trasor [At: IOANOVICI, TEHN., 222 / Pl: ~i sm, ~oare sn / E: fr traceur] 1 sm Trasator (1). 2 sn Unealtă formată dintr-un ac de oțel, folosită pentru trasări (3) pe piese metalice Si: trasator (2). 3 sn Proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4 sn (Fiz) Izotop radioactiv al unui element stabil care permite, prin detectarea radiațiilor emise, urmărirea indirectă a circulației sale într-un sistem oarecare. 5 sn (Pgr) Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea (1) liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 6 sn (Îs) ~ de rută (sau de drum) Aparat pentru trasarea (1) automată a drumului unei nave pe hartă.