147 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 141 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: în
HANDICAPAT, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiențe senzoriale sau motorii. 2. (stat, colectivitate) aflat în stare de inferioritate (economică). 3. (sportiv, echipă) dezavantajat într-o întrecere. (< fr. handicapé)
MOTOR, -OARE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele) Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. (În compusul) Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere internă. II. Adj. 1. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Fig. Care stimulează, declanșează o acțiune. ♦ (Substantivat, n.) Factor, agent care dă impuls unei acțiuni; stimul, imbold. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
McNAMARA [mæknəmá:rə], Robert Strange (1916-2009), om politic și industriaș american. Președinte al Companiei Ford Motor (1960-1961), Secretar de stat al Apărării (1961-1968), s-a evidențiat prin fermitate în timpul „crizei rachetelor cubaneze”. A intrat în conflict cu președintele L.B. Johnson în privința eficacității bombardamentelor americane în Vietnamul de Nord, în urma căruia a demisionat. Președinte B.I.R.D. (1968-1981).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MOTOR, -OARE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MÍLĂ2 s. f. 1. Unitate de măsură pentru lungimi, folosită în trecut, a cărei mărime a variat, în timp și de la o țară la alta; între 1500 m și 7 585,9 m; (astăzi) unitate de măsură pentru lungimi în valoare de 1609,3 m, folosită în Anglia și S.U.A. V. l e g h e. Și să te neștine luare cu sila o milă, pasă cu nusul doao. TETRAEV. (1574), 207. Cinsprăzeace pistreale ce sîntu doao mile și jumătate. CORESI, EV. 79, cf. 95. El o goni tocma 4 mile pănă osteni. MOXA, ap. GCR I, 58/27. Iar movila împregiur iaste o milă. HERODOT (1645), 40, cf. 325. Iaste acel ostrov mare, împrejur are 30 de mile. FL. D. (1680), 67r/10. Departe de aceastia 40 000 de miluri (a. 1 703). FN 119. 1 700 de mile se întinde. CANTEMIR, IST. 137. Mergînd cale de doă mile (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 286/8. Cetatea cuprinde 480 de stadii, care fac 25 și pănă în 30 de miluri. MOLNAR, I. 87/1. Nemții numai puține miluri sînt departe. ȘINCAI, HR. III, 177/23, cf. I, 108/25, 266/20, II, 300/20, 309/36, 322/26. Atîtea miliunuri de miluri depărtare. GRECEANU, Î. 115/28.Trăsura de la Edinburg pînă la Londra merge în patruzeci de ceasuri patru sute de mile. CR (1833), 712/32. Făcusă cale de 100 mile. DRĂGHICI, H. 19/28. Spațiul coprins dintre vîrfurile compasului arată depărtarea acestor locuri prin mile, sau leghe. GENILIE, G. 67/22. Aceste dealuri au o lungime. . . de două miluri. FILIMON, O. II, 178. Ș-înc-uă milă de mergea, Ciobănașul ce-i zicea? TEODORESCU, P. P. 507, cf. GOROVEI, C. 273. ◊ (Învechit și regional, urmat de determinări, introduse prin prep. „de”, care indică obiectul măsurătorii) Nice o milă de loc n-ai eșit înaintea noastră. VARLAAM, C. 373. Trei mile de loc. URECHE, LET. I, 170/4. Un om s-au rugat să-i dau un cal, să meargă călare dzeace mile de pământ. PRAV. 41. Și să te are sili cineva o milă de loc, pasă cu el doao. N. TEST. (1648), 7v/22. Și de acolo 1 milă de loc iaste (a. 1652). CGR I, 177/8. Au robit și Podolia și pe den sus de Liov multe miluri de pământ (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 111/8. Cale di șapte mile di loc (a. 1800). GCR II, 176/6. Cît socotești că e departe corabia aceaia? Vei zice: o, multe miluri de loc. MAIOR, P. 18/24. Un mil de loc să auzia împregiur. BUDAI-DELEANU, Ț. 285. El azvîrlea buzduganul de-o milă de loc de departe înăintea sa. SBIERA, P. 133, cf. ȘEZ. V, 106. De șeapte miluri de loc pe spurcatl-a gonit. MAT. FOLK. 597. La acea casă eu nu mă pociu apropia de șapte mile de loc. PAMFILE, S. T. 102. Prăstă doauăsprășe miluri dă pămînce văd o zare dă foc. ARH. FOLK. III, 86. ◊ (Urmat de determinări care indică mărimea unității) Milă romană (= 1 000 de pași sau 1482 m). Milă italienească (= aproximativ 1500 m). Mile italienești. COSMOGRAFIE, 17r/21. O milă italienească cuprinde 1000 de pași, ori 8 stadii. AMFiLOHiE, E. 133. Milă nemțească sau, învechit, mil nemțesc sau ghermanesc (= 7 420,43 m). Mai mult de doau miluri nemțești. MAIOR, IST. 230/5. Trei fărtale de un mii nemțesc. DESC. AM. 8. Un mii ghermanesc are patru mii de pașuri.LAZĂR, P. T. 76/26. O milă geografică nemțească cuprinde 3333 stînjeni. N. A. BOGDAN, C. M. 173. Milă franțuzească (=4451,9 m). 32 mile franțuzești. AR (1829), 2322/13. Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe pe apă, astăzi egală cu 1852 m. Insula Veglia, ce se-nalța dintre undele Marei Adriatice, întru depărtare cam șesesprezece miluri marine de la portul Fiumei. F (1868), 31. ◊ Milă pătrată = unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu 57,55 ha. Se afla între altele 20 de comune situate pe un teritoriu de vreo 14 miluri pătrate. BARIȚIU, P. A. II, 553, cf. III, 197. Ducatul de Nassau. . . numără treizeci și opt mile patrate. NEGRUZZI, S. I, 325. O milă pătrată avea 3858 fălci. N. A. BOGDAN, C. M. 173. 2. (Urmat de o determinare numerică) Loc pe o suprafață de teren, identificat prin kilometrajul respectiv. Îi pămînt bun și tot îmi stă de pomană motorul de la mila 40. DAVIDOGLU, O.15. - Pl.: mile. – Și: (învechit și regional) mil (pl. miluri) s. n. – Pol. mila.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BANC1 bancuri, s. n. I. 1. Ridicătură de depuneri de nisip, de pietriș sau de nămol, formată pe fundul mărilor sau în albia apelor curgătoare, care ajunge uneori până la suprafața apei. 2. Grup mare de scoici sau de pești, de obicei de aceeași specie, vârstă și mărime. II. 1. Masă sau platformă pe care se montează dispozitive, utilaje, instalații etc. Banc de tămplărie. Banc de ceasornicar. ♦ Banc de probă = instalație pentru controlul calităților tehnice ale unor motoare. 2. Banchetă pe care stă persoana care trage la rame într-o ambarcațiune mică. – Din fr. banc.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MAIMUCĂ s. f. 1. (Ban., Transilv.) Maimuță (1). Cf. ANON. CAR. Sînt și măiemuci în Africa cu mult mai mari decît omul, în doauă picioare. ȚICHINDEAL, F. 58/5, cf. 11/19, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, DDRF, BARCIANU, ALR SN III h 686. ♦ Calificativ depreciativ pentru oameni. Nu cred ce spune Anton, că el să fi oprit motorul. Adevărat că el, maimuca, sta jos. DAVIDOGLU, M. 22, cf. 23. 2. (Ban.) Persoană deghizată caraghios cu ocazia petrecerilor de Anul nou și de lăsatul secului (ARH. FOLK. III, 151); măscărici la nuntă (ALR II/I MN 81, 2689/36). Tot în seara aceea flăcăii să fac măimus, să-mbracă urît șî să bagă-ntră gloace. ARH. FOLK. III, 41, cf. 43. 3. (Regional) Momîie (pentru holde). V. m a i m u ț ă (5). (Glimboca-Severin). ALRM SN I h 33, cf. ALR SN I h 46. 4. (Regional) Umflătură sub piele, la vite. V. m o i m ă. (Arieșeni-Beiuș). ALR I 1658/93. – Pl.: maimuci și maimuce ALR SN III h 686. – Și: măimúcă, măiemúcă, mămúcă (LB), meimúcă (ANON. CAR.), memúcă (ANON. CAR.) s. f. – Cf. m o i m ă.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
motor, ~oare [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~oare / E: fr moteur, ger Motor] 1 sn Mașină de forță care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică pentru a pune în mișcare altă mașină, un vehicul etc. 2 sn (Arg; îe) Îmi vâjâie ~ul Mă doare capul. 3 sn (Pop) Automobil. 4 a (D. sisteme tehnice sau piese, d. organe anatomice) Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare Si: motoriu. 5 a (Fig) Care declanșează, care stimulează o acțiune Si: stimulator. 6 sns Factor, agent etc. care dă impuls unei acțiuni Si: imbold, stimul. 7 sn (Îs) ~ cu plasmă Motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. 8 sn (Îs) ~ fotonic Motor cu reacție în care agentul motor îl constituie fotonii. 9 sn (Îs) ~ ionic Motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. 10 sn (Îs) ~ nuclear Motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. 11 sn (Îc) ~-rachetă Sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BANC s.n. I. 1. Grămadă submarină uriașă de nisip, de pietriș etc. depusă pe fundul mărilor, lacurilor și al fluviilor, care se ridică pînă aproape de nivelul apei. ◊ Banc de gheață = masă uriașă de gheață plutitoare, care se întîlnește în mările polare. 2. Grup de pești marini, în care predomină o anumită specie. II. 1. Postament, suport care susține o mașină-unealtă. 2. Masă de atelier pe care se fixează piesele de prelucrat. 3. Instalație pentru încercarea puterii motoarelor. 4. Scîndură transversală la bărci, pe care stau cei care trag la vîsle; bancă. III. 1. Numele unui joc de cărți. 2. (Fam.) Glumă ieftină; anecdotă; minciună. [Pl. -curi. / < fr. banc, germ. Bank].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PROPULSANT s.m. Substanță în stare gazoasă sau de plasmă, ejectată de motoarele cu reacție, care asigură forța de tracțiune. [Et. incertă].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PROPULSANT I. adj., s. n. propulsor. II. s. m. substanță în stare gazoasă sau de plasmă, ejectată din motoarele cu reacție, care asigură forța de tracțiune. (< propulsa + -ant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
PROPULSANT substanță în stare gazoasă sau de plasmă, ejectată din motoarele cu reacție în sens opus direcției lor de mișcare, asigurând forța lor de tracțiune.
PROPULSANT, propulsanți, s. m. (Tehn.) 1. Propulsor. 2. Substanță în stare gazoasă sau de plasmă ejectată din motoarele cu reacție în sens opus direcției lor de mișcare și care le asigură forța de împingere. – Propulsa + suf. -ant.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PROPULSANT, propulsanți, s. m. (Tehn.) 1. Propulsor. 2. Substanță în stare gazoasă sau de plasmă ejectată din motoarele cu reacție în sens opus direcției lor de mișcare și care le asigură forța de împingere. – Propulsa + suf. -ant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
propulsant sm [At: DN3 / Pl: ~nți / E: propulsa + -ant] (Teh) 1 Propulsor. 2 Substanță în stare gazoasă sau de plasmă ejectată din motoarele cu reacție în sens opus direcției lor de mișcare și care le asigură forța de împingere.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A STAȚIONA ~ez intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /<fr. stationner
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NERV s. m. 1. formație anatomică din fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către periferie. 2. (pl.) stare de încordare, de surescitare. 3. (fig.) putere, forță, vigoare. (< lat. nervus, it. nervo, fr. nerf)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
POPULAR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care se referă la popor, care provine din popor, care aparține poporului, care servește interesele poporului. Numai partidul clasei muncitoare, partid cu adevărat popular, a cărui politică corespunde intereselor vitale ale maselor, numai puterea populară, rod al luptei eroice, pline de sacrificii, a poporului – își pot îngădui să încurajeze și să dezvolte autocritica și critica de jos. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2716. ◊ (În denumirea unor funcții și instituții de stat și obștești) Sfat popular. Asesor popular. ▭ Camioanele verzi ale miliției populare stăteau cu păturile pe bot, să nu înghețe motoarele. DUMITRIU, V. L. 68. Sînt acum la universitatea populară a scriitorilor. SAHIA, U.R.S.S. 195. ◊ Democrație populară v. democrație. 2. Creat de popor, specific unui popor, caracteristic culturii lui. Poezie populară. ▭ Țara Făgărașului este un vast laborator de poezie populară. BOGZA, C. O. 275. Greșeala este că începe neamul cu școalele Ardealului și nu cu școala limbei... cînticilor populare. RUSSO, S. 65. ◊ Etimologie populară v. etimologie. 3. Făcut pentru popor, pe înțelesul (gustul, măsura) tuturor, accesibil tuturor. Se obligă la fiecare ediție a-mi trimite de fiecare volum al meu cîte patruzeci (40) exemplare ediție populară și cîte (10) zece exemplare de lux. CARAGIALE, O. VII 516. În prelegeri populare idealele le apăr. EMINESCU, N. 43. 4. Iubit de popor, care se bucură de simpatia, considerația, respectul opiniei publice, de succes în masele largi ale poporului, cunoscut de toți. Artist popular. Revistă populară. ▭ [Alexandru Donici] debutînd prin «Căruța poștei», cînticel care curînd se făcu popular, traduse apoi «Țiganii» de Pușkin. NEGRUZZI, S. I 333.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPRESIUNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. [Pr.: -si-u-. – Var.: compresie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ESNAULT-PELTERIE [esnó-peltrí], Robert (1881-1957), inginer și aviator francez. Inventator al motorului de avion cu număr impar de cilindri în stea. Studii privind propulsia prin reacție; a anticipat utilizarea energiei nucleare ca mod de propulsie („Aeronautica”).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPRESIUNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: compresie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
compresiune sf [At: DA / V: ~presie / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr compression] (Fiz) 1 Micșorare a volumului unui corp Si: comprimare (1). 2 Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3 Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SCUTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SCUTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
CRAȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FUNCȚIONA, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul; a fi în stare de funcționare. În fundul minelor, la ultimul orizont, se află motoarele care pun în mișcare pompele de apă. Acestea sînt aproape tot atît de puternice ca și acelea care, la suprafață, fac să funcționeze grelele ascensoare. BOGZA, V. J. 83. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze. SEBASTIAN, T. 73. – Pronunțat: -ți-o-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BRASAJ s.n. 1. Amestecare a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori cu aerul comburant înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. Amestecare la cald a făinii de malț cu apă pentru a se obține mustul de bere. 3. Brațare. [< fr. brassage].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BRASAJ s. n. 1. amestecare a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori cu aerul comburant înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. amestecare la cald a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere. (< fr. brassage)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
somnolență sfs [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lin~ / E: fr somnolence] 1 Stare intermediară între veghe și somn, caracterizată prin diminuarea și încetinirea activității spontane motorii și psihice și reducerea reacțiilor față de stimulii mediului extern Si: adormeală, ațipeală (2), ațipire (2), dormitare (2), moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, piroteală, toropeală, (rar) somnie, (înv) somnoroșie, (reg) clipoceală2, clipocire2 (1), picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somneală, somnoreală, somnoroșeală, (îvr) somnărie, somnoșare. 2 (Pex) Stare de inactivitate. 3 (Rar) Hibernare (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
somn2 sn [At: COD. VOR.2 8v/4 / Pl: (rar) ~uri, soamne / E: ml somnus] 1 Stare fiziologică periodică a organismelor animale și umane, necesară redresării forțelor, caracterizată prin repaus motor, prin încetinirea respirației, a circulației etc. și prin întreruperea activității psihice conștiente la om Si: dormit1 (1), odihnă, repaus, (arg) soileală. 2 Stare a celui care doarme Si: dormit, odihnă, repaus, (arg) soileală. 3-4 (Îljv) Fără ~ (Care este) în stare de veghe Si: treaz. 5 (Îlav) În (sau prin, înv, din) ~ În timpul somnului (1). 6 (Pex; îal) În vis. 7 (Îe) Ca prin ~ În mod confuz. 8 (Îe) A nu avea ~, a nu-și găsi ~ul, a nu (i) se lipi (ori atinge) ~ul de pleoape (sau de cineva) A nu putea dormi. 9 (Îe) A-și face cineva ~ul A dormi (1). 10 (Îae) A se odihni suficient. 11 (Rar; îe) A fi pe marginea ~ului A fi pe punctul de a adormi. 12 (Îe) A trage un ~ (sau soamne sau un pui de ~) A dormi (adânc). 13 (Îe) A dormi ~ul iepurelui A dormi ușor. 14 (Îe) A-l fura pe cineva ~ul A ațipi (5). 15 (Îe) A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) ~ul, a pica (sau a nu mai putea) de ~ A nu mai putea rezista nevoii de a dormi. 16 (Îs) ~ ușor (sau bun) Urare adresată unei persoane care se culcă. 17 (Înv; îc) ~-umblător Somnambulism. 18 (Îs) ~ de iarnă (ori hibernal), ~ul iernii Stare de amorțire în care petrec iarna unele viețuitoare. 19 (Îs) ~ul plantelor Poziție specială pe care o iau unele părți ale plantelor în timpul nopții. 20 (Îvr; fig) Himeră (4). 21 Necesitatea de a dormi. 22 Senzație provocată de necesitatea de a dormi. 23 (Îs) Greu de ~ Somnoros (1). 24 (D. ochi; îs) Cârpiți sau lipiți de ~, (rar) plini de ~ Somnoroși (2). 25 (Îs) Cu ~ul (greu) în (sau pe) gene Somnoros (1). 26 (Îe) A-i veni cuiva ~ul A simți nevoia de a dormi. 27 (Fig; șîs ~ul morții, ~ul mormântului, ~ul de veci, ~ul veșnic, ~ul cel veșnic, ~ul veșniciei, ultimul ~) Moarte. 28 (Fig) Stare de inerție Si: toropeală, amorțire (1). 29 (Reg; șîs ~ul cucului) Ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor Si: (reg) somnișor2 (7), mărgica cucului, mărgicuța cucului, stupitul cucului. 30 (Reg; îc) ~ul pământului Plantă medicinală nedefinită mai îndeaproape.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DIS- (DIZ-) „dificil, anormal, greu, defectuos; tulburare, dificultate, greutate”. ◊ gr. dys „rău, greu, neplăcut” > fr. dys-, germ. id., engl. id., it. dis- > rom. dis- și diz-. □ ~acuzie (v. -acuzie), s. f., dificultate a auzului; ~afie (v. -afie), s. f., tulburare a simțului tactil; ~artrie (v. -artrie), s. f., tulburare de vorbire manifestată prin imposibilitatea exprimării corecte a cuvintelor; ~artroză (v. -artroză), s. f., stare de mobilitate anormală a unei articulații; ~bazie (v. -bazie), s. f., tulburare a actului motor al mersului; ~bulie (v. -bulie), s. f., simptom psihic caracterizat prin lipsă de voință; ~calculie (v. -calculie), s. f., tulburare manifestată în învățarea calculului; ~centric (v. -centric), adj., deplasat de la centru; ~chezie (v. -chezie), s. f., defecație dificilă; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismelor de reglare a activității motorii a organelor contractile; sin. paralizie incompletă; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., nume generic pentru tulburările circulatorii; ~colie (v. -colie1), s. f., tulburare în metabolismul pigmenților biliari; ~condroplazie (v. condro-, v. -plazie), s. f., tulburare a procesului de osificare a cartilajelor; ~corie (v. -corie1), s. f., deformare a pupilei; ~crazie (v. -crazie), s. f., tulburare în compoziția și în reacțiile diferitelor umori și țesuturi ale organismului; ~crinie (v. -crinie), s. f., tulburare în funcționarea glandelor endocrine; ~cromatic (v. -cromatic), adj., 1. Care are o culoare anormală. 2. Care produce alterarea culorilor; ~cromatopsie (v. cromat/o-, v. -opsie), s. f., imposibilitatea de a distinge culorile; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., discromie cutanată; ~cromie (v. -cromie), s. f., tulburare în pigmentarea normală a pielii; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie1), s. f., tulburare de coordonare cinetică, proprie sindromului cerebelos; ~diadocochinezie (~diadocokinezie) (v. diadoco-, v. -chinezie), s. f., dificultate de a executa sincron și cu repeziciune mișcări de succesiune ritmică; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., dificultate în deglutiția lichidelor; ~embriogenezie (v. embrio-, v. -genezie), s. f., perturbare morfologică sau metabolică prenatală, cu substrat genetic sau nutrițional; ~embrioplazie (v. embrio-, v. -plazie), s. f., malformație de origine embrionară a unui organ; ~enterie (dizenterie) (v. -enterie), s. f., boală infectocontagioasă, caracterizată prin dureri, ulcerații ale intestinelor și prin diaree cu sînge; ~ergie (v. -ergie), s. f., stare patologică a sugarului, caracterizată prin scăderea toleranței digestive și prin diminuarea rezistenței față de infecții; ~estezie (v. -estezie), s. f., perturbare a percepției senzațiilor; ~fagie (v. -fagie), s. f., dificultate la înghițirea alimentelor; ~fazie (v. -fazie), s. f., tulburare a vorbirii; sin. afazie; ~femie (v. -femie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~fonie (v. -fonie1), s. f., tulburare temporară sau permanentă a timbrului și a intensității vocii; sin. răgușeală; ~fonografie (v. fono-1, v, -grafie), s. f., tulburare a limbajului scris; ~forie (v. -forie), s. f., tulburare a dispoziției afective, caracterizată prin insatisfacție, prin tristețe penibilă și prin iritabilitate; ~frazie (v. -frazie), s. f., schizofazie*; ~genezie (v. -genezie), s. f., tulburare în reproducere sau în dezvoltare; ~genic (v. -genic), adj., care este pe cale de degenerare; ~geuzie (v. -geuzie), s. f., tulburare a simțului gustativ; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., tulburare a funcțiilor de cunoaștere; ~grafie (v. -grafie), s. f., tulburare patologică a scrisului; ~hernie (v. -hernie), s. f., tulburare sau alterație sanguină; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~lexie (v. -lexie), s. f., tulburare nervoasă, constînd în dificultatea de a citi și de a înțelege un text; ~logie (v. -logie1), s. f., tulburare de conținut și de formă a vorbirii, datorită unor modificări psihopatologice; ~megalopsie (v. megal/o-, v. -opsie), s. f., iluzie vizuală care constă în impresia că obiectele sînt alungite sau lățite în jurul propriului ax; ~melie (v. -melie), s. f., dezvoltare anormală a membrelor; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., tulburare a fluxului menstrual însoțită de dureri; ~metrie (v. -metrie1), s. f., imposibilitate de a dimensiona și de a ghida precis mișcările; ~mimie (v. -mimie), s. f., tulburare a capacității de exprimare prin gesturi inimice; ~mnezie (v. -mnezie), s. f., perturbare a memoriei; ~morfie (v. -morfie), s. f., diformitate congenitală sau cîștigată; ~morfofobie (v. morfo-, v. -fobie), s. f., tulburare de ordin psihic constînd în ideea obsesivă de a avea un defect fizic inestetic, de obicei al feței; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces care duce la apariția formelor și structurilor anormale ale materiei vii; ~morfogenic (v. morfo-, v. -genic), adj., (despre un factor) care provoacă anomalii morfologice; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază malformațiile la plante și animale; ~odie (v. -odie1), s. f., miros fetid produs de unele secreții; ~odont (v. -odont), adj., (despre țîțîna cochiliei) cu dinți reduși sau regresați pînă la dispariție; ~ontogeneză (v. onto-, v. -geneză), s. f., tulburare a dezvoltării embrionare normale; ~opie (v. -opie), s. f., slăbirea acuității vizuale; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare a vederii; ~orexie (v. -orexie), s. f., perturbare a poftei de mîncare; ~organoplazie (v. organo-, v. -plazie), s. f., tulburare patologică în dezvoltarea totală a complexului morfofuncțional caracteristic unui organ; ~ortografie (v. orto-, v. -grafie), s. f., tulburare a însușirii ortografiei; ~osmie (v. -osmie1), s. f., perturbare a simțului olfactiv; ~ostoză (v. -ostoză), s. f., osificare defectuoasă a cartilajelor fetale; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., dureri violente în timpul actului sexual la femeie; sin. algopareunie; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., tulburare a procesului de digestie; ~plastie (v. -plastie), s. f., înfățișare defectuoasă, congenitală sau dobîndită, a unui organ anatomic extern; ~plazie (v. -plazie), s. f., anomalie în dezvoltarea țesuturilor, organelor sau regiunilor anatomice; ~pnee (v. -pnee), s. f., tulburare respiratorie de origine cardiacă sau nervoasă; ~pragie (v. -pragie), s. f., manifestare dureroasă a unei funcții anatomice; ~praxie (v. -praxie), s. f., incapacitate de a executa mișcări coordonate, ca urmare a unor leziuni ale creierului; sin. apraxie; ~rafie (v. -rafie), s. f., lipsa sudurii anatomice; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., ansamblul modificărilor anormale ale ritmului electroencefalogramei; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte dificilă, cu comă grea și dureri prelungite; ~termie (v. -termie), s. f., tulburare a termoreglării organismului uman; ~timie (v. -timie), s. f., modificare în sens depresiv a tonusului afectiv; ~tocie (~tochie, ~tokie) (v. -tochie), s. f., naștere dificilă; ~tonie (v. -tonie), s. f., 1. Dereglare a tonusului funcțional al sistemului nervos vegetativ. 2. Tulburare în reglarea inervației tonice a musculaturii netede sau striate; ~topie (v. -topie), s. f., anomalie în situarea unui organ anatomic; ~trofic (v. -trofic), adj., 1. (Despre lacuri) Sărac în materii nutritive. 2. Cu organe omoloage, inegal dezvoltate; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare patologică a nutriției țesuturilor sau a organelor; ~urie (v. -urie), s. f., greutate la urinare.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
emisiune sf [At: IORGOVICI, O. 52/18 / P: ~si-u~ / V: emisie (Pl: ~sii) / S și: (înv) ~ssi~ / Pl: ~ni / E: fr émission, it emissione, lat emissio, -onis] 1 Producere de către un corp sau un dispozitiv a unor radiații, unde etc. care se pot propaga în mediul înconjurător. 2 Undele sau radiațiile produse de către un corp sau un dispozitiv și propagate în mediul înconjurător Si: degajare, emanație. 3 (Îs) Putere de emisie Putere emisivă (2). 4 (Îla) De ~ Emițător (1). 5 Articulare a unor sunete sau cuvinte. 6 (Teh) Evacuare în atmosferă a aburului din motoarele termice, după efectuarea lucrului mecanic. 7 Producerea unui semnal în telecomunicații. 8 Punere în circulație (de către stat, bănci naționale sau instituții financiare etc.) a hârtiilor de valoare, a bancnotelor, a acțiunilor etc. 9 Hârtii de valoare, bancnote, acțiuni etc. puse în circulație de către stat, de bănci naționale sau instituții financiare etc. 10 Punere în circulație de către stat sau de către instituții autorizate a timbrelor, a mărcilor poștale etc. 11 Timbre, mărci poștale etc. puse în circulație de către stat sau de către instituții autorizate. 12 (Med) Eliminare sub presiune a unor lichide biologice. 13 Promulgare. 14 Program transmis prin radio sau prin televiziune într-o ordine dinainte stabilită. 15 (Îe; îf emisie) A fi în ~sie (sau rar, pe ~sie ori, fam, a sta pe ~sie) A se afla în timpul transmisiei radiofonice sau de televiziune. 16 Enunțare. 17 (Blg) Formare de prelungiri ale citoplasmei care au un rol dinamic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pipă sf [At: IST. AM. 90r/10 / Pl: ~pe, (reg) ~pi / E: mg pipa] 1 Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul de fumat, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul din tutunul aprins Si: lulea, (reg) pipoc. 2 (Prc) Parte mai groasă și scobită a pipei (1). 3 (Pex) (Cantitate de) tutun care intră în pipă (2) 4 (Reg; d. oameni; îe) A face ~pe A moțăi1. 5 (Reg; d. cai; îae) A pipa (3). 6 (Pan) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare, la intrarea lor în pereții unei clădiri. 7 Piesă rotitoare a capului de distribuție al unui motor cu electroaprindere, cu ajutorul căreia se închid succesiv circuitele electrice de înaltă tensiune ale bujiilor motorului. 8 (Trs) Canea. 9 (Reg) Instrument cu care se strânge buza de sus a calului pentru a sta la potcovit. 10 (Reg) Cui de lemn îndoit la unul dintre capete, care se fixează în scaunul folosit pentru tras la cuțitoaie. 11 (Reg) Scoabă la zăvorul ușii. 12 (Reg) Pion cu belciug, care se fixează în iesle pentru a lega de el lanțul vitelor. 13 (Trs; Mar) Balama. 14 (Reg) Piesă conică de metal a lămpii de petrol, prin care se trece fitilul. 15 (Rar) Stomac. 16 (Trs) Piele îngroșată ca o bătătură, situată la încheietura genunchiului calului: (reg) castană, pintenă. 17 (Trs; euf) Organ genital al iepei. 18 (Pfm) Țigară.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IAHT, iahturi, s. n. Navă mică, ușoară, elegantă (cu pînze, cu motor sau cu propulsie mixtă) pentru sport sau plimbări pe mare, pe lacuri etc. Tot timpul iahtul sta la Galați, ancorat. BART, E. 108.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BOXĂ, boxe, s. f. 1. Despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse în interiorul unui local, al unei încăperi, al unei case (pentru servicii auxiliare, depozitare etc.). ♦ Despărțitură într-un grajd, făcută pentru un singur animal. 2. Compartiment mic, despărțit de sala principală a unui restaurant; separeu. 3. Parte din sala unui tribunal, unde stau acuzații în cursul unui proces. 4. Compartiment amenajat la malul unei ape, care servește la parcarea ambarcațiunilor cu motor. ♦ Ladă care servește la încărcarea și la descărcarea animalelor (de) pe o navă. 5. Incintă acustică. – Din fr. box.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CARDANIC, -Ă adj. 1. care dă voie unui obiect în suspensie să-și păstreze poziția orizontală. 2. (despre un sistem de articulație) care permite unei piese să stea într-o poziție favorabilă pentru transmiterea mișcării. ♦ ax ~ = arbore de transmisie care leagă cutia de viteze a unui motor cu arborele diferențialului. (< it. cardanico)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CARDANIC, -Ă adj. 1. Care dă voie unui obiect în suspensie să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație) Care permite unei piese să stea într-o poziție favorabilă pentru transmiterea mișcării. ◊ Ax cardanic = arbore de transmisie care leagă cutia de viteze a unui motor cu arborele diferențialului. [< it. cardanico].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).
PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Însușirea de a putea tace ceva, de a realiza ceva; capacitatea de a acționa, de a produce un anumit efect; putință, forță, tărie. Puterea este-n voi Și-n zei! Dar vă gîndiți, eroi, Că zeii sînt: departe, sus, Dușmanii – lîngă noi! COȘBUC, P. I 258. Fiul craiului, văzîndu-se prins în clește și fără nici o putere, îi jură credință și supunere întru toate. CREANGĂ, P. 207. Unde-s doi, puterea crește Și dușmanul nu sporește! ALECSANDRI, P. A. 104. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = punînd la contribuție toate forțele, toată rîvna. Mă duc eu, tată, zice fata cea mare, și mă voi sili din toate puterile mele să te mulțumesc. ISPIRESCU, L. 13. ◊ Expr. A sta (sau a fi) în puterea cuiva = a fi în atribuțiile sau de competența cuiva, (Concretizat) Primăvara... e puterea uriașă, măreață, care schimbă fața lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 463. Cînd am slobozit pistolul în tine, nu știu ce putere străină și amarnică îmi împingea mîna. NEGRUZZI, S. I 23. ◊ (Învechit) Putere armată = armată. Puterea armată a Moldovei, pe cînd era liberă, după mărturisirea cronicarilor, era de șaptezeci mii, și de multe ori pînă la o sută de mii de oameni. BĂLCESCU, O. I 117. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energia absorbită sau cedată într-o unitate de timp. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Dezvoltarea industriei electrotehnice, precum și mărirea puterii instalate, prin crearea noilor centrale și prin îmbunătățirea exploatării celor vechi, au creat condiții pentru creșterea consumului de energie electrică pentru nevoile casnice. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860. Putere nominală = puterea pentru care a fost construit un motor sau un generator. Putere calorifică = numărul de kilocalorii dezvoltat de un kilogram sau de un metru cub de combustibil în stare de ardere. ◊ Compus: cal-putere v. cal. 3. Forță fizică. «Porțile de fier» s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor [Dunării], VLAHUȚĂ, R. P. 7. Își puse toate puterile, se sculă. ISPIRESCU, L. 59. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. CREANGĂ, A. 13. ◊ (Concretizat, în basme) Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. EMINESCU, L. P. 176. ◊ Loc. adj. În putere (sau puteri) = voinic, sănătos, puternic. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur în casă. CARAGIALE, P. 149. În (toată) puterea vîrstei == în plină vigoare, nici prea bătrîn, nici prea tînăr; în floarea vîrstei. Erau... oameni în toată puterea vîrstei. SADOVEANU, la TDRG. Moșul nu era chiar moș... arăta în puterea vîrstei. CAMIL PETRESCU, O. II 547. ◊ Loc. adv. Cu toată puterea (sau cu toate puterile) = cu toată forța. Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trînti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră. EMINESCU, N. 7. Cu puterea = cu forța, cu sila, prin constrîngere. Începe Toderaș a se ruga... să nu-i țină cu puterea cornul și punga. RETEGANUL, P. II 75. ◊ (Rar) Loc. prep. În puterea... = cu forța... Cerinat vîslea mereu în puterea brațelor. GANE, N. II 77. ◊ Forță morală. Încrederea cu care începuse a munci, cum și dragostea care-l însuflețise, îi aduceau puteri noi în sufletul lui chinuit. DUNĂREANU, CH. 228. Îl părăsise acea putere de luare-aminte, care se încleșta pe lecție și-i sorbea înțelesul dintr-o cetire. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Călătorii care au scris despre aceste ruine găsesc în fiecare urmă ceea ce ea a fost în antichitate și-ți prezintă prin puterea imaginației pe vechea cetate a troienilor și pe toate persoanele de care vorbește Omer. BOLINTINEANU, O. 308. ♦ (În basme) Dar, facultate excepțională. Nu căuta că mă vezi gîrbovă și stremțuroasă, dar prin puterea ce-mi este dată, știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. 4. Eficacitate, tărie. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sînt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele. ISPIRESCU, L. 112. Hîrca s-a încredințat că împăratul doarme, bizuindu-se ea și acum în puterea băuturii sale. CREANGĂ, P. 100. 5. Valoare. Aceste acte au puterea actelor autentice. ◊ (Ec. pol.) Putere de circulație (sau circulatorie) = însușirea banilor de a servi ca mijloc de vînzare-cumparare. 6. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși de cîte ori o arată exponentul. 9 e a doua putere a lui 3. ♦ (Fiz., Tehn.) Raportul dintre valoarea pe care o are o mărime fizico-chimică și valoarea maximă pe care o poate avea acea mărime. II. Autoritate, stăpînire, dominație; p. ext. influență. Doar am puterea-n mînă... Doar îs ispravnic. ALECSANDRI, T. I 227. Acest regat, căzînd în turburări civile, se subjugă de Vasile al II-lea... și rămîne subt puterea grecilor pînă la al XII-lea secol, BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Abuz de putere v. abuz. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza..., în temeiul... Știi, că în puterea unei legi nu este spațiu deșert. EMINESCU, N. 53. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința cuiva, a fi subjugat de cineva. Văd că sînt în puterea ta. NEGRUZZI, S. I 90. ♦ (De obicei urmat de determinări arătînd o calitate) Stat (puternic, suveran). Credeai dumneata că ai noștri o... să servească interesele unei stări de lucruri necunoscute de puterile garante? BOLINTINEANU, O. 420. Puterile centrale = nume dat în epoca primului război mondial Germaniei și Austro-Ungariei. Se supără colonelul, dușman neîndurat al puterilor centrale. C. PETRESCU, Î. I 8. Mare putere = țară care dispune de mari forțe economice, militare etc., și are preponderență în politica internațională. 2. Exercitarea drepturilor și prerogativelor organelor de conducere ale statului; guvernare. În Republica Populară Romînă puterea aparține oamenilor muncii de la orașe și sate. CONST. R.P.R. 10. Putere populară = stat cu regim socialist. Putere legislativă, executivă v. c. ◊ Expr. (Despre partidele politice din țările burgheze) A fi la putere (spre deosebire de «a fi în opoziție») = a deține guvernarea, a se afla într-o perioadă de guvernare. Cînd erai la putere ai cîștigat un proces nedrept. BOLINTINEANU, O. 445. 3. Împuternicire, drept. Despre asemenea mosafiri de la oraș, niciodată nu se prea știa cu ce rosturi vin și mai ales cu ce puteri. C. PETRESCU, R. DR. 32. ◊ Expr. A avea depline puteri = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv, arbitrar, ilegal. Acum legea cea nouă lua, cu de la sine putere, partea cea mai mănoasă din moșie. C. PETRESCU, R. DR. 196. 4. Capacitate. Statul îndrumează și planifică economia națională în vederea dezvoltării puterii economice a țării. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare v. cumpărare. Putere de muncă = capacitatea turui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Popular) Posibilitate materială; bani, avere; p. ext. stare materială (și socială). Nu cumva ați văzut iapa mea p-aici?.. Mi-au furat-o hoții. O să-mi moară copilașii de foame, că alta n-am putere să-mi cumpăr. STĂNOIU, C. I. 138. Și ne-am gătit după puteri, Cu lăutari s-aducem fata Cu vin și chef, precum e data. COȘBUC, P. I 241. Am făcut și eu un praznic după puterea mea. CREANGĂ, P. 30. 6. (Popular) Punct culminant (sau central); deplinătate. V. toi, miez. Se poartă cîteodată ca și cum ar fi în puterea sănătății. SADOVEANU, P. M. 17. Împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, rădică toată curtea în picioare. CREANGĂ, P. 101. În această iarnă puterea războiului fiind în Țara Rominească și Moldova, Ungaria răsuflă puțin de mișcările armelor. BĂLCESCU, O. II 68. Fost-a în puterea primăverii. TEODORESCU, P. P. 486. ◊ Loc. adj. În (toată) puterea cuvîntului = veritabil, autentic, în adevăratul înțeles al cuvîntului, pe deplin, desăvîrșit. Odorescu era un băiat bun... poet în puterea cuvîntului. MACEDONSKI, O. III 87.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VAPOR1, vapori, s. m. (De obicei la pl.) 1. Corp în stare de agregare deosebită de cea lichidă și de cea solidă, la temperatură mai joasă decît temperatura critică a substanței care-l constituie; stare de agregare gazoasă a unei substanțe, care la temperatura și presiunea normală se găsește în stare lichidă. V. abur. Casa și-o ridicase în primul an, cînd își cumpărase batoza de treier cu vapor. MIHALE, O. 413. [Bozan] sta întins pe pămînt, înălțîndu-se din el vapori fierbinți. SAHIA, N. 34. ◊ (Franțuzism) Cal-vapor = cal-putere, v. cal. Dincolo, urlau motoare cu mii de cai-vapori. C. PETRESCU, R. DR. 37. 2. Emanație, efluviu, tărie. (Atestat în forma articulată vaporile) [Ședea] dormitînd sub vaporile vinului de Chipru. HASDEU, I. V. 83. – Pl. art. și: (f., neobișnuit) vaporile.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
boxă s.f. 1 (constr.) Despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse al unei încăperi, al unei case, care este destinat unor servicii auxiliare, care este folosit ca depozit etc. Pivniță cu două boxe. ♦ Despărțitură într-un grajd, pentru un singur animal. 2 Compartiment de dimensiuni reduse, despărțit de sala principală a unui restaurant; separeu. Grupul e condus la masa rezervată, așezată oblic într-un fel de boxă (CA. PETR.). 3 (jur.) Parte dintr-o sală la tribunal, amenajată special, unde stau acuzații în cursul unui proces. Boxa acuzaților. 4 (nav.) Compartiment amenajat pe malul unei ape, care servește la parcarea ambarcațiilor cu motor. 5 Loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a mașinilor, pentru alimentare cu benzină etc. 6 Ladă care servește la transportarea (încărcarea și descărcarea) animalelor pe o navă. 7 Incintă acustică; difuzor. • pl. -e. /<fr., engl. box.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
* nerv m. (lat. nervus, vgr. neûron. V. nevroză). Niște fire albicĭoase care se întind din creĭer și din măduva spinăriĭ în toate părțile corpului: nerviiĭ îs sensitivĭ și motorĭ. Fig. Forță, vigoare, motor principal: baniĭ îs nervul războĭuluĭ. Atac de nervĭ, spazmurĭ nervoase. A avea nervĭ, a fi supărăcĭos orĭ a fi într’o stare de iritare. A da drumu nervilor, a da drumu furiiĭ. V. ăevru.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SOMN2 (lat. somnus) s. n. 1. Stare funcțională normală a organismelor animale și umane care survine periodic în alternanță cu starea de veghe și care se caracterizează prin repaus motor, lipsă de receptivitate pentru stimulii obișnuiți ai mediului (la om întreruperea activității psihice conștiente), prin particularități ale activităților vegetative și ale undelor electrice cerebrale. Înregistrarea activităților cerebrale în timpul s. a pus în evidență alternanța (de 5 până la 8 ori pe noapte) a unor perioade de somn profund, care apar în electroencefalogramă sub formă de unde lente (de frecvență joasă și cu mare amplitudine) și perioade cu unde rapide (de frecvență înaltă șicu amplitudine mică), asociate cu creșterea frecvenței pulsului, agitație, vise, mișcări rapide ale globilor oculari, care caracterizează somnul paradoxal. Echilibrul dintre s. și veghe, ca și între s. profund și cel paradoxal este indispensabil stării de sănătate. Unele boli se manifestă și prin tulburarea acestui echilibru în sensul insomniei sau hipersomniei. ♦ Inerție, toropeală, amorțire. ◊ Somn ușor, formulă prin care dorim cuiva să aibă un somn liniștit. 2. Somnul de veci (cel lung sau veșnic) = moartea.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
remorcă sf [At: ODOBESCU, S. III, 430 / Pl: ~rci / E: fr remorque] 1 Vehicul fără autopropulsie, tras de un vehicul motor și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. 2 (Îlav) La ~ Fiind remorcat sau remorcând un alt vehicul. 3 (Îe) (A fi sau a sta, a (se) pune etc.) Ia ~ca (cuiva sau a ceva) (A fi sau a deveni) dominat, dependent de cineva sau de ceva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CALE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
LUNTRE ~e f. Ambarcație de dimensiuni mici, fără punte, cu fundul plat, propulsată cu ajutorul motorului sau al vâslelor; barcă. * A se face (sau a se pune) ~ și punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta între două ~i a ține și cu unul și cu altul; a îmbina două interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TERMOSTAT s.n. 1. Aparat care servește la menținerea unei temperaturi prestabilite; termoregulator. ♦ Regulator automat al temperaturii unui motor cu ardere internă, instalat în circuitul apei de răcire. 2. Aparat, încăpere unde există o temperatură constantă. [< fr. thermostat, cf. gr. thermos – cald, statos – stare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERN1, -Ă, interni, -e, adj. Care ține de interiorul unui stat, al unui organism, al unui fenomen; care provine dinăuntru, lăuntric. Vigilența de masă a oamenilor muncii este arma cea mai puternică pentru descoperirea și lichidarea acțiunilor criminale ale dușmanului intern sau extern. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 69. Căile și procedeele specifice ale unei limbi date, în trecerea ei de la o calitate la alta, în trecerea de la starea veche la cea nouă, formează legile interne ale dezvoltării ei. MACREA, F. 17. ◊ Piață internă = schimbul, vînzarea, circulația mărfurilor în interiorul unei țări. Plan intern = planificare în interiorul unei secții sau al unei echipe, cuprinzînd sarcinile care îi revin fiecăruia în cadrul planului general al întreprinderii. Ministerul Afacerilor Interne (sau, substantivat, f. pl.) = minister în resortul căruia se găsește întreaga administrație de stat din interiorul țării. Organe interne = organe situate în cavitatea abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Glande cu secreție internă v. secreție. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. (Mat.) Unghiuri interne = fiecare din cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. Unghiuri alterne interne v. altern.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPRESIUNE s. f. 1. comprimare. 2. stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 3. fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul motor își micșorează volumul sub acțiunea pistonului. 4. apăsare a unui vas sangvin pentru a opri o hemoragie. ◊ apăsare pe care o exercită o tumoare asupra unui organ sau țesut vecin. (<fr. compression, lat. compressio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- acțiuni
turbosuflantă s. f. (tehn.) Suflantă cu mare viteză de rotație ◊ „F.D., proaspăt absolvent al Facultății de tehnologia construcțiilor de mașini, este preocupat de realizarea proiectului de examen de stat referitor la un prototip de turbosuflantă.” R.l. 10 III 75 p. 2. ◊ „«Hidromecanica» a realizat și livrat un modern stand pentru încercarea noilor tipuri de turbosuflante cu care se echipează motoarele autocamioanelor de mare putere și tonaj.” R.l. 24 IV 85 p. 5; v. și 8 XII 81 p. 5 (din fr. turbosoufflante; PR 1960; LTR, D.Tr.; DEX-S)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
LAMANTÍN (< fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemănătoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slabă, labele anterioare lipsă, adulții putând atinge 2,5-3 m lungime și greutatea de 700 kg (Trichechus). Trăiesc în fluvii și estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – râuri din V Africii) și în zonele litorale tropicale din America de Nord și de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dușmani naturali, dar în unele locuri sunt vânate pentru carnea, grăsimea și pielea lor sau ucise de paletele bărcilor cu motor; întâlnite singure, în mici grupuri familiale sau în cârduri de 15-20; au fost introduse în canale de navigație pentru combaterea proliferării vegetației subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități conlocuitoare etc.) de a se administra singur în cadrul unui stat condus de o putere centrală; situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (navă, avion etc.) fără alimentare. ◊ Autonomie financiară = situația unui serviciu cu gestiune financiară independentă de aceea a organului care l-a creat și care îl controlează. Autonomia artei = diferențierea artei și a valorilor ei de celelalte forme ale conștiinței sociale și de valorile corespunzătoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – însuși, nomos – lege].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oraș, un port sau un stat prin blocadă. 2. A închide o arteră de circulație; a opri circulația, mișcarea; a împiedica o persoană sau un vehicul în mers. 3. A fixa într-o poziție dată; a imobiliza. ◊ Refl. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre un organ) A nu mai funcționa. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri etc. necesare pentru alte scopuri. ♦ A opri completarea unui post vacant. – Fr. bloquer.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ANEMO- „vînt, curent de aer, eolian”. ◊ gr. anemos „vînt” > fr. anémo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. anemo-. □ ~core ( ~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe sau fructe sînt răspîndite prin intermediul vîntului; ~corie (~chorie) (v. -corie2), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor sau fructelor cu ajutorul vîntului; ~entomofilie (v. entomo-, v. -filie1), s. f., polenizare prin intermediul vîntului și al insectelor; ~file (v. -fil1) adj., s. f. pl., (plante) ale căror flori se polenizează prin intermediul vîntului; sin. anemogame; ~filie (v. -filie1), s. f., polenizare realizată prin intermediul vîntului; sin. anemogamie; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante ale căror flori se polenizează cu ajutorul vîntului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de curenții de aer; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., anemofile*; ~gamie (v. -gamie), s. f., anemofilie*; ~gen (v. -gen1), adj., care este produs de vînt; ~graf (v. -graf), s. n., anemometru înregistrator; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu descrierea vînturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată la anemograf; ~hidrocor (v. hidro-1, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al apei; ~lit (v. -lit1), s. n., formație concreționară deviată din galeriile subterane; ~metrie (v. -metrie1), s. f., știință care studiază măsurarea vitezei curenților de aer sau a gazelor în conducte; ~metru (v. -metru1), s. n., 1. Instrument pentru măsurarea vitezei, a puterii și a direcției vînturilor. 2. Aparat care servește la măsurarea vitezei fluidelor gazoase în conducte; ~mirmecocor (v. mirmeco-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al furnicilor; ~morfie (v. -morfie), s. f., conformație specială a plantelor de a se apăra împotriva acțiunii vînturilor; sin. anemomorfoză; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., anemomorfie*; ~scop (v. -scop), s. n., instrument care indică direcția vîntului; sin. giruetă; ~spore (v. -spor), s. f. pl., plante ale căror semințe sînt răspîndite cu ajutorul vîntului; ~stat (v. -stat), s. n., aparat utilizat la difuzarea aerului în încăperi înzestrate cu calorifere; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de apărare a plantelor împotriva curenților de aer; ~trop (v. -trop), s. n., motor eolian; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la curbarea organelor vegetale sub acțiunea curenților de aer; ~zoocor (v. zoo-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al animalelor.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
LOCOMOTIVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, acționat cu aburi (sau de un motor electric ori cu combustie internă) pentru a pune în mișcare trenurile. Locomotiva scundă, cu un horn lung în chip de pîlnie, trăgea încet șase vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU, N. 5. [Gara] stă singură în mijlocul cîmpiei, învăluită mereu în fumul locomotivelor. BOGZA, C. O. 151. O locomotivă manevrează undeva pe o linie secundară. SEBASTIAN, T. 188.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INCULEȚ 1. Ion (1884-1940, n. Rezeni, Basarabia), om politic liberal român. Acad. (1918). Unul dintre susținătorii unirii Basarabiei cu România. Președinte al Sfatului Țării (21 nov. 1917-27 mart. 1918) și președinte al Republicii Democratice Moldovenești (2 dec. 1917-27 mart. 1918). După realizarea Unirii, la 27 mart. 1918, a reprezentat interesele Basarabiei în guvern cu rangul de ministru de stat. De mai multe ori ministru. 2. Ion I. (n. 1921, Iași), inginer canadian de origine română. Stabilit în Canada (1946). Fiul lui I. (1). Prof. univ. la Ottawa. Lucrări în domeniul electricității statice. Inovații legate de răcirea și ventilația motoarelor electrice. A descoperit „reacția constantă”, ce permite determinarea momentului apariției ozonului și a dezvoltat o nouă metodă de stropire electrostatică aeriană cu pesticide. M. de onoare al Acad. Române (1992).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*stábil, -ă adj. (lat. stábilis, d. stare, a sta în picioare). Bine așezat (înțepenit, fundat): casă stabilă. Mec. Echilibru stabil, starea unuĭ corp care, dacă e clătinat, pin simplu efect al greutățiĭ luĭ, îșĭ reĭa prima pozițiune. Fig. Statornic, durabil: pace stabilă. S. f. Motor (vapor) stabil. Adv. În mod stabil. – Fals stabíl (maĭ ales că fr. e stable!).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
EMISIUNE, emisiuni, s. f. 1. Punere în circulație de către stat a hîrtiilor de valoare, a bancnotelor etc. 2. Producere de către un corp a unor gaze sau a unor radiații care se pot propaga în mediul înconjurător. ♦ Evacuarea în atmosferă a unui mediu gazos (mai ales la motoarele termice). ♦ Producerea unui semnal în telecomunicații. 3. Program transmis prin radio într-o ordine dinainte stabilită. Emisiune pentru copii. ▭ Emisiunile pentru străinătate duc pînă la celălalt capăt al lumii știrile despre succesele muncii noastre pașnice, despre lupta popoarelor pentru pace, independență națională și bunăstare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/3. – Pronunțat: -si-u-. - Variantă: emisie s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TOARCE, torc, vb. III. Intranz. 1. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci (cu mîna și cu ajutorul fusului) pentru a obține fire care pot fi țesute; a prelucra cu ajutorul unor mașini speciale fibre textile pentru războaie mecanice. Privesc pe furiș la Oana care toarce ș-amestecă fuioarele de in cu cele de lînă. DELAVRANCEA, O. II 126. Cu tine două fete stau Și torc în rînd cu tine. COȘBUC, P. I 192. La Humulești torc și fetele și băieții. CREANGĂ, A. 47. Lîngă prispă torcea o fată frumoasă. EMINESCU, N. 8. ◊ Expr. (Familiar) A-și toarce pe limbă = a se gîndi înainte de a vorbi. De-acu-nainte să-ți torci pe limbă cînd îi deschide gura ca să vorbești cu mine, auzi tu? ALECSANDRI, T. 921. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă, se spune despre cineva care vorbește cu ușurință și fără menajamente. ◊ Tranz. Femeile mai toarseră cîteva caiere pînă la cîntatul cocoșilor de miezul nopții. SANDU-ALDEA, U. P. 212. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară. IOSIF, PATR. 9. Taci cu mama, Lurcă, că ți-a cumpăra mama o furcă să torci un fuior. ALECSANDRI, T. I 384. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea. id. P. P. 142. (Figurat sau în contexte figurate) Și-a tors argintul luna în mii și mii de raze. MACEDONSKI, O. I 116. Către asfințitul zilei, obosit acas’mă-ntorc, Înc-o noapte, fără tihnă, firul gîndului să torc. DEMETRESCU, O. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. (Refl.) Cu degetele-i vîntul lovește în ferești Se toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești. EMINESCU, O. I 107. ◊ Refl. pas. Să vadă de putea să se toarcă... ca inul. DRĂGHICI, R. 52. Din ochi lacrimi nu mai stoarce Că ce zboară nu se-ntoarce, Firul rupt nu se mai toarce. ALECSANDRI, P. P. 283. 2. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfîrîitul fusului. Ilinca mîngîia un pisoi care torcea ș-o tot îmboldea cu capul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 45. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna... cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ (Prin analogie) Motorul porni. Se duse îndărăt la țeava de eșapament și-l ascultă cum toarce puternic și liniștit. DUMITRIU, V. L. 127. – Forme gramaticale: perf. s. torsei, part. tors.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SAN JOSE [sæn houzéi], oraș în V S.U.A. (California), situat la poalele m-ților Santa Cruz și Santa Clara, pe râurile Coyot și Guadalupe, la 80 km SE de San Franscisco; 894,9 mii loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar. Constr. aeronautice, de automobile, motoare electrice, mașini agricole, mașini pentru ind. alim., computere, componente electronice și aerospațiale; ind. chimică (mase plastice, vopsele), de prelucr. a cauciucului, textilă (țesături), hârtiei și alim. (conserve de fructe, vin, bere, panificație). Fabrică de covoare. Universitatea de Stat California (1857). Galerie de artă. Planetarium. Muzeu de istorie. Fundat de spaniolul José Joaquin Moraga, șa 29 nov. 1777, cu numele Puebla de San José de Guadalupe. A fost prima capitală a statului California (1849-1851). Afectat de cutremurul din 17 oct. 1989. ◊ Păduche de S.J. v. păduche țestos.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vapor s.m., s.n. I s.m. 1 (fiz.) Apă în stare gazoasă; starea normală, a apei peste punctul ei de fierbere (care se poate utiliza ca forță motrice); abur. 2 (mai ales la pl.) Substanță aflată în stare gazoasă, la o temperatură inferioară temperaturii ei critice. Vapori de mercur. 3 Exalații care, după medicina veche, erau emanate de sînge sau de unele umori și produceau tulburări ale creierului. II s.n. Navă propulsată cu ajutorul unui motor cu aburi. ♦ Gener. Navă propulsată cu ajutorul unei surse proprii de energie. • pl. m. -ori, n. -oare, -uri. și (înv.) vapoare, vapură, vapore s.f. /<it. vapore, lat. vapor, -oris, fr. vapeur, ngr. βαπόρι.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
ÎNCORDAT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Pus în stare de tensiune prin concentrarea forțelor. Porumbițe... cu aripile întinse și-ncordate, zboară. ODOBESCU, S. III 34. Cu brațe lungi, groase, încordate, S-apropie în grabă. ALECSANDRI, P. III 347. ♦ Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. Expresia încordată a feței. 2. Fig. Concentrat, atent, înfrigurat, febril. Așteptară amîndoi, încordați, țipetele următoare. DUMITRIU, N. 209. Mereu încordat, ca un arc, Traian Buciu parcă turna din clocotul vieții sale nestăvilite sînge aprins în mădularele motorului. MIHALE, O. 170. M-ai ținut în orice clipă cu simțirile încordate. MACEDONSKI, O. I 94. 3. (Despre arc) Cu coarda întinsă. Cantemir se arătă și el o clipă cu arcul încordat, sus pe mal. SADOVEANU, O. VII 40. Zbîrnîie arcele-ncordate. ALECSANDRI, P. II 16. ♦ Fig. (În legătură cu raporturile dintre oameni) Înăsprit, neprietenos, putînd da naștere la conflicte. Situație încordată. Relații încordate.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PLATFORMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Tancurile înțepenite pe platformele vagoanelor păreau monștri adormiți în preajma unei dezlănțuiri. CAMILAR, N. II 101. Motorul ascensorului e pus în mișcare, ne suim pe platformă și începem să coborîm. BOGZA, Ț. 67. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobus, a unui vagon de tren în fața ușilor de urcare și de coborîre (unde se poate sta în picioare). Controlorul își ridică chipiul, își șterse fruntea, apoi trecu pe platforma vagonului următor. DUMITRIU, N. 7. Doi tineri eleganți de pe treapta platformei de dinainte se dau jos. CARAGIALE, O. II 169. Element de construcție al unei clădiri, cu o suprafață plană. V. terasă. ♦ Placă sau suprafață de teren plană, pe care se poate instala un utilaj sau care servește la depozitare, transbordare, transportare etc. ♦ Rampă. Platformă de încercare = ansamblu de instalații fixe, folosind la încercarea mașinilor. 3. Suprafață de teren plană, uneori nivelată sau amenajată special, care servește ca bază pentru așezarea unei căi, pentru lansarea unui pod etc. 4. Loc amenajat special pe care se depune spre fermentare gunoiul necesar îngrășării pămîntului. Au folosit cimentul și betonul, pentru a ridica platforme moderne pe care au strîns gunoiul necesar ogoarelor sărace. BOGZA, C. O. 270. 5. Teren de cele mai multe ori plan, situat la diferite altitudini. Pe un deal mare se află un loc numit Cetățuia, unde se vede o platformă patrulaterală de 8 prăjini. ODOBESCU, S. II 176. II. Fig. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unui grup sau al unui om politic. Platformă electorală. 2. Obiectul, problemele unei discuții. O inteligentă și folositoare luptă de opiniuni nu poate avea loc decît atunci cînd ambii adversari aleg și recunosc deopotrivă platforma discuțiunii. GALACTION, O. I 232.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POZIȚIA DE ALARMĂ formă de organizare a serviciului de alarmă la aerodrom (v.). Există poziția de alarmă: numărul 1/gradul 1 (avioanele sunt pregătite și înarmate cu rachete aer-aer și muniția armamentului de bord, mijloacele de pornire a motoarelor cuplate, sunt dispuse la capetele pistei, gata de start, iar piloții și personalul tehnic corespunzător se află în cabină sau lângă avion pregătiți pentru a decola la ordinul punctului de comandă în baremele stabilite), numărul 2/gradul 2 (avioanele au aceeași stare de pregătire ca la gradul 1, dar piloții și personalul tehnic se pregătesc în camere speciale de odihnă, cu o costumație care să le permită să treacă la poziția de alarmă numărul 1 în baremele stabilite) și numărul 3/gradul 3 (avioanele complet pregătite pentru zbor, cu excepția rachetelor aer-aer neacroșate, se află parcate în zonele de dispersare ale subunităților, piloții și personalul tehnic se află în sălile de pregătire, executând programul zilei sau în locurile de cantonament, fiind în măsură să treacă la poziția de alarmă numărul 2 în baremele stabilite.
PLÁTINĂ (< fr.) s. f. I. Element chimic (Pt; nr. at. 78, m. at. 195,09, m. sp. 21,45, p. t. 1.774°C, p. f. c. 3.800°C); metal prețios, alb-cenușiu, lucios, dur, foarte maleabil și ductil. Se găsește în natură în stare nativă, aliat în special cu celelalte metale platinice. Este inoxidabil și foarte rezistent la acțiunea acizilor. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, a bijuteriilor, în tehnica dentară, drept catalizator etc. Este cunoscut din sec. 16. În stare pură a fost obținut, în 1803, de W.M. Wollaston. ◊ Negru de p. = pulbere de p. folosită în industrie. II. 1. (La pl.) Piese de contact (ploturi) în formă de pastile solidarizate cu ciocănelul și respectiv contraciocănelul ruptorului de la echipamentul de aprindere al unui motor cu electroaprindere. 2. (FIZ.) Piesă în formă plană, fabricată din (sau aliaj de) platină, care intră în construcția unor aparate (ex. microscopul) și pe care se așază obiectele studiate.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A sufla pe gură sau pe nas cu zgomot, brusc (din cauza mîniei, a nemulțumirii etc,). Tomșa rămase într-o tăcere amenințătoare și grozavă. Ochiul lui fugar fulgera. Pufni pe nas de cîteva ori, parcă se înăbușea. SADOVEANU, O. VII 128. Baba, de cîte ori vedea pe moșneag, pufnea, scuipa în urma lui, trîntind ușa și intra în cocioabă. DUNĂREANU, N. 21. Pufnească el cît i-a plăcea. Eu una mă duc la mătușica, la Brăila. ALECSANDRI, T. 1187. ◊ Fig. Varnițele clocoteau, pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ A pufăi (2). Nenea Guță pufnind dintr-un cogeamite țigaret de chilimbar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări (din cauza oboselii, a unei boli etc.). Bourul veni năprasnic la deal, fumegînd și pufnind. SADOVEANU, F. J. 374. Purcelul ședea în culcuș... asculta ce spun ei și numai pufnea din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. ♦ Fig. (Despre mașini și motoare) A da afară, cu zgomot înfundat, aburi, gaze, fum. [Automobilul] pufnește, Zbîrnîie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. TOPÎRCEANU, P. O. 80. ◊ Tranz. Trenuri înșirate de o parte și de alta stau gata să plece, mașini pufnesc valuri de fum negru. C. PETRESCU, S. 44. ♦ (Subiectul este fumul) A țîșni, a ieși cu zgomot. Un uruit grăbit de roți... Pufnește fumul furios Pe coșuri, în coloane. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 69. 2. (În expr.) A pufni de (sau în) rîs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rîsul = a izbucni în rîs, brusc și zgomotos. Cătînd una la alta, pe furiș, fără să-și spună vreun cuvînt, pufnesc de rîs... și rîd și rîd, de nu se mai pot opri. SP. POPESCU, M. G. 91. Școlarii pufniră în rîs. DELAVRANCEA, H. T. 96. Tu? la concursul de mîine? a zis pufnind în rîs Niță. CARAGIALE, O. II 245. (Eliptic) Nevestele își dau ghiont și pufnesc stăpînit. Moș Gheorghe se încruntă la ele. SP. POPESCU, M. G. 37.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ELECTRIC, -Ă, electrici, -e, adj. Referitor la electricitate, care produce sau are energie legatî de prezența electricității. Motor electric. Sonerie electrică. ▭ Fixat în tavanul galeriei, se afla un bec electric. BOGZA, V. J. 27. S-a întunecat... Lămpile electrice încep a sclipi. CARAGIALE, O. II 197. ◊ (Adverbial) Batoză acționată electric. ◊ Cîmp electric = regiunea spațiului în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate; stare fizică specială care există într-o astfel de regiune; sistem fizic care se află exclusiv în această regiune. Energie electrică = energie care este proprie numai cîmpurilor electrice. Scînteie electrică = scînteie produsă prin apropierea a două corpuri încărcate cu electricitate de sens contrar. Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. NEGRUZZI, S. I 154. (Fig.) Cînd auzii glasul aramei tunătoare... Electrică schinteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită cu mînia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochii-mi străluci. ALEXANDRESCU, P. 145. Lumină electrică sau (familiar, substantivat) electrică = sistem de iluminație în care sursele de lumină sînt alimentate cu energie electrică. Se face-n Borșa dispensar, Ba și electrică se face! DEȘLIU, M. 34. Mie mi se și năzar holdele... cirezile de vite... lumina electrică. CAMILAR, TEM. 153. Conductă electrică sau fir electric = fir metalic, de obicei de cupru sau aluminiu, izolat ori nu, care servește îndeosebi la transportul și distribuția energiei electrice. Centrală electrică = sistem de instalații care servesc la producerea energiei electrice cu ajutorul unor generatoare puse în mișcare de motoare. Arc electric v. arc (5). Sarcină electrică = electricitate (1).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MAȘINĂ ~i f. 1) Sistem tehnic constând din piese ce funcționează coordonat, transformând o formă de energie în alta sau efectuând un lucru mecanic util. * ~-agricolă mașină folosită în agricultură. ~-unealtă mașină echipată cu scule pentru așchiere, forfecare, tăiere sau pentru deformare plastică. ~ electrică mașină care transformă energia electrică în energie mecanică și invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operațiilor de calcul și de prelucrare a informației, care poate fi acționat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectuează un lucru util. ~ de spălat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gătit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane și materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferată pentru remorcarea vagoanelor; locomotivă. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. mașinii] /<fr. machine, germ. Maschine
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CAMERĂ s. f. I. 1. încăpere într-un apartament. ♦ muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat). ♦ ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SACRAMENTO [sækrəméntou] 1. Laț muntos în S M-ților Stâncoși, extins pe 260 km lungime, în partea central-sudică a statului New Mexico (S.U.A.). Cuprinde masivele Sierra Blanca (3.659 m, alt. max. a lanțului S.), Guadalupe (2.667 m) și Jicarilla. 2. Fl. în V S.U.A.; 615 km. Izv. din m-ții Cascadelor, din masivul Shasta, din NV statului California, curge pe direcție SSV, trece prin orașul omonim și se varsă în G. Suisun al G. San Francisco (Oc. Pacific) formând o deltă comună cu fl. San Joaquin. Navigabil pe 290 km. Pe cursul superior a fost construit (1945) barajul Shasta (183 m înălțime și 1.055 m lungime) în urma căruia s-a format lacul de acumulare omonim (56 km lungime: volum: 5,6 miliarde m3). Afl. pr.: Pit, McCloud, Feather. 3. Oraș în V S.U.A., centrul ad-tiv al statului California, situat pe fluviul omonim, la 116 km NE de San Francisco; 407 mii loc. (2000). Aeroport. Port fluvio-maritim. Nod rutier și feroviar. Centru comercial. Piață agricolă. Constr. de rachete spațiale, de motoare și subansamble pentru avioane, de armament, sisteme de apărare, radiatoare ș.a. Ind. chimică, electronică, textilă, poligrafică, mobilei, hârtiei și alim. Prelucr. diamantelor. Universitate (1947). Galerie de artă (1885) cu opere semnate de Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rembrandt, Dürer ș.a.; Muzeul căilor ferate; Muzeul Indian de Stat, cu obiecte de artizanat aparținând amerindienilor; orchestră simfonică; 80 de parcuri (cel mai mare fiind William Land Park, 96 ha); Capitoliu (1869-1874). De la S. s-a lansat pe orbită primul satelit american construit aici. S. este legat de Oc. Pacific prin canalul S. este legat de Oc. Pacific prin canalul S.-Yolo Port (inaugurat în 1963), lung de 142 km, pe care au acces vase oceanice. În apropiere de S. sunt trei baze militare: Mother Air Force, McClellan Air Force și Sacramento Army Depot. În 1839, un grup de coloniști conduși de căpitanul elvețian de origine germană John Augustus Sutter, s-a stabilit în această zonă, construind un fort și întemeind o așezare pe care au numit-o inițial New Helvetia. La 24 ian. 1848, tâmplarul James W. Marshall a descoperit aur la 54 km NE de actualul oraș, astfel încât, în 1849, localitatea a devenit centrul unor intense activități miniere aurifere (populația a crescut repede de la 6.000 loc. la c. 10.000 în 1854), atribuindu-i-se denumirea de Sacramento după fluviul omonim. În 1850 a devenit oraș, iar în 1854 capitala statului California. Centrul orașului (Downtown) a fost reconstruit în anii 1960-1970. Turism.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NERV, nervi, s. m. 1. Cordon format din mănunchiuri de fibre (prelungiri ale neuronilor) care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular, iar excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice (mușchi). Metoda pentru determinarea localizărilor musculare există și constă fie în secționarea sau rezecția nervului care dă inervare mușchiului atunci cînd aceasta este posibil, fie în rezecția mușchiului însuși. PARHON, O. A. I 27. Trei ceasuri răbdarea oamenilor a stat întinsă ca nervii unui dinte bolnav. SADOVEANU, M. C. 102. Nervii lui de nobil animal, în presimțirea groaznicei furtuni, vibrau. GALACTION, O. I 79. ♦ Fig. (Învechit) Parte principală. Se grăbi a scrie sultanului... că nervul oștilor e cu dînsul. BĂLCESCU, O. II 134. 2. (Numai la pl.) Stare de surescitare, enervare, nervozitate. Nu și-a putut stăpîni nervii. PAS, Z. I 94. Am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a întîmplat. CARAGIALE, O. VII 131. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. Acum cînd sînt în nervi... mă oprește mila. PAS, Z. I 98. Obrazul Tinei Diaconu s-a uscat, glasul s-a ascuțit, cîteodată are nervi și nu vrea să vadă pe nimeni. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Războiul nervilor = stare de încordare, de tensiune provocată de acțiuni politice, cu scopul de a crea un climat favorabil înarmărilor și agresiunilor militare. 3. Fig. (Numai la sg.) Putere, vigoare, energie, vioiciune. Era atîta nerv în ritm, atîta suflare marțială în executarea bătrînului cîntec popular, că... începui să-l acompaniez. CARAGIALE, N. S. 51. – Pl. art. și: (învechit, n.) nervele (ALECSANDRI, T. 1313), nervile (NEGRUZZI, S. III 58).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (Înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRANSFORMATOR1, transformatoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la transformarea energiei unui sistem fizic (primar) în energia altui sistem fizic (secundar), cu modificarea adecvată a anumitor mărimi de stare. ◊ Transformator electric = aparat electric format din două bobine cu ajutorul cărora se schimbă tensiunea unui curent alternativ, fără a i se schimba frecvența. (Eliptic) Am pus electricienii să desfacă transformatorul în fața mea... transformatorul dădea înapoi numai jumătate din cantitatea de electricitate primită. DEMETRIUS, C. 36. Copiii au la dispoziție motoare veritabile, transformatoare, dinamuri. SAHIA, U.R.S.S. 131.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRIZĂ s. f. 1. manieră de a prinde adversarul la judo, la katch etc. ◊ poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 2. asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 3. navă militară sau comercială capturată de la inamic. 4. stare a unei piese de șah pe care adversarul este în drept să o ia. 5. ~ directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. 6. ~ de aer = orificiu prin care se aerisesc unele încăperi, prin care aerul pătrunde într-un motor sau într-o canalizație. 7. dispozitiv care permite a branșa un aparat electric la rețeaua electrică respectivă. 8. construcție hidrotehnică pentru captarea apei. 9. ~ de sunet sau de imagine = înregistrare a sunetului sau a imaginii pe un film. ◊ dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 10. trecere în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 11. ~ de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion, executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 12. (fig.; fam.) trecere, influență, simpatie de care se bucură cineva. 13. cantitate mică de tutun care se prizează1. ◊ doză (mică) dintr-un medicament. (< fr. prise)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
injecție sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ii / V: (înv) ~iune / E: fr injection] 1 (Med) Introducere, pe cale intravenoasă, intramusculară etc. cu ajutorul seringii, a unui medicament în stare lichidă. 2 Lichid introdus prin injecție (1). 3 (Teh) Procedeu de executare a pieselor de dimensiuni mici, constând în turnarea sub presiune a materialului necesar, topit în tipare. 4 (Teh) Introducere sub presiune a unui fluid sau a suspensiilor unui corp pulverulent, într-un material sau într-un spațiu închis. 5 (Mat) Funcție injectivă. 6 (Îs) Motor cu ~ Motor în care amestecul carburant se dozează cu un injector electronic, fără ajutorul carburatorului.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNJURA, înjur, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de ocară; a sudui. V. ocărî. Acum stați adunați lîngă vatră... Înjurați domnii Și nu știți cum să vă plătiți dările. BENIUC, V. 24. Mulți inși trec iute pe lîngă butoiul meu înjurîndu-mă. CARAGIALE, O. I 79. Le legară mîinile la spate și tot înjurîndu-i mereu îi pornesc... spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, O. II 259. ◊ Intranz. Dincoace, la ieșire, zbîrîie motorul unui camion, glasuri de căruțași înjurînd urît și gros. C. PETRESCU, A. 341. Bombănea printre dinți cuconul Fanache, înjurînd și clătinînd din cap. MIRONESCU, S. A. 24. În confuzia lui nu știu nici ce zice, nici ce face; se retrase înjurînd cu furie. BOLINTINEANU, O. 450. ♦ A vorbi de rău, a bîrfi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
planetar, ~ă a [At: AMFILOHIE, G. F. 55r/8 / V: (înv) ~iu, (îvr) ~io / Pl: ~i, ~e / E: fr planétaire, it planetario] 1 Care aparține planetelor (1). 2 Alcătuit din planete (1). 3 Privitor la planete (1). 4 (Îs) Sistem ~ (sau, înv, sistemă ~ă) Totalitate a planetelor (1) care se mișcă în jurul soarelui sau al unei stele. 5 (Rar) Mondial. 6 (Rar) Universal. 7 (Teh; îs) Mecanism ~ Mecanism cu roți dințate format din cel puțin trei elemente mobile, în care axa uneia dintre roți se rotește în jurul celeilalte roți. 8 (Teh; îs) Arbore sau ax ~ (ori axă ~ă) Arbore asamblat cu roata centrală a unui diferențial, prin intermediul căreia se transmite mișcarea la roata motoare a unui automobil. 9 (Fiz; îs) Model ~ Model al structurii atomului asemănător cu sistemul planetar (4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BATOZĂ, batoze, s. f. Mașină de treierat pusă în mișcare de un tractor, de o Iocomobilă, de un motor electric etc. Batoza duduie la arie și geme lung... cîrd are de mestecat snopi plini, nedesfăcuți cum trebuie. CAMILAR, N. I 312. E cu luare-aminte la toate; oriunde ar fi, la arat, la semănat, la batoză, el e în frunte. SADOVEANU, M. C. 25. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina, care le smulge snopii din mîini cu lăcomia furioasă a unei bestii hămesite. VLAHUȚĂ, O. A. 368.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vedetă s.f. 1 Artist care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și care se bucură de mare popularitate, de renume). ♦ Personalitate de prim rang care este foarte cunoscută. Ne întîlneam... în jurul lui Ionel Teodoreanu, de două ori vedeta reuniunilor (PER.). ♦ Spec. Sportiv de mare popularitate. ♦ Ext. Persoană care vrea să se evidențieze, să epateze. Una din fetele invitate, vedeta cercului,... era înzestrată și cu o voce dulce (BEN.). 2 Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau pe mare, pe o rază redusă de acțiune, destinată unor misiuni de cercetare, supraveghere, apărare etc. ♦ Mică ambarcație cu motor care se folosește pentru comunicațiile din rada porturilor. 3 Rînd (sau cuvînt) dintr-un text, izolat sau tipărit cu caractere mai groase, pentru a fi scos în evidență. ♦ Cuvînt, grup de cuvinte notat pe primul rînd al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. 4 (înv.) Santinelă de cavalerie. ♦ Loc unde stătea santinela în timpul serviciilor de gardă. • pl. -e. /<fr. vedette, it. vedetta.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
AVANS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate etc. V. acont, arvună. Membrii gospodăriei colective vor putea primi avansuri, în cursul anului, pînă la 50 % din suma ce li se cuvine pentru munca depusă. STAT. GOSP. AGR. 36. Cu cît le rămînea [muncitorilor] era greu să facă față nevoilor... iar avans nu puteau să ceară de la birou. PAS, Z. I 301. Cereau avans din soldă. CAMILAR, N. II 372. 2. (În expr.) A-i face (cuiva) avansuri = a încerca să cîștigi (adesea din interes) prietenia cuiva (prin lingușiri sau promisiuni). 3. Intrarea și evacuarea aburului, aprinderea și evacuarea amestecului motor etc. înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort, ceea ce mărește energia mecanică a mașinii respective.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎMP (lat. campus; unele sensuri după fr.) s. n. 1. Suprafață mare de pămînt, de obicei, plană, destinată agriculturii; șeș, cîmpie; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca cîmpului = lucrarea pămîntului. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai la șeș sau pe un teren puțin accidentat. ◊ Loc. În plin cîmp sau în cîmp deschis = sub cerul liber, departe de orice așezare omenească. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) cîmpii = a) a porni orbește, fără țintă; b) a înnebuni, a o lua razna. ◊ A bate cîmpii = a divaga ♦ (GEOGR.) Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale (ex. C. Colentinei). ◊ C. de dune = porțiune de teren rezultată din îngemănarea dunelor, barcanelor etc. ◊ C. de pietre = cîmp alcătuit din blocuri sau sfărîmături adeseori mobile, formate prin dezagregare pe pantele slab înclinate. ◊ C. de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață formată din blocuri, care, mărindu-și dimensiunile, se contopesc; aisfild. 2. (METEOR.) C. baric = distribuția în spațiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărțile sinoptice de la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălțime prin izohipse. ◊ C. de înaltă presiune v. anticiclon; c. de joasă presiune v. ciclon. 3. (MILIT.) C. de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. ◊ C. de tragere = a) porțiune de teren amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu cu trageri; b) unghi orizontal sau vertical în limitele căruia poate executa trageri o gură de foc numai prin modificarea poziției țevii, fără deplasarea afetului. ◊ C. de mine = porțiune de teren sau de apă pe care s-au plantat mine pentru a împiedica trecerea inamicului. ◊ C. de observare = spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare. ◊ C. vizual = porțiune de spațiu cîtă poate fi cuprinsă cu privirea. ♦ (FILOZ.) C. ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și obiectelor care desemnează limitele istorice în interiorul cărora se elaborează o știință, o doctrină, o creație culturală etc. ◊ C. epistemologic = ansamblul schemelor sau configurațiilor inconștiente dintr-o perioadă istorică dată ce stau la temelia cunoașterii. ◊ C. de activitate = domeniu de activitate; limitele între care se desfășoară o activitate. 4. (FIZ.) Regiune în spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată (ex. c. acustic, c. de viteze etc.); mărimea (scalară, vectorială, tensorială sau spinorială) care caracterizează starea locală a acestei regiuni. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita pondero-motoare asupra corpurilor. Ex. c. gravitațional (v. gravitațional), c. electric (v. electric), c. magnetic (v. magnetic) etc. ♦ Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule (ex. c. electromagnetic, c. mezonic etc.). 5. Mulțime de valori ale uneia sau ale mai multor mărimi variabile. ◊ C. de toleranțe = intervalul dintre valorile maximă și minimă admise în care se poate găsi dimensiunea efectivă a unei piese. 6. (MED.) C. operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. ♦ Fîșie de pînză sterilă care delimitează plaga operatorie. 7. (ARTE PL.) Fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine pastică, un motiv ornamental etc. ♦ Suprafața colorată a scutului pe care se înscriu armele. ♦ (CINEMAT.) Spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea pe o peliculă cinematografică. 8. (INFORM.) Componentă adresabilă a unei structuri date. 9. (MAT.) Corp comutativ (ex. Cîmpul lui Galois). ◊ C. de evenimente = perechea formată dintr-o mulțime de evenimente aleatoare (numite evenimente elementare) și un clan (corp) borelian de părți ale acesteia.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ICNI, icnesc, vb. IV. Intranz. 1. A geme scurt, a gîfîi adînc și scurt scoțînd un fel de geamăt (din cauza unui efort sau a unei dureri). Ia sacul de șase duble... și-l duce la spinare fără să icnească. STANCU, D. 86. Bărbații icneau greu, repezind ascuțișul uneltei în trunchiul gros al copacului. PAS, L. II 156. Icnea din adîncul ființei și se încorda c-o putere învierșunată. SADOVEANU, N. P. 326. Moartea atunci, neavînd încotro, se bagă în turbincă, și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 312. ◊ Fig. Motorul icni înfrînt, suflă și apoi izbucni într-un tunet repetat și spart, de se cutremură toată liniștea dimineții. MIHALE, O. 231. Auziți serenada veacului nou, Vuind în cazane, icnind în cazmale. DEȘLIU, G. 18. 2. A produce mișcările și sunetele caracteristice vomitării, sughițului etc. Atunci muma-pădurii icni de vro trei ori și dete afară dintr-însa pe Busuioc. ISPIRESCU, L. 384. 3. A vorbi răstit. Stai, Ghiță! a icnit înăbușit Alexa Vulpea; vrei cumva să intri în pridvor? SADOVEANU, N. P. 116. – Variantă: hicni (SBIERA, P. 302) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DELTAPLAN aparat de zbor având forma literei grecești „Δ” (delta), construit dintr-un schelet metalic din țevi de duraluminiu peste care se întinde o voalură din material sintetic, având o greutate de 16-20 kg. Pilotul stă fixat sub aripă cu ajutorul unui sistem format din chingi, sprijinindu-se cu mâinile de bara de comandă. Pilotarea se face prin schimbarea centrului de greutate al aparatului prin acționarea cu forța brațelor a barei de comandă. Decolarea se face de pe înălțimi (alergându-se până la desprindere cu deltaplanul în spate) sau pe teren șes prin remorcare. Deltaplanul motorizat sau deltaplanul cu motor, este o aripă delta căreia i s-a atașat un motor clasic de putere mică.
BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km2. Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km2 (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km2. Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FORȚĂ s. f. 1. putere fizică, tărie, vigoare. ♦ tur de ~ = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; ~ de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; ~ de producție = categorie economică desemnând una din laturile modului de producție, care include mijloacele de producție și forța de muncă atrase în procesul de producție. ◊ energie morală. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armată, unități militare. 3. energie, putere naturală, element al naturii. 4. (fiz.) cauză care scoate, un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. ♦ ~ de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 5. putere de constrângere, violență. ♦ caz de ~ majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină; prin ~ a împrejurărilor = constrâns de împrejurări. (< fr. force, it. forza)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km2; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km2; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomoție, obiecte care se pot deplasa, ființe) A se pune în mișcare; a începe să se miște, părăsind locul inițial; a pleca din locul în care se află. Coloana ~it. 2) (despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre acțiuni, manifestări, fenomene ale naturii) A-și lua începutul (de la ceva); a începe; a pleca. 2. tranz. 1) A face să se pună în mișcare. ~ mașina de spălat. 2) (acțiuni) A realiza în partea inițială; a începe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a începe; a prinde. ~ să citească. 4) (ființe) A aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a ațâța; a provoca; a stârni; a întărâta; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face să manifeste o atitudine dușmănoasă (față de cineva). /<sl. porinonti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
timp [At: PO 171/2 / V: (îrg) tâmp / Pl: (îrg) ~i sm, ~uri, (înv) ~ure sn / E: ml tempus, -oris] 1 sn Perioadă măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment Si: interval, răstimp. 2 sn (Îs) ~ de muncă socialmente necesar Timp (1) cheltuit pentru producerea unei valori de întrebuințare în condiții de producție date, normale din punct de vedere social și cu media socială de îndemânare și de intensitate a muncii. 3 sn (Îlav) În același ~ sau (înv) într-același ~ Simultan. 4 sn (Îal) De asemenea. 5 sn (Îlav) Tot ~ul sau (înv) în tot ~ul Fără întrerupere Si: mereu, neîncetat. 6 sn (Îlav) Din ~ în ~ sau (înv) pe la ~i La anumite intervale. 7 sn (Îal) Uneori. 8 sn (Îlav) Între ~ (sau, îvr, ~uri) În răstimpul acesta. 9 sn (Îlav) De la un ~ sau (reg) de la un ~ de vreme sau (rar) dintr-un ~ Începând de la un moment dat. 10 sn (Reg; îlav) Într-un ~ La un moment dat. 11 sn (Reg; îlav) La un ~ La un moment oarecare. 12 sn (Îlc) În ~ ce... În vremea în care... 13 sn (Îlc) Cât ~... În toată perioada în care... 14 sn (Îs) Un ~ O bucată de vreme. 15 sn (Grm; îs) Adverb de ~ Adverb care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 16 sn (Grm; îs) (Complement) circumstanțial de ~ sau complement de ~ Complement circumstanțial care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 17 sn (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 18 sn Moment favorabil pentru desfășurarea unei acțiuni, pentru efectuarea unei operații. 19 sn (îlav) La ~ În momentul potrivit. 20 sn (Îlav) Din ~ Înainte de a fî prea târziu. 21 sn (Îal) Înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat sau prevăzut. 22 sn (Îlav) La ~ul său (sau lui, lor) La momentul oportun. 23 sn (Îe) Toate la ~ul lor sau tot lucrul la ~ul său Orice trebuie făcut la momentul potrivit. 24 sn (Îlav) Înainte de ~ Prea devreme. 25 sn (Îal) Înainte de termen Si: prematur. 26 sn (Înv; îlav) Cu fără-~ Cu întârziere. 27 sn (Înv; îal) Într-un moment nefavorabil. 28-29 sn (Îe) A (nu) fi ~ul (sau, rar, ~) (!să... sau de...!) A (nu) fi momentul potrivit pentru... 30 sn (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) ~ul (cuiva sau la ceva) A-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil, prilejul așteptat. 31 sn (Îe) Era și ~ul Se spune atunci când intervine, cu puțin înainte de a fi prea târziu, o acțiune, un eveniment așteptat. 32 sn Interval necesar pentru efectuarea unei acțiuni Si: răgaz. 33-34 sn (Îe) A (nu) avea ~ (pentru ceva) A (nu) găsi răgazul necesar (pentru a face ceva). 35 sn (Îe) A avea tot ~ul să... A dispune de o perioadă mai îndelungată de vreme (decât cea necesară) pentru a efectua ceva. 36 sn (Îe) A nu avea ~ de cineva A nu putea sta de vorbă cu cineva. 37 sn (Îae) A nu se putea ocupa de cineva. 38 sn (Înv; îe) A-și lua ~ul (pentru ceva) A-și găsi răgaz (pentru ceva). 39 sn (Reg; îe) A nu-l mai ajunge ~ul pe cineva A fi foarte ocupat. 40 sn (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea bani. 41 sn (Spt) Durată cronometrată a unei curse. 42 sn (Îrg) Anotimp. 43 sn (Îrg) Vârstă. 44 sn (Fiz) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare, marcată prin succesiunea proceselor realității obiective. 45 sn (Îlav) Cu ~ul Pe măsură ce trece vremea. 46 sn (îvr; îlav) În noaptea ~urilor În vremuri imemorabile. 47 sn Perioadă determinată istoric Si: epocă, secol. 48 sn (Reg; îe) Nu mai e ~ul lui Pazvante Nu se mai poate jefui după bunul plac. 49 sn (Pfm; îe) A fî de pe -ul lui Pazvante (chiorul) A fi foarte vechi. 50 sn (Pfm; îlav) Pe ~uri Mai demult Si: cândva. 51 sn (Pfm; îlav) Din toate ~urile De totdeauna. 52 sn (Îlav) Din alte ~uri De demult. 53 sm (Înv; îlav) În toți ~ii Mereu. 54 sm (Înv; îlav) în alți ~i Altădată (1). 55 sn Lpl) Stare de lucruri caracteristică unei perioade Si: împrejurări, vremuri. 56 sn Stare a atmosferei într-un anumit loc și într-o anumită perioadă, determinată de valorile temperaturii, presiunii, vântului și umidității aerului. 57 sm (Ban) Recoltă. 58 sm (Ban) Recoltare. 59 sm (Bot; Ban) Rodul-pământului (Arum maculatum). 60 smn (Lpl) Fiecare dintre fazele succesive ale unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni. 61 snm (Înv) Rată. 62 sm (Teh) Fiecare dintre fazele ciclului de funcționare a unei mașini termice, în decursul căreia se realizează o cursă completă a pistonului motor. 63 sm (Muz) Fiecare dintre părțile egale care alcătuiesc o măsură Si: bătaie. 64 sm (Muz; înv; pex) Măsură. 65 sn (Înv; îlav) În trei ~uri Foarte repede. 66 sn Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 67 sn (Grm) Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă timpul (66). 68 sn (Grm; îs) ~ absolut Timp care exprimă o acțiune raportată numai la momentul vorbirii.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FAR, faruri, s. n. Turn așezat pe țărmul mării, pe o insulă sau pe un plutitor și prevăzut cu un proiector puternic care indică navelor și aeronavelor drumul în timpul nopții. Oceanul geme, urlă groaznic, Insula se zguduie-n temei: Pot să stau neturburatul paznic Lîng-un far ce nu mai dă scîntei? BENIUC, V. 40. Boroș... de pe platforma farului, vedea ca în palmă tot ce se întîmpla pe mare și pe uscat. BART, E. 54. Raza unui far s-a aprins deodată aruncînd o dungă peste mare. ANGHEL-IOSIF, C. L. 89. ◊ Fig. Luna își aprinde farul tainic de lumină. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Lampă așezată în partea din față a automobilelor, locomotivelor etc. pentru luminarea drumului. Andrei Hurdea oprise motorul și stinsese farurile. MIHALE, O. 98.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
atac2 sn [At: CARAGIALE, T. II, 6 / Pl: ~uri / E: fr attaque] 1 (Mil) Mișcare ofensivă împotriva unui inamic, cu scopul de a-l face să se retragă și a-l distruge Si: ofensivă, asalt. 2 (Spc) Moment culminant al atacului (1). 3 (Spc) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (2). 4 Invazie împotriva unui stat. 5 Agresiune împotriva unei persoane. 6 (Spt) Mișcare de începere a unei partide sau reprize. 7 (Spt) Inițiativă în joc. 8 (Spt; spc) Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, de handbal etc. 9 (Fig) Atitudine hotărâtă, combativă față de cineva sau ceva. 10 (Jur; șîs) Cale de - Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 11 (Rar) Ofensă. 12 (Med; pop) Criză. 13 (Med; pop) Congestie cerebrală. 14 (Med; pop) Infarct. 15 (Med; pop) Hemoptizie. 16 (Teh) Gen de transmisie între mașina motoare și mașina de acționat sau între mașina generatoare și motorul acționat de ea Si: antrenare. 17 (Fon) Mișcare articulatorie a coardelor vocale care marchează începutul pronunțării unei vocale. 18 (Muz) Emisiune mai accentuată a unui sunet.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PIPĂ, pipe, s. f. 1. Lulea. Amîndoi... au stat o vreme așa, fumînd în tăcere: baciul pipa și căruțașul a doua țigară. SADOVEANU, O. L. 71. Ca un lucrător care și-a sfîrșit treaba și are acum vreme de palavre, aprinse o pipă scurtă. C. PETRESCU, Î. II 183. Toți, jucînd, se strîng în drum, Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, V. 47. 2. (Tehn.) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare la intrarea lor în pereții unei clădiri împotriva apei de ploaie. ♦ Piesă a distribuitorului motorului cu explozie, care are o mișcare de rotație pentru a închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
gaz1 sn [At: MDT / Pl: ~e, și (înv) ~uri / E: fr gaz] 1 Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, ușor deformabile și expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care-l au la dispoziție. 2 Amestec de substanțe gazoase întrebuințat drept combustibil. 3 (Îs) ~ aerian (sau de iluminat) Gaz obținut în mod artificial prin distilarea la temperaturi înalte (900°-1000°) a huilelor și folosit, după epurare, pentru încălzit și iluminat. 4 (Îs) ~e naturale Gaze combustibile acumulate în pământ în urma unor procese naturale. 5 (Îs) ~ metan (sau de baltă) Gaz natural inflamabil care conține metan în proporție de până la 99%. 6 (Îs) ~ de lemn Gaz obținut prin distilarea uscată a lemnului, care se folosește drept combustibil (și în motoarele cu explozie). 7 (Îs) ~ ideal (sau perfect) Gaz ipotetic extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune și volum rămâne constant la orice temperatură. 8 (Îoc cu gaz ideal) Gaz obișnuit care se găsește în natură și nu se comportă conform legii gazelor perfecte. 9 Petrol rafinat. 10 (Pfm; îe) (Doar) n-am băut ~ (Doar) n-am înnebunit. 11 Lampă primitivă cu gaz. 12 (Îs) ~ lichefiat Amestec de gaze combustibile ușor lichefiabile, obținut prin extragerea directă din gaze de sondă sau prin distilare din unele produse petroliere, păstrat în stare lichidă în butelii. 13 (Îs) ~ nobil Fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerția lor chimică. 14 (Îs) ~ solid Combinație solidă de molecule de gaz metan și apă, care se găsește în special în zonele unde pământul este înghețat până la mari adâncimi. 15 (Lpl; șîs ~e toxice de luptă) Substanțe gazoase toxice sau asfixiante folosite în război. 16 (Lpl) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 17 (Îe) A arde ~ (sau ~ul) degeaba A nu face nimic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CRAIOVA, municipiu pe stg. Jiului, reșed. jud. Dolj; 306.645 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport. Două termocentrale (una de 980 MW, în com. Ișalnița și alta de 220 MW – Craiova II). Ind. constr. de mașini (utilaj energetic, petrolier și minier, locomotive Diesel-electrice și electrice, tractoare de 360 CP, automobile „Oltcit”, avioane, mașini și utilaje agricole, strunguri cu comandă numerică, motoare electrice pentru locomotive, vagoane de metrou, generatoare electrice sincrone, transformatoare de forță, aparataj de înaltă tensiune); constr. de aparate medicale; ind. chimică (îngrășăminte azotoase, acetilenă); mat. de constr. (prefabricate de beton), de prelucr. a lemnului (cherestea, traverse, parchete), textilă (țesături de bumbac), tricotaje, conf., alim. (bere, ulei, zahăr, produse din carne și lapte etc.). Mari sere legumicole (200 ha) și la Ișalnița. Universitate (din 1965), cu 11 facultăți și două colegii (agricol și tehnic). Instituții culturale: Teatrul Național (fundat în 1854) care dispune de o clădire nouă, dată în folosință în 1973. Filarmonica de stat „Oltenia”. Ansamblul de cîntece și dansuri „N. Bălcescu”. Unul dintre cele mai frumoase parcuri din țară („Parcul poporului”, 90 ha). Numeroase construcții vechi: biserici (Bucovăț, sec. 16; Sf. Dumitru, sec. 17, reclădită sec. 19; Obedeanu, sec. 18), fîntîni din sec. 17, 18 și 19, case boierești (Jianu, Glogoveanu, sec. 18). Muzeu de artă, adăpostit în Palatul lui Dinu Mihail (1896); muzeu etnografic, în Casa Băniei (1699). Locuită neîntrerupt din Neolitic pînă în ev. med. Importantă cetate dacică (Pelendava, sec. 2 î. Hr.). Atestată documentar din 1475. Reședință a banilor Olteniei. Situată la întretăierea unor importante căi comerciale, a cunoscut în ev. med. o intensă dezvoltare. Viața orașului a fost influențată de ocupația austriacă (1718-1739) și de războaiele ruso-turce (1768-1774 și 1806-1812); C. a fost de cîteva ori prădată și arsă, memorabile fiind, mai ales, distrugerile pasvangiilor din 1800. În sec. 18-19 C. a fost un important centru cultural; școli în lb. greacă și lb. română (prima în 1826), tipografie (1837). Declarată municipiu din 1968.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
EXPLOZIE, explozii, s. f. 1. Ardere și detonație a unui dispozitiv de distrugere, provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține. Smulse inelul de sîrmă și zvîrli grenada în tufișul din fața lui. De-a lungul liniei sclipeau scurt exploziile. DUMITRIU, V. L. 90. C-un zgomot de explozie, ușa din sală se izbi de perete. BART, E. 173. ♦ Proces fizico-chimic de descompunere a unor substanțe explozive și de transformare a lor în alți compuși, mai simpli, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. Explozia nitroglicerinei. ◊ Fig. M-am simțit ca în fața unei explozii de lumină. SADOVEANU, L. 20. ♦ Termen impropriu pentru arderea amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. ◊ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scînteie. 2. Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. În general trebuie să spunem spre știrea tovarășilor care au pasiunea exploziilor că legea trecerii de la o veche calitate la una nouă prin explozii este inaplicabilă nu numai istoriei dezvoltării limbii; ea nu este întotdeauna aplicabilă nici altor fenomene sociale ale bazei sau suprastructurii. STALIN, PROBL. LINGV. 26. În societățile împărțite în clase dușmane, trecerea de la o stare calitativă a societății la alta are loc în mod obligatoriu sub forma unui salt cu explozie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 129. 3. Fig. Manifestare bruscă, izbucnire neașteptată, dar de scurtă durată, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unui sentiment etc. Porumbii fremătau ușor din sfîrcuri, în așteptarea exploziei [furtunii]. GALACTION, O. I 79. Fata însă se arătă măgulită de explozia aceasta. REBREANU, R. I 26. Bietul director, care s-aștepta să aibă de-a face c-un mic animal sălbatic, nu putea să-și creadă ochilor, văzînd cu ce... blîndeță se poartă băiatul acesta. Din zi în zi aștepta o explozie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 52. 4. (Fon.) Ieșire bruscă a aerului, după ce a fost oprit de un obstacol (limbă, dinți, buze), din cuprinsul aparatului fonator.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola (un oraș, un port sau un stat) prin blocadă; a împresura. 2. (Cu privire la o arteră de circulație) A închide, a face impracticabil; (cu privire la mișcare, circulație) a împiedica, a opri; (cu privire la persoane sau la vehicule) a împiedica în circulație, în mers. Două căruțe, oprite în drum, blocau șoseaua. ▭ M-am lăsat dus pînă în apropierea teatrului, unde la un moment dat m-am găsit blocat și n-am mai putut înainta. ANGHEL, PR. 38. 3. (Cu privire la un dispozitiv mecanic) A fixa într-o poziție dată; a imobiliza. Rugina a blocat cablurile frinelor. ◊ Refl. A se opri, a se înțepeni. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre organe) A nu mai funcționa. Bolnavului i s-au blocat rinichii. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri sau a unor mijloace necesare pentru alte scopuri. Militarizarea economiei sustrage și blochează fonduri uriașe pentru scopuri neproductive. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2712. ♦ A opri completarea unui post vacant, rămas mult timp neutilizat.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RACHÉTĂ1 (< germ., it., rus.) s. f. 1. (AV.) Vehicul zburător propulsat prin reacție directă, echipat cu un motor-rachetă. Principalele lui elemente constitutive sunt: corpul, motorul și compartimentul cu încărcătură utilă (aparate științifice de măsurat și eventual o cabină). R. pot fi dirijate (prin radio, radiolocație, pe bază de program) sau nedirijate; pot avea o singură treaptă sau mai multe trepte (ultima purtând încărcătura utilă). Primii care au construit și lansat r. au fost chinezii prin sec. 11-12. Ideea utilizării r. ca motor al unor mașini capabile să zboare în spațiu a fost emisă de K.E. Țiolkovski la sfârșitul sec. 19. 2. R. cosmică = r. de mari dimensiuni, utilizată pentru plasarea sateliților artificiali pe orbite sau a navelor cosmice pe traiectoriile stabilite; după ce își epuizează rezerva de combustibil, treptele (sau etajele) r.c. se desprind pe rând de aceasta, urmând să cadă pe Pământ sau să se înscrie pe o traiectorie apropiată de cea a satelitului sau a navei cosmice. 3. (TEHN.) Motor-r. = motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de condițiile mediului exterior. Se deosebesc m.-r. chimice, m.-r. cu plasmă, m.-r. ionice, m.-r. nucleare, m.-r. termosolare, m.-r. fotonice. 4. (METEOR.) R. meteorologică = r. care urcă la înălțimi mari, având în interiorul ei aparataj de cercetări meteorologice care trebuie apoi recuperat. 5. (MILIT.) R. luminoasă (sau de semnalizare) = cartuș special, lansat cu un pistol, care, la o anumită înălțime, se aprinde, luminând pe o rază mare, sau care eliberează alte cartușe a căror încărcătură arde explodând în formă de stea de o anumită culoare.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie2), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-1, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil1), adj., autogam*; ~filie (v. -filie1), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-1, v. -geme1), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie1), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-2, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie1), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-1, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit1), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie1), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom1), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*[2]; ~uroterapie (v. uro-1, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
FURCĂ, furci, s. f. 1. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. Voi ați îmblat cu furca, cu acul, cu războiul. ISPIRESCU, L. 12. Degetele ei... torceau dintr-o furcă de aur. EMINESCU, N. 8. Caierul de burungic din furcă. NEGRUZZI, S. I. 107. ◊ (Poetic) Toamna, mîndră țesătoare, Pune furca-n brîul ei. ALECSANDRI, P. A. 156. ♦ Furcărie. Se ferea... d-a cînta cu toatele cînd erau la furcă. ISPIRESCU, L. 51. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa rău. A aflat acest amor tainic și s-a certat cu dînsa furcă. FILIMON, C. 84. A da (cuiva) de furcă = a da (cuiva) mult de lucru, a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de lucru, de luptat cu cineva (sau cu ceva). Avusese atîta de furcă cu blestematul de motor. DUMITRIU, V. L. 129. Cu d-l Disescu... am avut de furcă anul trecut. GALACTION, O. I 25. Tu ai vrut să ai cu noi de furcă, Și dac-ai vrut să-ncurci, acum descurcă! COȘBUC, P. II 284. (Popular) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere. 2. Unealtă agricolă formată dintr-o coadă de lemn, terminată cu doi sau trei dinți încovoiați, de lemn (servind la strînsul fînului, la clăditul șirelor etc.) sau de oțel (servind și la strîngerea gunoiului, a bălegarului etc.). Bătrînul întoarse furca cu coarnele în pămînt. SADOVEANU, M. C. 87. În ușa grajdului, alături, stătea Ichim cu furca de fier în mînă. REBREANU, R. II 210. Și de cîte ori lua cîte un snop în furcă și-l simțea că e greu, inima îi rîdea de bucurie. SLAVICI, O. I 238. ◊ Fig. [Șarpele] a ațintit pe copil și și-a fulgerat spre el furca limbii. SADOVEANU, D. P. 91. ◊ Expr. Parc-ar fi pus cu furca, se zice despre lucruri aflate în dezordine. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. ♦ Cantitate de fîn cît se poate lua într-o furcă. Se ducea să coboare din pod o furcă de fîn pentru cai. SLAVICI, O. I 252. 3. Nume dat la diferite unelte, lucruri etc. asemănătoare cu o furcă: a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Ștefan Turcu lăsă receptorul în furcă. MIHALE, O. 78; b) furca pieptului extremitatea inferioară a sternului cu cele două cartilagii costale fixate de el. Un nod nervos i se oprise parcă în furca pieptului. BART, E. 213. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului. ALECSANDRI, P. P. 73; c) furca gîtului = extremitatea superioară a sternului cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau a fîntînii) = stîlpul pe care se sprijină cumpăna. A crăpat furca fîntînii. STANCU, D. 96. Și furcile de la fîntîni Stau veșnic neclintite-n soare. DEMETRESCU, O. 72; e) furca scrînciobului = stîlpul orizontal de care este fixat scrînciobul; f) furca drumului = răspîntie. ♦ (Învechit) Spînzurătoare în formă de furcă (2) cu doi dinți. Cu moarte să se omoare. În furci să-l atîrne. ISPIRESCU, L. 121. 4. Fiecare din stîlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești. Am stat jos, lîngă furca tîrlei. GALACTION, O. I 64.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RÂMNICU VÂLCEA 1. Lac de acumulare realizat pe cursul inf. al râului Olt, la N de municipiul omonim, dat în folosință în 1974, ale cărui ape pun în mișcare turbinele hidrocentralei de aici. Supr.: 319 ha; vol.: 19,04 mil. m3. 2. Municipiu în partea central-sudică a României, reșed. jud. Vâlcea, situat pe dr. râului Olt, în partea de E a Subcarpaților Vâlcii, la poalele dealurilor Capela, Gurnoaia și Purcăreț, la 16 km aval de ieșirea Oltului din defileul Cozia; 111.701 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată la 20 iun. 1887. Nod rutier. Hidrocentrală (46 MW), intrată în funcțiune în 1974. Termocentrală. Constr. de utilaj chimic și de motoare electrice cu putere mică. Combinat chimic (sodă caustică și calcinată, mase plastice, insecticide, rășini sintetice ș.a.) dat în folosință în 1973; combinat de industrializare a lemnului (mobilă, placaje, furnire, plăci aglomerate din lemn/PAL, panel). Fabrici de pielărie și încălțăminte, de cărămizi, confecții, țesături și produse alim. (conserve de legume și fructe, preparate din carne și lapte, gemuri și dulcețuri, băuturi, panificație etc.). Tipografie. Muzeu județean de istorie (1951 pe baza unei colecții întemeiată în 1921 de Esmeralda Căpleanu, reorganizat în 1981-1982); muzee de etnografie, de arhitectură populară vâlceană și de artă medievală și modernă (icoane, argintărie, mobilier, lucrări aparținând artiștilor plastici români ș.a.). Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” (1935). Filarmonica de stat „Ion Dumitrescu” (30 nov. 1995), Teatrul de stat „Anton Pann” (1990), parcul Zăvoi (13 ha) amenajat în timpul domniei lui Barbu Știrbei (1849-1853), în care s-a cântat pentru prima dată (la 29 iul. 1848) imnul revoluționar „Deșteaptă-te, române!”. La R.V. are loc anual (din 1968, în luna iul.) Festivalul internațional de folclor „Cântecele Oltului”, precum și Târgul de artă populară (în luna aug., din 1968). În arealul localității componente Stolniceni au fost descoperite (1962-1967) vestigiile unui castru roman de zid (60 x 50 m) și ale unei așezări civile cu nume dacic (Buridava), datând din sec. 2-3, care a durat până în sec. 6. R.V. apare menționat documentar în 1370 ca reșed. domnească a lui Vladislav I (Vlaicu Vodă), an în care el a înființat aici a doua mitropolie, numită Noul Severin și transformată în 1497 în Episcopia Râmnicului și a Noul Severin de către domnul Radu cel Mare. La 4 sept. 1389, R.V. este declarat oraș de către Mircea cel Bătrân. În diferite acte de cancelarie, cronici sau hărți din Evul Mediu, localitatea apare înscrisă cu felurite denumiri: Noul Severin, Târgu Râmnicului, Râmnicu de Susu, Râmnicu pe Olt, Râbnicul de Vâlcea, iar într-un hrisov din 1533, domnul Vlad Vintilă amintește de orașul Râmnic. La jumătatea sec. 16, în oraș a fost construită o Curte Domnească, întărită cu turnuri de apărare, unde și-a avut reședința domnul Pătrașcu cel Bun (1554-1557). În 1705, Constantin Brâncoveanu a instalat la R.V., pe lângă Episcopie, o tiparniță, în fruntea căreia l-a adus pe marele cărturar Antim Ivireanul. La această tiparniță a apărut mai târziu (în 1787) cea dintâi Gramatică tipărită în limba română, întocmită de Ienăchiță Văcărescu. În timpul Războaielor turco-austriece din 1738 și 1788, orașul a fost distrus aproape în întregime de incendii, fiind refăcut de fiecare dată. După o lungă perioadă de stagnare, R.V. se dezvoltă intens după 1950. Declarat municipiu la 17 febr. 1968, când devine și reșed. jud. Vâlcea. Monumente: biserica Episcopiei Râmnicului cu hramul Sf. Nicolae, ctitorie din 1504 a domnului Radu cel Mare, rezidită, de fiecare dată, după câteva incendii, respectiv în anii 1677-1680, 1735, 1847 și 1850-1856 (în această ultimă perioadă biserica a fost pictată de Gheorghe Tattarescu). În această biserică a fost ucis, la 2 ian. 1529, domnul Radu de la Afumați, împreună cu fiul său Vlad, că către postelnicul Drăgan și vornicul Neagoe, la îndemnul boierilor Craiovești, ca urmare a faptului că Radu de la Afumați a încercat să schimbe politica de supunere față de Imperiul Otoman; bisericile Buna Vestire (construită în timpul primei domnii a lui Mircea Ciobanul, 1545-1552, incendiată de turci în 1736 și 1739 și refăcută în 1747 de logofătul Radu Râmniceanu), Cuvioasa Parascheva (ctitorie din 1557 a domnului Pătrașcu cel Bun, terminată în 1587 de fiul său, Mihai Viteazul, și sfințită în 1593; restaurată în 1790, 1831-1840, 1879-1889 și după 1980), Sf. Gheorghe (ante 1636, refăcută în 1737-1738), Sfinții Voievozi (1677-1680), Adormirea Maicii Domnului (Biserica bolniței, 1746), Sf. Anton (1723), Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil (1725), Duminica Tuturor Sfinților (1762-1765, cu picturi murale interioare din 1778 și pridvor sculptat în stil brâncovenesc ș.a.); casa în care a locuit Anton Pann, construită în sec. 18, în stilul arhitecturii populare vâlcene, cu foișor deschis, sprijinit pe stâlpi de stejar, sculptați; clădirile fostului Tribunal județean (1900), ale liceului „Nicolae Bălcescu” (fost „Alexandru Lahovari”), construit în anii 1907-1913, după planurile arhitectului Nicolae Ghika-Budești, și clădirea Muzeului de Artă, operă din 1940 a arhitectului Gheorghe Simotta; casa lui Gheorghe Tattarescu (1909), statuia lui Mircea cel Bătrân ș.a.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CROAȚIA (HRVATSKA), Republica ~, stat în SE Europei, în NV Pen. Balcanice, cu largă ieșire la M. Adriatică; 56,5 mii km2; 4,68 mil. loc. (1989). Limba de stat: sîrbo-croata. Cap.: Zagreb. Orașe pr.: Split, Rijeka, Osijek. Relief foarte variat: în N Cîmpia colinară a Slavoniei, în centru C. Savei, în SV Alpii Dinarici, iar de-a lungul M. Adriatice țărmul Dalmației cu numeroase ins. (Krk, Cres, Brac, Hvar, Korcula). În NV pen. calcaroasă Istria cu pod. Kras. Climă temperat-continentală în N cu precipitații de 860 mm/an, cu nuanțe montane în Dinarici și mediteraneene în V de-a lungul litoralului. Rîuri mari afl. ai Dunării (Sava, iar la graniță cu Ungaria, Drava). Expl. de antracit, petrol, gaze naturale, bauxită, mercur, sare marină. Întreprinderile industriale produc: energie electrică, fontă și oțel, material rulant, aparataj electrotehnic, mașini-unelte și mecanică fină, nave maritime, autovehicule, derivate petroliere, motoare Diesel, mașini agricole, produse chimice (mase plastice, îngrășăminte), ciment și mat. de constr., produse din lemn (mobilă, cherestea), hîrtie, încălț., produse textile (țesături de lînă și bumbac, confecții) și alim. (zahăr, vinuri, conserve de pește). Se cultivă cereale (grîu, porumb, orez, ovăz), plante tehnice (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cînepă, ricin), cartofi și legume. Viticultură și pomicultură dezvoltate. Plantații de citrice și măslini. Se cresc porcine, ovine și bovine pentru carne și lapte. Pescuit matirim costier. Navigație intensă la M. Adriatică (porturi pr.: Split, Rijeka, Zadar, Sibenik, Dubrovnik). Aeroporturi pr.: Zagreb, Split. Turism în Dalmația (stațiuni balneoclimaterice) și în Alpii Dinarici (stațiuni de sporturi de iarnă). Istoric. În antic. terit. C. a fost locuit de iliri și apoi cucerit și romanizat, fiind inclus mai întîi în prov. Panonia. Succesiv, în stăpînirea ostrogoților, slavilor, avarilor. Aici s-au stabilit triburile croate (sec. 7-8), ramură a slavilor de V, care se constituie într-un stat în sec. 10. În 1102 C. formează o uniune dinastică cu Ungaria. Împreună cu Slovenia, C. a fost cucerită de turci (sec. 16). În 1867, în cadrul dualismului austro-ungar, C. s-a unificat cu Ungaria. În 1918 a intrat în componența Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia). În 1941, în urma mișcării separatiste conduse de Ante Pavelic, C. se constituie într-un stat independent. În 1946 reintră în componența Iugoslaviei. Își proclamă independența (1991). În urma acestui fapt a izbucnit un război civil, susținut pe de o parte de Garda Națională Croată și de cealaltă de Armata Federală și milițiile sîrbești din Krajina și Slavonia. S-au înregistrat numeroase victime și pagube materiale. În urma medierii O.N.U. și C.E.E. au fost semnate mai multe acorduri (15), ultimul, din dec. 1991, fiind respectat.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
IDEO- „idee, noțiune”. ◊ gr. idea „formă, aparență, idee” > fr. idéo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ideo-. □ ~frenie (v. -frenie), s. f., stare patologică mintală caracterizată prin anomalia ideilor; ~genie (v. -genie1), s. f., formare a ideilor; ~glosie (v. -glosie), s. f., termen prin care se pune în evidență însușirea de unicitate a personalității; ~grafie (v. -grafie), s. f., sistem de reprezentare a ideilor prin semne care sugerează obiectele; ~gramă (v. -gramă), s. f., semn grafic utilizat în scrierea hieroglifică pentru a nota un cuvînt sau o idee; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unei clase sau a unui grup social; ~logie (v. -logie1), s. f., totalitatea ideilor și concepțiilor care exprimă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unei clase sau ale unei categorii sociale, determinate de condițiile obiective ale existenței acesteia; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unei excitări cerebrale.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
bătaie s.f. I 1 Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu un băț etc.; spec. pedeapsă corporală, prin lovire. I-a dat o bătaie zdravănă. ◊ Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = (în trecut) lovituri date la palmă (cu linia) elevilor ca pedeapsă. Bătaie de moarte (sau soră cu moartea) = bătaie strașnică. ◊ Loc.vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A mînca (o) bătaie = a) a primi bătaie de la cineva, a fi bătut; b) a fi învins (într-o competiție, într-o luptă, într-o acțiune etc.). A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte tare, foarte rău. A da bătaie (sau bătăi) = a face ceva foarte repede; a grăbi, a zori. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; ext. faptă urîtă. A lua (pe cineva) în bătaie de joc = a lua (pe cineva) în batjocură, în rîs. A administra cuiva o bătaie v. administra. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap v. cap. O mamă de bătaie v. mamă. A mîntuipe cineva în bătaie v. mîntui. A omorî (pe cineva) în bătaie v. omorî. A răzbi (pe cineva) cu bătaia (sau în bătaie, în bătăi) v. răzbi. A face (pe cineva) tobă de bătaie v. tobă. A-i da (sau a-i trage) (cuiva) un toc de bătaie v. toc. ** Totalitatea loviturilor reciproce pe care și le dau între ele două sau mai multe persoane. Bătaia dintre ei n-a durat mult timp. 2 (pop.) Bătălie, luptă; război. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie (EMIN.). ♦ (înv.) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștei (BĂLC.). 3 Înfrîngere, eșec. Echipa a suferit prima bătaie pe teren propriu. 4 Expr. A pune ceva la bătaie = a) a oferi ceva, spre a fi consumat, cheltuit etc.; b) a risca (ceva). 5 (biol.) Fecundarea icrelor. Bătaia peștilor. 6 (Perioadă de) împerechere, împreunare a unor animale sau păsări. Bătaia cocoșilor-de-munte. 7 (pop.) Lătrat scurt și ritmic al dinilor. II 1 Lovire (repetată) a unui obiect (de sau cu altul). ◊ Bătaia porumbului = lovire repetată a cocenilor de porumb cu un băț, pentru desfacerea boabelor. 2 Lovitură dată într-un obiect; bocăneală, ciocănit. Se aud bătăi în ușă. ◊ 3 Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (țes.) Băteală, bătătură. 4 Stîrnire a peștelui prin lovirea apei (cu un băț). 5 Goană, hăituială a vînatului. 6 Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. 7 (med.) Fiecare dintre contracțiile cardiace; pulsație. 8 Zgomot (ritmic) produs de un mecanism în funcțiune, de un motor etc. Bătaia pendulei. 9 Fenomen dăunător care apare la mișcarea de rotație a unui corp solid cînd axa lui geometrică nu coincide cu axa de rotație. Rulmenții au o bătaie. 10 Zgomot anormal, periodic, determinat de funcționarea defectuoasă a unui element dintr-un mecanism. Bătaia planetarelor. 11 Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc. sau pînă la care poate acționa o instalație emițătoare ori de aruncare. Bătaia unui radio-emițător. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor); ext. într-o zonă periculoasă. ♦ Fel în care o armă trimite proiectilul; traiectoria unui proiectil. 12 Distanță pînă la care poate vedea cineva; rază vizuală. 13 Adiere. Bătaia vîntului. 14 Cădere a ploii, a grindinei etc. Stătea zgribulit în bătaia ploii. 15 Arșiță, dogoreală. Cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări (VLAH.). 16 Lumină. În bătaia farului, peisajul era splendid. 17 (muz.) Indicare a măsurii, într-un anumit tempo, prin mișcări ale mîinii sau ale baghetei. 18 (sport) Zonă în care sînt aliniați jucătorii la oină. 19 (sport) Loc optim pe care îl alege un sportiv pentru o săritură. • pl. -ăi. g.-d. -ăii. /lat. batt(u)alia.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
REGÍM (< fr.) s. n. 1. (FIZ., TEHN.) Ansamblu de structuri sau de evoluții ale unui sistem fizic sau tehnic, determinat, într-un interval de timp limitat, de anumite condiții externe invariabile. Evoluția în timp a unui sistem fizic sau tehnic este caracterizată printr-o succesiune de r., care constituie serviciul sistemului respectiv. După modul de variație în timp al mărimilor al mărimilor caracteristice ale sistemului, r. poate fi: static, dacă nici una dintre mărimile lui de stare nu variază în timp și nu au loc transferuri sau transformări de energie; staționar, dacă mărimile de stare ale sistemului nu variază în timp, dar au loc transferuri sau transformări de energie; permanent, dacă mărimile de stare ale sistemului variază periodic în timp; nestaționar, dacă mărimile de stare variază în timp, și tranzitoriu, dacă cel puțin o mărime de stare variază în timp, ca urmare a trecerii sistemului dintr-un regim static, staționar sau permanent într-alt regim static, staționar sau permanent. – R. deformant, regim periodic de funcționare a rețelelor electrice de curent alternativ în care există curenți sau tensiuni care nu variază sinusoidal în timp. Apare fie datorită elementelor de circuit neliniare (redresoare, bobine cu miez feromagnetic saturat etc.), fie datorită faptului că tensiunile de alimentare nu sunt riguros sinusoidale. 2. (TEHN.) Ansamblu de condiții externe invariabile, care, pentru un anumit interval de timp, determină poziția funcționarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice (mașini, aparate, instalații, clădiri etc.). Condițiile externe pot fi: a) valorile anumitor mărimi funcționale caracteristice (cuplu, putere, viteză, presiune, temperatură, tensiune electrică etc.), în cazul r. de funcționare, sau b) valorile mărimilor ce caracterizează fie condițiile în care este utilizat un sistem tehnic, fie condițiile în care se efectuează un proces tehnic, în cazul r. de utilizare. Din punctul de vedere al condițiilor generale, r. de f. al unui sistem tehnic poate fi: nominal, când este corespunzător condițiilor pentru care a fost construit, uzual și accidental, când este provocat de defecte interne sau de cauze exterioare. Din punctul de vedere al sarcinii, se deosebesc r. de subsarcină, de plină sarcină, adică de mers în sarcină nominală, și de suprasarcină. Pentru motoarele termice se definesc și r. economic (r. în care motorul funcționează cu consum minim de combustibil). 3. (HIDROTEHN.) Regim hidrologic, regim definit de ansamblul mărimilor variabile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic (debitul apelor din precipitații, pierderile de apă prin evaporare, nivelurile suprafețelor libere, vitezele și curenții, debitele lichidelor și solide etc.). 4. (PEDOL.) Regim hidric, ansamblul fenomenelor de mișcare și de reținere a apei în sol, care determină raportul dintre apa provenită din precipitații, din scurgerile de suprafață, din apa subterană și apa pierdută prin evaporare și prin infiltrare. R.h. al solurilor este determinat de factori fizico-geografici (climă, relief, apă freatică, vegetație) în raport cu cu anumite însușiri ale solului (permeabilitate, capacitate de a reține apa etc.). 5. (EC.) Regim preferențial, acordare de avantaje, în legătură cu comerțul exterior, de către un stat altui stat pe bază de reciprocitate (ex. reducerea taxelor vamale de import), fără ca față de statele să se aplice „clauza națiunii celei mai favorizate”. R.p. este folosit în Anglia în relațiile sale cu țările care fac parte din Commonwealth. 6. (MED.) Regim alimentar, utilizare a alimentelor și a băuturilor în conformitate cu anumite reguli impuse de condițiile de sănătate sau de boală ale unei persoane. La omul normal, r.a. este mixt, cuprinzând toate principiile alimentare. În diferite boli, r.a. este un factor terapeutic și se prescrie în raport cu boala persoanei suferinde (ex. r.a. lactat, hidrozaharat, vegetarian etc.). 7. (LINGV.) a) V. recțiune. b) Termen dependent de altul, corespunzând cerințelor reacțiunii acestora. Se vorbește, de obicei, de r. unui verb sau al unei propoziții (ex. în limba română, r. celor mai multor propoziții este în cazul acuzativ: cu mine, la mine etc.). – R. direct, alăturarea unui determinant fără intermediul unui cuvânt auxiliar.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
TIMP, timpuri, s. n., și (IV și, învechit, II) timpi, s. m. I. (Fil.) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare. Am început să studiez filozofia... și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. ◊ (Personificat) Ceasornicele-n casă au început să fugă Și inima timpului începe să grăbească. D. BOTEZ, P. O. 105. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. Astfel ziceau, și timpul un pas a mai făcut. ALEXANDRESCU, M. 12. II. (În concurență cu vreme) 1. Durata unei acțiuni sau a unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. Întîlnim după un timp o casă pe stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit. COȘBUC, P. I 231. Vizitiul lui... stătu de pază o bună bucată de timp. ISPIRESCU, L. 109. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări. NEGRUZZI, S. I 68. ◊ (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») În tot timpul războiului n-am văzut o furnică. SAHIA, N. 61. Învățătorul chiar adormise îmbrăcat în timpul convorbirii. REBREANU, I. 35 ◊ Timp mort v. mort (6). ◊ Loc. adv. Cu timpul = cu încetul, cu vremea, treptat. Cîtva timp v. cîtva. La (sau din) timp = la momentul potrivit, pînă cînd nu este prea tîrziu. Depeșează-mi îndată: cu ce tren, la ce gară și oră sosește – să pot pleca d-aci la timp. CARAGIALE, O. VII 15. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = (începînd de) la un moment dat. Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, P. I 48. Din timp în timp = din cînd în cînd, la anumite intervale, uneori, cîteodată. Din timp în timp tresăreau ca de spasmuri. VLAHUȚĂ, O. A. 137. (În) tot timpul = fără întrerupere, într-una, neîncetat. Stăpînită de teamă a stat tot timpul cît doctorul a făcut cusătura. BART, E. 382. Președintele... a fost în tot timpul poetul Iancu Văcărescu. GHICA, S. A. 149. În același timp = deodată, simultan; de asemenea. Mănăstirea de la Sf. Sava poate fi socotită în același timp și la marginea Bucureștilor, prin căsuțele țărănești din jurul ei. CAMIL PETRESCU, O. I 197. Între timp v. între2 (2). ◊ Loc. conj. Cît timp = în tot timpul în care... ◊ Expr. A avea timp, a-și omorî timpul, a pierde timpul v. c. (Toate) la timpul lor = cînd e momentul potrivit. A fi timp (sau timpul) = a fi momentul potrivit pentru o acțiune. Acum nu-i timp să te bocești; Tu vii cu mine-acasă. COȘBUC, P. I 71. Bun! zise el în gîndul său. Ia acu mi-e timpul. CREANGĂ, P. 21. O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte. Suceava, te gîndește, e plină de morminte. ALECSANDRI, T. II 180. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit. ALECSANDRI, P. P. 27. ♦ (Învechit) Anotimp. Haydn scria în Viena oratoriul «Celor patru timpuri». ODOBESCU, S. III 95. Timpul domnitor al acestii cîmpii era numai primăvara. GORJAN, H. I 113. 2. Perioadă determinată istoric; epocă, secol. Numai revoluțiile, spuse Mitică Filipescu, te fac să revii pe linia progresului și mai ales revoluțiile sînt singurul mijloc prin care popoarele pot înfrînge timpul, îl pot supune și folosi cu adevărat. CAMIL PETRESCU, O. I 313. În calea timpilor ce vin, O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I 191. Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? ALECSANDRI, P. II 6. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, mai demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. Să ne folosim de timpuri cînd alții de noi se tem. HASDEU, R. V. 149. III. Ansamblul stărilor meteorologice ale atmosferei într-o regiune dată și într-un interval de timp dat. ◊ Timpul probabil v. probabil. IV. 1. Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni etc. În cîți timpi se strînge vela superioară? CAMIL PETRESCU, T. II 196. ◊ Expr. În doi timpi și trei mișcări v. doi. 2. (Muz.) Fiecare dintre părțile egale ca durată, dar diferite ca intensitate, care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston (motor cu aburi, cu ardere internă), care corespunde unei curse a acestuia. Motor în patru timpi. V. Categorie gramaticală cu ajutorul căreia se exprimă momentul în care se petrece acțiunea unui verb; formă verbală care corespunde acestei categorii gramaticale. ◊ Consecuția timpurilor v. consecuție. Timp compus v. compus. Concordanța timpurilor v. concordanță.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DANEMARCA 1. Regatul Danemarcii (Kongeriget Danmark), stat în NV Europei, cuprinzând o parte din Pen. Iutlanda și Arh. Danez (482 de insule, dintre care 100 sunt locuite); 43,2 mii km2; 5,19 mil. loc. (1993). Limba oficială: daneza. Religia: creștină (luterani 88,2%, catolici 1,6%). Cap.: Copenhaga. Orașe pr.: Århus, Odense, Ålborg. Este împărțită în în 14 regiuni (amtskommune) și două municipalități (kommune). Relief de câmpie (alt. max. 173 m), insulele fiind despărțite de numeroase strâmtori. Climă temperat-oceanică, cu ierni relativ blânde și veri răcoroase. Expl. de gaze naturale (3.249 mil. m3, 1990), petrol (7,6 mil. t, 1990), sulf și sare (550 mil. t, 1990). Ind. complexă și diversificată, cu tradiție în constr. navale (vase de pasageri, pescărești) și în ind. alim. (conserve de fructe, carne și pește, zahăr, produse lactate, uleiuri vegetale, bere – 9,6 mil. hl, 1990, ciocolată, țigarete). Alte produse ind.: energie electrică (32,8 md. kWh, 1990), utilaje pentru ind. alim., motoare Diesel navale, produse electronice și electrotehnice, mijloace de transport, mobilă, ceramică fină. Agricultura este specializată în creșterea intensivă a animalelor: bovine (2,24 mil. capete, 1990), porcine (9,5 mil. capete, 1990), păsări (15,5 mil. capete, 1990). 59,6% din supr. țării o reprezintă terenurile arabile, 5% pășunile, iar 11,4% pădurile. Importantă producție de lapte, unt (931 mii t, 1990), brânzeturi (295 mii t, 1990), carne de porc (1,3 mil. t, 1990), ouă etc. Culturi principale: grâu (3,9 mil. t, 1990), secară, orz (5 mil. t, 1990), plante furajere, cartofi, sfeclă de zahăr (3,3 mil. t, 1990), legume. Pomicultură. Pescuit intens (1,83 mil. t, 1989). C. f. (1990): 2.838 km (230 km electrificate, 1989); numeroase linii de feribot leagă între ele insulele daneze sau fac legătura cu restul Europei, inclusiv cu Pen. Scandinavă. Căi rutiere (1991): 71.063 km (835 km autostrăzi, 1990); 1,6 mil. autoturisme (1990). Flota comercială: 8,2 mil. tdw (1991). Moneda: 1 krone (coroana daneză) = 100 øre. Turism: 8,9 mil. (1990). Export (1990): utilaje, mașini ți mijloace de transport, produse alim., chim., agricole ș.a. Import (1991): echipament ind. și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, produse chimice, combustibili, produse siderurgice, metale neferoase ș.a. Din regatul D., mai fac parte, cu autonomie internă, Ins. Groenlanda și Ins. Feroe. – Istoric. Terit D. a fost locuit în Antic. de populațiile germanice (cimbri, iuți, angli și saxoni), iar din sec. 5-6 de dani, veniți din S Pen. Scandinave. Regatul danez, întemeiat în sec. 10 de Gorm cel Bătrân (?-c. 940), a cunoscut o maximă întindere în timpul regelui Knud cel Mare (1019-1035), sub a cărui stăpânire s-au aflat, pentru scurtă vreme, Anglia și Norvegia. În sec. 10 este adoptat creștinismul. În sec. 13 și la începutul 14, Regatul danez a trecut, a urmare a hegemoniei politice și a expansiunii comerciale a Hansei, printr-o profundă criză economică și politică. La sfârșitul sec. 14 s-a produs redresarea regatului sub domnia Margaretei I (1387-1412), care a impus, în 1397, încheierea Uniunii de la Kalmar dintre D., Suedia și Norvegia, D. având rolul de hegemon. În a doua jumătate a sec. 16, D. a cucerit, în luptă cu Ordinul Livonian și Suedia, supremația în Marea Baltică. Adoptând luteranismul în 1536, D. a participat la Războiul de 30 de Ani, în urma căruia a pierdut, în 1648, toate posesiunile sale din S Pen. Scandinave și din M. Baltică. În sec. 18, D. a cunoscut o perioadă mare de înflorire economică (agricultură și comerț), favorizată, între altele, și de promovarea unei politici de neutralitate. Aliată a Franței în timpul războaielor napoleoneene, D. a fost constrânsă să cedeze Suediei, prin Pacea de la Kiel (1814), Norvegia, iar Helgolandul a trecut la Anglia. Prin hotărârile Congresului de la Viena (1814-1815), D. a primit terit. Schleswig și Holstein, iar în 1816, în urma acordului cu Prusia, a obținut ducatul Lauenburg. În perioada evenimentelor revoluționare din 18148-1849, D. a devenit monarhie constituțională. În 1864, învinsă în războiul cu Prusia și Austria, D. a pierdut ducatele Holstein, Schleswig și Lauenburg (partea de N a Schleswig-ului a revenit D., în 1920, în urma unui plebiscit). În anii primului război mondial, D. s-a declarat neutră; în 1918, D. a recunoscut independența Islandei, care rămâne însă legată de D. (până în 1944) printr-o uniune personală. Între 1924 și 1940 (cu excepția anilor 1926-1929), la conducerea țării s-au aflat guverne social-democrate. Ocupată (apr. 1940-mai 1945) de trupele germane. În anul 1979, D. a acordat autonomie internă Groenlandei. După al doilea război mondial, guvernele sunt formate, mai ales, de social-democrați. Membră a N.A.T.O (din 1949), a Consiliului Nordic (din 1952), a A.E.L.S.-ului (1960-1972), a Uniunii Europene (din 1972). D. este o monarhie ereditară constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de suveran și de un parlament unicameral (Folketing), iar cea executivă de un cabinet condus de un prim-min. 2. Strâmtoarea Danemarcii, str. între Ins. Groenlandei și Islanda, străbătută de curentul rece al Groenlandei de Est și curentul cald al Islandei de Vest. Lățime min. c. 287 km; ad. max.: 227 m. Unește Oc. Arctic cu Oc. Atlantic.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DRUM ~uri m. 1) Fâșie de pământ lungă și îngustă special rezervată și amenajată pentru circulație; cale. ◊ ~ de țară drum nepietruit, neasfaltat. ~ de fier cale ferată. Peste ~ în față, vizavi. A pune pe cineva pe ~uri a face pe cineva să umble prin multe instanțe pentru a-și rezolva o problemă. Pe toate ~urile în toate părțile, oriunde. A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri a) a-și pierde sursele de existență; a ajunge în mare sărăcie, neavând nici măcar adăpost; a) a rămine orfan. A arunca (a azvârli) pe cineva în ~ a) a da afară din casă, lipsind de locuință; b) a da afară din serviciu, lipsind de mijloace de existență. A-i sta cuiva în ~ a împiedica pe cineva în acțiunile sale. A ține (sau a păzi) ~ul (sau ~urile) a) a umbla fără rost; b) a jefui oamenii de pe drum. A apuca alt ~ a) a porni în altă direcție; b) a alege altă cale în viață. A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ în viață a-și face o situație; a se aranja. A ieși cuiva în ~ a apărea în calea cuiva. A da ~ul a) a lăsa din mână; b) a da libertate, a elibera; c) a lărgi o haină, desfăcând un tiv sau o cusătură; d) a lăsa pe cineva să intre sau să iasă din casă; e) a slobozi (un animal) de la legătură; f) a pune în funcțiune (o mașină, un motor, un aparat); h) a nu mai stăpâni (nervii, lacrimile etc.). A-și da ~ul la gură (sau gurii) a vorbi mult și fară rost; a vorbi ce nu se cuvine. 2) Plecare într-un loc (mai) îndepărtat. A se pregăti de ~. ◊ A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ a) a merge mai departe; b) a-și vedea de treabă; a nu se amesteca în treburile altora. ~ bun! urare celui ce pornește la drum. 3) mai ales la pl. Deplasări dese, repetate, pentru diferite treburi; umblătură. 4) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau un vehicul); traseu; itinerar; rută. 5) Cale parcursă în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie; traseu. 6): ~ul robilor Calea Lactee. /<sl. drumu
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CAL (pl. cai) sm. 1 🐒 Mamifer erbivor, domestic, care slujește omului la călărit, la tras și la dus poveri (🖼 728): ~ de călărie, ~ de ham, ~ roib; proverb: ~ul de dar nu se caută pe (sau la) dinți, la lucrul dăruit, nu prea se ia în seamă cusururile; ~ul are patru picioare, și tot se poticnește, și cei mai deștepți, cei mai iscusiți pot greși; ~ul (sau armăsarul) bun se vinde din grajd 👉 (ARMĂSAR); ~ul fără căpăstru cade în prăpastie, cei lipsiți de sfătuitori buni sînt expuși să greșească; vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi pe cineva, cind vrei să-i faci un bine; a face din ~ măgar, a înjosi pe cineva, a-l aduce într’o stare, a-i crea o situație mai puțin vrednică; a ajunge din ~ măgar, a ajunge jos de tot dîntr’o treaptă înaltă, a scăpăta; a spune cai verzi pe pereți, a povesti lucruri de necrezut, a îndruga la nimicuri; 👉 ALERGA2, BĂTAIE 3, BOT, BREAZ, BUIESTRU, JUCA, POȘTĂ, POTCOAVĂ ¶ 2 De-a caii sau de-a câini, joc de copii în care unul înfățișează calul, iar celălalt îl încalecă sau îl mînă, făcîndu-l să alerge ¶ 3 Aparat de lemn, de forma unui cal, peste care se învață cineva a face sărituri, în sălile de gimnastică (🖼 729) ¶ 4 ⛹ Figură în jocul de șah, care reprezintă un cap de cal (🖼 730) ¶ 5 Trans. Suport de fier pe care se așază lemnele în vatra cuptorului ¶ 6 🏚 pl. Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii ¶ 7 📻 Unitate de măsură care reprezintă puterea unui motor capabil de a ridica, într’o secundă, 75 de kgr. la o înălțime de un metru: un motor de 300 de cai ¶ 8 🐟 CAL-DE-MARE, mic pește de mare al cărui cap seamănă cu capul de cal, numit și „hipocamp” (Hippocampus) (🖼 731) ¶ 9 🐙 CALUL-DRACULUI, CALUL-POPII, CAL-DE-APĂ gen de insecte nevroptere, caracterizate prin colorile lor metalice admirabile, în care domină albastrul, roșul și verdele; au corpul lung și subțire și aripi colorate și împestrițate cu pete frumoase; trăesc mai ales pe deasupra bălților și la țărmurile rîurilor (Libellula) (🖼 732) ¶ 10 🌿 COADA-CALULUI1'2 👉 COADĂ; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ1; -SUDOAREA-CALULUI, ASUDUL-CALULUI = OSUL-IEPURELUI; – PAȘTILE-CALULUI1 sau PAȘTILE-CAILOR2 = TRAISTA-CIOBANULUI; – PAȘTILE-CALULUI3 = STUPITUL-CUCULUI ¶ 11 🔱pop. Paștile calului sau Paștile cailor, Paștile Blajinilor (👉 BLAJIN); familiar: la Paștile cailor, niciodată [lat. caballus].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
MĂDULÁR s. n. 1. (Învechit și popular, mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe ; p. g ener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. Au nu-s de acicea di în dulceațele voastre cele ce voinicescu întru mădularele voastre? COD. VOR. 128/3, cf. 124/8. Așa limba, despuindu-se întru mădularele noastre spurcă tot trupul. CORESI, ap. GCR I, *10/1. Întăreaște mădularele trupului mieu (cca 1 633). GCR I, 81/4. Să-i vearse plumb topit în gură, să-i pogoară pre grumadzi la inimă, pentru că pre aceastea mădulare au ieșit de la inima ei toate îndemnăturile featei. PRAV. 172. Limba mic mădulariu și cu mari să făleaște. N. TEST. (1648), 178r/19. Toate mădulările trupului goale să tăvălesc (a. 1 669). GCR I, 184/26. Tocmi bucățealele toate careaș la loc și la-ncheietură, toate mădulările. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117r/12, cf. 119r/27. Mîinile și picioarele și alte mădulări ale noastre care au făcut păcate. CHEIA ÎN. 13v/14, cf. 29r/15, 76r/32. Clătescu-mă cu toate mădulările pentru că știu că nevinovat nu mă vei lăsa. BIBLIA (1 688), 3671/39. Bătîndu-i toate mădulările. MINEIUL (1 776), 40r2/19. O parte de mădulările mele să văd și o parte sînt acoperite (a. 1779). GCR II, 119/13. Otrava. . . au străbătut pînă la mădulările ceale mai primejduitoare. AETHIOPICA, 40r/10, cf. 79v/13. Nu se văd printre dînșii paralitici, orbi, șchiopi, nici străcați la vreun mădulariu. IST. AM. 80r/16. Așea se întîmplă la bieții bolnavi carii sînt în stratul morții, nice pot vorbi, nice gîndi, fără numai de necazul ce simt întru mădulările sale. MAIOR, P. 11/28. Răceala biruise toate mădulările mele. KOTZEBUE, U. 20v/4. Trupul nostru au priimit. . . unele mădulări îndoite. CALENDARIU (1 814), 102/18. Mi-au mai rămas puțin sînge în mădulările meale. BELDIMAN, N. P. I, 105/7, cf. 17/1, 185/2. Au dăruit firea pre albini cu așa plasă de unealte și mădulări, cu care dînsăle nu numai drept, bine, curat și frumos, ci și preste fire iute, datorințele sale pot să plinească. TOMICI, C. A. 23/2. Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind. HELIADE, O. I, 101, cf. 103. Împotriva cîrceilor la mîini și la picioare este foarte de folos ca să se frece acest mădulari cu flanelă sau cu altceva de lînă cu oțet tare de camfor. cr (1 831), 1421/30. Încălzindu-și slăbitele mădulări la razele soarelui. NEGRUZZI, S. I, 293. Își desțepeni mădularele întinzînd brațele în laturi și bătînd în pămînt cu picioarele amorțite. SADOVEANU, O. I, 490. Focul arde vioi în sobă, o căldură leneșă îți umple toate mădularele. id. ib. VII, 334, cf. 65, 164, IX, 419, X, 7, id. M. C. 102, id. F. J. 466, id. P. M. 243. Se dau în lături să nu se mai aleagă și cu mădularele retezate. PAS, Z. II, 205, cf. IV, 86. Îi trecuse prin mădulare un fluid leneș, plăcut, de voluptate. VORNIC, P. 160. M-a luat așa, o căldură plăcută prin toate mădularele. V. ROM. ianuarie 1 954, 79, cf. ALR II/I MN 82, 2222/172, 250, 279, 514, 682. ◊ F i g. [Orașul] ce zace la picioarele tale beat de vuiet, Culcat pe costișa lui, ca să-și odihnească mădulările cele de granit. NEGRUZZI, S. I, 270. Traian Buciu parcă turna din clocotul vieții sale nestăvilite sînge aprins în mădularele motorului. MIHALE, O. 170. ◊ E x p r. (Învechit) A-i împrăștia (cuiva) trupul mădulări = a-l rupe (pe cineva) în bucăți. Auzînd pre-mpăratul lăudîndu-să că-i va împrăștia trupul mădulări. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73v/29. ♦ P. r e s t r. Organ genital bărbătesc. Pruncul acela carele nu-i va fi tăiată pelița mădulariului, acela va peri din oamenii săi. VARLAAM, C. 404. I-au legat cu o ață mădularul și i-au cusut și șăzutul. AMIRAS, LET. III,133/4. Teodor Pusnicul și-a scos mădularele. STĂNOIU, I. 176. ♦ P. r e s t r. (Regional, la pl.) Ganglionii de la gît (Petreștii de Jos-Turda). ALR II/I MN 82, 2222/250. ♦ (Învechit, la pl.) Oseminte. Vădzu pre părinții săi așa căzniț, le luă de gios sf[i]ntele mădulări de le sărută. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 111r/24. Altarul de piatră pe care stau întinse Mădulare de sfinți. ALEXANDRESCU, M. 94. 2. (Învechit) Membru (al unei societăți, al unei organizații, al unui grup etc.) ; element (al unui grup). Toți sfinții lui se-ți fie frați de la un tată feciori, mădulare lui H[risto]s (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 122/14. Iarăși ne împreunăm întru beseareca lui, adecă întru mădularele lui ce le iaste cap măriia sa. VARLAAM, C. 35, cf. GCR I, 115/15. țeara noastră este mâdularea crăimei Ungariei. ȘINCAI, HR. II, 111/18, cf. id. ib. III, 21/34. Să aibă divanul fără întîrziere a alege pre acele. . . două mădulări dintre boierii cii mai ispitiți. AR (1 829), 421/4. Al doile mădulariu al comitetului însemnat aice. . . este ales. dumnealui boieriul Constantin Cantacuzino Pașcanu. ib. 421/35. La fieștecare cinci ani mădularele senaturilor să primenesc. CR (1829), 1521/31, cf. ib. (1 833), 251/30. Ca un mădular al soțietății, fii cetățean vrednic. MARCOVICI, C. 88/19, cf. id. D. 5/4, 131/25. Duhurile cele mai înalte, mădulari a Academiei, ar fi crezul. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 432, cf. id. S. 196. Vrea să-l facă mădulariu de sfat. BĂRAC, T. 25/4. Capelele oștirilor erau din drept mădulari ai svatului domnesc. BĂLCESCU, M. V. 597. Academia . . . îl alese curînd de mădular al seu. NEGRUZZI, S. II, 144. Îi mulțămi isprava făcută de la 1 813 de Asachi „patriotul nostru, mădular Academiei din Roma”. IORGA, L. II, 519. Fost mădular fruntaș al Adunării Obștești. CAMIL PETRESCU, O. II, 388, cf. 497. ♦ Funcționar, slujbaș al unei instituții. Cf. PRAV. 71. Voi încă sînteți mădulările crăimei acesteia. . . și acum încă slujiți cu mare credință. ȘINCAI, HR. II, 85/9. Carii din mădulari nu să vor supune la această poruncă. . . li să amerințează pedeapsă.GT (1 838), 281/29. Departamentul credinței la care fu mădular. ALEXANDRESCU, M. 210. Ești un mădular al poliției? ALECSANDRI, T. III, 1096. 3. (Regional) Parte a căruței (DDRF, H II 50, 62, 101, 118, 221, X 500, XI 283, 312); (la pl.) cuiele (de lemn) care leagă dricul cu osiile și inima căruței sau care țin în cerc obezile roții (CDDE, LIUBA-IANA, M. 106, H II 132, IV 254, XI 395). ♦ (Ban., la pl.) Icuri cu care se strîng doagele. Cf. LIUBA-IANA, M. 128. 4. (Regional) Sfredel de dimensiuni mari. V. b u t e l n i c, ș p i ț e l n i c. Mădularul dă găuri pînă la 2 cm diametru. PAMFILE, I. C. 124. – Pl.: mădulare și (învechit și popular) mădulări, (2) mădulari. - – Și: (învechit, rar) măduláre s. f. ; (regional) medular (LIUBA-IANA, m. 128) s. n. ; mădurări (GEORGESCU-TISTU, B. 62) subst. pl. ; madaláră s. f. – Lat. medullaris.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a face acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare. Forța brațelor. ◊ (Franțuzism) Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică sau energie morală și abilitate. 2. Tărie, putere. Marele Război pentru Apărarea Patriei a demonstrat uriașa forță vitală a Statului sovietic multinațional. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2544. Știința lui [Anatole] France este o mînă de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S.280. ♦ Energie (morală). Patriotismul socialist și internaționalismul proletar... stau la baza forței morale de nemăsurat a Armatei Sovietice. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1973. ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. Forță mobilizatoare. ▭ Moscova către care se îndreaptă privirile întregii lumi progresiste, este un exemplu viu al uriașei forțe creatoare de valori materiale și spirituale a oamenilor sovietici. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. Șahist de forță. 3. Element dinamic înzestrat cu putere și energie, care acționează puternic într-un anumit domeniu de activitate; factor social și politic activ; clasă, strat social, grup, organizație politică sau individ care se manifestă ca un element social și politic activ. Partidul nostru, deși silit să lupte în condiții de adîncă ilegalitate datorită regimurilor reacționare din trecut, a fost totdeauna principala forță care a combătut aceste regimuri și politica lor șovină reacționară față de naționalitățile conlocuitoare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 94. 4. (Mai ales la pl., de obicei urmat de determinarea «armată» sau de alte determinări arătînd felul) Armată, unități militare. Forțe aeriene și navale. ▭ Serviciul militar în rîndurile forțelor armate ale Republicii Populare Romîne este o îndatorire de onoare a cetățenilor Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 42. Probabil că nu înțelegem bine jocul forțelor. După înaintările fulgerătoare, retrageri strategice. SADOVEANU, M. C. 90. Cîștigă războiul armata care a angajat mai puține din forțele ei în bătălie. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. 5. (Ec. pol.; mai ales în expr.) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale, datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale. Valoarea forței de muncă, în orînduirea capitalistă, determină timpul de muncă necesar pentru reproducerea valorii ei. Forțe de producție = latură a modului de producție constituită din uneltele de producție, cu ajutorul cărora se produc bunurile materiale, și din oamenii care pun în mișcare uneltele de producție și produc bunuri materiale datorită unei anumite experiențe și unei deprinderi de a munci. Forțele de producție sînt forțele cele mai mobile și mai revoluționare ale producției. STALIN, PROBL. EC. 63. II. 1. Energie existentă în natură. Oamenii sovietici ne învață că forțele naturii pot fi stăpînite și puse în slujba cauzei comunismului și a păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 343. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată singură de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea, în special acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz., învechit) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. III. Putere de constrîngere, violență. A întrebuința forța. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Cu forța =în mod forțat, cu sila. O astfel de soră ar fi trebuit... să fi rămas sau s-o fi luat pe Eleonora cu ea, chiar și cu forța. DUMITRIU, B. F. 115. Prin forța împrejurărilor = constrîns de motive obiective. ◊ (Caz de) forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda așa cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decît voința sa. Cămașă de forță v. cămașă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONTRADICȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Opoziție a celor două laturi contrarii (negativ și pozitiv, vechi și nou) existente în orice fenomen din natură, gîndire și societate, care sînt în același timp legate între ele și se întrepătrund, rezultatul apariției și învingerii acestei opoziții constituind motorul dezvoltării, al evoluției de la inferior la superior. Contradicția dintre tendința de lărgire nelimitată a producției și consumul limitat nu este unica contradicție a capitalismului, care în genere nu poate exista și nu se poate dezvolta fără contradicții. LENIN, O.III 39. Înrăutățirea situației materiale a maselor largi populare duce la intensificarea luptei lor împotriva scăderii nivelului de trai, împotriva politicii militariste, duce la ascuțirea contradicțiilor de clasă dintre burghezia imperialistă și oamenii muncii, la creșterea valului de greve în țările capitaliste. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 19. Contradicția de interese dintre oraș și sat, dintre industrie și agricultură se exprimă pe plan social prin contradicția de clasă dintre masele țărănimii și clasele exploatatoare – contradicție care nu poate fi rezolvată decît prin doborîrea exploatatorilor și eliberarea agriculturii din exploatarea capitalistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 2/2. Heraclit a arătat existența contradicțiilor în natură și în oarecare măsură chiar în istorie. CONSTANTINESCU, HERACLIT 7. Contradicții antagoniste = contradicții la baza cărora stă lupta- de neîmpăcat dintre vechi și nou și care nu se pot rezolva decît prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare, al transformării schimbărilor cantitative în schimbări calitative, Contradicțiile economice dintre oraș și sat în societatea capitalistă sînt contradicții antagoniste. ▭ Contradicții neantagoniste = contradicții îndărătul cărora nu stau clase vrăjmașe cu interese diametral opuse și a căror stingere se face prin dezvoltare lentă, fără a duce Ia conflicte antagoniste. În societatea socialistă contradicțiile dintre relațiile de producție și forțele de producție sînt contradicții neantagoniste. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... În aceste rînduri autorul intră în contradicție cu el însuși. 2. (Sens curent) Nepotrivire între idei sau fapte, contrazicere, Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Pronunțat: -ți-e.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ELECTRO- „electricitate, electrizare”. ◊ gr. elektron „ambră galbenă, chihlimbar” > fr. électro-, engl. id., germ. elektro- > rom. electro-. □ ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., producere de electricitate de către organismele vii; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., studiul formării și al efectelor ei în organismele vii; ~bioscopie (v. bio-, v. -scopie), s. f., metodă medicală de stabilire, cu ajutorul curentului electric, a prezenței sau absenței vieții; ~bronhogramă (v. bronho-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților de acțiune ai musculaturii netede bronhopulmonare; ~calorimetru (v. calori-, v. -metru1), s. n., calorimetru electric; ~cardiofonogramă (v. cardio-, v. fono-1, v. -gramă), s. f., fonocardiogramă*; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea unei electrocardiograme; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., înregistrare grafică a contracțiilor mușchiului cardiac și a biocurenților lui; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a activității electrice a mușchiului cardiac; ~cardioscop (v. cardio-, v. -scop), s. n., aparat care permite proiectarea pe un ecran a traseului electrocardiogramei; ~cardioscopie (v. cardio-, v. -scopie), s. f., examinare pe un ecran a curbelor electrice ale inimii proiectate de electrocardioscop; ~cerebelografie (v. cerebelo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare grafică a biocurenților cerebelului; ~cerebelogramă (v. cerebelo-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocerebelografie; ~chimograf (~kimograf) (v. chimo-1, v. -graf), s. n., aparat utilizat în electrochimografie; ~chimografie (~kimografie) (v. chimo-1, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare fotoelectrică a pulsațiilor inimii, bazată pe utilizarea razelor X; ~chimogramă (~kimogramă) (v. chimo-1, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a conturului inimii și a vaselor mari în activitate, cu ajutorul electrochimografului; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., chirurgie bazată pe utilizarea curenților electrici; ~cistomiografie (v. cisto-, v. mio-1, v. -grafie), s. f., înregistrare electrică a curenților de acțiune aparținînd mușchiului vezical; ~corticografie (v. cortico-, v. -grafie), s. f., tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, prin aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului; ~corticogramă (v. cortico-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocorticografie; ~cromatografie (v. cromato-, v. -grafie), s. f., metodă de separare a unui amestec de substanțe sub acțiunea unui cîmp electric; ~cultură (v. -cultură), s. f., utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor; ~dermatografie (v. dermato-, v. -grafie), s. f., metodă prin care se cercetează rezistență electrică a pielii; ~dermatometrie (v. dermato-, v. -metrie1), s. f., metodă de studiu și de determinare a conductivității electrice a pielii; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru1), s. n., aparat care servește la măsurarea intensității curentului; ~encefalograf (v. encefalo-, v -graf), s. n., aparat utilizat în electroencefalografie; ~encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s. f., tehnică de înregistrare grafică a activității bioelectrice a sistemului nervos central; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a activității electrice a creierului, realizată cu ajutorul electroencefalografului; ~fil (v. -fil1), adj., (despre o particulă) care prezintă afinitate pentru electroni; ~filie (v. -filie1), s. f., puterea electrofilă a unei particule; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază manifestările biocurenților care însoțesc procesele fiziologice; ~fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s. f., electrocardiografie fluoroscopică; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc; ~for (v. -for), s. n., aparat cu care se demonstrează apariția electricității prin influență electrostatică; ~foreză (v. -foreză), s. f., 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea cîmpului electric. 2. Migrație a particulelor coloidale aflate în suspensie în celula vie la catod, sub influența curentului electric; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., procedeu de obținere a fotografiilor, bazat pe efectul fotoelectric al lumini; ~fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s. f., tip de fototerapie, realizată prin metode electrice; ~gastrograf (v. gastro-, v. -graf), s. n., instrument electronic pentru înregistrarea electrogastrografiei; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., înregistrare a fenomenelor electrice care se produc la nivelul stomacului în timpul activităților secretorii și motorii; ~gastrogramă (v. gastro-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a fenomenelor electrice care însoțesc secreția și motilitatea gastrică; ~gen (v. -gen1), adj., care produce electricitate; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor și minereurilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tipografic bazat pe corodarea electrolitică; ~gravimetrie (v. gravi-, v. -metrie1), s. f., metodă de analiză cantitativă care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cîntărirea substanței depuse; ~hemostază (v. hemo-, v. -stază), s. f., obținere a hemostazei prin cauterizarea vasului care sîngerează cu cuterul electric; ~histerograf (v. histero-1, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează curenții electrici emiși de contracțiile uterine; ~histerogramă (v. histero-1, v. -gramă), s. f., curbă obținută la electrohisterograf; sin. electrometrogramă; ~lit (v. -lit2), s. m., compus chimic care se poate disocia în ioni sub influența curentului electric; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a unei substanțe chimice în stare de soluție cu ajutorul curentului electric; ~mecanoterapie (v. mecano-, v. -terapie), s. f., aplicare combinată a electricității și a mecanoterapiei în tratamentul bolnavilor; ~mer (v. -mer), s. m., compus chimic care prezintă fenomenul electromeriei; ~merie (v. -merie), s. f., izomerie prezentată de doi compuși chimici care diferă doar prin distribuția electronilor; ~metalurgie (v. -metal/o, v. -urgie), s. f., ramură a metalurgiei care folosește procedeele electrolitice sau electrotermice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ansamblu de metode de analiză chimică cantitativă, pentru măsurarea diferențelor de potențial; ~metrogramă (v. metro-1, v. -gramă), s. f., electrohisterogramă*; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric; ~miograf (v. mio-1, v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia; ~miografie (v. mio-1, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a contracțiilor mușchilor scheletici; ~miogramă (v. mio-1, v. -gramă), s. f., curbă reprezentînd curenții electrici generați de activitatea musculară; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală profundă, produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; ~nistagmografie (v. nistagmo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare a frecvenței și amplitudinii mișcărilor nistagmice; ~oculografie (v. oculo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a mișcărilor oculare prin utilizarea unor electrozi de contact; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiul efectelor patologice ale electricității industriale și atmosferice; ~pirexie (v. -pirexie), s. f., temperatură ridicată, realizată în organism cu ajutorul curenților electrici; ~plasmoliză (v. plasmo-, v. -liză), s. f., procedeu de degradare a protoplasmei celulare sub acțiunea unui curent electric, utilizat în vinificație și în industria zahărului; ~plastie (v. -plastie), s. f., reproducere în relief a unor obiecte prin depunerea electrolitică a unui strat de metal pe tiparul lor; ~pneumograf (v. pneumo-, v. -graf), s. n., pneumograf cu sistem de înregistrare electrică; ~radiolog (v. radio-, v. -log), s. m., specialist în electroradiologie; ~radiologie (v. radio-, v. -logie1), s. f., disciplină medicală cuprinzînd aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor; ~reoforeză (v. reo-, v. -foreză), s. f., variantă a tehnicii de electroforeză pe hîrtie; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se determină prezența și nivelul electricității statice într-un corp; ~scopie (v. -scopie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., analiza formei complexe a unei electroencefalograme, prin izolarea și înregistrarea sistemului de unde constituent; ~stenoliză (v. steno-, v. -liză), s. f., depozitarea de ioni sau de particule coloidale pe pereții interiori ai unui tub capilar, sub acțiunea cîmpului electric; ~stetograf (v. steto-, v. -graf), s. n., aparat electric care amplifică și înregistrează zgomotele respiratorii și cardiace ale toracelui; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte provocată de curentul electric; sin. electrotraumatism, electrocutare; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcări de orientare, de apropiere sau de îndepărtare, provocate plantelor și animalelor de curentul electric; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici asupra organismului; ~termie (v. -termie), s. f., știință care utilizează energia electromagnetică pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., procedeu tipografic de reproducere a gravurilor cu ajutorul electrolizei; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a țesuturilor organice cu ajutorul curenților electrici; ~tonic (v. -tonic), adj., referitor la modificările excitabilității unui țesut viu, produse de curentul electric care trece prin acesta.[1]
- În original, încadrare greșită la electrohisterograf s. m. — Ladislau Strifler
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
forță sf [At: URICARIUL XIV, 146/8 / V: (nrc) ~ție / Pl: ~țe / E: fr force, it forza] 1 Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor Si: putere fizică, tărie, vigoare. 2 (Lpl) Resurse fizice. 3 (Îs) Tur de ~ Acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 4 Ansamblul resurselor intelectuale și morale ale unui individ. 5 Energie (morală). 6 Capacitate de a realiza ceva. 7 (Îla) De ~ Foarte capabil. 8 (Fig) Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 9 Putere de acțiune pe care o conferă unui grup numărul membrilor săi, mijloacele materiale și organizarea sa. 10 (Csc; îs) -ța publică Ansamblul organismelor de menținere a ordinii publice. 11 (Mpl; îs ~ armată) Totalitatea unităților militare ale unui stat Si: armată. 12 (Îs) ~țe militare Subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. 13 (Îs) ~ vie Termen prin care se definește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 14 (Pan) Grup social care exercită o influență. 15 (Ecn; în terminologia marxistă; îs) ~ de muncă Totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului, pe care acesta le solicită atunci când îndeplinește o activitate socială utilă Si: capacitate de muncă. 16 (Pex; îas) Totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 17 (Ecn; în terminologia marxistă) ~țe de producție Mijloace de producție. 18 Putere de influență sau de acțiune. 19 (Îs) Idee ~ Idee pe care se bazează un raționament. 20 Grad de intensitate, de eficacitate. 21 (Îlav) În ~ Cu mare intensitate. 22 Energie existentă în natură. 23 (Fiz) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează. 24 (Fiz; spc) Acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp. 25 (Fiz) Mărime dirijată care reprezintă o forță (24). 26 (Fiz; înv) Energie. 27 (Fiz; îs) ~ motoare Energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. 28 (Mec; îs) ~ de tracțiune Forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 29 Putere de constrângere. 30 Violență. 31 (Îlav) Cu ~ța În mod forțat. 32 (Îlav) Prin ~ța împrejurărilor Constrâns de motive obiective. 33 (Îs) Caz de ~ majoră Eveniment imprevizibil care impune (împotriva voinței) un anumit tip de conduită sau de acțiune și care presupune exonerarea de obligații sau de răspundere. 34 (Îs) Lovitură de ~ Intervenție violentă. 35 (Îs) Probă de ~ Conflict în care voința de a triumfa asupra unui adversar este predominantă. 36 Autoritate. 37 (Jur; îs) ~ executorie Calitate a unui act juridic care îi permite, dacă este cazul, să recurgă la forța publică pentru executarea sa.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
băgare sf [At: BELDIMAN, N. R II, 199/1 / Pl: ~gări / E: băga] 1 Introducere a ceva sau a cuiva într-un spațiu mărginit, într-un recipient etc. și lăsare acolo Si: băgat1, vărâre. 2 (Îe) ~ a mâinii în foc pentru cineva Încredere deplină în cineva. 3 (Îe) ~ a mâinii în sânge Omorâre. 4 (Pop) Ascundere. 5 (Înv; îe) ~ a capului în foc pentru cineva Primejduirea vieții pentru cineva. 6 (Fam; îe) ~a în gură sau (pe) sub nas ori sub nări Mâncat1 (1). 7-8 (Îe) ~ în sau la urechi Ascultare (cu mare atenție). 9 (Fam; îe) ~ în sau la cap Pricepere a ceva. 10 (Îae) Ținere minte a ceva. 11 (Îe) ~ a ceva în capul cuiva Convingere că ceva nu este adevărat. 12 (Îae) Înțelegere a ceva. 13 (Îe) ~a minților în cap Cumințire. 14 (Fam; îe) ~în cap (sau în minte) Propunere a ceva. 15 (Fam; îe) ~ a nasului undeva sau în ori la ceva Amestecare în ceva care nu îl privește. 16 (Fam; îe) ~ pe mânecă Speriere de consecințele unei fapte săvârșite Si: sfeclire. 17 (Rar; îe) ~ a ceva în sau la buzunar Furt. 18 ~ a ceva în sau la buzunar ori în pungă Încasare a banilor câștigați la pariu. 19 (Pfm; pan; îe) ~ a cuiva la sau în buzunar Dovedire a superiorității asupra cuiva într-o discuție. 20 (Determinare să intre sau) intrare (prin convingere) ori folosind forța, undeva (în casă, în curte etc.) Si: aducere, băgat1, conducere, mânare. 21 (Fam; îe) ~ pe cineva sub covată sau sub masă îmbătare (la o petrecere) a cuiva mai puțin rezistent la băutură. 22 (Fam; îae) Depășire a cuiva la o întrecere Si: biruire, învingere. 23 (Îe) ~ a cuiva în sau la închisoare sau la temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros, la pârnaie Întemnițare. 24 (Fam; îe) ~ în cârd cu cineva Întovărășire cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: înhăitare. 25 (Pfm; îe) ~ a animalelor la sau în plug ori cârd cu cineva întovărășire cu cineva pentru lucrări agricole sau ale păstoritului. 26 (înv; îe) ~ a cuiva la mijloc Înconjurare. 27 (Fam; fig; îae) Punere a cuiva într-o situație dificilă Si: încolțire. 28 (Înv; îe) ~ pe cineva la mână Prindere. 29-30 (Îvr; îe) ~ a unei persoane în mâinile cuiva Lăsare la discreția sau în puterea cuiva. 31 (Psr; îe) ~a oilor în măsură Alegere a mieilor de la oi. 32 (Cpp „în” sau „la”) Intrare într-un loc (închis) pentru o durată mai mare sau mai mică. Si: ascundere, băgat1 (33), vârâre. 33 (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel; cpp „în”, „între”, „prinde”) Amestecare. 34 (Fam; îe) ~ în ochii cuiva îndrăzneală față de cineva. 35-36 (Îe) ~ în sufletul sau (pe) sub pielea cuva Insistență pe lângă cineva pentru (a-i câștiga încrederea sau) a-1 descoase. 37 (Fig; îe) ~ (de viu) în mormânt sau în groapă ori în pământ Sinucidere. 38 (Fig; îae) Omorâre. 39 (Trs; îe) ~ după masă Așezare a mesei pentru a mânca. 40 (Trs; îae) Așezare la masă a cuiva pentru a mânca. 41 (Fig; construit cu pp „în”, „la”, „între”) Aducere a ceva undeva Si: introducere. 42 (Îe) ~ de zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) Producere de discordie Si: învrăjbire. 43 (Fam; îe) ~ a unui fitil sau de fitile împotriva cuiva Calomniere. 44 (Înv; îe) ~ a ceva ca zălog Zălogire. 45 Angajare la cineva sau la ceva. 46 (Pfm; îe) ~ a actelor (de căsătorie) Depunere a actelor necesare pentru căsătoria civilă. 47 (Arg; îe) ~ a cuiva în fabrica de pumni Lovirea cuiva la bătaie. 48 (Trs; îe) ~ ca soldat (sau în soldăție, cătană ori în cătănie) Înrolare (în armată). 49 (Îe) ~ la stăpân Intrare în slujbă la cineva. 50 (Fig; îae) Obligativitate de a asculta voința altuia prin angajamentul făcut. 51 (Mol; Buc; pex) Luare a unei decizii hotărâtoare pentru toți Si: angajare, învoire. 52 Introducere într-un spațiu gol Si: trecere. 53 Împingere a cuiva într-o stare (mai proastă), îndemnându-l la ceva dăunător. 54 (Îe) ~în datorii împrumutare sau cheltuire de sume mari de bani. 55 (Îe) ~a cuiva în datorii Determinare a cuiva să facă datorii mari. 56 (Pop; îe) ~ a cuiva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea sau ~a bolii în oasele cuiva Îmbolnăvire a cuiva. 57 (Fig; îae) Determinare a cuiva să-și piardă cumpătul. 58 (Îe) ~ pe cineva în frică (sau în groază, în toate groazele, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) în răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i) ori ~a cuiva frica în oase Speriere foarte mare a cuiva Si: înfricare, înfricoșare, îngrozire. 59 (Fpp; îe) ~a cuiva în draci sau în toți dracii ori ~a de draci în cineva Enervare foarte mare. 60 (Îe) ~ de vină cuiva sau (rar) ~ în vină pe cineva Acuzare. 61-62 (Fam; îe) ~ pe cineva în viteză Silire a cuiva (să acționeze sau) să lucreze mai repede. 63 (Îe) ~în viteză Cuplare a roților automobilului la motor. 64 (Îae) Pornire a automobilului. 65 (Fig; îae) Grăbire a cuiva. 66 (Fig; îae) Grăbire a unei acțiuni. 67 (Îe) ~în seamă a cuiva Purtare curtenitoare cu cineva. 68 (Îae) Ascultare de cineva. 69 (Îae) Atenție mare la ceva. 70 (Înv) Socotire. 71 (Îe) ~ de seamă Atenție deosebită.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARGEȘ 1. Rîu, afl. stg. al Dunării, la Oltenița; 344 km. Izv. din culmea principală a M-ților Făgăraș prin doi afl. (Buda și Capra) și trece prin Curtea de Argeș și Pitești. În cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 16 hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 467 MW; în cadrul acestui ansamblu se remarcă barajul (166,6 lățime) și lacul de acumulare Vidraru (14 km lung.). În cursul inf., în aval de Mihăilești, s-au efectuat lucrări de amenajare complexă. Afl. pr.: Vîlsan, Rîul Doamnei, Dîmbovița, Sabar (pe stg.), Neajlov (pe dr.). Denumit în antichitate Ordessos. 2. Cetate atestată documentar în 1330, situată pe rîul Argeș, pe locul actualului oraș Curtea de Argeș. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinul superior al rîului cu același nume; 6.801 km2 (2,86 la sută din supr. țării); 681.735 loc. (1991), din care 43,3 la sută în mediul urban; densitate: 92,5 loc./km2. Reșed.: municipiul Pitești. Orașe: Cîmpulung, Colibași, Costești, Curtea de Argeș, Topoloveni. Comune: 93. Relief variat: în N o zonă muntoasă (versantul meridional al M-ților Făgăraș, masivele Frunți, Ghițu, Iezer-Păpușa și prelungirile M-ților Leaota și Piatra Craiului), în centru o reg. deluroasă, cunoscută sub numele de Muscelele Argeșului (Subcarpații Getici) formate dintr-o serie de dealuri înalte (Mățău, Ciocanu, Chicera ș.a.) – ce alternează cu depr. subcarpatice Cîmpulung, Brădetu, Arefu ș.a. și partea de E a Pod. Getic (platformele A., Cîndești și Cotmeana cu alt. de 400-600 m), iar în S o zonă de cîmpie (Cîmpia Înaltă a Piteștiului și Cîmpia Găvanu-Burdea). Climă temperat-continentală cu temp. medii anuale ce prezintă diferențieri altitudinale (-2 °C pe crestele M-ților Făgăraș, 6 °C în zona deluroasă și de podiș și 10 °C în cîmpie). Precipitații medii anuale variabile în funcție de alt. (600 mm în cîmpie, 700-800 mm în reg. deluroasă și de podiș și peste 1.400 mm în zona montană). Vînturi dominante dinspre NV și NE. Rețeaua hidrografică este reprezentată în principal de cursul superior al A, care colectează majoritatea rîurilor de pe terit. jud. A. (Vîlsan, Rîul Doamnei, Rîncăciov, Bascov, Glimbocel ș.a.), iar pe cursul superior al Argeșului s-a amenajat un sistem de lacuri de acumulare (cel mai mare fiind Vidraru) pentru valorificarea potențialului hidroenergetic. Resurse naturale: țiței (Moșoaia, Leordeni, Vedea, Miroși, Merișani, Bogați etc.), lignit (Poienarii de Muscel, Berevoiești, Jugur, Godeni, Boteni, Schitu Goești), sare (Slătioarele), calcare ornamentale (Albeștii de Muscel), calcare pentru ciment (Mateiaș, Dragoslavele), argile (Budeasa, Cîmpulung, Leordeni), gips (Stănești, Corbșori, Oești), ape minerale clorurate, slab iodurate, sulfuroase etc. (Brădetu, Bughea de Sus ș.a.), păduri. Economia. Pr. produse ins. realizate în jud. A. sînt: energie electrică (termocentralele Pitești, Schitu Golești și salba celor 16 hidrocentrale de pe rîul Argeș; Cumpănița, Arefu-Căpățîneni, Oești, Albești, Cerbureni, Valea Iașului, Curtea de Argeș ș.a.), autoturisme de oraș – „Dacia” Colibași) și de teren – „ARO” (Cîmpulung), motoare electrice și produse petrochimice (Pitești), mat. de constr. (Pitești, Cîmpulung, Costești, Valea Mare-Pravăț), stofe și conf. (Pitești, Curtea de Argeș), încălț. (Pitești), mobilă, parchete, cherestea (Pitești, Stîlpeni, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Rucăr), tananți (Pitești), articole de porțelan și electrotehnice (Curtea de Argeș), produse alim. diverse (Pitești, Curtea de Argeș, Băiculești, Topoloveni, Ștefănești, Costești). Agricultura are o structură variată. În 1989, în structura culturilor de cîmp predominau supr. cultivate cu porumb (54.583 ha), urmate de cele de grîu și secară (41.765 ha), plante de nutreț (35.746 ha), plante uleioase, orz și orzoaică, cartofi, legume etc. Pomicultură (predominant meri și pruni); viticultură (podgoriile Ștefănești și Leordeni sprecializate în producția de struguri pentru vinuri albe). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 348,5 mii capete ovine, 178,9 mii capete bovine, 222 mii capete porcine, 2.921 mii capete păsări; apicultură. Căi de comunicație (1990): 225 km căi ferate și 2.660 km drumuri publice, dintre care 555 km modernizate. În cadrul traficului rutier o însemnătate deosebită o au șoseaua transfăgărășană și autostrada Pitești-București. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 482 școli generale, 33 licee, un institut de învățămînt superior (Pitești), un teatru de stat (Pitești), 189 cinematografe, muzee, case memoriale (ale poetului George Topîrceanu la Nămești, compozitorului George Ștefănescu la Căpățîneni și dramaturgului Tudor Mușatescu la Cîmpulung), 823 biblioteci etc. Turism. Prin peisajul variat (vf. semețe ale M-ților Făgăraș, peștera și cheile Dîmbovicioarei, lacurile glaciare, lacul de acumulare Vidraru etc.), cu frecvente specii rare de floră și faună, declarate monumente ale naturii (floarea de colți, garofița Pietrii Craiului, capra neagră, zăganul etc.), prin vestigii istorice (cetatea Poienari) și monumentele arhitectonice (bisericile din Pitești, Cîmpulung și Curtea de Argeș, culele de la Retevoiești și Țițești, conacul din Golești, mănăstirea Negru-Vodă din Cîmpulung), prin rezervațiile paleontologice (Suslănești) și geologice (Albești), prin originalitatea și varietatea elementelor folclorice și etnografice, prin baza materială diversă (hoteluri, moteluri, cabane etc.), jud. A. se înscrie printre jud. țării cu un ridicat potențial turistic. Indicativ auto: AG.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VESTI, vestesc, vb. IV. I. Tranz. (Complementul indică faptul anunțat sau persoana căreia i se anunță) A face cunoscut un fapt, a comunica. [Călăreții] vesteau căderea Tomșei. SADOVEANU, O. VII 147. Nadina, vestită dinainte, îl aștepta. REBREANU, R. I 258. În depărtare abia s-aud cocoșii vestind miezul nopții. DELAVRANCEA, T. 87. ◊ (Faptul anunțat se indică printr-o completivă indirectă sau un complement indirect) Pe țărani îi vestise cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte. REBREANU, R. I 170. Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de ghid să se însoare. BASSARABESCU, S. N. 14. Să-mi scriu o scrisoare nouă; S-o trimit la maică-mea S-o vestesc de starea mea. SEVASTOS, C. 308. ◊ (Persoana anunțată se indică printr-un complement indirect, de obicei la dativ) Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara. IOSIF, P. 13. Peste o giumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. ALECSANDRI, O. P. 258. Vestește cătră toți că o să merg și eu. GORJAN, H. I 7. ◊ Absol. Cînd văzură ei una ca aceasta... fuga la boieri de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. ◊ Refl. pas. Îndată vestindu-se fapta, a venit maica acelui flăcău plutaș, una Anița. SADOVEANU, O. VIII 247. ◊ Refl. impers. Se vestise la mare depărtare că nohaii au trecut Nistrul după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Ce-ar zice Roma-ntreagă, cînd s-ar vesti prin ea Că o copilă, sclavă, ocupă mintea mea? ALECSANDRI, T. II 208. ◊ Intranz. Aleargă și vestește împăratului despre cele întîmplate. CREANGĂ, O. A. 254. 2. A anunța fapte care urmează să se producă; a da de veste. Un cîine se însărcină să-mi vestească sosirea sculîndu-se iute de unde stătea. HOGAȘ, M. N. 65. Copoii vestesc apropierea vinețiului. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A anunța cuiva sosirea unui vizitator. Într-o zi, aflîndu-mă singură acasă, îmi vestiră pe doamna Olga. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ A înlesni o previziune; a face să se prevadă; a prevesti. Adierile tot mai tari și mai răcoroase ale vîntului vesteau ploaia. SADOVEANU, O. IV 222. Dimineața de vineri vestea o zi bună. REBREANU, R. I 175. Iaca și soarele răsare, vestind o zi frumoasă. CREANGĂ, O. A. 94. ◊ Refl. S-a vestit multă vreme ploaia, dar norii s-au dus. DUMITRIU, N. 176. Soarele se ridicase din ceață și ziua părea a se vesti frumoasă. SADOVEANU, N. F. 99. ♦ A prezice, a prevesti, a proroci. Bătrînii... Trăgeau cu sorții noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. ALECSANDRI, P. I 21. Cum îmi bate inima! Parcă-mi vestește ceva. id. T. 133. Plopule, de ce jelești? Au vro pacoste cobești Ori de moarte mă vestești? TEODORESCU, P. P. 354. II. Refl. 1. A-și face cunoscută și simțită existența sau prezența, a-și afirma prezența. De departe se vestea uruitul motoarelor. DUMITRIU, V. L. 111. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, A. R. 5. Florile se vesteau numai prin parfumul lor. NEGRUZZI, S. I 236. Moartea, cu-a sa cruzime se arată, se vestește în fața bietului bolnav. CONACHI, P. 83. 2. (Învechit) A se afirma prin calități deosebite; a deveni vestit, cunoscut. [Sinan-pașa] ajunse de trei ori mare vizir, vestindu-se mai presus de toți căpitanii turci în toate războaiele ce purtă. BĂLCESCU, O. II 79. [Cîrpaciul] s-a vestit dibaci. PANN, P. V. I 50. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. Te vestesc de cel mai nerecunoscător din lume, de om prost și de nimic. GORJAN, H. IV 94.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MEȘTERÍ vb. IV. I. (Popular și familiar) 1. Intranz. A exercita o meserie, o profesiune, a avea o ocupație ; a profesa. Cf. ANON. CAR., POLIZU, DDRF. 2. Tranz. (Complementul indică obiecte, bunuri materiale etc.) A face, a executa, a realiza, (rar) a meșterui (1); a prelucra. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V. Ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare de bumbac pentru sprincene? . . . Ian vezi cum mi le-ai meșterit. ALECSANDRI, T. 412. Dan meșterea cu briceagul un cărucior pentru fetiță. VLAHUȚĂ, D. 300, cf. PAMFILE, J. III, 91. Ți-au dat în mînă aur și argint. . . ca să le meșterești și să le gravezi. SADOVEANU, O. L. 48. Trigloaia meșterise bine borșul și-l iuțise cu ardei. id. M. C. 48, cf. id. E. 90. Mihai a scos scîndurile din pod și a meșterit două lăzi mari. T. POPOVICI, SE. 17. Îi făcu semn să se așeze pe lădoi, după masa groasă de paltin, meșterită de Ion. V. ROM. septembrie 1960, 26. Doauă meșt'eri meșt'eresc Cuie dalbe d'e oțel. ALEXICI, L. P. 160, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Fig. Ce meșter te-a meșterit. . . Așa-naltă și subțire, La buze făcută bine? MAT. FOLK. ♦ (Neobișnuit; complementul indică un dans) A executa. Îmi vine să-i meșteresc un ștaier . . . (joacă). ALECSANDRI, T. 433. ♦ I n t r a n z. și t r a n z. A munci, a lucra (cu pricepere) pentru a realiza ceva. Creangă meșterea la abecedarele și la poveștile sale suit în crivat. CĂLINESCU, I. C. 212. O praștie La care meșterisem multă vreme. NEBIUC, C. P. 80. Meșterea tot ce era de meșterit în jurul casei lor. CAMIL PETRESCU ,O. I, 149. Strungarul de cuvinte . . . Stă și meșterește Și se gîndește. DEȘLIU, G. 30. Au aflat pe tîlhariu meșterind acolo și l-au întrebat, ce face? El i-au răspuns că vrea să facă o mănăstire. SBIERA, P. 259. 3. T r a n z. A pune la punct, a aranja, a potrivi; a repara. Își numără cartușele, le țăcănește capsa . . . Toată vremea cît meșterește armele se uită dușmănos. PAS, L. I, 96. Înconjurat de cîțiva curioși, șoferul tractorului meșterea ceva la cureaua de la ventilator. GALAN, N. I, 20. Întinse hățurile lui Mitu și el coborî, prefăcîndu-se că meșterește ceva la un ham. MIHALE, O. 285. Bou din brazdî. . . ni rupi capîtu la șarabanî . . . Di nevoie m-am înghizduit di-am meșterit-o. GRAIUL, I, 546. (Ironic) Începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sîrmă îndoită. CĂLINESCU, E. O. II, 187. ◊ I n t r a n z. (Urinat de determinări introduse prin prep. „la”) Petrișor, care intrase din stînga cu un flaut în mînă, se strînge pe banca dinspre ulicioară și meșterește la flaut. DAVIDOGLU, M. 46. Rîndui piesele, punîndu-le la îndemîna lui Zamfir care meșterea la motor. V. ROM. iulie 1954, 159. ♦ F i g. A pune la cale; a întreprinde, a acționa. (A b s o l.) Pricep acuma vrednica-ți chemare! Nimic nu poți să nimicești în mare, De-aceea-ncepi să meșterești în mic. GORUN, F. 57. II. Tranz. F i g. (Regional) A ocărî (Secășeni-Oravița). ALR II/29. – Prez. ind.: meșteresc. – V. meșter.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUGE, sug, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre copii și despre puii mamiferelor) A trage cu gura sau cu botul laptele din sîn, din țîță. Mulgeți numai cît ne trebuie... și lăsați mieii să sugă. GALACTION, O. I 66. Radă, fă, s-alergi degrabă Că-n șopron vițelul suge. COȘBUC, P. I 95. N-am perit cînd am supt țiță, Dar acum că am drăguță. HODOȘ, P. P. 110. ◊ Fig. Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sînge cu lapte, Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! ALECSANDRI, P. A. 47. ◊ Expr. A suge (ceva) împreună (sau o dată cu) laptele mamei = a dobîndi (o deprindere) din cea mai fragedă copilărie. A suge la două oi v. oaie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgîrcit. 2. A sorbi, a absorbi (un lichid, un suc, o esență). Albina dacă suge nectarul din potire Și dacă sparg sobolii sub scoarță drumuri oarbe, E pentru a răspunde îndemnului... DEȘLIU, G. 51. Împărăteasa... atinse cu buza ei seacă lacrima cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. ◊ Fig. Motorul supsese cu lăcomie pînă și ultima picătură de motorină. MIHALE, O. 93. Îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă Și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug. EMINESCU, O. I 59. ◊ (Complementul indică obiectul care conține sucul) O bătu gîndurile să sugă acel os, ca să știe și ea gustul bucatelor. ISPIRESCU, L. 381. (Fig.) Suge cu sete o țigară. STANCU, D. 246. (Intranz.) Prezidentul supse zdravăn din țigară și-i răspunse plictisit. VORNIC, P. 142. Buzele late ale lui Ahile începură să tremure nervos pe cînd sugeau cu lăcomie dintr-o țigară turcească. BART, E. 342. ♦ A frămînta în gură (amestecînd cu salivă) pentru a dizolva și a mînca. După aceea se așeză să aștepte, sugînd bucata de zahăr, fără grabă. C. PETRESCU, C. V. 130. ♦ (Despre lichide) A absorbi, a trage la adînc. Apoi [valul] te suge în adîncuri de ți se urcă inima în gît. DUMITRIU, P. F. 21. ♦ A aspira. [Scorpia] tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa și pe bietul George. ISPIRESCU, L. 138. 3. A goli conținutul unui vas, a bea (în special o băutură alcoolică). Era un bețiv fără pereche, în stare să sugă o vadră de spirt fără măcar să clipească. REBREANU, I. 34. Setilă dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Apostolul sugînd un pahar, strigă că încă de la nunta din Cana nu băuse așa vin minunat. NEGRUZZI, S. I 82. ♦ A avea obiceiul să bea, a fi bețiv. Finul nu s-a dat în laturi, căci să sugă-i cam plăcea. La TDRG. 4. (Subiectul este un corp poros) A absorbi lichide. Buretele suge apa. ◊ (Subiectul devine instrumentul acțiunii) S-a încovoiat înspăimîntat... fără nevoia de a mai suge cu tamponul semnătura. SAHIA, N. 72. 5. Fig. A stoarce (de avere, de putere, de vlagă); a slei. Domnii Fanarului sugeau poporul, ca să se îmbogățească în scurtă vreme. La CADE. ◊ Expr. A suge (pe cineva) pînă la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sîngele cuiva (sau din cineva) = a chinui, a oprima, a asupri; a exploata. Uite că ciocoiu moare! – Las’ să moară ca un cîine, C-a supt sîngele din mine. ANT. LIT. POP. I 70. A suge mîzga din cineva v. mîzgă. ♦ Refl. (Despre ființe) A slăbi foarte mult, a fi tras la față. – Forme gramaticale: perf. s. supsei, part. supt.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
băga [At: COD. VOR2. 21v/6 / Pzi: bag / E: ns cf ngr βάζω) (vz βάλλω) „a pune”] 1 vt (Cpp „în”; d. obiecte, mai rar despre oameni, ființe sau părți ale lor) A face să intre (ceva sau) cineva într-un spațiu mărginit, într-un recipient etc. și a-l lăsa acolo Si: a introduce, a vârî. 2 vt (Îe) A(-și) ~ (pentru cineva) mâna în foc A nu avea nici cea mai mică îndoială despre cinstea cuiva Si: a garanta. 3 vt (Înv; îe) A(-și) ~ mâna în sânge A omorî. 4 vt (Pop) A ascunde. 5 vt (Înv; îe) A(-și) ~ capul în foc (sau pentru cineva) A-și pune viața în primejdie (pentru cineva). 6 vt (Fam; îe) A ~ în gură sau (pe) sub nas, rar, sub nări A mânca. 7 vt (Îvp; îe) A ~ în (sau la) urechi A asculta (cu mare atenție). 8 vt (Fam; îe) A ~ în (sau la) cap A ține minte un lucru Si: a pricepe. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva) în cap (ceva) A face (pe cineva) să creadă ceva ce nu este adevărat. 10 vt (Îae) A face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc. 11 vt (Fam; îe) A(-și) ~ mințile în cap A se cuminți. 12 vt (Fam; îe) A(-și) ~ în cap (sau în minte) A-și propune. 13 vt (Fam; îe) A(-și) ~ nasul (undeva) sau în (ori la) ceva A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 14 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria (de consecințele unei fapte săvârșite) Si: a o sfecli. 15 vt (Rar; îe) A ~ (ceva) în (sau la) buzunar A fura. 16 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) buzunar (sau în pungă) A încasa banii câștigați de la cineva la un rămășag. 17 vt (Pfm; pan; îe) A ~ pe cineva în (sau la) buzunar A-și dovedi superioritatea cuiva într-o discuție. 18 vt (D. oameni sau d. animale) (A face să intre sau) a intra (prin convingere sau folosind forța) undeva (în casă, în curte etc.) Si: a aduce, a conduce, a mâna. 19 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) sub covată (sau masă) A îmbăta pe cineva mai puțin rezistent la o petrecere sau la băutură. 20 vt (Fam; îae) A lăsa în urmă într-o întrecere Si: a birui, a învinge. 21 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) închisoare (sau la) temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros A întemnița. 22 vr (Fam; îe) A se ~ în cârd cu (cineva) A se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: a se înhăita. 23 vt (Pfm; îe) A ~ (animalele) la (sau în) plug (sau în cârd) cu cineva A se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului). 24 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mijloc A înconjura. 25 vt (Fam; fig; îae) A pune pe cineva într-o situație dificilă Si: a încolți. 26 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mână A prinde. 27 vt (Îvr; îe) A ~ (pe cineva) în mâinile cuiva A lăsa pe cineva la discreția sau în puterea cuiva. 28 vt (Psr; îe) A ~ oile în lapte A înțărca mieii. 29 vt (Înv; îe) A ~ oile în măsură A alege mieii de la oi. 30 vr (Cpp „în” sau „la”) A intra într-un loc (închis) pentru o durată mai mare sau mai mică de timp Si: a se vârî, a se ascunde. 31 vr (Pop; cpp „până la”) A intra în treacăt (la cineva). 32 vr (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel; construit cu pp „în”, „între” sau „printre”) A se amesteca. 33 vr (Fam; îe) A se ~ în ochii cuiva A fi îndrăzneț cu cineva. 34 vr (Îe) A se ~ în sufletul sau (pe) sub pielea cuiva A se face, cu insistență, observat de cineva (pentru a-i câștiga încrederea sau a-l descoase). 35-36 vtr (Fig; îe) A (se) ~ (de viu) în mormânt sau în groapă, (pex) în pământ A (se) omorî cu zile. 37-38 vtr (Trs; îe) A (se) ~ după masă A (se) așeza la masă pentru a mânca. 39 vt (Fig; construit, de obicei, cu pp „în”, „la”, „între”) A aduce (ceva) undeva Si: a introduce. 40 vt (Îe) A ~ zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) A produce discordie (între oameni) Si: a învrăjbi. 41 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau Utile) (împotriva cuiva) A calomnia. 42 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) zălog A zălogi. 43-44 vtr (D. oameni) A (se) angaja. 45 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în pâine A da (cuiva) o slujbă. 46 vt (Fam; îe) A ~ actele (de căsătorie) A depune actele necesare pentru căsătorie civilă. 47 vt (Arg; îe) A~ (pe cineva) în fabrica de pumni A lua la bătaie (pe cineva). 48 vr (Trs; îe) A se ~soldat (sau în soldăție, cătană ori în cătănie) A intra în armată. 49 vr (Îe) A se ~ la stăpân A intra slugă la cineva. 50 vr (Fig; îae) A fi obligat să asculți de voința altuia prin angajamentul făcut. 51 vr (Mold; Buc; pex) A lua o decizie hotărâtoare pentru toți Si: a se angaja, a se învoi. 52 vt A introduce printr-un spațiu gol Si: a trece. 53 vt A împinge pe cineva (într-o stare oarecare, de obicei mai proastă) îndemnându-l la ceva. 54-55 vtr (Îe) A (se) ~ în datorii A(-l) face (să facă) datorii. 56 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea ori a-i ~ cuiva boala în oase A îmbolnăvi pe cineva. 57 vt (Fig; îae) A face pe cineva să-și piardă cumpătul. 58 vt (Îe) A ~ pe cineva în frică (sau în groază, pop în toate grozile, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) în răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i), ori a-i ~ (cuiva) frica în oase A speria rău (pe cineva) Si: a îngrozi, a înfricoșa, (pop) a înfrica. 59 vt (Fpp; îe) A ~ pe cineva în draci (sau în toți dracii) sau a ~ draci în cineva A enerva (foarte rău). 60 vt (Îe) A ~ (cuiva) vină sau (rar) A ~ (pe cineva) în vină A acuza. 61 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva în viteză A sili pe cineva să acționeze sau să lucreze mai repede, cu promptitudine. 62 vt (D. mașini; îe) A ~ în viteză A cupla roțile la motor. 63 vt (Îae) A porni. 64-65 vtr (Fig; îae) A (se) grăbi. 66 vt (Îe) A ~ în (sau la) seamă (ceva sau pe cineva) A da (deosebită) atenție (la ceva sau cuiva). 67 vt (Îe) A ~ în seamă pe cineva A fi curtenitor (cu cineva). 68 vt (Îae) A asculta de cineva. 69 vt (Înv) A ~ a seamă pe cineva A da atenție cuiva. 70 vi (Îe) A ~ seamă la ceva A fi atent la ceva Si: a observa. 71 vi (Înv; îae) A socoti. 72 vi (Îe) A ~ de seamă A avea grijă (de ceva). 73-74 vi (Îlav) (După) cum bag de seamă (După cum) mi se pare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NEW YORK [nju: jork] 1. Oraș în NE S.U.A. (în statele New York și New Jersey), situat pe țărmul Oc. Atlantic, la gura de vărsare a fl. Hudson, extins atât pe continent, cât și pe insulele Long Island și Staten Island; 7,4 mil. loc. (1996). Orașu propriu-zis cuprinde cartierele Manhattan, Bronx, Queens, Brooklyn, Richmond, Harlem. Important nod de comunicații. Metrou. Aeroporturi („J.F. Kennedy”, „La Guardia”, „Newark”). Unul dintre cele mai mari complexe portuare ale lumii (10,2 mii km2) și una dintre cele mai mari conurbații mondiale (peste 17,9 mil. loc.). Cel mai mare centru financiar („Wall-Street”), bancar, bursier și comercial al țării. Important centru industrial: constr. navale, aeronautice, de rachete, automobile, mașini-unelte, utilaje, motoare, aparataj electrotehnic; mari uzine metalurgice, chimice și de prelucr. a petrolului. Ind. poligrafică, textilă, de confecții, a pielăriei, alim. Centru cultural cu numeroase instituții de învățământ superior („Columbia”, „CUNY”/City University of New York), operă („Metropolitan Opera”), muzee („Metropolitan”, „Guggenheim”, Muzeul de artă modernă, „Whitney”), săli muzicale (Carnegie Hall), edificii monumentale („World Trade Center”, 1974, cu 110 etaje și 411 m înălțime, „Empire State Building” cu 102 de etaje, înalt de 449 m – inclusiv antena TV -, „Statuia Libertății” de pe Liberty Island, 93 m înălțime, realizată în 1874-1886 de sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi, simbol al orașului, „Madison Square Garden”, „Rockfeller Center”, 1926, podul Brooklyn, construit în 1883, Lincoln Center, inaugurat în 1969, Primăria municipală 1812, restaurată în 1956). Alte monumente: capela St. Paul (1764-1766), catedrala romano-catolică St. Patrick (1858, unul dintre cele mai celebre monumente neogotice), biserica Trinității (1846-1847), biserica protestantă St. Thomas (1961). Central Park (340 ha). Întemeiat în 1626 de olandezul Peter Minuit, sub numele de New Amsterdam/Noul Amsterdam, a fost capitala coloniei Noua Olandă. Cucerit de englezi (aug. 1664), care-i schimbă numele în N.Y., în onoarea ducelui de York, viitorul rege Iacob II. Între 1785 și 1790 a fost capitala S.U.A. Aici își are sediul O.N.U. (din 1946). 2. Stat în NE S.U.A.; 137,3 mii km2; 18,2 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Albany. Expl. de petrol, min. de fier, zinc, plumb, sare, gips. Ind. electrotehnică, conf., poligrafică, siderurgică, chimică, a cimentului, textilă și alim. Creșterea intensivă a animalelor. Cartodi și cereale. Legumicultură. Pomicultură și viticultură.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RAPÓRT (< fr.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Relație: proporție, măsură comună. R. de forțe = stadiul atins de confruntarea unor forțe social-democratice, militare, opuse, ponderea fiecăreia dintre aceste forțe în determinarea unui deznodământ, tendința evoluției acestei confruntări. Analiza r. de f. pe plan mondial are un rol deosebit în stabilirea liniei politice a unui stat. ◊ Loc. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport) = din acest punct de vedere. 2. R. juridic = relația socială reglementată de o normă juridică și care, în consecință, produce efecte juridice (ex. r. juridic de muncă, r. de vânzare-cumpărare). 3. (Dr.) R. succesoral = întoarcerea în patrimoniul succesoral al bunurilor dobândite pe cale de donație, de la cel care lasă moștenirea, către descendenți și soțul supraviețuitor, care vin împreună la moștenire. 4. (MAT.) Simbol care indică operația de împărțire a două numere, polinoame etc. ♦ Număr care pune în evidență rezultatul comparării a două mărimi sau care indică de câte ori a doua mărime se cuprinde în prima. ◊ (EC.) R. de schimb = (în comerțul exterior) relația dintre prețurile de export și cele din import; respectiv puterea de cumpărare în comerțul exterior al unei țări. Se calculează ca indice prin împărțirea indicelui de export la indicele prețurilor de import. ◊ (TEHN.) R. de compresiune = r. dintre volumul maxim al cilindrului unei mașini, corespunzător poziției pistonului la punctul mort exterior (depărtat) și volumul lui minim, corespunzător poziției pistonului la punctul interior (apropiat). R. de mase = r. dintre masa unei rachete înainte de decolare și masa acesteia după încetarea definitivă a funcționării motorului. R. de transformare = a) (TEHN.) r. dintre viteza unui element condus și viteza elementului conducător al unui mecanism (reductor, schimbător de viteză, transmisiune cu curea etc.); se numește r. de multiplicare când are valoarea supraunitară și r. de demultiplicare, când are valoarea subunitară; b) (ELT.) r. dintre valoarea efectivă (eficace) a tensiunii la bornele înfășurării primare a unui transformator electric și valoarea efectivă a tensiunii la bornele înfășurării secundare a transformatorului în condiții de funcționare date. La transformatoarele monofazate, r. de t. este apropiat în condiții obișnuite de funcționare, de r. dintre numerele de spirale ale celor două înfășurări. II. 1. Informare scrisă sau verbală făcută de către o persoană sau de către un colectiv în fața unei adunări sau a unei autorități asupra unei activități, a unor fapte etc. 2. (Dr.) Înscris care cuprinde punctul de vedere al unei comisii a parlamentului asupra unui proiect de lege sau a unei probleme care i-a fost trimisă spre studiere. 3. (MILIT.) Scurtă prezentare a situației unei subunități sau a unei unități făcută de un subaltern către comandant. III. Câștig. ◊ Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil care, prin închiriere, aduce venit proprietarului.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km2; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu bățul, cu biciul etc. Erau zdrențuiți de bătăi, unii cu vînătăi. DUMITRIU, B. F. 154. Desigur, numai din pricina firii lui pe dos i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decît bătaia de deunăzi. CARAGIALE, O. I 326. Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = lovituri date la palmă ca pedeapsă (în școala din regimul burghezo-moșieresc). Bătaie de moarte (sau bătaie soră cu moartea sau un pui de bătaie) = bătaie strașnică. Argatului îi făgădui o sfîntă de bătaie soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 153. Doamne Negru-vodă, Nu pot, vai de mine, Io să merg cu tine... Stăpînul m-o bate Bătaie de moarte. TEODORESCU, P. P. 461. Bătaie cu (sau de) flori = serbare organizată în trecut, primăvara, la care participanții își aruncau flori unii altora. Cupeul lui era cel mai gătit cînd se dădeau la șosea bătăile de flori. PAS, Z. I 225. ◊ Expr. A da (sau a trage cuiva) o bătaie sau a lua (pe cineva) la bătaie = a bate. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. A se lua la bătaie = a se încăiera, a se bate. A mînca (o) bătaie = a primi bătaie (de la cineva). A stinge (sau a snopi, a prăpădi, a zvînta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) zdravăn. L-au prăpădit în bătăi pe pădurar. SADOVEANU, N. F. 72. A da bătaie = a face (ceva) foarte repede, a zori, a grăbi. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap = frămîntare a minții, încordare; p. ext. trudă, muncă, osteneală. Hm! cîtă bătaie de cap ca să te ia vizitiu! PAS, L. I 93. Făcu ce făcu și-l puse și pe dînsul la bună rînduială, ca și pe ceilalți doi, dar cu mai mare bătaie de cap. ISPIRESCU, L. 201. Bătaia de cap a tuturor era să-l scape pe gardian. VLAHUȚĂ, O. A. 161. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; faptă urîtă. Pentru asemenea bătaie de joc vei fi eliminat din școală. SADOVEANU, N. F. 145. A lua în bătaie de joc = a lua în batjocură, în rîs. Cine te-a pus la cale să mă iei, tocmai pe mine, în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. Cal de bătaie v. cal. 2. Bătălie, luptă; război. V. atac, harță. Alb-împărat vesti pe cei doi gineri să vie cu oștile lor în ajutor, strînse și oastea lui și porniră la bătaie. VISSARION, B. 40. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Ferentarul ager și cu lungă chică Intră în bătaie fără nici o frică. BOLINTINEANU, O. 15. ♦ (Învechit) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștii. BĂLCESCU, O. II 113. 3. (în expr.) A pune la bătaie (o sumă de bani, o cantitate de alimente, de băutură etc.) = a oferi (o sumă de bani, o cantitate de alimente sau de băutură etc.) spre a fi cheltuită sau consumată de către alții. Se propti cu mîinile în masă, trufaș, căci se știa cu zece lei, din care puse jumătate la bătaie. PAS, L. I 11 II. 1. Lovire, de obicei repetată, a unui obiect de (sau cu) altul; izbire, izbitură. Bătaia ciocanului. ◊ Bătaia porumbului (sau păpușoiului) = desfacere a boabelor de porumb de pe cocean, prin lovirea repetată a acestuia cu un băț. Mă apuc și dau porumbul jos din pod și pune-l, nene, La bătaie. PREDA, Î. 79. Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. Deși vorbi aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor, zdruncinînd liniștea pădurii ca o bătaie grea de aripă. REBREANU, N. 68. O bătaie de aripi turbură deodată liniștea nopții și un glas de cocoș răsună limpede. SANDU-ALDEA, U. P. 173. ◊ Expr. A fi la bătaie = (în jocul cu mingea, despre una dintre cele două echipe) a fi la conducerea jocului, cînd jucătorii echipei trebuie să lovească mingea cu bastonul și apoi să parcurgă cele două culoare (de ducere și întoarcere), apărîndu-se de loviturile jucătorilor echipei adverse. ♦ (Concretizat; în opoziție cu urzeală) Bătătură, băteală. Îndesește bătaia și își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47.. ♦ Scornirea peștelui și a vînatului; hăituiala, goană. Bătăiași, pe fugă-ndatăî Vîntul bate de minune, Luați bătaia sus, din piscuri! La ODOBESCU, S. III 88.2. Ciocănire, lovire, pocănire (în ușă, în fereastră etc.). Cine bate la fereastră, Nevastă, nevastă?... – Omule pisica noastră... – Nu-i bătaie pisicească... Ci-i bătaie ciocoiască. TEODORESCU, P. P. 340. ♦ Zvîcnire, palpitație puternică a inimii, a pulsului, p. ext. a pieptului (datorită unei emoții etc.). Recunoșteam în mine, după bătaia inimii, senzația fericită pe care am încercat-o totdeauna la malul acelei ape de munte. SADOVEANU, N. F. 26. În curind tăcerea se făcu așa de adîncă, încît își auzeau bătăile inimii. BUJOR, S. 36. Cînd pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri. EMINESCU, O. I 82. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. Nu izbuti decît să audă bătaia pendulei. DUMITRIU, B. F. 47. De peste arături bătăile tractoarelor, mînate de tractoriștii din al doilea schimb, se auzeau limpezi și puternice. MIHALE, O. 488. Bătaia cea rară-n ceasornic Acum a-ncetat. COȘBUC, P. I 289. 4. Distanță (adesea luată ca unitate de măsură) pînă la care ajunge un proiectil, o săgeată etc.; curba descrisă de un proiectil; p. ext. distanță pînă la care poate ajunge vederea cuiva, rază vizuală. Ajunse la o bătaie bună de săgeată. SADOVEANU, N. F. 80. Tîrgu-Neamțu se afla aproape, la o bătaie de săgeată pe drum drept. SADOVEANU, F. J. 531. Făcind cotul scării, îi ies în bătaia ochilor. CARAGIALE, N. S. 39. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor). Mai faci un pas și intri în bătaia puștii. GALAN, Z. R. 226. 5. (În legătură mai ales cu anumite fenomene naturale, ale căror denumiri determină de obicei cuvîntul) a) Suflare (a vîntului), adiere. Gheorghe Dima a întins așadar pielea iepurelui pe două brațe de stuh și a așezat-o în bătaia vîntului să se usuce mai repede. GALAN, Z. R. 51. Grîul în floare pe lunci se clatin-alene-n bătaia Celui din urmă răsuflet de vînt. COȘBUC, P. II 62. b) Cădere (a ploii, a grindinei etc.). Stătea pe gînduri în bătaia ploii. ▭ Blana groasă a cînelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. SADOVEANU, O. II 552. c) Dogoreală, arșiță. Mobila cazonă... se dezmințea greoaie sub bătaia razelor calde. SAHIA, N. 71. Înainte, spre răsărit, cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 410. d) Lumină. În bătaia farurilor, coamele drepte ale brazdelor își aruncau umbrele alungite înainte, în negrul pămînturilor. MIHALE, O. 201. Moșneagul tăcu și zîmbi, iar paharele pline sticleau în bătaia luminărilor. SADOVEANU, O. V 57. [Baioneta] n-a sclipit... de loc în bătaia soarelui. Era plină de unsoare. SAHIA, N. 69. 6. Lătrat (scurt și ritmic) al clinilor. Bătaia copoilor începu iar, acu mai deasă, mai depărtată, la răstimpuri regulate. SADOVEANU, O. III 361. Pîrvu... se depărta cu pasul domol, în bătaia cînilor. VLAHUȚĂ, N. 131. ♦ (Rar) Cîntec al păsărilor de pădure. În amurgul prelungit pînă către ora 11, am auzit și bătaia privighetorii. SADOVEANU, C. 41.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, C. V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, B. 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. AL. II 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SÃO PAULO [səu páulu] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume, situat pe un platou de la poalele înălțimilor Serra do Mar, la 760-820 m alt., pe râurile Tietê, Pinheiros și Tamanduateí, pe Tropicul Capricornului, la 53 km de țărmul Oc. Atlantic și 354 km SV de Rio de Janeiro; 10 mil. loc. (18,6 mil. loc., cu suburbiile, 2003). Orașul propriu-zis se extinde pe 1.493 km2, iar aria metropolitană (cu suburbiile Santo André, Diadema, São Bernardo do Campo, São Caetano do Sul, Osasco, Guarulhos, Mairipora, Barueri, Santana do Parnaiba, Franco da Roca și Mogi das Cruzes) pe 8.382 km2. Este un oraș cosmopolit, cu mulți emigranți din Portugalia, Italia, Germania, Spania, Japonia, Liban, Siria ș.a. și, totodată, cel mai mare oraș din America de Sud și un important centru industrial, de transport, comercial, financiar-bancar, cultural-științific, de învățământ și turistic. Mare nod de comunicații rutiere, feroviare și aeriene. Are trei aeroporturi: Congonhas, Cumbicas și Viracopos. Metrou inaugurat în 1976 (430 km lungimea liniilor). Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), a constr. de mașini (motoare, mașini-unelte, asamblare de automobile, material rulant feroviar), textilă (țesături din bumbac, lână și mătase), chimică, de prelucr. a lemnului (mobilă), pielăriei și încălțămintei, hârtiei, sticlăriei, farmaceutică, ceramicii, cauciucului sintetic, electrotehnică și alim. Rafinărie de petrol. Atrași de marea dezvoltare ind. a orașului (cel mai mare oraș ind. din America Latină), în anii ’70 ai sec. 20, în S.P. s-au stabilit peste 350.000 de persoane pentru a se angaja în întreprinderile ind., mulți dintre noii veniți trăind în favellas. Mare piață mondială pentru cafea. Universitățile „São Paulo” (1934), „Catolică” (1946) și „Mackenzie” (1952); Institutul de Istorie și Geografie (1894). Stații de radio-emisie și de TV (din 1950), Teatru municipal (1911); Teatru de operă și balet; Conservator; Orchestră simfonică; Muzee de artă, de istorie, de cultură indiană, de științele naturii, antropologie, de tehnică populară, de artă religioasă; Muzeul „Paulista”, cu colecții de mobilă colonială, artizanat indian ș.a. În S.P. există peste 200 de spitale, peste 100 de librării, stadioanele Morumbi (150.000 locuri) și Pacaembu (70.000 locuri), un parc zoologic cu peste 3.500 animale (cel mai mare din America Latină), parcul Ibirapuera (deschis publicului în 1954), cu monumentul „Bandeirantes” (al pionierilor/primii coloniști) la intrare. Catedrală în stil gotic, completată în 1954; complexul arhitectonic Ibirapuera construit după planurile lui Oscar Niemeyer; bisericile São Francisco, São Bento ș.a. Fundat de misionari iezuiți portughezi la 25 ian. 1554 (în ziua de Sf. Pavel), a devenit oraș în 1711 și o importantă piață de desfacere a diamantelor (în sec. 19). În 1822, Pedro, prințul regent al Casei regale portugheze (împăratul de mai târziu al Braziliei, cu numele de Pedro I) a ales S.P. ca loc de proclamare a independenței naționale a Braziliei. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic; 248,2 mii km2; 38,7 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: São Paulo. Expl. de min. de fier, cupru și de șisturi bituminoase. Plantații de arbori de cafea, de bananieri, citrice ș.a. Culturi de bumbac, cereale, trestie de zahăr ș.a. Creșterea animalelor. Turism.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MULȚIME s. f. 1. (La sg.; cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”; azi mai ales precedat de art. nehot. „o”) Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.); grămadă, (învechit și popular) mare3, (învechit) mulțit1. A șiaptia pricină ce înmicșureadză certaria celui vinovat iaste mulțime de oameni, unde să pornesc cu toții să facă vreo răutate. PRAV. 270. Precum iaste ceriul mare de nălțîme, Cu multu-l adaogi de oameni mulțime. DOSOFTEI, PS. 38/14. Sf[î]ntul Pahomie văzu mulțime de îngeri. CHEIA ÎN. 2r/23. Scote mulțime de orînduieli pe țară. NECULCE, L. 101, cf. 342. Acele venituri mănăstirești. . . ajutînd la feliurimi de școale, la plată, de mulțime de dascăli ce trebuiesc la toate județele. GOLESCU, L. 40. Mulțime de mijloace acum mi se-nlesniră. HELIADE, O. I, 167. Bogățiile se primejduiesc de o mulțime de întîmplări. MARCOVICI, C. 4/23. O mulțime de pești zburători strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31/8. În puțină vreme au făcut mulțime de cărămizi. id. ib. 79/18. În locul mulțimei de trăsuri, neguțitori. . . , domnea tăcerea grozavă. RUSSO, S. 31. La vederea mulțimei de tingiri de diferite capacități. . . fața lui se coloră de o bucurie nedescriptibilă. FILIMON. O I, 109, Tu stăpînești în pace mulțime de orașe. ALECSANDRI, T. II, 67, cf. id. O. 75. În curtea mănăstirii erau așezate mulțime de corturi soldățești. BOLINTINEANU, O. 262. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime de lăzi. CREANGĂ, P. 290, cf. 37, 115, 217, 289, 302. Împrejurul mesei împărătești, o mulțime de alte mese erau puse. ISPIRESCU, L. 39, cf. 4. O mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III, 11. Un roman valorează prin o mulțime de calități. IBRĂILEANU, S. L. 66. În urma lor mergeau o mulțime de femei spăimîntate. REBREANU, I. 40. Într-un ceas ne spune o mulțime de lucruri. SADOVEANU, O. IV, 144. În jurul lui se strînsese o mulțime de oameni. V. ROM. septembrie 1958, 17. O mulțime de tineri alergară din toate părțile țării la palatul împărătesc. POPESCU, B. I, 4. (Cu determinarea subînțeleasă) O nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. . . Stă el oleacă și se sfătuiește cu gîndul: „să trec peste dînsele, am să omor o mulțime. CREANGĂ, P. 237. ◊ (Rar, la pl.) Atunci mulțimi de ”bravo" în aer se-nălțară. ALEXANDRESCU, O. I, 347. ◊ (Învechit, urmînd substantivul determinat) Scote cîti 2 văcărituri pe tot anul și hîrtii și șverturi mulțime. NECULCE, L. 325. Simtimente mestecate mulțime mă înconjur. HELIADE, O. I, 444, cf. 191. ◊ (Cu determinări în genitiv) Iubostia coapere mulțimea păcatelor, cod. vor. 160/4, cf. 72/14. Să răsipească mulțimea oamenilor. mineiul (1776), 161v1/22. Tu m-ai povățuit prin mulțimea primejdiilor. MARCOVICI, D. 4/14. Mulțimea pasărilor de tot soiul. . . cînta. DRĂGHICI, R. 61/5. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I, 147. Mulțimea copiilor, averea omului. ZANNE, P. II, 77. Nu mulțimea cuvintelor umple dimerlia. se spune celui vorbăreț și leneș. Cf. id. ib. 533. (Rar, la pl.) Lepădînd mulțimile năpăștilor. MINEIUL (1776), 72v2/38, cf. 95r1/31. ◊ (Cu determinări la sg., substantive colective sau nume de materie) Pre Pătru, de mulțimea de peaște ce vînă cu mreaja în numele lui, minună-l. CORESI, EV. 501. Să-mpărechea mulțimile nărodului. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 46r/12. Să strîngă acei bani, să facă mulțime de oaste. NECULCE, L. 158. Au poroncit de au aprins o mulțime de paie. IST. CAROL XII, 26v/3. S-au întîmplat seara să fiu acolo, și de mulțimea norodului să nu mai merg unde voiam. GOLESCU, Î, 42. Ș-au îndreptat artileria asupra mulțimei dușmanului din poziție. AR (1829), 341/51. Gospodăria românilor. . . are obiceiurile sale, rezămate pe climă, mulțimea și bunătatea pămîntului . . . I. IONESCU, C.III/4. Se așteaptă să vie de espoziție mulțime de lume. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 579. Văd păinjenișul între tufe ca un pod, Peste care trece-n zgomot o mulțime de norod. EMINESCU, O. I, 87, cf. 147. Aduseră mulțime de vînat. ISPIRESCU, L. 315. Oițele moarte Le-am topit pe toate Și.am. scos. frate. eu, Mulțime de său ! MARIAN, SA. 44. (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Este o mulțime de vreme de cînd n-am venit la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 47. • L o c. a d v. (Rar) Cu mulțimea = în număr mare. [Pictorii] alergară cu mulțimea la dînșii, fiind prea bine retribuiți, ap. TDRG. ♦ (Învechit, rar) Faptul de a se afla în număr mare. Cum l-au ucis toți împreună, atunce pentru mulțimea să vor certa toți. PRAV. 273. 2. (Învechit) Majoritate (de voturi). Toate hotărîrile înaltei curți de revizie se vor face după mulțimea glasurilor mădularelor sale. CR (1833), 261/48. Aceste prefaceri trebuie să fie priimite prin mulțimea glasurilor acționarilor. . . ce să vor afla de față (a. 1845). DOC. EC. 858. 3. (La sg.) Lume multă, grup mare de oameni a durați laolaltă (de obicei într-un scop comun); s p e c. masele largi ale populației (din clasa de jos, v. g l o a t ă). V. p o p o r, n e a m, s e m i n ț i e. Au cumpărat pită ș-au săturat atîta mulțime. CORESI, EV. 261. Să temură de mulțime. N. TEST. (1648), 57r/19. Tiamul și Tiaghen, fiind aleși de către mulțime, au venit și au stătut supt zid. AETHIOPICA, 14v/1, cf. 55r/6. Să strînsără mulțime multă la împăratul. VARLAAM-IOASAF, 123r/2. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6, cf. 26. Vom fi osîndiți, nu după greutatea vremilor, dar după patima nădejdilor, partizilor și a opiniei mulțimii. RUSSO, S. 13. Însă din mulțime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie. BOLINTINEANU, O. 68. Mulțimea se grămădea la ușă și înăuntru. EMINESCU, G. P. 88. Îmi fac loc prin mulțimea care se îngrămădește înaintea bufetului. CARAGIALE, O. IV, 222. Mulțimea, cu mic, cu mare și împăratul împreună cu dînsa, strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I, 226. Moș Șărban vorbea, îmbărbătînd mulțimea adunată în jurul lui. BUJOR, S. 68, cf. 100. Înțelese că mulțimea e împotriva lui. REBREANU, R. I, 194, cf. 124, 314. Mulțimea nu mai are încredere în guvernele burgheze. C. PETRESCU, A. 320. Mulțimea a început să fugă. SAHIA, N. 58, cf. 36. Dacă turcii nu lasă o asemenea mulțime să intre în oraș ? CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Grupul actorilor principali se detașează din mulțime. VIANU, S. 143. Mulțime, nu mă goni. ISANOȘ, Ț. L. 17. Glasul care vine din mulțime. BENIUC, C. P. 79. În fața clubului, mulțimea se îndesa din ce în ce. V. ROM. februarie 1953, 68. ◊ (La pl., cu valoare de sg.) Luînd toți dimonii cu sine, mulțimile toate. DOSOFTEI, V. S. septembrie 30v/7. Temîndu-se de mulțimi . . ., se ruga de pace. ȘINCAI, HR. I, 146/6. Mulțimi barbare, pentru pradă adunate. ALEXANDRESCU, M. 21. Poate noi avem destinul. . . De-a vesti mulțimilor flămînde O viață nouă ! BENIUC, P. 77. Ulițele erau pline de mulțimi. CAMILAR, N. II, 318. Atît de proaspăt sună pămîntul și răsună în freamăt de motoare și vuiet de mulțimi. DEȘLIU, G. 22. cf. 38. Caravana abia-și făcea loc prin mulțimi, printre alte caravane. V. ROM. octombrie 1955, 172. 4. (Mat.) Totalitate de obiecte grupate pe baza unei caracteristici comune lor și numai lor. Cf. DER. 5. (Gram.; învechit; în sintagma) Numărul mulțimii = numărul plural. Slovenii. . . în numărul mulțimei (in numero plurali) au opt căderi. MAIOR, IST. 245/6, cf. 239/9, 244/7. – Pl.: mulțimi. – Mult + suf. -ime.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SFÎNT2, -Ă, sfinți, -te, s. m. și f. 1. (Popular, numai la m. sg. art.) Dumnezeu. Ah, fetică, fețișoară, Crește, fă-te mărișoară... Să trăim cît o vrea sfîntul, Să ne despartă mormîntul. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ (În propoziții exclamative care exprimă nedumerire, nerăbdare, ciudă) O dată s-a oprit motorul, acum a doua oară s-a rupt lanțul; a treia oară nu știu... ce sfîntul s-ar mai fi întîmplat. DAVIDOGLU, M. 67. ◊ Expr. (Cu sensul bisericesc șters) A-l vedea (pe cineva) sfîntul = a da de noroc, de chilipir sau (ironic) a o păți, a da de belea, a da de dracul. Nu tuși, că te vede sfîntul. CONTEMPORANUL, V 4. A-l uita (pe cineva) sfîntul, se spune cînd cineva zăbovește undeva prea mult și degeaba. A lăsa (pe cineva) în plata sfîntului = a lăsa (pe cineva) la voia întîmplării, a nu se mai ocupa de cineva. (Întărind o negație, o tăgăduială) Ferit-a sfîntul! = nicidecum, în nici un caz. 2. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvîrșit al vieții creștine (și consacrată după moarte de biserică ca atare). Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac, Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Adevărat să fie aceea ce se spune De-o sfîntă apărută la noi ca o minune? ALECSANDRI, T. II 174. Și pe Gruie mi-l ducea La cel popă creștinesc, Sfînt cu chipul omenesc, Care zice din psaltire. id. P. P. 79. ◊ Expr. Pînă la dumnezeu, te mănîncă sfinții = pînă să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a se prăpădi, a muri. Apoi dă, stăpîne, în ziua de azi dacă nu-i fi și cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinții, și iar nu-i bine. CREANGĂ, P. 163. Fiind încredințată că m-a furat sfîntu... se sculă îndată din pat fără vreo temere, zicîndu-mi: dormi, dormire-ai somn lung. GORJAN, H. I 69. Parcă ți-a ieșit un sfînt din gură = ai vorbit foarte drept și înțelept. Că bine zici, dascăle Zaharia, parcă ț-a ieșit un sfînt din gură. CREANGĂ, A. 126. A sta ca sfinții (ca niște sfinți sau ca un sfînt) = a sta nemișcat. Am să vă cînt din țiteră... Roman se plecă și începu, pe cînd, împrejur, bătrînii stăteau ca niște sfinți. SADOVEANU, P. 97. A se închina la sfinți (sau a se ruga de toți sfinții) = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, cu solicitări. Boierii... alergau unul de la altul, se adunau, se sfătuiau și nu mai știau la ce sfînt să se mai închine. GHICA, S. 492. ◊ (Precedînd numele de persoană respectiv) Într-una din zile, și chiar în ziua de sfîntul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. Sfîntul Nicolaie = nume glumeț dat biciului cu care se aplicau altădată pedepse corporale. De fiecare greșeală să-i ardă școlarului cîte un sfînt Nicolai. CREANGĂ, A. 3. La sfîntul-așteaptă v. aștepta. 3. (În superstiții, la f. pl. art.) Iele. Sfintele, aducătoarele de boli... molipsitoare. PAMFILE, M. R. I 317. 4. (La m. pl.) Un fel de colăcei preparați cu nuci și cu miere, care se mănîncă de sărbătoarea mucenicilor; mucenici.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DRUM, drumuri, s. n. 1. Porțiune îngustă și lungă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat pe care se poate merge de la un loc la altul. V. cale. Este un drum prin mijlocul satului, foarte frumos drum, străjuit pe dreapta și pe stînga de arbori uriași. SADOVEANU, O. VII 225. Drumul e întins și neted ca-n palmă. VLAHUȚĂ, O. AL. 110. Boii... se tot smuceau din funie, văzînd troscotul cel fraged și mîndru de pe lîngă drum. CREANGĂ, P. 40. Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicînd în gîndul lui: Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă. ALECSANDRI, O. 243. ◊ Drum de țară = cale de importanță locală care leagă mai multe comune și sate; (Transilv.) șosea națională. De la Ineu, drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini. SLAVICI, O. I 115. Iese mîndra pîn-afară Și-mi arată-un drum de țeară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Drum de fier = cale ferată, v. ferată. Fost-ați cu drumul de fier, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceți. ALECSANDRI, T. I 311. Drumul robilor = calea lactee, v. lactee. Dungă mare albicioasă de pe ceri, numită de învățați calea lactee, se cheamă în popor drumul robilor. ȘEZ. I 233. Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) drumului (sau drumurilor) = răspîntie. S-au apropiat una de alta cetele la-nfurcătura drumurilor. CARAGIALE, O. III 99. Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale, v. șosea națională. La fiecare crîșmă a drumului mare se oprește. SADOVEANU, O. VII 327. Sui la deal, cobor la vale, Este-o casă-n drumul mare. HODOȘ, P. P. 60. (Expr.) Hoț (sau tîlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum, spre a-i jefui. Din pricina lui frate-meu, o să mă fac tîlhar de drumul mare! SADOVEANU, M. C. 17. Niște oameni buni-teferi... purtați cu jăndari, ca hoții de drumul mare. C. PETRESCU, R. DR. 168. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. Acesta-i vestitul Ochilă... din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. CREANGĂ, P. 244. Treci la badea peste drum Să cercăm vinul de-i bun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 373. În drum = a) în mijlocul drumului; b) în calea drumeților. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385; c) fig. în văzul lumii. M-a prins de braț și m-a cuprins, Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. ◊ Expr. A merge (sau a călca) alăturea cu drumul = a se abate de la calea dreaptă, a călca strîmb, a fi necinstit. A pune (pe cineva) pe drumuri = a face (pe cineva) să alerge după diverse treburi, mai ales pe la autorități. A bate drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, a fi mereu pe drum, a nu sta locului, a umbla fără rost, a umbla haimana. Am bătut din nou drumul la Șercaia. C. PETRESCU, S. 120. Au bătut două săptămîni în șir drumul dintre Tîrgul Ocnei și satele din preajma Moineștilor. POPA, V. 255. Cucoșul... fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. CREANGĂ, P. 64. A ține (sau a păzi) drumul (sau drumurile) = a umbla fără rost, haimana. Nici asta nu se ia din drum = nu este ceva ușor de găsit, nu se găsește cu una cu două. Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul iadului; ci mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi... – Bun, zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. CREANGĂ, P. 49. A fi de pe drumuri = a fi fără familie așezată, fără locuință stabilă, fără căpătîi. Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar întîmpla. CREANGĂ, P. 262. A rămîne pe drumuri = a rămîne fără adăpost, sărac lipit pămîntului; ă rămîne orfan. A ajunge pe drumuri v. ajunge. A lăsa (sau a arunca, a zvîrli) pe cineva pe drum (sau pe drumuri) = a) a da (pe cineva) afară din casă. Vrei să ne-aprindem paie în cap? Să ne zvîrlă baba pe drum? CREANGĂ, P. 9; b) a lua cuiva totul, a sărăci pe cineva. Mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COȘBUC, P. I 113. A aduna (pe cineva) de pe drumuri = a adăposti și a lua (pe cineva) sub ocrotire. Simigiului i se făcuse milă de ea și o adunase de pe drumuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. Pe toate drumurile = peste tot. (În dativ, cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) A se așterne drumului = a alerga din răsputeri, a alerga cu cea mai mare repeziciune. Alei, murgul meu voinic, Așterne-te drumului Ca și iarba cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 74. Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e drumul! = (familiar, exclamativ și imperativ) pleacă! șterge-o! du-te! cară-te! Încălecă pe cal și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 30. Cînd te miri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popa, desagii și toiagul și pe ici ți-e drumul. CREANGĂ, A. 135. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. Asculta... cu gîndurile la cei șapte copii și al optulea pe drum. C. PETRESCU, R. DR. 142. A-i sta sau a-i fi (cuiva) în drum = a-i sta (cuiva) în cale, a-i fi o piedică, a încurca (pe cineva) în treburi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; fig. a nu mai fi o piedică. A-și face sau a-și găsi, a-și croi (un) drum (nou) în viață = a începe o carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost, a reuși, a ajunge la ceva. Să întindem mîna și altora, să-i ajutăm să-și facă un drum. C. PETRESCU, Î. II 167. A-și face (un) drum = a se abate, a-și face cale. Du-te, neică, și te-ntoarce Și mai fă-ți un drum încoace. BIBICESCU, P. P. 39. A apuca (sau a lua) alt drum = a merge în altă direcție; fig. a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. Taică-său a știut să ia alt drum. DEMETRIUS, C. 9. A ieși (cuiva) în drum = a întîmpina (pe cineva). Ieși tu, mîndră-n drumul lui Și-i dă gură bietului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mînă; a-i reda libertatea, a lăsa în libertate, a slobozi. Îl apucă de piept și-l scutură cu furie, apoi, îndurerat de privirea speriată a acestuia, îi dă drumul. DAVIDOGLU, M. 53. Vă poftesc să-mi dați drumul, ca să încalec în pripă și să mă duc spre miazănoapte. SADOVEANU, D. P. 34. Calului îi dete drumul să pască. ISPIRESCU, L. 7; b) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). Va trebui să-i dau drumul din umeri [surtucului]. DAVIDOGLU, M. 80; c) a permite (cuiva) să intre sau să iasă. Nu-i mai dă drumul pe poartă afară, de cînd cu întîmplarea cu streinul. C. PETRESCU, R. DR. 169. Acum cred că... mi-i da drumul să întru. CREANGĂ, P. 314; d) a pune în mișcare, a face să pornească. A dat drumul motorului; e) fig. (în trecut) a concedia (pe cineva), a scoate (pe cineva) din slujbă. A da (cuiva) drumul în lume = a da (cuiva) libertatea să plece, a lăsa (pe cineva) de capul lui, a nu mai ține din scurt. Lasă-mă, dă-mi drumu-n lumea mea, mi-i drag altul. SADOVEANU, O. A. I 211. Cînd mi-a dat tata drumul în lume, mi-a pus o legăturică în mînă. C. PETRESCU, R. DR. 256. A-și da drumul = a) a coborî, a se lăsa în jos, a se avînta. Își dă drumul din pom. ▭ Și-a dat drumul, cu dînsa pe-o altă lume, unde era un rai, și nu altăceva! CREANGĂ, P. 94; b) fig. a se da pe față, a izbucni; c) a se porni la vorbă, la povestit, la destăinuiri. Și-a dat drumul conu Dumitrache ș-a povestit ba una, ba alta, pînă tîrziu. VLAHUȚĂ, la TDRG. A-și da drumul la gură (sau gurii) = a vorbi multe și de toate, a da pe față o taină. ◊ (Urmat de determinări în genitiv sau în acuzativ cu prepoziție, arată locul sau direcția spre care duce o cale) Luăm drumul spre Galați. ▭ Lung e drumul Clujului Dar mai lung al dorului. POP. ♦ Potecă de trecere (printr-o grădină, printr-o fîneață etc.). Vecinii și-au făcut drum prin livadă. ♦ Parcurs, curs; rută, itinerar. Drumul Oltului. Drumul soarelui. ▭ Fata împăratului le spuse că este un neguțător, care a rătăcit drumul pe mare. ISPIRESCU, L. 24. Pe vremile acele... drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute. CREANGĂ, P. 183. Drum la deal și drum la vale! Îmi fac veacul tot pe cale. ALECSANDRI, P. P. 277. 2. Călătorie. O să aveți un drum minunat. SEBASTIAN, T. 126. Tot drumul n-am scos nici un cuvînt. SAHIA, N. 24. Ivan... pornește la drum cîntînd. CREANGĂ, P. 297. Lăpușneanul nu întîlnise nici o împedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142. Călătorului îi șade bine cu drumul. ◊ Drum drept = a) mers (sau călătorie) fără ocoluri, fără cotituri, în linie dreaptă; b) fig. comportare ireproșabilă. Foaie de drum v. foaie. (Fig.) Ultimul drum = drumul mortului, cînd este dus la locul de îngropare. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum sau a-și urma drumul sau a-și lua drumul înainte = a) a pleca, a merge mai departe, a-și continua calea. Las’ că stau cu el... Voi vedeți-vă de drum. DUMITRIU, N. 120. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot... și apoi își ia drumul înainte. CREANGĂ, P. 237; b) fig. a nu se amesteca în treburile altuia. Mergi de-ți adă feciorul încoace. Iară de nu, caută-ți de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap. CREANGĂ, P. 81. Drum bun! = călătorie bună! Se duc... și-n drum, pe unde trec, Cu plîns izvoarele-i petrec, Și plin de jale-n al său cînt «Drum bun» le zice codrul sfînt. NECULUȚĂ, Ț. D. 100. Pe Ben-Ardun N-ai să-l mai vezi în zbor nebun, Pe urma unui șoim ușor... Nu-i vei pofti: Drum bun! COȘBUC, P. I 111. Privitorii, cu căciulile în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. (Familiar) A da răvaș de drum cuiva = a-l invita să plece, a-l goni. ♦ (Mai ales la pl.) Alergătură, umblet mult încoace și încolo; cursă. Am de făcut multe drumuri în oraș. 3. Traiectorie.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PSIHO- „suflet, stare psihică”. ◊ gr. psykhe „suflet, spirit” > fr. psycho-, germ. id., engl. id. > rom. psiho-. □ ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., analiză psihologică și biologică a vieții unei persoane; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., descriere a dezvoltării caracterologice a personalității, incluzînd și dezvoltarea biologică; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., abordare multilaterală a personalității, susținînd plurideterminarea conduitei umane; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., mișcare comandată psihic; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., metodă de tratare a bolilor psihice prin intervenții operatorii pe creier; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie1), s. f., studiul timpilor de reacție psihică; ~disleptic (v. dis-, v. -leptic), adj., s. n., (substanță psihotropă) cu acțiune psihotonă, putînd determina diferite sindroame psihotice; ~ergometru (v. ergo-, v. metru1), s. n., aparat care permite atît prezentarea de stimuli într-un ritm reglabil, cît și înregistrarea perioadei de latență și corectarea răspunsurilor; ~farmacologie (v. farmaco-, v. -logie1), s. f., ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanțelor psihotrope; ~file (v. -fil1), adj., s. f. pl., (plante) fertilizate de lepidopterele nocturne; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., ramură a psihologiei care studiază procesele psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism; ~gen (v. -gen1), adj., (despre boli) care apare datorită unor cauze psihice; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a psihologiei care studiază nașterea și dezvoltarea vieții psihice a omului; ~genie (v. -genie1), s. f., totalitatea tulburărilor psihotice sau nevrotice determinate de factori psihogeni etiologici; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a aptitudinilor și trăsăturilor biopsihologice și a atitudinilor sociale pe care le cere o profesiune. 2. Psihologie descriptivă; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine grafică a structurii și dezvoltării unei persoane, obținută prin psihografie (1); ~lepsie (v. -lepsie), s. f., scădere bruscă și de scurtă durată a tensiunii psihologice, manifestată printr-o suspendare a proceselor intelectuale; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., (medicament psihotrop) care are acțiune hipnotică, sedativă și neuroleptică; ~lexie (v. -lexie), s. f., totalitatea metodelor de determinare calitativă a proceselor psihice; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a fenomenelor psihice prin utilizarea metodelor experimentale standardizate și etalonate; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unor excitări cerebrale fizice; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Termen generic pentru bolile mintale. 2. Maladie a personalității, manifestată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., disciplină medicală care studiază aspectele patologice ale activității psihice; ~pedagogie (v. ped/o-, v. -agogie), s. f., aplicare a metodelor psihologiei experimentale în pedagogie; ~plegie (v. -plegie), s. f., pierdere temporară a conștiinței; sin. leșin psihic; ~profesiogramă (v. -profesio-, v. -gramă), s. f., profesiogramă cuprinzînd aptitudinile și trăsăturile psihologice ale unei persoane; sin. topoergogramă; ~sexologie (v. sexo-, v. -logie1), s. f., psihologie a sexelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., sfera transformărilor și ameliorărilor biosferei prin inteligența umană; sin. sociosferă; ~sociologie (v. socio-, v. -logie1), s. f., studiu psihologic al fenomenelor sociale; ~sofie (v. -sofie), s. f., totalitatea speculațiilor preștiințifice care apar din explicația psihologică; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință de adaptare a omului de a căuta situațiile agreabile și de a le evita pe cele penibile și neagreabile; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament prin folosirea factorilor psihici; ~tonic (v. -tonic), adj., s. n., (medicament) cu acțiune stimulatoare asupra psihicului; ~trop (v. -trop), adj., s. n., (medicament) care influențează starea psihică; ~tropie (v. -tropie), s. f., orientare psihologică generală a intereselor și tendințelor în sens extroversiv și introversiv.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce sunete. Clopotele de aramă ale cailor sunau cu putere. SADOVEANU, O. VII 107. Întinse pocalul plin de vin gros de Cnidos. Brățările sunară încet și dulce. C. PETRESCU, A. 21. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă. IOSIF, P. 34. ◊ (Poetic) Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic. Bătînd eu într-o dimineață niște cuiere pentru straie, mi s-a părut că sună un perete a gol într-un anumit loc. C. PETRESCU, A. 337. A-i suna (cuiva) scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri. Lasă-te, puică, de mine, Că viu astăzi, ori viu mîine... Eu de tine m-oi lăsa Cînd mi-o suna scîndura. ȘEZ. I 291. Cînd să mă satur de tine, Lume, lume, soro lume? De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287. A-i suna cuiva doagele, se spune cînd un lucru e hodorogit, fig. cînd un om e sleit de puteri, aproape de moarte. Sună a dogit v. dogit. ◊ Tranz. Ea trecu la volan, Radu alături. Dădu drumul motorului... un timp merse atentă la trecătorii străzilor și la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd clacsonul. C. PETRESCU, Î. II 96. ◊ Tranz. fact. Piciorul cel adevărat... ar fi cel mai suprem dar pe care l-aș face tatii, tatii care a îmbătrînit și-și sună lemnul piciorului prin casă. SAHIA, N. 23. Ascultă neclintită un ceas, două, parc-ar înțelege ce spune vîntul holdelor, ce grăiește murmurul apei, care dă d-a dura petricelele din matcă și le sună. DELAVRANCEA, S. 13. ♦ (Despre ceas) A anunța orele, a marca timpul (prin bătăi mecanice); a bate. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei ce mi-l asculta samă că se scursese a 12-a oară a nopții. EMINESCU, N. 37. ◊ (Poetic) Vecinic în noapte tristă, adîncă, Ascult a vremei pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu au sunat! ALECSANDRI, P. I 151. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau ceasul de veșnicie) = a-i sosi (cuiva) clipa morții. Mie-mi sună ceasul să-mi plătesc datoria ca orice muritor. CARAGIALE, O. III 86. Un arnăut... intră și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el... Negreșit că ceasul morții ar fi sunat pentru acel cutezător, dacă... NEGRUZZI, S. I 21. ◊ Tranz. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ♦ (Despre ape) A susura, a murmura. Sub plopii rari – apele sună, Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 104. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. id. ib. 121. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) A foșni. Înfiorat de taina singurătății grele, Străvechiul codru sună, foșnindu-și frunza rar... IOSIF, V. 63. Că de-i vremea rea sau bună, vîntu-mi bate, frunza-mi sună, Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 123. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. id. ib. 117. ◊ Tranz. (Poetic) Își sună-n zare plopii argintul frunzei lor. EFTIMIU, C. 118. ♦ (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ♦ A trosni. Trudnic se-ntinde Drumu-nainte, Putrede vreascuri sună sub pas. DEȘLIU, M. 30. ♦ Tranz. (Popular) A scutura cu zgomot frîul (pentru a chema calul). Sună frîul... și veni calul lui înșelat. ISPIRESCU, L. 166. 2. Intranz. (Despre glasuri, cuvinte, cîntece) A se face auzit, a răsuna. Tremurul frunzei stătu; un glas, hăulind, începu a suna; pe urmă iar porni a cînta frunza. SADOVEANU, O. VIII 51. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeiele de noapte. EMINESCU, O. I 158. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva. N-o mai caut... Ce să caut? E același cîntec vechi, Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi. EMINESCU, O. I 157. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? id. ib. 194. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude. ◊ Tranz. fact. Nourii, sosind din cer și din prăpăstii, sunară și ei glas de cutremur. SADOVEANU, O. VIII 252. ♦ (Despre urechi) A țiui. Ghici care ureche îmi sună. ♦ A geme, a se tîngui. Petrea Nastase a venit peste două zile, cu zîmbetu-i sfios și cu vorbele-i pripite, sunînd de durere. SADOVEANU, O. V 558. ♦ Fig. A reveni în minte. Îi suna glasul de departe, din afund de timp. C. PETRESCU, A. R. 192. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. Sună coasta; turma-ncet Peste cîmpuri face-și calea; Latră cîni de sună valea. COȘBUC, P. II 165. Mihnea-ncalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. Codrul sună, clocotește De-un lung hohot pîn-în fund, Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot, ce-ngrozește. ALECSANDRI, P. I 12. 4. Intranz. (Despre persoane) A scoate sunete armonioase dintr-un instrument muzical; a cînta. Colo se sparge undă de undă alungată; Colo din frunză sună ai noștri călători; Colo privighetoarea suspină-namorată, De vînturi legănată pe patul ei de flori. BOLINTINEANU, O. 199. Cobuz, ciobanu-n Calafat, Suna voios din fluier, Iar noi jucam hora în sat, Rîzînd de-a boambei șuier. ALECSANDRI, O. 237. Apoi badea s-a-nturnat Și din bucium a sunat. TEODORESCU, P. P. 149. Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Cum se apropiară de curtea domnească, trîmbițele, fluierele și dobele începură a suna fără întrerupere. SADOVEANU, O. VII 155. Peste vîrfuri trece luna, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. Colo-n crîngul ce-nverzește Sună-un bucium de cireș. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Tranz. (Complementul indică melodia executată) Cîte aleanuri nu-și potolea sunînd vro doină în frunză. MIRONESCU, S. A. 46. Ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi. ALECSANDRI, T. 686. 5. Intranz. A anunța, a vesti apropierea unei persoane sau a unui eveniment (prin sunete de clopot sau suflînd într-un instrument). Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie... după dînsele veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. Cînd se urcă noul domn p-acel scaun... oastea de afară slobozi puștile și sănețele cu chiote de bucurie și începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. ◊ Impers. Mai era o jumătate de ceas pînă să sune de intrare prin clase. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Ascultam pe craiul Ramses, și visam la ochi albaștri... Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Tranz. (Complementul indică scopul) Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin semnale sonore. (Intranz.) Am sunat; o slugă intră cu un bilet în mîni. NEGRUZZI, S. I. 53. ◊ Expr. (Familiar) A suna (pe cineva) la telefon = a chema (pe cineva) la telefon. Dumnealui vine întotdeauna după unu jumătate... L-au întrebat doi domni pînă acum. L-au sunat și la telefon. C. PETRESCU, C. V. 61. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. Prima legendă a cucului... sună precum urmează... MARIAN, O. I 2. Nimeni n-a știut ce însemnează povestea aceea, nici că despre ei sună. RETEGANUL, P. II 36. Întîia întrebare sună așa... ISPIRESCU, L. 176. ♦ A corespunde cu..., a sugera că..., a avea aerul de... În «Năpasta» societatea burgheză cu autoritățile ei nu apare întrupată pe scenă în anumite personaje; apare numai ca un ecou depărtat, și acest ecou sună a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni. Se sună prin sat că Sultănica merge rău cu sănătatea. DELAVRANCEA, S. 51. Cartea d-tale și gazetele le-am primit. Gazete, dacă mai ai, bine ar fi să-mi mai trimiți. Prin Daco-Romînia se sună de război. CARAGIALE, O. VII 110.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Țară de democrație populară. Spirit de inițiativă. Articol de fond. Cîntec de dragoste. ▭ Unei copile ca jupînița Marușca, îi trebuie un bărbat cu strălucire de soare. SADOVEANU, F. J. 397. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cales-ales crai. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Atributul are și sens partitiv fiind uneori un substantiv în genitiv) Da eu, drept să-ți spun, mai degrabă aș bea un rachiu de celălalt mai prost, de-al nostru. SADOVEANU, O. A. I 93. Călătorul, după chip și port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de care umblă pîn sate după daraveri. CARAGIALE, P. 44. Se vede că și lui dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării id. ib. 9. ◊ (Atributul califică prin modul de acțiune a obiectului respectiv) Moară de vînt. Ceasornic de precizie. ◊ (Atributul exprimă natura prin specificul preocupărilor unui colectiv sau ale unei persoane) Academia de științe. Ministerul de Finanțe. Conferință de presă. Unitate de artilerie. Ansamblu de cîntece și dansuri. ◊ (Atributul arată calitatea obiectului prin consecințele însușirilor neexprimate) Un tînăr de nădejde. O noapte de pomină. ◊ (Atributul este exprimat printr-un abstract verbal derivat dintr-un adjectiv care arată calitatea) Fumurile satelor, aburul acoperișurilor, pîclele uriașe ale pădurilor suiau într-un văzduh de limpezimea lacrimilor. CAMILAR, TEM. 7. În grădina bordeiului lor crescuse... un măr de toată frumusețea. VISSARION, B. 10. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAȘ, DR. II 196. ◊ (Atributul exprimă originea obiectului respectiv, în ce privește locul, timpul sau cauza) Brînză de Brăila. Salam de Sibiu. Vin de Cotnar. Apă de Borsec. Miere de mai. Rană de schijă. ◊ (În titlurile de noblețe) Ducele de Parma. ◊ (Atributul exprimă natura prin aprecierea cantității, valorii, greutpții, dimensiunii sau vîrstei) O bancnotă de 100 de lei. Laminate de grosimea unei foițe. Cale de două zile. Un copil de 2 ani. ▭ L-au bătut copiii de sama lui, căci era cel mai slab. CAMILAR, N. I 19. Doamna Ionescu, femeie ca de patruzeci de ani. CAMIL PETRESCU, T. II 7. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din. Stofă de lînă. Haine de pînză. O masă de lemn. Un inel de aur. Vapori de apă. Straturi de cărbune. ▭ Prin întuneric tremurau vîrtejuri de nea. SADOVEANU, O. A. I 99. Pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Pe fața mesei, albă cu dungi de borangic, se grămădea toată îmbelșugarea casei. MACEDONSKI, O. III 8. ◊ (În comparații eliptice, exprimînd natura obiectului determinat) Braț de fier. Inimă de piatră. ▭ Și nici n-auzea În crîng cum pășea... Mînz de aramă, Cu vîntul în coamă. BANUȘ, B. 34. Acest rîu... șerpuiește printre pajiștile și arăturile acoperite, primăvara, cu talazurile de smarald și de aur ale grîului. MACEDONSKI, O. III 3. ◊ (Determinînd substantive care arată o măsură, o parte, atributul arată obiectul din care se ia cantitatea sau bucata respectivă) Un metru de pînză. Un hectar de pămînt. O baniță de grîu. O felie de pîine. Un bob de grîu. ▭ Izbuti să strîngă bani pentru un petec de grădină. CAMILAR, N. I 22. Acu, ia acolo, oleacă de pospai! aista se cheamă omăt? SADOVEANU, O. A. I 94. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, P. 37. ◊ a) (Determinînd substantive care denumesc unități de timp) O lună de zile. b) (Determinînd un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din. Consiliul de miniștri. Colectivul de electricieni. ▭ Pădurea de brad de pe Măgură clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de băiețandri ieși la iveală cît ai clipi din ochi. MACEDONSKI, O. III 14. Roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un car de lemne. Un pahar de apă. O pungă de bani. O carte de basme. ▭ Curg doniți de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cinsteam bucuros cu moșneagul un păhărel de rachiu. SADOVEANU, O. A. I 93. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. 4. (Atributul corespunde unui complement direct) Proprietar de căruță. 5. (Atributul exprimă raportul de filiație) Fiu de muncitor. Tată de erou. Un pui de rîndunică. 6. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. Tăiș de coasă. O rază de soare. Magazin de stat. ▭ La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I 215. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ (Cu un pronume posesiv sau cu un genitiv, atributul are sens partitiv) Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COȘBUC, P. I 86. 7. (Atributul arată autorul) Poezii de Eminescu. Un tablou de Grigorescu. O simfonie de Beethoven. ◊ (Atributul indică producătorul unui lucru și natura lucrului) Pînză de păianjen. Ou de găină. 8. (Atributul, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, indică subiectul acțiunii) Început de toamnă. La o bătaie de pușcă. ▭ Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. BANUȘ, B. 79. Niște șănțulețe ca pentru scurgere de apă... erau botezate de noi tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Urlete, mugete, șuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. 9. (Atributul – substantiv sau verb la infinitiv -, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, arată obiectul acțiunii) a) (Cu funcțiune de complement direct) Schimb de experiență. Constructor de vagoane. ▭ Să fii de viață nouă și bună făurar. DEȘLIU, G. 7. Știi tu, mîndră, ce ți-am spus La sapă de cucuruz? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Loc. adv. Cu băgare de seamă v. băgare. ◊ Expr. Dare de seamă v. dare. b) (Cu funcțiune de complement indirect) Setea de cultură. Frica de moarte. ▭ Cine are aripi bune nu știe ce e teama de pămînt. BASSARABESCU, V. 50. Această îndoială de sine... îi stinse, încetul cu încetul, energia lui, nebiruită altădată. VLAHUȚĂ, N. 19. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ (Atributul obiectiv arată și cauza) Onoarea pe care o am de a mă număra oarecum printre prietenii d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. I 21. Humuleștenii... au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. 10. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Tovarăș de drum. ▭ Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. 11. (Atributul arată locul) a) (Locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... V. de la, din. Moș Gheorghe mă ispiti o vreme despre școală, despre cei de-acasă. SADOVEANU, O. A. I 94. ◊ (În nume topice compuse) Baia de Arieș. Roșiorii de Vede. Vălenii de Munte. ◊ Loc. adj. De față v. față. b) (Punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă. ▭ Se rîdica domol, deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zile. HOGAȘ, DR. II 109. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aer de munte. ▭ Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. ◊ Loc. adj. De jos v. jos. 12. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul (ziua sau perioada): care datează din. Plănuiau amîndoi viața lor de mîne. CAMILAR, N. I 227. Te rog să ierți scena de adineaori. SEBASTIAN, T. 95. ◊ (Atributul este precedat de articolul adjectival «cel, cea, cei, cele») Vezi un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Atributul arată și natura obiectului determinat) Satul risipit pe rîpi... pîrăul Tarcăului... erau căzute într-o negură de noapte. SADOVEANU, B. 9. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 13. (Atributul arată proveniența; se construiește cu un substantiv sau cu un verb la supin) Cal de dar. Cizme de împrumut. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aburul de borș acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaților. CAMILAR, N. I 9. Tu nu simțești mirosul de ogor. ISAC, O. 20. 14. (Atributul arată destinația obiectului determinat cu privire la folosire, loc, mod, timp, cauză, scop etc.) Lupta de eliberare națională. Cîntece de masă. Concediu de odihnă. Sală de spectacol. Tren de persoane. Miting de protest. Măsuri de protecție. Lamă de ras. Mașină de cusut. Lampă de masă. Ceas de perete. Servietă de avocat. ▭ În pădurile lumii, Lîngă vetrele omului, Cîteva posturi de veghe. BANUȘ, B. 92. De la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Căruța... sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 15. (Atributul gramatical este în realitate substantivul determinat) Ziua de 23 August. În noaptea de marți spre miercuri. Meseria de miner. ◊ Ziua de azi (sau astăzi) v. azi. În ziua de azi v. azi. 16. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent, acesta din urmă fiind determinat numai formal; din punct de vedere logic «un drag de copilaș» înseamnă «un copilaș drag») Hoțul de păgubaș. Gloaba de cal. O bunătate de fată. O grozăvie de vreme. ▭ Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!». COȘBUC, P. I 97. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. Cea dintăi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgîtie de copilă. CREANGĂ, A. 2. Sărăcuțul de mine! id. P. 22. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = feluriți. [Căprița] face sărituri de necrezut și mehăie, și face fel de fel de nebunii. CARAGIALE, P. 39. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ, construit ca un atribut pe lîngă substantivul subiect care nu se mai repetă, exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ▭ În după-amiaza acelei zile, de mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșise logofătul Drăghici. SADOVEANU, F. J. 398. ◊ Expr. A fi de... = a avea... A fi de aceeași vîrstă. A fi de competența cuiva. ▭ Abramovici a foat de părere să rămînem în picioare. SAHIA, N. 79. Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă. ALECSANDRI, P. A. 104. Să-ți fie (să vă fie etc..) de bine! formulă de urare folosită în diferite împrejurări (după masă, după strănutat etc.). Cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin să nu tacă!... -Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din. Masa e, firește, de brad. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența, avînd sens partitiv) Tatu-său era de-ai noștri, om de omenie. SADOVEANU, O. A. I 97. 2. (Predicatul nominal alcătuit din verbul «a fi» și un supin exprimă necesitatea: «ce e de făcut?» = ce trebuie (sau ce urmează) să facem?) Ar mai fi de strîns, la un loc, Toate inimile tinere. DEȘLIU, G. 10. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare. SADOVEANU, F. J. 388. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată punctul de plecare al acțiunii) Din locul (sau dintr-un loc). A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, P. 289. [Luna] pe deal mi se oprea Și cu drag, de sus, privea. ALECSANDRI, P. I 101. ◊ (Complementul circumstanțial de loc e însoțit de alt complement circumstanțial de loc, care arată punctul final al acțiunii) De aici ăînă acasă. ▭ Începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos și de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo v. colo. De unde pînă unde v. unde. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. O lua cu binișorul s-o ducă de partea ulmilor. MACEDONSKI, O. III 6. Ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100. Ne-a ales pe noi, Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi, În grajd bine odihniți, De patru picioare potcoviți. TEODORESCU, P. P. 179. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată punctul de plecare în timp, momentul inițial al acțiunii) Începînd cu (ziua, data, momentul de...). De acum înainte. ▭ De azi ești cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. Doar nu samîn eu grîu de ieri, de-alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători. CREANGĂ, P. 160. De-un veac al șede astfel. EMINESCU, O. I. 93. Rămîi, puică, sănătoasă, Că mo duc de mîni la coasă. ȘEZ. I 141. ◊ Loc. prep. De cu v. cu. ◊ (Complementul este exprimat prin substantive sau adjective care sînt la origine nume predicative; «de mic» înseamnă «de cînd era mic») Noi de copii ne știm. COȘBUC, P. I 77. Încă de mic Te cunoșteam. EMINESCU, O. I 175. De copil încă, el admira ochii cei frumoși ai portretului. id. N. 40. ◊ (Complementul circumstanțial de timp e însoțit de un alt complement circumstanțial de timp care arată punctul final al acțiunii) De dimineața pînă seara. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... Mii de noapte aici. CARAGIALE, M. 6. Așteptase de mult ca Huțu să vină de crăciun acasă. SLAVICI, O. I 89. ◊ Loc. adv. De astă dată sau de data aceasta (sau asta) v. dată1. ♦ (Cu un substantiv adverbial; popular) Crescut-au, Născut-au, Doi meri d-alunei, De toamna sădiți, De veara-nfloriți. TEODORESCU, P. P. 78. 3. (Prepoziția «de» leagă elemente de același fel care se succed în timp) După, cu. a) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de timp cu sens iterativ, adesea cu nuanță modală; numai în loc. adv.) Zi de zi v. zi. Noapte de noapte v. noapte. An de an v. an. b) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de mod) Fir de fir v. fir. Bob de bob v. bob. c) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de loc) Casă de casă = în toate casele (la r’nd), pretutindeni. A umblat casă de casă. d) (În construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om = pe toți oamenii (la rînd), o mulțime de oameni. A întrebat om de om. e) (În construcții cu funcțiune de subiect) N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? COȘBUC, P. I 90. 4. (Complementul, exprimat printr-un numeral adverbial sau prin construcții asemănătoare, are sens iterativ) De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. SAHIA, N. 81. Calul se și scutură de treo ori. CREANGĂ, P. 195. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Rodește spornic holda de muncă și strădanii!. DEȘLIU, G. 6. Țiuie de bucurie Că-i vremea culesului. BANUȘ, B. 87. Crăpau lemnele și pietrele de ger. MACEDONSKI, O. III 33. Și ea, mergînd spre Viorel, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. ◊ Loc. adv. De aceea v. acela2. Nu de alta = nu din alt motiv. ◊ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Fata... știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui. CREANGĂ, P. 287. ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sînt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. De străin și de sărac, Nu știu seara und’ să trag. TEODORESCU, P. P. 326. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Ce au azi soldații de mîncare? CAMILAR, N. I 154. Acu n-am vreme de jucării! CARAGIALE, P. 45. Nu-i gîscă, ci-i gînsac; l-am cumpărat de semînță. CREANGĂ, P. 43. Au prins voinicul să zică de joc. SBIERA, P. 36. Toderică... porunci de masă. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ Loc. adv. De exemplu v. exemplu. De pildă v. pildă. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Neobișnuit; complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, S. 79. VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul exprimă modul propriu-zis, numai în loc. adv.) De comun acord v. acord. De altfel v. altfel. De fapt v. fapt. De asemenea v. asemenea. De bună seamă v. seamă. De fel v. fel. De loc v. loc. De obicei v. obicei. De zor v. zor. ◊ (Complementul, exprimat eliptic, are și valoarea unui circumstanțial de timp, în loc. adv.) De viu v. viu. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. (Despre soare) A fi de o suliță (sau de două sulițe etc.). Cînd era soarele de două sulițe pe ceri, a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vînzare) Cu, pentru, în schimbul a..., în valoare de... Am cumpărat de 10 lei. ▭ N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntîlnii c-o copiliță, Cerui gură de-o groșiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 3. (Complementul are și sens consecutiv; în expr.) De moarte = îngrozitor, groaznic, teribil (încît îți dă impresia morții). De minune = admirabil (încît te minunezi). Planul lui Cassian izbuti de minune. VLAHUȚĂ, O. A. 159. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt (încît îți dă impresia de ceva neobișnuit). Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. 4. (Complementul, exprimat printr-un adverb sau o locuțiune adverbială care arată cantitatea, gradul sau intensitatea însușirii ori acțiunii respective, determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv, rar și un substantiv dintr-o expresie verbală de tipul «mi-e silă») Cît de puternic cînta sirena! VINTILĂ, O. 8. Așa de bine mi se dezleagă limba, încît s-ar mira părintele Amfilohie auzindu-mă ce fel mă bucur. SADOVEANU, F. J. 263. Eu cînt tot un cîntec... Și-așa mi-e silă să-l cînt. COȘBUC, P. I 64. Acum văz cît se poate de bine. CARAGIALE, P. 38. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Determinînd un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Prefer să spun în proză ce gîndesc, Și mai presus de toate îmi place să tac. BENIUC, V. 29. ◊ Loc. adv. Mai bine de... v. bine. Mai puțin de... v. puțin. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cît despre, privitor la. a) (Complementul determină un adjectiv) Bun de gură. ▭ Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat. SADOVEANU, F. J. 9. [Intră] Tulpină-Voinic, sigur de el. CAMIL PETRESCU, T. II 11. Cănuță a rămas sărman de părinți. CARAGIALE, P. 12. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adjectivul determinat în calitate de nume predicativ este același cu cel prin care se exprimă complementul) De cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. De frumoasă, ești frumoasă, Dar iia nu ți-o știi coasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. b) (Complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De bună, e ca o bucată de pîne albă. RETEGANUL, P. II 43. De bărbată, e bărbată ca focul. id. ib. 46. c) (Complementul determină un verb) De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mî-nveli; De-nvelit aș mai lăsa, Dar n.am cu ce mă-ncălța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Complementul este exprimat prin supinul verbului determinat sau printr-un substantiv din familia acestuia) Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, N. 6. Ai gonit ori te-au gonit, Ai gonit ori ai fugit?... – Nici de goană m-au gonit, Nici de fugă n-am fugit. TEODORESCU, P. P. 69. IX. (Introduce un complement de agent) Povestea Sindipii... scrisă de mine, cuviosul Chesarie. SADOVEANU, D. P. 6. Pe vremile acele, mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci. EMINESCU, O. I 95. Aceste adunări se convocau de domn. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Franțuzism neobișnuit și învechit; după locuțiuni verbale ca «a fi alcătuit», exprimînd elementele componente) Din. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, cîțiva tei. NEGRUZZI, S. I 96. Au agiuns numai pănă la lăcașul spu cel de vară, care închipuie un chioșc alcătuit de frunză. DRĂGHICI, R. 160. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe ca «a vorbi», «a spune», «a afla» și după locuțiuni verbale ca «a-și face o idee» etc.) Despre. I... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem. CREANGĂ, P. 120. Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97. Nu cînt de-mpăratul tău, Ci cînt pentru dorul meu. TEODORESCU, P. P. 83. ◊ (După verbe ca «a uita», «a-și aminti» și locuțiuni verbale ca «a-și aduce aminte» etc.) Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. ◊ (După verbe ca «a rîde», «a se plînge») O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. ◊ (După verbe ca «a se îndrăgosti», «a se molipsi», «a se îmbolnăvi») Îndrăgostiți de scripeți și motor, Îi tălmăcim pe scripcă și poemă. DEȘLIU, G. 17. Și fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Curînd n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraș. NEGRUZZI, S. I 20. ◊ (După verbe și locuțiuni verbale ca «a se bucura», «a avea parte», «a da dovadă», «a dispune», «a se folosi», «a avea nevoie») Jupîn Niculăieș Albu... se bucura de ocrotire și de dragoste, cu toate nebuniile pe care le săvîrșea. SADOVEANU, F. J. 394. A avut parte cine știe ce alt drumeț... de patul cel curat. CARAGIALE, P. 41. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ (După verbe ca «a se ocupa», «a se interesa», «a se îngriji», «a se convinge», «a-i păsa» și după locuțiuni verbale ca «a avea grijă», «a-și da seama» etc.) De ce nu mă lasă să-mi văd liniștit de ocupațiile mele? SEBASTIAN, T. 30. Îngrijise de un foc ce ardea. MACEDONSKI, O. III 11. Nu de mine, Mi-e de dînsa, ce-a făcut! COȘBUC, P. I 202. ◊ (După verbe ca «a se feri», «a se teme», «a se adăposti», «a apăra» și după locuțiuni verbale asemănătoare sau înrudite ca sens) Răsună Sirenele de care zadarnic te ferești. DEȘLIU, G. 6. Hotărîndu-se dintr-o dată să se puie cu desăvîrșire la adăpost de orice răutate și viclenie a acelui dușman, își luă în poală ulcelele și se duse. SADOVEANU, F. J. 422. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I 85. ◊ (După verbe ca «a asculta», «a înțelege») Înțelege de glumă. ▭ Și toată lumea în ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. 2. (După verbe ca «a se apropia», «a se atinge», «a se lipi», «a se freca», «a se rezema», «a se sprijini») M-am atins de zid. ▭ Un mutilat cu obrazul ars, ciopîrțit se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. Obrazul și-l lipește strîns De piatra cea din veac cioplită. COȘBUC, P. II 261. Căprița s-a apropiat de mîna mea. CARAGIALE, P. 39. ◊ (După verbe ca «a se ciocni», «a se izbi», «a se lovi») Ilona, revenind din stînga, caută găleata, n-o găsește și dă cu ochii de Maria. DAVIDOGLU, M. 16. Fumul acru urca în susul obrajilor, se lovea de marginile căștilor și cobora furișîndu-se pe lîngă gulerele mantalelor. CAMILAR, N. I 11. După ce deșertau oalele, le spărgeau îndată de pămînt. SADOVEANU, F. J. 397. Dete poarta de perete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. ◊ (După verbe ca «a se atîrna», «a se lega», «a se prinde», «a țineooBB, «a trage», uneori cu verbul subînțeles, sau după interjecții cu valoare verbală asemănătoare) Voiam să mă înțeleg cu el, să-l fac să se ție de tocmeală. SADOVEANU, O. A. I 91. Omul... plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara. SANDU-ALDEA, D. N. 245. Pune omului merinde-n traistă și-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Care-a fost voinic mai mare Acum e legat mai tare, Și de mîni, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (După verbe și locuțiuni ca «a fugi», «a se îndepărta», «a se lepăda», «a se curăța», «a scuti», «a scăpa», «a se lăsa păgubaș», «a se sătura», «a trece», «a se despărți», «a se deosebi») Tînărul... se șterge de sudoare. CARAGIALE, P. 45. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă CREANGĂ, P. 9. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (După verbe ca «a umple», «a încărca», «a îmbelșuga») După delușoare, automatele porniră cu deznădejde... și noaptea se umplu de spaime. CAMILAR, N. I 100. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. 4. (După expresii verbale ca «e bine», «e rău», uneori fără verbul «a fi» și după interjecții ca «vai!») Pentru. Ferice de el! ▭ Pe urmă am fugit, am umblat prin lume, vai de capul meu! SADOVEANU, O. A. I 195. ◊ (După interjecții complementul poate fi repetat) Vai de ea și de ea! S-o fi îmbolnăvit, s-o fi întîmplat ceva. MACEDONSKI, O. III 7. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva sau de capul (cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una), a fi de oarecare însemnătate. E ceva de capul lui. ▭ Trebuie să fie ceva de ciobanul acela. ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (După verbe ca «a se alege», «a fi») Praful s-a ales de ea. ◊ (Eliptic) Era o învălmășeală acolo: lucruri stricate, bastoane rupte, umbrele vechi – mai mult scheletul de ele – și mai ales praf și hîrtii. BASSARABESCU, V. 42. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 5. (După verbe ca «a lua», «a lăsa», «a da», «a trece») Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba. EMINESCU, N. 3. Dincoace-ndemnul firii trece de taină mare. ALEXANDRESCU, P. 44. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, P. P. 99. 6. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit cîte 3 cărți de om. Ne-a dat 10 lei de cap. ▭ De tot carul șese boi, Înjugați doi cîte doi. ALECSANDRI, P. A. 93. Porcii ți-oi plăti...: De tot mascurul Ți-oi da galbenul. TEODORESCU, P. P. 461. 7. (După adjective ca «vrednic», «demn», «capabil», «independent», «plin», «bucuros» etc.) Bucuros de oaspeți. ▭ Revăd măceșii plini de foare. GALACTION, O. I 17. ◊ (După adjective verbale, complementul indirect este echivalentul complementului direct al verbului corespunzător) Om știutor de carte. Popoare iubitoare de pace. 8. (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. Ferește-te de a munci superficial. 9. (Franțuzism; verbul «a schimba» este greșit construit cu un complement indirect în locul complementului direct) Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. ANGHEL, PR. 159. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, cîte ceva din, o parte din. Avem de toate. Învățăm de toate. ▭ [Copilul] văzu că nu mai are de nici unele. ISPIRESCU, L. 287. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) Cu, în ce privește. Am terminat de scris. Am isprăvit de treierat. ▭ Nu s-a lăsat pînă n-a gătat de văzut toate minunile orașului. VINTILĂ, O. 42. După ce sfîrșea de dus apă la case, stropea ulița mare. CAMILAR, N. I 26. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a avea obligația de a..., a voi să... Am de vorbit ceva cu tine. Am ceva de scris. ▭ Am de lăsat o vorbă pentru Lumea cea nouă! DEȘLIU, G. 42. Parcă era pe patul morții și spunea tot ce avea de spus, o dată pentru veșnicie. SADOVEANU, O. A. I 97. ◊ (Complementul are sens final, exprimînd destinația) Ne-a adus ceva de mîncat. Le-a dat de scris. ◊ (Complementul este exprimat printr-un substantiv abstract cu sens verbal) Ne-ai adus de mîncare? Am mult de lucru. ◊ Expr. A-și face de lucru (cu ceva sau cu cineva) v. lucru. 3. (Popular, înaintea unui verb la infinitiv) N-oi mai înceta d-a plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159. 4. (În imprecații, introduce complementul direct substantival care urmează după complementul direct exprimat prin forma neaccentuată a pronumelui personal) Mînca-i-ar ciuma și holera de hoți! La TDRG. Bat-o dumnezeu de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Popular; construcția prepozițională are sens partitiv) N-o scrie [scrisoarea] cu cerneală, Că de-aceea-i multă-n țară, O scrie cu argințel, Că de-acela-i putințel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin, avînd ca predicat o expresie verbală) E ușor de văzut. E greu de citit. ▭ E greu de aflat adevărul... zise și inginerul turnînd vin în pahare. SADOVEANU, O. VIII 286. 3. (Incorect, calc după limba franceză la unii scriitori, precedă infinitivul cu rol de subiect) E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16. XIII. 1. (Face legătura între numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (După numeralele cardinale de la 20 în sus, afară de compusele sutelor și miilor cu numeralele 1-19, ca: 101-119, 201-219, 5901-5919 etc.) 20 de oameni. 365 de zile. ▭ O mie de țechini primești? COȘBUC, P. I 109. b) (După numerale cu valoare nehotărîtă ca «zeci», «sute», «mii») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. c) (După numerale fracționare) Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, DR. II 99. d) (În structura numeralelor cardinale de la 20000 în sus, înaintea pluralului «mii») O sută de mii. 2. (Face legătura între articolul adjectival «cel, cea» și numeralul ordinal de la «al doilea», «a doua» în sus) Cel de-al doilea plan cincinal. XIV. Element de compunere, formînd cuvinte care se scriu împreună (v. cuvintele respective: deasupra, despre, deoarece etc.), locuțiuni care se scriu în două cuvinte (v. al doilea cuvînt: de către v. către, de cum v. cum, de la v. la etc.) sau care se scriu în mai multe cuvinte (v. cuvîntul caracteristic: de îndată ce v. îndată, de vreme ce v. vreme etc.). 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale ca: deasupra, dedesubt, degeaba, deocamdată, deodată, deoparte, deopotrivă, deseară, devreme etc., dimpotrivă, dinainte, dinapoi, dindărăt etc., de aceea, de cu seară etc., nicidecît, nicidecum etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: despre, de către, de la, de lîngă, de pe, de peste, de sub etc., din, dintre, dinspre, dinaintea, dindărătul etc., de dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca: de cum, de cînd, de îndată ce, deoarece, de vreme ce etc. 4. Rar, în substantive și adjective ca: demîncare, deplin.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MURMUR s. n. Faptul de a m u r m u r a și rezultatul lui. 1. Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia lină a vîntului sau de alte elemente ale naturii, s u s u r, ș o p o t, (rar) m u r m u r e a l ă, m u r m u i a l ă1, (învechit, rar) m u r m u i t; p. g e n e r. zgomot slab. Cf. BUDAI-DEMEANU, LEX. Aude De paseri ciripire . . . Ș-a rîului murmură. HELIADE, O. I, 307, cf. 351, 356. Unde freamătul pădurei, murmuriul unui riu Ni recheamă în memorie datoria unui fiu. ASACHI, S. L. I, 139. Murmura tristă a lui Arno turbură tăcerea adîncă ce ne împregiură. DACIA LIT. 265/25. Valul său pare că poartă lacrimi limpezi și oftări, Îndemnînd cu-a sa murmură la duioase cugetări. NEGRUZZI, S. II, 14, cf. I, 160. Eu caut în natură Un loc făr' de murmură Supus singurătății. ALEXANDRESCU, O. I, 338. Sub chioșc curentul trece cu repejune, Iar murmura-i invită la dulce moliciune. BOLINTINEANU, P. I, 240. Peste unda aurită Ce adoarme cu murmur . . . Nu vezi tu oare Printre umbre un caic ? id. ib. 301. Murmura surdă A rîului din vale. ODOBESCU, S. III, 92. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I, 66. Se clatină parcă lumina. Un tunet e simplu murmur. De roze e beată grădina Cu tot ce se află-mprejur. MACEDONSKI, O. I, 194. Sufletul meu aromește la al apelor murmur. id. ib. 237. Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi și din vále-n păduri. COȘBUC, P. II, 9, cf. 12. În murmurul foilor de tei . . . aștept să răsară ea. PETICĂ, O. 267. Din văi și pîn' la mine străbătea, în murmur domolit de depărtare, zgomotul eternei frămîntări a Bistriței. HOGAȘ, DR. II, 15. Un arc de munți cu coame sure Din Cerna pînă în Ceahlău, Adîncuri mute de pădure Și murmur tainic de pîrău. D. BOTEZ, F. S. 6. În tăcerea care se întinde după povestire, toți se gîndesc, ascultînd pe gînduri, murmurul vîntului de afară. SADOVEANU, O. III, 68, cf. VI, 506. O, dulce murmur de ploaie, Pe acoperișe și-n zare ! BLAGA, L. U. 55. [Apele] vin însoțite de un murmur, propriul lor cîntec, acela al drumului pe care îl fac. BOGZA, C. O. 14. Murmurul frunzelor acoperă bătăile repezi ale inimilor noastre. V. ROM. mai 1954, 92. Eu am să te aștept lîngă fîntîna Cu murmurul obișnuit. BENIUC, C. P. 35. În murmur de cetini, în foșnet de fagi. DEȘLIU, G. 37. ♦ F i g. Armonie. Mult bine îmi face auzul acestor viersuri cu dulce murmur. POPESCU, B. II, 43. ♦ P. a n a l. Zumzet, bîzîit. Pe cîmpie nici un zgomot. Din oraș abia străbate Ca un murmur de albine Larma vieții zbuciumate. IOSIF, P. 77. Suna în văzduhul înfierbîntat murmurul albinelor. SADOVEANU, E. 5. 2. Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet și uneori neînțeles; zgomot surd și nelămurit de glasuri. V. r u m o a r e. Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10. Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum-harum . . . Cu evlavie adîncă ne-nvîrteau al minții scripet. EMINESCU, O. I, 140. E un murmur lung de șoapte, de mirare, de suspine. VLAHUȚĂ, P. 100. Un murmur se ridică, confuz vibrînd în noapte, Și grabnic îl urmează înnăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I, 263. Din odaia alăturată auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119. Întocmai ca freamătul unei păduri care se deșteaptă, murmurul mulțimii crescu. ANGHEL-IOSIF, C. L. 34. Nu-i murmur, nu-s foșniri, nu-i priveghere, în mănăstire nimeni nu-i. LESNEA, I. 82. În tăcerea adîncă murmurul cel duios umbla ca un fior prin lumina tremurată de vis. SADOVEANU, O. I, 220, cf. V, 502. Se ridică un murmur de voci aprobative. CAMIL PETRESCU, O. III, 142. Clădirea întreagă vibra în murmur discret, ca și cum viața ar fi clocotit sub draperii grele. VORNIC, P. 140. Ascult în noaptea sunătoare Murmure cu silabe de lumină. ARGHEZI, VERS. 102, cf. 26. ♦ P. a n a l. Zgomot surd și continuu (produs de trepidațiile unui motor, ale unui mecanism etc.). Dulcele murmur din moara ce umbla neostenită. MACEDONSKI, O. I, 9. Fabricile de la margini trimiteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98. Murmurul motorului să-ți cînte încetișor. MIHALE, O. 434. ♦ (Rar) Vuiet, țiuit al urechii. Murmura sau vuietul și țiuitul urechilor. CORNEA, E. I, 109/10. 3. Exprimare a unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas, protest înfundat; cîrteală, murmurare (3). V. m o r m ă i t1, b o m b ă n i t. Cf. COSTINESCU. Dacă . . . asasinarea lui aduce [a] murmură în țară, la așa caz asasinul trecea Dunărea (a. 1889). URICARIUL, XIV, 245. Sufletul însă îi era plin de o încâpățînare dîrză din care izvora neîncetat murmurul: „Nu vreau”. REBREANU, NUV. 293. Se auzi un murmur din sală, plin de mînie. CAMIL PETRESCU, O. III, 118. Murmurul se potoli curînd, înghițit de zgomotul trenului, dar imediat izbucni o ceartă în celălalt vagon. T. POPOVICI, S. 395. ◊ L o c. a d v. Fără murmur = fără împotrivire. Este oare probabil ca un hatman național să fi primit fără murmură a se supune unui simplu căpitan venetic ? HASDEU, I. V. 247. ♦ (Neobișnuit) Acuzație, plmgere. Oamenii asupra cărora este o murmură surdă și gravă de un atentat oarecare asupra fostului domn al țării. ap. GHICA, A. 665. 4. (Neobișnuit) Muget (I), răget. Vibra al serii aer de tauri grea murmură. HELIADE, O. I, 188. – Accentuat și: murmur. – Pl.: murmure și (rar) murmururi. - Și: (învechit) murmuríu, murmure (BUDAI-DELEANU, LEX.) s. n., murmură (accentuat și: murmură) s. f. – Din fr. murmure, lat. murmur, ngr. μουρμούρα, it. murmure, mormorio.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km2). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km2 și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km2, 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km2) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mort, moartă [At: COD. VOR. 98/3 / Pl: ~rți, moarte, (reg) ~uri / E: ml mortuus] 1 a (D. ființe) Care nu mai trăiește Vz decedat, defunct, răposat. 2 a (Îlv) A cădea sau a rămâne ~ pe loc sau, reg, din picioare A muri subit. 3 a (Îe) (A fi) mai mult ~ decât viu sau a fi (pe) jumătate ~ A fi într-o stare de epuizare maximă din cauza fricii, a bolii etc. 4 a (Îe) A fi ~ după... sau fără...) A ține foarte mult la... 5 a (Îae) A dori foarte mult să obțină, să aibă... 6 a (Îae) A fi foarte îndrăgostit de... 7 a (Îe) A umbla sau a se ține ~ după... A depune toate eforturile pentru a obține ceva. 8 a (Îae) A-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. 9 a (Îe) A umbla după (a căuta) potcoave de cai ~rți sau a umbla după (ori a căuta) cai ~rți, să le iei potcoavele A umbla după lucruri fără valoare, după himere. 10 sm, a (Îe) A se face ~ (sau a face pe ~ul) în păpușoi A se face că este neștiutor sau neimplicat în legătură cu un lucru, cu o întâmplare etc. 11 a (Îe) A o lăsa moartă în păpușoi (sau, rar, în cânepă) A lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. 12 a (Îe) A rămâne sau a ședea moartă A rămâne pe loc, a nu progresa. 13 a (Îlav) Mort-copt Cu orice preț Si: neapărat. 14 a (Îal) Vrând-nevrând. 15 a (Îal) Cu chiu cu vai. 16 a (Îlav) Nici ~ sau (rar) ~ tăiat Cu nici un chip. 17 a (D. persoane; îla) ~ de viu sau ~ pe picioare Foarte slăbit. 18 a (Reg; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îal) Putred. 19 a (Reg, d. țesături etc.; îal) Rărit. 20 a (Îla) Beat ~ sau ~ de beat, (rar) ~-beat Foarte beat. 21 a (Îe) A dormi (sau a adormi) ~ A dormi profund. 22 a (Îs) Limbă moartă Limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. 23 a (Îs) Inventar ~ Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei întreprinderi. 24 a (Îs) Linie moartă Linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru gararea terenurilor. 25 a (Îe) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă A fi înlăturat ca necorespunzător dintr-un post de răspundere 26 a (Îae) A fi considerat inutil sau inutilizabil. 27 a (Îs) Unghi ~ Loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge proiectilul. 28 a (Îs) Punct ~ Poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse 29 a (Îe) A ajunge la un sau într-un punct ~ A fi în imposibilitatea de a găsi o soluție. 30 a (Îs) Timp ~ Lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul când ar trebui să lucreze. 31 a (îas) întrerupere neprevăzută a muncii. 32 a (Reg; îs) Fier ~ Fier de calitate inferioară. 33 a Colontitlu ~ Cifră care cuprinde numărul unei pagini, fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. 34 a (Mtp; reg; îs) Apă moartă Apă care este adusă din timpul când mortul era neîngropat. 35 a (Mtp; îcr apă vie, îas) Apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. 36 a (Îs) Mare moartă Mare în care nu trăiesc viețuitoare. 37 a (Reg; îs) Mămăligă moartă Fel de mâncare preparat din mămăligă și ulei Vz topșă. 38 a (Fam; d. aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 39 a (D. părți ale corpului) Cu funcțiile vitale total sau parțial oprite Si: țeapăn, inert. 40 a (Gmț) Mânușiță moartă cine mi te poartă? Taica burete Tup de părete Se spune copiilor de către oamenii mai în vârstă care se joacă cu mâna lor, legănând-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. 41 a (Reg; îs) Os ~ Excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor Si: exostoză. 42 a (Îs) Carne (sau piele) moartă Carne sau piele care se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. 43 a (D. plante) Uscat. 44 a (D. frunze) Veșted. 45 a (Fig; d. diverse obiecte, accentuând sensul de inanimat) Fără viață. 46 a (Fig) Încremenit. 47 a (Îs) Natură moartă Pictură care reprezintă obiecte, flori, fructe, vaze, cărți etc. gmpate sau aranjate într-un anumit decor. 48 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate, de zgomot. 49 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) În sau pe care nu se întâmplă nimic deosebit. 50-51 a (Fig; d. foc) (Lipsit de intensitate sau) stins. 52 a (Fig; d. noțiuni abstracte) Lipsit de orice valoare, de importanță. 53 a (Fig; d. culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire Si: șters. 54 smf Persoană care a murit Vz defunct, decedat. 55 smf Trup neînsuflețit al unei persoane, așezat în cosciug, pe catafalc sau înmormântat. 56 smp (Îe) ~rțil cu ~rții, viii cu viii Se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. 57 smp (Îe) A scula (sau a trezi, a deștepta) și ~rții (sau din ~rți) Se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. 58 sm (Îe) A mirosi a ~ A fi pe moarte. 59 sm (Îae; arg, în legătură cu o afacere) A fi pe punctul de a eșua. 60 sm (Reg; îe) A da cu ~ peste viu Se spune când se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. 61 sm (În legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”; îlav) Ca la ~ În număr mare. 62 sm (Îe) A umbla (sau a merge) ca după ~ A merge foarte încet. 63 smp (Îs) Ziua morților Zi anumită în calendarul creștin, a cărei dată variză după regiuni și confesiuni, când se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați Vz moș1. 64 sm (Arg; îs) Locul ~ului Loc din mașină situat în față, lângă șofer. 65 sm (Pop) Cortegiu mortuar. 66 sn (Reg) Înmormântare. 67 sma (Reg) Joc obișnuit la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (1). 68 (îe) ~ul de la groapă nu se mai dezgroapă Se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km2; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km2), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m3 lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î. Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus bazele Imperiului Marilor Moghuli (1526-1858), cu capitala la Agra și, ulterior, la Delhi, consolidat sub domnia lui Akbar (1556-1605), susținător al hinduismului. Perioada este caracterizată de o înflorire fără precedent a artelor. În 1600 este înființată Compania britanică a Indiilor Orientale, iar în 1664, Compania franceză a Indiilor Orientale. După încercările de implantare și expansiune ale portughezilor (Goa, Damān și Diu) și olandezilor (Kochi), care au creat mici colonii. I. a fost disputată între Franța (Pondichéry, Chandernagor) și Marea Britanie (Bombay, Calcutta, Madras), care reușește, în cele din urmă, începând din 1763, în urma Războiului de 7 Ani, să-și extindă stăpânirea asupra întregii I. Dominația britanică a contribuit la progresul și occidentalizarea I., dar, prin caracterul ei brutal, a provocat proteste și răscoale, dintre care cea mai importantă a fost Răscoala șipailor (1857-1859), reprimată sângeros. Pentru a face față nemulțumirilor, autoritățile britanice au declarat I. colonie a Coroanei (1858), condusă de un vicerege. Mișcarea de emancipare națională a înregistrat însemnate progrese, grație constituirii partidelor: Congresul Național Indian (1885) și Liga Musulmană (1906). După Primul Război Mondial, sub conducerea liderilor Congresului Național Indian, Mahatma Gandhi și Jawaharlal Nehru, mișcarea anticolonialistă s-a intensificat și diversificat (rezistență pasivă, boicotul produselor britanice etc.). Sub presiunea acestei mișcări, în 1935, britanicii au promulgat o Constituție (India Act) care acorda o oarecare autonomie; ulterior, Marea Britanie a fost constrânsă să admită independența I. (15 aug. 1947), pe care a divizat-o, însă, pe criterii confesionale, în dominioanele: Uniunea indiană, locuită de hinduși, și Pakistan, locuită de musulmani (Kashmirul devenind o sursă de tensiuni continue între cele două state). La 26 ian. 1950, I. s-a proclamat republică federală, rămânând membră a Commonwealth-ului. În anii confruntării dintre cele două blocuri militare (N.A.T.O.și Tratatul de la Varșovia), I. a fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării de nealiniere. În 1961 au fost incluse în statul indian coloniile portugheze Goa, Damān și Diu, iar în 1975 a fost inclus și fostul regat Sikkim. Aflat timp îndelungat la putere (din 1947, cu întreruperi, 1977-1980, 1989-1991), Congresul Național Indian, prin liderii săi, J. Nehru și fiica acestuia, Indira Gandhi, a reușit să facă din I. o țară democratică, datorită bunei funcționări a instituțiilor statului, în ciuda existenței unui mozaic de limbi și dialecte (peste 200) și a rivalității dintre confesiunea hindusă (majoritară) și cea musulmană, și a decalajelor economice dintre reg. Deși potențialul economic al țării a progresat masiv, un mare număr de locuitori trăiesc în condiții materiale precare. Situația I. a fost agravată în interior de acțiunile separatiștilor sikh (care au asasinat-o pe Indira Gandhi), iar în exterior de conflictul cu China (1956, 1959, 1962), care a îmbrăcat forma unor războaie de frontieră, și cu Pakistanul (1947-1948, 1965, 1971), pentru stăpânirea Kashmir-ului. Asasinarea fiului Indirei, Rajiv Gandhi (1991), prim-min. (1984-1989), de către separatiștii tamili, a relevat amploarea mișcărilor subversive, dar nu a destabilizat regimul democratic, care nu a putut eradica însă corupția. Anii ’80-’90 au fost marcați de tensionarea treptată a vieții interne. Mișcări insurecționale, teroriste locale, cu tendințe secesioniste, s-au manifestat în Punjab, Assam, Jammu și Kashmir. În urma alegerilor parlamentare din 1993, 1996 și 1998, partidul Congresul Național Indian și-a pierdut supremația în defavoarea partidului de dreapta, Bharatiya Janata. În 1998, I. a realizat mai multe experiențe nucleare prin care și-a confirmat statutul de țară deținătoare a armei nucleare. Acțiunea a provocat repica imediată a Pakistanului și dezaprobarea din partea opiniei publice internaționale. Republică prezidențială potrivit Constituției din 26 ian. 1950. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral compus din Consiliul Statelor și Camera Poporului, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. V. Hindustan.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MORT, MOÁRTĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu (mai) trăiește, care și-a încetat toate funcțiile vitale, care a murit. V. d e c e d a t, d e f u n c t, r ă p o s a t. Va cădea de năprasnă mortu. COD. VOR. 98/3. Muiarea. . . născuse un cocon mort. MOXA, 355/18. Iară Petrea Șutra [scris probabil după modelul slavon: mărtu] (a. 1600). IORGA, S. N. 56. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc, de va fi undeva vătămat sau și mort atuncea. . . va spune stăpînu-său. PRAV. 5. Au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în război. NECULCE, L. 105, cf. ANON. CAR. Au pețit pe . . . Amalia . . ., a tria fiică a mortului duca de Leihtenberg. AR (1829), 541/38. O turturică de lîngă soția moartă. CONACHI, P. 87, cf. ALEXANDRIA, 121/19. Pămîntul era acoperit de darmâturi și de trupuri moarte. RUSSO, S. 147. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I, 62, cf. 54. Aoleo ! . . . să mă fac că-s mort, ca să nu mă mînînce. ALECSANDRI, T. I , 458. Nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi ? CREANGĂ, P. 23. Lișițile, nefiind chioare nici moarte, au zburat. id. ib. 46. Chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile sale. ISPIRESCU, L. 41. E mort de-un veac. COȘBUC, F. 71, cf. 76, 77. Îl aștepta mereu pe bărbatu-său, deși i se spunea mereu că e mort. CAMIL PETRESCU, O. I, 17. Să mă vezi pe mine moartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 83, 152. Mai bine un cîine viu decît un leu mort. ZANNE, P. I, 378. (În imprecații) Îmi făcea semne să tac, că se-ntristează pasărea, întrista-s-ar mort ! ap. IORDAN, STIL. 321. ◊ (Ca termen de comparație) Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui. EMINESCU, N. 11. Hîrca i-a trimes laptele; și cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit, ca mort. CREANGĂ P. 97. Făclii s-aprindeți, căci un suflet Ca mort va fi atuncea pentru voi. DENSUSIANU, L. A. 107. F i g. Să fim morți păcatului și să fim vii lui Hnstos. CORESI, EV. 69. Oameni morți pentru societate și pentru omenie. CONTEMPORANUL, III, 573. Mă uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp . . ., ca inima mea moartă. EMINESCU, G. P. 99. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de față. id. O. I, 125. Trecutul mort se deștepta. SADOVEANU, O. I, 64. ◊ E x p r. A cădea (sau a rămîne) mort (pe loc sau, regional, din picioare) = a muri (subit). Va cădea de năprasnă morrtu. COD. VOR. 98/2. O palmă îi trase. . . și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Rămase mort pe loc. id. ib. 31. A căzut moartă din picioare. ȘEZ. IV, 182. (A fi) mai mult mort (decît viu) sau (a fi) (pe) jumătate mort = (a fi) într-o stare de sfîrșeală totală, de epuizare maximă (din cauza fricii, a bolii etc.). Robinson. . . de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10/11, cf. PONTBRIANT, D. Puterile îi slăbiră și sateliții tiranului ducîndu-l pe poarta curții mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I, 156. [Hoțul] își căută de treabă, lăsînd pe bietul Leuștean mai mult mort decît viu. GANE, N. III, 166. Eram amîndouă mai mult moarte decît vii. V. ROM. iunie 1954, 111. A fi mort după . . . (sau fără. . .) = a) a ține foarte mult la . . ., a dori foarte mult să obțină, să aibă . . . E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II, 452; b) a fi foarte îndrăgostit de . . . A umbla (sau a se ține) mort după. . . = a) a depune toate eforturile pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. Răducanu . . . se ținea mort după ea. CAMIL PETRESCU, O. II, 289. A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morți sau a umbla după (ori a căuta) cai morți, să le iei potcoavele v. p o t c o a v ă. (F a m.) A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic în legătură cu un lucru, cu o întîmplare etc., a face pe prostul. Să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13, cf. PAMFILE, J. II, 161, ZANNE, P. I, 265. A o lăsa moartă (în păpușoi sau, rar, în cînepă) = a renunța la ceva, a abandona ceva, a o lăsa încurcată, baltă. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Biata fată s-a speriat și era sâ-l reclame la minister, dacă directorul liceului n-ar fi rugat-o s-o lase moartă. I. BOTEZ, B. I, 213, cf. ȘEZ. II, 75, PAMFILE, J. II, 409, com. din PIATRA NEAMȚ. A rămíne (sau a ședea) moartă = a rămíne pe loc, a nu progresa, a nu se rezolva, a rămíne baltă. N-or mai ședea lucrurile tot așa moarte, cum sînt. CREANGĂ, P. 230. Afacerea a rămas moartă, SADOVEANU, O. IX, 413. Mort-copt = cu orice preț, neapărat; vrînd-nevrînd, cu chiu cu vai. După cinci zile de chin, mort-copt am sosit la Cahul. ALECSANDRI, T. 113. La crîșmă mort-copt trebuie să steie. CREANGĂ, P. 109. N-am încotro, mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. id. ib. 203. Morți-copți, trebuie să mergem înainte. GANE, N. II, 116. Mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. Mort-copt trebuie să mă duc. PAMFILE, J. II, 155. Nici mort sau (rar) mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un chip, cu nici un preț, în nici un caz. Nu te las nici mort data asta. ap. TDRG. Noi avem poruncă de la Miloradovici, morți-tăieți să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I, 109. N-ați vrea să plecați de aici ? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. O să-mi stai pă cap aci ? – Iaca așa. . . nici moartă nu plec ! CAMIL PETRESCU, O. III, 243. Mort de viu sau mort pe picioare = a) (despre persoane) foarte slăbit; b) (regional; despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) putred; rărit. Stamba asta e moartă de vie. CIAUȘANU, GL., cf. MAT. DIALECT, I, 231. ◊ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, dă sens superlativ unor senzații sau unor stări sufletești) Află boii nepăscuți și morți de foame. VARLAAM, C. 249. Mai morți de frică, au început a-și frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Vrei să mă găsești moartă de frică oare, cînd îi veni ? CREANGĂ, P. 132. Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II, 20. Iau merele, mort de sete cum sînt, și le mănînc. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Sînt mort de foame și trudă ! SADOVEANU, O. III, 162. Eram ostenit mort. PREDA, Î. 20. (E x p r.) Beat-mort sau mort de beat, (rar) mort-beat = foarte beat, Nalați, mort de beat, au îngenunchiat înaintea lui Apafi. ȘINCAI, HR. III, 118/26. Păzitoriul cu toți jurații sînt toți morți de beați. BĂRAC, 11/25, cf. PAMFILE, J. I, 128. Toți creștii zăceau. . . morți-beți pe jos. ȘEZ. VIII, 67. A dormi (sau a adormi) mort = a dormi (sau adormi) profund, adînc. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. Pe loc cade jos și adoarme mort. id. P. 215. Acesta dormea mort. ISPIRESCU, L. 370. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. Amețiți de limbe moarte. . . Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. 140. O limbă care a încetat de a mai fi mijioc de comunicare. . . devine limbă moartă, GRAUR, I. L. 24, cf. 20. Literă moartă v. l i t e r ă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Trecea la „inventarul viu și mort”. GALAN, B. I, 59. Linie moartă = linie de cale ferată care înfundă, servind numai pentru gararea trenurilor. (E x p r.) A fi (sau a se afla, a trece pe linie moartă) = a fi înlăturat (ca necorespunzător) dintr-un post de răspundere, a considerat inutil sau inutilizabil. Unghi mort = loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge.proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Se spune că sistemul a ajuns într-un punct mort. SOARE, MAȘ. 198. (E x p r.) A ajunge Ia un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, a fi în imposibilitate de a găsi o soluție. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui i lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Trebuie dusă lupta pentru întărirea disciplinei în muncă . . . contra timpilor morți, contra risipei timpului de lucru. LEG. EC. PL. 474. (Regional) Fier mort = fier de calitate inferioară. Cf. PAMFILE, j. II, 144, ALR SN II h 579. Colontitlu mort = cifră care cuprinde numărul unei pagini fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. Cf. V. MOLIN, V. T. 29, CV 1949, nr. 3, 34. Apă moartă = a) (regional, în superstiții) „apă ce este adusă din timpul cînd mortul era neîngropat”. MARIAN, Î. 277; b) (în basme; de obicei în corelație cu a p ă v i e) apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părți corpului unui om tăiat în bucăți. Să-mi aducă . . . apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete, CREANGĂ, P. 272. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Mare moartă = mare în care nu trăiesc viețuitoare. Cf. PONTBRIANT, D., LM. (Regional) Mămăligă moartă = fel de mîncare preparat din mămăligă și ulei. V. t o p ș ă. Cf. VICIU, GL. 58. ♦ (Familiar, despre aparate, motoare etc.) Care nu (mai) funcționează. 2. (Despre părți ale corpului; adesea prin exagerare) Cu funcțiile vitale total sau parțial pierdute; lipsit de vigoare; țeapăn, inert. Ea strînge c-o mînă mai de tot moartă La inima sa pe maică. DACIA LIT. 148/1. Capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv. EMINESCU, P. 50. O mînă iese afară – degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II, 88. îți lași mîinile moarte s-atîrne peste pat. COȘBUC, S. 45. Se oprea deseori pierdută, cu brațele moarte, cu ochii aiurea, fără să vadă și fără să audă. REBREANU, I. 378. Ai să rămîi cu o mînă moartă sau cu un picior țeapăn. ARDELEANU, V. P. 187. (Glumeț) Mânușiță moartă cine mi te poartă ? Taica burete Tup de părete, se spune copiilor de către oamenii mai în vîrstă care se joacă cu mîna lor, legănînd-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. Cf. ZANNE, P. III, 289. ◊ (Regional) Os mort = excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor; exostoză. Cf. ENC. AGR., DER II, 324, ȘEZ. IV, 124, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Carne (sau piele) moartă = carne ce se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. Cf. COSTINESCU. 3. (Despre frunze) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. id. O. I, 74. De subt frunze moarte ies în umbră viorele, TOPÎRCEANU, B. 8. 4. F i g. (Despre diverse obiecte, accentuînd sensul de inanimat) Fără viață, neînsuflețit. Ești mîndru pentru că simulezi viața pe pînză moartă. I. NEGRUZZI, S. V, 431. Pămîntul e-o moară deșartă Cu larve cerșind adăpost, Mișcîndu-se-n pulberea moartă Ce-n haos mereu se deșartă, ARGHEZI, V. 29. Construite din materiale moarte,. . . [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, O. 238. ♦ Nemișcat, încremenit. Tot se arată mort. MARCOVICI, C. 8/16. Pustiul tace. . . aerul e mort. EMINESCU, G. P. 24. Aerul camerei era mort și trist. id. ib. 51. în arcane de pădure. . . [este] noapte moartă, cer opac. MACEDONSKI, O. I, 115. Huruitul roatelor se înecă. . . în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, N. 81. Alunecăm încet pe apa moartă a portului. BART, S. M. 39. ◊ Natură moartă = pictură care înfățișează obiecte (flori, fructe, vaze, cărți etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II, 69. Erau două naturi moarte de o absurdă împerechere: un pepene verde tăiat, alături de o mînușe și o pereche de ochelari; trei mere lîngă o pălărie. C. PETRESCU, C. V. 90. Natura moartă nu lipsește din lunga și importanta listă a operelor [lui Theodor Aman]. CONTEMP. 1956, nr. 494, 4/3. Cîteva tablouri în rame masive: un asfinții violet, o natură moartă cu pești, struguri și o pipă. T. POPOVICI, S. 54. (F i g.) Psihologia lui nu e rece, pur-teoreticâ, studiu de „naturâ- moartă” ca a lui Bain. IBRĂILEANU, S. 225. ♦ (Deșpre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în sau pe care nu se întîmplă nimic deosebit. Acum Piatra era moartă; vremea băilor trecuse de mult. XENOPOL, ap. TDRG. ♦ (Despre foc) Lipsit de intensitate, (aproape) stins. Cf. ALRM II/I h 395. ♦ (Despre noțiuni abstracte) Lipsit de (orice) valoare, de importanță. Credința fără fapte moartă iaste. N. TEST. (1648), 177v/24. Curăți-va știința voastră din faptele moarte ? ib. 297r/31, cf. HELIADE, O. I, 184. ♦ (Despre culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire, de viață; șters. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecînd cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane, așezat în coșciug (pe catafalc) sau înmormîntat. Mîncară cumăndarile morților. PSALT. 225, cf. 52, 180. Și fu ca un mort. CORESI, EV. 81. Veți mearge la murmîntele morților voștri de veți plînge (a. 1600). CUV. D. BĂTR. 49/21. Voi învie morții. N. COSTIN, L. 61. După ce-au slăbit de tot Să lăsă ca un mort (a. 1777). GCR II, 117/10. Ce aveți în car ? – Un mort. NEGRUZZI, S. I, 31. Păgînii nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. Cîmp . . . acoperit cu morți. ALECSANDRI, P. 4. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă. EMINESCU, O. I, 88, cf. 94, 192. Începură . . . a vorbi despre. .. paraua din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Și foarte des. . . Chemînd pe morți ce dorm în pace I-ascult. MACEDONSKI, O. I, 32. Morții nu se mai întorc din cale. VLAHUȚĂ, O. A. I, 34. La miez de noapte morții-n cor își cîntă jalnic imnul lor. COȘBUC, B. 70. El se numea acum Alexandru Comăneșteanu, cum dorise mortul. D. ZAMFIRESCU, R. 282. Ne-am întílnit într-o sară amîndoi: Eu ca un mort întîrziat prin viață, Tu ca un copil în cea dintăi dimineață. D. BOTEZ, P. O. 75. Între mușchi și pulberile morților creșteau colonii de bureți. SADOVEANU, O. IX, 79. Făcu ochi mari privind la mîna moartei care atîrna verzuie, BART, E. 253. Au ridicat o cruce pentru toate moartele. STANCU, D. 11. Cînd bei primul pahar, trebuie să verși jos puțin, ca să beie morții. ȘEZ. III, 46, cf. 45, 123. Abia au scăpat. . . din mînile morților. HODOȘ, P.P. 243. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune cînd nu mai poți îndrepta o faptă, un gest etc. sau cînd pierzi o ocazie. Ce-a făcut, a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. ◊ (În imprecații) Morții tăi de codru des. RETEGANUL, TR. 35, cf. DOINE, 116. Morți tăi d'e om bogat. ALEXICI, L. P. 46. F i g. Sînt mort cu viață. CONACHI, P. 104. ◊ E x p r. Morții cu morții, viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. A mirosi a mort = a) a fi pe moarte, a mirosi a pămînt, v. m i r o s i; b) (argotic, în legătură cu o afacere) a fi lipsit de perspectivă, a fi pe punctul de a eșua. (Regional) A da cu mort peste viu, se spune cînd se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”) în număr mare. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. ◊ Ziua morților = zi anumită în calendarul creștin (a cărei dată variază după regiuni și confesiuni), cînd se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați. V. m o ș1 (I 5). Cf. COSTINESCU. (Argotic) Locul mortului = locul din mașină situat în față, lîngă șofer. 2. S. m. (Popular) Cortegiu mortuar. Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră. CREANGĂ, A. 14. Să nu tai calea mortului. PAMFILE, B. 10. 3. S. n. (Regional) Înmormîntare. Părintele are astăzi două morturi. Com. din BRAȘOV. 4. S. m. art. (Regional) Numele unor jocuri obișnuite la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (I 1). Mortul se joacă pe la priveghiuri. PAMFILE, J. I, 26, cf. ȘEZ. VIII, 123, IX, 75. – Pl.: morți, moarte și (regional, II 3) morturi. – Lat. mortuus.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos, așezat în partea stîngă a pieptului și care constituie centrul motor al circulației sîngelui la om și la animalele superioare. Prin blănița de sobol însă, vatamanul simțea tremurînd inima, ornicul vieții. SADOVEANU, O. VII 33. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Inima-i zvîcnește tare. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. În creșterea țării, în rîvna măreață, Partidul e inima ceea de viață, Crescîndu-și în oameni voinica vîlvoare. DEȘLIU, N. 46. Cît a apărut Viața Romînească la Iași, G. Ibrăileanu a fost inima ei în înțeles anatomic. SADOVEANU, E. 177. ◊ Expr. A da inima din cineva, se spune despre cel care face un efort foarte mare. Am muncit de-a dat inima din noi. CREANGĂ, P. 160. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii, a-și dezlega băierile inimii, a ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii v. baieră. ♦ (Prin extensiune, metaforic) Piept. El strînse... pe Maria la inima lui. EMINESCU, N. 70. 2. (Popular) Stomac; p. ext. burtă, pîntece. Rîseră pînă se ținură cu mîinile de inimă. ISPIRESCU, L. 248. Mă roade la inimă, de foame ce-mi e. CREANGĂ, P. 259. N-am pus nimică la inimă de două zile. ALECSANDRI, T. 1577. ◊ Expr. Pe inima goală = pe nemîncate, cu stomacul gol. Că doar nu-ți pleca de aici pe inima goală. HOGAȘ, DR. II 20. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă v. soare. 3.. (La cărțile de joc) Cupă. II. 1. (Considerat ca sediu al sentimentelor) a) (În legătură cu bucurii, plăceri) Se înveseliră cu inima cînd le veni veste. BĂLCESCU, O. II 184. Inimă supărăcioasă, Mor și nu te văz voioasă, Fă-ți, inimă, voie bună! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adv. După voia inimii = după voie, după plac, nestingherit. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, bucuros, cu mare plăcere. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. ◊ Expr. A-i crește (cuiva) inima (în piept) sau a crește inima din cineva v. crește. A rîde inima în cineva sau a-i rîde cuiva inima = a fi bucuros, mulțumit, a se simți foarte bine. Așa făcu; și-i rîdea inima babei de bucurie. CREANGĂ, P. 4. Te strînge-n brațe la sine, De rîde inima-n tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. A unge (pe cineva) la inimă = a produce (cuiva) o satisfacție, o plăcere, a încînta. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă. ISPIRESCU, L. 37. Cît îi cere (cuiva) inima = atît cît vrea, cît poftește. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva voinței sau dorinței sale. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Și îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 36. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Năframa-i arde cu pară, Ca și inima amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A arde (sau a seca, a frige) pe cineva la inimă = a provoca cuiva o durere vie, o supărare mare. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. Să nu-ți sece inima, Cum ai secat tu pe-a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva (sau a provoca mila cuiva). Numai despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine. CREANGĂ, P. 78. A i se topi (cuiva) inima, se spune cînd cineva este în prada unor sentimente chinuitoare. Fața mi s-a veștejit, Inima mi s-a topit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. A se sfîrși la inimă = (cu sens hiperbolic) a se îmbolnăvi, a muri de durere. Cînd o zi nu te zăresc, La inimă mă sfîrșesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. A avea (ceva) pe inimă = a fi chinuit de un gînd (pe care nu vrei să-l spui), a suferi (în ascuns). A-și răcori inima = a spune ce ai pe suflet, a vorbi deschis (pentru a te ușura de o suferință, de o amărăciune). A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decît ar trebui. A-i strica (cuiva) inima = a-i strica (cuiva) buna dispoziție, a întrista, a mîhni (pe cineva). Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. A rămîne cu inima friptă = a rămîne mîhnit, dezolat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars prin inimă, exprimă spaima și durerea celui lovit pe neașteptate de o veste rea. Inimă albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Se întorceau cîntînd de inimă albastră. SADOVEANU, E. 117; b) furie, mînie, necaz, v. albastru. Inimă rea = mîhnire, întristare, amărăciune. A zăcut două săptămîni și a murit de inimă rea. GALAN, Z. R. 61. Văzînd că se prăpădește de atîta inimă rea, i s-a făcut bătrînei milă și s-a gîndit cum i-ar mai risipi gîndurile negre. CARAGIALE, O. II 329. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mîhni (sau a mîhni pe cineva). Nu-ți face și d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo. CREANGĂ, P. 31. c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la raiul vieții mele. ALECSANDRI, P. A. 111. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I 141. Mult, bade, te-am așteptat Aseară pe înnoptat; Tot cu foc și cu lumină Și cu dor de la inimă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) tronc (mai rar cu tronc) ia inimă v. tronc. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a avea afecțiune pentru cineva, a iubi pe cineva. Uite-aici, în inimă, vă am pe toți! Așa sînt eu!... Și începu să-i sărute pe rînd. DUMITRIU, P. F. 67. A-i rămîne (cuiva) inima la... = a rămîne cu gîndul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. Și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A avea tragere de inimă (pentru... ) sau a-l trage (pe cineva) inima să... (sau a...) = a se simți îndemnat, a avea atracție, zel pentru a face ceva. De altfel, tragere de inimă pentru învățătură n-avusesem eu niciodată. VLAHUȚĂ, la TDRG. Nu-l trăgea inima a pleca. ISPIRESCU, L. 33. Toată ziua muncea bietul băiat ca un rob, iar noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. d) (În legătură cu bunătatea sau cu răutatea, în expr.) Inimă dreaptă = om drept. O inimă dreaptă s-a stîns cu tine. SADOVEANU, O. VI 51. Îmi place dorința dumitale, mai ales că o văd pornită dintr-o inimă dreaptă care nu sufere să rămîie răutatea nepedepsită. CARAGIALE, P. 129. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos. Și avea o inimă bună, cum nu prea se găsește. SADOVEANU, O. VI 32. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era în Iași un tînăr... frumos și bun la inimă. NEGRUZZI, S. I 81. A avea inima deschisă = a fi sincer. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, drept, fără reticențe. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. A avea inima largă = a fi mărinimos, darnic. A se muia la inimă = a deveni bun, milos; a se îndupleca. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. A nu lăsa pe cineva inima să (nu)..., se spune cînd cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. (La forma afirmativă, numai în interogații) Cum te-a lăsat inima să pleci? BARANGA, I. 171. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. Îl roagă... ca prieten și băiat de inimă. CARAGIALE, O. III 13. A fi fără inimă sau a fi rău (sau cîinos, negru) la inimă = a fi rău, răutăcios, înrăit. Fata babei era slută, leneșă... și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, dușmănos, rău. Impăratul-Roș, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. A izbutit a domoli o inimă sălbatică. NEGRUZZI, S. I 47. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, nepăsător și rău. Cucuzel... scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Bade, inimă de piatră, Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil. După suferiri multe, inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Parcă îi zicea inima ceva. ISPIRESCU, L. 34. Pesemne inima le spunea că spînul nu le este văr. CREANGĂ, P. 210. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune) Și nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ Cu inimă = a) (loc. adv.) energic, cu viață. Cîntă mai cu inimă! Lucrează mai cu inimă!; b) (loc. adj. și adv.) inimos, curajos. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. ◊ Expr. A (sau a-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța. Cu inima ușoară = fără griji, bine dispus; cu conștiința împăcată. Iar el, cu inima ușoară și mintea cuprinsă de un fel de beție, umbla repede. DUMITRIU, P. F. 58. Mihai, fără a pierde inima... își culege puterile din nou. BĂLCESCU, O. II 90. A-și lua inima în dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Își luă inima-n dinți și bătu la geam. BUJOR, S. 56. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis... CREANGĂ, P. 291. A-și ține inima cu dinții v. dinte. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. A mai prinde (la) inimă = a căpăta putere, curaj. După ce mai prinse nițică inimă, strînse frîul. ISPIRESCU, L. 18. Harap-Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. 2. (Considerat ca centru și simbol ai vieții sufletești în general) V. suflet, conștiință, minte, cap, gînd. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima sau din adîncul inimii = din tot sufletul, din toată puterea. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită. III. Fig. 1. Caracter, fire. Frumusețea chipului depinde de vreme și chiar de oameni, frumusețea minții și a inimii depinde de tine și durează pînă la moarte. V. ROM. septembrie 1953, 48. Nenea Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. 2. Ființă, om. O faptă, o operă în sprijinul păcii... este azi dorința cea mai scumpă a inimilor tinere de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/1. Vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Cum poate-n lume-a fi Pedeapsă pentru inimi ce vreau a se jertfi? ALECSANDRI, T. II 183. IV. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) 1. Mijloc, centru, interior. Oamenii se adunaseră în inima satului și stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Suie carele spre inima cîmpului. STANCU, D. 187. Acum intram în inima codrului. GALACTION, O. I 209. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia dinainte cu cea dinapoi. Din inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Inima carului leagă osia dinainte cu osia dinapoi. I. IONESCU, M. 711. ◊ Expr. A rupe inima tîrgului = a) a alege, a cumpăra ce este mai bun; b) a da gata, a face praf pe cineva. 2. Partea din interior a unei plante, a unei legume; miez. Inima copacului. Inima salatei. Inima pepenelui verde. V. Piesă mecanică sau organ de mașină asemănător ca formă cu inima (I 1). – Pl. și: (învechit) inime (EMINESCU, O. I 87). – Variantă: (învechit) inemă (EMINESCU, O. I 115) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni