d. unele obiecte) Care are proprietatea de a- și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat Si: flexibil. 3 a Care este făcut dintr-un material elastic (2). 4 a Care se îndoaie cu ușurință (fără să se frângă) Si: flexibil, mlădios. 5 a (Atm; d. țesutul conjunctiv) Care este format din fibre elastice (4). 6 a (D. ființe, corpul lor, părți ale corpului lor) Suplu. 7 a (D. mers) Care arată agilitate. 8 a (Fig; d. firea, manifestările etc. ale oamenilor) Care se poate adapta ușor împrejurărilor. 9 a (D. oameni) Care dovedește mobilitate. 10 a (Fig) Care poate fi interpretat în mod diferit. 11 a (Fig) Care poate fi folosit cu accepții diferite. 12 a (Prt; d. conștiință) Care dă dovadă de lipsă de principii morale ferme. 13 sn (Îvr; lpl) Arcuri. 14 sn Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcat în fire textile și folosite la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte Si: (pop) gumilastic, gumă.

insuflat, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 124 ²/2 / V: (înv) în~ / Pl: ~ați, ~e / E: insufla] 1 (D. gaze, vapori, pulberi) Care a fost introdus sub presiune în interiorul unui spațiu închis. 2 (D. sentimente) Provocat². 3 (D. idei) Sugerat. 4 Însuflețit. 5 Inspirat.

îmbuteliat, ~ă a [At: MDA ms / P: ~li-at / Pl: ~ați, ~e / E: îmbutelia] 1 (D. un recipient) Umplut sub presiune, apoi închis ermetic. 2 (D. un lichid, un gaz) Introdus în recipiente închise ermetic.

trompă¹ sf [At: AR (1829), 175¹/11 / V: (îvr) ~mbă / Pl: ~pe / E: fr trompe, it tromba] 1 (Înv) Trompetă (1). 2 (Îvr) Corn¹ de vânătoare. 3 (Fam) Claxon. 4 (Pan) Organ muscular tubular provenit mai ales din dezvoltarea musculaturii nărilor care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat Si: (îvr) trombă¹ (5). 5 (Pan) Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate și la insecte (care servește la supt) Si: (îvr) trombă¹ (6). 6 (Atm; îs) ~pa lui Eustache (sau Eustah), ori (rar) ~pa urechii Canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe Si: (îvr) trompeta (4) lui Eustache, trâmbița (9) lui Eustaș. 7 (Atm; șîs ~ uterină) Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar Si: oviduct, (îvr) trompeta (3) mătricei. 8 (Teh; șîs ~ de apă) Dispozitiv folosit în scopul realizării vidului prin antrenarea gazului de către o vână de apă sub presiune. 9 (Îvr; șîs ~mbă de vânt) Tub (de pânză sau de metal) prin care se ventilează încăperile de jos ale unui vapor. 10 (Înv; îs) ~mbă de zgură Canal pentru evacuarea zgurii. 11 (Aht) Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular.

baroscóp s.n. Aparat în formă de balanță, cu care se evidențiază existența presiunii atmosferice și aplicarea principiului lui Arhimede la gaze. • pl. -oape. /<fr. baroscope.

DECOMPRESIUNE proces de scădere rapidă a presiunii statice din cabina unei aeronave datorită pierderilor de gaze cauzate de lipsa etanșeității. Decompresiunea este asociată creșterii volumului de gaze în organism provocând paliditate, amețeli, dureri articulare, transpirație abundentă, traumatisme pulmonare și accidente cardio-vasculare.

gaz¹ sn [At: MDT / Pl: ~e, și (înv) ~uri / E: fr gaz] 1 Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, ușor deformabile și expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care-l au la dispoziție. 2 Amestec de substanțe gazoase întrebuințat drept combustibil. 3 (Îs) ~ aerian (sau de iluminat) Gaz obținut în mod artificial prin distilarea la temperaturi înalte (900°-1000°) a huilelor și folosit, după epurare, pentru încălzit și iluminat. 4 (Îs) ~e naturale Gaze combustibile acumulate în pământ în urma unor procese naturale. 5 (Îs) ~ metan (sau de baltă) Gaz natural inflamabil care conține metan în proporție de până la 99%. 6 (Îs) ~ de lemn Gaz obținut prin distilarea uscată a lemnului, care se folosește drept combustibil (și în motoarele cu explozie). 7 (Îs) ~ ideal (sau perfect) Gaz ipotetic extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune și volum rămâne constant la orice temperatură. 8 (Îoc cu gaz ideal) Gaz obișnuit care se găsește în natură și nu se comportă conform legii gazelor perfecte. 9 Petrol rafinat. 10 (Pfm; îe) (Doar) n-am băut ~ (Doar) n-am înnebunit. 11 Lampă primitivă cu gaz. 12 (Îs) ~ lichefiat Amestec de gaze combustibile ușor lichefiabile, obținut prin extragerea directă din gaze de sondă sau prin distilare din unele produse petroliere, păstrat în stare lichidă în butelii. 13 (Îs) ~ nobil Fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerția lor chimică. 14 (Îs) ~ solid Combinație solidă de molecule de gaz metan și apă, care se găsește în special în zonele unde pământul este înghețat până la mari adâncimi. 15 (Lpl; șîs ~e toxice de luptă) Substanțe gazoase toxice sau asfixiante folosite în război. 16 (Lpl) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 17 (Îe) A arde ~ (sau ~ul) degeaba A nu face nimic.

MANOMÉTRU (< fr. {i}; {s} gr. manos „rarefiat” + metron „măsură”) s. n. Instrument de măsură a presiunii fluidelor sau a diferenței de presiune, bazat pe deformarea unei piese elastice, pe diferența de nivel a unei coloane de lichid (mercur, alcool, apă etc.), într-un tub de sticlă (adesea în formă de U), pe modificarea conductibilității electrice sau termice a gazelor etc. M. sunt folosite și în medicină pentru măsurarea presiunii arteriale sau intracardiace, a presiunii lichidului cefalorahidian etc.

PÓMPĂ¹ (< fr.; cuv. olandez) s. f. Mașină de forță generatoare sau aparat care servește la deplasarea sau/și comprimarea unui fluid. După natura fluidului se deosebesc: p. hidraulice și p. pneumatice. P. hidraulice deplasează lichidele prin aspirație, în general, de la un nivel inferior și le refulează la un nivel superior. Ele pot fi cu piston, cu rotor, cu membrană, cui palete etc. P. pneumatice deplasează gazele sau/și le comprimă într-un spațiu închis (compresor) sau le aspiră dintr-un spațiu închis (ex. p. de vid). ◊ P. de adâncime = a) p. cu unul sau mai multe rotoare folosită la pomparea apei din puțuri adânci (ex. p. submersibilă care se introduce sub pânza de apă); b) p. cu piston introdusă în gaura de sondă sub nivelul lichidului, folosită la pomparea țițeiului (când presiunea stratului este insuficientă pentru a asigura ridicarea țițeiului la suprafață). ◊ P. de injecție = p. cu piston folosită la motoarele cu ardere internă (în special la motoarele Diesel), pentru introducerea sub presiune a combustibilului în cilindrii motorului. P. de i. folosite la automobilele moderne realizează presiuni de peste 2.000 atm. (2 x 10⁸ Pascali) li, comandate de un calculator, efectuează până la 5 injecții la fiecare cursă a pistonului. ◊ P. de vid = p. destinată producerii, într-un spațiu închis, a unei presiuni inferioare presiunii atmosferice. Pot fi p. mecanice (cu rotor, cu palete etc.) sau p. de difuzie (bazate pe difuzia într-o vană de vapori a moleculelor gazului din recipientul vidat), p. cu getter, care pot realiza presiuni de până la 10-{10} mm Hg (1,3332 x 10^-8 Pascali) etc.

Mariotte m. fizician francez, autorul legii ce-i poaită numele, adică că o massă de gaz la o temperatură constantă variază în mod invers cu presiunea exercitată asupra ei (1620-1684).

INSUFLAȚIE ~i f. Metodă de tratament medical sau de diagnosticare constând în introducerea sub presiune a unei substanțe sub formă de vapori sau a unui gaz într-o cavitate a organismului. [G.-D. insuflației; Sil. -su-fla-ți-e] /<fr. insufflation, lat. insufflatio, ~onis

CAMERĂ s.f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Muzică de cameră = compoziție muzicală făcută pentru un număr redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamănă cu o încăpere, cu o odaie. ◊ Cameră obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; cameră fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură; cameră de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune și care se așază pe roată sub anvelopă; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentară constituită; instituție parlamentară. [< it. camera].

permanent, ~ă [At: NEGULICI / V: (reg) păr~, pir~ a / Pl: ~nți, ~e / E: fr permanent] 1 a Care există un anumit interval de timp sau veșnic, fără a se schimba și fără a se întrerupe Si: constant, necontenit, neîntrerupt, stabil, statornic. 2 a Care se desfășoară sau se repetă fără întrerupere Si: necontenit, neîntrerupt. 3 a (Îs) Ondulație ~ă Ondulație a părului făcută printr-un procedeu special pentru a se menține multă vreme. 4-5 sn (Procedeu prin care se obține o) ondulație permanentă. 6-7 sn, a (Șîs păr ~) (Păr) care a fost ondulat prin acest procedeu. 8 a (D. instituții, organizații etc. sau persoane care le reprezintă; îoc provizoriu) Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. 9 a (D. salariați; îoc zilier) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților angajați în schemă. 10 a (Îs) Armată (sau, înv, oștire, oaste) ~ă Armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. 11 a (În vechea armată; îoc cu schimbul) Care presta serviciul militar fără întrerupere. 12 a (Chm; d. gaze) Care își conservă starea la toate temperaturile și sub toate presiunile.

* GAZOMETRU (pl. -tre) sn. 1 📻 Cilindru de tablă de fier, de un mare diametru, care servește să înmagazineze gazul de luminat fabricat de o uzină și să-i dea o presiune regulată în timpul combustiunii lui (🖼 2322) ¶ 2 Aparat care arată cantitatea de gaz de iluminat întrebuințată într’un local, contor (👉 🖼 1438) [fr.].

PROPERGOL amestec de substanțe capabil de reacții chimice puternic exoterme, utilizat în motoarele-rachetă (v.), energia potențială chimică este transformată în căldură în camera de combustie de unde produsele de ardere – propulsantul (v.), se destind și se accelerează în ajutajul reactiv asigurând forța de tracțiune a motorului. Propergolul poate fi solid, lichid sau hibrid, fiind alcătuit, în general, din comburant și carburant (v.). Propergolul motoarelor rachetă are următoarele caracteristici: densitate (exprimă raportul debitelor volumetrice ale carburantului și comburantului în camera de ardere, influențând randamentul propergolului și definind dimensiunile rezervoarelor acestuia; depinde de coeficientul de amestec), puterea calorică (pentru un anumit coeficient de amestec, de a cărei valoare depinde impulsul specific al motorului rachetă fiind de (1-2) • 10³ Kcal/Kg pentru propergoli solizi, de (1,5-3) • 10³ Kcal/Kg pentru hibrizi, compuși din metale sau metaloizi și oxigen sau fluor), stabilitate termică (definește conservabilitatea compoziției chimice a propergolului la temperaturi ridicate), temperatura de ardere/frânare (la care propulsantul părăsește camera de combustie, măsurată în zona mediană a jetului reactiv, ce depinde de natura propergolului, de coeficientul de amestec, de presiunea din camera de combustie etc), gradul de combustie (reprezentat prin procesul în care propergolul se transformă complet în produse de ardere), presiunea arderii (din colul ajutajului, utilă în calculul vitezei de evacuare a gazelor arse), viteza de evacuare (definită prin valoarea medie a particulelor componente ale jetului reactiv în secțiunea de ieșire din ajutaj, de care depinde valoarea impulsului specific). În funcție de numărul substanțelor componente există propergol: monocomponenți (oxigen-hidrozină, fluorină-amoniac, tetraoxid de azot-petrol) și multicomponenți (oxigen-hidrogen-beriliu, fluor-hidrogen-litiu). Propergolii solizi pot fi sub formă de: pulberi, pastă, brichete, componenți formând o substanță activă omogenă sau eterogenă. În propergolii omogeni substanța de bază este nitroceluloza, dizolvată în solvenți ușor volatili (nitroglicerina) cu aditivi (oxizi minerali, pulberi metalice, rășini) pentru stabilizare, plastifiere etc. Acești propergoli asigură impulsuri specifice ridicate 180-230? pentru grade de destindere în ajutajul reactiv de până la 40. Propergoli solizi eterogeni sunt mai răspândiți și constau din amestecuri de propergoli solizi omogeni, în general comburantul solid (nitrat de amoniu, perclorat de potasiu) foarte fin fragmentat este amestecat cu carburantul lichid (asfalturi, bitumuri, poliesteri, uretani, cauciucuri naturale, polietilene, rășini etc.) având rol de liant. Acești propergoli sunt în general elastici, rezistenți la eforturi mecanice, cu alungiri reduse, cărora prin adăugarea unor compuși nitro și pulberi metalice li se îmbunătățesc proprietățile fizico-chimice și energetice cât și impulsul specific. Există și propergoli gelatinoși, metastabili sau semilichizi. Propergolii lichizi sunt frecvent utilizați datorită posibilității de reglare a debitului lor; ei trebuie să nu prezinte pericol de explozie la stocare și manipulare, să aibă toxicitate redusă, stabilitate chimică, compatibilitate cu materialele utilizate în aviație, iar tehnologia de fabricație să fie simplă. Propergolii lichizi sunt compuși din diferiți comburanți (acid azotic, acid percloric, oxizi de azot, oxid de fluor, oxigen, ozon, tetranitrometan) și carburanți (aerozină – 50, alcoli, amoniac, anilină, borani, dietilamină, dimetilhidrazină asimetrică, metilhidrazină, hidrazină, hidrocarburi, hidrogen, nitrometan, terebentină, petrol, xilidină). Sin. propelant.

A EVACUA ~ez tranz. 1) (spații, localități, regiuni, imobile etc.) A părăsi în masă din necesitate sau prin ordin. 2) (răniți, bolnavi etc.) A transporta din teatrul operațiilor militare în spatele frontului. 3) (trupe militare) A scoate, din motive tactice sau sub presiunea inamicului, dintr-o regiune sau dintr-o localitate deținută anterior; a retrage. 4) (gaze, apă, reziduuri etc.) A elimina printr-o operație specială. 5) (fecale) A elimina din intestine. [Sil. -cu-a] /<fr. évacuer, lat. evacuare

A PUFNI ~esc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufăi. ◊ ~ în (sau de) râs a izbucni în râs. 2) (despre mașini) A evacua brusc și cu putere aburi, gaze sau fum, producând un zgomot caracteristic. 3) A ieși cu zgomot de sub presiune. /puf + suf. ~ni

REACTÓR (< fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

* GAZOS adj. 1 De natura gazului, care se prezintă în stare de gaz ¶ 2 Se zice despre anumite băuturi încărcate cu gaz în disoluțiune: limonadă gazoasă; apă gazoasă, acid carbonic disolvat în apă sub presiunea a 4-5 atmosfere [fr.].

A EXPLODA ~ez 1. intranz. 1) (despre explozii, proiectile, gaze etc.) A produce explozie. 2) (despre instalații, substanțe explozive) A se sfărâma sub acțiunea presiunii interne; a sări în aer. 3) (despre vulcani) A erupe brusc. 4) fig. (despre persoane) A interveni brusc și violent într-o discuție; a izbucni. 2. tranz. (bombe, proiectile etc.) A face să producă explozie. [Sil. ex-plo-da] /<lat. explodere

SIFON ~oane f. 1) Tub în formă de U, folosit pentru trecerea unui lichid de la un nivel superior la un nivel inferior. 2) Butelie în care se păstrează sub presiune apa gazoasă. 3) Piesă montată pe o conductă de canalizare pentru a împiedica ieșirea gazelor din canal în încăpere. 4) Aparat pentru spălarea și dezinfectarea unor cavități ale corpului (nas, gură etc.). 5) Organ de locomoție în formă de tub la unele moluște marine. /<fr. siphon, lat. sipho, ~onis, germ. Siphon

ARDERE combinare intensă, rapidă și cu degajare de căldură a unui carburant (v.) cu un comburant (v.) în camerele de ardere (v.) ale motoarelor cu reacție (v.) având drept scop obținerea forței reactive. Viteza de ardere depinde de: temperatura de ardere, proprietățile fizico-chimice ale substanțelor combinate în procesul de ardere etc. La motoarele aeroreactive în scopul măririi temperaturii de ardere și implicit a forței de tracțiune se introduce aer secundar preîncălzit prin trecerea acestuia peste părțile calde ale motorului. Înainte ca gazele de reacție să fie evacuate din motorul cu reacție, uneori este introdusă sub presiune o cantitate de carburant suplimentar, care arde în combinație cu oxigenul existent. Acest procedeu poartă numele de ardere suplimentară sau postcombustie (v.) și conduce la mărirea forței de tracțiune a motorului. A. suplimentară, postcombustie (v.)

inhalator sn [At: DA ms / Pl: ~oare / E: inhala + -tor] 1 Aparat pentru inhalații. 2 Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații nonnale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 3 Stabiliment, în stațiile termale, în care pacienții sunt expuși vaporilor, gazelor și emanațiilor ce se degajă din izvoare.

îmbutelia vt [At: DEX² / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr embouteiller] 1 A umple sub presiune o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. 2 (C. i. un lichid, un gaz) A introduce în recipiente închise ermetic.

VIVACITATE s.f. 1. Vioiciune, agerime. 2. (Rar) Violență, impulsivitate. 3. (Fiz.) Cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. 4. Strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. [Cf. fr. vivacité, lat. vivacitas].

cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).

VIVACITATE s. f. 1. vioiciune, agerime. 2. promptitudine. 3. (fiz.) cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. 4. strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. (< fr. vivacité, lat. vivacitas)

GAZOMETRU, gazometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară cantitatea de gaz (mai ales gaz de iluminat sau gaz metan) care trece printr-o conductă. 2. (Învechit) Rezervor în care se înmagazinează gazul înainte de a fi folosit și din care este distribuit apoi consumatorului, la o presiune regulată.

CRACARE s. f. Procedeu (întrebuințat în industria petrolului) constînd din tratarea, la temperaturi și presiuni înalte, a hidrocarburilor grele din motorine, asfalturi, păcuri etc. pentru a obține hidrocarburi ușoare (gaze, benzine etc.), care au valoare mai mare.

vivacitate sf [At: HELIADE, D. J. 21/7 / E: fr vivacité, lat vivacitas, -atis] 1 Vitalitate care se manifestă prin rapiditate și ușurință în mișcări Si: (îvr) viețuime. 2 (Îvr; pan) Rapiditate. 3 (Fig; rar) Înflăcărare. 4 (Fig) Însuflețire a expresiei, a gesturilor etc. 5 (Fig) Expresie plină de vioiciune a stilului unei opere literare. 6 (Rar) (Rar) Vehemență (1). 7 (Liv) Perspicacitate. 8 (Rar) Intensitate a culorilor. 9 Vioiciune a tempoului unei bucăți muzicale. 10 (Pex) Rapiditate a ritmului versurilor. 11 (Teh) Caracteristică a unei pulberi exprimată prin cantitatea de gaze degajată, în unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiunea de o atmosferă.

vivacitate s.f. 1 Însușirea de a fi vivace; vioiciune, agerime, sprinteneală (în mișcări, în reacții, în comportament). Deprimații ajung abia către seară la maximum de vivacitate (RALEA). 2 Rapiditate, însuflețire, vioiciune a tempoului unei bucăți muzicale, ext., a ritmului unor versuri. 3 Agerime a minții; perspicacitate, subtilitate. Ca gazetar, el avea vivacitate (PER). 4 Strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. 5 (fiz.) Cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. • /<fr. vivacité, it vivacità, lat. vivacĭtas, -atis.

tiraj sn [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e / E: fr tirage] 1 Număr de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. 2 Imprimare. 3 (Mai ales d. publicații periodice; îla) De (sau cu) (mare) ~ Care apare într-un număr mare de exemplare. 4 Producție orară normală a unei mașini de tipărit. 5 Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentrua asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 6 Circulația aerului carburant și a gazelor de ardere într-o instalație de încălzire cu focar (sobă, cuptor industrial etc). 7 Diferența de presiune prin care se asigură tirajul (6). 8 Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 9 Tragere a aerului în plămâni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. 10 Efort inspirator în dispnee.