LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

ALIOR s. v. laptele-câinelui, laptele-cucului.

AREU s. v. laptele-câinelui, laptele-cucului.

BURUIANĂ-DE-FRIGURI s. v. fierea-pământului, laptele-cucului, potroacă, traista-ciobanului, țintaură.

BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ s. v. laptele-cucului.

LAPTE s. 1. lapte acru v. lapte bătut; lapte bătut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apă de var. 3. (BOT.) laptele-câinelui v. alior; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-câinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme) v. lăptișor.

laptele-cucului (bot.) s. m.

ALIOR ~i m. 1) Familie de plante erbacee care conțin un suc lăptos, caustic și otrăvitor (reprezentanți: laptele-cucului, laptele-câinelui etc.). 2) Plantă din această familie. /<lat. aureolus

PRIMULACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee perene (rar anuale), cu frunze dispuse în rozete radicale, cu flori gamopetale (solitare sau în inflorescență) și cu fructe capsulare (reprezentanți: ciuboțica-cucului, laptele-stâncii, scânteiuța etc.). 2) Plantă din această familie. /<fr. primulacées

EUFORBIE s. f. plantă comună, cu latex alb, tip al familiei euforbiaceelor; laptele-cucului. (< lat. euphorbia, fr. euphorbe)

ALIOR, aliori, s. m. (Bot.) 1. Laptele-cucului. 2. Laptele-cîinelui. [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Intră în compunerea unor nume de plante (ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).

EUFORBIACÉE (< fr.; {i} lat. euphorbia „laptele-cucului”) s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, lemnoase și erbacee, răspândite pe aproape toate continentele, cu flori actinomorfe, unisexuate, fruct capsulă, bacă sau drupă și semințe bogate în uleiuri grase: unele e. prezintă canale laticifere, celule secretoare, peri glandulari etc. Au importanță în ind. alimentară, textilă, ca plante ornamentale și ca producătoare de cauciuc; (și la sg.) plantă din această familie (ex. ricinul, arborele de cauciuc etc.).

alior, -i, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor; lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR 1961: 647). Atestat în Borșa, dar și în Banat, sudul Moldovei și Dobrogea. – Lat. aureolus (< aurum „aur”) (Candrea, Șăineanu, DEX); Lat. helliborus (Hasdeu).

laptele-cucului (plantă) s. m.

alior (aior) m. plantă cu florile gălbui și cu sucul otrăvicios, numită și laptele-cucului; țărancele vopsesc cu alior ouăle la Paște, cum și țesăturile (Euphorbia). [Forma dialectală aléur (Ialomița) pare a se raporta la lat. HELLEBORUS].

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

ALIOR, aliori, s. m. Laptele-cucului. Foiliță de-alior, Am avut un puișor. ȘEZ. III 62. - Pronunțat: -li-or.

CUC¹, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare din ordinul agățătoarelor, cu penele de culoare cenușie, cu coada lată și răsfirată, cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate; trăiește singuratică și nu-și clocește singură ouăle, ci le depune în cuiburi străine (Cuculus canorus). Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. Un cuc cu glasul sever și mecanic își chema perechea în răstimpuri. C. PETRESCU, S. 142. Își aținti urechile... și auzi glasul de cuc. BUJOR, S. 46. (Familiar, eufemistic, în imprecații) Bată-te cucul, mangositule. ALECSANDRI, T. II 179. Ceas cu cuc = ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fiecare ceas (sfert sau jumătate de ceas și la 45’). imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc v. floare. ◊ (Adverbial, adesea determinînd pe «singur») Fără rude și fără prieteni, străin, izolat. Se duce pe ici în colo, lăsîndu-mă cuc în mijlocul unei lumi streine. HOGAȘ, DR. II 138. Bietul băiet se văzu străin cuc în mijlocul unei păduri. POPESCU, B. IV 35. Ședeau singuri-singurei cuc și le țiuia urechile de urît. CREANGĂ, P. 35. 2. Compuse: (Bot.) ciuboțica cucului v. ciuboțică; laptele-cucului v. lapte; limba-cucului v. limbă.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid secretat de glandele mamare ale femeii și ale femelelor mamifere, alb sau gălbui, dulceag la gust și nutritiv, constituind hrana sugaciului și a puiului de animal. Ar fi dorit să-l întrebe... dacă șerpișorii lui de copii s-au săturat vreodată de lapte. SAHIA, N. 35. Păzea caprele și oile satului și aducea în fiecare sară lapte și făină lui moș Trifu. BUJOR, S. 71. Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Expr. A băga oile în lapte v. băga. (Familiar) A se băga (sau a cădea) ca musca în lapte v. muscă. A fi învățat ca mîța la lapte = a avea obiceiuri rele, năravuri. ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) mic, care nu a fost încă înțărcat. Lapte de pasăre = fel de mîncare servit ca desert, preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea laptelui = calea lactee, v. lactee. ♦ Lapte dulce. Lapte acru. Lapte prins. Lapte covăsit. Lapte de putină. Lapte acidulat. Lapte pasteurizat. Lapte condensat. Lapte bătut v. c. ◊ Compuse: laptele-cîinelui = plantă erbacee, răspîndită pe locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos (Euphorbia Cyparissias). Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-cîinelui. SADOVEANU, N. F. 27; laptele-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; este răspîndită prin locuri necultivate (Euphorbia helioscopia); alior; laptele-stîncii = lăptișor. 2. (Rar, numai la pl.) Diferite feluri de lapte sau de mîncări preparate din (sau cu) lapte. Rămăsese să îngrijească de rostul casei, colindînd prin cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile. MACEDONSKI, O. III 140. Lăpturi, cașcavaluri și unturi... cărnuri și pești proaspeți. ODOBESCU, S. II 96. 3. Suc albicios, asemănător la aspect cu laptele, care se găsește în unele plante sau fructe ori este preparat din acestea. Lapte de nuci. Lapte de migdale. Lapte de cocos. ◊ Expr. (Despre plante, mai ales despre cereale) (A fi) în lapte = (a fi) necopt, crud. Porumb în lapte. 4. (În expr.) Lapte de malț = malț măcinat și frămîntat cu apă, folosit la fabricarea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în diverse industrii; apă de var. Lapte de ciment = amestec de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții, de sonde etc.

alior, aliori, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR, 1961: 647). (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (< lat. aurum „aur”) (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Șăineanu, Scriban, MDA); cuv. autohton (Philippide).

PLANTE OTRĂVITOARE. Subst. Plantă otrăvitoare, plantă veninoasă, plantă toxică. Alior, laptele- cîinelui, laptele-cucului; avrămeasă, milostivă, veninariță; ciumăfaie, laur, cucută, dudău (pop.), buciniș (reg.); dedițel, dediță, adormițele; degetar, degetăriță, degețel; degețel-roșu, digitală; gărdurariță; iarba-fiarelor, iarba-fierului; leandru; mac, somnișor; mătrăgună, beladonă, cinstită, cireașa-lupului, cucoană-frumoasă, doamna-codrului, doamnă-mare, împărăteasa-buruienilor; măselariță, măselar (reg.), nebunariță; neghină, neghiniță (dim.), năgară (rar); omag, pătrunjelul-cîinelui; piciorul-vițelului, rodul-pămîntului, pîinea-porcului; rostopască, negelariță (reg.); ruscuță-de-primăvară, ruscuță-primăvăratică; rută, virnanț; sălbăție; spînz; stirigoaie; trepădătoare; trifoi-de-baltă, trifoi-de-lac, trifoi-amar, trifoiște; tulichină; zîrnă, umbra-nopții. V. plante medicinale, otravă.

alior s. v. LAPTELE-CÎINELUI. LAPTELE-CUCULUI.

areu s. v. LAPTELE-CÎINELUI. LAPTELE-CUCULUI.

buruiană-de-friguri s. v. FIEREA-PĂMÎNTULUI. LAPTELE-CUCULUI. POTROACĂ. TRAISTA-CIOBANULUI. ȚINTAURĂ.

buruiană-măgărească s. v. LAPTELE-CUCULUI.

LAPTE s. 1. lapte acru = lapte bătut; lapte bătut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apă de var. 3. (BOT.) laptele-cîinelui (Euphorbia) = laptele-cucului, (pop.) alior, (reg.) areu; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-cîinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească; laptele-stîncii (Androsace chamaejasme) = lăptișor, (reg.) primuliță.

alior sm [At: HEM 892 / P: a-li-or / Pl: ~i / V: (Mun) ~leur,^[1] (Mol) ~leor^[2], aior^[3], (reg) arior, o~^[4] / E: ns cf helleborus^[5]] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, cu frunze ca niște linii înguste, numeroase și îngrămădite, cu flori galbene dispuse în umbele, care crește pe coline aride, câmpuri nisipoase și pe lângă drumuri Si: laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia Cyparissias). 2 Plantă otrăvitoare, înaltă de 2-4 m, cu floarea în umbele, care, ruptă, secretă un suc alb Si: laptele-cucului (Euphorbia helioscopia). 3 (Buc) Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, de 30-60 cm înălțime, cu frunze lunguiețe, acoperite, pe dos, cu peri moi, având, la baza florilor, foliole opuse și unite (Euphorbia amygdaloides).

alior, aliori, s.m. Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc, lăptucă câinească, laptele cucului. (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Scriban, MDA).

laptele-cucului (plantă) s. m.

AIOR² sm. 🌿 1 Plantă cu frunze lanceolate și flori galbene; crește prin fînețe umede (Euphorbia esula) (🖼 47) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [alior].

ALIOR sm. 🌿 1 Plantă ierboasă cu flori gălbui dispuse în umbele mult radiate; crește pe coline aride, pe cîmpuri nisipoase și pe lîngă drumuri (🖼 75) (Euphorbia cyparissias) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [lat. aureolus < aurum, după coloarea florilor galbene ca aurul].

AREU sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = AIOR² ¶ 3 = LAPTELE-CÎINELUI3 ¶ 4 = LAPTELE-CUCULUI4.

ARIOR sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI1 ¶ 3 ~ -DE-BALTĂ, plantă ierboasă, cu flori galbene dispuse în umbele, cu fructe în formă de capsule acoperite cu mici tubercule neegale; crește prin locuri mlăștinoase, pe malurile apelor (Euphorbia palustris) (🖼 207) [lat. aureolus].

lactescent, -ă adj. (despre lichide sau despre suspensii) lăptos, <rar> lactat, <înv.> lacteu. Laptele-cucului este o plantă cu suc lactescent.

lapte s.n. I 1 lapte acru = iaurt, <reg.> lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoțit, saur. Îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a <pop.> zară. Laptele bătut se obține din coagul acru sau în urma fărâmițării coagului prin mijloace mecanice; b (pop.) <pop.> zară, zer, <reg.> lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrișor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brânzit = <reg.> lapte corăslit, lapte jintițit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = <pop.> chișleag, străgheață, <reg.> lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subțire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchișă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subțire = lapte verde = lapte zburat v. Chișleag. Lapte prins. Străgheață; lapte corăslit = lapte jintițit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoțit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). II 1 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce², <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui = laptele-cucului = a Euphorbia cyparissias; alior, euforbie, <reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, <reg.> buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească, iarbă-de-râie; c Euphoria esula; alior; d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Ornithogalum umbellatum; bălușcă; b Gagea lutea; <reg.> floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii a Androsace chamaejasme; lăptișor, <reg.> primuliță; b Androsace arachnoidea; lăptișor; c Androsace lactea; lăptișor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului (v. limbă). Otrățel (Borrago officinalis). 3 (bot.; înv. și pop.; și, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptișor. Lăptișor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de pește v. Lapți.

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

laur s.m. I (bot.) 1 Laurus nobilis; dafin, <reg.> boroștean, ciumăfaie, lurbăn, turbare. 2 (și laur-porcesc) Datura stramonium; ciumăfaie, foaia-ciumei (v. foaie), <livr.> datură, <înv. și reg.> măslag, <reg.> arici¹, boii-pruncilor (v. bou), bolândariță, bolânzeală, borciu, buruiana-bureților (v. buruiană), ciuma-fetei (v. ciumă), cornută (v. cornut), faie, godină¹, iarba-dracului (v. iarbă), măr-ghimpos (v. măr¹), mărul-porcului (v. măr¹), măselar, nebuneală, papuc, părul-porcului (v. păr), pleoască, ploșcan, porculean, porculeț, purcel, sarsalam, scaiete, tat, tatin, tătulă, turbare, turbare-cornută, turbăciunea-câinelui (v. turbăciune), turbărie², <latin.; înv.> stramoniu. 3 laur-de-China = Cinnamonum camphora; camfor, <rar> camforar. 4 (reg.) v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia cyparissias). II fig. (la pl. lauri) apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <fig.> dafini (v. dafin), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire.

lăptos, -oăsă adj. 1 (despre lichide sau despre suspensii) lactescent, lactat, <înv.> lacteu. Laptele-cucului este o plantă cu suc lăptos. 2 albicios, albiu, albui, alburiu, văros¹. Calea-Lactee apare pe cer ca o dungă lăptoasă. 3 (despre sticlă sau, p. ext., despre obiecte din sticlă) mat, opac². Lampa este din sticlă lăptoasă.

FRIG (pl. -iguri) sn. 1 Sensațiune neplăcută produsă prin scăderea temperaturii corpului, din pricina lipsei de căldură, din cauza răcelii atmosferii, etc.: mi-e ~; a tremura de ~; a îngheța de ~ ¶ 2 Scăderea sensibilă a temperaturii aerului, răceală: e ~; sînt zece grade de ~; ~ul iernii; a se apăra de ~ ¶ 3 ~ul morții, fiorii ce cuprind pe cineva în fața unei primejdii de moarte: Rîd și de ~ul morții, cum rîd de-al iernii ~ ALECS. ¶ 4 🩺 Boală de oameni, caracterizată prin ridicarea temperaturii normale a corpului (călduri, fierbințeli), prin accelerarea pulsului și prin sensațiuni alternante de frig și de căldură excesivă: bolnav de ~; în delirul ~urilor; ~uri intermitente, boală infecțioasă din ținuturile tropicale, caracterizată prin îngălbenirea pielii ¶ 5 🌿 FRIGURILE, mică plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite în peri, cu flori liliachii, mai adesea albe; crește prin locurile nisipoase și stîncoase (Arabis arenosa) (🖼 2208) ¶ 6 🌿 FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI; BURUIANĂ-DE-~URI¹, plantă foarte veninoasă, cu frunzele puțin cărnoase, lucitoare, cu flori mici, galbene; crește prin locurile umede, pe marginea lacurilor și a iazurilor; numită și „boglar”, „rînzișoară”, etc. (Ranunculus sceleratus) (🖼 2209); – BURUIANĂ-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI; BURUIANĂ-DE-FRIGURI³ TRAISTA-CIOBANULUI [lat. frīgus].

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

CUC sm. 1 🐦 Pasăre acățătoare care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări (Cuculus canorus) (🖼 1632); poporul crede că dacă-i cîntă cuiva cucul în dreapta sau în față îi va merge bine, dacă-i cîntă în stînga, îi va merge rău: vai de mine! îmi cîntă cucu ’n stînga! (ALECS.); de aci și expresiunea: bată-l cucul! bată-l norocul ¶ 2 (P) Singur ca un ~, singur ca ~ul, mai adesea adv. singur ~,singur singurel: bine că-s sănătoasă, dar rău că-s numai singură ca ~ul (RET.); baba stă singură ~ (DLVR.); îi cîntă ~ul în casă, stă singur; îi cîntă ~ul în pungă, e cu punga goală; de flori de ~ (VOR.), umblă în dorul lelii, fără nici un rost; a sări ~, a sări în sus de bucurie; a (se) face ~, a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului ... pînă-l făcu ~ (ISP.); cît (e) ~ul, pînă e ~ul, niciodată: nu mai văzu soarele cu ochii cît cucu (ISP.); a prinde mingea în ~, a o prinde din sbor ¶ 3 De-a cucul, jocul copiilor de-a ascunsele, pentru că cel ce se ascunde strigă cucu! – de-a mingea ’n ~ (PAMF.), Trans. de a cucii, un joc al copiilor cu mingea (PĂC.) ¶ 4 🐦 ~ ARMENESC, iron. pupăză ¶ 5 STUPITUL-~ULUI, MĂRGICA-~ULUI, GLASUL-~ULUI, ouăle inelarului (Gastropacha neustria), lipite în formă de inel pe rămurelele arborilor, despre care poporul crede că provin din scuipatul cucului (🖼 1638) ¶ 6 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI 👉 CIOBOȚICĂ; – FLOAREA-CUCULUI, plantă de 30-50 centrimetri înălțime, cu flori roze, uneori albe, care crește prin livezi (Lychnis flos cuculi) (🖼 1633); LAPTELE-CUCULUI¹, plantă cu suc lăptos, cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia helioscopia) (🖼 1634); – LAPTELE-CUCULUI² ALIOR¹; – LAPTELE-CUCULUI³ = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LIMBA-CUCULUI, plantă ierboasă, numită și „dragoste” ce crește prin pășunile de la munte (Botriychium lunaria) (🖼 1635); – MĂLAIUL-CUCULUI mică plantă ierboasă cu flori brune sau gălbui, ce seamănă cu pipirigul (Luzula campestris) (🖼 1636); – PĂLĂRIA-CUCULUI 👉 PĂLĂRIE; – STUPITUL-CUCULUI, SCUIPATUL-CUCULUI, cu tulpina cilindrică, cu flori roșcate sau liliachii dispuse în raceme (Cardamine pratensis) (🖼 1637); – TRIFOIUL-CUCULUI (VOR.), un fel de măzărică înaltă cu flori ghiurghiulii ¶ 7 Ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fie-care ceas sau la jumătățile de ceas, imită glasul cucului (🖼 1639): un ceasornic cu ~ ... era aninat deasupra unui scrin (GN.) [lat.].

CUC¹, cuci, s. m. 1. Pasare călătoare cu pene cenușii, care își depune ouăle în cuiburi străine, pentru a fi clocite de alte păsări și care e cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ♦ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ceas, sfert, jumătate sau trei sferturi de ceas, marchează timpul prin sunete care imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ♦ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ Compus: (ir.) cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Nume dat mai multor plante: a) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; b) laptele-cucului, v. lapte; c) limba-cucului, v. limbă. – Lat. cucus.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

lapte de cuc expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.

lapte m. și n. 1. lichid alb și zaharisit ce secretează glandele mamelare ale femeii (și ale mamiferelor de sex femeiesc), după nașterea fătului, destinat a constitui primul lui aliment; 2. lapte luat, prin mulgere regulată, dela unele animale domestice (vacă, bivoliță, oaie, capră) și servind de hrană omului de orice vârstă; cu lapte, adevărat: bine ar fi dacă ar fi toate cu lapte câte le spui CR.; 3. laptele diferit preparat: lapte acru, bătut, covăsit; 4. pl. lapți, substanță albă ce se află în peștii bărbătești și în glandele de sub gâtul vițelului (fiind o mâncare delicată); 5. pl. lăpturi, bucate făcute cu lapte: în sâptămâna albă se mănâncă numai lăpturi; 6. prin analogie, zeamă albicioasă a porumbului: boabele sunt în lapte; 7. nume de plante: laptele câinelui (cucului), aior (sucul său otrăvicios e alb ca laptele): cu laptele ce iese când rupi această plantă se vindecă la țară negeii și pecinginea; laptele-pasării, bălușcă; laptele-stâncei, mică plantă cu florile alburii, crește prin pășunile pietroase și stâncoase (Androsace arachnoidea). [Lat. vulg. LACTEM = clasic LAC].

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

IMPOSIBILITATE. Subst. Imposibilitate, neputință; irealitate (rar). Dificultate, greutate, anevoință (înv.), obstacol (fig.), opreliște (fig.), stavilă (fig.), piedică, barieră (fig.), impediment, impas. Opoziție, opunere, împotrivire, împotriveală (rar). Interdicție, interzicere, oprire, restricție, prohibire, prohibiție. Utopie, vis. (fig.), himeră, iluzie (fig.). Absurditate. Lucruri imposibile, icre verzi (fig.), brînză de iepure (fig.), lapte de cuc (fig.). Adj. Imposibil, ireal, irealizabil, improbabil, neverosimil, fantezist, inimaginabil, de neconceput, de necrezut, incredibil, de neînchipuit, cu neputință; impracticabil, de nerezolvat, de netrecut; insolvabil, nesolvabil; inadmisibil, oprit, interzis, prohibit, prohibitiv, prohibitoriu. Iluzoriu, himeric, fantastic, utopic, utopist. Neputincios, incapabil. Vb. A fi imposibil, a fi de nerezolvat, a fi impracticabil, a nu se putea, a fi cu neputință, a nu avea nici o șansă, a nu avea sorți de izbîndă, a încerca imposibilul, a cere imposibilul, a cere lapte de la vacă stearpă, a se zbate în zadar, a căuta acul în carul cu fîn, a clădi castele de nisip, a trage nădejde ca broasca de păr (ca ursul de coadă, ca spînul de barbă, ca baba de dinți). A interzice, a opri, a nu încuviința, a se împotrivi, a se opune, a se pune împotrivă; a prohibi, a face imposibil, a îngrădi, a pune opreliște, a băga bețe în roate, a torpila (fig.), a contracara. Adv. Cu neputință, imposibil, peste poate, peste putință, exclus, de neconceput. Niciodată, în nici un fel, deloc, pentru nimic în lume; nici poveste (vorbă, pomeneală). V. greutate, inexistență, împotrivire, obstacol, opoziție.

Corvus albus (lat. „Corb alb”) – Unde găsim acest corb? În luvenal – Satire (VII, versul 202) – evident, ca metaforă, spre a desemna un om cu totul excepțional, sau un lucru deosebit de rar. Tot luvenal, în același scop, a folosit o imagine de culoare opusă, și anume: lebăda neagră (vezi: Rara avis). Francezii spun: „merle blanc” (mierlă albă), iar noi, în ironie: „cai verzi” sau „lapte de cuc”. LIT.

URDĂ (pl. -de) sf. 1 🐑 Un fel de brînză dulce ce se obține fierbînd zărul stors din caș: urda se scoate din zărul de sub caș (ȘEZ.); Colea’n vale la fîntînă, Două fete spală lînă; Una spală, alta’ndrugă, Să facă lui Pintea glugă, Să le-aducă caș și ~; Caș și ~ de mîncat, Guriță de sărutat (PAMF.); Turtă peste turtă Și la mijloc ~ (GOR.), ghicitoare despre „plăcintă”; iron.: muierea, vorba ăluia, poftește și la ~ de curcă și la lapte de cuc (JIP.) ¶ 2 🌿 URDA-VACII¹ = HRENIȚĂ1; – URDA-VACII², plantă din fam. cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii, ramificată la vîrf într’o mulțime de ramuri florifere, care la un loc constitue un corimb: face flori albe, cu petale egale; numită și „caprilemă” (Lepidium draba) (🖼 5177) [cuvînt din graiul ciobănesc, de origine obscură, care a pătruns în toate limbile popoarelor cu care păstorii noștri au venit în contact].

LAPTE n. 1) Lichid alb-gălbui, secretat de glandele mamare ale femeii sau femelelor mamifere, care constituie hrana nou-născuților ~ matern. ◊ Vițel (sau purcel) de ~ vițel (sau purcel) care nu a fost încă înțărcat. ~ de pasăre desert preparat din lapte, ouă și zahăr. Calea ~lui Calea Lactee. 2) Lichid alb secretat de glandele mamare ale unor mamifere domestice folosit drept aliment. ~ de vacă. ◊ ~ acru lapte preparat prin fermentație din laptele fiert și covăsit cu smântână. ~ dulce lapte proaspăt, nefermentat. ~ praf produs lactat sub formă de pulbere. ~ prins lapte închegat. 3) Suc vegetal asemănător la aspect cu acest lichid. ~ de migdale. ~ de cocos. * (A fi) în ~ se spune despre cereale care sunt în stadiu de coacere. ~ de var amestec de var stins și apă. ~ de ciment amestec de praf de ciment și apă. ~le-câinelui plantă erbacee a cărei tulpină conține un suc asemănător laptelui; alior. ~le-cucului plantă erbacee cu flori galbene a cărei tulpină conține un suc lăptos amar. /<lat. lac, lactis

a căuta lapte de bou / de cuc expr. (iron.) a încerca imposibilul; a nu-și da seama de absurditatea unei încercări.

răscucăi vt [At: MARIAN, O. I, 48 / V: ~ucui / Pzi: răscucăi / E: răs- + cuc + -ăi] (În superstiții) A descânta vitele sau oile care fată când cântă cucul, pentru a nu-și pierde laptele.

floare f. 1. totalitatea organelor ce servă la reproducerea grăuntelui; 2. plantă de ornament; 3. podoabe de stil: flori de retorică; floare la ureche, bagatelă: necazurile noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce se spun în cărți CR.; de florile mărului (de flori de cuc), în zadar, fără folos; 4. ce-i pe d’asupra: floarea laptelui; floarea cheii, dinții cheii ce intră în broască; 5. ceeace-i mai frumos, mai bun: toată floarea cea vestită a întregului Apus EM.; 6. fig. se zice de lucruri cari sunt în toată puterea, frumusețea, strălucirea lor: floarea tinerețelor; 7. mucezeala pe pâine, caș, vin; 8. nume de plante; floare broștească, floare ce crește prin locuri umede (Ranunculus acris); floare de perină, întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria); floarea călugărului, plantă verde albăstrie cu flori roșiatice (Vaccaria); floare frumoasă, bănuței; floarea grâului, albăstriță; floarea reginei, edelweis; floarea soarelui, sora-soarelui; floarea vântului, mică plantă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase (Anemone nemorosa). [Lat. FLOREM].

lapte [At: PSALT. 314 / Pl: (50-51) lăpturi, (53-55, 62) ~pți E: ml lac, -tis] 1 sn Lichid alb-gălbui, dulceag, cu miros caracteristic, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, și care constituie hrana exclusivă a copilului sugar și a puiului de animal. 2 sn Aliment de bază al omului obținut prin mulgerea femelelor unor animale domestice. 3 sn (Pop; îe) A fi învățat ca mâța la ~ A avea obiceiuri rele. 4 sn (Pop; îe) A fi supt ~ de capră Se spune despre o persoană excesiv de energică. 5 sn (Pop; îe) A spune și ~le pe care l-a supt A mărturisi tot, cu lux de amănunte. 6 sn (Îs) ~ dulce Lapte proaspăt, nefermentat. 7 sn (Reg; îas; șîs ~ crud, ~ prins) Lapte (1) matern, secretat imediat după naștere Si: coraslă. 8 sn (Îs) ~ prins Lapte (2) nefiert fermentat Si: (reg) chișleag. 9 sn (Îs) ~ bătut Lapte (2) închegat și apoi bătut. 10 sn (Îs) ~ acru Lapte (2) fiert, apoi fermentat în mod natural. 11 sn (Îs) ~ pasteurizat Lapte (2) din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile. 12 sn (Îs) ~ condensat Lapte (2) căruia i s-a redus conținutul de apă. 13 sn (Îs) ~ praf Lapte (2) sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 14 sn (Pop; îe) Tare-i ~ acru! E foarte greu de suportat. 15 sn (Reg; d. ochi; îe) De ~ acru De culoare deschisă. 16 sn (Pop; îc) ~-de-pasăre Desert preparat din lapte, ouă și zahăr. 17 sn (Îac; șîc ~-de-găină) Băutură preparată din gălbenuș de ou, zahăr sau miere și lapte fierbinte, folosită ca remediu împotriva tusei Si: șodou. 18 sn (Îs) Frate sau soră de ~ Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeași doică. 19 sn (Ast; îs) Calea (sau, îvp, drumul) ~lui Calea Lactee. 20 sn (D. femela unor animale domestice; îla) De ~ Crescută pentru producția de lapte (2). 21 sn (D. femelele unor animale domestice; îal) Care produce mult lapte (2). 22 sn (D. copii sau d. puii de mamifer; îal) Care nu au fost înțărcați Si: sugari. 23 sn (D. vaci, oi etc.; îoc stearpă; îal) Care dă lapte Si: mânzare, plecătoare. 24-25 sn (D. femelele unor animale domestice; îla) Bună (sau rea) de ~ Care dă (mult sau) puțin lapte (2). 26 sn (Îe) A curge ~ și miere A fi îmbelșugare. 27 sn (Pfm; d. oameni; îe) A fi numai ~ și miere A se purta mieros. 28 sn (Îae) A fi binevoitor. 29 sn (Îs) Miere și ~ Bunăstare. 30 sn (îas) Înțelepciune. 31 sn (Fig; d. afirmații; îla) Cu ~ Adevărat. 32 sn (Îal) Folositor. 33 sn (Îal) Ușor de realizat. 34 sn (Pop; îe) A curge (sau a cădea cuiva) ~ (sau ~le) în păsat sau a (se) vărsa ~le în păsat (ori în ~ul cuiva) A beneficia de un ajutor neașteptat. 35 sn (Îae) A-i merge foarte bine. 36 sn (Pop; îe) E ~ cu păsat Se spune despre un lucru bun, util. 37 sn (Pop; îe) A pune tot ~le în păsat A fi risipitor. 38 sn (Pop; îe) A stoarce ~ din piatră A realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut. 39 sn (Pop; îe) Când a da din piatră ~ Niciodată. 40 sn (Pop; îe) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n ~ A fi inoportun. 41 sn (Îs) Dinți de ~ Primă dentiție, la copii și la puii unor mamifere. 42 (Pop; îe) A avea dinții de ~ A fi încă tânăr. 43 sn (Îae) A fi lipsit de experiență de viață. 44-45 sn (Olt; îe; îlaj) (A fi) de un ~ (cu cineva) (A fi) de aceeași vârstă cu cineva. 46-47 sn (Olt; îae; îal) (A fi) asemănător cu cineva în privința ideilor sau a sentimentelor. 48 sn (Bis; fig) Învățătură evanghelică, concepută ca prima hrană a spiritului. 49 sn (Pop; îls) ~ de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat. 50-51 snp (Pop) Diferite sortimente (de lapte (2) sau) de produse alimentare preparate din lapte (2). 52 sm (Pop) Cantitate de lapte (1) obținută de la o oaie sau de la mai multe oi, la stână, într-un timp determinat Si: mulsoare. 53 sm (Pop; îe) A se băga oile în ~pți (sau, reg) a se pune oile pe ~pți A despărți oile de miei primăvara și a începe mulsul, pentru a face brânză. 54 sm (Reg; îe) A scoate oile din ~pți A înceta mulsul oilor. 55 sm (Reg; îs) ~ de pește Lapți (1). 56 sn (Îvr; îs) ~ vegetal Suc cu aspect lăptos care se găsește în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea. 57 sn (Pop; îs) ~ de bou (~ de sămânță sau ~ de buhai) Mâncare de post preparată din sămânță de cânepă sau de dovleac pisată, amestecată cu apă și îndulcită puțin. 58 sn (Îas) Zeamă în care s-au fiert prune sau alte fructe uscate. 59 sn (Îas; șîs ~le boului) Mâncare preparată din oțet, apă și mămăligă. 60 sn (Îas) Mâncare preparată din apă cu sare fiartă, amestecată cu frunze de porumb. 61 sn (Fig; îas) Lucru inexistent sau imposibil de realizat. 62 sm (Reg; d. boabele cerealelor; șîf lapți; îla) În (sau cu) ~ Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii, conținând un lichid alb asemănător laptelui (1) Si: crud, necopt. 63 sn Lichid asemănător cu laptele (1). 64 sn (Îs) ~ de var Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit. 65 sn (Îs) ~ de ciment Amestec format din praf de ciment și apă, folosit, mai ales, la lucrările de construcții. 66 sn (Îs) ~ de malț Malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. 67 sn (Îs) ~ de piatră (sau ~ de stâncă) Stalactită. 68 sn (Reg; îas) Nisip de culoare vânătă-gălbuie folosit la prepararea unor coloranți. 69 sn (Apc; pop; îs) ~ de miere Băutură fermentată obținută din miere amestecată cu apă sau cu lapte (2) Si: hidromel, (reg) mursă. 70 sn (Înv; îs) Vase (purtătoare) de ~ (sau, înv, vinele ~lui) Vase limfatice. 71 sn (Bot; îc) ~le-câinelui (sau, rar ~le-cățelei; reg, ~-câinesc; ~-de-câine) Alior (Euphorbia). 72 sn (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula officinalis). 73-74 sn (Bot; Trs) Două specii de alior (Euphorbia helioscopia și platyphillos). 75 sn (Bot; rar; îc) ~le-păsării (sau, rar, ~le-păsărilor) Plantă erbacee înaltă de 15-20 cm, cu o singură frunză, cu flori mici galbene, răspândită prin locuri necultivate Si: (reg) plisc-păsăresc (Gagea lutea). 76 sn (Bot; pop; îac) Bălușcă (Ornithogalum umbellatum). 77-78 sn (Bot; Mun) Două specii de lalea (Tulipa biembersteiniana și silvestris). 79 sn (Reg; îac) Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) malaiul-paserii. 80 sn (Îc) ~le-stâncii Plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe dispuse în umbele, răspândită în regiunea alpină Si: lăptișor, (reg) primuliță (Androsace chamaejasme). 81 sn (Îac) Plantă erbacee din familia primulacee, de mici dimensiuni, cu flori alburii dispuse în umbelă, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Androsace arachnoidea). 82 sn (Îac) Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina scapiformă, lipsită de peri, cu frunze lanceolate, cu flori solitare sau reunite sub formă de umbelă, albe cu galben, cu fructul sub formă de capsulă, care crește în locuri umede sau calcaroase din regiunea alpină (Androsace lactea). 83 sn (Bot; îc) Sudoarea-~lui Captalan (Petasites officinalis). 84 sn (Bot; reg; îc) Burete-de-~ Lăptucă (Agaricus volemus). 85 sn (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 86 sn Melodie după care se execută laptele (85).

porumbel [At: CANTEMIR, I. I. I, 255 / V: (îrg) ~brel (înv) ~breriu, (reg) păr~ sn, ~rombrel, ~biel, ~unghel / Pl: ~ei / E: porumb + -el] 1 sm Specie de păsări sălbatice sau domestice din familia columbidelor, de mărime mică și mijlocie, cu ciocul scurt, cu penele colorate foarte variat Si: (pop) porumb (1), (reg) golumb, hulumb (Columba). 2 sm (Pex) Pasăre care aparține acestei specii. 3 sm (Îs) ~ călător (sau de poștă, voiajor) Porumbel (2) dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit la transmiterea mesajelor. 4 sm (Pfm; mai ales d. soți; îe) A trăi (sau a se iubi, a se giugiuli) ca ~eii (sau ca doi) ~ei A trăi în dragoste și bună înțelegere unii cu alții. 5 sm (Îc) ~-sălbatic sau (reg) ~ul-lui-Noe Pasăre înrudită cu porumbelul (1), mai mică decât acesta, cu penele de pe spate cenușii-roșcate, cu pete negre, tivite cu alb pe laturile gâtului, cu gâtul scurt și coada lungă Si: turturea (Streptopelia turtur). 6 sm (Orn; rar; îc) ~-turcesc sau ~-râzător-oriental Guguștiuc (Streptopelia decaocta). 7 sm (Orn; reg; îc) ~-de-mare Pescar (Larus). 8 sm (Orn; reg; îc) Carabas (Larus ridibundus). 9 sm (Orn; reg; îc) ~-mic Pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus). 10 sma (Lpl; îcs) De-a ~eii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Reg) Model de cusătură pe țesături sau cămăși țărănești Vz pui. 12 sm Termen de alint pentru un bărbat iubit Vz pui. 13-14 a (Pop) Porumbiu¹ (1-2). 15 sm (Bot; pfm) Știulete de porumb (6) cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fiert sau copt în spuză. 16 sm (Bot; reg; șîs ~ul cucului) Porumbar¹ (Prunus spinosa). 17 sm (Lpl) Plante liliacee, cu flori albastre, rar albe, dispuse în racem, care crește mai ales prin vii și livezi Si: (reg) cocoșei, ceapa-ciorii, floarea-cucului, porumb (18) (Muscari botryoides). 18 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari racemosum). 19 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari comosum). 20 sm (Bot; reg) Păducel (Crataegus monogyna). 21 sm (Bot; reg) Spin (Carduus cicanthoides). 22 sm (Bot; reg) Verigar (Rhamuus cathartica).

MULS s. n. Acțiunea de a m u l g e (1); mulsoare (1), mulgere, (rar) mulsătură, mulgăturá, (regional) mulgare¹ (1), mulsură (1), mulzare (2). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Sosise vremea mulsului. Una cîte una treceau zburdînd oile prin strungă. GANE, N. II, 39, cf. PAMFILE, I. C. 18, 31. Ceaun mare ciobănesc, de fiert laptele după muls. CAMIL PETRESCU. O. II, 215. Pe polderele joase e ora mulsului. SADOVEANU, O. IX, 286. Mulsul rațional al vacilor este una din condițiile esențiale în vederea sporirii producției de lapte. SCÎNTEAIA, 1954, nr. 2 874. Vine și ea mai tîrziuț, după ce gată mulsul vacilor. BENIUC, V. CUC. 83. Bucătariul. . . se află la mulsul vacilor. SBIERA, P. 157. ◊ (Regional) Mulsul măsurii = mulgare¹. Cf. CHEST, V 55/72. (Regional) Mulsul d-amiezi sau mulsul oilor = parte a dimineții (în jurul orei 10), cînd se mulg oile. Ciobanii împart ziua în; prînzare, mulsul d-amiezi și cinare. H IX 143, cf. 64. ◊ L o c. a d v. (Regional) În mulsul vitelor = la amurg. MAT. DIALECT., I, 231. – Pl.: mulsuri. – V. mulge. Cf. lat. m u l s u s.

plisc¹ sn [At: ASACHI, S. L. I, 259 / V: (înv) pisc, piscă sf, (reg) flisc / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, servind pentru apucarea și sfâșierea, fărâmițarea hranei Si: cioc, clonț, (îrg) rost, (reg) ciup, clobanț. 2 (Pgn) Gură a păsărilor. 3 (Îc) ~ul-cocorului (sau ~-cucoarei, ~-berzei) Mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și acoperită de peri aspri, cu flori roșii sau albe dispuse în umbele și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză Si: (reg) bănat, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, cucute, cumătră, floarea-vinului, greghetin (2) (Erodium cicutarium). 4 (Bot; reg; îac) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 5 (Bot; reg; îac) Greghetin (1) (Geranium pratense). 6 (Bot; reg; îac) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 7 (Bot; reg; îac) Priboi (Geranium macrorrhizum). 8-9 (Bot; îc) ~-păsăresc Bălușcă (Ornithogalum gussonei și umbellatum). 10 (Bot; îac) Laptele-păsării (Gagea lutea). 11 (Bot; reg; îc) ~ul-ciorii Bălușcă (Ornithogalum pyrenaicum). 12 (Imp; spc) Rât. 13 (Dep) Gură la om. 14 (Reg; îe) A fi bun de ~ A fi bună de gură. 15 (Mol; pan) Vârf al unui obiect. 16 (Reg) Coastă sau deal steril, acoperit cu piatră.

PĂȚI, pățesc și pat, vb. IV. Tranz. 1. A da peste ceva neașteptat, a i se întîmpla ceva neplăcut. Mi-e frică să nu pățim, vreo rușine. STANCU, D. 312. D-ta ești de vină pentru toate cîte le-am pățit. CARAGIALE, O. III 83. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. CREANGĂ, P. 87. De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. POP. ◊ Expr. A o păți = a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare, a da peste o belea. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile d-tale. REBREANU, R. I 242. Eeei!... – așa-i c-am pățit-o? Care vra să zică, am casă și nu-s stăpîn într-însa. ALECSANDRI, T. I 326. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 79. A o păți cu cineva = a da peste cineva care-ți poate veni de hac; a-și găsi beleaua cu cineva; a i se înfunda cu cineva. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe întîmplări sau necazuri; a avea multă experiență. (Uneori urmat de o propoziție consecutivă) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întimplat, ce te-a găsit? Ce-ai pățit de ești așa de vesel? ▭ Ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pămînt galben? DELAVRANCEA, H. T. 135. ◊ Intranz. Astfel păți și cioara, în rîs ea fu luată Și cu un cuc nemernic de toate comparată. ALEXANDRESCU, P. 120. 2. A suferi, a pătimi, a îndura. Precît văd, ai să pați multe în viața ta, mă băiatule. SADOVEANU, M. C. 61. Își spuse istoria și ce păți pînă să ajungă la dînsele. ISPIRESCU, L. 8. Dacă dumneata știai romînește... nu erai să pați atîtea nevoi. ODOBESCU, S. III 193. ◊ Intranz. Unul face și altul pate. Prez. ind. și: paț.

pupa [At: PRAV. GOV. 60^v/13 / Pzi: pup / E: lat *puppare] 1-2 vtrr (Pfm) A (se) săruta. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în bot A se da bine pe lângă cineva. 4 vrr (Pfm; îe) A se ~ în bot (sau, rar, în gură) cu cineva A fi în relații extrem de strânse cu cineva. 5 vt (În imprecații; îe) A-l ~ (pe cineva) (mă-sa) rece A vedea pe cineva mort. 6-7 vtrr (Îe) A ~ luleaua neamțului (sau a se ~ cu clondirul) A se îmbăta. 8 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cucul armenesc A se scula târziu, după ce a lenevit în pat. 9 sm (Rar; îc) ~pă-vânt Om neserios, fără căpătâi. 10 sm (Rar; îc) ~ă-lapte Om blond. 11 vt (Fam; îcn) A ajunge să obțină ceva râvnit sau care i se cuvine. 12 vt (Rar) A vrea ceva.

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

MĂSURĂ s. f. I. 1. (Învechit și popular) Faptul de a măsura ; măsurare, măsurătoare. Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. S-au rînduit. . . cercetători la starea locului ca să facă hartă și măsură (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 427. De acolo iarăși au întors cu măsura în sus, spre miazănoapte în linie dreaptă (a. 1 815). ib. II, 16/22. ◊ E x p r. (Regional) A-și face (sau a-și lua) măsuri = a chibzui, a judeca, a-și da cu socoteala. Îți dau soroc de opt zile să îți iei măsurile și să hotărăști. GORJAN, H. IV, 95/2. Hei, hei! cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. Stă el, îș faci măsuri; „mai mă cumpîn, sî mă măi duc odatî!” ȘEZ. II, 101, cf. 153, ib. III, 2. A băga oile în (sau la) măsură = a izola oile de miei, spre a stabili cît lapte dă fiecare oaie. Cînd se bagă oile în măsură, adecă cînd se aleg cu totul mieii de la dînsele. ECONOMIA, 86/24, cf. CHEST. V 11/8. ♦ (Transilv.) Recrutare. Cîntă cucu-n vîrf de șură, Merg feciorii la măsură. RETEGANUL, TR. 54, cf. MÎNDRESCU, L. P. 35, BUD, P. P. 39, ȘEZ. IX, 59. 2. Valoare a unei mărimi, a unei cantități, a unei d mensiuni etc., determinată în raport cu o unitate dată. Măsura (n u m ă r u l u i H, D) zilelor meale cîte-s. PSALT. 74, cf. 219. Cine au pusu măsurile lui de știi? DOSOFTEI, ap. GCR I, 267/13. De nu se arată luna. . . în firească [a] sa măsură. CALENDARIU (1 814), 79/14. Dar nu vedem că pre lume, elementuri războite O fac de se ține-ntreagâ și în măsuri cumpenite? CONACHI, P. 267. Bădiță, di piste vale, Nu purta pean-așa mare, Ci o poartă-ntr-o măsură, Pe cum ți-i stogu la șură. MÎNDRESCU, L. P. 152. Îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I, 105. ◊ F i g. Dată amu fi-va voao întocma trudeei și măsură de mîngîiare. CORESI, EV. 474. Vechi rămășițe a gloriei strămoșești făcute pe măsura oamenilor mari. NEGRUZZI, S. I, 184. D-na M. . . nu-și putea da seamă de măsura pasiunii noastre. IBRĂILEANU, A. 23. Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I și pe măsura imperiului său. STANCU, U.R.S.S. 112. ◊ L o c. a d j. și a d v. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Înalți toți de o măsură. PANN, E. H, 25/15. Să-mi scoată mie ochiul stîng iar mai întâi să scoată și cetățeanului ochiul care-l mai are. Să se puie ochii la cîntar, să se vadă dacă-s de-o măsură. SADOVEANU, D. P. 160. (F i g.) Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, POEZII, 387. (E x p r.) A fi de (o) măsură (cu cineva) = a fi de aceeași vîrstă (cu cineva). O fos[t] d'e măsură la copilu miău. DENSUSIANU, Ț. H. 96, cf. A III 13. Să nu fie de o măsură sau n-ar fi de o măsură! = (se spune cînd se vorbește despre o nenorocire, despre o boală, despre un mort etc.) de n-ar fi la fel! Avea niște friguri așa de strașnice încît tremura cum tremur eu acum, n-ar fi de o măsură. GANE, N. II, 165, cf. 162. Băietul meu care a murit semăna cu al dumitale, să nu fie de o măsură. PAMFILE, J. II, 154, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI. A fi pe o măsură (cu cineva) = a se asemăna, a se potrivi (mai ales la fapte rele). Com. din ALBA-IULiA. După (sau pe) măsură = (despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului. Îm fac papus dupa măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ L o c. a d v. În largă (sau în mare, învechit cu multă) măsură = în cantitate mare, mult. Iar dintru greci, măcar că au fost și tegheitianii și athinei buni, iar cu multă măsură îi covîrșiră cu vitejiia laconii. HERODOT (1 645), 493. Folosesc în largă măsură materiile prime locale. LEG. EC. PL. 241. În mică măsură sau în măsură neînsemnată = în cantitate mică, puțin. Pămîntul se lucra în Văleni în măsură neînsemnată. AGÎRBICEANU, A. 72. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. În egală (sau în aceeași) măsură = la fel (de mult). Interesînd în egală măsură atît pe lingviști cît și pe criticii literari, problemele limbii literare au constituit obiectul a numeroase articole. V. ROM. aprilie 1 953, 47. (Învechit și regional) La măsură = corespunzător unei mărimi dinainte determinate ; precis, exact. Să nu să facă locuitorilor cît de puțină asuprire, măsurîndu-să fînul cu stînjenu drept și stogurile întocma la măsură (a. 1 814). URICARIUL, I, 204. Crezînd că va căpăta bani mulți, le-a împlinit la măsură poronca. SBIERA, P. 272. (E x p r.) A veni la măsură = a atinge o anumită limită (dinainte stabilită) în ce privește mărimea, dimensiunea, cantitatea etc. V. p o t r i v i, n i v e l a. Și capul ce se-nalță mai sus de apa dreaptă Mi ți-l retează iute să vie la măsură. HELIADE, O. I, 226. A venit cotul la măsură (= a fost exact, nu a fost lipsă). Cf. ZANNE, P. V, 209. (F i g.) Al meu [prieteșug] acmu mărturisesc să fie venit la măsura cea desăvîrșit. AXINTE URICARIUL, LET. II, 173/35. A veni (sau a sosi) la măsura vîrstei sau la măsură de vîrstă = a depăși vîrsta adolescenței, a deveni matur. Cei fără de vrăsti mai puțin să vor certa. . . și aceasta se înțeleage cînd le lipseaște puțină vreame să vie la măsura vrâstei, ce să dzice să le vie mintea la cap. PRAV. 259. Acesta sosindu la măsură de vrăstă. . . miersă la oaste. DOSOFTEI, V, S, noiembrie103^r/3. L o c. p r e p. După (sau pe, în) măsura = în raport cu. . ., potrivit cu. . ., proporțional cu. . . Puse împărțitul limbilor după măsura (s a m a V, n u m ă r u l D) îngerilor lu Dumnezeu. PSALT. 313. Pre măsura credințeei și curăției. CORESI, EV. 317, cf. 369. Fieștecare după starea cinstei lui și după măsura slujbei, va găsi odihnă și sprijineală (a. 1 774). URICARIUL, I, 84, cf. 133. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtuței sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310, cf. 260, 265. De rolul subconștientului, de acela al duratei în evoluția personagiilor au ținut și alții seama în măsura talentului lor. IBRĂILEANU, S. L. 10. ◊ Loc. c o n j. Pe măsură ce. . . = cu cît. . . Și pe măsură ce tristețea ei îl apăsa mai mult, bucuria lui era mai vie. TEODOREANU, M. II, 46. Pe măsură ce luna se ridică deasupra straturilor de praf, aburul de sînge care învăluia pămîntul se împrăștie. BOGZA, C. O. 397. Limba se dezvoltă, se îmbogățește cu noi cuvinte, pe măsură ce mijloacele de producție se dezvoltă, se perfecționează. CV 1 950, nr. 4, 48. În măsura în care. . . = numai atît cît. . . Tu făceai destul pentru noi în măsura în care nu-ți călcai pe suflet. DEMETRIUS, C. 61. ◊ E x p r. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor obiecte de îmbrăcăminte (sau încălțăminte). Tocmind să-i facă o păreache cizme, i-au luat măsură. BĂRAC, T. 29/15. (Popular) I-a pierdut dracul măsura sau i-a uitat Dumnezeu măsura, se spune despre un om foarte înalt. Cf. ZANNE, P. VI, 611, MAT. DIALECT, I, 230. (Regional) A duce măsură = a se cumpăni. Greutatea care duce măsură cu apa (= greutatea de la cumpănă). ALR II 2 547/250. ♦ (învechit) Nivel. Au stătut apa în măsură zile 150. N. COSTIN, ap. DDRF. Au venit apele mari, afară din măsura lor pe cum venia de altă dată. MUȘTE, LET. III, 78/11. 3. Unitate convențională cu care se măsoară dimensiune, o cantitate, un volum etc. Cît iaste la noi o litră de aur, aceasta iaste talantul jidovilor, Că măsura i-era de mult preț de florinți și cu mult trăgea mai mult. CORESI, EV. 283. Stînjenul este o măsură antică pe carii românii au păstrat încă de la romani. ASACHI, E. III, 19/2. ▭ Sistem de măsuri și greutăți. 4. Instrument, unealtă cu care se măsoară ceva ; (regional) unitate de măsură (I 1) de capacitate a cărei mărime variază, după regiuni, între 1/4 de litru și 30 de litri (CONV. LIT. XXXV, 839, LEXIC REG. 14, ALR I 1 602/28, 77, 79,603/516,1 604/63, 77, 79, 85, 87, 90, 106, 107, 166, 1 605/80, ALR SN I h 181, ib. h 182) ; litră (CHEST. V 6/61), ferdelă, mierță (ALR I 1604/343) ; eîntar (ib. 1 599/190, 289, 308) ; (la pl.) greutățile cîntarului (ib. 1 601/251, ALR II 4 279/157, 260, 605) ; compasul tîmplarului (ALR II 6 681/95) ; clupă cu care se măsoară grosimea la trunchi (A II 12). Menciuroși fiii oamerilor întru măsuri (c u m p e n i D, c u [m] p e n e l eH) nu dereptați, ci în deșertu depreură. PSALT. 117. Ceia ce vor avia mierță, sau veadre, sau alte măsuri hicleani mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac, pre aceștia foarte să-i cearte. PRAV 17. Măsură bună îndesată și scuturată. N. TEST. (1 648), 75^r/38. Unii [negustori] cu măsuri de gît Se tînguia amărît, Alții cu cîntare-n nas Se văita cu mare glas. PANN, ap. GCR II, 323/15. Trona cu o pîlnie într-o mînă și în cealaltă cu o măsură de tinichea. REBREANU, I. 483. Pe tejghea stăteau, bine-rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I, 97, cf. H XVII 8, 255, XVIII 103. Vinu-i bun, măsura-i mică. DOINE, 133. Cu ce măsură veți măsura, măsura-se-va vouă (sau cu aceea ți se va măsura) (= după fapte și răsplată). Cf. CORESI, EV. 46, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. F i g. Ah, dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura În ziua din urmă a ta. COȘBUC, P. I, 155. ◊ Expr. A umple măsura = a ajunge la ultima limită. Fratele tău a umplut măsura rușinei sale. I. NEGRUZZI, S. V, 146. A i se umple măsura = a se sătura (de ceva sau de cineva) ; a-și pierde răbdarea, a-și ieși din fire. I s-a cam umplut măsura. ZANNE, P. V, 420. ♦ S p e c. (Pescuit) Instrument în formă de crăcane, întrebuințat la măsurarea, pe frînghie, a distanțelor la așezarea avelor, astfel ca ochiurile mari și cele mici să se potrivească între ele. ANTIPA, P. 531. 5. Conținutul, cantitatea cuprinsă într-o măsură (I 4). Covăseala. . . o luo muiarea și o acoperi în fîină de trei măsuri pînă cînd dospiră toate. CORESI, ap. GCR I, 17/15. Cu 100 de măsuri de untdelemn (a. 1 650-1 675). GCR I, 195/13. Dintr-aceastâ făină pun într-o măsură de apă. IST. AM. 65^r/7. Trimise pre. . . Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri, deci deate fieștecăruia cîte o măsură plină (a. 1812). GCR II, 211/21. l-au pus și vro doao măsuri de beare. BĂRAC, T. 16/14. O măsură hotărîtă [de ovăz], I. IONESCU, C. 223/17. ♦ Cantitate de pulbere și plumb cu care se încarcă un cartuș sau o armă de foc. Cf. STOICA, VÎN. 16. 6. (Muz.) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratelor sunetelor după periodicitatea accentelor tari. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. Degetul uscat părea măsura că bate. ISANOȘ, Ț. L. 8. 7. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV, 356, cf. MAIORESCU, CR. I, 80. Poetul. . . a vrut cu tot dinadinsul să manevreze o prea mare varietate de ritmuri și măsuri. LL I, 148. II. F i g. 1. Putere ; valoare. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură, Ce un uriaș odată in resboaie a purtat; Greutatea ei ne-apucă, trece slaba-ne măsură, ALEXANDRESCU, M. 16. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură. EMINESCU, O. I, 198. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumnitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II, 168, cf. id. C. V. 92. A-și da măsura = a arăta (tot) ce este capabil să facă, să dea. În ultimele rînduri ale acestui capitol se vor menționa numai lucrări modeste sau nume obscure, singurele ce se mai întîmpină pe terenul unde-și dăduseră pînă atunci măsura puterilor fruntașii unei mișcări de regenerare. IORGA, L. II, 262. 2. (Mai ales la pl. ; adesea în construcții cu verbul „a lua”) Hotărîre, prevedere ; mijloc necesar pentru realizarea unui scop. Aceasta socotesc că va înțălepți pe Robinson de a-și lua măsuri mai bune spre îndreptarea urmărilor [primejdiei]. DRĂGHICI, R. 12/13, cf. 37/17, 101/18. Acest furtișag ce se face necontenit înșălîndu-se publicul, anevoie se poate opri prin legiuri și prin măsuri polițienești. CR (1836), 41¹/39. Măsurile extraordinarie luate din apropierea epidemiei (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/19. În 1848 o măsură provizorie s-au hotârît la Constantinopol. ib. 440/22. Oricine să ție cu strictețâ această măsură feritoare de molipsire. CUPARENCU, V. 11. Acolo însă unde o breaslă nu se putea constitui... tot domnia lua măsuri de a se numi un șef. N. A. BOGDAN, C. M. 175. M-ați avertizat și n-am luat măsuri din timp. C. PETRESCU, R. DR. 212, cf. id. Î. I, 4. M-am dus ca să-l văd și să iau măsuri. ULIERU, C. 4. Pentru a se acoperi de creanțele sale nesigure sau în suferință, banca va putea lua orice măsură de conservare, asigurare sau executare. LEG. EC. PL. 184. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. SADOVEANU, M. C. 138. Noul mare vizir e speriat râu și toate măsurile pe care le ia sînt măsuri de panică. CAMIL PETRESCU, O. III, 138. 3. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care este posibil ceva. De vor trece de măsură, atunce acela ce l-au bătut. . . să va certa trupeaște. PRAV. 225. La orice lucru să păzească măsura. MOLNAR, RET. 23/21. Vei vedea ruptă ața atărnărei rînduite Ce le ține în unire și în măsuri îngrădite. CONACHI, P. 270, cf. 272. Cînd vei să vorbești, la gură Să aibi lacăt și măsură. PANN, P. V. I, 3/18. La cuvinte n-au măsuri. id. Ș. II, 53/25. Acel stelagiu. . . era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I, 37. N-ai măsură la vorbă. ZAMFiRESCU, A. 96.. Măsura la toate, cea mai bună dreptate. ZANNE, P. VIII, 381, cf. 380. Sarea-i bună la fiertură însă nu peste măsură (=la toate trebuie chibzuință), id. ib. IV, 105. *Loc. a d v. și (rar) a d j. Peste (sau, învechit, cu asupra de) măsură = foarte, prea, din cale-afară (de mult) ; mai mult decît trebuie, exagerat, excesiv. Prespre măsură învrăjbiia ei. COD. VOR. 76/19. Sâ-i plătească cu asupra de măsură (a. 1 750). GCR, II, 63/39. Colica din îmbuibare (preste măsură mâncare). CALENDARIU (1 814), 170/14. Și ce dormi preste măsură? BĂRAC, ap. GCR II, 174/30. Am iubit! și cunosc gustul dragostei peste măsură. CONACHI, P. 80, cf. 270, 300. Ea bărbat are bun peste măsură Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II, 97/9. Nu vorbi peste măsură Ci pune-ți lacăt la gură. id. ib. III, 9/2. Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I, 82. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. id. ib. 141. Voinicul era ostenit peste măsură. ISPIRESCU, L. 130, cf. 185. Prea slăvite Agamemnon, tu peste măsură de lacom. MURNU, I. 7. Înfuriat peste măsură, ridică pumnul la Ghighi. REBREANU, I. 38, cf. id. R. I, 265. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. Nu trebuie totuși să fii îngrijorat peste măsură, încercă Vancea să-l liniștească. VORNIC, P. 173. La orice învățătură Nu grăbi peste măsură. ZANNE, P. V, 356, cf. I, 105, 686, II, 700, 784, III, 671, IV, 62. Fără (de) măsură = a) din cale-afară, fără socoteală, exagerat. Umnojiră-se fără măsură (p r e s p r e n u m ă r D). PSALT. 76. Cufundarea fără de măsură. CORESI, EV. 45. Va grăi cu glas de urgie fără de măsură (a. 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 458/5. Fără de măsură și cum nu să cade. . . să cheamă bătaia, cînd se face cu toiagul. PRAV. 159. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II, 293. Abramovici țipa. . . fără nici o măsură. SAHIA, N. 82. începu să strige fără măsură. Amenința cu pumnul în aer. PREDA, D. 216 ; b) foarte (mare), nemăsurat. Milostea a lui cea fără de măsură. CORESI, EV. 392. Ai milă fără măsură (cca 1 633). GCR I, 82/24. După aceea au zidit mănăstirea cea fără de măsură frumoasă din Argișu. ȘINCAI, HR. II, 133. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală, moderat. Dascălul ce-ș va bate ucenicul nu să va certa. . . căndu-l va bate cu măsură și spre învățătură. PRAV. 224, cf. 115, 158. Cu măsură bate. MARDARIE, L. 237/23, cf. 176/3. O cîrmuire blîndăși cu măsură (a. 1 773). GCR II, 87/1. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. i, 178. Be cu măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. La mâncare să aibi cumpătare Și la băutură să fii cu măsură. ZANNE, P. III, 640, cf. IV, 179. ◊ E x p r. În măsura posibilităților = atît cît se poate, în limita posibilităților. (Regional) A avea măsură bună = a avea fire bună, temperament bun. ALR I 1 374/542. (Învechit) A nu(-i) fi măsură (cuiva sau la ceva) = a fi foarte mare, nemăsurat, nelimitat; a fi foarte mulți, în cantitate foarte mare, nenumărați. Vereră lăcuste și omide ce nu lă era măsură (c î t e n u a v e a n u m ă r H, f ă r ă s e a m ă C, d e n u a v e a s e a m ă(²). PSALT. 221. Mare e Domnul nostru. . . și înțeepciuriei lui nu e măsură (n u m ă r u H, D). ib. 303, cf. 77, 216. III. (Regional) PÎnza de pe fața mortului. (Gura Teghii-Buzău). ALRM I/II h 415/735. – Pl.: măsuri și (învechit) măsure. – Lat. mensura.

OAIE, oi, s. f. Animal domestic rumegător crescut pentru lînă, lapte și carne; (spre deosebire de berbec) femela acestei specii (Ovis aries). Cînd eram eu copil, pe acolo pășteam oile satului. BUJOR, S. 146. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile, să pască. COȘBUC, P. II 167. S-au dus ca să găsească... Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. Cine se face oaie îl mănîncă lupul (= cine e prea bun, prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri). A da oile în paza lupului v. lup. ◊ Loc. adv. Ca oile = cu grămada, grămadă. ◊ Expr. S-a dezbrăcat (lupul) de pielea oii = și-a scos masca, și-a dat pe față caracterul urît, crud. A se ține (sau a se agăța de cineva) ca scaiul de oaie = a se ține mereu după cineva, a nu-1 slăbi, a nu-i da pace. Atunci, bucuria lui Ipate! Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 167. A suge la două oi = a trage foloase din două părți. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un cîștig exagerat din ceva sau de la cineva. A îi oaie între lupi = a fi bun, blînd, moale între oameni răi. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se zice, în ironie, despre un om naiv, prost. A o face de oaie = a face o prostie, o gafă, a o face boacănă. (Prea) e de oaie = prea e de tot, prea e din cale-afară. A băga oile în lapte v. băga. ♦ Carnea acestui animal. Tocană de oaie. ♦ Blana acestui animal. Căciula cea de oaie pe urechi ani tras-o zdravăn. EMINESCU, N. 42. ◊ Compus: (Bot.) țîța-oii = ciuboțica-cucului. – Pronunțat: oa-ie.

mălai [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 207/21 / Pl: ~e, (16-18, 22-23) ~uri / E: nct] 1 s (Mol; Trs; șîc ~-mărunt, ~-mărunțel, ~-roșu) Mei (Panicum miliaceum). 2 s (Trs; Mar) Porumb (Zea mays). 3 s (Reg; îc) ~-mâțesc Știuleți de porumb cu boabele în lapte. 4 s (Pex; reg; csc) Boabe de mei. 5 s (Pex; reg; csc) Boabe de porumb. 6 s (Bot; reg; șîc ~-tătăresc, ~-mare, ~-turcesc) Mătură (Sorghum vulgare). 7 s (Reg; îc) ~-ul-cucului Plantă erbacee, cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune sau gălbui dispuse în spice ovale și cu fructul o capsulă (Luzula campestris). 8 s (Reg; îae) Plantă erbacee, cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune, solitare, dispuse în vârful ramurilor (Luzula pilosa) Si: horști, părășin, păuniță. 9 s (Îae) Plantă erbacee alpină din familia gramineelor, cu frunze late și cu flori în formă de spice verzi-albăstrui (Sesleria coerulans). 10 s (Bot; Trs; îae) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 11 s (Bot; Mar; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 12 s (Bot; reg; îc) ~-mărunt Barba-ursului (Equisetum arvense). 13 s (Csc; îas) Fructe ale păducelului. 14 s (Mun; îc) ~-ul-pupezei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 s (Reg; îc) ~ul-paserii Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape. 16 sn (Reg; lpl) Semănătură de mei. 17 sn (Trs; Mar) Semănătură de porumb. 18 sn Loc destinat semănăturilor de mei sau porumb. 19 s (Mol) Făină de mei. 20 s (Reg) Făină de porumb. 21 s (Reg; îe) A apropia ~ul de traistă A-și risipi aproape întreaga avere. 22 sn Turtă făcută din faină de mei, de porumb sau de alte cereale, cu plămădeală de drojdie, coaptă în țest sau în cuptor. 23 sn Un fel de prăjitură făcută din făină de porumb. 24 sn (Pop; îe) În locul pitei, ~ Se spune despre cineva care a ajuns sărac. 25 sn (Pfm; îe) Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrânit, s-a învechit, s-a uzat. 26 sn (Îvp; îs) Zeamă de ~ Lucru lipsit de valoare. 27 sm (Îas) Om prost. 28-29 sm (Fam; îc) ~-mare Om (mâncăcios și mătăhălos sau) bleg și lipsit de vlagă. 30 sm (Reg; îc) ~-crăpat Om gras și nesimțit. 31 sn (Reg; îcs) De-a tai ~ul sau de-a ~ul (spart) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: mălăiașul (7). 32 sn (Ban) Bulz de mămăligă sau de brânză. 33 sn Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor. 34 s (Arg; fam) Bani.

țăță f. 1. organ glandulos care secretează lapte la femeie și la partea femeiască a mamiferelor, scurt timp după ce au născut fătul: a da țăță, a suge țăță; 2. fig. vârstă de alăptat: copil de țăță; 3. nume de plante: țăța caprei v. barba caprei; țăța oii, a) Munt. cioboțica cucului; b) Mold. degetar; 4. varietate de struguri (v. țăța vacii); țăța vacii, a) Munt. cioboțica cucului; b) varietate de struguri roșii deschiși în forma unei țățe de vacă. [Lat. TITIA: vorbă luată din graiul copiilor și de aceea familiară multor limbi].

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

TRIMITE, trimit, vb. III. Tranz. 1. (Și în forma trimete) A dispune (printr-un ordin sau printr-o rugăminte) ca cineva să se ducă undeva. Talpa-iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Obștea ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I 139. Am vorbit cu doi feciori Să-mi trimită pețitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. (Absol.) Auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. (Familiar) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau în rai) = a ucide. Oricum a fi, sînt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. ALECSANDRI, T. I 206. A trimite (pe cineva) la plimbare = a nu sta de vorbă cu cineva, a refuza o convorbire cu cineva; a da pe ușă afară, p. ext. a concedia din slujbă. A fost prins și trimis la plimbare. PAS, Z. I 286. A trimite (pe cineva) la dracul (sau de la dracul la tată-său) v. drac (1). A trimite (pe cineva) în gura tunului v. gură (II 2). A trimite (pe cineva) la urmă = a trimite pe cineva (escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Guvernul găsise mijlocul să scape de unii dintre muncitorii care se bucurau de încrederea tovarășilor lor și erau mai hotărîți în luptă: îi trimetea la «urmă». PAS, Z. IV 216. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) proces. A trimite (pe cineva) la închisoare (la temniță, la ocnă sau la sare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. Tîlharii au fost trimiși la sare. PAS, Z. I 162. Nu era vorbă de nimic altă decît de a trimite la ocnă pe șese beceri. NEGRUZZI, S. I 287. ♦ A dispune ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. Dacă vrea boierul să mergem la dînsul, apoi să trimeată căruța după noi. SBIERA, P. 264. Îndată le-au trimes un caic spre ajutor. DRĂGHICI, R. 11. 2. A delega, a alege (într-un organ reprezentativ sau de conducere). Alegerile vor da putința maselor să trimită în fruntea organelor locale ale puterii de stat zeci și zeci de mii de gospodari pricepuți. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2797. 3. A îndrepta (pe cineva) să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. Mi-aș permite asemenea să trimit pe d. Panu la articolul meu «Mișcarea literară și științifică». GHEREA, ST. CR. III 152. 4. (În credințele mistice, despre divinități sau alte forțe supranaturale) A face să vie, să se arate, să se manifeste. El pricepe visul că-i trimis de la profet. EMINESCU, O. I 144. Dumnezeu... a trimis ploaie și vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o destinație anumită. V. expedia. Trimit banii, cu care n-am ce face, pe două adrese cunoscute. CAMIL PETRESCU, U. N. 380. Plecă și-mi trimise o cafea cu lapte și două cornuri. DELAVRANCEA, H. T. 67. Îmi trimisese drăguța doi cozonaci calzi de paști. ALECSANDRI, T. I 382. Măi bădiță, de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Fig. Ea-i trimite un zîmbet discret de prietenie și de încurajare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 65. Cucule, pasere sură, Să nu-mi cînți pe arătură, Ci să-i cînți mîndrei pe șură, Să-mi trimit-un pic de gură. HODOȘ, P. P. 41. Măi bădiță, bădișor, Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. 6. Fig. A transmite prin cineva vești, porunci; a face cuiva o comunicare prin cineva. Vorbă mi-a trimis mîndra Să mă mai duc pe la ea. ANT. LIT. POP. I 148. ◊ Expr. A trimite (cuiva) sănătate = a ura (cuiva) sănătate prin intermediul altuia. – Prez. ind. și: (regional) trimiț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405). – Forme gramaticale: perf. s. trimisei, part. trimis. - Variante: trimete, trămite (ODOBESCU, S. II 511) vb. III.

ȚÎȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).

ȚÎȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🫀 Organ glandulos care secretează laptele la femeie și la ori-ce femelă de mamifer, mamelă: ferice de... pîntecele celea ce n’au născut și țîțele carele n’au aplecat (bibl.); mama... copilului să nu-l ție pe mîna stîngă, nici să-i dea din țîța stîngă, ca să nu fie stîngaciu (MAR.); copil de ~, prunc care suge încă: pre nimene n’au cruțat, ce pînă în copii de ~ tot sub sabie au pus (N.-COST.); întors de la ~ 👉 ÎNTORS I. 1 ¶ 2 🐒 Uger: Sultănica suia, mînînd o vacă bălaie cu un vițel ce se da pe furiș la... țîța rumenă și asudată de lapte (DLVR.); Am o vacă cu țîța în spinare (GOR.), ghicitoare despre „urcior” ¶ 3 pr. ext. Partea corespunzătoare țîței la pieptul bărbaților: la metereze, copii! și chitiți tot subt țîța stîngă (ALECS.) ¶ 4 Laptele din țîță; a da ~, a da să sugă: călugărul o lasă de-i dete ~ pînă ce se sătură (ISP.); 👉 COPIL²1; a-i pieri țîța, a înceta de a mai avea lapte în țîțe: nu e bine să dai ~ la copiii gemeni ai altora, că-ți piere țîța (GOR.); a suge ~, a suge la pieptul mamei: Dumnezeu știe ce-i lipsește, căci acuma nici nu vrea să sugă ~ (SB.); copiii, cînd sînt mici, să sugă ~ de la Țigancă, ca să aibă mumă-sa ~ (GOR.) ¶ 5 🐙 Celula în care se desvoltă matca (MAR.) ¶ 6 🌿 ȚÎȚA-CAPREI¹ 👉 CAPRĂ16; – ȚÎȚA-CAPREI² = BARBA-CAPREI¹; – ȚÎȚA-CAPREI³ = SURGUCIU2 ¶ 7 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = CIOBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII² = DEGETAR2; – ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri ¶ 8 🌿 ȚÎȚA-VACII¹, plantă cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori măricele, galbene, așezate într’o umbrelă la vîrful tulpinii (Primula elatior) (🖼 5145); – ȚÎȚA-VACII² = CIOBOȚICA-CUCULUI; – ȚÎȚA-VACII³, varietate de struguri [cuvînt din graiul copiilor, foarte răspândit și în alte limbi; comp. it. zizza, germ. Zitze; bg. srb. cica, etc.].

lăptucă s.f. I (bot.) 1 (și lăptucă-creață, reg. lăptucă-căpățână, lăptucă-învelită) Lactuca sativa; salată, salată-verde, marulă, salată-creață, salată-cu-căpățână, salată-necreață. 2 (și lăptucă-veninoasă) Lactuca virosa; crestățea, susai¹. 3 (și lăptucă-amară, lăptucă-sălbatică) Lactuca serriola; salată-sălbatică, <reg.> palma-tâlharului (v. palmă), susai¹, susai-țigănesc (v. susai¹). 4 (și lăptucă-de-pădure, lăptucă-iepurească, reg., art., lăptuca-gâștei) Sonchus oleraceus; susai¹, iarba-iepurelui (v. iarbă), iarba-iepurilor (v. iarbă) pălămidă-grasă (v. pălămidă¹), susan, susăiță. 5 (și lăptucă-dulce) Lactarius volemus; râșcov, vinețică, vinețică-cu-lapte, burete-dulce, <reg.> pâinișoare (v. pâinișoară), râșcovel, râșcoviță, roșioară (v. roșior). 6 (art.) lăptuca-oii = a Telekia speciosa; <reg.> bruscan, bruscălan, brustan, brusturul-oii (v. brustur), clocociov, cocean-căpresc, floare-de-brusture-amar, lăpuș-de-oaie, lipan¹, ochiul-boului (v. ochi¹) urechea-porcului (v. ureche); b (reg.) v. Mlecin (Mulgedium alpinum); (reg.) lăptuca-iepurilor v. Sunătoare (Crepis foetida). 7 (reg.) v. Barba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major). 8 (reg.) v. Burete-galben. Râșcov (Cantharellus cibarius). 9 (reg.) v. Ciuboțica-cucului (v. ciuboțică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). 10 (reg.) v. Iuțari. Râșcov (Lactarius piperatus). 11 (reg.) v. Măselariță¹ (Hyoscyamus niger). 12 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (reg.) v. Râșcov. Râșcov-de-brad. Râșcov-de-fag (Lactarius deliciosus). 14 (reg.; și, art., lăptuca-gâștei) v. Susai¹ (Sonchus arvensis). 15 (reg.; și, art._: lăptuca-gâștei) v. Susai¹ (Sonchus asper). 16 (reg.; și, art., lăptuca-gâștei) v. Susai¹ (Sonchus palustris). 17 (reg.; în forma lăptiugă) v. Rostopască (Chelidonium majus). II (glum.) v. Adolescentă (v. adolescent). Copilă. Fetișcană. Tânără (v. tânăr).

limbă s.f. A I 1 (anat.) elice, pendulă, șubă. Limba are rol important în perceperea gustului, în procesul de masticație și de deglutiție a alimentelor, iar la om și în articularea sunetelor. 2 (med.) limbă cerebriformă = limbă plicaturată, limbă scrotală. Limba cerebriformă este o boală caracterizată prin îngroșarea limbii, a cărei față dorsală se acoperă cu numeroase pliuri transversale neregulate; limbă plicaturată = limbă cerebriformă, limbă scrotală; limbă scrotală = limbă cerebriformă, limbă plicaturată. 3 (anat.; reg.; și, art.), limba beregatei v. Luetă. Omușor. Omușorul gâtlejului (v. omușor). Uvulă. BI (lingv.) 1 idiom, sistem lingvistic, glosie, <înv. și pop.> vorbă. Româna este o limbă romanică. Latina este o limbă moartă. 2 limbă-bază limbă de bază, limbă-mamă. Limba-bază este limba din care provin limbile aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic de limbi; limbă comună = koine, limbă obștească. Limba comună este varianta unei limbi care servește comunicării între vorbitori de dialecte sau de graiuri diferite; limbă curentă = limbă de conversație = vorbire cotidiană, vorbire curentă, vorbire obișnuită, vorbire zilnică, <înv. și pop. > vorbă comună, vorbă de obște, vorbă de rând, vorbă de toate zilele limbă de toate zilele, vorbire de toate zilele. Limba curentă este aspectul limbii obișnuit în relațiile dintre oameni. Folosește acest termen cu sensul său din limba curentă; limbă de bază = limbă-bază, limbă-mamă; limbă de lemn = limbaj de lemn; limbă de stat = limbă oficială = <înv.> limbă oficioasă. Limba de stat este limba utilizată în administrația unui stat și în instituțiile acestuia; limbă internațională =limbă universală. Limba internațională este o limbă națională cu largă circulație în afara granițelor națiunii, care este folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice; limbă literară = vorbire cultă, vorbire literară. Limba literară este aspectul cel mai corect și mai îngrijit al limbii unei comunități, codificat prin existența unor norme și consolidat prin scris; limbă-mamă = limbă-bază, limbă de bază; limbă maternă = limbă natală = <înv.> limba maicei, limba-mumă. Limba maternă este limba care se învață în primii ani ai copilăriei, de la părinți; limbă modernă = limbă vie. 0 limbă modernă este o limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi; limbă națională = <înv.> limba maicei patrie, limbă naționalicească. Limba națională este limba comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni; limbă universală = limbă internațională; limbă populară = limbă vorbită = limbă vulgară = vorbire populară, vorbire dialectală, vorbire regională, <înv.> limbă a obștii, limbă a poporului, limbă poporală. Limba populară este aspectul limbii naționale propriu felului de a vorbi al poporului; limbă vie = limbă modernă; (rar) limbă obștească v. Koine. Limbă comună; (fam.) limbă de toate zilele v. Limbă curentă. Limbă de conversație. Vorbire cotidiană. Vorbire curentă. Vorbire obișnuită. Vorbire zilnică; (înv.) limbă a obștii = limbă a poporului = limbă poporală v. Limbă poporală. Limbă populară. Limbă vulgară. Vorbire populară; limbă naționalicească = (art.) limba maicei patrie v. Limbă națională; limbă oficioasă v. Limbă de stat. Limbă oficială; (art.) limba maicei = limba-mumă v. Limbă maternă. Limbă natală. 3 limbă ariană = limbă indo-ariană = limbă indo-iraniană = ariană (v. arian¹). Limba ariană se vorbește în prezent în India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Afghanistan, Sri Lanka; limbă armeană = armeană (v. armean²). Limba armeană aparține familiei de limbi indo-europene; limbă franceză = franceză (v. francez). Limba franceză este o limbă romanică; limbă germană = germană (v. german), < astăzi rar> nemțească (v. nemțesc). Vorbește destul de bine limba germană; limbă latină = latină, <înv.> latinească (v. latinesc), latinie. Limba latină este o limbă indo-europeanâ din grupul italic; limbă latină clasică = limbă latină literară = latină clasică, latină cultă, latină literară, latină savantă. Limba latină clasică era limba latină folosită în Imperiul Roman, mai ales în scris, de persoanele instruite; limbă latină populară = limbă latină vulgară = latină populară, latină vulgară, latină rustică, <înv.> latină poporană, limbă latină poporană, limbă latină rustică. Limba latină vulgară era limba latină folosită în toate provinciile Imperiului Roman de populația neinstruită; limbă macedoneană = macedoneană (v. macedonean), veche macedoneană (v. vechi²). Limba macedoneană este o limbă indo-europeană înrudită cu greaca veche, vorbită de vechii macedoneni; limbă maghiară = maghiară (v. maghiar), <înv. și reg.> ungurie. Limba maghiară face parte din familia limbilor fino-ugrice; limbă maldiviană = maldiviană. Limba maldiviană se vorbește în Maldive și în India; limbă neogreacă = limbă romaică greacă modernă (v. grec), neogreacă (v. neogrec), romaică. Limba neogreacă este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche și de greaca bizantină; limbă occitană = limbă provensală = occitană, provensală. Limba provensala se vorbește în sudul Franței, în Spania și în Italia; limbă polonă = limbă poloneză = polonă (v. polon), poloneză (v. polonez); <înv. și pop.> limbă leșească. Limba poloneză face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă română = limbă românească = română (v. român), românească (v. românesc), <înv.> românie. Limba română este singura limbă romanică din aria sud-est europeană; limbă sanscrită = sanscrită (v. sanscrit), <înv.> limbă sanscritică. Limba sanscrită este vechea limbă indo-europeană din India, în care sunt redactate majoritatea operelor din literatura clasică a acestei țări; limbă sardă = sardă (v. sard). Limba sardă este o limbă romanică vorbită de sarzi; limbă sarmată = sarmată (v. sarmat). Limba sarmată este limba iraniană veche vorbită de sarmati; limbă sârbo-croată = sârbo-croată. Limba sârbo-croată este limba slavă vorbită de sârbi și de croați în fostul spațiu iugoslav; limbă siriană = siriană (v. sirian), <înv.> limbă sirienească. Limba siriană este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, de origine arabă, vorbită de sirieni; limbă slavă comună = slavă comună. Limba slavă comună este limba vorbită de slavi până la începutul sec. al IX-lea, înainte de a se despărți în limbi și dialecte; limbă slavă de cultură = limbă slavonă = slavă de cultură (v. slav), slavonă (v. slavon), slavonă bisericească (v. slavon), <înv.> limbă slavonească, limbă slovenească, slavonie, slovenie. Limba slavă de cultură a fost utilizată, în Evul Mediu, și în Țările Române, ca limbă liturgică și de cancelarie; limbă slavă veche = limbă veche slavă = paleoslavă, slavă veche (v. slav), veche slavă (v. vechi²), <astăzi rar> limbă slavică, <ieșit din uz> bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară (v. slav), slavă bulgărească (v. slav), slavă bisericească (v. slav), slavă veche bisericească (v. slav). Limba slavă veche este o limbă dispărută, de origine indo-europeană; limbă slovacă = slovacă (v. slovac). Limba slovacă face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă slovenă = slovenă (v. sloven). Limba slovenă face parte din familia limbilor slave, grupul meridional; limbă spaniolă = spaniolă (v. spaniol). Limba spaniolă este vorbită în Spania și în toate țările Americii Centrale și ale Americii de Sud, cu excepția Braziliei; limbă sumeriană = sumeriană. Limba sumeriană era scrisă cu litere cuneiforme; limbă tătară = tătară (v. tătar). Limba tătară face parte din familia altaică, ramura turcică de vest; limbă toharică toharică. Limba toharică este o limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte scrise cu alfabet hindus, datând din secolele al V-lea-al VH-lea d.Hr.; limbă turcă = turcă (v. turc), turcească (v. turcesc). Limba turcă face parte din familia limbilor turcice; limbă vedică = sanscrită vedică, vedică. Vedele și comentariile vedice sunt scrise în limba vedică; (lapl.) limbi mon-khmere = limbi mon-khmerice; limbi mon-khmerice = limbi mon-khmere. Limbile mon-khmerice alcătuiesc familia de limbi din sud-estul Asiei, vorbite de khmerii din Cambodgia și de alte populații din Vietnam, Laos, Thailanda, Myanmar și din peninsula Malacca; limbi paleoasiatice = limbi paleosiberiene. Limbile paleoasiatice sunt limbile vorbite în Siberia, care nu pot fi grupate într-o familie comună; limbi paleosiberiene = limbi paleoasiatice; (astăzi rar) limbă slavică v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche (v. slav). Veche slavă (v. vechi²); (înv. și pop.) limbă leșească v. Limbă polonă. Limbă poloneză. Polonă (v. polon). Poloneză (v. polonez); (înv.) limbă latină poporană = limbă latină rustică v. Latină populară. Latină vulgară. Limbă latină populară. Limbă latină vulgară; limbă sanscritică v. Limbă sanscrită. Sanscrită (v. sanscrit); limbă sirienească v. Limbă siriană. Siriană (v. sirian); limbă slavonească = limbă slovenească v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). Slavonă (v. slavon). 4 grai, limbaj, limbaj articulat, vorbire, vorbit¹, <înv. și reg.> vorbă, <înv.> voroavă, langaj. 5 (și limbă naturală) grai, limbaj, limbaj natural. 6 vorbă, vorbire, vorbit¹. Îl recunoaște după limbă. Are o limbă colorată. 7 (art.; fam.) limba șmecherilor = (înv.) limba cârâitorilor = limba hoțească v. Argou. 8 (înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. II 1 (înv. și pop.) v. Glas. Grai. Voce. 2 (înv.) limbă strâmbă v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit¹. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detractie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Șoaptă. Vituperare. Vituperație. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. III 1 (adesea la pl. limbi; înv. și pop.) v. Neam. Popor. 2 (înv.) v. Iscoadă. Spion. 3 (arg.) v. Delator. Denunțător. Informator. Pârâtor. 4 (arg.) v. Adulator. Lingușitor. C I 1 (la ceasuri) arătător, manoș, mutatău, țaigăr, țărcălam. Limba ceasului indică ora zece. 2 (tehn.; la meliță) cuțit, bătător, condei, fofelniță, cordenci, limboi, lopată, lopătâc, lopățică, tocător. A cumpărat o nouă limbă la meliță. 3 (la cataramă; înv. și pop.) limburuș, limbuș. Limba este cuiul cataramei. 4 (art.; tehn.; la plug; pop.) limba cracilor = craci cu limbă (v. crac). Cu ajutorul limbii cracilor se reglează schimbătorul plugului. 5 (tehn.; pop.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 6 (la hădărag; reg.) v. îmblăciu. 7 (la fântână; reg.) v. Cumpănă. 8 (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. II 1 ascuțiș, lamă, lamină, pană, pânză, tăiș, custură, gură, leafa², plasă¹, tăiuș, <înv. și reg.> ascuțit¹, cuțitură, buză. Apucă securea de limbă. 2 (la ciocan; înv.) v. Pană. III (tehn.) 1 (la car, la căruță sau la sanie) furcă, pisc, cârlig, grui², popârțac², splină. De limbă se fixează proțapul. 2 (la car; reg.) v. Tânjală. 3 (la tânjala carului; reg.) v. Cătușă. Tanjăluță. IV (Muz.) 1 (la instrumente muzicale de suflat; rar) v. Ancie. Pană. 2 (la pian, orgă etc.; rar) v. Clapă. Tastă. Tușă¹. 3 (la instrumenele cu coarde; pop.) v. Tastieră. V 1 încălțător. Folosește o limbă pentru a-și pune pantofii. 2 (pesc.; la plasa de pescuit) gârlici, pridvor, tindă. 3 (pesc.) ureche, zâmboc. Limba este ciocul cârligului de undiță care reține peștele prins. 4 (art.; constr.; la acoperișul casei; reg.) limba-caprei v. Cătușă. Chingă. 5 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. Întinzător. Strună¹. 6 (înv.) v. Bară. Lingou. VI 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucată, fâșie, petic, sprânceană, <înv.> platoviță. I-a luat abuziv o limbă de teren. O limbă de pădure a fost tăiată. 2 (rar) v. Șuviță. 3 (rar) v. Fâșie. Panglică. Șuviță. D I (bot.) 1 (și, reg, limba-boului, limba-vecinei) Phyllocactus ackermanni; talpa-ursului (v. talpă), bostan, broască, palmă, stoletnic. 2 (art.) limba-boului = a Anchusa officinalis; miruță, otrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului-cea-mică, roșii (v. roșu); b Anchusa italica; miruță, orcanetă; c Agave americana; agavă, haluz, roadă, săbor, spin; d (reg.) v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului. Otrățel (Borrago officinalis); e (reg.) v. Dragavei. Ștevie. Ștevie-creață (Rumex crispus); f (reg.) v. Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); g (reg.) v. Limba-peștelui (Limonium vulgare); h (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); i (reg.)v. Sică (Statice gmelini); limba-cerbului = a Scolopendrium vulgare; năvalnic, scolopendră², cerbar, ferigă, iarba-ciutei (v. iarbă), limar, limba-boului, limba-oii, limbariță, limba-vacii, limba-vecinei, podbal, razele-soarelui (v. rază), spasul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată); b (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); c (reg.) v. Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium alternifolium); d (reg.) v. Turiță (Galium aparine); e (reg.) v. Unghia-ciutei (v. unghie¹) (Ceterach officinarum); limba-cucului = a Botrychium lunaria; colan, dragoste, iarba-dragostei (v. iarbă), limba-șarpelui, limbar, lunarie, <înv.>lunărică, lunăriță; b (reg.) v. Iarbă-mare (Stellaria holostea); c (reg.; și limba-căii) v. Otrățel (Cynoglossum officinale); d (reg.) v. Palma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata); e (reg.) v. Palma-pământului (v. palmă) (Gymnadenia conopea); f (reg.) v. Poroinic (Orchis mascula); limba-mării = a Iberis semperflorens; lilicele (v. lilicea); b Iberis umbellata; iberis, lilicele (v. lilicea), limbușoară, omățăl, punga-ciobanului (v. pungă), saști, traista-ciobanului (v. traistă); limba-mielului = a Borrago officinalis; boranță, boranță-roșie, otrățel, alior, arăriel, arățel, laptele-câinelui v. (lapte), limba-boului, limba-câinelui, limba-mielușelului, mierea-ursului (v. miere); b (reg.) v. Otrățel (Cynoglossum officinale); limba-oii = a Cirsium canum; pălămidă¹; b (reg.) v. Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c (reg.) v. Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); d (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); e (reg.) v. Pătlagină (Plantago gentianoides); f (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); g (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-peștelui = a Limonium vulgare; limba-boului; b (reg.) v. Sică (Statice gmelini); limba-soacrei = Opuntia ficus-indica și Opuntia vulgaris; broască, opunția, palmă-cu-spini, stoletnic; limba-șarpelui = a Ophioglossum vulgatum; grăitoare-de-rău (v. grăitor); b Peucedanum latifolia; floarea-țigăncii (v. floare), leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic; c (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); d (reg.) v. Limba-cucului (Botrychium lunaria); e (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); f (reg.) v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis); (reg.) limbă-de-piatră Pinguicula vulgaris și Pinguicula alpina; foaie-grasă, îngrășătoare; (art.) limba-apei v. a Broasca-apei (v. broască) (Potamogeton lucens); b Broscariță (Potamogeton natans); limba-bălții = limba-bălților v. a Limbariță (Alisma plantago-aquatica); b Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-boierului v. Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni); limba-boului-cea-mică v. Limba-boului. Miruță. Otrățel (Anchusa officinalis); limba-broaștei v. a Iarba-broaștei (v. iarbă) (Hydrocharis morsus-ranae); b Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c Pătlagină (Plantago major); d Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-câinelui v. a Otrățel (Cynoglossum officinale); b Pieptănariță (Cynosurus cristatus); c Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniș); d Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului. Otrățel (Borrago officinalis); limba-gâștei v. Bob-de-țarină (v. bob¹) (Lathyrus sylvester); limba-mielușelului v. Boranță. Boranță-roșie. Otrățel. Limba-mielului (Borrago officinalis); limba-mânzului v. Pătlagină. Pătlagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); limba-păsării v. Liliuță (Anthericum ramosum); limba-păsăricii v. Cuscută. Torței (Cuscuta epithymum); limba-șopârlei v. Dornic (Falcaria vulgaris); limba-vacii v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Limbariță (Alisma plantago-aquatica); c Rodul-pământului (v. rod¹) (Arum maculatum); limba-vecinei v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Podbal (Tussilago farfara); c Rodul-pământului (v. rod¹) (Arum maculatum); d Lemnul-Maicii-Domnului (v. lemn) (Santolina chamaecyparissus). II (iht.) 1 limbă-de-mare = a Solea nasuta sau Solea lascaris; șoarece-de-mare; b Solea impar; glosă², șoarece-de-mare. 2 (rar) v. Cambulă. Cambu-lă-de-liman (Pleuronectes flesus).

linte s.f. I (bot.) 1 Lens culinaris; <pop.> făsuică, făsuiță, <reg.> mazăre, mazăre-colțurată. 2 (art.) lintea-pratului = a Lathyrus pratensis; <rar> latir, <reg.> bobușor, linte-albă, măzăriche, săgețele (v. săgețică), somnoroasă (v. somnoros); b (reg.) v. Albumeală. Albumiță. Floare-de-colț. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum); c (reg.; și linte-de-praturi, linte-sălbatică) v. Bob-de-țarină (v. bob¹) (Lathyrus sylvester); d (reg.) v. Măzăriche (Vicia dumetorum); e (reg.; și linte-neagră, art., lintea-cucului) v. Orăstică (Lathyrus niger și Lathyrus vemus); f (reg.; și linte-neagră, linte-de-rât) v. Oreșniță (Lathyrus tuberosus); (reg.) linte-albă v. a Bob-de-țarină (v. bob¹) (Lathyrus platyphyllos); b Lintea-pratului (Lathyrus pratensis); linte-broștească = linte-de-apă = linte-de-baltă = linte-sălbatică = (art.) lintea-bălților = lintea-broaștei = lintea-broaștelor v. Lintiță (Lemna minor, Lemna gibba, Lemna trisulea, Lemna arrhiza etc.); linte-sălbatică v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). II 1 (med., med. vet.; pop.) v. Cisticercoză. Trichineloză. Trichinoză. 2 (anat.; înv.) v. Cornee. 3 (înv.) v. Lentilă. Sticlă. Sticlă de ochelari. III (la pl. linți) 1 (zool.; pop.) v. Cisticerci. 2 (iht.; reg.) v. Lapți.

cuc¹ sm [At: (a. 1640) GCR I 91 / Pl: cuci / E: ml cu(c)us] 1 (Om) Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuibul altor păsări (Cuculus canorus). 2 (Pop; gmț; îe) Bată-l ~u! Bată-l norocul. 3 (Pop; în blesteme; îe) N-ai mai auzi ~u! De-ai muri până-n primăvară. 4 (Pop; îe) A fi îmbrăcată ca ~u-n pene A fi frumos îmbrăcată. 5 (Pop; îe) A auzi-n gură ca ~u A fi surd. 6 (Reg; îe) A sta ca ~ul pe cracă A fi gata de plecare. 7 (Reg; fig; îae) A fi gata să moară. 8 (Pop; îe) A fi sărac ca ~u A fi foarte sărac. 9 (Îs) Lapte de ~ Ceva imposibil. 10 (Pop; îe) A-i cânta ~ul (în față sau în dreapta) A avea noroc. 11 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în pungă A fi sărac. 12 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în casă A rămâne singur. 13 (Pop; îe) A avea casa ~ului A nu avea nici un adăpost. 14 (Reg; îe) A avea mila ~ului A fi fără părinți. 15 (Îe) A fi al ~ului A fi al dracului. 16-17 (Pop; îe) (A avea) cap de ~ (A fi) prost. 18 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii asemănător cu „de-a ascunselea”. 19 (Îla) A fi (sau a rămâne) (singur) ~ A fi (sau a rămâne) foarte singur. 20 (Fig) Fără rude. 21 (Îlav) Cât (sau până-i) ~ul Niciodată. 22 (Îe) A if sau a (se) face ~ de beat A fi beat peste măsură. 23 (Pop; îe) (A umbla) de flori de ~ A umbla fără rost. 24 (Îs) Ceasornic cu ~ Ceasornic de perete care indică fiecare oră sau jumătate de oră prin apariția unei figurine ca un cuc (1) și sunete asemănătoare celor ale cucului. 25 (Mol; Buc; irn; îc) ~-armenesc Pupăză (Upupa epops). 26 (Reg; îc) ~-de-iarnă Cioară (Corvus). 27 (Bot; reg) Stupitul (mărgică sau glasul) ~ului Plantă cu flori de culoare roșcată sau liliachie, care crește în locuri umede (Cardamine pratensis). 28 (Bot; reg) Lalea (Tulipa gesperiana). 29 (Bot; reg) Burete șerpesc (Lepiata procera). 30 (Bot; reg) Bureți pestriți (Anumita muscaria). 31 (Reg) Dans popular obișnuit la nunți. 32 (Fam; în limbajul soldaților) Emblemă de pe bonetă.

paști¹ [At: CORESI, EV. 123 / V: ~te sm, pască (Pl: paști, păști, paște), (înv) pashă sf, (reg) ~șc sm / Pl: ~, (pop) ~uri / E: ml pascha, ~ae, ngr πάσχα] 1 sm Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Hristos Si: (reg) păscuță. 2 sm Sărbătoare religioasă celebrată de mozaici în amintirea exodului lor din Egipt și a eliberării lor din robia egipteană. 3 sn (Reg; îs) ~le (alea) mici sau ~șcul al mic ori ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în duminica Tomii. 4 sn (Reg; îs) ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în prima luni de după duminica Tomii. 5 sn (Reg; îs) ~le rohmanilor (sau rogmanilor) Sărbătoare prăznuită în miercurea a patra de la paști¹ (1). 6 sn (Reg; îas) Înălțarea Domnului. 7 sn (Îlav) Din an (sau din joi, de joi, din ~) în ~ sau din ~ în Crăciun Foarte rar. 8 sn (Îlav) la ~ile cailor (sau calului) Niciodată. 9-10 sn (Îe; îla) (A fi) dat în ~te (sau în ~tele mă-sii) (A fi) foarte șmecher. 11 sm (Bot; reg; îc) ~ile-calului (sau cailor) Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 12 sm (Îac; șîf ~ile-câinelui) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 13 sm (Bot; îc) ~tele-găinilor Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 14 sm (Îc) ~ile-porcului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 sf (Bot; Buc; îc) Pasca-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 16 sm (Ent) Vaca-domnului (Lygaeus equestris^[1]). 17 sf Pâine sfințită care se împarte în biserică în ziua de paști¹ (1). 18 sf (Îf pască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform ritualului, la sărbătorirea zilei de paști¹ (2). 19 sf Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mâncau evreii la paști¹ (2), în locul pâinii Si: azimă. 20 sf (Îf pască) Cozonac făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, zahăr și stafide, cu smântână sau cu orez fiert în lapte și îndulcit, care este mâncat la paști¹ (1) de către creștinii ortodocși, după ce a fost sfințit de preot la slujba învierii. corectat(ă)

GRAS, -Ă, grași, -se, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor; în opoziție cu slab) Care are sub piele un strat gros de grăsime; cu forme pline și rotunde. Însuși Cîrlig mîna căluțul gras ca pepenele; în urma căruței Lina ducea de funie un juncan. CAMILAR, TEM. 87. Aceeași mînă grasă și cu păr s-a-ntins spre sonerie. SAHIA, N. 82. O păreche de boi... țintați în frunte, ciolănoși și grași. CREANGĂ, P. 38. ♦ (Tipogr.) Litere grase = caractere aldine. ♦ Fig. (Despre sume de bani, de obicei peiorativ) Foarte mare. Prețuri grase. Bacșiș gras. ♦ Fig. (Despre culori) Compact și strălucitor. Lipsea vegetația vînjoasă, verdele crud al copacilor și gras al ierbii. C. PETRESCU, A. 314. ♦ Fig. (Despre rîs) Sănătos, plin. Trăilă rîse liniștit, un rîs gras, dar nu răspunse. DUMITRIU, V. L. 48. 2. Care conține multe grăsimi, bogat în grăsimi. Substanțe grase. Țesut gras. Lapte gras. Întreprinderi prelucrătoare de materiale grase: săpun, stearină, oleină și lumînări. ♦ (Despre carne) Care are multă grăsime. ♦ (Despre mîncări) Gătit cu multă grăsime. ◊ Fig. Ministrul care trece de-a fi organizat mai temeinic școala e același sub care s-a dat învățămîntului religios mai multă întindere și clerului porții grase mai multe. ARGHEZI, P. T. 12. 3. (Chim., numai în expr.) Acid gras = acid care se combină cu glicerina formînd grăsimile. 4. (Despre plante și despre fructele lor) (Cu fructul) plin, cărnos și moale. Fasole grasă. Ardei grași. Prune grase. ♦ (Despre iarbă) Cu firul gros și plin de sevă. Încet-încet, cu cît iarba grasă se poleia, umbrele pomilor se lungeau, creșteau. CAMILAR, TEM. 203. Frunză verde iarbă grasă, Cîntă cucu-n sihla deasă. BELDICEANU, P. 95. 5. Fig. (Despre pămînt) Fertil, roditor. Îi pămînt gras ca untul, și uitați-vă ce pîne albă crește. CAMILAR, N. I 248. Ia în palmă, te rog, puțin pămînt ucrainean. Este foarte gras și n-are nevoie de nici o substanță chimică. SAHIA, U.R.S.S. 96. ◊ Fig. Va fi o toamnă grasă și doldora de rod! DEȘLIU, G. 49.

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

MĂLÚRĂ s. f. 1. Numele mai multor specii de ciuperci microscopice care trăiesc parazite pe grîu, pe secară sau pe alte graminee, distrugîndu-le grăunțele și producînd în interiorul acestora o pulbere neagră, rău mirositoare, alcătuită din spori (Tilletia). Mălura e o ciupercă microscopică ce se face pe grîu; un fel de tăciune ce strică griul. ȘEZ. XV, 67. Sporii mălurii nu se pulverizează, ei sînt unsuroși și se țin grămadă. ENC. AGR. III, 659. ♦ (Regional) Ciupercă microscopică parazită care produce mana viței de vie (Peronospora viticola) (Somo- va-Tulcea). Cf. ALR II 6 116/682. 2. Boală a grîului și a altor graminee, cauzată de mălură (1); (regional) tăciune învălit, tăciune plin. Miezul boabei lovită de mălură, în loc să fie alb și vîrtos, este prefăcut într-o pulbere neagră. I. IONESCU, D. 292. Grîul, pregătit mai nainte de a fi semănat, nu sufere niciodată de mălură. id. ib. 293, cf. CIHAC, II, 642. Grîul suferă de rugină, înroșindu-se paiul, pricinuită din ploi și pîcle mari, de tăciune (malură), cînd se înnegrește spicul, și de hulchire, cînd din pricina negurilor se scurge laptele din boabe. DAMÉ, T. 58, cf. ALEXI, W., ENC. AGR. III. Să deschizi cerurile, Paparudele, Să pornească ploile, Paparudele, Și să ferești holdele, Paparudele, De toate mălurile, Paparudele. TEODORESCU, P. P. 210, cf. BOCEANU, GL., ALR SN I h 45. ♦ (Regional, la pl.) Nebunii, pozne (Lisa- Făgăraș). LEXIC REG. 92. 3. (Cu sens colectiv) Boabe de grîu sau de alte cereale atacate de mălură (1). Cu o traistă de boabe, mai mult mălură și neghină, ne-am ales. STANCU, D. 99. 4. (Popular) Neghină (Agrostemma githago). Cf. DDRF, H XVI 207, 444, ȘEZ. IX, 93, XIV, 139, 165, MAT. FOLK. 203, I. CR. IV, 201, MATEESCU, B. 106. Foaie verde ș-o mălură, Cuculeț de la pădure, Du-te la mîndra și spune. . . GEORGESCU-TISTU, B. 46. Foicică de-o răsură, o răsură, o mălură, Veni cucu-n bătătură. CIAUȘANU, V. 76. Verde de-o mălură, De trei zile-mi cură Ploaie și cu bură. ANT. LIT. POP. I, 304. Pîntre grîu mălura crește. ZANNE, P. I, 190. ♦ P. r e s t r. (Cu sens colectiv) Semințe de neghină. Mălura din grîu s-alege la rîu. ZANNE, P. I, 208. ◊ (Ca termen de comparație) Ca mălura de negri sînt ochii ei duioși. COȘBUC, P. II, 195. 5. (Prin nord-estul Olt. ; cu sens colectiv) Resturi murdare care rămîn de la topirea metalelor, de la facerea săpunului etc. CIAUȘANU, GL. ♦ (Prin vestul Olt.) Murdărie. [Lîna] o spălai pînă ieși toată mălura din ea.BOCEANU, GL. 6. C o m p u s: (Bot.) mălura-bălții = peniță (Myriophyllum spicatum și verticillatum). Cf. PANȚU, PL., CADE. Cu greu se deosebește de cosor, penița, mălura-bălții. SIMIONESCU, FL. 264. – Accentuat și mălură. – Pl.: mâluri. – Cf. gr. μέληρι.

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu frații săi (indiferent de sex). Pe sora lui Octav am găsit-o în capul scărilor, coborînd, încheindu-și mănușile. C. PETRESCU, S. 165. Și iarăși mi-e gîndul la patru nepoți, Copii ai surorilor mele. COȘBUC, P. II 295. Poate că acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pîndilă. CREANGĂ, P. 244. ◊ (În forma sor) Dragă sor, moartă cu dor După dulce frățior. TEODORESCU, P. P. 127. ◊ (În metafore și comparații) Și dîndu-i zînele-adăpost Trăia cu ele soră. COȘBUC, P. I 67. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv; în forma nearticulată) În trăsură am stat... cu mama și cu soră-mea. SAHIA, N. 55. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Soră bună = soră care are amîndoi părinții comuni cu ai fraților săi. Soră vitregă = soră care are numai unul dintre părinți comun cu frații săi. Soră de scoarță = fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau copiii celuilalt soț. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. Soră de lapte = fată care a supt deodată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Expr. Soră cu moartea = (ca determinativ pe lîngă anumite substantive) foarte mare, grozav. Juruiau gospodarii o bătaie hoțului, soră cu moartea. SADOVEANU, O. VII 358. Făt-Frumos... căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. ◊ Compuse: (Bot.) sora-soarelui = floarea-soarelui, v. floare; (în forma sor) sor-cu-frate = nume purtat de două plante erbacee cu flori galbene-aurii, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Familiar, la vocativ) Termen cu care ne adresăm unei femei care nu ne este rudă, în semn de intimitate, prietenie sau dragoste; dragă. Să mai bată, soro, vîntul, Dac-o vrea. COȘBUC, P. I 224. Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva. CREANGĂ, A. 60. 3. Fig. Tovarășă; prietenă. Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? EMINESCU, O. I 121. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități comune. De sute de ani, două țări surori... Moldova noastră și Valahia... se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. [Italie] tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus. EMINESCU, O. IV 36. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad călugăresc. Sus, în deal, la mănăstire, Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. A. 42. 5. (Uneori determinat prin «de caritate») Infirmieră. Cele cîteva surori de caritate își dădeau toată osteneala să strecoare în sufletele acestor țărani bolnavi binefăcătoarea putere a nădejdii. MIRONESCU, S. A. 123. 6. (În expr.) Soră de mireasă = drușcă. Anca și Persida erau surori de mireasă și seca Lena le făcuse haine la fel. SLAVICI, O. II 40. – Forme gramaticale: gen.-dat. (familiar) sorei (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 224, 4/1), (urmat de un adj. pos.) soru-. – Variante: suroră (D. ZAMFIRESCU, R. 276, TEODORESCU, P. P. 509), sororă (MARIAN, NU. 632), (învechit și popular) sor, surori și (rar) sori (ALECSANDRI, P. I 196), s. f.