PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmiterea mingii către un coechipier. 2. Tur la un joc de cărți. Am urmărit pasa în gînd. DELAVRANCEA, S. 142. ◊ Expr. A fi în (sau a avea) pasă bună (sau proastă) = a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. Am avut o pasă bună, cîștigam destul de mult. VLAHUȚĂ, la CADE.

URSIT l. adj. p. URSI. Orînduit de soartă, destinat, predestinat, menit, sorocit: pasă-mi-te se născu în ceas bun și era ~ să ajungă ceva (ISP.); într’una din colibele sale se născu, pe la anul 1410, o copilă care era ~ă a scăpa țara ei (ODOB.); poetul a trăit cum a murit... copil ~ să sufere și cu sufletul și cu trupul (CAR.). II. sm. Cel predestinat, orînduit de soartă ca să devie soțul unei fete: fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea (ALECS.); cu busuioc de la popă se culcă fetele sub perină, ca să viseze pe ~ (GOR.). III. URSITĂ (pl. -te) sf. 1 Fata predestinată, orînduită de soartă ca să devie nevasta unui flăcău: bietul fratele cel mic se topea de dor după ursita lui (ISP.); uneori și cu sensul de viitorul soț: pentru a-și cunoaște ursita, fetele, și mai rar flăcăii, fac o mulțime de vrăji (ȘEZ.); a face cuiva de (sau pe) ~, a face vrăji pentru a fi îndrăgostit(ă) ¶ 2 Soarte, destin: dacă-mi va fi ursita să mor de ea, voiu muri și așa (SLV.); aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita pînă nu se va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor (ISP.) ¶ 3 pl. = URSITOARE: ursitele sînt, după credința poporului, trei zîne care împărțesc norocul și soarta fie-cărui om, cînd se naște (MAR.); se zicea că ursitele aveau obiceiu de a colinda printr’acea pădure (ODOB.); a treia zi după nașterea unui copil sosesc, pe la miază-noapte, ursitele care apoi prevestesc viitorul noului născut (GOR.).

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchide vb. III] – Lat. discludere.

PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.

PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.^[1]

definitiva [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.

COJOC (pl. -oace) sn. 👕 Haină țărănească, cu mîneci, făcută din piei de oaie sau de miel, cu lînă cu tot (🖼 1367): patru frați într’un ~ (ghicitoare despre „nucă”); (P): a-și teme sau a-și păzi cojocul, a-i fi teamă de bătaie, a se feri să nu pățească ceva; a-și întoarce ~ul pe dos, a se face din bun rău; a nu căuta cuiva sau a nu-l întreba de ce-i e bun ~ul, a nu lua în seamă cine e, a nu-i păsa de situațiunea persoanei; 👉 AC [vsl. kožuhŭ].

pasă¹ sf [At: DELAYRANCEA, S. 142 / V: pas sn / Pl: ~se / E: fr passe, eg pass] 1 Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 2 (Rar) Tur la jocul de cărți. 3-4 (Îe) A avea (sau a fi în) ~ bună (sau proastă) A trece prin împrejurări (favorabile sau) nefavorabile. 5-6 (Îae) (A-i reuși sau) a nu-i reuși cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. 7-8 (Îae) A avea (noroc sau) nenoroc. 9 Mișcare pe care un hipnotizator o face cu mâna pentru a adormi un mediu¹. 10 (Spt) Trimitere a mingii către un coechipier. 11 (Spt) Înaintare către adversar, la scrimă.

dar¹ [At: PRAV. 39 / V: (îpf) da, (îvp) ~ă, ~î, (îvr) deară / E: nct] Exprimă: 1 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de subiecți diferiți Tu râzi, dar eu plâng. 2 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de același subiect în circumstanțe diferite Azi te bucuri, dar mâine vei plânge. 3 c Opoziția dintre o intenție și realitatea care o infirmă L-aș cumpăra, dar nu-mi ajung banii. 4 c Contrastul evidențiat prin raportare negativă la unul din elemente Lucrează nu repede, dar bine Si: ci. 5 c Opoziția dintre un obiect inaccesibil și un echivalent oferit în schimbul obținerii lui Cere-mi orice, dar mai dă-mi o șansă. 6 c Opoziția dintre ceea ce se simulează și ceea ce există în realitate Le făcea de se tocmeau, dar știa socoteala: cât cereau, atât le dădea. 7 c Opoziția dintre două eventualități ale unei alternative Dacă mă va ajuta, bine, dar dacă nu, mă voi descurca singur. 8 c Opoziția dintre două grade diferite de manifestare a unei acțiuni, a unei stări etc. în împrejurări diferite E frig, dar mai frig a fost ieri. 9 c Tratamentul diferențiat aplicat unor elemente distincte, în legătură cu săvârșirea aceleiași acțiuni, cu manifestarea aceleiași stări etc. Să plătească țăranii câte patru bani, dar nu boierii. 10 c Diferențierea unui element aparținând unui grup sau unei clase, prin evidențierea unei trăsături E la fel de înalt ca ceilalți, dar mai slab. 11 c Evidențierea unui element cu rol de catalizator în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Totul mergea bine și înainte, dar venirea ta ne-a dat mai mult curaj. 12 c Evidențierea unui element ca factor suplimentar, care se adaugă la altele de același fel Nu numai că e neplăcut, dar e și util. 13 c Evidențierea unui element ca factor de excepție față de celelalte elemente avute în vedere la un moment dat Fac orice, dar asta nu. 14 c Evidențierea unui element ca factor de excepție care fusese omis (neintenționat) Ai crezut că e destul, dar la ceilalți nu te-ai gândit. 15 c (Adesea urmat de și) Semnalarea voit distinctă a cumulării pe baza similitudinii relaționale la un mod de acționare, de manifestare etc. O fac pentru tine, dar și pentru ceilalți. 16 c Asocierea la o acțiune, la o stare etc. existente, deși greu de imaginat sau de admis, și, ca atare, deductibile pentru orice alt element comun Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om Si: (pfm) darămite. 17 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei însușiri, a unei perioade etc. prin evidențierea unui aspect advers E drăguță, dar cam proastă. 18 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei obiecții Era o izbândă mare, dar prea însângerată. 19 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei precizări Se așază pe scaun, dar drept în mijlocul camerei. 20 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei nuanțări Folosește-l, dar cu măsură. 21 c Restrângerea^[1] săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei specializări Era un cizmar vestit, dar numai pentru încălțăminte de iarnă. 22 c Întreruperea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Porni vesel, dar în prag se opri. 23 c Continuarea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Pleacă hotărât, dar, pe la jumătatea drumului, întoarse. 24 c Evidențierea unui element advers care reprezintă ceea ce nu este permis Cu rudele petrece, dar afaceri nu face. 25 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect negativ Cafeaua e plăcută, dar provoacă insomnii. 26 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect sub așteptările scontate Planul a fost bun, dar isprava mică. 27 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un impediment în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Vrea să doarmă, dar e prea mult zgomot. 28 c Inhibiția în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vroiam să plâng, dar nu puteam. 29 c Reticența în legătură cu săvârșirea unei stări etc. I-aș spune, dar mă tem să nu-l jignesc. 30 c Incapacitatea^[2] în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vrea, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, m-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticențe care reprezintă o condiție de a cărei acceptare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiții de a cărei realizare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oi face, dar vino azi la mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte de majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicții în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Privește, dar nu atinge nimic. 36 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ți-l împrumut, dar pentru ultima dată. 37 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o pățești. 38 c Impunerea unei condiții ce reprezintă o răsplată pentru săvârșirea unei acțiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te și caută, dar să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacției în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durat cam mult, dar măcar am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acțiuni, a unei intenții etc. Ar mai fi rămas, clar se grăbea să ajungă la gară. 41 c Prezentarea unei explicații pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ți-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred că ești supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă consecința săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvălește apa în cascadă, dar mi-e tare frică. 44 c Enunțarea unei restricții concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative), în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dar deșteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi trebuit să declanșeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le declanșează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuși. 46 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să favorizeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le favorizează Ne cunoșteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice săvârșirea unei acțiuni, nu o împiedică Cetatea a fost distrusă, dar, în mai puțin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică E o zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de atâtea ori, dar nu te-am crezut. 50 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o hotărâre care, deși luată, nu este respectată Am stabilit așa, dar vom face altfel. 51 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un resentiment care, deși există, nu poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar nu-l urăște. 52 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o interdicție care, deși exprimată, nu este respectată Ți-am spus să taci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o consecință negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ție îți arde să glumești, dar nu-i de glumit. 54 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferență, în ciuda evidenței care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un factor care, deși favorabil, este, totuși salutar Au fost înfrânți, dar înfrângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un impediment care, deși luat în considerare, este sau trebuie să fie depășit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunțarea unei restricții concesive ce privește un impediment care va fi depășit prin resemnare sau acceptare Scrâșni din dinți, dar n-avea încotro. 58 c Enunțarea unei concesii ce privește imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însușiri etc., în ciuda oricărei comparații Am mai văzut femei frumoase, dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obținerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se poate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficienței oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilității oricărui efort depus în acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (În legătură cu un imperativ) Evidențierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideți odată! 63 c Evidențierea manifestării unei stări de admirație Măi, da’ frumos mai cânți! 64 c Evidențierea unei mustrări Da’ nu ți-e rușine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui aspect nou Știu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui subiect nou Eu plec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteți pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicații etc. Asta era situația cumpărărilor, dar, în privința vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorințe Am auzit, dar aș vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminți Am greșit, dar nu te supăra, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om așa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puțin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reușesc, alții nu, dar încearcă și tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operațiunea a eșuat; dar să lăsăm asta, căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unei amenințări Nu va păți nimeni nimic, dacă faceți ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dar cum îndrăznești să faci așa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am așteptat o lună, două, un an, dar cât să mai aștept? 79 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr și viața mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputință ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei; dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Știu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aș merge și eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dar, așa cum ni se spune Si: așadar. 85 c (Îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanță emfatică Dar însă și eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunțarea unei concluzii cu caracter opozițional față de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puțin îmi pasă dacă se va întâmpla așa. 87 c Enunțarea unei concluzii cu caracter concesiv față de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ți povestesc eu dar, deși n-am fost acolo. 88 c Enunțarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: așadar, deci. 89 c (Îf da) Introducerea unui comentariu incident (conținând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată – da-i mult de atunci – să lipsească nemotivat. 90 c (Înaintea unui termen care se repetă) Insistența asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c Întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (Îe) D’apoi (bine) sau ~ cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (Îe) ~ aș! Nici gând! 94 c (Înv) Afirmație categorică în cadrul unui dialog El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînțeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. corectat(ă)

MÉRGE vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca deplasîndu-se dintr-un loc în altul; a umbla, a se deplasa. Mărrgîndu și apropiindu-me cătră Damascu. COD. VOR. 38/25, cf. 26/9. Să le arate taina, ca să vază toți cîți mergea pre cale. CORESI, EV. 89. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc. PRAV. 5. De-l va petreace ca un priatel și mărgînd să va prileji într-acea greșală, nu să va certa. ib. 310, cf. 39, 168, 285. Și veți învăța pre iale pre feciorii voștri, să le grăiască șăzînd în casă și mergînd în cale și culcîndu-să și sculîndu-sâ. BIBLIA (1 688), 134²/15. Mărgînd doi oameni pre cale (sec. XVII). CAT. MAN. I, 383. Și așa vitejaște au mers pînă lîngă curtea împăratului. ANON. BRÎNCOV., CM II, 322. Să meargă pe drumul cel mare, de la Ocna pînă la Sculeni (a.823). URICARIUL, XIV, 289. Nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. După ce merse cale lungă depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19, cf. 34, 43. Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat – Mergea de-un gînd nebun purtat. COȘBUC, P. I, 233, cf. 317. Că-i iarba mare, d'e nu pot horind a mere. ap. VAIDA. Pe de-o lăture de sat Mere-un păun retezat, Dar nu-i păun retezat, Ci-i bădița fermecat. JARNIK-B]RSEANU, D. 11. Prin pădurea cu nuiele Merg răgute tinerele. id. ib. 309, cf. 17, 81, 253, 313, 497. Merge badea meu cu plugul Tot alăturea cu drumul. HODOȘ, P. P. 45. Alele ! mergînd pe drum Bătrînețele m-ajung. DOINE, 90, cf. 8, 15. Mergînd amândoi pe drum, iată că întîlnesc un grec. ȘEZ. IV, 6. Pe drumul care merg eu Nu e iarbă, nici dudău. ib. 218. Merse fără preget pe pustiul de zăduf. POPESCU, B. III, 111. Îmi place cum miege cálu ăsta. ALR II 969/172. Meream înăpoia cociei. ib. 3 212/53, cf. 3 212/64, 95, 157, 219, 228, 250, 272, 279, 284, 310, 316. O mărs o buca di drum. ib. 4 395/551. Pornește-a merje. A III 5. Mergăi printr-o pădurice, Găsii nouă ouă de vovice; Luai nouă, Lăsai două, Ca vovicea să mai ouă (Cartofii). GOROVEI, C. 20, cf. PASCU, C. 243. ◊ (Întărit prin repetare, arată durata prelungită a acțiunii) Și merge și merge, pînă ce înnoptează bine. CREANGĂ, P. 187. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. id. ib. 199, cf. 207, 301. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Merseră, merseră, cale lungă depărtată. id. ib. 22, cf. 26. De urît aș mere, mere, Calea mi se face stele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 211. Mai merge ce mai merge. ȘEZ. I, 5. ◊ (Cu determinări care indică modul de deplasare) a) (Determinarea indică dacă deplasarea se face pe jos sau cu un mijloc de locomoție) De acolo vrumu se luomu Pavelu. . . și vrea însuș pedestru se mearrgă. COD. VOR. 18/8. Un om s-au rugat să-i dau un cal, să margă călare dzeace mile de pămînt. PRAV. 41. Au mărs pre picioare. . . 2 mile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^r/9. Ea mergea bine pe cal. BOLINTINEANU, O. 428. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, CÍ. ȘEZ. I, 153. Mere călărește. ALR I 1 120/333. Mere cu bițicli [= bicicleta]. ALR II 2 575/260. b) (Determinarea indică sau sugerează ritmul de deplasare) Și, mergând tare, sosi în țara tătărască, și agiunsă la amândouă oștile tătărăști. HERODOT (1 645), 247. Gloata silită de foame Va căuta să meargă bărbătește. BUDAI-DELEANU, Ț. 106. Ei mergind ca vîntul se ceartă și se-ntreabă. EMINESCU, O. I, 447. Cătră sară pornește și el mergînd în pasul calului. CREANGĂ, P. 198. Și cînd venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea. ISPIRESCU, L. 5. Cîrdul mergea acum încet. PREDA, Î. 145, cf. V. ROM. septembrie 1 954. Și te uită după el Cum mere de cătinel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Așa zice popa nost Cînd moare cel fără rost: Mergeți tare, Că bani n-are. id. ib. 468. Merseră ca gîndul, de întreceau vîntul. RETEGANUL, P. III, 14. c) (Determinarea indică poziția corpului în timpul deplasării) Cf. ZANNE, P. II, 101. Merge în patru picioare. ALRM I/II h 328. Merge în brînci. ib. Merge de-a bușilea. ib. Merge capră. ib. Merge de-a oaia. ib. Merge în patru mîini. ib., cf. A III 16. d) (Despre cai; determinarea indică poziția picioarelor în timpul deplasării, adesea și ritmul de deplasare) Calu a fos mergînd îm buiestru. GRAIUL, I, 34. Meri în trap. A I 23. Meri în galop. ib. Me-n paș. ib. 31. Merje calu de-a-nsăltatilea. ib. III 17. e) (Cu alte determinări modale) Gheorghiță, să mergi binișor mîne dimineață. TEODOREANU, M. II, 194, cf. ALR II 3 723/102, ZANNE, P. IV, 255. ◊ Expr. A merge pe două (sau trei, patru, șapte, nouă) cărări v. c ă r a r e. A merge în bobote v. b o b o t. A merge în dorul lelii v. d o r. (Regional) A merge de-a roata (sau de-a zbîrdigoala) = a se da peste cap, a se da tumba. Cf. ALR I 367/80, 218. F i g. Auzită fă mie demăreața meserearea ta, că în tire upăvăiiu; spune-mi, Doamne, calea într-însă se mergu. PSALT. 296, cf. 55. Înțelegu-te și deregu-te în calea ceasta ce mergi. CORESI, ap. GCR I, 13/23. Mă va păzi pre mine, în calea care mărg acum (a. 1 683). GCR I, 273/36. (T r a n z., învechit, rar) Au mers căi strîmbe. BIBLIA (1 688), 176²/20. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, cînd mergea căruța. CREANGĂ, P. 106, cf. 40. Trenul mergea tot mai departe, se apropia tot mai mult de țelul călătoriei. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Care de munte cu coviltire merg înaintea noastră tihnit. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. Pe drumul Orăzii Merg carăle Gheorghiții. POMPILIU, B. 27. Merg carele după vin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. ◊ (Despre aștri) Nu văz stele strălucind Nici luna pe ceri mergînd. ȘEZ. II, 9, cf. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ F i g. Îi mergeau și gîndurile prin cap. GANE, N. II, 100. ♦ (Cu determinări locale; împreună cu aceste determinări, verbul capătă diverse accepții) a) (Cu determinarea „înainte”) A preceda (în spațiu). Înrainte mearge-veri amu înraintea feațeei Domnului a găta calea lui. PSALT. 335. (Despre abstracte) Dereptatea. . . înainte mearge și pure în cale urmele sale. ib. 176. Va mearge dereptatea ta înaintea ta și slava lu Dumnezeu acoperi-te-va. CORESI, EV. 52; b) (cu determinări ca „sus”, „în sus”, „la deal” etc.) a urca, a sui. Mere la deal cu greu. ALR II 3 113/228. Ion mere cîtinel la deal. ib. 3 113/235, cf. 3 113/141. Din treapta cea mai de jos, cînd vei aluneca în jos, lesne te mai scoli de jos, iar din cea mai de sus anevoie mergi în sus. ZANNE, P. III, 412; c) (cu determinări ca „jos”, „în jos”, „la vale” etc.) a coborî. Gios mergea în mare în corabie. PSALT. 230. Nu zice că „pogorî^”, ce „mergea în jos”. CORESI, EV. 391, cf. GCR II, 359, ALR I 1 221/159; d) (maghiarism regional; cu determinarea „din drum”) a-și schimba direcția de mers, a se abate din drum. Cf. ALR II 3 421/64, 105, 250, 310, 325, 334. ♦ T r a n z. (Învechit și regional) A străbate, a parcurge. Atîta mergeam de reapede acesta drum, cît îm părea că zburăm. DOSOFTEI, V. S. septembrie 11^v/33. Și-a mers el multă lume și țară și nu și-a căpătat stăpîn. RETEGANUL, P. III, 27. ♦ A colinda din loc în loc, a trece dintr-un loc în altul. Și de-aciia ieșind și mergea pren Galileiu; și nu vrea de să-l știe cineva. CORESI, EV. 77, cf. 256. Mergînd prin țară, domnul întîlni o seamă de turci. BĂLCESCU, M. V. 242. Îi deteră voie să meargă prin toate locurile de prin prejur, pe unde va voi. ISPIRESCU, L. 8. Tot într-un pas mergeau de la o casă la alta. ȘEZ. III, 184, cf. ZANNE, P. III, 246, IV, 162, V, 106. ♦ (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stînga”, „hăis”, „cea”) A (o) coti (spre. . .). Mărg la direapta sau la stînga. ALR II 5 637/316. Merem hois sau cea. ib. 5 637/334, cf. 5 637/349, 353, 531, 791. ♦ (Despre obiecte sau, p. e x t., despre ființe) A se deplasa prin aer; a zbura, a pluti. Și așa mearge pe deasupra pământului ca de doi coți. N. COSTIN, ap. GCR I, 201/26. ♦ (Despre nave ori despre alte obiecte plutitoare sau, p. ext., despre ființe) A se deplasa plutind pe apă; a pluti. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. VLAHUȚĂ, R. P. 5. Faci valuri pîn apă ca să morgă [barca]. ALR II 2 522/386. Curcubeta încă merge cît merge deasupra apei. . ., dar odată se cufundă. ZANNE, P. III, 537. ♦ (Familiar, despre mîncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gît”) A putea fi înghițit ușor (și repede); a aluneca pe gît. Mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. Lupul nostru începe a mânca hîlpov; și gogîlț, gogîlț, gogîlț, îi mergeau sarmalele întregi. id. ib. 32. ◊ (Glumeț, printr-o lărgire a sensului) Să-mi pun pelea la pază din partea lui Chitiuță, și apoi oi vedea eu cum i-o merge îmbucătura. ȘEZ. IX, 67. 2. (Deplasarea este văzută în stadiul inițial; de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre....). Deaci ieși, se mearrgă întru Machiedonia. COD. VOR. 14/17. Gotoviți doao sute de voinici, se mearrgă pănră la Chiesariia. ib. 54/11, cf. 8/7, 38/25, 52/18, 68/19. Îngerii oameniloru, a bărbaților și a muierilor, mergu la Dumnezeu să se închine (cca 1 550). GCR I, 1/9. Voinicul, cînd mearge la războiu, elu se teame și e întru grije multă. CORESI, EV. 78. Lazar, soțul nostru, au adurmit. Ce merg, să deștept el. id. ib. 95, cf. 170, 314. Eu iarăși merș la Ier[u]s[a]lim cu Varnavași luai Tit cu mine (cca 1 569-1 575). GCR I,* 15/28. Eu merși la iad, vrăjmașul cîlcaiu. COD. TOD. 208. Merș și vădzuiu acolo sadurile raiului. ib. 210, cf. 220. Te scoală de mergi întru tîmpinarea lui și-i spune lui de toate (cca 1 600-1 625). GCR I, 67/2, cf. 74/14. Iară den cîte avem aicea, toate vom să le lăsăm; și numai goli vom să meargem ca și cum ne-am născut (a. 1 642). id. ib. 97/2, cf. 115/31. Să cunoști asupra cărora oameni mergi tu cu oaste. HERODOT (1 645), 363. De va veni neștine la un priiatin, să poftească un cal, sau un bou, să margă pănă la cutare loc. PRAV. 41. Au trimis de l-au chemat, să margă să o găsească. ib. 189, cf. 309, 321. Iară cum auzi Is[us] că iaste Ioan prins, mearse în Galilea. N. TEST. (1 648), 6^r/3, cf. m o l i t v e n i c (sec. XVII), 311. Noi după cuvîntul dumitale am mers la numitul sat Trudeștii (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 66. Lăsă Chesariia și iarăși mearsă în pustie. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/29. Meargeți în satul carele e în preajma voastra, și îndată. . . veți găsi un mînzu legat (a. 1 693). GCR I, 310/27. Vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineața . . . au audzit un glas mare de om strigînd. NECULCE, L. 11, cf. 261. Ne-au părut râu și am mărsu de am supărat pe dumnealui giupănul Iordachi Rusăt (a. 1 710). BUL. COM. IST. IV, 194. Mergînd eu la curte marți seara și vorbind în taină cu măria sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie de voia mea. ANTIM, P. XXIII . Obiceaiu au împărații cînd vor să meargă la un loc unde vor vrea, întîi să trimiță slugile (a. 1 747). GCR II, 39/3, cf. 64/10. Va merge starostele la casa vreunui ciubotar (a. 1 776). URICARIUL, XIV, 11. Preste puțin iară mearsem la locul acela. MINEIUL (1 776), 29^V2 /11. Fac curături pentru aratu . . . de strică pădurele numai pentru că nu vor să margă la cîmp pentru depărtarea locului (a. 1 792). URICARIUL, L, 348. Să mergem la bărbierie, Să ne rază pe datorie (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 105/13, cf. 115/6. Să margă la starea locului. . . să le împartă și pădurea cu bună dreptate (a. 1803). URICARIUL, XXV, 91. Să meargă la sat la Bărgăoani și să strîngă oameni bătrîni și să le împarță moșia (a. 1 806). ib. 133. Ermina de-aci mersă nevăzută, Lăsînd pe voinic în uimire adîncă. BUDAI-DELEANU, Ț. 140. Mutîndu-și apoi lăcașul său, mearsă Din Stambul. id. T. V. 109, cf. MARCOVICI, D. 15/14. Au năimit pe un om cu îndatorire, ca. . . să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6/17, cf. 18/22. Aflînd de la vezir că îl poftește frate-său să meargă la India, îi păru cu totul bine. GORJAN, H. I, 2/29, cf. 4/16. Un loc pustiu și tainic, de curînd aflat la lume, Unde spre tămăduire pătimașii merg anume. CONACHI, P. 85. Să meargă la tabăra de la Sas-Sebeș. BĂLCESCU, M. V. 392. Merse în mijlocul bisericii și . . . se înturnă spre nord. NEGRUZZI, S. I, 149. Să mergem împreună acilea la un loc, Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc. ALEXANDRESCU, O. I, 343. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I, 183, cf. 63, 281. Eu mă duc și te las pe tine aicea. . . , dar înainte de-a merge, voi să-ți arăt în ce consistă nebunia vieții mele. EMINESCU, G. P. 91, cf. id. N. 3. I-a zis cu ciudă să iasă din ogradă și să meargă unde știe. CREANGĂ, P. 98. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. id. ib. 162. D-le Nae . . . Nu mai mergem pe la o țuică? CARAGIALE, O. VI, 163. Se înduplecă de rugăciunele neguțătorului și pofti să meargă să-i vază marfa. ISPIRESCU, L. 24. Mergînd spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat. id. ib. 33, cf. id. U. 42. Văd în zori, cum merg s-adune Mură fetele: doinesc, Rîd pe drum și hohotesc. COȘBUC, P. I, 262. E, ai să mergi la război. DELAVRANCEA, O. II, 200. E timpul spre palat să mergem. DENSUSIANU, L. A. 130. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei. GÎRLEANU, L. 114. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. Ne urcăm mai bine în mașină și mergem la redacție. C. PETRESCU, C. V. 158, cf. id. R. DR. 16, SAHIA, N. 42, CĂLINESCU, E. 96. E neapărat nevoie să meargă o delegație la Constantinopol. CAMIL PETRESCU, O. III, 97. Mă pregătesc de plecare. . . - Ce tot băsădești? Unde vrei să meri? T. POPOVICI, S. 266, cf. id. SE. 66. Du-mă bade și pe mine Unde mergi, în țâri străine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 63. Cîndu-i mere a peți Și la mine nu-i veni, Căluți se poticnească. id. ib. 266. La moară nu te-oi mîna, De nu-i mere, nu-i mînca. id. ib. 392. Numai pe acel timp merge paserea după hrană și nu-i la cuib. SBIERA, P. 25. Să-și aleagă un cal mîndru, sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. id. ib. 50, cf. 262, HODOȘ, P. P. 44, 47. Eu merg la lucru, unde voi căpăta ceva, tu stai în piață. RETEGANUL, P. II, 19, cf. I, 2. Merg țiganii-a colinda. DOINE, 79, cf. 82, 219, 253, 298. Eu ziceam că merg la fragi. ȘEZ. III, 156, cf. IV, 172, MAT. FOLK. 1 468. Să meargă unde îi vor duce ochii. BOTA, P. 5. Să margă s-adepe caii. ALR I 298/61, Merem cu oile să le împriorâm. ib. 619/218. Am mers la drum de cu noapte. ALR II 2 391/334. Tu nu vez că-ș ia pălăria și merge. ib. 3 037/192. Cînd ai mărs la tîrg, am zis să nu te uiț de leacuri. ib. 3 115/325. Hai să merem cală casă, că- i noapte. ib. 3 207/250. Merem la săniet. ib. 4 369/219. Mem la sapă la cucuruz cu plugul. ib. 5 132/64. Me cu boii la munți, A I 23. La culesul viei nu merge cu struguri în traistă. ZANNE, P. III, 407. La vînat cu pușca sacă să nu mergi. id. ib. IV, 680, cf. 527. Am o păserea Intr-un vîrf de nuia, Tot se caină ca vai de ea, Că nu mere nime să o ia (Aluna). GOROVEI, C. 11. ◊ (În corelație cu a s e î n t o a r c e, a v e n i) Grăiesc unuia să meargă, și mearge, și altuia să vie, și vine. CORESI, EV. 223. Din cvartirul seraschierului vin și merg curierii fără de răstimp. GT (1 839), 57²/41. Badea mere și se-ntoarce, Sînul meu durerea-l stoarce ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 127. Oi veni Pe la Suceavă, Că dor-oi veni mai degrabă. Pîn-a mere și-a veni, Cărările s-ar stecli. MARIAN, NU. 500. Dacă mei . . ., vin-di grabă. ALR I 340/65, cf. 340/90, 98, 308, 345. ◊ (La imperativ, ca termen – sau în formule – de urare ori de îndemn) Mergi – și fii încredințată -, nimic nu m-a turburat. HELIADE, o. i, 431, cf. 457. Mergi, dar, fără mâhnire, te du și fii voioasă. ALECSANDRI, P. I, 138. Te du cu bine în cale depărtată Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată. id. T. II, 92, cf. 133. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Mergi cu bine, fătul mieu. id. ib. 185. Mergeți în pace, dragii miei. id. ib. 199, cf. 275. Nu stați, dragii mei, că nu-i de-a sta; mergeți în plata lui D-zeu sfîntul. RETEGANUL, P. V, 42, cf. ALR I 1 498/217. ◊ Expr. A merge înaintea cuiva sau a-i merge (cuiva) înainte = a se duce în întîmpinarea cuiva; a íntímpina (pe cineva). Nu se așteaptă feciorul să vie pînă la el, ce-i mearse înainte, de apucă pre el și-l sărută. CORESI, EV. 29, cf. 86. (Popular) A merge de la... = a pleca despărțindu-se de cineva. Mergînd, mîndră, de la voi, Plîngu-mi ochii amândoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 113, cf. 108. (Popular) A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. Cei trei camarazi se despart, să meargă fiecare la treaba lui. CARAGIALE, O. II, 66. Zicînd acestea, s-au despărțit unul de altul, și fiecarele au mers în treaba sa. SBIERA, P. 200. (Regional) Mergi-ncolo! = a) pleacă de aici! lasă-mă în pace! Cf. ALR II 3108/228; b) nu mai spune! extraordinar: de necrezut! Com. din SEBEȘ-ALBA IULIA. (Regional) Mergi în treabă-ți = pleacă de aici! lasă-mă în pace! Sîntem osteniți de drum și flămânzi, am intrat la d-ta, să cerem ceva de mâncare... – Mergeți în treabă-vă ! RETEGANUL, P. I, 56. (Regional) A merge în porneală v. p o r n e a l ă. A merge ață (sau întins, țintă, regional, oblu) v. a ț ă, î n t i n s, ț i n t ă, o b l u. A merge glonț v. g l o n ț. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult, á(-i) da satisfacție, a(-i) produce mulțumire. Cînd doinea în zori de ziuă . . . știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I, 139. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă. id. ib. III, 26. Cuvinte pline de foc, cari să meargă drept la inimă. GHEREA, ST. CR. II, 99. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam; Da cu mândra din- tr-ăst an Mînc un măr și două pere. La inimă tot nu mere. JARNIK-BÎRSEANU, D. 155. O puică ș-un cocoș. . . Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare; Și le pică cu slănină, Ca să-mi meargă la inimă. id. ib. 456. Fie pita cît de bună, Dacă-s în țară străină, Nu mai mere la inimă. MÎNDRESCU, L. P, 22. Mîncă ce mîncă, dar părea că aruncă la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură. FUNDESCU, L. P. 97. ◊ (Cu determinări locale de felul „înainte”, „mai înainte”, „mai departe”, care arată continuarea deplasării, de obicei a deplasării întrerupte) De ocolea de la acel conac rădicîndu-sâ mers-au și mai nainte la satul Cărstiianul (a. 1 700). GCR I, 333/29. Cine va veni pănă aice, mai înainte să nu margă. ALEXANDRIA (1 784), ap. GCR II, 133/37. După ce ranele-ș legă doftorește, Mearsă înainte pe cale apucată. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Părăsit dar cu totul de puteri a merge mai înainte. . . au fost silit. . . să rămîie acolo. DRĂGHICI, R. 160/31. Nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat. CREANGĂ, P. 185, cf. ISPIRESCU, L. 18. ◊ F i g. (În limbajul bisericesc) Părintele nostru Martin, răbdînd multe nevoi în Hărson răpăosâ și mearsă către Dumnăzâu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/34. Dar de vași muri cineva. . . merge cătră prea bunul Dumnezău. DRĂGHICI, R. 72/19. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. ◊ (Despre aștri) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea. BOLINTINEANU, O, 35. ◊ A se duce în vizită, a vizita; a frecventa. Nu. . . să meargem la crăcime și să ne îmbătăm. CORESI, ap. GCR I, 24/20. Sv[î]nt[u]l părintele nostru Ioan. . . mearse pre la sv[î]nt[e]le locurile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/9. În fiecare seară merg la cinematograf. CAMIL PETRESCU, P. 296. Dintre două mândre-a mele Nu știu la care-oi mai mere. MARIAN, O. II, 357, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 33. Mersui la voi, Mi-l țipă mâ-ta dinapoi (Scaunul). GOROVEI, C. 330, cf. PASCU, C. 243. ♦ (De obicei cu determinări de felul „la școală”, „la universitate”) A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățămînt. De cuconi mearseră la școală. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/5. Dorul tău mă bagă-n boală, De nu poci merge la școală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31, cf. ALR II 2 987/29, 899. Care prunci mărg la școală? ib. 2 991/279, cf. 2 991/260, 310, 325, 334, 551, 762, A I 21. ♦ (Învechit și regional; despre ființe sau obiecte; cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra, a pătrunde. Pavelu luo bărrbații a doao dzi demăreața și se curâți. . . și mearrse în băsearecă. COD VOR. 32/17, cf. 70/24, 76/21. În vreamea aceaia mearse Isus în Capernaum. CORESI, EV. 54. Nu sînt destoinic, ca supt coperimîntul mieu să mergi. id. ib. 223, cf. 384. Din pămînt ești și iară în pământ veri mearge (cca 1 600-1 625). GCR I, 65/6. Dacă mearsă în besearică cu alți arhierei, îi deade patriarhul ev[an]g[he]liia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 52^v/11. Și derease ei în cale dereaptâ, se între (întru să meargă D) în cetate. PSALT. 228. Se pleacă crengile frăgariului, se sucesc, ca să creape, cît merg în pămînt, apoi se îngroapă. ECONOMIA, 210/23. Degeaba așa nu mersesiți înlăuntru. KOTZEBUE, U. 6^v/27. Că doresc a o vede Cum doresc în rai a me. POMPILIU, B. 52. Măi bădiță Neculai, Nu gîndi că mergi la rai. ȘEZ. I, 172, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. În pămîntul uscat pociumpul merge greu. Com. PAȘCA. Am mărs cu tății dodată-n casă. ALR II 3 164/279, cf. 3 164/310. În cruce vine o scoabă de fier, prin scoabă mere ruda. ib. 5 647/260. Țevea care mere-n apă rece. ib. 6 356/250. I mai copt, nu me unghia în el. A I 23. ♦ (Învecbit; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge, a sosi. Aceștia ainte mearrseră (s o s i r ă N. TEST. 1 648) și aștepta noi întru Troada. COD. VOR. 16/4. Răspunse lui bolnavul: Doamne, om n-am, cum, cîndu se turbură apa, să mă bage în lac; e cînd merg eu, altul mainte de mine au deștins. CORESI, EV. 143. ◊ F i g. (Sens curent; cu determinări introduse prin prep. „pînă”) Spiritul de superstiție și de misticism. . . merse pînă a crede că și schimbarea portului. . . fusese un semn rău. BĂLCESCU, M. V. 392, cf. HASDEU, I. V. 206. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II, 135. Turcii . . . merseră pînă a ridica de pe malul românesc șlepuri cu grîne. D. ZAMFIRESCU, R. 54. ◊ E x p r. A merge prea departe = a trece peste limitele îngăduite. Cf. COSTINESCU. ♦ (Popular, cu determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A se angaja, a intra (într-o slujbă). O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care merge la așa slujbă înaltă. ISPIRESCU, L. 13. Să merg în cănțelărie, Să mă-nvâț și eu a scrie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 26. Fata babei însă au fost șăzut pînă acuma tot pe-acasă. . .; nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă. SBIERA, P. 208. ♦ (Cu determinări de felul „la armată”, „în armată”, „la oaste”) A se înrola. De va lua calul să margă la oaste, atunce nu iaste cu cale aceasta vină. PRAV. 53. Numaidecît să poruncească să meargă la oaste. IST. Ț. R. 54. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A cere sfatul, a consulta; a cere sprijinul, a apela. Stăpînul. . . să margă la giudeț și să-i facă leage, să-i dea boul. PRAV. 19, cf. 237. Pentru vrăji și pentru ceia ce mărg la vrăjitori. EUSTRATIE, ap. GCR I, 116/2. Bărbatu și nevasta „mergea pă la popi”, de cerea să-i despărțească. PITIȘ, ȘCH. 153. Numa ce s-o julit la un ghejet și gata, mere la domn părinte să-i cetească. STĂNOIU, C. I. 52. 3. (Cu determinări nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania. Ceia ce merrgea cu meînre, toți cădzură spre pămîntu. COD. VOR. 76/28. Și mergea cu nusa iudeii plîngea-se. CORESI, EV. 96. Lot încă rnearse cu el. PALIA (1 581), 48/7. Să meargă toți cu dînsul, să-l petreacă pînă la groapă (cca 1 600-1 650). GCR I, 139/37. Și luă cu el și pre ceaialanți fraț și marsăm cu dînsa (a. 1692). id. ib. 307/1. L-au și întrebat de primește să meargă cu dînsul. DRĂGHICI, R. 6/2, cf. 26/9. Oriunde vei merge cu mine, nu cumva să bleștești din gură. CREANGĂ, P. 207. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb, și pace bună. id. ib. 274. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască. . .!? SP. POPESCU, M. G. 57. Rîd suratele gătite Mînă-n mînă cu flăcăii; Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult. IOSIF, PATR. 38. Mergi apoi cu mine, și cu restul îți aleg o cravată pă cinste. C. PETRESCU, C. V. 55, cf. 323. Nici unu dintre voi să nu margă cu mine. ALR II 3 098/551. Aș vrea să meargă cu mine. A III 3. Spune-mi cu cine mergi și-ți voi spune ce plătești. ZANNE, P. IV, 220. (În context figurat) Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară . . . Dar în zădar! că durerea merge. . . Cu mine. CONACHI, C. 103. ◊ (Cu determinarea subînțeleasă) Eu știu un vin bun, într-un loc unde sînt servit bine . . . Mergi? C. PETRESCU, C. V. 305. ◊ E x p r. A merge mînă în mînă (cu . . .) = (despre întîmplări, fenomene etc.) a se afla în strînsă legătură, a fi strîns legate între ele. Rasismul și anticomunismul merg mînă-n mînă, aspecte ale aceleiași plăgi a capitalismului. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 392. ♦ (În expr.) A merge după (cineva) = a) (Învechit) a urma (pe cineva). Cine va sluji mie, după mine să meargă ! CORESI, EV. 68. Păsați după mine și face-voiu pre voi vînâtori de oameni. Ei amu lăsară mreaja, după el mearseră. id. ib. 208. Nu iaste datoare muiaria să margă după bărbat, cînd va vrea. . . bărbatul să lăcuiască într-alt sat. PRAV. 168, cf. ANTIM, P. 3, ZANNE, P. II, 122, 608; b) (Învechit și popular, despre femei) a urma (pe cineva) în căsătorie; a se căsători (cu cineva). Femeile vaviloncițe ce-au mărs după evrei și carii n-or vrea să se desparță, să nu-i treci cu tine Iordanul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107^r/21. Nu poci suferi a mearge după căsătoriu mai prost decît mine. id. ib. noiembrie 161^v/24. Să nu mergi tu după tineri, macar sărac, macar avut. BIBLIA (1 688), 193²/12. A u amăgit-o un grec, de s-au măritat după dînsul. . . Și după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o. NECULCE, L. 82. Mi te cere-un diecel: Mere-i, mîndră, după el? – După diac nu m-oi duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 181, 452. Of! draga mea! da cum de-ai putut tu merge după un măre hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. Vin la maica de mă cere, Că io după tine-oi mere. MÎNDRESCU, L. P. 53, cf. HODOȘ, P. P. 187. Merge-aș, bade, după tine, Dar pămîntu nu mă ține, Că ți-i casa jelitoare. MARIAN, SA. 9. Tată, te-ai dus la fata împăratului, să vezi, merge după mine? ȘEZ. II 109; c) a accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. Se schimbă și în dereapta și în stîngă. . . sau i se și pare că mearge după Hristos. CORESI, EV. 71, cf. 438. Ș-au închis și pe Iordachi vornicul . . . ș-au pus câmaican în locul lui pe Ion Buhuș. . . , ca să poprească țara să nu margă după dînsu să-l pîrască. NECULCE, L. 166; d) (rar) a urmări. Iar deca merge omul după dînsul [după șarpe], și-l ajunge . . ., el își acopere capul cu tot trupul (a. 1 654). GCR I 166/39. A merge pe urma (sau urmele) cuiva v. u r m ă. (Învechit) A merge pe legea cuiva = a accepta sau a respecta o credință. Să ispitescu pre ei, de vor mearge pre leagea mea au ba. BIBLIA (1 688), 50²/34. (Regional) A merge în urma cuiva = a urmări. I-am văzut, chiar pe drumul acesta trecură. . . – Oh, zise zmeul, dar numai în zadar mai merg în urma lor ! RETEGANUL, P. I, 37. (Învechit) A merge în (sau la) sfatul cuiva = a accepta, a urma sfaturile cuiva. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraților și pre calea păcătoșilor nu stă. PSALT. 1. Ferice de omul ce n-a miarge în sfatul celor fără de liage Și cu răii nu va sta-n cărare. DOSOFTEI, PS. 11/8. (Învechit) A merge spre nuntă sau (regional) în cununie (cu...) =a se căsători, a se cununa. El era născut den fată, nu den muiare ce mersease spre nuntă. CORESI, EV. 527. Cînd o mers în cununie, icoanile-o prins a plînge. MÎNDRESCU, L. P. 182. Ce iubesc mamii nu-i place; De-ar plăcea mamii ca mie, Mîne-aș mere-n cununie. MARIAN, NU. 82. ♦ (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A se angaja, a participa (la joc). Pune miza, zise căpitanul de intendență. – Am pu-u-u-s doi franci. . . – Dumneata mergi, domnule maior? – Da. D. ZAMFIRESCU, R. 203, cf. BUL. FIL. V, 261. II. 1. (Despre ape curgătoare) A curge. Un părâu . . . mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/ll. Iată că merg patru rîuri din raiu, unul Tigru, altul Efrat, altul Fison, altul Gheon. ALEXANDRIA, 106/16. Ș-așa cîntă de cu jele, De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 106, cf. DOINE, 97. Peste noi a trece vînt, Și picăm fără de rînd. P'îngă noi, d-a mere apă, Și picăm fără de seamă. BÎRLEA, B. 10. Me apa la Criș. ALR I 422/80. Ampoiu meie lin. ALR II 2 505/102, cf. 2 505/157, 3 498/386. 2. (Popular, despre lichide sau despre secreții organice) A curge, a se scurge. Bătaia, cînd să face cu toiagul, și mai vîrtos cîndu să va svărîma lemnul, sau să facă cu acesta rane să margă sînge . . . , atunce de pururia să va certa bărbatul. PRAV. 159. Am descoperit smochinele, și. . . le mergea laptele. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 106^v/1. Să apropie de Alexandru și-și plecă capul la domnul său și-i mergea lacrămile din ochii lui izvor. ALEXANDRIA, 168/16. Bădiță . . . Tare râu sîngele părău. RETEGANUL, TR. 134. Merg balele. ALRM II/I h 55, cf. ALR II 4 211/362, 4 212/95, 362. Mier lăcrămile pe obraz. ALR II/I MN 4, 6 829/836 Întotdeauna îi merge lacrimi din ochi. ib. h 17. 3. (Popular, despre praf, fum, aburi etc.) j ieși (din. . .); a se desprinde din. . . (deplasîndu-se în spațiu). Atunci e mai bun semănați orzului, cînd după grapă mearge pulbere. ECONOMIA, 39/4. Ian caută la obiele, Cum merg fumul din ele. DOINE, 136, cf. ALRM II/I h 310. 388. Le-am frecat hanele să margă zgura din ele. ALR I 643/295. Merze aburi din gunoi. ALR II/I MN 129, 3 864/27, cf. ib. 3 864/29, 36, 76. ◊ E x p r. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate” sau cu echivalente ale acestuia pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticii, peticile, untul, rar, scînteile) = zdravăn, tare, violent. Și înherbîntă o tigaie de o înfocă de-i mergea scînteaiele. DOSOFTEI, V. S septembrie 7^v/4, cf. BARONZI, L. 48. Scoteau mîțele de prin ocnițe și cotruțe, și le flocăiam și le șmotream. . . de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă, și vă croiesc de vă merg petecile. id. ib. 38, cf. id. P. 24, 148 O lovi o dată cu mîțele de-i merse fulgii. ISPIRESCU ap. CADE. Bărbatul său însă. . . mi-o bătu ș de astă dată de-i merse colbul. MARIAN, O. I 347. N-am eu vreme de pierdut și mi-i capu la altele, altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Te muștruluiește de-ți merge untul. BRĂESCU, V. A 132. Cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca, și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. S-au dat la jucat, și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. De feli nu-i cruțau, ci-i măcilăreau de le mergeai peticele. MARIAN, T. 228. Le-a tras o bătaie de le-a mers colbul și i-a alungat departe. id. ib 267, cf. ȘEZ. III, 143. L-a bătut de i-au mers fulgii. ZANNE, P. IV, 274, cf. 162, III, 294. Te pălesc de-ți merg fulgii. ALR I 1 435/887. ♦ (Prin Transilv., despre pete, murdărie etc.) A dispărea, a se șterge (prin frecare, curățire etc.). Com. din ALBA IULIA. III. (De obicei cu determinări locale) 1. (Despre drumuri) A duce (la. . .), a o lua (spre . . .) Amîndouă drumurile acestea merg tot la Țuțora. (a. 1803). URICARIUL, XXV, 258. Drumul care mergea la capiște era presărat cu flori. BELDIMAN N. P. I, 61/13. Arată-mi drumu cum mere cătă casă. ALR II 3 459/102. Să mă-ndrepți că-ncătrău mere drumu ăsta. ib. 3 459/235, cf. 2 938/235, 250. ♦ (Despre întinderi de pămînt, drumuri linii de hotar etc.) A se întinde, a ține (pînă la. . . sau de la . . . , de la pînă la . . .), a ajunge (pînă la. . . sau de la pînă la . . .). Această moșie țearca căriea îi merge hotarul de la un loc pe valea Sulinarului. . . până în via Mecolei (a. 1 776). URICARIUL, VII, 20. Acele pămînturi din Maxinești merg pînă la hotarul Honcului și lovesc în capul iazului Bălăneștilor (a. 1 797), ib. XXV, 242. Mergea atunci podul. . . de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului. . . pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, M. V. 164. Atîta rămăsese din livada. . . ce mersese pînă-n ulița din dos. REBREANU, I. 47. %Cărărușa merge-n rît, Dragi am fost și ne-am urît; Cârărușa merge-n vii, Dragi am fost de mici copii. JARNIK-BÎRSEANU, 162. 2. A se extinde, a se propaga, a se generaliza. Focu într-însu înrainte mearge și arde împregiuru dracii lui. PSALT. 201. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele . . . din om în om împregiur. Ca. . . fulgerul, așe merge focul împregiur. NECULCE, L. 232. Mere pîrjol pîn tătă pădurea. ALR 1 692/270. Marsă sun [= ecou] pîm pădure. ib. 1367/80. Mere răsunu. ib. 1367/295, cf. 1367/93. Căscătura așa merge din omu-n om, ca pasărea-n zbor. ALR II/I MN 10, 6 869/705, cf. ib. 6 869/886. 3. (Despre vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspîndi (la toți). Aceastași poroncă și domnului muntenesc lui Gligorie vodă i-au mărsu. N. COSTIN, LET. II, 3/21. N-au așteptat pănă le va merge răspunsul, ce îndată au trimis ordinanțu la toți oștenii. AXINTE URICARIUL, ib. 147/28. Mersăse cuvîntul din om în om. . . pănă . . . la urechile celor mari (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 235/32. Cărțile de poronci, ce le vor fi mers, cît au fost în treabă ispravnicii (a. 1820). URICARIUL, I, 254. Un aspru împărat, La care cum au mers asemine știință Au și găsit de cuviință. Pe om se-l de subt judecată. DONICI, F. I, 29/6. Zgomotul serenadelor și serbătorilor deșteptă atențiunea vecinilor și vestea merse pînă la postelnicul. FILIMON, O. I, 119. ◊ E x p r. Merge vorba sau vorba merge = se spune, se vorbește (peste tot). Pe timpii de atunci, mergea vorba că îndeobște călugării de la Sîntele-Locuri erau. . . învățați. ODOBESCU, S. II, 36. Vorba mergea că ar fi dat trupul la dobitoace, și că de aceea nu s-au găsit decît mantaua și iarmurca. CONTEMPORANUL, II, 221. El, după cum îl știm, nu era de cei ce poartă frică de o furnică, cum merge vorba. MARIAN, T. 323. Mai mergea vorba că e și tare învățat. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că. . . , i s-a dus vestea (că. . .); este denumit, i se spune. Duduca asta se vede că are duh, de vreme ce i-a mers buhu de la Burdujani pănă la Galați. NEGRUZZI, S. III, 75. Și de-atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu lui vodă. CREANGĂ, A. 20. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10, cf. COȘBUC, P. I, 238. De vreo zece ani Vălenilor le mersese vestea departe. AGÎRBICEANU, A. 74. Îi mersese vestea că face din cînepă cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220, cf. ZANNE, P. V, 510. (Cu schimbarea topicii și a accentului stilistic, peiorativ) E un tîrîie-brîu, căruia numai vorba-i merge că-i la Iași, la învățătură. MIRONESCU, S. A. 137. Meargă-i numele! = (în imprecații) să nu se mai audă despre el sau ea (decît numele)! să se facă de rîsul lumii ! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră ! O, meargă-i numele! COȘBUC, B. 123. IV. 1. (Despre acțiuni, fenomene, evenimente etc.; de obicei cu determinări modale) A se desfășura, a evolua, a decurge. Va vedea cum merg vremile. AXINTE URICARIUL, LET. II, 171/8. Vâdzîndu pe Antohie Vodă că-i mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi. NECULCE, L. 135. Mulți sînt care pot zice că încă lucrurile nu merg bine. HELIADE, O. II, 415. Sabia această pînă Nu mi să va da în mînă, Toate merg într-un zădar. PANN, E. II, 52/12. Să închizi ochii și să-ți cauți de treabă. . . iară trebșoarele tale o să-ți meargă de minune. FILIMON, O. I, 130, cf. BOLINTINEANU, O. 141. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! CREANGĂ, A. 34, cf. 4. Harap-Alb vede el bine unde merge treaba. id. P. 219, cf. 248. Terzetul final din actul întîi a mers admirabil. CARAGIALE, O. I, 3. Pînă acum m-ai ascultat la orice ți-am zis, și toate ți-au mers bine. ISPIRESCU, L. 21. Toate merg bine. ODOBESCU, S. III, 66. Îi mergeau prost afacerile, era încurcat și pe la bănci, AGÎRBICEANU,123, cf. id. P. M. 137. Era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I, 231. Tare-i plăcea cum mere treaba la rumâni la botez. PRIBEAGUL, P. R. 105. Mergea treaba de-a mai mare dragul, fără sîcîieli, fără bateri pe loc. V. ROM. noiembrie 1953, 161. Să meargă treaba-n plin. teodorescu, P. P. 151, cf. RETEGANUL, P. II, 3, ZANNE, P. III, 154, 187, IV, 636. ( E x p r.) A(-i) merge strună (sau găitan, ca din apă) v. s t r u n ă, g ă i t a n, a p ă. ◊ I m p e r s. Dar cu limba merge altfel: ea nu are vreme hotărîtă că în atîtea luni sau în atîția ani. . . să se formeze. HELIADE, O. II, 129. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă) A se desfășura (destul de) bine, normal; a da rezultate (destul de) mulțumitoare. Apoi de mărs o mărs [executarea cîntecului], frate Dincă, da nu-ș cum. . . , voi oltenii o luați mereu prea iute. CAMIL PETRESCU, B. 177. Fac cereale, domnule colonel. . . – Și merge? – Merge . . . Dar, pe lîngă cereale, m-am gîndit să fac și puțin astrahan. . . Și merge. CAMILAR, N. II, 98. ♦ (Despre aparate, mecanisme, sisteme tehnice) A fi în funcțiune sau a putea fi pus în funcțiune; a funcționa. Cf. LM. Ceasornicul nu merge. DDRF. Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați. BOGZA, V. J. 82. Plugu gazdii mere tăt ca ș-a meu. ALR I 242/257, cf. ALR II 6 714/172, 6 715/172. ◊ E x p r. A-i merge (cuiva) gura v. g u r ă. 2. I m p e r s. (Despre ființe, cu complementul în dativ; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău” etc.) A o duce, a-i fi (într-un anumit fel). Și deodată mergea cu năroc lui Ștefan Vodă. URECHE, LET. I, 101/17. Să-ți margă tot bine și cu năroc. VARLAAM, C. 261. Petru Vodă... socotind că nu-i merge pe treaba lui. . . s-au dus în țara leșască. N. COSTIN, LET. II, 37/25. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn' li s-ar fi vădzut. . . cum le merge. NECULCE, L. 219. Cătră seară le merse brașovenilor mai bine, căci luară de la români un tun. BĂLCESCU, M. V. 519. Las' pe mine, că te-oi iuți eu, bade Stane. . . nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611, cf. 970. Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! CREANGĂ, P. 46, cf. 144, id. A. 52. Hotărîră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească . . . Așa făcură, și le mergea bine. ISPIRESCU, L. 49. Și-a fost Cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I, 229, cf. 260. Nici mie n-o să-mi meargă râu. Avendrea e priceput la toate. STANCU, D. 252. Nu l-am mai întrebat cum îi merge. V. ROM. mai 1955, 42. Nu-i mergea bine în nici o treabă, măcar de ar fi muncit el orișicît. SBIERA, P. 187, cf. 195. Cu popă și cu iepure cine să întîlnește la drum, bine nu-i merge. ȘEZ. I, 18, cf. 51, GOROVEI, CR. 43. La pruncii aiștea le me bine. ALR I 259/80, cf. 259/61, 63, 103, 170, 231, 308, 343, 839, ALR II 3 175/102. ◊ (În formule de urare) Să-ți meargă tot cu bine. HODOȘ, P. P. 214. ◊ (Prin extensiune, despre plante) Cu cît se seamănă mai afund și mai rar cucuruzul, cu atîta îi mearge mai bine. ECONOMIA, 41/27. Prin aceasta multe buruiene se vor stîrpi, și cartofelor le va merge atîta de bine, ca și cînd ar fi fost prășite. IONESCU, C. 81/11, cf. 182/4. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă; adesea în construcții negative) A o duce bine, a-i fi bine, a avea succes; a-i prii. Văzînd și domnul că nu-i merge în pămîntul Moldovei, fiind învățat în Țara Românească cu venituri mai mari, au scris la Țarigrad (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 200/15. ♦ (Adesea în construcții negative) A reuși, a izbuti. Începu să povestească amănunțit cum „a pus mîna” el cîndva pe cămara lui Răghină. . . , cum „i-a mers”. V. ROM. mai 1954, 72. ♦ Cu mine nu i-a mers. 3. (De obicei cu determinări modale de felul lui „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A înainta, a progresa; a se dezvolta. Carile dintr-un loc mai înainte nu mearge nici mai adaoge, acela prea pe lesne îndărăpt să dă și scade. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/7. În acest chip lucrul merge înainte. I. IONESCU, C. 58/14. Omenirea merge într-un progres continuu. BĂLCESCU, M, V. 3. Fără să perdem un minut, am cercat să facem ceva; știți însă că la noi lucrurile merg încet. ap. SBIERA, F. S. 240. Umblam la școală, unde mergeam bine. ap. TDRG. Nu-mi merge lucrul din mână. Com. din BRAȘOV, cf. DEȘLIU, G. 15, TULBURE, V. R. 43. ◊ I m p e r s. Eu scriu mereu și merge greu. CARAGIALE, O. VII, 62. ♦ (Despre oameni; cú determinări de felul „(tot) înainte”, „mai departe”) A persevera, a continua. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. 4. (În e x p r.) A merge pe . . . = (despre oameni sau în construcții impersonale; urmat de o determinare numerică) a se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. Asta nu se poate spune. Eu, babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa --. . . și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Iaca eu sînt om de merg pe șaptezeci și patru de ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. (Cu o construcție învechită) De vreame ce cel. . . ce face greșalâ, va fi de optspredzeace ai mărgînd, atunce să-l bage în hiară. PRAV. 261. A merge spre. . . (sau către. . .) = a se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. [Holda] merge spre copt. ALR SN I h 43. (I m p e r s.) Mergea spre toamnă. ap. CADE. (I m p e r s.) De ce (sau, rar, pe cît) merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. Holera, de ce merge, crește în Paris. CR (1832), 87²/11, cf. DRĂGHICI, R. 9/10. De ce merge, se întinde gustul cititului. GT (1839), 27²/44. Siguritatea se întemeiază pe an ce merge. ib. 173²/16. Tîrgul-Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I, 192. Oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I, 160. Pe zi ce merge, perfectul compus, datorită tocmai expresivității lui, tinde să ia pretutindeni locul celui simplu. IORDAN, STIL. 151. 5. (Despre ființe) A trece (dintr-o situație în alta), a ajunge (într-o anumită situație). Mearge-voru din virtute în silă. PSALT. 173. A trupului hrană sfîrșaște-se și întru putredire mearge. CORESI, EV. 233. Cu lacrămile în ochi îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la peirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Scoală, Adame, hai cu mine, Să miei de la rău la bine. BÎRLEA, B. 91. ♦ (Regional; despre obiecte) A se face, a deveni (Voivozi-Șimleul Silvaniei). ALR II 3 952/325. Tăt o mărs țîră [= s-a făcut cioburi], ib. V. 1. (Despre materiale, în special despre alimente) A fi necesar (în cantități determinate) la realizarea unui produs; a se consuma, a se întrebuința, a se cheltui. Fac nouă turtițe, le ung cu miere și le dau la cuptor; mulți însă, ca să nu meargă miere multă. . ., le ung pe deasupra. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta (dacă s-a cheltuit atît de mult, se mai poate cheltui încă puțin; p. e x t. fie, treacă de la mine!). Cf. ZANNE, P. V. 424. ♦ (Rar; cu determinări nume de alimente introduse prin prep. „pe”) A se hrăni, a se alimenta. Din toate drumurile, acest de iarnă este acel mai greu, fiindcă vitele merg numai pe fîn și cheltuiala se rădică. I. IONESCU, C. 221/17. 2. (Învechit și popular) A se calcula, a se socoti; a se adăuga (la socoteală). Căci [peste] acele multe și mari supărări ce se făcea peste locuitori, le mai merge săracilor încă al doilea văcărit (a. 1 757). URICARIUL, IV, 9/1. Și dobînda de 50 la sută merge la. . . – La capelele întregi! DELAVRANCEA, O. II, 366. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. Patru-n opt merge de două ori. ALR II 2 353/36, cf. 2 353/47, 76, 105. Doi mere de două ori în patru. ib. 2 353/250, cf. 2 353/260, 279. VI. 1. (De obicei impers.; adesea în construcții negative) A fi posibil, acceptabil, permis sau valabil; a se putea, a se accepta, a se admite. Înțeleg să aveți respect de opinia publică;. . . dar, de respectul opiniei publice, să nesocotiți pe un confrate bătrîn – iar nu merge. CARAGIALE, O. VII, 425. Opt versuri, le-am făcut! așa cu gluma. . . O, de-aș găsi acum o rimă-n „uma”; Dar, haid! și fără rimă văd c-a mers. COȘBUC, P. II, 267. Toate merg pînă la un timp. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Ți-o spun hotărît, nu mai merge, trebuie să facem economie. BRĂTESCU, V. 5. Te înșeli amar!. . . Cu mine nu merge așa! . . . Nu scapi cu una, cu două! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ E x p r. (Mai ales în construcții negative) A-i merge la socoteală = a-i conveni. Cf. CADE. Treacă-meargă v. t r e c e. ♦ A se potrivi; a se armoniza, a se asorta. Albastrul merge bine cu albul. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare; a curge. Prescripțiunea începe să meargă numai din momentul punerii în întîrziere. COD. PEN. R.P.R. 599. 3. (Prin nordul Transilv.; despre vorbe, expresii etc.) A se (putea) folosi, a se (putea) întrebuința; a se spune, a se zice. Cf. ALR II/I MN 68, 2 630/284, alr i 383/278. 4. (Rar) A avea valoarea de . . .; a fi socotit, considerat ca avînd valoarea de . . .; a valora, a face. Pui patru cărți jos, dai cîte patru fiecărui, iei carte cu carte, sau cu șapte iei trei și patru de jos. . . la urmă, cărțile „merg două” (dacă ai cel puțin 37), spatiile 1. PAMFILE, J. I, 15. 5. (Despre bani, p. ext. despre documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. Banii vechi nu mai merg. SCRIBAN, D. 6. (Despre salarii, venituri etc.) A reveni (cuiva) în continuare. Leafa îi merge pe vacanță. SCRIBAN, D. 7. (Învechit, despre bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept, a fi atribuit cuiva. De s-ari pedepsi cineva cu moarte, averea lui, după obiceiul țărăi aceiia, să margă la rude și la urmașii lui. N. COSTIN, L. 578. 7.(Învechit, rar, despre legi) A prevedea, a specifica, a stipula. Un plugar oarecarele de să va prileji să aibă a să pîrî cu cineva pentru vreun pămînt sâmănat și nu-ș va întreba întÎi la giudeț, să vadzâ cumu-i va miarge leagia . . . PRAV. 3. VII. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a se îmbrăca (într-un anumit fel); a purta. Își legase multă vreme capul cu o basma, apoi începu a merge vara cu capul gol. CĂLINESCU, S. 142. - Prez. ind.: merg și (prin Transilv.) meg (ALR II 4 797/130), pers. 2 (prin Transilv.) și megi (ib. 4 797/130, 172), pers. 3 (prin Transilv.) și mege, pers. 4 (popular) accentuat și mergém (BUL. FIL. II, 105, IORDAN, L. R. A. 128), (prin Transilv.) și megem (ALR II 4 797/172), pers. 6 (prin Olt.) și merge (ib. 4 797/886); perf. s.: pers. 1 mersei și (regional) mergei (ARH. FOLK. I, 168), mergâi, mersui, (învechit) merși, merșu, pers. 3 (regional) și mersu (D. POP, M. 154), pers. 4 (învechit) și mersem m. m. perf. pers. 5 (învechit, rar) și mersesiți. – Și: (regional, mai ales Transilv.) mére (prez. ind. pers. 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer ZANNE, P. VI, 46, ALR SN I h 124/812) vb. III ; (regional, mai ales Maram. și nordul Transilv.) me (prez. ind. pers. 2 mei, 3 me și meie, 4 mem și meiem ALR II 4 797/102, pers. 5 meți și meiți ib. 4 797/104, 106) vb. III. – Lat. mergere „a se cufunda”.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ghetei, a cizmei (v. toc) sau a ciorapului, care acoperă această parte a piciorului. M-am întors scurt pe călcîie. C. PETRESCU, S. 13. De te înalț de subsuori, Te-nalță din călcîie. EMINESCU, O. I 174. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pin’ la călcîie. EMINESCU, O. IV 107. ◊ (în forma călcîi) Purta cătrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Să-mi cumpere papucei Și să aibă și călcîi, Ca să joc hora cu ei. ȘEZ. I 75. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. A da călcîie calului = (despre un călăreț) a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede; a da pinteni. Dădui călcîie Pisicuții și-mi căutai de drum. HOGAȘ, M. N. 57. Fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul de mînă de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge foarte repede. Abia mă arătam înaintea vrăjmașului și, să te ții pîrleo! îi sfîrîiau călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. Mergea, de-i pîrîiau călcîiele. CREANGĂ, P. 293. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd poruncea și așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi cuiva) călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti dintr-o dată; a nu mai avea astîmpăr, a fi zorit, nerăbdător. Ipate... se prinde în joc lîngă o fată... și... i se aprind lui Ipate al nostru călcîiele. CREANGĂ, P. 163. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te, pînă a nu îmbătrîni. NEGRUZZI, S. I 251. A-l durea în călcîie = a nu-i păsa de loc. A-și lua rămas bun de la călcîie = a pleca fără a-și lua rămas bun, fără a spune nimănui nimic. Îndată ce m-am sculat de la masă, luîndu-mi rămas bun de la călcîie, fuga la scăldat. CREANGĂ, A. 60. ♦ (Livresc) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte (la sanie, la plug, la arcuș etc.). – Variantă: (Mold.) călcăi s. n.

aduce [At: COD. VOR. 54/14/ Pzi: aduc / E: ml adducere] 1 vt A lua cu sine un lucru și a veni cu el la cineva (pentru a-l preda). 2 (Îe) Ce vânt te aduce? Se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 3 (Îe) A ~ vorba de (sau despre) ceva A îndrepta discuția către un anumit subiect. 4 (Îae) A pomeni despre ceva. 5 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâra A acuza în fața judecătorilor. 6 vt (Înv; îe) A ~ la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmații. 7 vt (Îe) A ~ înainte A cita. 8 vr (Înv) A se referi la ceva. 9 vt (Cop „la îndeplinire”) A îndeplini. 10 vt (Cop „la cunoștință”) A înștiința. 11 vt (Cop „la capăt”) A sfârși. 12 (Înv; cop „în isprava”) A isprăvi. 13 vt (Înv; cop „la săvârșit”) A săvârși. 14 vt (Înv; cop „la mirare”) A se minuna. 15 vt (C. este o persoană) A conduce. 16 vi (Nob; numai la imperativ) Haide ! 17 (Fig) A decide. 18 vt A face. 19 (Îe) A ~ la brazda bună A îndrepta. 20 (Îe) A ~ la (sau în) sapă de lemn A sărăci. 21 vt A produce. 22 vt Acrea. 23 (Îe) Ce-i aduce? Ce-i pasă? 24 vt A apropia ceva de sine sau de o parte a corpului. 25 vt A da unei părți a corpului o anumită direcție. 26 vt A îndoi. 27 vt (C. este mâna, piciorul etc.) A mișca pentru a îndoi. 28 vt A face o mișcare cu mâna pentru a lovi cu putere. 29-30 vi (Îe) A (o) ~ (bine) din condei A vorbi sau a scrie cu artă. 31 vi (Îae) A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. 32 vi (Îe) A ~ din meșteșug A face ceva cu multă artă. 33 vt A procura. 34 vt A pricinui. 35 vt A face să ajungă într-o anumită stare, situație. 36-37 vtr (Îe) A(-și) ~ aminte A(-și) aminti. 38-39 vtr (Îae) A se aștepta la ceva. 40 vi A semăna puțin cu ceva sau cu cineva.

CURSĂ², curse, s. f. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a întinde», «a pune», «a cădea») Dispozitiv (de lemn, fier, sîrmă, sfoară) de diferite forme și mărimi, pentru prinderea de vii a animalelor și a păsărilor; teren pregătit anume pentru ca animalul care intră în limitele lui să fie prins; capcană. V. laț. [Păsărică] privește, ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins, Se-nchide... roabă ea se găsește. ALEXANDRESCU, M. 63. Capcana (cursa) se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva, de a-l da de gol sau de a-i face rău; manevră, uneltire iscusită, dibace pentru ademenirea unui dușman, pentru atragerea lui într-o situație dezavantajoasă, periculoasă; capcană. [Mihai Viteazul] căzu în cursa ce i-o întinsese generalul Basta. BĂLCESCU, O. I 29. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească! ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ Expr. A întinde (sau apune) cuiva o cursă = a căuta să ademenești pe cineva pentru a-l prinde, a-l da de gol. Să nu fi pus cursă altuia, n-ar fi căzut singură într-însa! SBIERA, P. 215. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra (prostește sau din greșeală) într-o mare încurcătură din care nu mai poți scăpa. Ana însă, mai puțin subtilă, căzu în cursă. C. PETRESCU, C. V. 97. ♦ Primejdie, pericol. Drum bun, cucoane, și fără nici o cursă. ALECSANDRI, T. 1380. Cît am fost. eu neatins, Multe curse am învins. ALECSANDRI, P. P. 315.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet. – Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Expr. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre... Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce. ◊ Expr. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă? ce-l importă? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. Tranz. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. brazdă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin. prep. «cu») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. adu și (regional) adă, perf. s. adusei, part. adus.

FRUNZĂ, frunze, s. f. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, transpirație și asimilație și care este format de obicei dintr-o foaie verde legată de tulpină printr-un pețiol. În mijlocul lor se înălțau plopi rari de luncă, cu trunchiurile vinete și cu frunzele argintate, tremurătoare în lumină. SADOVEANU, O. IV 77. De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc; Amară-i frunza de fag, Mai amar doru ce-l trag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Cu sens colectiv) Cît n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! GÎRLEANU, L. 41. Doar un pic de vînt aburește frunza unui păr și o clatină ușor. PĂUN-PINCIO, P. 110. Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. EMINESCU, O. I 123. ◊ (Ca formulă de introducere în poeziile populare) Frunză verde pădureț, Între Olt și-ntre Olteț, Într-un vîrf de pisculeț... TEODORESCU, P. P. 344. Frunză verde ș-un bănuț, Aseară mi-am prins drăguț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. ◊ Loc. adj. Cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba sau cîtă frunză, cîtă iarbă = foarte mult, în cantitate foarte mare, extrem de numeros. Împrejurul Costeștilor e armată cîtă frunză și iarbă, gata să pornească încoace. REBREANU, R. II 230. Au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. Și porni tătărimea Ca frunza și ca iarba. ANT. LIT. POP. I 551. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a nu avea nici o ocupație serioasă, a-și pierde vremea fără treabă, a nu lucra nimic, a trîndăvi.

AVEA (am, perf. avui, part. avut) I. vb. tr. 1 A fi stăpîn pe ceva, a poseda: are mai multe moșii; abs. proverb: cu cît ai, cu atîta dorești să ai mai mult; – adună la tinerețe ca să ai la bătrînețe ¶ 2 Arată diferite raporturi: a) între ființe, persoane: n’are copii; b) între persoane și lucruri: haina pe care o avea azi îi ședea mai bine; c) între persoane și lucruri abstracte, însușiri, stări sufletești, etc.: are mult talent pentru muzică; am niște dureri grozave; de aci expresiunea: ce ai? prin care întrebăm pe cineva care ni se pare că sufere, că e îngrijat, etc.; d) între obiecte: casa are două intrări ¶ 3 Arată raporturi între persoane ori lucruri și noțiuni de timp, de spațiu: trebue să aibă vre-o treizeci de ani ¶ 4 În legătură cu sbst. abstracte, exprimă o acțiune sau o însușire corespunzătoare noțiunii substantivului, și asemenea construcțiuni pot fi redate mai adesea prin verbe și adjective: nu mai am odihnă ( = nu mă mai pot odihni); are noroc (= e norocos) ¶ 5 Pe lîngă sbst. sau pron. de care se leagă prin prep., exprimă diferite categorii de raporturi, mai ales de dușmănie: nu știu ce tot are cu mine ¶ 6 În legătură cu unele sbst. abstracte, arată anumite acțiuni, anumite stări sufletești: ~ în (sau de) gînd, a se gîndi, a voi să...; ~ pe suflet, ~ pe conștiință, a simți o mustrare pentru ceva, a fi chinuit de un gînd: a nu ~ la inimă, a nu suferi pe cineva, a nu-l privi cu ochi buni ¶ 7 ~ cu cine, la cine, cu ce, urmat de un inf. sau subj. exprimă posibilitatea de a îndeplini ceva: n’am cu cine vorbi; n’am cu ce pleca; același înțeles în construcțiuni fără prep.: n’am ce-ți face ¶ 8 ~ de ce, arată un motiv, o pricină: am de ce să fiu supărat ¶ 9 ~ pentru sau la ce, arată scopul: credeam că am pentru ce să mai stau ¶ 10 ~ (de) a face, exprimă posibilitatea unui raport între două persoane sau două lucruri, o asemănare, o potrivire, o comparațiune: ce are de a face unul cu celălalt? de aci expr. elipt. (n`)are de a face, pentru a arăta prețul, însemnătatea pe care o punem pe un lucru, aprobarea sau desaprobarea pe care o dăm unui fapt: ce are de a face? poți pleca și așa; n’are de a face, astea sînt numai vorbe ca să te descurajeze ¶ 11 A nu ~ decît..., a) a nu face, a nu se mai gîndi la altceva decît...: n’ai decît să hotărăști și te vom urma; b) a nu-i mai fi altceva posibil, a nu-i mai rămînea decît...: nu mai ai decît să alegi între o alternativă și cealaltă; de aci expr. elipt. n’ai decît, cu înțelesul de puțin îmi pasă, poți să...: Atunci plec. –N’ai decît ¶ 12 Urmat de un adv., arată posibilitatea, felul, etc. îndeplinirii unei acțiuni: n’am încotro; n’ai unde să te mai duci ¶ 13 Urmat de un verb la subj. sau part. cu de, exprimă intențiune, poruncă, etc.: am să-ți spun ceva; am de scris; n’ai să faci nimic fără autorizarea mea. II. vb. intr. unipers. 1 A fi, a se găsi: n’are cine să-mi dea ajutor ¶ 2 ~ de grijă, a se îngriji de cineva, de ceva, a se ocupa de. III. vb. refl. 1 A se ~ (bine, rău) cu cineva, a fi, a trăi în raporturi bune sau rele cu cineva: se întovărăși cu cîțiva prieteni de ai lui cu care se avea ca niște frați (ISP.) ¶ 2 A sta într’un anumit raport față de ceva, a se raporta: precum lumina soarelui se are cătră alalte steale (CANT.). IV. Ca auxiliar, formează, împreună cu participiul trecut al verbelor, perfectul compus: am făcut; în limba veche se găsește și mai-mult-ca-perfectul format din imperfectul lui avea și participiul trecut al verbelor; împreună cu un subjonctiv, formează viitorul: am să fac; în limba veche se întîlnește și viitorul format cu infinitivul: am a face, voiu face [lat. habēre].

DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. (În concepțiile religioase monoteiste) Ființă închipuită ca fiind creatoarea lumii. Cinstea cu toată lumea, păscîndu-și barba roșie, – și nu-i păsa de nimeni, nici de mitropolitul, dar încă de dumnezeu! SADOVEANU, O. II 92. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC, P. I 209. ◊ (Astăzi adesea cu slab conținut religios, în locuțiuni și expresii) Loc. adj. Bătut de dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. Taci, femeie, vorbi ostenit Ion; nu mă mai amărî și tu, că-s destul eu de bătut de dumnezeu. SADOVEANU, O. II 153. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta dumnezeu = la voia întîmplării. Du-te și tu încotro te-a îndrepta dumnezeu. CREANGĂ, P. 285. (Va fi) cum va da (sau va vrea) dumnezeu = cum s-a întîmpla. Am să pornesc și eu într-un noroc și cum a da dumnezeu. CREANGĂ, P. 193. Cum dă dumnezeu = cum se întîmplă; p. ext. prost, rău. Între preoți era cînd ceartă, cînd vreme bună, cum da dumnezeu. SADOVEANU, O. II 37. (A porni, a merge etc.) cu dumnezeu = (a porni, a merge etc.) în pace, sănătos. Du-te înainte, cu dumnezeu. CAMILAR, N. I 99. Rămîi cu dumnezeu tată, și să te găsesc sănătos! ISPIRESCU, L. 16. Cu dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea (sau a fi fără) nici un dumnezeu = a nu avea nici un haz, nici o noimă. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace, de capul lui. Dac-am auzit așa... am lăsat-o în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 116. Omul lui dumnezeu v. om. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are o bucurie neașteptată. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior, cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, P. 130. Dumnezeu știe = nu se știe. Dumnezeu știe ce-au boscorodit, eu nu știu, că de-abia îmi țineam sufletul de frică. SADOVEANU, O. II 71. Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. O, dumnezeule! Blăstemul Olgăi se împlini! NEGRUZZI, S. I 41. Pentru (numele lui) dumnezeu! exclamație de implorare, de deznădejde sau de dezaprobare a unei fapte. Vă rog, pentru dumnezeu, dați ordin! CAMILAR, N. I 77. Pentru dumnezeu, domnule profesor, puțină ținută. CAMIL PETRESCU, T. III 321. Ce dumnezeu! exclamație de necaz, nemulțumire. Ești fată deșteaptă, ce dumnezeu! CAMIL PETRESCU, T. III 187. Dar ce dumnezeu? Parc-au intrat în pămînt. CREANGĂ, P. 24. Să dea dumnezeu! formulă de urare. Noroc să dea dumnezeu, și spor! SADOVEANU, O. II 63. Cu bine să dea dumnezeu, jupîne. CREANGĂ, P. 113. (Uneori la pl.) A (se) ruga de toți dumnezeii = a ruga (pe cineva) cu insistență. Am început... a ne ruga de toți dumnezeii să nu ne sluțească. CREANGĂ, A. 27. Te mai rog de toți dumnezeii să-mi împrumuți măcar o dată carul. id. P. 45. ◊ (Cuvîntul este complet lipsit de conținut religios) Numai eu nu știu ce dumnezeu aveam că nu puteam ațipi în ruptul capului. SADOVEANU, O. II 70. Ce dumnezeu au de gînd să facă? id. ib. 71. 2. Divinitate, zeu. Aban, fiind preot al dumnezeului nostru Mitra, a poruncit... rugăciunile. SADOVEANU, D. P. 9. Păreau copii ale acelor triburi de iranieni care se credeau de-a dreptul coborîte din soare și care-și făcuseră din Helios singurul dumnezeu. MACEDONSKI, O. III 15. Strămoșii mei Sînt fii de dumnezei. ALEXANDRESCU, P. 108.

cuvânt sn [At: COD. VOR. 7/1 / Pl: cuvinte, (înv) cuvente / E: ml conventum] 1 Unitate de bază a vocabularului care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor Si: vorbă. 2 (Lin; îs) ~ simplu Cuvânt care conține un singur morfem radical. 3 (Lin; îs) ~ primitiv Cuvânt (1) care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. 4 (Lin; îs) ~ compus Cuvânt (1) format prin compunere. 5 (Lin; îs) ~ derivat Cuvânt format prin derivare. 6 (Lin; îs) ~ matcă, ~ titlu Cuvânt aflat în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. 7 (Îe) A nu găsi (sau a nu avea) ~vinte A nu fi în stare (sub impulsul unei stări de moment) să exprimi ceea ce gândești. 8 (Îlav) Cu alte ~vinte Exprimând același lucru altfel. 9 (Îal) În concluzie. 10 (Îlav) Într-un (sau cu un) ~ Pe scurt. 11 (Îal) În concluzie. 12 (Îlav) În puține ~e Pe scurt. 13 (Îae) În concluzie. 14 (Îlav) ~ cu (sau de) ~ Fără nici o modificare Si: exact, fidel. 15 (Îlav) Imediat. 16 (Îs) Joc de cuvinte Calambur. 17 (Îs) Cuvinte încrucișate Joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte, astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvântul citit orizontal să aibă o literă comună cu cel citit vertical. 18 Gând, idee exprimată prin grai Si: spusă. 19 (Îs) ~ greu Vorbă hotărâtoare. 20 (Îas; lpl) Vorbe de dojană, de ocară. 21 (Îs) ~ introductiv sau ~ înainte Prefață (la o lucrare). 22 (Îs) Purtător de ~ Persoană autorizată să exprime, în mod public, păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. 23 (Îe) A pune un ~ (bun) A interveni (favorabil) pentru cineva. 24 (Îlav) În (toată) puterea ~ului în înțelesul adevărat. 25 (Îal) Pe deplin. 26 (Îe) A tăia (sau a curma) ~ul A întrerupe pe cineva din vorbă. 27 (Reg; îe) A începe ~ A începe vorba. 28-29 Subiect de discuție, de povestire Si: istorisire. 30 Discurs. 31 (Îe) A cere (sau a da, a avea) ~ul A cere sau a da cuiva dreptul de a vorbi (într-o ședință, într-o adunare etc.). 32 (Îe) A lua ~ul A vorbi (într-o adunare). 33 A-i lua cuiva ~ul A interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 34 Îndrumare. 35 (Pex) Ordin. 36 (Îe) A înțelege (sau a ști) de ~ A asculta de spusele, de sfaturile cuiva. 37 (Îs) ~ de ordine Dispoziție dată de un superior. 38 Promisiune. 39 Angajament. 40 (Îs) Om de ~ Om care-și ține făgăduielile. 41 (Îs) ~ de onoare (sau de cinste, de om) Promisiune sau făgăduială care angajează cinstea cuiva. 42 (Îe) A-și da ~ul de onoare A se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. 43 (Îe) A crede pe ~ A crede fără a controla exactitatea spuselor. 44 (Îe) A-și ține ~ul sau a se ține de ~ A-și îndeplini o promisiune făcută. 45 Opinie exprimată. 46 Punct de vedere (exprimat). 47 Libertate, drept de a revendica ceva. 48 (Mpl) Discuție. 49 (Mpl) Ceartă. 50 (Îs) Schimb de cuvinte Discuție aprinsă. 51 (Îe) Nu-i ~ Indiscutabil. 52 Motiv. 53 (Îlav) Cu drept ~ Pe bună dreptate. 54 (Înv) Știre. 55 Zvon. 56 (Înv) Pact. 57 (Rar) Facultatea de a vorbi Cf cuvântare. 58 (Îs) ~-cheie Termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă). 59 (Îas) Termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. 60 (Îs) ~-vedetă Termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații care folosește la aranjarea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 61 (Îe) A avea cu cineva un ~ A avea de discutat ceva cu cineva. 62 (Îae) A avea o răfuială cu cineva. 63 (Înv; îs) Parte de ~ Parte de vorbire. 64 (Înv) Tâlc. 65 (Înv; pex) Simbol. 66 (Înv) Prorocie. 67 (Înv) Răspuns. 68 (Înv) Explicație. 69 (Înv) Mărturisire. 70 (Înv) Teamă. 71 (Îe) Din ~ în ~ Fără nici o modificare. 72 (Fam; îe) Adio și n-am cuvinte Se zice cuiva care pleacă supărat și căruia vrei să-i arăți că nu-ți pasă de supărarea lui Cf (ducă-se) opt și cu-a brânzei nouă!; ducă-se învârtindu-se. 73 (Îe) Am cu tine un ~ Am să-ți spun o vorbă. 74 (Îae) Am să mă răfuiesc cu tine. 75 (Reg; îe) Îmi fac ~ cu cineva Conversez. 76 (Îe) A începe ~ A începe vorba. 77 (Îe) A da ~ A vorbi. 78 (Îe) A-i tăia (sau curma) cuiva ~l A-l întrerupe. 79 (Îe) A-i tăia ~ul cu miere A întrerupe pe cineva pentru a-i da o veste bună. 80 (Îe) Nici nu mai rămâne ~ Nici vorbă. 81 (Înv; îe) A ascunde ~ul A ține în secret. 82 (Îae) A se preface. 83 (Îe) Dintr-un ~ Fără a sta pe gânduri. 84 (Îe; după fr partie de discours) Parte de ~ Parte de vorbire. 85 (Înv; îe) Cuvinte acoperite Cuvinte cu tâlc. 86 (Îe) Cuvinte deșarte Cuvinte fără temei. 87 (Îe) Cu un ~ subțire Cu multă finețe. 88 (Îe) ~ul cel bun Vorbă bună. 89 (Îal) Bună primire. 90 (Îe) Cuvinte grele Vorbe aspre, de dojană, de ocară. 91 (Spc) Cuvântare la înmormântarea cuiva. 92 Predică. 93 Știre. 94 Relație. 95 Faimă. 96 Vorbă. 97 Zvon. 98 Proverb. 99 (Îe) Cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu sau ale lui Moise Decalogul. 100 (Îe) A ține (sau a păzi) ~ul cuiva, a asculta de ~ul cuiva, a ieși (afară sau a nu se zbate) din ~ul cuiva sau a nu muta ~ul cuiva A împlini ordinul cuiva. 101 (Îe) A-și ține ~ul sau a se ține de ~ sau a sta la ~ sau a rămâne de ~ A respecta o promisiune 102 (Înv, îe) A face ~ sau a-și da ~ în sine sau a se lega la un ~, a pune ~ cu cineva sau a lega ~ cu cineva A se înțelege cu cineva. 103 (Îae) A face un legământ. 104 (Îe) A ține la un ~ A-și respecta legământul făcut. 105 (Înv; îe) A se înțelege sau a se ajunge la cuvinte A fi de acord cu cineva. 106 (Înv; îe) A fi, a se uni, a se face, a se tocmi la (sau într-un) ~ cu cineva A fi de acord cu cineva. 107 (Înv) Răspuns. 108 Propunere. 109 Lămurire. 110 (Înv) Afirmație. 111 (Înv) Ceartă. 112 (Mol; îe) Nu-i ~ Nu încape vorbă. 113 Rațiune. 114 Cauză. 115 Justificare. 116 (Înv; îe) Sub (sau pe sau cu) ~ că... (sau de) sau pentru ~ul că... Sub pretext că. 117 (Înv; îe) Sub (sau cu) ~ de Drept. 118 (Înv; îe) A da ~ A da seama. 119 Libertate de a reclama. 120 (Înv) Teamă. 121 Dreptate. 122 (Înv) Anecdotă transmisă oral. 123 (Flz platonică) Dumnezeu. 124 (Tlg) Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 125 (Inf) Format standard în care se scriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare. corectat(ă)

NIMIC, NIMICA, ‡NEMICA I. pron. nedef. 1 Nici un lucru: a nu avea ~ pe lume; nu e ~ nou sub soare; mai bine ceva decît nimic (PANN); dacă văzură... că nimic nu-i este pe plac... îl întrebă într’o zi, la masă, că de ce este supărat (ISP.); n’am nimic mai bun decît asta; nu înțeleg ~; alt ~ n’am ce-ți scrie; ~ alta n’am mai aflat; nu face ~, n’are nici o importanță; pentru ~ în lume nu i l-aș da; (P): cu ~, tot ~ sau din ~, tot ~, din nimic nu se poate face nimic ¶ 2 Prea puțin lucru, de puțină valoare: a vîndut casele pe ~, cu un preț foarte mic; un lucru de ~, de puțin preț, de puțină însemnătate; un om de ~, un netrebnic, păcătos, ticălos: om de nimica e cine cutează a strica obiceiurile țării (RET.); mai ~, prea puțin, aproape nimic: Ai mai strîns ceva din banii birului? – Te miri ce și mai nimică, vorba ceea, că oaminii îs lipiți pămîntului (ALECS.). II. adv. De loc, de fel, nicidecum, cîtuși de puțin: nu-mi pasă ~; nu-mi folosește ~. III. sf. O NIMICA sau NIMICĂ, un lucru de nimic; o nimica toată, mai nimic, un fleac: stăpînul... îi spune că e păcat de Dumnezeu, pentru o nimica toată, să ia trei lei de cal (VLAH.); lucra toată săptămîna, ca un bărbat, pentru nimica toată (CRG.); era să mă duc și eu să văz piesa... dar aud că e o nimica toată (I.-GH.); într’o nimică de ceas (SB.), într’o mică de ceas; pe nimică pe ceas, pe mică pe ceas: pe nimică pe ceas, beam cîte un cofăel întreg de apă (CRG.). IV. NIMIC (pl. -icuri) sn. 1 Lucru de nimic, de puțin preț, fleac, bagatelă: se mulțumește cu un ~; nu credea să se facă atîta tevatură pentru nimicul ăsta de măruntaie (ISP.) ¶ 2 pl. Lucruri, vorbe fără însemnătate, fleacuri: își pierde vremea cu nimicuri; șoptindu-și unul altuia cine știe ce nimicuri tinerești (CAR.); faci un haz copilăresc de toate nimicurile (VLAH.) [lat. nemĭca „nici o fărîmă”].

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

DOI, DOUĂ num. card. Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei. Unu și cu unu fac doi. ♦ (Adjectival) Roșca aducea tovărășiei doi cai și un cîne ciobănesc. SADOVEANU, P. M. 13. Doi feciori în depărtări Ți i-a stins războiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Omul cu doi ochi Bine vede. TEODORESCU, P. P. 256. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă, fără pierdere de vreme. Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește. CREANGĂ, P. 203. În două cuvinte, e vorba de a ști: al cui e dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II 6. La doi pași = aproape. Locuiește la doi pași de tramvai. ◊ Expr. În doi timpi și trei mișcări = imediat, foarte repede. Ozun dragă, ți-a răsucit... capul, în doi timpi și trei mișcări. Nu te-am crezut așa de slab de înger. C. PETRESCU, C. V. 339. Nu face (sau nu plătește) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă nici un interes, nu are nici o valoare. (Om sau taler) cu două fețe v. față. În doi peri v. păr. (În glumă) (A spune) două vorbe ș-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. ♦ (Mai ales în stilul narativ, adesea în legătură cu «unu» sau «trei», ori precedat de adj. nehotărît «vreo») Exprimă un număr, o cantitate, o durată nehotărîtă; cîțiva, cîteva. Într-o zi se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. CREANGĂ, P. 199. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... vreo două dimerlii de păsat. id. ib. 5. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine, Batăr la două, trei zile? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ♦ (Familiar, cu valoare de num. ordinal) Al doilea, a doua. Etajul doi. Tomul doi. ♦ (Substantivat) Profesorul a dat elevului un doi (= nota doi). Doi de doi. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E două și zece. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți (egale sau nu). Împarte frățește, pe din două. ▭ Cînd o frîngi [pîinea albă] în două, se înalță un abur copt și bun. C. PETRESCU, C. V. 119. Îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse în două. EMINESCU, N. 4. Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-i tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste a negrului! Mane-n două jos cădea. ALECSANDRI, P. P. 74. Una, două = mereu, într-una, continuu. Una, două, joacă! ▭ Și una, două, la pupăză, de nu știau cei din casă ce tot caut în pod așa de des. CREANGĂ, A. 55. (Despre anumite materii) În două (sau pe din două) cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Făina e în două cu țărîna... Mîncăm pămînt fiert în loc de mămăligă! VLAHUȚĂ, O. A. 157. S-a și stîrnit un vifor cumplit – cu lapoviță în două, – de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, P. 143. (În propoziții negative) Cu una cu două = ușor, repede. Patroana nu se lasă bătută cu una cu două. CAMIL PETRESCU, T. I 418. Stambulachie însă nu este om să se dea bătut cu una cu două. MACEDONSKI, O. III 4. (Înaintea unei alternative) Din două una sau una din două = ori una, ori alta, ori... ori... Măi bărbate... alegeți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii. RETEGANUL, P. I 43. ◊ Expr. Una și cu una fac două = limpede, scurt, fără vorbă, fără să mai încapă discuție. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără a sta pe gînduri, dintr-o dată, imediat. Nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi retează capul pe loc. CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, o dată începe a bate în poartă cît putea. id. ib. 308. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă, a nu zice nici cîrc, a tăcea chitic. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde. COȘBUC, P. I 245.

miere sfs [At: PSALT. HUR. 7077 / G-D: ~rii, ~i / E: ml mel, -is] 1 (Urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine sau alte himenoptere din nectarul florilor. 2 (Fam; d. oameni; îla) De ~ Foarte bun. 3 (Pop; îe) A da de ~ sau a-i pica (cuiva) ~-n păsat Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat. 4 (Pop; îae) Se zice despre cineva căruia îi merge foarte bine. 5 (Pop; îe) A-i curge numai ~ Exprimă hărnicia cuiva, care îi aduce acestuia belșug. 6 (Pop; îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 7 (Îe) Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) ~ (și tot nu...) Exprimă hotărârea nestrămutată de a respinge o propunere sau o situație, oricâte avantaje aparente ar prezenta. 8 (Pop; îe) A fi cu limba fagur de ~ A vorbi foarte frumos, elocvent. 9 (Pop; îe) A unge (pe cineva) (la inimă) cu ~ A spune cuiva lucruri plăcute. 10 (Pop; îe) S-a făcut agurida ~ S-au împăcat cei învrăjbiți.(Pop; îe) în buze (sau gură) ~ și în inimă fiere (sau otravă) sau în față ~ și în dos fiere Exprimă fățărnicia și viclenia cuiva. 12 (Pop; îe) A ascunde un ac în ~ A ascunde un gând rău într-un sfat dat cu blândețe. 13 (Pop; îae) A face intrigi. 14 (Rar; îe) A-i tăia (cuiva) cuvântul cu ~ A întrerupe pe cineva din vorbire, spre a-l ajuta. 15 (Reg; îe) A da bani pe ~ A mustra. 16 (Reg, îae) A batjocori. 17 (Reg, îae) A bate. 18 (Pop; îe) A se face ~ de găleată sau a se lipi ca ~a de găleată A se supune cuiva orbește. 19 (Pop; îe) A fi bun (sau dulce) ca ~a câinelui A fi răutăcios. 20 (îae) A fi sâcâitor. 21 (Pop; îe) A avea ~ de șarpe la inimă A fi rău. 22 (Îs) ~ de trandafir (sau ~ rozată) Substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă, și folosită ca medicament Si: miericică (2). 23 (Îs) Lună (sau, rar, săptămână) de ~ Cea dintâi lună sau săptămână de după căsătorie. 24 Nectar al florilor. 25 (Reg) Zahăr. 26 (Reg; îs) ~ galbenă (sau de tuse) Zahăr candel. 27 (Reg; îs) ~ de baraboi (sau de picioci, de napi) Zahăr de cartofi. 28 (Reg; îs) ~ neagră (sau de urs, a ursului) Zahăr negru. 29 (Reg) Bomboane. 30 (Trs; Ban, șîs ~ de prune) Magiun. 31 (Ban, Dob) Marmeladă. 32 (Ban) Dulceață. 33 (Reg, îc) ~a-mâței Clei de cireș sau de prun. 34 (Reg, îc) ~-de-camfor Camfor. 35 (îc) ~a-ursului Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre Si: plămânare, (îvr) plămânărică (Pulmonaria mollissima). 36 (Bot; îae) Cuscrișor (Pulmonaria rubra). 37 (îae) Arbore înalt din familia urticaceelor cu fructe mici rotunde (Celtis australis). 38 (Bot; îae) Garoafa (Dianthus caryophyllus). 39 (Bot; îae) Roiniță (Melissici offîcinalis). 40 (Bot; îae) Dumbravnic (Melittis melissoplyllum). 41 (Bot; îae) Urzică moartă (Lamium maculatum). 42 (Bot; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 43 (Bot; îae) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 44 (Bot; îae) Omag. 45 (Bot; îae) Jale (Salvia offîcinalis). 46 (Bot; îc) ~a-cucului (Melandryum album).

NEVASTĂ s. f. 1. (Învechit; azi regional, în sintagma nevastă nouă) Mireasă (I 1). Om și împărat cheamă-se Dumnezeu și tatăl, iară ginere fiiul și cuvîntul lui; nevasta beseareca lu Dumnezeu... iară nunta, arvuna fiiului cătră besearecă. coresi, ev. 303. Împreunarea între bărbat și între muiare, adecă între mire și între nevastă, iaste credința cea tare. varlaam, c. 231. Să împreună un mire cu nevasta-ș. id. ib. Și iarăși călugărița să cheamă mireasa (nevasta Munt.) lui Dumnedzău. prav. 196. Nevasta nouă se numește mireasa și-n comitatul Zarandului, precum și în unele părți ale Transilvaniei. marian, nu. 176. 2. (În opoziție cu fată; relevă starea civilă a unei femei) Femeie măritată de curînd; p. gener. (adesea folosit ca termen de adresare) femeie (căsătorită). I să arătă svi[n]tul mîcenic Iulian în chip de călugăr și-i zîsă: ce ți-i, nevastă? dosoftei, v. s. octombrie 56^r/5. Văzuiu o nevastă șăzînd deasupra unii pietri. mineiul (1776), 138^r1/19. Iar pe apriga nevastă o mîndrie îngîmfată îndeamnă de precurvie să se păzească curată. conachi, p. 285. Multe fete și neveste Fură inimi făr’ de veste! alecsandri, p. i, 90. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă. eminescu, o. i, 84. O ceapă, un usturoi și o bucată de mămăligă rece din poliță sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. creangă, p. 6. Bună vremea, nevastă! caragiale, o. vi, 264. Cînd harnica nevastă slăbește în verigă, Urzeala vine, scade pîn’lîngă lopățică. beldiceanu, p. 68. Hohotește-un stol de fete, Iar nevestele s-adună. coșbuc, p. ii, 56. La sînul tău vin în amurguri, Sfioase, fetele fecioare, Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16, cf. PAMFILE, CR. 195, PĂCALĂ, m. r. 124. Întorsei capul și, spre marea mea nedumerire, văzui un stol de fete și neveste. hogaș, dr, i, 45. Printre fete se mai rătăcește și cîte o nevastă tînără. rebreanu, i. 13. Nevasta stătu pe gînduri, cumpănind în sine adevărurile. sadoveanu, b. 52. Fără veste Pe la porți răsar neveste. topîrceanu, p. o. 35. O nevastă tînără, rumenă și sănătoasă a adormit ca un copil. brăescu, m. b. 107. De cea dintîi nevastă ce-ar trece la fîntînă Cu strugurii-i de lapte, umflați ca-ntr-un ciorchin, S-ar rușina statuia. arghezi, vers. 167. Și eu, nevastă-nvălită, Mi-or zice că sînt fugită. jarnik-bîrseanu, d. 233. De cînd iubesc neveste Crește barba fără veste. id. ib. 367. Ziua fată se arată și pe noapte tot nevastă, se zice despre cei fățarnici, zanne, p. i, 24. Ieri se juca între fete, Ș-astăzi șade-ntre neveste, se zice despre cei a căror situație s-a schimbat dintr-o dată. id. ib. ii, 127. Pînă a se văita fetele, se vaită nevestele, se zice despre cei îndestulați care se vaită că nu au. id. ib. iv, 498. ◊ (Regional) Nevastă tînără = vătășița miresii. Vătăjițele numite în unele locuri și vornicițe sau neveste tinere, marian, nu. 233. 3. (De obicei urmat de un pronume posesiv sau de un substantiv în genitiv) Femeie considerată în raport cu soțul ei; soție, (învechit și popular) muiere¹ (2). cf. lex. mars. 252. Pasă, fătul mieu, și îți caută nevasta în cămară (a. 1760). gcr ii, 68/27, cf. man. gOtt. 10. Scrie la nevastă-ta acasă. i. golescu, ap. gcr ii, 256/31. Și luîndu-și ziua bună de la împărăteasă, nevasta sa, ieși spre seară din cetate. gorjan, h. i, 3/12. Nevasta-mi cu pruncii pe cîmp rămăsese. alecsandri, p. i, 41. Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat borta-n perete și nevasta – o icoană. eminescu, n. 43. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. creangă, p. 37. Iată ce pricopseală îți făcu nevasta ce ți-ai ales. ispirescu, l. 64. Așa cum e săracă ea, Aș vrea s-o știu nevasta mea. coșbuc, p. i, 118. Mîne vin cu nevasta să vă facem o vizită. f (1900), 530. Ți-i cam acru vinu, vere, Dar ți-e harnică nevasta, Arz-o focul de muiere! goga, p. 76. Am nevastă, copilaș... Nu mă du la moarte! IOSIF, v. 76, cf. PAMFILE, S. T. 92. Eu și cu nevasta mea, Irina, am fugit de pe moșia aceea și sălășluim acu în satu ista. bujor, s. 163. Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeț, în care totuși se simțea amărăciunea. rebreanu, r. i, 58. Mi-e nevasta bolnavă în sanatoriu, camil petrescu, u. n. 190. Invitații erau ai nevestei, nu ai lui. c. petrescu, c. v. 178. Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta. sahia, n. 53. Nevastă-sa îi murise, așa că treburile casei le făceau băieții. vissarion, b. 9. O rață pestriță cu ciocul sur. A făcut-o nevastă-mea pe varză, azi la prînz. sebastian, t. 203. Nevastă-ta îi pare pricepută, Dar după față cam trecută. arghezi, s. p. 56. Neveste-mii nu-i venea să creadă. stancu, r. a. i, 129. Intervenția nevesti-sii în discuția lor se potrivea ca nuca-n perete, galan, b. ii, 42. Pentru toate nevestele, absolut toți bărbații lor sînt nevinovați. baranga, r. f. 61. Era un pescar bătrîn care avusese șase neveste. tudoran, p. 57. La capul patului nevasta lui... își sugea mereu buzele, t. popovici, se. 142. Uniforma asta... o s-o spele nevastă-mea și o s-o cîrpească puțin. barbu, ș. n. 116. Apoi nevasta-și lua Și-napoi cu ea pleca. jarnIk-bîrseanu, d. 490, cf. șez. ii, 23. Fata mîndră mai curată El ș-o face de nevastă. alexici, l. p. 184. Calul și nevasta să n-o dai pe mîna altuia. zanne, p. i, 351. Pînză și nevastă noaptea să nu-ți alegi. id. ib. iii, 269. Mai ușor e a păzi o turmă de iepuri decît o nevastă frumoasă. id. ib. iv, 509. 4. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. cf. sevastos, n. 282, PAMFILE, J. III, 91, VARONE, D. 119. ◊ Nevasta care-i nevastă, nevasta ca și-o cruce, nevasta potrivită, nevasta leneșă, nevasta păcătoasă, nevasta bolnavă, jocul nevestei = nume dat unor hore; melodie după care ele se execută. cf. PAMFILE, J. III, 9. VARONE, D. 119. – pl.: neveste și (rar) nevești (alecsandri, t. ii, 188). – Din v. sl. невкстъ.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

fi¹ vi [At: COD. VOR. 83/13 / V: (pop) hi / Pzi: 1 sunt (pfm îs, prescurtat -s; înv sâmt, sămt, sân, sâm), 2 ești (P: iești), 3 este (P: ieste, prescurtat e, îi, i; înv iaste, ește), 4 suntem (A și: suntem; îrg sâmtem, sintem, simtem), 5 sunteți (A și: sunteți; îrg sănteți, sămteți, sinteți, simteți, A și: simteți, senteți), 6 sunt (pfm îs, prescurtat -s; îrg săntu, sintu, simt, sâmt) / Im: eram (P: ieram), îrg eream (P: ieream) / Ps: 1 fui (reg fusei), 2 fuși (reg fuseși), 3 fu (reg fuse), 4 furăm (înv fumu; reg fuse(ră)m), 5 furăți (înv fuset; reg fuse(ră)ți, 6 fură (înv fure, furu; reg fuse(ră) / Mp: fusesem / Cj: să fiu / Imt: 2 sg fii (negativ nu fi) / Grz: fiind / Par: fost / E: ml sum, *fui, *fire (fieri); formele sum, sunt, suntem, sunteți au fost introduse în limba literară prin Școala latinistă] 1 vp A exista A fi sau a nu fi. 2 vp (În legătură cu o negație; îe) De când sunt (sau ești etc.) De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume Si: dintotdeauna. 3 vp (Îae) Niciodată. 4 vp (Îe) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... Fie! 5 (Îae) Să zicem că se poate Si: treacă-meargă. 6 vp A se afla într-un anumit loc, la o anumită persoană Cine-i acolo? 7 vp A-și avea originea De unde ești? 8 vp A trăi. 9 vp (D. lucruri, situații, acțiuni etc.) A dura. 10 vp (Îe) Cât e lumea și pământul Totdeauna. 11 vp (În construcții negative; îae) Niciodată. 12 vpim Urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc. Era într-o seară. E mult de atunci. 13 vp A se întâmpla Mi-a spus cum a fost. 14-16 vp (Îe) Ce-o ~,o ~! Exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. 17 (Îe) Fie! Accept să se facă așa cum susții. 18 vp (Îae) Merită! 19 vp (Îe) O ~ Se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! 20 vp (Îe) Așa a fost să fie Așa a trebuit să se întâmple, era imposibil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. 21 vp (Fam; îe) Este? Nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 22 vp A avea prețul, valoarea Si: a costa, a valora. 23 vp (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna. Ce e când ți se bate tâmpla? 24 vp (Îe) A nu ~ bine (sau a bună) A prevesti ceva rău. 25 vc Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Ea este sănătoasă. 26 vc (Îe) A ~ bine de cineva sau a-i ~ cuiva bine A se găsi într-o situație favorabilă. 27 vc (Îae) A avea parte de liniște, de mulțumire. 28 vc (Îe) A ~ cu cineva A fi de partea cuiva (într-o dispută). 29 vc (Pfm; îae) A fi prietenul (-na) logodnicul (-ca) cuiva. 30 vc (Construit cu dativul) împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv Mi-e prieten. 31 vc (Îe) Ce mi-e (sau ți-e etc.) Ce importanță are. 32 vc (Fam; îe) Ți-o (sau i-o etc.) ~ Ajunge! 33 vc (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. 34 vc (Îlv) A-i ~ cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva). 35 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) (Urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) Îmi pasă. 36 vc (Îae) Îmi vine (greu sau ușor). 37 vc (Îae) Sunt interesat. 38 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) Mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu... ). 39 veim (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma în mod necesar (să se facă). Când a fost să plece. 40 vc (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea să... 41 veim (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A se afla pe punctul de a... Era să moară. 42 veim (Urmat de un supin) A trebui E ceva de făcut. 43 va Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive Faptele sunt cunoscute. 44 va Formează, cu viitorul I, viitorul anterior Voi fi plecat 45 va Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional N-ar mai fi plecat. 46 va Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului Să fi spus. 47 va Cu infinitivul formează perfectul infinitivului Se poate lăuda a fi învățat totul. 48 va Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect Să se fi aflând mulți în lume? 49 va Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect Te-ai fost dus. corectat(ă)

MREÁJĂ s. f. I. 1. Plasă de pescuit simplă, ușoară, împletită din ață foarte subțire, ale cărei dimensiuni, formă și structură a ochiurilor variază după regiuni. Păsați întru adînc și aruncați mreaja voastră în vînătoare. CORESI, EV. 329. Văzu doi frați. . . aruncînd mreaja în mare. id. TETR. 6. Dzise lui Petru Domnul să arunce mreajea în mare să veneadze peaște. VARLAAM, C. 259. Numaidecît lăsară mrejile și mearsără după el. N. TEST. (1648), 6^r/17. După porunca lui H[risto]s aruncară apostolii mrejile în mare. CHEIA ÎN. 8^r/4. [Peștii] de tot înădușiți de mreaje îi scot. CANTEMIR, IST. 38. Cu mînile numai pute să prindă mulțime [de pești], cu cît mai vîrtos cu mreja. DRĂGHICI, R. 90/26, cf. 24/16. Mreajă de ton. PONTBRIANT, D. De-aș prinde-acum în mreaja mea Pe-a mărei împărat, Ce poartă-n frunte-o mare stea. . . Eu care sînt un biet păscar. ALECSANDRI, P. I, 146. Și deacă mrejea și năvodul atîrnâ greu, pescarii întind vesel de capătul funiilor. F (1885), 193. Să ne unim și să prindem pește-mpreună. Unul are un cîrlig, altul două, unul o mrejă, altul alta. CONTEMPORANUL, VI₁, 21. Crîstoșul. . . e făcut din o bucată de mreajă, întinsă în lături și pusă într-o prăjină lungă. LIUBA-IANA, M. 129. Firele. . . sînt bune de pus la voloc sau mrejă, ca să fie norocoase la prins pește. PAMFILE, I. C. 201. Mreajă de crap în Oltenia. ANTIPA, P. 501. Mreajă cu lațuri. id. ib. 500. Pescuitul cu mreaja se practică în porțiunile liniștite ale apelor (ferite de valuri). LTR². Mreja-n Murăș as întinde. Toate mrenele le-as prinde. POMPILIU, B. 19. o O mreajă să facă . . . Mreajă de mătase, împletită-n șease. TEODORESCU, P. P. 91. Tata zice că din Dunăre m-a prins cu mreaja. RETEGANUL, P. III, 9, cf. V, 45. Peștele. . . îl prinde cu vîrșa, cu undița . . . cu mreja. ȘEZ. II, 32, cf. 197. Trăiește ca peștele-n mreajă, se zice despre cel care e prins cu vicleșug. Cf. ZANNE, P. I, 592. Nu prinde pește înaintea mrejii (= nu-ți face planuri, fără să fii sigur de reușita lor). id. ib. 462. ◊ (Ca termen de comparație) Grătariu de aramă în chip de mreajă. BIBLIA (1688), 58² /16, cf. 247¹ /51. Noaptea să întindă A ei umbre peste mine. Ca-ntr-o mreajă să mă prindă. NEGRUZZI, S. II, 60. Iar de sus pînă-n podele, un paianjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză, străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I, 78. Umbra lui, ca o mreajă neagră, cu nasul lungit, părea că începuse o vorbire intimă cu el. id. N. 58. ◊ (F i g. și în contexte figurate) Îi era cosițele pârului galbene, încît se arăta o mreajă împletită cu aur. MOLNAR, RET. 86/13. Apoi razele-i robite Soarele-ncet desfăcînd. . . O mreajă purpurată Peste dealuri întindea. ALEXANDRESCU, M. 230. Toamna, mîndră, țesătoare, Pune furca-n brîul ei. . . Iar fuioru-i de matasă Pe pămînt în urmă lasă Mreji de raze argintii. ALECSANDRI, POEZII, 261. Și pas cu pas, pe urma ei, Alunecă-n odaie, țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I, 168. Prin mrejele și valurile de nouri. . . Luna trecea, palidă și rece. id. N. 37, cf. 57. Și acuma [casa] era tot hîrb, pereții ciur și acoperișul mreje. SLAVICI, N. I, 20. Sînt deștepți, așa e, doamnă, dar cu mintea lor isteață, Ei întind pe noi O largă mreajă, deasă ca o ceață. DAVILA, V. 158. 2. (Învechit) Cursă de prins animale sălbatice sau laț pentru păsări. Ploao spre păcătoși mreaje (c u r s e l e H, l a ț u r i D), foc și văpaie. CORESI, PS. 25/3. Dînd și o mreajă la care slugă avu el mai crezută, îl trimisă. . . ca pre un vînători, cu iepurile în spate. HERODOT (1645), 53. O apă mare. . . curea. Malurile cu mreji și cu silțe avea împenate. CANTEMIR, IST. 204. Întindea o mreajă pentru pasăr. ȚICHINDEAL, ap. CADE. Cînd cu mreji amăgitoare Vii prindeam păsări din zbor. I. VĂCĂRESCUL, P. 8/17. ◊ (În context figurat) Vă întindeți mrejile, vînați pentru mine vînatul credinței. ANTIM, P. 3. F i g. Mijloc viclean sau iscusit de a ademeni sau de a prinde pe cineva, cursă, laț; p. e x t. intrigă; situație în care se află o persoană ademenită sau prinsă astfel. Cădea-vor în mreaja sa greașnicii. PSALT. HUR. 119^v/16, cf. PSALT. 15, 294. Temîndu-se ca să nu cază în mreaja vrăjmașilor, au părăsit pre Ion Vodă. SIMION DASC., LET. 230, cf. 49. De la mrej ascunse de pierdzare Mă vei scoate și de lunicare. DOSOFTEI, PS. 100/17. Tot zidiul vrajmașiii și toată mreaja vicleniii ca pravul vor spulbera. CANTEMIR, IST. 113. Eu, luceafărule, voi să-ți sparg toate mrejele și-ți voi perde tot vicleșugul. ANTIM, P. 80. Era un drum plin de mreji și de curse. CRITIL, 50/12. Au căzut într-o mreajă, IST. AM. 34^r/17. Alt drum decît acest din codru nu duce spre insula ta. De-or intra în el, îi prind în mrejele mele. ALECSANDRI, T. I, 424. Victimele, pe care era cît p-aci să le răpună, scapă la un moment dat din mrejele lui. CARAGIALE, O. I, 11. Să știți că eu am priceput mrejele ce îmi întinde domnul vostru. ISPIRESCU, M. V. 39, cf. 49, id. l. 128. Deci el mrejele-și întinde Ca un ager militar. . . însă vede, cu durere, Că sînt toate în zadar. VLAHUȚĂ, O. A. I, 168. Eu l-am atras cu vorbe Măgulitoare-n mreaja ce moartea-i întindea. I. NEGRUZZI, S. VI, 457. Poetul începe să fie deplin conștient că s-a lăsat prins de mreje care l-au condus pe căi străine artei. V. ROM. ianuarie 1954, 156. Făptura omenească intră, bună și cuminte, în mrejele societății. RALEA, O. 24. ♦ (De obicei însoțit de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Ceea ce cuprinde din toate părțile, ceea ce încătușează libertatea, independența etc. cuiva. V. l a n ț, c ă t u ș ă. A scăpa din mrejele robiei (cca 1705). GCR I, 351/4. Amorul bagă-n mreji pe Areti. PANN, E. II, 83/17. Scăpînd de mrejele păcatelor, au mers. . . să se bucure. ARHIVA R. I, 39/11. Amorul pentru Ana și glorie m-aprind. . . A cărie dulci mreje mai tare mă cuprind. ALECSANDRI, T. II, 96. Cyrus. . . în dulce mreajă prins De dragul Pholloei coprins. OLLĂNESCU, H. O. 104. Împresurați-s acum troienii de mreaja pieirii. MURNU, I. 147. Pe cînd stăteau așa, tăcuți și învăluiți într-o mreajă de iubire nesfîrșită, auziră deodată niște pași. BUJOR, S. 149. Își dădea bine seama că vrea să-și impute amintirile care l-au cuprins în mrejele lor. REBREANU, P. S. 49. Izbutise să rupă mreaja fermecatei amintiri. GALACTION, O. 134. Cei îndrăciți pîn-atunci se muiau de mrejile bolii. ȘEZ. XVIII, 199. II. P. a n a l. 1. (Adesea la pl. cu valoare de sg.; de obicei construit cu verbe ca „a întinde”, „a prinde”, „a cădea în”) Pînză de păianjen. O muscă înmrejuită în mreaja unui păianjin. PISCUPESCU, O. 6/3. Au văzut un paingăn întinzîndu-și mrejile sale într-un unghiu. DRĂGHICI, R. 80/17. Se uită vulturuși vede înadins, Paingul lîngă el, cum mreja au întins. DONICI, F. I, 15/2. Paingului cine spune Cu meșteșug să întindă o mrejă de-atîte strune ? CONACHI, P. 294, cf. 269. A țesut secu de păianjăn o pînză (mreajă) d-o maramă. JIPESCU, ap. GCR II, 262. Păianjenii-și întinseră mrejile lor ca o dantelă străvezie și prăfuită. DELAVRANCEA, T. 46. În moară, pulberea albă de făină. . . se anina în mrejele de paianjen. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Ca un paianjăn care așteaptă să-i cadă musca-n mreje, așa stătea el ascuns după un colț de zid. MIRONESCU, S. A. 72. 2. (Regional) Lucru de mînă tricotat, croșetat sau brodat în formă de rețea (BUDAI-DELEANU, LEX., com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI) ; dantelă (ALR II 5 780/365, 386, LEXIC REG. 105); țesătură făcută cu acul pentru a astupa o ruptură la o rufă (RĂDULESCU-CODIN); „încheietura mînecii cămeșii, făcută cu acul” (VÎRCOL, V. 96). 3. (Regional) Coteț (pentru prinderea peștilor). Cf. DAMÉ, T. 125, DM. 4. (Regional) Gard făcut din crengi sau din mărăcini în jurul ogorului sau al unei căpițe. Cf. H V 430, RĂDULESCU-CODIN, CHEST. II 403/92, ALR II 5 037/284, 5 078/284. 5. (Regional) Poiană, luminiș (Rîmnicu Vîlcea). LEXIC REG. 83. – Pl.: mreje și mreji. – Și: (învechit și regional) mréjă s. f.; (învechit) mrej s. n.; (regional) mrégie (ANTIPA, P. 162), mrájă (DR. V, 764), meréjă (ALR I 1 734/315, ALR SN III h 742/64), miréjă (ALR I 1 734/56, 61, 610), îmbreájă (ib. 1 734/227), îmbréjă (ib. 1 734/339, 556), umbréjă (ib. 1 734/260, ALR SN III h 741, 742 s. f. – Din v. sl. мрѣжа.

călcâi sn [At: CORESI, PS. 127 / V: (reg) ~âniu, ~chiniu / Pl: ~e / E: ml calcaneum] 1 Parte posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu Si: talus. 2-3 (Pex) Parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă călcâiul (1). 4-5 (Îe) A se afla (sau a fi, a trăi) sub ~ A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva. 6-8 (Îae) A fi exploatat, subordonat, împilat. 9-10 (Îe) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un ~ A se mișca repede, a fi iute la treabă. 12 (Fig; îae) A (se) bucura. 13-14 (Îe) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) ~ele A fugi (sau a merge) foarte repede. 15 (Îe) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) ~ele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. 16 (Îae) A fi zorit, nerăbdător. 17 Lovitură dată cu călcâiul (1). 18-19 (D. călăreți; îe) A da ~e calului A lovi calul cu călcâiele (1) ca să pornească sau să meargă mai repede Cf pinten. 20 (Îe) A sta (sau a ședea) în ~e A sta pe vine Vz vână. 21 (Dom; îe) A-i juca cuiva șoarecii în ~e A fi neastâmpărat. 22 (Îe) A-și bate ~ele (sau a bate din ~e) A sări în sus de bucurie. 23 (Îae) A-și bate joc. 24 (Îae) A nu-i păsa. 25 (Îe) A nu ajunge pe cineva la ~e A fi cu mult inferior. 26 (Îe) A-l durea (pe cineva) în ~e A nu-i păsa. 27 (Îe) A-și lua ~ele de-a umere A fugi repede. 28 (Îe) A-și lua rămas-bun de la ~e A pleca fără a spune nimănui. 29 (Ban; îe) A-i rupe (cuiva) ~ele cu ușa A scoate pe cineva afară, a-l goni cu rușine. 30 (Liv; îs) -iul lui Ahile Parte slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucru. 31 (Pan; nob) Chișiță a calului Cf căi (1). 32 (Pan; nob) Pinten al cocoșului sau al altor păsări. 33 Parte dinapoi a tălpii unei sănii Cf câi (2). 34 Plaz al plugului. 35 Parte de jos, dinspre coadă, a ascuțișului unei securi. 36 (Trs) Capăt al coporâii coasei, în care se înțepenește, cu brățara, custura. 37 Crestătură în partea de jos a căpriorilor, unde se îmbină cu cosoroabele în altă crestătură numită cuib, și se prind de acestea prin cuie de lemn. 38 (Ban) Cui băgat în fusul roții morii, la capătul de jos, de sub, linguri. 39 Bucată de pâine, de mămăligă ori mălai Cf codru. 40 Spate al unei cărți, unde colile sunt prinse în sfori Si: cotor. 41 Sfârșit al unei scrisori. 42 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 43 Parte de jos, de lângă șurub, a arcușului instrumentelor de coarde. 44 Extremitate inferioară a catargului. 45-46 Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 47 Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 48 Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului.

lapte [At: PSALT. 314 / Pl: (50-51) lăpturi, (53-55, 62) ~pți E: ml lac, -tis] 1 sn Lichid alb-gălbui, dulceag, cu miros caracteristic, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, și care constituie hrana exclusivă a copilului sugar și a puiului de animal. 2 sn Aliment de bază al omului obținut prin mulgerea femelelor unor animale domestice. 3 sn (Pop; îe) A fi învățat ca mâța la ~ A avea obiceiuri rele. 4 sn (Pop; îe) A fi supt ~ de capră Se spune despre o persoană excesiv de energică. 5 sn (Pop; îe) A spune și ~le pe care l-a supt A mărturisi tot, cu lux de amănunte. 6 sn (Îs) ~ dulce Lapte proaspăt, nefermentat. 7 sn (Reg; îas; șîs ~ crud, ~ prins) Lapte (1) matern, secretat imediat după naștere Si: coraslă. 8 sn (Îs) ~ prins Lapte (2) nefiert fermentat Si: (reg) chișleag. 9 sn (Îs) ~ bătut Lapte (2) închegat și apoi bătut. 10 sn (Îs) ~ acru Lapte (2) fiert, apoi fermentat în mod natural. 11 sn (Îs) ~ pasteurizat Lapte (2) din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile. 12 sn (Îs) ~ condensat Lapte (2) căruia i s-a redus conținutul de apă. 13 sn (Îs) ~ praf Lapte (2) sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 14 sn (Pop; îe) Tare-i ~ acru! E foarte greu de suportat. 15 sn (Reg; d. ochi; îe) De ~ acru De culoare deschisă. 16 sn (Pop; îc) ~-de-pasăre Desert preparat din lapte, ouă și zahăr. 17 sn (Îac; șîc ~-de-găină) Băutură preparată din gălbenuș de ou, zahăr sau miere și lapte fierbinte, folosită ca remediu împotriva tusei Si: șodou. 18 sn (Îs) Frate sau soră de ~ Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeași doică. 19 sn (Ast; îs) Calea (sau, îvp, drumul) ~lui Calea Lactee. 20 sn (D. femela unor animale domestice; îla) De ~ Crescută pentru producția de lapte (2). 21 sn (D. femelele unor animale domestice; îal) Care produce mult lapte (2). 22 sn (D. copii sau d. puii de mamifer; îal) Care nu au fost înțărcați Si: sugari. 23 sn (D. vaci, oi etc.; îoc stearpă; îal) Care dă lapte Si: mânzare, plecătoare. 24-25 sn (D. femelele unor animale domestice; îla) Bună (sau rea) de ~ Care dă (mult sau) puțin lapte (2). 26 sn (Îe) A curge ~ și miere A fi îmbelșugare. 27 sn (Pfm; d. oameni; îe) A fi numai ~ și miere A se purta mieros. 28 sn (Îae) A fi binevoitor. 29 sn (Îs) Miere și ~ Bunăstare. 30 sn (îas) Înțelepciune. 31 sn (Fig; d. afirmații; îla) Cu ~ Adevărat. 32 sn (Îal) Folositor. 33 sn (Îal) Ușor de realizat. 34 sn (Pop; îe) A curge (sau a cădea cuiva) ~ (sau ~le) în păsat sau a (se) vărsa ~le în păsat (ori în ~ul cuiva) A beneficia de un ajutor neașteptat. 35 sn (Îae) A-i merge foarte bine. 36 sn (Pop; îe) E ~ cu păsat Se spune despre un lucru bun, util. 37 sn (Pop; îe) A pune tot ~le în păsat A fi risipitor. 38 sn (Pop; îe) A stoarce ~ din piatră A realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut. 39 sn (Pop; îe) Când a da din piatră ~ Niciodată. 40 sn (Pop; îe) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n ~ A fi inoportun. 41 sn (Îs) Dinți de ~ Primă dentiție, la copii și la puii unor mamifere. 42 (Pop; îe) A avea dinții de ~ A fi încă tânăr. 43 sn (Îae) A fi lipsit de experiență de viață. 44-45 sn (Olt; îe; îlaj) (A fi) de un ~ (cu cineva) (A fi) de aceeași vârstă cu cineva. 46-47 sn (Olt; îae; îal) (A fi) asemănător cu cineva în privința ideilor sau a sentimentelor. 48 sn (Bis; fig) Învățătură evanghelică, concepută ca prima hrană a spiritului. 49 sn (Pop; îls) ~ de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat. 50-51 snp (Pop) Diferite sortimente (de lapte (2) sau) de produse alimentare preparate din lapte (2). 52 sm (Pop) Cantitate de lapte (1) obținută de la o oaie sau de la mai multe oi, la stână, într-un timp determinat Si: mulsoare. 53 sm (Pop; îe) A se băga oile în ~pți (sau, reg) a se pune oile pe ~pți A despărți oile de miei primăvara și a începe mulsul, pentru a face brânză. 54 sm (Reg; îe) A scoate oile din ~pți A înceta mulsul oilor. 55 sm (Reg; îs) ~ de pește Lapți (1). 56 sn (Îvr; îs) ~ vegetal Suc cu aspect lăptos care se găsește în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea. 57 sn (Pop; îs) ~ de bou (~ de sămânță sau ~ de buhai) Mâncare de post preparată din sămânță de cânepă sau de dovleac pisată, amestecată cu apă și îndulcită puțin. 58 sn (Îas) Zeamă în care s-au fiert prune sau alte fructe uscate. 59 sn (Îas; șîs ~le boului) Mâncare preparată din oțet, apă și mămăligă. 60 sn (Îas) Mâncare preparată din apă cu sare fiartă, amestecată cu frunze de porumb. 61 sn (Fig; îas) Lucru inexistent sau imposibil de realizat. 62 sm (Reg; d. boabele cerealelor; șîf lapți; îla) În (sau cu) ~ Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii, conținând un lichid alb asemănător laptelui (1) Si: crud, necopt. 63 sn Lichid asemănător cu laptele (1). 64 sn (Îs) ~ de var Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit. 65 sn (Îs) ~ de ciment Amestec format din praf de ciment și apă, folosit, mai ales, la lucrările de construcții. 66 sn (Îs) ~ de malț Malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. 67 sn (Îs) ~ de piatră (sau ~ de stâncă) Stalactită. 68 sn (Reg; îas) Nisip de culoare vânătă-gălbuie folosit la prepararea unor coloranți. 69 sn (Apc; pop; îs) ~ de miere Băutură fermentată obținută din miere amestecată cu apă sau cu lapte (2) Si: hidromel, (reg) mursă. 70 sn (Înv; îs) Vase (purtătoare) de ~ (sau, înv, vinele ~lui) Vase limfatice. 71 sn (Bot; îc) ~le-câinelui (sau, rar ~le-cățelei; reg, ~-câinesc; ~-de-câine) Alior (Euphorbia). 72 sn (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula officinalis). 73-74 sn (Bot; Trs) Două specii de alior (Euphorbia helioscopia și platyphillos). 75 sn (Bot; rar; îc) ~le-păsării (sau, rar, ~le-păsărilor) Plantă erbacee înaltă de 15-20 cm, cu o singură frunză, cu flori mici galbene, răspândită prin locuri necultivate Si: (reg) plisc-păsăresc (Gagea lutea). 76 sn (Bot; pop; îac) Bălușcă (Ornithogalum umbellatum). 77-78 sn (Bot; Mun) Două specii de lalea (Tulipa biembersteiniana și silvestris). 79 sn (Reg; îac) Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) malaiul-paserii. 80 sn (Îc) ~le-stâncii Plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe dispuse în umbele, răspândită în regiunea alpină Si: lăptișor, (reg) primuliță (Androsace chamaejasme). 81 sn (Îac) Plantă erbacee din familia primulacee, de mici dimensiuni, cu flori alburii dispuse în umbelă, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Androsace arachnoidea). 82 sn (Îac) Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina scapiformă, lipsită de peri, cu frunze lanceolate, cu flori solitare sau reunite sub formă de umbelă, albe cu galben, cu fructul sub formă de capsulă, care crește în locuri umede sau calcaroase din regiunea alpină (Androsace lactea). 83 sn (Bot; îc) Sudoarea-~lui Captalan (Petasites officinalis). 84 sn (Bot; reg; îc) Burete-de-~ Lăptucă (Agaricus volemus). 85 sn (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 86 sn Melodie după care se execută laptele (85).

supărare sf [At: N. TEST (1648) / Pl: ~rări / E: supăra] 1 (Mai ales în legătură cu verbele „a face” „a aduce”) Faptul de a împiedica (sau starea celui împiedicat) să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: deranj (3), deranjament (1), deranjare (4), incomodare, încurcare, jenă, jenare, necaz, necăjire, stinghereală, stingherire, stânjenire, tracasare, tulburare, (liv) conturbare, importunare, (rar) sinchiseală, sinchisire, (îvp) sminteală, (îrg) zăticneală, (înv) smintire, zăticnire, (reg) zăhăială. 2 (Îlav) Fără ~ Nestingherit. 3 Impresionare a cuiva (sau starea celui impresionat) în mod neplăcut, pierzându-și buna dispoziție. 4-5 (Pex) (Aducere într-o) stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: agasare (1), enervare (2), furie (1), indispoziție, indispunere, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, scârbă¹, zgândărire, (liv) surescibilitate, surescitare, surescitație, tracasare, (rar) scârbire, (pop) ciudeală, ciudire (4), supărat¹ (4), (pfm) năduf, (îrg) zăhăială, (înv) scârbie, supărăciune, (reg) bănuială, bănuire, cârcotire, cârcotit¹ (1), chihăială, chihăire, zădăreală, (îvr) scârbit¹, (arg) șucăreală, șucărire, șucărit¹. 6 (Îvp) Durere (1) (fizică). 7 (Pex) Boală (1). 8 (Îvr; îe) A da în ~ A vătăma. 9 Ceartă (1). 10-11 (Pex) (Stare de) rupere a relațiilor bune cu cineva Si: ceartă, certare, învrăjbeală, învrăjbire, înfuriere, mânie¹, mâniere, necaz,(liv) ofuscare, (rar) necăjire, (pfm) burzuluială, burzuluire, (pop) bălăbănire, ciudă, ciudare, înciudare, sfadă, sfădire, (îrg) scârbă¹, (înv) pâră, pricinuire, pricire, prigonire, (reg), cârteală, cârtire, (fam) îmbufnare, stricare, zbârlire, (arg) șucăreală, șucărit¹. 12 (Îe) Fără ~ Formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră (ori prin care cere cuiva să nu se considere) jignit sau dezamăgit când i se spune un adevăr. 13 (Mol; Olt; pex) Ură. 14 (Înv) Scârbă. 15 Suferință morală Si: amărăciune (3), cătrăneală (4), cătrănire (4), încurcătură, întristare, mâhnire, năpastă, nejuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, tristețe, suspin, supărat¹, (înv) supărăciune (1), (îvp) obidire, păs, poznă¹ răutate, (pop) alagea, obidă, păcat², ponos¹, potcă¹, poticală¹, satana, supărat¹, zăduf, (îrg; fam) parapon, (îrg) nacofa, nagodă, scârbă¹, (înv) mâhneală, mâhniciune, nesocotință, nevoință, patimă, pricinuire, săblașnă, scădere, scârbie, siclet, stenahorie, (îrg) supărătură, (reg) bănat¹ (1), cotoarbă, dabilă (4), dănănaie (7), încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, (îvr) supărătură. 16 (Pex; ccr) Ceea ce produce cuiva (o stare de) (mare) neplăcere, suferință sufletească Si: belea (1), bucluc (7), dandana (4), daraveră (8), ghinion (1), (reg) bacală (1), bai¹ (1), bănat (4), bedă (2), chichion (1). 17 (Asr) Povară. 18 (Pop) Pagubă. 19 (Trs) Epilepsie. 20 (Bot; reg) Silnică (26) (Glechoma hederaceum). corectat(ă)

SĂNĂTATE, (rar) sănătăți, s. f. Stare a unui organism neatins de nici o boală, la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. Sănătate să fie, moș Gheorghe, că-i mai bună decît toate! Cu boala mea s-au dus mulțime de parale... sănătate să fie! SP. POPESCU, M. G. 86. Dorim să avem știință despre sănătatea voastră. CARAGIALE, O. VII 19. Iată o țărăncuță cu o cofă pe umere: bălaie și rumenă ca o roză sălbatică, plină de frăgezime și de sănătate. BOLINTINEANU, O. 321. ◊ Fișă de sănătate v. fișă. Casă de sănătate = sanatoriu; (ieșit din uz) ospiciu. Despărțit oarecum de Zoe Mavrocordat-Brîncoveanu, internată într-o casă de sănătate, Bibescu îi confiscase toată averea. CAMIL PETRESCU, O. II 307. ◊ Expr. (A bea sau a închina) în sănătatea cuiva = a bea sau a închina un pahar de vin sau de rachiu în cinstea cuiva, urîndu-i să fie sănătos, să aibă noroc etc. E, cine-mi poate spune mie În sănătatea cui să-nchin. IOSIF, PATR. 32. Poți bea... în sănătatea aceleia care-ți va face fericirea vieții. CARAGIALE, O. III 81. ♦ (Învechit, la pl.) Urări, toasturi; (ironic) băutură. Pe la mijlocul mesei începură sănătățile. GANE, la TDRG. Or să cadă bolnavi, de mult ce-nghit la sănătăți. ALECSANDRI, T. 552. ♦ (Izolat sau în expresii) Formulă de salut sau de urare. Sănătate! ▭ Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate. HODOȘ, P. P. 80. Auzi, mîndră, doba baie... Mai rămîi cu sănătate! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 298. ◊ Expr. A lăsa sănătate = a-și lua adio, a se pregăti de moarte, a muri. Mămuca nu face bine, ce face; are de gînd să ne lese sănătate, sărmana. CREANGĂ, P. 14. Sănătate (bună) = a) (în limbaj familiar exprimă o atitudine de indiferență sau de neputință în fața unei situații) s-a sfîrșit, nu-i nimic de făcut; nu-mi pasă. Cine intr-acolo noaptea: sănătate bună! La TDRG. Eu mă uitam în ghiozdan: de aveam felia de pîne, sănătate bună, aveam ce mînca. DELAVRANCEA, la TDRG. De va fi alegător influent părintele, se primește fata în pension; dacă nu, sănătate. BOLINTINEANU, O. 456; b) nimic; nimic nou, nimic deosebit. Ce mai este? «Sănătate». La TDRG.

MĂLAI subst. I. Subst. 1. (Mold. și Transilv. ; și în sintagmele mălai mărunt, mălai mărunțel, mălai roșu, H II 257) Mei (Panicum miliaceum). 1 stogu de malaiu (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 207/21, cf. LEX. MARS. 147, 228, MAN. GÖTT. Spicele de mălaiu mărunțel. IST. AM. 60^v/4, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., BARONZI, L. 135. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150, cf. 195. Seamănă. . . mălai mărunt. id. DUȘM. 145. Mălaiul, mălaiul mărunțel, păsatul (Panicum miliaceum) se numește în Muntenia mei. ȘEZ. XV, 66. Au semănat malaiul și grîul de primăvară nădăjduind încă un an de bielșug. SADOVEANU, O. XII, 390, cf. XVIII, 648, H XIV 349. Oi sămăna acu mălai mărunțel și l-oi lăsa să crească, să se coacă și apoi să-l strîng, să-l pun în stog, să-l îmblătesc, să-l curățesc, să-l fac păsat. SBIERA, P. 55. Unde fusese ieri pădurea cea uriașă, acum era numai o holdă de mălai mărunt, frumoasă și coaptă. RETEGANUL, P. V, 49, cf. CHEST. VIII 22/16, ALR I 734/677, 704, ALRM SN I h 99, A II 7. Cine să temi de pasări, nu samănă mălaiu (a. 1 779). GCR II, 121/10. 2. (Transilv. și Maram.) Porumb (Zea mays). Cucuruzul sau mălaiul. . . îl numesc în țeara Românească porumb, în Moldova pâpușoiu. ECONOMIA, 35/13, cf. BRANDZA, FL. 479. Arăturile de primăvară erau toate făcute și încolțitura fragedă a mălaiului împungea prin țărîna grasă. AGÎRBICEANU, P. M. 20, cf. CHEST. VIII 22/15. Prășim la malai. ALR SN I h100/228, cf. h 112, ALRM SN I h 67. Îi mălaiul în lapte. ALR ii 5 155/334, cf. FD I, 181. ◊ (Regional) Mălai mîțesc = știulete de porumb cu boabele în lapte. Cf. ALR SN I h 112. 3. P. e x t. (Mold., Transilv. și Maram. ; cu sens colectiv) Boabe de mei; (Transilv. și Maram.) boabe de porumb. Mânîncă și ceapă și ai și linte și mălai. HERODOT (1 645), 215. Au fost și timpurile proaste de nu s-au făcut pîine. . . Agiunsese mierța de mălai în sus pe suptu munte la 4 lei. NECULCE, L. 312. Mergînd Stanciul ca s[ă] împartă mălaiul, au măsurat la 3 car[e] di[n] Zernești dup[ă] cum au fost tocmit (cca 1700). IORGA, B. R. 44. S-au adeverit cu dovadă și cu mărturie că i-au vîndut la 20 merță de grîu și 10 merță de malai (a. 1 712). URICARIUL, XV, 269. S-au făcut și grîu și mălai mult de era bilșug în toate (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 107/11. Ardelean Mărie plătit 1 ferdelă de mălai la popa (cca 1 774). IORGA, S. D. XII, 267. Vor fi ploi multe și roadă în mălaiu și într-alte semințe (a. 1 799). GCR II, 165/1. Eu-ț trim[it] aceasta carte să o [cu]mperi pe 2 m[ierțe] de mălai și pă b[a]ni de 20 zloți (a. 1 811). IORGA, S. D. XIII, 125. Cînd te-i sătura de strunjit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5, cf. CANDREA, Ț. O. 5. Fiecare gospodar are o piuă de lemn cu pilug din același material. În ea se pisează grîul, mălaiul mărunțel etc. PAMFILE, I. C. 445, cf. 425, CHEST. VIII 22/15. Eu desfac mălai di pă cocean. ALR I 907/270, cf. 905, ALR II 6347. Vrabia mălai visează. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, DDRF, ZANNE, P. I, 581, ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, J. II, 152. Se sfădesc vrăbiile de la mălaiul altora. ZANNE, P. I, 701. Cotcobîna împle mîna (Mălaiul mărunțel sau meiul). SBIERA, P. 323, cf. GOROVEI, C. 220. 4. (Bot. ; regional, și în sintagmele mălai tătăresc, mălai mare, mălai turcesc, ALR SN I h 145/514, ALRM SN I h 100, FD I, 182) Mătură (Sorghum vulgare). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 479, BARCIANU. Pe laturile despărțitoare dintre bucăți se samănă. . . mălai tătărăsc, pentru spicul său, din care gospodarii își fac mături, după ce le bat de sămînță. PAMFILE, A. R. 175, cf. 176. Mălaiul mare, mălaiul tătărăsc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. id. ib. 195, cf. PANȚU, PL. De sub pădure ieșeau la poieni largi, unde înverzeau în primăvară ogoare de mălai tătărăsc și grîu. SADOVEANU, O. XI, 231. O grămadă de mălai tătărăsc pe deasupra era muced, iar jos, ca jâratecu. ȘEZ. III, 112, cf. ALR II/I MN 150, 3 933/414, 520, 537, ALR SN I h 145, ALRM SN I h 100, FD I, 182. 5. Compuse: mălaiul-cucului = a) numele a două plante erbacee, una cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune sau gălbui dispuse în spice ovale și cu fructul o capsulă (Lusula campestris), cealaltă cu flori brune, solitare, dispuse în vîrful ramurilor (v. horști, părășin, păuniță) (Lusula pilosa). Cf. BRANDZA, FL. 468, GRECESCU, FL. 576, 577, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL., H IX 142; b) plantă erbacee alpină din familia gramineelor, cu frunze late și cu flori în formă de spice verzi-albăstrui (Sesleria coerulans); c) (prin nordul Transilv.) lăcrimioare (Convallaria majalis). Cf. ALR SN III H 641 ; d) (prin Maram.) barba-ursului (Equiseium arvense). Cf. ALR I 1 952/270,343, 357 ; (regional) mălai-mărunt = a) barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. ALR I 1 952/35, 45 ; b) (cu sens colectiv) fructele păducelului. CV 1 950, nr. 5, 31 ; (prin Munt.) mălaiul-pupezei = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. H IX 142 ; (regional) mălaiul-paserii = numele unei plante mici, nedefinite mai de aproape. Cf. H XVII 226, ȘEZ. XV, 53. II. 1. S. n. (La pl. ; Mold., Transilv. și Maram.) Semănătură de mei (Transilv. și Maram.) semănătură de porumb ; loc destinat unor astfel de semănături. Dat-au o brumă mare, de-u strîcat pînele, mălaiele. NECULCE, L. 379. Mă cheamă. . . dimineața prin mălaie. DOINE, 19. Mălaiele le-a lăsat nesăpate. RETEGANUL, ap. CADE, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Boii badei pasc mălaie, Badea bea la Surălaie. BUD, P. P. 47. Să crească grîiele, mălaiele, păpușoaiele și oarzele, la anul și la mulți ani. ALR II/I MN 150, 2 798/682, cf. ALR SN I h 92. 2. Subst. (Mold.) Făină de mei ; (Munt., Olt. și Dobr.) făină de porumb. Sosind la adîncul pustiei, întră într-o peșteră, mîncînd pîine dînăoară în săptămîna și-ncă de mălai și necernută. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 16^v /26, cf. POLIZU. Prepelițele tăvălite în mălai și bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39. Păsat este mălaiul măcinat mare. DAMÉ, T. 154. Păpușoiul este. . . planta care dă grăunțele din cari se face făina sau mălaiul. PAMFILE, A. R. 65, cf. 92. Nu sînt supărat, ca unul care a isprăvit mălaiul și se uită cu ochi răi la ceilalți. BRĂESCU, A. 68. Pleacă vara să muncească din greu la cîmp cu ziua, pe mălai și pe făină. STOIAN, PĂST. 43. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate: veniși și tu? Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ne pune să-i facem perișoare de mălai pentru șoarecii morii. ARGHEZI, C. J. 24. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. N-a cernut mălaiul. Îl aruncă cu tărîțe cu tot în căldare. STANCU, D. 51. Cartofii, săracii, îs pentru noi și mălaiul. BENIUC, V. CUC. 13, cf. H II 243. Luă [moara] de ghizdei Ș-o puse la mălai de mei. TEODORESCU, P. P. 143. Turta de mălai (făină) de mei, hrean ras, miere și sare e bună de gîlci. ȘEZ. XV, 66. Decît în țară străină Cu pită de grîu a mînă, Mai bine-i în satul meu, Cu pită de mălai rău. BUD, P. P. 25, cf. CHEST. VIII 15/13, 22/15, ALR I 766, 1 372, ALR II 4 106, ALR SN I h 93, ALRM SN I h 68, A I 17, 23. Cînd mălai are, sare n-are, cînd sare are, mălai n-are. ISPIRESCU, L. 313, cf. DDRF, ZANNE, P. VI, 108. Dacă nu plouă în mai, Nu se mănâncă mălai. ZANNE, P. I, 47. Caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălai, se spune despre un om lacom. Cf. id. ib. III, 131. Două pietre tari nu fac mălai. id. ib. 296. ◊ E x p r. (Regional) A apropiat mălaiul de traistă, se spune cînd cineva și-a cheltuit aproape întreaga avere. Cf. DDRF, ZANNE, P. III, 601. 3. S. n. Turtă făcută din făină de mei, de porumb sau de alte cereale (cu plămădeală de drojdie), coaptă în țest sau în cuptor ; un fel de prăjitură făcută din făină de porumb. Cf. ANON. CAR., MAN. GÖTT., BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Mălai de secară. POLIZU. Plinea albă stă alături cu mălaiul auriu, Iar de-o parte mari ulcioare, pline toate cu rachiu. BELDICEANU, P. 53, cf. CONV. LIT. XX, 1 013. Mălai dulce. DDRF. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi, tu ne-o apuci. COȘBUC, P. I, 208, cf. GR. BĂN. Femeile fac mălaie și le dau de pomană. PAMFILE, S. V. 20, cf. id. S. T. 146, id. D. 145. Cît pumnul un mălai, de-acasă Duceam în traistă amîndoi ! V. ROM. februarie 1 954, 220. Iar Gîdea bogatu Se umfla cît patru. . . La mine acasă, Nici mălai pe masă. DEȘLIU, M. 51, cf. H V 340. O cojiță de mălai Uscată de nouă ai. POP., ap. GCR II, 336. Cu mîndruță jucăușă Mînci mălaiul tot cenușă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421, cf. 173, 183, 260, 462. Vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite și vreo cîteva mălaie. RETEGANUL, P. I, 61. Fata mamei cea bălaie Coace bine la mălaie. Și le dă cu lopata, Le scoate cu covata. ȘEZ. XXIII, 32, cf. X, 47. Bate mîța cu vătraiul, Că de ce n-a scos mălaiul. CIAUȘANU, V. 111, cf. CHEST. VIII 22/4, 15, 16, ALR I 766, ALR II 3989,3990,4001,4003, 4004, 4012, 4015, 4023, 4024, A V 14. Nu-i nebun cine mănîncă Șapte mălaie, e nebun Cine-i dă. PĂSCULESCU, L. P. 107. Cînd ți-i foame, nu cați că mălaiul e în cuptor. ZANNE, P. III, 556. În Iocul pilei, mălai, se spune despre cineva care a ajuns sărac. Cf. id. ib. IV, 83. ♦ E x p r. Și-a trăit traiul, Și-a mîncat mălaiul, se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrînit, s-a învechit, s-a uzat. Cf. ALECSANDRI, P. I, 207, CREANGĂ, P. 319, DDRF, ZANNE, P. III, 599. Zeamă de mălai, se spune despre un lucru lipsit de valoare sau despre un om prost. Cf. ZANNE, P. III, 604. 4 Mălai mare, se spune despre un om mîncăcios (și mătăhălos) sau bleg, lipsit de vlagă. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. Mihai, așa mălai mare cum părea, l-a tăvălit odată pe feciorul lui Flondor de l-a lăsat lat în mijlocul drumului. T. POPOVICI, SE. 7. (Regional) Mălai crăpat, se spune despre un om gras și nesimțit. Cf. CV 1 949, nr. 3,15. ♦ (Regional, în construcția) De-a tai mălaiul sau de-a mălaiul (spart) = numele unui joc de copii. Se jucau de-a „tai mălaiu” cu mine și cu ceilalți. CONV. LIT. XIV, 137, cf. TDRG H II 120, RV 57, 284, XVIII 105, 147, ALR II 4348/141, 4381/53, 886. ♦ (Prin Ban.) Bulz de mămăligă sau de brînză. Cf. ALR I 1 812/87, 1 814/35. 4. S. n. Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. Malaiul de la oloieri hrănește foarte bine vitele noastre. I. IONESCU, C. 75/21. 300 kilograme de malaie (ce rămin după ce se stoarce oloiul). id. P. 38, cf. CIHAC, II, 184, TDRG.Pl.: (II 1, 3, 4) mălaie și mălaiuri $(TDRG, ALR I 1 845/798, 940). – Etimologia necunoscută.

DE² prep. 1 Arată punctul de plecare (în spațiu și în timp): a plecat ~ acasă; ~ aici; a venit ~ afară; ~ departe; ~ dincolo; a căzut ~ sus; doarme ~ aseară; ~ atunci; a sosit ~ curînd; ~ dimineață, ~ ieri, ~ mult, ~ Luni, ~ opt zile; uneori prepoziția s’a contopit într’un singur cuvânt cu adverbul următor: deasupra, dedesupt, dincoace, dinăuntru. demult, deodată, dinainte, diseară, etc. (👉 aceste cuvinte ; – alte ori, de e urmat de o altă prep.: ~ către ziua; a plecat ~ cu seara; coșul ~ pe casă; a venit ~ peste Nistru; gunoiul ~ subt pat, etc.; ~ la (scris și dela) care arată începutul sau punctul de plecare (în spațiu și în timp): ~ la București la Paris; ~ la mic plină la mare; ~ la o vreme încoace; cîteodată de s’a contopit cu prep. următoare într’una singură: din(=de+în), dintre, etc. (👉 aceste cuvinte); – în mod eliptic, prep. de se întrebuințează în loc de „de cînd era, din timpul cînd”: ~ mic; ~ copil; ~ tînăr ¶ 2 Arată originea: vin ~ Drăgășani; floare ~ cîmp; animale ~ munte; ‡ (astăzi înlocuit prin din): ~ se trag ~ acel neam (M.-COST.) ¶ 3 Arată o separațiune sau scoaterea unui conținut: s’au despărțit unii ~ alții; s’a lăsat ~ carte; a curățat nucile ~ coajă; a scuturat hainele ~ praf ¶ 4 Arată cauza și efectul: s’a bolnăvit ~ friguri; tremură ~ frig: s’a ghemuit ~ frică; plînge ~ bucurie; mi se rupe inima ~ milă; numai pot ~ oboseală; îi vezi coastele ~ slab ce e; uneori de se repetă dinaintea a două substantive, cu înțeles contrariu: ~ voie ~ nevoie; ~ milă ~ silă; ~ bine ~ rău ¶ 5 Arată materia din care e făcut un lucru: o masă ~ lemn; un inel ~ aur; ciorapi ~ lînă ¶ 6 Instrumentul: o lovitură ~ baston; la o bătaie ~ pușcă ¶ 7 Obiectul sau persoana despre care se vorbește: o carte ~ basme; tratat ~ algebra; nu-mi pasă ~ asta; nu mi-e frică ~ tine~; în limba veche, în loc de despre: ~ numirile ce au avut apele aceste și ~ patru părți ale lumii (N.-COST.) ¶ 8 Arată destinațiunea, scopul: haină ~ ceremonie; cutie ~ scrisori; odaie ~ culcare; sală ~ mîncare; a se găti ~ războiu; gata ~ plecare; nu e bun ~ nimic; ~ ce? pentru ce? ¶ 9 Arată o specificațiune: meseria ~ cizmar; tratat ~ pace; ministru ~ războiu ¶ 10 Între două substantive, cu un sens de ironie, de dispreț, de compătimire, de admirațiune. etc.: hoțul ~ păgubaș; păcătosul ~ meșter; un prăpădit ~ argat (ISP.); un dolofan ~ copil; un înger ~ făt; un drac ~ băiat; uneori, cu același sens, între un substantiv, un adjectiv sau o interjeție și un pronume: săracul ~ mine; ferice ~ tine; vai ~ el; – însoțește un adjectiv căruia-i urmează o complinire: lipsit ~ simț; sărac ~ minte; slab ~ înger ¶ 11 Arată calitatea, și anume, însoțit de un substantiv, înlocuește un adj. calificativ: ~ căpetenie sau ~ frunte (=principal, fruntaș), ~ obște sau ~ rînd (=comun), ~ folos (=folositor), ~ treabă; ~ omenie, etc.; formează, tot astfel, locuțiuni adverbiale: ~ geaba (=zadarnic); ~ grabă; ~ obiceiu; ~ sigur; ~ fel (=nicidecum); ~ loc (nicidecum; îndată), etc. ¶ 12 Arată valoarea: o piesă ~ cincizeci~ de bani; – arată cantitatea: o armată ~ 50.000 de oameni; – se pune între numerele de la 20 în sus și substantivul pe care acestea le determină: douăzeci ~ cărți; 365 ~ zile; – tot astfel după adverbele de cantitate sau de mod: atît ~ mult; destul ~ iute; așa ~ bine ¶ 13 Arată măsură (de spațiu și de timp): casa e înaltă ~ 5 metri; băiatul e ~ trei ani și fata ~ cinci; ~ ce..., cu cît... (👉 CE) ¶ 14 Arată conținutul: un pahar ~ apă; un coș ~ mere; un butoi ~ vin ¶ 15 După verbele care arată o atingere sau o apucare: s’a atins ~ zid; îl ținea ~ mînă; se muncea ca s’o scoată, trăgînd-o cînd ~ coadă; cînd ~ cap, cînd ~ picioare (ISP) ¶ 16 Arată parte dintr’un tot: o bucătă ~ pîine; o foaie ~ viță; un grăunte ~ nisip; o boabă ~ struge; – de aci, partitiv: unul ~ ai noștri; după ce primi... cîte ceva ~ ale gurii (ISP.); în limba veche mai des întrebuințat, în loc de actualul din: numai o parte ~ Nemți supuși n’au fost (N.-COST.); o parte ~ Italia (N.-COST.) ¶ 17 ‡ Se întrebuința uneori la formarea genitivului: în mijloc ~ beserecă; (= în mijlocul bisericii) ¶ 18 Arată timpul: am să plec ~ vară în străinătate; oamenii ~ astăzi; ~ vreme; ~ timpuri; ~ seară; (👉 DISEARĂ) ¶ 19 Particulară care precedă numele unui nobil: Carol ~ Hohenzollern; ducele ~ Alba ¶ 20 Distributiv: ~ cîte ori; ~ două ori; ~ foarte multe ori; cîte doi lei ~ cap; – vechiu și dialectal, arată o repetițiune, o succesiune: zi ~ zi, zi cu zi; noapte ~ noapte; – dinaintea numerelor ordinale: cel ~ al doilea; cea ~ a zecea; tot astfel cel ~ pe urmă ¶ 21 = DECÎT: sînt mai bine ~ zece ani de ~ atunci; mai des întrebuințat în limba veche ¶ 22 Dinaintea unui verb la infinitiv (în spec. după expresiuni impersonale): e bine ~ a face pomană, ~ e greu ~ a judeca cu nepărtinire; mai adesea în limba veche, cu infinitivul întreg: s’au apucat ~ a batere cetatea; nu era ~ a șuguire cu el (M.-COST.) ¶ 23 Urmat de un supin, arată proveniența sau scopul: cal ~ furat; a da ~ băut; mașină ~ treierat; ușor ~ învățat; – de aci, locuțiunile: ~ ajuns; e un lucru ~ necrezut; (e ceva) ~ speriat, etc. ¶ 24 Urmat de prep. a, însoțită mai adesea de un substantiv articulat, exprimă: a) modul: de-a curmezișul, de-a dreptul, de-a lungul, de-a dreapta, de-a tumba, de-a umeri, etc.; b) un joc (în spec. de copii): de-a hoții, de-a baba-oarba, de-a capra ¶ 25 Vocala e se elide uneori dinaintea unui cuvînt începător cu o vocală: d’apoi, d’o palmă, d’un cot [lat. d e].

MEI subst. 1. Subst. (Și în sintagmele mei mărunt. ALRM SN I h 144, mei românesc, ib., FD I, 182, mei păsăresc, ALRM SN I h 144) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite ; (regional) mălai, părîng, păsat (Panicum miliaceum). Și intră dracul pituliș, ca o grăunțe de meiu, suptu copita calului lu Sisin (sec.. XVI). CUV. D. BĂTR. II, 286² /12, cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 14, BUDAI-DELEANU, LEX., lb. În clima și pămîntul județului Dorohoi cultivatorul produce în mare mai cu seamă cereale, adică grîu, secară, ovăz, orz, porumb, mei și hrișcă. I. IONESCU, D. 151, cf. BARONZI, L. 138, BRANDZA, FL. 480, DAMÉ, T. 183, GRECESCU, FL. 595. Păsatul. . . este fructul mălaiului numit și mălaiul mărunțel sau mei. PAMFILE, I. C. 243. Mălaiul tătărăsc sau mălai mare. . . are fructe asemănătoare cu ale porumbului, iar spicul cu cel al mălaiului sau meiului. id. ib. 246. Mălaiul, malaiul mărunțel, pasatul (Panicum miliaceum) se numește în Muntenia mei. ȘEZ. XV, 66. Pe suprafeți tot mai restrînse se seamănă meiul. SIMIONESCU, FL. 310. Zboară coasa prin trifoi Și prin mei, lîngă zăvoi. ARGHEZI, S. P. 108. Mama Váleriei se miră de buchiile cît sămînța de mei așternute pe hîrtiuțele străvezii. V. ROM. martie 1 954, 115, cf. H I 19, II 11, 87, 116, X 30, 95, 198. Samănă mălaiul (meiul) și-l lasă să crească și să se coacă. SBIERA, P. 55, cf. ALRM SN I h 144. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sînt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capilare). Cf. GRECESCU, FL. 595, PANȚU, PL. 2. S. n. P. r e s t r. (Cu sens colectiv) Semințe de mei (1), folosite în trecut ca hrană pentru oameni, azi mai ales pentru păsări; (regional) păsat. Numai grîul s-au oprit să nu treacă, iar meiul și orzul nu iaste oprit (a. 1698). IORGA, B. R. 43. S-au făcut grîu mult, mei mult și alte bucate (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 343/28. Parte de grâu i orzu și meiu ce au ieșit pă fieșcare an iarăși nu arată cît le-au vîndut (a. 1 800). BUL. COM. IST. V, 290. Mălaiul cel mărunt (meaiul), din carele se face păsat foarte bun pentru hrana oamenilor. ECONOMIA, 35/25. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, M. V. 595. Meiul pare a fi fost temelia hranei locuitorilor din țările române pînă adînc în timpurile moderne, cînd popușoiul (porumbul) veni să înlocuiască această antică cereală. XENOPOL, I. R. I, 56, cf. CANDREA, F. 399. După ce se usucă meiul acela, îl macină. PAMFILE, Ș. T. 203, cf. id. DUȘM. 197. Cu ocazia călătoriei sale. . . supușii lui Atila. . . i-au dat de mîncare mei și de băut mied. DR. II, 757, cf. NICA, L. VAM. A turnat diavolii mei pâ șanțu ăla și a împins corabia pînă la poarta împăratului. ȘEZ. III, 75. Scos-a Ban plugurile. . . Să-ntoarcă ogoarele, Să-mi samene meile. MAT. FOLK. 77. Flămîndul codri visează și vrabia mei. PANN, P. V. I, 129/25. Ariciul cu meșteșug se prinde și vrabia cu mei. ZANNE, P. I, 316. Cine se teme de vrăbii, nu seamănă mei (= cine nu are curaj, nu realizează nimic). Cf. id. ib. 699. Pe drumul lui Scarlat Tot mei vărsat (Furnicarul). GOROVEI, C. 164. Pe cîmpul lui Gălbănat Numai mei vărsat (Stelele). PAMFILE, C. 33. ◊ E x p r. (Rar) Cît ai zice mei = într-o clipă, cît ai zice pește. Și cît ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulțime de paseri. ISPIRESCU, L. 75. Și cît ai zice mei, făcu mici fârîme pe necuratul de zmeu. id. ib. 131, cf. ZANNE, P. II, 540. **(Adverbial, rar, în sintagma) Gol mei = foarte sărac. Cf. DDRF, ZANNE, P. I, 214. 3. S. n. P. ext. Meiște. S-au pus. . . lîngă gard den sus de meiu altă piatră (a. 1 725). URICARIUL, VII, 17. 4. Subst. Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii, foarte lucitoare (Lithospermum officinale). Cf. COTEANU, PL. 15, DR. V, 559, LB, BRANDZA, FL. 376, DAMÉ, T. 185, GRECESCU, FL. 406, ALR I 410/727 ; mei-păsăresc (sau nebun) = mohor (Setaria verticillata și viridis). Cf. BRANDZA, FL. 480, GRECESCU FL. 596. Mohorul (Setaria viridis), numit și parin, parîng, mei-nebun, crește prin păpușoiști. ȘEZ. XV, 87, cf. PĂCALĂ, M. R. 25, ALR II 5 203/723, 5 249/769, 928 ; mei-tătăresc = mătură (Sorghum vulgare). Asemănătoare meiului sînt măturele sau meiul-tătăresc. SIMIONESCU, FL. 311, cf. ALR SN I h 145 ; mei-pădureț (sau -sălbatic) = meișor (Milium effusum). Cf. DAMÉ, T. 184, GRECESCU, FL. 608; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarașului (Phalaris canariensis). Cf. TDRG, PANȚU, PL. – Pl.: (2,3) meiuri (VISSARION, B. 195) și meie. – Lat. milium, -ii.

SĂNĂTOS, -OASĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină; care nu suferă de nici o boală sau infirmitate; al cărui organism, funcționează normal; teafăr. Te găsești sănătos, între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Bucuria lui crescu, cînd văzu că fetele îi erau sănătoase. ISPIRESCU, L. 52. Și să știi că-s sănătos Că, mulțămind lui Christos, Te sărut, Doamnă, frumos. EMINESCU, O. I 149. (Glumeț) Nu-i nemica, stăpîne, zise calul. Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gîrlă. CREANGĂ, P. 219. ◊ (Urmat de comparații care întăresc ideea) Era voinic, sănătos ca piatra, mînca bine fără să aleagă, dormea dus. CĂLINESCU, E. 110. Astă-dimineață eram sănătos ca mărul, plecai din casa mea, de la mama mea și de la frații mei. RETEGANUL, P. I 24. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. (Adverbial, în expr.) A rîde sănătos = a rîde cu poftă, din toată inima. Ne făceam teatru la noi acasă, așa cum ne pricepeam, și să mă crezi că rîdeam sănătos și nu ne ținea nici o cheltuială. STĂNOIU, C. I. 120. ◊ (În formule de urare și de salut) Rămii sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec. TOPÎRCEANU, B. 61. Unchiașul, cum i-a văzut de departe, a ieșit să-i întîmpine și totodată le-a zis: Bine-ați venit sănătoși! ISPIRESCU, L. 1. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Să fii, bade, sănătos, Că mi-ai mulțămit frumos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. Să-l (să o etc.) porți sănătos (sau sănătoasă), urare adresată cuiva care îmbracă o haină nouă. ◊ Fig. Fire-ai, boltă, sănătoasă, Multe fete faci frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. ◊ (Substantivat) Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos, ca toți sănătoșii. CREANGĂ, A. 16. ◊ (În construcții cu verbe ca «a face», «a fi», «a merge» etc., formează expresii care arată indiferență în fața unei persoane, a unei situații ețc.) Apoi eu, bre, îs însurat, și am un drac de muiere care umblă călare și dă cu pușca ca și mine. – Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească pe cel ce-i vorbea. SADOVEANU, O. A. III 65. Eu sînt Ftorivist Timofti Cîrcioc... – D-ta să fii sănătos... ce-mi pasă? ALECSANDRI, T. 642. Înapoi i-am poruncit, Pe-un spic verde de ovăz, Să se-nsoare sănătos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. (Despre plante, mai ales despre fructe) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, întreg, în bună stare. Nu toată nuca are miez bun și sănătos = să nu judecăm pe cineva numai după înfățișare. ◊ (Rar, despre obiecte) Îl găsi pe Chiriac... ciocănind un ulcior smălțuit... ca să arate unei cumpărătoare că este sănătos, întreg. CAMIL PETRESCU, O. II 672. Lemnul din care se face... hadaragul trebuie să fie sănătos, vîrtos. PAMFILE, A. R. 199. 3. Prielnic sănătății, salubru; nevătămător. Era o casă sănătoasă, dar oamenii din partea locului o găseau urîtă. CAMIL PETRESCU, O. I 71. Dai unui om flămînd un prînz cu care își poate foarte bine potoli foamea, mîncînd tot lucruri simple, dar sănătoase și curat gătite. ODOBESCU, S. III 39. ◊ Fig. Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adverbial) Așa se bea... și e mai sănătos. SAHIA, N. 57. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A o lua (a o rupe, rar, a o șterge sau a o tuli) la sănătoasa = a o lua la fugă, a o șterge din vreme (înainte de a o păți). Cînd își întoarse capul și văzu în gura peșterii doi ochi dușmănoși înfipți într-un groaznic cap de urs, Anichit... o rupse la sănătoasa. STĂNOIU, C. I. 158. Copiii, cum văzură că rămîn singuri cu dascălul, o șterseră la sănătoasa. CARAGIALE, S. 15. 4. Fig. Înțelept, bun. Dînd uitării sănătoasele, dar asprele legi ale înțelepciunii, își petrecuse viața în dezmierdări lumești. ODOBESCU, S. III 34. Drept aceea vă rugăm Și sfat sănătos vă dăm. TEODORESCU, P. P. 178. ◊ (Adverbial) Noi însă ceștialalți cari judicăm sănătos... ne vedem de treabă. ODOBESCU, S. III 49.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.