axă¹ sf [At: LTR² 250 / V: ax sn / Pl: axe / E: fr axe] 1 Dreaptă orientată într-un anumit sens. 2 (Îs) Axa numerelor Dreaptă prevăzută cu un punct de origine, de la care se continuă imaginar spre + și -infinit, pe ea găsindu-și locul toate numerele. 3 Dreaptă imaginară sau reală, care trece prin centrul unui corp și în jurul căreia acel corp se rotește sau se poate roti. 4 Dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp ceresc. 5 (Îs) Axa lumii Prelungire a dreptei imaginare care unește polii pământului până la intersecția cu sfera cerească. 6 Linie dreaptă care delimitează părțile simetrice ale unei figuri plane sau în spațiu. 7 (Îs) Axa unei piramide Dreaptă care unește vârful și mijlocul bazei. 8 (Îs) Axa unei prisme Dreaptă care unește centrele celor două baze. 9 (Îs) Axa unei elipse Dreaptă care unește cele două focare. 10 (Îs) Axa unei nave Linie imaginară în jurul căreia se fac diferite mișcări de oscilație și rotație ale navei. 11 (Îs) Axa unei străzi Linie (continuă) care împarte strada în două direcții de mers. 12 (D. lentile) Dreaptă dusă de la un punct luminos la centrul optic. 13 (Glg; îs) ~ de ridicare Linie a (direcției) după care s-a făcut ridicarea unui șir de munți. 14 (Atm; înv; îs) Axa gâtului Axis (1). 15-16 (Bot; înv; îs) Axa unei plante Axis (2-3). corectat(ă)

linie s.f. I 1 (geom.) <rar> liniament, <înv. și reg.> trăsură, <înv.> dungă. A desenat pe tablă câteva linii paralele. Cuvântul este subliniat cu o linie punctată. 2 (geom.) linie dreaptă = dreaptă (v. drept). Linia dreaptă unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. 3 linie frântă = zigzag. Fuga sa descrie o linie frântă. 4 dungă, vargă, <rar> vărgătură, <pop.> prag, vârstă², <reg.> șar¹, șargă, șirincă, vârcă, vârstătură. Și-a cumpărat o fustă dintr-un material cu linii. 5 dungă, <reg.> ștraif. Pe timp de noapte șoferii urmăresc linia albă de pe mijlocul șoselei. 6 (la aparatele de măsură) liniuță, <reg.> ștric³. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva linii. 7 (tehn.) riglă¹, <reg.> lineal, <înv.> arac. A măsurat laturile cutiei cu o linie. 8 (la pl. linii; arhit.) aliniament. Liniile reprezintă elemente arhitectonice (sau decorative) dispuse în rânduri drepte sau paralele. 9 linie de demarcație = linie de hotar = (art.) linia hotarului = <reg.> linia de la hotar, <înv.> linia demarcației, linie de limitare, punct de demarcație. Linia de demarcație desparte două țări, două suprafețe de teren etc.; (art.; reg.) linia de la hotar v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar; (înv.) linie de delimitare = (art.) linia demarcației v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar. 10 (mar.) linie de apă a unei nave = linie de cufundare a unei nave. Linia de apă a unei nave este nivelul până la care se cufundă partea inferioară a vasului în apă; linie de cufundare a unei nave = linie de apă a unei nave. 11 (art.; geogr.) linia echinoctiilor = <înv.> linia izohintei. Linia echinoctiilor marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul; (înv.) linia amiazăzei v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru; linia izohintei v. Linia echinocțiilor. 12 (astron.) linie meridiană = meridianul locului (v. meridian). Linia meridiană este linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului; (înv.) linie verticală v. Dreaptă verticală. 13 linie vizuală = rază vizuală. Linia vizuală este linia dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. 14 limită, margine. A semănat până la linia care desparte pământul său de cel al vecinului. 15 (milit.) linie de bătaie = linie de luptă = <înv.> linie de război. Linia de bătaie sau de luptă reprezintă desfășurarea sistematică a unor unități militare în vederea luptei; (art.) linia întâi = prima linie (v. prim¹). Linia întâi este formația de luptă desfășurată cel mai aproape de inamic; (înv.) linie de război v. Linie de bătaie. Linie de luptă. 16 (a. plast.) trăsătură, <înv.> trăsură. Graficianul i-a făcut portretul din câteva linii. 17 trăsătură, <rar> liniament, <înv.> trăsură, <fig.> tăietură. Are linia feței fină. 18 siluetă, talie, <fran.> carură. Linia suplă a fetei este evidențiată de o centură lată. 19 (biochim.) linie limfocitară = serie limfocitară. Linia limfocitară reprezintă succesiunea de celule care se dezvoltă și se divid, pornind de la limfoblast și ajungând în final la limfocitul matur; linie mielocitară = serie granulocitară, serie mielocitară. Linia mielocitară este seria de celule tinere care, după multiplicare și maturație în măduva osoasă, ajung la stadiul de leucocit polinuclear adult sau granulocit. 20 (com.) gamă. Folosește aceeași linie de produse cosmetice. 21 (muz.) linie melodică = melodie. Interpretul execută perfect linia melodică. 22 (lingv.; rar) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuță de despărțire. Liniuță de unire. 23 (milit.; reg.) v. Infanterie. 24 (înv.) v. Rând. 25 (geogr.; înv..) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru. II 1 itinerar, traseu. Se deplasează zilnic la serviciu pe linia autobuzului 41. 2 (ferov., transp.) linie ferată = cale ferată, drum-de-fier, <pop.> șină, <reg.> ștrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la linia ferată; linie de garaj = linie moartă; linie moartă = linie de garaj. Linia moartă este o linie de cale ferată închisă la un capăt și folosită doar pentru gararea garniturilor de tren. 3 (telec.) linie de telefon = linie telefonică; linie telefonică = linie de telefon. Liniile telefonice fac legătura între mai multe posturi și centrale telefonice. III fig. 1 sens, tendință, <fig.> cale, direcție, drum, făgaș, <fig.; rar> duet. Ce linie va urma această societate? Linia pe care a luat-o discuția ar trebui schimbată. 2 sens, <fig.> direcție, orientare. Trebuie să știi linia în care să acționezi. A urmărit linia în care a evoluat poetul. 3 sens, tendință, <fig.> direcție, stindard. Urmează linia politicii partidului din care face parte. 4 linie de conduită = <înv.> linia conduitei, linie de purtare. Linia de conduită este criteriul de a se purta într-un anumit fel; (înv.) linie de purtare = (art.) linia conduitei v. Linie de conduită. 5 descendentă, filiație, succesiune, <înv.> strună¹, <fig.> viță. A stabilit linia corectă a ilustrei sale familii.

CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărțită în compartimente, destinat pentru transportul muniției. 2. Fiecare dintre despărțiturile cu pereți metalici care se fac la o navă, cu scopul de a evita pătrunderea masivă a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru păstrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Construcție de beton, de oțel etc. de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile umede, precum și la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helice s. f.] – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.

CUIRASAT s. (MAR.) navă de linie.

NAVĂ s. 1. v. vapor. 2. (MAR.) navă de linie v. cuirasat. 3. navă cosmică v. astronavă. 4. v. naos.

CHESON ~oane n. 1) Construcție specială, în formă de cutie, folosită la executarea de fundații sub apă sau la repararea unor nave sub linia de plutire. ~ cu compartimente. 2) Trăsură de artilerie prevăzută cu compartimente în care se transportă munițiile. /<fr. caisson

NAVĂ s.f. 1. Nume generic dat tuturor mijloacelor sau vehiculelor de navigație; vas, corabie, vapor, barcă. ♦ Vehicul aerian care zboară; aeronavă. ◊ Navă cosmică (sau spațială) = astronavă; navă de linie = cea mai mare navă de război, prevăzută cu artilerie grea, mijlocie și antiaeriană, precum și cu o cuirasă puternică; navă-far = navă ancorată în locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 2. Partea centrală a unei biserici creștine; naos. [< it. nave, cf. lat. navis, gr. naus].

OPERĂ¹ s.f. 1. Acțiune, lucrare, faptă, lucru. 2. Lucrare originală în domeniul artelor plastice, al literaturii, al științei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrărilor unui scriitor, ale unui om de știință, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Operă vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carenă; operă moartă = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

PAIET s.n. Pînză groasă impermeabilă manevrată de la bord, cu care se acoperă pe din afară spărturile mici produse în bordajul unei nave sub linia de plutire. [Pron. pa-iet. / < fr. paillet].

CUIRASAT s.n. Navă de război de mare tonaj, care are o cuirasă puternică și este înarmată cu artilerie de mare calibru; navă de linie. [Pl. -te, var. chiurasat s.n. / cf. fr. cuirassé].

LINIE s.f. 1. Figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. Descendență, filiație. 4. Sistem de fortificații. ◊ Navă de linie v. navă. ♦ Șirul luptătorilor într-o bătălie; șir de tranșee; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. Cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. Legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♦ Legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (La pl.) Trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ♦ Ținută. 8. (Fig.) Orientare; direcție. 9. (Poligr.) Rînd într-o pagină. ♦ Placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rîndurile. 10. Riglă. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

CAZEMATĂ s. f. 1. fortificație izolată servind ca amplasament de tragere, împotriva proiectilelor, bombelor etc.; buncăr. 2. compartiment blindat sub puntea navelor de linie, tunuri de calibru mijlociu. (< fr. casemate)

CUIRASAT I. s. n. navă de linie de mare tonaj având corpul protejat de o cuirasă puternică și tunuri de mare calibru. II. adj. (despre nave de război) protejat de o cuirasă. (< fr. cuirassé)

OPERĂ¹ s. f. 1. acțiune, lucrare, faptă, lucru. 2. lucrare originală în domeniul artelor plastice, al literaturii, științei etc. ◊ totalitatea lucrărilor unui scriitor, om de știință, artist etc. 3. muncă, treabă, acțiune. ♦ a pune în ~ = a pune în aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carenă; ~ moartă = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărțită în compartimente, folosit pentru transportul muniției. 2. Fiecare dintre despărțiturile cu pereți metalici care se fac la o navă, cu scopul de a evita pătrunderea masivă a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru păstrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Construcție de beton, de oțel etc. de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile cu multă umiditate, precum și la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.

AMBARCAȚIE. Subst. Ambarcație; vapor, vaporaș (dim.), șalupă, barcă, bărcuță (dim.). Barcă cu motor, șalupă-remorcher, vas-pilot, pilotină, cuter, barcaz, șalutier, caic; hidroglisor. Vas de pescuit, pescador, balenieră, drifter, trauler, seiner, salutier, șaland, tartană. Barcă cu vîsle, barcă, bărcuță (dim.), luntre, luntricică (dim.), luntriță (pop.), luntrișoară (dim.), lotcă, ciobacă, (reg.), orniță, plavcă (reg.), năpîrcă (reg.), șaică (înv. și reg.), cin (înv. și reg.), dubas, dubă, boloza (înv. și reg.); gondolă, gondoletă (rar), pirogă, catamaran. Ambarcație sportivă, iolă, velă, rondă, gig, schif, caiac, canoe; barcă de cauciuc, berton. Navă, vas, corabie, corăbioară (dim.). Navă (vas) cu pînze, velier (rar), velă, vetrelă (înv.), naie (rar), arcă (rar). Galeră; triremă (ant.); cvadriremă (ant.), penteră; caravelă; cliper; galion; goeletă; liburnă; fregată; corvetă (ieșit din uz); brigantină, bric; selandră; șampană (orient), caic, caicel (dim.); felucă; ghimie (înv.). Navă cu aburi, vapor, vaporaș (dim.), piroscaf (înv.); motonavă; vas de pasageri; pachebot; hidrobuz; iaht; transoceanic, transatlantic. Vas de transport; cargobot, cargou; cabotier; cablier; tramp, penișă; vas petrolier, tanc petrolier, petrolier; mineralier; șlep; gabară; mahonă, propel, ponton, pletină, ceam. Spărgător de gheață. Trauler; navă frigorifică. Remorcher, tuior, șalander. Navă (vas) de război, navă militară, navă de linie, bastiment, vasel (înv.); crucișător; cuirasat; portavion; torpilor; contratorpilor (ieșit din uz), distrugător; puitor de mine; vedetă; monitor, canonieră; dromon, dragor. Submersibil; submarin; batiscaf, mezoscaf. Flotă; flotilă. Flotă comercială. Flotă militară, flotă de război. Flotă marină. Flotă fluvială. Marinar, matelot, pilot. Echipaj. Pupă, proră, bord; carenă; ancoră; cabină. Port, chei, debarcader. Îmbarcare; debarcare; transbordare. Croazieră. Acostare, cheiaj. Naufragiu. Adj. Naval, nautic, de navigație. Vb. A pluti, a merge pe apă, a aluneca, a luntri (rar), a vîsli, a trage la rame. A naviga, a merge (a pluti, a călători) pe apă; a aluneca pe apă, a glisa. A pleca în larg, a ieși în larg; a ridica ancora, a ridica pînzele. A ancora, a arunca ancora; a intra în port; a acosta. A îmbarca; a debarca; a transborda. A face o croazieră. A naufragia. V. armată, călătorie, mișcare, sport.

paiet sn [At: DN² / P: pa-iet / Pl: ~e / E: fr paillet] Dispozitiv pentru astuparea provizorie, din exterior, a spărturilor mici produse în bordajul unei nave, sub linia de plutire.

TRANSBORDOR s.n. 1. Platformă deplasabilă pe șine, care servește la mutarea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordare. // adj. Pod transbordor = platformă suspendată, prin cabluri, servind la trecerea peste un curs de apă. [Cf. fr. transbordeur]. erată

CHARTER [CEARTĂR] s. n. 1. tip de contract de transport cu avioane sau nave închiriate de o agenție de turism ori comercială, care permite tarife mai reduse decât pe liniile regulate. 2. avion, navă care circulă conform unui charter (1). (< engl. charter)

TRANSBORDOR I. s. n. 1. platformă deplasabilă pe șine care servește la mutarea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta. 2. navă pentru transbordări. II. adj. pod ~ = platformă suspendată, prin cabluri, servind la trecerea peste un curs de apă. (< fr. transbordeur)

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur.

navă sf [At: HELIADE, D. J. 96/22 / Pl: ~ve / V: (înv) ~ve / E: fr nave, lat navis, it nave] 1 Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe apă, folosit la transportul persoanelor, al mărfurilor și al materialelor, în scopul unor lucrări tehnice Si: vas. 2 (Rar) Conținut al unei nave (1). 3 Personal al unei nave (1) 4 (Rar) Persoane care se află pe o navă (1). 5 (Îs) ~ de linie Cea mai mare navă de război, prevăzută cu artilerie grea, mijlocie și antiaeriană, precum și cu o cuirasă puternică. 6 (Îc) ~-far Navă (1) ancorată în locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 7 Vehicul aerian care zboară. 8 (Șîs ~ cosmică sau ~ spațială) Aparat pentru zborurile omului în cosmos. Si: aeronavă. 9 (Spc) Aeronavă pentru zborurile extraterestre. 10 (Aht) Naos (1).

CALAJ ~e n. 1) Potrivire și fixare a unui organ sau a unei piese de mașină. 2) Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi pe care se sprijină navele în timpul construcției sau al reparației. 4) Adâncime la care se cufundă în apă o navă în raport cu linia de plutire; pescaj. /< fr. calage

PESCAJ ~e n. Adâncime de cufundare în apă a unei nave în raport cu linia de plutire; calaj. /cf. it. pescaggio

SUFLAJ s.n. 1. Construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. Corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. [< fr. soufflage].

DEZEȘUA vb. tr. a repune pe linia de plutire o navă eșuată; a despotmoli. (< fr. déséchouer)

SUFLAJ s. n. 1. construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. (< fr. soufflage)

echigravisferă s. f. (astron.) ◊ „Nava depășise la ora 13,53 (ora Bucureștiului) echigravisfera – linia imaginară ce delimitează zona în care forțele gravitaționale ale Lunii și Pământului se anihilează reciproc – intrând în sfera de atracție a Pământului.” R.lit. 23 XI 69 p. 6. ◊ „[...] nava spațială Apollo-14 depășește linia echigravisferei – punctul echidistant dintre Pământ și Lună, unde forța de atracție a celor doi aștri se anulează reciproc – înaintând cu o viteză de peste 5.200 km pe oră.” R.l. 3 II 71 p. 6 //din echi- ◊ „egal” + gravi[tație] + sferă//

BRIZĂ, brize, s. f. Vînt ușor care suflă regulat la țărmul mării, în timpul zilei de la mare spre uscat, iar în timpul nopții de la uscat spre mare; boare. O briză... se menținea încă îndărătnică, stricînd linia de front a navelor în larg.

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă la nivelul unei căi ferate, cu ajutorul căreia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (când cele două linii nu au legătură directă). 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur.

CARENĂ ~e f. 1) (la păsări) Proeminență alungită în formă de creastă a sternului pe care sunt fixați mușchii pieptului și care acționează aripile. 2) bot. Porțiune din corola leguminoaselor care ia naștere din concreșterea a două petale inferioare. 3) Parte exterioară a unei nave care se află sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena

FERIBOT ~uri n. Navă sau pod plutitor cu linii de cale ferată, servind la trecerea de pe un mal pe altul a unor vagoane, locomotive etc. /<fr., engl. ferry-boat

carenă sf [At: OLLĂNESCU, O. 369 / V: (pop) -rină / Pl: ~ne / E: fr carène, it carena] 1 Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2 (Pop) Lemn curbat care formează partea de jos a luntrei și ale cărui extremități formează piscurile. 3 (Zlg) Proeminență alungită a unor organe. 4 (Bot) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite.

RADIOFAR stațiune terestră de radioemisie care asigură navigația aeronavelor, constând dintr-un sistem de antene care transmit semnale caracteristice pe anumite frecvențe și după un anumit program de lucru, determinând punctul aeronavei în special pe vizibilitate scăzută. Poziția radiofarului este trecută în hărțile de navigație, iar programul de lucru și caracteristicile semnalelor în cartea radiofarurilor. Există radiofaruri: cu emisie circulară (punctul aeronavei fiind obținut prin măsurarea revelmentelor la radiofar cu ajutorul radiogoniometrului de bord, bazându-se pe principiul redepției dirijate); cu emisie dirijată (funcționând pe baza principiului recepției dirijate, utilizându-se o stație de radiorecepție obișnuită). Aceste radiofaruri pot fi: de aliniament (servind la dirijarea aeronavei pe un drum obligat) și de poziție (cu cadru rotativ sau cu rază de sectoare, deținându-se linii de poziție pentru determinarea punctului navei.

CARENĂ, carene s. f. Parte inferioară a unei nave, care stă în apă, sub linia de plutire.

TRAVERSARE s.f. Acțiunea de a traversa și rezultatul ei; trecere peste... ♦ (Concr.) Instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. ♦ Așezare a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. [< traversa].

CARTIER s. n. 1. parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unități militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război. ◊ loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. porțiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ porțiune a unei vergi, între bază și capătul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă la nivelul unei căi ferate, cu ajutorul căreia se trec vagoanele și locomotivele de pe o linie pe altă linie paralelă, cu care nu are legătură. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor.

traversare sf [At: ALEXI, W. / V: (fer) ~amv~ / Pl: ~sări / E: traversa] 1 Străbatere a munților, câmpiilor, țărilor, mărilor, oceanelor etc. Si: traversat¹ (1). 2 Trecere a drumurilor, străzilor, podurilor etc. de pe o parte pe cealaltă parte Si: traversat¹ (2). 3 (Fig) Suportare (o anumită vreme) a unei perioade, a unui fenomen. 4 (Ccr) Instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 5 Așezare a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor.

ÎNCRUCIȘA, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș. Altele pînze lua, Pe ierburi Că le-ntindea, Pe cîmpuri Le-ncrucișa. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ (Cu privire la mîini) A împreuna (pe piept); (cu privire la picioare) a așeza cruciș, unul peste altul. Încrucișează mînile, după obicei, își drege glasul și spune cu smerenie. CREANGĂ, A. 95. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate, a privi pasiv la activitatea altora, la desfășurarea evenimentelor. În loc să încrucișăm brațele pe piept... să ne facem mai bine datoria. SADOVEANU, O. VI 440. A încrucișa mîinile pe piept v. mînă. 2. Refl. reciproc. (Despre ființe sau obiecte în mișcare) A se întîlni venind din direcții diferite. Măcar că erau mulți, se cunoșteau aproape toți între ei, fiindcă se salutau cînd se încrucișau trăsurile. PAS, Z. I 238. Te știu, ești un student la Institut, Ne întîlnim pe stradă, ne-am văzut, Ne-ncrucișăm în orice zi în cale, Știu toate drumurile vieții tale. D. BOTEZ, F. S. 11. Trei zile de-a rîndul se-ncrucișară, deasupra bătrînului fluviu, ucigătoarele ghiulele. D. ZAMFIRESCU, R. 189. ◊ Fig. Glasurile se încrucișau, deveneau din ce în ce mai grăbite. C. PETRESCU, S. 150. Pe bătătura din fața cîrciumii se încrucișau toate veștile și zvonurile. REBREANU, R. II 172. Gîndurile i se încrucișau c-o iuțeală fulgerătoare. BART, E. 22. ♦ (Despre căi de comunicație) A se întretăia. Cum nu cunoașteți dumneavoastră drumul, se poate întîmpla să rătăciți, că potecile se taie și se încrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt. HOGAȘ, M. N. 153. ◊ Tranz. Drumul spre Amara încrucișa șoseaua județeană. REBREANU, R. I 70. ♦ (Despre săbii) A se lovi una de alta în timpul luptei. Săbiile începură a se încrucișa. EMINESCU, N. 124. ◊ Tranz. Lăncile și-ncrucișează, privind armia din văi. EMINESCU, O. IV 137. 3. Intranz. (Mar.; franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. ext. a naviga. Siluetele mărețe ale unor pacheboturi se vor ivi în zare, și mii de bărci cu pînze vor încrucișa pe deasupra valurilor, acum singuratice și pustii. BOGZA, V. J. 8. 4. Tranz. (Biol.) A uni, a împreuna specii diferite de animale sau de plante, pentru a obține urmași care să întrunească însușiri ale ambelor specii. 5. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se influența reciproc în cursul unui contact îndelungat.

încrucișa [At: TEODORESCU, P. P. 562 / Pzi: ~șez / E: în- + cruciș] 1-2 vtr A (se) așeza cruciș Si: a (se) încruci (4-5). 3 vt A pune brațele unul peste altul, în formă de cruce, pe piept. 4 vt A așeza picioarele turcește. 5-6 vt (Îe) A-și ~ brațele A sta inactiv (în semn de protest). 7 vt (Îae) A avea o atitudine de indiferență. 8 vt (Îe) A ~ săbiile A se duela. 9 vr (Pex; îae) A începe lupta. 10-11 vr (Șfg; d. ochi, privire) A se uita (cruciș sau) cu răutate la cineva. 12 vrr (D. drumuri) A se intersecta. 13 vrr (D. persoane) A trece unul pe lângă altul venind din direcții diferite. 14 vt (Fig) A contracara. 15 vt A împerechea specii diferite de animale sau de plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. 16 vt (Înv; fig) A amesteca. 17 vr (Înv) A face semnul crucii. 18 vr (Fig) A înlemni de mirare. 19 vi (Frm; d. nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație. 20 vi (Pgn) A naviga. 21 vt (Îe) A-și ~ privirile A se privi unul pe celălalt.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină avînd forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ și care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave sau a fluidului în care se rotește. 2. (Geom.) Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. – Variante: (franțuzism învechit) elisă (GHICA, S. 400), (rar) helice (BART, S. M. 36) s. f.

CAREU ~ri n. 1) Suprafață cu patru unghiuri drepte și cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupă dispusă în formă de pătrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru părți. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse în formă de pătrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafață delimitată cu linii albe, în care se aplică unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Cameră comună unde ofițerii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru cărți de aceeași culoare ținute într-o singură mână. /<fr. carré

suflaj sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr souflage] 1 Structură exterioară montată în bordurile unei nave (pe partea sa centrală sau pe toată lungimea), în dreptul liniei de plutire, în scopul îmbunătățirii stabilității sau al reducerii pescajului maxim. 2 Metodă de corectare a deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse.

ASIETĂ s.f. 1. (Mar.) Înclinare longitudinală a unei nave, datorită repartizării neuniforme a încărcăturii sau a balastului. ♦ (Av.) Unghi format de linia de zbor a unui avion cu orizontala. 2. (Fin.) Mod de așezare a impozitelor. [Pron. -si-e-. / < fr. assiette].

GISMENT s. n. 1. unghiul format de axa unei (aero)nave cu direcția către un post de radioemisiune. ◊ unghi făcut de direcție cu liniile nord-sud ale caroiajului unei hărți. 2. dispoziția straturilor minerale în scoarța Pământului. ◊ strat de minerale. (< fr. gisement)

COMPAS s. n. 1. instrument din două brațe articulare, cu care se trasează linii curbe și se măsoară arcele de cerc. 2. instrument de navigație la bordul (aero)navelor pentru materializarea direcției de referință nord-sud și pentru determinarea direcției de deplasare. ◊ busolă marină. 3. ~ giroscopic = girodirecțional. (<fr. compas, germ. Kompass)

PASARELĂ s. f. 1. punte mobilă pentru urcarea sau coborârea de pe o navă. ◊ platformă pe puntea de sus a unei nave, unde stă ofițerul de cart sau timonierul. 2. pod îngust, pentru pietoni, peste o linie ferată, o șosea etc. 3. legătură între două clădiri la nivelul etajelor. (< fr. passerelle)

linie¹ sf [At: CONACHI, P. 294 / Pl: ~ii / E: lat linea, it linea, ger Linie, fr ligne] 1 sf (Gmt) Trăsătură simplă, grafică sau imaginară care nu are nici lățime nici grosime, care unește două puncte, indicând o limită sau o direcție. 2 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ de nivel Linie¹ (1) care unește pe un grafic punctele cu aceleași cote de pe un teren. 3 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isotere Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele ce au aceeași temperatură medie în timpul verii. 4 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isoterme Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele de pe pământ care au aceeași temperatură medie a anului. 5 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isochimene Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. 6 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia de colmațiune Axă optică a ocheanului. 7 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia echinocțiilor sau a punctelor echinocțiale Linie¹ (1) care marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul. 8 sf Limită. 9 sf Graniță. 10 sf (Îs) ~ de demarcație Linie¹ (1) care desparte două țări sau provincii. 11 sf (Îas) Linie¹ (1) care desparte două ideologii. 12 sf (Mrn; îs) ~ de apă sau de cufundare a unei nave Nivel până la care se cufundă partea inferioară a navei în apă. 13 sf (Îe) A trece (sau a depăși) ~ia A exagera. 14 sf (D. cumpănă; îe) A sta (drept) la ~ A se echilibra. 15 sf (Mpl) Dungă. 16 sf (Mpl; spc) Fiecare dintre dungile din palmă. 17 sf (Mpl) Trăsătură a feței. 18 sf (Pex; mpl) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect sau al unei figuri Si: contur, profil. 19 sf Șir drept. 20 sf (Tip) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 21 av Formând un șir drept Si: aliniat. 22 sf (Mil) Sistem de fortificații, adăposturi și baraje militare, permanente sau trecătoare, destinate să apere trupele și să oprească înaintarea dușmanului. 23 sf (Îs) ~ de apărare Linie¹ (1) alcătuită din fortificații și trupe. 24 sf (Îs) ~ii de comunicații Trasee prin care se face legătura cu serviciile din spatele frontului. 25 sf (Îoc trupe neregulate; îs) Trupe de ~ Trupe destinate să lupte în primul rând. 26 sf (Înv; Buc; Trs) Infanterie. 27 sf Grup de soldați desfășurați în ordine de atac. 28 sf (Pop; șîs) ~ principală Stradă principală dintr-un oraș Cf șosea. 29 Drum despărțitor. 30 sf Cărare. 31 sf (Șîs) ~ ferată Cale ferată. 32 sf (Lpl) Instalație și rețea a șinelor pe care circulă trenurile, tramvaiele și metrourile. 33 sf Porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 34 sf Traseu al unui serviciu de transport. 35 sf (Rar) Sârmă care leagă stațiile telegrafice sau telefonice. 36 sf Direcție. 37 sf (Îs) ~ vizuală Linie¹ (1) între ochiul observatorului și obiectul privit. 38 sf (Îs) ~ de ochire Linie¹ (1) între ochitorul puștii vânătorești și țintă. 39 sf (Îs) ~ de conduită sau de purtare Mod de a se purta. 40 sf Nivel. 41 sf Succesiune de descendenți sau de ascendenți Si: filiație, (pop) spiță. 42 sf Unealtă de lemn sau de metal cu care se trag linii¹ (1) Si: riglă. 43 sf (Tip) Placă de metal cu care se tipăresc dungi colorate sau care se pune în picioare între rânduri pentru a le despărți sau a le rări. 44 sf (Îs) ~ de cules Unealtă tipografică, cu două urechi, ce se pune între rânduri când se culege zațul. 45 sf (Îs) ~ de perforat Linie¹ (1) de oțel ce se intercalează în zeț pentru a perfora hârtia cu tiparul în același timp. 46 sf (În Țările Române) Veche măsură de lungime egală cu a zecea parte dintr-un deget. 47 sf (Mat) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 48 sf (Îs) ~ de plutire Nivel al apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. 49 sf (Îlpp) La (sau în) ~ia... La nivelul... 50 sf Fiecare dintre subdiviziunile marcate pe un termometru, pe o riglă etc Si: liniuță (1). 51 sf (Îlav) În ~ În șir drept. 52 sf (Îs) ~ de bătaie (sau de luptă) Desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei. 53 sf (Îas) Întindere a frontului ocupată de trupele care luptă. 54 sf Ansamblu de fire, cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte Si: rețea. 55 sf (Îs) ~ electrică Ansamblu al conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice Si: rețea. 56 sf (Îs) ~ telefonică (sau de telefon) Ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice Si: rețea. 57 sf (Îs) ~ telegrafică Totalitate a conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. 58 sf (Îs) ~ de întârziere Dispozitv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. 59 sf (Îs) ~ tehnologică Organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii etapelor de fabricare. 60 sf (Îas) Ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. 61 sf (Îs) ~ia automată Complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 62 sf Trăsătură fundamentală a unei probleme. 63 sf (Îlav) În ~ii generale (sau mari) În ansamblu, fără a intra în detalii. 64 sf (Fig) Orientare principală a unui curent, a unei opinii etc. 65 sf (Udp „de”) Mod. 66 sf (Udp „de”) Criteriu. 67 (Mat; îs) ~ curbă Linie¹ (1) alcătuită din unul sau mai multe arcuri de cerc. 68 (Mat; îs) ~ frântă Linie¹ (1) care formează unghiuri pe traiectoria ei. 69 (Îe) A fi (a se menține sau a aduce) pe -ia de plutire A (se) situa la limita normalității, a aceptabilului etc.

pescaj sn [At: ABC. MAR. / Pl: ~e / E: it pescaggio] (Nav) Distanță, măsurată pe verticală, între linia de plutire și punctul cel mai de jos al unei secțiuni transversale printr-o navă Si: calaj.

PASARELĂ s.f. 1. Punte mobilă folosită pentru urcarea sau coborîrea de pe o navă. ♦ Platformă pe puntea de sus a unei nave, unde stă ofițerul de cart sau timonierul. 2. Pod îngust pentru pietoni care trece peste o linie ferată, peste o șosea etc.; legătură între două clădiri la nivelul etajelor. [Var. paserelă s.f. / < fr. passerelle].

TRAVERSARE s. f. 1. acțiunea de a traversa. 2. instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 3. străpungerea unui element de construcție pentru montarea instalațiilor. 4. așezare periculoasă a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. (< traversa)

BRIGANTINĂ, brigantine, s. f. 1. Navă mică cu pînze, avînd două catarge. În rada largă și pustie o mică brigantină, cu linii elegante, își potrivea pînzele desfăcute ca niște aripi albe, să-și ia zborul În larg. BART, E. 125. 2. Pînză specială, de formă trapezoidală, fixată de catargul brigantinei (1).

COMPAS s.n. 1. Instrument cu care se trasează linii curbe și cu care se fac măsurători de distanțe. 2. Busolă. ◊ Cap compas = drum urmat de o navă sau de o aeronavă după busolă. [Pl. -suri, -se. / < fr. compas, it. compasso].

POZIȚIONA vb. tr. 1. a așeza (un obiect, o sculă) într-o anumită poziție. ◊ (inform.; despre un text) a introduce la începutul liniilor un număr variabil de spații, în scrierea unui program. 2. a indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, unelte, trupe etc. (< fr. positionner)

TRANSBORDA, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta mărfurile sau oamenii dintr-un tren în altul sau de pe o navă pe alta (continuând călătoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă. 2. Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul când circulația pe un drum s-a întrerupt într-un anumit loc. – Din fr. transborder.

CRUCIȘĂTOR s.n. Navă de război mai rapidă decît cuirasatul, dar mai ușoară și mai puțin puternică decît acesta, servind pentru interceptarea liniilor de comunicație ale inamicului. [Var. crucișetor s.n. / după fr. croiseur, germ. Kreuzer].

parapet sn [At: ASACHI, S. L. I, 223 / V: (reg) ~ei, pir~ / Pl: ~e / E: fr parapet, ger Parapett] 1 Parte din față a lucrărilor de fortificație de companie, amenajată sub forma unui mic terasament, din pământul rezultat la săparea lucrărilor, pentru observarea terestră a inamicului și protejarea luptătorilor contra focului. 2 Perete puțin înalt de piatră, de lemn, de metal etc., care servește la îngrădirea teraselor, a podurilor, a marginii unei șosele etc. Vz balustradă, parmac¹, parmaclâc, pălimar¹, plimb. 3 Perete care mărginește puntea superioară a unei nave și care protejează oamenii, instalațiile și obiectele de pe punte contra valurilor. 4 Obstacol artificial așezat la capătul unei linii ferate. 5 (Reg; îf parapei) Pervaz (4) la fereastră.

viteză [At: PROT. – POP., N. D. / V: (asr) ~esă / Pl: ~ze / E: fr vitesse] 1 sf Rapiditate în deplasare Si: iuțeală, repeziciune, (liv) celeritate, (rar) velocitate. 2 sf (Îs) Beția (sau mania, boala) ~zei Preferință pentru viteză (1) excesivă. 3 sf (Îas) Deprindere de a circula cu viteză (1) foarte mare. 4 sf (Îlav) În (plină) ~ sau cu toată ~za Foarte repede. 5 sf (Reg; îe) A-și face (o) ~ A-și lua elan² (3). 6-7 sf, a (Spt; șîs patinaj ~) (Probă) care se desfășoară pe distanțe scurte și care vizează rapiditatea deplasării. 8 sf Rapiditate în executarea unei activități. 9 sf Ritm alert în desfășurarea unei acțiuni. 10 sf (Îs) Epoca (sau secolul) ~zei Denumire dată secolului al XX-lea, mai ales ultimelor decenii, caracterizate printr-un ritm de viață foarte alert și printr-o dinamizare a activităților în toate domeniile. 11 sf (Fam; îe) A băga pe cineva în ~ A determina pe cineva sa iasă din starea de comoditate și să acționeze mai repede decât era obișnuit. 12 sf (Fam; îe) Dă-i ~ ! Pornește în grabă! 13 sf (Fam; îae) Mergi mai repede! 14 sf (Fam; îae) Acționează energic! 15 a (Spt; îs) Pistol ~ Probă de tir care se execută prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare. 16 sf Mod de deplasare raportat la timpul în care are loc. 17 sf (Îs) Pierdere de ~ Situație în care viteza (16) unei aeronave devine inferioară celei necesare sustentației. 18 sf (Fig; îas) Diminuare a performanțelor. 19-20 sf (Înv; îs) Mică (sau mare) ~ Serviciu de transport al mărfurilor cu trenuri obișnuite (sau rapide). 21 sf (Îs) ~ comercială Raportul dintre distanța parcusă de un vehicul sau de un tren de vehicule și timpul total de parcurs, inclusiv opririle. 22 sf Raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. 23 sf Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgere. 24 sf (Șîs ~ liniară) Spațiul parcurs de un mobil în unitatea de timp. 25 sf (Îs) ~ cosmică Viteză (23) cuprinsă între 7,912 – 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. 26 sf (Îs) ~ de rotație Turație. 27 sf (Îs) ~ unghiulară Unghiul parcurs de o rază vectoare în unitatea de timp. 28 sf Ritmul în care se produce sau se repetă un proces fizic, chimic, electric etc. raportat la o unitate de timp. 29 sf (Chm; îs) ~ de reacție Raportul dintre cantitatea unei substanțe, transformată în cursul unei reacții, și timpul cât a durat transformarea ei. 30 sf (Med; îs) ~ de sedimentare Interval de timp în care se depun hematiile în sângele necoagulat, pe baza căruia se determină evoluția unui proces infecțios. 31 sf Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația unui motor și turația arborelui mecanismului care îl pune în mișcare.

TRANSBORDOR ~oare n. 1) Navă folosită la transbordarea mărfurilor sau a călătorilor. 2) Platformă mobilă servind la mutarea vagoanelor sau a locomotivelor de pe o linie pe alta. /<fr. transbordeur

COLATERAL, -Ă I. adj. situat alături, lăturalnic, subordonat; secundar. ♦ (jur.) linie ~ă = legătură de rudenie care unește între ei pe frați și surori și pe descendenții acestora. II. s. n. navă laterală a unei biserici. (< fr. collatéral, lat. collateralis)

CHEI ~uri n. 1) Construcție amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea și descărcarea navelor și, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcții; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a ușura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

TONĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,832 m³. – Din fr. tonne.

TONĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

TRANSBORDARE, transbordări, s. f. Trecere a mărfurilor sau a persoanelor dintr-un vehicul (tren, navă etc.) în altul în cursul unei călătorii (de obicei din cauza întreruperii accidentale a circulației). De la cealaltă păcătoșenie de stație, unde am făcut transbordare pe liniile largi, nu m-am supărat ca acuma. SADOVEANU, M. C. 90.

trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri¹. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești¹, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.

tonă sf [At: (a. 1802) IORGA, S. D. X, 341 / Pl: ~ne / E: fr tonne, ger Tonne] 1 Unitate de măsură a masei egală cu 1000 de kg Si: (înv) tonelă. 2 (Îc) ~-forță Unitate de măsură a forței, egală cu greutatea unui corp cu masa de o tonă (1). 3 (Îc) ~-kilometru Unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, echivalentă cu transportul unei greutăți de o tonă(2)-forță pe distanța de un km. 4 (Nav; îc) ~-registru Unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³.

drum sn [At: (a. 1645) HERODOT, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: vsl друм cf bg, srb друм] 1 Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (Îs) ~ de țară (sau ~ul țării) Cale de comunicație terestră, de importanță locală, care leagă mai multe comune și sate. 3 (Reg; îas) Șosea națională. 4 (Îs) ~ de acces Cale de comunicație de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicație importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (Îs) ~ul mare Șosea de mare circulație, care leagă localități principale. 6 (Pop; îs) ~ fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) ~ul sării Cale de comunicație pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite orașe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) ~ul mătăsii Cale comercială de importanță internațională care lega China de țările din Asia Centrală și Apuseană. 9 (Îs) ~ de halaj (sau de edec) Cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. 10 (Mil; îs) ~ de coloană Cale de comunicație terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (Îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) ~ului Intersecție. 12 (Îc) ~-de-fier Cale ferată. 13 (Înv; îac) Tren. 14 (Înv; îac) Joc de cărți. 15 (Îs) Hoț (sau tâlhar, bandit) de ~ul mare (sau, înv, de ~uri) Hoț care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (Îs) Jaf (sau hoție) la ~ul mare (sau, înv, la ~uri) Jaf care se săvârșește în văzul lumii. 17 (Îe) A ieși la ~ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (Îlav) (De) peste ~ În (sau din) față. 20 (Îlav) În ~ În mijlocul drumului (1). 21 (Îal) În calea drumeților. 22 (Îal) În văzul lumii. 23 (Îal) Pe parcurs. 24 (Îlav) Pe toate ~urile Peste tot. 25 (Îe) A-și face ~ A se abate de la traseul inițial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (Îae; șîe a-și croi, a-și sparge ~) A înainta (prin eforturi) într-o mulțime. 27 (Îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (Îae) A se afirma. 29 (Îe) A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ (nou în viață) A dobândi o (nouă) situație materială sau socială, o (nouă) poziție etc. 30 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (Îe) A bate (sau a ține, a păzi) ~ul (sau ~urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe ~uri A vagabonda. 32 (Îe) A fi pe ~uri A nu avea o locuință stabilă. 33 (Îae) A fi fără un rost în viață și fără sprijinul familiei. 34 (Îe) A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri A rămâne fără adăpost. 35 (Îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (Îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe ~ (sau pe ~uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (Îae) A concedia (pe cineva). 38 (Îae) A sărăci (pe cineva). 39 (Îe) A aduna (pe cineva) de pe ~uri A da cuiva adăpost. 40 (Îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (Îe) A sta (sau a se pune etc.) în ~ul cuiva (sau a-i sta cuiva în ~) A se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 43 (Îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (Îe) A se da din ~ul cuiva A se da la o parte. 45 (Îae) A nu mai împiedica pe cineva în acțiunile sale. 46 (Îe) A-i ieși cuiva în ~ A întâmpina pe cineva. 47 (Îe) A da ~ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mână. 48 (Îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (Îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (Îae) A desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (Îe) A-și da ~ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (Îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăși o inhibiție. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o ființă sau un corp în mișcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) ~ul robilor (sau orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui) Calea Lactee. 61 (Îs) ~ aerian Traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (Îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (Îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație. 64 (Chm; îs) ~ liber mijlociu Distanța mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcție de dezvoltare a unei acțiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce servește pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (Îs) ~ul judecății (sau de judecată) Proces. 68 (Îe) A apuca (sau a lua) alt ~ A schimba destinația inițială. 69 (Fig; îae) A se iniția în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (Îe) ~ bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e ~ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din ~ A nu se găsi ușor (ceva). 74 (Îs) ~ drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproșabilă. 76 (Îs) Ultimul ~ Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ (sau de cale) A pleca. 78 (Îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (Îe) A întoarce (pe cineva) pe ~ul cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viață, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viață, un comportament etc.) conform normelor vieții sociale. 80-81 (Îe) (A fi) pe ~ (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (Îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (Îs) ~ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (Îs) ~ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului” (91). modificată

TRASOR I. s. n. 1. ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasor (I). ◊ (poligr.) lamă neascuțită de oțel în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. ♦ ~ de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. II. s. m. izotop radioactiv al unui element care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem anumit, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element. (< fr. traceur)

CENTURĂ s. f. 1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte. ♦ ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei. 2. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul). ◊ (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingătoare. ♦ ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale. 5. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc. ♦ ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș. ◊ ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 7. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele. 8. cadru de formă circulară. 9. ~i de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul. (< fr. ceinture)

ORIZONT, (rar) orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței pămîntului cu bolta cerească; partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește această linie; zare. Pe orizontul purpuriu a apărut, puternic conturat, un plugar... venind spre mine dinspre soarele ce se scufunda. SADOVEANU, L. 7. Pe orizontul înalt și închis de culmi, soarele începea să lase trandafiri. GALACTION, O. I 211. Nava se duce, se duce Dincolo de-albastru orizont. COȘBUC, P. II 95. Pămîntul n-am zărit. Orizontul ne încinge Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, O. 137. ◊ Fig. Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru, pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148. Un orizont întins și glorios se deschidea aspirațiunilor naționale. GHICA, A. 20. În urma multor pătimiri, multor nenorociri, un orizont mai senin ni se arată. KOGĂLNICEANU, S. A. 75. ◊ Fig. (Mai ales la pl.) Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate de înțelegere, de orientare. Lăsați să zboare-n voie Ușoara poezie – Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie. TOPÎRCEANU, P. 309. Puterea gîndirii și-a deschis orizonturi din ce în ce mai largi și-n timp, și-n spațiu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 227. ◊ Om fără orizont = om cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ (Geol.) Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vîrstă, de aceeași rocă și aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. De la suprafață și pînă la trei sute de metri adîncime sînt numai straturi de cărbune, orizonturi care le străbat și transversele care merg pe lîngă pereții lor. BOGZA, V. J. 60. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. Și multe încă nu s-ar întîmpla, Colo, prin orizontul șase sau șapte, Unde noaptea e ziuă și amiaza e noapte. DEȘLIU, G. 46. La orizontul nouă, din sectorul III se vede c-a ridicat cineva podul, DAVIDOGLU, M. 33. Tot coborîm dintr-o galerie în alta, ajungem jos, la «orizont». BOGZA, Ț. 63. ♦ Subdiviziune geologică de ultimul ordin. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. – Variante: (învechit) orizonte (ODOBESCU, S. III 96), orizon (MACEDONSKI, O. I 76, EMINESCU, O. I 175, ALECSANDRI, P. A. 110, NEGRUZZI, S. I 105) s. n.

elice¹ sf [At: NEGULICI / V: (rar) he~, (înv) ~ciu, elis sn, elisă, (îvr) ~că / A și: (îvr) el~ / Pl: ~ / E: fr hélice, lat helix, -icis] 1 (Gms) Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2 Organ de mașină rotativ, format din două sau mai multe pale fixate pe un butuc, folosit la propulsia avioanelor și a navelor, la deplasarea unui fluid etc.

BALAST s. n. 1. lest (nisip, pietriș) care asigură stabilitatea unei nave, a unei mașini agricole sau reglarea altitudinii unui balon. 2. compartiment etanș al unui submarin care asigură scufundarea sau ridicarea submarinului la suprafață. 3. (fig.) ceea ce este inutil, de prisos. 4. strat de pietriș folosit ca pat pentru așezarea traverselor unei linii ferate; amestec de pietriș și de nisip la diferite construcții. (< fr., engl. ballast)

PARAPET, parapete, s. n. 1. Perete puțin înalt de piatră, de cărămidă, de lemn, de metal etc. care servește la îngrădirea teraselor, a podurilor, a marginii șoselelor etc. V. balustradă. Urcară așa la pas din parapet de pod în parapet de pod. SADOVEANU, B. 223. Se întorcea pe cheiul Dîmboviței, oprindu-se să privească de pe parapetul podurilor. C. PETRESCU, Î. II 159. ♦ Prelungirea bordurilor unei nave deasupra punții superioare, pentru ca oamenii și obiectele de pe punte să aibă o protecție contra valurilor. Mihu se feri de-a lungul parapetului, uitîndu-se chioriș la valurile care ridicau capul. TUDORAN, P. 161. ♦ Obstacol artificial așezat la capătul unei linii ferate, spre a opri înaintarea trenului sau a vagoanelor izolate. 2. Întăritură de pămînt sau de zid, la redute și tranșee, care apără pe soldați de gloanțe. Căciularii scoteau lopețile de la cingătoare și începeau a întoarce parapetul spre dușman. SADOVEANU, O. VI 36. Urcăm, luptăm iată-ne-acum Sus, sus, la parapete. ALECSANDRI, O. 241.

trasor [At: IOANOVICI, TEHN., 222 / Pl: ~i sm, ~oare sn / E: fr traceur] 1 sm Trasator (1). 2 sn Unealtă formată dintr-un ac de oțel, folosită pentru trasări (3) pe piese metalice Si: trasator (2). 3 sn Proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4 sn (Fiz) Izotop radioactiv al unui element stabil care permite, prin detectarea radiațiilor emise, urmărirea indirectă a circulației sale într-un sistem oarecare. 5 sn (Pgr) Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea (1) liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 6 sn (Îs) ~ de rută (sau de drum) Aparat pentru trasarea (1) automată a drumului unei nave pe hartă.

transborda [At: COSTINESCU / Pzi: ~dez / E: fr transborder] 1 vt A transporta (mărfuri sau persoane) de pe o navă pe alta sau dintr-un tren în altul (continuând călătoria). 2 vi A schimba trenul sau alt vehicul într-un loc unde circulația pe un drum s-a întrerupt. 3 vt A trece, cu ajutorul unui transbordor (1), vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă.

BALAST s.n. 1. Încărcătură de nisip, de pietriș etc. care asigură stabilitatea unei nave sau reglarea altitudinii unui balon. ♦ Compartiment etanș al unui submarin, care asigură scufundarea sau ridicarea submarinului la suprafață prin umplerea lui cu apă sau cu aer; lest. ♦ (Fig.) Ceea ce este inutil, de prisos, împovărător, umplutură. 2. Strat de pietriș folosit ca pat pentru așezarea traverselor unei linii ferate; amestec de pietriș și de nisip folosit la diferite lucrări. [Pl. -turi, -te. / < fr. ballast, cf. engl. ballast].

manevră sf [At: CR (1829), 144 1/16 / V: (înv) ~novru sn, (reg) ~ebăr (Pl: ~bere) sn, ~egură (Pl: ~ri), ~emvră (Pl: ~re), ~vără (Pl: ~văre, ~vere, ~veri), ~văr (Pl: ~uri, ~vere, ~vuri) sn, ~vură (Pl: ~ri), ~vru (Pl: ~uri) sn / Pl: ~re / E: fr manœuvre, it Manovra, ger Manöver] 1 (Lpl) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2 Deplasare organizată și rapidă a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui Si: (înv) manoperă (3). 3 (Pex) Luptă. 4 (Fig; mpl) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile Si: tertip. 5 (Nob) Procedeu. 6 (Nob) Mod de a proceda. 7 Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port. 8 (Ccr) Parâmă folosită la mânuirea vergelelor^[1] ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. 9 Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. 10 (D. locomotive, trenuri; îla) În ~ Care face manevră (9). 11 Mișcare, acționare manuală a unei unelte, a unui mecanism etc. Si: manipulare (1).

BALAST, balasturi, s. n. 1. Încărcătură constînd din saci plini cu nisip, pietriș etc., care asigură echilibrul unei nave sau ajută la reglarea înălțimii unui aerostat; lest. ♦ Compartiment închis care se umple cu apă de mare sau cu aer, pentru a îngreuia sau a ușura un submarin în vederea scufundării sau ridicării lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor; povară. 2. Strat de pietriș care se așază sub traversele unei linii ferate, pentru a forma un pat elastic; amestec de pietriș și de nisip, întrebuințat la diferite lucrări tehnice (prepararea betoanelor, pietruirea șoselelor). – Fr. ballast.

transbordare sf [At: CARAGIALE, O. I, 295 / Pl: ~dări / E: transborda] 1 Trecere a mărfurilor sau a persoanelor dintr-un vehicul (tren, navă) în altul în cursul unei călătorii (de obicei din cauza întreruperii accidentale a circulației) Si: (liv) transbord (1). 2 Schimbare a unui tren sau a altui vehicul într-un loc unde circulația pe un drum s-a întrerupt Si: (liv) transbord (2). 3 Trecere cu ajutorul unui transbordor (1) a vagoanelor sau a locomotivei unui tren de pe o linie pe alta, când cele două linii nu au legătură directă Si: (liv) transbord (3).

abátere s.f. 1 Îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală. ◊ Abatere de la regulă = excepție. ♦ fig. Îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gîndire etc. ♦ (jur.) Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. Abaterile Turciei de la tractatele ce le avea (GHICA). 2 (tehn.) Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. 3 (mar.) Operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție. 4 (gram.) Excepție. 5 (econ.) Abatere fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit. Abatere monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi. ◊ Compus: abatere-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii. • pl. -i. /v. abate².

TRASOR s.n. 1. Ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasator. ♦ (Poligr.) Unealtă alcătuită dintr-o lamă neascuțită de oțel, folosită în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. Proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. 3. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem oarecare, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element în sistem. 4. Trasor de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. [Cf. fr. traceur].

platformă sf [At: MO (1860), 71/12 / Pl: ~me / E: fr plate-forme] 1 Suprafață de teren plană, orizontală, amenajată în vederea folosirii în diverse scopuri Si: platou (2). 2 (Pex) Construcție plană, orizontală, amenajată pe o platformă (1). 3 Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc. 4 (Îs) ~ de lansare Suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical. 5 (Îs) ~ spațială Satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. 6 (Îs) ~ de foraj marin Platformă (3) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului de pe fundul mării. 7 Formă de relief plană, situată la o altitudine oarecare Vz platou. 8 (Glg) Unitate structurală veche a scoarței pământului, cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. 9 (Îs) ~ continentală Regiune a fundului bazinelor oceanice cuprinsă între linia de țărm și coasta continentală. 10 Element de construcție al unei clădiri cu o suprafață plană Vz terasă. 11 Palier¹ al unei scări. 12 Acoperiș al unei clădiri, în formă de terasă. 13 (Pex) Camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. 14 (Îc) Vagon-~ Vagon prevăzut cu o platformă (3) de mari dimensiuni. 15 Parte a unui tramvai, autobuz, vagon de cale ferată, orizontală și plană mai înălțată sau mai coborâtă față de rest, situată la cele două capete ale vehiculului, unde pasagerii stau în picioare. 16 Loc de pe locomotivă unde stă mecanicul. 17 Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini și aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 18 (Spt) Instalație prevăzută cu o suprafață plană și orizontală, rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 19 (Fig) Program ideologic, de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări, al unui om politic etc. 20 (Rar) Obiect, probleme, nivel, punct de vedere al unei discuții.

marcă² sf [At: (a. 1786) BV II, 311 / Pl: mărci, (înv) ~ce / E: ngr μἀρκα, fr marque cf ger Marke] 1 (Înv) Stemă. 2 Blazon. 3 (Rar) Insignă. 4 Semn, în special făcut pe un obiect sau pe un animal, pentru a-l recunoaște sau a-l deosebi de altele asemănătoare. 5 (Spc; îs) ~ca fabricii sau ~ de fabrică Inscripție, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse, prin indicarea felului, locului de fabricație etc. 6 (D. produse; îla) De ~ De bună calitate. 7 (D. oameni; îal) De seamă Si: marcant (2). 8 (Udp „de”) Model de fabricație. 9 (Îs) ~ de încărcare însemnare făcută de flancul unei nave pentru a indica potențialul ei maxim de încărcare. 10 (Fig) Semn distinctiv. 11 (Fig) Trăsătură specifică. 12 (Fig) Pecete. 13 Fisă de metal, de os, de sidef etc., care, în baza unei convenții, poate înlocui banii Vz jeton. 14-15 (Fisă de metal cu) număr de ordine, asociat unui muncitor, cu care acesta pontează prezența la lucru. 16 (Șîs ~ de siguranță) Bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale, care indică vehiculelor până unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie. 17 (D. trenuri; îe) A face (sau a avea) ~ bună A fi bine garat. corectat(ă)

CENTURĂ s.f. 1. Curea lată de piele, de pînză etc., folosită mai ales de militari; centiron. ◊ Centură de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unei persoane la suprafața apei fără să înoate; colac de salvare. 2. Cingătoare. ◊ Centură pelviană = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mîinile la lupte. 3. (Mil.) Centură de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dușman; cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. 4. Fîșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 5. Grindă orizontală din beton armat, rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei clădiri, avînd rolul de a le lega între ele. 6. Cadru de formă circulară. 7. Centuri de radiație = zone de grosime variabilă, care înconjură Pămîntul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiație corpusculară ionizată. [< fr. ceinture].

staționar, ~ă [At: BREZOIANU, A. 282/20 / V: (îvr) ~iu, stațiunariu / Pl: ~i, ~e / E: fr stationnaire, lat stationarium] 1 a (Liv; d. procese, fenomene, acțiuni) Neschimbător. 2 a (Rar) Care nu variază în timp Si: constant (1), invariabil, neschimbat. 3 a (D. fluide) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp. 4 a (Îs) Curgere ~ă Curgere a unui fluid astfel încât liniile de curent să nu-și modifice forma sau poziția. 5 a (D. câmpurile de forță) Care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. 6 a (Îs) Regim ~ Evoluție a unui sistem fizic sau tehnic în decursul căreia mărimile de stare se mențin constante. 7-8 smf, a (Persoană sau obiect) care stă pe loc. 9-10 smf, a (Persoană sau vehicul) care staționează (2). 11-12 sn, a (Rar; îs) (Aparat de radio) ~ (Radio²) care poate fi alimentat numai de la o sursă de curent electric alternativ și care nu se transportă ușor, fiind de dimensiuni relativ mari. 13 a (Îs) Pescuit ~ Pescuit cu undița. 14 sn (Înv) Navă de război care staționa în apele maritime ale unui port și supraveghea traficul vaselor. 15-16 sn, a (Unitate medicală pe lângă o policlinică, pe lângă un dispensar, un spital etc.) în care bolnavii sunt internați un timp scurt pentru diagnostic sau tratament.

centură sf [At: DA / Pl: ~ri / E: fr ceinture] 1 Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia Si: centiron, cingătoare, cordon, șerpar. 2 (Îlav) Până la ~ De la umeri până în talie. 3 (Îs) ~ de campion Centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau lupte. 4 (Îs) ~ galbenă (sau verde, neagră) etc. Centură a cărei culoare exprimă poziția unui sportiv în ierarhia luptătorilor la judo, karate etc. 5 (Îs) ~ de gimnastică Cingătoare lată folosită pentru susținerea corpului la anumite exerciții de gimnastică. 6 (Îs) ~ ortopedică Dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos pentru menținerea corpului în poziție corectă. 7 (Îs) ~ de salvare Echipament individual servind la susținerea naufragiatului la suprafața apei. 8 (Îs) ~ ele siguranță Echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează la înălțime, acrobați, alpiniști etc. 9 (Îas) Sistem de chingi cu care se prind călătorii de bancheta din față a automobilelor, pentru a fi protejați în caz de accident. 10 (Mil) Curea lată care face parte din uniforma militară și de care se atașează armele. 11 (Ant) Ansamblu osos prin care membrele se leagă de trunchi. 12 (Îs) ~ pelviană Ansamblu al oaselor coxale ce leagă membrele inferioare de trunchi. 13 (Îs) ~ scapulară Ansamblu osos ce leagă membrele superioare de trunchi. 14 (Spt) Linie imaginară, în regiunea ombilicului, sub care loviturile la box sunt interzise de regulament. 15 Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului la lupte. 16 (Ast; îs) ~ de radiații Fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât este nocivă pentru cosmonauți. 17 (Mil; îs) ~ de fortificații (sau bastională, de luptă, poligonală) Zonă fortificată în jurul unei localități sau a unei baze militare. 18-19 (Îs) Cale ferată (sau șosea de) ~ Cale ferată sau șosea care înconjoară un oraș. 20 Cadru de formă circulară. 21 Grindă orizontală sprijinită pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, pentru a întări legătura între ele. 22 (Con) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 23 Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave.

MANÉVRĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Pașa de două tuiuri. . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. E cîmpul plin de batalioane românești, ca la manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. Se aplecă pe fereastră și făcînd mîna pîlnie strigă cu voce de manevră. BRĂESCU, V. 5. Mai înainte. . . trebuia să-și piarză în fiecare vară cîte-o lună cu manevrele. REBREANU, NUV. 298. În urma unei răceli contractate la acele manevre sau a unei căderi de pe cal, s-a îmbolnăvit. CĂLINESCU, E. 36. Tata fusese. . . la Tîrgoviște cu manevrele. PAS Z. I, 239. ♦ Deplasare organizată (și rapidă) a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui, (învechit) m a n o p e r ă (2); p. e x t. luptă. Manevra de la Rorodino s-au săvîrșit. GT (1839), 163²/26. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre. NEGRUZZI, S. I, 128. Ultimul atac, mai-nainte de a se retrage, ca și toate celelalte manevre ale acestei memorabile bătălie, este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. Tudor se pregătea să reziste la București, cum o dovedeau manevrele neîncetate ale trupelor sale la Cotroceni și fortificarea mînăstirii. OȚETEA, T. V. 253. 2. F i g. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile; tertip. Cf. STAMATI, D. Prin această ingenioasă manevră, nepoata Evei izbuti a mînca din pomul vieții, fără a pierde raiul ca străbuna sa. FILIMON, O. I, 120. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. 963. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Pentru Caragea această reducere [a impozitelor] era o simplă manevră politică: el își făcuse suma și era hotărît să fugă. OȚETEA, T, V. 56. Aglae nu se arăta potrivnică acestor manevre. CĂLINESCU, E. O. I, 71, cf. BOGZA, C. O. 351, CAMILAR, N. I, 112. Faptele au arătat însă că manevrele burgheziei n-au reușit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2399. Cu manevrele dumitale, n-ai să izbutești să mă desparți de el. V. ROM. aprilie 1954, 40. ♦ (Neobișnuit) Mijloc, metodă, procedeu; mod de a proceda. Tot gîndind. . . Cu ce manevre Școlarul ceva, ceva a-mvăța. PANN, H. 55/2. 3. Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită (în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port). Cf. NEGULICI. Marinarii pregăteau acostarea. Comenzi scurte, grăbite, manevre greoaie. BRĂESCU, A. 212. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. Manevrele de pînze, evoluțiile în largul mării.. . și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. id. S. M. 11, cf. 40. Superioritatea de manevră și de armament a flotei lor asigură portughezilor [în evul mediu] supremația navală în Oceanul Indian. OȚETEA, R. 120. ♦ (Concretizat) Parîmă folosită la mînuirea vergelor ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. ◊ Loc. adj. În manevră = (despre locomotive, trenuri etc.) care face manevră, care se află în stare de manevră. Ridicînd din umeri. . ., a răspuns semnalizînd din nou tot după legea locomotivelor în manevră: „Oprire!”. GALAN, Z. R. 13. 5. Mișcare, acționare (cu mîna) a unei unelte, a unui mecanism etc.; manipulare. Cf. COSTINESCU, LM. Coarba. . . se compune dintr-un suport și două minere, unul de apăsare și celălalt de manevră. IOANOVICI, TEHN. 218, cf. 133. Coborîrea și ridicarea vanei se face învîrtind șurubul. . . cu ajutorul roții de manevră. SOARE, MAȘ. 223. Baioneta la arme! Jandarmii executară manevra. VORNIC, P. 78. – Pl.: manevre. – Și: (învechit) manóvru (NEGULICI) s. n.; (regional) manévără (ALR II 4937/105, 284, 346; pl. manevăre, manevere și maneveri ib.), manévură (ib. 4937/102, 141, 172, 349; pl. manevuri ib.), manégură (ib. 4937/228, 574, 833; pl. maneguri ib.), manémvră (MAT. FOLK. 1210, ALR II 4937/192, 784; pl. manemvre ALR II 4937/784) s. f., manévăr (ib. 4937/2, 29, 64; pl. manevăruri, manevere și manevuri ib,), manébăr (ib. 4937/157; pl. manebere ib.), manévru (ib. 4937/219; pl. manevruri ib.) s. n. – Din fr. manœuvre, it. Manovra. – Pentru variantele de tipul manevăr, cf. germ. M a n ö v e r, magh. manöver.

fund sn [At: URECHE, L. 188/23 / Pl: ~uri / E: ml fundus] 1 Partea de jos a unui vas, formând baza lui. 2 Cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe fundul (1) unui vas. 3 Partea de jos a unei ambarcațiuni sau a unei nave. 4 Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. 5 Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. Si: cârpător. 6 (Spc) Fundătoare. 7 (Fam) Șezut. 8 (La pantaloni) Tur. 9 Burduf de pernă. 10 Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale. 11 Limita de jos. 12 (Îs) ~ul văii Loc unde se înfundă o vale. 13 (Pop; îs) ~ul pământului Loc situat la mare adâncime sub pământ. 14 (Pop; îe) A da de ~ A se înfunda. 15 (Îe) A se da la ~ A se lăsa în adâncul apei Si: a se cufunda. 16 (Fam; îae) A dispărea din viața publică Si: a se retrage. 17 (Fam; îae) A se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. 18 (Fig) Adânc. 19 (Pop; îe) A-i da (cuiva) de ~ A-i descifra (cuiva) cele mai ascunse gânduri. 20 (Îae) A înțelege pe deplin (pe cineva). 21 Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc Cf capăt, margine. 22 (Îs) ~ul ~ului Punct foarte depărtat. 23 (Îas) Locul cel mai adânc. 24 (Îas) Extremitate pe orizontală sau pe verticală. 25 (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. 26 Partea dinapoi a unui vehicul. 27 Partea din spate a unei case. 28 Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. 29 (Îls) Sac fără ~ Om lacom, nesățios. 30 (Îlav) Loc unde se găsește o cantitate inepuizabilă din ceva. 31 Partea de deasupra unui acoperământ de cap. 32 (Înv) Fond al unui tablou.

JAPONIA 1. Țara Japoniei, „Țara Soarelui Răsare” (Nihon sau Nippon Koku), stat în E Asiei (Extremul Orient), ocupând Arh. Japonez, format din 3.922 ins. aflate în V Oc. Pacific, între 21° și 44° lat. N. Cuprinde 4 mari ins.: Hokkaidō, Honshū, Kyūshū, Shikoku, precum și arh. Ryūshū (ins. pr. Okinawa), Ogasawara (fost Bonin), Kazan Rettō (sau Volcano) și Minami-Tori. Lungimea țărmurilor: 33,4 mii km (țărmuri naturale 24,3 mii km, arficiale 8,8 mii km, guri de râu 0,3 mii km); supr.: 377,7 mii km²; 125,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: japoneza (nipona). Religia: șintoistă și budistă c. 80%, creștină (protestanți, catolici) c. 20%. Cap.: Tōkiō. Orașe pr.: Yokohama, Ōsaka, Nagoya, Sapporo, Kyōto, Kōbe, Fukuoka, Kawasaki, Hiroshima, Kitakyūshū, Sendai. Este împărțit în 47 de prefecturi (todōfuken). Relief predominant muntos (83,8% împreună cu dealurile), în care 25 de vârfuri trec de 3.000 m alt. (Fuji Yama, 3.776 m. alt max. a J.). Lanțurile munților de încrețire, formați în Terțiar, li se adaugă 7 lanțuri de munți vulcanici cu 150 vulcani, în parte activi (Asama Yama, Bandai-san, Aso-san, Sakurajima, Azuma-san ș.a.). Seisme frecvente (Gifu, 516 anual), majoritatea de slabă intensitate, care, alături de vulcani, conturează imaginea unei zone labile tectonic, componentă a „Cercului de Foc” al Pacificului. Câmpiile ocupă 15% din terit., mai extinse fiind Kanto (în zona central-estică a ins. Honshū), Sendai (în NE ins. Honshū), Nobi, Setsu (Ōsaka), Ishikari și Tokachi (în ins. Hokkaidō). Clima este tropicală în Ryūkyū, subtropicală în Kyūshū și temperată în restul terit. (mai aspră în ins. Hokkaidō), cu nuanțe imprimate de orientarea reliefului, prezența oceanului și acțiunea musonilor. În V, precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Taifunurile și, uneori, valurile uriașe (tsunami) provocate de seismele puternice se abat asupra insulelor, având efecte dezastruoase în reg. litorale. Râurile, scurte, au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (Biwa, Kasumiga, Saroma) completează peisajul japonez. Vegetație extrem de variată (magnolii, bananieri, arbori de camfor, cedrul japonez, pinul roșu, chiparoși ș.a.). Pădurile ocupă 67,3% din terit. Faună variată (140 de specii de mamifere, 350 specii de păsări, 30 specii de reptile ș.a.), este ocrotită în 27 de parcuri naționale (c. 2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor și sute de rezervații, constituind atracții turistice majore (parcul național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Țară cu o economie dezvoltată, a doua putere economică mondială după S.U.A., J. are resurse minerale variate, care însă nu asigură decât în mică măsură necesarul de materii prime ale unei ind. complexe, cu înalt nivel tehnologic (J. importă 99,8% din cantitatea de petrol, 90,7% din gazele naturale și 82% din cărbunele de care are nevoie). Ocupă locul 2 pe glob după S.U.A. ca produs național brut și locul 3 pe glob (după S.U.A. și Germania) ca PIB/locuitor. Ind. antrenează 34% din pop. activă și contribuie cu 40% la PNB. J. se află pe unul dintre primele trei locuri pe glob în metalurgia feroasă și neferoasă, electronică, constr. navale (c. 1/3 din totalul prod. mondiale de nave comerciale), de autovehicule, ind. lemnului, mat. de constr., petrochimie, hârtie, textile ș.a. Marile concentrări ind. sunt Kanto (zona capitalei), Kinki (Ōsaka-Kōbe-Wakayama ș.a.), Chukyō (Yokkaichi-Nagoya-Toyohashi) și Kitakyūshū, dar ind. este bine reprezentată în toate centrele urbane. Expl. de huilă (6,9 mil. t, 1994), lignit, petrol, gaze naturale, imn. de fier, mangan, crom, tungsten, molibden, cupru, plumb, zinc, staniu, aur, argint, uraniu, bismut, sulf, germaniu, azbest, sare (toate în cantități moderate). Mare producătoare de energie electrică (906,7 miliarde kWh, 1993, locul 4 pe glob și locul 3 pe glob ca putere instalată în centrale electronucleare), fontă și feroaliaje (73,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), oțel (98,3 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), cocs (42 mil. t, locul 2 pe glob), nichel, titan, aluminiu (336,5 mii t, 1994, locul 3 pe glob), cupru brut și rafinat (1,1 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), plumb, zinc (665,5 mii t, 1994, locul 1 pe glob), staniu, magneziu, sulf, utilaje și instalații ind., linii tehnologice, mașini-unelte, tractoare (161,8 mil. bucăți, 1991, locul 3 pe glob), autovehicule (8,68 mil. bucăți autoturisme, 1993, locul 1 pe glob și 2,73 mil. buc. vehicule utilitare, 1993, locul 2 pe glob), avioane și elicoptere, motociclete (2,7 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), aparataj electrotehnic, elemente tranzistorizate, televizoare (9,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), calculatoare, instrumente de precizie și aparate optice, mașini de calcul, ceasuri, aparate foto (12,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), frigidere, produse petroliere (300 mil. t/an capacitatea rafinăriilor: benzină 43,9 mil. t, 1994, locul 2 pe glob, uleiuri grele, locul 1 pe glob), acid sulfuric (6,6 mil t, 1994, locul 4 pe glob), sodă caustică (3,8 mil t, 1994, locul 3 pe glob), sodă calcinată, îngrășăminte azotoase, materiale plastice și rășini sintetice (locul 3 pe glob), medicamente, cauciuc sintetic (1,4 mil t, 1994, locul 2 pe glob), anvelope (locul 2 pe glob), celuloză, hârtie și cartoane (10,6 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), hârtie de ziar (2,97 mil t, 1994, locul 3 pe glob), cherestea, furnir, placaje, ciment (91,6 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), fire și țesături de lână, țesături de mătase, fire și fibre artificiale (locul 3 pe glob) și sintetice (locul 2 pe glob), produse de sticlă și porțelan, țigarete (locul 3 pe glob), lapte, unt, brânzeturi, carne, conserve și făină de pește, margarină, zahăr, vin, bere ș.a. Meșteșuguri; artă tradițională. Terenul arabil reprezintă 15% din supr. țării. Agricultura, protejată (prețurile produselor agricole fiind de 2-3 ori mai mari decât media mondială), asigură 70% din necesarul de alimente al țării (mai ales cu cereale – orezul ocupă 45% din supr. cultivată, legume și fructe). Se cultivă orez (13,1 mil t, 1994), cartofi, batate, taro și igname, soia, trestie și sfeclă de zahăr, ceai (92 mii t, 1997, locul 7 pe glob), tutun, legume (varză, locul 3 pe glob, castraveți, locul 3 pe glob, vinete, locul 2 pe glob), struguri, fructe (mere 1,1 mil. t, 1994), citrice (mandarine 1,5 mil t, 1994, locul 1 pe glob), pepeni, ananas, căpșuni, castane (locul 2 pe glob), arahide. Floricultură dezvoltată. Sericicultură de veche tradiție. Creșterea animalelor este mai puțin extinsă (în 1994 erau 4,99 mil. capete bovine, 10,62 mil. capete porcine, 25 mii capete ovine). Pescuitul este foarte dezvoltat (11 mil. t/an, locul 1 pe glob), produse acvatice (maricultură), balene vânate (locul 2 pe glob). Rețeaua de comunicații este complexă și în continuă modernizare. Transportul feroviar este deservit de trenuri rapide „Shinkansen”, ce leagă întregul arhipelag. Căile ferate traversează numeroase poduri și tunele, între care se remarcă Seikan (53,85 km, cel mai mare din lume), ce leagă ins. Honshū de Hokkaidō. Porturile se numără printre cele mai mari de pe glob (Kōbe, Chiba, Nagoya, Yokohama, fiecare având peste 120 mil. t trafic anual). C. f.: 27.152 (din care 1/3 electrificate). Căi rutiere: 1,13 mil. km (din care 772 mii km asfaltate). Flota comercială: 24,28 mil. t. r. b. (locul 4 pe glob). Moneda: 1 yen = 100 sen. Turism dezvoltat (3,5 mil. loc.), cu numeroase obiective: marea metropolă Tōkyō (cea mai mare aglomerație de pe glob), vulcanii Fuji Yama și Asama Yama, stațiunile de sporturi de iarnă Kamizawa și Sugadaira, Nikko, unul dintre cele mai frumoase orașe ale J., cu cascada Kegon, Ōsaka – supranumită „Veneția J.”, cu templele Temmangu (sec. 10) și Shitennoji (sec. 6), iar, în apropiere de orașul Takarazuka, vechile capitale Nara, cu templul Todaiji (cu marea statuie a lui Buddha din anul 752) și Kyōtō, cu c. 2.000 de monumente de arhitectură (palatele Gosho și Saiho, Pavilionul de aur/Kinkakuji, Pavilionul de argint/Ginkakuji, templul Nishi Honganji, castelul Nijō ș.a.). J. are 2.053 puncte cu instalații de tratament balnear și hoteluri, mai cunoscut fiind Beppu (ins. Kyūshū), cu peste 3.000 de izvoare. J. este a treia mare putere comercială a lumii (după S.U.A. și Germania, în 1994), atât ca volum al exporturilor, cât și al importurilor, înregistrând excedente anuale impresionante atât cu statele Americii de Nord și Asiei, dar și cu țările U.E. (20% din exporturile sale). Export: mașini, utilaje, autoturisme, nave, computere, produse electronice, echipamente industriale diverse (65%), produse siderurgice și metalice (15%), textile, produse chimice, mat. de constr., produse alimentare. Import: combustibili și materii prime (50%), min. de fier și fier vechi, bumbac, cocs, grâu, lemn, orez, zahăr ș.a. – Istoric. Pe terit J., locuit încă din Paleoliticul inferior (ins. Honshū), cultura Jōmon (c. 5000-250 î. Hr.), continuată apoi de cultura Yayoi (250 î. Hr.-250 d. Hr.), în timpul căreia s-a dezvoltat agricultura și a fost introdusă cultura orezului. Potrivit tradiției, Jimmu Tenno, descendent al zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, este considerat fondatorul (660 î. Hr.) imperiului japonez. În sec. 4-6, ca urmare a intensificării relațiilor cu China și a ocupării Coreii de Sud, în J. au pătruns confucianismul și budismul, intrând în conflict cu șintoismul, cultul populației băștinașe, budismul reușind, în cele din urmă, să se impună ca religie de stat (594). În epoca Nara (710-794), J. a devenit o monarhie absolută, marcată însă de o îndelungată perioadă de lupte interne pentru putere între marile clanuri. În aceste condiții a avut loc mutarea reședinței împăratului de la Nara (594) la Heiankyo (actualul Kyōto), întărirea autonomiei marilor feudali și slăbirea treptată a autorității centrale. Între 858 și 1192 puterea politică a fost uzurpată de clanul Fujiwara. În 1192, Yoritomo din clanul Minamoto, concentrează întreaga putere de stat în mâinile sale, punând bazele shogunatului (1192-1867), împăratul având doar rolul de suveran nominal. După invaziile eșuate ale mongolilor din 1274 și 1281, criza politică internă s-a accentuat, fiind urmată de o lungă perioadă de bipolarism politic și războaie civile între nordul, cu capitala la Kyōto, și sudul, cu capitala la Yōshino, atingând acum maximul descentralizării politice și fărâmițării feudale. Primii europeni ajunși în arh. japonez sunt comercianții portughezi (1543), care aduc cu ei armele de foc, și misionarii iezuiți (1549-1551 – Francisco Xavier), care introduc creștinismul în J. Devenit shogun în 1603, Ieyasu Tokugawa mută capitala la Edo (actualul Tōkyō), restabilește unitatea imperiului și impune, din 1639, o politică izolaționistă. În 1853, o escadră a S.U.A. sub comanda lui M.C. Perry a intrat în raza portului Edo în timp ce o escadră rusă, comandată de amiralul E.V. Putiatin, a staționat în fața portului Nagasaki, impunând renunțarea la măsurile izolaționiste. În urma tratatelor încheiate de J. cu Marile Puteri (1854 și 1855), porturile nipone au fost deschise pentru comerțul cu străinătatea. În urma revoluției din 1867-1868, are loc înlăturarea shogunatului, restabilirea puterii imperiale și începe epoca Meiji, caracterizată prin realizarea unor importante reforme: abolirea structurilor feudale (1871) și introducerea unor instituții moderne, după model occidental, în special german, care au asigurat dezvoltarea capitalistă a țării, transformând J. la începutul sec. 20 în una din marile puteri militare și economice ale lumii. În 1889, potrivit Constituției, J. este declarată monarhie constituțională ereditară. Tendințele expansioniste ale cercurilor politice conducătoare pe continentul asiatic s-au materializat prin războiul împotriva Chinei (1894-1895), soldat cu anexarea Formosei (azi Taiwan), a ins. Penghu și a războiului ruso-japonez (1904-1905), prin care J. își instituie stăpânirea asupra Manciuriei de Sud, a părții de S a ins. Sahalin și instaurarea protectoratului asupra Coreei, pe care a anexat-o în 1910. În timpul primului război mondial, J. se alătură Antantei, obținând, prin Tratatul de la Versailles, concesiunile germane din China și mandatul asupra fostelor colonii germane din Extremul Orient. În perioada 1918-1922, J. a efectuat o intervenție armată în Extremul Orient Sovietic. Anii de război au impulsionat puternic dezvoltarea industriei, în special a industriei de război și a comerțului. În 1926, Hirohito a devenit împărat. În perioada 1931-1932, J. a cucerit întreaga Manciurie. Devenind, în dec. 4, un stat autoritar, cu tendințe militarist-naționaliste, J. s-a apropiat treptat, după ce a părăsit Societatea Națiunilor (1933), de Germania și Italia cu care a încheiat Pactul Anticomintern (25 sept. 1936), la care, în 1937, a aderat și Italia, punându-se astfel bazele Axei Berlin-Roma-Tōkyō și Pactul Tripartit (27 sept. 1940). În 1938, au avut loc acțiuni armate ale trupelor japoneze în zona lacului Hasan (din U.R.S.S.), iar în 1939, în reg. Halhîn-Göl (din Mongolia). În apr. 1941, J. semnează la Moscova un pact de neagresiune cu U.R.S.S., ceea ce i-a permis ca, la 7 dec. 1941, în urma unui atac surpriză, îndreptat împotriva bazei americane de la Pearl Harbour, să se alăture puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. Datorită unei mobilizări exemplare, a unei rapidități de acțiune și a unei eficiențe remarcabile, J. a obținut o serie de victorii în dauna trupelor anglo-americane, cucerind întinse teritorii din Extremul Orient, sud-estul Asiei și Oc. Pacific, instaurând un regim de ocupație foarte dur. Bătăliile de la Midway (ian. 1942) și Guadalcanal (febr. 1943), au reprezentat o cotitură în desfășurarea războiului, trupele anglo-americane preluând inițiativa. După capitularea Germaniei (mai 1945), în condițiile în care teatrul de război s-a apropiat de terit. J., aceasta folosit ultimele resurse militare și umane, inclusiv atacurile kamikaze. Pentru a pune capăt războiului, S.U.A. a recurs la folosirea primelor 2 bombe atomice asupra orașelor Hiroshima (6 aug.) și Nagasaki (9 aug.), silind guvernul J. să semneze (2 sept. 1945) capitularea necondiționată. La 8 aug. 1945, U.R.S.S. au declarat război J., trupele sovietice ocupând arh. Kurile și ins. Sahalin. La 8 sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia, fără participarea U.R.S.S., precum și un acord militar care legaliza, pe timp nedeterminat, staționarea trupelor americane pe terit. J. În oct. 1956, s-a semnat declarația comună sovieto-japoneză, prin care înceta starea de război între cele două state și erau restabilite relațiile diplomatice. Pe baza tratatului încheiat cu S.U.A. (15 mai 1972), în contextul războiului rece, ins. Okinawa a fost retrocedată J., dar americanii și-au păstrat aici bazele militare. În deceniul 6, economia japoneză a cunoscut un puternic reviriment („miracolul japonez”), caracterizat printr-o creștere continuă a PNB, ajungând în 1987, să ocupe locul al doilea în lume (după S.U.A.). Pe plan politic s-au afirmat noi partide, în special Partidul Liberal Democrat, care a dominat timp îndelungat viața politică a țării (1955-1993). În ultimele decenii, situația politică din țară s-a caracterizat prin instabilitate, corupție și scandaluri financiar-bancare (în 1998 a traversat cea mai critică perioadă postbelică). În 1989, în urma morții lui Hirohito, tronul a revenit fiului său, Akihito. Monarhie constituțională, conform Constituției din 3 mai 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral – Dieta – format din Camera Consilierilor și Camera Reprezentanților, iar cea executivă, de un guvern desemnat de Dietă și numit de împărat. 2. Marea Japoniei (Nihon-Kai), mare în bazinul de V al Oc. Pacific, situată între țărmul de E al Asiei, ins. Sahalin (în N), Hokkaidō și Honshū (în E) și arh. Tsushima (în S); 1.062 km². Ad. medie: 1.725 m; ad. max.: 3.742 m. Temp. apei 0-12°C (iarna) și 17-26°C (vara). Salinitate: 27,5-34,8‰. În S comunică, prin str. Coreii, cu Marea Chinei de Est și Marea Galbenă, în N, prin str. Tătară și La Pérouse, cu M. Ohotsk, iar în E prin str. Tsugaru cu Oc. Pacific. Pescuit și navigație intensă. Pr. porturi: Vladivostok, Nahodka (Rusia), Akita, Niigata. Kanazawa (Japonia), Wonsan, Hungnam, Ch’ongjin (R.P.D. Coreeană), Pusan, Ulsan (Rep. Coreea). 3. Groapa Japoniei, mare fosă în NV Oc. Pacific, în E Arh. Japonez; lungime: 680 km; lățime medie: 59 km; ad. max.: 8.412 m. 4. Curentul Japoniei v. Kuro-Șivo.

stație sf [At: URECHE, L. 100 / V: ~iune, (îrg) șt~, (înv) stanț~, steț~, (reg) stață / Pl: ~ii, (pop) stății / E: lat statio, ~onis, fr station, ger Station. stanție < rs станция] 1 (Înv) Cantonament (temporar), alcătuit de obicei din corturi, pentru staționarea și aprovizionarea cu hrană și muniții a trupelor. 2 (Pex) Loc din care pornește o expediție militară. 3 (Înv) Post². 4 (Înv) Popas. 5 (Înv) Loc amenajat în care se oprește cineva pentru a se odihni Si: conac (1). 6 (Înv) Loc în care s-a stabilit cineva pentru o perioadă mai îndelungată. 7 (Îvr) Centru (9). 8 (Înv) Loc special amenajat pentru popas, pe traseul unui serviciu de poștă¹ (de călători), unde se găseau cai de schimb, se asigurau servicii pentru călători etc. 9 (Ban; Trs; îf ștație) Distanța dintre două stații (8). 10 (Rar; îf stanție) Construcție improvizată, făcută din scânduri, strujeni de porumb etc. (și servind ca prăvălie, ca magazie, ca adăpost provizoriu etc.). 11 (Adesea cu determinări care arată felul) Loc fix de oprire (special amenajat) pe traseul unui vehicul public (rutier, fluvial etc.) pentru coborârea sau urcarea călătorilor. 12 Distanță dintre două opriri fixe ale unui vehicul public. 13 (Pex) Distanță nedeterminată în spațiu. 14 (Îlv) A face (sau, înv, a ține) ~ A staționa (2). 15 Loc fix unde staționează taxiurile, trăsurile în așteptarea clienților. 16 (Adesea cu determinări care arată felul; îs) ~ de cale ferată sau ~ de drum de fier Punct de oprire a trenurilor pe o linie de cale ferată pentru urcarea și coborârea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor, efectuarea unor manevre, a unor operații tehnice etc. V haltă. 17 (Pex) Gară³ (1). 18 (Rar) Localitate în care se află o stație (16). 19 (În religia creștină; îf stațiune) Fiecare dintre bisericile sau dintre altarele situate pe drumul Golgotei, simbolizând opririle lui Hristos pe drumul calvarului. 20 Slujbă sau rugăciune care se face în fața acestor biserici sau altare. 21 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Oprire (pe la răspântii) a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a citi din evanghelie Si: (pop) popas, (reg) odihnă, odihneală, odihnire, stare (2). 22 (De obicei urmat de determinări care arată felul sau domeniul) Clădire sau ansamblu de clădiri, de construcții, de amenajări etc. care cuprinde instalațiile și aparatura necesare pentru efectuarea unor operații tehnice sau tehnologice, pentru cercetări experimentale, observații etc. într-o anumită ramură a științei. 23 (Îs) ~ de distribuție (sau de benzină) Loc special amenajat prevăzut cu pompe și rezervoare unde se desfac produse petroliere la consumatori. 24 (Îs) ~ automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele cosmice ar putea să aterizeze păstrându-și viteza ca apoi să-și reia zborul după anumite pregătiri și aprovizionări prealabile. 25 (Îs) ~ de radiocomunicație (sau emisie recepție) Ansamblu de echipamente, de antene, de instalații de alimentare și de anexe necesare funcționării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicații. 26 (Îs) ~ electrică Ansamblu de instalații și de construcții aparținând unui sistem energetic, la care se efectuează modificarea unor parametri ai puterii electromagnetice, corespunzătoare condițiilor de transport și de utilizare a energiei electrice sau conectarea a două sau mai multe căi de curent electric. 27 (Îs) ~ hidrometrică Unitate a sistemului de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice. 28 (Îs) ~ meteorologică Unitate a rețelei hidrometeorologice în care se fac observații directe asupra fenomenelor și elementelor meteorologice. 29 (Iuz; îs) ~ de mecanizarea agriculturii (sau ~ de mașini și tractoare) Tip de unitate economică din agricultura României socialiste, care dispunea de tractoare, de mașini și utilaje agricole și care prestau lucrări pentru unități agricole cooperatiste sau de stat. 30 Punct în care se așază un instrument topografic pentru a se măsura unghiurile unui teren sau pentru efectuarea unor observații topografice speciale. 31 (Asr; îs) ~ a planetelor Poziție de pe orbita aparentă a unei planete în care aceasta pare că stă pe loc, sensul mișcării sale pe bolta cerească schimbându-se din direct în retrograd sau invers. 32 (Îs) ~ spațială (sau cosmică) Satelit artificial sau vehicul cosmic care se plasează pe o orbită geostaționară și care poate fi utilizat ca laborator și observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare. 33 (Mai ales îf stațiune; de obicei urmat de determinări care arată felul) Localitate în care se găsesc condiții climaterice sau ape minerale, nămoluri etc. prielnice odihnei sau tratării anumitor afecțiuni patologice. 34 (Astăzi îf stațiune) Loc în care se află vestigii ale unor așezări omenești, urme de vechi civilizații etc. 35 (Îf stațiune) Poziție a corpului la om și la animale. 36 (Îvr; îf stațiune) Stagiune (2).

MARCĂ² s. f. I. 1. (Învechit) Stemă. Soarele și luna ce în marcă sînt arătate Bine ne vesteaște de a măriii sale vrednicie și dreptate (a. 1786). BV II, 311. Mi-au dat răspuns că. . . ar fi fost marcă austriecească într-un brad și locuitorii Moldovei ar fi scos-o (a. 1804). URICARIUL, IV, 91/16, cf. VII, 83. Pe bourul. . . și noi românii Moldovei în marca țărei noastre de la strămoși îl clironomirăm. AR (1829), 200²/9, cf. GENILIE, G. 141/5. În carul de transport al lui Bem. . . s-au aflat și un sigiliu, în care se vedeau săpate alăturea marcele (armele, insigna) Ungariei și ale Poloniei. BARIȚIU, P. A. II, 431. Pe acoperământul de stofă. . . se vede cusută pajura cu două capete, marca imperiului bizantin. XENOPOL, I. R. IV, 114. Ospățul avea loc în odaia spătăriei. Era o sală împodobită. . . cu mărcile ținuturilor Moldovei zugrăvite de jur-împrejur pe păreții albi. SADOVEANU, O. X, 143, cf. IX, 250. ♦ Blazon, emblemă. Două paveze, din care pe una era marca generalului feldmareșal. CR (1830), 301²/16. Fiindcă băietul este curățăl, o să-l îmbrace. . . c-un frac nu știu mai cum, pe bumbii căruia să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I, 298. Marca de familie a Băsărăbeștilor era trei capete de arab. XENOPOL, I. R. III, 118. ♦ (Rar) Insignă. Cf. POLIZU. Epoleturile, palașca și marca de la chiveră vei putea să mi le trimeți pe Dunărea la Viena. KOGĂLNICEANU, s. 111. 2. Semn (NEGULICI, STAMATI, D., LM, DDRF), în special semn făcut pe un obiect sau pe un animal, pentru a-l recunoaște sau a-1 deosebi de altele asemănătoare (POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U.). ♦ S p e c. (De obicei în sintagma marca fabricii sau marcă de fabrică) Inscripție, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse (prin indicarea felului, locului de fabricație etc.). Camera insistă ca enunțarea și înregistrarea mărcilor de fabrică să rămînă și pe viitor în atribuțiunea Camerelor. GOLOGAN, C. R. 119. Ne strîngeam roată în jurul lui Buium, privind cu ochii lacomi la bogățiile nepomenite ce le scotea. . . sticle verzi, mirositoare, pînzeturi cu mărci aurite. BRĂESCU, A. 26. Baloturile. . . poartă pe dînsele mărci, contra-mărci și semne care arată locul de origine, societatea exploatatoare. SADOVEANU, O. IX, 320, cf. 297. Colectivul uzinei. . . trebuie să ridice mereu prestigiul mărcii fabricii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2397. Marca fabricii constituie garanția. . . pentru calitatea bună a produselor. ib. 1960, nr. 4830. ◊ L o c. adj. De marcă = a) (despre produse) de bună calitate. Vin de marcă; b) f i g. (despre oameni) de seamă, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, ap. CADE. Un orator de mare marcă. . . numea odată orașul Ploiești, Atena. id. O. V, 225. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd produsul în discuție) Tip, model de fabricație. Nellu. . . închipuia capitala ca un fabulos garaj de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. O nouă marcă de coniac. CONTEMP. 1950, nr. 224, 2/6. ◊ (Eliptic) Automobilul viră. . . făcînd front cu alte mașini așezate pe două rînduri, toate lucioase și noi, toate uriașe și scumpe, ca o expoziție de mărci. C. PETRESCU, C. V. 78. ♦ Marcă de încărcare = însemnare făcută pe flancul unei nave pentru a indica potențialul ei maxim de încărcare. 3. F i g. Semn distinctiv, trăsătură specifică; pecete. Cuvintele sînt țărușile, idiotismul este marca, iar stilul este naționalitatea unei limbi. RUSSO, S. 93. Brezeanu este. . . unul dintre rarele fenomene cari pune adine marca lor pe o întreagă epocă artistică. CARAGIALE, O. III, 186, cf. ODOBESCU, S. I, 218. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. L. 58. Acolo unde există caracteristici gramaticale, desigur nu se poate spune că topica e singura marcă. SCL 1957, 443, cf. 1956, 195. II. 1. Fisă de metal, de os, de sidef etc., care, in baza unei convenții, poate înlocui banii. V. j e t o n. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Păscarii. . . cereau bani și nu mai vroiau să ieie mărci, cum era pînă acum. CONTEMPORANUL, VI_1; 117, cf. ȘĂINEANU, D. U. ♦ Fisă de metal cu număr de ordine, cu care muncitorii pontează prezenta la lucru. Cf. V. ROM. decembrie 1953, 169. 2. (Adesea determinat prin „de siguranță”) Bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie. DICȚ. ◊ E x p r. A face (sau a avea) marcă bună = (despre trenuri) a fi bine garat. CV 1950, nr. 5, 30. – Pl. : mărci și (învechit) marce. – Din ngr. μάρκα, fr. marque. – Cf. germ. M a r k e.

AVIAȚIE a) ramură a aeronauticii care se ocupă cu probleme privind construcția, tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul; b) totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport aerian; c) termen care definește personalul și mijloacele de zbor diversificate după scop și destinație: Aviația civilă, aviația militară, aviația sanitară, aviația sportivă, aviația utilitară etc. Aviația civilă este ramură a aviației care servește pentru transportul călătorilor și mărfurilor precum și pentru efectuarea unor lucrări în agricultură, silvicultură, pentru scopuri sanitare, sportive, turistice, din care derivă celelalte categorii de aviație, altele decât cea militară. Aviația militară este o categorie de forțe armate destinată ducerii acțiunilor de luptă în cooperare cu trupele de uscat, marina militară, alte forțe precum și pentru misiuni independente. Are o mare capacitate de manevră, posibilitate de a folosi mijloace de luptă variate, observând și supraveghind spații mari. Principalele misiuni sunt: cercetare aeriană, lupta contra mijloacelor de atac inamice, sprijinirea trupelor de uscat și ale marinei militare în operație și luptă, dezorganizarea serviciilor și a conducerii trupelor inamice; participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului la sol și în aer, executarea transportului desantului aerian propriu și transportul de trupe, materiale și mijloace de luptă. Principiile întrebuințării în luptă au la bază: cooperarea cu celelalte categorii de forțe armate, folosirea prin surprindere, concentrarea eforturilor pe direcțiile principale în momentele hotărâtoare și pe obiective importante, continuitatea acțiunilor, conducerea centralizată, economia forțelor și a materialului de zbor. După caracteristici aviația militară poate fi: tactică sau strategică. Aviația militară tactică este înzestrată cu avioane polivalente organizate în unități de vânătoare-bombardament (vânătoare tactică), vânătoare și cercetare, cu avioane de transport mediu și ușor, avioane fără pilot, construite și echipate pentru cercetare aeriană, constituirea unor ținte aeriene false, pentru bruiaj etc. Este destinată să desfășoare acțiuni de luptă independente sau în cooperare cu trupele de uscat și marina militară. În cazuri excepționale poate îndeplini și misiuni strategice. Aviația militară strategică este înzestrată în special cu avioane cu rază mare de acțiune, purtătoare de lovituri nucleare. Aviația militară după misiuni poate fi: de vânătoare (pentru nimicirea în aer a mijloacelor de atac aerian inamic); de vânătoare-bombardament (pentru sprijinul trupelor de uscat și a marinei militare); de bombardament (pentru lovirea obiectivelor importante din adâncime); de cercetare (pentru obținerea de informații asupra inamicului); de cercetare-corectare (pentru cercetarea obiectivelor și corectarea focului artileriei și rachetelor); de legătură (de regulă elicoptere pentru asigurarea legăturii mobile dintre diferite eșaloane); minero-torpiloare (pentru nimicirea armelor sub apă ale inamicului în mod special); de transport (pentru transportul de trupe și materiale). Și alte categorii de diferite armate pot fi înzestrate cu unități de aviație: Aviația forțelor maritime militare [poate fi ambarcată (aeronave de luptă care decolează, revin și staționează având baza pe o navă portavion sau portelicopter) sau cu baza pe litoral. Este dotată cu avioane și elicoptere de luptă, cercetare, transport și cu misiuni speciale (lupta împotriva submarinelor, minarea sau deminarea comunicațiilor maritime, salvarea echipajelor navale lovite de inamic etc.). Sprijină grupările navale și le acoperă împotriva loviturilor din aer ale inamicului. Misiuni principale: cercetarea aeriană pe mare și în raioanele de pe litoral unde se află baze maritime, militare, porturi sau lucrări genistice de suprafață și a submarinelor; lovirea obiectivelor de pe litoral, sprijinul și acoperirea grupărilor de desant maritim; minarea și deminarea porturilor, comunicațiilor maritime și fluviale; acoperirea aeriană a convoaielor etc.] și Aviația trupelor de uscat [înzestrată cu elicptere de luptă, de transport și cu destinații speciale, cu avioane ușoare și fără pilot. Elicopterele de luptă pot acționa independent sau în cooperare cu alte forțe. Elicopterele de transport cresc mobilitatea trupelor de uscat (infanterie, artilerie și antitanc în zonele proprii sau în dispozitivul inamicului, pot aproviziona trupele care luptă în încercuire, desantul aerian și forțele din poziții înaintate. Elicopterele cu destinație specială pot executa misiuni de: cercetare aeriană, chimică și de radiații, plantarea minelor, întinderea unor linii telefonice, fumizarea unor porțiuni de teren în scopul ascunderii unor manevre ale trupelor proprii, asigurarea legăturii etc.]. Aviația sanitară, servește transportului de persoane accidentate sau care necesită intervenții chirurgicale urgente, putând parașuta materiale sanitare, instrumentar și medicamente în zone greu accesibile. Aviația sportivă, ramură sportivă în cadrul căreia se organizează activitatea de pregătire a tinerilor dornici să practice sporturi aeronautice, precum și concursuri și demonstrații aviatice de micromodele, aeromodele, zbor cu și fără motor, parașutism etc. Aviația utilitară, este destinată în special tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură.

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-₁, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., autogam*; ~filie (v. -filie₁), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-₁, v. -geme₁), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie₁), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-₂, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie₁), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-₁, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom₁), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere^[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*^[2]; ~uroterapie (v. uro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.