TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

EFUZOR ~oare n. Tub pentru evacuarea gazelor dintr-un reactor, provenite din arderea unui carburant. /Din efuziune

EȘAPAMENT ~e n. Dispozitiv care asigură evacuarea gazelor dintr-un motor cu ardere internă. /<fr. échappement

POMPĂ¹ ~e f. Instrument sau mecanism care servește la deplasarea (înăuntru sau dinăuntru) a unui fluid. ◊ ~ de incendiu instalație pentru stingerea incendiilor cu apă. ~ de vid aparat pentru evacuarea gazelor sau aburilor dintr-un spațiu închis (cu scopul de a obține vid). /<fr. pompe

TOBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

EȘAPAMENT s.n. Dispozitiv pentru evacuarea gazelor arse într-un motor cu explozie. ◊ Țeavă de eșapament = țeavă prin care se evacuează gazele arse. [Pl. -te, -turi. / < fr. échappement].

BROȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].

CARMINATIV, -Ă adj., s.n. (Medicament) care are proprietatea de a evacua gazele din intestin. [< fr. carminatif].

TROMPĂ s.f. 1. Prelungire cărnoasă în formă de tub a nasului unor animale ca elefantul, tapirul etc. ♦ Organ în formă de tub, adaptat pentru supt, la unele insecte. ♦ Conductă, canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii care face legătura între timpan și faringe. 2. (Tehn.) Aparat folosit pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient. 3. (Arhit.) Element de construcție, în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan octogonal. [< fr. trompe, cf. germ. Trumpa].

BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)

CARMINATIV, -Ă adj., s. n. (medicament) care favo-rizează evacuarea gazelor din intestin. (< fr. carminatif)

EȘAPAMENT s. n. dispozitiv pentru evacuarea gazelor arse într-un motor cu ardere internă. (< fr. échappement)

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.

carminativ, -ă adj. (farm.) Care calmează durerile de stomac și favorizează evacuarea gazelor intestinale ◊ „Ceaiul de busuioc este un bun calmant al tusei. Uleiurile volatile pe care le conține au un rol carminativ, reglând digestia.” R.l. 6 IX 74 p. 5 (din fr. carminatif; DN, DEX)

hotă s. f. Instalație deasupra unei plite, mașini de gătit etc. prin care se evacuează gazele, aburii ◊ „Practic, hota absorbantă a fost transformată în depozit de lemne, iar ventilația în piesă decorativă.” I.B. 15 III 74 p. 2 (din fr. hotte; LTR; DEX, DN3; cuvântul este mai vechi)

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie femeiască prevăzută cu un ac, care se poartă înfiptă în rochie, în guler, în șal etc. Broșe în chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. 3. Unealtă de tăiere adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară; ac de broșat.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

PRODUF, produfuri, s. n. (Mold., Bucov.) Spărtură, gaură făcută în gheața unui rîu, a unui lac sau a unui iaz; copcă. Cum s-așază gheață tare pe iaz, și încep a tăia oamenii produfuri, ca să nu se înnădușe peștele dedesubt. SADOVEANU, Î. A. 74. ♦ (Mai ales în forma preduf) Gaură mică, făcută lîngă vrana unui butoi, pentru aerisire sau pentru evacuarea gazelor în timpul fermentației vinului. – Variante: produh (SBIERA, P. 312), preduf s. n.

TROMPĂ², trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, constituind prelungirea nasului la elefant, tapir și alte animale. ♦ Organ format prin adaptarea pentru supt a maxilarelor unor insecte. ♦ Canal special servind la eliminarea celulelor sexuale formate în ovar. ♦ (În expr.) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 2. Aparat folosit pentru ventilare sau pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc. 3. (Învechit) Trîmbiță, trompetă. Trompeții începură a sufla în trompe. SANDU-ALDEA, U. P. 127.

broșă sf [At: DA / V: (îrg) brociu / Pl: ~șe / E: fr broche] 1 Podoabă femeiască ce se prinde de haine cu un ac Cf agrafă. 2 (Teh) Unealtă în formă de cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie, pentru evacuarea gazelor. 3 (Teh) Schelet metalic al unui miez de turnătorie în formă cilindrică. 4 (Teh) Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea (interioară sau exterioară) a pieselor metalice.

carminativ, ~ă sn, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr carminatif] 1-2 (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale.

eșapament sn [At: REBREANU, R. I, 153 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr échappement] 1 Dispozitiv pentru evacuarea gazelor într-un motor cu explozie. 2 (Îs) Țeavă de ~ Țeavă prin care se evacuează gazele arse.

tobă [At: (cca 1650-1675) GCR I, 192/2 / V: (îrg) do~ (Pl și: ~buri), toabă, (înv) doabă, (reg) dubă, tubă / Pl: ~be / E: mg dob] 1 sf Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete Si: tambur¹ (1). 2 sf (Trs; Mar; înv; îe) A bate ~ba A face o comunicare de interes obștesc, după ce oamenilor li s-a atras atenția bătându-se toba (1). 3 sf [Trs; Mar; înv; îae) A da un semnal bătând toba (1). 4 sf (Pfm; îae) A bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). 5 sf (Reg; îae) A tuși (2). 6 sf (Pfm; îae) A divulga un secret. 7 x/(Pfm; îae) A lansa tot felul de zvonuri. 8 sf (Pfm; îae) A face vâlvă. 9 sf [Pfm; îae) A lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 10 sf (Pop; îe) A bate ~ba (sau degeaba bați ~ba) la urechea surdului A sfătui pe cineva zadarnic. 11 sf (Pfm; îae) A nu fi ascultat. 12 sf (Îrg; îe) A-(i) vinde (cuiva) (averea) cu ~ba (ori la ~) sau a umbla cu ~ba sau a-i bate (cuiva) ~ba (ori în ~) sau a scoate ceva în vânzare cu ~ba A vinde lucrurile sau averea (cuiva) la licitație publică. 13 sf (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ de bătaie (sau de bușeli) sau a-i face (cuiva) spinarea (sau pielea, capul, pântecele) ~ A bate foarte tare (pe cineva). 14 av (Pfm; îe) A fi (sau a face, a ieși) ~ de carte (sau de învățătură) A fi foarte învățat. 15 av (Pfm; îe) A fi ~ de... A fi plin de... 16 sf(Pfm; îe) A se face ~ sau a face (sau a i se face) burta ~ A mânca peste măsură Si: (pop) a se ghiftui, a se îndopa. 17 av (Reg; irn; îla) Gras ~ Slab. 18 sf (Îvp; îe) A tunde pe ~ A tunde până la piele. 19 sf (Reg; îe) A avea avere cât praful de pe ~ A nu avea nimic. 20 sf (Pfm; fig; îf dobă) Burtă (1). 21 sf (Reg; îf dubă) Buhai¹ (9). 22 sf (Reg; îf dobă) Flămânzare. 23 sf (Atm; înv; șîs ~ba urechii) Timpan (1). 24 sf (Teh; pan) Tambur¹. 25 sf (Pan) Piesă cilindrică rotitoare la batoza de treierat sau la combină, care desface boabele din spice. 26 sf (Reg; pan) Batoză (1). 27 sf (Pan) Parte a sucalei în formă de roată. 28 sf (Tip; pan) Planșetă de lemn, adaptată la mașina de tipărit, pe care se așază colile de hârtie care urmează a fi tipărite. 29 sf (Pan) Cutie metalică în care se bobinează filmul la aparatele de proiecție. 30 sf (Pan; îs) ~ de eșapament Piesă tubulară montată la țeava de eșapament a unui motor, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 31 sf (Reg; pan) Cuptorul mașinii de gătit. 32 sf (Reg; pan) Căldare de tablă sau de aramă, cu capacitatea de peste 20 l. 33 sf (Îvr; pan; îs) ~ de cafea Mașină pentrumăcinat cafea. 34 sf (Reg; îf dubă) Clopot la oi. 35 sf (Muz; reg; îf dobă) Contrabas (1). 36 sf Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucăți mici de carne, de slănină, de măruntaie etc. Si: (reg) tarabișcă, tartaboș (2), tăgârcioară (3), traistă¹ (35). 37 sf (Reg) Stomac (la porc). 38 sf (Reg) Gogoașă a viermelui de mătase, păstrată pentru reproducere. 39 sf (Reg; îf dobă) Vâltoare (1). 40 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 41 sf (Reg) Culoarea caro la cărțile de joc Si: (reg) tobar (4), tobaș (4).

produh sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 18/28 / V: (îvp) brăduf, burduf, podruv, potrumb, potruv, prădug, prăduh, prăduv, preduc, preduf, ~duf, ~duv, (înv) ~duj, (reg) produ, ~duc, ~duct, ~duft, ~dul, ~duș, ~duu, ~doc, pru~ / Pl: ~uri / E: slv продоухь] 1 (Îvp) Copcă în gheață. 2 (Reg; îf preduf) Vrană la butoi. 3 (Reg; îf produv) Gaură mică făcută lângă vrana unui butoi, pentru aerisire sau pentru evacuarea gazelor în timpul fermentației vinului. 4 (Trs; Olt) Organ genital la vacă sau la iapă.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică dintre gazele rezultate din acțiunea arderii unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

RĂSUFLĂTOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

EȘAPARE s.f. Evacuare a gazelor arse. [< eșapa].

PROPERGOL amestec de substanțe capabil de reacții chimice puternic exoterme, utilizat în motoarele-rachetă (v.), energia potențială chimică este transformată în căldură în camera de combustie de unde produsele de ardere – propulsantul (v.), se destind și se accelerează în ajutajul reactiv asigurând forța de tracțiune a motorului. Propergolul poate fi solid, lichid sau hibrid, fiind alcătuit, în general, din comburant și carburant (v.). Propergolul motoarelor rachetă are următoarele caracteristici: densitate (exprimă raportul debitelor volumetrice ale carburantului și comburantului în camera de ardere, influențând randamentul propergolului și definind dimensiunile rezervoarelor acestuia; depinde de coeficientul de amestec), puterea calorică (pentru un anumit coeficient de amestec, de a cărei valoare depinde impulsul specific al motorului rachetă fiind de (1-2) • 10³ Kcal/Kg pentru propergoli solizi, de (1,5-3) • 10³ Kcal/Kg pentru hibrizi, compuși din metale sau metaloizi și oxigen sau fluor), stabilitate termică (definește conservabilitatea compoziției chimice a propergolului la temperaturi ridicate), temperatura de ardere/frânare (la care propulsantul părăsește camera de combustie, măsurată în zona mediană a jetului reactiv, ce depinde de natura propergolului, de coeficientul de amestec, de presiunea din camera de combustie etc), gradul de combustie (reprezentat prin procesul în care propergolul se transformă complet în produse de ardere), presiunea arderii (din colul ajutajului, utilă în calculul vitezei de evacuare a gazelor arse), viteza de evacuare (definită prin valoarea medie a particulelor componente ale jetului reactiv în secțiunea de ieșire din ajutaj, de care depinde valoarea impulsului specific). În funcție de numărul substanțelor componente există propergol: monocomponenți (oxigen-hidrozină, fluorină-amoniac, tetraoxid de azot-petrol) și multicomponenți (oxigen-hidrogen-beriliu, fluor-hidrogen-litiu). Propergolii solizi pot fi sub formă de: pulberi, pastă, brichete, componenți formând o substanță activă omogenă sau eterogenă. În propergolii omogeni substanța de bază este nitroceluloza, dizolvată în solvenți ușor volatili (nitroglicerina) cu aditivi (oxizi minerali, pulberi metalice, rășini) pentru stabilizare, plastifiere etc. Acești propergoli asigură impulsuri specifice ridicate 180-230? pentru grade de destindere în ajutajul reactiv de până la 40. Propergoli solizi eterogeni sunt mai răspândiți și constau din amestecuri de propergoli solizi omogeni, în general comburantul solid (nitrat de amoniu, perclorat de potasiu) foarte fin fragmentat este amestecat cu carburantul lichid (asfalturi, bitumuri, poliesteri, uretani, cauciucuri naturale, polietilene, rășini etc.) având rol de liant. Acești propergoli sunt în general elastici, rezistenți la eforturi mecanice, cu alungiri reduse, cărora prin adăugarea unor compuși nitro și pulberi metalice li se îmbunătățesc proprietățile fizico-chimice și energetice cât și impulsul specific. Există și propergoli gelatinoși, metastabili sau semilichizi. Propergolii lichizi sunt frecvent utilizați datorită posibilității de reglare a debitului lor; ei trebuie să nu prezinte pericol de explozie la stocare și manipulare, să aibă toxicitate redusă, stabilitate chimică, compatibilitate cu materialele utilizate în aviație, iar tehnologia de fabricație să fie simplă. Propergolii lichizi sunt compuși din diferiți comburanți (acid azotic, acid percloric, oxizi de azot, oxid de fluor, oxigen, ozon, tetranitrometan) și carburanți (aerozină – 50, alcoli, amoniac, anilină, borani, dietilamină, dimetilhidrazină asimetrică, metilhidrazină, hidrazină, hidrocarburi, hidrogen, nitrometan, terebentină, petrol, xilidină). Sin. propelant.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

EȘAPAMENT, eșapamente, s. n. Ansamblul pieselor de evacuare a gazelor rezultate din arderea într-un motor cu ardere internă. O pornisem razna, nebunește, dînd drumul eșapamentului de înfioram văile. CAMIL PETRESCU, P. 117. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau cu cît se apropia, dominînd toate... zgomotele satului. REBREANU, R. II 45. ◊ Țeavă de eșapament = una dintre piesele acestui ansamblu, țeavă scurtă prin care ies gazele. Se duse îndărăt, la țeava de eșapament. DUMITRIU, V. L. 127.

REACTOR, reactoare, s. n. (Tehn.) 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere, la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică a gazelor rezultate din arderea unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. Aparat de laborator sau industrial în care se produce o reacție chimică. 3. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric. – Pronunțat: re-ac-.

eșapare sf [At: LTR² / Pl: ~pări / E: eșapa] 1 (Frî) Scăpare. 2 (Frî) Salvare. 3 Evacuare a gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă Si: eșapat¹ (3).

răsuflător, ~oare [At: BIBLIA (1688) 1612/39 / Pl: ~i, ~oare / E: răsufla + (ă)tor] 1 a (Rar) Care respiră (1). 2 a Care servește la respirat. 3 a Nume dat unor părți ale aparatului respirator (căile nazale, traheea, laringele, plămânii). 4 sf Deschizătură de aerisire prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul Si: (rar) răsuflare (14). 5 sf Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 6 sn Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. 7 sf (Bot; îc) ~oarea~ pământului Ciupercă din familia lycoperdacee, de culoare alb-gălbuie în perioada de tinerețe și de culoare cenușie la maturitate, când se deschide în vârf pentru a lăsa să iasă sporii (Lycoperdon bovista). 8 sf (În basme) Loc prin care se crede că pământul comunică cu tărâmul celălalt. 9 sf (Pop; îs) ~oarea picioarelor Umflătura care se formează deasupra genunchilor la picioarele dinainte ale cailor sau sub genunchi la picioarele dinapoi.

EXHAUSTOR, exhaustoare, s. n. 1. Ventilator folosit la evacuarea forțată a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încăpere, dintr-o nișă, dintr-o exploatare minieră subterană etc. 2. Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. [Acc. și: exhaustor. – Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhausteur.

ELIMINA vb. 1. v. anula. 2. v. scoate. 3. v. curăța. 4. a scoate. (A ~ un element dintr-o serie.) 5. v. suprima. 6. a evacua. (A ~ fecale, gaze.) 7. v. exclude. 8. v. înlătura.

BALEIAJ ~e n. Evacuare forțată a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. [Sil. -le-iaj] /<fr. balayage

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A mișca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capăt, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoară a păcăli; a înșela. ~ la răspundere a cere ca cineva să dea socoteală pentru faptele sale. ~ sapa a) a prăși; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tracțiune, mașini etc.) A face să se miște ducând după sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-și) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A îmbrăca potrivind în grabă pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafață plană. 2. intranz. 1) (despre drumeți, călători etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalații de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normală a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pușca. /<lat. trahere

VITEZĂ (DE ZBOR), viteza de deplasare a aeronavei în aer. Există: viteza de dezlipire, viteză atinsă în momentul desprinderii de sol; viteza de aterizare, viteza pe care trebuie să o aibă o aeronavă în momentul luării contactului cu solul în cazul unei aterizări normale; viteza ascensională, viteza pe verticală a aeronavei care asigură creșterea progresivă a înălțimii de zbor, fiind legată de poziția axei longitudinale xx’ în plan vertical, unghiul creat cu orizontala fiind denumit unghi de tangaj (v.); viteza de croazieră sau de drum, viteza corespunzătoare fineței maxime a aeronavei, fiind obținută cu un consum minim de combustibil și asigurând realizarea parametrilor maximi de durată și distanță a zborului (sin: viteza optimă); viteza de înfundare, componenta verticală a vitezei unei aeronave care coboară; viteza de așteptare, viteză adoptată în zonele de așteptare ale aerodromurilor unde se îmbunătățește stabilitatea vitezei în schimbul unui consum mărit de combustibil; viteza sonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu egal cu 340 m, viteza specifică deplasării undelor sonore în atmosferă și este egală cu 1M (Mach) adică 1224 Km/h; viteza subsonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mic de 340 m; viteza supersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 340 m, dar mai mic decât 1700 m (5M); viteza hipersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 1700 m (peste 5M). Aceste viteze depind la avioanele cu reacție de viteza de evacuare (ejecție) a gazelor de ardere la ieșirea din ajutajul motorului, viteza medie de evacuare depinzând de temperatura jetului reactiv (v.), de construcția motorului și de proprietățile propergolului utilizat (la cei solizi viteza jetului este cuprinsă între 2-3 Km/s, iar la cei lichizi între 3-5 Km/s). Viteza critică este viteza constantă de cădere atinsă de un corp la un moment dat și peste a cărei valoare nu poate trece (Sin. viteza limită de cădere).

BALEIAJ, baleiaje, s. n. Evacuare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu combustie internă. [Pr.: -le-iaj] – Din fr. balayage.

EXHAUSTOR, exhaustoare, s. n. 1. Ventilator folosit la evacuarea forțată a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încăpere, dintr-o nișă, dintr-o exploatare minieră subterană etc. 2. Dispozitiv pentru alimentarea carburatorului. [Acc. și: exhaustor. – Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhausteur.

HOTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și evacua pe coș gazele de ardere, aburul etc.

SUPAPĂ, supape, s. f. 1. Piesă în formă de taler, acționată comandat sau automat, montată în dreptul unui orificiu pentru a întrerupe sau a restabili circuitul unui fluid care trece prin acest orificiu. V. valvă, ventil. Un expres aștepta gata; răsuflarea locomotivei prin supapele de metal străbătea pînă la noi. C. PETRESCU, S. 150. ◊ (Poetic) Căscate suspinau toate supapele cînd trecea vîntul. ANGHEL, PR. 85. ◊ Fig. Sala surescitată, supraîncălzită, părea gata să facă explozie. Noroc că s-a deschis ușa, supapa de scăpare a presiunei ridicată la maximum în sală. BART, E. 286. 2. Ventil. ◊ Supapă de siguranță = valvă de siguranță. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din învelișul aerostatelor sau dirijabilelor.

ELIMINA vb. 1. a anula, a înlătura, a scoate, a suprima, a șterge, a tăia, (reg.) a ștricui. (A ~ un rînd, un fragment dintr-un text.) 2. a depărta, a îndepărta, a înlătura, a scoate. (A ~ petele de grăsime de pe haine.) 3. a curăța, a îndepărta, a înlătura. (A ~ murdăria de pe jos.) 4. a scoate. (A ~ un element dintr-o serie.) 5. a înlătura, a scoate, a suprima, (Transilv. și Bucov.) a delătura. (A ~ dulciurile din alimentație.) 6. a evacua. (A ~ fecale, gaze.) 7. a exclude, a îndepărta, a înlătura, a scoate. (A ~ pe cineva dintr-o organizație.) 8. a îndepărta, a înlătura, a suprima. (A ~ cauza răului.)

expulza vt [At: ARISTIA, PLUT. 266/22 / V: (înv) ~lsa / Pzi: ~zez / E: fr. expulser, lat expulsare] 1 (C. i. oameni) A obliga (pe cineva) să părăsească țara Si: exila, pedepsi, (liv) relega. 2 (C. i. oameni) A exclude, a îndepărta pe cineva dintr-un loc, dintr-un anturaj Si: a alunga. 3 (C. i. particule, gaze, lichide) A evacua (cu putere). 4 (C. i. produse fiziologice, patologice, corpuri străine) A elimina din organism. 5 A scoate, a da, a împinge afară.

luft sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 66 / Pl: ~uri / E: ger Luft] 1 (Reg) Aer. 2 (Mar; Buc) Aer curat. 3 (Reg) Petrecere a concediului într-o localitate climaterică. 4 (Buc) Spațiu liber în interiorul sobei, care corespunde hornului prin care se evacuează fumul și gazele rezultate din ardere Si: (reg) tiraj. 5 (Teh) Distanță sau spațiu liber dintre două elemente, piese fixe sau mobile, situate foarte aproape unul de altul Si: interstițiu. 6 (Spt) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc.

țăucă sf [At: BĂCESCU, P. 55 / V: (Mol) ~ugă, (Buc) țuică^[1], țugă / Pl: ~uce / E: ns cf țăui] (Iht) 1 (Mol) Nume dat unui pește cu corpul alungit, turtit lateral, cu pete brune, având o dungă aurie pe mijloc și care scoate un fel de sunet, prin evacuarea reflexă a gazelor din intestin Si: (reg) râbiță¹, țâțâoagă (Cobitis aurata balcanica). 2 (Buc; îf țuică, țugă) Obleț (Alburnus alburnus).

baleiáj s.n. 1 (tehn.) Evacuare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă cu ajutorul unui curent de aer sau de carburant proaspăt. 2 (telec.) Deplasare ordonată și periodică a spotului luminos pe ecranul unui osciloscop, al unui televizor, al unui radiolocator etc. • pl. -e. /<fr. balayage.

supapă sf [At: MARIN, F. 76 / Pl: ~pe / E: fr soupape] (Teh) 1 Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu, acționat comandat sau automat, pentru a întrerupe sau a restabili circuitul unui fluid care trece prin acest orificiu Si: clapă (8), clapetă (2), ventil Vz valvă. 2 Piesă în formă de taler care se folosește pentru închiderea organului de mașină descris mai sus. 3 (Spc) Dispozitiv pentru evacuarea dirijată a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. 4 (Îs) ~ de siguranță Dispozitiv folosit la mașinile cu aburi și care permite evacuarea prisosului de aburi, înlăturând pericolul exploziei. 5 (Pan; îvr) Epiglotă.

MOTOR¹ ~oare n. 1) Mașină care transformă o formă oarecare de energie în lucru mecanic. * ~ cu ardere internă motor bazat pe arderea în spațiu închis a unui combustibil. ~ electric motor bazat pe folosirea curentului electric. ~ cu reacție motor în care forța de tracțiune este obținută datorită evacuării unui flux de gaze. ~ hidraulic motor bazat pe acțiunea unui flux de lichid. 2) fig. Factor (intern sau extern) ce îndeamnă la o acțiune; imbold; stimulent; impuls; îndemn. /<fr. moteur, lat. motor, germ. Motor

NIȘĂ ~e f. 1) Adâncitură într-un zid sau într-un perete, făcută special, cu diferite scopuri. 2) Construcție în formă de dulap, care servește în laboratoare pentru captarea gazelor vătămătoare, în vederea evacuării lor. 3) Cavitate patologică adâncă într-un organ intern. /<fr. niche

NIȘĂ s. f. 1. intrând amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, adăposti ceva etc. 2. formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unei izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare în laboratoare împotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spațiu în formă de intrând. 5. imagine radiologică a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune în care un organism, o populație, o specie găsesc cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. (< fr. niche)

PURJĂ s. f. 1. evacuare a apei, aerului, gazului etc. dintr-o instalație, dintr-un cazan, recipient presurizat etc. 2. valvulă pentru evacuarea balastului la submarine sau a apei provenite din condensarea vaporilor la mașinile cu abur. (< fr. purge)

TURBOREACTOR, turboreactoare, s. n. Reactor cu un grup turbocompresor, la care propulsia se obține numai prin efectul de reacțiune a gazelor de ardere, la evacuare. V. turbopropulsor.

COȘ¹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

EXHAUSTOR ~oare n. 1) Ventilator folosit pentru evacuarea aerului impurificat sau a gazelor din încăperi închise. 2) Dispozitiv pentru alimentarea carburatorului cu carburant. /<fr. exhausteur

NIȘĂ s.f. 1. Firidă. ♦ Intrînd amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, se poate adăposti ceva etc. 2. (Geol.) Formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 4. (Anat.) Mic spațiu în formă de intrînd. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populație găsește cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

EXHAUSTOR s. n. 1. ventilator centrifugal pentru aspirarea și evacuarea aerului sau a altor gaze din încăperi închise. 2. aparat pentru a ridica un lichid dintr-un rezervor plasat mai jos. ◊ dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. (< fr. exhausteur)

evacuat², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / P: ~cu-a~ / Pl: ~ați, ~e / E: evacua] 1 Care a fost supus evacuării (2) Si: părăsit. 2 Care a fost supus evacuării (7). 3-4 Care a fost supus evacuării (5-6) Si: abandonat, părăsit. 5 (D. gaze sau reziduuri) Eliminat. 6 (D. stomac, intestine etc.) Golit.

A PUFNI ~esc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufăi. ◊ ~ în (sau de) râs a izbucni în râs. 2) (despre mașini) A evacua brusc și cu putere aburi, gaze sau fum, producând un zgomot caracteristic. 3) A ieși cu zgomot de sub presiune. /puf + suf. ~ni

FLATULENȚĂ s.f. 1. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. 2. Evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine. [< fr. flatulence, cf. lat. flatus – vînt].

FLATULENȚĂ s. f. acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine; flatuozitate, meteorism. ◊ evacuare frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine. (< fr. flatulence)

HOTĂ s. f. 1. partea de sus, evazată, a unei vetre. 2. construcție de zid, de metal etc. deasupra unei surse de gaze pentru a le colecta și evacua printr-un coș de ventilație. (< fr. hotte)

FLATULENȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence.

NIȘĂ, nișe, s. f. 1. Firidă. Deasupra patului, într-o nișă, o scară de frînghie – mijloc de salvare în caz de incendiu. BART, S. M. 41. 2. Dulap cu pereții de sticlă, legat de un coș de evacuare și folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 3. Intrînd amenajat în peretele unei camere, pentru a se obține un spațiu în care să se poată așeza un pat, mobile mici etc. 4. Intrînd amenajat în peretele unei galerii de mină sau de tunel, pentru a servi ca refugiu lucrătorilor. ♦ Fiecare dintre adînciturile amenajate în pereții unei ecluze pentru a adăposti canaturile porților cînd acestea sînt deschise.

eșapat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: eșapa] 1 (Frî) Scăpat². 2 (Frî) Salvat². 3 (D. gazele dintr-un motor cu explozie) Evacuat².

flatulență sf [At: DN³ / Pl: ~țe / E: fr flatulence] (Med) 1 Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. 2 Evacuare frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din stomac.

EVACUA vb. tr. 1. a goli, a elibera (un imobil, o localitate etc.). ◊ a da afară pe cineva (dintr-o locuință). 2. a elimina (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc. (< fr. évacuer, lat. evacuare)

MOTOR organ de forță care propulsează aeronava și îi conferă o anumită viteză de zbor. Există motoare cu combustie internă, cu reacție, din cauciuc (compus din fire elastice care prin destindere pot învârti elicea unui aeromodel) etc. Motorul cu reacție, motor capabil să dezvolte o forță de propulsie prin evacuarea cu viteză a jetului reactiv în sens opus acestei forțe. Forța de tracțiune este o consecință a aplicării teoremei impulsului, valoarea ei fiind egală cu suma reacțiunilor forțelor care accelerează substanța evacuată din motor sau cu produsul dintre debitul masic al jetului și viteza în vid a acestuia. La aeronavele care zboară în atmosferă și nu în vid, forța reactivă este diminuată ca urmare a presiunii existente la nivelul secțiunii de ieșire a gazelor din motor, împiedicându-se destinderea gazelor în continuare. Motoarele reactive se pot împărți în: motoare aeroreactoare (în care jetul reactiv se formează prin arderea carburantului folosind aerul atmosferic și în motoare rachetă (care utilizează carburanți și comburanți depozitați la bordul aerospațial. Motorul cu reacție cu propergol lichid reglează forța de tracțiune automat prin program, din exterior sau din interior, acționând asupra debitului, coeficientul de amestec al componenților propergolului este menținut cât mai aproape de valoarea pentru care se obține un impuls specific maxim. Motorul cu reacție cu propergol solid reglează forța de tracțiune prin modificarea controlată a suprafeței de ardere a blocului de propergol, a cărei formă geometrică rezultă din programul de ardere prestabilit. Noțiunea de forță de tracțiune specifică sau viteza caracteristică se utilizează pentru aprecierea calitativă a propergolului. Motorul rachetă, motor cu reacție al cărui jet reactiv se formează ca urmare a proceselor termodinamice independente de mediul străbătut, forța de tracțiune crescând o dată cu micșorarea densității mediului. Tracțiunea motorului rachetă este egală cu produsul dintre debitul masic al gazelor din jetul reactiv și viteza de evacuare a acestuia din motor. În aeronautică se folosesc motoare rachetă cu propergoli solizi în calitate acceleratoare de start în faza de decolare a avioanelor de pe portavioane sau a avioanelor cu greutate mare. În astronautică motoarele cu combustibili lichizi (criogenici) au cunoscut o mare dezvoltare. Există motoare rachetă de mai multe tipuri: chimice, nucleare, cu plasmă, ionice, fotonice și termosolare.

expulzare sf [At: KOGĂLNICEANU, 10 / Pl: ~zări / E: expulza] 1 Obligare a cuiva să părăsească o țară Si: exil, exilare, expulsie (1), expulzat¹ (1), (înv) relegare, (îvr) exacțiune (8). 2 Excludere, îndepărtare a cuiva dintr-un loc, dintr-un anturaj etc. Si: alungare, expulsie (2), expulzat¹ (2). 3 Eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin etc. Si: expulsie (3), expulzat¹ (3). 4 Evacuare, eliminare, împingere în afară a unui gaz, a unui lichid etc. Si: expulsie (4), expulzat¹ (4).

purjare sf [At: M. D. ENC. / Pl: ~jări / E: purja] Evacuare continuă a unui fluid, de obicei apă sau gaz, pentru curățirea pietrei din instalațiile tehnice.

HOTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și a evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație, gazele de ardere, aburul etc. – Din fr. hotte.

EVACUARE s. f. 1. acțiunea de a evacua. 2. eliminare a conținutului unui organ sau a unei formații patologice. 3. fază din ciclul motoarelor cu ardere internă, sau al turbinelor cu gaze, în care gazele sunt evacuate după ce au efectuat lucrul mecanic; purgare. (< evacua)

hotă¹ sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr hotte] (Aht) 1 Parte inferioară, trapezoidală, a vetrei. 2 Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și a evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație, gazele de ardere, aburul etc.

NIȘĂ, nișe, s. f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se așază obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei încăperi, care servește ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mină sau al unui tunel, care servește pentru adăpostirea lucrătorilor în timpul execuției unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum și pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereții unei ecluze pentru a adăposti canaturile porților când acestea sunt deschise. 4. Construcție specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereții de sticlă, legată de un coș de evacuare și folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanțe care emană gaze (vătămătoare). 5. (În sintagma) Nișă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza acțiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulcerație adâncă până la perforare a unor organe interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche.

NIȘĂ, nișe, s. f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se așază obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei încăperi, care servește ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mină sau al unui tunel, care servește pentru adăpostirea lucrătorilor în timpul efectuării unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum și pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereții unei ecluze pentru a adăposti canaturile porților când acestea sunt deschise. 4. Construcție specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereții de sticlă, legată de un coș de evacuare și folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanțe care emană gaze (vătămătoare). 5. (În sintagma) Nișă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza acțiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulcerație adâncă până la perforare a unor organe interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche.

EMISIUNE, emisiuni, s. f. 1. Punere în circulație de către stat a hîrtiilor de valoare, a bancnotelor etc. 2. Producere de către un corp a unor gaze sau a unor radiații care se pot propaga în mediul înconjurător. ♦ Evacuarea în atmosferă a unui mediu gazos (mai ales la motoarele termice). ♦ Producerea unui semnal în telecomunicații. 3. Program transmis prin radio într-o ordine dinainte stabilită. Emisiune pentru copii. ▭ Emisiunile pentru străinătate duc pînă la celălalt capăt al lumii știrile despre succesele muncii noastre pașnice, despre lupta popoarelor pentru pace, independență națională și bunăstare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/3. – Pronunțat: -si-u-. - Variantă: emisie s. f.

BALEIAJ s. n. 1. explorare cu ajutorul unui fascicul electronic a suprafeței ecranului unui tub catodic. 2. evacuare forțată cu ajutorul unui curent de aer sau al unui amestec carburant a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. (< fr. balayage)

PNEUMATIC, -Ă I. adj. 1. care funcționează cu aer comprimat. 2. care comprimă aerul sau evacuează aerul comprimat. II. s. f. parte a fizicii care studiază proprietățile aerului și ale gazelor. (< fr. pneumatique, lat. pneumaticus, it. pneumatico)

EVACUA vb. I. tr. 1. A goli, a lăsa liber, a părăsi (un imobil, o localitate etc.). ♦ A da afară pe cineva dintr-o localitate, dintr-un loc, dintr-o locuință etc. 2. A elimina, a îndepărta (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc. [Pron. -cu-a, p. i. -uez, 3,6 -uează, ger. -uînd. / < fr. évacuer, it., lat. evacuare].

EVACUA vb. 1. a elibera, a goli, a libera. (A ~ o locuință.) 2. a părăsi. (Au ~ orașul.) 3. a elimina. (A ~ fecale, gaze.)

A EVACUA ~ez tranz. 1) (spații, localități, regiuni, imobile etc.) A părăsi în masă din necesitate sau prin ordin. 2) (răniți, bolnavi etc.) A transporta din teatrul operațiilor militare în spatele frontului. 3) (trupe militare) A scoate, din motive tactice sau sub presiunea inamicului, dintr-o regiune sau dintr-o localitate deținută anterior; a retrage. 4) (gaze, apă, reziduuri etc.) A elimina printr-o operație specială. 5) (fecale) A elimina din intestine. [Sil. -cu-a] /<fr. évacuer, lat. evacuare

vezică sf [At: LEX. MARS. 250 / Pl: ~ici / E: lat vesica] 1 (Atm) Organ cavitar, care colectează, temporar, unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa Si: (pop) bășică (1). 2 (Îs) ~ înotătoare Organ cavitar membranos, la pești, format din două compartimente pline cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea peștelui în apă și, uneori, la respirație Si: (rar) veziculă aeriană, (pop) bășică (4) înotătoare. 3 (Atm; îs) ~ ombilicală Organ² membranos cavitar, atașat cordonului ombilical, care este legat de intestin printr-un canal Si: sac vitelin.

EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la imobile, localități, regiuni) A lăsa liber, a goli. Divizia e în retragere... pînă în zorii zilei spitalul trebuie evacuat. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. 2. (Impropriu, cu privire la oameni și bunuri) A scoate, în chip organizat, dintr-un loc și a duce în altul. La Odesa, unde au fost evacuați în 1917 numeroși muncitori și soldați romîni, a luat ființă un comitet de acțiune social-democrat romîn, aflat sub influența ideologică a marxismului revoluționar. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 86. 3. (Tehn.) A elimina gazele dintr-un cilindru al unui motor cu ardere internă. 4. (Tehn.) A elimina reziduurile într-un proces de producție industrială. 5. (Med.) A elimina fecalele din intestine, cu ajutorul unor medicamente sau tratamente locale. – Pronunțat: -cu-a.

RACHETĂ a) motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de mediul exterior, carburantul și comburantul aflându-se în corpul rachetei. Cel mai răspândit tip este motorul-rachetă termochimic, la care jetul de gaze, cu presiunea și temperatura ridicate, se realizează în urma unor reacții chimice puternic exoterme. Motorul-rachetă electric utilizează energia electrică pentru accelerarea jetului format dintr-un fluid ionizat sau din plasma unui gaz. Motorul-rachetă nuclear utiizează energia termonucleară pentru a încălzi jetul de gaze sau utilizează pentru propulsie un jet de izotopi radioactivi. Motorul-rachetă termochimic utilizând combustibil solid sau lichid, este constituit din: camera de ardere, ajutaj reactiv, rezervoare de combustibil, sistem de alimentare, dispozitiv de aprindere (la motoarele cu combustibil solid încărcătura este amplasată în camera de ardere). Sin. accelerator, rachetă auxiliară de decolare. b) aparat de zbor fusiform propulsat cu ajutorul unui motor-rachetă, fiind compus din: corp, motor și încărcătură utilă – aparatură științifică, vehicul spațial, substanță explozivă, încărcătură chimică sau nucleară etc. După modul de stabilizare pe traiectorie se deosebesc rachetele: cu ampenaj (amplasat la partea posterioară), cu aripi (amplasate pe corp ca la avion, sin. avion-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj, imprimându-i-se o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale). După numărul treptelor sunt rachete: cu o treaptă (simple) și cu mai multe trepte (compuse sau etajate), prezentând un ansamblu de rachete simple, etajele propulsoare, cu funcționare succesivă, ultima treaptă purtând încărcătura utilă. Rachetele compuse pot fi: cu trepte în serie (etajele propulsoare sunt dispuse unul după altul) și cu trepte în paralel (etajele propulsoare sunt amplasate în jurul treptei principale, care poartă încărcătura utilă). După modul de dirijare există rachete: nedirijate și dirijate. Rachetele dirijate au prevăzute sisteme de comandă (suprafețe aerodinamice, deviatori de jet, mici motoare-rachetă auxiliare etc.) pentru modificarea traiectoriei și legii de mișcare pe traiectorie. Sistemele de comandă pot fi activate de la bordul rachetei (autodirijate, autoghidate, dirijare autonomă sau din exterior (teleghidate). După destinație rachetele pot fi: de luptă, cosmice, geofizice, meteorologice, antigrindină, port-satelit etc. Racheta de luptă de aviație, armă de bază la bordul avionului, utilizată pentru lovirea țintelor aeriene sau terestre, crearea barajului, iluminarea terenului etc. De regulă, are o singură treaptă, se lansează în viteză prin folosirea unui puternic motor de start, continuând zborul prin inerție. Folosește încărcătură brizant-explozivă sau cumulativă, cu focos de proximitate (cele dirijate) sau de impact (cele nedirijate). După raza de acțiune și după natura obiectivelor împotriva cărora sunt utilizate, pot fi: tactice, operativ-tactice, strategice, antitanc, antiaeriene, antirachetă, antiradiolocație (lansată de la bordul avioanelor împotriva stațiilor de radiolocație de la sol, are sistem de autodirijare cu radiolocator pasiv, care determină poziția țintei după semnalele electromagnetice emise de radiolocatorul inamic). După poziția relativă a lansatorului pot fi: aer- aer, aer-sol, aer-navă. După natura încărcăturii pot fi: nenucleare, cu exploziv clasic sau încărcătură chimică (substanțe toxice de luptă, cu toxicitate mare de tip organofosforice) și nucleare (pot avea două sau mai multe focoase nucleare, care se pot dirija în timpul zborului astfel încât să lovească obiective diferite).

trompă¹ sf [At: AR (1829), 175¹/11 / V: (îvr) ~mbă / Pl: ~pe / E: fr trompe, it tromba] 1 (Înv) Trompetă (1). 2 (Îvr) Corn¹ de vânătoare. 3 (Fam) Claxon. 4 (Pan) Organ muscular tubular provenit mai ales din dezvoltarea musculaturii nărilor care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat Si: (îvr) trombă¹ (5). 5 (Pan) Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate și la insecte (care servește la supt) Si: (îvr) trombă¹ (6). 6 (Atm; îs) ~pa lui Eustache (sau Eustah), ori (rar) ~pa urechii Canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe Si: (îvr) trompeta (4) lui Eustache, trâmbița (9) lui Eustaș. 7 (Atm; șîs ~ uterină) Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar Si: oviduct, (îvr) trompeta (3) mătricei. 8 (Teh; șîs ~ de apă) Dispozitiv folosit în scopul realizării vidului prin antrenarea gazului de către o vână de apă sub presiune. 9 (Îvr; șîs ~mbă de vânt) Tub (de pânză sau de metal) prin care se ventilează încăperile de jos ale unui vapor. 10 (Înv; îs) ~mbă de zgură Canal pentru evacuarea zgurii. 11 (Aht) Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular.

POLUÁRE (< polua) s. f. Complex de fenomene care au schimbat sau tind să schimbe mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural; acestea afectează atmosfera (cu particule, gaze etc.), apele de suprafață ori subterane, mările și oceanele, solul, vegetația, lumea animală și colectivitățile umane. Se disting următoarele categorii: p. fizică (incluzând p. fonică și p. radioactivă), p. chimică (produsă de diverse substanțe eliberate ăn mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), p. biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.). Principalele surse de emisie a poluanților sunt industria extractivă, energetică, prelucrătoare (îndeosebi metalurgia, industria chimică, unele ramuri ale industriei alimentare, a celulozei și hârtiei, de pielărie), transporturile, agricultura modernă, puternic chimizată, marile complexe zootehnice, aglomerările urbane (ape uzate, reziduuri menajere și stradale, germeni patogeni etc.), experimentele nucleare, accidentele ecologice. ◊ P. termică = creșterea peste normal a temperaturii apelor, îndeosebi datorită evacuării în rețeaua hidrografică a apelor de răcire de la centralele termoelectrice și atomoelectrice folosite în procesul tehnologic în diverse ramuri industriale. Poate declanșa diverse dezechilibre în biocenozele acvatice, mergând până la moartea peștilor și a altor organisme acvatice atunci când și temperatura mediului exterior este ridicată. ◊ P. fonică (sonoră) = creșterea intensității și cantității de vibrații sonore din mediul ambiant (datorită unor activități industriale, de transport, lucrări pe diverse șantiere etc.) care crează disconfort și poate avea chiar efecte negative asupra sănătății oamenilor.

evacua vt [At: PONTBRIANT, D. / P: ~cu-a / Pzi: ~uez / E: fr évacuer] 1 (Med; mai ales la forma pasivă; c. i. reziduuri organice) A elimina din organism Cf a defeca, a excreta, a urina, a voma. 2 (Mil; c. i. populația sau trupele unei țări, provincii, localități etc.) A se retrage (în urma unei înfrângeri). 3 (C. i. un imobil, o încăpere etc.) A părăsi (silit de împrejurări). 4 (C. i. o persoană sau un grup de persoane) A face să plece dintr-un loc (expus unei primejdii). 5 (Pex; c. i. persoane) A da afară din locuință. 6 (Teh; c. i. o cantitate excesivă de apă) A îndepărta de pe un teren, dintr-o mină etc. 7 (Teh) A elimina gazele dintr-un cilindru al unui motor cu combustie internă. 8 (Teh) A elimina reziduurile dintr-un proces tehnologic.

evacuare sf [At: PONTBRIANT, D. / P: ~cu-a~ / Pl: ~uări / E: evacua] 1 (Med) Eliminare din corpul omenesc a unor reziduuri organice Si: evacuație (1) Cf defecare, excreție, urinare, vomare. 2 (Mil) Părăsire a unui teritoriu de către trupele ocupate, în urma unei înfrângeri, a unui tratat etc. Si: evacuație (2), retragere. 3 (Îs) Spital (sau ambulanță) de ~ Formație sanitară unde sunt îngrijiți răniții și bolnavii de pe front în timp de război. 4 Părăsire impusă de împrejurări a unei încăperi, a unei clădiri, a unui oraș etc. 5 Scoatere a unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un loc expus unei primejdii. 6 (Jur) Scoatere a unei persoane dintr-o locuință pe baza unei hotărâri judecătorești sau din ordinul altei autorități. 7 (Teh) Operație de îndepărtare a apelor colectate de pe un teren, dintr-o mină etc. 8 (Teh) Fază din ciclul mașinilor cu ardere internă, în care cilindrul, după efectuarea lucrului mecanic de către piston, este golit de gazele de ardere. 9 (Teh) Îndepărtare a reziduurilor în urma unui proces tehnologic.