POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ~ului = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)