CACA subst. (În limbajul copiilor) 1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător. – Cf. fr. caca.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (sau Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

CONSTIPAT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni) Care nu poate elimina materiile fecale din organism. ♦ Fig. (Fam.) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

CONSTIPAȚIE, constipații, s. f. Stare a celui constipat; dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation.

DIAREE s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.

COPROFAGIE, coprofagii, s. f. 1. (Med.) Ingerare a materiilor fecale de către bolnavii psihici în stadiu grav; scatofagie. 2. Însușire a insectelor de a fi coprofage. – Din fr. coprophagie.

ANUS ~uri n. Orificiu la extremitatea intestinului gros, prin care sunt eliminate materiile fecale. /<fr., lat. anus

A DEFECA ~chez tranz. 1) (lichide) A limpezi, provocând sedimentarea substanțelor dizolvate. 2) (soluții) A purifica prin sedimentarea albuminelor cu ajutorul unui reactiv chimic. 3) (materii fecale) A evacua din intestine. /<fr. déféquer, lat. defaecare

DEJECȚIE f. 1) Evacuare a materiilor fecale din organism. 2) Apă murdară provenită din industrie, care poluează apele naturale în care se scurge. [Art. dejecția; G.-D. dejecției; Sil. -ți-e] /<fr. dejection, lat. dejectio, ~onis

DIAREE f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale cu consistență moale sau apoasă. [Art. diareea; G.-D. diareei; Sil. di-a-re-e] /<fr. diarrhée, lat. diarrhoea

EXCREMENT ~e n. mai ales la pl. Materie rezultată din digestie; materii fecale. /<fr. excrément, lat. excrementum

FECAL ~ă (~i, ~e) Care se referă la materiile fecale. ◊ Materii (sau substanțe) ~e rămășițe rezultate din digestie; excremente. /<fr. fécal

ÎNCUIETURĂ ~i f. pop. Dificultate în evacuarea materiilor fecale din organism; constipație. /a încuia + suf. ~tură

MECONIU n. Materie fecală eliminată de făt imediat după naștere. /<fr. méconium, lat. meconium

SCAUN ~e n. 1) Mobilă cu patru picioare, cu sau fără spetează, pe care poate ședea o singură persoană. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnați la moarte. ~ de tortură dispozitiv care servea, în trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecată (sau al judecății) se spunea în trecut unei instanțe judecătorești. Cu ~ la cap înțelept. A sta între două ~e a ocupa o poziție nesigură. 2) pop. Bancă (cu spetează sau fără) pe care se pot așeza mai multe persoane. 3) înv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în ~ a (se) face domn. A se coborî din ~ a abdica. 4) înv. Reședință a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitală. Sfântul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) reședința papei; papalitate. 5) Materiile fecale eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a susține un acoperiș. 7) Parte componentă, menită să susțină ceva. ~ul spicului. 8) Placă mică de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; căluș. /<lat. scamnum

SPURC ~uri n. reg. Materie rezultată din digestie; materii fecale; excrement. /<lat. spurcus

CONSTIPA vb. I. tr. (Despre alimente) A produce constipație. ♦ refl. (Despre oameni și animale) A nu putea elimina materiile fecale din organism. [P.i. constip. / < fr. constiper, cf. lat. constipare – a strînge la un loc, a astupa].

COPROCULTURĂ s.f. (Med.) Însămînțare a materiilor fecale pe un mediu de cultură pentru identificarea anumitor microbi patogeni. [< fr. coproculture, cf. gr. kopros – excrement, lat. cultura – cultură].

EXCREMENT s.n. (De obicei la pl.) Materie evacuată pe cale naturală din corpul animalelor prin defecație; materii fecale. [Pl. -te, var. escrement s.n. / < fr. excrément, cf. lat. excrementum].

SCATOM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

COLOSTAZĂ² s. f. reținere patologică a materiilor fecale în colon³. (<fr. colostase)

COPROFAGIE s.f. 1. Obicei de a înghiți materii fecale, prezent la unii bolnavi mintali; scatofagie. 2. Însușire a insectelor de a fi coprofage. [< fr. coprophagie].

COPROFIL, -Ă adj. (Despre insecte) Care trăiește pe materii fecale. [< fr. coprophile].

COPROSTAZIE s.f. (Med.) Constipație cauzată de neexpulzarea materiilor fecale din intestin; coprostază. [Gen. -iei. / < fr. coprostasie, cf. gr. kopros – excrement, stasis – oprire].

COPROSTEROL s.n. Sterol din materiile fecale. [< fr. coprostérol].

DEFECA vb. I. tr. 1. A limpezi (o substanță, un lichid). 2. A evacua materiile fecale din intestin. [< fr. déféquer, cf. lat. defaecare].

DIAREE s.f. Boală care constă în evacuarea deasă a materiilor fecale de consistență apoasă sau moale. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. diarrhée, cf. gr. diarrhoia < dia – prin, rhein – a curge].

FECAL, -Ă adj. Materii fecale (și s.f.pl.) = materii evacuate de corpul omenesc prin anus; excremente. [< fr. fécal, cf. lat. faex – necurățenii].

MECONIU s.n. Materie fecală pe care o elimină pruncul imediat după naștere. [Pron. -niu. / < fr. méconium, cf. lat. meconium, gr. mekonion – suc de mac, opiu].

scârnăvire, scârnăviri, s.f. 1. (înv.) eliminare a materiilor fecale; defecare. 2. murdărire (cu scârnă).

COPROCULTURĂ s. f. însămânțare a materiilor fecale pe un mediu de cultură în scopul identificării anumitor microbi patogeni. (< fr. coproculture)

COPROLOGIE s. f. 1. studiu chimic și bacteriologic al materiilor fecale. 2. scatologie (1). (< fr. coprologie)

COPROSTAZIE s. f. constipație cauzată de acumularea de materii fecale în intestin; coprostază. (< fr. coprostasie)

COPROSTEROL s. m. sterol din materiile fecale. (< fr. coprostérol)

DEFECA vb. tr. 1. a limpezi un lichid prin depunerea substanțelor pe care le conține în suspensie. ◊ a precipita albuminele dintr-o soluție. ◊ a purifica zemurile, în industria zahărului. 2. a evacua materiile fecale din intestin. (< fr. déféquer, lat. defaecare)

DIAREE s. f. boală constând în evacuarea frecventă a materiilor fecale de consistență lichidă. (< fr. diarhée)

ENTEROCOC s. m. streptococ izolat din materiile fecale, saprofit în intestin. (< fr. entérocoque)

FECAL, -Ă adj. referitor la materiile fecale. ♦ materii ~e (și s. f. pl.) – resturi ale digestiei, evacuate prin anus; excremente. (< fr. fécal)

SCATOM s. n. tumoare prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom, stercorom. (< fr. scatome)

STERCORAR, -Ă I. adj. 1. care crește pe excremente, cu care se hrănește. 2. fistulă ~ă (sau stercorală) = fistulă în comunicarea cu intestinul, care permite trecerea materiilor fecale. II. s. m. goeland brun care se hrănește cu victimele smulse altor păsări marine; lup-de-mare. (< fr. stercoraire)

TINETĂ s. f. 1. hârdăiaș pentru transport de materii fecale, în închisori. 2. ploscă pentru bolnavi. (< fr. tinette)

FECAL, -Ă, fecali, -e, adj. (În expr.) Materii fecale (și substantivat, f. pl.) = excremente. – Fr. fécal.

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!

căcuță s. f. sg. (dim. – în limbajul copiilor mici) materie fecală.

a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).

câcălică s. f. sg. (dim. – în limbajul copiilor) materie fecală.

k (numai în scris) I conj. 1. ca. 2. că. II s. m. materie fecală.

MATERII FECALE căcat, căcărează, căcuță, câcălică, k, omletă, rahat, țurțuri.

rahat (vulg.) I. s. n. pl. rahaturi 1. lucru sau persoană de nimic / fără valoare 2. materie fecală II. interj. exprimă nemulțumirea, enervarea

fecalóm s.n. (med.) Conglomerat dur de materii fecale acumulate în intestine, în urma încetinirii tranzitului intestinal, care la palpare dă impresia de tumoare și care, uneori, poate antrena un sindrom ocluziv; scatom. • pl. -oame. / <fr. fécalom; cf. lat. faex, faecis „reziduu, resturi”.

*constipațiúne f. (lat. constipátio, -ónis). Încuĭere, dificultate de a elimina din corp materiile fecale. – Și -áție.

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mă daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

*defecațiúne f. (lat. defaecátio, -ónis, curățare, scoaterea drojdiiĭ, d. faex, faecis, drojdie, dim. fáecula, feculă). Chim. Limpezirea uneĭ licorĭ. Med. Eliminarea materiilor fecale din corpu animalelor (dejecțiune). – Și -áție.

*excremént n., pl. e (lat. ex-crementum, d. ex-cérnere, a cerne, a separa). Fiziol. Materie eliminată din corp pe căile naturale, maĭ ales vorbind de materiile fecale.

*fecál, -ă adj. (fr. fécal, d. lat. faex, faecis, sediment, excrement). Provenit din excremente: materii fecale.

diaréĭe f., pl. eĭ (lat. diarrhóea, d. vgr. diárroia, care vine d. diarréo, compus din diá, pin și réo, curg. V. cataroĭ). Med. Cufureală, treapăd, o boală care face ca materiile fecale să ĭasă aproape lichide. V. purgativ.

găinățéz (mă) v. refl. (d. găinaț). Se zice despre păsărĭ cînd leapădă materiile fecale.

PIGMÉNT (› fr.; lat. pigmentum „culoare pentru pictură”) s. m. 1. Substanță organică colorantă prezentă în organism, sintetizată în unele celule și țesuturi. ◊ Pigmenți biliari = substanțe colorate prezente în bilă¹, rezultate din degradarea hemoglobinei (ex. bilirubina, biliverdina etc.). În mod normal sunt prezenți în plasmă, urină și materii fecale. 2. Pigmenți asimilatori = ansamblul p. prezenți în celulele plantelor, care intervin în procesul de fotosinteză. Se disting p. clorofilieni, carotenoizi și ficobilinici. 3. P. melanic v. melamină. 4. Substanță colorată, solidă (organică sau anorganică), pulverizată, insolubilă în mediul în care este suspendată, folosită pentru colorare în industria lacurilor și vopselelor, a materialelor plastice etc.

INTESTÍN¹ (< fr., lat.) s. n. (ANAT.) Parte a tubului digestiv, la om și la mamifere, care este cuprinsă între stomac și anus; (pop.) maț. ◊ I. subțire = prima porțiune a i., care are la om 6-8 m și se împarte în duoden, jejun și ileon. În i. subțire se termină digestia alimentelor și se efectuează absorbția substanțelor nutritive în sânge. ◊ I. gros = ultima porțiune a i., care are la om 1,40-1,70 m, fiind împărțit în cec, colon și rect. În i. gros se absoarbe apa și se formează materiile fecale.

screm (mă), -út, a se scréme v. refl. (d,. lat. éx-primo, ex-primere, exprim, supt infl. luĭ ex-crementum, excrement. Se conj. ca gem). Mă silesc să elimin materiile fecale din trup. Fig. Iron. Triv. Mă opintesc, mă sforțez, mă silesc: mult s’a scremut, dar n’a reușit.

materie f. 1. tot ce are formă și corp, în opozițiunea cu spirit; 2. substanță din care e făcut un lucru; materie primă, ce n’a fost încă lucrată; materie animală, vegetală, minerală, substanță aparținând unuia din aceste regnuri; 3. fig. subiect despre ce se vorbește sau se scrie: a intra în materie; 4. excremente: materie fecală; 5. Med. puroiu; 6. stofă.

ANUS, anusuri, s. n. Orificiu terminal al intestinului gros, prin care sunt eliminate materiile fecale. – Din fr., lat. anus.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

CONSTIPAȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation.

COPROFAGIE, coprofagii, s. f. 1. (Med.) Tulburare de comportament manifestată prin ingerarea materiilor fecale de către bolnavii psihici în stadiu grav; scatofagie. 2. Însușire a insectelor de a fi coprofage. – Din fr. coprophagie.

DIAREE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.

EXCREMENT, excremente, s. n. (Mai ales la pl.) Materie eliminată din corpul oamenilor sau al animalelor; materii fecale.

FECAL, -Ă, fecali, -e, adj. (În expr.) Materii fecale (și substantivat f. pl.) = excremente.

DEFECA, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid provocînd depunerea substanțelor în suspensie pe care le conține. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica lichidul. 2. A evacua materiile fecale din intestin.

DEJECȚIE, dejecții, s. f. 1. (Fiziol.) Evacuarea excrețiilor din organism, în special a materiilor fecale; (concretizat) materia fecală evacuată; scaun. ♦ (Mai ales la pl.) Apă murdară provenită din industrii sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge. 2. (Geol., în expr.) Con de dejecție = formă de relief cu aspect de evantai alcătuită din bolovănișuri, pietrișuri, nisip și argilă, depozitate de torenți și rîuri acolo unde se produce o schimbare de pantă.

DIAREE s. f. Boală constînd în eliminarea frecventă a materiilor fecale, de consistență apoasă sau moale. – Pronunțat: di-a-.

IEȘI, ies, vb. IV. Intranz. A trece din interior în exterior. 1. (Despre ființe) A părăsi un loc, o încăpere, limitele a ceva. Ieși liniștit și abia cînd ajunse în poartă apucă la fugă spre acareturile lui Vrabie. CAMILAR, TEM. 141. Dar într-o dimineață, tocmai cînd se gătea să iasă, o birjă se opri la poartă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 21. ◊ Expr. A ieși ca din pușcă = a ieși foarte repede. Ies ca din pușcă, sar în birje și alerg acasă. CARAGIALE, O. II 286. ◊ (Determinat prin «afară») Iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Iese mîndra pîn-afară Și-mi arată-un drum de țeară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ◊ Expr. A ieși afară = a elimina materiile fecale, a avea scaun. ◊ (Determinarea arată locul părăsit) Părea că se vorbise toate lighionile ca să nu iasă de prin culcușurile lor. ISPIRESCU, L. 288. Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă în lipsa feciorilor miei. CREANGĂ, P. 4. Acum ea, tristă, din cort ieșise Și cu ochi umezi lung se uita la cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 21. ◊ (Determinarea arată direcția acțiunii sau locul unde se săvîrșește) Iese rîzînd prin dreapta. DAVIDOGLU, M. 11. Plumbul... a ieșit prin spate. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (Determinarea arată locul unde ajunge sau unde se oprește cineva) După aceea ieși la scară, bătu de trei ori în palme și iată o cărucioară. ISPIRESCU, L. 188. Pornesc împreună, să iasă la drum, pe unde arată spînul. CREANGĂ, P. 204. Un car coperit cu o rogojină și întovărășit de doi oameni dete să iasă în ulița mare. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Expr. A ieși la liman v. liman. A ieși în lume v. lume. A ieși la lecție v. lecție. A ieși (cuiva) înainte = a întîmpina pe cineva. Mi-au ieșit muncitorii înainte și mi-au vorbit de parcă mă cunoșteau de cînd lumea. BARANGA, I. 160. Îmi ieși tata înainte bucuros. Mă sărutară veseli cei din casă. SADOVEANU, O. VIII 10. Încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, O. A. 221. A ieși în calea cuiva v. cale. ◊ (Determinarea arată sau sugerează scopul acțiunii) Umbla numai în zdrențe cînd ieșea la cîmp. PREDA, Î. 115. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă, să-i sădiți via. STANCU, D. 55. Adesea ieșea... la vînătoare, ca să-și petreacă ceasurile ce-i prisosea. ISPIRESCU, L. 42. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă. ALECSANDRI, P. A. 113. ♦ A pleca în oraș. Ba nu, da n-a plecat la țară, a ieșit așa. CARAGIALE, O. II 273. 2. (Despre lucruri, fenomene etc.) A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Moșneagul... se uita prin bordei în toate părțile, să vadă de unde-a ieșit acel glas. CREANGĂ, P. 79. De sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz. EMINESCU, O. I 80. Calul era numai spumă: mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. A ieși la iveală v. iveală. A ieși la lumină v. lumină. A ieși (cuiva) părul prin căciulă v. căciulă. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decît cele din jur, a fi proeminent. Cornișa iese în relief; b) a se remarca în mod deosebit, a se releva. A ieși din comun v. comun. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice cînd cineva depune un efort prea mare. Trezîndu-se, gîndeai că va să-i iasă Sufletul, așa zbiera de tare. BUDAI-DELEANU, Ț. 276. A-i ieși (cuiva) un sfînt din gură = a spune o vorbă nimerită. Haidem să pornim la drum. – Că bine zici, dascăle Zaharie; parcă ț-a ieșit un sfînt din gură. CREANGĂ, A. 126. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-i ieși (cuiva) nume rău (sau vorbe) = a se răspîndi bîrfeli pe socoteala cuiva. Decît să-mi iasă nume rău, mai bine să mor; căci iată ce glăsuiește o zicătoare: decît să iasă omului nume rău, mai bine ochii din cap. ISPIRESCU, L. 273. Albo, Albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte Că ți-au ieșit vorbe multe. ALECSANDRI, P. P. 267. ◊ (Despre astre) Niciodată n-o să iasă Luna – palida crăiasă – Să te-nvăluie cu raze. BENIUC, V. 18. Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele. EMINESCU, O. I 186. De-ar fi lună de cu seară, M-aș duce la badea-n țeară; Dar luna iese tîrziu, Nu poci mere și să viu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. ◊ (Despre erupții ale pielii și alte fenomene patologice; construit cu dativul) Uite ce blîndă mi-a ieșit pe trup! CREANGĂ, P. 264. ◊ (Despre manifestări spirituale, în special despre publicații) Nici la celelalte nu prea pot învăța, cu slova asta nouă care a ieșit. CREANGĂ, A. 87. Aștept banii acești făgăduiți ca să plătesc tiparul broșurii mele care iese în săptămîna asta. GHICA, A. 504. Cînd au murit boierii aceia, ieșise și un cîntec. NEGRUZZI, S. I 185. ◊ (Despre noutăți, mode, obiceiuri etc.) A ieșit obicei ca miresele să poarte beteală la cununie. ȘEZ. VII 67. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. Am sămănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Ce-am semănat n-au ieșit. ALECSANDRI, P. P. 228. ♦ (Despre ființe) A se naște din..., a-și trage originea, a proveni. Ce iese din pisică șoareci mănîncă. 3. A părăsi o stare, o situație, o împrejurare (pentru a trece în alta). De-acum înainte tot așa are să-ți fie, pănă ce-i ieși din slujba spînului. CREANGĂ, P. 222. ◊ Expr. A-și (rar a) ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni) = a-și pierde răbdarea, cumpătul, a se enerva. [Directorul] pe lucrători îi frigea cu amende. Pe ucenici îi lua de urechi și-i aducea ca pe un plocon șefilor din ateliere. Nu-și ieșea din sărite. PAS, Z. I 283. Strigă gazda, ieșind din răbdare întru auzul atîtor laude. NEGRUZZI, S. I 77. A-și ieși din minți = a înnebuni. A-și ieși din balamale v. balama. ♦ A se abate, a încălca (o hotărîre, o decizie etc.). Nu ieșea c-o iotă din asprimile regulamentului. VLAHUȚĂ, N. 184. Umblu tot cu binișorul pe lîngă dînsa și nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba. CREANGĂ, O. A. 67. Nu ieși din hotărîrea maică-sa. id. P. 4. 4. (Urmat de un nume predicativ) A ajunge, a izbuti, a reuși, a deveni. A ieșit primul la examen. ▭ A trecut vremea ăluia mai tare și a silniciei. În Rusia, după ce au fost dărîmate boieriile și lăcomiile, iată ieși dreptate pentru omul muncitor. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Expr. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. O învăță cum să facă să iasă și de astă dată biruitoare. ISPIRESCU, L. 18. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși după voie. Harun-al-Rașid, care văzuse și auzise tot, a coborît degrabă în salon, bucuros că toate îi ieșiseră după plac. CARAGIALE, P. 144. ◊ (Impersonal) Numai să dea dumnezeu să iasă cum cred eu. REBREANU, R. I 241. (Expr.) Cum o ieși, să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat așteptat. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități, a unei afaceri etc. Nimic, nimic, dar tot ai ceva. Iese pîinea. Eu n-am nici atît. SAHIA, N. 95. Are să ne iasă și de cheltuială. CREANGĂ, P. 161. Noi așa ne dăm solia, Ca să ne iasă simbria. TEODORESCU, P. P. 180. ♦ (În legătură cu socoteli, calcule etc.) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. Cît ți-a ieșit la adunare? Problema mi-a ieșit. 6. (Despre culori; p. ext. despre obiecte colorate) A se decolora, a-și pierde fața; a trece o culoare în alta (la spălat). Bluza a ieșit la spălat.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. (Și în forma ocluzie) închidere, astupare a unei deschizături, a unei conducte etc. ◊ Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale, într-un punct oarecare al intestinului; (popular) încurcătură de mațe. ◊ (Fon.) Închidere totală a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui. Consoanele bilabiale se produc prin închiderea buzelor sau apropierea lor una de alta, formînd fie o ocluziune, fie o constricțiune. GRAM. ROM. I 66. – Variantă: ocluzie s. f.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă, cu sau fără spetează,făcută pentru a ședea pe ea o singură persoană. Scamatorul, urcat pe scaunul lui, părea că se clatină. SAHIA, N. 69. Cerceta cu ochii cele trei scaune de paie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 19. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în trecut, era așezat cel supus torturii. (Glumeț) Două ore împietrise neclintită pe scaunul de supliciu al coaforului, cu fire și cîrlige electrice în păr. C. PETRESCU, C. V. 169. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Expr. Cu scaun la cap v. cap¹ (I 4). ♦ Fig. Locul și funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări elective. Scaunul de deputat îi era, așadar, indiferent. Nici nu-l ceruse, nici nu-l aștepta. C. PETRESCU, Î. II 134. Nu mai văd eu scaun în... sinod, cît hăul. CONTEMPORANUL, IV 7. ♦ Bancă, de obicei fără spetează, pe care pot ședea mai multe persoane. Ne aduce un scaun nou și lung, și, după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gînduri, apoi a pus nume scaunului «Calul Bălan». CREANGĂ, A. 2. 2. Faptul de a elimina materiile fecale; excrementele eliminate. 3. (Învechit și arhaizant) Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. În curînd scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sînt prinse. DELAVRANCEA, A. 54. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. A. 156. De acum să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. A. 94. ◊ Expr. A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în scaun = a aduce (sau a veni) la domnie, a (se) face domn. Să vestești tuturora... că ieri am pus pe Bogdan pe scaunul Moldovei. DELAVRANCEA, A. 141. Tu ai să te urci pe scaunul împărăției mele, fiindcă eu n-am moștenitor pînă acum. ISPIRESCU, L. 31. Fu cel dintîi prinț care veni în scaun însoțit de o mulțime de greci. BĂLCESCU, O. I 69. A se coborî din scaun = a abdica de la tron. 4. Fig. (Învechit și arhaizant) Reședința monarhului sau a cîrmuirii; capitala unui stat. În toamna anului 1869, cam pe la sfîrșitul lui septembrie, Eminescu pornea spre scaunul cesaro-crăiesc. CĂLINESCU, E. 159. Făcea poftire... crailor, voievozilor și boierilor, înștiințîndu-i cu cărți de țeremonia domnească din scaunul Sucevei. SADOVEANU, F. J. 346. Înainte vreme scaunul era la Ieși, bre! numai de la Cuza încoace s-a mutat scaunul la București. SP. POPESCU, M. G. 76. ◊ Sfînlul Scaun sau Scaunul apostolic (sau pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ (Ist.) Circumscripție teritorială, politică și administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. De pe la Jiu încoace, pînă la scaunele săsești din Sebeș, din Sibiu și din Brașov... strejuiau vestiții moți. ODOBESCU, S. III 524. Secuii... erau împărțiți în scaune și aveau o organizație cu totul democratică. BĂLCESCU, O. II 209. 5. Fig. (Învechit și arhaizant, adesea determinat prin «de judecată», «al judecății») Instanță judecătorească; tribunal. Poate ar fi fost vinovat împăratul... căci ar fi tăiat pe copil fără să facă cercetare și fără să-l aducă la scaun de judecată. SADOVEANU, D. P. 139. II. 1. (Învechit și popular) Butuc sau masă specială pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. La bărbat întins se duse și la scaun îl găsi, Căci casap era cu breasla. CONTEMPORANUL, I 510. Alaiul... trecu și prin piața mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor... erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. 2. (Popular, urmat de determinări care arată felul, scopul) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care-și exercită meseria anumiți meseriași: a) scaun de doage = scăunoaie; b) scaun de cioplit = bedreagul rotarului; c) scaun de spițe = cobilă. 3. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea. NEGRUZZI, S. I 173. 4. Schelet alcătuit din bare de lemn, care susțin învelitoarea unui acoperiș. 5. (Popular) Fiecare dintre părțile spicului care susțin cîte un bob. Spicul se alcătuiește din grăunte sau boabe așezate fiecare în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său. PAMFILE, A. R. 96. ◊ Expr. (Rar, despre cereale) A băga scaun = a lega. Grîul băgase scaun și ajungea la genunchi. SANDU-ALDEA, U. P. 57. 6. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. 7. Mică platformă în vîrful unei scări, de unde e observat și pîndit vînatul de către vînători.

BLEN-, v. BLENO-. □ ~enterie (v. -enterie), s. f., stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă a materiilor fecale de consistență lichidă sau moale; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., 1. Inflamație catarală a conjunctivei. 2. Secreție conjunctivală exagerată; ~otoree (v. oto-, v. -ree), s. f., scurgere a urechii în catarul auricular; ~urie (v. -urie), s. f., prezența de mucozități în urină.

COLO-₁ „colon, intestinul gros; colic, abdominal”. ◊ gr. kolon „coloană, intestinul gros” > fr. colo-, it. id., germ. kolo-, engl. colo- > rom. colo-. □ ~cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s. f., cecocolostomie*; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncționare chirurgicală a colonului în vederea distensiei; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., utilizarea unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; ~cliză (v. -cliză₁), s. f., ocluzie patologică a colonului; ~dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s. f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; ~liză (v. -liză), s. f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziuni anatomice; ~patie (v. -patie), s. f, nume generic pentru afecțiunile colonului; sin. colonopatie; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; ~pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s. f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; ~proctectomie (v. proct/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a colonului și a rectului; ~proctie (v. -proctie), s. f., colostomie*; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a colonului transversal; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a colonului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie asociată cu mucus și puroi, întîlnită în unele afecțiuni ale colonului; sin. colonoragie; ~rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s. f., operație de suturare a extremității inferioare a colonului sigmoid de extremitatea superioară a rectului; ~ree (v. -ree), s. f., diaree de origine colică; sin. colonoree; ~stază (v. -stază), s. f., reținere patologică a materiilor fecale în colon; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere și fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a intestinului gros.

COPRO- „fecale, bălegar, excremente”. ◊ gr. kopros „bălegar, excremente” > fr. copro-, it. id., engl. id., germ. kopro- > rom. copro-. □ ~crazie (v. -crazie), s. f., nereținerea materiilor fecale; ~cultură (v. -cultură), s. f., însămînțarea materiilor fecale recente, pe un mediu de cultură, în scopul identificării unor microbi patogeni; ~fag (v. -fag), adj., s. m., (insectă) care se hrănește cu excremente; ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare de materii fecale, întîlnită la unii bolnavi mintali; sin. scatofagie; ~fazie (v. -fazie), s. f., coprolalie*; ~femie (v. -femie), s. f., vorbire obscenă; ~fil (v. -fil₁), adj., care crește sau care trăiește pe bălegar sau pe materii fecale; ~filie (v. -filie₁), s. f., stare patologică în care bolnavul se complace în murdăria de excremente; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante saprofite care trăiesc pe excremente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de materii fecale; ~lalie (v. -lalie), s. f., tendință morbidă de a folosi cuvinte și expresii obscene; sin. coprofazie; ~lalomanie (v. lalo-, v. -manie), s. f., obsesie patologică de a folosi un limbaj obscen, scatologic; ~lit (v. -lit₁), s. n., 1. Concrețiune formată din materiile fecale întărite. 2. Excrement fosil; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu biologic al materiilor fecale; ~manie (v. -manie), s. f., impuls morbid de a se murdări cu excremente; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărire excesivă a excrementelor în intestin; ~scopie (v. -scopie), s. f., examen microscopic al fecalelor; ~stază (v. -stază), s. f., coprostazie*; ~stazie (v. -stazie), s. f., acumulare în intestin de materii fecale; sin. coprostază; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., protozoare care trăiesc în medii bogate în materii organice în descompunere; ~zoic (v. -zoic), adj., care crește pe materii fecale.

ENTERO- „intestin, tub digestiv, viscere, intestinal”. ◊ gr. enteron „maț, intestin” > fr. entero-, germ. id. it. id., engl. id. > rom. entero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., germen saprofit care trăiește în tubul digestiv al omului și al animalului; ~blast (v. -blast), s. n., endodermul primitiv după formarea mezoblastului; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie intestinală; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncție a intestinului; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., hernie mixtă a intestinului și a vezicii urinare prin aceeași breșă parietală; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de unire a unui segment exclus din intestin cu vezica urinară, pentru a-i mări capacitatea; ~cliză (v. -cliză₂), s. f., spălătură intestinală; ~coc (v. -coc), s. m., streptococ izolat din materiile fecale care trăiește saprofit în intestin; ~cocemie (v. -coc, v. -emie), s. f., infecție cu aspect septicemic, provocată de streptococi din grupul D (enterococi); ~epiplocel (v. epiplo-, v. -cel₂), s. n., hernie mixtă a intestinului și a epiploonului; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine intestinală; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează motilitatea intestinală și presiunile intraintestinale; ~grafie (v. -grafie), s. f., înregistrare grafică a motilității intestinale și a presiunilor intraintestinale; ~hemoragie (v. hemo-, v. -ragie), s. f., hemoragie intestinală; ~hepatocel (v. hepato-, v. -cel₂), s. n., hernie ombilicală congenitală a ficatului și a intestinului; ~hidrocel (v. hidro-₁, v. -cel₂), s. n., hernie intestinală a hidrocelului; ~id (v. -id), adj., enteromorf*; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune minerală formată în intestin; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul tractului intestinal; ~megalie (v. -megalie), s. f., lărgire patologică a calibrului intestinal; ~mer (v. -mer), s. n., segment al tubului digestiv embrionar; ~mixoree (v. mixo-₁, v. -ree), s. f., secreție exagerată de mucus intestinal; ~morf (v. -morf), adj., în formă de intestin; sin. enteroid; ~patie (v. -palie), s. f., afecțiune localizată pe intestin; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a intestinului de peretele abdominal; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală în care se utilizează ca material de plastie o ansă de intestin subțire; ~plexie (v. -plexie), s. f., operație chirurgicală de unire a două segmente de intestin secționat prin intermediul unor ace elastice de fixare; ~proctie (v. -proctie), s. f., anus artificial; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare a intestinului în partea de jos a cavității abdominale; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a unei plăgi intestinale; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie intestinală; ~scop (v. -scop), s. n., instrument utilizat în enteroscopie, format dintr-un tub drept și un dispozitiv de iluminat; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a intestinului cu ajutorul enteroscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție spasmodică a intestinului; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., strîmtare patologică a intestinului; ~stomie (v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de deschidere la piele a unei anse intestinale; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical folosit în enterotomie; ~tomie (v. tomie), s. f., incizie chirurgicală a peretelui intestinal; ~trop (v. -trop), adj., (despre toxine) care prezintă afinitate pentru intestin; ~zoar (v. -zoar), s. n., vierme sau parazit intestinal.

SCATO- „excremente, fecale, bălegar”. ◊ gr. skor, skatos „excrement” > fr. scato-, it. id., engl. id., germ. skato- > rom. scato-. □ ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care se hrănește cu excremente; ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare de materii fecale, întîlnită în cursul unor alterări psihice grave; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre ciuperci și paraziți) care trăiește sau crește pe excremente sau pe bălegar; ~filie (v. -filie₁), s. f., formă de perversitate cu atracție pentru murdărie; ~logie (v. -logie₁), s. f., tendință patologică de a folosi cuvinte scabroase.

STEATO- „gras, adipos; adipozitate”. ◊ gr. stear, steatos „grăsime” > fr. stèato-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. steato-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., care produce grăsime; ~litic (v. -litic₂), adj., (despre substanțe) care dizolvă grăsimile; ~liză (v. -liză), s. f., proces de dizolvare a grăsimilor în timpul digestiei intestinale; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de necrozare a țesutului gras; ~pig (v. -pig), adj., (despre femei) care prezintă steatopigie; ~pigie (v. -pigie), s. f., depunere abundentă de grăsime în regiunea fesieră; ~ree (v. -ree), s. f., eliminare excesivă de grăsime odată cu materiile fecale, datorită insuficienței exocrine a pancreasului.

STERCO- „excremente, fecale”. ◊ L. stercus „bălegar, gunoi” > fr. sterco-, engl. id. > rom. sterco-. □ ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare de materii fecale, întîlnită în cursul unor boli psihice; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește pe excremente; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune fecală.

anus sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr anus] (Atm) Orificiu exterior al intestinului gros (rectum) prin care se elimină materiile fecale.

caca sm [At: LB / E: ns cf fr caca] (În limbajul copiilor) 1 Materii fecale. 2 Lucru murdar, respingător.

căcat sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați / E: căca] 1 Materii fecale Si: (înv) căcârnat, excrement, scârnă. 2 Lucru de nimic Si: (pfm) căcătuț, căcățel. 3-4 (Îs) ~ cu ochi Om (mai ales copil) de nimic. 5 (Îe) A mânca ~ A minți.

defeca vt [At: DL / Pzi: ~fec și ~chez / E: fr déféquer] 1 (C.i. o substanță lichidă) A limpezi prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (Chm; c.i. albuminele dintr-o soluție) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. 3 (C.i. zemuri din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. 4 (C.i. materii fecale) A elimina din intestin.

defecare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~cări / E: defeca] 1 Limpezire a unui lichid prin depunerea solidelor care se află în suspensie Si: defecat¹ (1), defecație (1). 2 (Chm) Operație de purificare a unor soluții prin precipitarea albuminelor Si: defecat¹ (2) defecație (2), dezalbuminare. 3 Purificare a zemurilor din industria zahărului prin tratare cu lapte de var Si: defecat¹ (3), defecație (3). 4-5 (Teh) (Procedeu de) extragere a zahărului din sfeclă Si: defecat (4-5), defecație (4-5). 6 Eliminare a materiilor fecale din intestin, pe cale naturală Si: defecat¹ (6), defecație (6).

defecat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: defeca] 1 (D. lichide) Limpezit prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (D. albuminele din soluții) Precipitat. 3 (D. zahăr) Extras din sfeclă. 4 (D. materii fecale) Eliminat din organism pe cale naturală.

dejecta vt [At: DEX-S / Pzi: ~tez / E: drr dejecție] 1 A evacua excreții din organism. 2 (Spc) A evacua materii fecale. 3-4 A deversa reziduuri (industriale sau) menajere.

dejectare sf [At: DEX-S / Pl: ~tări / E: dejecta] 1 Evacuare a excrețiilor din organism Si: dejectat¹ (1), dejecție (1). 2 (Spc) Evacuare a materiilor fecale Si: dejectat¹ (2), dejecție (2). 3-4 Deversare a reziduurilor (industriale sau) menajere, poluând apele naturale Si: dejectat¹ (3-4), dejecție (3-4).

dejecție sf [At: PROT. - POP., N. D. / V: (înv) dij~, ~iune / Pl: ~ii / E: fr déjection, lat dejectio, -onis] 1-4 Dejectare (1-4). 5-6 (Ccr) Materie (fecală) din excrețiile organismului. 7-8 (Ccr) Reziduuri (industriale sau) menajere care poluează apele naturale în care se scurg. 9 (Glg; îs) Con de ~ Formă de relief cu aspect de evantai, alcătuită din bolovănișuri, pietrișuri nisip și argilă depozitate de torenți și râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă Si: agestru.

diaree sf [At: MEȘT. DOFT. I, 143^r/36 / V: (înv) ~rea, ~roe, (pop) ~rie / A și: (rar) diaree / Pl: ~ree, (pop) ~rii / G-D și: ~reli / E: fr diarrhée] 1 Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide Si: (pop) cufureală, pântecărie, pârțuică (reg) scurgere, (îvr) treapăd, (înv) urdinare, vintre. 2 (Îs) ~ea albă a puilor Boală contagioasă care atinge puii de găină în primele 14 zile după eclozare.

clismă sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~me / E: ngr ϰλίσμα, ger Klisma] Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru eliminarea forțată a materiilor fecale Si: (îvp) clistir (2).

constipat, ~ă a [At: C. PETRESCU, Î. II, 56 / Pl: ~ați, ~e / E: constipa] (D. oameni) 1 Care nu poate elimina materiile fecale din organism. 2 (Fig; fam) Cu vederi înguste Si: mărginit. 3 (Fig; fam) Necomunicativ.

constipație sf [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 157 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr constipation] Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale.

coprocultură sf [At: DN³ / Pl: ~ri / E: fr coproculture] Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale.

coprofagie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: coprophagie] 1 Ingerare a materiilor fecale de către bolnavii psihici în stadiu grav Si: scatofagie. 2 (D. insecte) Hrănire cu excremente.

coprologie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr coprologie] Studiu al materiilor fecale în scopul examinării digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților chimici și bacterieni.

coproscopie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr coproscopie] (Med) Examen microscopic al materiilor fecale.

coprostazie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr coprostasie] (Med) Constipație provocată de neexpulzarea timp îndelungat a materiilor fecale din intestine Si: coprostază.

coprosterol sf [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr coprostérol] Sterol care se găsește în materiile fecale.

excrement sn [At: ÎNV. FRĂG. 48/15 / V: (înv, reg) esc~, escremânt, escremint, (îvr) ~mânt^[1], scremânt, scre~ (pl: scremenți sm) / Pl: ~e / E: fr excrément, lat excrementum] 1 (Mpl) Materii evacuate pe cale naturală din corpul omului, al animalelor. 2 (Spc) Materii fecale. 3 (Pgn; înv, lpl, îf escreminte) Resturi nefolositoare Si: gunoi. 4 (Rar; îf excremânt) Persoană abjectă, demnă de dispreț. corectat(ă)

feșteli vtr [At: URICARIUL X, 19/19 / Pzi: ~lesc / E: ns cf mg festeni „a vopsi”, „a zugrăvi”] 1-2 vtr (Reg) A (se) murdări. 3 vt (Fam; îe) A ~ bățul sau briceagul sau mantaua (și eliptic, astăzi) a o ~ A o păți. 4 vt (Fam; îae) A se face de râs. 5 vt (Iuz; îe) A-i ~ iacaua A-i face rău cuiva fără să vrei. 6 vt (Pfm) A ponegri. 7 vr (Mol; d. animale) A elimina materiile fecale. 8 vr (Pfm; d. oameni) A îmbătrâni. 9 vr (Olt; d. plante) A se ofili.

fosă sf [At: ANATOMIA, 68 / Pl: ~se / E: fr fosse, lat, it fossa] 1 Cavitate puțin adâncă, mai largă la deschidere decât în adâncime, situată la suprafața unei structuri anatomice. 2 (Glg) Depresiune mai mult sau mai puțin largă și adâncă în sol. 3 (Glg; îs) ~ oceanică Depresiune alungită pe fundul oceanelor, a cărei adâncime depășește 6 000 de metri Si: groapă abisală. 4 (Îs) ~ septică Bazin destinat colectării materiilor fecale în cazul unei locuințe (așezări) care nu este conectată la sistemul de canalizare. 5 (Șîs ~ orchestrei sau de orchestră) Spațiu aflat sub avanscena unui teatru sau în fața acesteia, destinat de obicei orchestrei Si: loja orchestrei.

indol sm [At: LTR / Pl: ~i / E: ger Indol, fr, eg indole] 1 (Chm) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2 (Med) Produs rezultat prin degradarea triptopanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind cu scatolul la mirosul specific al acestora.

necesitate sf [At: CALENDARIU (1794), 29/26 / Pl: ~tăți / E: lat necessitas, -atis, fr nécessité] 1 Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: nevoie (1), trebuință, (îrg) niștotă (2), (înv) nevoință (19), nevoire (1). 2 Ceea ce este de absolută nevoie Si: (înv) trebuință. 3 (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 4 (Spc; lpl) Proces fiziologic de evacuare a materiilor fecale și a urinei. 5-6 (Îljv) Fără (nici o) ~ (Care este) inutil. 7-8 (Îljv) De primă ~ sau de (cea mai) mare ~ (Care este) absolut folositor. 9-10 (Îal) (Care este) indispensabil traiului. 11 Obiect indispensabil, de absolută nevoie. 12-13 (Caracter a) ceea ce este de neînlăturat. 14 (Flz) Totalitate a însușirilor și raporturilor interne dintre fenomene, care decurg inevitabil din esența lucrurilor și din legile lor de dezvoltare. 15 (Îlav) Cu ~ În mod necesar (8). 16 (Îal) Obligatoriu. 17 Obligativitate. 18 Utilitate. 19 Oportunitate.

ocluziune sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 61 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr occlusion] 1 Închidere a unui canal, a unui tub, a unei conducte etc. 2 (Med; îs) ~ intestinală Boală care constă în încetinirea sau oprirea circulației materiilor fecale în intestin. 3 (Lin) Mișcare articulatorie constând din închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc., având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer.

rahat² snm [At: POLIZU / Pl: ~uri sn, ~ați sm / E: tc rahat (lokum)] 1 Preparat dulce cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite arome și prezentat, de obicei, în formă de cuburi mici Si: (trî) rahatlocum. 2 (Fam; șîs ~ cu apă rece) Lucru lipsit de valoare sau de importanță. 3 (Pfm; irn; îs) ~ cu prune (sau, reg, cu perje) Lucru lipsit de valoare. 4 (Pex; fam) Materii fecale Si: căcat (1). 5 (Pfm; irn; îe) A face din ~ bici, să facă plici și să și trosnească A realiza un lucru de calitate cu mijloace puține și ineficiente. 6 (Pfm; irn; îe) A face ~ul praf (sau praștie) A eșua în realizarea unui lucru mult lăudat anterior. 7 (Pfm; îe) A se face de ~ A se face de râs. 8 (Pfm; îe) A îngheța ca un ~ în ploaie A îngheța foarte tare. 9 (Pfm; îs) ~ în ploaie Lucru de nimic. 10 (Pfm; îs) ~ cu moț Lucru mult lăudat, dar în realitate lipsit de importanță. 11 (Pfm; irn; îe) A fi (sau a se crede) un ~ cu ochi A fi o persoană neînsemnată, care însă se crede foarte importantă.

treabă sf [At: CORESI, EV. 382 / V: (îrg) trabă, (reg) trăbă / Pl: treburi, trebi, (îrg) trebe, (înv) ~be / E: vsl трѣвь] 1 Chestiune (9). 2 (Pfm; îe) A avea ~ cu cineva (sau undeva) A avea de rezolvat cu cineva (sau undeva) anumite chestiuni. 3 (Fam; îe) A avea ~ A fi ocupat. 4-5 (Pfm; îe) A (nu) avea (nici o) ~ cu cineva (sau cu ceva) A (nu)-l interesa cineva sau ceva. 6 (Pfm; îae) A nu avea nici un amestec cu cineva sau cu ceva. 7 (Înv; îae) A se ocupa de... 8-9 (Pfm; îe) A (nu) fi ~ba mea (sau a ta, a lui etc.) ori a nu avea ~ A (nu) mă (sau te, îl etc.) interesa. 10 (Fam; îe) ~ba mea (sau a ta, a lui etc.) Este problema mea (sau a ta, a lui etc.).(Fam; îe) Cine are ~? Pe cine îl interesează? 12 (Fam; îe) Ce ~ am (sau ai, are etc.) (cu...)? Ce mă (sau te, îl etc.) interesează? 13 (Fam; îae) Ce legătură am (sau ai, are etc.) cu...? 14 (Reg; îe) A nu-i avea ~ (cuiva) A nu purta grija cuiva. 15 (Fam; îe) A-și face ~ba sau trebile) A-și face interesele sau munca cuvenită. 16 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) în ~ A se ocupa de interesele cuiva. 17 (Înv; îe) A-i merge pe ~ba (cuiva) A se desfășura lucrurile conform intereselor cuiva. 18 (Reg; îe) A se face pe ~ sau a-i face cuiva pe ~ A (se) face după interesele sau după placul cuiva. 19 (Înv; lpl) Interese de stat. 20 (Înv; îs) Ministerul trebilor dinăuntru sau trebile dinăuntru Ministerul afacerilor interne. 21 (Înv; îs) Ministerul trebilor din afară Ministerul afacerilor externe. 22 (Fam; îs) Treburi interne Probleme (politice, economice, sociale etc.) ale unui stat. 23 Afacere comercială Si: dever. 24 (Înv) Parte ce revine cuiva. 25 Muncă. 26 Activitate (1). 27 (Îrg; îla) De ~ Priceput. 28 (Fam; îal) Cumsecade (8). 29 (Fam; îe) A face ~ sau (reg) a o face pe ~ A face ceva bine. 30 (Fam; îe) A fi ~ A fi mult de lucru. 31 (Pfm; îe) A avea de ~ A avea de lucru. 32 (Pfm; îe) A se pune pe ~ A se apuca serios de lucru. 33 (Pop; îe) A se da la ~ A se apuca de lucru. 34 (Pfm; îe) A se lua cu ~ba A fi absorbit de muncă (uitând de ceva sau de cineva). 35 (Îvr; îe) A avea ~ să... A trebui să... 36 (Îvr; îe) A nu avea ~ să... A nu avea voie să... 37 (Fam; îe) A-și vedea (ori a-și căuta) de sau (înv) a-și căuta ~ba A lucra conștiincios, cu sârguință. 38 (Fam; îae; șîe a-și păzi ~ba) A-și vedea de ale sale, fără a se amesteca în lucrul sau în problemele altora. 39 (Pfm; îe) A se duce (ori a merge, a pleca etc.) În ~ și (sau în ori la ~ba lui, a ei etc., rar, în treburile lui, ale ei etc.) sau a-și vedea de ~ba lui (a ei etc.) A se întoarce la ocupațiile sale. 40 (Pop; îe) A-și face ~ba cu... A se servi de... 41 (Fam; îe) A se afla (ori a fi) în ~ (cu...) sau a-și face (ori a avea) – (cu...) A fi ocupat (cu...). 42 (Fam; îae) A~și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-și da importanță. 43 (Reg; îe) A se face cu ~ sau a umbla a ~ A se preface că are de lucru. 44 (Reg; îe) A-și face (sau, rar, a-și prinde) ~ cu cineva A intra în relații cupersoană. 45 (Reg; îe) A avea (sau a-și face) ~ cu cineva A avea relații de dragoste cu cineva. 46 (Înv) Slujbă. 47 (Pop) Ispravă. 48 (Fam; irn; îe) Mare ~! Mare lucru! 49 (Reg) Împrejurare. 50 (Pop) Rânduială. 51-52 (Pop; îljv) Cu ~ (bună) (Care este) cu socoteală Si: cu măsură, cu rânduială. 53 (Fam; îe) A fi (sau a sta) ~ba așa (sau astfel) A fi lucrurile așa cum sunt. 54 (Reg; îe) Așa ți-e ~ba sau ți-e ~ba de așa sau (asta-i ~ba) Așa stau lucrurile. 55 (Pfm; îe) Se vede ~ba (că...) Se pare (că...). 56 (Pop; îe) A merge ~ba A se desfășura evenimentele (într-un anumit fel). 57 (Reg; îe) A fi ~ba pe... A se ajunge la... 58 (Reg; îe) A fi ~ba pe ciomag A se ajunge la bătaie. 59 (Reg; îe) Nu e ~ Nu-i speranță să se întâmple ceva bun. 60 (Reg) Obicei. 61 (Îrg) Folos (1). 62-63 (Înv; îljv) Fără (de) ~ (Care este) fără temei Si: nefondat, nejustificat. 64 (Reg; îlav) De ~ sau (înv) cu (bună) ~ Cum trebuie Si: bine. 65 (Pop; d. ființe; îe) A nu (mai) fi de ~ (ori de nici o ~) sau a (nu mai) fi nici de o ~ sau (înv) a fi (fără) de nici o ~ A fi foarte slăbit (din cauza oboselii, a unei boli etc). 66 (Pop; d. obiecte; îae) A fi inutil. 67 (Înv; îe) A se face de nici o ~ A deveni nefolositor. 68 (Reg; îe) A-l lăsa nici de o ~ A face (pe cineva) să devină neputincios, nefolositor. 69 (Înv) Necesitate. 70 (Îrg; îe) A fi de ~ A fi necesar. 71 (Reg; îe) De ce ~? Din ce cauză? 72 Scop. 73 (Pfm; euf) Eliminare din corp a urinei sau a materiilor fecale. 74 (Pfm; euf; îs) ~ mare Excremente. 75 (Pfm; euf; îs) ~ mică Urină. 76-77 (Pfm; euf; îe) A-și face ~ba (sau treburile) A urina sau a defeca. 78 (Reg; șip; și determinat prin „muieresc”) Menstruație. 79 (Pop) Organ genital. 80 (Pop; îe) A~și face ~ba (cu cineva) A-și satisface nevoile sexuale. 81 (Fam; îe) A-i merge cuiva ~ba A avea un profit important dintr-o afacere. 82 (Fam; îae) A avea rezultate bune într-o activitate.

purgativ, ~ă [At: APA MINER. 23/10 / Pl: ~i, ~e / E: fr purgatif, lat purgativus] 1-2 a Care provoacă purgație (2-3). 3 sn Substanță medicamentoasă de origine chimică sau vegetală, care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism Si: (pop) curățenie, (înv) purgament (2), purgație (1).

purgație sf [At: VULCAN, T. 547 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat purgatio, -onis, fr purgation] 1 (Înv) Purgativ (3). 2 Eliminare (în mod regulat) a materiilor fecale Si: purgare (1). 3 Curățire a intestinelor cu un purgativ (3) Si: purgare (2). 4 (Rel) Curățire de păcate prin ispășire.

urdina vi [At: COD. VOR². 3275 / V: (reg) ordi (Pzi: ord) ~ni / Pzi: urdin și (rar) ~nez / E: ml ordinare] 1 (Îrg) A merge des undeva sau la cineva. 2 (Îrg) A umbla (alergând) dintr-un loc într-altul, de colo-colo. 3 (Îrg) A umbla după ceva sau după cineva. 4 (Trs; spc) A merge cu oile zilnic, în timpul iernii, la locul unde e depozitat fânul, pentru a le hrăni. 5 (Îvr) A întreține relații sexuale. 6 (Pop; d. albine) A ieși și a intra de repetate ori prin urdiniș (1). 7 (Îrg) A avea diaree. 8 (Reg) A evacua materiile fecale din intestin. 9 (Reg; fig; irn) A vorbi mult și fără rost Si: a trăncăni.

urdinare sf [At: (a. 1685) CCR, 133/22 / Pl: ~nări / E: urdina] 1 (Îrg) Parcurgere frecventă a unui traseu (pentru a ajunge undeva sau la cineva) Si: (îrg) urdinat (1), (înv) urdinătură (1), (reg) urdineală (1). 2 (Îrg) Mers (alergare) dintr-un loc în altul Si: (îrg) urdinat (2), (înv) urdinătură (2), (reg) urdineală (2). 3 (Îrg) Parcurgere a unui traseu după ceva sau după cineva Si: (îrg) urdinat (3), (înv) urdinătură (3), (reg) urdineală (3). 4 (Îvr) Întreținere de relații sexuale. 5 (Îrg; șîs ~a cea lină) Diaree (6). 6 (Mai ales îs ~ cu sânge) Dizenterie. 7 (Reg) Evacuare a materiilor fecale din intestin. 8 (Reg) Urdiniș (1).

urobilină sf [At: D. MED. / Pl: ? / E: fr urobiline] Pigment biliar de culoare galbenă-brună (prezent în urină și în materiile fecale).

scatom sn [At: DN⁴ / Pl: ? / E: fr scatome] Tumoare prin acumulare de materii fecale în intestin Si: fecalom, stercorom.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

stază sf [At: (a. 1820). DOC. EC. / V: (înv) ~asia, ~asis / Pl: ~ze / E: ngr στάσις, fr stase] 1 (Grî; îf stasis) Oprire. 2 (De obicei cu determinări care arată felul) Încetinire sau oprire a circulației unor lichide biologice sau a tranzitului materiilor fecale din organism.

bazinét s.n. 1 (anat.) Segment superior, dilatat, al canalului excretor al rinichiului, care face legătura dintre hil și ureter; pelvis renal. 2 (geogr.) Porțiune lărgită din valea unui rîu la ieșirea lui din chei, formată prin eroziune laterală. 3 Mic vas folosit în practica medicală, în spitale etc. pentru colectarea urinei și a materiilor fecale la pacienții imobilizați la pat. • pl. -e. /<fr. bassinet.

MATÉRIE s. f. 1. Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui. V. s u b s t a n ț ă. Cruce făcută den materie, adecă care iaste făcută de aur. CHEIA ÎN. 50^v/9. Izvoarăle Nilului prin grosime atîția munți trecînd și atîtea pietri strimte pâtrunzînd, materiia cea groasă, amară și sărată, ca printr-un limbic se lămurește și ea dintr-un vas într-alt vas pritocindu-se, se curățește și se îndulcește. CANTEMIR, IST. 140. Iară trăsnetul, adică săgeata ce de piatră, care trăsnești din materie norilor (cca 1750). GCR II, 64/27. Vin și unt și lemn și alt feali de materie. MINEIUL (1 776), 126^v1/30. Dragostea nu mă slăbeaște, ce mai mult să lățeaște, ca o materie, fiind aprinsă foarte greu. AETHIOPICA, 37^v/9. Lava este o materie de foc, carea curge din munții care varsă foc afară, ca o vale. BĂRAC, ap. GCR II, 237/37. Soarele e găzos în totul și e compus din aceleași feliuri de materie ca și pămîntul. CONTEMPORANUL, I, 45. Alege aurul din cealaltă materie și îl lucrează. MARCOVICI, C. 39/9. În pămînt [sînt] și multe materii arzătoare precum: pucioasă, catran, rășină. DRĂGHICI, R. 113/8. Cînd un meșter are subt mîna sa aur și altul fier, poate fieștecare să dea materiei sale deosebite forme. HELIADE, O. II, 100. Nebuloasele propriu-zise, pe care telescoapele nu le-a putut separa, ar fi, după opiniunile mai multor astronomi, materii fosforescente respîndite în univers și care, fiind condensate, produc stelele. DRĂGHICEANU, C. 19, cf. ANTiPA, P. 125. Se opri o clipă și văzu fumul întunecat și gros, care se înălța în columne lungi din multele urloaie ale fabricelor, care topeau materii minerale. AGÎRBICEANU, A. 46. Sînt bidoane cu materii inflamabile. V. ROM. septembrie 1 954, 16. ◊ (În context figurat) Iubirea este! Materie ea arde In focul d-Adevăr, I. VĂCĂRESCUL, P. 42/16. ◊ Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier, minte, inteligență. Ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenușie, într-un avînt comun, ar porni la asaltul porților închise? REBREANU, P. S. 40. Materii fecale v. f e c a l. ♦ (Popular) Puroi. Supt piiale se veade materie sau puroi. CALENDARIU (1814), 178/27, cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Neobișnuit) Ceea ce se expectorează. Cf. POLIZU. 2. Substanța concepută ca bază a tot ce există; (filoz.) realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința oamenilor și este reflectată de ea. Din patru aceastea stihii se-au făcut văzută această lume: den foc, den aer, den apă, den pămînt; den patru iar(ă)și materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1683). GCR I, 260/13. Mulți dintre dînșii credea un întîi mișcătoriu a materiei, căruie îi da nume. IST. AM. 43^r/21. Sufletul nu e materie, ci duh. ANTROP. 279/3. Cine a dat neînsuflețitei materii puterea de a se mișca. MARCOVICI, C. 12/21. Toate au ieșit de sine din materie. id. D. 200/2. La cea întâi lovitură ce materia luară, Lumina cum se aprinse, ca din sine o comoară! Tot atomul cum se mișcă, alergînd spre-nbrățoșare! CONACHI, P . 289. În chiar virtutea proprietăților legilor ei, materia este într-o mișcare neîntreruptă și veșnică. CONTA, O.C. 26. Părticelele de materie nu stau în repaus, ci în o neîncetată mișcare. CONTEMPORANUL, I, 47. Totalitatea acestor lucruri, despre a căror ființă ne dăm samă prin simțurile noastre, se numește materie. PONI, F. 1, cf. 2. Teoria energetică și dinamică a materiei, concepută ca unități și curente de forță. IBRĂILEANU, S. L. 57. Materia e un imens rezervor de energie, MARINESCU, P. A. 37. Scrisul înseamnă muncă, luptă încăpățînată cu materia. C. PETRESCU, C. V. 149. În opoziție cu dialectica hegeliană, care ia drept bază a existenței autodezvoltarea ideilor, dialectica marxistă pune la bază autodezvoltarea materiei. CONTEMP. 1 949, nr. 129, 13/3. Celula se poate forma și din materie fără structură celulară, așa numita materie vie acelulară. ib. 1 952, nr. 290, 5/2. Materia cu viață s-a născut din materia fără viață, pe o anumită treaptă de dezvoltare a acesteia. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. Nu există materie fără mișcare și nici mișcare fără materie. CONTEMP. 1953, nr. 360, 2/6. Materia. . . se oglindește în conștiința noastră cu ajutorul simțurilor. CIȘMAN, FIZ. I, 6. Oare n-am fost și eu un arbore mai demult? Și astăzi nu-s tot materie? ISANOȘ, Ț. L. 64. În știință noțiunea de microcosm a început să fie prea largă, pentru analiza din ce în ce mai profundă a materiei. V. ROM. august 1961, 125. L o c. a d j. și a d v. (Învechit) Fără (de) materie = spiritual, imaterial. Focul duhului cel fără de materie. MINEIUL (1 776), 58^v1/15. Stai înaintea luminii, luminîndu-te după împărtășire, fără materie. ib. 118^r1/21. Viețuiești pre pămînt fără de materie. ib. 177^v1/26. [După Platon] omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. GHEREA, ST. CR. II, 19. 3. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Material (II 2). Dentru acea materie [pietre și cărămizi] socotisă să-ș zidească turnul. N. COSTIN, L. 68. Materia e aceaia din carea să face lucrul. MOLNAR, RET. 82/9. Cărătură de materii la zidiri (a. 1813). URICARIUL, I, 198. Vei tocmi meșter cu plată ca să facă din materiia ta cevași. CARAGEA, L. 27/7. Hotărîm, ca materiia trebuincioasă la aceste [case] să se deie de cătră însuș rușfeturile ocnilor (a. 1828). URICARIUL, II, 181/28. M-am tocmit cu toată materia ce va trebui la facerea și săvîrșirea acestor odăi. . . cărămidă, var, nisip (a. 1829). DOC. EC. 442, cf. CHEST. II 80/345. Materie primă v. p r i m. ◊ F i g. Noimile toate să zidesc și să alcătuiesc din materiia vieții. MINEIUL (1 776), [prefață] 5/11.Bun, produs; obiect. Sudiții. . . ce să vor neguțători cu materii de ale țării aici în țară să plătească vamă după catalog (a. 1823). DOC. EC. 277. Aceste produse ar fi putut constitui materia unui comerț activ, OȚETEA, T. V. 42. ♦ S p e c. Material textil, țesătură, stofă. Ele torcea bumbac din care făcea pînzuri și materii pentru straie. IST. AM. 56^r/11. Să iei materie de o giubea de care știi că mi-ai mai luat (a. 1780). IORGA, S. D. VIII, 4. Cu lucrarea meșteșugului său urmează a-și văpsi materiile dă lînă ce le va lucra (a. 1 826). DOC. EC. 373. Portu oamenilor îi tot postav. . . iar a fimeilor rochie de materie neagră. KOGĂLNICEANU, S. 8. Fusta are croiala flanelei, fiind de cit sau de „materie” de tîrg. PAMFILE, I. C. 361. Gospodinele cari fac [pantaloni] pentru copii, cumpără materie din tîrg pe care o croiesc și o coasă ele. id. ib. 355. E îmbrăcat în papuci, pantaloni rupți de materie închisă. PETICĂ, O. 227. Rochița se face de cit, ciut sau matirie, pînză văpsită cu puchițăi ori cu flori. ȘEZ. IX, 43, cf. CV 1 949, nr. 7, 33. După gustul altora să nu-ți alegi materie, nici nevastă. ZANNE, P. III, 225. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. Astrologhii (carii de aceaste almanace fac) avînd materie mai multă și den destul, prognostice mai multe și mai alease să scrie (a. 1 701). FN 89. O aseminea istorie. . . numai atunce se va pute urzi, cînd să vor aduna materiile din documentele înstreinate. AR (1829), 140²/11. Cînd sus arătatele materii nu vor fi de agiuns pentru a să umple coloanile jurnalului, redacția să fie îndatorită de a îndeplini cu știință folositoare lăcuitorilor de prin sate. GT (1839), 67²/27. Ai primit desigur plicul cu materia pentru broșura mea. CARAGIALE, O. VII, 456. Lipsa de materie și mai ales de proză era una din marile suferințe a publicațiilor timpului. SADOVEANU, O. XVI, 441. ♦ (Tipogr.) Cantitate de literă culeasă și așezată în coloane sau în pagini. Cf. MOLiN, V. T. 46. 4. (Învechit, rar) Obiect, lucru (material). [Focul] arsă tot. . . pre unde au agiuns: copaci, pomi și altă materie. DOSOFTEI, V. S. februarie 57^v/22. Unii cerea cai buni. . . alții bani. . . și alte materii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 117/28. Mărie sa domnul. . . au împodobit curtea și tîrgul cu tot felul de materii (începutul sec. XVIII), ib. 140/13. 5. Conținut, fond, esență. Razele minunilor tale au ars materia patimilor. MINEIUL (1 776), 178^v1/3. Ai ars toată materia eresurilor înțeleapte. ib. 60^v2/6. [Lacomul nu caută] materia și forma filosofascâ, nici cunoaște deosebirea și alcătuirea loghicească. CANTEMIR, IST. 45. Poetizarea trecutului, întrebuințarea lui ca materie pentru creațiile poetice, e veche. GHEREA, ST. CR. I, 98. Pe vechiul fond medieval, care constituie materia Decameronului. . ., Boccacio zugrăvește, din punctul de vedere laic, moravurile din timpul său. OȚETEA, R. 205. ◊ E x p r. A intra în materie = a începe (după o introduceré) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis, a ataca fondul problemei. Intrînd în materie, voi desfășura trei date mari din istoria contemporană. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. Cucoana Marieta, nerăbdătoare, intră de-a dreptul în materie. HOGAȘ, DR. II, 76. ♦ (Învechit, rar) Cauză, motiv. Am aflat încă și mai multă materie de a mă zăbovi. CRITIL, 14/26. ♦ Problemă care constituie mobilul unei discuții, al unei cugetări etc.; subiect. Și măcar că iute la zburat și bine într-aripat este. . . [vulturul], însă și alte multe a multe jigănii hirisii are, carile nu puțină materie de gîlceavă și de scandal înainte pune. CANTEMIR, IST. 147. Cît bișiug? și cîtă abondanție? și cită materie de a gîndi și a cugeta vericine ce va vrea. VĂCĂRESCUL, IST. 288. Pe drum avură destulă materie d-a vorbi. PANN, E. II, 159/9. Răspunsul lui lord Ponsonbi cătră neguțătorii din Smirna încă dă materie de vorbit, GT (1 839), 15²/32. Întîmplarea aceasta poate să dea materie de cugetat doctorilor. ib. 22754. Ce materie dureroasă de gîndire. BĂLCESCU, M. V.610. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte. . ., iaca materie de vorbă cel puțin pentru două luni. NEGRUZZI, S. I, 240. 6. Problemă, chestiune ; p. e x t. domeniu (de cercetare, de cunoaștere). Clujianii. . . în materia aceasta au năzuit la curtea împărătească. ȘINCAI, HR. III, 212/31. E de obște obiceaiul oamenilor ca să vorbească de multe materii. ȚICHINDEAL, F. 282/8, cf. 349/2. El s-a îngrijit a face o clasificație regulată a sistemii judecătorești și a materiilor de aceste atărnătoare (a. 1831). URICARIUL, II, 215/19. Coribut, care cunoștea limba latină, dezbătea cu învățații moldoveni feliurite materii. ASACHI, S. L. II, 13. Nici regele, nici Seimul, nu voiau a întărîtă un principe puternic în o materie atît de delicată. id. ib. Nefiind competenți în asemenea materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I, 325. Trage în cercul activității sale o materie ce pînă acum a fost neglijată într-un mod neesplicabil. ap. GHICA, A. 149, cf. MAIORESCU, CR. II, 77. Fiindcă știu că o sumă de scriitori au tratat această materie, mi-e teamă să nu m-arăt prea îndrăzneț dacă, studiind-o și eu, o împart altfel. CARAGIALE, O. III, 288. Dacă cumva te simți obosit de lunga digresiune zoologico-filologică. . ., apoi tot mai iartă-mă să adaog vreo două-trei cuvinte, în materii analoage. ODOBESCU, S. III, 32. Materialul legislativ. . . a fost grupat în cele douăsprezece materii. LEG. EC. PL. 6. ◊ în materie = în problema respectivă. Dați-ne voie să spunem părerea noastră în materie. MAIORESCU, D. II, 138. Cel care a fost creator de artă poate să-și ia dreptul de a fi judecător în materie, de a lumina cu inteligența și iubirea sinceră a artei pe contemporanii săi. SADOVEANU, E. 40. În materie de. . . = în ceea ce privește. . ., cu privire la. . . În materie de filozofie platonică, mă declar necompetent de a urma discuțiunea. MAIORESCU, D. I, 199. Te știu competent în materie de aiurări literare. GANE, N. III, 143. Cine scapă de răspundere în materie de presă nu poate avea multă trecere în fața cititorului. CARAGIALE, O. V, 186. Ai știut, chiar și în materie de vînâtoare, să urmezi părinteștile. . . povețe. ODOBESCU, S. III, 11. În materie de pictură, am revăzut cu plăcerea de totdeauna tablourile de pe păreții părintelui Palamon. IBRĂILEANU, S. 129. În trei chestii să te lași pilotat de mine. În materie de teatru, de crăvăți și de București. C. PETRESCU, C. V. 52. Rezolvă plîngerile. . . în materie de așezare și percepere a impozitelor. LEG. EC. PL. 73. 7. Obiect de studiu în școală. S-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 59. Desenul era o materie reglementată de program. KLOPȘTOCK, F. 205. ♦ Conținutul unui obiect de învățămînt. Ședințele cercurilor pentru restructurarea materiei la limba română s-au ținut regulat. CV 1 949, nr. 9, 48. – Pl.: materii. – Și: (regional) matírie (accentuat și matiríe) s. f. – Din lat. materia, materies, fr. matière, rus. материя, germ. Materie, it. materia.

!fecal adj. m. (produs ~), pl. fecali; f. fecală (materie ~), (mai frecv.) pl. fecale

materie s.f. I 1 (filos. ; în opoz. cu „spirit”) substanța universului (v. substanță), <înv.> sânge, substare. Materia există în afară și independent de conștiința omenească. 2 substanță, <înv.> trup. Materia din care este făcută masa este lemnul. În scoarța pământului sunt diverse materii minerale. 3 corp, corp străin, substanță, <înv.> trup, trup străin. Strecurând lichidul prin tifon, îndepărtează materiile străine. 4 (biol.) materie cenușie = a substanță cenușie, substanță nervoasă cenușie. Materia cenușie se află la suprafața creierului și în interiorul măduvei spinării, dând naștere fluxului nervos; b fig. gândire, intelect, înțelegere, judecată, minte, rațiune, <fig.> cap, substanță cenușie, substanță nervoasă cenușie. Este apreciat pentru materia lui cenușie, dar și pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 (fiziol.) materie fecală = excrement, fecale, murdărie, substanță fecală, <înv. și pop.> scârnăvie, <pop. și fam.> rahat¹, <pop.> scăpău, scârnă, spurcat¹, spurcăciune, <fam.> caca, coco, <fam.; eufem.> treabă mare, <reg.> gâli, screm, spurc, <înv.> scârnăvenie, scremet, <eufem.> scaun, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, <fig.; înv.; deprec.> căcârnat, <arg.> hândel, <vulg.> căcat, căcătură. 6 (biol.) materie biologică= biomasă. 7 (med., med. vet.; pop.) v. Puroi. 8 (ind. text.; înv. și reg.) v. Material. Țesătură. 9 (în opoz. cu „ființă”; înv.) v. Lucru. Obiect. 10 (înv.) v. Material. 11 (înv.) v. Bun. Produs. II 1 conținut, corp, cuprins¹, <înv.> cuprindere, <grec.; înv.> perilipsis. Găsește datele de care are nevoie în materia tratatului de istorie. 2 subiect, <înv.> madea. Nu mai divaga! Intră direct în materie! 3 esență, fond, <înv.> lucru, <fig.> inimă, măduvă, miez, nucleu, sămânță, sâmbure. Încearcă să pătrundă materia lucrurilor. Umorul și autoironia constituie materia personalității sale. 4 (pedag.) disciplină, obiect, <rar> studiu, <înv.> învățătură, matimă. Materia lui preferată este fizica. 5 (înv.) v. Chestiune. Lucru. Problemă. Subiect. Temă. 6 (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Rațiune. Temei.

* DEJECȚIUNE, * DEJECȚIE sf. 1 Evacuarea materiilor fecale ¶ 2 pl. Materii fecale evacuate [fr.].

CONSTIPA, constip, vb. I. Tranz. (Despre un aliment, la pers. 3) A îngreuia sau a opri evacuarea intestinului; (pop.) a încuia. ♦ Refl. (Despre oameni) A nu putea evacua materiile fecale din organism. – Fr. constiper.

CONSTIPAT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni) Care nu poate evacua materiile fecale din organism. ♦ Fig. (Fam.) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.

FECALĂ, fecale, adj. (În sintagma) Materie (sau substanță) fecală (și substantivat, f. pl.) = resturi din alimentele digerate eliminate prin anus; excrement. – Din fr. fécal.

FECAL, -Ă, fecale, adj. (În sintagma) Materie (sau substanță ori produs) fecală (ori fecal) (și substantivat, f. pl.) = rest din alimentele incomplet sau deloc digerate eliminate prin anus; excrement. – Din fr. fécal.

*FECAL adj. De natura excrementelor; materii ~e, excrementele omului [fr.].

*matérie f. (lat. materia și materies, lemn, lemn de construcțiune, materie, substanță, d. mater, mamă; sp. madera, pg. madeira, lemn de construcțiune, de unde vine și numele cunoscuteĭ insule). Substanța întinsă, divizibilă, impenetrabilă, susceptibilă de orĭ-ce formă și din care se compune orĭ-ce ființă saŭ lucru (în opoz. cu spirit): materia e cauza permanentă a tuturor sensațiunilor noastre. Material, substanța din care e compus ceva: materia uneĭ státue. Lucrurĭ fizice, corporale (banĭ, mîncare ș. a.): un chefliŭ dedat materiiĭ. Puroĭ (ca germ.). Stofă de rufe orĭ haĭne (ca rus.). Fig. Subĭectu uneĭ scrierĭ, unuĭ discurs: a aprofunda o materie, a intra în materie. Cauză, motiv: materie de rîs. Materie primă, aceĭa de la care începe să se lucreze ceva în industrie: pentru tăbăcar materia primă e pĭelea jupită de pe animal, pentru cizmar pĭelea lucrată de tăbăcar. Materie animală, vegetală, minerală, substanța care provine din animale, vegetale saŭ minerale. Materie sumară, proces civil care trebuĭe judecat răpede și cu puține cheltuĭelĭ. Materiĭ fecale, excremente, dejecțiunĭ ale corpuluĭ. În materie de, în chestiune de, cînd e vorba de: a fi priceput în materie de finanțe.

fecal, ~ă [At: DONI, CH. 87 / Pl: ~i, ~e / E: fr fecal] 1 a De excremente. 2 a Referitor la excremente. 3-4 sfp, a (Șîs materie sau substanță ~ă) Excremente.

PLEIO- „mai mult, mai mare, multiplu, variat”. ◊ gr. pleion „mai mult, mai abundent” > fr. pléio-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. pleio-. □ ~caziu (~chaziu) (v. -caziu), s. n., inflorescență cimoasă la care de sub floarea terminală pornesc mai multe axe florale laterale; sin. policaziu; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Cu mai multe cicluri de viață. 2. Cu mai multe verticile; ~cotile (v. -cotil), adj., s. f. pl., (plante) al căror embrion posedă mai mult de două cotiledoane; ~crom (v. -crom), adj., (despre fecale) colorat excesiv din cauza unei cantități mărite de fiere; ~cromie (v. -cromie), s. f., exces de materie colorantă într-un lichid organic; ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care utilizează hrană variată, animală și vegetală; ~file (v. -fil₂), adj., s. f., 1. adj., s. f. pl., (Plante) cu un număr de frunze mai mare decît cel caracteristic speciei. 2. adj., s. f. pl., (Frunze) compuse dintr-un număr de foliole mai mare decît cel normal; ~gamie (v. -gamie), s. f., maturizare succesivă și decalată în timp a polenului generat de florile aceleiași plante; ~mer (v. -mer), adj., (despre organisme) care prezintă un număr mai mare de elemente structurale decît cel normal; ~morf (v. -morf), adj., (despre organisme) care prezintă mai multe aspecte morfologice în cursul dezvoltării ontogenetice; sin. pleiomorfic; ~morfic (v. -morfic), adj., pleiomorf*; ~petal (v. -petal), adj., cu mai multe petale; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) cu semințe numeroase; ~taxie (v. -taxie), s. f., multiplicare anormală a verticilelor foliare sau florale; ~tipic (v. -tipic), adj., politipic*; ~tom (v. -tom), adj., divizat în mai multe părți; ~top (v. -top), adj., (despre animale) care are un areal de răspîndire foarte larg; ~trop (v. -trop), adj., (despre gene) care controlează două sau mai multe caracteristici ereditare; ~tropie (v. -tropie), s. f., situație în care aceeași genă se manifestă concomitent prin mai multe caractere; ~xen (v. -xen), adj., (despre paraziți) care poate trăi pe mai multe gazde; ~xenie (v. -xenie), s. f., capacitatea organismelor de a parazita mai multe specii de plante.

HIDRO-₁ „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, acvatic”. ◊ gr. hydor, hydatos „apă” > fr. hydro-, germ. id., engl. id. > rom. hidro-. □ ~arheologie (v. arheo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă; ~bie (v. -bie), s. f., însușire a organismelor de a trăi și evolua într-un mediu acvatic; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază procesele biologice animale și vegetale din mediul acvatic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care cresc și se dezvoltă în mediu acvatic; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar acvatic; ~carpie (v. -carpie), s. f., proces de maturizare a fructelor sub apă; ~carpotrop (v. carpo-₁, v. -trop), adj., care prezintă mișcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., hidrocarpotrop*; ~caul (v. -caul), s. n., ax subțire chitinos, prezent la graptoliții axonofori, care unește rabdozomii într-o colonie complexă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de hidrocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; ~cel (v. -cel₂), s. n., acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare apoasă a fecalelor; ~centru (v. -centru), s. n., regiune geografică bogată în ape și în energie hidraulică; ~chineziterapie (hidrokineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu ajutorul mișcărilor și exercițiilor în apă; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; ~clinie (v. -clinie), s. f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; ~coleretic (v. col/o-₃, v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară, mai ales pe seama apei; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă; ~corie (v. -corie₂), s. f., mod de răspîndire a plantelor hidrocore; ~corm (v. -corm), s. n., tulpină subacvatică sau plutitoare; ~cratic (v. -cratic), adj., relativ la mișcările suprafeței mărilor și oceanelor, provocate de schimbările volumului de apă; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; ~cultură (v. -cultură), s. f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluții nutritive, renunțîndu-se la pămînt; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la legile mișcării lichidelor; ~encefalocel (v. encefalo-, v. -cel₂), s. n., hidrocefalie asociată cu hipersecreție ventriculară; ~enterocel (v. entero-, v. -cel₂), s. n., enterocel complicat cu hidrocel; ~enteromfal (v. enter/o-, v. -omfal), s. n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozități în sacul herniar; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de apă; ~fan (v. -fan), s. n., substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal; ~filă (v. -fil₂), s. f., frunză a hidrofitelor; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are afinități pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. 2. s. f. pl., Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a țesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la viața acvatică; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., studiul plantelor de apă; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre substanțe) Care nu intră niciodată în combinație cu apa. 2. adj., (Despre plante) Care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 3. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de hidrofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din microfoane acționate electromagnetic; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre țesuturi) Care înmagazinează sau care conduce apa. 2. s. n., Instalație mecanică pentru împingerea apei din conducte la o anumită înălțime; ~fug (v. -fug), adj., (despre un material) care nu permite pătrunderea umidității sau a apei; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; ~gen (v. -gen₁), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid și inflamabil, obținut prin electroliza apei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; ~genoliză (v. geno-₁, v. -liză), s. f., reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane; ~grad (v. -grad), s. n., unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Specialist în hidrografie. 2. s. n., Grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă,^[1] egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; ~hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s. f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; ~hematoree (v. hemato-, v. -ree), s. f., pierdere seroasă sau serohematică; ~hernie (v. -hernie), s. f., infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat; ~izobată (v. izo-, v. -bat₁), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața unui teren în dreptul cărora adîncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adîncimi convenționale; ~izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s. f., curbă reprezentînd grafic suprafața de depresiune creată într-un strat acvifer sub acțiunea și în timpul drenării acestuia; ~izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s. f., linie care unește punctele de pe un teritoriu avînd aceeași înălțime a nivelului apei freatice; ~izopieză (v. izo-, v. -pieză), s. f., linie care unește punctele cu același nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere respective; ~lacolit (v. laco-, v. -lit₁), s. n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral; ~lit (v. -lit₁), s. n., hidrură de calciu; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hidrologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a se arunca în apă; ~megaterm (v. mega-, v. -term), adj., (despre plante) care reclamă multă apă și căldură; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel₂), s. n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluțiilor apoase; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază circulația apei în atmosferă; ~metrie₁ (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; ~metrie₂ (v. -metrie₂), s. f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; ~metru₁ (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru măsurarea densității și a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; ~metru₂ (v. -metru₂), s. n., colecție de serozități în uter; ~microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s. f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; ~mielie (v. -mielie), s. f., afecțiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel₂), s. n., mielocistocel*; ~morf (v. -mort), adj., (despre teren) ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică; ~morfie (v. -morfie), s. f., hidromorfoză*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care studiază formele și geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; ~morfometrie (v. morfo-, v. -metrie₁), s. f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile și forma albiilor apelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidatomorfie, hidromorfie; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului; ~pat (v. -pat), adj., care tratează bolile prin hidroterapie; ~patie (v. -patie), s. f., hidroterapie*; ~pexie (v. -pexie), s. f., 1. Fixare a apei în țesuturile organismului. 2. Însușire pe care o prezintă unele corpuri sau substanțe de a fixa apa; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f., totalitatea vegetalelor planctonice din ape; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., constituent lichid al protoplasmei; ~plast (v. -plast), s. n., formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a apei din plasma sanguină în spațiile interstițiale ale organismului; ~rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s. f., puncție chirurgicală și eliminare a unei cantități de lichid în caz de hidropizie a canalului rahidian; ~ree₁ (v. -ree), s. f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; ~sarcocel (v. sarco-, v. -cel₂), s. n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș de apă al globului terestru; ~spor (v. -spor), s. m., spor diseminat prin intermediul apei; ~static (v. -static), adj., referitor la echilibrul fluidelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers; ~tecă (v. -tecă), s. f., fiecare dintre căsuțele chitinoase în care sînt adăpostiți polipii hidrozoarelor; ~tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la studiul folosirii energiei hidraulice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, dușuri etc.; sin. hidropatie; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a apelor termale; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de realizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă; ~tomie (v. -tomie), s. f., procedeu de disecție, constînd în injectarea arterelor cu apă sub presiune; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate; ~trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obținerii de produse fibroase; ~tropic (v. -tropic), adj.^[2], despre un fenomen prin care se mărește solubilitatea în apă a combinațiilor greu solubile, organice sau anorganice; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate dulcicole și marine, coloniale sau solitare, cuprinzînd hidrele și meduzele; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., totalitate a hidrotecilor care constituie o colonie fixată de hidrozoare. corectat(ă) modificată