A JUCA joc 1. tranz. 1) (cărți de joc, numere, figuri de șah) A pune în joc respectând anumite reguli. 2) fig. (situația, reputația, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta într-o piesă de teatru sau într-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumită importanță pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scenă în fața publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica într-un mod mai mult sau mai puțin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând și recurgând la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite mișcări; a dansa. 2. intranz. 1) A participa în mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumină, imagini) A produce efecte schimbătoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor mișcări repezi și vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii în cap a vădi vioiciune și viclenie. A-i ~(cuiva) ochii în lacrimi a fi pe cale de a plânge. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalații) A funcționa în voie, fără a se atinge reciproc. /<lat. jocare

NOROC, (rar) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). Din casa voastră, unde-n umbră Plîng doinele și rîde hora, Va străluci odată vremii Norocul nost’ al tuturora. GOGA, P. 11. A oftat adînc de nedreptatea norocului. CARAGIALE, P. 24. Cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. CREANGĂ, P. 187. Cînd norocu-și schimbă pasul, N-aduc ani ce-aduce ceasul! ALECSANDRI, O. 116. Norocul e cum și-l face omul. ◊ Expr. La (sau într-un) noroc = la întîmplare, fără a fi sigur de rezultat. Socotind că a venit vremea... o ceru de soție într-un noroc. GANE, N. I 96. Apucă și el într-un noroc spre răsărit. ISPIRESCU, L. 124. Cum a da tîrgul și norocul = după împrejurări. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. La cît mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. Nu știu zău la cît mi-a sta norocul. CREANGĂ, P. 219. A(-și) încerca norocul v. încerca (1).2. Întîmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita, succesul unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă. A fost un noroc că în clipa aceea i-a văzut Gică. C. PETRESCU, C. V. 181. Norocul mă făcu să dau peste o așezare omenească. HOGAȘ, M. N. 76. ◊ (În proverbe și zicători) Munca, norocul omului cel mai mare și mai sigur. Cînd cu gîndul nu gîndești, Atunci norocul ți-l găsești. Numai (sau tot) de noroc să se plîngă omul, se spune despre omul norocos, pe care-l ajută norocul în toate. Nu ședea, că-ți șade norocul ( = dacă ești inactiv nu realizezi nimic). ◊ Joc de noroc = joc (cu cărți, zaruri etc.) practicat mai ales în societatea burgheză, în care partenerii riscă sume de bani, urmărind cîștiguri care depind numai de întîmplare. Bacaraua e un joc de noroc la care proștii n-au noroc. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes în acțiunile întreprinse, datorită unor împrejurări favorabile neașteptate. N-avea noroc la vînat. ISPIRESCU, L. 288. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Intrase acasă cu torba plină, căci avusese noroc în ziua aceea. NEGRUZZI, S. I 82. A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... Înțelegea să prețuiască binele în care avusese norocul să intre. SADOVEANU, O. VIII 222. A avea noroc de (sau la) cineva (sau ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a putea profita sau a se bucura de cineva (sau ceva), a se putea sluji de cineva (sau de ceva). Tot drumul avură noroc de vreme bună. SADOVEANU, O. I 129. Au avut noroc de un vînt bun de la coastă. BART, E. 277. Ai avut mare noroc de mine. CREANGĂ, P. 202. Noroc că... = din fericire s-a întîmplat că..., bine că... Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul. ISPIRESCU, L. 30. Noroc din cer pînă-n pămînt, că nu m-a prins... haraminul de Trăsnea. CREANGĂ, A. 68. ◊ (În formule de salut sau de urare, uneori determinat prin «bun») Le dai tovarășilor de la Uniune «noroc bun» și din partea mea. DAVIDOGLU, M. 72. Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbișor din uliță. REBREANU, R. II 59. Noroc bun, Tudore! ALECSANDRI, T. II 26. ◊ (Familiar, afectuos, în formule imitînd imprecațiile) Bată-te norocul să te bată! 3. Stare sufletească în care omul se simte fericit; ceea ce procură omului o astfel de stare; fericire, bine. Soarele mirat sta-n loc Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc P-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii. EMINESCU, O. I 85. Cît îmi pare de bine C-am să mă mărit! Ce noroc pe mine! Ce vis fericit! ALECSANDRI, T. I 37.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CAZINOU, cazinouri, s. n. Local public în stațiunile balneare și climaterice, cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazino s. n.] – Din fr. casino (< it.).

CHEMIN DE FER subst. Joc de noroc asemănător cu bacaraua. [Pr.: șmen dö fer] – Cuv. fr.

HAZARD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută, neașteptată. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOKER, jokeri, s. m. Carte de joc cu cea mai mare valoare în unele jocuri de noroc, care poate înlocui orice carte în jocul respectiv. [Scris și: jocher – Pr.: giocăr] – Din fr., engl. joker.

ZAR¹, zaruri, s. n. Cub mic de os, de lemn, de material plastic etc., care are pe fiecare dintre fețe imprimate puncte de la unu la șase și care se folosește la anumite jocuri de noroc; p. ext. (la pl.) joc de noroc la care se folosesc asemenea cuburi. – Din tc. zar.

MAZETĂ, mazete, s. f. (Fam.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.) – Din fr. mazette.

MIZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la un joc de noroc și care intră în posesiunea câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.^[1] modificată

NOROC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.

TABLĂ², table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table². – Din ngr. távli.

TRIPOU, tripouri, s. n. Local (public) în care se joacă jocuri de noroc. – Din fr. tripot.

RIȘCĂ s. f. Numele unui joc de noroc în care jucătorii trebuie să ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. – Din rus. reska.

CRUPIER, crupieri, s. m. Persoană care, la o casă de jocuri de noroc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și, respectiv, plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier.

MIZA vb. a ponta, (înv.) a pontarisi. (A ~ la un joc de noroc.)

PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)

CAZINOU ~ri n. Local public, prevăzut cu restaurant, cu săli de dans, de spectacole, în care sunt autorizate jocurile de noroc. [Sil. -zi-nou] /<fr. casino

CRUPIER ~i m. Persoană care conduce jocurile de noroc, adună banii câștigați și plătește câștigurile. [Sil. -pi-er] /<fr. croupier

A SE DECAVA mă ~ez intranz. fam. (despre persoane) A pierde toți banii (la jocurile de noroc); a deveni sărac. /<fr. décaver

HAZARD ~uri n. 1) Concurs de circumstanțe imprevizibile și inexplicabile; întâmplare neașteptată. 2) Forță supranaturală care se crede că ar predetermina desfășurarea evenimentelor; ursită; destin; soartă. ◊ Joc de ~ joc de noroc. /<fr. hazard

JOKER [pr.: giocăr] -i m. Cartea de joc cu cea mai mare valoare în unele jocuri de noroc. /<engl. joker^[1]

LOTERIE ~i f. 1) Joc de noroc în care se trag la sorți bilete numerotate, dintre care unele sunt câștigătoare. Bilet de ~. 2) fig. Concurs de împrejurări neprevăzute; noroc; hazard. [G.-D. loteriei] /<fr. loterie

LOTO ~uri n. 1) Joc de noroc cu fișe numerotate care se scot pe rând dintr-un săculeț. 2) Joc de noroc în care se trag la sorți bilete numerotate, dintre care unele devin câștigătoare; loterie. [Art. lotoul] /<fr. loto^[1]

MASĂ¹ mese f. 1) Mobilă formată dintr-o placă orizontală, pusă pe un suport sau pe picioare, având diverse întrebuințări (în special pentru a se servi pe ea mâncarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masă pentru jocuri de noroc; b) masă la care se duc tratative diplomatice. ~ rotundă dezbatere liberă între specialiști pe o temă dată. ~ întinsă masă plină de bucate, pregătită pentru oaspeți. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane în semn de stimă deosebită. A strânge ~a a face curat pe masă după mâncare. 2) Mâncarea servită; bucate. 3) Mâncarea de la amiază (constând, de obicei, din mai multe feluri); prânz. * Înainte de ~ în partea zilei care precedă prânzul. După ~ în partea zilei care urmează după prânz. 4) Proces de alimentare. * A se așeza la ~ a începe mâncarea. A sta la ~, a lua ~a a mânca. 5) Obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu această mobilă, având diverse întrebuințări. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

MAZETĂ ~e f. fam. (la unele jocuri de noroc, la biliard) Jucător prost, neîndemânatic. /<fr. mazette

MIZĂ ~e f. 1) Sumă de bani pe care o depune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. 2) Obiectiv al unei dispute. /<fr. mise

A PARIA ~ez 1. tranz. A pune pariu; a face rămășag. Am ~at o sticlă de șampanie. 2. intranz. 1) A încheia un pariu. 2) A afirma cu siguranță; a fi sigur. 3) A participa la jocurile de noroc, mizând; a ponta. [Sil. -ri-a] /<fr. parier

A PONTA² ~ez 1. intranz. A participa la jocurile de noroc mizând; a paria. 2. tranz. (sume de bani) A pune în joc drept miză; a miza. /<fr. ponter

PONTATOR² ~i m. (la jocurile de noroc) Persoană care pontează. /a ponta + suf. ~tor

RIȘCĂ f. Joc de noroc, în care câștigă cel care ghicește pe ce parte va cădea moneda aruncată în sus. /cf. rus. reška

RULETA ~e f. 1) Instrument pentru măsurarea lungimilor, constând dintr-o panglică gradată, care se strânge prin rulare într-o casetă. 2) (în unele jocuri de noroc) Dispozitiv format dintr-un disc rulant, divizat în mai multe compartimente numerotate, și dintr-o bilă care se rostogolește o dată cu discul, indicând la oprire numărul câștigător. 3) Joc de noroc în care se folosește acest dispozitiv. 4) Instrument format dintr-o rotiță de metal cu marginea dințată, folosit la desenarea tiparelor pe stofă sau la tăierea aluatului. /<fr. roulette

TABLĂ² ~e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri și cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla

TRIPOU ~ri n. livr. Local public pentru jocuri de noroc. /<fr. tripot

ZAR ~uri n. 1) Cub mic (din os, din material plastic etc.), având imprimate pe fiecare față un număr de puncte (de la 1 la 6), folosit la anumite jocuri de noroc. 2) la pl. Joc de noroc în care se folosesc asemenea cuburi. /<turc. zar

JOKER s.m. Cea mai mare carte la unele jocuri de noroc; balador. [Pron. gio-căr, scris și jocher. / < engl. joker].

MIZĂ s.f. Sumă de bani pe care o pune fiecare participant la un joc de noroc și care revine cîștigătorului. ♦ (Fig.) Fapt scontat. [< fr. mise < mettre – a pune].

PONTA vb. I. intr. 1. A marca în vederea plății prezența la locul de muncă a muncitorilor din întreprinderi. 2. A miza la jocurile de noroc. [< fr. ponter, pointer].

VENĂ s.f. 1. Vas prin care sîngele se întoarce spre inimă; vînă. 2. (Fig.; liv.) Noroc; conjunctură favorabilă (la un joc de noroc); putere, forță spirituală. // (În forma ven-, veni-, veno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sistemul venos”, „vînă”, „venos”. [< fr. veine, lat., it. vena].

CHEMIN DE FER s.n. Joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rînd bancher (2). [Pron. șmen dö fer. / < fr. chemin de fer].

CRUPIER s.m. Cel care conduce jocurile de noroc în stabilimentele publice, care adună banii cîștigați și plătește cîștigurile jucătorilor. [Pron. -pi-er. / < fr. croupier].

HAZARD s.n. Soartă, destin. ♦ Întîmplare. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. [Pl. -duri, -de. / < fr. hasard].

barbută (barbute), s. f. – Veche monedă turcească de argint, care valora 2 bani și jumătate la începutul sec. XIX. – Var. barbut, s. m. (joc de noroc asemănător cu rișca). Origine necunoscută, dar aproape sigur orientală. Moneda și numele ei au dispărut din circulație, dar nu și jocul, încă foarte obișnuit la oraș.

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.

LOTERIE s.f. Joc de noroc în care se trag la sorți numerele cîștigătoare. ♦ (Fig.) Noroc, hazard. [Gen. -iei. / cf. fr. loterie, it. loteria].

MIZA vb. I. tr. 1. A depune o miză (la un joc de noroc). 2. (Fig.) A se bizui pe..., a conta pe... [< fr. miser].

cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).

socotea, socotele, s.f. (înv.) 1. fisă (la jocurile de noroc). 2. (reg.) numărul 7 la jocurile de copii.

socoteluță, socoteluțe, s.f. (înv.) fisă de valoare mică (la jocurile de noroc).

PARIU s.n. Rămășag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constînd dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari].

cazino (-ouri), s. n. – Loc public pentru jocuri de noroc, dans, spectacole. – Var. (înv.) cazin, (Trans) casină, cazinou. Fr. casino, cf. germ. Kasino.

RULETĂ s.f. 1. Panglică de pînză sau de oțel gradată, care se poate înfășura pe un ax metalic înăuntrul unei cutii plate și care servește la măsurarea distanțelor. 2. Obiect folosit în unele jocuri de noroc, format dintr-un disc împărțit în compartimente colorate și numerotate și dintr-o bilă care se învîrtește odată cu discul, indicînd la oprire numărul cîștigător; (p. ext.) jocul însuși. 3. Mic instrument format dintr-o rotiță dințată, folosit în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofă, la tăierea aluatului etc. 4. Curba descrisă de un punct al unei curbe plane care se rostogolește fără alunecare pe o altă curbă fixă cu care este coplanară. [< fr. roulette].

TRIPOU s.n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. [< fr. tripot].

curea (curele), s. f. – 1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard. – Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζω „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).

alba-neagra expr. joc de noroc ilegal, practicat de șmecheri pe stradă, la care trecătorii sunt momiți să participe, iar apoi sunt sistematic înșelați

BINGO s. n. joc de noroc asemănător loteriei. (< engl., fr. bingo)

CHEMIN DE FER [ȘMEN DÖ FER] s. n. inv. joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). (< fr. chemin de fer)

CHIBIȚ/CHIBIȚ s. m. cel care asistă la un joc de noroc. (< germ. Kiebitz)

CRUPIER s. m. cel care conduce jocurile de noroc în stabilimentele publice, care adună banii câștigați și plătește câștigurile jucătorilor. (< fr. croupier)

HAZARD s. n. 1. întâmplare (neașteptată). ♦ joc de ~ = joc de noroc. 2. (fil.) lipsă de ordine în structura unor sisteme. 3. soartă, destin. (< fr. hasard)

JOKER [GIO-CĂR] s. m. cea mai mare piesă sau carte la unele jocuri de noroc. (< fr., engl. joker)

LOTERIE s. f. joc de noroc în care se trag la sorți numerele câștigătoare; loto (2). ◊ (fig.) noroc, hazard. (< fr. loterie)

MARTINGALĂ s. f. 1. curea de ham care nu lasă calul să sară în două picioare. 2. (mar.) bară de metal fixată perpendicular sub bompres, care susține subarbele. 3. sistem de joc bazat pe considerații decurgând din calculul probabilităților, care urmărește asigurarea beneficiului prin mărirea progresivă a mizei la jocurile de noroc și la cursele de trap. (< fr. martingale)

MIZĂ s. f. 1. sumă de bani pe care o pune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. 2. obiectul unei dispute, al unui litigiu; (fig.) fapt scontat. (< fr. mise)

PARIU s. n. 1. rămășag, prinsoare. 2. joc de noroc la cursele de cai, constând dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul câștigurilor. (< fr. pari)

PONTA² vb. intr. a miza o sumă de bani la jocul de noroc. (< fr. ponter)

PONTATOR¹ s. m. cel care pontează la jocurile de noroc; pont. (după fr. pointeur)

RULETĂ s. f. 1. panglică de pânză sau de oțel gradată, folosită pentru măsurarea distanțelor, care se poate înfășura pe un ax metalic înăuntrul unei cutii plate. 2. obiect în unele jocuri de noroc, dintr-un disc împărțit în compartimente colorate și numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând la oprire numărul câștigător; (p. ext.) jocul însuși. ♦ ~ rusească = joc de noroc cu puternică implicație psihopatologică, în care partenerii mizează pe însăși viața lor, îndreptând spre tâmplă un pistol automat încărcat cu un singur glonte, care are o poziție necunoscută. 3. mic instrument dintr-o rotiță dințată, în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofă, în bucătărie la tăierea aluatului etc. 4. curbă descrisă de un punct al unei curbe plane care se rostogolește fără alunecare pe o altă curbă fixă, cu care este coplanară. (< fr. roulette)

TRIPOU s. n. local, stabiliment cu jocuri de noroc. (< fr. tripot)

VENĂ s. f. 1. vas prin care sângele se întoarce spre inimă; vână. 2. (fig.) noroc; conjunctură favorabilă (la un joc de noroc); putere, forță spirituală. (< fr. veine, lat. vena)

hărjate s. f. pl. – Joc de noroc. Mag. házsárt (Tiktin; DAR; Drăganu, Dacor., VI, 282-4), din fr. hasard. Sec. XVII, înv.

lot (loturi), s. n. – 1. Parte, bucată. – 2. Teren pentru construcții. – Mr. lot. Fr. lot (în mr., din it. lotto). – Der. loterie, s. f., din fr. loterie; loton, s. n. (loterie, joc de noroc care imită loterie), din fr. loto, germ. Lotto (Graur, BL, IV, 107).

rișcă s. f. – Joc de cap sau de pajură cu o monedă. Origine îndoielnică. Scriban indică rus. arešok, gen. areška „nucă”, care nu pare convingător. Poate în loc de *crijcă, din sl. križĭ, sb. križ „cruce”; sau mai probabil, în loc de *rizică › rijcă, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

tablă (-le), s. f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s. f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla < it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s. f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s. f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s. f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s. n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s. f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s. f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s. f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s. n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s. n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s. n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s. m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s. m. (tinichigiu).

tripou (-uri), s. n. – Local (public) unde se practică jocurile de noroc. Fr. tripot.

tura (-ale), s. f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς, bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.

a avea muzicuță expr. (intl.) a vorbi în timpul unui joc de noroc

a da gaură expr. 1. a delapida, a păgubi, a fura; a obține un profit pe căi ilicite. 2. a căștiga la jocurile de noroc. 3. (intl.) a înjunghia. 4. (intl.) a împușca. 5. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

gâscă, gâște s. f. (peior.) 1. femeie proastă. 2. femeie naivă și sentimentală. 3. persoană care participă la jocuri de noroc și pierde din nepricepere.

a se înființa la o bisericuță expr. 1. a sta la taclale, a sta de povești. 2. a practica jocuri de noroc pe bani.

naș, nași s. m. 1. controlor de bilete, conductor (în transportul feroviar). 2. cap al unei organizații de tip mafiot. 3. (intl.) ucigaș, asasin. 4. (intl.) persoană care provoacă pagube cuiva bătându-l, înșelându-l sau luându-i toți banii la jocurile de noroc. 5. (deț.) individ brutal, care își bate și terorizează colegii de detenție.

BARBUT s. n. Joc de noroc cu zaruri. – Tc. barbut.

taxă pe prostie expr. bani jucați la jocurile de noroc din sistemul Loteriei Naționale.

a trage un tun expr. 1. (intl.) a da o lovitură de mare anvergură. 2. a câștiga o sumă mare la un joc de noroc.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținînd documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decît un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească. – Lat. charta.

CAZINOU, cazinouri, s. n. Local public în stațiunile balneare și climaterice, cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc) etc. – Fr. casino (< it.).

ZAR¹, zaruri, s. n. Mic cub (de os) care are pe fiecare dintre fețe imprimate puncte de la unu la șase și care se folosește la anumite jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc. – Tc. zar.

barbut s. n. sg. joc de noroc cu zaruri

decava, decavez I. v. t. a da sau a lua cuiva toți banii (la un joc de noroc) II. v. r. a se ruina (la jocurile de noroc)

alba-neagra s. f. Tip de joc de noroc ◊ „Legalizat cu puțin timp în urmă, faimosul joc «Alba-Neagra» poate aduce beneficii mari pentru patroni, nu numai în țările occidentale. În Focșani, trecătorii sunt îmbiați să întoarcă una din cele trei bucăți de cauciuc. Bineînțeles, doar cei din «gașcă» au privilegiul de a ghici pe cea cu punct alb.” R.l. 6 VII 93 p. 9. ◊ „Au fost prinși C.M. și A. S. care practicau, de acum, celebra «alba-neagra». Ei tocmai înșelaseră pe tânăra M. S. «subtilizându-i» 4000 de lei.” R.l. 24 VIII 93 p. 16 (din alba + neagra)

bingo (-keno) s. n. Joc de noroc asemănător loteriei ◊ „Comisia de coordonare, avizare și testare percepe pentru eliberarea documentelor următoarele taxe: [...] 1,5 milioane lei pentru un mini-cazino; 3 milioane pentru un cazino, 1,5 milioane lei pentru o sală de jocuri bingo-keno.” R.l. 9 XI 92 p. 3. ◊ „Aproape toate statele USA permit câteva forme de jocuri de noroc cum ar fi loteria, bingo.” R.l. 3 IX 93 p. 7; v. și Ev.z. 12 III 97 p. 2 (din engl., fr. bingo; PR 1944)

*banchér m. (fr. banquier, it. banchiere). Zaraf, cel care conduce o bancă, o casă de schimbat banĭ. Cel care conduce un joc de noroc contra tuturor jucătorilor, maĭ ales la cărțĭ.

*bánco n. (it. banco, bancă). A face banco (la un joc de noroc, la cărțĭ), a juca singur contra tuturor. – Și bancu, gen. al banculuĭ.

*azárd și hazárd n., pl. urĭ (fr. hasard. V. zar 1). Barb. Noroc, întîmplare: joc de azard. Risc.

călușél m., pl. eĭ (d. căluș). Cosaș (lăcustă). Pl. Căișorĭ, caĭ de lemn învîrtițĭ cu un mecanizm și pe care încalecă copiiĭ la sărbătorĭ (caruzel). Un joc de noroc compus dintr’o masă al căreĭ mecanizm învîrtește niște caĭ micĭ care se opresc la un număr oare-care. Flăcăĭ călărĭ la nuntă (vorniceĭ).

*crupiér m. (fr. croupier, d. croupe, crupă, adică „care stă înapoĭ”). Asociat al unuĭ jucător la un joc de noroc. Comis care-l asistă pe bancher în casele de joc, observă sumele puse și-l înștiințează de cărțile care trec.

*galeríe f. (fr. galerie, it. galeria. , d. mlat. galeria). Coridor, spațiŭ lung și supțire de circulat într’o casă, într’o mină ș. a. Sală p. tablourĭ și alte obĭecte artistice. Conținutu acestor sale cu tablourĭ ș. a. Balconu cel maĭ de sus în teatru. Spectatoriĭ din galeria teatruluĭ, de ordinar mitocanĭ și (fig.) oamenĭ care nu pricep arta și alte lucrurĭ: demagogiĭ caută aplauzele galeriiĭ. Persoane care privesc la jocurile de noroc. Corniză (Munt.). Tavă lungă, tinichea pusă jos la sobă ca să nu cadă cărbuniĭ pe dușamea.

goánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. *gonŭ, [ca prigoană d. progonŭ] saŭ d. gonesc). Fugărire, urmărire. A lua la goană, a alunga, a hăĭtui. Alergătură, fugă: a trage o goană. Goana mare, galop. Vînătoare cu hăĭtașĭ (hurc). Prigonire, persecuțiune. Goană și prigoană, mare persecuțiune. Nenoroc la un joc de noroc. Împărecherea animalelor bovine.

ĭasîc (sud) și izíc (est) n., pl. e (turc. ĭazy, scris, scriitură). Vechĭ. Dosu uneĭ monete (azĭ areșca și scrisa), opus luĭ tura. A juca la ĭasîc și tura, a juca la noroc după cum cade gologanu.

*loteríe f. (fr. loterie, d. it. lotteria. V. loton), Un joc de noroc la care, după ce ți-aĭ luat un bilet orĭ maĭ multe, se trag sorțiĭ și se atribue cîștigu saŭ cîștigurile biletuluĭ al căruĭ număr a ĭeșit cîștigător: loterie particulară saŭ de stat. Fig. Lucru saŭ afacere care depinde de noroc: fericirea și nefericirea îs une-orĭ o loterie.

*lotón n., pl. oane (d. fr. loto, care e it. lotto, care vine tot de unde vine și lot). Un joc de noroc în care se distribue jucătorilor niște cartele pe care-s însemnate 15 numere de la 1 pînă la 90 și cărora le corespund 90 de numere puse într’un săculeț și care se trag pînă ce un jucător a umplut un rînd (5 numere) din cartelă (saŭ și toată cartela, dacă așa s’a convenit), și atuncĭ acela cîștigă: a juca la loton saŭ lotonu. Toate bucățile din care se compune acest joc la un loc.

DOSTOEVSKI, Fiodor Mihailovici (1821-1881), scriitor rus. A debutat cu romanul „Oameni sărmani”, în care își exprimă compasiunea față de cei oprimați. Frecventând cercul liberal al lui M. V. Petrașevski, este arestat și condamnat la moarte sub acuzația de complot împotriva statului, sentință comutată în deportare, prin ordinul de grațiere sosit cu câteva minute înaintea execuției. În Siberia (1850-1854), unde singura carte pe care o poate citi este Biblia, traversează o criză religioasă devenind credincios. Se întoarce la Sankt Petersburg, unde are frecvente crize de epilepsie. Perioada detenției, evocată în „Amintiri din casa morților” și „Însemnări din subterană”, și-a pus amprenta asupra întregii sale opere. Realismul fantastic și psihologic al scrierilor din tinerețe („Nopți albe”, „Netocika Nezvanova”), în care viața omului mărunt este descrisă ca o tragedie socială, a evoluat în opera de maturitate spre un realism cu accente simbolice, vizionare, mistice, filozofice și didactice, puternic marcate de boală și de experiența personală a patimii pentru jocurile de noroc, și către formula unui roman „polifonic”, de o complexitate structurală pe măsura realităților umane pe care le evocă. Interesul pentru tipologie nu scade din profunzimea și adevărul uman al personajelor sale, caractere complexe, contradictorii, oscilând între bine și rău, între eul rațional conștient și subconștientul însetat de libertate. Față de condiția dramatică a omului supus agresiunii răului social și moral, D. propune soluția creștină a mântuirii prin iubire, jertfă și umilință („Crimă și pedeapsă”, „Adolescentul”, „Idiotul”, „Demonii”, „Frații Karamazov”). Opera lui D. a exercitat o puternică influență asupra literaturii ruse și universale.

*míză f., pl. e (fr. mise, care e f. d. mis, pus, d. mettre, a pune. V. re-miză, tri-met). Suma de banĭ (orĭ alt-ceva) pusă într’o societate comercială saŭ la un joc de noroc (V. maz). Miza în scenă, punerea (reprezentarea) pe scenă a uneĭ pĭese (decorurĭ, costume ș. a.).

*pontéz v. intr. (fr. ponter, probabil d. sp. punto, punct, as. V. punctez). Joc contra bancheruluĭ la un joc de noroc: a ponta pe cincĭ francĭ. V. tr. A ponta cincĭ francĭ.

pont¹ (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți

baftă f. Mold. noroc (în jocul de cărți). [Turc. BAHT, noroc, vază].

soț m. (lat. socius, tovarăș, d. sequi, a urma. V. societate, asociez). Tovarăș. Bărbat (în opoz. cu soață, soție, nevastă). Număr soț, număr păreche. Cu soț, fără soț, păreche, nepăreche. A juca la „cu soț orĭ fără soț” saŭ „cu soț orĭ făr’de”, a juca la un joc de noroc la care cîștigĭ orĭ perzĭ după ce ĭese un număr soț orĭ fără soț.

stos n. joc nemțesc în cărți numit și faraon, introdus de ofițerii muscali în 1804. [Rus. ȘTOSŬ, lit. dătătură de noroc în jocul în cărți (din nemț. Stoss, joc de hazard)].

ruletă f. joc la noroc cu niște bile mici (= fr. roulette). V. rolină.

ZAR¹, zaruri, s. n. Cub mic de os, de lemn, de material plastic etc., care are pe fiecare dintre fețe imprimate puncte de la unu la șase folosit la unele jocuri de noroc; p. ext. (la pl.) joc de noroc la care se folosesc asemenea cuburi. – Din tc. zar.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.

TABLĂ², table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table². – Din ngr. távli.

TRIPOU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CAZINOU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazino s. n.] – Din fr. casino.

CHEMIN DE FER s. n. Joc de noroc asemănător cu bacaraua. [Pr.: șmẽ dö fer] – Cuv. fr.

CRUPIER, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier.

RIȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOKER, jokeri, s. m. Carte de joc cu cea mai mare valoare în unele jocuri de noroc, care poate înlocui orice carte în jocul respectiv. [Scris și: jocher. – Pr.: ğocăr] – Din fr., engl. joker.

HAZARD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

NOROC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku.

MAZETĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

MIZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

BARBUT s. n. Joc de noroc cu zaruri. Jucau barbut, cu ochii în patru să nu-i prindă curcanul (= sergentul de stradă) PAS, Z. I 166.

CAFENEA, cafenele, s. f. Local public în care se consumau, în trecut, cafele și alte băuturi și se jucau jocuri de noroc. În piețe, cafenele, instituții, La club, la «five o’clock» sau prin iatacuri, S-au zvîrcolit sub cruntele-ți atacuri Tîlharii, demagogii și limbuții. CASSIAN, H. 75. Prin geamuri privind, prin cafenele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă. MACEDONSKI, O. I 45. Acel soi ciudat de barzi... Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. Șefii pirați veneau de petreceau... chefuind prin cafenele. GHICA, S. 392. ◊ Loc. adj. De cafenea = fără valoare, neserios. Glorie de cafenea. Intrigi de cafenea. Vorbe de cafenea. – Variantă: (învechit) cafinea (CARAGIALE, O. VII 177, ALECSANDRI, C. 104) s. f.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere (literară, științifică, didactică etc.) tipărită (sau destinată tiparului) și legată sau broșată în volum. A scrie (a tipări, a citi) o carte. ◊ Îmi defilează pe dinainte toată istoria pînă la sfîrșitul cărții. SAHIA, N. 49. Rar îl vedeai cu cartea-n mînă, căci, mai la urmă, nici nu prea avea cărți de școală. HOGAȘ, DR. II 120. Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. Cîmpul alb, oile negre, cine le vede nu le crede, cine le paște le cunoaște (= Cartea) ◊ (Cu determinări indicînd natura, felul scrierii) Carte de școală. Carte de citire. Carte de bucate. Carte albastră (sau albă etc.) = publicație oficială a unui guvern, care conține documente justificative cu privire la o anumită chestiune politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat, înțelepțește; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. Carte de căpătîi v. căpătîi. ♦ Diviziune mai extinsă decît un capitol a unei opere literare de proporții mari. Eneida este compusă din 12 cărți. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, instrucție, cultură, erudiție. Vacă-Mare e boier get-beget, strănepot al Țifescului, bolborosește trei vorbe franțuzești, nu știe carte, abia poate iscăli și brațul lui ține gîrbaciul stăpînirii asupra «prostimii». SADOVEANU, N. F. 47. Postelnicul Ștefan Meșter își petrecuse o parte din tinereță la Veneția, unde învățase carte latinească. SADOVEANU, F. J. 516. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. A fi tobă (sau burduf) de carte v. tobă. A nu ști boabă de carte = a nu ști nici citi nici scrie. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. Om al cărții sau om de carte = om care citește mult, căruia îi place să studieze, să învețe; cărturar. Cum scrie Ia Carte = așa cum trebuie, cum se cere; reglementar. 3. (Învechit și popular) Registru. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg în cănțelărie. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ▭ Cartea mare = registru contabil principal care conține rezumatul tuturor conturilor. Carte de imobil = registru mic în care se notează diferite date privitoare la locatarii unui imobil. II. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Carnet cu date personale, care atestă sau conferă anumite drepturi unei persoane. Carte de membru = carnet care dovedește apartenența cuiva la o organizație politică, de masă, profesională, la o societate culturală, științifică etc. Eu zic să puie pe masă cartea de membru. DUMITRIU, N. 247. Le arăta unde să se ducă pentru a căpăta cartea de membru. PAS, Z. IV 54. Carte de muncă = carnet pe care-l posedă fiecare salariat și în care sînt înscrise date în legătură cu activitatea lui profesională; carnet în care se ține evidența zilelor-muncă ale membrilor gospodăriilor agricole colective. Brigadierul calculează cel puțin o dată pe săptămînă numărul de zile-muncă efectuate de fiecare colectivist și le trece în cartea de muncă a acestuia. STAT. GOSP. AGR. 35. 2. Bucată de carton, cu însemnări tipărite sau scrise cu mîna, căreia i se dau diferite întrebuințări. Carte poștală = bucată de carton de formă dreptunghiulară, cît un sfert de coală, care servește pentru corespondență; p. ext. conținutul corespondenței scrise pe acest carton. Cartea poștală, deși alcătuită de o mînă neîndemînatică, era așa făcută încît să poată străbate opreliștile pînă la Malu-Surpat. SADOVEANU, M. C. 75. Carte de vizită = bucată mică de carton pe care e tipărit numele (adesea și titlurile, profesiunea, adresa) unei persoane. Carte de intrare = permis de intrare la o bibliotecă publică, la un concert etc. 3. (Uneori determinat prin «de joc») Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton diferențiate după culori și după figurile însemnate pe unele dintre ele și întrebuințate la jocuri de noroc. Pe ici pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținînd cărțile într-o mînă ce tremura, plesnind din degete cu ceelaltă înainte de-a bate, mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă. EMINESCU, N. 37. Nu pot să bat măcar o carte!... Ce ghinion! ALECSANDRI, T. I 161. Trageți toți cîte-o carte! ALEXANDRESCU, P. 89. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A (sau a-și) juca ultima carte = a întrebuința, în mod riscat, cele din urmă mijloace de care dispui, a face o ultimă încercare pentru a izbuti într-o împrejurare, într-o afacere etc. (Azi rar) A da în cărți = a face, cu ajutorul cărților de joc, prevestiri cu privire la viitorul cuiva (obicei bazat pe superstiții).III. (Învechit și popular) 1. Scrisoare, epistolă, răvaș. [Sindipa filozoful] ar fi putut... să scrie sfetnicului măriei-tale Aban carte în care să arate răutatea și primejdia săptămînii ce a trecut. SADOVEANU, D. P. 137. Împăratul... căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său, craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Mîne să-mi faci carte către Barbu și poruncă de învîrtejire Neagului. ODOBESCU, S. A. 98. 2. Ordin scris emis de o autoritate. Scrie carte împăratul, scoate veste-n țara toată, Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată, Să le ieie de neveste. EMINESCU, L. P. 124. Na, mîndruțo, vin’ și bea, Că mai mult nu mi-i vedea, C-a venit o carte iute, Să mă duc între regute. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. 3. Act scris, document, înscris; dovadă. Răzășia... mi-ai mîncat-o de haram, cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. Sînt din neamul răzășesc... Și am cărți bune domnești, Din domni vechi moldovenești. SEVASTOS, C. 320. Mîndră, zău, mărturisesc Că pe tine te iubesc; Dau-ți carte de la mine Că nu m-oi lăsa de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. ◊ Expr. Ai carte, ai parte = a) dacă ai acte, ți se recunoaște dreptul; b) dacă ai știință de carte, obții mai ușor succese în viață. ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească.

CAZINOU, cazinouri, s. n. (În societatea burgheză) Local public în stațiunile balneare și climaterice, cu restaurant, sală de spectacol și de dans, cu săli pentru jocuri de noroc etc. În vechile cazinouri din țara noastră azi s-au deschis cantine și cluburi pentru oamenii muncii.

CÎȘTIG, cîștiguri, s. n. Folos sau profit material (mai ales bănesc) variabil, izvorît de pe urma unei afaceri întîmplătoare sau a unei îndeletniciri permanente, de obicei cu caracter de speculă sau de exploatare (v. venit), uneori obținut la un joc de noroc sau prin tragere la sorți. Aleargă de dimineața pînă noaptea ca un cîine, însă nu găsește o posibilitate sigură de cîștig. SAHIA, N. 97. [Samsarii] își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvînt se însumează: Cîștigul. MACEDONSKI, O. I 45. Să nu aștepți în deșert cîștiguri. ISPIRESCU, U. 23. Ca tovarăș, era părtaș la toate, și la pagubă și la cîștig. CREANGĂ, P. 247. Numai banul îl vinează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A fi în cîștig (asupra cuiva) = a avea un avantaj (față de, cineva). Eram în cîștig asupra lui Grigoriță cu doi ardei. HOGAȘ, DR. 253. A avea cîștig de cauză = a obține o victorie, asupra cuiva, a triumfa.

CÎȘTIGA, cîștig, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la bunuri materiale, mai ales la bani) A agonisi, a dobîndi, a obține (prin muncă sau prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.). Se gîndi totuși că... ar putea să cîștige un ban. SAHIA, N. 99. Cînd capăt o notă proastă... mă duc acolo și stau cu undița. Cîștig dobîndă cîte un crap, dar mai cu seamă lepăd în apă spurcăciunile năcazului. SADOVEANU, N. F. 41. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. ◊ Fig. Doi copii cîștigase cu el mama. STANCU, D. 5. Absol. Spuse și el încet, cu buzele arse: «Tata cîștigă». SAHIA, N. 106. ◊ (Cu privire la noțiuni abstracte) A cîștiga experiență. ▭ Lămurind pe oamenii muncii asupra problemelor politicii interne și externe, ca și asupra tuturor problemelor care-i frămîntă, dînd exemplu în muncă, avînd o atitudine tovărășească, principială, membrii de partid trebuie să știe să cîștige stima și dragostea oamenilor muncii, astfel încît aceștia să li se adreseze cu încredere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. El n-a avut multă greutate a cîștiga inima ei. NEGRUZZI, S. I 21. Țara sau, ca să zicem mai bine, clasele înalte, care singure se folosesc de drepturile țării, cîștigară mult, dar poziția țăranilor nu lua nici o prefacere. BĂLCESCU, O. I 143. Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat. ALEXANDRESCU, P. 134. Tot de of și de oftat Foarte m-am îndestulat. Nimica n-am cîștigat, Fără doar m-am întristat. TEODORESCU, P. P. 276. ◊ Expr. A cîștiga teren v. teren. ♦ (Regional) A-și procura ceva (cu efort sau prin cumpărare). Se duse... și cîștigă de-un taler mai fărină, mai brînză. RETEGANUL, P. 1 72. Îi mulțămi și lui pentru că l-a scăpat de năcaz, nemaiavînd grijă de aci înainte de bălaur să-i cîștige tot la o jumătate de an fată. RETEGANUL, P. IV 48. ♦ (Cu privire la timp) A recupera. Trebuie să cîștigăm timpul pierdut. 2. Tranz. A atrage (pe careva) de partea sa; a cuceri. Vorbindu-i mereu, a reușit să-l cîștige. 3. Tranz. (Mai ales cu privire la competițiile sportive) A obține, a cuceri. A cîștigat medalia de aur la săriturile în înălțime. ◊ Fig. Pădurile se întindeau în zări, sub un păienjeniș de pîcle de un albastru posomorît; pe costișe lanurile erau verzi și se lămureau încet încet, cu cît luminile cîștigau văile. SADOVEANU, O. VI 194. ◊ Absol. Oricine-a cîștiga, Roabă lui hanul m-a da! ALECSANDRI, P. P. 106. Expr. (Familiar) Ai cîștigat procesul = m-ai convins, fie așa cum spui tu. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») A deveni mai bogat în ceva, a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. Făcînd așa, toată intriga ar fi cîștigat în verosimilitate. GHEREA, ST. CR. II 262.

HAZARD, (rar) hazarduri, s. n. (Franțuzism) Faptul că un eveniment depinde de cauzele sale în așa fel încît o diferență neînsemnată în cauze poate produce o diferență considerabilă în efecte; p. ext. întîmplare neprevăzută, neașteptată. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. Alteța sa duca (= ducele) de Nassau nu învoiește supușilor săi să joace jocuri de hazard. NEGRUZZI, S. I 326.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) juca; petrecere distractivă mai ales între copii, bazată adesea pe anumite reguli convenționale. Pînă la orele de clasă de după prînz, aveați timp îndeajuns pentru joc. PAS, Z. I 113. ◊ Fig. [Vîntul] le prinde De mînecă și-aprins de dor Își face joc în părul lor. COȘBUC, P. I 88. ◊ Joc de societate = petrecere în familie, bazată pe întrebări și răspunsuri hazlii sau pe dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. (Numai în expr.) A-și bate joc (de cineva) v. bate. Bătaie de joc v. bătaie. 3.. Acțiunea de a juca (5); dans popular; petrecere la care se dansează. În sat pornește vesel jocul. PĂUN-PINCIO, P. 56. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. Așa-i jocul romînesc, Cu strigăt ardelenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Expr. A ieși la joc = a începe să ia parte la petrecerile la care se dansează; a ieși la horă. Da de ieșit la joc ai ieșit? – Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. A lua la joc v. lua (III 7). ♦ Fig. Mișcare repede și capricioasă. Prin soarele fierbinte și prin jocul luminos al pulberii, lumea foia vuind. SADOVEANU, O. I 511. [Fulgerele] se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. MACEDONSKI, O. I 76. Jocul valurilor albe de departe îți pare un cîrd de gîște, care bat din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 415. 4. Întrecere sportivă, partidă între două echipe. Jocul s-a desfășurat în condiții bune. ◊ Jocuri olimpice = concursuri sportive cu caracter periodic, inițiate în Grecia veche și reluate în timpurile moderne, sub formă de concursuri internaționale. ♦ Mod de a juca într-o întrecere. Echipa a avut un joc elegant. 5. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul, modul cum se interpretează. Lui Caragiale îi plăcea jocul lui Brezeanu. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului. 6. Totalitatea obiectelor care servesc la jucat (3). Un joc de șah. 7. (Uneori urmat de determinări care arată felul distracției) Acțiune distractivă bazată pe diferite combinații de calcul sau pe hazard și care adesea angajează sume de bani. Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe. CARAGIALE, P. 47. Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. EMINESCU, N. 67. De cînd m-am însurat joc numai vist... Ce joc monoton! NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) = a întreprinde o acțiune riscată, care poate avea urmări grave și iremediabile. A-și pune capul (sau viața, situația) în joc = a întreprinde ceva riscant. A descoperi (sau a pricepe) jocul (cuiva) = a surprinde manevra, metoda ocolită și abilă (a cuiva). Știa foarte bine că Demetru Demetrian i-a priceput jocul și că nu mai poate cădea la nici o tocmeală. C. PETRESCU, A. 359. A face jocul (rar jocurile) cuiva = a servi (conștient sau nu) prin activitatea sa interesele altuia. Face toate jocurile patronului. DEMETRIUS, C. 38. (Despre bunuri materiale sau spirituale, viața, soarta cuiva) A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi expus să fie pierdut, distrus, nimicit. Era în joc acolo ceva mult mai de preț decît inima mea. DEMETRIUS, C. 45. ♦ Joc de bursă v. bursă. 8. Lărgimea golului dintre două piese care lucrează în contact.

JUCA, joc, vb. I. 1. Refl. (Mai des despre copii) A-și petrece timpul amuzîndu-se (cu diferite jocuri), a se distra. Cîțiva copii se jucau într-o curte. VLAHUȚĂ, O. AL. 143. Cînd bătea ceasul la trii, Ne jucam ca doi copii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ Expr. (Familiar) Așa nu mă mai joc = nu sînt dispus să continuu în felul acesta. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», «în», «cu» și arătînd felul jocului) Se joacă de-a baba-oarba. ▭ Pe o măsuță, paginile scrise de Vaniușa, cuburile cu care s-a jucat. STANCU, U.R.S.S. 42. Jucam în bumbi. SADOVEANU, O. VII 274. 2. Refl. A glumi, a-și bate joc, a nu lua în serios. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu. EMINESCU, O. I 154. A! voi vă jucați cu mine! Afară boaite! Ieșiți că pre toți vă omor! NEGRUZZI, S. I 161. ◊ Expr. A se juca cu sănătatea (sau cu viața) = a nu-și îngriji sănătatea. (Eliptic) Nu te juca, soro, boala n-alege. CARAGIALE, N. S. 63. (Tranz.) A juca festa (sau renghiul) cuiva = a păcăli pe cineva, a face cuiva o farsă. Se temură să nu le fi jucat iarăși vrun renghi. ISPIRESCU, L. 249. 3. Intranz. A-și petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. Trageți toți cîte-o carte: domnule, ești cu mine. Șezi mă rog împotrivă, și vezi de joacă bine. ALEXANDRESCU, M. 265. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Alteța-sa... nu învoiește supușilor săi să joace jocuri de hazard. NEGRUZZI, S. I 326. ♦ Tranz. (Cu privire la o carte de joc, un număr etc.) A pune în joc, a miza pe... Am crezut mereu că la ruletă e bine să joci numere în plin. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. ◊ Expr. A juca la bursă v. bursă. 4. Intranz. A participa ca jucător la o competiție sportivă. Echipele noastre sportive au jucat în cadrul Festivalului. ♦ Tranz. A practica un anumit sport. Joacă volei. 5. Intranz. A dansa. Satu-i strîns în bătătură, Cîntă, joacă, chefuiește. IOSIF, PATR. 25. Și-un prinț la anul! blînd și mic, Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Se prinseră în horă și jucară. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Fig. Spicele jucau în vînt Ca-n horă dup-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Tranz.(Complementul indică dansul) Domnule Dan trebuie să joci cu noi un cadril. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. (Complementul indică fata cu care se dansează) Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră. COȘBUC, P. I 136. M-a mînat maica la joc. Cremene și foc! Să joc fata cea frumoasă, Cremene și iască! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ♦ Tranz. fact. (Cu privire la unele animale) A face să execute anumite mișcări ritmice. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109. Mai bine jucam ursul la porțile străine. BOLINTINEANU, O. 198. ♦ Tranz. A păcăli pe cineva, a-și bate joc de cineva. Lască-mi pică ei în mînă... și am să-i joc și eu cum se cuvine. REBREANU, I. 60. [Pot] a vă spune în față curat cine sînt și cum v-am îmbrobodit și v-am jucat. GHICA, A. 690. 6. Intranz. (Despre lucruri văzute în mișcare) A se mișca (sau a da impresia că se mișcă) repede și tremurat. Toate îi joacă pe dinaintea ochilor într-o amețeală plăcută. C. PETRESCU, A. 294. Umbra lui juca pe perete și peretele parcă se clătina. REBREANU, R. I 206. Îi jucau literele sub ochi și se împiedica la fiecare cuvînt. BART, E. 23. Vedea jucînd pe cer trei luni în loc de una. CARAGIALE, O. III 58. ◊ (Poetic) Joacă soarele-n ferești. FRUNZĂ, S. 13. Apusul joacă într-un potop de pară. IOSIF, P. 33. P-a ei frunte juca luna Și-i juca prin dezmierdare soarele pe chipul ei. COȘBUC, P. II 137. (Refl.) Soarele, bătîndu-i drept în față, i se juca pe obraz. V. ROM. noiembrie 1953, 188. Răcoroase, mari livezi Prin care soarele se joacă. D. BOTEZ, F. S. 7. ◊ Fig. Pe toate fețele însă juca o întrebare... care aștepta un răspuns. REBREANU, R. II 18. Juca un zîmbet de lumină pe fruntea lui brăzdată-n crețe. GOGA, C. P. 8. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor, Juca viața-n ochii lor. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre o persoană care are scînteieri de inteligență în priviri sau despre cel viclean, care privește în lături, ca să nu-și trădeze gîndurile. Ochii îi jucau în cap, vioi și tineri. STANCU, U.R.S.S. 94. Năstase Blîndu ne vorbea liniștit, dar ochii căprii îi jucau necontenit în cap. SADOVEANU, O. VI 352. Ochii îi jucară în toate părțile. DELAVRANCEA, H. T. 21. Un puișor de fată, căreia îi jucau ochii în cap, ca la o șerpoaică. CREANGĂ, P. 167. 7. Tranz. A mișca încoace și încolo, a sălta ușor, prin mișcări repetate. Joacă în palme un cărbune luat cu mîna ca să-și aprindă țigara. CAMIL PETRESCU, O. I 299. Emil Sava, stînjenit, juca între degete un lanț cu chei prinse în verigă. C. PETRESCU, R. DR. 209. Din scutece copilul Cînd plînge... Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sîn. COȘBUC, P. I 215. Vornicelul intră jucînd sita cu darurile miresei. SEVASTOS, N. 125. 8. Intranz. (Despre actori) A interpreta un rol, într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da reprezentație. Trupa... jucă toată vara. CĂLINESCU, E. 86. ◊ Tranz. (Complementul indică piesa reprezentată) O noapte furtunoasă a fost jucată în 1869, ca și Conu Leonida față cu reacțiunea. IBRĂILEANU, S. 38. (Refl. pas.) Vodevil... ce s-a jucat la teatrul Iașilor. NEGRUZZI, S. I 69. La 25 ale lunii februarie s-a jucat pentru întîia oară: «Provincialul de la Teatrul Național». RUSSO, O. 137. (Fig.) Așa dar a jucat o comedie, ca să mă pedepsească. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. (Expr.) A juca un rol = a avea însemnătate. Un rol însemnat în pregătirea cadrelor de critici de artă este chemată să-l joace presa. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 390, 1/2. Un rol mare în dezvoltarea culturii naționale în Moldova l-a jucat Gh. Asachi. IST. R.P.R. 287. 9. Intranz. A nu sta bine fixat, a se mișca; (despre piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) a se mișca ușor într-un spațiu restrîns. Trebuie să-i bată leațurile care s-au uscat și joacă. C. PETRESCU, Î. II 205. Și așa a slăbit Sandu... în cîteva luni de zile, că-i juca inelul... pe deget. MIRONESCU, S. A. 60.

MARTINGALĂ, martingale, s. f. 1. Cureaua de la ham, în formă de furcă, legată cu un capăt de frîu și cu celălalt de chingă, pentru a nu lăsa calul să se ridice în două picioare. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constînd în mărirea mizei după o lovitură pierdută, în speranța că se va scoate paguba (și un cîștig pe deasupra). De atunci trăia «împrumutînd» de la Zoe bani, pe care avea să-i restituie odată și odată, cînd va izbuti martingala. C. PETRESCU, Î. I 96.

MASĂ¹, mese, s. f. 1. Mobilă, de obicei de lemn, formată dintr-o placă (dreptunghiulară, rotundă etc.) sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și avînd diverse întrebuințări. De la masa mea de sub nuc, îl priveam acum coborind cărarea, posomorît. C. PETRESCU, S. 177. Între cele două ferești de la stîngă, o masă de brad alb odată, dar mohorît acum de vremuri. HOGAȘ, M. N. 137. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. Capra sare masa, iada sare casa, se spune cînd copiii întrec pe părinții lor în răutăți. Masa verde = a) masă (de obicei acoperită cu postav verde) în jurul căreia stau cei ce joacă jocuri de noroc (mai ales cărți); b) masă în jurul căreia stau diplomații cînd discută probleme internaționale. ◊ (Urmat de determinări indicînd destinația) Trecură pe lîngă masa de operație, simplă, cu vopseaua albă cojită pe alocuri. DUMITRIU, N. 236. Cînd obosesc, deschid fereastra și întorc spatele mesei de lucru. C. PETRESCU, Î. II 267. Și ce?... n-au să mă ducă pe masa de disecții? MACEDONSKI, O. I 44. ◊ (Întrebuințată în primul rînd pentru a mînca pe ea) Florica așternea în mijlocul ogrăzii, pe masa rotundă și scurtă în picioare, mămăliga. BUJOR, S. 28. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. AL. 88. Răpede fac alte bucate, le pun pe masă și apoi zînele se fac nevăzute. CREANGĂ, O. A. 274. La mijloc de masă și la colț de țară (= în locul cel mai bun). ◊ Față de masă v. față. Serviciu de masă v. serviciu. Sală de mese = încăpere unde se servește mîncare într-o școală, cazarmă etc. Soldații mai stau încă în sala de mese. SAHIA, N. 116. Masă întinsă = masă plină cu bucate, pregătită cu tacî- muri și veselă pentru multă lume. (Ironic) își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. CREANGĂ, O. A. 98. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste, ocupat de cineva printre comeseni. Baba și moșneagul pe cari i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I 85. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă (sau, rar, cu nepus în masă) = pe neașteptate, pe nepregătite. Nenorocita, ieșind cu nepus în masă și necăjită ca vai de ea, s-a dus iarăși la fîntînă. CREANGĂ, P. 98. Am scăpat din Focșani cum am putut...cu nepus în masă. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A pune (sau a așterne) masa = a așterne fața de masă, a așeza farfuriile și tacîmurile folosite pentru a mînca. A strînge masa = a aduna, a lua farfuriile, tacîmurile etc. (după ce s-a mîncat). Mama Zoița strîngea masa, aruncînd fărmăturile la pui. BUJOR, S. 87. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi în mare sărăcie. 2. Ceea ce se mănîncă (mai ales la amiază și seara), mîncare, bucate; prînz, cină; p. ext. ospăț, banchet. De cele mai multe ori mi se aducea masa sus. C. PETRESCU, Î. II 238. Cît a ținut masa, cu fruntea-nseninată Măria-sa pe Despot zîmbind l-a ascultat. ALECSANDRI, T. II 99. ◊ Expr. A lua masa = a mînca prînzul sau cina. Vrei să luăm mîine seară masa împreună? ARGHEZI, P. T. 134. A da o masă v. d a³ (1). A întinde masa (sau masă mare) = a pune masa (pentru multe persoane), a primi invitați (mulți) la mese bogate. Stroie Orheianu intră în odaia unde era întinsă masa. SADOVEANU, O. VII 53. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți. CARAGIALE, P. 121. A sta la masă = a mînca prînzul sau cina. Dar pe un vîrf de munte stă Mihai la masă. BOLINTINEANU, O. 31. (A nu avea) nici casă, nici masă = a nu avea ce-i trebuie; a fi fără căpătîi. A doua zi, nici tu casă, nici tu masă, băiatul începu iarăși să plîngă. ISPIRESCU, L. 162. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată și lipsită de griji, a trăi tihnit, fără necazuri. S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! Calea să-ți fie numai cu flori, Și casa casă și masa masă. ALECSANDRI, P. III 46. ◊ Loc. adv. Înainte de masă = în partea zilei care precede masa de prînz; înainte de amiază. După-masă = a) în partea zilei care urmează după masa de prînz; după prînz, după-amiază. Mi-a trimis după-masă un bilețel. DUMITRIU, N. 36. (Substantivat) Am așteptat-o toată după-masa și n-a venit. DEMETRIUS, C. 104; b) (adverbial) în fiecare după-masă. După-masă (sau după-masa) copiii dorm. 3. Placă sau platformă izolată sau făcînd parte dintr-un sistem tehnic, pe care se așază obiecte, se fac operații tehnice sau care servește la conducerea sau la transportarea pieselor în timpul unui proces de fabricație. 4. Corp metalic mare la care se leagă anumite puncte ale unei înfășurări electrice.

MAZETĂ, mazete, s. f. (Franțuzism rar) Persoană nepricepută la jocul de cărți (la alte jocuri de noroc, p. ext. la sport etc.). V. ageamiu. Joci cărți și rîd toți de tine ca de o mazetă. CARAGIALE, O. II 127.

LOTERIE, loterii, s. f. Joc de noroc, în care, după ce s-a pus în vînzare un anumit număr de bilete numerotate, se trag la sorți cîteva numere care atribuie posesorilor lor premii în bani sau în obiecte de valoare; fig. hazard, întîmplare, noroc. Pe zi ce trece, studenții se conving că examenul nu e «o loterie», că, dacă înveți cu seriozitate și după plan bine întocmit, nu se poate să nu obții calificative bune. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872.

MIZA, mizez, vb. I. Tranz. 1. A angaja o sumă de bani într-un joc de noroc. Alberto îi categorisea anticipat, cu emoția unui jucător care-și mizează restul averii pe-un cal sau pe-o carte. C. PETRESCU, O. P. I 153. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui, a pune temei pe..., a-și pune nădejdea în... Tocmai pe un asemenea coeficient de nesiguranță, de probabilitate în munca de conducere mizează Stratulat. V. ROM. decembrie 1953, 289.

MIZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la un joc de noroc (în special la cărți) și care trece în posesiunea cîștigătorului. Luă miza de pe masă. DUMITRIU, B. F. 128. Se pregătea să puie pe masă miza ei obicinuită, care era acum de zece napoleoni de aur. CAMIL PETRESCU, O. I 583. Fii ce-i fi, numai pune miza, zise căpitanul de intendență. D. ZAMFIRESCU, R. 20.

ÎNDĂRĂT adv. I. (Cu sens local) 1. În spate, în urmă, înapoi. Un pui de om numai de o șchioapă... se tot trăgea îndărăt la apropierea noastră. SADOVEANU, O. VI 359. Întorsei capul și privii îndărăt. HOGAȘ, M. N. 53. Soarele, scăpătînd la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă. CARAGIALE, P. 50. ◊ Loc. adv. Îndărătele, îndăratele sau de-a-ndaratele(a) = cu spatele înainte și cu fața înapoi; înapoi, pe dos, invers, întors. Omul se împleteci de-a-ndaratele pe asfaltul șoselei. DUMITRIU, N. 273. O furnică roșie tîra de-a-ndăratele cadavrul unei insecte. C. PETRESCU, Î. II 16. Ieși de-a-ndaratele; condus pînă la ușă de ministru. id. C. V. 111. Poterașii că-mi fugea D-a-ndaratele mergea... Haiducii că mi-și rîdea. PĂSCULESCU, L. P. 280. (Fig.) Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe și să meargă tot-ndărătele. CARAGIALE, P. 47. 2. La locul de proveniență, în locul unde a fost mai înainte; înapoi. Pun scaunul îndărăt. ▭ Banii mi i-ai adus îndărăt? DUMITRIU, N. 128. 3. (În expr.) A da (pe cineva sau ceva) îndărăt = a da (pe cineva) cu o treaptă mai jos, a-l retrograda; a-și pierde prosperitatea, bunăstarea, a sărăci. Auzi, 25 și cu 15 să facă 8000! Monitor general, ia-l și du-l în clasa a doua! Monitorul general mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. Pe drum îmi spuse: te-a dat îndărăt. DELAVRANCEA, H. T. 98. II. (Cu sens temporal) Mai de mulț, (mai) înainte de timpul actual. Și-atunci gîndurile mele îndărăt prin secoli trec, Și zburînd prin Capitoliu, se opresc pe-Olimpul grec. COȘBUC, P. II 139. Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. – Formă gramaticală: (în expr.) îndărătele, îndăratele(a) (variantă: îndaratele(a.). – Variantă: îndărăpt (CREANGĂ, A. 74, EMINESCU, O. I 66, RUSSO, O. 36) adv.

PARIU, pariuri, s. n. Rămășag, prinsoare. A face un pariu. A pierde, a cîștiga pariul. ▭ Nu pui pariu? Știu. Ești om sobru, fără nici un viciu. C. PETRESCU, Î. II 3. ◊ Pariu la egal = pariu în care ambele părți se angajează să plătească aceeași sumă în caz de pierdere. Ozun ar fi pus la mijloc toți cei 377 lei într-un pariu la egal. C. PETRESCU, C. V. 50. ♦ Joc de noroc la cursele de cai constînd dintr-o miză, care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor.

RIȘCĂ s. f. Joc de noroc la care cîștigă cel care ghicește pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. Dacă le rămînea ceva, păstrau pentru rișcă. PAS, Z. I 268. N-o să-mi joc leafa la rișcă, pe maidan. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 56.

RULETĂ, rulete, s. f. 1. Instrument pentru măsurători, format dintr-o panglică lungă de pînză sau de oțel, împărțită în centimetri, care se poate înfășura pe un ax metalic aflat de obicei într-o cutie plată. 2. Joc de noroc, constînd dintr-un disc împărțit în compartimente colorate și numerotate și dintr-o bilă care se învîrtește o dată cu discul indicînd, la oprire, numărul cîștigător; p. ext. jocul însuși. O ruletă în miniatură se învîrtea zbîrnîind, în palpitația unor jucători savanți. BART, E. 137. Aice era întinsă o masă... în mijlocul căriia sta o ruletă... coțcă privilegiată care scurge pungile. NEGRUZZI, S. I 326. 3. Mic instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor pe stofă, la tăierea aluatului, a biscuiților.

TABLĂ², table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc, cu două zaruri și cîte cincisprezece fise care se mută de-a lungul a douăzeci și patru de săgeți, incrustate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă la acest joc. Doi domni joacă table. CAMIL PETRESCU, U. N. 216. ◊ Expr.(Familiar) O tablă = o partidă de table. Ar fi luat-o pe Frosa la o tablă... dar unde-i mai ardea coanei Frosa de table? BASSARABESCU, la TDRG. A-l face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table. Hai să te fac o tablă. BRĂESCU, V. A. 129.

PONT¹, ponți, s. m. (Franțuzism rar) Cel care pontează o sumă de bani la jocurile de noroc (în special la cărți); pontator. Ponții, adică cei ce luptaseră pînă acum împotriva fericitului bancher, își consultau buzunarele secătuite... ca să-și mai încerce o dată norocul. EFTIMIU, N. 19. Și cu patru aș fi cîștigat; pontul avea: opt peste cinci. DELAVRANCEA, S. 142.

PONTA, pontez, vb. I. 1. Tranz. A înregistra prezența muncitorilor la locul de muncă, pentru a avea evidența lor (în vederea calculării drepturilor lor de salariu). 2. Intranz. A pune o sumă de bani la un joc de noroc (în special la cărți); a miza. Le explicăm ce este [acest joc de noroc] și nu le pretindem numaidecît să ponteze. Unora le place și pontează. SADOVEANU, B. 133. În timpul jocului adeseori Frusinica îi dădea și lui bani ca să ponteze. CAMIL PETRESCU, O. II 110. Unii scrîșneau din dinți și rupeau de necaz cărțile cu care pontau, VLAHUȚĂ, O. AL. II 170. ◊ Tranz. (Complementul indică suma pusă în joc) E cu zaruri, domnule subprefect, și cu numere cîștigătoare. Un om care are plăcere pontează un leu. Dacă cîștigă, îi plătesc șapte. SADOVEANU, B. 133. ◊ Expr. A ponta pe mîna cuiva = a miza fără a participa efectiv la joc, folosind numai cartea altuia. Prefectul juca pe cuvînt, dar pierduse și în felul ăsta. Nimeni nu ponta pe mîna lui și asta-l enerva, îl turbura, îl umilea. DUMITRIU, N. 114.

PONTARE, pontări, s. f. 1. Acțiunea de a ponta (1); marcare a timpului folosit în muncă de muncitorii din întreprinderi. 2. Mizare la jocurile de noroc.

PONTATOR, pontatori, s. m. 1. Persoană care înregistrează într-o întreprindere prezența muncitorilor la locul de muncă sau cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp. Moise, îl întrebă brigadierul, tu ești pontator... Cît zici tu că poate întoarce brigada noastră în toată campania? MIHALE, O. 20. 2. Persoană care pontează bani la jocurile de noroc (în special la cărți). Bancherul avea noroc, grămada de bani creștea dinaintea lui, pontatorii erau fierți. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170. Începu a lua seama pontatorilor săi și îi văzu că umblau cu furat. NEGRUZZI, S. I 86.

POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mize, într-o tură a unui joc de noroc (în special la cărți). Poftim! plus potul, și mie treizeci, rigi cu valeți, servit! C. PETRESCU, S. 107.

TRIPOU, tripouri, s. n. Local de jocuri de noroc. În casa în care locuia ea, s-a descoperit un tripou. BARANGA, I. 205. Acele chipuri buhăite, galbene, murdare și moarte, cu ochii tăiați, cu buzele crăpate și pîrlite cum nu să văd decît la bolnavii ce să scoală de pe lungoare, dau salonului o asemuire de cafenea, de tripou și de închisoare polițienească. DELAVRANCEA, S. 131. Jucam toată ziua cărți într-un fel de tripou foarte secret. VLAHUȚĂ, O. A. 488.

ZAR¹, zaruri, s. n. 1. Cub mic, avînd pe fiecare dintre fețele lui imprimate un număr de puncte (de la unu la șase) și folosit la anumite jocuri de noroc. Zarurile începură din nou să cadă. CĂLINESCU, E. O. I 22. Ne trăgea atîtea... nuiele la palmă cîte cădeau din zarurile – lui de os. I. BOTEZ, ȘC. 35. Am găsit două zaruri de chihlimbar. BOLLIAC, O. 280. 2. Joc de noroc la care se folosesc zaruri (1). Altădată s-a așezat cu ei la zaruri și, pierzînd toți banii, a spus iarăși lui tat-su c-a fost furat. PAS, Z. I 166. Numele acestui demon era Teut; zice că el ar fi născocit mai întîi numerile și socoteala și geometria și astronomia, ba și șahul, zațul. La ODOBESCU, S. I 188.

VENĂ¹ s. f. (Franțuzism, mai ales în legătură cu jocurile de noroc) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc. Avea să intre în venă. Numerile cu soț îi purtau noroc. C. PETRESCU, Î. II 189. Toate se reduc... pentru cartofor la o venă extraordinară. VLAHUȚĂ, la CADE.

MIZA vb. a ponta, (înv.) a pontarisi. (A ~ la un joc de noroc.)

PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)

PONTA vb. a miza, (înv.) a pontarisi. (A ~ la un joc de noroc.)

PONTATOR s. pont, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)

barbut sn [At: PAS, L. I, 46 / Pl: ~uri / E: nct] Joc de noroc cu zaruri.

zar¹ sn [At: BOLLIAC, O. 280 / Pl: ~uri / E: tc zar] 1 Cub mic de os (sau de lemn, de material plastic etc.), pe fațetele căruia sunt imprimate puncte de la unu la șase, care se folosește la anumite jocuri de noroc, prin aruncare Si: (arg) babaroase (1), (înv) coțcă (1), (rar) prăval, (reg) prăvălic, (îvr) prăvălici. 2 (Pex; lpl) Joc de noroc care se joacă cu zaruri (1). 3 (Îs) ~ de învârtit Ruletă. 4 (Îe) ~urile au fost aruncate Decizia a fost luată. 5 (Fam; îs) A juca ~uri A juca barbut. 6 Piesă cubică de metal care face parte din elementele războiului de țesut.

carte sf [At: COD. VOR. 38/5 / V: (înv) ~tă / Pl: cărți / E: lat charta, cf fr carte] 1 (Îvp) Scrisoare. 2 (Îvp; spc) Scrisoare de recomandare. 3 (Îvp; îs) ~ de cărat Act de transport Cf foaie de parcurs. 4 (Îvp; îs) ~ albă Hârtie (albă) de scris. 5 (Îvp) Ordin scris, emis de o autoritate (domnească). 6 (Îvp) Act scris Si: document. 7 (Îvp) Dovadă. 8 (Îvp; îe) Ai ~, ai parte Dacă ai act de proprietate asupra unui bun, ți se recunoaște dreptul de stăpân. 9 (Pex; îae) Ai învățătură, cunoștințe, poți reuși în viață. 10 (Îvp; îs) ~ de judecată Sentință judecătorească (scrisă). 11 (Îvp; îs) ~ deschisă, de obștie Publicație. 12 (Înv; îs) ~ cu limbă de moarte Testament. 13 (Bis; înv; îs) ~ de blestem sau de afurisenie Scrisoare din partea unui arhiereu, prin care una sau mai multe persoane, sub amenințarea anatemei, sunt obligate să mărturisească adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu. 14 (Înv; îs) ~ de lăsăciune Sentință de divorț. 15 (Înv; îs) ~ de voie veghiată Permisiune de a merge undeva și a se întoarce Si: permis de liberă trecere. 16 Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. 17 (Îs) ~ albastră (sau albă, neagră etc.) Publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. 18 (Îe) A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) ~ A vorbi ca un om învățat. 19 (Îae) A vorbi așa cum trebuie, cum se cuvine. 20 (Îae) A face caz de erudiția sa Si: a fi pedant. 21 (Îe) A se pune (cu burta) pe ~ A se apuca (serios) de învățat. 22 (Îs) Om de ~ Cărturar. 23 (Îe) Cum scrie la ~ Așa cum trebuie, cum se cere. 24 (Înv; îs) ~a cântecelor Cântarea cântărilor. 25 (Înv; îs) ~a neamului Genealogie. 26 (Îvp; îs) ~ de școală Manual. 27 (Îs) ~ de bucate Carte (16) care conține rețete de mâncăruri. 28 (Pop; îs) Din ~ Ornament cusut pe ie, nedefinit mai îndeaproape. 29 Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 30 (Fig) Cunoștințe de scriere și citire Si: învățătură. 31 (Fig) Erudiție. 32 (Îe) A nu ști boabă de ~ A nu ști să scrie și să citească. 33 (Îe) A fi tobă de ~ A fi foarte învățat, erudit. 34 (Înv; îs) Sfânta ~ Biblia. 35 Registru. 36 (Finanțe; îs) ~a depunerilor spre fructificare Registru mare în care banca ține evidența deponenților. 37 (Iuz; îs) ~ de gir Cont de gir. 38 (Urmat de prepoziții introduse prin prepoziția „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. 39 (Îs) ~ de muncă Carnet de muncă. 40 Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (~ poștală), ca permis de intrare la bibliotecă (~ de intrare), indicând numele, profesiunea, adresa etc. unei persoane (~ de vizită) etc. 41 (Șîs ~ de joc) Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. 42-43 (Îe) A da cărțile pe față A-și arăta gândurile sau planurile. 44 (Îae) A spune adevărul (după ce mai întâi a încercat să-l ascundă). 45 (Îe) A-(și) juca ultima ~ A face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. 46 (Îe) A juca ~a cea mare A depune toate eforturile și a se avânta, cu toate riscurile, într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. 47 (Îe) A da în cărți A încerca să ghicești viitorul cu ajutorul cărților (41) de joc. 48 (Nob) Stomacul al treilea al rumegătoarelor, a cărui cavitate interioară este îmbrăcată în membrană.

cazinou sn [At: MARIAN, Î. 11 / V: (înv) ~in, ~ină, ~no, gazin / Pl: ~ri / E: fr casino] 1 (Trs) Local de întâlnire a membrilor contribuabili Cf cafenea, club. 2 Local public cu restaurant, săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc.

dardăr sn [At: M. I. CARAGIALE, C. 61 / V: ~dar / Pl: ~e / E: ger Tardl] Joc de noroc cu 32 de cărți.

decava vrt [At: CADE / Pzi: ~vez / E: fr décaver] (Fam) 1-2 (A pierde sau) face pe cineva să piardă toți banii. 3-4 (A da sau) a lua cuiva toți banii. 5-6 (A rămâne sau) a lăsa pe cineva fără un ban. 7-8 (Spc) A (se) ruina la jocuri de noroc.

decavare sf [At: IBRĂILEANU, S. 86 / Pl: ~vări / E: decava] (Fam) 1-2 (Pierdere sau) provocare a pierderii banilor cuiva Si: decavat¹ (1-2). 3-4 (Dare sau) luare a banilor cuiva Si: decavat¹ (3-4). 5-6 (Rămânere sau) lăsare a cuiva fără un ban Si: decavat¹ (5-6). 7 (Spc) Ruinare la jocuri de noroc Si: decavat¹ (7).

decavat², ~ă a [At: VLAHUȚĂ, CL. 95 / Pl: ~ați, ~e / E: decava] (Fam) 1 Care a pierdut toți banii. 2 Care a dat cuiva toți banii săi. 3 Căruia i s-au luat toți banii. 4-5 (Care a rămas sau) a fost lăsat fără bani. 6 (Spc) Care s-a ruinat la jocuri de noroc.

câștiga [At: PSALT. 74/36 / V: căș~, ~șli~, (sst) gâș~, (înv) chiș~ / Pzi: câștig / E: ml castigare] 1 vr (Trs; înv) A se osteni. 2 vr (Înv) A se îngriji (de cineva sau de ceva). 3 vt (Trs; Ban; c. indică un copil) A crește. 4 vt (Trs; Ban; c. indică un copil) A educa. 5 vt (Îvp) A îngriji. 6 vt (Îvp) A deretica. 7 vt (Îvp) A curăța. 8 vr (Trs) A se cumineca. 9 vr A se găti. 10 vr (Spc) A se pregăti de drum. 11 vt A-și procura ceva. 12 vr (Trs; Ban) A se tângui. 13 vr (Trs; Ban) A se plânge cuiva. 14 vt A obține bani sau bunuri materiale prin muncă, prin trudă. 15 vt (Înv) A obține ca pradă de război. 16 vt A obține un profit (prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.). 17 vt (Pex) A dobândi experiență, cunoștințe etc. 18 vt (Fig) A face progrese. 19 vt A recupera timpul (pierdut). 20 vt A atrage de partea sa Si: a cuceri. 21 vt A ajunge la... 22 vt (C. indică ceva rău, nedorit) A avea parte de... 23 vr A proveni. 24 vt (Sens abstract) A aduce. 25 vt (Sens abstract) A pricinui. 26 vt A obține victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 27 vi A deveni mai bogat în..., sporindu-și conținutul, calitatea, greutatea etc. 28 vt (Nob; gms) A merita. 29 vt (Înv) A strânge.

câștigare sf [At: BIBLIA (1688), 8/55 / V: (reg) căș~ sf / Pl: ~gări / E: câștiga] 1 (Trs; înv) Osteneală. 2 (Înv) Îngrijire (de cineva sau de ceva) Si: câștigat¹ (2). 3 (Trs; Ban) Creștere a unui copil Si: câștigat¹ (3). 4 (Trs; Ban) Educare. 5 (Îvp) Îngrijire a cuiva Si: câștigat¹ (5). 6 (Îvp) Dereticare. 7 (Îvp) Curățare. 8 (Trs) Cuminecare. 9 Găteală. 10 (Spc) Pregătire de drum Si: câștigat¹ (10). 11 Procurare. 12 (Trs; Ban) Tânguire. 13 (Trs; Ban) Plângere de ceva Si: câștigat¹ (13). 14 Obținere de bani sau bunuri materiale prin muncă Si: câștigat¹ (14). 15 (Înv) Obținere ca pradă de război Si: câștigat¹ (15). 16 Obținere a unui profit (prin speculații, la jocuri de noroc etc.) Si: câștigat¹ (16). 17 (Pex) Dobândire a experienței, cunoștințelor etc. Si: câștigat¹ (17). 18 (Fig) Progresare. 19 Recuperare a timpului (pierdut) Si: câștigat¹ (19). 20 Atragere de partea sa Si: câștigat¹ (20), cucerire. 21 Ajungere la... Si: câștigat¹ (21). 22 Suferire a ceva rău, nedorit Si: câștigat¹ (22). 23 Provenire. 24 Aducere. 25 Pricinuire. 26 Obținere a victoriei (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.) Si: câștigat¹ (27). 27 (Nob; gms) Meritare. 28 (Înv) Strângere.

câștigat², ~ă a [At: (a. 1802) GCR II 189/21 / Pl: ~ați, ~e / E: câștiga] 1 (Trs; înv) Ostenit². 2 (Înv) Îngrijit de cineva. 3 (Trs; Ban; d. copii) Crescut². 4 (Trs; Ban) Educat². 5 (Îvp) Dereticat. 6 (Îvp) Curățat. 7 (Trs) Cuminecat². 8 Gătit². 9 (Spc; d. oameni) Care s-a pregătit de drum. 10 Procurat². 11 (D. bani sau bunuri) Obținut². 12 (Înv) Obținut ca paradă de război. 13 (D. profit) Obținut prin speculații, la jocuri de noroc etc. 14 (Pex; d. experiență, cunoștințe) Dobândit². 15 (Fig) Care a progresat. 16 Care a recuperat timpul (pierdut). 17 Atras de partea sa. 18 Care a ajuns la... 19 Care a suferit ceva rău, nedorit, într-un proces etc. 20 Îmbogățit în calitate, conținut, greutate etc. 21 (Nob; gms) Meritat². 22 (Înv) Strâns².