ALINIA, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A³ + linie (după fr. aligner).

ALINIAMENT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă, determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație, cuprinsă între două curbe consecutive. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement.

ANFILADĂ, anfilade, s. f. Șir de clădiri, de portice sau de colonade care se succed în linie dreaptă. ◊ Tragere de anfiladă = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere. – Din fr. enfilade.

GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care generează, produce, determină ceva. II. S. f. Linie dreaptă care generează prin deplasarea în spațiu (pe o traiectorie curbă) o suprafață riglată. III. S. n. 1. Aparat, mașină sau instalație care servește la producerea unei forme de energie, folosind energie de o altă formă. ◊ Generator cuantic = generator sau amplificator de radiații electromagnetice care funcționează pe baza fenomenului de emisie stimulată a radiațiilor. Generator de zgomot = dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosită în măsurători. Generator de aeroioni = aeroionizator. 2. Aparat sau instalație care servește la producerea unui fluid sau a unei suspensii fluide. – Din fr. générateur, lat. generator, -oris.

VERTICAL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. ◊ Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical.

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

SĂGETA, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și bruscă. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre un izvor de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare.

ASIMPTOTĂ, asimptote, s. f. (Mat.) Linie (dreaptă) de care se apropie o curbă, dar pe care nu o atinge niciodată la o distanță finită. – Din fr. asymptote.

FILIAȚIE, filiații, s. f. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. ♦ Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unul din celălalt. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiune s. f.] – Din fr. filiation.

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții și se execută trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciții de tragere cu arma de vânătoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirept, -eaptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. și adv. Fără șir = lipsit de legătură logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).

VIZUAL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = porțiune de spațiu pe care o poate cuprinde cineva o dată cu privirea. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

LINIAR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă exclusiv la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. linear, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

MOTOCROS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcații speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DIRECT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.

RECTITUDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă: matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

SĂGETĂTOR, -OARE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

SUPERFINIȚIE s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition.

DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ață, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălța drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreaptă.) 9. adj. v. țeapăn. 10. adv. v. țeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, șes, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (O întinsă suprafață dreaptă; un loc drept.) II. 1. adj. imparțial, neparțial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefățărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat. 3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptățit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. și reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimerește drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudență, (înv. și pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învață dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferință = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socotește-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.

A ALINIA ~ez tranz. 1) (traseul unei străzi) A aranja în linie dreaptă. 2) (construcții) A amplasa după o anumită linie. 3) A face să se alinieze. [Sil. -ni-a] /a + linie

A SE ALINIA mă ~ez intranz. 1) (despre persoane) A se așeza într-o linie dreaptă; a se aranja. 2) A se conforma cu fidelitate. ~ la principiile politice ale unui partid. 3) (despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. /a + linie

ALINIERE ~i f. 1) v. A ALINIA și A SE ALINIA. 2) Linie dreaptă formată de oameni aliniați sau de clădirile unei străzi drepte. 3) art. Comandă (dată militarilor, sportivilor etc.) de a se alinia. /v. a alinia

ANFILADĂ ~e f. Șir de clădiri, de coloane, așezate în linie dreaptă, formând un ansamblu arhitectural. /<fr. enfilade

A SE ARANJA mă ~ez intranz. 1) A-și potrivi toaleta. 2) A-și face un rost în viață. 3) (despre persoane) A se așeza pe o linie dreaptă; a se alinia. /<fr. arranger

BAZĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. ◊ ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstrește hârtia roșie de turnesol și intră în combinație cu acizii, formând săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat.: ~a craniului parte a craniului, care închide cutia cranială spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

BRAZDĂ brazde f. 1) Fâșie de pământ tăiată și răsturnată cu plugul. 2) Urmă lungă care rămâne în linie dreaptă după răsturnarea pământului cu brăzdarul. * A da (sau a se da) la brazdă a se îndrepta; a se schimba în bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazdă vite înjugate la plug dinspre brazdă; din dreapta. 3) Bucată de pământ, de obicei de formă paralelipipedică, desprinsă cu iarbă cu tot de pe un teren pentru a fi răsădită în alt loc (ca ornament, drept protecție etc.). 4) Fâșie de iarbă sau de cereale cosite, având lățimea unei apucături de coasă sau de cositoare; polog. 5) fig. Încrețitură a pielii (mai ales la față); rid; creț; zbârcitură; cută. 6) fig. Urmă longitudinală lăsată pe o suprafață. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

BRETON¹ ~oane n. Păr lăsat pe frunte și retezat scurt în linie dreaptă. /<fr. bretonne

COLATERAL ~ă (~i, ~e) 1) Care, din punctul de vedere al importanței, se situează pe al doilea plan; de importanță mai mică; secundar. 2) (despre grade de rudenie) Care nu este în linie dreaptă. 3) fig. Care are tangență cu ceva. Chestie ~ă. /<fr. collatéral, lat. collateralis

DESCENDENȚĂ ~e f. 1) Legătură de rudenie în linie dreaptă între generații; filiație. 2) Totalitate de descendenți; ansamblu de urmași; posteritate. [G.-D. descendenței] /<fr. descendance

DIRECT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care duce la țintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzișuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicație ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziției, care determină un verb tranzitiv și indică obiectul asupra căruia trece acțiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei și a conținutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

DREPT¹ dreaptă (~ți, ~te) 1) (în opoziție cu strâmb) Care unește un punct cu altul fără devieri sau ocoluri; care nu se abate nici în stânga, nici în dreapta; direct. Linie dreaptă. Drum ~. ◊ Unghi ~ unghi format din două drepte perpendiculare. 2) (despre obiecte, ființe sau părți ale lor) Care are o poziție verticală, fără înclinații. Copac ~. ◊ Drepți! comandă care cere pozitia verticală și neclintită a corpului. 3) Care nu este îndoit. 4) (despre pante, povârnișuri) Care are un unghi de înclinație foarte mare. 5) (despre întinderi de teren) Care nu are ridicături sau adâncituri; neted. Câmp ~. 6) fig. Care este în concordanță cu realitatea și adevărul; just. Judecată dreaptă. ◊ Luptă dreaptă luptă cu puterile proprii, nefolosind arme și vicleșuguri. Pe ~ cuvânt pe bună dreptate. 7) fig. (despre persoane) Care acționează în conformitate cu adevărul; adevărat; just. 8) reg. (despre relațiile de rudenie) Care este de prima treaptă; cu legătură de sânge; bun. Tată ~. Soră dreaptă. 9) (în opoziție cu stâng) Care este situat în partea corpului opusă celei unde se află inima. Mâna dreaptă. Piciorul ~. ◊ În dreapta și în stânga a) în ambele părți; b) în toate părțile. A ține dreapta a merge pe partea dreaptă a drumului. /<lat. directus

FILIAȚIE ~i f. 1) Legătură de rudenie în linie dreaptă între generații. 2) fig. Succesiune logică. ~ de idei. [Art. filiația; G.-D. filiației; Sil. -ți-e] /<fr. filiation, lat. filiatio, ~onis

LINEAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre mișcare) Care se desfășoară în linie dreaptă; rectiliniu. 2) (despre figuri geometrice) Care este mărginit de linii drepte. /<fr. linéaire^[1]

LINIAR ~ă (~i, ~e) 1) Care are forma unei linii drepte; constituit din linii geometrice, trasate cu ajutorul riglei și al compasului. ◊ Desen ~ desen executat numai din linii și contururi (fără umbre). 2) fig. Care nu pătrunde în esența lucrurilor; lipsit de subtilitate intelectuală; simplist. 3) mat.: Ecuație ~ă ecuație de gradul întâi. [Sil. -ni-ar] /<fr. linéaire, lat. linearis

LINIE ~i f. 1) Trăsătură continuă (făcută cu creionul, cu penița etc.) pe o suprafață plană, având o singură dimensiune. 2) Figură geometrică obținută prin deplasarea unui punct pe un plan sau prin intersecția a două planuri. ~ dreaptă. ~ frântă. 3) Instrument format dintr-o bară gradată folosită la trasarea liniilor drepte și pentru măsurări; riglă. 4) Fiecare dintre trăsăturile paralele de pe un caiet. 5) Trăsătură (reală sau imaginară) care indică o limită, o direcție dată etc. ◊ ~a orizontului dunga de la intersecția aparentă a suprafeței pământului cu bolta cerească. În ~ unul lângă altul. 6) Consecvență privind legăturile de rudenie între generații; descendență; filiație. ◊ În ~ dreaptă (sau directă) din tată în fiu. 7) Sistem de fortificații și trupe. ◊ ~a întâi (sau ~a de foc) parte a trupelor care stau pe primul plan într-o bătălie. 8) Traseu al unei căi de comunicație. ~ de cale ferată. ~ aeriană. 9) Rețea de fire care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. ~ electrică. ~ telefonică (sau de telefon). 10) la pl. Trăsături caracteristice care dau forma sau conturul unui obiect. ~ile feței. 11) Orientare, direcție de acțiune într-o activitate. [G.-D. liniei; Sil. -ni-e] /<lat. linea, germ. Linie, fr. ligne

OBLICĂ ~ce f. mat. Linie dreaptă care formează cu un plan sau cu o altă dreaptă un unghi diferit de 0° sau de 90°. [Sil. -bli-] /<lat. obliquus, fr. oblique

OBLU oablă (obli, oable) și adverbial 1) Care are aspect de linie dreaptă; fără cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafața dreaptă; fără ridicături sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înălțimi, urcușuri) Care este aproape vertical; cu pantă repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

ORIZONTALĂ ~e f. Linie dreaptă paralelă cu suprafața unui lichid în stare liniștită; dreaptă perpendiculară pe verticala locului. /<germ., fr. horizontal

RECTILINIU ~e (~i) 1) (despre mișcări) Care se desfășoară în linie dreaptă; în formă de linie dreaptă. 2) (despre figuri geometrice) Care este alcătuit din linii drepte. /<fr. rectiligne

RIGLĂ ~e f. 1) Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ◊ ~ logaritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă și una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru îndepărtarea și netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

SECANTĂ ~e f. 1) Linie dreaptă care intersectează o linie curbă în două (sau mai multe) puncte. 2) mat. Funcție trigonometrică a unghiului într-un triunghi dreptunghic. /<fr. sécant, germ. Sekante

SEMIDREAPTĂ ~epte f. Fiecare dintre cele două părți ale unei linii drepte în care aceasta este împărțită de un punct al ei. /semi- + dreaptă

SFOARĂ sfori f. 1) Fir confecționat din fibre vegetale sau sintetice prin răsucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (așezat) în linie dreaptă; bine aliniat. A întinde ~a prea tare (sau prea mult) a depăși limita în procesul realizării unui lucru. A trage pe ~ a păcăli. A trage sforile a pregăti în taină ceva reprobabil. 2) Mulțime de obiecte similare înșirate pe astfel de fir; șirag. O ~ de ardei. 3) înv. Unitate de măsură pentru suprafețe, folosită la măsurarea pământului (având diferite valori în diferite perioade). 4) înv. Fâșie (îngustă) de pământ arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. švora

TURĂ² ~e f. Piesă la jocul de șah reprezentând un turn crenelat, care poate fi mișcată numai în linie dreaptă și în două direcții; turn. /<fr. tour

TURN ~uri n. 1) Construcție înaltă cu secțiune transversală mică, ridicată separat sau în cadrul unui complex arhitectural. ◊ ~ de apă turn folosit drept rezervor de apă. ~ de răcire răcitor de apă dintr-un circuit închis al unei instalații termice. ~ de fildeș simbol al izolării de realitate. 2) Piesă la jocul de șah reprezentând un turn crenelat care poate fi mișcat numai în linie dreaptă și în două direcții; tură. /<germ. Turm

ALINIA vb. I tr., refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ tr. A îndrepta traseul unei străzi. [Pron. -ni-a, ger. -iind, var. alinea vb. I. / < linie, după fr. aligner].

DESEN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mîna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc.; desene animate = înșiruire de desene care reprezintă fazele unei mișcări și care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor ființe vii cinematografice. V. animație. 2. Arta și tehnica de a desena. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

GHIOȘĂ s.f. 1. Desen complex, format din linii drepte, frînte, spirale etc., obținut prin ghioșare. 2. Daltă fină folosită la gravarea pe pietre litografice și pe plăci metalice. [Var. ghiloșă s.f. / < germ. Guilloche, cf. fr. guilloche – daltă pentru ghioșat].

GLISADĂ s.f. 1. Zbor alunecat al avionului în linie dreaptă, în lungul aripii înclinate. 2. (Coregr.) Pas făcut pentru a merge într-o parte. [< fr. glissade].

PERPENDICULAR, -Ă adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreaptă sau pe un plan încît să formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = variantă a stilului gotic creată în Anglia în sec. XIV și manifestată mai ales în economia bolților, care dispar sub mulțimea arcelor, formate dintr-un șir de trunchiuri de copac răsturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreaptă perpendiculară. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].

PERSPECTIVĂ s.f. 1. Imagine obținută prin proiectarea unui obiect pe o suprafață plană, folosind raze proiectate divergente sau paralele. ♦ Disciplină care studiază metodele folosite pentru construirea acestor imagini. 2. Aspect pe care îl are un peisaj, un obiect etc. văzut din depărtare; priveliște cu un asemenea aspect. ♦ Bulevard mare în linie dreaptă. 3. Posibilitatea realizării sau a desfășurării în viitor a unei acțiuni, a unui plan etc. ♦ (De obicei la pl.) Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilități de viitor. [< fr. perspective, cf. lat. perspectiva < per – prin, spectio – privire].

RECTILINIU, -IE adj. În linie dreaptă. ♦ (Despre figuri geometrice) Mărginit de linii drepte. [Pron. -niu, var. rectilin, -ă adj. / cf. fr. rectiligne].

RECTITUDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

ȘANDELĂ s.f. (Av.) Zbor în linie dreaptă cu unghiul pantei de urcare mai mare decît unghiul maxim de cabraj al avionului. [< fr. chandelle – lumînare].

ȘTRAIF s.n. Dungă, bandă, linie, fîșie. ♦ (Filat.) Sistem de colecționare în care dispoziția mărcilor este în linie dreaptă. [Pron. ștraif, pl. -furi. / < germ. Streif].

VIZUAL, -Ă adj. Care aparține văzului, referitor la simțul văzului; de vedere. ◊ Memorie vizuală = memorie care reține mai ales imaginile vizuale; rază vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. [Pron. -zu-al. / cf. it. visuale, fr. visuel, lat. visus – vedere].

AXĂ s.f. 1. Linie dreaptă, reală sau închipuită, care trece prin centrul unui corp și împrejurul căreia acel corp se rotește sau se poate roti. ♦ Dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp ceresc. 2. Linie dreaptă care delimitează părți simetrice pe un corp, pe o suprafață etc. 3. Ax. [< fr. axe, germ. Achse, cf. lat. axis – osie].

COLINIAR, -Ă adj. (Despre puncte) Pe aceeași linie dreaptă. [Pron. -ni-ar, var. colinear, -ă adj. / < co- + liniar, cf. fr. collinéaire].

LINIAR, -Ă adj. 1. În linie dreaptă; format din linii trasate cu diferite instrumente speciale. ◊ Desen liniar = desen în care se folosesc numai linii și contururi (fără umbre). ♦ (Fig.) Drept. ♦ adv. Rectiliniu. 2. (Mat.) A cărui variație poate fi reprezentată printr-o dreaptă. ♦ (Despre ecuații) De gradul întîi. [Var. linear, -ă adj. / cf. fr. linéaire].

PLIERE s.f. Acțiunea de a plia și rezultatul ei. ♦ Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [< plia].

RIGLAT, -Ă adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Obținut prin mișcarea unei linii drepte. [< riglă, după fr. réglé].

ALINIA vb. I. tr., refl. a (se) așeza în linie dreaptă. II. tr. a îndrepta traseul unei străzi. III. refl. (despre țări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. (după fr. aligner)

ALINIAMENT s. n. 1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice. 2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. (după fr. alignement)

AXĂ s. f. 1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotație = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei și prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafețe față de care acestea prezintă anumite proprietăți de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care unește polii Pământului până la intersecția cu sfera cerească. 4. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia și aliații lor. (< fr. axe, germ. Achse)

GHIOȘ s. n. ornament gravat, în linii întretăiate, drepte sau ondulate, în bijuterie. ◊ desen complex din linii drepte, frânte, spirale etc., care formează fondul unor hârtii cu valoare nominală. (< fr. guillochis)

GLISADĂ s. f. 1. zbor alunecat al unui avion în linie dreaptă, în lungul aripii înclinate. 2. (coregr.) pas făcut pentru a merge într-o parte. (< fr. glissade)

HOROPTER s. n. (opt.) linie dreaptă paralelă cu dreapta ce unește centrii ochilor și care trece prin punctul unde coincid axele ochilor. (< fr. horoptère)

LINIA vb. tr. a trage linii drepte. (< linie)

LINIAR, -Ă adj. 1. dispus în linie dreaptă; din linii trasate cu diferite instrumente speciale. 2. (mat.; despre relații, operatori) a cărui variație poate fi reprezentată geometric printr-o dreaptă. ♦ formă ~ă = polinom omogen și de gradul întâi în raport cu totalitatea variabilelor; desen ~ = desen în care se folosesc numai linii și contururi. ◊ (fig.) drept. 3. (despre organizarea cunoștințelor în programe școlare) care constă în însușirea noțiunilor în formă definitivă și în întreaga lor sferă de cuprindere, fără reluări succesive. (< fr. linéaire, lat. linearis)

MIXTILINIU, -IE adj. 1. format din linii drepte și curbe. 2. (despre cristale) cu fețe plane și curbe. (< fr. mixtiligne)

MOTOCROS s. n. concurs de motociclism în circuit, pe un teren foarte accidentat. ♦ ~ nautic = cursă pe apă cu ambarcații mici cu motor, în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. (< fr. motocross)

PERSPECTIV, -Ă I. adj. (despre desene, proiecții etc.) care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. II. s. f. 1. imagine prin proiectarea unui obiect pe o suprafață plană, folosind raze proiectate divergente sau paralele. ◊ disciplină care studiază metodele pentru construirea acestor imagini. 2. aspect pe care îl are un peisaj, un obiect văzut din depărtare; priveliște. ◊ bulevard mare în linie dreaptă. 3. posibilitatea realizării sau a desfășurării în viitor a unei acțiuni, a unui plan etc. ◊ (pl.) ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilități de viitor. ♦ în ~ă = pe cale de a se înfăptui în viitor. (< fr. perspectif, lat. perspectivus, /II/ fr. perspective)

PLIERE s. f. acțiunea de a plia; pliaj. ◊ îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. (< plia)

POLIGON s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ~ului = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

RECTILINIU, -IE adj. 1. (despre mișcări) care se desfășoară în linie dreaptă; drept. 2. (despre figuri geometrice) mărginit de linii drepte. (< fr. rectiligne)

RECTITUDINE s. f. 1. însușirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu rațiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)

RIGLAT, -Ă adj. 1. liniat. 2. (despre suprafețe) obținut prin mișcarea unei linii drepte. (după fr. réglé)

ȘANDELĂ s. f. zbor în linie dreaptă al avionului cu unghiul pantei de urcare mai mare decât unghiul maxim de cabraj. (< fr. chandelle)

ȘTRAIF s. n. dungă, bandă, linie, fâșie. ◊ ansamblu de mărci poștale, detașate dintr-o coală, dispuse în linie dreaptă. (< germ. Streif)

VIZUAL, -Ă adj. 1. referitor la simțul văzului; de vedere. ♦ rază ~ă = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat; câmp ~ = spațiul cuprins cu privirea fixată asupra unui punct; memorie ~ă = memorie care reține mai ales imaginile vizuale. 2. care se adresează văzului. (< fr. visuel, lat. visualis)

ALDÍN, -Ă. (< it.) adj., s. f. (Caracter sau literă tipografică) care are liniile mai groase, mai pline decît acelea ale caracterelor sau ale liniilor drepte obișnuite; gras (I 1). A. au fost folosite pentru prima oară în 1494 de tipograful italian Aldo Manuzio, de unde le vine și numele.

Arghezi, Tudor (pseud. lui Ion. N. Theodorescu) (1880-1967, n. București), scriitor român. Debutează în 1896 la „Liga ortodoxă”, cu versuri simboliste și instrumentaliste. Paralel, frecventează cercurile socialiste bucureștene. Între 1900 și 1905 se retrage în viața monahală. În 1904 editează revista „Linia dreaptă”, Între 1905 și 1910 locuiește în Elveția. Întors în țară (1910), se angajează într-o intensă activitate publicistică, remarcîndu-se prin originalitatea limbajului poetic și virulența pamfletară. Editează revistele „Cronica”, „Cugetul românesc” și „Bilete de papagal”. Versurile și poza lui A. exprimă cu ardoare și dramatism setea de cunoaștere, incertitudinile existențiale („Cuvinte potrivite”, „Ce-ai cu mine, vîntule?”), recuperează frumosul din urît („Flori de mucigai”), configurează din perspectivă cosmică universul microscopic, miniatural, casnic și familial („Cărticica de seară”, „Hore”, „Cartea cu jucării”). Schițele și portretele consacrate vieții monahale, lumii politice și gazetărești sau din închisoare („Icoane de lemn”, „Poarta neagră”, „Tablete din Țara de Kuty”) ca și romanele poematice și de critică socială („Ochii Maicii Domnului”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Lina”), atestă excepționala vocație pamfletară și spiritul său vizionar. Creator al tabletei („Bilete de papagal”). În ultimii ani ai vieții a cultivat poezia de evocare istorică („1907-Peizaje”), poemul didactic („Cîntare Omului”), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditînd asupra existenței umane limitate („Frunze”, „Poeme noi”, „Silabe”, „Cadențe”). Proză absurdă („Răzlețe”), teatru („Seringa”). Între 1960 și 1967 a definitivat ediția de autor „Scrieri”. Mînuind un limbaj de o deosebită plasticitate, A. valorifică artistic expresia comună, asociația insolită, imaginea biblică și lapidaritatea paremiologică. Premiul Herder (1965).

ALINIA, aliniez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. [Pr.: -ni-a] – Din a³ + linie (după fr. aligner).

ANFILADĂ, anfilade, s. f. Șir de clădiri, de portice sau de colonade care se succed în linie dreaptă. – Fr. enfilade.

LINIE DREAPTĂ mod de zbor în care aeronava este menținută pe direcția unui reper de pe sol, dinainte stabilit, cu viteză normală.

ȘANDELĂ zbor în linie dreaptă cu un unghi al pantei de urcare mai mare decât unghiul maxim de cabraj al avionului.

ASIMPTOTĂ, asimptote, s. f. Linie (dreaptă) de care se apropie o curbă, dar pe care nu o atinge niciodată la o distanță finită. – Fr. asymptote (< gr.).

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Partea inferioară (mai largă) a unui corp, a unei clădiri sau a unui element de construcție, care susține întreaga construcție. ♦ Una dintre laturile unui triunghi sau ale unui poligon, ori una dintre fețele unui poliedru, care are o poziție specială față de celelalte laturi sau fețe. ♦ Linie dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri în ridicările topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A sta (sau a fi) la baza a ceva = a forma temelia, fundamentul a ceva. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva sigur. A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. ♦ Nota fundamentală sau tonica unui acord; (într-un ansamblu vocal sau instrumental) extrema inferioară a armoniei. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Orînduirea economică a societății într-o etapă dată a dezvoltării ei. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., cuprinzînd și instalațiile necesare spre a servi ca temei, ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În expr.) Bază de articulație = mod de articulație a sunetelor, caracteristic pentru o anumită limbă sau un anumit dialect; sistemul pozițiilor și mișcărilor organelor fonatoare. 6. (În expr.) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili; are gust leșietic, albăstrește hîrtia de turnesol și, în combinație cu un acid, formează o sare. – Fr. base, (I 3) rus [ekonomiceskaia] baza.

BISECTOARE, bisectoare, s. f. Linie dreaptă dusă prin vîrful unui unghi și care împarte unghiul în două părți egale. – Din bisector.

BRETON, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.

rițipiți s. invar. joc logic disputat între doi jucători pe o foaie cu pătrățele, prin înșirarea în linie dreaptă sau în diagonală a simbolurilor X și 0.

ALINIAMÉNT (după fr.) s. n. 1. Linie dreaptă, determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte (repere); p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație, cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (MILIT.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv.

neumă, neume s. f. Semn de notație muzicală fără portativ, introdus în muzica bisericească de papa Grigorie cel Mare (†604), care constă din puncte, virgule, linii drepte și curbe, cârlige etc. în diferite poziții și din care derivă notația psaltichiei folosite și azi în Bis. ortodoxă. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă, care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se execută fără cuvinte, prin vocalizare. – Din fr. neume.

biotehnologie s. f. ◊ „Biotehnologia este o ramură tânără a științei care își propune să contribuie la prevenirea efectelor penuriei mondiale de alimente, materii prime și de energie, prin studiul posibilităților oferite de activitatea enzimelor în procesele industriale.” Sc. 21 VII 81 p. 5. ◊ „Apariția biotehnologiei este legată de revoluția biologiei moleculare, care a urmat anilor ’50 și a permis înțelegerea profundă a legăturilor dintre structura moleculară, cea morfologică și capacitatea de funcționare, creștere și multiplicare ce dau sistemelor biologice particularitățile lor unice.” Cont. 9 XII 83 p. 6. ◊ „Dezvoltarea rapidă a microprocesoarelor, biotehnologiei, combinația computerelor cu telecomunicațiile [...] iată noutăți care nu reprezintă doar o prelungire în linie dreaptă a mașinilor din era industrială.” Fl. 14 III 86 p. 22; v. și R.l. 9 V 84 p. 6; v. și biosinteză (cf. engl. biotechnology, it. biotecnologia (1974); DPN 1983)

*alíniĭ și -iéz, a -á v. tr. (d. linie; fr. aligner). Așez în linie dreaptă.

*asimptótă f., pl. e (vgr. asýmptotos, care nu coincide, d. a 6 și sympípto, coincid. V. simptomă). Geom. Linie dreapta care se apropie constant de o curbă fără s’o poată ajunge vre-odată. V. limită.

caramalíŭ și -níŭ, -íe adj. (turc. karamanli). Se zice despre un fel de covoare în care firele colorilor în linie dreaptă sînt separate între ele.

ciripíe f. (turc. čyrpy, cumpăna dulgheruluĭ). Sfoara cu care tîmplaru (muind-o în văpsea, întinzînd-o și cĭupind-o) face dungĭ pe lemn ca să știe pe unde să taĭe. Fig. Ca pe ciripie, în linie dreaptă, fără pedică: a ajuns acolo ca pe ciripie. V. strună, găitan.

*1) con n., pl. urĭ (vgr. kônos, con, cucuruz, fruct de brad). Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă. Bot. Cucuruz de brad.

*concoíd, -ă adj. (vgr. konhoeidés). Ca scoĭca. S. f. Geom. Un fel de linie curbă care se apropie continuŭ de o linie dreaptă fără s’o taĭe vre-odată.

*conoíd, -ă adj. (vgr. konoeidés, d. kónos, con, și eîdos, aspect). Geom. În formă de con. S. f. Suprafață produsă de o linie dreaptă care se sprijină constant pe o dreaptă fixă, rămîne paralelă cu un plan fix și împlinește încă o a treĭa condițiune oare-care.

EPICUR (341-270 î. Hr.), filozof grec. A organizat școli filozofice la Mytilene (Lesbos), la Lampsacos și la Atena. Continuator al atomismului lui Democrit, pe care-l atenuează prin teoria „devierii atomului de linie dreaptă”, făcând posibilă astfel, la nivel uman, libertatea. A susținut că „scopul vieții” este plăcerea înțeleasă ca „absență a suferinței din corp și a tulburării din suflet”.

2) drépt, dreáptă adj., f. pl. drepte (din dirept, cum se zicea odată, d. lat. dĭrectus și derectus; it. diritto, dritto, fr. droit, sp. derecho, pg. dereito. V. direct, dreg, adresă). Fără ocolurĭ, care urmează drumu cel maĭ scurt între doŭă puncte: linie dreaptă. Plan, neted: drum drept. Vertical: zid drept. Fig. Just, nu strîmb, imparțial: om drept, judecată dreaptă. Opus celuĭ stîng: brațu drept, mîna dreaptă; a păși cu dreptu [adică: cu picĭoru drept], a începe cu succes. Născut din aceĭașĭ pătințĭ, bun, nu vitreg: frate drept (saŭ bun). Legitim: moștenitorĭ drepțĭ. Unghĭ drept, de 90 de grade. Ce e drept nu e păcat (subînț. a declara), e permis a declara adevăru. Cu drept cuvînt, cu motiv, conform adevăruluĭ: cu drept cuvînt se poate zice asta. S.m. Ceĭ drepțĭ, drepțiĭ, oameniĭ ceĭ fără de păcate, ceĭ admișĭ în raĭ. A dormi somnul drepților, a fi mort. S.f. Geom. Linie dreaptă: doŭă drepte paralele. Partidu drepteĭ, conservatoriĭ. La dreapta, la mîna dreaptă, în partea din dreapta. În dreapta și’n stînga, în toate părțile, pretutindenĭ: a tăĭa în dreapta și’n stînga (adică: pe toțĭ). Adv. În linie dreaptă: a merge drept în ainte. De-a dreptu, direct: merg drept acasă. Vertical: staŭ drept. Drepți! Comandă militară ca semnal de a sta în picioare și în ordine. Fig. Just, fără mincĭună: spun drept. Drept să-țĭ spun, mă tem, mărturisesc că mă tem. Drept (saŭ la drept) vorbind așa, vorbind adevăru, e așa. Prep. Peste drum de, în față: cînd am ajund drept ferărie (saŭ în dreptu ferăriiĭ), l-am văzut venind. Conj. Ca, în loc de: drept plată. Drept aceĭa (Rar), de aceĭa, pentru acest motiv. Drept care, pentru care motiv (în ainte de drept care se pune virgulă, în ainte de drept aceĭa punct). De-a dreptu, direct.

GRAD (< fr., lat.) s. n. 1. Unitate de măsură a unor mărimi fizice în cadrul anumitor sisteme sau scări de reperare (ex. g. areometric). ◊ G. termometric = unitate de măsură pentru temperatură. Reprezintă un interval de temperatură egal cu o unitate fracțiune dintr-un interval fundamental, definit între două temperaturi de referință: g. Kelvin (simbol: K), egal cu fracțiunea 1/273,16 din intervalul de temperatură cuprins între zero absolut (0 K) și punctul triplu al apei (173,16 K); g. Celsius (simbol: °C), egal cu gradul Kelvin; g. Fahrenheit (simbol: °F), egal cu 0,555 K; g. Réaumur (simbol: °R), egal cu 1,25 K. V. temperatură. 2. Unitate de măsură a unghiurilor. V. centezimal, sexagesimal. 3. G. de libertate = fiecare dintre parametrii independenți care caracterizează posibilitățile de mișcare ale unui sistem mecanic. 4. (MAT.) Gradul unui monom = a) (în raport cu o mărime literală) exponentul literei respective; b) (în raport cu două sau mai multe mărimi literale) suma exponenților acestor litere. ◊ Gradul unui polinom = cel mai mare dintre gradele monoamelor care îl alcătuiesc. 5. Diviziunea a unei scări de reperare în cadrul unui anumit sistem de măsuri al unor mărimi (ex. g. areometric, g. de duritate etc.). 6. Valoare relativă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ◊ G. alcoolic = proporția de alcool absolut, exprimată în procente, dintr-o băutură sau soluție alcoolică; exprimă tăria alcoolică a acesteia. 7. Criteriu de apreciere calitativă a unor produse sau a proceselor executate de anumite mașini, instalații etc. (ex. g. de umplere, g. de îndesare etc.). 8. (GEOGR.) G. de latitudine = unitate de măsură a latitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi medii de 111,05 km. G. de longitudine = unitate de măsură a longitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi care variază, în funcție, de latitudine, de la Ecuator (111,3 km) spre poli (0 km). 9. G. de seismicitate v. seismic, scară ~. 10. (LINGV.) G. de comparație = formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb determinat de acestea posedă caracteristica exprimată prin adjectivul sau adverbul respectiv. 11. Treaptă, nivel, stadiu (al unei situații, stări etc.). ◊ G. de rudenie = raportul de apropiere între rude; se calculează după numărul nașterilor ce despart două rude în linie dreaptă (ascendentă sau descendentă), respectiv după numărul nașterilor de la fiecare rudă până la cel mai apropiat descendent comun, însumate. ◊ Loc. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 12. Treaptă în ierarhia administrativă, corespunzătoare unei anumite funcții. ◊ G. militar = fiecare dintre treptele ierarhiei militare. În armata României, g. m. sunt: soldat, pentru soldați; fruntaș, caporal și sergent pentru gradați; sergent major, plutonier, plutonier major și plutonier adjutant pentru subofițeri; maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I și maistru militar principal pentru maiștri militari; sublocotenent, locotenent și căpitan (căpitan-locotenent la marina militară) pentru ofițeri inferiori; maior, locotenent-colonel, colonel (respectiv căpitan de rangul III, căpitan de rangul II și căpitan de rangul I la marina militară) pentru ofițerii superiori; general de brigadă, general de divizie (respectiv contra-amiral, viceamiral, amiral la marina militară), general de corp de armată pentru generali și amirali, mareșal al României.

*línie f. (lat. linea, fir de in, funie, linie, linum, in; it. linea, fr. ligne. V. lingerie). Trăsătură, dungă, întindere în lungime făcînd abstracțiune de orĭ-ce altă dimensiune: linie dreaptă, curbă, frîntă. Trăsătură, lineament: în liniĭ generale. Rînd, modu cum îs așezate cuvintele în pagină orĭ soldațiĭ în front orĭ în coloană: armata era așezată în linie de bătaĭe (p. bătălie). Retranșament orĭ front: a forța liniile dușmăneștĭ. O veche măsură de lungime, ultima subdiviziune a unuĭ stînjen. Riglă, bucată de lemn orĭ de metal dreaptă de care ne servim p. a trage liniĭ drepte trecînd creĭonu orĭ condeĭu pe lîngă ĭa. Fig. Regulă: linie de purtare. Ordin, rang: în prima linie, a fi pe aceĭașĭ linie cu cineva (a fi egal). Descendența uneĭ familiĭ: linie bărbătească, directă, colaterală. Linie de separațiune (a apelor), hotaru între doŭă lucrurĭ (de ex., basinurĭ de rîurĭ). Regiment de linie, regiment de infanterie gata de prima cĭocnire. Bastiment de linie, propriŭ primuluĭ atac. Armata de prima (saŭ de a doŭa) linie, armata destinată primeĭ orĭ secundeĭ cĭocnirĭ. Linie ferată, fluvială, maritimă, telegrafică, telefonică, linie (cale, drum) p. circulațiunea trenurilor saŭ bastimentelor fluviale orĭ maritime saŭ p. transmiterea știrilor pin telegraf orĭ pin telefon.

*medián, -ă adj. (lat. medianus, d. medium, mijloc). Situat în mijloc: linie mediană. Anat. Vine mediane, care-s la suprafața antebrațuluĭ, în număr de treĭ. S. f. Geom. Într’un triunghĭ, linia dreaptă care unește un vîrf al triunghĭuluĭ cu mijlocu laturiĭ opuse.

MEÁNDRU (< fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, cu albia în pantă lină. Se disting m. divagante (în cazul unui râu cu vale largă, în câmpie) și m. încătușate (sinuozitățile întregii văi). Denumirea de m. derivă de la fl. Menderes, numit în trecut Meandru. ♦ P. analog. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental alcătuit din linii drepte care urmează un traseu frânt în unghiuri drepte, cu aspect de cârlige care se întrepătrund. Există m. spiral și m. în val constituite din linii curbe urmând un traseu sinuos. Cunoscut din Antichitate, a fost foarte mult folosit în ornamentica medievală.

2) óblu, oáblă adj. (vsl. oblŭ, rătund; rus. ’blyĭ, corpulent). Vechĭ. Rătund. Azĭ. Trans. Mold. Pop. Neted, șes: cîmpie oablă. Drept: linie oablă. Adv. Încet, lin: a merge oblu.

*ordonát, -ă adj. (fr. ordonné). Dichist, echilibru, rînduit, ĭubitor de ordine: elev ordonat. S. f. Geom. Linie dreaptă trasă dintr’un punct al uneĭ curbe perpendiculare pe axa eĭ. Adv. În mod ordonat: a trăi ordonat. V. dezordonat.

MONTAGNES RUSSES [mõtañ rüs], joc de mare atracție, instalat de obicei în parcuri de distracții, care constă dintr-o succesiune de planuri ce urcă, în alternanță cu planuri care coboară, unele în linie dreaptă, altele în serpentine strânse, pe care circulă, în mare viteză, mici vehicule.

POMPADOUR [põpadú:r], Jeanne-Antoinette POISSON, marchiză de (1721-1764), favorita regelui Ludovic XV, între 1745 și 1759. Frumoasă, cultă, inteligentă, a avut o mare influență la Curte, sprijinind dezvoltarea artelor și personalitățile culturale ale epocii (printre care Marmontel, Montesquieu, Rousseau, Voltaire, Diderot). A contribuit la fondarea Școlii Militare (1751) și a Manufacturii din Sèvres (1756). – Stil ~, stil în artele decorative (mai ales în mobilier și în decorații interioare) care face trecerea de la stilul Ludovic XV, cu linii curbe, la stilul Ludovic XVI, cu linii drepte.

căuc, căuce, s.n. – Linguroi; vas de scos apă: „Căucele, lucrate cu migală, dintr-o singură bucată de lemn de paltin, erau folosite pentru băut apă. Prinse în curea sau așezate în traistă, (…) au o formă rotundă la găvan și o arcuire elegantă la coadă, evitându-se linia dreaptă” (Mirescu 2006: 128). – Lat. caucus (Densusianu, Pușcariu, DA cf. DER); Cf. gr. kaukh.

*rectilíniŭ, -ie adj. (lat. rectilineus, d. rectus, drept, și linea, linie). În linie dreaptă: mișcare rectilinie. Geom. Format din liniĭ drepte: figură rectilinie. Relativ la liniĭ drepte: trigonometria rectilinie.

*rectitúdine f. (lat. rectitúdo, -údinis, d. rectus, drept. V. co-rectitudine). Calitatea de a fi în linie dreaptă. Fig. Calitatea de a fi conform adevăratelor principiĭ (rațiuniĭ sănătoase): rectitudine de judecată. Corectitudine, justeță (la aparatu fotografic).

*redútă f., pl. e (fr. redoute, f., d. it. ridotta, azĭ ridotto, redută, adică „loc retras, în care te-aĭ redus”). Fort. Fort mic izolat fără redane, ci numaĭ cu zidurĭ trase în linie dreaptă.

*tangént, -ă adj. (lat. tángens, -éntis, d. tángere, a atinge. V. con-tingent). Geom. Care atinge: un plan tangent uneĭ sfere, o linie tangentă. S. f., pl. e. Linie dreaptă care atinge o curbă fără s’o taĭe. Fig. A scăpa pin tangentă, a scăpa de o belea numaĭ trecînd pe lîngă ĭa, a eluda argumentele.

*transmít, -mís, a -míte v. tr. (lat. transmittere, d. trans, dincolo, și mittere, a trimete. V. ad-mit). Trimet, fac să ajungă ceva undeva: a transmite un ordin. Cedez, daŭ: a transmite o proprietate. Fig. Daŭ pin molipsire: a transmite holera. Daŭ pin moștenire calitățile saŭ defectele: părințiĭ transmit copiilor caracterele lor. V. refl. Mă propag: lumina se transmite în linie dreaptă.

alinià v. a așeza în linie dreaptă, a pune în linie: aliniez o casă, o stradă.

aliniere f. 1. punerea în linie dreaptă și efectul ei; 2. linie trasă spre a da direcțiunea unei strade, alee, etc.

ață f. 1. fir de cusut (v. fir); 2. firul prin care se deosebește numărăturile urzelii; 3. fire în carne, legume, fibră; 4. firul de oțel ce se desface prin ascuțirea cuțitului; 5. fig. ursită: du-te dacă te trage ața la moarte ISP. [Lat. ACIA; sensul 5 se raportă la credința populară în Ursitoare cari torc firul vieții]. ║ adv. în linie dreaptă: merge ață într’acolo.

axă f. linie dreaptă care trece prin centrul unui corp.

diametru n. 1. linie dreaptă ce merge dela un punct la altul al circumferinței, trecând prin centru: diametrul pământului e de 3000 de leghi; 2. dimensiune transversală la obiecte rotunde, eliptice.

direct a. 1. drept, care nu face ocoluri: cale directă; 2. imediat, fără intermediar: corespondență directă; 3. Gram. care completează deadreptul sensul unui verb activ: complement direct; construcțiune directă, care așează vorbele după ordinea logică: subiect, verb, complement. V. contribuțiune. ║ adv. în linie dreaptă, fără intermediar.

dreaptă f. 1. mână dreaptă; 2. linie dreaptă.

drept a. 1. care merge fără a ocoli dela un punct la altul: linie dreaptă; 2. opus la stâng; braț drept; 3. fig. fără ocoliri, sincer: om drept; 4. just, echitabil: judecător drept. [Lat. DIRECTUS]. ║ adv. 1. în linie dreaptă: a merge drept înainte; 2. în pozițiune verticală: stăi drept; 3. fig. cum se cuvine: drept vorbind, acesta-i adevărul CR.; 4. pentru, în chip de: drept plată; drept care, pentru aceea.

ciripie f. sfoara roșie a dulgherilor; ca pe ciripie, în linie dreaptă, întins: merse drept ca pe ciripie la stuful cu flori ISP. [Turc: ČIRPI].

colateral a. 1. rudă de alături, nu în linie dreaptă (frați, unchi); 2. fig. care se atinge de alt lucru: chestiune colaterală.

conjuncti(un)e f. 1. Gram. vorbă invariabilă ce servă a uni două vorbe sau două propozițiuni: ex. și, nici, sau; 2. Astr. întâlnire aparentă a două planete pe aceeaș linie dreaptă.

sfoáră f., pl. sforĭ (ngr sfóra, sfoară, d. vgr. sŭnora, svora, cataramă, d. sŭ-vratiti, a învirti; rut. svára, ogdon; rus. svóra, pol. swora, sfora, păreche de cîni legați la vînătoare. V. vîrtej). Sud. Fir suptire de cînepă (maĭ gros de cît ata) care se întrebuințează la legat pachetele, la verificat o linie dreaptă (cum face dulgheru clnd întinde ciripia) ș.a. Funie de ceapă orĭ de usturoĭ făcută împletind frunzele lor. Curea, moșioară lungă și îngustă: o sfoară de moșie. A trage sforile, a unelti din ascuns (ca cel ce trage sforile la jocu păpușilor). A trage pe sfoară, a păcăli, a’nșela. Caĭ înhămațĭ la sfoară, caĭ înaintașĭ (o păreche înaintea celeĭ-lalte, à la Daumont. V. bulziș). Adv. Direct, întins: a veni sfoară acasă. – În Mold. sud sfoară și șfoară. În nord șfară, pl. șferĭ. V. sfară 1.

curmeziș a. și adv. pieziș, care s’abate dela linia dreaptă: cruciș și curmeziș, zigzag. [Lit. cu întreruperi]. ║ n. linie piezișă: trecea curmezișul câmpiilor AL.

lună f. 1. mică planetă ce se învârtește în jurul pământului și-și împrumută lumina dela soare: luna e de 49 de ori mai mică decât pământul și’și face rotațiunea în 27 de zile și 8 ore; în timpul unei rotațiuni lunare complete (adică în 28 1/2 zile), luna trece prin 4 faze diferite: lună nouă, când ea stă drept între pământ și soare; lună plină, când pământul stă în linie dreaptă între lună și soare (fig. cel cu obrazul plin; și rotund); primul și ultimul pătrar, când nu vedem decât un sfert din jumătatea discului luminat; pretinsele influențe asupra moralului atribuite lunei sunt curat imaginare; 2. satelitul unei planete: Jupiter are patru luni; 3. una din cele 12 părți ale anului cuprinzând 30 sau 31 zile (afară de Februarie cu 28 sau 29): luna Maiu e cea mai frumoasă din tot anul; luna de miere, prima lună a noilor căsătoriți. [Lat. LUNA; sensul 3 «lună de zile» se confundă cu o perioadă de rotațiune completă a lunei, satelitul pământului devenind astfel măsurătorul timpului].

strună f. Mold. 1. coardă (de arc, de instrument muzical): din strune scoate un cântec jalnic; 2. linie dreaptă: în strună dreaptă prin Ștefan mă cobor din Cezar Al.; 3. zăbală la frâul calului; 4. fig. frâu: gloata abia o ținea în strună un șireag de dorobanți OD.; 5. frânghie ce leagă partea dinainte cu cea dinapoi a carului; 6. umflătură de jur împrejurul unghiei. [Slav. STRUNA, coardă]. ║ adv. întins: treaba merge strună.

tangentă f. Geom. linie dreaptă ce atinge o curbă într’un singur punct fără a o tăia.

trajectorie f. linie dreaptă sau curbă ce urmează un corp aruncat în spațiu.

transmite v. 1. a face să treacă, s’ajungă undeva: a transmite un ordin; 2. a ceda: a transmite un drept; 3. a se propaga: sunetul se transmite în linie dreaptă.

*stil n., pl. urĭ (lat. stilus și stylus, d. vgr. stýlos; fr. style. V. stur). Condeĭ de metal cu care ceĭ vechĭ scriaŭ zgîrîind ceara care acoperea niște tăblițe. Fig. Modu de a scrie (de a construi fraza, de a te exprima: stilu e omu, stil simplu, stil viguros, stilu lui Odobescu, stil militar, stil arhaic. Modu de a picta, de a sculpta, de a executa în artă: stilu luĭ Rafael, biserică în stil bizantin, stil Ludovic XIV. Modu de a indica timpu, de a socoti zilele (după calendaru iulian saŭ gregorian): stilu vechĭ era cu 13 zile în urma celuĭ noŭ. Bot. Prelungirea filiformă a ovaruluĭ, terminată pin stigmat. – Stilu Renașterii, V. renaștere. Stilu Ludovic XIII e o reactiune contra eleganțeĭ Renașteriĭ. E influențat de arta flamandă, grav, cam greoĭ, dar măre). Androuet du Ce- ceau și lacob de Brosse dădură edificiilor forme pătrate și colțuroase, și totușĭ zvelte. Stilu Ludovic XIV e o întoarcere completă la ordinele și amănuntele antice, ceĭa ce-ĭ dă un aspect regular și cam rece. Ornamentațiunea e foarte bogată. Salele enorme îs ornate cu aur, cu figuri alegorice și cu picturi vioaĭe, ĭar mobilele încărcate de aur, aramă saŭ sidef. Stilu Ludovic XV are aceleașĭ caractere, dar maĭ reduse. Salele-s maĭ micĭ. În decorare, linia dreaptă e înlocuită de cea curbă: scoicĭ, frunze de palmier, liniĭ de forma góndolelor; suprafețele pline de scene pastorale saŭ motive vesele decorative. Stilu Ludovic XVI imitează, în decorarea interioară, frescele de la Pompeĭ și Herculanum, care se descoperise de curînd. Acoperirea cu plăcĭ de lemn prețios ornează toate mobilele. Scenele cîmpeneștĭ și sentimentale îs la modă. Stilu Imperiuluĭ V. Imperiŭ. Stilu modern saŭ noŭ tradează influenta arteĭ decorative engleze și japoneze și se distinge pin căutarea originalitățiĭ și bogăția ornamentelor luate dintr’o floră și o faună de fantazie.

unghiu n. 1. colț; 2. figură geometrică formată prin întretăierea a două linii drepte. [Lat. ANGULUS].

strămóș, -oáșă s. (stră- și moș). Străbun, rudă îndepărtată din care te scoborĭ tu în linie dreaptă: Romaniĭ îs strămoșiĭ Românilor. Din moșĭ strămoșĭ, din noaptea timpurilor: Românii îs în Dacia din moșĭ strămoșĭ, acest obiceĭ e din moșĭ strămoșĭ (tradițional). V. get-beget.

strănepót, -oátă s. (stră- și nepot). Fiu fiuluĭ saŭ maĭ departe în linie dreaptă. Pl. Urmașĭ, descedențĭ.

rază f. 1. linie izolată de lumină: razele soarelui; razele X (sau ale lui Roentgen), raze luminoase imperceptibile ochilor, străbat la lumină mai toate corpurile opace și posed proprietăți terapeutice; 2. fig. licărire: la cine pot să aflu o rază de îndurare? AL. când în vieața pustiită râde o rază de noroc EM.; 3. splendoare: paloarei tale raza inocenței eu i-am dat EM.; 4. frumusețe: ea e în lume cea dintâiu rază PANN; 5. Geom. semi-diametru, linie dreaptă trasă din centru la circumferința unui cerc; 6. prin extensiune, raion, distanță determinată a ocolului unui oraș; 7. spiță de roată; 8. totalul firelor de urzeală pe vârtelniță. [Lat. RADIUS].

rectitudine f. 1. ceeace-i în linie dreaptă; 2. fig. ceeace-i conform cu rațiunea, cu morala.

riglă f. instrument de tras linii drepte. [Gr. mod. (din it. REGOLA)].

ALINIA, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. a ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A³ + linie (după fr. aligner).

ALINIAMENT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement.

VERTICAL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical.

VIZUAL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

ANFILADĂ, anfilade, s. f. Șir de camere, de clădiri, de portice sau de colonade care se succedă în linie dreaptă. ◊ Tragere de anfiladă = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere. – Din fr. enfilade.

TURĂ², ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour.

ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând, unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♦ Loc. adj. Fără șir = fără logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).

SĂGETA, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și bruscă. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare.

SĂGETĂTOR, -OARE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

SUPERFINIȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition.

RECTITUDINE s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate; sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă; matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirept, -eaptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

LINIAR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. linear, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

FILIAȚIE, filiații, s. f. 1. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. 2. Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unele din celelalte. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiune s. f.] – Din fr. filiation.

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., s. f., s. n. I. Adj. Care generează, produce, determină ceva. II. S. f. Linie dreaptă care generează prin deplasarea în spațiu (pe o traiectorie curbă) o suprafață conică, cilindrică etc. III. S. n. 1. Aparat, mașină sau instalație care servește la producerea unei forme de energie, folosind energie de o altă formă. ◊ Generator cuantic = generator sau amplificator de radiații electromagnetice care funcționează pe baza fenomenului de emisie stimulată a radiațiilor. Generator de zgomot = dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosită în măsurători. Generator de aeroioni = aeroionizator. 2. Aparat sau instalație care servește la producerea unui fluid sau a unei suspensii fluide. – Din fr. générateur, lat. generator, -oris.

ALEGE, aleg, vb. III. 1. Tranz. A opta pentru unul sau mai multe obiecte, ființe, situații sau soluții care stau în față, a-și fixa preferința (după criterii obiective ori subiective). Scoase... o cutie de piele și alese o țigară. DUMITRIU, B. F. 35. Ți-am adus... un cățelandru pe care l-am ales dintre puii de ast’ toamnă ai Vidrei. SADOVEANU, N. F. 14. Alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. ◊ Expr. A alege pe sprînceană v. sprînceană. A ales pînă a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun. ♦ A decide, a tranșa. (Absol. fig.) Numai sabia va alege. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ Expr. Urma alege = sfîrșitul decide, este hotărîtor. M-am luat cu muntele pieptiș, Cu pădurosul acesta... Rîzi tu, rîzi... Dar urma va alege. BENIUC, A. R. 22. Auzind Fătul-babei cuvintele fetei, au chitit în sine: Bine, bine! Om vedea! Urma va alege! SBIERA, P. 142. ◊ Refl. impers. Eu am stat în preajma, cancelariei, ca să aflu ce s-alege cu tine. SADOVEANU, N. F. 149. Astfel luai hotărîrea să mă astîmpăr locului, pînă se va alege la o parte. HOGAȘ, M. N. 170. Arde-mi-te-ai codru des! Văd bine că s-au ales Din tine să nu mai ies! ALECSANDRI, P. P. 252. 2. Tranz. A desemna (pe cineva) prin vot, a vota; a delega (pentru îndeplinirea unei sarcini). Dacă tu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi... îl sprijin eu, îl aleg eu. CARAGIALE, O. I 132. Cu cîtă înțelegere și rînduială... alegeau [revoluționarii] guvernul în Cîmpul Libertății. BĂLCESCU, O. I 352. 3. Tranz. A deosebi dintre alții, a distinge, a recunoaște dintre mai mulți (de același fel). Calul ai să-l poți alege punînd în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratec, și care dintre cai a veni la jăratec să mănînce... acela are să te scape. CREANGĂ, P. 192. ♦ Refl. A se despărți dintre alții, a ieși la iveală dintr-o mulțime. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului. CREANGĂ, P. 329. ◊ Tranz. (Complementul indică un tot) A despărți, a împărți (după anumite criterii) formînd mai multe grupe, mai multe tabere; a separa. Soarele dorind să vază... Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. Aleg steava (= herghelia)-n giumătate Și mă duc... Drept la tîrg la Brancoveț, Unde-s caii mai cu preț. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A alege cărare = a despărți părul în două printr-o linie dreaptă trasă cu pieptenele. Acu mă uit în oglindă și, cu pieptenele, îmi aleg o cărare dreaptă, foarte dreaptă. SADOVEANU, M. 194. ◊ Refl. După ce s-au ales unii de alții, Ion-vodă s-a văzut mai slăbit, dar i-a crescut îndîrjirea. SADOVEANU, O. I 5. ◊ Refl. A ieși în evidență (dintre alții). Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele S-alege albă și scînteie. ANGHEL, Î. G. 37. ♦ Refl. impers. (Cu dativul pronumelui personal) A apărea clar, limpede. Mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A rămîne cu ceva (folositor sau păgubitor) de pe urma unei acțiuni, a unei situații, a unei împrejurări. Domnul Marinică voia să te convingă că trebuie să rămîi lîngă el... dacă vrei să te alegi cu ceva. PAS, Z. I 312. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. 5. Tranz. (Complementul este un substantiv colectiv sau un nume de materie) A despărți partea bună de partea nefolositoare, a curăța prin selecție. Curăță cartofii, ori aleg fasolea. PAS, L. I 81. Să-mi alegeți macul deoparte, fir de fir, și nisipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. ◊ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. Nu putură vorba-i să-nțeleagă, Ce răspuns le dete, nu pot să-i aleagă. PANN, P. V. II 140. 6. Tranz. (Complementul arată o substanță amestecată cu alta, de densitate diferită) A deosebi de rest (făcînd să se ridice la suprafață, să cadă la fund etc.). Vei bate și putineiul, ca să alegi untul. ȘEZ. V 131. ◊ Refl. Zărul se fierbe și se alege din el urdă dulce. La HEM. ◊ Fig. Nu să alege cîștigul din pagubă. PANN, P. V. II 85. 7. Refl. (Urmat de un nume predicativ) A ajunge într-o situație neașteptată (de obicei rea). Nedelcu s-a ales un pungaș de rînd. VLAHUȚĂ, O. AL. II 68. ◊ (În construcții impersonale, urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Ce s-a ales din toată familia lui... nu mai știe nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Dacă nu era el... cine știe ce se alegea de capul meu. ISPIRESCU, L. 301. Aș transcrie aci cu plăcere toată acea încîntătoare descripțiune [a lui Gogol]... dar atunci ce s-or mai alege din descrierea Bărăganului, pe care m-am încercat a o face eu romînește? ODOBESCU, S. III 20. ◊ Expr. A se alege praf și pulbere de cineva (sau de ceva) sau (eliptic) a se alege praful = a se distruge complet, a nu mai rămîne nimic. Un mitocan, mă rog! Zice că-i negustor, alege-s-ar praful! CARAGIALE, O. I 50. - Forme gramaticale; perf. s. alesei, part. ales.

ALINIA, aliniez, vb. I. Tranz. A așeza în linie dreaptă, la linie. ◊ Refl. Soldații se aliniază. ♦ (Urbanistică) A îndrepta traseul unei străzi. – Pronunțat: -ni-a.

ALINIAT², -Ă, aliniați, -te, adj. Așezat în linie dreaptă. Cînd era sărbătoare... trăsurile încremeneau aliniate În curte, ca la paradă. PAS, L. I 73. Se înșiruie strălucind ogoarele perfect aliniate și satele largi ale acestui prosper ținut. BOGZA, C. O. 190. – Pronunțat: -ni-at.

ALINIERE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei; linie dreaptă formată de cei care se aliniază sau de clădirile unei străzi drepte. În zadar își zvîrlea brațul asupra șirului de căști, să păstreze alinierea. CAMILAR, N. I 204. Pe bulevardul Colței îl izbește pe Moș Gheorghe mai întîi lărgimea lui, apoi alinierea caselor. SP. POPESCU, M. G. 57. ♦ (Mil., Sport; articulat, cu valoare de interjecție) Refaceți alinierea! aliniați-vă! «Alinierea» face [arendașul], «Nu ești aliniat. Cinci lei amendă». DUMITRIU, B. F. 24. – Pronunțat: -ni-e-.

MOTOCROS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

ANFILADĂ, anfilade, s. f. (Arhit.) Șir de clădiri ale căror fațade se văd alături în linie dreaptă, pe distanțe mari, sau șir de portice ori colonade ce se succed în linie dreaptă. ◊ (Mil., în expr.) Tragere de anfiladă = tragere care are țintele înșirate în lungul unei direcții perpendiculare sau oblice față de front.