STROPI, stropesc, vb. IV. Tranz. 1. A uda, a umezi ușor aruncînd stropi; a împroșca, a acoperi cu stropi (de apă sau de alt lichid). După ce o stropi [scrisoarea] cu lacrimi fierbinți, o puse în plic și o trimise. BART, E. 241. Îl stropește cu apă vie, și atunci Harap-Alb îndată învie. CREANGĂ, P. 278. Ea-nainte-i se ducea, Cu năstrapa mi-l stropea, Cu năframa-l răcorea. Apoi nunta se făcea. ALECSANDRI, P. P. 108. ◊ (Poetic) Iat-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori... Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. ALECSANDRI, P. III 16. ◊ Expr. (Familiar) A-și stropi măseaua = a bea băuturi alcoolice. Se întinse ca să ia un pahar să-și stropească nițel măseaua, dară el, cu vin cu tot, se făcu numai de aur. ISPIRESCU, U. 106. ◊ Intranz. (Glumeț) [Tunurile] crunt tușesc, Cu ghiulele-n noi stropesc. ALECSANDRI, P. III 457. ◊ Refl. Era frumoasă!... Pe urmă a început să se scalde... rîdea și se stropea cu apă. PREDA, Î. 47. ♦ Refl. A se acoperi cu pete mici, a se păta. I s-a stropit fața cu pestrui galbene. DELAVRANCEA, O. II 81. 2. A uda ușor, superficial (cu stropitoarea). Cum auzi vuietul venirii lui, fața ei se însănină; ea luă o mînă de lacrimi din baie și stropi grădina. EMINESCU, N. 28. De dimineață pompierii stropiseră podul. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (Subiectul este ploaia) Ajunserăm p-o cărăruie de piatră. O ploiță caldă stropise fășia de drum. DELAVRANCEA, A. 48. ◊ Expr. A stropi (ceva) cu sudoare = a munci din greu. Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. III 123. ◊ Intranz. Ploaia nu stropise de două săptămîni. C. PETRESCU, Î. II 197. Să-mi fac ochișorii roată... Să-mi văd mîndra Cum să poartă, Cum mătură pe la poartă: Cu mătura măturînd Și cu lacrime stropind. BIBICESCU, P. P. 15.