MATERIAL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitate a mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii și a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

VOLNICI vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

MATERIAL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

MATERIAL², -Ă, materiali, -e, adj. 1. Care e alcătuit din materie, care aparține realității obiective, existînd independent de conștiință și în afara ei. În viața societății, ca și în natură, factorul material constituie elementul prim și hotărîtor, iar ideile, conștiința constituie factorul derivat, secund. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608. ◊ Cultură materială = totalitatea bunurilor create de societate într-o perioadă istorică dată. ♦ Palpabil, concret, real. Istoria nu se scrie numai pe baza amintirilor personale, ci și pe baza documentelor materiale. CAMIL PETRESCU, O. II 414. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, care se referă la trai, la întreținerea vieții. Comori materiale sau frumuseți alese îl lasă... indiferent! MACEDONSKI, O. I 260. Soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. EMINESCU, N. 77. Omenirea va urmări în această lume și altceva decît satisfacerea trebuințelor materiale. GHICA, A. 176. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. Pronunțat: -ri-al.

volnici vb. v. ACCEPTA. ADMITE. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONCEPE. DEZROBI. ELIBERA. EMANCIPA. FORȚA. FRĂMÎNTA. ÎNGĂDUI. LIBERA. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. PERMITE. RĂBDA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

TEHNICĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor și a mijloacelor de muncă, perfecționate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obținerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee și deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a mașinilor, mecanismelor și aparatelor aflate în întrebuințare. ◊ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forțele armate ale unei țări. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

carnet sn [At: ȘTEFĂNESCU, C. 44 / Pl: ~e / E: fr carnet] 1 Caiet de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. 2 Act, document în formă de carnet (1), care atestă apartenența posesorului la o anumită organizație, asociație etc. 3 (Îs) ~ de muncă Document (în formă de carnet (1)) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (locul și vechimea în muncă) și care servește acestuia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.) Si: carte de muncă. 4 (Îs) ~ de cecuri Instrument de operații bancare care permite efectuarea plăților fără a lucra cu bani.

ÎNVOI, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A face cu cineva o învoială, a ajunge la o înțelegere, a cădea de acord. Dar, ca să nu mai știe satul, Putem ușor a ne-nvoi: Tu lasă-n pacoste vînatul, Căci eu renunț de-a pescui. COȘBUC, P. II 175. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși... se învoiră apoi a amîna pentru cîtăva vreme moartea unora dintr-înșii. BĂLCESCU, O. II 259. 2. Refl. A fi de aceeași părere cu cineva, a se declara de acord cu ceva, a accepta, a primi, a consimți la ceva. E mulțumit că alde fiică-sa s-au învoit îndată cu planul lui. SP. POPESCU, M. G. 47. Tu nu te-nvoi la nimic, numai la aceste. RETEGANUL, P. III 16. Ei bine, dacă este așa, mă învoiesc! ISPIRESCU, L. 273. Nu ne putem învoi cu [terminațiile] -ciune și cu -iune. NEGRUZZI, S. I 348. 3. Refl. reciproc. A se avea bine, a trăi în bună înțelegere, a se împăca cu cineva. Să-i dau ajutor, că tare i-e greu și de loc nu se învoiește cu celelalte fete. REBREANU, R. I 92. Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. ISPIRESCU, la TDRG. 4. Refl. A se tocmi, a se angaja. Ia bani, cu cît se învoiește, și se duce și el după Chirică. CREANGĂ, P. 160. 5. Tranz. (În orînduirea burghezo-moșicrească) A face o învoială agricolă. Noi toți te rugăm a învoi oamenii după cum cer ei, să nu ne mai sugrumați în pragul primăverii ca alți ani. DUMITRIU, N. 46. ◊ Refl. Vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. SANDU-ALDEA, D. N. 229. 6. Tranz. (Învechit și regional, construit cu dativul; complementul indică lucrul permis) A acorda (cuiva) ceea ce cere, a da voie, a face voia cuiva, a permite, a îngădui, a aproba. Cinstesc pe socrul cel mare c-o oca sau două de rachiu, pentru a le învoi a da parul la pămînt. SEVASTOS, N. 280. Spînul... cheamă pe Harap-Alb de față cu dînsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală ca în tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său. CREANGĂ, P. 231. Deci, învoiască acum măria-ta lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. ALECSANDRI, T. II 91. ♦ A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la locul de muncă.

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într’un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s’a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s’ar fi făcut a mĭerge. – Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr’un loc într’altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n’a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis?

PSIHOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. (În sens larg) Aplicarea psihologiei în studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (în sens strict) ansamblu de procedee științifice sau teste care permit aprecierea relațiilor psihice și motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul și, respectiv, timpul de reacție motrică; p. este utilizată în vederea orientării indivizilor către o profesie sau a selectării candidaților pentru o funcție dată și, în mod sistematic, la încorporarea recruților.

MESERIE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

MESERIE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

CRONOMETRU, cronometre, s. n. Ceasornic prevăzut cu un mecanism special care permite măsurarea timpului pînă la fracțiuni de secundă și care se folosește la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri etc.

*EXCES (pl. -ese) sn. 1 Ceea ce trece peste măsura obicinuită: viața lui Eminescu, adînc sdruncinată de un lung ~ de muncă și de suferințe VLAH. ¶ 2 ~ de putere, greșala unui funcționar care face ceea ce atribuțiunile lui nu-i permit să facă ¶ 3 Necumpătare: face ~ de băuturi spirtoase ¶ 4 pl. Violențe, maltratări [fr.].

carte sf [At: COD. VOR. 38/5 / V: (înv) ~tă / Pl: cărți / E: lat charta, cf fr carte] 1 (Îvp) Scrisoare. 2 (Îvp; spc) Scrisoare de recomandare. 3 (Îvp; îs) ~ de cărat Act de transport Cf foaie de parcurs. 4 (Îvp; îs) ~ albă Hârtie (albă) de scris. 5 (Îvp) Ordin scris, emis de o autoritate (domnească). 6 (Îvp) Act scris Si: document. 7 (Îvp) Dovadă. 8 (Îvp; îe) Ai ~, ai parte Dacă ai act de proprietate asupra unui bun, ți se recunoaște dreptul de stăpân. 9 (Pex; îae) Ai învățătură, cunoștințe, poți reuși în viață. 10 (Îvp; îs) ~ de judecată Sentință judecătorească (scrisă). 11 (Îvp; îs) ~ deschisă, de obștie Publicație. 12 (Înv; îs) ~ cu limbă de moarte Testament. 13 (Bis; înv; îs) ~ de blestem sau de afurisenie Scrisoare din partea unui arhiereu, prin care una sau mai multe persoane, sub amenințarea anatemei, sunt obligate să mărturisească adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu. 14 (Înv; îs) ~ de lăsăciune Sentință de divorț. 15 (Înv; îs) ~ de voie veghiată Permisiune de a merge undeva și a se întoarce Si: permis de liberă trecere. 16 Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. 17 (Îs) ~ albastră (sau albă, neagră etc.) Publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. 18 (Îe) A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) ~ A vorbi ca un om învățat. 19 (Îae) A vorbi așa cum trebuie, cum se cuvine. 20 (Îae) A face caz de erudiția sa Si: a fi pedant. 21 (Îe) A se pune (cu burta) pe ~ A se apuca (serios) de învățat. 22 (Îs) Om de ~ Cărturar. 23 (Îe) Cum scrie la ~ Așa cum trebuie, cum se cere. 24 (Înv; îs) ~a cântecelor Cântarea cântărilor. 25 (Înv; îs) ~a neamului Genealogie. 26 (Îvp; îs) ~ de școală Manual. 27 (Îs) ~ de bucate Carte (16) care conține rețete de mâncăruri. 28 (Pop; îs) Din ~ Ornament cusut pe ie, nedefinit mai îndeaproape. 29 Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 30 (Fig) Cunoștințe de scriere și citire Si: învățătură. 31 (Fig) Erudiție. 32 (Îe) A nu ști boabă de ~ A nu ști să scrie și să citească. 33 (Îe) A fi tobă de ~ A fi foarte învățat, erudit. 34 (Înv; îs) Sfânta ~ Biblia. 35 Registru. 36 (Finanțe; îs) ~a depunerilor spre fructificare Registru mare în care banca ține evidența deponenților. 37 (Iuz; îs) ~ de gir Cont de gir. 38 (Urmat de prepoziții introduse prin prepoziția „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. 39 (Îs) ~ de muncă Carnet de muncă. 40 Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (~ poștală), ca permis de intrare la bibliotecă (~ de intrare), indicând numele, profesiunea, adresa etc. unei persoane (~ de vizită) etc. 41 (Șîs ~ de joc) Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. 42-43 (Îe) A da cărțile pe față A-și arăta gândurile sau planurile. 44 (Îae) A spune adevărul (după ce mai întâi a încercat să-l ascundă). 45 (Îe) A-(și) juca ultima ~ A face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. 46 (Îe) A juca ~a cea mare A depune toate eforturile și a se avânta, cu toate riscurile, într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. 47 (Îe) A da în cărți A încerca să ghicești viitorul cu ajutorul cărților (41) de joc. 48 (Nob) Stomacul al treilea al rumegătoarelor, a cărui cavitate interioară este îmbrăcată în membrană.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținînd documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decît un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească. – Lat. charta.

MECANIZÁRE (< mecaniza) s. f. Introducere și folosire a mașinilor, aparatelor etc. pentru executarea unor operații, activități productive sau neproductive, în scopul de a înlocui ori de a face mai eficientă munca fizică sau intelectuală a omului sau de a substitui munca animalelor. Începuturile m. sunt legate de revoluția industrială, de trecerea la producția mașinistă. M. constituie, în condițiile contemporane, o direcție principală a progresului tehnic. O treaptă superioară a m. o constituie automatizarea. ◊ Mecanizarea agriculturii = introducerea și folosirea tractoarelor și a altor mașini agricole în procesul de producție agricol, în scopul înlocuirii tracțiunii animale și a muncii umane, a creșterii producției și productivității, a utilizării judicioase a suprafețelor agricole, a efectuării lucrărilor de îmbunătățiri funciare etc. M. a. a permis reducerea populației active din agricultură, în țările dezvoltate, de la 75-85%, la sfârșitul sec. 19, la 2-5% la sfârșitul sec. 20.

liber, -ă adj., s.m., s.n., adv. I adj. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, comunități etc.) <înv. și pop.> slobod, <reg.> podvolnic, <înv.> volnic. Cel care a fost aservit este acum om liber. 2 (despre oameni sau despre comunități umane) independent, liber, neatârnat, <înv. și pop.> slobod. Străbunii lui au fost oameni liberi și cutezători. 3 (polit.; despre state, popoare etc.) autonom, independent, neatârnat, suveran, <înv. și pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor liber. 4 (econ., polit.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizații, instituții, unități industriale, bancare etc.) autonom, <înv. și pop.> slobod, <înv.> volnic. Este un teritoriu liber din punct de vedere administrativ. 5 (despre persoane care au săvârșit o infracțiune sau care sunt bănuite că au comis infracțiune) neînchis, neîntemnițat, <înv. și pop.> slobod. Criminalul este încă liber. 6 (despre oameni) <fig.> neîngrădit. Ești liber să faci ce vrei. 7 (despre animale) nelegat, <înv. și pop.> slobod. Câinii umblă liberi pe străzi. II adj. 1 (despre părți ale corpului) degajat. I-a scos cătușele, lăsându-i mâinile libere. 2 (despre mișcări) degajat, nestânjenit, nestingherit, <fig.; înv. și pop.> dezlegat². Se strecoară prin mulțime cu mișcări libere. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvențional, neprefăcut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvențional, nonșalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, <fig.; înv.> deznodat. Se mișcă pe scenă cu gesturi libere. 4 (despre acțiuni, manifestări ale oamenilor, despre consumul anumitor alimente etc.) autorizat, permis². Intrarea ziariștilor în sala Parlamentului este liberă. 5 (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) liber-consimțit = conștient, deliberat, intenționat, voit², <rar> intențional, precugetat. Munca este o acțiune liber-consimțită a omului. Alegerea lui a fost liber-consimțită. 6 (despre căi de comunicație sau de acces) deschis, <pop.> slobod. Se poate circula foarte bine, întrucât drumul este liber. 7 (despre legături, noduri etc.) larg, <înv. și pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie liberă pentru a o suporta sub barbă. 8 (mai ales fig.; fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 9 (mai ales fig.; deprec.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viața lor) v. Corupt. Deboșat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deșănțat. Dezmățat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licențios. Necuviincios. Nemoral. Nerușinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 10 fig. (despre oameni) liniștit, ușurat, <fig.; fam.> despovărat, <fig.; reg.> dezglodat. După ce și-a încheiat misiunea, s-a simțit liber. I 1 fig. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur², purificat, salubru, sănătos, tare, <poetio viu, <fig.; rar) senin. La munte este un aer liber. III adj. 1 (despre oameni) <fam.> frai. De mâine este liber, deoarece intră în concediu. 2 (despre oameni, mai ales despre tineri) necăsătorit, <înv. și pop.> slobod, <fam.; glum.> disponibil, solo. Tânărul este liber, l-a părăsit prietena lui. 3 (despre oameni) <fam.; lum.) neangajat. Când ești liber și pentru mine? 4 (despre oameni) disponibil, neocupat. în această perioadă fiind liber, putea să se angajeze într-o astfel de acțiune caritabilă. 5 (despre perioade de timp, linii de comunicații, locuri dintr-o incintă etc.) disponibil, neocupat, <înv. și pop.> slobod, <înv.> prisoselnic. La sfârșitul săptămânii are timp liber pe care îl consacră activităților extraprofesionale. Linia telefonică este liberă. Primește clienți în restaurant în limita locurilor libere. 6 (despre bănci, scaune etc.) gol², neocupat, <înv. și pop.) slobod. Se așazâ pe singurul scaun liber din încăpere. (despre camere, locuințe, pensiuni etc.) neînchiriat, neocupat. A prins în ultimul moment o cameră liberă într-o pensiune, la Sinaia.(despre posturi, funcții, demnități etc.) disponibil, neocupat, vacant, <înv.> deșert. Posturile libere au fost scoase la concurs. 9 (despre cap sau frunte) descoperit, neacoperit. Și-a dat căciula pe spate, lăsându-și fruntea liberă. 10 (despre spații) gol². Se strecoară prin spațiul liber dintre dulap și pat. I 1 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; reg; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur². Senin. Străveziu. 12 fig. (despre hârtie, coli, rânduri etc.) alb, gol², nescris. Are pe birou un top de foi libere. IV1 s.m., adj. (filos., relig.; în opoz. cu "religios) liber-cugetător = ateu, ireligios, necredincios, păgân, <livr.> impiu, <rar> eretic, incredul, <înv. și pop.> netemător de Dumnezeu, <reg.; deprec.) târtan², <înv.) ateist. Este un liber-cugetător convins, care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. 2 s.m. liber-profesionist = <rar> profesionist-liber, <înv.) profesional-liber. Artiștii, avocații și notarii sunt liber-profesioniști. V s.n. autorizație, licență, permis¹, <rar> permisie, <înv. și reg.> pașuș, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac². Șoferul arată polițistului liberul de parcare. VI adv. (modal) 1 nestânjenit, nestingherit, <înv. și pop.) slobod. Aleargă liber prin curtea palatului. 2 liber-consimțit = conștient, deliberat, intenționat, voit², <ran precugetat. A acceptat liber-consimțit să participe la miting. Are o atitudine liber-consimțit defensivă.

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. (De obicei în legătură cu verbele «a lua», «a ține», «a respecta» etc.) Obligație luată din proprie inițiativă de a duce ceva la bun sfîrșit sau de a realiza ceva înainte de termen (uneori pentru a cinsti un eveniment de seamă). Noi, muncitorii, ne luăm angajamentul să vă dăm tot ajutorul cu munca noastră, ca să ne îndeplinim împreună sarcina de a întări și a duce cît mai departe regimul nostru democrat. CĂLUGĂRU, O. P. 99. Fie-ne permis a ne pune cîteva întrebări, la care luăm angajamentul a răspunde cu raționamente necontestate. MACEDONSKI, O. IV 85. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concretizat) contract care prevede condițiile de angajare. A semnat un angajament la un teatru din provincie. ◊ Sondorii și mecanicii au intrat în slujba noilor proprietari de sonde... La început, sondorii au fost bucurați de orice fel de angajament. Ei nu știau că sondele la care aveau să lucreze erau mai mult o aventură. BOGZA, A. Î. 71.

CARACTERIZA, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica unei ființe sau a unui lucru. Modestia care-l caracteriza nu i-a permis să primească a fi numit... ca titular. GHICA, S. 670. Refl. pas. Statul de democrație populară se caracterizează prin atragerea la conducerea statului a milioane de oameni ai muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 68. 2. (Subiectul este omul) A înfățișa, a descrie, a face să reiasă nota caracteristică a unei ființe sau a unui lucru. Se înțelege că n-am avut pretențiune... să caracterizez întreaga mișcare critică de la Aristoteles încoace. GHEREA, ST. CR. II 14. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) caracteriza (ODOBESCU, S. III 75).

pot și (vest) pocĭ, putut, a puteá v. tr. (lat. pop. *póteo, *pŏtére îld. possum, posse, perf. pótui; it. posso, potère, vfr. poeir, nfr. pouvoir, sp. pg. poder. – Pot și pocĭ, poțĭ, poate, putem, putețĭ, pot; putem; putuĭ; putusem; să poată; putînd). Am posibilitate, îs în stare, am forța de, am mijlocu de: munca poate multe, te poțĭ duce, poțĭ să te ducĭ. Am influență, am trecere: a putea (subînț. face) mult pe lîngă cineva, a nu putea nimic. Am voĭe, mĭ-e permis: eŭ pot intra, dar tu nu. E în zadar, nimănuĭ nu-ĭ pasă: poțĭ striga cît vreĭ, poate să (= lasă să) protesteze mult și bine: e în zadar! Nu mă pot, 1. nu maĭ sînt în stare; 2. nu maĭ am nicĭ o putere, îs topit, cad, mor: nu maĭ pot de doru patriiĭ, de osteneală, de frig, de frică; 3. nu-mĭ pasă, îmĭ bat joc (iron.): Of! Nu maĭ pot de amenințările luĭ! A nu maĭ putea de bucurie, a fi foarte vesel. A se putea v. refl. 1. A fi posibil: se poate să vie, se poate întîmpla să vie. (V. poate), 2. a fi permis: Se poate? Se poate să intru? Asta nu se poate. Exclamativ: Se poate una ca asta? e posibil acest lucru?! Prov. Cine poate, oase roade, cine are ocaziune orĭ posibilitate, profită de ĭa.

lagăr s.n. I 1 (milit.) campament, cartier, tabără, camping, <reg.> cortel², <înv.> ordie, sălaș, tabie. Lagărul este astfel stabilit încât să permită efectuarea unor exerciții practice pe teren. 2 (milit.; la romani) castru, tabără, <înv.> tabie. Arheologii au descoperit urmele unui lagăr roman la Dunăre. 3 (polit.) lagăr de concentrare = lagăr de exterminare = lagăr de muncă = (art.) lagărul morții = gulag. Mii de oameni au fost trimiși în lagăre de concentrare. 4 (astăzi rar) v. Grupare. Partidă. Tabără. II (tehn.) 1 palier. Lagărul este un organ de mașină care sprijină și ghidează un ax sau un arbore. 2 (la crângul morii; reg.) v. Broască. 3 (la piatra alergătoare a morii; reg.) v. Pârpăriță. 4 (la moară; reg; și lagăr de aramă, lagăr de lemn) v. Perinoc.

DAUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-.

vatală sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (pop) văt~ (Pl și: vătăle), (reg) vătea~, bat~ / Pl: ~le / E: bg ватала cf băteală] 1 (La războiul de țesut) Partea de sus a dispozitivului în care se fixează spata, alcătuită dintr-o scândură de lemn bombată la mijloc și dispusă orizontal, care se apucă cu mâna. 2 (Pex) Partea de jos a vatalei (1), formată dintr-o bară de lemn, paralelă cu cea de sus. 3 Dispozitivul în care se fixează spata, împreună cu cadrul de lemn în care este montat acesta, formând organul mobil al războiului de țesut, care permite menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură Si: brâglă (1). 4 (Reg; îe; îf vătală) A fi (sau a intra) la vătale A îndeplini sau a începe să îndeplinească cea mai anevoioasă muncă. 5 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre cele două bare de lemn verticale care se sprijină pe ceafa jugului. 6 (Reg; la moară) Fiecare dintre cele patru bare de lemn care susțin coșul.

MÎNTUIÁLĂ s. f. 1. (În l o c. a d j. și a d v.) De mîntuială = superficial, grăbit, pe deasupra, numai ca să zici că ai făcut ceva. Școala era numai de mîntuială. CREANGĂ, A. 81, cf. VLAHUȚĂ, O. A. 502. El moțăie din cap și răspunde de mîntuială. SANDU-ALDEA, ap. CADE. Sandu Buhuș răspundea fiecăruia pe nume, familiar, politicos sau de mîntuială, după cum arăta cunoscutul la chip și la port. C. PETRESCU, O. P. I, 65. Cei care nu luaseră parte la expediție învățau de mîntuială. BRĂESCU, A. 153, cf. SCRIBAN, D. Nu ne putem permite. . . să facem lucruri de mîntuială și la întîmplare. CONTEMP. 1949, nr. 165, 6/3. Voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I, 232. Oamenii muncii resping lucrările literare lipsite de idei, false, lucrările cenușii, făcute de mîntuială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. 2. (Regional, în l o c. a d v.) Pe mîntuială = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite, pe isprăvite. Cind tîrgul era pe mîntuială, mînca repede o bucățică de turtă de popușoi. ap. CADE. - Mîntui + -eală.

SUFERI vb. 1. (înv. și pop.) a pătimi. (De ce boală ~?) 2. a se chinui, (înv. și reg.) a se ticăi, (înv.) a se nevoi, a (se) strădui. (~ foarte tare din cauza bolii.) 3. a îndura, a pătimi, a păți, a răbda, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 4. a pătimi, (înv. și pop.) a se munci. (De multe a mai ~.) 5. a duce, a îndura, a răbda, a suporta. (El ~ tot greul.) 6. a încerca, a îndura, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 7. a suporta. (A ~ o condamnare.) 8. a accepta, a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 9. a suporta, (fig.) a înghiți, a mistui, (înv. fig.) a honipsi. (Nu-l poate ~.)

AUTOLINIȘTIRE s. f. (Des folosit în cuvîntări sau în scrieri de educare politică a maselor) Acțiunea de a se liniști pe sine însuși, în urma unor succese, reale sau aparente, care duce adesea la o condamnabilă atitudine de pasivitate, la o primejdioasă lipsă de vigilență. Sarcina partidului este acum de a nu permite ca un spirit de autoliniștire să-și facă loc în rîndurile partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Întrecerea socialistă este străină de orice autoliniștire, de tendința de a te mulțumi cu rezultatele obținute; ea înseamnă dezvoltarea necontenită a succeselor obținute, înseamnă muncă perseverentă pentru a dobîndi, zi de zi, noi și noi victorii. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2059.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

VALOARE s. f. 1. însușire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuințelor sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; însemnătate, preț, merit. ♦ judecată de ~ = judecată care enunță o apreciere; a pune în ~ = a demonstra calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care întrunește calități deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfă, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumită trebuință sau sunt destinate schimbului, reprezentând munca socială necesară pentru producerea lor. ◊ (ec.) ă mărfii = muncă materializată în marfă, exprimând raporturi sociale între oameni. 4. mărime în bani reprezentând echivalentul prețului unei mărfi, al unui cec, al unei acțiuni etc. ◊ înscris (cec, cambie, obligațiune) reprezentând un drept în bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. mărime matematică asociată unei mărimi fizice, după un anumit procedeu, care permite compararea mărimii cu altele de aceeași natură. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanță de sens a unui cuvânt. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

ECONOMÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Activitate fundamentală a societății desfășurată în scopul satisfacerii necesităților umane de bunuri și servicii. ◊ E. naturală = tip de e. în care produsul activității umane este destinat în totalitate consumului producătorilor. ◊ E. de schimb = tip de e. în care rezultatele activității umane sunt destinate schimbului, peiței (e. de piață), constituind genul de e. care a marcat progresul societății. În epoca modernă, activitatea economică desfășurată în cadrul unei e. de piață, care, bazându-se pe proprietatea privată, face posibilă libertatea de acțiune și inițiativă, atestă faptul (subliniat de economiști și teoreticieni, chiar predecesori ai lui A. Smith) că interesul general este determinat în mod spontan de „jocul liber” al intereselor particulare. E. de piață este motivată și „condusă” de concurență („mâna invizibilă a pieței”), care determină utilizarea rațională a resurselor umane și materiale prin eliminarea oricărei risipe, permițând consumatorilor să-și exprime diferitele opțiuni în favoarea lor, iar forțele economice să le asigure coerența, eficacitatea și echilibrul activităților economice. Dintre acestea, cele mai importante sunt: constrângerile tehnice de producție, impuse în orice societate sau perioadă, indiferent de ideologiile politice dominante la un moment dat; diviziunea muncii care asigură eficiența utilizării resurselor materiale și umane, a organizării economice și sociale la nivel global, sectorial etc.; echilibrul financiar care, în esență, semnifică imposibilitatea efectuării unor cheltuieli care depășesc veniturile obținute anterior. ◊ E. socială de schimb = concept specific doctrinei creștin-democrate conform căreia criteriul economic este considerat la fel de important ca cel social; se concretizează prin adoptarea unei politici economice care să asigure sprijinirea efectivă a categoriilor sociale defavorizate, prin acordarea unei protecții sociale adecvate din partea statului, concomitent cu respectarea legilor e. de piață și a principiului subsidiarității deciziilor în sfera economicului și socialului. ◊ E. liberală = tip de e. de piață, specific doctrinei liberale, caracterizat prin limitarea intervenției statului în sfera economicului și promovarea unei libertăți neîngrădite, dar în limitele legalității, în ceea ce privește inițiativa și activitatea economică. ◊ E. dirijată (planificată) = tip de e. bazată pe proprietatea de stat, în care activitățile economice se desfășoară conform unei planificări centralizate, adoptate la niveluri superioare de decizie. ◊ E. națională = ansamblul activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. ◊ E. mondială = totalitatea economiilor naționale și a interdependențelor stabilite între ele ca o consecință a cadrului juridic și instituțional și internațional și a mecanismelor economice. 2. E. politică (știință politică) = știința administrării unor resurse și mijloace limitate pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate; studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse, precum și modalitățile de realizare a acestora. Elemente de teorie economică au existat încă din Antic., dar fundamentarea e.p. moderne este opera școlii clasice engleze (A. Smith, S. Ricardo ș.a.). Deși, în evoluția sa, știința economică a avut mai multe variante teoretice și practice, teoria economică poate fi grupată în următoarele mari concepții, cărora le corespund tipuri de analiză fundamental diferite: școala clasică (sec. 18 până la 1870), marxismul (a doua jumătate a sec. 19), neoclasicismul (din 1870 până în prezent), keynesismul (deceniile 4-8 ale sec. 20). 3. Chibzuință, cumpătare. ◊ E. la scară = reducerea costurilor de producție concomitent și corelat cu dezvoltarea întreprinderii. 4. Sumă de bani sau cantitate de bunuri care se economisește. 5. Economia protecției mediului = disciplină de graniță între economie și ecologie care studiază repartiția în biosferă a resurselor naturale, precum și utilizarea lor în concordanță cu menținerea echilibrului ecologic.

ONOR, (I) onoruri, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne exterioare de cinste, de respect; p. ext. ranguri, demnități. Eminescu disprețuia onorurile. VLAHUȚĂ, O. A. 401. ◊ Expr. (Mil.) A da (sau a suna) onorul = a prezenta arma (și a suna din goarnă) în semn de salut la primirea unui șef al unei autorități (militare), la paradă, la înmormîntări etc. Cînd gornistul a sunat onorul la general... trupa a încremenit în poziție de drepți. CAMIL PETRESCU, O. II 244. (Mil.) Pentru onor! comandă pentru darea onorului. A face onorurile (casei sau ale balului) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o primire (sau la un bal). Era nevoie de o femeie distinsă și abilă, care știa să primească, să facă onorurile casei. BART, E. 139. Onorurile balului le-a făcut comitetul damelor. CARAGIALE, O. II 120. 2. (La sg., învechit și arhaizant) Onoare (1). Onorul și, cinstea mea nu-mi permite altfel, CAMIL PETRESCU, O. II 128. Lovește în cruda tiranie și luptă pentru-al său onor. ALECSANDRI, P. III 334. Un om ce are cel mai mic simtiment de onor nu poate face altfel. NEGRUZZI, S. I 212. 3. (Învechit) Rang, treaptă, poziție socială. Doamne, cucoane Alecule, cum nu te lași de munca asta [căratul gunoiului] că nu-i de onorul dumitale. CONTEMPORANUL, V_II 218. – Pl. și: (învechit) onoare (MACEDONSKI, O. I 43).

BÚRSĂ² (< fr.) s. f. Piață și instituție unde se negociază hîrtii de valoare. ♦ B. comercială = locul unde se cotează în mod oficial piața bunurilor și serviciilor: mărfuri, asigurări, frahte (navluri) etc. ♦ B. de valori = piață specializată în operațiuni de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare. Acest fel de piață permite statului, colectivităților, întreprinderilor publice sau private să obțină profituri necesare unor noi investiții. ♦ Expr. a juca la b. = a cumpăra și a revinde la bursă cu scopul speculativ de a obține cîștiguri din diferența de preț ce s-ar ivi prin schimbarea favorabilă a cursului. ♦ B. neagră = comerț clandestin. ♦ Bursa muncii = (în unele țări) instituție care înregistrează cererile de lucru și mijlocește angajările.

INTERZICE, interzic, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.

PSIHOLOGÍE (< fr. {i}; {s} psiho- + gr. logos „studiu”) s. f. 1. Studiul științific al proceselor psihice ale oamenilor și al altor animale în interacțiunea lor cu mediul. Psihologii studiază procesele percepției, gândirii, învățării, cogniției, emoțiilor și motivațiilor, personalitatea, comportamentul anormal, interacțiunile dintre indivizi și interacțiunile cu mediul. Domeniul p. este aliat cu discipline precum antropologia și sociologia (în preocupările vizând influențele sociale și de mediu asupra comportamentului), fizica (în tratarea vederii, auzului și pipăitului), biologia (în studiul bazelor fiziologice ale comportamentului). Cuvântul p. a fost creat în sec. 14, dar a devenit uzual doar din sec. 18. Până în sec. 19, p. desemna studiul a tot ceea ce privea sufletul și constituia o parte a filozofiei. Ca știință pozitivă, care investighează empiric activitatea și comportamentul psihicului (p. experimentală), p. s-a constituit în sec. 19, o dată cu înființarea primelor laboratoare de psihologie (E.H. Weber, G.Th. Fechner, H.L. Helmholtz, W. Wundt ș.a.). P. ca știință s-a dezvoltat din mai multe surse, originile ei putând fi urmărite până în Grecia antică, Platon și Aristotel ridicând unele din chestiunile studiate și de psihologii din zilele noastre: sunt capacitățile și personalitatea înnăscute sau dobândite din experiență? Cum ajung oamenii să cunoască lumea? Asemenea chestiuni au fost dezbătute multe secole, dar rădăcinile teoriilor psihologice moderne se găsesc în operele filozofilor din sec. 17, îndeosebi la Descartes, care a evidențiat rolul crucial al ideilor înnăscute în organizarea experienței individuale, la Hobbes și Locke, care au accentuat rolul experienței ca sursă a cunoașterii umane. Rădăcinile p. ca studiu empiric pot fi considerate teoriile asociaționiste alui Hume și Mill. În urma criticii kantiene a ideii generale de p. empirică, gânditorii germani au căutat o fundamentare clară și solidă a cercetării psihologice, impunând o nouă abordare experimentală. În sec. 20 au luat naștere numeroase școli psihologice, propunând teorii rivale despre psihic întemeiate pe date experimentale: gestaltismul, freudismul, behaviorismul etc. Ceea ce a contribuit însă cel mai mult la dezvoltarea p. ca știință a fost fiziologia. Revoluția cognitivă a lărgit substanțial registrul fenomenelor de investigat, iar progresul impetuos al computerului, care a preluat multe funcții rezervate membrilor speciei umane, a lăsat deschisă chestiunea dacă într-o zi le va prelua pe toate sau dacă i se va permite acest lucru. ◊ Psihologia copilului = studiul comportamentului copiilor incluzând caracteristici fizice, cognitive, motrice, lingvistice, perceptuale, sociale și emoționale, de la naștere până la adolescență. P.c. oferă metode de tratare a problemelor sociale, emoționale și de învățare și și perfecționează terapia în școli și spitale. ◊ P. industrială = studiul comportamentului, al gândirii și sentimentelor oamenilor în legătură cu munca lor; este o aplicație metodologică a p., focalizată asupra locului de muncă și având ca subiecte satisfacția oferită de slujbă, problema liderului, productivitatea. ◊ Psihologia maselor = studiul comportamentului oamenilor în grupuri mari (mulțimi și societăți), legând acest comportament de baza sa biologică și de cadrul cultural. ◊ P. cognitivă = studiul proceselor minții, precum rezolvarea de probleme, memoria și limbajul; psihologii cognitiviști cercetează mintea din perspectiva prelucrării informației și folosesc concepte din știința computerelor. 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate; mentalitate. ◊ P. socială = totalitatea fenomenelor psihologice colective, de grup, care se manifestă într-o comunitate socială dată: stări de spirit, tradiții, obișnuințe, aspirații, valori, statute, roluri, cooperare, competiție, conflicte, comunicare etc. 3. Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. 4. P. fiziologică = psihofiziologie. 5. P. abisală v. abisal. 6. P. animală = zoopsihologie.

APARAT, aparate, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări, arătîndu-i felul sau destinația) Sistem compus din mai multe piese reunite, care servește la executarea unei operații mecanice, tehnice sau științifice. Aparat de radio. 9 Dincolo... se auzea țăcănitul liniștit al aparatelor telegrafice. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Expr. La aparat, formulă cu care o persoană chemată la telefon răspunde pentru a preciza că este chiar persoana căutată. ♦ (Determinat de obicei prin «de gimnastică») Construcție specială (capră, inele, cadru etc.) la care se execută diverse exerciții de gimnastică. 2. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni; sistem. Aparatul digestiv. Aparatul respirator. 3. Totalitatea serviciilor (p. ext. a personalului acestor servicii) care asigură bunul mers al unei instituții. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. Partidul nostru a trimis un mare număr de muncitori membri de partid în aparatul de stat, pentru îmbunătățirea compoziției sale. REZ. HOT. I 153. 4. Ansamblul mijloacelor sau instrumentelor care servesc la o anumită muncă sau pentru un anumit scop. O stațiune preistorică, ai cărei lăcuitori se serveau cu arme de piatră nelustruită... cu vase de lut lucrate cu mîna, fără roată, cu tot primitivul aparat al epocei paleolitice. ODOBESCU, S. II 421. Aparat științific = totalitatea mijloacelor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită o ediție.

DATORIT, -Ă, datoriți, -te, adj. (Și în forma datorat) 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit, dat (cuiva), cu care ești dator (cuiva). Domnule subdirector, fii te rog bun și înmînează suma datorită. CAMIL PETRESCU, T. I 544. 2. Care se cuvine, care constituie o obligație legală sau morală. Mi-am făcut anii datorați, am ieșit subofițer; am dat un examen special și am intrat în corpul jandarmilor. SADOVEANU, P. M. 106. Fetița înaltă stătea tot cu mine – cît îi permitea stricta politețe datorită altora. IBRĂILEANU, A. 28. 3. (Construit cu dativul) Provenit din sau de la..., cauzat, pricinuit de... Febra asta, datorită pumnalului și stîngăciei tale, mi-a salvat mintea. CAMIL PETRESCU, T. II 278. ♦ (Numai în forma datorită; cu valoare de prepoziție) a) Mulțumită, grație. Datorită unor foi de învelit marfa... am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. SADOVEANU, D. P. 6. Datorită muncii d-tale... biblioteca e azi în regulă. CAMIL PETRESCU, T. I 150. b) Din cauza, din pricina. A murit datorită unui atac de angină pectorală. CAMIL PETRESCU, T. I 222. – Variantă: datorat, -ă adj.

ROTAȚIE, rotații, s. f. 1. (Și în expr. mișcare de rotație) Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămîne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare a pămîntului sau a altor corpuri cerești în jurul axei proprii. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități, pentru a asigura acesteia continuitate. Lucrătorii au părăsit însă singuri munca... Au urmat amenințări energice, amenzi, întrerupere de la rotație. Nimeni, însă, nu s-a mișcat. SAHIA, N. 41. ◊ Loc. adv. Prin rotație = pe rînd, revenind după ce s-au succedat o dată toți cei care fac parte din aceeași serie. ♦ Alternarea sau succesiunea metodică a culturilor pe același teren, în cadrul unui asolament, pentru ca să nu sărăcească pămîntul. Sistemul rotației culturilor, permite acumularea în sol a unei cantități ridicate de humus. 3. (În expr.) Rotația capitalului = repetarea periodică a circuitului capitalului.

ușă sf [At: COD. VOR.² 17^r/13 / Pl: uși, (rar) ușe / E: ml *ustia (plural, devenit singular, al lui *ustium = ostium)] 1 Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, intrarea (și ieșirea). 2 (Prc) Panou (sau ansamblu de panouri) prins de un cadru fix, care închide sau deschide această deschizătură Si: poartă. 3 (Îs) ~ domnească sau uși (ori ușile) împărătești sau ușa răului sau ușile altarului Intrarea principală în altar de care se servește numai preotul, în anumite momente ale slujbei. 4 (Îs) ~ batantă Ușă cu unu sau două canaturi care, la deschidere, execută o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. 5 (Îs) ~ glisantă sau ~ rulantă Ușă cu unu sau cu mai multe canaturi care se închid și se deschid prin alunecarea laterală a canaturilor de-a lungul unor șine fixate în partea superioară și interioară a ușii. 6 (Îs) ~ pliantă Ușă cu două sau mai multe canaturi, legate între ele cu balamale care se închid și se deschid prin deplasarea canaturilor spre una din marginile tocului ușii, alăturându-se unele altora. 7 (Reg; îs ușa băii) Locul pe unde se coboară în mină. 8 (Îs) Ușa cățelului Ușă secretă. 9-10 (Îljv) Cu ușile închise (În mod) secret. 11 (Îal) Fără ca publicul să fie admis. 12 (Îlav) La (sau, înv, dintre, între, lângă) ~ Foarte aproape (de...). 13 (Îlav) ~ în ~ (sau, înv, de) ~ Foarte aproape. 14 (Îal) Față în față. 15 (Îal) În vecini. 16 (Îlav) În ~ În cadrul ușii (1). 17 (îlav) Din ~ în ~ De la unul la altul. 18 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 19 (Îal) Din casă în casă. 20 (Îal) Din poartă în poartă. 21 (Îlav) Ca la ușa oborului în mod grosolan. 22 (Îe) (D. evenimente, termene etc.) A bate la ~ A fi foarte aproape. 23 (Îae) A fi iminent. 24 (Îe) A avea ușile deschise A permite accesul oricui. 25 (Îe) A (nu) avea ușa deschisă A (nu) avea acces la... 26 (Îe) A (nu) deschide ușa (cuiva) A (nu) vizita pe cineva. 27 (Îe) A deschide (cuiva) amândouă ușile A primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. 28 (Îe) A intra cu ușa în casă A spune lucrurile pe șleau. 29 (La vocativ) Ușa! Se spune pentru a atenționa pe cineva care nu a închis ușa după ce a intrat undeva. 30 (Îe) Închide ușa pe dinafară Ieși! 31 (Îe) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu ușa A alunga pe cineva. 32 (Îe) A bate (sau a umbla) pe la toate ușile sau (înv) a umbla pe la alte uși A solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare grea). 33 (Îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 34 (Îe) A strânge (pe cineva) cu ușa A forța (pe cineva) să facă sau să recunoască ceva. 35 (Îe) A pune (cuiva) foc la ~ A produce discordie. 36 (Îe) A ține ușa (cuiva) A fi complice cu cineva. 37 (Îe) A-i pune (cuiva) parul (sau scaiul, spicul) la (sau în) ~ A-i pune cuiva sechestru. 38 (Îae) A sărăci pe cineva. 39 (Îae) A distruge pe cineva. 40 (Îe) A cere cât n-are (cineva) la ușa casei A cere prea mult. 41 (Îe) A ține (pe cineva) (de) odor la ușa casei A ține de pomană pe cineva. 42 (Îae) A nu avea nici un folos de pe urma cuiva. 43 (Îe) A sta după ~ A fi nebăgat în seamă. 44 (Îae) A sta deoparte. 45 (Îe) A lăsa (pe cineva) după ~ A nu acorda nici o atenție cuiva. 46 (Îae) A neglija pe cineva. 47 (Îe) A primi (pe cineva) între două uși A sta cu cineva de vorbă în fugă, căutând să scape de el cât mai repede. 48 (Îe) A închide (cuiva) ușa A alunga pe cineva. 49 (Îe) A arăta (cuiva) ușa sau ușile A da (pe cineva) afară Si: a goni (1). 50 (Îe) A lua ușa-n spate A pleca. 51 (Îe) (A ajunge, a bate, a cere, a crește, a rămâne etc.) pe la (sau prin) ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) (A trăi) din mila altora. 52 (Îe) A ajunge la ușa străinilor A trăi din mila altora Si: a cerși (2). 53 (Îe) A trăi din ~ în ~ A o duce greu. 54 (Îae) A trăi din mila altora. 55 (Îe) A lăsa (pe cineva) pe la ușile oamenilor A părăsi pe cineva. 56 (Îae) A se dezinteresa de cineva. 57 (Îe) A bate ușile A umbla din loc în loc. 58 (Îe) A bate pe la ușile oamenilor A cere de pomană. 59 (Îe) A umbla din ~-n ~ A cerși (2). 60 (Îe) A fi cu ochii stâlpiți după ~ A fi pe moarte. 61 (Reg; îe) A acira (sau a sta) pe (sau la) ușile altora A trăi din munca altora. 62 (îe) Câine de două (sau de nouă, de multe) uși (sau de uși multe) Om fără căpătâi, care trăiește pe socoteala altora. 63 (Îe) Femeie de uși multe Cutră (1). 64 (Îae) Femeie care ponegrește. 65 (Bot; reg; îc) Ușa-raiului Plantă nedefinită mai îndeaproape Si: poarta-raiului. 66 (Fig; înv) Mijloc de a realiza ceva. 67 (Reg; șîs ușa drumului) Portiță la curte. 68 Deschizătură într-un cort care permite intrarea și ieșirea. 69 (Îe) Deschizătură, loc de acces Si: intrare. 70 (Înv; îe) A se vedea (sau a se apropia la) (sau de) ușa mormântului A fi foarte aproape de moarte. 71 (Îvr) Cetate (6). 72 Cortină brodată care acoperă ușa altarului dintr-o biserică. 73 (Pan; reg) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls. 74 (Pgn) Strungă. 75 (Îe) A băga oile la ~ A strânge la un loc oile ca să se odihnească. 76 (Trs; Mar) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 77 (Trs) Deschizătură în peretele sicriului. 78 (Reg) Vrană la butoi sau la alt vas de lemn.

ECONOMIC, -Ă, economici, -e, adj. 1. Care se referă la economie (1), din domeniul economiei (1); care privește producția. Înfăptuirea măsurilor economice tinzînd la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii impune sfaturilor populare să acorde o foarte mare atenție intensificării schimbului între oraș și sat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2835. ◊ Geografie economică = parte a geografiei care studiază activitatea economică a societății omenești în diferite condiții sociale și de clasă și cercetează fenomenele economice, ținînd seamă de răspîndirea lor geografică. ◊ (Substantivat) Economicul și politicul formează un tot indisolubil. 2. Care cere puține cheltuieli, care restrînge cheltuielile, care dă ocazia să economisești ceva, care permite economii. Dincolo de intrare, spre maidanul cu basculă, era un birt economic, cu șopron de scînduri, sub care mîncau, la prînz și seara, căruțașii, hamalii de la magaziile gării și sacagii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. ◊ (Adverbial) Cu gaze naturale locuințele se încălzesc economic.

CRITIC², -Ă, critici, -e, adj. 1. De critică, referitor la critică, în legătură cu critica. Artiștii sovietici ne-au arătat tovărășește și cu mult simț artistic și critic cum ne-am putea îmbogăți tematica, cum să ne inspirăm și mai adînc din arta noastră populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția. Ediție critică = ediție a unui text literar (mai ales clasic), în care textul științificește stabilit este însoțit de aparat critic. Realism critic v. realism. ♦ Care se ocupă de critică, folosește critica, este înclinat să critice. Atitudine critică. Privire critică. Dare de seamă critică. ▭ Adunările generale ale gospodăriilor colective au fost un bun prilej de a se face o analiză a muncii, de a examina în spirit critic și autocritic problemele și sarcinile principale care stau în fața gospodăriilor colective. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 6. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (de obicei în rău); care poate determina o schimbare decisivă (de obicei în rău). Simptom critic. Moment critic. Situație critică. ▭ Cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... [Petru cel Mare] nu primi nicidecum a da turcilor pre prințul Moldaviei. NEGRUZZI, S. II 141. ◊ (Fiz.) Stare critică = starea unui corp în timpul în care el trece prin salt și în toată masa lui din lichid în gazos (sau invers) dispărînd complet limita dintre cele două faze. Temperatură critică = grad de temperatură caracteristic pentru fiecare gaz în parte și constituind limita de temperatură dedesubtul căreia el poate deveni lichid.

valoare sf [At: HELIADE, O. II, 76 / V: (înv) valor sn, ~loră (Pl: ~re) sf, (îvr) ~lore (Pl: ~lore) sn / Pl: ~ori, (îvr) ~ / G-D: și: (înv) ~i, ~rii / E: lat valor, -ris, fr valeur, it valore] 1 Calitate sau ansamblu de calități (deosebite) ale unor obiecte, fenomene, idei etc. raportate la normele ideale ale tipului sau la necesitățile sociale și la idealurile generate de acestea. 2 Importanță atribuită unor obiecte, fenomene, idei etc. în funcție de corespondența lor cu necesitățile și idealurile individuale sau sociale Si: însemnătate, merit, preț. 3 Ceea ce este considerat, în mod obiectiv, just, bun, frumos de către un individ, o societate, o epocă, servind ca referință, ca principiu moral, estetic etc. 4 (Îs) Scara ~orilor sau scară de ~ori Ierarhie stabilită între principiile morale, estetice etc. Si: scară valorică (10), (rar) scară de valorificare (4). 5 (Îs) Judecată de ~ Judecată (normativă) care enunță o apreciere Si: (rar) judecată de valorizare (5). 6 (Flz) Ceea ce este obiectivat ca referință și finalitate a acțiunii umane. 7 (Flz; îs) Teoria ~orilor Axiologie (1). 8 (Log; îs) ~ de adevăr Proprietate a unei funcții propoziționale de a fi adevărată sau falsă. 9 (Îla) De ~ Care prezintă importanță într-un anumit domeniu. 10 (Îal) Care are un preț ridicat Si: prețios, scump, valoros (7). 11 (D. oameni; îal) Merituos. 12 (Îe) A(-și) pune (sau a scoate) (ceva) în ~ A(-și) arăta calitățile esențiale Si: a evidenția, a releva, a sublinia. 13 (Ccr; mpl) Ceea ce este important, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere social, moral, artistic etc.). 14 (Înv) Curaj (1). 15 Ceea ce face ca o persoană să fie demnă de stimă, de laudă (din punct de vedere moral, intelectual, profesional, social) Si: merit. 16 (Ccr) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 17 Eficacitate (1). 18 Rentabilitate. 19 Preț estimat al unui obiect susceptibil de a fi dorit, de a fi schimbat sau vândut. 20 Sumă de bani care se cere sau care se plătește pentru un obiect, un bun etc. Si: preț. 21 (Cmr; Fin; îs) ~ comercială (sau de circulație) Echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață. 22 (Cmr; Fin; îs) ~ intrinsecă Valoare (19) pe care o are un lucru prin el însuși, indiferent de convenție. 23 (Cmr; Fin; îs) ~ extrinsecă Valoare (19) atribuită în mod convențional unui lucru. 24 (Îla) În ~ de ... sau (înv) de o ~oră de ..., de ~oră până la ... Valorând. 25-27 (Îe) A pune în ~ A valorifica (4-6). 28-30 (Îs) Punere în ~ Valorificare (5-7). 31 (Ccr) Ceea ce poate fi convertit în bani. 32 (Cmr; Fin) Cursul¹ curent al banului dintr-o anumită țară. 33 (Cmr; Fin) Puterea de cumpărare sau de circulație a monedei Si: curs¹ (19). 34 (Fin) Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. 35 (Îs) ~ mobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). 36 (Îs) ~ imobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). 37 Exprimare în bani a costului unei acțiuni, a unui cec etc. 38 (Ecp; îs) Analiza ~orii Analiză care pune în relație utilitatea și costul unui produs pentru a-i determina valoarea (19). 39 (Ecp; îs) ~ adăugată Diferența dintre prețul unei mărfi pe piață și prețul materiilor prime și al serviciilor utilizate pentru producerea sa. 40 (Ecp; îs) ~ de întrebuințare Proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate individuală sau socială. 41 (Ecp; îs) ~ de schimb Raport în care o cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 42 (Ecp; ccr; și îas) Marfă. 43 (Ecp; îs) Teoria valorii Teorie elaborată de Karl Marx care urmărește să stabilească fundamentul economic al utilizării și al schimbului de mărfuri. 44 (Ecp; în concepția marxistă; șîs ~a mărfii) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. 45 (Ecp; în concepția marxistă; îs) ~ a forței de muncă Cantitatea mijloacelor (de subzistență) necesare producerii și reproducerii forței de muncă. 46 (Ecp; în concepția marxistă; îs) Legea ~orii Lege obiectivă a producției de mărfuri potrivit căreia producția și schimbul de mărfuri au loc pe baza timpului de muncă socialmente necesar. 47 (Mat) Expresie numerică sau algebrică reprezentând o necunoscută sau un stadiu al unei variabile. 48 (Mat) Măsura mărimii unei valori (47). 49 (Mat) Element al unei mulțimi care formează domeniul unei variabile. 50 (Mat) Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice. 51 (Mat; îs) ~ absolută Valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau –) pe care îl are. 52 (Fiz) Număr asociat unei mărimi fizice în urma unei operații de măsurare, permițând compararea ei cu alte mărimi de aceeași natură. 53 (Lin) Conținut semantic al unui cuvânt, într-un context dat. 54 (Lin) Nuanță de sens. 55 (Lin) Întrebuințare a unui element fonetic, grafic, lexical etc. 56 (Muz) Durată absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 57 (Pct) Proporția de lumină și umbră pe care o conține un ton². 58 (Pct) Sugerare a volumului prin alăturarea a două tonuri² diferite, dar apropiate calitativ.

POTENȚIAL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea lui din poziția în care se află până la un indice de referință. 2. (Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. ◊ Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ionizarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci; p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel.

POTENȚIAL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel.

loc sn [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml locus] 1 Punct sau porțiune determinată în spațiu. 2 (Gmt; îs) ~ geometric Linie plană ale cărei puncte au aceeași proprietate. 3 (Gmt; îas) Totalitate a punctelor dintr-un spațiu definite printr-o singură proprietate geometrică. 4-5 (Grm; îs) Adverb de ~ sau (complement) circumstanțial de ~ (Adverb sau) complement circumstanțial care arată locul (1) unde se petrece o acțiune, punctul de plecare, direcția și limita în spațiu a unei acțiuni. 6 (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată locul (1) în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 7 (Reg; îlav) De ~ Imediat. 8 (Reg; îal) Din timp. 9 (Îlav) De pe (sau din) ~ De acolo de unde se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. 10 (Îe) A o lua (sau a o rupe, ori a porni) din ~ A pleca de undeva. 11 (Reg; îae) A începe o activitate. 12-13 (Îe) A(-i) sări inima din ~ A simți brusc (o mare frică sau) o emoție intensă. 14 (Îlav) Din ~ în ~ (sau dintr-un ~ într-altul) Încoace și încolo. 15 (Îal) La anumite intervale în spațiu. 16 (Îlav) În (sau pe) ~ Pe aceeași bucată de pământ unde se află cineva sau ceva. 17 (Îal) Neclintit. 18 (Îal) Imediat. 19 (Reg; îe) Minte de se opresc apele (sau de stă soarele) în ~ Se zice despre cineva care spune minciuni foarte mari. 20 (Rar; îe) A nu-l prinde vremea în ~ A fi foarte ocupat. 21 (Reg; îe) A sta în ~ (de cineva) A fi împiedicat de la o acțiune. 22-23 (Fam; îe) A-i sta mintea în ~ A nu mai înțelege nimic. 24 (Îae) A rămâne foarte mirat. 25 (Îe) A bate (pasul) sau (a sta) pe ~ A nu progresa. 26 (Îe) A sta pe ~ A se opri. 27 (Reg; îe) A sta pe ~ ca turta-n foc A sta nemișcat. 28 (Pex; reg; îae) A nu acționa. 29 (Îe) A ține (ceva) pe ~ A împiedica să se dezvolte. 30 (Îe) Pe ~ repaus Comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere, fără a se deplasa din loc. 31 (Îlav) La ~ Acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. 32 (Îvp; îe) A nu avea capul la ~ A fi zăpăcit. 33 (Fam; îe) A face la ~ A reface. 34 (Fam; îe) A-i veni inima (sau sufletul) la ~ A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. Si: a se liniști. 35 (Fam; îe) A-i veni mintea (sau mințile) la ~ A se cuminți. 36 (Pex; îae) A se maturiza. 37 (Rar; îe) A-i veni fața la ~ A-și recăpăta expresia sau înfățișarea firească după o emoție puternică, o boală etc. 38 (Mil; îe) La ~ comanda Comandă prin care se revine asupra unui ordin dat anterior. 39-40 (Fam; îae; șîe la loc mișcarea) Comandă prin care se revine (asupra unei dispoziții sau) asupra unei mișcări greșite. 41 (Fam; îe) A pune (pe cineva) la ~ul lui A da cuiva o lecție de bună-cuviință. 42 (Îlav) La un ~ Împreună. 43 (Înv; îe) A sta la un ~ cu cineva A conviețui. 44 (Îvp; îe) A sta grămadă (sau roi) (la un ~) A se îngrămădi. 45 (Îrg; îe) A ține la un ~ A fi uniți. 46-47 (Îlav) Până într-un (sau la un) ~ (Până la un punct sau) până la un moment. 48 (Îal) Într-o măsură oarecare. 49 (Îlav) În (sau peste) tot ~ul Pretutindeni. 50 (Înv; îlav) Pe unele (sau une) ~uri Pe alocuri. 51 (Îlav) La fața (sau, înv, starea) ~ului Acolo unde s-a întâmplat sau se află ceva. 52 (Îrg; îlav) In uibul ~ului Pretutindeni. 53 (Îrg; îal) La întâmplare. 54 (Îrg; îe) A fi în uibul ~ului (sau al cuiva) A se comporta după firea și obiceiurile locului sau ale cuiva. 55 (Îrg; îae) A fi pe placul cuiva. 56 (Îrg; îae) A se acomoda. 57 (Pop; îe) A-și afla ~ul A se stabili undeva. 58 (Pfm; îe) A nu-și (mai) afla (sau găsi) ~ul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) (pe cineva) ~ul A nu mai avea astâmpăr sau odihnă. 59 (Îae) A fi neliniștit. 60 (Îae) A fi nerăbdător. 61 (Pfm; îe) A nu (mai) avea ~ de cineva A fi incomodat de cineva. 62 (Îae) A se lega mereu de cineva, provocându-i necazuri, neajunsuri. 63 (Pfm; îe) A se învârti ~ul (cu cineva) A avea amețeli. 64 (Îvp; îe) A nu-l prinde ~ul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr. 65 (Îe) A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit ~ului A sta neclintit. 66 (Pfm; îe) A sta la un ~ A sta cuminte, liniștit. 67 (Fam; îe) A nu (putea) sta ~ului (sau la un ~, pe ~) A alerga încoace și încolo. 68 (Îe) A pune (pe cineva sau ceva) la ~ sigur A pune într-un loc ferit de orice pericol Si: a ascunde. 69 (Pop; îe) Cum îl rabdă ~ul? Se spune despre un om rău. 70 (Îe) A muta din ~ A duce în altă parte. 71 (Îe) A merge (a se deplasa, a se duce etc.) la fața ~ului A se deplasa acolo unde s-a întâmplat ceva, pentru a face cercetări. 72 (Îlav) La fața ~ului Acolo unde s-a petrecut un eveniment, o întâmplare etc. 73 (Pop) Bucată de pământ cultivabil. 74 (Îrg) Proprietate agrară. 75 Regiune. 76 (Pex) Țară. 77 (Îs) ~urile sfinte Ținuturi menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Hristos. 78 Așezare omenească Si: localitate. 79 Regiune, localitate, țară etc. unde s-a născut cineva. 80-81 (Îla) Din (sau de prin) partea ~ului sau (înv) despre ~ Care este (din sau) de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 82-83 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 84 (Îlav) În (sau prin) partea ~ului În regiunea despre care se vorbește. 85 (Îe) A fi de ~ (sau de ~ul lui ori ei) din... A fi originar din... 86 Distanță. 87 (Îs) O palmă de ~ Se folosește pentru a indica o distanță mică. 88 (Rar) Perioadă de timp Si: interval. 89-90 Spațiu (care poate fi) ocupat de cineva sau de ceva. 91 (Îs) ~ de muncă (sau de producție) Parte din suprafața unei unități economice în care se execută operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. 92 (Îs) ~ de muncă Întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea. 93 (Îas) Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat Si: serviciu. 94 (Îs) ~ de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. 95 (Prc; îas) Mormânt. 96 (Pop; îas) Cimitir. 97 (Îs) ~ de casă Teren destinat pentru construcția unei locuințe. 98 (Îe) A-și face ~ A da la o parte pe cineva sau ceva spre a putea trece înainte. 99 (Îe) A face ~ A se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. 100-101 (Îe) A (nu) fi la ~ul lui (sau ei) A (nu) fi așa cum se cuvine. 102 (D. oameni; îla) La ~ul lui Așa cum se cuvine. 103 (Fig; îe) A(-și) încălzi ~ul A sta mult într-un loc. 104 (Îe) A încurca ~ul (sau lumea, zilele etc.) A stânjeni activitatea celor prezenți. 105 (Îae) A nu fi de nici un folos. 106 (Îe) A lua ~ A se așeza. 107 (Îe) Ia ~! Șezi! 108 (Pfm; îe) A puți ~ul (sub cineva) (de lene) Se spune despre cineva foarte leneș. 109 (Fam; îe) A sta pe (sau la, în) ~ul său A se găsi la locul (1) obișnuit, stabilit sau destinat. 110 (Îae) A păstra măsura. 111 (Îe) A ține ~ de... A înlocui. 112 (Reg) Placentă. 113 Scriere sau pasaj într-o scriere unde a apărut o anumită informație sau relatare. 114 Pasaj dintr-o scrisoare. 115 (Îs) ~ comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 116 (Îs) ~uri albe Blanc tipografic sau spațiu între rândurile culese. 117 Funcție. 118 Poziție ocupată de cineva sau ceva într-o ierarhie Si: clasament, rang¹, treaptă¹. 119 (Pgn) Situație. 120 (Fam; îe) A prinde -~ A fi luat în considerație. 121 (Îvr; îae) A trece drept... 122 (Îe) A se pune în ~ul cuiva A se închipui în situația cuiva, pentru a-l putea înțelege. 123 (Îlav) În ~ul cuiva în situația cuiva. 124 Moment potrivit Si: ocazie, prilej. 125 (Îlv) A avea ~ A se întâmpla. 126 (Îal) A se produce. 127 (Îal) A se desfășura. 128 (Îe) A da ~ la ... A avea drept urmare. 129 (Îae) A determina. 130 (Îae) A provoca. 131-132 (Îe) A (nu) fi ~ul A (nu) fi cazul. 133-134 (Îae) A (nu) fi potrivit. 135 (Înv; îlav) La ~ de nevoie Într-un moment dificil. 136 (Îlav) Din capul ~ului De la început. 137 (Îlpp) În ~ de (sau în ~ul) În schimbul. 138 (Îlpp) La un ~ cu... Împreună cu... 139 (Îlc) În ~ să (sau ca ... să) Se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. 140 (Înv; îlc) În ~ ce În timp ce.

lagăr² sn [At: CĂLĂTORIE I, 88V/2 / V: (reg) ~ger, (înv) ~gher, (îrg) loag~ / Pl: ~e / E: ger Lager, rs лагерь] 1 Loc întărit de staționare a trupelor militare, în corturi sau sub cerul liber Si: campament, tabără. 2 (Înv) Tabără militară romană fortificată Si: castru. 3 (Îvr) Oaste. 4 (Nob) Loc de popas. 5 (Șîs ~ de prizonieri sau de concentrare, de exterminare, de muncă ori ~ul morții) Loc special amenajat, în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere în condiții de viață precare, prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 6 (Asr) Grup opus altui grup. 7 (Ccr; asr) Grupare politică reunită în jurul unui program Si: partid. 8 (În ideologia marxistă) Grup de state cu același regim politic, care se opune unui alt grup de state de o altă orientare. 9 (Mec) Organ de mașină pe care se sprijină și se ghidează o axă, o osie, un arbore și care permite o mișcare de rotație sau de oscilație a acestuia Si: palier. 10 (Pan) Piesă din lemn, piatră sau metal asemănătoare ca formă și ca utilizare cu un lagăr (9). 11 (Reg; șîs ~ de lemn sau de aramă) Bucată de lemn, piatră sau metal, pe care se sprijină broasca sau cepul grindeiului de la roata morii sau a pivei Si: (reg) căpătâi, perină, perinoc. 12 (Trs; Olt) Bucată de fier de formă rotundă, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 13 (Mol) Pârpăriță la moară. 14 (Ban; Trs) Bilțe între care se învârtește crivalul la joagăr. 15 (Buc; Mol) Bârnă care ajută la încărcarea buștenilor în vagoane. 16 (Reg) Bucată de lemn care se pune pe osie pentru a putea transporta buștenii. 17 (Reg) Lichid rămas în cazan după ce s-a fiert rachiul.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere (literară, științifică, didactică etc.) tipărită (sau destinată tiparului) și legată sau broșată în volum. A scrie (a tipări, a citi) o carte. ◊ Îmi defilează pe dinainte toată istoria pînă la sfîrșitul cărții. SAHIA, N. 49. Rar îl vedeai cu cartea-n mînă, căci, mai la urmă, nici nu prea avea cărți de școală. HOGAȘ, DR. II 120. Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. Cîmpul alb, oile negre, cine le vede nu le crede, cine le paște le cunoaște (= Cartea) ◊ (Cu determinări indicînd natura, felul scrierii) Carte de școală. Carte de citire. Carte de bucate. Carte albastră (sau albă etc.) = publicație oficială a unui guvern, care conține documente justificative cu privire la o anumită chestiune politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat, înțelepțește; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. Carte de căpătîi v. căpătîi. ♦ Diviziune mai extinsă decît un capitol a unei opere literare de proporții mari. Eneida este compusă din 12 cărți. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, instrucție, cultură, erudiție. Vacă-Mare e boier get-beget, strănepot al Țifescului, bolborosește trei vorbe franțuzești, nu știe carte, abia poate iscăli și brațul lui ține gîrbaciul stăpînirii asupra «prostimii». SADOVEANU, N. F. 47. Postelnicul Ștefan Meșter își petrecuse o parte din tinereță la Veneția, unde învățase carte latinească. SADOVEANU, F. J. 516. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. A fi tobă (sau burduf) de carte v. tobă. A nu ști boabă de carte = a nu ști nici citi nici scrie. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. Om al cărții sau om de carte = om care citește mult, căruia îi place să studieze, să învețe; cărturar. Cum scrie Ia Carte = așa cum trebuie, cum se cere; reglementar. 3. (Învechit și popular) Registru. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg în cănțelărie. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ▭ Cartea mare = registru contabil principal care conține rezumatul tuturor conturilor. Carte de imobil = registru mic în care se notează diferite date privitoare la locatarii unui imobil. II. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Carnet cu date personale, care atestă sau conferă anumite drepturi unei persoane. Carte de membru = carnet care dovedește apartenența cuiva la o organizație politică, de masă, profesională, la o societate culturală, științifică etc. Eu zic să puie pe masă cartea de membru. DUMITRIU, N. 247. Le arăta unde să se ducă pentru a căpăta cartea de membru. PAS, Z. IV 54. Carte de muncă = carnet pe care-l posedă fiecare salariat și în care sînt înscrise date în legătură cu activitatea lui profesională; carnet în care se ține evidența zilelor-muncă ale membrilor gospodăriilor agricole colective. Brigadierul calculează cel puțin o dată pe săptămînă numărul de zile-muncă efectuate de fiecare colectivist și le trece în cartea de muncă a acestuia. STAT. GOSP. AGR. 35. 2. Bucată de carton, cu însemnări tipărite sau scrise cu mîna, căreia i se dau diferite întrebuințări. Carte poștală = bucată de carton de formă dreptunghiulară, cît un sfert de coală, care servește pentru corespondență; p. ext. conținutul corespondenței scrise pe acest carton. Cartea poștală, deși alcătuită de o mînă neîndemînatică, era așa făcută încît să poată străbate opreliștile pînă la Malu-Surpat. SADOVEANU, M. C. 75. Carte de vizită = bucată mică de carton pe care e tipărit numele (adesea și titlurile, profesiunea, adresa) unei persoane. Carte de intrare = permis de intrare la o bibliotecă publică, la un concert etc. 3. (Uneori determinat prin «de joc») Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton diferențiate după culori și după figurile însemnate pe unele dintre ele și întrebuințate la jocuri de noroc. Pe ici pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținînd cărțile într-o mînă ce tremura, plesnind din degete cu ceelaltă înainte de-a bate, mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă. EMINESCU, N. 37. Nu pot să bat măcar o carte!... Ce ghinion! ALECSANDRI, T. I 161. Trageți toți cîte-o carte! ALEXANDRESCU, P. 89. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A (sau a-și) juca ultima carte = a întrebuința, în mod riscat, cele din urmă mijloace de care dispui, a face o ultimă încercare pentru a izbuti într-o împrejurare, într-o afacere etc. (Azi rar) A da în cărți = a face, cu ajutorul cărților de joc, prevestiri cu privire la viitorul cuiva (obicei bazat pe superstiții).III. (Învechit și popular) 1. Scrisoare, epistolă, răvaș. [Sindipa filozoful] ar fi putut... să scrie sfetnicului măriei-tale Aban carte în care să arate răutatea și primejdia săptămînii ce a trecut. SADOVEANU, D. P. 137. Împăratul... căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său, craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Mîne să-mi faci carte către Barbu și poruncă de învîrtejire Neagului. ODOBESCU, S. A. 98. 2. Ordin scris emis de o autoritate. Scrie carte împăratul, scoate veste-n țara toată, Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată, Să le ieie de neveste. EMINESCU, L. P. 124. Na, mîndruțo, vin’ și bea, Că mai mult nu mi-i vedea, C-a venit o carte iute, Să mă duc între regute. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. 3. Act scris, document, înscris; dovadă. Răzășia... mi-ai mîncat-o de haram, cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. Sînt din neamul răzășesc... Și am cărți bune domnești, Din domni vechi moldovenești. SEVASTOS, C. 320. Mîndră, zău, mărturisesc Că pe tine te iubesc; Dau-ți carte de la mine Că nu m-oi lăsa de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. ◊ Expr. Ai carte, ai parte = a) dacă ai acte, ți se recunoaște dreptul; b) dacă ai știință de carte, obții mai ușor succese în viață. ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească.

lăsat², ~ă a [At: PSALT. 46 / Pl: ~ați, ~e / E: lăsa] 1 (D. persoane, relații, proiecte etc.) Care a fost părăsit definitiv sau temporar. 2 (D. spații, terenuri etc.) Cedat în urma unui război, a unui pact etc. 3 Căruia i s-a provocat o anumită stare fizică sau psihică. 4 (Înv; d. sânge) Scurs în urma unei incizii făcute pentru analize sau în scop terapeutic. 5 (Pex; d. lichide) Care s-a prelins. 6 (Înv; d. soldați; îs) ~ la vatră Eliberat din armată. 7 Căruia i s-a dat drumul din mână. 8-9 (D. obiecte) (De)pus² (1). 10 (D. bani) Depus² (4). 11 Căruia i se permite să existe, să se producă, să se desfășoare etc. 12 Abandonat² într-o anumită stare, situație. 13 (Pfm; îs) ~ viu (cu viață sau cu zile) Cruțat² (4). 14 (Pfm; îe) ~ în pace (sau încolo, înv în odihnă) Care nu este deranjat, supărat de cineva. 15 (Pfm; îe) ~ în boii (banii, apele lui) Abandonat propriilor idei, atitudini etc. 16 (Pfm; îe) ~ oltean (în sau la sapă de lemn, la papuci, la tinichea, reg la lemn, cu mâna la burtă, gol sau cu buza umflată ori pe drumuri) Sărăcit². 17 (Pfm; îs) ~ cu buzele umflate Dezamăgit. 18 (Pfm; îae) Păcălit². 19 (Îs) ~ în voie Căruia i s-a permis să se desfășoare după bunul plac. 20-21 (Pfm; îla) ~ baltă Abandonat. 22 (Pfm; îla) ~ cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, mut, mască, fleașcă, reg, brebenel) Uimit. 23 (Pfm; îs) ~ păgubaș Care a renunțat la ceva. 24 (Pfm; îla) ~ de azi pe mâine Amânat² (1). 25 (Pfm; îla) ~ în (sau pe) seama (grija, voia) Încredințat². 26 (Îla) ~ în urmă Depășit² (1). 27 (D. bunuri) Cedat² (1). 28 (D. bunuri) Care este transmis prin moștenire. 29 Care a fost statornicit de către o autoritate, de către o divinitate etc. 30 (D. indicații, ordine etc.) Formulat² (2). 31 Aterizat² (1). 32 Coborât² (1). 33 Așezat² (1). 34 Culcat² (1). 35 (Pop; d. femei; îla) ~ă grea (îngreunată, cu burta mare, cu burta la gură, înv îngrecată) Însărcinată. 36 (Pop; îs) ~ cu izmenele dezlegate Părăsit într-un moment nepotrivit. 37 (Pop; îs) ~ pe jos, (lat sau pe coaste) Lovit foarte tare. 38 (Îs) ~ la bunul plac (discreția, pop, mâna, cheremul) Pus la dispoziția cuiva. 39 (Pop; îla) ~ sub masă Batjocorit² (1). 40 (Îlav) ~ la latitudinea (aprecierea, înv, chibzuința, arbitrul, rar, propunerea) La libera decizie a cuiva. 41 (Îla) ~ în suspensie (D. acțiuni, idei) Abandonat. 42 (Pfm; îs) ~ tabără Părăsit în dezordine. 43 (Îla) ~ în afară Neinclus. 44 (Îs) ~ la spate De care nu se ține seama. 45 (D. idei, teorii; îla) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășit² (5). 46 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerat ca având importanță secundară. 47 (Îla) ~ pe ultimul plan Desconsiderat. 48 (Îla) ~ la o parte (sau, îvp, în lături) Nefolosit. 49 (Îal) Demis. 50 (Îla) ~ din mână Emancipat. 51 (Îal; d. ocazii, oportunități) Ratat². 52 (Îs) ~ la voia întâmplării (sorții, valurilor) sau în plata (știrea, mâna, judecata) Domnului etc. Abandonat hazardului. 53 (Îla) ~ amanet Amanetat. 54 (Îla) ~ la examen Picat². 55 (Îla) ~ în loc Substituit². 56 (Îs) ~ în umbră Ale cărui performanțe, calități etc. au fost depășite. 57 (D. rezultatele unei munci, d. scrieri etc.) Transmis generațiilor următoare. 58 (D. porunci, dorințe; îs) ~ cu limbă de moarte Transmis în ultimile clipe ale vieții. 59 (Îs) ~ la vedere Așezat în așa fel încât să fie văzut, evidențiat. 60 (Pfm; îs) ~ de capul (sau în banii, doaga, sucul, treburile, reg, apele, dodiile, frâul etc.) lui Abandonat propriilor gânduri, tendințe, atitudini etc. 61 (Pop; îla) ~ pe-o rână (sau într-o dungă) Înclinat. 62 (Pfm; îla) ~ pe dreapta Culcat² (1). 63 (Pfm; îla) ~ pe-o ureche Indolent. 64 (Pfm; îla) ~ pe tânjală Lenevit. 65 (Îs) ~ paradă Abandonat la discreția cuiva sau a ceva. 66 (D. libertate) Care este acordată, permisă. 67 (D. urmași, moștenitori, copii etc.) Pe care îi are cineva. 68 (D. prozeliți) Pe care l-a format cineva. 69 (D. oameni) Eliberat² (1). 70 (D. legături) Care s-a slăbit. 71 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe anumite porțiuni. 72 (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Care s-a lărgit prin uzură. 73 (D. timp, unități de timp) Acordat² (1). 74 (D. ambarcațiuni; îla) ~ la apă Lansat (19). 75 (D. urme, semne etc.) Produs în urma acțiunii violente a cuiva 76 (D. urme, semne etc.) Care persistă. 77-78 (D. urme, semne etc; șfg) Înscris. 79 (D. gaze, mirosuri etc.) Degajat (1). (D. un gest, o acțiune etc.) Întrerupt. 80 Încovoiat sub o greutate. 81 (D. aștri) Coborât spre linia orizontului. 82 (D. noapte, amurg, înserare, fenomene atmosferice etc.) Care se instalează. 83 smf (Înv) Persoană divorțată.

ac sn [At: CORESI, ap. HEM 112 / Pl: ace / E: lat acus] 1 Ustensilă de oțel subțire, lustruită, ascuțită la unul din capete și prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. 2 (Îe) (A scăpa) ca prin urechile ~ului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, o primejdie etc. 3-4 (Îe) A călca (sau a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă. 5-6 (Îe) Nici cât un vârf de ~ Foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). 7 (Îe) A căuta ~ul în carul cu fân A face o muncă zadarnică. 8-9 (Îe) A avea ~ de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva. 10-11 (Îe) A băga (sau a ascunde) ~ în miere A face vrajbă între oameni. 12 (Îs) ~ cu gămălie Bold. 13 (Îs) ~ de siguranță Ustensilă alcătuită dintr-un ac și un sistem de închidere, folosit pentru prinderea materialelor textile. 14 (Îs) ~ de păr Agrafa. 15 (Pan; șîs ~ de gheață) Cristal de gheață lung și subțire, asemănător ca formă cu un ac (1). 16 Piesă în formă de ac care servește ca indicator la unele aparate sau instrumente (de măsură). 17-18 Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, care permite trecerea vehiculului pe una din liniile bifurcației Si: macaz. 19-20 (Zlg) Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe la unele animale, folosit pentru apărare sau atac. 21-22 (Zlg) Organ în formă de ac sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, servindu-le la apărare. 23 (Bot) Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 24 (Bot; îc) ~ul doamnei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris). 25 (Bot; îc; reg) ~ul pământului Strașnic. 26 (Zlg) ~ de mare Pește marin cu corpul lung și subțire, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).

CONDIȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare care permite sau facilitează apariția unui fenomen. Marele ajutor al Uniunii Sovietice, condiție esențială pentru construirea socialismului – ajutor ideologic, politic, economic și tehnic – întărește poziția noastră față de planurile imperialiste de jaf și înrobire și ne asigură o bază trainică de dezvoltare socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. Succesele obținute pe tărîmul industrializării au creat, condiții pentru a face pași înainte pe drumul transformării socialiste a agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Cea dîntîi condiție a dezvoltării morale a unui stat, a existenței lui politice, e libertatea poporului și egalitatea de drepturi. BĂLCESCU, O. I 324. 2. (De obicei la pl., urmat de determinări explicative) împrejurare în care se petrece un fenomen. Condiții de viață. Condiții de muncă. Condiții obiective. ▭ Conferința națională [din 1945] a Partidului Comunist Romîn se ține în condițiile terminării victorioase a celui de al doilea război mondial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 5. În actualele condiții internaționale, interesele cele mai arzătoare ale popoarelor sînt legate de problema apărării păcii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 362, 1/1. Te interesează condițiile atmosferice? SEBASTIAN, T. 33 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții. Vrăjbile și prigonirile între boieri și domni deteră prilej turcilor... a-și lua dreptul de stăpîni, călcînd condițiile tratatului de protecție. NEGRUZZI, S. I 274. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără posibilitatea de a exprima vreo pretenție. Capitulare fără condiții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (ca să)... = numai în cazul că..., cu obligația (ca să)... N. Golescu, Ion Ionescu și artistul Rozental, ce muri mai tîrziu în închisoare pentru patria sa, ceruseră voie să plece la Constantinopol, și voia ci se dase cu condiția să-i ducă o escortă pînă la hotar. BOLINTINEANU, O. 264. ◊ Expr. A se ține de condiție = a-și respecta, a-și îndeplini obligațiile luate. 4. (Jur.) Întîmplare viitoare și nesigură de a cărei îndeplinire atîrnă existența unei obligațiuni (nașterea sau desființarea ei). 5. Situația juridică a unei persoane. În unele țări, femeia căsătorită cu un străin urmează condiția soțului său. ♦ Situație socială a cuiva. Oamenii căutau să scape de condiția lor și făceau oricum încercări să-și mai ușureze sărăcia. PAS, Z. I 169. ◊ (Învechit, în concepția societății, burghezo-moșierești) Om (femeie, fată, băiat) de condiție = om (femeie, fată, băiat) care aparține unei familii «bune», sus-pus, cu avere. – Pronunțat; -ți-e. – Variantă: condițiune s. f.

analiză sf [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 237 / V: (înv) ~lis / Pl: ~ze / E: fr analyse] (Îoc sinteză) 1 Descompunere a unui lucru (prin mijloace chimice sau fizice) în părțile (sau elementele) sale componente, spre a-l studia. 2 (Chm; îs) ~ calitativă Descompunere chimică a unei substanțe pentru a determina natura componenților ei. 3 (Chm; îs) ~ cantitativă Descompunere chimică a unei substanțe pentru a determina raportul cantitativ în care se găsesc componenții ei. 4 (Chm; fiz; îs) ~ spectrală Metodă care permite să se recunoască, într-o substanță, prezența unuia sau a mai multor corpi simpli, prin examinarea radiațiilor luminoase emise de acea substanță. 5 (Fig) Cercetare printr-o examinare minuțioasă a unui corp, a unui fapt, a unei situații etc. 6 (Îs) ~ matematică Ramură a matematicii care studiază, limitele, derivatele și aplicațiile lor. 7 (Îs) ~ gramaticală Descompunere a unei propoziții în părțile ei componente. 8 (Îs) ~ logică Relevare a propozițiilor unei fraze și a părților unei propoziții. 9 (Îs) ~ literară Punere în evidență a ideilor principale, a valorii artistice, a caracterelor distinctive etc. ale unei scrieri literare. 10 (Îs) ~ psihologică Examinare a diferitelor stări sufletești și a motivelor lor (într-o scriere dramatică etc.). 11 (Îs) ~za muncii Cercetare a modului cum s-a muncit (într-o instituție, într-un colectiv, într-o anumită perioadă de timp etc.). 12 (Flz) Metodă prin care cineva (un gânditor, un cercetător etc.) pleacă de la efect la cauză, de la general la particular, de la compus la simplu. 13 (Muz) Apreciere a unei compoziții din punctul de vedere al formei, fondului, armoniei, melodiei, modulațiilor etc. 14 (Îlav) În ultimă ~ În concluzie. corectat(ă)

BALÁNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument pentru măsurarea forțelor (ex. greutatea) sau a cuplurilor de forțe prin echilibrare cu forțe cunoscute. După principiul de funcționare pot fi: cu pîrghie, cu arcuri, electrotensionometrice, hidraulice, hidrostatice; cîntar. ♦ Balanță romană = Instrument manual alcătuit dintr-un braț liber cu greutate, prevăzut la capete cu un platou pentru așezarea greutăților de măsurat. B. Roberval = B. cu pîrghie dublă și brațe egale pentru cîntărirea maselor pînă la 10 kg. B. analitică = b. folosită în analiza cantitativă. Permite cîntăriri cu o precizie de 0,0001 g (b.a. obișnuită) sau de 0,000001 g (microbalanță). B.a. poate fi cu oscilații libere sau cu amortizoare, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia b. B. electronică = dispozitiv modern de cîntărire, care afișează direct masa măsurată. ♦ Expl. A pune în b. = a ține seama de fapte, de argumente înainte dea lua o hotărîre. 2. (EC.) Comparație, raportare între indicatorii necesar a fi corelați, echilibrați; concr. tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. ♦ B. materială (cu indicatorii exprimați în unități naturale; ex. comparația între resurse și consum, în tone, în cazul unui produs). B. valorică (cu indicatorii în expresie bănească; ex. un buget) B. economiei naționale = sistem de b. și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei unei țări; cuprinde ca părți mai importante: b. produsului social, b. venitului național și b. forței de muncă. B. legăturilor dintre ramuri = model economico-matematic prin intermediul căruia se exprimă și se determină conexiunile proceselor de producție și consum din cadrul economiei naționale. B. comercială = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. B. de plăți = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea; deficitul ei determină diminuarea rezervelor valutare și a convertibilității. B. de conturi (sau de decontare) = raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. B. de venituri și cheltuieli = raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. (CONT.) B. de verificare = raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Piesă (uneori flexibilă) care unește sau leagă două sau mai multe obiecte. ♦ (Sport) Dispozitiv format din curele sau fire metalice cu care se atașează schiurile la picioare. 2. Lucruri, obiecte legate împreună spre a se păstra și transporta mai ușor. V. sarcină, boccea. Pe înserate vin din tîrg, cu legături în spinare, ordonanțele. CAMIL PETRESCU, U. N. 288. Strîngîndu-și sub braț legătura albă, copilul se răsucea pe speteaza scaunului [căruței] să mai privească încă o dată în urmă satul. C. PETRESCU, S. 140. Trase afară o legătură ce părea a fi cu făină și o puse pe vatră. HOGAȘ, M. N. 81. ♦ Mic mănunchi de zarzavaturi. O legătură de ridichi. 3. (Mai ales la pl.) Funie, lanț etc. cu care se leagă un om. Moșul, măre De-l vedea... De la brîn ( = brîu) cuțit scotea, Legăturile-i tăia. TEODORESCU, P. P. 569. Legături i-au pus de in. ALECSANDRI, P. P. 238. 4. Basma, testemel. 5. (Învechit și arhaizant) Cravată. Se înfățișă cu legătura de la gît strîmbă, plin de fîn și de fulgi. CAMIL PETRESCU, O. II 109. La gît cu legătură albastră. MACEDONSKI, O. IV 33. ♦ Fîșie de pînză care servește la pansarea sau bandajarea rănilor sau a părților bolnave; fașă, bandaj. Baba Anița pregătea legăturile care trebuiau să oblojească rana. SADOVEANU, O. I 51. 6. Scoarțele și cotorul în care se află legată o carte. Operele lui Pușkin, tipărite... pe hîrtie de cea mai bună calitate, ca literă nouă, clară și elegantă, cu legătură în pînză sau în piele. STANCU, U.R.S.S. 127. Cărți lîngă cărți... în fel de fel de legături și scoarțe... dorm toate la un loc. ANGHEL, PR. 19. 7. (Text.) Modul de împletire al firelor de urzeală cu firele de bătătură. 8. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică, radiofonică etc.). Nu se găsește un colț din Uniunea Sovietică care să nu aibă legătură cu Moscova prin linii aeriene. STANCU, U.R.S.S. 219. S-a întrerupt legătura telefonică și nu se mai poate comunica de loc cu comuna. REBREANU, R. II 224. Auzi că se așteaptă sosirea autorităților și că legătura cu uscatul e oprită. BART, S. M. 101. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. Ștefan intră în legături politice, pe care le întărește și prin legături de familie, cu Ivan al III-lea. IST. R.P.R. 135. Aducîndu-mi aminte de unele întîmplări ce ca prin vis mi se arată, caut să mi le deslușesc și să pun legătură între ele. VLAHUȚĂ, O. AL. I 259. 2. Relație de dragoste sau de prietenie. Cred că se duce mai sus, la Breaza sau la Comarnic, are o legătură pe-acolo. DEMETRIUS, C. 19. Negustorii... aveau legături de prietenie și de afaceri. GALACTION, O. I 277. Legături strînse erau încă din școala primară între cei doi prieteni. CARAGIALE, O. III 264. Unchiul meu a aflat legătura noastră. NEGRUZZI, S. I 19. ♦ (La pl.) Relații și cunoștințe printre oamenii de seamă. 3. Contact între diferite persoane, unități etc. Îi sosiră ordine și plotonierului major Danțiș să se pună în legătură cu proprietarul. SADOVEANU, M. C. 198. Patrulele de legătură aduc și ele veștile. CAMIL PETRESCU, U. N. 310. ◊ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, două grupuri de comandă etc. Agentul de legătură îmi aduce un ordin scris pe un petec de hîrtie. CAMIL PETRESCU, U. N. 355. (Om de legătură) = persoană care ține în contact permanent două instituții, întreprinderi, două (grupuri de) persoane etc.; (în timpul muncii ilegale a partidului) persoană prin care membrii de partid țineau contactul cu organele superioare. Cum să facem? Știi că eu am lucrat la tehnica partidului. O să-mi fie mai greu să găsesc legătura... Mircea se gîndea la vechea lui legătură, la Radu. V. ROM. martie 1954, 174. 4. (Învechit) Acord, înțelegere, învoială, convenție, pact. Legătura era ca să se ascunză pînă de trei ori. ISPIRESCU, L. 46. 5. Concordanță, armonie în combinarea părților unei expuneri, a unei prezentări, a unei argumentări. Vorbe fără legătură. 6. (Numai în expr.) În legătură cu = referitor la, care se referă la, în ceea ce privește. E o chestie în legătură cu fabrica. DEMETRIUS, C. 26. III. 1. (Tehn.) Mod de a lega două corpuri, prin care se îngrădește mobilitatea lor unul față de celălalt și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt. ♦ Dispozitivul cu care se realizează legarea. Trosnesc legăturile de fier ale plugurilor. MIHALE, O. 433. 2. (Determinat uneori prin «electrică») Împreunare, cuplare a mai multor conductoare electrice sau a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 3. Unirea diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau alt sistem material cu proprietăți caracteristice. ◊ Forță de legătură = forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energia liberată la formarea unui sistem material.

potențial, ~ă [At: PONI, F. 204 / P: ~ți-al / Pl: (13-15, 17-19) ~i, ~e, (1-12) ~e / E: fr potentiel] 1 sn Mărime asociată unui sistem fizic, a cărei variație în spațiu și timp permite caracterizarea și determinarea unui câmp fizic sau a unei variații de energie. 2 sn Funcție asociată unui câmp fizic, dependentă de coordonatele de poziție, care servește la obținerea prin derivare a intensității câmpului fizic respectiv. 3 sn (Fiz; îs) ~ electric Mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. 4 sn (Fiz; Chm; îs) ~ de electrod Diferență de potențial (1) dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. 5 sn (Fiz; Chm; îs) ~ de ionizare Diferență de potențial (1) necesară accelerării unui electron astfel încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ionizarea acestuia. 6 sn (Ast; îs) ~ terestru Geopotențial. 7 sn (Blg; îs) ~ de înmulțire Capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi foarte prolifice. 8 sn (Urmat de determinări care arată domeniul, felul) Capacitate de muncă, de producție, de acțiune. 9 sn Randament calitativ și cantitativ al unei munci. 10 sn (Pex) Nivel. 11 sn Forță. 12 sn (Îs) ~ de război Capacitate militară a unui stat. 13 a Care are în sine toate condițiile pentru realizare. 14 a Care există în mod virtual, ca posibilitate. 15 a (Îs) Energie ~ă Energie pe care o poate dezvolta un corp aflat în mișcare liberă din poziția în care se află până la un nivel de referință. 16 av În mod virtual. 17 a (Grm; d. moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă fără să precizeze dacă se realizează sau nu. 18 a (Grm; d. moduri, propoziții etc.) Care exprimă o posibilitate. 19 a (Rar; d. moduri) Prezumtiv.

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (despre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

VALOARE, valori, s. f. I. 1. Însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) pretios, scump, de preț; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritivă. II. 1. (Ec. pol.) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. ◊ Valoare de întrebuințare = proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate a omului sau a societății. Valoare de schimb = raport, proporție în care o anumită cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 2. (Concr.) Marfă. 3. (Comerț, Fin.) Exprimare în bani a costului unei mărfi sau a unei acțiuni, a unui cec etc. ◊ Valoare comercială (sau de circulație) = echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață; curs. ♦ Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Mărime matematică asociată unei mărimi fizice (după un anumit procedeu de măsurare), permițând compararea mărimii cu altele de aceeași natură. ◊ Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice etc. 5. (Muz.) Durata absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanță de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

PETRESCU, Camil (1894-1957, n. București), scriitor și filozof român. Acad. (1948). A editat revistele „Săptămâna muncii intelectuale și artistice” (1924-1925) și „Cetatea literară” (1925-1926), teoretizând în paginile lor noocrația. Redactor-șef al „Revistei Fundațiilor Regale” (1940-1941, 1944-1947). Lirică de notație antirăzboinică („Ciclul morții”) sau de scrutare a esențelor („Trancedentalia”). Promotor al romanului modern, ilustrat prin romane citadine și de analiză psihologice gândite ca „dosare de existențe omenești”, dezbătând condiția intelectualului nonconformist, într-o societate ostilă valorilor spirituale („Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, „Patul lui Procust”). Vasta construcție narativă „Un om între oameni” se vrea o frescă a epocii de la 1848, însă romanul este tributar doctrinei „realismului socialist”. Drame de idei („Jocul ielelor”, „Danton”, „Suflete tari”, „Act venețian”), comedii („Mitică Popescu”), poemul eroicomic „Papuciada”, nuvele („Cei ce plătesc cu viața”, „Turnul de fildeș”). Eseuri („Teze și antiteze”, „Modalitatea estetică a teatrului”, „Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici”). Memorialistică („Note zilnice: 1927-1940”). Preocupările sale filozofice s-au concretizat, mai ales în lucrarea publicată postum, „Doctrina substanței”, în care substanțialismul sistemelor anterioare (Bergson-Husserl) este redefinit într-un nou sistem, orientat către „concret”, ca metodă de gândire, care permite cunoașterea adecvată a concretului dat, ca teoria culturii și a valorilor ei imanente. Alte lucrări de reflecție filozofică: „Teze și antiteze”, „Modalitatea estetic a teatrului”, „Husserl. O introducere în filosofia fenomenologică”. Premiul Național (1939).

ODIHNĂ, (4) odihne, s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul recîștigării energiei, al refacerii forțelor; (stare sau timp de) repaus. Cum ajunse acasă, își lăsă numai o zi de odihnă, apoi începu a pune la cale îndeplinirea unor hotărîri mari. SADOVEANU, B. 85. Iată cel mai frumos loc de odihnă pe care l-am întilnit în viața mea! GALACTION, O. I 40. După o clipă de odihnă, încordîndu-și toate puterile, bietul bătrîn se tîra tot mai în afara satului. BUJOR, S. 169. ◊ Casă de odihnă = clădire în localități balneare sau climaterice, în care oamenii muncii își pot petrece concediul. ◊ Loc. adj. și adv. Fără odihnă = (care este) în veșnică mișcare, în veșnic neastîmpăr. Apa clipotește fără odihnă. C. PETRESCU, S. 141. (În forma regională hodină) Parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. ♦ Somn. Ia acuși se duce noaptea și vai de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ◊ Expr. A se da odihnei = a se culca, a dormi. Îl rugă să se dea nițel odihnei. ISPIRESCU, L. 128. 2. Calm desăvîrșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. În această familie deprinsă cu trai ușor și bun, el sifigur nu-și găsea odihnă. C. PETRESCU, Î. I 10. Moșia Babaroaga însă nu-i mai dădea odihnă. REBREANU, R. I 255. Vitele nu mai aveau odihnă de muște. SANDU-ALDEA, U. P. 164. 3. (Determinat adesea prin «de veci», «veșnică» etc.) Moarte; p. ext. mormînt. Gătire se făcu de îngropăciune... și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. ISPIRESCU, L. 253. Acolo au odihna, locaș adînc, tăcut, Eroi. ALEXANDRESCU, M. 9. 4. Platformă orizontală așezată, de obicei, la cotiturile unei scări (pentru a permite persoanelor care circulă pe ea să se odihnească sau pentru a înlesni intrarea în încăperile unui cat). – Variante: (regional) hodină (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282), odină (EMINESCU, O. I 49, HODOȘ, P. P. 66) s. f.

forță sf [At: URICARIUL XIV, 146/8 / V: (nrc) ~ție / Pl: ~țe / E: fr force, it forza] 1 Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor Si: putere fizică, tărie, vigoare. 2 (Lpl) Resurse fizice. 3 (Îs) Tur de ~ Acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 4 Ansamblul resurselor intelectuale și morale ale unui individ. 5 Energie (morală). 6 Capacitate de a realiza ceva. 7 (Îla) De ~ Foarte capabil. 8 (Fig) Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 9 Putere de acțiune pe care o conferă unui grup numărul membrilor săi, mijloacele materiale și organizarea sa. 10 (Csc; îs) -ța publică Ansamblul organismelor de menținere a ordinii publice. 11 (Mpl; îs ~ armată) Totalitatea unităților militare ale unui stat Si: armată. 12 (Îs) ~țe militare Subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. 13 (Îs) ~ vie Termen prin care se definește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 14 (Pan) Grup social care exercită o influență. 15 (Ecn; în terminologia marxistă; îs) ~ de muncă Totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului, pe care acesta le solicită atunci când îndeplinește o activitate socială utilă Si: capacitate de muncă. 16 (Pex; îas) Totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 17 (Ecn; în terminologia marxistă) ~țe de producție Mijloace de producție. 18 Putere de influență sau de acțiune. 19 (Îs) Idee ~ Idee pe care se bazează un raționament. 20 Grad de intensitate, de eficacitate. 21 (Îlav) În ~ Cu mare intensitate. 22 Energie existentă în natură. 23 (Fiz) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează. 24 (Fiz; spc) Acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp. 25 (Fiz) Mărime dirijată care reprezintă o forță (24). 26 (Fiz; înv) Energie. 27 (Fiz; îs) ~ motoare Energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. 28 (Mec; îs) ~ de tracțiune Forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 29 Putere de constrângere. 30 Violență. 31 (Îlav) Cu ~ța În mod forțat. 32 (Îlav) Prin ~ța împrejurărilor Constrâns de motive obiective. 33 (Îs) Caz de ~ majoră Eveniment imprevizibil care impune (împotriva voinței) un anumit tip de conduită sau de acțiune și care presupune exonerarea de obligații sau de răspundere. 34 (Îs) Lovitură de ~ Intervenție violentă. 35 (Îs) Probă de ~ Conflict în care voința de a triumfa asupra unui adversar este predominantă. 36 Autoritate. 37 (Jur; îs) ~ executorie Calitate a unui act juridic care îi permite, dacă este cazul, să recurgă la forța publică pentru executarea sa.

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)