MERCENAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se angajează pentru bani într-o armată (străină) ; (învechit) lefegiu, simbriaș. Înrolâ pe mercenarii germani și boemi și prin grabnici trimeși ceru agiutor și de la fratele său. CALENDAR (1853), 57/16. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. BOLINTINEANU, B. 38/8. Unui mercenar ce-i pasă de o țară Ce nu va fi a sa. I. NEGRUZZI, S. VI, 216. Armatele, pe unde le aveau, erau compuse numai din mercenari cari luptau pentru bani. XENOPOL, I. R. IV, 53, cf. V, 54, ȘIO II_1; 234. În al cincilea rînd trebuie să punem cetele de mercenari străini. BOGDAN, O. 14. Bastarnii erau străvechi mercenari ai răsăritului. PÂRVAN, G. 124. ◊ (Adjectival) Ostașii mercenari. CALENDAR (1857), 11/15. ♦ F i g. (Peiorativ, de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Persoană care face orice fel de servicii în schimbul banilor sau al unor avantaje materiale. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM. N-ați pierdut nimica lipsindu-vă de colaborarea unui. . . așa brav mercenar al condeiului. CARAGIALE, O. VII, 239, cf. ȘĂINEANU, D. U. Onoarea, averea și viața celor mai iluștri cetățeni sînt la discreția acestor mercenari ai delațiunii. LOVINESCU, C. IV, 74, cf. SCRIBAN, D. Vom ridica în lumina necruțătoare a istoriei, spre a fi judecat, rolul jalnic al mercenarilor imperialismului. CONTEMP. 1 948, nr. 109, 5/5, cf. BOUREANU, S. P. 15. Pier mercenarii tiraniei Cum piere-n valul vijeliei Omida putredă din ram. DEȘLIU, N. 69. Popoarele iubitoare de pace. . . zdrobesc mașinațiunile criminale ale imperialiștilor. . . și ale mercenarilor lor. LUPTĂ DE CLASĂ, 1 953, nr. 1-2, 123. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1); care se compune din mercenari. Fidelitatea. . . tot încă era prea mare și, am putea zice, neprobabilă din partea unei oștiri mercenarie din secolul XVI. HASDEU, I. V. 119. Formațiile mercenare . . . au primit ordinul strict de a folosi fără cruțare armele. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 382. ♦ F i g. Nu voi lăsa a-l atinge brațe streine, mercenare. LĂZĂRESCU, S. 61/1. ♦ F i g. (Peiorativ; despre oameni) Care acționează plătit, care își vinde serviciile. Mărturi mercenari. LM, cf. ȘĂINEANU, D. U. Sînteți bun, domnule romancier, producător mercenar. BARANGA, V. A. 18. ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Făcut în scopul de a trage foloase materiale. Laude mercenarie. LM. – Pl.: mercenari. – Și: (învechit) mercenáriu, -ie adj. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.