OLEUM n. Amestec de acid sulfuric concentrat și anhidridă sulfurică, sub formă de lichid greu, uleios, având diverse întrebuințări (la fabricarea coloranților, a substanțelor explozive, la rafinarea uleiurilor etc.). [Sil. -le-um] /<fr. oléum

TETRACLORURĂ s.f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ♦ Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros dulceag, întrebuințat în unele aparate de stins incendiile sau ca solvent neinflamabil. [< fr. tétrachlorure].

lichide grele, (engl.= heavy liquids), lichide cu G mare, utilizate la concentrarea prin flotare sau decantare a granulelor min. din nisipuri sau roci (în prealabil dezagregate). L.g. utilizate în mod frecvent: bromoformul (G = 2,890), iodura de metilen (G = 3,325), lichidul Clerici (G = 4,067) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie miscibile în solvenți obișnuiți, să fie transparente, să nu reacționeze cu min., să fie stabile și să nu prezinte toxicitate.

MERCÚR (< fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87°C, p. f. 356,58°C); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc. M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

AFUNDA, afund, vb. I. Refl. 1. A se cufunda (într-un lichid). Greu le vine a străbate Lunecuș de frunze moarte, Că se-afundă roatele, Lunecă cioboatele, Se taie suflările Și trosnesc spinările. DEȘLIU, M. 24. Fiecare picior i se afundă parcă în pămîntul umezit. SAHIA, N. 88. Un sloi de gheață care se afundă-n apă sub picioarele celui ce calcă pe el. RETEGANUL, P. 111 61. ◊ Fig. Pe străzi își trece toamna șopîrle de aramă, Grădinile se-afundă în fluvii de frunziș. DRAGOMIR, P. 59. ◊ Tranz. Mere (= merge) nora la fîntînă Cu cămașa soacrii-n mină Și-o afund-o dată-n baltă Și o țîpă peste poartă: Na-o, soacră, că-i spălată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. 2. A se face mai adînc, a se adînci. Ploaie mare s-a vărsat... Groapa i s-a afundat Și mormîntu-i s-a stricat. TEODORESCU, P. P. 625. 3. A pătrunde adînc (de obicei într-o pădure); fig. a se pierde în zare, în depărtări, a dispărea. Mă afund printre salcîmii din arie și citesc. STANCU, D. 321. Spre seară cîrduri lungi de păsări Tăcut s-afundă-n depărtări. DEMETRESCU, O. 72. Sărind cu veselie Pe-al său cal de voinicie, În văzduh s-au afundat. ALECSANDRI, P. I 50. Fig. A se cufunda într-o acțiune, a fi absorbit de o muncă. Cînd te-afunzi în paginile ei [ale legii], Prinzi putere proaspătă în luptă! POEZ. N. 453.

TETRACLORURĂ, tetracloruri, s. f. (Chim.) Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊ Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros dulceag, cu care se umplu unele aparate de stins incendiile sau care se folosește ca solvent, ca insecticid etc.

FALD, falduri, s. n. Îndoitură care brăzdează un veșmînt larg, o stofă, o pînză; cută. Se înalță faldurile steagurilor roșii. SAHIA, U.R.S.S. 16. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. O nesfîrșită perdea de apă se lasă deasupra munților, acoperindu-i cu totul sub grelele ei falduri lichide. BOGZA, C. O. 63. Străjuiau pe înălțimi ruine semețe în falduri de iederă. M. I. CARAGIALE, C. 38. – Variantă: faldur, falduri (SADOVEANU, P. M. 59, HOGAȘ, M. N. 54, CONTEMPORANUL, VI_II 201), s. m.

LICHID, -Ă, lichizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri, în opoziție cu solid și gazos) Care posedă proprietatea de a avea un volum definit la o temperatură dată, fără a avea o formă proprie, curgînd sub greutatea proprie și luînd forma vasului în care se află. V. fluid. Apa, laptele, petrolul sînt corpuri lichide. ▭ Trece trenuțul plin cu oalele de fontă lichidă spre oțelărie. CĂLUGĂRU, O. P. 378. (Poetic) O nesfîrșită perdea de apă se lasă deasupra munților, acoperindu-i cu totul sub grelele ei falduri lichide. BOGZA, C. O. 63. ◊ (Substantivat, n.) Lichidele nu se opun deformării și iau forma vaselor care le conțin. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 10. 2. (Despre bani) De care se poate dispune imediat (v. peșin, gheață); (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vînzare imediată, a cărui valoare poate fi încasată imediat. Creanță certă și lichidă. 3. (Numai în expr.) Consoană lichidă (și substantivat) = nume dat consoanei laterale «l».

ÎNCROPI, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A face călduț un lichid. 2. A aduna (cu greu) laolaltă, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

BERGINIZARE s.f. (Chim.) Procedeu de obținere a unor combustibili lichizi prin hidrogenarea hidrocarburilor grele, a gudroanelor etc. [Cf. fr. berginisation < Bergins – numele inventatorului].

ÎNCROPI, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

FIOLĂ, fiole, s. f. Flacon mic de sticlă, cu gîtul strîmt, închis ermetic, în care se țin mai ales medicamente (în special lichide injectabile). În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. – Pronunțat: fi-o-.

berginizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: fr berginisation] (Chm) Procedeu de obținere a combustibililor lichizi prin hidrogenarea hidrocarburilor grele, a gudroanelor etc.

tras³, ~ă [At: BELDIMAN, O. 88/20 / Pl: trași, ~e / E: trage] 1 a (D. cineva sau ceva) Care este mișcat prin apucare și îndreptare (cu forța) spre sine sau spre un punct voit. 2-3 a (D. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care este pus (sau scos). 4 a Care este târât (după sine). 5 a Smuls (cu greu). 6 a (D. un lichid) Scos dintr-un recipient. 7 a (D. obloane, uși, zăvoare etc.) Închis. 8 a (D. coșul trăsurii) Ridicat. 9 sm (Reg; dep; îc) ~-împins Om fără valoare. 10 a (Îvr) Dat la o parte Si: retras. 11 a (Mun) Umezit prin absorbție de vapori. 12 a (D. linii) Care este trasat³ (1) Si: desenat. 13 a (Pfm; îe) A fi ~ cu sfoara A fi drept, aliniat. 14 a (D. cartușe) Descărcat prin tragere (34). 15 a (D. cărți, foi etc.) Tipărit² (1). 16 a (D. acte, foi etc.) Reprodus Ia xerox. 17 a (D. față, obraji) Slăbit (de boală, supărare etc.) Si: supt. 18 a (Pex; d. persoane, mai ales cu determinarea „la față”) Cu fața slabă, suptă, prelungă. 19 a (Rar; d. persoane) Slab. 20 a (Rar; d. persoane) Zvelt. 21 a (Pfm; îe) Parcă-i (ori gândești că-i) ~ prin (sau printr-un) inel sau (prin verigă, rar, prin mărgea) sau a fi ~ ca prin inel A fi subțire, mlădios, grațios. 22 a (Pfm; îe) A fi ~ de păr A fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. 23 a (Pfm; d. traduceri; îae) A fi forțată. 24 a (Pfm; d. rezultatul unei probleme; îae) A fi susceptibil de un grad mare de relativitate. 25 a (Pfm; d. filme, cărți etc.; îae) A avea un final neverosimil și fericit în mod artificial.

BANI. Subst. Bani, bănuți, gologani, arginți (rar), arginței (dim., rar), lovele (arg.), parale (fam.), finanțe (fam.), băncuțe (înv.); valută, valută forte. Ban, gologan, para, părăluță (dim.), părălușă, lăscaie, chior (fam.), para chioară, creițar (înv. și reg.), pițulă (fam.), pitac (reg.). Bani mărunți, mărunțiș, paralîc (înv. și reg.); băncuță (înv. și reg.). Bancnotă, hîrtie-monedă, asignat (înv.), asignație (înv.), bumașcă (înv.). Bani de buzunar (de cheltuială); bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați); bani grei. Bănet, bănărit (reg.), părălet (rar), paralîc (rar). Monede: monedă (ban) de aur; monedă (ban) de argint; monedă (ban) de aramă. As; aspru, aureus (ant.); ban, bănuț (dim.); ban roșu; barbută; băncuță, firfiric; beșlic; carboanță, carboavă; cent; centimă; copeică; coroană, creițar; denar; dinar; diobol; direclie, stîlpar; dolar; drahmă; dublon; ducat; duro; dutcă; escudo; fiorin; florint; forint; franc; funduc, funducliu; galben, gălbior (dim.), gălbenaș (pop.); groș; groșiță; guinee; gulden; husăș (reg.); irmilic, icosar; iuzluc; lăscaie, lăscăioară (dim., pop.); left; leiță; leu, leușor (dim.), leuț, leușcan; leva; liră; liră sterlină; ludovic; mahmudea; marcă; mină; napoleon; nesfie; obol; olan; peni; pesetă; peso; pfenig; pfund; piastru; pistol; pitac, patașcă; pițulă; pol; potronic; real; rubia; rublă; rupie; scud; sen; sesterț; sfanț; sfănțișor (dim.); sfănțoaică, sfănțuică; sol; soldiu, sorocovăț; speț; stater; sultanin; șalău; șezină; șiling; șuștac; talant; taler; ternuțiu; timin; tugric; tult; țechin; ughi; venetic, galben venetic; yen; yuan; zgripțoar, zgripțoraș (dim., pop.); zlot. Finanțe. Comoară; tezaur, vistierie, vistier (înv.), hazna (înv.), aerarium (ant.); trezorerie. Bancă. Monetărie, tarapană (înv.). Sistem monetar, valută; monometalism, bimetalism. Adj. Bănesc; financiar; monetar, valutar. Vb. A bate (a tăia, a face) monedă, a monetiza (rar). A schimba bani. A avea bani, a se culca pe bani, a se scălda în bani, a se juca cu banii, a fi doldora (plin) de bani, a fi plin de parale ca cîinele de purici, a fi stup de bani, a mînca banii cu lingura, a bea (a înghiți) bani, a avea bani (strînși) la ciorap. A strînge bani, a pune bani la ciorap, a strînge bani albi pentru zile negre. A cheltui, a arunca banii pe fereastră, a toca banii. A nu avea bani, a rămîne fără bani, a rămîne lefter, a nu avea (nici o) para chioară (frîntă), a nu avea (nici o) lăscaie. A împrumuta bani, a finanța (fam.), a da cu împrumut; a investi banii (în ceva). A lua banii (cuiva), a lăsa (pe cineva) lefter, a lua (cuiva) ultimul ban, a gologăni (rar). A depune bani. Adv. Bănește; cu bani; fără bani. V. bogăție, metale.

bâhli vr [At: ȘEZ. VI, 64 / Pzi: ~lește / E: ctm băhui + bălhuiu] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice) Si: a se cloci, a se împuți.

creolină sf [At: LTR² / P: cre-o~ / Pl: ~ne / E: fr créoline] (Chm) Amestec lichid de săpun și ulei greu, obținut din distilarea cărbunilor de pământ și folosit, în special, ca dezinfectant.

greu, grea [At: PRAV. MOLD. 54 / Pl: grei, grele (înv) grăi / E: ml gravis] 1 a Care are greutate mare. 2 a (Înv; îs) Aur greu Aur masiv. 3 av (Îe) A se lăsa ~ pe ceva sau pe cineva A se lăsa cu toată greutatea corpului pe ceva sau pe cineva. 4 a (D. obiecte, ființe, oameni) Care este încărcat cu o sarcină. 5 a (D. obiecte încărcate cu corpuri solide, lichide sau gazoase) Care este greu din pricina conținutului. 6 a (Reg.; d. turme) Mare. 7 a (Înv.; d. armate) Care are în dotare mult armament, cu artilerie, care de luptă sau de transport etc. 8 a (Înv.; d. tabere) Care are mult armament, artilerie, care de luptă sau de transport. 9 a (Îoc artilerie ușoară; îs) Artilerie grea Unitate de artilerie cu piese de calibru mare. 10 a (Îoc cavalerie ușoară; îs) Cavalerie grea Cavalerie care folosea piese de artilerie de calibru mijlociu sau mare. 11 a (Îvp; d. avere) Mare. 12 a (Pfm; îs) Familie (sau casă) grea Familie cu mulți membri, dificil de susținut material. 13 a (Pop; îs) Femeie grea (sau, îrg grea de prunc ori grea în pântece) Femeie însărcinată. 14 a (Îrg; d. femei; îla) Grea-mare Gata să nască. 15 sn (Îvr; îc) Greul-pământului Câine cu însușiri magice din basmele populare românești. 16 a (Pfm; d. părți ale corpului omenesc) Care dă senzația că atârnă sau că apasă. 17 a (Înv; cu indicarea activității, îcs) ~ la... Greoi. 18 a (Pfm; d. somn ) Adânc. 19 av (Pop; fig; îe) A dormi ~ A fi mort. 20 av (Pfm; în legătură cu verbele a ofta, a suspina) Din adâncul inimii. 21 a (Pfm; îe) A avea inima grea A fi îngrijorat. 22 a (Pfm; îae) A fi trist. 23 a (Pfm; îe) A avea mână grea A lovi periculos. 24 a (Pfm; îae) A lucra neatent sau neîndemânatic, provocând dureri pacienților. 25 a (Pfm; îe) A avea cap ~ sau a fi ~ de (sau la) cap A nu pricepe ușor. 26 av (D. mâncăruri; pfm; îe) A cădea (sau a mistui) ~ Care nu fac bine la stomac. 27-28 a, av (D. miros) (Care este) neplăcut, producând scârbă sau greață. 29-30 a, av (D. aer) (Care miroase) neplăcut, producând greață. 31-32 a, av (D. sunet) Grav. 33 a (D. activități) Dificil. 34 a (D. boală, durere) Grav. 35 a (D. un sentiment) Chinuitor. 36 a (D. vreme) Furtunos. 37 a (D. anotimp) Friguros. 38 a (D. timp, împrejurări etc.) Zbuciumat. 39 a (D. timp, împrejurări) Cu privațiuni. 40 a (D. drumuri, locuri) Inaccesibil. 41 a (D. respirație) Anevoios. 42 a (D. impozite, datorii) Împovărător. 43 av Cu dificultate. 44-45 a, av (Pfm; îljv; urmat de un participiu substantivat, rar, de un infinitiv) ~ de ... (Care este) dificil. 46 av (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i veni, a-i cădea, a-i pica cuiva) ~ ceva (sau de cineva, de ceva, de a face ori să facă ceva) A se afla într-o situație dificilă. 47 av (Pfm; îae) A-l supăra pe cineva ceva. 48 av (Pfm; îe) A o duce ~ A fi în mare dificultate (mai ales materială). 49 av (D. oameni) Care se poartă dușmănos față de cineva. 50 av (Înv; d. oameni sau d. animale sălbatice) Rău. 51 av, a (Înv) Incomod. 52 sn (Înv) Necaz. 53 sn (Pfm; îe) A duce ~l la ceva A avea de rezolvat partea cea mai dificilă dintr-o activitate. 54 sn (Pfm; îe) A scoate pe cineva de la ~ A scoate pe cineva dintr-o situație precară. 55 sn (Pfm; îe) Ți-e mai mare ~l să ... Te apucă jalea să ... 56 sn (înv; îs) Mare ~ Cantitate mare din ceva. 57 sn (Îrg; îlav) Cu (mare sau mult) ~ Anevoios. 58 sn (Pfm; în legătură cu verbe ca a ofta, a răsufla, a munci etc.; îlav) Din (sau, învechit, în, de) ~ Mult. 59 sn (Înv) Partea cea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente. 60 a (Îs) Industrie grea Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. 61 a Categorie grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu greutate mare. 62 a (Spt ; îs) Categorie super-grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. 63 a (Îs) Pas ~ Moment greu, care implică o mulțime de greutăți sau incertitudini. 64 a (Îs) Cuvânt ~ Cuvânt decisiv. 65 a (D. nori) Care are culoare neagră și e prevestitor de ploaie și furtună. 66 a (D. atmosferă, ceață) Dens, compact. 67 a Care se înțelege sau se învață cu eforturi deosebite. 68 av (Pfm; îe) ~ la deal cu boii mici sau ~ la deal și ~ la vale Exprimă situația cuiva care este silit să facă față unei împrejurări dificile cu mijloace puține. 69 a (Îs) Vorbă ~ Jignire. 70 av (Îe) A plăti ~ A plăti scump, cu mari sacrificii. 71 av (Îae) A nu plăti la timp (amânând mereu). 72 sn (Pfm; îe) Acu-i ~l A sosi momentul decisiv. 73 sn (Pfm; îe) A da de ~ A întâmpina dificultăți. corectat(ă)

încropi [At: ȘEZ. III, 64 / Pzi: ~pesc / E: încrop] 1 vt A încălzi ușor un lichid. 2 vt A aduna cu greu laolaltă Si: a înjgheba (3), a înfiripa. 3 vt (Pop; îe) A-și ~ traiul A-și îmbunătăți traiul. 4 vt (Pop; îe) A ~ din tei curmei A strânge câte puțin. 5 vt (Fig) A însufleți. 6-7 vtr (Fig) A (se) înduioșa. 8-9 vtr (Fig) A (se) potoli. 10-11 vtrr A (se) ajuta la o nevoie. 12-13 vtr (Fig; d. oameni) A (se) înfierbânta. 14 vt (Fig) A închipui (1).

încropire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: încropi] 1 Încălzire ușoară a unui lichid Si: încropit¹ (1). 2 Strângere cu greu laolaltă Si: încropit¹ (2), înjghebare (3), înjghebat¹ (3), înjghebătură (3), înfiripare. 3 (Fig) Îmbunătățire a traiului Si: încropit¹ (3). 4 (Pop) Strângere cu țârâita Si: încropit¹ (4). 5 (Fig) Înfierbântare. 6 (Fig) Însuflețire. 7 (Fig) Înduioșare. 8 (Fig) Potolire. 9 (Fig) Închipuire. 10 Ajutorare la nevoie Si: încropit¹ (10).

CREOLINĂ s.f. Amestec lichid de săpun și de ulei greu, obținut la distilarea cărbunilor de pămînt și folosit în special ca dezinfectant. [Pron. cre-o-. / cf. it. creoline, fr. créoline].

BROM (< fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3°C, p. f. 58,78°C), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826.

ȚÎRCÎI, țîrcîiesc, vb. IV. Intranz. (Despre un lichid) A curge cîte puțin, cu greu. ♦ Tranz. (Reg.) A mulge o vacă, o capră etc., care are lapte puțin. – Din țîrc.

BÎHLI (-lesc) vb. refl. Mold. A căpăta miros greu și urît, vorb. de un lichid stătut: borșul ținut la căldură se bîhlește, adică se împuțește și se întinde (ȘEZ.).

DISTILÁRE (< distila, după fr. distillion) s. f. 1. trecere a unui lichid în stare de vapori prin încălzire până la fierbere, urmată de condensarea vaporilor obținuți. Ea poate fi efectuată la presiune normală (atmosferică), la presiune redusă sau la presiune ridicată. ◊ D. simplă = d. la care lichidul se încălzește până la fierbere într-un blaz de d., vaporii formați trecând direct în condensator; se folosește când diferența de volatilitate între doi componenți este foarte mare. ◊ D. fracționată = operație prin care se separă unul câte unul, dintr-un amestec lichid, diverșii lui componenți după punctul de fierbere, prin d. și colectarea separată a fracțiunilor condensate. ◊ D. în vid = d. la presiune redusă, folosită pentru a coborî punctul de fierbere a substanțelor care se vaporizează la temperaturi înalte, cu scopul de a evita descompunerea lor. ◊ D. azeotropă = separare a doi componenți cu puncte de fierbere apropiate, prin adăugarea altui component care formează un amestec azeotropic cu unul dintre componenții inițiali. ◊ D. moleculară = d. realizată la presiune atât de joasă, încât moleculele desprinse de pe suprafața de evaporare a lichidului ajung la suprafața de condensare fără a se ciocni de alte molecule; se folosește la purificarea substanțelor care se descompun la temperaturi ridicate. ◊ D. primară = d. fracționată a țițeiului, la presiunea atmosferică, în vederea obținerii diverselor fracțiuni petroliere distilate (benzină, petrol lampant, motorină etc.). ◊ D. secundară = proces de fracționare în vid a păcurii rezultate la d. primară a țițeiului în scopul obținerii unor fracțiuni grele (motorină grea, uleiuri minerale și reziduuri). 2. Vaporizare a lichidelor conținute în unele materii solide sau rezultate din descompunerea termică a acestora. ◊ D. distructivă = d. a produșilor volatili, obținuți prin reacții de descompunere chimică a diverselor substanțe, pe măsură ce se formează acești produși. ◊ D. uscată = descompunere termică a cărbunelui sau a lemnului în absența aerului, cu formare de produși volatili care se vaporizează pe măsură ce iau naștere.

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

fluid, ~ă [At: ALECSANDRI, DACIA LIT. 267/21 / P: flu-id / Pl: ~izi, ~e / E: fr fluide, lat fluidus] 1 a (D. corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2 a Care curge cu ușurință. 3 a (Îs) Circulație ~ă Circulație rutieră care se desfășoară regulat, fără ambuteiaje. 4 a (Fig) Greu de perceput, de fixat. 5 sn Corp sau lichid gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 6 sn (Fiz; îs) Mecanica ~elor Parte a mecanicii care studiază mișcarea fluidelor considerate drept medii continuu deformabile. 7 sn (Fig) Energie ocultă, influență misterioasă pe care o degajă anumite persoane sau anumite obiecte. 8 sn (Înv; îs) ~ vital Electricitate proprie animalelor, care se presupunea că se găsește în nervi. 9 sn (Fig) Suflu. 10 sn (Fig) Curent. 11 sn (Fig) Impuls.

târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi¹ (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi¹ (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi¹ (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi¹ (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi¹ (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi¹ (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi¹ (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi¹ (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi¹ (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi¹ (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi¹ (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi¹ (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi¹ (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi¹ (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.

A ÎNCROPI ~esc tranz. 1) (lichide) A încălzi puțin. 2) fig. (avuții) A aduna cu greu; a sclipui; a înjgheba. ~ o gospodărie. [Sil. în-cro-] /Din uncrop

A TRECE trec 1. intranz. 1) (despre ființe sau despre obiecte în mișcare) A se deplasa (dintr-un loc în altul) în raport cu un punct aflat pe linia sau în afara mișcării; a merge fără a se opri. 2) (despre vehicule cu rută fixă, drumuri sau ape curgătoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depăși, continuând a se mișca mai departe. ~ de stație. ◊ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva înainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a întrece pe cineva în ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin pădure. ◊ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-și schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o cameră în alta. ◊ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepoziția la ) A începe a se ocupa de altceva, lăsând ocupația de mai înainte. ~ la dezbateri. ◊ ~ la fapte a acționa. 8) A evolua prin transformare treptată. ~ din stare lichidă în stare gazoasă. 9) fig. A îndura, suportând cu greu. ~ prin greutăți. ◊ ~ prin foc și (prin) apă (sau pară) a răzbate prin multe chinuri și nevoi. 10) A pătrunde, ajungând de partea cealaltă. ~ prin foc. 11) (despre unități sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ◊ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stări) A înceta să se manifeste; a se diminua (dispărând). Durerea trece. ◊ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitării. 13) A constitui mai mult ca mărime, cantitate, valoare. Prețul trece de două sute. 14) A se prezenta în aparență (sau în realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal față de linia mișcării) A depăși, deplasându-se de-a curmezișul în cealaltă parte; a traversa. ~ drumul. ◊ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defăima; a denigra. ~ clasa a fi promovat în altă clasă. ~ Rubiconul a lua o hotărâre temerară și irevocabilă. 2) (persoane) A lăsa (intenționat) la o parte, ocolind. ◊ ~ cu vederea a nu lua în seamă. ~ sub tăcere (ceva) a nu pomeni intenționat (de ceva). 3) (ființe sau lucruri) A duce în cealaltă parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face să ajungă, ocolind ceva. ~ hățurile pe după copac. 5) A purta printr-o mișcare ușoară (pe o suprafață). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A însemna în scris; a înscrie; a nota; a înregistra; a consemna. ◊ ~ în revistă a) a inspecta; b) a examina rând pe rând. 7) A depăși cantitativ. II (în îmbinări). A-l ~ pe cineva cu rece și cu cald a fi cuprins de o emoție puternică. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frică. /<lat. traicere

pătrundere sf [At: (a. 1778) MINEIUL 131^r1/25 / Pl: ~ri / E: pătrunde] 1 (Asr) Trecere prin ceva până în partea opusă. 2 Perforare. 3 Propagare a unui sunet prin spațiu până la un anumit punct, facându-se auzit. 4 Privire cu atenție, încercând să vadă clar, în ciuda dificultăților Si: scrutare. 5 Străbatere cu greu undeva. 6 Intrare dificilă în ceva. 7 Infiltrare a unui lichid, răspândindu-se și facându-se simțit undeva. 8 Impresionare puternică Si: emoție, înduioșare. 9 (Fig; șîs ~ cu mintea) Capacitate de a înțelege în profunzime ceva Si: (înv) pătrunzătate. 10-12 (Fig; îas) Perspicacitate (1-3). 13 (Fig; îas) Iscusință. 14 Încredințare de ceva. 15 Fermitate.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

LEST, lesturi, s. n. Material greu (nisip, pietriș) care asigură echilibrarea corpurilor cufundate într-un lichid, menținerea unui aerostat în echilibru etc. V. balast.

PICĂTURĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-un lichid, (în special) sțrop de ploaie; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. Ploaia își aruncă deodată, deasupra iazului, picăturile repezi și grele ca plumbii. C. PETRESCU, S. 29. Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar care rabdă să-l umpli cu litra și pentru o picătură se supără și dă pe-afară. CARAGIALE, P. 19. N-a mai rămas nici măcar picătură de vin pe doage. CREANGĂ, P. 261. ◊ Fig. Pe obrazu-i gînditor, tremurau și picăturile de lumină și umbrele ramurilor întinse ca niște brațe spre drum, din marginea pădurii. SADOVEANU, O. IV 484. Se cerneau în liniștea largă a pădurilor picături de cer albastru. HOGAȘ, M. N. 73. ◊ Loc. adv. Printre picături = din cînd în cînd, cîteodată; p. ext. pe apucate, în timpul liber. Eu m-am așternut pe scris... Printre picături aș mea să completez pe «Rostoganu» și să fac o ediție frumoasă. CARAGIALE, O. VII 12. Picătură cu picătură = strop cu strop; fig. puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Moș Doroftei judecă cel din urmă clondir, și-l stoarce picătură cu picătură. DELAVRANCEA, S. 237. ◊ Expr. A semăna cu cineva ca două picături de apă = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit..., v. leit. Pînă la ultima picătură de sînge = pînă la moarte, pînă la ultima suflare. ♦ Fig. Cantitate neînsemnată de materie; fărîmă. Într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricît de mare și oricît de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? EMINESCU, N. 32. 2. (La pl.) Medicament care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). Maria îi aduse o sticlă cu picături și îi numără în lingurița de ceai atitea cîte spunea prescripția, cu o atenție încordată. C. PETRESCU, Î. I 22. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207.

CREOLINĂ s. f. Lichid obținut dintr-un amestec de săpun, apă și ulei greu (provenit din distilarea cărbunilor de pământ) și întrebuințat ca dezinfectant. [Pr.: cre-o-] – Fr. créoline.

mineral greu, (engl. = heavy mineral) termen convențional prin care se definește un min. cu G mai mare decât a bromoformului (G = 2,9), reprezentând cel mai comun lichid utilizat pentru separarea gravitațională a fracțiunii „ușoare” (G < 2,9) de fracțiunea grea. Ex.: aur, casiterit, ilmenit, zircon, turmalină, rutil, granat, sfen etc. M.g. formează asociații caracteristice în aluviuni recente, nisipuri, gresii, care permit stabilirea unor arii sursă sau care indică un anumit grad de maturitate al dep. respectiv. Concentrațiile de m.g. – magnetit, ilmenit, monazit, zircon -, au valoare economică. În cercetările stratigrafice, m.g. pot fi utilizate drept criteriu litologic de corelație a dep.

CISTERNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor mare, de obicei cilindric (și de metal), pus pe cadrul cu roți al unui vehicul, care servește la transportarea apei, a țițeiului sau a altor lichide; vehicul (camion, vagon) înzestrat cu un astfel de rezervor. Rutierul care mai rămăsese la S.M.T. plecase de dimineață, trăgînd după el vagonul de dormit și cisterna. DUMITRIU, V. L. 110. Locomotivele trag din greu spre miazănoapte trenurile petroliere, zeci de cisterne metalice, mînjite de lichidul pe care îl duc. BOGZA, C. O. Vagon (sau camion)-cisternă = vagon (sau camion) prevăzut cu un astfel de rezervor. Țițeiul se transportă în vagoane-cisterne. 2. (Rar) Rezervor (subteran), cu pereții impermeabili, în care se adună apa provenită din ploaie sau din zăpada topită, servind la alimentarea unei regiuni lipsite de izvoare, de rîuri etc. Îndată însă acea peștere se lărgește, formînd bolți... cu scursori împietrite și chiar cu o cisternă firească în fundul unei cavități. ODOBESCU, S. I 341. ◊ Fig. Caut în cisterna trecutului un profil gingaș. GALACTION, O. I 57.

tâlbâcâit sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: tâlbâcâi] (Mun) 1 Zgomot podus de căderea unui corp greu în apă Si: (reg) tâlbâcâială (1). 2 Zgomot produs de clătinarea unui lichid într-un vas Si: (reg) tâlbâcâială (2). 3 Lovire a apei cu mâinile sau cu picioarele (la scăldat) Si: (reg) bălăceală, tâlbâcâială (3).

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și a înainta la suprafața apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

strecura [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~răc~, ~cora, ~ricora, ~ric~, (reg) ~râcora, ~râc~ / Pzi: ~cor, (A și: reg strecor), (îvp) strecur, (6, înv) strecor; Pc 1 (reg) și am strecut / E: lat *extracolare (< lat colare] 1 vt (C. i. lichide) A trece printr-o strecurătoare, printr-o pânză etc. pentru a limpezi, separând părțile solide sau impuritățile. 2 vt (C. i. metale prețioase) A curăța de impurități Si: (pop) a lămuri. 3 vt (Reg) A pritoci. 4 vt (C. i. materii îmbibate sau amestecate cu un lichid) A separa și a reține, lăsând lichidul să se scurgă. 5 vt (Reg; c. i. cereale) A trece prin ciur. 6 vr (D. lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură sau printr-un loc îngust Si: a se scurge. 7 vr (Pex) A se infiltra. 8 vr (D. lacrimi) A curge încet alunecând în jos Si: a se prelinge². 9 vr (Fig; d. bunuri materiale, bani etc.) A se risipi pe nesimțite. 10 vr (Îvr; d. substanțe organice lichide) A se evacua (1). 11 vr (D. ființe) A-și face loc (cu greu) într-un desiș, într-un loc strâmt, prin înghesuială. 12 vi (Fig) A ajunge cu greu și prin mijloace necinstite la anumite avantaje, situații. 13 vr (D. ființe) A se deplasa discret, fără zgomot, pe neobservate Si: a se furișa (2), (reg) a se fâștiga, a se șterge, a se șupuri¹, a se fura (22), (fam) a se fofila (1). 14 vt A transporta pe ascuns (câte puțin). 15 vt (Fig; c. i. vorbe) A rosti ușor, discret sau în treacăt. 16 vt (Fig) A se eschiva în mod discret. 17-18 vtr A (se) introduce (din loc în loc) în vorbire sau în scriere Si: a (se) intercala. 19 vr (D. oameni) A intra, a se introduce pe neobservate, ca străin (cu intenții dușmănoase), în mijlocul unui grup omogen Si: a se infiltra, (liv) a se insinua. 20 vr (De obicei d. erori, confuzii etc.) A trece neobservat. 21 vr (D. colectivități umane) A trece pe rând și pe nesimțite, în grupuri mici sau individual. 22 vr (D. colectivități umane) A se perinda într-o succesiune. 23 vr (Mai ales d. timp sau unități de timp) A trece (unul după altul) Si: a se desfășura (3), a se scurge. 24 vr (Fig; d. sentimente, stări, senzații, idei etc.) A se face simțit (treptat) Si: a se insinua.

BÎHLIT adj. p. Mold. BÎHLI. Stătut, cu miros greu și urît (vorb. de apa stătătoare din mlaștini, sau de orice lichid care a fost lăsat multă vreme într’un vas necurat): apa era ~ă și ne-am fi putut îmbolnăvi (CRG.): borș ~ (RV.-CRG.).

BENZINĂ s. f. Produs petrolier sau de sinteză, sub forma unui lichid incolor și ușor inflamabil, folosit în special ca combustibil la motoarele cu explozie. ◊ Benzină grea = benzină obținută printr-o distilare obișnuită și folosită ca combustibil la automobile și la alte motoare. Benzină ușoară = benzină obținută printr-o distilare specială și folosită ca combustibil la avioane.

înota vi [At: CORESI, EV. 56/2 / V: (îrg) an~ / S și: (nrc) înno~ / Pzi: înot / E: ml *(in)notare] 1 A se mișca ritmic pentru a înainta la suprafața apei sau în apă. 2 A pluti. 3 A fi înconjurat de lichid din toate părțile. 4 (Fig) A fi copleșit, apăsat de ceva. 5 (Fig) A înainta cu greu prin noroi, zăpadă etc. 6 (Fig) A avea ceva din abundență.

stătut², ~ă [At: LB / Pl: ~uți, ~e / E: sta] 1-2 sn, a (Aliment, pex, obiect sau substanță care se schimbă în timp) Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect etc. caracteristic, de obicei neplăcut) Si: stat³ V alterat, clocit, împuțit, stricat, vechi. 3 a (Rar) Care conține ceva stătut² (2). 4 a (D. aer) Care nu a fost împrospătat, căpătând un miros neplăcut Si: greu (30), închis V alterat, îmbâcsit, poluat, stricat, viciat. 5 a (D. mirosuri) Care este neplăcut ca urmare a faptului că a stat mult în spațiu închis Si: greu (29). 6 a (D. ape; îoc curgător) Stătător (1). 7 a (Pex; d. apă sau, rar, d. alte lichide) Care a rămas multă vreme într-un loc, fără să fie împrospătat (căpătând un aspect urât, un miros neplăcut etc.) V clocit, împuțit, putrezit, răsuflat², trezit². 8 a (Pop; d. oameni) Înaintat în vârstă (și necăsătorit). 9 a (Pfm; d. oameni) Care nu a mai avut de (foarte) mult timp raporturi intime cu o persoană de sex opus. 10 a (Îvr; d. fenomene ale naturii) Persistent. 11 a (Reg; d. animale) Odihnit. 12 a (Înv; d. ființe; de obicei urmat de determinări cauzale introduse de pp „de”) Obosit. 13 a (Înv; pex; d. ființe; de obicei urmat de determinări cauzale introduse de pp „de”) Răzbit.

greutatea specifică a min., (engl.= weight) mărime fizică scalară care exprimă greutatea unității de volum (g/cm3) a min. respective și se notează cu G. Depinde de compoziția chimică, structura și gradul de cristalizare și constituie o proprietate de diagnostic a min. Variază de la valori de 1,1 (chihlimbar) până la 22,5 (min. din grupa osmiridiu). În raport cu g.s. a bromoformului (2,9) se disting min. ușoare (G < 2,9): calcit, cuarț, feldspați și min. grele (G > 2,9): zircon, rutil, aur etc. G.s. a min. se determină prin scufundarea acestora în lichide dense („metoda plutirii”) sau prin metode hidrostatice bazate pe principiul lui Arhimede („metoda picno- metrului”).

BÎHLI, pers. 3 bîhlește, vb. IV. Refl. (Mold.. Bucov.; despre lichide, mai ales despre apă) A se strica, a se altera prin stagnare, căpătînd un miros greu, urît. Borșul ținut la căldură se bîhlește. ȘEZ. VI 64.

VALVULĂ, valvule, s. f. (Anat.) Supapă membranoasă așezată în dreptul orificiilor unor organe și care, deschizîndu-se, permite trecerea lichidelor într-o singură direcție și împiedică întoarcerea lor. Dacă deschidem inima unui vițel... nu este greu să observăm, la limita intre auricule și ventricule, clape subțiri numite valvule. ANATOMIA 51. ♦ (Tehn.) Valvă mică.

întinde [At: COD. VOR. 73/5 / Pzi: întind / E: ml intendo, -ere] 1-2 vti A desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete, un lucru care era strâns, încolăcit, înfășurat Cf struni. 3 vt A ~ coarda A împinge lucrurile la extrem. 4 vt (Îe) A ~ (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) A pregăti o cursă, un laț pentru a prinde un animal. 5 vt (Fig; îae) A pregăti cuiva o înșelătorie. 6 vt (Îe) A ~ undița A lăsa undița la apă. 7 vt (Fig; îae) A momi. 8 vt (Fig; îae) A înșela. 9 vr A se încorda. 10 vi (Îe) A ~ la jug A munci din greu. 11-12 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se lungi sau lărgi, deformându-se. 13 vr (D. unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă din cauza alterării. 14 vt A lungi un lucru elastic, trăgând de ambele capete. 15 vt A îndrepta mâna, brațul într-o direcție oarecare. 16 vt (Îe) A ~ mâna (sau o mână) A indica ceva orientând brațul în acea direcție. 17 vt (Fig; îae) A cerși. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva) mâna (sau mâinile) A-i strânge cuiva mâna în semn de recunoștință. 19 vt (Fig; îae) A veni în ajutorul cuiva. 20 vt (Îe) A ~ cuiva mână de ajutor (sau mână bună) A ajuta pe cineva. 21 vt (D. cal; îe) A ~ (înainte) A-și îndrepta urechile înainte. 22 vt A oferi ceva cuiva. 23 vt (înv; fig; udp „către”) A îndrepta. 24 vt (C. i. o armă) A ochi. 25 vi A porni la drum. 26 vi (D. păsări) A zbura. 27 vt (Îe) A ~ pasul A merge cu pași mari și grăbiți. 28 vi (Îe) A o ~ (la drum) A pleca repede la drum. 29 vi (Fig; îae) A o șterge. 30 vi (Îe) A o ~ (la fugă) A o lua la fugă. 31 vr A se destinde alungindu-și încheieturile membrelor pentru a se relaxa Cf a se dezmorți. 32 vr A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. 33 vr (Înv; fig; udp „către”, „spre”) A râvni la ceva. 34 vr (Îe) A se ~ după ceva A fi lipsit de ceva. 35 vr (Îae) A avea mare nevoie de ceva fără a avea însă mijloacele necesare pentru a-l obține. 36 vr (Fig) A se încumeta. 37 vr (Fig) A se obrăznici. 38 vr (Îe) A se ~ la cașcaval A avea prea multe pretenții. 39 vr (Fig; îae) A deveni obraznic, necuviincios. 40 vr (Îe) A se ~ mai mult decât îi e plapuma A se lansa în acțiuni sau cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. 41 vr (Îe) A se ~ cu cineva A avea relații sexuale cu cineva. 42 vt A culca pe cineva la pământ Si: a doborî. 43 vt (Înv; c. i. o ființă) A trage de corpul cuiva, chinuindu-l cu aparatele de tortură. 44 vt (Înv; îe) A ~ pedeapsa asupra cuiva A pedepsi pe cineva. 45 vt (Fig) A trage din toate părțile de cineva Si: a hărțui. 46 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A se ține scai de cineva. 47 vt (Îae) A ruga insistent pe cineva. 48 vr (D. un loc, o clădire) A se prelungi într-o direcție. 49 vr (Fig) A se prelungi în timp Si: a dăinui, a dura. 50 vr A rămâne neschimbat Si: a dăinui. 51-52 vtr A (se) extinde. 53-54 vtr A (se) prelungi în spațiu. 55 vr A insista. 56 vr A face digresiuni. 57 vr (Îe) A se ~ cu vorba sau la vorbă (la sfat, la cuvinte) sau a ~ vorba A prelungi discuția, vorbind mai mult decât trebuie. 58 vr (Îae) A se întinde la taifas. 59 vt A desfășura pe toată lungimea suprafața unui obiect strâns, împăturit. 60 vt (Îe) A ~ rufele Apune rufele la uscat pe o frânghie. 61 vt (Îe) A ~ cortul A instala un cort. 62 vt (C. i. un aluat, o pastă etc.) A da formă de foaie, prin subțiere. 63 vt A pregăti războiul de țesut. 64 vt (Îe) A ~ cărțile A desfășura cărțile de joc pe masă pentru a ghici. 65 vt A expune marfa pentru vânzare Cf etala. 66 vt A împrăștia lucruri să se usuce. 67 vt (Îe) A ~ masa sau masă (mare) A pune masa. 68 vt (Îae) A da o masă pentru mulți oaspeți. 69 vt (Reg; îe) A ~ praznic A da mâncare de pomană pentru morți. 70 vt A pune un strat de grăsime, alifie, marmeladă etc. pe suprafața a ceva 71 vr (Îe) A se ~ ca o pomană țigănească A se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar. 72 vr (Îae) A dura prea mult timp. 73 vt (Îe) A ~ hora A forma o horă. 74 vr (D. suprafețe, teritorii) A ajunge până la... Si: a se delimita. 75 vt (D. plante) A se răspândi. 76 vt (Fig) A spori o putere, o stăpânire etc. 77 vr (D. idei, zvonuri) A se răspândi. 78 vr (D. epidemii) A se extinde. 79 vr (D. boli de piele) A acoperi o suprafață tot mai mare a corpului. 80 vr (Înv; d. oameni) A depăși o anumită limită. 81-82 vr (Jur; înv) A avea (autoritate sau) competență asupra... 83 vr (D. mișcări sociale) A lua proporții Si: a se dezvolta. 84 vi (Înv; îe) A ~ cu privirea A putea vedea până la o anumită distanță. 85 vr (D. râs, căscat) A trece de la unul la altul Si: a se molipsi. 86 vr A insista, a stârnii asupra...

gard (garduri), s. n. – 1. Construcție care împrejmuiește o curte. – 2. Împletitură care împrejmuiește o proprietate. – 3. (Rar, Trans.) Grădină, livadă. – Mr. gardu, megl. gard. Sl. gradŭ „perete; livadă” (Miklosich, Lexicon, 141; Cihac, II, 115; Conev 79), cf. alb. garth (Philippide, II, 712 și DAR par a prefera o der. directă din alb.). Ca baltă și daltă der. din sl. ridică o problemă fonetică greu de explicat: s-a încercat rezolvarea acestei dificultăți presupunîndu-se că împrumutul rom. este anterior metatezei lichidelor sl., deci, că termenul sl. trebuia să fie *gardŭ. Perfecta identitate semantică, precum și corespondența exactă cu ceilalți der. din sl. (cf. grădină, grajd, îngrădi, ogradă), nu lasă nici o îndoială în legătură cu v. germ. gards „casă”, dar este puțin probabil. Rosetti, II, 116 și Rosetti, BL, XIV, 115, neagă numai posibilitatea der. din sl. Der. gardagiu, s. m. (pescar care folosește în loc de plasă o împletitură de răchită); gărdui, vb. (a împrejmui cu gard); gărdurăriță, s. f. (pasăre nedeterminată); gărdurărit, s. n. (impozit special plătit de locuitorii din județele Saac (marelui armaș) și Rîmnicul-Sărat (celui de al doilea spătar), pe băuturile vîndute și pe porci; amendă plătită de aceștia pe animalele care intrau în vie). Din rom. provine sb. garda (Miklosich, Etym. Wb., 76; Petrovici, Dacor., X, 93) ca și rut. gard „dig, stăvilar” (Candrea, Elemente, 402). Coresi folosește grădiș, s. n. (împletitură, gard), cu fonetismul din sl.

ÎNTINDE, întind, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

ÎNTINDE, întind, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

OFENSIVĂ, ofensive, s. f. (În opoziție cu defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate care, cu sprijinul tuturor armelor și prin surprindere, are ca scop nimicirea totală sau capturarea inamicului. V. atac, asalt, șarjă. Am găsit armata împărțită între 3 corpuri de armată pe frontieră Ofensiva în țările de jos a fost o grea înfrîngere. CAMIL PETRESCU, T. II 433. ♦ Fig. Acțiune întreprinsă cu scopul de a înfrînge o dificultate, de a lichida o situație nefavorabilă, de a învinge pe dușmani, pentru a înfăptui o nouă stare de lucruri, pentru a cuceri un nou obiectiv etc. Popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma războiidui sînt în primele rînduri ale_ ofensivei pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 331. Încrezător peste măsură în statornicia norocului lui, a pornit o ofensivă. GALAN, B. I 240. Acolo se strămutase bătălia cea mare a petrolului, cu repezi ofensive și cuceriri de poziții. C. PETRESCU, A. 410.

NĂDUȘEALĂ, nădușeli, s. f. 1. Faptul de a năduși (1) nădușire; (concr.) substanță lichidă secretată de glandele sudoripare; sudoare, transpirație. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție. 2. (Pop.) Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, caniculă. – Năduși + suf. -eală.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) acoperit. 6. (În expr.) Apă chioară = a) (ir.) nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea niciun ban. – Din tc. kör.

NĂDUȘEALĂ, nădușeli, s. f. 1. Faptul de a (se) năduși (1); nădușire; (concr.) substanță lichidă secretată de glandele sudoripare; sudoare, transpirație. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție. 2. (Pop.) Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, caniculă. – Năduși + suf. -eală.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. Ești chior sau nătărău De dai în gropi mereu? ALECSANDRI, T. 347. (Substantivat) În țara orbilor, chioru-i împărat, se spune despre o persoană mediocră, care este apreciată în raport cu celelalte persoane și mai puțin dotate din cercul său. 2. Orb. Dă de un heleșteu și, văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una... Dar lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. Te văd eu, că doar nu-s chioară. ALECSANDRI, T. I 36. Să nu te uiți înapoi, că acuma vine mama [zmeoaica]; căci, cum te-i uita înapoi, îți ia ochii și rămîi chior. ȘEZ. I 229. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a da peste cineva (sau a se izbi, a se ciocni de cineva) orbește. Numai iată ce vede Harap-Alb altă minunăție și mai minunată: o schimonositură de om avea în frunte numai un ochi mare cît o sită, și cînd îl deschidea, nu vedea nimica; da chior peste, ce apuca. CREANGĂ, P. 243. Ivan atunci, văzînd că moartea dă chioară peste dînsul, se stropșește la ea zicînd: Pașol, Vidma, na turbinca! CREANGĂ, P. 312. A o lua de-a chioara = a merge orbește, fără a ști încotro; a o lua razna. De acum s-o luăm de-a chioara, și unde ne-a fi scris, acolo vom ieși. CREANGĂ, A. 30. ♦ (Ironic) Care nu vede bine, care are vedere scurtă, miop. 3. Care se uită cruciș; sașiu, încrucișat. Astăzi parcă-s chioară, Unde-i unul, parcă-s doi. CONTEMPORANUL, II 143. Dragă mi-e lelița chioară, Suflă-n foc, se uită-n oală. POP. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slabă. Se întorceau tot pe înnoptate pe aceleași drumuri luminate la depărtări mari de un felinar chior. PAS, Z. I 141. Lumina pe stradă, chiar și pe bulevarde și în localuri, era chioară. PAS, Z.87. ♦ (Despre o fereastră) Mică sau în parte astupată, prin care lumina străbate cu greu. Casa are cinci odăi joase, cu ferestruie chioare. CONTEMPORANUL, V_II 144. 5. (În expr.) Apă chioară = a) (ironic) aliment lichid prea diluat. Sleite de apa chioară a cazonelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243; b) vorbe lipsite de miez. Miron Juga n-asculta discursul prefectului. El disprețuia mijloacele acestea de-a încurca pe săteni cu apă chioară. REBREANU, R. II 86. A nu avea para chioară sau (mai rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară-n pungă. CARAGIALE, O. I 44. O para chioară nu mai avea. Nici să lucreze nu mai putea. MARIAN, S. 251. Fără para chioară sau fără chioară para în pungă (sau, rar, fără de chioară de para) = complet lipsit de bani. Mocanii noștri merse toată ziua întinsă pe drum și seara ajunse la o cîrciumioară biruiți de foame și fără chioară para în pungă. POPESCU, B. III 90. Mai leagă-ți banii, voinice, Și mai pune-i la chimir... Că te-ajunge-o vreme rea, Făr’ de chioară de para. ȘEZ. 142.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat. 6. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din tc. kör.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbește. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sașiu. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mică sau (în parte) astupată. 5. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioară sau (rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Tc. kör.

STROPEALĂ, stropeli, s. f. Faptul de a stropi; lichid cu care se stropește. Între frunzele crestate și coclite de stropeală, butucii din spatele nucului își soreau strugurii brumați și grei, pîrguiți de timpuriu. C. PETRESCU, S. 178. ◊ (Glumeț) De cinzeci de zile n-a plouat. Astăzi parcă s-a mai răcorit și cerul e acoperit... Să sperăm că peste cîteva zile se va milostivi cel de sus cu puțină stropeală. CARAGIALE, O. VII 35. ♦ (Familiar) Băutură. Încă o stropeală bună la plăcinta cu brînză, și onorata comisie de anchetă, dimpreună cu starețul, trecură în camera de alături să ia cafeaua. STĂNOIU, C. I. 90.

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a produce. Nu există domeniu al științei, literaturii și artei noastre unde cunoașterea experienței sovietice să nu determine un puternic avînt, realizări științifice și artistice de seamă, succese în lupta împotriva influențelor putredei ideologii burgheze în cultură, știință și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/2. Forțele și relațiile de producție determină caracterul orînduirilor și succesiunea lor. IST. R.P.R. 8. 2. A fixa (cu precizie), a hotărî, a stabili (o dată, un termen etc.); a preciza, a lămuri. [Șeful justiției] determină și ziua înfățișării pricinei. GHICA, S. 587. ◊ Refl. pas. O lumină nu poate indica o poziție, de vreme ce nu i se poate determina locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. ♦ A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). A determina o plantă. A determina o rocă. A calcula, a deduce (pe baza unor anumite date). A determina un unghi. A determina căldura specifică a unui lichid. A determina poziția unui avion. 3. A face (pe cineva) să ia o hotărîre; a decide, a convinge. Timotin... a reușit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ Refl. Trebuie să se cunoască cineva pînă a nu se determina a-și lega soarta. NEGRUZZI, S. III 59. 4. (Despre un cuvînt sau o propoziție) A preciza sensul unui cuvînt sau al unei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc.

BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală, în dreptul căreia trece soarele între 21 martie și 21 aprilie; unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. II. 1. (Înv.) Mașină de război întrebuințată la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Dispozitiv mecanic sau manual compus dintr-o piesă grea care acționează prin cădere, folosit la baterea pilonilor, bătucitul pămîntului, spargerea bucăților mari de fontă etc. ◊ Lovitură de berbec = izbitură a coloanei de lichid într-o conductă, produsă cînd scurgerea lichidului e oprită brusc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).

sulfură sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 207/14 / V: (înv) sulfur sm / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: fr sulfure] 1 Substanță chimică, sare sau ester al acidului sulfuric, rezultată din combinarea sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. 2 (Îs) ~ neutră (sau normală) Sulfură (1) rezultată prin combinarea unor cantități echivalente de acid și bază. 3 (Îs) ~ acidă Sulfură (1) rezultată prin combinarea mai multor echivalențe de acid un echivalent de bază Si: hidrosulfură, (înv) sulfhidrat. 4 (Îs) ~de amoniu Combinație a sulfului² cu amoniul, care se prezintă sub formă de cristale albe, galben, solubile în apă, higroscopice și care este întrebuințată în industria textilă, ca developant fotografic și ca reactiv în chimia analitică. 5 (Îs) ~ de bariu Sare de bariu a acidului sulfhidric, sub formă de cristale cubice, incolore, greu solubilă în apă și care este întrebuințată ca depilator. 6 (Îs) ~ de carbon (înv, de cărbune) Combinație a sulfului² cu carbonul, sub formă de lichid incolor, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros neplăcut, puțin solubilă în apă și care este folosită la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei, ca insecticid în agricultură, ca solvent etc. Si: bisulfură de carbon. 7 (Îs) ~ de cupru (sau, rar, cuproasă) Combinație a cuprului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale negre, insolubile în apă. 8 (Îs) ~ de fier Combinație a fierului cu sulful², răspândită în natură, sub formă de cristale cafeniu închis, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi și care este folosită ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric Si: bisulfură de fier, pirită. 9 (Îs) ~ (dublă) de fier și de cupru Combinație naturală a fierului și a cuprului cu sulful², răspândită în natură în filoanele hidrotermale, sub formă de cristale de culoare galbenă-verzuie, care constituie cel mai important minereu de cupru Si: calcopirită. 10 (Îs) ~ de plumb Combinație a plumbului su sulful², sub formă de precipitat de culoare neagră, insolubilă în apă Si: galenă (1). 11 (Îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului sulfhidric, sub formă amorfă, incoloră, solubilă în apă și care se întrebuințează ca agent reducător în chimia organică și în industria tăbăcăriei. 12 (Îs) ~ de stibiu Combinație a stibiului su sulful², sub formă de cristale de culoare roșie-portocalie, puțin solubilă în apă și care se folosește la vulcanizarea și colorarea cauciucului, la fabricarea chibriturilor, la colorarea sticlei și a porțelanului în galben. 13 (Îs) ~ de zinc Combinație naturală a zincului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale de culoare gălbuie, brună sau neagră, greu solubilă în apă, care constituie principalul minereu de zinc Si: blendă, sfalerit.

PETRÓL (< fr.; {s} lat. petroleum din petra „piatră” + oleum „ulei”) s. n. Rocă sedimentară caustobiolitică lichidă, uleioasă, bruno-negricioasă, gălbuie sau cu reflexe albăstrui-verzui, uneori incoloră, cu miros specific, înțepător ori aromatic-eteric; este rezultatul transformării în hidrocarburi a materiilor organice (plancton și substanțe humice depuse pe platourile continentale) sub acțiunea bacteriilor anaerobe. P. are densitatea între 0,730 și 1,040 g/cm³, mai frecvent sub 0,900 g/cm³ (p. ușoare) și mai rar peste această valoare (p. grele, bogate în asfalt și smoală). P. este un amestec complex de hidrocarburi (din seria parafinică, naftenică și aromatică) solide și gazoase, dizolvate în hidrocarburi lichide, alături de care se găsesc, în cantități reduse, compuși cu sulf, azot, oxigen. P. se găsește în zăcăminte, adesea împreună cu gaze naturale; reprezintă o sursă principală pentru combustibilul energetic lichid (prin distilare p., se obține benzină, p. lampant, motorină, păcură), pentru fabricarea lubrifianților și în același timp una dintre materiile prime de bază ale petrochimiei. Cei mai mari producători de p. sunt: Arabia Saudită, S.U.A. și Rusia. Sin. țiței. ◊ P. sintetic = amestec de hidrocarburi sintetice cu proprietăți asemănătoare țițeiului, obținut direct din cărbune sau din oxid de carbon prin hidrogenare catalitică. P. lampant v. lampant.

păcură sf [At: HERODOT (1645), 116 / Pl: (rar) ~e / E: ml picula] 1 Țiței brut. 2 Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea atmosferică a țițeiului, care se utilizează drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale și a asfaltului Vz mazut. 3 (Ctc) Foarte negru, negru strălucitor etc. 4 (Fig) Păcat (1) mare. 5 (Fig) Întuneric nepătruns. 6 (Pop) Exploatare de țiței. 7 Lichid vâscos asemănător cu păcura (1), extras din diferiți arbori și utilizat, de obicei, la ungerea roților carului. 8 (Înv) Infern. 9 (Trs) Ceață deasă. 10 (Reg) Nor de praf. 11 (Fig; reg) Cantitate, număr mare Si: mulțime, grămadă Vz negură.

MIC, -Ă adj. (În opoziție cu m a r e) I. (Indică dimensiunea) 1. Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite; de dimensiuni sau de proporții reduse (considerate în mod absolut sau prin comparație). Căzu o piatră den ceriu. Mică era și în vedeare. Însă nime nu o putea rădica (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/9. Adecă corabiia cît fiind și de iote vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiță (a. 1 569-1 575). id. ib. *9/33. Domnul. . . și de ceale păsări mici grijaște-se. CORESI, EV. 220, cf. id. TETR. 30. Grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1 648), 45^T/21. Mici bucățeale să fiu demicat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 109^v/9. Acestu Bertold era într-acest chip: mic la obraz, căpăținos, gogonețu ca o bășică, frunte zgîrcită (a. 1 779). GCR II,118/23. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18/10, cf. CONACHI, P. 261. Ca voi mici lăcrămioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce. ALECSANDRI, P. I, 122. S-ascult de glasul gurii mici. EMINESCU, O. I, 191, cf. 132. Avea. . . niște ochi mici și cenușii, hogaș. DR. II, 120. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Mîndra mea cu ochii mici Mă face să vin pe-aici. ȘEZ. I, 267. Ușa mică. ALR I 657/805, cf. 1372/305, 1826/896, ALR II/I h 269, II/I MN 149, 3 932/791, ALR II 6 446/346. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ZANNE, P. I, 128, cf. 100, 173. Aluatul mic într-o covată toată frămîntătura o dospește. id. ib. III, 439, cf. 492, VI, 513. Acul este mic, dar scumpe haine coase. id. ib. V, 1. (Substantivat) Răsar maică două steli. . . Cea mai mari tot plîngea, Cea mai nică așa dzicea. MAT. FOLK. 1 317. ◊ (Învechit) Lume (sau lumea cea) mică= microcosm. Den patru iar(ă)ș materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1 683). GCR I, 260/14. Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = degetul cel mai scurt și mai subțire. Și tremeate Lazar să-și ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1. Degetul mînii drepte au pus mai întâi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALR II 2 188/537, 575, 723. (E x p r.) A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. A avea (sau a fi ceva) în degetul (cel) mic = a cunoaște (ceva) temeinic, cu de-amănuntul. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. (Neobișnuit) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic = a întrece (pe cineva) ca valoare, cunoștințe etc. Minerva, zeița înțelepciunii, vorbi și ea despre a ei falnică înfățișare, cu niște graiuri ce-ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. (Mai ales în construcții negative) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic = a disprețui (pe cineva). Cf. ZANNE, P. II, 108, 109. (Substantivat, în l o c. a d v.) În mic = pe scară redusă, fără amploare; după un plan restrîns. Aceste cercări făcute în mic nu ar ținea multă cheltuială. I. IONESCU, C. 171/24. ◊ E x p r. (A fi) mic Ia os = (despre oameni, în opoziție cu c i o l ă n o s) (a fi) de constituție delicată. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie, ochii lui spălăciți și visători spuneau singuri cît de greu va putea s-o ducă băiatul acesta în lupta pentru pîine. BASSARABESCU, S. N. 26. A face ochii mici = a) se spune despre un om obosit (care este pe punctul de a adormi). Cf. ZANNE, P. II, 364; b) se spune despre un om care se preface că nu vede. id. ib. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Urzică mică. ALR I 1 945/677. Sturz mic. ALR II 6217/2. Privighetoare mică. ib. Gîndac mic. ib. 6 573/836. Cărăbuș mic. ib. 6 573/414. Tîrfoi d-ăl mic. ALR SN III h 658/2. ♦ (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici (I 1) sau foarte mici; fin. Făină mică. ALR I 1 372/28, cf. 223, 265, 363, 370. ♦ (Despre mers) Cu pași mici (I 1) (și grăbiți). A trecut pe subt poarta de triumf, în trapul mic al cailor, un lung alai de trompete. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. 2. (Despre terenuri, teritorii, așezări omenești etc.; în opoziție cu î n t i n s, v a s t) Care ocupă o suprafață redusă; puțin întins, redus. Pomeniiu-te din pămîntul Iordanului. . . de păduri mici. PSALT. 80. De să va afla unul. . . să fie luat mai mic pămînt și mai prost, acolia să să socotească. PRAV. 2, cf. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/16. Satu-n vale pe-o colină Mic și vesel. COȘBUC, F. 124. Spărtura pînă e mică trebuie cîrpită. ZANNE, P. III, 376. Sătul mic și rotocol, îi dau și curînd ocol, se spune despre bețivi, id. ib. VI, 301. ◊ (Intervine și ideea de importanță redusă) Oraș mic, cu o cetate. GOLESCU, Î. 7. Românii. . . întemeiară deosebite staluri mici. BĂLCESCU, M. V. 7. ◊ (După nume proprii servește la formarea unor toponimice, indicînd, adesea, și vechimea, posterioară toponimicelor compuse cu mare) Mearseră în Asiia Mică. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6^v/32. Numai pe Tîrnava Mică Am o mândră ibovnică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 23. Diviciorii Mici. Hálînga Mică. 3. (Despre încăperi, recipiente etc., în opoziție cu î n c ă p ă t o r, c u p r i n z ă t o r, s p a ț i o s) (Prea) puțin încăpător, puțin spațios, cu volum redus. Că nu se putea ascunde lumina ceaia marea a înțeleptului soarelui derept, întru o casă mică. CORESI, EV. 57. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri. . . mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac. . . să-i ciarte cu bătaie. PRAV. 17. „Puiul”, cea mai mică barcă a vaporului, era legată la scară. BART, E. 184. În butilce mice, vinul cel mai bun (= și cei modești pot realiza lucruri mari). ZANNE, P. IV, 187. ◊ Casa (cea) mică v. c a s ă. 4. (În opoziție cu l u n g) Scurt. Creion mic. (Regional) Pieptene mic = pieptene cu dinții scurți și deși; pieptene des. Cf. ALR II/I 3 394/ 284, 762, 833. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mîncare din carne de vacă tocată, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cîrnăciori; mititel. Mîncă însă totul, toți micii și toată pîinea. PREDA, R. 90. 5. (În opoziție cu î n a l t) Care nu atinge înălțimea normală, mijlocié; scurt, mărunt, scund; necrescut. Zachei. . . se nevoiia și jăluiia să vază pre el cine iaste, și nu-l putea vedea de mulțimea nărodului și derept crescutul său, că era mic. CORESI, EV. 450. Nu pute în grabă încăleca Ștefan Vodă, fiind om mic. NECULCE, L. 10. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndalâ. NEGRUZZI, S. I, 247. Ș-acolo sub fagii mici Sînt morminte de voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314, cf. 76, 175. Mic la stat, Mare la sfat. ZANNE, P. II, 435, cf. ALR I/I h 61, ALRM I/II h 95. Îi mic de trup. ALR II 3185/551, cf. 3 185/876. ◊ (Întărit prin repetiție) O văzu spăimîntată. . . cu buzele tremurînd, cu umerii ghemuiți, cu picioarele goale, așa de micâ-mică și de dezarmată. TEODOREANU, M. II, 19. 6. (Despre ape, gropi, prăpăstii etc. în opoziție cu a d î n c) Care are adîncime (și lățime) redusă. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apa mică. DELAVRANCEA, ap. TDRG.7. (În opoziție cu lat) Îngust. Pălărie neagră cu marginile foarte mici. CHEST. V 165/86. 8. (în opoziție cu gros) Subțire. Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici. EMINESCU, O. I, 79. ◊ (Regional) Untură mică = slănină. Cf. ALR I 749/283. II. (Despre ființe) În vîrstă fragedă, abia născut; (în opoziție cu m a t u r, v î r s t n i c) tînăr, nevîrstnic. Mance, carele apleacă prunci mici. PRAV. 99. Mic să cheamă pănă în 25 de ani și de acolia înainte să cheamă mare. ib. 258. Pruncii lor cei mici. DOSOFTEI, PS. 48/16. Văzui astă noapte un vis unde-mi aduse Apolon Dumnezeu un cocon mic (a. 1799). GCR II, 166/27. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. 59. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. ALEXANDRESCU, ap. HELIADE, O. II, 109. De la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Eram mic cînd mă lua Ștefan cel Mare în desaga de la oblîncul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. Secretarul raionului îl cunoștea de cînd era mic. PREDA, D. 104. Cîtu-i copila de mică, Bate-o ș-o pune la furcă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Se ține după. . . ca dracul după copil mic, se spune despre pisălogi. ZANNE, P. VI, 612, cf. II, 73. ◊ (P. e x t., determină termeni ca „vîrstă”, „copilărie” sau echivalente ale acestora) El în vrîstă mică și-a pierdut părinții. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Întîmplîndu-se să. . . fie fiul. . . în mică copilărie. PRAVILA (1814), 142/11. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste,. DRĂGHICI, R. 73/23. Din copilâria-ți mică Crești ca scumpă floricică. VĂCĂRESCUL, P. 550/1. Mă cunoaște din mica mea pruncie. ALEXANDRESCU, O. i,I 157. Din mica copilărie a lui. ALR II 3177/605. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) tînăr; s p e c. care este cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. m e z i n (1). Mic era întru frații miei și mai tîrăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Adună tot cel fecior mic și se duse întru o parte. CORESI, EV. 20, cf. 23, 25. Căzu soartea spre fiiul ei cel mai mic (a. 1600-1625). GCR I, 66/40. Au rădicat pă feciorul cel mai mic. . . domn în locul tătîni-său. IST. Ț. R. 50. Fiul craiului, cel mai mic. . ., iese afară în grădină. CREANGĂ, P. 189. Se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. Fratele cel mai mic. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Substantivat) Orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Cele două mari Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară Către cas' plecară Pe mica o lăsa. MARIAN, INS. 342. Te plîng surorili Pe toati cărărili Și te plîngi cea mai ńică. MAT. FOLK. 1 318, cf. ALRM I/II h 225, ALRM II/I h 187. ♦ (Substantivat) Copil; tînăr. Giudețul iaste datoriu să micșureadze certaria celui mic, cînd va greși. PRAV. 261. Emisiune pentru cei mici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954, cf. ALRM I/II h 259. ◊ E x p r. De mic = de copil, din fragedă vîrstă; de micuț. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55^r/13, cf. noiembrie 113^v/35, MINEIUL (1 776), 45^r2/6. Că de mic am pribejit, Tot în streini am trăit (a. 1 820). GCR II, 233/23. Stările avute și-au crescut copiii prin profesorii străini. . . trimițîndu-i apoi de mici în străinătate. HELIADE, O. II, 43, cf. 76. Robinson, precum știți, de mic au luat re creștere. DRĂGHICI, R. 72/28, cf. 30/11. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I, 16. Crescînd în mînăstire de mici, nu vor să mai trăiască în lume. BOLINTINEANU, O. 320. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I, 175. O ocrotea fiindcă o crescuse de mică. BRĂESCU, A. 23. De mic îi tot dedea Ajutor bun de putere Și cuvînt de mîngîiere. ALECSANDRI, P. P. 196. Pentru ca omul să aibă un suflet bun, trebuie deprins de mic a lucra fapte bune. ȘEZ. III, 237. Copilul ca copaciul, cînd de mic se strîmbă, anevoie se mai îndrepteazâ. ZANNE, P. II, 73. ♦ (Familiar, la vocativ) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat. Ei, dar știi că ești îndrăzneț de tot, micule? REBREANU, I. 105. Nu! hotârît, nu dansez! decise Ioanide cu o seriozitate comică. – Micule, nu rîde de mine! CĂLINESCU, S. 791, cf. 605. ♦ (Substantivat, în corelație cu mare, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea. Mărrturisescu micilor și marilor. . . de cealea ce prorocii dziseră. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul" mici cu mari. PSALT. 244. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. CORESI, L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA , 361/22. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a. 1 642). GCR I, 94/22. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATiE, PRAV. 10/3. Stau mărturisind aceastea a mic și amare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să strînsease ca albinele, cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoriu. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8 .Au poftit pe toată boierimea. . . de la mic pîn' la mare. NECULCE, L. 69. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . ., ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I, 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Să iasă. . . Frică înfricoșată, Spaimă înspăimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic – mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare, în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93, IV, 92. III. (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin; scurt. Într-acea mică dată, în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa. DOSOFTEI, V. S. decembrie 237^v/12. S-au dus. . . nu departe de cetate ca la un ceas mic. DIONISIE, C. 185. Nevoia însă atîta l-au silit. . . să facă. . . o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/10. Pacea se așăzâ în țară pentru o mică vreme. ARHIVA, R. I, 117/11. Iară noi? noi, epigonii?. . . Simțiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I, 35. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă Una mică-mi pare multă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11, cf. 130, 213. Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Cini ari ibovnică Mult îi pari noaptea mică. MAT. FOLK. 1379. IV. (Arată cantitatea) 1. (În opoziție cu m u l t, a b u n d e n t) Puțin, redus, limitat. 2. (Despre numere, despre valori care pot fi exprimate numeric) Redus (ca număr, ca proporții); puțin numeros. Să fie dzilele lui mici. PSALT. 235. Toate aceastea nu cu mici sau cu puține cheltuiale. . . s-au tipărit și s-au făcut (a. 1691). GCR I, 290/23. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că, cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Eroul nostru vedea o națiune mare zbuciumîndu-se sub apăsarea unei clase mice. HASDEU, I. V. 35. Acest popor mic. . . de-a lungul străvechii sale istorii a arătat lumii întregi că nu-și pleacă capul în fața nici unui asupritor. CONTEMP. 1953, nr. 373, 6/2. Calorie mică = cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C. Cf. MACAROVICI, CHIM. CANT. 132. ♦ (Despre prețuri, în opoziție cu r i d i c a t) Scăzut. Y. (În opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, i n t e n s, indică intensitatea) Puțin intens; slab, scăzut, redus. a) (Despre lumină, stări termice, curenți de aer etc.) Și făcu Dumnezeu doao lumini. . . și lumina mai mică să slujească nopției. PALIA (1 581), 15/7. Cea mai mică suflare ne doboară. MARCOVICI, C. 16/24. b) (Despre glas, voce, sunete, zgomote etc.) Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40/5, cf. 64/1. Începu cu vorbă mică Pentru băiatul să zică. . . Proverburile aceste. PANN, P. V. III, 47²/11. Din frunzișurile grele. . . Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39, cf. 5. Glasul Olguței era mic, dar pur. TEODOREANU, M. II, 142. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CSMIL PETRESCU, O. III, 83. Se auzeau zarurile cu zgomot mic. DEMETRIUS, A. 196. c)(Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Viteză mică. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Cutremur mic. e) (Despre sentimente, senzații etc.) Durere mică. Bucurie mică. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. (În opoziție cu î n s e m n a t, i m p o r t a n t, p r i n c i p a l) Fără (prea) mare valoare, lipsit de importanță; neimportant, nesemnificativ. De amu aceale multe și nevindecate boale plecară-se ție, domn a toate cu cît mai vîrtos aceștii neșchită și mai mică? CORESI, EV. 227, cf. 239. Folosul acestor mici învățături adevărat puține sînt, iară așa iale sînt bune (a. 1642). GCR I, 94/8. După tocmala. . . mării sale domnului datu-s-au învățătură, și mie unui mai mic și nice de o treabă a măriii sale rob. EUSTRATiE, ap. GCR I, 119/21. Carele va găsi pre marginea unii ape. . . fiece lucru ver mare, ver mic.. . acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Cealealálte lucruri mici aduc folosințele. BIBLIA (1688), [prefață] 7/53. Cei doi bani mici ai văduvii (a. 1700). GCR I, 337/12. Să întoarce înapoi fără a zice cel mai mic cuvînt. BELDIMAN, N. P. I, 94/9. Toți preanumărații. . . nu se socotesc decît o mică soțietate făcătoare de bine. HELIADE, O. II, 12. Mijlocul lanțului celui nemărginit al ființelor care. . . se pogoară pînă la cea mai mică și proastă viețuitoare. MARCOVICI, C. 11/12. Să nu întîmpine acum atîte greutăți, pănă și cele mai mici. DRĂGHICI, R. 101/27, cf. 115/24. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, M. 4, cf. 5. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții. ALECSANDRI, T. I, 156. Vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Mi-a vorbit aseară De lucruri mici și fără importanță. MINULESCU, V. 143. Riscurile sint mici, în schimb perspectivele deschise sînt reale. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Dintr-o meserie cît de mică Dacă nu curge, tot pică (= omul care știe o meserie nu moare de foame). ZANNE, P. V, 408, cf. 475, III, 543, IV, 604. ◊ (Popular) Prînzul (cel) mic = prima masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; timpul zilei cînd se ia această masă. Pe la prînzul cel mic cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DAMÉ, T.₂ 50, H II 262, V 394, VIII 22, 260, X 32, XII 173, XIII 116, XIV 307, 416, XV 100, xvi 117, 160, 238, 296, CHEST. VIII 2/9. (Regional) Masă mică = una dintre mesele de la nuntă la care se mănîncă, de obicei, numai pîine, sare și rachiu. MARIAN, NU. 368. (Regional) Cartea mică = abecedar. Cf. ALR II 3 744/29. ◊ E x p r. A se face sau a deveni (mai) mic = a deveni umil, timid. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. A se lăsa mai mic = a) (învechit) a deveni mai modest, mai nepretențios. Să cade într-acel ceas ce au suduit să-și tocmească lucrul și să să lase mai mic, căindu-să ce au făcut. PRAV. MOLD. 125^r/5; b) a ceda. Cînd să va lăsa bărbatul mai mic și să va prinde cu chizeșie, cum nu-ș va face muierii nice o răutate și încă-i va face și zapis, atunce giudețul să i-o dea pre mînă. PRAV. 155. ◊ (Substantivat) Iară sîmbătă din al optul ceas să se oprească de toate lucrurile, de marile și de micile (a. 1 640). GCR I, 89/31. ♦ De gravitate redusă. Să cunoaște care-i sudalmă mare și mică. PRAV. 229. 2. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu nobil, generos) Lipsit de noblețe, de generozitate; meschin. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91/10, cf. 73/18, 156/11. Ura, interesul, pisma, toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I, IV/3. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164, cf. 5. La niște astfel de oameni le zicem mișei ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Oh! cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. ZANNE, P. II, 441. 3. (Despre mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse; îngust, redus, prost. Suflet slab și minte mică. . . acest principe tîrîtor muri peste puțin timp în exil. HASDEU, V. 208. E mare și stogos Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 4. Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. Întru această troiță nece urul nu iaste ... nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337, cf. 336. Și singuri văm sta înainte de ne văm judeca cu frică și cu cutremur. . . ori mare, ori mic, ori boiarin, ori slugă. CORESI, EV. 37, cf. 39, 41, VARLAAM, ap. GCR I, 104/13. Ștefan Vodă au strins boiarii și mari și mici. URECHE, ap. GCR I, 70/24. Vreun om di cești mai mici și proști. PRAV. MOLD. 159^r/7. Iară de vreame ce acesta, ce va grăi acest cuvînt, iaste mai mic decît acela ce aude acesta cuvînt, atunce să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 227, cf. 271. Dară cine ar zminti pre unul de acești mici. . . să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 127/14. Socotiți să nu obidiți pre vreunul dentru acești mici (a. 1 693). GCR I, 309/20. Trecut-au sol mic de la Ieși. NECULCE, L. 143. Om mic fiind și smerit. ANTIM, P. 4. Credința tuturor boierilor noștri a mari și a mici (a. 1 805). URICARIUL, XXV, 4. Braslele se alcătuiau de oarecare slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, M. V. 10. Cine-i mic, vrea a fi mare. Căci domnia-i dulce pom, Care farmecă pe om ! ALECSANDRI, P. II, 107. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Modul de dezvoltare al industriilor mijlocii și mici. PETICĂ, O. 469. Și s-au stins și Hrîncu și Huru și Dajbog, cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Cîteva zeci de mici negustori au fugit. CAMIL PETRESCU, O. III, 202. Cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici. MARIAN, Î. 96. ◊ (Substantivat) Voru înviia morții. . . și micii și marii și derepții și păcătoșii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/29. Să nu se preaînalțe spre ceia mai micii și mai slabii. CORESI, EV. 93, cf. 41, 180. Și întru cei mai mici agiunge lumina. . . de lumineadză (a. 1 645). GCR I, 114/29. Cînd să va prileji cela ce fuge să fie om de gios și cela ce-l goneaște să fie boiarin, atunce poate să ucigâ boiarenul pre cel mai mic, ce fuge. PRAV. 124. Să va spînzura și boiarinul ca și cel mai prost: iară furcile boiarinului să fac mai înalte decît a celui mai mic. ib. 289, cf. 288. Cel mai mic s-au Bl[ago]s[lo]vit de la cel mai mare. N. TEST. (1 648), 295^v/6. Nu fățări nice a mic, nice a mare, nice a văduvă (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/23, cf. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Cu numele că-s de neam bun, Cum vor, pe cei mici supun. MUMULEANU, ap. GGR II, 249/6. Și cel mic și cel mai mare înaintea lui ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Fii bun, mare vornic și îngăduie mai micului d-tale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284. Se bat cei mari și rabdă cei mici. ZANNE, P. IV, 424. Mic burghez v. b u r g h e z. Mica burghezie v. b u r g h e z i e. Mica producție de mărfuri v. p r o d u c ț i e. ♦ (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Subaltern (considerat în raport cu superiorul lui ierarhic). Ascultă pe mai marele tău, stăpînește pe mai micul tău. ROMÂNUL GLUMEȚ, 29. Mai mare peste cei mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei care se mîndresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Ca determinant pe lîngă substantive nume de rudenie, indică gradul de rudenie în sintagmele) Unchi mic (sau lele mică) = vărul (sau vara) tatălui (sau a mamei), în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru mic (sau soacră mică) = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) miresei. Nun mic (sau nună mică) - fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvîrșirea unei cununii. Cf. MARIAN, NU. 208. – Pl.: mici, (rar, f. și) mice. – Probabil lat. *miccus, cf. DHLR I, 201, CADE. Cf. lat. m i c a, cf. PHiLiPPIDE, P. 46.

TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: turbure adj.] – Lat. *turbulus ( = turbidus).

FUZIUNE ~i f. 1) (despre organizații, instituții, societăți etc.) Unire într-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichidă sub acțiunea căldurii. ◊ Punct de ~ temperatură de topire a unui corp solid. ~ nucleară reacție nucleară, prin care două nuclee atomice ușoare se unesc, formând unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis

TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: turbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus).

lipi [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / V: (înv) lepi / Pzi: ~pesc / E: slv лѣпити] 1 vt (C. i. obiecte sau părți ale lor) A asambla cu ajutorul unei substanțe adezive Si: a atașa, a fixa, a prinde. 2 vt (C. i. obiecte sau părți ale lor) A uni printr-un procedeu tehnic Si: a suda. 3 vr A se fixa de ceva Si: a se agăța, a se prinde. 4 vr (D. două sau mai multe obiecte) A se prinde unul de altul. 5 vr (Îe) A se ~ ca scaiul (de cineva) A însoți permanent, stânjenind pe cineva. 6 vr (D. ochi sau pleoape) A se deschide greu sau incomplet din cauza unor secreții patologice. 7 vr (D. ochi sau pleoape) A se închide din cauza somnului sau a oboselii. 8 vr (Mai ales d. materii lichide) A se prinde prin atingere de ceva. 9 vr (înv) A rămâne imobil Si: a se înțepeni. 10-11 vtr A (se) reuni. 12 vt(a) (C. i. pereți, construcții etc.) A acoperi cu un strat de muruială pentru a astupa găurile și a netezi Si: a măltări, a mânji, a murlui, a murui, a tencui¹. 13-14 vti (Pop) A bate (pe cineva). 15-16 vti (Spc) A pălmui (pe cineva). 17 vt (Pfm; îlv) A ~ o minciună A minți. 18 vr (Îvp; d. boli) A fi contagioasă. 19 vr (D. boli) A fi contractată de cineva Si: a afecta. 20 vr (D. somn) A cuprinde pe cineva. 21 vr (Pop; d. alimente) A-i prii cuiva. 22 vr (Pop; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 23 vr (Fig; d. ochi sau privire) A se îndrepta fixându-se asupra unui lucru. 24 vt (C. i. două sau mai multe lucruri) A pune în contact imediat, astfel încât să se atingă. 25 vr A se apropia de cineva sau de ceva Si: a se atinge. 26 vt(a) (Înv) A adăuga (1). 27 vt(a) (Înv) A completa. 28 vr A stabili o relație cu cineva Si: a se apropia, a se atașa, a se împrieteni. 29 vr (Pop; îe) A nu se putea ~ de cineva A nu se putea înțelege cu cineva. 30 vr (Îae) A nu se putea baza pe sprijinul cuiva. 31 vr (Îe) A se ~ de inima (sau de sufletul) cuiva A(-i) fi drag cuiva. 32 vr (Îvp) A se uni cu cineva pentru atingerea unui scop comun Si: a se asocia. 33 vr (D. ființe) A se pripăși. 34 vr (Îvr) A-și stabili reședința Si: a se așeza. 35 vr A adera la ideile, preceptele, faptele cuiva. 36 vr (D. oameni) A se lega sufletește de ceva sau de cineva Si: a se atașa. 37 vr (Pop; îe) A-și ~ (sau a i se ~) inima (de sau către ceva) A fi atras de ceva sau de cineva. 38 vt A atrage (4). 39 vt (Înv) A domina (1). 40 vr (Îvr) A admite (3). 41 vt A pune ceva pe seama cuiva sau a ceva Si: a atribui. 42 vr A fi valorificat de către cineva. 43 vr A deveni propriu cuiva. 44 vr (Pfm; îe) A nu se ~ învățătura (de cineva) A nu asimila cu ușurință cunoștințe noi. 45 vr (Pfm; îae) A nu fi atras de învățătură.

A STROPI ~esc 1. tranz. 1) A uda moderat (dispersat și uniform). ~ florile. Ploaia ~it pământul. ◊ ~ (ceva) cu sudoare a munci din greu; a se trudi. 2) (o haină, ghetele sau un alt obiect) A murdări cu stropi (de noroi, de cerneală, de grăsime etc.). 2. intranz. A dispersa apă sau alt lichid uniform și în cantități mici. ~ pe jos. /Orig. nec.

stoarce [At: MINEIUL (1776), 158^v1/3 / Pzi: storc; Pfs: (înv) storșuiu / E: ml extorquere] 1-2 vtr (Complementul sau subiectul indică fructe, legume etc.) A (se) supune unei presiuni, a (se) strivi etc. cu mâinile, cu o mașină etc. pentru a (se) extrage (o parte din) sucul conținut Si: a pasa (2), a tescui (1), a zdrobi. 3 vt (Îvr; îe) A ~ (cuiva) ceapa (sau lămâia) în nas A înfrunta (pe cineva). 4 vt (C. i. obiecte, lucruri etc. îmbibate cu apă sau cu alt lichid) A răsuci, a strânge etc. manual, cu o mașină etc. pentru a face să iasă (o parte din) apa sau lichidul pe care îl conțin. 5-6 vt (Îe) A-și ~ viața sau a ~ (pe cineva) de puteri (ori de vlagă) A munci sau a face pe cineva să muncească din greu. 7-8 vt (Îae) A depune sau a face pe cineva să depună eforturi deosebite. 9 vr (Fam; îe) A-și ~ creierii (sau creierul, mintea) A se gândi intens pentru a găsi o soluție (pentru a ieși dintr-o dificultate, pentru a rezolva ceva dificil etc.) 10 vt (C. i. apa sau un lichid aflat în obiecte îmbibate) A face să se scurgă prin răsucire, strângere etc. manual sau cu o mașină etc. 11 vt (Olt; Mun; cu complementul „nasul”) A sufla (pentru a elimina mucozitățile). 12 vr (Pop; d. apa de ploaie) A se scurge (1). 13 vt (Rar; c. i. recipiente sau spații închise ori circumscrise care conțin lichide) A goli Si: (înv) a stoci (1). 14 vr (C. i. lichide care se află în circuite închise ori în vase) A lăsa să se scurgă sau a face să se scurgă până la ultima picătură. 15 vr (Ban; Trs) A se scurge (1). 16 vr (Ban; Olt; d. vite) A lepăda. 17 vt (C. i. inflamații, bube etc.) A supune unei apăsări pentru a elimina lichidul, substanța, materia purulentă etc. pe care le conține. 18 vt (C. i. lichidul, substanța, materia purulentă etc. dintr-o inflamație, dintr-o bubă etc.) A face să iasă și să curgă. 19 vr (Îrg) A strecura (1). 20 vt (C. i. substanțe vâscoase, lichide etc.) A separa de fructul, leguma sau de locul în care se află, de corpul din care face parte etc. Si: a extrage (8). 21 vt (Pex) A scoate (1). 22 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (un râu de, câteva) lacrimi (sau, rar, o lacrimă, plâns) A face (pe cineva) să plângă. 23 vt (Îe) A ~ untul (sau măduva) din cineva A scoate untul (sau măduva) din cineva Vz unt. 24 vt (Pal; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), (îrg) a scurge, (înv) a stoci (7) Vz sărăci (2, 3), exploata. 25-26 vtr (Complementul sau subiectul indică mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A (se) consuma (aproape) tot Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), a scurge, (înv) a stoci (8) Vz sărăci, exploata. 27 vt (C. i. bani, profituri, avantaje, informații etc.) A obține cât mai mult de la cineva fără liberul consimțământ al acestuia și prin orice mijloc (de obicei prin viclenie, prin înșelăciune sau prin forță, prin amenințări etc.) Si: a extorca. 28 vt (De obicei fig sau în contexte figurate; c. i. bani, bunuri, produse etc. sau, pex, afirmații, declarații etc.) A dobândi cu mari eforturi Si: a smulge (27). 29 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor; adesea udp „de”) A face să ajungă la capăt, la limită Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca² (1), a secătui (1), a suge, a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (4) Vz sfârși. 30 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca², a secătui, a suge (24), a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (5) Vz sfârși.

benzină s.f. Amestec lichid de hidrocarburi, obținut prin distilarea primară a țițeiului, prin cracare sau sinteză, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, care este folosit drept combustibil în motoarele cu ardere internă. ◊ Benzină grea v. greu. Stație de benzină v. stație. ◊ Expr .A pune benzină pe foc v. foc. • pl. -e. /<fr. benzine.

BOLBOROSI, BORBOROSI (-osesc) vb. tr. și intr. 1 A produce un sgomot ca apa cînd clocotește într’un vîrtej sau ca ori-ce alt lichid care țîșnește printr’o deschizătură mică; a gîlgîi (vorb. de sînge): șuetele izvoarelor s’aud bolborosind ca niște glasuri pe sub pămînt (VLAH.): Aud Prutul borborosind Și apele greu huind (VOR.) ¶ 2 A face bulbuci, bășici (vorb. de ploaie) ¶ 3 pr. anal. A vorbi iute și încurcat, a rosti vorbe fără înțeles sau într’un chip nedeslușit, a mormăi: ți se încleie limba în gură și începi a bolborosi turcește (CRG.) ¶ 3 Se zice despre cîntatul sau strigătul particular al curcanilor [bolboros].

ÎNCROPI, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la apă, rar la alte lichide) A face să devină călduț, a încălzi puțin. Chemă armăsarul ei, ca să încropească laptele. ISPIRESCU, L. 31. Puțină apă încropea. ȘEZ. III 64. ♦ (Cu privire la aer, atmosferă) A face să devină greu, încărcat, înăbușitor. Aburii groși... să risipesc și încropesc... aerul trezit al salonului. DELAVRANCEA, S. 140. 2. A înjgheba, a face rost de... Ceilalți mobilizați ai șefului își încropiseră culcușuri. GALAN, Z. R. 105. Mama s-a împrumutat la neamuri și a încropit banii. PAS, Z. I 243. Albu-Împărat, luat fără veste, abia încropi jumătate de oaste. VISSARION, B. 48. Copilașii să-mi hrănesc, Traiul să mi-l încropesc. TEODORESCU, P. P. 351.

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (după spânzura, vântura etc.).

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare).

SUDOARE ~ori f. 1) Lichid secretat de glandele sudoripare și eliminat din organism prin porii pielii; transpirație. Broboane de ~. ◊ A-i trece cuiva ~ori (reci) prin spate (sau a-l trece pe cineva (toate) ~orile) a fi cuprins de o emoție puternică. 2) fig. Muncă grea și istovitoare; trudă; osteneală. ◊ Cu (sau în) ~oarea frunții depunând eforturi extrem de mari. /<lat. sudor, ~oris

VĂRSA, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. (Cu privire la un lichid sau la o materie continuă) A face să curgă (prin răsturnarea recipientului în care se află). Cere plosca cu apă de la stăpînu-său. Fiul craiului i-o dă și spinul, cum o pune la gură, pe loc... varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204. Merge-n vale de-și umple gura plină Cu apă din izvoare... Și-ncet la rădăcina copacului o varsă. ALECSANDRI, P. III 306. Fata luă cenușă în sîn și, mergînd în urma carului, tot vărsa cenușa pe jos. ȘEZ. I 65. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Trenuri obosite și lungi varsă în gară sumedenie de soldați. SAHIA, N. 47. Din umbrele văii... Ies roibii cu umblet ca vîntul. Răsar de tutindeni de pare Că-i varsă pămîntul. COȘBUC, P. II 30. ◊ Expr. A vărsa lacrimi (mai rar o lacrimă) = a plînge (amar). Jupîneasa Dochia vărsa lacrimi în ascuns. SADOVEANU, O. I 272. Ochii ei... încetase de a mai vărsa lacrimi. EMINESCU, N. 28. Noaptea aduce mii de stele. Omul trist, privind la ele, Varsă-o lacrimă de dor. ALECSANDRI, O. 137. A vărsa sînge = a ucide, a omorî. Cît singe-n mii de lupte vărsă sabia mea. MACEDONSKI, O. I 251. Împăratul Roș... nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. Decît să vărsați sînge, voinicilor, Mai bine să vărsați vin și să vă veseliți. ALECSANDRI, T. II 38. A-și vărsa sîngele (pentru cineva sau ceva) = a se jertfi, a se sacrifica. (Cu parafrazarea expresiei) Luptă, în care romînii vărsară șiroaie de sînge și se jertfiră ca niște martiri pentru apărarea civilizației în contra barbariei. BĂLCESCU, O. II 13. (Popular) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); a ucide. Fiara... dintr-o săritură fu lîngă calul... căruia îi și vărsă mațele. ISPIRESCU, L. 140. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu. Pentru această treabă are să verse multe nădușeli. ISPIRESCU, U. 55. Să bate zi și noapte Și varsă sudori de moarte. ALECSANDRI, P. P. 377; b) a fi în agonie, a trage să moară. Cînd era la cîntători, Vălenaș vărsa sudori. ȘEZ. II 79. ♦ (În basme) A arunca pe gură foc, smoală, jăratic. Scorpia este necăjită rău, varsă foc și smoală. ISPIRESCU, L. 5. Un bălaur grozav de mare care vărsa jăratec pe gară. CREANGĂ, P. 121. Șerpi mari ce varsă foc din gură. ȘEZ. I 244. ◊ Expr. (Despre cai) A vărsa foc = a fi foarte iute și puternic. Niște telegari ce vărsau foc. CONTEMPORANUL, V_I 100. ◊ Fig. A arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). Escadrile de bombardament vărsau bombe. CAMILAR, N. I 386. Și în tătarii ce vor îndrăzni să se apropie de ușă vărsați de sub streșină și prin ferestre un foc necurmat. GALACTION, O. I 52. 2. Refl. (Despre nori) A lăsa să curgă ploaia; (despre ploaie) a curge în șiroaie. Nourul se varsă pe pămînt ca un rîu întărîtat și ca o mare fără margine. RUSSO, O. 32. Ploaie mare s-a vărsat. TEODORESCU, P. P. 625. ◊ Intranz. (În expr.) Plouă de varsă = plouă torențial. Lasă-mă, mîndruță-n pace, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 3. Tranz. A împrăștia, a risipi. În casă cînd ei intra, Să te faci a mătura, Bani prin casă că-i vărsa, Bani prin colțuri că-i lăsa. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ Refl. Răsturnîndu-se jos, s-au vărsat o grămadă de bani înaintea lui Pepelea. SBIERA, P. 4. 4. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni apele cu altă apă (mărind volumul acesteia). Pîrîul Doamnei se vărsa chiar lîngă casa lor în Gîrla Popii. REBREANU, I. 46. ◊ (Prin analogie) De pe atîtea strade și căi, ca de pe atîtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă, ca într-o mare zgomotoasă... valuri peste valuri de omenire. CARAGIALE, O. II 168. ♦ A ieși din albie, a se revărsa peste maluri. Apa din munți s-a umflat, Pe vîlcele s-a vărsat. La CADE. Fig. Ca mustul tînăr soarele se, varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Zorile roșii se varsă pe cer, frumoasele visuri fantastice pier. COȘBUC, P. I 143. (Tranz.) În clipa aceea, un lup sur, cu ochii încruntați, care venea din tufiș, se abătu din cale și căută să-și verse fuga pe margini. SADOVEANU, O. I 65. 5. Tranz. (Folosit și absolut) A vomita. Nu mîncase de două zile și totuși îi venea să verse. C. PETRESCU, C. V. 129. Am o cățea albă, Toată ziua aleargă Și tot urdă varsă (Coasa). GOROVEI, C. 112. ◊ Expr. A-și vărsa și mațele, se spune cînd cineva varsă foarte tare. A vărsa venin = a vărsa un lichid negru, fig. a se exprima despre cineva cu dușmănie, a vorbi cu ură. A-și vărsa veninul (sau focul) = a-și descărca sufletul, a-și destăinui ura sau amărăciunea, durerea. Pe prispa casei, nevasta lui Gavril Cojocarii, cu glas greu... își vărsa focul care o ardea la inimă. SADOVEANU, O. VII 354. Credea, bietul, că în mine a găsit un om, în inima căruia să-și poată vărsa focul și supărările. VLAHUȚĂ, O. A. 227. (Rar) A-și vărsa sufletul = a-și exprima sentimentele de dor, de duioșie. Începu să-și verse sufletul în o doină ce se pierdea în liniștea serii. SLAVICI, N. I 86. 6. Tranz. (Despre surse de lumină, de căldură etc.) A revărsa, a răspîndi (lumină, căldură). Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri. SADOVEANU, O. I 17. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. Zamfira... se uita La cornul lunii ce se ivise Vărsînd pe frunte-i lumina sa. ALECSANDRI, P. I 19. ◊ (Prin analogie) Cînd [fata] ia brîul și se-ncinge Fața ei îi varsă sînge. HODOȘ, P. P. 48. 7. Tranz. (Învechit) A turna (un clopot, o statuie, un stîlp etc.). Acest turn îi vărsat în bronz. KOGĂLNICEANU, S. 82. Am vărsat și clopotul cel mare. La TDRG. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. L-a vărsat la artilerie. 2. A preda cuiva o sumă de bani sau obiecte de valoare (uneori pentru a achita o datorie). Vărsă în mîna starițului un pumn de bani de aur. NEGRUZZI, la CADE. Toată prada... fu vărsată în visteria țării. BĂLCESCU, O. II 260.

tragere sf [At: CANTEMIR, IST. 69 / Pl: ~ri / E: trage] 1 Mișcare a cuiva sau a ceva, apucându-1 și îndreptându-l cu forță spre sine sau spre un punct voit Si: tras² (1), (pop) trăsătură (1), (reg) trăsoare (1), (înv) trăsură (1). 2 (Pfm; îs) ~pe sfoară Păcăleală. 3 (Pop; fig) Îndemn. 4 (Pop; fig) Atracție (7). 5 (Pfm; îs) ~ de inimă (sau, rar, a inimii) Îndemn lăuntric spre ceva sau spre cineva. 6 (Pfm; îas) Zel. 7 (Pfm; îas) Dragoste (1). 8 (Pfm; îlav) Cu ~ de inimă Cu zel. 9 (Pfm; îal) Cu dragoste. 10-11 Punere (sau scoatere) a unui obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte Si: tras² (2-3). 12 Târâre (după sine) Si: tras² (4). 13 (Înv; îs) ~ la (sau în) judecată Aducere în fața unui organ judecătoresc. 14 Împingere a unui vehicul Si: tras² (5). 15 (Înv) Retragere. 16 (Înv; ccr) Loc de retragere, de refugiu. 17 (Înv) Trecere (de la ceva la altceva). 18 Smulgere cu greu a ceva Si: tras² (6). 19 (Spc) Extragere a numerelor câștigătoare la loterie. 20 (Îs) ~ la sorți Hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig. 21 (Îas) Participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 22 (Mat; înv) Scădere. 23 Scoatere a unui lichid dintr-un recipient Si: tras² (7). 24 (Înv) Luare (cu forța). 25 (Înv) Reținere din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 26 Inspirare. 27 (Înv; îs) ~ de moarte Agonie (1). 28 Tiraj (la o instalație de ardere). 29 Marcare a unei linii, a unei crestături Si: tras² (8). 30 (Înv; îls) ~ cu cumpăna Cântărire (1). 31 (Înv; îs) ~ pe roată Tortură practicată în evul mediu, constând în legarea condamnatului pe o roată, după ce i s-au zdrobit brațele, picioarele și șoldurile. 32 (Ccr) Foile trase³ (15) la tipar pentru corectură. 33 (Teh) Operație de prelucrare în procesul tehnologic de fabricare, la cald sau la rece, a sârmelor, a barelor lungi și a țevilor, constând în trecerea materialelor metalice printr-o filieră sub acțiunea unei forțe de întindere Si: etirare. 34 Descărcare a unei arme spre țintă Si: tras² (9). 35 (Șîs ~ la țintă) Exercițiu (sportiv sau militar) de atingere a țintei cu un proiectil. 36 (Îs) Câmp de ~ Porțiune de teren special amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu trageri (34). 37 (Îas) Teren pe care se poate exercita o tragere (34) cu eficiență. 38 (Îs) ~ de demonstrație Tragere (34) demonstrativă. 39 (Îs) Unghi de ~ Unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii.

TULBURE ~i adj. (în opoziție cu limpede) 1) (despre lichide) Care este lipsit de transparență; amestecat cu impurități. 2) (despre cer, vreme) Care este întunecat din cauza îngrămădirii norilor; posomorât; mohorât. 3) (despre ochi, privire) Care este lipsit de luciditate; împăienjenit; cețos; neguros. 4) fig. (despre vorbire, gânduri etc.) Care nu se deslușește; greu de înțeles. 5) fig. (despre situații sociale, politice) Care se caracterizează prin frământări sociale, criză. /<lat. turbulus

zer (zeruri), s. n. – Lichid care se separă din laptele după coagulare. – Var. zăr, Mold., Banat dzăr. Mr. dzăr. Origine necunoscută. S-a crezut într-un lat. sĕrum, identic semantic și fonetic asemănător (Diez, Gramm., I, 221); dar rezultatul din rom. nu ar fi posibil, pornind de la acest etimon (Densusianu, Rom., XXIII, 84; Tiktin). Celelalte soluții sînt simple tatonări în jurul cuvîntului lat., pentru a face posibil rezultatul în rom.: de la sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea, Dacor., III, 578); de la un trac. *zerum (Pascu, I, 190); autohton (Pușcariu, Lr., 176). Cel mai bine ar fi să admitem că etimonul lat. este seducător și destul de probabil, dar că ignorăm mecanismul lui de transmitere. Ni se pare greu de crezut că zară, s. f. (zer, lapte smîntînit) este cuvînt diferit, deși dicționarele și studiile speciale dau a înțelege aceasta. Formal alternanța m., f. este normală cf. țep-țeapă, cioc-cioacă; și semantic există aproape identitate între cele două cuvinte; zer este lichidul care rezultă la facerea brînzei, iar zară cel care rămîne după extragerea untului. Zară este explicat prin alb. dhaljë „acru” (Densusianu, Rom., XXXIII, 84; Weigand, Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24), dar această der. este extrem de dubioasă (Philippide, II, 742). Din rom. provin mag. zara (Edelspacher 24), săs. zer, rut. dzer (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 10), săs. zîre, și probabil ngr. τσίρρος.

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

APOS, -OASĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă; apătos. Struguri apoși. 2. (Rar, despre rîuri sau nori) Bogat în apă. Pe cer se alungau nori grei, apoși, plumburii. V. ROM. februarie 1952, 106. Iată că sosește la un rîu mare și apos foarte, căci plouase mai năinte. SBIERA, P. 226. 3. Fig. De natura sau de felul apei. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase. EMINESCU, N. 3. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului, între cornee și cristalin. Spălăcit. Era un om subțire, înalt, cu ochii de-un albastru apos și limpede. C. PETRESCU, R. DR. 22.

tulbure a [At: MINEIUL (1776), 68^r1/16 / V: (înv) turb~, (îvr) turbur / Pl: ~ri / E: ml *turbulus cf lat turbulentus] 1 (D. lichide) Lipsit de limpezime Si: tulburat² (1). 2 (D. ape) Tulburat² (2). 3 (D. cer) Tulburat² (3). 4 (D. vreme) Tulburat² (4). 5 (D. negură, ceață etc.) Prin care nu poate trece lumina Si: opac. 6 Lipsit de lumină Si: întunecat. 7 (D. lumină, culori etc.) Care este neclar Si: vag. 8 (Fig) Care este greu de înțeles Si: confuz, încurcat, nedeslușit. 9 (Fig; d. afaceri) Care este dubios Si: suspect. 10 (Reg; d. ouă) Clocit² (2). 11 (D. ochi, privire) Lipsit de claritate Si: împăienjenit, tulburat² (5). 12-13 (Fig) Tulburat² (6-7). 14 (Fig) Care este nedefinit Si: difuz, nebulos, neclar. 15 (Fig) Lipsit de luciditate. 16 (Pfm; fig) Tulburat² (8). 17 (Fig; d. situații sociale, politice) Care este nesigur Si: agitat, tulburat² (10), (înv) neașezat.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de rîuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pămînt) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gîndurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobîndirea unui cîștig. A se duce pe apa sîmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

ULEIU² (pl. -eiuri) sn. 1 Ori-ce corp gras care rămîne lichid la temperatura ordinară și se extrage de obiceiu din semințe (de in, de cînepă, de rapiță, de nuci, de migdale, etc.) sau din corpul animalelor, ca balena, marsuinul, etc. (Mold. Trans. oloiu) ¶ 2 🔷 Tablou în ~, pictură executată cu colori frecate în uleiu; ~ sicativ 👉 SICATIV ¶ 3 🔬~ mineral, petrol; ~ greu, gudron; ~ri volatile, nume ce se dă în mod impropriu esențelor [vsl. olěj].

HÉLIU (< fr. {i}; {s} gr. helios „soare”) s. n. Element chimic (He; nr. at. 2, m. at. 4,003, p. t. -272,2°C [la 25 at], p. f. -268,9°C) din familia gazelor nobile. Se găsește în cantitate foarte mică în atmosferă și în scoarța terestră (unde se formează ca urmare a dezintegrării elementelor radioactive). Incolor, inodor și insipid, ușor (al doilea după hidrogen), neinflamabil (folosit la umplerea baloanelor dirijabile). Se lichefiază mai greu decât toate gazele cunoscute. Este unicul element care, la presiuni normale, nu se solidifică nici la cea mai joasă temperatură. Se utilizează în sudura cu arc a unor metale, în tehnica criogenică, la diluarea oxigenului și a altor gaze folosite în anesteziile chirurgicale, în rezervoarele scafandrilor etc. H. lichid există sub două forme: H. I (între -268,9°C și -270°C) și, sub -270°C, H. II, bun conducător termic care prezintă și proprietatea de suprafluiditate. A fost descoperit (1868) în atmosfera gazoasă a Soarelui (unde are o mai largă răspândire și de unde îi provine și numele) de P. Janssen și J.N. Lockyer și a fost izolat de W. Ramsey (1895).

ABUR, aburi, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Vapori de apă. Afară... se ridica... pana albă de abur și șuieratul locomotivei. DUMITRIU, B. F. 9. În partea cealaltă a trenului e Jiul, o suprafață lichidă de pe întinderea căreia aburi se ridică neîncetat, ca și cum apele lui ar fi fierbinți. BOGZA, V. J. 44. Aburii fierbinți, creați din valurile de apă care cad peste sulurile de oțel să omoare temperatura, se ridică pînă sus. SAHIA, N. 33. [La răsăritul soarelui] cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. Un tunet, cînd și cînd, în depărtare încearc-o gamă, ca un bariton. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 16. 2. Ceață rară, pîclă ușoară. Peste tîrg, peste livezi negre, peste sat, odihneau aburi ușori. SADOVEANU, O. II 142. 3. Fig. Tărie, efluviu. Aburul basamacului se limpezise de pe creierul lui. PAS, L. I 15. Cum i se suie aburul băuturii la cap... plînge. SADOVEANU, N. F. 105. Și apoi, cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. 4. Fig. (Cu aluzie la lipsa de consistență a aburului) Cantitate foarte mică. Pentru a avea un abur de căldură, tata reteza cîte un pom din curte. PAS, Z. I 131. Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70.

TULBURE adj. 1. (reg.) tulburos. (Un lichid ~.) 2. încețoșat, neclar, sur, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.) 3. neclar, (fig.) murdar. (O lumină ~.) 4. împăienjenit, încețoșat, înnegurat, păienjenit. (Ochii îi erau ~; privire ~.) 5. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, obscur, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 6. incert, nesigur. (Treceau printr-o perioadă ~.) 7. agitat, critic, frămîntat, greu, zbuciumat. (Vremuri ~.)

MUSTI vb. IV. 1. T r a n z. (Cu complementul „struguri”) A zdrobi pentru a stoarce mustul (I 1); a mustui (1), (regional) a mujdi². Musteaști-i [strugurii] de-i fă musiu (a. 1749). GCR II, 45/27, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ȘĂINEANU, D. U., ALR SN I h 232, ALRM SN I h 157. 2. I n t r a n z. (Despre sevă) A curge (din abundență), a se întinde (îmbibînd ceva). Se simțea seva primăverii mustind proaspătă In fiecare crenguță și in firul mărunt de mintă. C. PETRESCU, R. DR. 53. 3. I n t r a n z. (Despre lichide) A ieși la suprafață (din corpul sau din obiectul îmbibat); (regional) a bușni. [Gălbeaza] se capătă mai ales în toamnele ploioase, de prin . . . locuri mocirloase de unde mustește apa necontenit. STOIAN, PĂST. 61. Sînteți toți dintr-un sat ? Nuu . . . din toate părțile pe unde mustește păcura. POPA, V. 252. Apa mustea sub opincile lor. V. ROM. mai 1955, 26, cf. PAS, L. I, 135. Pămîntul era umed și apa mustea în urma lăsată de încălțăminte. BENIUC, M. C. I, 213. A rămas zvîrcolindu-se în praful șoselei, cu sîngele mustindu-i din burtă. T. POPOVICI, SE. 72, cf. CIAUȘANU, V. 181. ◊ (Prin exagerare) Pe-ntinsele cîmpuri de grea bătălie Mustește și-acuma tot sîngele în glie. D. BOTEZ, F. S. 14. ◊ F i g. În locul acela, musteau dedesubt fluidele secrete ale unei viitoare așezări omenești. BOGZA, C. O. 240. ♦ (Neobișnuit; despre zăpadă) A se topi cîte puțin, scurgîndu-se. Zăpada uriașă mustea. STANCU, R. A. IV, 317. ♦ (Despre bube, răni) A secreta un lichid; a supura. Cf. I. CR. VIII, 88. Buba mustește. ib. ♦ (Regional; despre rîuri) A crește, a se umfla (Isbiceni-Corabia). ALR II 2 499/886. 4. I n t r a n z. (Despre materii și obiecte care absorb sau rețin lichidele) A fi îmbibat de un lichid (care țîșnește la apăsare); (regional) a chifti. Făcu cîțiva pași în fața bechetului, pe nisipul ce-i mustea sub opinci. CONV. LIT. XLIII, 924. Se luase omătul în multe locuri, și-n urma omătului se ivea țârîna mustind de apă. V. ROM. noiembrie 1953, 183. Ploua încă, Hainele-i musteau de apă. ib. iulie 1954, 151. Maria s-a dus pînă la poartă, cercetînd lungul străzii ce mustea de apă și glod. ib. februarie 1955, 180. ◊ F i g. Era mereu frămîntat de gînduri, mustea în el un nou sens al vieții. CAMIL PETRESCU, O. I 323. ♦ (Despre semințe) A fi îmbibat de sevă. Zarzării îmbrăcaseră flori de hîrtie, în primăvara cu pămîntul încă negru-vioriu și gol sub care musteau semințele. C. PETRESCU, Î. II, 166. ♦ (Despre bube, răni) A fi plin de un lichid. Palma lui aspră, umflată, cu rănile căpătate în camera de tortură, încă mustind de coptură și de sînge. G. M, ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 107. 5. I n t r a n z. (Regional; despre gunoiul vitelor) A fi îmbibat de must (I 8). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ R e f l. P. e x t. (Despre pielea de pe picioarele oamenilor sau ale animalelor) A se infecta, a se inflama (din cauza mustului I 8). Șchiopătînd vreo oaie pentru că s-a mustit, adecă i s-a infectat pielea între ratețe, atunci piciorul cel bolnav se curățește. JUN. LIT., 1923, nr. X-XI, 383. Mi s-o mustit picioarele. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 6. Refl. (Regional) A fermenta, a dospi. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Prez. ind.: mustesc. – V. must.

MESTECA, mestec, vb. I. Tranz. 1. A agita o substanță (de obicei într-un lichid) pentru a obține o pastă omogenă. V. amesteca. Vorbisem cu el sora, îmi mestecase voinicește mămăliga... și peste noapte boala a cuprins cu ghearele-i de fier. SADOVEANU, O. VIII 31. Chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. ♦ A face să se dizolve, să se amestece o substanță învîrtind lichidul pentru a obține o soluție uniformă. Ți-a mestecat ea zahărul cu lingurița și te-a îmbiat. PAS, Z. I 69. 2. A amesteca. D. Cristodor... mestecă cîteva cărți [de joc]. DELAVRANCEA, S. 124. Cînd bătea vîntul turbat, Cu zăpadă mestecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 511. ◊ Fig. O eroi!... vă citează toți nerozii Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. EMINESCU, O. I 149. (Refl.) Sus, mai sus că s-or urca, Cu norii s-or mesteca. TEODORESCU, P. P. 39.

AVION aerodină a cărei energie este furnizată de un motor sau mai multe motoare de tip clasic sau cu reacție și care este susținută în aer prin reacții aerodinamice pe suprafețele care rămân fixe în timpul aceluiași regim de zbor. Avioanele au o construcție variată a aripii, putând fi: cu aripă dreaptă (monoplane, biplane, triplane), cu aripă delta (triunghiulară), cu aripă trapezoidală, cu aripă săgeată, cu geometrie variabilă. Pe lângă avioanele cu decolare clasică au apărut cele cu decolare și aterizare pe verticală. După scopul pentru care sunt proiectate avioanele pot fi: civile (utilitare, de transport, sportive, sanitare, aeropoștale) și militare. Avioanele aeropoștale sunt destinate transporturilor poștale rapide. Avioanele cargou sunt destinate transporturilor de mare tonaj. Avioanele cisternă sunt destinate transporturilor de lichide și intervenției în stingerea incendiilor. Avioanele laborator sunt special amenajate și destinate culegerilor de date din straturile atmosferice. Avioanele remorcher sunt destinate tractării planoarelor sau a unor avioane mai mici. Avionul sanitar este destinat transportului de persoane accidentate sau a urgențelor medicale și parașutării de personal calificat sanitar împreună cu instrumentar, medicamente și sânge în zone greu accesibile. Avionul utilitar (avioprăfuitor sau aviostropitor) este destinat tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură. Avionul de transport este destinat transportului de pasageri și mărfuri. Din punctul de vedere al regulamentelor sportive acestea se grupează în clasa C: Avioane terestre, hidroavioane (v.) și avioane amfibie. Avioanele terestre sunt avioane care nu pot pleca și opri decât pe sol: C1a sub 500 kg; C1b 500-1000 kg; C1c 1000-1750 kg; C1d 1750-3000 kg; până la clasa C1j 20.000-26.000 kg și trebuie concepute pentru a transporta la bord cel puțin 5 persoane. Avioanele amfibie sunt special construite pentru a putea fi utilizate atât pe apă cât și e uscat, având cocă pentru amerizare și tren de aterizare și aparțin subclasei C3:C3a sub 600 kg; C3b 600-2100 kg; C3c peste 2100 kg. Există și avioane cosmice (semicosmice, aerocosmice, aerospațiale, rachetă) capabile să evolueze atât în atmosfera terestră cât și în spațiul cosmic, fiind dotate cu instalații de forță aeroreactivă și motoare rachetă, capabile să transporte personal cu atribuții de cercetare și conducere (navigație) sau să lanseze sateliți. Clasa de avioane se poate împărți și după modul de propulsare: motor cu piston, turboreactor, turbopropulsor și rachete. Avioanele militare au caracteristici constructive speciale care le fac apte pentru utilizări militare, fiind înzestrate cu armament de bord corespunzător (bombe, grenade, substanțe incendiare, rachete, tunuri și mitraliere de bord) și cu aparatura necesară îndeplinirii misiunilor de luptă și de zbor. Avionul de vânătoare este destinat pentru nimicirea prin luptă aeriană a avioanelor inamice. Este ușor de manevrat, cu viteză mare de zbor și înarmat cu tunuri automate, proiectile reactive etc., putând fi utilizat și la interceptarea anumitor aeronave contraveniente. Avionul de vânătoare-bombardament este destinat pentru lovirea cu bombe și cu focul armamentului de bord al obiectivelor terestre și maritime de dimensiuni mici. Avionul de bombardament este destinat lovirii obiectivelor terestre și maritime cu bombe, putând transporta încărcături mari la distanțe mari, fiind utilizat și ca avion de recunoaștere. Avionul minerotorpilor (torpilor sau antisubmarin) este destinat nimicirii cu torpile și mine a navelor inamice și a submarinelor. Avioanele radar sunt destinate descoperirii țintelor aeriene și coordonării unei bătălii aeriene. Avionul de cercetare este destinat cercetării aeriene, fiind dotat cu aparatură fotografică, mijloace de telefonie și radiolocație, putând fi: strategice, operative, tactice, de alarmare și de supraveghere. Avionul de cercetare-corectare este destinat cercetării și corectării focului artileriei. Avioanele matcă sunt destinate lansării de avioane proiectil. Avionul fără pilot (proiectil, robot) avion a cărui pilotare se asigură de la sol sau din aer ori cu mijloace autonome (pilot automat, navigație inerțială) destinat lovirii obiectivelor terestre cu suprafață mare sau ca avioane țintă pentru exercițiile piloților de vânătoare sau ale bateriilor de artilerie antiaeriană. Au o rază de acțiune cuprinsă între 50-3000 km și o viteză de zbor de la 350-1332 m/s (1200-4800 km/h). Avionul cap, avionul aflat în capul unei formații de avioane. Avionul convertibil, convertiplan (v.). Avion kamikadze, kamikadze (v.) Avionul mașină, serviciu la dispoziția excursioniștilor care după aterizarea aeronavei pot utiliza un autoturism fără șofer. Avionul pirat, avion cu intenții piraterești. Avionul spion, aeronavă pătrunsă ilegal în spațiul aerian al unei țări în scopul obținerii de informații asupra unor obiective strategice.

lac¹ sn [At: (a. 1468) ap. DLR ms / Pl: ~uri, (reg) lace / E: ml lacus] 1 Întindere mare de apă stătătoare, situată într-o depresiune, aflată uneori în legătură cu o mare sau cu un râu Vz heleșteu, iaz. 2 (Îs) ~ de acumulare Lac¹ (1) artificial realizat prin construirea unui baraj pe albia unui râu, în scopul formării unei rezerve de apă. 3 (Reg; îs) Bubă de ~ Cancer (1). 4 (Îlav) ~ de sudoare (sau de nădușeală, de apă) Ud de transpirație. 5 (Pfm; îe) A sări (sau a cădea, a da, a nimeri etc.) din ~ în puț A trece dintr-o situație grea în alta și mai grea. 6 Baltă. 7 (Reg) Suprafață de apă liniștită pe cursul unui râu, fluviu etc., unde se construiesc plute. 8 (Îvr) Lagună. 9 (Îvr) Apă stătută. 10-11 (De obicei cu determinări) Mare² (1) sau altă cale navigabilă dominată de forța navală a unui stat sau inclusă în zona de ocupație a unui imperiu. 12 (De obicei cu determinări în genitiv sau udp „de”) Cantitate mare de lichid, de materie topită etc. 13 (Nob) Rezervor de produse petroliere.

picătură sf [At: PSALT. HUR. 61^v/15 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: pica¹ + -tură] 1 (Udp „de”) Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc. Si: pic¹ (4), strop, (îvr) picurătură. 2 (Pex) Cantitate mică dintr-un lichid. 3 (Îlav) Printre ~ri Din când în când. 4 (Pex; îal) În timpul liber. 5 (Pex; îal) Pe apucate. 6 (Îlav) ~ cu ~ Puțin câte puțin. 7 (Îal) Încetul cu încetul. 8 (Îal) Pe îndelete. 9 (Îal) Până la epuizare. 10 (Îlav) Cu ~a În cantitate mică. 11 (Îal) Până la o ~ Tot. 12 (Reg; îlav) A sta în ~ (D. cașul pus la scurs) A picura. 13 (Îe) A semăna (cu cineva) ca două ~i de apă A se asemăna perfect cu cineva Si: a fi leit. 14 (Îe) A se strecura (sau a scăpa) ca printre ~i A ieși cu mare greutate dintr-o situație neplăcută. 15 (Îal) A scăpa greu dintr-o primejdie. 16 (Îe) Până la ultima ~ de sânge Până la moarte Si: până la ultima suflare. 17 (Îe; înv) A lua (cuiva) ~a A uzurpa bunurile cuiva. 18 (Bot; reg; îc) ~-de-sânge Ruscuță (Adonis flammea). 19-20 (Reg; lsg) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 21 (Reg) Loc unde pică apa de pe streașină. 22 Cantitate neînsemnată de ceva. 23 Fărâmă. 24 (Lpl) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează sub formă de picături Si: (reg) picuri. 25 (Teh) Particulă de metal topit care se desprinde de pe electrod în cursul sudurii și care se depune pe suprafața pieselor care se sudează. 26 (Îs) ~i reci Stropi metalici solidificați căzuți în forme în timpul turnării și care rămân în corpul piesei turnate. 27 (Reg) Pată. 28 (Reg) Model decorativ pe mobilele țărănești. 29 (Înv) Semn de punctuație echivalent cu punctul. 30 (Înv; îs) Jumătate de ~ Virgulă. 31 (Trs; dep) Cal slab, bătrân, rău îngrijit. 32 (Mun) Lovitură. 33 (Mar; Trs) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, palancă¹. corectat(ă)

stropi [At: PSALT. 99 / Pzi: ~p'esc / E: nct] 1-3 vtir A (se) uda (pe deasupra) ușor și superficial Si: a (se) umezi. 4-6 vtir A (se) acoperi cu stropi (de obicei de apă sau de alt lichid) Si: a (se) împroșca, (rar) a (se) păta, (reg) a se prâsni². 7 vt (Îe) A ~ masa (mâncarea etc.) A bea în timpul mesei vin sau alte băuturi (alcoolice). 8 vt (Fam; îe) A-și ~ măseaua A bea băuturi alcoolice. 9 vt (Îe) A nu avea (nici) cu ce-și ~ măseaua A fi sărac. 10 vt (Îe) A ~ (ceva) cu sudoare A munci din greu. 11 vt (C. i. obiecte, mai ales pereții unor încăperi) A da culoare în mod neuniform, în formă de stropi. 12 vt (Pex) A vopsi. 13 vt (Pex) A zugrăvi. 14 vi (Pfm) A ploua ușor, cu stropi rari. 15 vi (D. ploaie) A cădea în cantitate mică. 16 vt (Fam; c. i. evenimente, persoane etc.) A sărbători consumând, mai ales, băuturi alcoolice. 17 vt (Spc; c. i. plante, culturi) A trata prin împroșcare sau prin proiectare cu substanțe toxice în soluție sau în suspensie pentru a distruge dăunătorii. 18 vt A acoperi (prin aruncare pe deasupra) cu un strat subțire dintr-o materie pulverulentă, granulată etc. Si: a presăra. 19 vt (Pan) A acoperi cu pete mici de altă culoare decât fondul Si: (rar; pex) a păta.

NĂDUȘI vb. IV. I. Intranz. A secreta (prin pori) o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare cu a urinei; a transpira, a asuda. O să cam nădușească cu ei cînd să va lupta. pann, e. ii, 80/6. Și eu nădușesc al dracului. CARAGIALE, O. II, 150, cf. CANDREA, f. 19. Mîna mea nădușise în mîna nădușită a lui bădia Ionică. brăescu, a. 86. Văzînd cu coada ochiului că-i nădușit de căldură... teodoreanu, m. ii, 57. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. sadoveanu, o. xvii, 231. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. stancu, d. 181, cf. 35, pas, z. i, 112. Am strigat... protestînd, măcar că nădușisem. vornic, p. 136. ◊ Refl. Altă dată ai simțit că te cuprinde amețeala și ți se nădușește fruntea. pas, z. i, 257, cf. alr i 1 111/690, 695, 768, 776, 800, 808, 870, 940, 954. M-am nădușit. alr ii/i h 94/836. II. 1. Tranz. (Învechit și popular) A sugruma, a sufoca. Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. prav. 85, cf. alrm i/ii h 410. M-o strîns dă grumaz de o fost să mă nădușască. alr ii 3 589/334, cf. 3 589/352, 362, 574. ◊ Fig. Durerile te vor năduși, cunoștința te va ocărî, diavolul asupra ta se va scula. maior, p. 17/2. ♦ refl. A muri prin sufocare. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. dosoftei, v. s. noiembrie 123^r/14. S-au fost nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugînd noaptea. n. costin, let. ii, 110/29. Ludovic craiu s-au năruit și într-o mlaștină călcat de calul său, acolo s-au nădușit. id. l. 351. Era pe aci, pe aci să mă nădușesc. reteganul, p. iii, 39. 2. Tranz. (Regional) A bate pe înfundate. cf. alr sn iv h 978. 3. tranz. fig. (Învechit) A asupri, a oprima. Au nu bogații cu putearea lor vă nădușesc pre voi și vă trag pre voi la leage? n. test. (1648), 177^r/29. 4. refl. Fig. (Învechit, rar) A se scîrbi, a se dezgusta. De toată mîncarea gunosi-se (nîdușia-se v, să îngrețî d) sufletul lor, și apropiară-se pără la ușa morției. psalt. 230. ♦ A regreta, a se căi. Boiarii numai ce să nădușiia și zicea că de ar fi știut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. anon. cantac., cm i, 199. – prez. ind.: nădușesc. – Din bg. надуша. cf. scr. nadušiti.

VĂRSA, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient. ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, a trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare.

TOPIT², -Ă, topiți, -te, adj. 1. Devenit moale, lichid, sub acțiunea căldurii. În lumina lunei apa părea argint topit. SADOVEANU, O. VI 262. Clocotește mîl solar Într-un lac de fier topit, Înroșind ca un pojar Trupul omului călit. D. BOTEZ, F. S. 42. Le-a dat chiroște calde ce-notau în unt topit. CONTEMPORANUL, I. 162. ◊ (Poetic) Diadem de topiți aștri arde-n blondele ei plete, Încălzind aerul serei. EMINESCU, O. IV 126. ◊ Fig. Albastrul șters al văzduhului topit apăsa greu peste pămînt, iar subt arșița covîrșitoare a miezului zilei, vîntul adormise obosit. HOGAȘ, M. N. 165. 2. (Despre plante textile) Care a suferit operația de topire. Cînepă topită. 3. Fig. Slab, tras, istovit, vlăguit, obosit. Stă pașa beat, cu ochi topiți. Se trag spahiii-ncremeniți. COȘBUC, P. I 114. Pentru ce puterile noastre sînt acum topite? BĂLCESCU, O. II 246. ◊ (Poetic) Ochii tăi, topite stele a demineții, privesc atît de adînc... în noaptea sufletului meu. EMINESCU, N. 72. ♦ Lipsit de forță morală. Leana (cu frică): Cin’ să mai fie? – Cine mai e? – (topită) Mama. DELAVRANCEA, O. II 369. ♦ Măcinat, descompus, dezagregat. Cînd topit îmi va fi corpul, voi fi cîmpul plin de flori. MACEDONSKI, O. I 97.

gros¹, ~oasă [At: VARLAAM, C. 63 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml grossus] 1 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. 2 a (D. obiecte) Voluminos. 3 af (Pop; d. femei) Însărcinată. 4 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ la (sau de) obraz ori a fi ~ la piele (sau cu pielea -oasă) A fi nesimțit. 5 a (Pfm; îae) A fi obraznic. 6 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ la ceafă (sau cu ceafa ~oasă) A fi bogat. 7 a (Pfm; fig; îae) A fi bădăran. 8 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ de cap A înțelege (mai) greu anumite lucruri. 9 a (Pfm; îe) A fi ~ la pungă (sau cu punga groasă) A fi înstărit. 10 a (Înv; fig; d. ființe) Grosolan. 11 a (Înv; fig; d. ființe) Incult. 12 a (D. corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mare decât dimensiunile obișnuite. 13 a (Îs) Intestinul ~ Parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare, cuprinsă între ileon și anus. 14 a (Spc; d. țesături) Țesut din fire groase (12). 15 a (D. materii lichide sau gazoase) Dens. 16 a (Fig; d. întuneric, umbră, ceață etc) Compact. 17 a (Înv; îs) ~ negru Negru închis. 18-19 a, av (Fig; d. voce, glas, sunete și în relație cu verbele „a vorbi”, „a cânta”) (Care este) grav. 20 a (Pfm; d. ocupații, meșteșuguri etc.) Care nu tinde la perfecțiune. 21 a (Fig) Lipsit de finețe. 22 a (Ccr; fig; d. minciuni) Gogonat. 23-24 a, av (Care este) din belșug Si: mult. 25 a (Pfm; îe) A avea bani groși A fi foarte avut. 26 a (Pfm; îe) A împinge bani groși A mitui. 27 a (Ccr; d. litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 28 av (În relație cu verbele „a scrie”) Îngroșat. 29 av (Înv) Superficial. 30 av (Înv) În mod grosolan. 31 sna Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel). 32 sna Partea cea mai grea (a unui lucru). 33 sn (Pfm; îlav) Din ~ (sau cu ~ul) Din greu. 34 sn (Pfm; îal) În cantitate mare. 35 sm (Reg; ccr) Buștean. 36 sm (Reg; ccr) Bârnă (mare). 37 sm (Înv) Scândură cioplită într-un anumit mod și prevăzută cu lacăt, cu care se încătușau picioarele celor arestați. 38 sn (Pfm) Închisoare. 39 a (Iuz; îs) Banii ~ului Amendă ce se plătea de către cei arestați.