alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.

ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km²; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m³, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.

AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.

AMALGAM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeș-balmeș. /<fr. amalgame, lat. amalgáma

AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate. – Fr. amalgame (lat. lit. amalgama).

AMALGAM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. (< fr. amalgame, lat. amalgama)

AMALGAM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. (Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl. -me, -muri. / < fr. amalgame, cf. lat. amalgama < gr. malagma – frămîntare].

AMALGAMA, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal. 2. Fig. A amesteca elemente disparate. – Fr. amalgamer.

AMALGAMA, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.

AMALGAMA vb. tr. 1. a face un amalgam (1). ◊ a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri. 2. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene. (< fr. amalgamer)

A AMALGAMA ~ez tranz. 1) (mercur) A alia cu metale, pentru a obține un amalgam. 2) (elemente eterogene) A combina, formând un amestec. /<fr. amalgamer

AMALGAMA vb. I. tr. 1. (Chim.) A face un aliaj de mercur. ♦ A extrage cu ajutorul mercurului aurul și argintul din minereuri. 2. (Fig.) A amesteca, a aduna la un loc elemente eterogene, disparate. [< fr. amalgamer].

*amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.

*amalgaméz v. tr. (fr. amalgamer). Amestec mercuru cu un metal. Fig. Amestec lucrurĭ nepotrivite.

AMINOBENZOIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid aminobenzoic = pulbere cristalină incoloră, solubilă în apă și alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în farmacie, parfumerie; acid antranilic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. aminobenzoïque.

*amóniŭ n. (d. amoniac). Chim. Combinațiune de azot și idrogen (Az H₄) care are toate proprietățile unuĭ metal. Există în amalgamă cu mercuru. Clorură de amoniŭ, țipirig.

Amor (sau Cupido), zeul dragostei, la romani. Era fiul zeiței Venus cu Mercur (Iupiter sau Mars). Era înfățișat ca un copil frumos, purtînd un arc și o tolbă plină cu săgeți. Corespundea în mitologia greacă zeului Eros (v. și Eros).

*aneroíd, -ă adj. (d. vgr. a-, ne-, fără, și nerós, umed). Fiz. Se zice despre un barometru metalic fără mercur, azĭ foarte obișnuit.

antarctolog s. m. Specialist în problemele Antarcticii ◊ „Ziarul vest-german «Rheinischer Mercur» susține că Antarctida este ca o «prăjitură» intactă, care ne așteaptă. Unii emit ipoteza că nu-i departe timpul când continentul va fi «suprapopulat». Care este opinia dumneavoastră, ca antarctolog?” I.B. 13 XI 82 p. 5 //din antarct[ic] + -log//

ANTRANILIC, antranilici, adj. (În sintagma) Acid antranilic = pulbere cristalină, incoloră, solubilă în apă și în alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în parfumerie; acid aminobenzoic. – Din fr. anthranilique.

ANTRANILIC, antranilici, adj. m. (În sintagma) Acid antranilic = pulbere cristalină, incoloră, solubilă în apă și în alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în parfumerie; acid aminobenzoic. – Din fr. anthranilique.

ARGINT n. Metal prețios de culoare albă strălucitoare, meleabil și ductil, cu mare conductibilitate electrică și calorică, având diferite întrebuințări (la baterea monedelor, în giuvaiergie, în fotografie etc.). Bani de ~. ◊ Nuntă de ~ aniversare a douăzeci și cinci de ani de la căsătorie. ~ viu a) mercur; b) om iute, plin de energie. /<lat. argentum

ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 °C, p. f. 2.180 °C, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani.

ARGINT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

argint s. n. – 1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.

ARGINT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. (Adesea fig.) Metal prețios, de culoare albă-cenușie strălucitoare. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.

ARGINT-VIU s. v. hidrargir, mercur.

ATMOSFERĂ s.f. I. 1. Stratul de aer care înconjoară Pămîntul. 2. (Fig.) Stare de spirit; situație, stare, mediu în care trăiește cineva, ceva. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor, egală cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o secțiune de 1 cm², înaltă de 76 cm. [Cf. fr. atmosphère, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sferă].

B.A.L. ({i}; {s} B[ritish] A[nti] L[evisite]) Compus al stibiului utilizat ca antidot în intoxicații cu săruri ale metalelor grele (arsen, mercur, plumb) sau cu levizită, iod, sublimat etc.

BAROMETRU instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. Barometrul poate fi de două feluri: Barometru aneroid (se bazează pe echilibrarea presiunii atmosferice cu tensiuni elastice produse de deformarea unor piese metalice de construcție specială) și barometrul cu mercur (presiunea atmosferică este echilibrată de presiunea hidrostatică a unei coloane de mercur.

BAROMETRU, barometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice, format dintr-un tub de sticlă care conține mercur introdus într-un alt recipient cu mercur și fixat pe o tăbliță gradată sau dintr-o cutie metalică ale cărei deformații, sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice, dau valorile presiunii care sînt indicate de un ac pe o scară gradată. – Fr. baromètre (< gr.).

*barométru n., pl. e (vgr. báros, greutate, și métron, măsură). Fiz. Instrument de constatat presiunea aeruluĭ și pin urmare, schimbărĭle atmosferice. – Acest instrument, inventat la 1643 de Toricelli, discipulu luĭ Galileŭ, cuprinde o coloană de mercur care se coboară cu cît te suĭ în atmosferă, fiindcă sus e aeru maĭ ușor. Cu el a măsurat Pascal înălțimile munților. El anunță, pînă la un oarecare punct, timpu frumos orĭ răŭ, căcĭ aeru uscat, fiind maĭ ușor decît cel umed, mercuru se urcă atuncĭ cînd nu va ploŭa și se coboară în caz contrar. Principalele barometre-s cele cu mercur (cu ceșcuță, sifon sau cadran) și barometru aneroid.

BAROMETRU ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice. ~ cu mercur. ~ metalic. 2) fig. Ceea ce este sensibil la variații și permite aprecierea lor. Presa este ~ul opiniei publice. [Sil. -me-tru] /<fr. barometre

BENZOÁȚI (< fr. {i}) s. m. pl. Săruri sau esteri ai acidului benzoic (ex. bezoatul de benzil, întrebuințat în parfumerie; benzoatul de litiu, de calciu, de mercur, dezinfectanți interni; benzoatul de sodiu, de amoniu, conservanți).

BOLOGNA [bolóña], Giovanni (numit și Giambologna, pe numele adevărat Jean de Boulogne) (1529-1608), sculptor flamand. Precursor al barocului. A lucrat la Florența pentru familia Medici („Fîntîna lui Neptun”, „Mercur luîndu-șu zborul”, „Răpirea unei sabine” în Muzeul Național de Artă al României).

CADUCEU s. n. sceptru încolăcit de doi șerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea și comerțul. (< lat. caduceus, fr. caducée)

CADUCEU s.n. Sceptru în formă de baston încolăcit de doi șerpi, semn distinctiv al lui Hermes (Mercur), zeul comerțului. [Pl. -uri. / < lat. caduceum, cf. fr. caducée].

*caducéŭ n., pl. eĭe (lat. cadúceus și cadúceum din caducéum, care vine d. vgr. kerýkeion, d. kéryx, anunțător; it. caducéo). O ramură de laur saŭ de măslin cu doŭă aripĭ în vîrf și înconjurată de doĭ șerpĭ. Era atributu luĭ Mercur, zeu negoțuluĭ, și simbolu păciĭ, prudențeĭ și vicleniiĭ (șerpiĭ) și al hărniciiĭ și ĭuțeliĭ (aripele).

CALOMEL s.n. Clorură de mercur, care se prezintă ca o pulbere albă, folosită ca purgativ și antiseptic. [< fr. calomel, cf. gr. kalos – frumos, melas – negru].

CALOMEL s. n. Clorură de mercur sub forma unui praf alb, insolubil în apă, cu întrebuințări în medicină. – Fr. calomel (< gr.).

*calomél n. (fr. calomel, din calomélas, d. vgr. kalós, bun, și mélas, negru, fiind-că prafu alb care constituĭe calomelu e negru în timpu preparăriĭ). Chim. Protoclorură de mercur (antisifilitică și purgativă). V. clorură.

CALOMEL s. n. clorură de mercur, pulbere albă, insolubilă în apă, inodoră, folosită ca purgativ și vermifug. (< fr. calomel)

CALOMEL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din fr. calomel.

CASTILIA-LA MANCHA (CASTILLA-LA MANCHA), reg. autonomă în Spania Centrală; 79,2 mii km²; 1,69 mil. loc. (1988). Oraș pr.: Toledo. Expl. de mercur. Cereale, citrice și măslini. Creșterea animalelor.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

chinișău s.m. sg. (reg.) argint viu, mercur.

CHINOVAR s. n. Sulfură roșie de mercur, folosită ca colorant și ca medicament. – Vechi rus kinovarĩ; bg. kinovar.

chinovar s. m. – Sulfură roșie de mercur. Ngr. ϰιννάβαρι (Roesler 570), cf. bg., rus. kinovarĭ. Se întîlnește cu dubletele cinabru (din it. cinabro), puțin folosit, și ținober (din germ. Zinnober), folosit în comerț.

CHINOVAR s. n. Sulfură roșie de mercur, folosită ca medicament și colorant. – Din bg. kinovar.

CINÁBRU (< fr.) s. n. 1. Sulfură naturală de mercur, care se formează din soluții alcaline, hidrotermal, la temperaturi joase și se depune în apropierea suprafeței scoarței terestre. Are culoare roșie-carmin și luciu adamantin; este casantă și are aspect de mase compacte sau de pojghițe pulverente. Este cel mai important minereu de mercur (86,2% mercur). 2. Culoare roșie, cu tonuri între stacojiu și violet, folosită încă din antic.

CINABRU s.n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie. ♦ Culoare roșie-închisă. [< it. cinabro, cf. fr. cinabre].

*cinábru n. (fr. cinabre, it. cinabro, d. lat. cinnábaris, care vine d. vgr. kinnábari). Min. Sulfură de mercur, roșie aprinsă. – Și chinavár și chinovár (rus. kinovarĭ, ngr. kinávari).

CINABRU s. n. 1. sulfură naturală de mercur, roșie. 2. culoare roșie-închisă. (< fr. cinabre)

CINABRU n. 1) chim. Sulfură naturală de mercur sau de antimoniu, de culoare roșie, întrebuințată la prepararea vopselelor; vermillon. 2) Colorant roșu, întrebuințat în pictură și în medicină; chinovar. /<fr. cinabre

CINABRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre.

*clorúră f., pl. ĭ (d. clor). Chim. Combinațiune de clor c’un corp simplu saŭ compus, dar nu cu oxigenu orĭ cu idrogenu. Clorură de sodiŭ, sarea de bucătărie. Clorură de mercur, calomelu și sublimatu coroziv.

COBORÂT², -Ă, coborâți, -te, adj. 1. Care a fost dat jos de pe o înălțime sau dintr-un vehicul. 2. (Despre mercurul termometrului) Care nu s-a înălțat, indicând temperatură scăzută. ♦ (Despre temperatură) Scăzut. 3. (Despre glas) Puțin intens; scăzut. – V. coborî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

COLOANĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

contergan s. (farm.) ◊ „După cazul «contergan» în R.F. Germania, medicament a cărui administrare la femeile gravide a avut drept consecință nașterea unor copii cu malformații grave, după boala «minamata» din Japonia, provocată prin intoxicarea cu mercur, după nenorocirile cauzate la Sevesso (Italia) de poluarea atmosferei cu substanțe toxice – și S.U.A. se află acum în fața unei catastrofe ale cărei proporții nu pot fi încă determinate.” Sc. 12 I 77 p. 5; v. și thalidomidă (din germ. Contergan; GWDS; LTR)

COROSIV adj. 1. (Despre substanțe) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent corosiv = substanță care are o acțiune electrochimică asupra suprafeței corpurilor cu care intră în contact; sublimat corosiv = biclorură de mercur folosită ca dezinfectant. 2. (Fig.) Mușcător, usturător. [Var. coroziv, -ă adj. / cf. fr. corosif, lat. corrosivus].

COROSIV, -Ă, corosivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent corosiv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat corosiv = clorură de mercur, întrebuințată în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.

*corozív, -ă adj. (lat. corrosivus). Care produce coroziunĭ, roaderĭ. Sublimat coroziv, biclorură de mercur.

CORSICA (CORSE [cors]) 1. Ins. în N M. Mediterane, constituind o reg. a Franței; 8,7 mii km²; 247,2 mii loc. (1988). Oraș pr.: Ajaccio. Relief muntos granitic. Alt. max.: 2.710 m (vf. Monte Cinto). Expl. de min. de fier, cupru, mercur, zinc, plumb, marmură. Citrice, măslini. Viticultură. Creșterea ovinelor și caprinelor. Vin, ulei, zahăr. Turism. Stăpînită succesiv de romani (sec. 3 î. Hr.), vandali, bizantini, ostrogoți, longobarzi, franci, arabi, pisani și genovezi. Din 1768 a intrat în componența Franței, în prezent constituind două departamente. 2. Str. care separă ins. cu același nume de Arh. Toscan. Lungime: 40 km. Lățime: 75 km. Ad. max.: c. 500 m. Port pr.: Bastia.

CROAȚIA (HRVATSKA), Republica ~, stat în SE Europei, în NV Pen. Balcanice, cu largă ieșire la M. Adriatică; 56,5 mii km²; 4,68 mil. loc. (1989). Limba de stat: sîrbo-croata. Cap.: Zagreb. Orașe pr.: Split, Rijeka, Osijek. Relief foarte variat: în N Cîmpia colinară a Slavoniei, în centru C. Savei, în SV Alpii Dinarici, iar de-a lungul M. Adriatice țărmul Dalmației cu numeroase ins. (Krk, Cres, Brac, Hvar, Korcula). În NV pen. calcaroasă Istria cu pod. Kras. Climă temperat-continentală în N cu precipitații de 860 mm/an, cu nuanțe montane în Dinarici și mediteraneene în V de-a lungul litoralului. Rîuri mari afl. ai Dunării (Sava, iar la graniță cu Ungaria, Drava). Expl. de antracit, petrol, gaze naturale, bauxită, mercur, sare marină. Întreprinderile industriale produc: energie electrică, fontă și oțel, material rulant, aparataj electrotehnic, mașini-unelte și mecanică fină, nave maritime, autovehicule, derivate petroliere, motoare Diesel, mașini agricole, produse chimice (mase plastice, îngrășăminte), ciment și mat. de constr., produse din lemn (mobilă, cherestea), hîrtie, încălț., produse textile (țesături de lînă și bumbac, confecții) și alim. (zahăr, vinuri, conserve de pește). Se cultivă cereale (grîu, porumb, orez, ovăz), plante tehnice (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cînepă, ricin), cartofi și legume. Viticultură și pomicultură dezvoltate. Plantații de citrice și măslini. Se cresc porcine, ovine și bovine pentru carne și lapte. Pescuit matirim costier. Navigație intensă la M. Adriatică (porturi pr.: Split, Rijeka, Zadar, Sibenik, Dubrovnik). Aeroporturi pr.: Zagreb, Split. Turism în Dalmația (stațiuni balneoclimaterice) și în Alpii Dinarici (stațiuni de sporturi de iarnă). Istoric. În antic. terit. C. a fost locuit de iliri și apoi cucerit și romanizat, fiind inclus mai întîi în prov. Panonia. Succesiv, în stăpînirea ostrogoților, slavilor, avarilor. Aici s-au stabilit triburile croate (sec. 7-8), ramură a slavilor de V, care se constituie într-un stat în sec. 10. În 1102 C. formează o uniune dinastică cu Ungaria. Împreună cu Slovenia, C. a fost cucerită de turci (sec. 16). În 1867, în cadrul dualismului austro-ungar, C. s-a unificat cu Ungaria. În 1918 a intrat în componența Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia). În 1941, în urma mișcării separatiste conduse de Ante Pavelic, C. se constituie într-un stat independent. În 1946 reintră în componența Iugoslaviei. Își proclamă independența (1991). În urma acestui fapt a izbucnit un război civil, susținut pe de o parte de Garda Națională Croată și de cealaltă de Armata Federală și milițiile sîrbești din Krajina și Slavonia. S-au înregistrat numeroase victime și pagube materiale. În urma medierii O.N.U. și C.E.E. au fost semnate mai multe acorduri (15), ultimul, din dec. 1991, fiind respectat.

*descínd, -cíns, a -cínde v. intr. (d. lat. de-scéndere, d. scándere, a se suĭ. V. scară, ascensor). Mă daŭ jos, mă scobor (de pe cal, de pe munte, din pod, din tren, din corabie). Trag în gazdă, mîn (conj. II). Mă întind pînă jos: pădurea descinde pînă în vale. Mă las maĭ jos (vorbind de coloana de mercur din barometru): barometru descinde (adică: mercuru din el). Scobor tonu: a descinde cu un ton. Mă trag, mă deriv: Româniĭ descind din Romanĭ. Poliția a descins în culcușu hoților, a pătruns în culcușu lor. A descinde în mormînt, a muri. V. deștind.

ELECTROCAPILARITATE s. f. fenomen care se produce atunci când, în polarizarea electrozilor, unul dintre aceștia este constituit dintr-un menisc de mercur. (< fr. électrocapillarité)

ELECTROCAPILARITATE s.f. Fenomen care se produce atunci cînd, în polarizarea electrozilor, unul dintre aceștia este constituit dintr-un menisc de mercur. [Cf. fr. électrocapillarité].

EPITERMAL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal.

EPITERMÁL, -Ă (< fr. {i}; {s} epi- + gr. thermos „cald”) adj. (Despre o fază a procesului hidrotermal) Care reprezintă stadiul final al depunerii mineralelor din soluții fierbinți, cu o temperatură cuprinsă între 50 și 175°C. În aceste condiții apar minerale de aur, argint, stibiu, arsen, mercur, împreună cu cuarț, calcit etc.

*ermafrodít, -ă adj. (lat. hermaphrodítus adj., d. vgr. ῾Ermaphróditos, fiu luĭ ῾Ermês [Mercur], și al Afroditeĭ. El, pe cînd se scălda lîngă orașu Alicarnas, fu văzut de nimfa Salmacida, care-l îmbrățișă, după care amîndoĭ fură prefăcuțĭ într’un singur trup. Mit.). Med. Care reunește într’însu amîndoŭă sexele. V. famen.

*ermétic, -ă adj. (d. Ermes, Mercur al Grecilor. La Egiptenĭ el era tatăl științelor, maĭ ales al celor oculte. Fără îndoĭală, de aceĭa alchimiștiĭ, mult timp după stingerea păgînizmuluĭ, îl aveaŭ ca patron, ĭar alchimiiĭ i se zicea la început „știința ermetică”). Relativ la prefacerea metalelor unu într’altu și la medicina universală. Închis perfect, fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru: butelie ermetică. Adv. Fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru, cum ar fi o butelie peste al căreĭ dop aĭ turnat ceară care s’a solidificat.

*eŭdiométru n., pl. e (vgr. eúdios, senin, liniștit, eudía, seninătate, liniște, și metron, măsură). Fiz. Un instrument p. analiza orĭ sinteza aeruluĭ și a altor gazurĭ: eŭdiometru cu mercur.

EXCITRÓN (< fr. {i}) s. n. Redresor monoanodic cu vapori de mercur la care arcul se menține în intervalele de polarizare inversă, cu ajutorul unui anod de excitație, conectat la o sursă auxiliară de curent continuu de putere mică.

EXCITRON s.n. Tub redresor monoanodic cu arc de mercur, folosit în scheme de redresare monofazate. [< fr. excitron].

FAHRENHEIT [fá:rənhait], Gabriel Daniel (1686-1736), fizician german. Unul dintre fondatorii termometriei. A inventat termometrele cu alcool (1709) și cu mercur (1714). A descoperit că punctele de fierbere ale lichidelor variază cu presiunea. Numele său a fost atribuit unui grad de temperatură (gradul F.). – Scara de temperatură F., scară termometrică utilizată în țările anglo-saxone, al cărei interval standard de temperatură este divizat în 180 de grade, punctele de topire a gheții și de fierbere a apei, la presiune normală, fiind de 32 și, respectiv, 212°F.

FLUORESCENT ~tă (~ți, ~te) Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. Corp ~. ◊ Tub ~ sursă de lumină bazată pe principiul descărcării într-un amestec de gaze și vapori de mercur, aflați în interiorul unui tub de sticlă. [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescent

FLUORESCENT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent.

FLUORESCENT, -Ă adj. Care devine luminos sub acțiunea unei lumini exterioare; care prezintă fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. [Pron. flu-o-res-cent. / < fr. fluorescent].

FLUORESCENT, -Ă adj. (despre substanțe) care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ♦ tub ~ = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. (< fr. fluorescent)

*fulminát n. (d. fulminant). Chim. Sare produsă pin combinațiunea aciduluĭ fulminic cu o bază: fulminatu de mercur servește la fabricarea capselor.

FULMINAT s. m. sare a acidului fulminic. ♦ ~ de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, pulbere toxică. (< fr. fulminate)

FULMINAT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ♦ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonat, foarte otrăvitor, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate.

FULMINAT s.m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = substanță explozivă de forma unei pulberi cenușii cu gust metalic, foarte otrăvitoare. [< fr. fulminate].

FULMINAT ~ți m. Sare a acidului fulminic. ◊ ~ de mercur exploziv sub formă de praf cenușiu, foarte otrăvitor. /<fr. fulminate

GAZOTRON ~oane n. fiz. Diodă cu gaze inerte sau cu vapori de mercur, folosită ca redresor. /<rus. gazotron

GEISSLER [gaislər], Heinrich (1814-1879), fizician german. Studii privind descărcările electrice. în gaze. A inventat o pompă de vid cu vapori de mercur (1855), tuburi cu gaze rarefiate (tubul G.) sau cu vid, vaporimetre, aerometre, termometre.

GORNO-ALTAI, rep. autonomă în Federația Rusă, în M-ții Altai, la granița cu Mongolia; 92,6 mii km²; 198 mii loc. (1992). Centrul ad-tiv: Gorno-Altaisk. Expl. forestiere, de min. auro-argentifere, mercur și lignit. Cartofi, orz, grâu. Creșterea bovinelor și ovinelor. Vânătoare.

GUANAJUATO [guanahuáto] 1. Stat în Mexic; 30,5 mii km²; 4 mil. loc. (1990). Expl. miniere (argint, aur, plumb, zinc, cupru, mercur) și forestiere. Cereale și trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. Oraș în centrul Mexicului, la 2.050 m alt., la NV de Ciudad de México, centru ad-tiv al statului cu același nume; 73,1 mii loc. (1990). Expl. de min. auro-argentifere. Prelucr. primară a min. Universitate (1732).

GUIZHOU, prov. în S Chinei; 174 mii km²; 33,1 mil. loc. (1992). Centru ad-tiv: Guizhou. Expl. forestiere și de min. de mercur, fier, bauxită, cărbune. Sfeclă și trestie de zahăr. Citrice.

HERMES 1. (În mitologia greacă) zeul comerțului și al drumurilor, mesagerul zeilor, patronul hoților, întruchiparea iscusinței și a șireteniei. Fiul lui Zeus și al Maiei. Ocrotitor al turmelor și cirezilor. Atributele sale erau caduceul, pălăria cu boruri largi (petasos), sandalele de aur cu aripi. Este considerat inventatorul lirei. La romani îi corespunde Mercur. 2. Mic asteriod (diametru c. 1,5 km) care se poate apropia destul de mult de Pământ (până la câteva sute de mii km). Descoperit, în 1937, de astronomul german K.W. Reinmuth.

Hermes, zeul comerțului și al drumurilor în mitologia greacă, solul zeilor, patronul hoților, întruchiparea iscusinței și a șireteniei, fiu al lui Zeus și al Maiei. La romani îi corespundea Mercur.

HEVELIUS, Johannes (HEVEL, HÖWELCKE) (1611-1687), astronom german. Considerat fondatorul topografiei selenare (a întocmit primul atlas al suprafeței Lunii). Studii privind eclipsele și petele solare, precum și fazele planetelor Mercur și Saturn. A descoperit patru comete și o stea variabilă. A întocmit un catalog (neterminat) stelar (cuprinde c. 1.500 de stele).

HEWITT [híuit], Peter Cooper (1861-1921), inventator și fizician american. A inventat (1901) lampa cu vapori de mercur. A descoperit principiul fundamental al amplificatoarelor cu tub vidat, folosite în radio. Cercetări în domeniul aeronauticii (în 1918 a construit un elicopter).

Hg, simbol chimic pentru mercur (hidrargir). 1 mm Hg = 133,3 Pa.

HIDRARGIR n. Metal lichid, foarte dens și foarte mobil, alb-argintiu, cu luciu puternic, întrebuințat la extragerea aurului și argintului, în medicină și mai ales la umplerea termometrelor; mercur. /<fr. hydrargyre

HIDRARGIR s.n. Mercur. [< fr. hydrargyre, lat. hydrargyrum, cf. gr. hydor – apă, argyros – argint].

HIDRARGIR s. n. (Chim.) Mercur. – Din fr. hydrargyre.

HIDRARGIR s. n. mercur. (< fr. hydrargyre)

HIDRARGIR s. v. mercur.

HIDRARGIRISM s. n. Intoxicație provocată de vaporii sau sărurile de mercur. – Din fr. hydrargyrisme.

HIDRARGIRISM s. n. intoxicație cu preparate de mercur. (< fr. hydrargyrisme)

HIDRARGIRISM s.n. Intoxicație cu vapori sau săruri de mercur. [< fr. hydrargyrisme].

HIDRARGIROTERAPIE s. f. folosire terapeutică a mercurului. (< fr. hydrargyrothérapie)

HIDRARGIROZĂ s.f. (Med.) Boală datorită intoxicării cu mercur, care se manifestă prin inflamația și hemoragia gingiilor, dureri și contracții ale membranelor, tulburări psihice etc. [< fr. hydrargyrose].

HIDRARGIROZĂ, hidrargiroze, s. f. Boală provocată de intoxicarea cu mercur, care se manifestă prin inflamația și hemoragia gingiilor, dureri și contracții ale mușchilor, tulburări psihice etc. – Din fr. hydrargyrose.

HIDRARGIROZĂ s. f. erupție cutanată sau colorație anormală a tegumentelor datorită administrării unui tratament cu mercur. (< fr. hydrargyrose)

HIPOCLOROS adj. acid ~ = acid prin acțiunea clorului asupra unei suspensii de oxid de mercur în apă. (< fr. hypochloreux)

HIPOCLOROS, hipocloroși, adj. (În sintagma) Acid hipocloros = acid obținut prin acțiunea clorului asupra unei suspensii de oxid de mercur în apă, folosit ca decolorant. – Din fr. hypochloreux.

HISPANIOLA (ESPAÑOLA), insulă în arh. Antilele Mari, despărțită de Cuba prin str. Windward și de ins. Puerto Rico prin str. Mona; 76,2 mii lm²; 13 mil. loc. (1990). În partea de E a ins H. (c. 2/3) se află Rep. Dominicană, iar în cea de V (c. 1/3), Rep. Haiti. Orașe pr.: Santo Domingo, Port-au-Prince, Santiago, Cap-Haïtien. Relieful cuprinde patru culmi muntoase orientate NV-SE, care închid depr. alungite. Alt. max.: 3.175 m (Pico Duarte). Climă tropicală. Expl. de bauxită, platină, cupru, mercur. Plantații de cafea, cacao, trestie de zahăr și culturi de tutun, bumbac, orez, manioc, batate. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (1492), H. a constituit centrul stăpânirii spaniole în Indiile de Vest. Ocuparea de către francezi, în sec. 17, a părții occidentale a insulei a fost recunoscută prin Tratatul de la Ryswick (1697). În urma Tratatului franco-spaniol de la Basel (1795), Franța a primit partea spaniolă din H. Vechea denumire: Haiti.

HOROSCÓP (< fr., gr.) s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unui copil, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei, a viitorului etc. ♦ Berbec (21 martie-19 aprilie): planeta – Marte, personalitatea – îndrăzneț, impulsiv, încrezător în forțele proprii, independent, Elementul – foc; Taur (20 aprilie-20 mai): planeta – Venus, personalitatea – răbdător, hotărât, încăpățânat, devotat, Elementul – Pământ; Gemenii (21 mai-21 iunie): planeta – Mercur, personalitatea – ambițios, vioi, inteligent, temperamental, Elementul – Aer; Rac (22 iunie-22 iulie): planeta – Luna, personalitatea – capricios, sensibil, impresionabil, milos, Elementul – Apă; Leu (23 iulie-22 august); planeta – Soare, personalitatea – nobil, generos, entuziast, temperamental, Elementul – Foc; Fecioara (23 august-22 septembrie): planeta – Mercur, personalitatea – intelectual, metodic, placid, fără tact, Elementul – Pământ; Balanța (23 septembrie-23 octombrie): planeta – Venus, personalitatea – onest, milos, persuasiv, ordonat, sociabil, Elementul – Aer; Scorpion (24 octombrie-21 noiembrie): planeta Marte, personalitatea – loial, filozof, voluntar, dominator, Elementul – Apă; Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie): planeta – Jupiter, personalitatea – practic, onest, imaginativ, Elementul – Foc; Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie): planeta – Saturn, personalitatea – ambițios, încăpățânat, loial, tenace, Elementul – Pământ; Vărsător (20 ianuarie-18 februarie): planeta – Uranus, personalitatea – generos, idealist, original, altruist, Elementul – Aer; Pești (19 februarie-20 martie): planeta – Neptun, personalitatea – milos, sensibil, timid, metodic, Elementul – Apă.

*idrargír n. (vgr. ῾ydrárgyros, mercur; ῾ýdor, apă [adică „lichid”], și árgyros, argint). Chim. Mercur.

*idrargirízm m. (d. idrargir). Med. Intoxicare cu mercur.

IGNITRON s. n. tub redresor cu un singur anod, cu descărcare în vapori de mercur și cu un electrod auxiliar de aprindere. (< engl., fr. ignitron)

IGNITRON, ignitroane, s. n. (Elt.) Tub redresor cu un singur anod, cu descărcare în vapori de mercur și cu un electrod auxiliar de aprindere; excitron. – Din engl., fr. ignitron.

IGNITRON s.n. (Fiz.) Tub redresor cu un catod de mercur pentru curenți de mare intensitate. [< fr. ignitron].

IONESCU-VALBUDEA, Ștefan (1856-1918, n. București), Sculptor român. Elev al lui Karl Storck și al francezilor E. Frémiet și A. Falguière. Temperament romantic, este interesat, cu predilecție, de reprezentarea mișcării și a expresivității corpului omenesc („Mihai Nebunul”, „Speriatul”, „Învingătorul”). Portrete și compoziții de o remarcabilă sensibilitate și iscusință a execuției („Veronica Micle”, „Ionnescu-Gion”, „Femeie odihnindu-se”, „Copil dormind”, „Bust de fetiță”). Lucrări decorative (relieful „Știința” de pe frontonul Universității din Iași și statuile alegorice „Mercur” și „Vulcan” de la Banca Națională a României, București).

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

juvélnic n., pl. e (vsl. * živinnikŭ adică „de păstrat vietățĭ”, d. živŭ, viŭ, ca și lat. vivarium, d. vivus, viŭ. Bg. živelnik poate fi reluat de la Românĭ. V. jivină). Dun. Horeț (coș, ladă saŭ îngrăditură de păstrat peștele viŭ). – În Olt. juvác, pl. e (cp. cu živak, argint viŭ, mercur). V. ostreț, mandră și acŭariŭ.

LALANDE [lalã:d], Joseph-Jérôme Lefrançois de (1732-1807), astronom francez. Prof. la Collège de France. Studii asupra sistemului solar, a cometelor (în special Mercur), a poziției și mișcării stelelor; observații asupra Lunii, a planetelor Venus și Marte pentru a corela măsurarea distanței dintre ele („Tratat de astronomie”, „Bibliografie astronomică”). A determinat, împreună cu N.L. La Caille, paralaxa lunară și solară. I se datorează un catalog ceresc care cuprinde 47.000 de stele („Istoria cerească franceză”).

LANGMUIR [læŋmjuər], Irving (1881-1957), chimist și fizician american. Contribuții în tehnica vidului (pompa de difuzie cu mercur), electricitate (emisiunea termoelectronică, descărcări în gaze) și la studiul sistemelor coloidale. Inventator al becului electric cu atmosferă gazoasă. I se datorează teoria valenței electrochimice. A obținut hidrogenul atomic (1912) și a studiat absorbția pe suprafața solidelor. Studii privind structura atomului de heliu; a obținut temperaturi apropiate de zero absolut. Premiul Nobel pentru chimie (1932).

LARA (în mitologia romană), nimfă a fluviului Tibru, care l-a dezvăluit Iunonei infidelitățile soțului ei. Drept pedeapsă, Iupiter i-a smuls limba, apoi a încredințat-o lui Mercur ca s-o călăuzească la Hades. Pe drum, acesta a violat-o și L. a născut doi frați gemeni, larii.

LARA, stat în NV Venezuelei; 19,8 mii km²; 1,4 mil. loc. (1995). Centrul ad-tiv: Barquisimeto. Zăcăminte de cărbuni și de min. de mercur, argint, antimoniu. Trestie de zahăr, cafea, cereale, sisal. Creșterea extensivă a animalelor.

LARI (< lat.) s. m. pl. (În mitologia romană) Divinități protectoare ale familiei și căminului, ca și penații, manii și geniile (II); întruchipau sufletele strămoșilor morți care vegheau asupra urmașilor. Potrivit mitului inițial, au existat doi zei lari, fii gemeni ai nimfei Lara și ai zeului Mercur.

*líchid, -ă adj. (lat. liquidus, „limpede lichid”, variantă din limpidus, limpede). Fiz. Se zice despre corpurile ale căror molecule se supun fiecare în parte acțiuniĭ greutățiĭ, cu alte cuvinte, acelea care curg saŭ tind să curgă, ca apa, mercuru ș. a. Jur. Liber de datoriĭ, neipotecat. Care se poate utiliza imediat: sume lichide. Gram. Se zice despre consonantele care se pot combina cu celelalte, numite mute, și care sînt: l, m, n, r. S. n., pl. e Substanță lichidă. S. f., pl. e. Consonantă lichidă.

LIGATÚRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Legare chirurgicală cu fire de catgut, mătase sau ață a vaselor sangvine, a uterului, a intestinului etc.; materialul utilizat pentru această operație. 2. Aliaje auxiliare folosite pentru introducerea unor elemente de aliere în metalul lichid. ♦ Metale (ex. cupru, mercur etc.) care se introduc în metalele nobile pentru a le da unele proprietăți necesare (ex. duritatea) sau pentru a le ieftini. 3. Literă sau semn de transcriere fonetică format prin îmbinarea a două litere sau semne de transcriere (ex. æ, œ). ♦ Combinație de litere ce redă îmbinarea a două litere, o silabă sau un cuvânt. 4. (POLIGR.) Caracter tipografic realizat prin reunirea a două litere într-un singur semn grafic (ex.: Æ, Œ), folosit în unele limbi pentru a reda un singur sunet.

lunĭ f. (lat. lûnis, îld. lunae, a luniĭ [dies, zi], după Martis, Jovis, Veneris, a luĭ Marte, a luĭ Joĭe, a Vineriĭ, Mércurĭ, a luĭ Mercur; it. lunedi, pv. dilun, fr. lundi, sp. lunes). Prima zi a săptămîniĭ, după care vine Marțea. Lunĭ (ca și Marțĭ, Mercurĭ, Joĭ, Vinerĭ, Sîmbătă și Duminica) e o formă adverbială și arată Lunea următoare: eŭ plec Lunĭ; cînd e vorba de o repetițiune, se zice Lunea (Marțea, Mercurea, Joĭa, Vinerea, Sîmbăta, Duminica): ședințele se țin Lunea (maĭ rar Lunile pl.), adică „în fiecare Lunĭ”. Se declină așa: Lunea, Luniĭ, pl. Lunile (Marțea, -țiĭ; Mercurea, -riĭ; Joĭa, Joiĭ; Vinerea, -riĭ; Sîmbăta, Sîmbetei; Duminica, -ciĭ). Fără art. se zice o Lunĭ și, maĭ corect, o Lune (Marțe, Mercure, Joĭe, Vinere, Sîmbătă, Dŭminică): într’o lune, la o sărbătoare (NPl. Ceaur, 70).

MANISA, oraș în extremitatea de V a Turciei, pe st.g râului Gediz, la 32 km NE de Izmir; 191,3 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Expl. de min. de fier, mercur, zinc. Ind. constr. de mașini, textilă, alim., de prelucr. a lemnului și de încălțăminte. Piață agricolă (cereale, tutun). Monumente: Marea Moschee (1366): moscheile Hatuniye (1485), Muradiye (1583-1586).

MANIZALES [manisáles], oraș în partea de V a Columbiei, la poalele Cordillerei Central din M-ții Anzi, la 2.153 m alt., la 177 km VNV de Bogotá; 358,2 mii loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroport. Expl. de min. auro-argentifere și de mercur. Prelucr. cafelei; ind. constr. de mașini agricole, textilă, chimică, a pielăriei și încălțămintei, a mat. de constr. Piață agricolă. Universitate (1943). Catedrală.

MANOMÉTRU (< fr. {i}; {s} gr. manos „rarefiat” + metron „măsură”) s. n. Instrument de măsură a presiunii fluidelor sau a diferenței de presiune, bazat pe deformarea unei piese elastice, pe diferența de nivel a unei coloane de lichid (mercur, alcool, apă etc.), într-un tub de sticlă (adesea în formă de U), pe modificarea conductibilității electrice sau termice a gazelor etc. M. sunt folosite și în medicină pentru măsurarea presiunii arteriale sau intracardiace, a presiunii lichidului cefalorahidian etc.

MARINER, denumire a unui program spațial american (1962-1973), în cadrul căruia au trimise sonde spațiale și stații automate interplanetare, purtând același nume, spre Marte, Venus și Mercur în scopul studierii lor.

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ, d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.

mercur s. n., simb. Hg

Mercur = Mercurius.

MERCUR n. Metal de culoare alb-argintie, lichid (la temperatură obișnuită), foarte dens și mobil, cu diverse întrebuințări în tehnică și în medicină; hidrargir. /<fr. mercure, germ. Merkur

MERCUR s.n. Metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatura normală; hidrargir; (pop.) argint-viu. [< fr. mercure, germ. Merkur].

MERCUR s. (CHIM.) hidrargir, (pop.) argint-viu.

MERCUR 1. V. Hermes. 2. Prima planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de Soare de 58.343.169,3 km (70.310.998,9 km la afeliu și 46.375.339,7 km la periheliu). Are un diametru de 4.880 km și masa de 3,28 • 10²³ kg (0,055 din masa Pământului), cu o densitate de 5,42 g/cm³ (a doua ca mărime după cea a Pământului). Perioada de revoluție (anului mercurian): 87,97 zile terestre; perioada de rotație: 58,64 zile (o zi pe M. durează doi ani mercurieni). Temperatura în timpul zilei atinge 700 K (427°C), iar în timpul nopții 100 K (-173°C). Suprafața planetei, fotografiată de nava spațială Mariner 10, în anii 1974 și 1975, prezintă regiuni foarte accidentate, cu numeroase cratere având diametre cuprinse între 100 m și 30-40 km. Datorită, probabil, impactului cu un asteroid, în urmă cu c. 3,8 • 10⁹ ani, a fost format un crater cu diametrul de 1.300 km (Bazinul Caloris), care a lăsat urme și la antipod. M. are o atmosferă extrem de rarefiată (presiunea este de 10^-7 din cea terestră), cu urme de sodiu, oxigen, heliu, potasiu și hidrogen. Nucleul planetei, cu un diametru de c. 3.600 km este metalic (fier, nichel ș.a.) și constituie 70% din masa planetei. Nava spațială Mariner 10 a detectat și un câmp magnetic mult mai slab decât cel terestru (1974-1975).

MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

Mercur, zeul roman al comerțului, crainicul permanent al lui Iupiter, călăuza umbrelor morților spre infern, patron al negustorilor, dar și al hoților. Identificat la greci cu Hermes.

MERCUR s. n. metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatură obișnuită; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)

MERCÚR (< fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87°C, p. f. 356,58°C); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc. M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

mércurĭ (est) și mĭércurĭ (vest) f. (d. lat. Mércŭri, întonat Mércuri, subînț. dies, ziŭa luĭ Mercur; it. mercoledi, pv. mercres și dimercre, fr. mercredí, ven. mércore, sard. mércuris, sp. miércoles). A patra zi a săptămîniĭ. Sfînta Mercurĭ, o sfîntă din poveștĭ. – P. Mercurĭ și Mercurea, V. lunĭ.

MERCURIAL s.n. Listă de prețuri afișată în piețe sau tipărită în ziare. [Pron. -ri-al. / < fr. mercuriale, cf. Mercur – zeu roman, protectorul negoțului și al navigației].

MERCURIAL², -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis.

MERCURIAL¹ ~ă (~i, ~e) Care conține mercur; cu mercur în componență. Vapori ~i. Alifie ~ă. [Sil. -ri-al] /<fr. mercuriel, lat. mercuriallis

MERCURIAL, -Ă adj., s.n. (Medicament) care conține mercur; de mercur, cu mercur. [Pron. -ri-al. / < fr. mercuriel].

*mercuriál, -ă adj. (lat. mercurialis). Care conține mercur: sărurĭ mercuriale. Făcut cu mercur: fricțiunĭ mercuriale. Cauzat de mercur: salivațiune mercurială. S. f. O plantă eŭforbiacee numită pop. slăbănog și trepădătoare, fiindcă are proprietățĭ laxative (mercurialis annua), și breĭ saŭ buruĭană cînească (mercurialis perennis). În vechime, în Francia, adunare a corpuluĭ judiciar ținută în prima Mercure după vacanță și în care prezidentu ținea un lung discurs despre mersu justițiiĭ. Discurs pe care-l pronunță azĭ în Francia prezidențiĭ la deschiderea tribunalelor și curților. Fig. Ocară, mustrare severă.

MERCURIAL², -Ă adj., s. n. (medicament) care conține mercur, pe bază de mercur. (< fr. mercuriel, lat. mercurialis)

MERCURIC ~că (~ci, ~ce) (despre săruri) Care conține mercur bivalent; cu mercur bivalent în componență. /<fr. mercurique

MERCURIC, -Ă adj. (despre compușii mercurului) care conține mercur bivalent. (< fr. mercurique)

MERCURIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique.

MERCURIC, -Ă adj. (Despre sărurile de mercur) Care conține mercur bivalent. [Cf. fr. mercurique].

MERCURIFER, -Ă adj. (despre un mineral) care conține mercur. (< fr. mercurifère)

MERCURISM s. n. intoxicație cu mercur. (< fr. mercu-risme)

MERCURISM s. n. (Med.) Intoxicație cu mercur. – Din fr. mercurisme.

MERCURISM s.n. (Med.) Intoxicație cu mercur. [Cf. fr. mercurism].

MERCURIU s. n. v. mercur.

MERCUROS, -OASĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux.

MERCUROS, -OASĂ adj. (Despre sărurile de mercur) Care conține mercur monovalent. [Cf. fr. mercureux].

MERCUROS ~oasă (~oși, ~oase) (despre săruri) Care conține mercur monovalent; cu mercur monovalent în componență. /<fr. mercureux

MERCUROS, -OASĂ adj. (despre compușii mercurului) care conține mercur monovalent. (< fr. mercureux)

METÁL (< germ.) s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, care formează ioni pozitiv. Toate m. sunt solide la temperatura obișnuită, cu excepția mercurului, care este lichid. Cu oxigenul formează de obicei oxizi cu caracter bazic. ◊ M. alcalin v. alcalin. ◊ M. alcalino-pământos v. alcalino-pământoase. ◊ M. feros = material metalic ce cuprinde ca element de bază fierul (fonte, oțeluri). ◊ M. dur = aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire ridicat. Conține, în general, carburi de crom, de wolfram, de titan etc. Se folosește la fabricarea sculelor așchietoare. ◊ M. prețios = denumire pentru unele metale nobile (aurul, platina, argintul). ◊ M. nobil = m. care se oxidează greu, foarte rezistent din punct de vedere chimic (ex. aurul, argintul, metalele din familia platinei). ◊ M. rar = m. relativ nou în tehnică, care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. În număr de peste 50, se deosebesc de m. r. ușoare, greu fuzibile, radioactive, disperse. Se folosesc în tehnica modernă ca atare sau în aliaje (ex. seleniul, germaniul, beriliul, molibdenul, wolframul, litiul actiniul, zirconiul, hafniul etc.). Conținutul de m.r. din scoarța Pământului (în raport cu masa ei) este de 0,53% (din care 0,41% revine titaniului). ◊ M. greu = metal cu greutate moleculară mare, în general toxic pentru plante și animale chiar în concentrații mici (ex. mercurul, cromul, cadmiul, plumbul, cuprul). ◊ M. nativ = m. prețios (aur, argint, platină) ce se găsește izolat în masa unui zăcământ primar sau aluvionar. Masa lui variază de la câteva grame până la câteva zeci de kilograme. Cea mai mare bucată de aur nativ a fost găsită în Austria (285 kg împreună cu cuarț). ◊ Metale tranziționale = elemente chimice care ocupă o poziție de tranziție între metale și nemetale (ex. actinoidele, lantanoidele etc.). Au unele proprietăți specifice comune (de ex., formează compuși complecși). Se mai numesc elemente tranziționale. ◊ Arta metalului = realizarea unor obiecte de artă din m. prin modelarea artistică a acestuia. Se obține prin ștemuire (obținerea unor piese decorative în relief), turnare (executarea unei sculpturi în metal după un mulaj în gips), feronerie (realizarea unor grilaje ornamentale, balustrade etc. prin ciocănire sau deformare plastică la cald) etc.

*metál n., pl. e, rar urĭ (lat. metallum, d. vgr. métallon. V. medalie). Chim. Corp simplu dotat cu o strălucire particulară numită luciŭ metalic, în general bun conductor de căldură și de electricitate și care posedă, pe lîngă asta, proprietatea de a da, combinîndu-se cu oxigenu, cel puțin un acid bazic: feru e metalu cel maĭ útil. – Toate metalele-s solide la temperatura ordinară, afară de mercur, care e lichid, și de idrogen, care e gazos. Principalele sînt: auru, argintu, platina, mercuru, cupru, aluminiu, feru, staniu, plumbu, zincu ș. a.

METALICI, Munții ~, masiv muntos în S M-ților Apuseni, între valea Ampoiului și Valea Roșie (afl. dr. al Mureșului), cu altitudini ce variază între 500 și 1.000 m; alt. max.: 1.170 m (vf. Fericeli). Constituiți din fliș cretacic (gresii, marne, argile, conglomerate), șisturi cristaline, calcare, piroclastite vulcanice. Relief vulcanic și carstic, cu conuri distruse de eroziune; depresiuni intramontane (Zlatna, Băița, Luncoiu, Ilia ș.a.). Expl. de aur, argint, mercur, pirite și sulfuri complexe. Păduri de foioase.

MILIMÉTRU (< fr. {i}) s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru (simbol: mm); ◊ M. coloană de mercur = unitate de măsură pentru presiune (simbol mm Hg), egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm; este echivalentă cu torrul (1 mm Hg = 133,322 pascali).

MINAMATA s. f. complex de tulburări care apar ca urmare a consumului de pește contaminat prin dejecții industriale în care există mercur; otrăvire cu mercur. (< fr. minamata)

minamata s. f. (med.) ◊ „Boala Minamata – reprezentând în esență o dereglare gravă și ireversibilă a sistemului nervos în urma consumării de pește contaminat cu mercur – a provocat, până în prezent, în Japonia moartea a peste 150 de persoane.” Sc. 25 XI 75 p. 6. ◊ „Se reamintește [...] ce s-a întâmplat la Minamata, în Japonia, unde s-au înregistrat 107 morți, 800 de bolnavi și cazuri grave de malformații la nou-născuți în rândul populației care se alimentează cu pești din golful cu același nume, poluat cu mercur [...]” Sc. 7 IX 77 p. 6; v. și R.l. 30 X 75 p. 6, 24 XI 75 p. 6 (din engl. minamata, de la n. loc. jap. Minamata; BD 1971)

*mitologíe f. (vgr. mythología, d. mythos, mit, și lógos, cuvîntare). Istoria fabuloasă a zeilor și eroilor antichitățiĭ, știința miturilor: mitologia grecească e de o incomparabilă frumuseță (dar de multe orĭ imorală). – În general, supt numele de mitologie se înțeleg miturile primitive ale popoarelor indo-eŭropee (Indieniĭ, Perșiĭ, Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Latiniĭ, Celțiĭ, Germaniĭ, Slaviĭ și Litvaniĭ), și maĭ ales ale Grecilor și Romanilor. Principalele divinitățĭ greco-romane sînt: Zeus (Jupiter), Era (Junona), Atena (Minerva), Febu (Apóline), Artemida (Diana), Ermes (Mercur), Efest (Vulcan), Estia (Vesta), Ares (Marte), Afrodita (Venerea), Posidone (Neptun), Cronu (Saturn), Demetra (Cererea), Persefona (Prosérpina), Ades (Plutone), Diónis (Bacu), Eros (Cupidon). La început, studiu eĭ n’a avut de cît un interes de erudițiune clasică. Dar lucrările erudiților modernĭ, fundînd știința istoriiĭ religiunilor, aŭ dat mitologiiĭ o mult maĭ mare importanță. V. teogonie.

NEVADA [nəvædə], stat în V S.U.A.; 286,4 mii km²; 1,7 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Carson City. Expl. de min. auroargentifere, cupru, plumb, zinc, mangan, wolfram, mercur etc. Ind. metalurgiei neferoase, chimică și de prelucr. a lemnului. Creșterea bovinelor și ovinelor. Plante furajere și cereale; legumicultură. Turism. Una dintre principalele surse de venit ale statului N. o constituie cazinourile (Las Vegas, Reno ș.a.).

orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V. oare și vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru, caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V. aŭ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ!

PETAS s. n. (ant.) pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare, cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. (< lat. petasus, gr. petasos)

PETAS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

PIGALLE [pigál], Jean-Baptiste (1714-1785), sculptor francez. A marcat perioada de trecere de la rococo la clasicism („Monumentul lui Ludovic al XV-lea” de la Reims, „Mormântul lui Henry d’Harcourt”, în biserica Notre Dame din Paris și mai ales „Mausoleul mareșalului Mauriciu de Saxa” – capodoperă a sculpturii funerare franceze, în biserica Saint-Thomas din Strasbourg); scene mitologice („Mercur legănându-și sandaua”); busturi în bronz („Diderot”, „Frederic cel Mare”), statuia în marmură a lui Voltaire ș.a.

*planétă f., pl. e (vgr. planétes, rătăcitor; lat. planéta). În vechime, stea rătăcitoare, în opoz. cu stea fixă. Azĭ, stea care descrie o elipsă în prejuru soareluĭ (situat la unu din focare) și pe care o vedem luminată de lumina soareluĭ. – Pămîntu face parte din sistema de corpurĭ numite planete, al căror centru aproximativ e ocupat de soare, și care se învîrtesc în prejuru acestuĭ astru și în prejuru lor. Cele opt marĭ planete vizibile cu ochĭu liber sînt, plecînd de la soare: Mercur, Venerea, Pămîntu, Marte, Joĭe, Saturn, Uran, și Neptun. Pintre cele micĭ sînt: Vesta, Junona, Cererea, Palade ș. a. Afară de aceste planete, maĭ sînt satelițiĭ, saŭ planete secundare, care se învîrtesc în prejuru uneĭ planete principale. Așa, pămîntu e însoțit de lună, care se învîrtește în prejuru luĭ. Joĭe are patru lunĭ saŭ satelițĭ, Saturn opt, și Uran noŭă. – Totalitatea acestor corpurĭ formează ceĭa ce se numește sistema solară a noastră. Numeroase planete se mișcă tot așa și în prejuru soareluĭ. Ele diferă de planete maĭ ales pin străbaterea spațiuluĭ în toate direcțiunile, urmînd niște curbe saŭ parabole foarte prelungite. În fine, miliarde de stele, separate unele de altele pin distanțe enorme, și fiind fie-care la rîndu eĭ un soare, centru fără îndoĭală al alteĭ sisteme planetare, sfîrșesc populînd spațiu situat afară din sistema noastră solară. Maĭ este de observat că planetele aŭ multă asemănare cu pămîntu: se învîrtesc în prejuru soareluĭ, de la care primesc lumina, și aŭ și o mișcare de rotațiune în prejuru uneĭ axe, și decĭ succesiunea zilelor și nopților se face regular. În fine, toate se supun legiĭ de gravitațiune universală.

PLANETĂ s. (ASTRON.) (pop.) zodie. (Mercur este o ~.)

PRESIÚNE (< fr., lat.) s. f. 1. Forță care apasă pe suprafață unui corp; apăsare. ♦ (FIZ.) Raportul dintre forța normală de apăsare pe o suprafață a unui mediu material și aria acestei suprafețe. ◊ P. atmosferică = p. exercitată de atmosferă pe suprafața corpurilor, indiferent de orientarea suprafeței. Se măsoară în mm coloană de mercur (mm Hg), în milibari sau, în sistemul internațional de unități, în pascali (Pa). P.a. scade o dată cu creșterea altitudinii; valoarea medie la alt. 0 m (nivelul mării) la latitudinea de 45° și temperatura de 0°C este echivalentă cu greutatea unei coloane de mercur de 760 mm cu secțiunea de 1 cm², respectiv 101.325 N/m² (pascali); valorile mari indică stabilitatea vremii, iar valorile mai mici posibilitatea schimbării timpului. P. de vapori = tensiunea de vapori. P. litostatică v. litostatic. 2. (FIZIOL.) P. arterială = tensiune arterială. 3. (BOT.) P. radiculară = p. care ia naștere în celulele vii ale rădăcinii și care determină împingerea apei în rădăcini și în sus prin vasele lemnoase ale tulpinii. 4. Fig. Constrângere (morală). ◊ Grup de p. = grup de interese al cărui scop este influențarea factorilor decizionali politici. P. demografică = p. exercitată de o populație prea numeroasă în raport cu resursele naturale sau economice disponibile.

PRINCE GEORGE [prins dʒó:dʒ] (PRINȚUL GEORGE), oraș în V Canadei (British Columbia), situat la confl. lui Fraser cu Nechako, la 784 km NNE de Vancouver; 85,1 mil. loc. (2001). Nod de comunicații. Aeroport. Expl. de cărbune, min. de cupru, mercur, molibden. Ind. de expl. și prelucr. a lemnului, chimică, a cimentului, celulozei și hârtiei. Rafinărie de petrol. Universitate (1994). Muzeu regional; galerie de artă; orchestră simfonică. Întemeiat de Simon Frase în 1805 și denumit în onoarea regelui George III al Marii Britanii.

PSIHROMÉTRU (< fr. {i}; {s} gr. psychros „rece” + metron „măsură”) s. n. Higrometru alcătuit dintr-o pereche de termometre, unul având rezervorul de mercur uscat, iar celălalt umezit; folosind valorile indicate de termometre, cu ajutorul unor diagrame se poate determina umiditatea atmosferei.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon care se degajează din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

RONGALIT s. n. derivat al aldehidei formice, reductor în vopsitorie și în industria de medicamente și contra intoxicațiilor cu mercur. (< fr. rongalite)

SIERRA MORENA, lanț muntos în SSV Spaniei, între fl. Guadalquivir (la S) și Guadiana (la N). Lungime: 320 km. Alt. max.: 1.323 m (Estrella). Reprezintă o extinsă peneplenă cu câteva creste muntoase și versantul sudic abrupt. Climă mediteraneană. Vegetație de tip maquis. Expl. de cărbune, cupru, plumb, mercur și argint.

SIERRA NEVADA 1. Masiv muntos în extremitatea de S a Spaniei, în Cordillera Betica, alcătuit din roci cristaline, dolomite și calcare, extins pe 150 km lungime și 41 km lățime; alt. max.: 3.478 m (vf. Mulhacén, cel mai înalt din Pen. Iberică). Relief variat, cu forme rotunjite și cu câteva vârfuri ascuțite de tip alpin. Mici ghețari și zăpezi persistente la peste 3.000 m alt. Expl. de pirite și mercur. 2. [sierə nəvædə] Lanț muntos în V S.U.A. cuprins între depr. internă a Californiei și pod. Marelui Bazin, orientat NV-SE, reprezentând un horst format din granodiorite, asimetric, ridicat, extins pe 692 km lungime și 80-140 km lățime. Versantul de V, abrupt, domină depr. internă a Californiei cu c. 1.500 m, cel de E, mai domol, coboară treptat spre Marele Bazin. Vârfurile sunt peneplenizate și păstrează urme ale glaciației cuaternare. Alt. max.: 4.418 m (vf. Whitney). Reprezintă o reg. de seismicitate ridicată, cu numeroase izv. termale și vulcani noroioși. Climă de tip mediteranean montan cu precipitații abundente iarna. Versantul de V este acoperit cu păduri de foioase și conifere, local arborete de sequoia, iar cel de E cu păduri rare de pin. Între c. 2.200 și 2.800 m se desfășoară pajiștile alpine, iar la peste 3.000 m alt. este domeniul zăpezilor persistente și al ghețarilor. În acest lanț muntos se găsesc numeroase cascade, lacuri, canioane adânci, pasuri (Sonora 2.935 m, Ebbetts 2.680 m, Carson 2.620 m, Donner 2.175 m ș.a.) și parcuri naționale (Yosemite, Sequoia, Kings Canyon). Zăcăminte de minereuri polimetalice. Descoperit în mart. 1772 de căpitanul Pedro Fages și explorat în 1874 de Josiah D. Whitney (1819-1896). Stațiuni ale sporturilor de iarnă.

SUBLIMAT s. m. produs obținut prin sublimare. ♦ ~ corosiv = biclorură de mercur, albă, cristalizată, foarte toxică, dezinfectant extern. (< germ. Sublimat, fr. sublimé)

SUBLIMAT, sublimați, s. m. Corp solid obținut prin sublimarea unei substanțe și prin readucerea vaporilor ei în stare solidă. ◊ Sublimat corosiv = clorură de mercur care se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă, utilizată ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé.

SULFAT s. 1. (CHIM.) sulfat acid = (impr.) bisulfat; sulfat cromic v. sulfat de crom; sulfat de bariu = alb de barită; sulfat de crom = sulfat cromic; sulfat de cupru v. calcantit; sulfat de mercur = sulfat mercuros; sulfat feros = calaican, melanterit, (reg.) galițcă, piatră-verde, (Mold. și Bucov.) chiclaz; sulfat mercuros v. sulfat de mercur. 2. (FARM.) sulfat de magneziu = sare amară, sare de Seidlitz; sulfat de sodiu = mirabilit, sarea lui Glauber.

șárpe m., pl. șerpĭ (mlat. sĕrpes, format din nom. cl. sĕrpens, gen. -éntis, vrom. șearpe, de unde și mold. lit. șerpe; vgr. ῾erpetón, tîrîtor, scr. sarpa-s, șarpe; it. pg. serpe, serpente, pv. cat. serp, fr. serpent, sp. sierpe, serpiente. Cp. cu rece). Un reptil fără picĭoare (lung ca un cilindru care se supțiază spre coadă) și care înaintează tîrîndu-se, ca: năpîrca saŭ vipera, culubru, naja saŭ cobra, crotalu, boa ș. a. (V. ofidian). Pin anal. Lucru în formă de șarpe, cum îs limbile de foc, flacările. Fig. Om perfid, ingrat și răŭ. Limbă de șarpe, om foarte bîrfitor. Ochĭ de șarpe, ochĭ viĭ, pătrunzătorĭ și iscoditorĭ. A încălzi șarpele la sîn, a face bine unuĭa care-țĭ va face răŭ pe urmă. Șarpele luĭ Faraon, mic cilindru de sulfo-cianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe. A te mușca de inimă șarpele ambițiuniĭ, a începe să simțĭ ambițiune. – În est lit. șerpe, pop. șărpĭ. V. gîndac.

*termométru n., pl. e (vgr. thermós, cald, și métron, măsură). Instrument de constatat gradu de căldură. – Se compune dintr’o țeavă de sticlă cu un spațiŭ foarte mic în mijlocu eĭ și cu un rezervoriŭ plin de mercur la un capăt. La căldură mercuru se dilată și se tot suĭe în țeavă. Fixînd această țeavă pe o scîndurică pe care-s însemnate gradele, putem constata ce temperatură e. La gerurĭ marĭ, fiind-că supt 40° minus mercuru îngheață, se întrebuințează termometre cu spirt colorat. Termometru numit centigrad saŭ al luĭ Celsius (1741) are 100 de despărțiturĭ (grade) de la punctu înghețăriĭ apeĭ pînă la ferbere, al luĭ Réaumur are 80, ĭar al luĭ Fahrenheit (1714) are 180 între înghețare (la el însemnată cu gradu 32) și între ferbere (la el însemnată cu 212). Termometru care arată pe o foaĭe de hîrtie variațiunile temperaturiĭ se numește înregistrator. Cel care arată temperatura maximă și minimă într’un timp oare-care se numește máximum și minimum.

TERMOMETRU, termometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea temperaturilor, format dintr-un tub de sticlă gradat terminat cu un rezervor care conține un lichid dilatabil (mercur, alcool etc.). – Din fr. thermomètre.

TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

TORR torri m. Unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm2, la temperatura de 0°C. /<fr. torr

TORR s.m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm² la 0° C. [< fr., engl. torr, cf. Torricelli – fizician și matematician italian].

TORR s. m. unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm². (< fr. torr)

*tratéz v. tr. (fr. traiter, it. trattare, d. lat. tractare, a atinge, a trata, d. tráhere, tractum, a trage). Mă port cu cineva: l-a tratat prietenește. Îngrijesc un bolnav: l-a tratat cu chinină. Combat o boală: frigurile se tratează cu chinină. Supun o substanță acțiuniĭ unuĭ agent chimic: a trata un mineral cu mercur. Dezvolt (expun) o chestiune, un subĭect științific (cu vorba saŭ cu condeĭu): a trata o chestiune. Negociez: a trata pacea. Fam. Cinstesc (ofer de mîncat, de băut): ne-a tratat cu cafea și dulceață. A trata de (saŭ drept), a califica, a taxa: l-a tratat de nebun. Fam. Iron. A trata cu refuz, a refuza ce ți se oferă: ĭ-am oferit cafea, dar m’a tratat cu refuz. Pop. A trata amor cu cineva, a face dragoste. V. intr. Vorbesc, expun, dezvolt: a trata despre optică. Negociez: a trata de pace. – L. V. trătăluĭesc.

VERMILLON s.n. Sulfură roșie de mercur pulverizată, folosită în pictura de ulei drept culoare roșu-intens. [Pron. -mi-on. / < fr. vermillon].

VERMILLON s. n. Sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, folosită pentru fabricarea culorii roșu-viu; culoare fabricată pe baza acestei sulfuri și întrebuințată în pictura de ulei. [Pr.: -mi-ion] – Cuv. fr.

VERMILLON [pr.: vermion] n. 1) Sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, folosită pentru fabricarea unei culori roșii vii; cinabru. 2) Culoare fabricată pe baza acestei sulfuri și întrebuințată la pictura în ulei. /<fr. vermillon

VERMILLON [-MI-ION] s. n. sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, pulverizată, în pictura de ulei, culoare roșie-vie. (< fr. vermillon)