MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoarea unei mărimi (a unei dimensiuni, a unei greutăți etc.), determinată în raport cu o unitate dată. Era un om... de măsura mea. DELAVRANCEA, O. II 64. Cîți voinici de-a mea măsură, Toți în Moldova trecură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ◊ Loc. adj. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, P. III 387. ◊ Loc. adv. În mare măsură = în cea mai mare parte, în bună parte, mult. Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu..., potrivit cu... Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I, și pe măsura imperiului său, pe măsura poporului rus. STANCU, U.R.S.S. 112. Alții... îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I 105. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtutei sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310. ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cît. ◊ Expr. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni în vederea confecționării unor haine, ghete etc. ♦ Operație prin care se măsoară ceva; măsurare. Instrument de măsură. 2. Cantitate determinată, întindere limitată, limită. Cît despre mine, știu atîta că pierd măsura timpului, de îndată ce rămîn pe voia slobodă a pornirilor mele. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Fig. (Atestat în forma de pl. măsure) Acel atelagiu... era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Loc. adv. Peste măsură = mai mult decît trebuie, foarte mult, din cale-afară, exagerat, excesiv. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. O chema cu privirea, ridicînd pleoapele peste măsură. BART, E. 351. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. În măsura posibilului = în limita posibilului, pe cît posibil. 3. Unitate convențională cu care se măsoară o dimensiune, o cantitate, un volum etc. Pe tejghea stăteau, bine rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I 362. Sistem de măsuri și greutăți = sistem de unități de măsură, care servesc la determinarea dimensiunilor, a greutăților etc. În sistemul de măsuri și greutăți, cele mai cunoscute sînt metrul și kilogramul. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = deopotrivă, la fel. Ilenuța îi răspunde voioasă, cu aceeași măsură, fără să se supere. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Fig. Lirismul, după unii, dă măsura frumuseții în orice gen literar. IBRĂILEANU, S. 137. Dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă mi-e ura în ziua din urmă a ta! COȘBUC, P. I 155. 3. Diviziune metrică a unei piese muzicale, scrisă la începutul portativului. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. ◊ Bară de măsură = liniuță verticală pe portativ, divizînd toată durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu. mîna sau cu piciorul mișcări egale și regulate care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele respective. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV 356. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop. Măsurile de îmbunătățire a muncii organizatorice de partid trebuie să contribuie la creșterea forței partidului, la întărirea și mai mare a unității rîndurilor sale. REZ. HOT. I 167. Puse mîna pe megafon pentru o măsură repede și hotărîtă. BART, S. M. 92. ♦ Expr. A lua măsuri = a împlini o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. – Ce măsuri? – Măsuri, ca la un asemenea eveniment. Facem, cunoscut oamenilor, explicăm, sfătuim. SADOVEANU, M. C. 138. Profetiza, ca încheiere, că o pelagră literară Va bîntui cu siguranță, de n-or lua măsuri urgente Cei responsabili de-nflorirea recoltei noilor talente. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 9. Hei, hei! Cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. 2. Valoare, putere. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură? EMINESCU, O. I 198. Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. ALEXANDRESCU, P. 134. ◊ Expr. A fi în măsură = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II 168. A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete. Acest mare și subțire artist nu și-a dat măsura în versuri. SADOVEANU, E. 60. În aceeași măsură = deopotrivă, egal, la fel. Arhitectura sovietică și, în aceeași măsură, tehnica construcției au avut a-și spune și aci cuvîntul lor. STANCU, U.R.S.S. 127. 3. Moderație, înfrînare, cumpătare, sobrietate, rezervă. La gură Să aibă lacăt și măsură. PANN, P. V. I 3. ◊ Loc. adj. și adv. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. I 178. Fără măsură = nechibzuit, din cale-afară, fără socoteală. Mă ceartă fără măsură. DEȘLIU, M. 40. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II 293. – Pl. și: (învechit) măsure.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se 'ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

MĂSURĂ s. f. I. 1. (Învechit și popular) Faptul de a măsura ; măsurare, măsurătoare. Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. S-au rînduit. . . cercetători la starea locului ca să facă hartă și măsură (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 427. De acolo iarăși au întors cu măsura în sus, spre miazănoapte în linie dreaptă (a. 1 815). ib. II, 16/22. ◊ E x p r. (Regional) A-și face (sau a-și lua) măsuri = a chibzui, a judeca, a-și da cu socoteala. Îți dau soroc de opt zile să îți iei măsurile și să hotărăști. GORJAN, H. IV, 95/2. Hei, hei! cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. Stă el, îș faci măsuri; „mai mă cumpîn, sî mă măi duc odatî!” ȘEZ. II, 101, cf. 153, ib. III, 2. A băga oile în (sau la) măsură = a izola oile de miei, spre a stabili cît lapte dă fiecare oaie. Cînd se bagă oile în măsură, adecă cînd se aleg cu totul mieii de la dînsele. ECONOMIA, 86/24, cf. CHEST. V 11/8. ♦ (Transilv.) Recrutare. Cîntă cucu-n vîrf de șură, Merg feciorii la măsură. RETEGANUL, TR. 54, cf. MÎNDRESCU, L. P. 35, BUD, P. P. 39, ȘEZ. IX, 59. 2. Valoare a unei mărimi, a unei cantități, a unei d mensiuni etc., determinată în raport cu o unitate dată. Măsura (n u m ă r u l u i H, D) zilelor meale cîte-s. PSALT. 74, cf. 219. Cine au pusu măsurile lui de știi? DOSOFTEI, ap. GCR I, 267/13. De nu se arată luna. . . în firească [a] sa măsură. CALENDARIU (1 814), 79/14. Dar nu vedem că pre lume, elementuri războite O fac de se ține-ntreagâ și în măsuri cumpenite? CONACHI, P. 267. Bădiță, di piste vale, Nu purta pean-așa mare, Ci o poartă-ntr-o măsură, Pe cum ți-i stogu la șură. MÎNDRESCU, L. P. 152. Îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I, 105. ◊ F i g. Dată amu fi-va voao întocma trudeei și măsură de mîngîiare. CORESI, EV. 474. Vechi rămășițe a gloriei strămoșești făcute pe măsura oamenilor mari. NEGRUZZI, S. I, 184. D-na M. . . nu-și putea da seamă de măsura pasiunii noastre. IBRĂILEANU, A. 23. Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I și pe măsura imperiului său. STANCU, U.R.S.S. 112. ◊ L o c. a d j. și a d v. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Înalți toți de o măsură. PANN, E. H, 25/15. Să-mi scoată mie ochiul stîng iar mai întâi să scoată și cetățeanului ochiul care-l mai are. Să se puie ochii la cîntar, să se vadă dacă-s de-o măsură. SADOVEANU, D. P. 160. (F i g.) Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, POEZII, 387. (E x p r.) A fi de (o) măsură (cu cineva) = a fi de aceeași vîrstă (cu cineva). O fos[t] d'e măsură la copilu miău. DENSUSIANU, Ț. H. 96, cf. A III 13. Să nu fie de o măsură sau n-ar fi de o măsură! = (se spune cînd se vorbește despre o nenorocire, despre o boală, despre un mort etc.) de n-ar fi la fel! Avea niște friguri așa de strașnice încît tremura cum tremur eu acum, n-ar fi de o măsură. GANE, N. II, 165, cf. 162. Băietul meu care a murit semăna cu al dumitale, să nu fie de o măsură. PAMFILE, J. II, 154, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI. A fi pe o măsură (cu cineva) = a se asemăna, a se potrivi (mai ales la fapte rele). Com. din ALBA-IULiA. După (sau pe) măsură = (despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului. Îm fac papus dupa măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ L o c. a d v. În largă (sau în mare, învechit cu multă) măsură = în cantitate mare, mult. Iar dintru greci, măcar că au fost și tegheitianii și athinei buni, iar cu multă măsură îi covîrșiră cu vitejiia laconii. HERODOT (1 645), 493. Folosesc în largă măsură materiile prime locale. LEG. EC. PL. 241. În mică măsură sau în măsură neînsemnată = în cantitate mică, puțin. Pămîntul se lucra în Văleni în măsură neînsemnată. AGÎRBICEANU, A. 72. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. În egală (sau în aceeași) măsură = la fel (de mult). Interesînd în egală măsură atît pe lingviști cît și pe criticii literari, problemele limbii literare au constituit obiectul a numeroase articole. V. ROM. aprilie 1 953, 47. (Învechit și regional) La măsură = corespunzător unei mărimi dinainte determinate ; precis, exact. Să nu să facă locuitorilor cît de puțină asuprire, măsurîndu-să fînul cu stînjenu drept și stogurile întocma la măsură (a. 1 814). URICARIUL, I, 204. Crezînd că va căpăta bani mulți, le-a împlinit la măsură poronca. SBIERA, P. 272. (E x p r.) A veni la măsură = a atinge o anumită limită (dinainte stabilită) în ce privește mărimea, dimensiunea, cantitatea etc. V. p o t r i v i, n i v e l a. Și capul ce se-nalță mai sus de apa dreaptă Mi ți-l retează iute să vie la măsură. HELIADE, O. I, 226. A venit cotul la măsură (= a fost exact, nu a fost lipsă). Cf. ZANNE, P. V, 209. (F i g.) Al meu [prieteșug] acmu mărturisesc să fie venit la măsura cea desăvîrșit. AXINTE URICARIUL, LET. II, 173/35. A veni (sau a sosi) la măsura vîrstei sau la măsură de vîrstă = a depăși vîrsta adolescenței, a deveni matur. Cei fără de vrăsti mai puțin să vor certa. . . și aceasta se înțeleage cînd le lipseaște puțină vreame să vie la măsura vrâstei, ce să dzice să le vie mintea la cap. PRAV. 259. Acesta sosindu la măsură de vrăstă. . . miersă la oaste. DOSOFTEI, V, S, noiembrie103^r/3. L o c. p r e p. După (sau pe, în) măsura = în raport cu. . ., potrivit cu. . ., proporțional cu. . . Puse împărțitul limbilor după măsura (s a m a V, n u m ă r u l D) îngerilor lu Dumnezeu. PSALT. 313. Pre măsura credințeei și curăției. CORESI, EV. 317, cf. 369. Fieștecare după starea cinstei lui și după măsura slujbei, va găsi odihnă și sprijineală (a. 1 774). URICARIUL, I, 84, cf. 133. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtuței sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310, cf. 260, 265. De rolul subconștientului, de acela al duratei în evoluția personagiilor au ținut și alții seama în măsura talentului lor. IBRĂILEANU, S. L. 10. ◊ Loc. c o n j. Pe măsură ce. . . = cu cît. . . Și pe măsură ce tristețea ei îl apăsa mai mult, bucuria lui era mai vie. TEODOREANU, M. II, 46. Pe măsură ce luna se ridică deasupra straturilor de praf, aburul de sînge care învăluia pămîntul se împrăștie. BOGZA, C. O. 397. Limba se dezvoltă, se îmbogățește cu noi cuvinte, pe măsură ce mijloacele de producție se dezvoltă, se perfecționează. CV 1 950, nr. 4, 48. În măsura în care. . . = numai atît cît. . . Tu făceai destul pentru noi în măsura în care nu-ți călcai pe suflet. DEMETRIUS, C. 61. ◊ E x p r. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor obiecte de îmbrăcăminte (sau încălțăminte). Tocmind să-i facă o păreache cizme, i-au luat măsură. BĂRAC, T. 29/15. (Popular) I-a pierdut dracul măsura sau i-a uitat Dumnezeu măsura, se spune despre un om foarte înalt. Cf. ZANNE, P. VI, 611, MAT. DIALECT, I, 230. (Regional) A duce măsură = a se cumpăni. Greutatea care duce măsură cu apa (= greutatea de la cumpănă). ALR II 2 547/250. ♦ (învechit) Nivel. Au stătut apa în măsură zile 150. N. COSTIN, ap. DDRF. Au venit apele mari, afară din măsura lor pe cum venia de altă dată. MUȘTE, LET. III, 78/11. 3. Unitate convențională cu care se măsoară dimensiune, o cantitate, un volum etc. Cît iaste la noi o litră de aur, aceasta iaste talantul jidovilor, Că măsura i-era de mult preț de florinți și cu mult trăgea mai mult. CORESI, EV. 283. Stînjenul este o măsură antică pe carii românii au păstrat încă de la romani. ASACHI, E. III, 19/2. ▭ Sistem de măsuri și greutăți. 4. Instrument, unealtă cu care se măsoară ceva ; (regional) unitate de măsură (I 1) de capacitate a cărei mărime variază, după regiuni, între 1/4 de litru și 30 de litri (CONV. LIT. XXXV, 839, LEXIC REG. 14, ALR I 1 602/28, 77, 79,603/516,1 604/63, 77, 79, 85, 87, 90, 106, 107, 166, 1 605/80, ALR SN I h 181, ib. h 182) ; litră (CHEST. V 6/61), ferdelă, mierță (ALR I 1604/343) ; eîntar (ib. 1 599/190, 289, 308) ; (la pl.) greutățile cîntarului (ib. 1 601/251, ALR II 4 279/157, 260, 605) ; compasul tîmplarului (ALR II 6 681/95) ; clupă cu care se măsoară grosimea la trunchi (A II 12). Menciuroși fiii oamerilor întru măsuri (c u m p e n i D, c u [m] p e n e l eH) nu dereptați, ci în deșertu depreură. PSALT. 117. Ceia ce vor avia mierță, sau veadre, sau alte măsuri hicleani mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac, pre aceștia foarte să-i cearte. PRAV 17. Măsură bună îndesată și scuturată. N. TEST. (1 648), 75^r/38. Unii [negustori] cu măsuri de gît Se tînguia amărît, Alții cu cîntare-n nas Se văita cu mare glas. PANN, ap. GCR II, 323/15. Trona cu o pîlnie într-o mînă și în cealaltă cu o măsură de tinichea. REBREANU, I. 483. Pe tejghea stăteau, bine-rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I, 97, cf. H XVII 8, 255, XVIII 103. Vinu-i bun, măsura-i mică. DOINE, 133. Cu ce măsură veți măsura, măsura-se-va vouă (sau cu aceea ți se va măsura) (= după fapte și răsplată). Cf. CORESI, EV. 46, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. F i g. Ah, dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura În ziua din urmă a ta. COȘBUC, P. I, 155. ◊ Expr. A umple măsura = a ajunge la ultima limită. Fratele tău a umplut măsura rușinei sale. I. NEGRUZZI, S. V, 146. A i se umple măsura = a se sătura (de ceva sau de cineva) ; a-și pierde răbdarea, a-și ieși din fire. I s-a cam umplut măsura. ZANNE, P. V, 420. ♦ S p e c. (Pescuit) Instrument în formă de crăcane, întrebuințat la măsurarea, pe frînghie, a distanțelor la așezarea avelor, astfel ca ochiurile mari și cele mici să se potrivească între ele. ANTIPA, P. 531. 5. Conținutul, cantitatea cuprinsă într-o măsură (I 4). Covăseala. . . o luo muiarea și o acoperi în fîină de trei măsuri pînă cînd dospiră toate. CORESI, ap. GCR I, 17/15. Cu 100 de măsuri de untdelemn (a. 1 650-1 675). GCR I, 195/13. Dintr-aceastâ făină pun într-o măsură de apă. IST. AM. 65^r/7. Trimise pre. . . Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri, deci deate fieștecăruia cîte o măsură plină (a. 1812). GCR II, 211/21. l-au pus și vro doao măsuri de beare. BĂRAC, T. 16/14. O măsură hotărîtă [de ovăz], I. IONESCU, C. 223/17. ♦ Cantitate de pulbere și plumb cu care se încarcă un cartuș sau o armă de foc. Cf. STOICA, VÎN. 16. 6. (Muz.) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratelor sunetelor după periodicitatea accentelor tari. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. Degetul uscat părea măsura că bate. ISANOȘ, Ț. L. 8. 7. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV, 356, cf. MAIORESCU, CR. I, 80. Poetul. . . a vrut cu tot dinadinsul să manevreze o prea mare varietate de ritmuri și măsuri. LL I, 148. II. F i g. 1. Putere ; valoare. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură, Ce un uriaș odată in resboaie a purtat; Greutatea ei ne-apucă, trece slaba-ne măsură, ALEXANDRESCU, M. 16. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură. EMINESCU, O. I, 198. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumnitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II, 168, cf. id. C. V. 92. A-și da măsura = a arăta (tot) ce este capabil să facă, să dea. În ultimele rînduri ale acestui capitol se vor menționa numai lucrări modeste sau nume obscure, singurele ce se mai întîmpină pe terenul unde-și dăduseră pînă atunci măsura puterilor fruntașii unei mișcări de regenerare. IORGA, L. II, 262. 2. (Mai ales la pl. ; adesea în construcții cu verbul „a lua”) Hotărîre, prevedere ; mijloc necesar pentru realizarea unui scop. Aceasta socotesc că va înțălepți pe Robinson de a-și lua măsuri mai bune spre îndreptarea urmărilor [primejdiei]. DRĂGHICI, R. 12/13, cf. 37/17, 101/18. Acest furtișag ce se face necontenit înșălîndu-se publicul, anevoie se poate opri prin legiuri și prin măsuri polițienești. CR (1836), 41¹/39. Măsurile extraordinarie luate din apropierea epidemiei (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/19. În 1848 o măsură provizorie s-au hotârît la Constantinopol. ib. 440/22. Oricine să ție cu strictețâ această măsură feritoare de molipsire. CUPARENCU, V. 11. Acolo însă unde o breaslă nu se putea constitui... tot domnia lua măsuri de a se numi un șef. N. A. BOGDAN, C. M. 175. M-ați avertizat și n-am luat măsuri din timp. C. PETRESCU, R. DR. 212, cf. id. Î. I, 4. M-am dus ca să-l văd și să iau măsuri. ULIERU, C. 4. Pentru a se acoperi de creanțele sale nesigure sau în suferință, banca va putea lua orice măsură de conservare, asigurare sau executare. LEG. EC. PL. 184. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. SADOVEANU, M. C. 138. Noul mare vizir e speriat râu și toate măsurile pe care le ia sînt măsuri de panică. CAMIL PETRESCU, O. III, 138. 3. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care este posibil ceva. De vor trece de măsură, atunce acela ce l-au bătut. . . să va certa trupeaște. PRAV. 225. La orice lucru să păzească măsura. MOLNAR, RET. 23/21. Vei vedea ruptă ața atărnărei rînduite Ce le ține în unire și în măsuri îngrădite. CONACHI, P. 270, cf. 272. Cînd vei să vorbești, la gură Să aibi lacăt și măsură. PANN, P. V. I, 3/18. La cuvinte n-au măsuri. id. Ș. II, 53/25. Acel stelagiu. . . era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I, 37. N-ai măsură la vorbă. ZAMFiRESCU, A. 96.. Măsura la toate, cea mai bună dreptate. ZANNE, P. VIII, 381, cf. 380. Sarea-i bună la fiertură însă nu peste măsură (=la toate trebuie chibzuință), id. ib. IV, 105. *Loc. a d v. și (rar) a d j. Peste (sau, învechit, cu asupra de) măsură = foarte, prea, din cale-afară (de mult) ; mai mult decît trebuie, exagerat, excesiv. Prespre măsură învrăjbiia ei. COD. VOR. 76/19. Sâ-i plătească cu asupra de măsură (a. 1 750). GCR, II, 63/39. Colica din îmbuibare (preste măsură mâncare). CALENDARIU (1 814), 170/14. Și ce dormi preste măsură? BĂRAC, ap. GCR II, 174/30. Am iubit! și cunosc gustul dragostei peste măsură. CONACHI, P. 80, cf. 270, 300. Ea bărbat are bun peste măsură Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II, 97/9. Nu vorbi peste măsură Ci pune-ți lacăt la gură. id. ib. III, 9/2. Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I, 82. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. id. ib. 141. Voinicul era ostenit peste măsură. ISPIRESCU, L. 130, cf. 185. Prea slăvite Agamemnon, tu peste măsură de lacom. MURNU, I. 7. Înfuriat peste măsură, ridică pumnul la Ghighi. REBREANU, I. 38, cf. id. R. I, 265. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. Nu trebuie totuși să fii îngrijorat peste măsură, încercă Vancea să-l liniștească. VORNIC, P. 173. La orice învățătură Nu grăbi peste măsură. ZANNE, P. V, 356, cf. I, 105, 686, II, 700, 784, III, 671, IV, 62. Fără (de) măsură = a) din cale-afară, fără socoteală, exagerat. Umnojiră-se fără măsură (p r e s p r e n u m ă r D). PSALT. 76. Cufundarea fără de măsură. CORESI, EV. 45. Va grăi cu glas de urgie fără de măsură (a. 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 458/5. Fără de măsură și cum nu să cade. . . să cheamă bătaia, cînd se face cu toiagul. PRAV. 159. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II, 293. Abramovici țipa. . . fără nici o măsură. SAHIA, N. 82. începu să strige fără măsură. Amenința cu pumnul în aer. PREDA, D. 216 ; b) foarte (mare), nemăsurat. Milostea a lui cea fără de măsură. CORESI, EV. 392. Ai milă fără măsură (cca 1 633). GCR I, 82/24. După aceea au zidit mănăstirea cea fără de măsură frumoasă din Argișu. ȘINCAI, HR. II, 133. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală, moderat. Dascălul ce-ș va bate ucenicul nu să va certa. . . căndu-l va bate cu măsură și spre învățătură. PRAV. 224, cf. 115, 158. Cu măsură bate. MARDARIE, L. 237/23, cf. 176/3. O cîrmuire blîndăși cu măsură (a. 1 773). GCR II, 87/1. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. i, 178. Be cu măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. La mâncare să aibi cumpătare Și la băutură să fii cu măsură. ZANNE, P. III, 640, cf. IV, 179. ◊ E x p r. În măsura posibilităților = atît cît se poate, în limita posibilităților. (Regional) A avea măsură bună = a avea fire bună, temperament bun. ALR I 1 374/542. (Învechit) A nu(-i) fi măsură (cuiva sau la ceva) = a fi foarte mare, nemăsurat, nelimitat; a fi foarte mulți, în cantitate foarte mare, nenumărați. Vereră lăcuste și omide ce nu lă era măsură (c î t e n u a v e a n u m ă r H, f ă r ă s e a m ă C, d e n u a v e a s e a m ă(²). PSALT. 221. Mare e Domnul nostru. . . și înțeepciuriei lui nu e măsură (n u m ă r u H, D). ib. 303, cf. 77, 216. III. (Regional) PÎnza de pe fața mortului. (Gura Teghii-Buzău). ALRM I/II h 415/735. – Pl.: măsuri și (învechit) măsure. – Lat. mensura.

măsură sf [At: COD. VOR. 76/19 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml mensura] 1-2 (Înv) Măsurare (1-2). 3 (Reg; îlv) A-și face (sau a-și lua) ~ri A chibzui. 4 (Reg; îe) A băga oile în (sau la) ~ A izola oile de miei, spre a stabili cât lapte dă fiecare oaie. 5 (Trs) Recrutare. 6 Valoare a unei mărimi, a unei cantități, a unei dimensiuni etc., determinată în raport cu o unitate dată. 7-8 (Îljv) De (sau pe) o ~ Deopotrivă. 9 (Pop; îe) A fi de o ~ (cu cineva) A fi de aceeași vârstă cu cineva. 10 (Îvp; îe) Să nu fie de o ~ sau n-ar fi de o ~! Se spune când se vorbește despre o nenorocire, despre o boală, despre un mort etc. Si: de n-ar fi la fel! 11 (Îe) A fi pe o ~ (cu cineva) A se asemăna la fapte rele. 12 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte; îlav) După (sau pe) ~ Potrivit cu dimensiunile corpului. 13 (îlav) În largă (sau în mare, înv cu multă) ~ În cantitate mare Si: mult. 14 (Îlav) În mică ~ sau În ~ neînsemnată În cantitate mică Si: puțin. 15 (Îlav) În egală (sau în aceeași) ~ La fel de mult. 16 (Îrg; îlav) La ~ Corespunzător unei mărimi dinainte determinate Si: exact, precis. 17 (Îe) A veni la ~ A atinge o anumită limită dinainte stabilită în ce privește mărimea, dimensiunea, cantitatea etc. Vz nivela, potrivi. 18 (Îe) A veni (sau a sosi) la ~ra vârstei sau la ~ de vârstă A depăși vârsta adolescenței. 19 (Îlpp) După (sau pe, în) ~ra... În raport cu... 20 (Îal) Potrivit cu... 21 (Îal) Proporțional cu... 22 (Îlc) Pe ~ ce Cu cât... 23 (Îlc) În ~ra în care Numai atât cât... 24 (Îe) A lua (cuiva) ~ A măsura diferite dimensiuni ale cuiva în vederea confecționării unor obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte. 25 (Pop; îe) I-a uitat Dumnezeu ~ra sau i-a pierdut dracul ~ra Se spune despre un om foarte înalt. 26 (Reg; îe) A duce ~ A se echilibra. 27 (Înv) Nivel. 28 Unitate convențională cu care se măsoară o dimensiune, o cantitate, un volum etc. 29 Instrument, unealtă cu care se măsoară ceva. 30 (Reg) Unitate de măsură (1) de capacitate a cărei mărime variază, după regiuni, între 1/4 de litru și 30 de litri Si: ferdelă, litră, mierță. 31 (Reg) Cântar. 32 (Reg; lpl) Greutăți ale cântarului. 33 (Reg) Compas al cântarului. 34 (Reg) Clupă cu care se măsoară grosimea la trunchi. 35 (Îe) A umple ~ra A ajunge la limită. 36 (Pop; îe) A i se umple ~ra A se sătura de ceva sau de cineva. 37 (Îae) A-și pierde răbdarea. 38 (Îae) A-și ieși din fire. 39 (Spc; Pes) Instrument în formă de crăcane, utilizat la măsurarea, pe frânghie, a distanțelor la așezarea avelor, astfel ca ochiurile mari și cele mici să se potrivească între ele. 40 Conținut, cantitate cuprinsă într-o măsură (28). 41 Cantitate de pulbere și plumb cu care se încarcă un cartuș sau o armă de foc. 42 (Muz) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratelor sunetelor după periodicitatea accentelor tari. 43 Unitate metrică alcătuită dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau, în metrica antică, dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 44 (Fig) Putere. 45 (Fig) Valoare. 46 (Îe) A fi în ~ (să...) A fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. 47 (Îe) A-și da ~ra A arăta tot ce este capabil să facă, să dea. 48 (Mpl; construit cu verbul „a lua”) Hotărâre. 49 (Mpl; construit cu verbul „a lua”) Prevedere. 50 (Mpl; construit cu verbul „a lua”) Mijloc necesar pentru realizarea unui scop. 51 Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva. 52-53 (Îljv) Peste (sau înv, cu asupra de) ~ (Care este) din cale-afară de mult Si: exagerat, excesiv. 54 (Îlav) Fără de ~ Exagerat. 55 (Îal) Foarte mare Si: nemăsurat. 56 (Îlav) Cu ~ Chibzuit. 57 (Îe) În ~ra posibilităților Atât cât se poate. 58 (Reg; îe) A avea ~ bună A avea fire bună, temperament bun. 59 (Înv; îe) A nu(-i) fi ~ (cuiva sau la ceva) A fi foarte mare Si: nelimitat, nemăsurat. 60 (Înv; îae) A fi în număr foarte mare, nenumărați. 61 (Înv) A fi în cantitate foarte mare. 62 (Reg) Pânză de pe fața mortului.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

DISCIPLINĂ. Subst. Disciplină, spirit de disciplină (de ordine), ordine; ascultare, conformare, supunere, smerenie, obediență (livr.), subordonare; docilitate. Cumințenie, cuminție (rar), seriozitate, bună purtare. Disciplinare. Pedeapsă disciplinară, sancțiune disciplinară. Măsură disciplinară. Regulament de ordine interioară. Adj. Disciplinat, ordonat, ascultător, obedient (livr.), supus, docil, smerit. Cuminte, cumincior (dim.), serios, așezat, potolit, la locul lui. Disciplinar. Vb. A fi disciplinat, a da dovadă de disciplină, a păstra disciplina, a respecta disciplina, a menține disciplina, a păstra ordinea. A fi ascultător, a da ascultare, a asculta (de cineva), a se conforma, a se supune (unei ordini, unei legi). A se cuminți, a se potoli, a se liniști. A disciplina, a obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină. A lua măsuri disciplinare (împotriva cuiva); a muta (pe cineva) disciplinar. Adv. Pe cale disciplinară, disciplinar. V. comportare, ordine, pedeapsă, stăpînire de sine.

proscrie [At: HELIADE, D. J. 3/6 / Pzi: ~iu / E: fr proscrire cf scrie] 1 vt (Rar) A blama (1). 2-3 vtrp A (se) lua măsuri represive împotriva cuiva, mai ales pe motive politice, prin scoatere de sub protecția legilor. 4-5 vtr A (se) îndepărta în mod forțat din patrie Si: a exila (1), a surghiuni. 6 vt (În Antichitatea romană) A condamna la moarte pentru infracțiuni politice, fără forme judiciare, publicând pe o listă numele celui osândit. 7 vt (Asr) A interzice.

încercare sf [At: GORJAN, H. I, 89/32 / Pl: ~cări / E: încerca] 1 (Rar) Cercetare. 2 Strădanie de a face ceva Si: încercat¹ (2), (îvr) încercătură (1). 3 (Rar) Căutare a cuiva Si: încercat¹ (3), (îvr) încercătură (2). 4 Întreprindere a unei acțiuni ca exercițiu, de probă Si: încercat¹ (4), (îvr) încercătură (3), încercătoare. 5 Supunere a cuiva la o probă Si: încercat¹ (5), (îvr) încercătură (4). 6 Examinare prin probe sau experiențe practice Si: încercat¹ (6), (îvr) încercătură (5). 7 Testare a șansei Si: încercat¹ (7), (îvr) încercătură (6). 8 Gustare a unei mâncări Si: încercat¹ (8), (îvr) încercătură (7). 9 Resimțire a unui sentiment Si: încercat¹ (9), (îvr) încercătură (8). 10 Simțire a unei senzații Si: încercat¹ (10), (îvr) încercătură (9). 11 Măsurare a forțelor în luptă cu cineva Si: încercat¹ (11), (îvr) încercătură (10). 12 (Ccr) Tentativă. 13 (Îlv) A face o ~ A încerca (4). 14-15 (Îe) A pune la ~ A testa calitățile (unei persoane sau) ale unui obiect. 16 (Spc; îae) A testa puterea de rezistență a unei persoane. 17 (Rar; îe) A ține Ia ~ (cu cineva) A se măsura (cu cineva). 18 (Îls) ~ de omor Atentat. 19 (Ccr) Verificare. 20 (Îlav) Din ~ Din experiență. 21 (Îlav) La ~ Pe încercate. 22-23 (Îljv) De ~ De probă. 24 Dificultate pe care o îndură cineva. 25 (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse. 26 Puncte obținute în urma acestei acțiuni. 27 Lucrare literară de debut. 28-29 (Rar) Eseu (literar sau) științific. 30 Strădanie. 31 Necaz. 32 Primejdie. 33 (Înv) Experiență practică. 34 (Înv) Cunoaștere. 35 Suferință.

ARANJA vb. I. 1. tr. A rîndui, a ordona (lucruri, ființe etc.) ♦ A pune la cale; a isprăvi cu bine o acțiune, o întreprindere. ♦ (Fig.) A face (cuiva) rău. 2. (refl.) A lua anumite măsuri în interes personal. ♦ A se înțelege cu cineva, a se pune bine. ♦ A-și potrivi ținuta exterioară, a se găti. 3. tr. A transcrie o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. [P.i. -jez, 3,6 -jează, 4 -jăm, ger. -jînd. / < fr. arranger].

talie¹ sf [At: HELIADE, D. J. 25/19 / S și: (înv) tallie / Pl: ~ii / E: rs талия, fr tallie, it taglia, ger Taglia] 1 Înălțime (a unei persoane) Si: mărime, statură. 2 (Îla) De ~ De valoare. 3 (Îla) Pe ~ia... Pe măsura... 4 (Îe) A fi de ~ia (cuiva) A avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva. 5 Conformație a corpului (în raport cu care se confecționează îmbrăcămintea). 6 Fiecare din tipurile standard (pentru lungime) dintr-o serie de confecții. 7 Partea de la mijloc, mai subțire a corpului omenesc, cuprinsă între torace și șolduri Si: mijloc. 8-9 (Îljv) Pe ~ (Care este) strâmtat în dreptul mijlocului, evidențiind talia¹ (7). 10 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea siluetă. 11 Parte a îmbrăcămintei, strâmtată de obicei în dreptul mijlocului și care marchează talia¹ (7). 12 (Pex) Corsaj. 13 (D. haine; îla) Fără ~ Care cade drept, fară să marcheze talia¹ (7). 14 (Îlav) În (sau la) ~ Îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără pardesiu sau palton). 15 (Rar) Haină strânsă pe talie¹ 16 (Îvr) Taxă (1). 17 Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. 18 (Rar) Pachet de cărți de joc. 19 (Fig) Împrejurare în care se poate câștiga ceva.

MĂSURA vb. I. 1. Tranz. (Folosit și a b s o l.) A determina valoarea unei mărimi, folosind o unitate de măsură dată ; a scoate, a despărți, a delimita dintr-un tot o cantitate sau o porțiune determinată ; s p e c. a cîntări. Măsurară ( s l o b o z i n d m ă s u r a N. TEST. 1 648, c e r c î n d BIBLIA 1 688) genrurea și aflarâ 20 de stînjeni. COD. VOR. 90/27, cf. 90/29. Văile fsatelor măsur. PSALT. 114, cf. 233. Scoală și măsură beseareca lui Dumnezău. N. TEST. (1648), 311/18. Aceștia-s carii au poruncit D[o]mnul ca să mâsure feciorilor lui Izrail în pămîntul Hanaan. BIBLIA (1688),123¹/20. Măsurînd și locul țârii cîte ceasuri au călcat s-au întors. N. COSTIN, LET. II, 79/27. Au măsurat locul din mijlocul Prutului de la Orășeni. NECULCE, L. 192. Măsurînd locul cel ce era între Ceale doauă ziduri (a. 1 773). GCR II, 92/31. În mîna ta cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275, cf. 109. Se simțiră pipăiturile cu care omul de afară măsura distanța pe lemn. CARAGIALE, O. I, 64. Dă-mi merticul tău să-i măsor învățătorului. PREDA, I. 91. Să ne lași să măsurăm pămînt dincoace, că de nu, noi tot ne băgăm cu plugul aici la toamnă. V. ROM. mai 1955, 24. Și cum poți să ne dovedești aceasta?... – Măsurați, numărați și dacă nu va fi așa, eu pui capul în mâinile cui mi-a dovedi că e altfel. POP, ap. GCR II, 366/26. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa. ALECSANDRI, P. P. 187, cf. TEODORESCU, P. P. 40, 317. I-am făgăduit că în toată viata mea nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II, 161, cf. ALR I 1 600/186, 278, 305, 333, 357. Vreau să măsur niște carne. MAT. DIALECT, I, 180. Cu ce măsură vei măsura cu aceea ți se va măsura ( = fiecare va fi răsplătit după faptele sale). Cf. CORESI, EV. 46, 48, N. TEST. (1648), ap. GCR I, 128/6, BIBLIA (1 688), 755¹/17, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. Măsoară de două ori și taie (sau croiește) o dată (= judecă bine înainte de a începe o acțiune). Cf. ZANNE, P. V, 421, 422. (Cu parafrazarea proverbului) Măsor de șapte ori pînă tai. V. ROM. aprilie 1954, 14. ◊ F i g. Eu privesc și tot privesc La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cîntar măsoară. EMINESCU, O. IV, 111. Nu pot măsura bucuria ce vom simți văzîndu-vă aici. CARAGIALE, O. VII, 452. Vor sili mîna celor ce tot măsoară, cumpănesc, drămăluiesc, așteaptă. C. PETRESCU, A. R. 46. ◊ R e f l. p a s. Versurile antice se măsura, cum am zis, prin pede sau picioare. HELIADE, O. II, 144, cf. ALECSANDRI, POEZII, 275. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ E x p r. A măsura banii cu dimirlia = a fi foarte bogat. ZANNE, P. V, 71. A măsura oile (sau laptele) = a cîntări laptele muls o dată de la oile dintr-o turmă, pentru a evalua cantitatea de brînză ce se va produce. Cf. CHEST. V 57/8, 11, 12. A lua la măsurat = a lua la bătaie. Apoi să nu-l iei la măsurat cu prăjina de falce? ALECSANDRI, T. 471. Răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire, aidoma cu faimosul Milord Arsouille. . . cînd lua la măsurat și la descîntat un jocheu nenorocos, care a pierdut cursa. C. PETRESCU, A. R. 16. ♦ Intranz. A avea mărimea de. . . ; a valora. Podul de la Drăgășani. . . măsoară patru sute de metri. BOGZA, C. O. 381. ♦ Fig. (Popular și familiar; adesea cu determinări ca „peste spate”, „spatele”, „pe spinare” etc.) A bate, a lovi (pe cineva). Apucasă o piatră mare în mînă Și dirept la frunte te mâsurasă. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Ce-aș mai rîde, rîde zău, De-aș putea c-un melesteu, Să-i măsor în lung și-n lat Și trivoga-n ei să bat. ALECSANDRI, T. 552. Cu o joardă împletită ne măsura Grui spatele. F (1 884), 110. Câtă un ciomag nodoros, cu măciucă-n cap, și cînd începu a-i măsura coastele, nu-l mai slăbi pînă rămase dracul lat jos. ȘEZ. IX, 68. Care cum trecea mi-l măsura peste spate de gîndeai că dă în sac. RETEGANUL, P. V, 47. Îl trîntește jos, înșfacă o scurtătură și prinde a ți-l măsura așa de bine, de mai era să-l omoare. I. CR. II, 278, cf. ZANNE, P. III, 371, V, 423. ♦ (Complementul indică pedepse, acțiuni represive) A stabili, a aplica. Apoi 4 corporali de la cavalerie. . . s-au părîndat pînă ce i-au măsurat 100, zi: una sută de toiege. BARIȚIU, P. A. I, 655. Vouă vă pune legi, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I, 60. 2. T r a n z. A aprecia (valoarea, mărimea); a evalua. Se mișcă și cu pasul se-ncearcă să le-ajungă, Să măsure distanța cu-a tactului simțire. HELIADE, O. I, 365. Noi [clăcașii] le sîntem toat-averea Munca ne-o măsor cum vor. Fiii noștri le-e puterea Ș-aste mîini comoara lor. BOLLIAC, O. 203. Nu vreau să măsur meritele d-tale de artist cu interesul meu pentru opera d-tale. IBRĂILEANU, S. L. 92. (R e f l. p a s). Banii care trebuie să ne plătească să nu se măsure, fără numai cu marca de argint, ȘINCAI, HR. I, 253/19. Omule, nu disprețul lucrurile fie cît de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume. CARAGIALE, O. IV, 139. ◊ E x p r. (Regional) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură, ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151, cf. ZANNE, P. II, 833. 3. T r a n z. A parcurge, a străbate (pe jos) o distanță, un loc. Adeseori departe de-a lumei triste valuri Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I, 202. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și desmorțească picioarele înțepenite. C. PETRESCU, Î. II, 161, cf. 200. Spre sară, porneau și oamenii și dobitoacele spre case, măsurînd drumul din șanț în șanț. SADOVEANU, O. IV, 253. La Picior de munte. . ., Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute Urcă și coboară Și drumul măsoară, Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435, cf. 299. Să măsor grajdiul de-a lung De la ușă păn-la fund, Să-mi aleg un cal porumb. SEVASTOS, C. 315. ◊ E x p r. A umbla gonind vînturile și măsurînd cîmpurile = a umbla fără nici un rost. ZANNE, P. II, 788, cf. I, 91. 4. Tranz. (Adesea determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”) A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea ; a examina, a scruta. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I, 83. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el. . . măsoară luciul zăpezii fără de cărare. ODOBESCU, S. III, 42. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I, 100, cf. II, 83. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Din poartă s-a întors cu o mișcare iute, măsurînd înciudat casa aceea mare și urîtâ. GALAN, Z. R. 9. ◊ R e f l. r e c i p r. Balcanul și Carpatul. . . cu ochiul se măsoară. ALECSANDRI, POEZII, 433. ♦ (Cu sensul reieșind din context) A privi insistent, pătrunzător (cu curiozitate, cu neîncredere, cu dispreț etc.). Pe Ulea l-am măsurat cu privirea. . . Murise înainte d-a-l izbi! DELAVRANCEA, O. II, 75, cf. 191. Ea nu-i vorbește, parcă nici nu ia act de existența lui, ori, rar, îl măsură ironic din ochi și pleacă. IBRĂILEANU, S. L. 23. Luase o înfățișare gravă, măsurînd foarte aspru pe Vasile Baciu. REBREANU, I. 25, cf. 347. Ridică ochii să-i măsoare cu disprețul tinereții virtuoase. C. PETRESCU, C. V. 63, cf. 69, 91, 317, 358. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406, cf. id. O. III, 220. Hai mai repede, că e frig! v-a îndemnat [fata] jucînd în loc, să se încălzească, mâsurîndu-vă din ochi și rîzînd. PAS, Z. I, 74. Ochii lui mărunți, suri, te măsoară neastîmpărați, ațintindu-te fără sfială. V. ROM. martie 1 955, 250. Aha! exclamă Voicu, măsurîndu-i de sus pe cei doi. PREDA, D. 132, cf. 147. Stătea lîngă general, înaltă și disprețuitoare, măsurînd toaletele rafistolate la repezeală ale soțiilor de funcționari. T. POPOVICI, S. 314. ◊ (Cu determinări de felul lui „de sus pînă jos”, „din cap pînă în picioare”) Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. I, Doamne! Zise ea surîzînd cu degetele la gură și măsurîndu-mă cu ochii din creștet pîn-în talpe. EMINESCU, G. P. 104. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pîn-în picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei atît de tînără. CAMIL, PETRESCU, O. I, 267, cf. id U. N. 199. Îl măsura din cap pînă în picioare cu o expresie în care admirația se amesteca cu ironia. V. ROM. septembrie 1955, 94. 5. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se compara (cu cineva) din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale, materiale etc. ; a se lua la întrecere, a concura; a se înfrunta (în întrecere, în luptă, în război). V. b a t e, l u p t a. Deși puțini, ostașii. . . erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, M. V. 113. [Să se stabilească] dacă purtarea d-lui a fost onestă sau nu, ca să se poată apoi pune provizoriu în poziție a se măsura cu oamenii de la care cere satisfacție. ap. GHICA, A. 611. În sufletul ei groaza se măsura cu părerea de rău. REBREANU, I. 191. Renunțaseră, osteniți să se mai măsoare cu asemenea privilegiați ai norocului. C. PETRESCU, C. V. 10. În sfîrșit a venit timpul să mă măsor cu el și i-am trimes o provocare scrisă. SADOVEANU, O. XI, 570. În luptele cu maurii, spaniolii formaseră o cavalerie ușoară. . . neîntrecută în manevre repezi. . ., dar incapabilă de a se măsura cu cavaleria grea franceză. OȚETEA, R. 166. Își dăduse seama că e o prostie să se măsoare cu Anghel pe față. PREDA, d. 179. Unde-i Ginu Costangin, Cu frate-so Rusalin Să mă măsur eu cu ei, Mînce-i lupii de mișei. CĂTANĂ, B. 37. Cu bogatul nici calul să nu-l încerci, nici în pungă să te măsori. ZANNE, P. V, 88, cf. iv, 431, 432. ◊ E x p r. A nu se putea măsura (cu cineva sau cu ceva) = a fi în inferioritate evidentă (față de cineva sau de ceva). Nu mă puteam măsura cu colegii mei. BRĂESCU, A. 206. În adevăr, ziceau zinele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II, 15. Iar feciorii de împărați și de crai necau mânia în sufletul lor, simțind că nu se puteau măsura cu străinul acela. MERA, L. B. 129. (T r a n z.) A-și măsura puterile (cu cineva) = a se lua la întrecere în luptă, a se lupta (cu cineva). Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I, 444. ♦ (Învechit, rar) A se potrivi, a se echivala. Să vor măsura (p o t r i v i MUNT.) una cu alta, ce să dzice, eresele cu preacurviia și să vor tocmi să fie una pentru alta si să nu să despartă. PRAV. 149. 6. Tranz. (Complementul indică acțiuni, vorbe, sentimente etc.) A cumpăni, a echilibra; a chibzui; a înfrîna. Cînd glumiți, vorbele voastre în veci să le măsurați. HELIADE, O. I, 120. Deci pátimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II, 195. Să ne mai măsurăm cheltuielile, că nu mergem bine. FILIMON, O. I, 218. Tu-ți măsoară bine cuvintele! Nu pune în joc mînia mea! COȘBUC, S. 115. O cucuvea stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașină clopotniței și, mâsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mînăstirii. CAZABAN, V. 62. 7. T r a n z. (Regional ; cu complementul „ roata”) A încujba obada". ALR II 6 682/95, cf. 6 682/325, 386. – Prez. ind.: măsór și (învechit și regional) măsúr (ALR II 4 602; accentuat și măsúr, ALR II 4 602), (regional) mésur (ALR I 2 034/85). – Și: (regional) amăsurá (prez. ind. amăsur) vb. I. ALR II 4 602/279, 310, 316, 334. – Lat. mensurare.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

căluș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 115 / 2 / V: sc~ / Pl: ~e, ~uri / E: cal + -uș] 1 Bețișor cu care se prind sau se leagă două obiecte unul de altul. 2 Parte a plugului pe care este fixat grindeiul, legat de un gânj de nuia, numit potâng. 3 (La războiul de țesut) Scripete al ițelor Si: călușel (8). 4 Obiect pe care se sprijină pușca când se ochește. 5 Șevalet. 6 Botniță cu cuie care se pune vițeilor și iezilor pentru a-i înțărca. 7 Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 8 Mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. 9 (Îe) A pune (cuiva) ~ul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 10 Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical Si: scaun, scăunaș. 11 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf cal (27), călușel (10). 12 (Reg) Buștean tăiat în scânduri din care numai o parte mică dintr-un capăt rămâne netăiată Si: (reg) boc. 13 Struțișor (buchețel) de mai multe alune Si: călușel (9). 14 (Reg; Mor) Piesă cu care se înțepenește cuiul de fier (care se vede sub veacă) care trece prin piatra inferioară în cavitatea celei superioare și cu care se ține piatra suspendată. 15 Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 16 Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau prin cel manual. 17 (Înv) Scaun al vizitiului la o caleașcă, la o trăsură etc. 18 (De obicei articulat) Dans popular cu figuri variate jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi Si: călușar (1), călușel (13). 19 (De obicei articulat) Melodie după care se execută dansul căluș (18) Si: călușar (2), călușel (14). 20 Melodie împreună cu dansul Si: călușar (3), călușel (15). 21 (Csc) Totalitate a călușarilor (4). 22 (Îe) A lua pe cineva din ~ A poci. 23 Șchioapă (măsură de lungime). 24 (Ent) Libelulă.

deget sn [At: CORESI, PS. 16/7 / V: (pop) deșt, (îrg) dăgit, dejt, digit, (îvr) deajet / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: ml digitus] 1 Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange cu care se sfârșește mâna. 2 (Pfm; îe) Sunt cinci ~e la o mână și nu seamănă Nici frații nu seamănă perfect între ei. 3 (Îs) ~ul (cel) mare (sau cel gros) Degetul cel mai gros al mâinii, format din două falange, opozabil Si: policar. 4 (Îs) ~ul arătător sau (reg) cel dintâi Degetul al doilea, cu care se arată Si: arătător, index. 5 (Îs) ~ul mijlociu sau (cel) din mijloc, (cel) mai lung Degetul al treilea, situat între degetul arătător și cel inelar. 6 (Îs) ~ul inelar sau (înv) al inelului, de inele Degetul al patrulea, pe care se poartă, de obicei, inelul Si: inelar. 7 (Îs) ~ul (cel) mic (sau mititel, micuț) Ultimul deget, mai scurt și mai subțire, al mâinii. 8 (Pfm; îe) A se ascunde (sau a se da) după (propriul) ~ A căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă. 9 (Îae) A fugi de răspundere. 10 (Pfm; îe) A ști (sau a cunoaște) (ceva) (ca) pe ~e A ști (sau a cunoaște) ceva foarte bine. 11 (Pfm; îe) A purta (sau a duce, a învârti, a juca) (pe cineva) pe ~e A face ce vrea din cineva. 12 (Îae) A păcăli pe cineva. 13 (Fam; îe) A (putea) număra pe ~e (sau pe ~ele mâinilor, ori de la o mână) A fi un număr (foarte) mic de obiecte sau ființe. 14 (Pfm; îe) A aluneca (sau a se strecura) printre ~e A scăpa. 15 (Îae) A dispărea pe neobservate. 16 (Îe) A pune (sau a trece cu, ori, înv, a întări cu) ~ul A aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. 17 (Pop; îe) A se trage în ~e sau a trage ~ul cu cineva A-și măsura puterile cu cineva. 18 (Îae) A se lua la ceartă cu cineva. 19 (Pfm; îae) A arăta cu ~ul A disprețui (fățiș) pe cineva pentru faptele sale. 20 (Pfm; îae) A face de rușine pe cineva. 21 (Înv; îae) A fi evident, dovedit. 22 (Fam; îe) A avea ~e lungi (sau a fi lung în ~e) A avea obiceiul de a fura. 23 (Fam; îe) A nu mișca (măcar) un ~ A rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă. 24 (Îae) A nu ajuta pe cineva. 25 (Pfm; îe) A-și da cu ~ul în ochi A nu vedea nimic (din cauza întunericului). 26 (Pfm; îe) A-și linge degetele A mânca o mâncare foarte bună. 27-28 (Îe; rar) A nu ști să-și numere ~ele A fi (prost sau) lipsit de învățătură. 29 (Pop; îe) A fi (sau a rămâne) gol ca ~ul (sau ca ~ul de gol) A ajunge foarte sărac. 30 (Pop; îe) A rămâne (numai) cu ~ul A rămâne foarte sărac. 31 (Pop; îe) A fi cu ~ul în gură A fi foarte sărac. 32 (Îae) A fi foarte naiv. 33 (Pop; îe) A sta (sau a ședea, a fi) cu ~ul (ori cu ~ele) în gură A pierde vremea fără să facă nimic. 34 (Pop; îe) A da cuiva cu ~ele în ochi A spune cuiva lucruri neplăcute. 35 (Îae) A încerca să înșeli pe cineva. 36 (Rar; îe) A da din ~ A fi viu. 37 (Pop; îe) A-și mușca ~ele A fi zgârcit. 38 (Reg; îe) A da cu ~ul A voma. 39 (Pop; îe) A da pe cineva după ~ A înșela pe cineva. 40 (Îae) A întrece pe cineva în privința situației materiale, poziției sociale etc. 41 (Pop; îe) A fluiera din ~e A rămâne păgubaș. 42 (Îrg; îe) A bate (cuiva) cu ~ul A amenința cu degetul. 43-44 (Îe) A atinge (ceva) cu ~ul A fi foarte aproape (în spațiu sau) în timp, de ceva. 45 (Îe) A nu rămâne loc nici să pui ~ul A nu rămâne nici un pic de loc. 46 (Pfm; îe) A nu ajunge cuiva nici la ~ul cel mic A fi cu mult inferior cuiva. 47 (Pop; îe) ~ul lui Dumnezeu Voința divină. 48 (Îe) A încerca marea cu ~ul A încerca ceva evident imposibil 49-50 (Pfm; îe) A pune ~ul pe rană A înțelege (sau a exprima) esențialul într-o problemă sensibilă. 51 (Pfm; îe) A-și mușca ~ele A regreta. 52 (Rar; îe) A strânge ~ele floarea A distruge. 53 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) la ~ul (cel) mic A putea face orice cu cineva. 54 (Pfm; îe) A lăsa (pe cineva) la ~ul cel mic A întrece pe cineva. 55 (Pop; îe) A pune (pe cineva) la ~ul cel mic A se dovedi superior cuiva. 56 (Îe) A schimba (pe cineva) cu ~ul cel mic A schimba pe cineva cu ușurință. 57 (Pex) Fiecare dintre prelungirile mănușii care îmbracă degetele (1). 58 (Atm; ~ piciorului)^[1] Fiecare dintre prelungirile cu care se termină piciorul la om sau laba la unele animale. 59 (Îe) A merge (sau a umbla, a păși, a se înălța etc.) în (sau pe) vârful (sau vârfurile) ~elor (sau în ~e) A merge, a umbla etc. cu corpul sprijinit numai pe vârfurile picioarelor. 60 (Pex; îae) A merge, a umbla etc. fără zgomot. 61 Fiecare dintre prelungirile picioarelor, terminate cu gheare, la unele păsări. 62 Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). 63 (Înv) Dactil. 64 (Teh) Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 65 (Bot; rar) Golomoz (Dactilis glomerata). 66 (Reg; îc) Cinci-~e sau iarba-~elor Plantă erbacee târâtoare ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptens). 67 (Reg; îc) ~-roșu Degețel-roșu (11) (Digitalia purpurea). corectat(ă)

umbră sf [At: PSALT. HUR. 121714 / V: (înv) îm~, umră, (reg) ~bâră / Pl: ~re / E: ml umbra] 1 Regiune întunecată din spațiu sau de pe suprafața unui obiect, care nu este luminată direct de o sursă, razele de lumină ale acesteia fiind oprite de un corp opac. 2 Umbrar (1). 3 (Pex) Răcoare. 4 (Pop; îs) Copil de la ~ (sau de la ~ra gardului) Copil din afara căsătoriei. 5 (Îla) Din ~ Care acționează pe furiș. 6 (Îlav) Din (sau în) ~ Fără a se arăta pe față Si: pe neștiute. 7 (Îe) A face (sau a ține) (doar) ~ pământului (degeaba) A trăi (degeaba). 8 (Îae) A nu fi bun de nimic. 9 (Îe) A sta (sau a fI, a rămâne etc.) în (sau la) ~ A sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, neștiut. 10 (Îae) A sta (sau a rămâne etc.) deoparte. 11 (Îae) A fi modest. 12 (îe) A pune (sau a lăsa) în ~ pe cineva sau ceva A lăsa (intenționat) neobservat (ceva sau pe cineva) Si: a estompa, a diminua, a eclipsa. 13 (Îe) A scoate din ~ (ceva sau pe cineva) A face cunoscut. 14 (Îae) A dezvălui amănunte (despre cineva sau ceva). 15 (Îe) A face ~ (cuiva) A întuneca renumele cuiva. 16 (Îae) A face cuiva necazuri. 17 A băga (sau a pune, a turna) (pe cineva) la ~ A aresta (1). 18 (Îae) A băga pe cineva la închisoare Si: a întemnița. 19 (Pan; precedat de prepozițiile „în”, „la”, „sub” și urmat de un genitiv) Ocrotire. 20 (Reg; șîs) ~ra-soarelui Parte a unui deal unde nu bate soarele. 21 (Fig) Taină. 22 (Bis; înv; îs) ~ra morții Întunericul care însoțește moartea Si: infern, iad. 23 Lipsă de cunoștințe despre ceva Si: ignoranță. 24 Pată sau zonă mai întunecată Si: umbritură. 25 Nuanță mai închisă Si: umbrire (5). 26 (Îla) Fără ~ Desăvârșit (4). 27 Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. 28 (Pex) Ocru brun sau roșcat folosit în pictură. 29 (Fig) Expresie de îngândurare a feței sau a ochilor cuiva. 30 (Fig) Amintire nostalgică. 31 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Formă reprezentată de umbra (1) unui corp proiectată pe o suprafață (mai) luminată Si: umbrușoară (3). 32 (Îs) ~re chinezești Umbre pe pereți. 33 (Îs) Teatru de ~re Gen de spectacol teatral, cultivat în Orient, în care siluetele personajelor evoluează în spatele unui ecran transparent. 34 (Îe) A se teme (sau a se speria, a-i fî frică, a fi fricos) (și) de (o) ~ (sau și de ~ra lui) A-i fi cuiva foarte frică. 35 (Îe) A fi (ca o) ~ sau a rămâne numai ~ra de cineva, sau parcă i-a luat ~ra, sau n-are ~ A fî foarte slab și fară vlagă (din cauza unei boli îndelungate). 36 (Îe) A fi ~ra cuiva sau a se ține (după cineva) ca ~ra după om A fi mereu în preajma cuiva. 37 (Îae) A imita întru totul pe cineva. 38 (Îe) A lua (sau a fura) ~ra cuiva A măsura lungimea umbrei cuiva cu un băț sau cu o trestie, care apoi urmează a fi pusă la temelia construcției ce se clădește pentru a fi mai rezistentă. 39 (Îe) Fi-i-ar (sau fie-i) ~ra (sau ~rele) Se spune pentru a ura cuiva viață îndelungată. 40 (Pex) Imagine reflectată (în apă). 41 (Fig) Imagine. 42 (Pex) Simbol. 43 Imagine neclară, nedeslușită a unei ființe (sau a unui obiect) așa cum se vede prin ceață, în întuneric, din depărtare etc., sau privită printr-un corp puțin transparent. 44 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Partea eternă, spirituală, a ființei umane. 45 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Duhul unui om mort Si: fantomă (1), stafie. 46 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Ființă supranaturală Si: nălucă. 47 (Îs) Împărăția (sau lumea) „relor Lumea morților. 48 (În credințele populare) Știmă² a comorilor. 49 (Fig) Ființă foarte slabă (și bolnavă) care și-a pierdut înfățișarea și puterea de mai înainte. 50 (Fig) Ceea ce a rămas, lipsit de vigoare, din ce a fost odinioară. 51 (De obicei udp ”de„) Semn abia perceptibil Si: urmă (49), (îvr) umbrire (8). 52 (De obicei udp ”de") Cantitate foarte mică din ceva. 53 (Fig) Credință neîntemeiată, care nu corespunde realității sau logicii faptelor. 54 (Fig) Ceea ce amăgește simțurile sau mintea Si: părere. 55 Plăsmuire a imaginației Si: arătare (24), vedenie. 56 (Bot; îc) ~-ra-iepurelui Plantă cu tulpina rotundă, erectă, cu frunze glabre, cu flori alburii cu dungi verzi, cu fructele bace negre, mărunte Si: sparanghel sălbatic (Asparagus tenuifolius). 57 (Bot; reg; îae) Sparanghel (Asparagus officinalis). 58 (Bot; îae) Plantă cu tulpina erectă, rotundă, cu ramuri rotunde, striate, cu frunze ascuțite cu fructe bace roșii, mărunte (Asparagus polyphylus). 59 (Bot; îae) Plantă cu tulpina înaltă, erectă, ramificată, cu frunze ascuțite, glabre și cu flori galbene-verzui (Asparagus collinus). 60 (Bot; îae) Nume dat unui arbore mic, cu flori galbene dispuse în racem fals (Sarothamnus scoparius). 61 (Bot; reg; îae) Aglică (Filipendula vulgaris). 62 (Bot; îa) Ferigă (Aspidium). 63 (Bot; reg; îae) ~ra-nopții Lăsnicior (Solanum dulcamara). 64 (Orn; reg; îae) Cucuvea (1) (Athene noctua). 65 (Bot; reg; îae) Zârnă (Solanum nigrum). 66 (Bot; reg; îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape (care-și deschide florile la căderea nopții). 67 (Bot; reg; îc) ~ra-cucului Sparanghel (Asparagus officinalis). 68 (Reg; îae) Plantă mică, stoloniferă, cu fructe sub forma unor boabe roșii de mărimea cireșelor. 69 (Bot; reg; îc) ~ra-muntelui Crețișoară (4) (Alchemilla vulgaris). 70 (Bot; reg; îc) ~ra-furnicii Plantă erbacee cu frunze acuminate și cu flori roz-deschis, dispuse în inflorescență (Goniolimon besserianum). 71 (Orn; reg; îc) ~ra-boului Pasăre foarte mică, nedefinită mai îndeaproape, al cărei obicei este să stea pe lângă boii care pasc. 72 (Orn; reg; îc) ~ra-găiții Pasăre nedefinită mai îndeaproape.

cănățuie sf [At: COSTINESCU / V: ~ătu~ / Pl: ~ui / E: cănată + -uie sau căniță + -uie] 1 Cănuță (folosită de obicei la măsurat lichide). 2 (Pop) A i se răsturna cuiva ~ia A muri.

RĂZGÂIA, răzgâi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Pr.: -gâ-ia. – Var.: râzgâia vb. I] – Din bg. razgaljam.

EFORT. Subst. Efort, strădanie, străduință (rar), străduială (rar), silință, silire, străduire (rar), sîrguință, caznă, sforțare, tur de forță, opintire, opinteală, osteneală (înv. și pop.); insistență, asiduitate, tenacitate. Trudă, trudnicie, muncă, lucru. Elan, rîvnă, zel, pasiune, ardoare, avînt. Luptă, întrecere, concurs, competiție. Muncă forțată, corvoadă; muncă grea, sudoarea frunții, sudoare de sînge, muncile lui Hercule, chinurile lui Tantalos. Extenuare, oboseală, obosire (rar), istovire, istoveală, sleire, epuizare, surmenaj, surmenare. Adj. Greu, dificil, istovitor, obositor, extenuant, epuizant, trudnic (pop.). Truditor (pop. și livr.), muncitor, lucrător, laborios, harnic, silitor, sîrguincios, străduitor, strădalnic (înv. și reg.), activ, perseverent, energic, hotărît, neobosit, zelos, insistent, stăruitor, tenace. Obosit, extenuat, epuizat, trudit (pop.), sleit (fig.), istovit. Vb. A depune efort, a se forța, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se strădănui (reg.), a se sîrgui (pop.), a se opinti, a-și pune osul, a se osteni, a-și da (toată) silința, a-și da osteneala, a da la deal, a da la vale, a (se) trudi, a-și da truda (înv.), a munci ca un hamal, a se chinui, a se căzni, a asuda (fig.), a vărsa sudori, a scoate limba de-un cot, a trage la ham, a trage la jug, a fi cal de poștă (de tramvai, de alergătură, de olac), a se zbate ca peștele pe uscat, a se zbate ca musca în pînza de păianjen, a se zbate de moarte, a munci din greu, a munci zi și noapte, a nu-și precupeți nici un efort, a se face (a se pune) luntre și punte, a se da în lungiș și în curmeziș, a face tot ce este omenește posibil, face pe dracu-n patru, a face tot ce-i stă în putință, a munci cu tragere de inimă, a-și da toată truda, a duce și hăul și greul, a face (a depune) un efort, a călca din piatră în piatră, a-și încorda puterile, a face un tur de forță. A insista, a persevera, a se lupta (fig.). A se întrece, a fi în întrecere, a se lua întrecere, a-și măsura forțele (în luptă) cu cineva. A se prăpădi cu firea, a (se) obosi, a se extenua, a-și slei forțele, a-l trece (pe cineva) toate nădușelile, a se istovi, a se epuiza. Adv. Cu efort, cu trudă, cu greu, cu chiu, cu vai; (în mod) insistent, cu insistență, cu orice preț; cu rîvnă, cu zel, cu pasiune; cu mare caznă, din toate puterile, din răsputeri, pe opinteală. V. acțiune, entuziasm, hărnicie, muncă, oboseală.

regularisi vt [At: DRĂGHICI, R. 148/21 / Pzi: ~sesc / E: regulă + -arisi] (Înv) 1 A organiza. 2 A lua măsuri cu privire la... 3 (Fig) A pune pe cineva la punct. 4 A da o lecție cuiva.

AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.

măsurà v. 1. a lua măsura: cum măsuri, ți se măsoară; 2. a străbate: a măsura cu pași repezi casa; 3. a examina, a cerceta: a măsura pe cineva cu ochii; 4. fig. a evalua, a aprecia: a măsura întinderea unui pericol; 5. a regula, a modera: a-și măsura cheltuielile, vorbele; 6. a se lua la lupta, a se bate cu cineva: a se măsura cu dușmanul. [Lat. MENSURARE].

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

PILDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă; p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

PUNE, pun, vb. III. 1. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

PILDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

PUNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

PALMĂ¹, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma¹ (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma¹ (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme¹, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

ASIGURA, asigur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție. 3. Tranz. și refl. A încheia un contract de asigurare a vieții, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A³- + sigur (după fr. assurer).

ASIGURA, asigur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție. 3. Tranz. și refl. A încheia un contract de asigurare a vieții, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A³ + sigur (după fr. assurer).

PALMĂ¹, palme, s. f. 1. Partea interioară a mâinii, cuprinsă între articulația pumnului și vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul-plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma¹ (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma¹ (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme¹, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

situație sf [At: CANTEMIR, HR. 63 / P: ~tu-a~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat situatio, fr situation] 1 (Asr) Situare (1). 2 Ansamblu de elemente care formează cadrul general în care se află cineva sau ceva la un moment dat Si: caz (6), circumstanță (1), ipostază, împrejurare, poziție, stare, (înv) înconjurare, peristas, prilejire, stat Vz condiție, conjunctură, context, ocazie, postură. 3 (Îe) A fi la înălțimea ~i (sau, rar, ~iilor) A avea o comportare adecvată în anumite condiții date. 4 (Îae) A corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. 5 Stare de fapt care decurge dintr-o anumită situație (2). 6 Moment semnificativ în desfășurarea acțiunii unei opere literare sau a unui spectacol. 7 (Îs) Comic de ~ (sau, rar, de ~ii) Efect comic rezultat din întâmplările (neașteptate și hazlii) prin care trec eroii unei piese de teatru, ai unui film etc. 8 (De obicei cu determinări care arată felul) Complex de factori și relații care caracterizează, la un moment dat, viața economică, socială, politică etc. a unui stat sau a mai multora Si: stare, (înv) stepenă (2). 9 (Spt) Raport de forțe existent, la un moment dat, între două echipe, în timpul jocului. 10 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Ansamblul elementelor specifice unui aspect, unui domeniu etc. de viață sau de activitate (socială). 11 Ansamblul condițiilor (materiale, sociale, morale etc.) care definesc, la un moment dat, specificul existenței unui individ, a unui grup social etc. 12 Stare care decurge pentru cineva dintr-o anumită situație (11). 13 (Îe) A fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în ~ia cuiva A se afla în condiții identice sau similare cu cele ale altcuiva. 14 (Îae) A fi comparabil cu cineva. 15 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) în ~ia (sar, rar, ~) de a … A avea posibilitatea de a face, de a reuși ceva. 16 (Îae) A fi în măsură (să …). 17-18 (Îe) A fi (pus) (sau a pune pe cineva) în ~ia de a … (sau să …) A fi constrâns (sau a obliga pe cineva) să … 19 (Îe) A se pune în ~ia cuiva A încerca să înțeleagă împrejurările în care se află altul, pentru a-și da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. 20 (Îe) A se pune în ~ia de a … A se comporta în așa fel încât… 21 (Îe) A fi (sau a rămâne) stăpân (sau călare) pe ~ A domina o situație în momente critice. 22 (Îae) A fi sigur pe reușita unei acțiuni. 23 (Îae) A ști să se descurce în împrejurări dificile. 24 (Îs) ~ limită Situație (2) excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. 25 (Rar) Stare (a cuiva sau a ceva) Vz aspect. 26-27 (Rar) Stare fizică sau psihică momentană Si: dispoziție (13). 28 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Existență materială (bună) a cuiva Si: stare, (îvr) prilej. 29 Loc (de frunte) pe care îl are cineva în ierarhia și viața socială Si: condiție (9), poziție, stare Vz rang¹, treaptă¹. 30 (Îla) Cu ~ Care are o stare materială sau socială bună. 31 (Îe) A-i face cuiva o ~ A înlesni cuiva să ajungă într-o poziție materială sau socială bună. 32 (Ccr) Avere (4). 33 Totalitatea datelor care privesc evoluția unui fenomen la un moment dat. 34 Stadiu dintr-un anumit moment al unei probleme, al unei activități, al unui proces în desfășurare etc. Vz etapă, fază, punct. 35 Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu datele planificate) Si: inventar, (rar) raport Vz bilanț. 36 Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 37 Rezultat obținut de elevi, studenți etc. la încheierea unui ciclu de învățământ. 38 (Rar) Poziție a unui teren, a unei localități etc.

sesizare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 426 / V: sezisa~, (rar) ~isa~ / Pl: ~zări / E: sesiza] 1 Aducere la cunoștința unei autorități, a unui organ de justiție etc, verbal sau în scris, a unui caz (considerat ilegal) în vederea cercetării și a soluționării lui. 2 Comunicare (de obicei scrisă) făcută unei autorități, unui organ de justiție etc. în legătură cu o ilegalitate, cu o abatere etc. pentru a lua măsurile care se impun. 3 (Ccr) Document, act, scrisoare etc. prin care cineva sesizează (1) ceva cuiva. 4 Înțelegere. 5 Aducere la cunoștința cuiva. corectat(ă)

PRUDENȚĂ. Subst. Prudență, precauție, prevedere, circumspecție (livr.), rezervă (fig.), grijă, îngrijire, atenție, băgare de seamă, fereală, ferire. Spirit de conservare, instinct de conservare, conservare, menajament, autocontrol, autoconservare. Prevenire, avertizare; profilaxie. Măsuri de siguranță, asigurare, acoperire. Adj. Prudent, precaut, prevăzător, circumspect (livr.), rezervat, grijuliu, atent. Preventiv; profilactic. Vb. A fi prudent (precaut, prevăzător etc.), a fi cu băgare de seamă, a fi cu ochii în patru, a se feri. A avea grijă de sine, a se conserva, a se menaja, a se autoconserva. A atrage (cuiva) atenția, a preveni, a prevesti (înv. și pop.), a avertiza. A lua măsuri de siguranță, a lua măsuri de precauție, a se pune la adăpost (fig.), a se acoperi (fig.), a se asigura. A-și ține gura, a-și pune pavăză gurii, a-și pune lacăt la gură. A nu risca, a merge la sigur. Adv. Cu prudență, cu precauție, rezervat, cu băgare de seamă, cu atenție. V. apărare, atenție, ocrotire, pază.

A FORȚA ~ez tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

INDISCREȚIE s.f. Destăinuire a unor secrete încredințate de către cineva; (p. ext.) lipsă de măsură în vorbă. ♦ Nedelicatețe, grosolănie, lipsă de rezervă. [Gen. -iei, var. indiscrețiune s.f. / cf. fr. indiscrétion].

DEPĂȘI vb. tr. 1. a întrece, a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), mergând în același sens și pe același drum; a o lua înainte. 2. a întrece o anumită limită, o anumită măsură. ◊ a întrece puterile, competența cuiva. (după fr. dépasser)

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

tăia [At: PSALT. HUR. 75^v/18 / P: tă-ia / Pzi: tai, (reg) tau / E: ml *taliare] 1 vt A separa (un obiect solid) în bucăți, în fragmente cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice sau chimice Si: a diviza, a fragmenta, a îmbucătăți. 2 vt (Înv; îc) Taie-paie Mașină de tăiat paie. 3 vt (Reg; îs) Taie capu pe curechi Denumire populară a sărbătorii Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 4 vt (Îe) A ~ nodul gordian A găsi soluția unei probleme grele. 5 vt (Pfm; îe) Poți să tai lemne pe cineva Se spune când cineva doarme foarte adânc și nu se deșteaptă ușor. 6 vi (Reg; îe) A ~ cu ferăstrăul A sforăi. 7 vt (înv; îe) A ~ împrejur A face circumcizie (1). 8 vt (Reg; îe) A ~ buricul (cuiva) A potrivi un lucru cum trebuie. 9 vt (Reg; îe) A ~ piroane A tremura de frig. 10 vt (Pfm; îae) A spune minciuni. 11 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) nasul A pune la punct pe cineva. 12 vt (Pop; îae) A pedepsi. 13 vt (Înv; îe) A-și ~ lanțurile A se elibera (1). 14 vi (Reg; îe) A-i – de unghișoară A pune la punct pe cineva. 15 vi (Reg; îae) A omorî. 16 vi (Reg; îe) Îi taie gura-n fier și-n oțel A spune vaite și nevrute. 17 vt (Pfm; îe) A ~ frunză câinilor (sau la câini) A nu lucra nimic. 18 vt (Pfm; îe) A-și ~ craca (sau creanga) de sub picioare A-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. 19 vt (Înv; îc) Taie-pungă Hoț (1). 20 vt (Îvp; îc) Taie-babă Om lăudăros. 21 vt A cosi² (1). 22 vt (Înv; c. i. un heleșteu) A curăța (1). 23 vt (Îvp) A înlătura. 24 vt (Spc) A desprinde filele unei cărți necitite unite la margini. 25 vr (îvr) A se înstrăina de cineva sau ceva Si: a se despărți. 26 vt A despica 27 vt (Pfm; îe) A-și ~ drum (sau cale, cărare) A-și face loc, îndepărtând obstacolele care-i stau în cale. 28 vt (C. i. bolnavi) A opera. 29-30 vtr A (se) răni¹ cu un obiect tăios. 31 vt A lăsa urme în profunzime Si: a brăzda. 32 vt (Fig) A contura. 33 vi (Înv; fig) A intra. 34 vt A croi (un obiect de îmbrăcăminte). 35 vt (Pop; fig) A plănui. 36 vr (D. țesături) A se mpe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 37 vr (D. țesături) A se uza până la rupere. 38 vt (Fam; fig) A inventa (vorbe, minciuni etc.). 39 vt A sculpta. 40 vt A construi (1). 41 vt (înv; îe) A ~ bani A emite monedă. 42 vt A străbate (despărțind, izolând). 43 vt (C. i. dmmuri) A traversa (2). 44 vt A străbate de-a curmezișul (munți, țări, râuri etc.). 45 vi (îlv) A o ~ la fuga A fugi (1). 46 vt (Pfm; îe) A ~ drumul (sau calea, ieșirea) (cuiva) A ieși înaintea cuiva pentru a-l împiedica să înainteze. 47 vt (îvp; îc) Taie-fugă Om fricos. 48 vt A apuca pe drumul cel mai scurt. 49 vt A suprima (un text sau o parte dintr-un text, trăgând linii peste el). 50 vrr A se intersecta. 51 vt (Fam) A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor) Si: a pecetlui. 52 vt (La jocul de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra. 53 vt (La jocul de cărți) A juca ținând banca împotriva celorlalți jucători. 54 vr (D. lapte) A se brânzi. 55 vr (Pex; d. anumite preparate culinare) A căpăta aspectul de lapte brânzit din cauza alterării sau dintr-o greșeală de preparare Si: (reg) a se păpărăzi. 56 vt (Pfm; îe) A-l ~ (pe cineva) capul A-l ajuta pe cineva mintea ca să înțeleagă Si: a înțelege, a pricepe. 57 vt (Pfm; îae) A crede (11). 58 vt (Reg; îae) A-i veni cuiva o idee neașteptată în minte. 59 vt (Pfm; îe) A-i (sau a-l) ~ prin cap (sau prin gând) A-i veni prin minte Si: a gândi. 60 vt (Reg; îcs) De-a tai mălai Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 61 vi (D. obiecte) A fi tăios. 62 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul A face ce vrea el. 63 vi (Reg; d. unelte; îe) A ~ ca dinții babei A fi tocit. 64 vt A executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect Si: a cresta. 65 vi (Reg; îe) A ~ în grindă A nu face nimic. 66-67 vtr A (se) omorî cu un obiect tăios. 68 vt (Pfm; îe) A ~ și a spânzura A proceda arbitrar și abuziv. 69 vt A înjunghia un animal (în scopul valorificării). 70 vt (Îvp) A ataca lovind cu arme tăioase Si: a bate, a izbi. 71 vt (Fig) A provoca o senzație de durere. 72-73 vtr A (se) întrerupe. 74 vi (Pfm; îe) A i-o ~ (cuiva) A întrerupe șirul vorbirii cuiva. 75 vi (Pfm; îae) A brusca pe cineva. 76 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) drumul (sau drumurile, cărările) A se afla în încurcătură. 77 vi (Pfm; îe) A ~ de piroteală A face să-i treacă cuiva somnul. 78 vt A bara (1). 79 vt (Fig) A face să înceteze sau să slăbească Si: a atenua, a desființa, a micșora, a modera. 80-81 vtr (Pfm; îe) A-i ~ (sau a i se ~) (toată) pofta (sau gustul) (de ceva) A-i trece (sau a face să-i treacă) cheful, curajul de a (mai) face ceva. 82-83 vtr (Pfm; îe) A-i ~ (sau a i se ~) pofta de mâncare A face să-i freacă (sau a-i trece) pofta de mâncare. 84 vr (Pfm; îe) A i se ~ (cuiva) (mâinile și) picioarele (sau genunchii) A i se muia cuiva (mâinile și) picioarele Si: a slăbi. 85 vt (Pop; fig) A potoli. 86-87 vtr (îrg) A (i se) șterge efectul Si: a (se) distruge. 88 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva A întrece pe cineva. 89 vt (La jocurile de cărți; îe) A ~ cu atu A bate cu atuul. 90 vi (Înv) A valora. 91 vt (C. i. vin sau alte lichide pure sau concentrate) A dilua amestecând cu un alt lichid. 92 vt A opri fermentarea mustului. 93 vt (Fam; îe) A ~ răul de la rădăcină A lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 94 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) cuvântul A descuraja (pe cineva). 95 vt (Pfm; îe) A spune ce-l taie capul A spune vrute și nevrute.

prevenire sf [At: LEG. EC. PL. 279 / Pl: ~ri / E: preveni¹] 1 Avertizare făcută cuiva asupra consecințelor neplăcute sau primejdioase ale unor acțiuni. 2 Luare din timp a unor măsuri pentru a evita, a împiedica, a opri dificultăți, neplăceri, primejdii viitoare Si: (rar) prevenție (7). 3 (Rar) Îndeplinire cu solicitudine a unor dorințe, intenții, înainte ca acestea să fi fost formulate de cineva Si: (înv) prevenință (1).

ARANJA vb. I. tr. 1. a rândui, a pune în ordine. ◊ a pune la cale. 2. (fam.) a face cuiva un rău. 3. a prelucra, a transcrie o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. II. refl. a lua anumite măsuri în interes personal; a-și face un rost. ◊ a se înțelege cu cineva, a se pune bine. ◊ a-și potrivi ținuta exterioară. (< fr. arranger)

COMPĂTIMI, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău, milă față de cineva, față de încercările sau suferințele lui. 2. Intranz. (Învechit) A suferi împreună cu altcineva, a lua parte Ia suferința cuiva. A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește Însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264. Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.