CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

A BĂGA bag tranz. 1) A face să intre (înăuntru); a introduce; a vârî. * ~ (ceva) în cap a ține minte; a memora. ~ (ceva) în gură a mânca. ~ (cuiva) mințile în cap a cuminți (pe cineva). A(-i) ~ cuiva în cap a) a face pe cineva să fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva să înțeleagă ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica în oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în sân a apropia mult (pe cineva); a trata cu atenție și cu dragoste. ~ mâna în buzunarul cuiva a jecmăni (pe cineva). 2) A pune într-o situație neplăcută. * ~ (pe cineva) în boală (sau în boale) a înspăimânta (pe cineva). ~ (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) a speria tare (pe cineva); b) a mânia tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în păcat a face (pe cineva) să comită o faptă condamnabilă. ~ (pe cineva) în nevoi a face să aibă neplăceri. ~ (pe cineva) la apă a pune în mare încurcătură. ~ în mormânt a pricinui moartea cuiva. 3) A face să îmbrățișeze o slujbă, o meserie; a plasa. ~ la școala de meserii. 4): ~ de seamă a fi atent la ceva; a avea grijă. /Orig. nec.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gît. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire. (Pînă) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trînti (pe cineva) la pămînt; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngîmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întîmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gît, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tîmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creîndu-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lîngă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se lua cu mîinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătîi; căpătîiul patului. 3. Individ, ins, om. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpîni mereu (același gînd). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gîndi la... A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = a se gîndi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor¹; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vîrf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfîrșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stînd în pat, stînd așezat, șezînd. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămînă, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămîni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rîndului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfîrși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Pînă la un cap de ață = tot. – Lat. caput.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef.

DUMERI, dumeresc, vb. IV. Refl. 1. A pricepe lămurit, a-și da bine seama, a-și explica. Întîi oamenii s-au dumerit asupra condițiunilor în care sînt create operele. GHEREA, ST. CR. II 29. Mă trezesc, deschid ochii și caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUȚĂ, O. A. 386. ♦ Tranz. A lămuri (pe cineva) asupra unei situații sau a unei probleme neclare; a face (pe cineva) să înțeleagă (ceva); a clarifica; p. ext. a convinge (pe cineva de ceva). În deșert cercă bătrînul casei a-i dumeri. RETEGANUL, P. III 83. 2. (În forma negativă; rar) A nu se putea hotărî, a nu se încumeta. De aceea nu ne dumerim a arăta propria noastră simțire. La TDRG. – Variante: dumiri (CAMILAR, TEM. 21, SADOVEANU, M. C. 136), domiri (GALACTION, O. I 84, ODOBESCU, S. III 302) vb. IV.

cale sf [At: COD. VOR. 136 / Pl: căi, (reg) cai, (îrg) căli / G-D: căii, (reg) căiei, caiei, (înv) calei, caliei / E: ml callis] 1 Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor Si: drum. 2 (Îlav) Din ~-afară sau afară din ~ Peste măsură. 3 (Îe) A fi sau a sta, a se pune în ~ a cuiva ori a-i sta cuiva în ~ A se afla sau a ieși înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.) 4 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 5 (Îae) A se împotrivi cuiva. 6 (Îe) A ieși (sau a se duce) în ~a cuiva A întâmpina pe cineva. 7 (Îe) A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu (fără de) ~ A socoti că este (ne)potrivit. 8 (Pfm; îe) ~-a-valea Treacă-meargă. 9 (Pfm; îe) Ce mai ~a-valea Ce mai încolo și încoace. 10 (Îe) A pune la ~ A pregăti ceva. 11 (Îae) A sfătui pe cineva. 12 (Îae) A pedepsi pe cineva. 13 (Îe) A fi pe ~ de a... (sau să...) A fi pe punctul să... 14 (Îs) ~ ferată Mijloc de transport terestru destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. 15 (Art; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. 16 (Îs) Căi respiratorii Totalitate a organelor care conduc aerul între plămâni și mediul extern. 17 Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 18 (Ast; îs) ~a rătăciților Constelația șarpelui. 19 (Îlav) Pe acea ~ (sau pe ~ ceea) Tot așa. 20 (Îlav) Alăturea cu ~a Pe de lături. 21 (Îal) Altfel decât ceilalți. 22 (Pfm; îe) A o scoate la ~ A se putea înțelege cu cineva. 23 (Îe) A aduce pe cineva la ~ A scoate pe cineva din rătăcire, îndreptându-l spre bine. 24 (Îe) A-i da (cuiva) în ~ A face pe cineva să înțeleagă ceva. 25 (Îae) A face pe cineva să se învoiască la ceva. 26 (Îe) A avea ~ cuvintelor A avea libertatea de a vorbi. 27 (Îe) A i se face (sau a-i sta, a-i fi cuiva) ~ în cruce A ajunge la o răspântie. 28 (Fig; îae) A sta la îndoială. 29 (Îe) A i se închide cuiva ~a (în codru) A nu putea merge mai departe. 30 (Îae) A fi silit să renunțe (la ceva plăcut). 31 Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 32 Succesiune de centrale și linii intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 33 (Îs) Dor de ~ Călătorie. 34 (Îe) A face (sau a apuca) ~(a) întoarsă A se întoarce din drum. 35 (Îfu) ~ bună! Drum bun! 36 (Îs) ~a jumătate Numai o parte din drum. 37 (Îs) ~a mânzului Alergătură inutilă de colo-colo. 38 (Îe) A da (sau a face) cuiva ~(a) (liberă) A lăsa pe cineva să treacă. 39 (Îe) A-și face ~ A-și face drum de trecere. 40 (Îae) A căuta prilej. 41 (Îe) A-și lua (sau a apuca) ~a (în picioare) A pleca. 42 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ ori a se duce în ~-și A nu se amesteca în treburile altuia. 43 (Îlav) Cu o (sau de-o) ~ Dintr-o dată. 44 (Îe) A merge ~ de două (sau trei, patru etc.) zile (poște etc.) A merge o distanță (foarte mare). 45 Direcție luată de o dezvoltare, acțiune, mișcare Si: linie. 46 Metodă. 47 Sferă de preocupări. 48 (Înv; nob) Însărcinare oficială. 49 Pretext. 50 (Îs) ~ de atac Mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. 51 (Mpl; Îoc ~ de drept; îs) ~ de fapt Punerea cuiva în fața faptului împlinit. 52 (Îlav) Pe ~a Prin intermediul...

cap¹ [At: COD. VOR. 92/13 / Pl: ~ete sn, ~i sm / E: ml caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă (arf) bostan, dovleac, oală, sfeclă. 2 sn (îlav) Din ~ până în picioare În întregime. 3 sn (Îlav) Cu noaptea-n ~ Dis-de-dimineață. 4 sn (Îlav) (Până) peste ~ Extrem de. 5 sn (Îlav) Cu un ~ mai sus (Cu mult) mai mult, mai deștept, mai bine. 6 sn (Îlav) Cu ~ul plecat Rușinat. 7 sn (Îal) Umilit. 8 sn (Îal) Învins. 9 sn (Îlav) Pe după ~ Pe după gât, pe ceafa. 10 sn (Fam; îla) Bătut în ~ Tâmpit. 11 sn (Îe) A se da peste ~ A face tumbe. 12 sn (Îae) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. 13 sn (Îe) A da (pe cineva) peste ~ A trânti (pe cineva) la pământ. 14 sn (Îae) A da jos (pe cineva) dintr-o situație Si: a doborî, a învinge. 15 sn (Îe) A da peste ~ (paharul, băutura etc.) A înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. 16 sn (Îe) A da (ceva) peste ~ A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 17 sn (Îae) A lucra repede, superficial, de mântuială. 18 sn (Îe) A scoate ~ul în lume A ieși între oameni, în societate. 19 sn (Îe) A nu-și mai vedea ~ul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este ~ul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de... 20 sn (Îe) A-și pierde ~ul A se zăpăci. 21 sn (Îe) A nu mai avea unde să-și pună ~ul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. 22 sn (Îe) A da din ~ A clătina capul (1) în semn de aprobare, de refuz etc. 23 sn (Îe) A da cuiva la ~ A lovi. 24 sn (Îae) A omorî. 25 sn (Îae) A ataca cu violență pe cineva. 26 sn (Îae) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul). 27 sn (Îe) A umbla cu ~ul în traistă A fi distrat, neatent. 28 sn (Îe) A se da cu ~ul de (toți) pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz. 29 sn (Îae) A regreta o greșeală făcută. 30 sn (Îe) A-și lua lumea în ~ A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. 31 sn (Îe) A-și pleca ~ul A se da învins. 32 sn (Îae) A se simți rușinat, umilit. 33 sn (Îe) Vai de ~ul Iui (sau haram) de ~ul lui Vai de el. 34 sn (D. o situație neprevăzută, un necaz etc. îe) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) ~ul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. 35 sn (Îe) A cădea pe ~ul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). 36 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ține) de ~ul cuiva sau a se pune pe ~ul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva. 37 sn (Îe) A se duce de pe ~ul cuiva A lăsa pe cineva în pace. 38 sn (Reg; îe) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face ~ului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. 39 sn (Înv; îe) A lega în ~ A lua de nevastă. 40 sn (Înv; îe) A ridica ~ul A se răscula. 41 sn (Îe) A i se urca (sau sui, sări) cuiva în ~ A-și lua o îndrăzneală prea mare. 42 sn (Îe) A se pune-n ~ (și-n cur) A face tot posibilul. 43 sn (Îe) A fi ~ tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare. 44 sn (Îe) A (nu)-l durea ~ul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat. 45 sn (Îe) A-și vârî ~ul la... A intra la stăpân. 46 sn (Îe) A-și vârî ~ul (teafăr-) sănătos sub Evanghelie A se însura. 47 sn (Îae) A se pune sub ordinele altuia. 48 sn (Înv; îae) A se băga singur, fără a fi nevoie, într-o încurcătură. 49 sn (Îe) A-și lega ~ul de cineva A se căsători. 50 sn (Reg; îe) A-și lua ~ul în poale A o lua la fugă. 51 sn (Îe) A umbla cu ~ul între urechi (sau în sac) A nu fi atent. 52 sn (Îlav) Cu ~ul mare Căpos. 53 sn (Îal) Amețit de băutură Si: beat. 54 sn (Îe) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva ~ul A se pricepe. 55 sn (Îlav) Cu (scaun la) ~ Cu înțelepciune. 56 sm (Îs) ~ de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească. 57 sm (Pgn; îas) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. 58 sn (Îs) ~ de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. 59 sn (Fbl) Lovire a mingii cu capul (1). 60 sn (Îs) ~ de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul (1) unui bour. 61 sn (Pm) Parte a monedei care are imprimat un chip. 62 sn (Prc) Părul capului (1). 63 sn Căpătâi (1). 64 sn (D. oameni) Individ. 65 sn (D. animale) Bucată. 66 sn Impozit. 67 sn Sumă (în bunuri) posedată sau datorată Cf: capital¹ (1). 68 sn (Îe) A îndoi ~etele A dubla suma, capitalul¹ (9) investit. 69 sn (Îe) A-și scoate din ~ete A fi răsplătit pentru osteneală. 70 sn (Îlav) Pe ~ete Care mai de care, pe întrecute. 71 sn (Îal) În număr foarte mare. 72 sn (Îe) Câte ~ete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii. 73 sn (Pm) Minte. 74 sn (Pm) Memorie. 75 sn (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) inteligent. 76 sn (Îlav; îla) Fără ~ (În mod) necugetat. 77 sn (Îe) A fi bun (sau ușor) la (sau de) ~ sau a avea ~ ușor A fi deștept. 78 sn (Îe) A fi greu (sau tare) de ~ sau a avea ~ greu A pricepe cu greutate, a fi prost. 79 sn (Îe) A nu-i intra cuiva în ~ A nu putea pricepe ceva. 80 sn (Îe) A-i ieși (cuiva ceva) din ~ A nu-i mai sta gândul la... Si: a uita. 81 sn (Îe) A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din ~ A-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. 82 sn (Îe) A-i sta ~ul la... A se gândi la... 83 sn (Îe) A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) ~ul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. 84 sn (Îe) A-i deschide (cuiva) ~ul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri. 85 sn (Îe) A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de ~ul său A fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. 86 sn (Îe) A face (ceva) din (sau de) ~ul său A face (ceva) fără a se consulta cu nimeni. 87 sn (Îe) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) ~ul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 88 sn (Îae) A zăpăci. 89 sn (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 90 sn (Îe) A face cuiva ~ul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc. 91 sn (Îe) A nu avea ~ să... A nu avea posibilitatea să... 92 sn Motiv, pricină. 93 sn (Jur; îs) ~ de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea. 94 sn (Îe) A plăti cu ~ul A plăti cu viața. 95 sn (înv; îe) A-și pune ~ul (la mijloc) A-și pune viața în primejdie. 96 (Înv; îae) A garanta cu viața. 97 sn (Înv; îae) A se prăpădi. 98 sn (Îe) A-și aduce ~ul (sau ~etele) la (sau sub) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva. 99 sn (Îe) A se apuca pe ~ A se jura pe viață. 100 sn (Îlav) O dată cu ~ul sau în ruptul ~ului Cu nici un preț. 101 sn (Îe) A-și face de ~ A face ceva ce poate să-i primejduiască viața. 102 sn (Îae) A face nebunii. 103 sn (Îe) A face cuiva de ~ sau a pune ~ul cuiva A omorî pe cineva. 104 sn (Îe) A nu avea ~ (și chip sau și Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea. 105 sn (Ent; Îc) ~-de-mort sau ~ul Iui Adam Strigă (Acherontia athropos). 106 sn (Îc) ~ul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu (Luconus cervus). 107 sn (Îc) ~-de-delfin sau ~-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape. 108 sn (Îc) ~sec Pește nedefinit mai îndeaproape. 109 sn (Îc) ~întortocat sau capu-ntoarce Capântortură. 110 sn (Bot; reg; îc) ~ul-ariciului, ~ul-șarpelui, ~ul-veveriței, ~ul viperei, ~-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum). 111 sn (Bot; reg; îc) ~ul-călugărului Plantă din familia compozitelor (Leontodon autumnalis). 112 sn (Bot; reg; îae) Șovar (Sparganium ramosum). 113 sn (Bot; reg; îae) Brusture (Arctium lappa). 114 sn (Bot; reg; îc) ~-de-cocoș Dulcișor (Hedysarum hedysaroides). 115 sn (Bot; reg; îc) ~ul-câinelui Gura leului (Anthirrhinum majus). 116 sn (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Cârciumărese (Zinnia elegans). 117 sn (Bot; reg; îc) ~ul-dracului, ~ul-popii Trifoi (Trifolium pratense). 118 sn (Bot; reg; îc) ~ul-turcului Vătămătură (Anthyllis vulneraria). 119 sn (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Coada-vacii (Echium altissimum). 120 sn (Glg; îc) ~-de-șarpe Fosile terebratule. 121 sn (Îs) ~ul balaurului O parte din constelația balaurului. 122 sm Conducător. 123 sm Inițiator. 124 sm (Îs) ~ul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor. 125 sm (Îs) ~ul legii Preot. 126 sn Vârf al unui obiect. 127 sn Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. 128 sn Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (1), folosit în diverse scopuri tehnice. 129 sn Partea extremă cu care începe sau se sfârșește ceva. 130 sn (Nav; îs) ~ magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic. 131 sn (Nav; îs) ~ compas Unghiul obținut din capul (130) magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt. 132 sn (Înv) Capitel de coloană Si: bașlî, capitel, căpătâi (19), căpețea². 133 sn (Îs) ~ul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul. 134 sn Partea de deasupra a scăunoaiei, cu care se strânge doaga Si: (reg) broască, căpățână (5), ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 135 sn Partea de dinainte a scaunului dulgherului Si: căpățână (5), frunte. 136 sn Fălcile cleștelui. 137 sn Partea de sus a jugului. 138 sn Partea subțire și rotundă de la extremitatea osiei carului. 139 sn Începutul urzelii. 140 sn Fructul, măciulia macului. 141 sn Speteaza de deasupra, pusă orizontal, a zmeului. 142 sn Izvorul, obârșia unui râu. 143 sn (Îs) ~ de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc. 144 sn (Pex; îas) Forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și mijloacelor de luptă. 145 sn (Îlav) ~ la (sau în) ~ Cu părțile extreme alăturate. 146 sn (Îlav) Din ~ în ~ De la început până la sfârșit. 147 sn (Îs) ~ de țară Margine de țară Si: hotar. 148 sn (Îe) Nu-i un ~ de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire. 149 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în ~ul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut. 150 sn Partea de dinainte Si: frunte, început. 151 sn (Îs) ~ de an (sau de săptămână, iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) 152 sm (Îs) ~ de coloană Cel care stă în fruntea coloanei. 153 sn (Îs) ~ de afiș (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. 154 sn (Îlav) În ~ de noapte sau în ~ul nopții După ce s-a întunecat bine. 155 sn (Îlav) Din (sau de la) ~ De la început, de la începutul rândului. 156 sn (Îlav) Din ~ul locului Înainte de a începe ceva. 157 sn (Îal) De la început. 158 sn Partea principală, mai aleasă, a unui lucru. 159 sn (Îs) ~ul mesei (sau al bucatelor) Locul de onoare la masă. 160 sn Partea de jos sau din spate a unui lucru Si: capăt, căpătâi (22), (cu sens temporal) sfârșit. 161 sn (Îe) A o scoate la ~ A sfârși (cu bine). 162 sn (Îe) A-i da de ~ A rezolva. 163 sn (Îae) A învinge. 164 sn (Îlav) În ~ (După numerale) Exact, fix, întocmai. 165 sn Bucățică ruptă dintr-un obiect Si: căpătâi, căpețel (2), muc. 166 sn (Pex) Lucru de mică importanță. 167 sn (Îlav) Nici un ~ de ață Absolut nimic. 168 sn (Îlav) Până la un ~ de ață Absolut tot. 169 sn (Îs) ~ magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. 170 sn (Înv) Capitol (1). 171 sn (Reg; la parastas sau la înmormântări) Nouă colaci și o pâine cu colivă pe ea Si: căpețel (3). 172 sn (Îs) ~ mare Testicule mari la un nou-născut. 173 (Alh; îs) ~ mort Rămășițe din alambic. 174 sn (Îs) ~ de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis (Brassica oier acea).

A VÂRÎ vâr tranz. 1) (obiecte) A face să intre înăuntru; a băga; a introduce. ◊ A-i ~ cuiva (ceva) pe gât a forța pe cineva să facă ceva contra voinței sale. A-i ~ cuiva (ceva) în cap a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva; b) a-i insufla cuiva ceva. A-și ~ (sau ~ cuiva) mințile în cap a se cuminți sau a cuminți pe cineva. 2) (persoane) A face pe cineva să intre undeva benevol sau forțat. 3) (animale) A mâna, a băga înăuntru. ~ vacile în ocol. ◊ ~ pe cineva (de viu) în groapă (în mormânt sau în pământ) a-i amărî viața cuiva; a omorî. /<sl. virĕti

vârî [At: URECHE, L. 111 / Pzi: vâr, (îrg) ~răsc / E: vsl ] 1 vt A introduce. 2 vt A înfunda. 3 vt A cufunda (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (ceva) în cap A învăța. 5 vt (Îae) A-și forma o prejudecată (despre ceva sau cineva). 6 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) în cap A face (pe cineva) să înțeleagă bine (ceva). 7 vt (Îae) A convinge pe cineva de adevărul unui fapt (eronat). 8 vt (Îae) A sugera cuiva ceva. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) pe gât A forța pe cineva să accepte ceva împotriva voinței proprii. 10 vt (Fam; îe) A-și ~ coada (în ceva) A interveni în chestiuni care nu-l privesc. 11 vt (Pfm; îe) A-și ~ dracul (necuratul, naiba etc.) coada A se ivi neînțelegeri sau complicații neașteptate. 12 vt (Îe) A-și ~ (sau a-i ~ cuiva) mințile (sau, rar, mintea) în cap A-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale. 13 vt (Îae) A se cuminți sau a face să se cumințească. 14 vt (Îe) A ~ pe dracu în sân (sau, reg, în cămașă) A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 15 vt (Îe) A ~ banii în buzunar A-și însuși în mod ilicit o sumă de bani (care revine de drept altcuiva). 16 vt (Îe) A-și ~ mâna până-n cot în banul public sau a-și ~ mâinile până la coate în banii cuiva A comite o fraudă. 17 vt (Îae) A sustrage o sumă de bani din avutul cuiva. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) sub (sau în) nas A prezenta (ceva cuiva) cu insistență. 19 vt (Rar; îe) A ~ răspuns A-și exprima părerea. 20 vt (Reg; îe) A-și ~ capul în gard A nu ști unde să se ascundă de rușine. 21 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o rață-n traistă A pricinui (cuiva) neliniște, îngrijorare. 22 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria de consecințele faptelor sale Si: a o sfecli, a o băga pe mânecă. 23 vt (Îe) A-și ~capul (la cineva sau, reg, pe ceva) A se angaja (la cineva). 24 vt (Înv; îe) A o ~ cu oiștea în gard A face o gafă. 25 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau fitiluri) A țese intrigi, provocând discordie. 26 vt (Reg; îe) A nu-și ~ capu-n roată A nu se expune pericolului. 27 vt (C. i. corpuri ascuțite) A înfige. 28 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) un cuțit în suflet A-i pricinui (cuiva) neliniște, supărare. 29 vt (Prin exagerare) A se apropia (de...). 30 vt (Îe) A-și ~ nasul A cerceta cu indiscreție Si: a iscodi. 31 vt (Îae; șîe a-și ~ nasul în toate, a-și ~ nasul pretutindenea, a-și ~ nasul unde nu-i fierbe oala) A se amesteca (inoportun) în chestiuni care nu-l privesc. 32 vt A include. 33 vt A insera. 34 vt (C. i. bani, capital) A investi. 35 vt (Fig) A inocula. 36 vt (Fig) A stârni. 37 vt (C. i. ființe; cu diverse determinări locale introduse prin prepoziții și care indică un spațiu închis) A face să intre (de bună voie sau forțat). 38 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la (sau în) pușcărie (sau la închisoare, în temniță, în ocnă) A face să fie închis, întemnițat. 39 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) A omorî (pe cineva). 40 vt (Îae) A pricinui (cuiva) supărări foarte mari. 41 vt (C. i. oameni) A face să fie angajat într-un post². 42 vt (C. i. oameni) A determina să facă un anumit lucru (reprobabil). 43 vt (C. i. oameni) A face să fie copleșit (de…). 44 vr (D. ființe) A pătrunde (într-un spațiu închis sau acoperit). 45 vr (Îe) A se ~ sub pielea (cuiva) A câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea (cuiva). 46 vr (Îe) A se ~ în dragoste (la cineva) A căuta să câștige încrederea (cuiva). 47 vr (Înv; îe) A se ~ sub aripile (cuiva) A obține protecția (cuiva). 48 vr (Îe) A se ~ în sufletul (cuiva) A plictisi (pe cineva), manifestând un interes sau o simpatie prea insistentă, agasantă. 49 vr (Îe) A se ~ în ochii (sau, rar, în auzul cuiva) A agasa (2) (pe cineva). 50 vr (Îe) A se ~ ca musca (în curul calului sau în băligar) A se amesteca cu insistență, nepoftit, în treburile altuia. 51 vr A se înghesui (în mulțime). 52 vr A se amesteca (intervenind într-un fel oarecare). 53 vr A se angaja ca…

băgá vb. I. I (în opoz. cu „a scoate”) 1 tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”) A introduce, a pune, a vîrî într-un loc, într-un spațiu etc. mărginit (închis sau acoperit). Bagă cheia în broască. ◇ expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A băga (ceva) în (sau la) cap = a reține ceva; a pricepe bine (ceva). A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva, să se convingă de ceva; b) a face pe cineva să creadă ceva (neadevărat), să fie obsedat de ceva. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în pericol. A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. A băga pe cineva la apă v. apă. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) v. bot. A băga în buzunar v. buzunar. A băga în buzunar (pe cineva) v. buzunar. A-și băga carnea în (sau la) saramură v. carne. A băga pe toți într-o ciorbă v. ciorbă. A-și băga coada în ceva v. coadă. Își bagă, și-a băgat dracul coada (în...) v. coadă. A(-și) băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate v. cot. A-și băga capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. evanghelie. A-și băga mințile în cap v. minte. A-și băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, peste tot, unde nu-i fierbe oala) v. nas. A băga (pe cineva) în sîn v. sîn. A-i băga cuiva un șarpe în sîn v. șarpe. A-și băga mințile în traistă v. traistă. ◆ A face să intre în ceva izbind; a vîrî, a împlînta. A băgat cuțitul în el. ◇ expr. A băga cuiva sula în coastă (sau coaste) v. sulă. A introduce, a face să treacă printr-un orificiu, printr-o deschidere etc. Bag ața prin urechea acului. ◇ expr. A-și băga capul în laț v. laț. 2 tr. (compl. indică ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”, „înlăuntrul” sau de adv. de loc) A face, a determina, a obliga să intre într-un spațiu închis sau acoperit; a duce, a mîna în... (sau sub...). A băgat pisica în casă. ◇ expr. A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pămînt) = a) a omorî pe cineva cu zile; b) a-i produce cuiva necazuri foarte mari (care să-l coste viața); c) a înmormînta. A băga pe cineva sub masă = a) a îmbăta pe cineva (facîndu-l să cadă sub masă); b) a învinge pe cineva într-o acțiune, într-o discuție etc. A băga pe cineva sub covată = a) a întrece pe cineva (umilindu-l); b) a învinge, a birui pe cineva. A băga (boii, vitele etc.) în cîrd cu cineva = a) a se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului); b) ext. a se asocia cu cineva; a-și face de lucru cu cineva. A băga pe cineva la mijloc = a) a înconjura; b) a pune pe cineva să medieze un conflict, (pop.) A băga oile în lapte = a) a despărți oile de miei și a începe a le mulge; b) ext. a înțărca mieii. A băga pe cineva în cofă v. cofă. A băga pe cineva (de viu) în mormînt v. mormînt. A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) la (sau în) plug cu cineva v. plug. ◆ (determ. prin „în lanțuri”, „în fiare”) A lega. În temniță, l-a băgat în lanțuri. 3 tr. (cu determ. ca „în închisoare”, „în temniță”, „la ocnă”, „la răcoare” etc.) A întemnița, a închide. Pentru furt l-a băgat în închisoare. ◇ expr. A băga în lanțuri (sau în lanț) (pe cineva) v. lanț. A băga la umbră v. umbră. 4 refl. (despre oameni sau animale; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) A intra într-un loc îngust, închis, acoperit sau într-o mulțime, cu intenția de a se ascunde, de a se face nevăzut etc. S-a băgat sub streașină cînd a început ploaia. Pentru a i se pierde urma s-a băgat în mulțimea de pe stradă. ◇ expr. A se băga în ochii cuiva = a) a se face cu insistență observat de cineva, spre a-i cîștiga încrederea, spre a-l convinge despre ceva; b) a arăta cuiva (cu insistență) dovezi de simpatie, de dragoste (interesată). A (i) se băga (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva v. piele. A se băga în sufletul cuiva v. suflet. ◆ A se ascunde. S-a băgat sub pat de frica hoților. ◆ (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”, „pînă la”) A se abate. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca (POP.). 5 refl. (despre ființe) A se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi. Nu vă mai băgați așa în mine! 6 tr. A îndesa, a înfunda, a trage. Bagă căciula pe cap. 7 tr. (compl. indică sume de bani) A plasa, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere etc.). A băgat o mulțime de bani în firmă. 8 tr. (fam.; compl. indică produse alimentare) A aduce în magazine. Au băgat pîine proaspătă. II 1 tr., refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja într-un serviciu. L-am băgat funcționar la primărie. ◇ expr. (refl.) A se băga la stăpîn = a) a intra slugă la cineva; b) a fi obligat să asculte de voința altei persoane prin angajamentul făcut. A se băga în (ori la) codru v. codru. (A se băga) slugă (sau argat) la dîrloagă v. dîrloagă. A băga în pîine (pe cineva) v. pîine. ◆ (pop.; tr.; cu determ. „la oaste”, „cătană”, „în cătănie”, „în cătane”) A lua (pe cineva) la armată; a înrola. Femeia plîngea că i-au băgat feciorul la oaste. 2 refl. (pop.; fam.; despre oameni; urmat de un vb. la conjunct.) A se angaja să facă ceva. Mă bag să curăț grădina. ◆ A se amesteca într-o afacere, într-o discuție etc. S-a băgat într-o treabă necinstită. ◇ expr. A se băga în cîrcotă (cu cineva) v. cîrcotă. A se băga ca (ori cum se bagă) musca-n lapte v. muscă. A se băga în terciul cuiva v. terci. A se băga (nepoftit ori nechemat) în vorbă v. vorbă. 3 tr. (pop.; fam.; compl. indică acte) A înainta autorităților competente. Am băgat plîngere la tribunal. Au băgat actele de căsătorie la Starea civilă. ◇ Loc.vb. A băga pîră (după cineva) v. pîră. ◇ expr. A băga instanție v. instanță. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) A aduce pe cineva într-o situație neplăcută sau dificilă. Prin intervenția făcută a băgat-o în necazuri. ◇ Loc.vb. A băga pe cineva în groază (sau în toate grozile morții) = a speria, a înfricoșa, a îngrozi pe cineva. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) v. intra.^[1] A-și băga viața în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie v. nevoie. A băga spaima în cineva sau a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în spaimă (ori spaime) v. spaimă. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) v. speriat. ◇ expr. A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase = a) a tulbura pe cineva sufletește; a impresiona pe cineva; a face pe cineva să-și piardă cumpătul; a supăra, a irita, a enerva pe cineva; b) a înspăimînta, a îngrozi pe cineva. A băga pe cineva în draci = a necăji pe cineva; a întărîta pe cineva. A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă) = a învrăjbi. (pop.) A băga (cuiva) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. A (se) băga în (ori la) belea v. belea. A se băga în datorii v. datorie. A băga pe cineva la (o) idee (ori la idei) v. idee. A băga pe cineva la fabrica de pumni v. fabrică. A băga un fitil (sau fitiluri, fitile) (împotriva cuiva) v. fitil. A băga intrigi v. intrigă. A o băga pe mînecă v. mînecă. A băga în nebuneli v. nebuneală. A băga (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii etc.) în oase v. os. A (se) băga în răcori (ori în toate răcorile) v. răcoare. A băga rîcă v. rîcă. A băga o șopîrlă v. șopîrlă. A băga (pe cineva) în viteză v. viteză. 5 tr. expr. A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau, pop., a băga seamă cuiva (ori la cineva, la ceva) = a da atenție cuiva sau la ceva; a lua în seamă pe cineva sau ceva; ext. a stima. A băga de seamă sau a băga seama la ceva, a băga seama că... = a avea grijă de ceva, a fi atent la ceva; a remarca, a observa, a constata. El băga de samă că gîndirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice (EMIN.). (Cum) bag de seamă (sau seama) = după cum mi se pare. (refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici în seamă n-am băgat) v. ști. 6 intr. (fam.; cu val. de interj.) A începe o acțiune. Zice către naistul care se odihnea: Maestre, bagă! • prez.ind. bag. /probabil cuv. autoh; cf. ngr. βαγω, de la βαλλω.

ÎNȚELEGE, înțeleg, vb. III. 1. Tranz. A pătrunde cu mintea, a prinde sensul, înțelesul unei idei, al unei noțiuni, al unei situații etc.; a pricepe. Biruiții înțelegeau ce mînă-i lovește. SADOVEANU, O. VII 12. O clătinătură și un duruit stîmpărat se simte în vagon; după asta înțelege și Moș Gheorghe că sînt plecați. SP. POPESCU, M. G. 31. Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. Cînd am început a înțelege cele ce se petrec în lume, intrase de curînd, în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea. GHICA, S. A. 27. ◊ (În forma interogativă, însoțind o poruncă, pentru a o întări) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. Înțelesu-m-ai? CREANGĂ, P. 84. Luați un nevod și o pușcă cu voi și mergeți la lucru; iar dacă le veți zări cumva, zvîr și poc!... M-ați înțeles? ALECSANDRI, T. I 251. ◊ (La perf. c., ca răspuns la o poruncă, în semn că se va executa) Am înțeles = da. ◊ Expr. Mă-nțelegi! se folosește cînd vorbitorul vrea să atragă atenția interlocutorului asupra celor spuse sau cînd presupune că interlocutorul pricepe o aluzie sau o insinuare. A da (cuiva) să înțeleagă (sau a înțelege, de înțeles) că... = a face (pe cineva) să priceapă ceva prin aluzii sau gesturi, fără a se exprima explicit. Dă a înțălege că dreptățile politice... erau a se întinde preste tot. RUSSO, S. 121. Așa ceva înțeleg și eu = așa da, admit, aprob, găsesc pe placul meu. ◊ Absol. Stătu o clipă fără să înțeleagă. DUMITRIU, N. 104. (Expr.) Bate șaua (ca) să-nțeleagă iapa v. iapă. ◊ Refl. pas. (în expr.) Se înțelege (de la sine) = este evident, natural, limpede, lămurit; firește, bineînțeles. Ce privești zîmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. EMINESCU, O. I 210. ♦ A fi de acord, a accepta, a primi. Eu înțeleg să vă apăr viața, onoarea. C. PETRESCU, C. V. 101. Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sînt ale mele... CARAGIALE, M. 179. ◊ Expr. A nu înțelege de glumă = a lua în nume de rău o glumă, a nu o primi cu bunăvoință. ♦ A interpreta. Cum trebuie înțeles acest lucru? ♦ A avea un anumit punct de vedere cu privire la ceva. Cum înțelegi să rezolvi această problemă? ♦ A pricepe o limbă străină. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pe care eu n-o înțeleg. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. pas. Intru în vorbă cu maiorul negru; dar mă înțeleg foarte greu căci abia știe vreo două cuvinte franceze. BART, S. M. 27. ◊ Refl. reciproc. Van den Vandel se înțelege destul de bine romînește cu mine. C. PETRESCU, A. 452. (Fig.) Și paserile se înțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. GÎRLEANU, L. 12. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A-și face o idee justă despre mentalitatea, ideile, sentimentele, caracterul, intențiile sau activitatea cuiva; a-și da seama de motivele care determină comportarea cuiva (transpunîndu-se în situația lui). Nu te înțeleg, tovarășe Filip. – Ei, nu mă înțelegi... SAHIA, N. 31. Țe-nțeleg, te simt aproape... Cu ochii gînditori și galeși. VLAHUȚĂ, O. A. 49. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi, Aș simți-o că-i aproape și ar ști c-o înțeleg. EMINESCU, O. I 157. ◊ Refl. reciproc. Își întorceau privirile unul către altul, înțelegîndu-se fără cuvinte. SADOVEANU, M. C. 88. ♦ Refl. reciproc. A trăi în bună înțelegere, în armonie. 3. Tranz. (De obicei urmat de o completivă directă) A constata, a vedea, a observa. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțeleg? NEGRUZZI, S. I 139. (Cu pronunțare regională) Judecata și gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înțălege că literatura este pîinea zilnică a unui neam. RUSSO, S. 91. ◊ Refl. pas. Cînd s-a înțeles din cerdac că sosește oaspete de devale, jupîneasa Marușca a dat glas. SADOVEANU, F. J. 614. ♦ (Regional) A afla, a auzi. A fi vai de capul tău de-oi mai înțelege eu ceva despre tine. SBIERA, P. 241. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se învoi, a conveni, a se împăca (cu cineva). Ințelege-te cu moș Alexa baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate) ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. Se înțelese cu el la cuvinte. ISPIRESCU, M. V. 55. ◊ Refl. reciproc. Nădăjduiesc că ne vom înțelege amîndoi. NEGRUZZI, S. I 7. 5. Tranz. (Mai ales în propoziții negative, complementul fiind «nimic») A se alege sau a rămîne cu ceva, a cîștiga, a profita; a simți. Nu ia banii cu țîrîita, că nu înțelege nimic așa. VLAHUȚĂ, O. AL. II 188. – Forme gramaticale: perf. s. înțelesei, part. înțeles.

PONT², ponturi, s. n. I. (Învechit) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. Logica este de a se opri la pontul unde un princip se lovește cu alt princip. RUSSO, S. 85. ◊ Loc. adv. (Familiar) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. Hrisanti are să vie tocmai la pont, că doar cunosc eu ce madea-i Hrisanti. HOGAȘ, H. 37. A, bravo, mi-ai venit la pont, șezi colea și ascultă, VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. Ne culcăm frumușel, nu prea tîrziu și nici prea devreme, ca să ne putem scula dimineață la pont. CARAGIALE, O. VII 32. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a însemna locul potrivit (pentru ceva). S-o dus la locul unde pusese ei pont de cu sară. ȘEZ. III 3. 2. Articol, paragraf (dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție); p. ext. legea însăși. Aceasta era pe vremea boierescului: în urmă, cînd veni pontul [de desființare a boierescului] se schimbă și regula. SEVASTOS, N. 342. Slujitorii... îngrijesc, pentru toată siguranția, odihna și buna orînduială a tot orașului, și iarăși pentru fieșcare deosibit, orînduiți cu deosibite ponturi. GOLESCU, Î. 51. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor. Toți cîți ne-am întors în țară din școlile străine ne-am dat de misiune: dezrobirea țăranilor de lanțurile iobăgiei, pontului și clăcii. KOGĂLNICEANU, S. A. 212. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. Limba noastră... nu este fără gramatică... și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. NEGRUZZI, S. I 5. Proiectul acesta... ne dă și măsura a trii ponturi ce au cîștigat conștiința obștească de astăzi. RUSSO, S. 119. Uite, cucoane, la pontul acesta nu mă unesc cu părerea domniei-tale. FILIMON, C. 114. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de declarație) Cu ponturi = cu toate circumstanțele, cu toate amănuntele; în chip amănunțit. Și-i spuse cum știu mai cu ponturi, din fir în păr, toată întîmplarea. RETEGANUL, P. V 11. II. 1. Aluzie (răutăcioasă), ironie, împunsătură. Dascălul Iov i-a făcut poate anume acest pont; dar el cu mintea la cîte și cîte alte lucruri n-a băgat de samă. SADOVEANU, P. M. 161. Și cîte ponturi și ponosuri nu da dintr-însul de-i era și lui lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 141. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a vorbi în pilde, a da să se înțeleagă pe departe. A bate (cuiva) pontul = a face aluzie la ceva, a da cuiva să înțeleagă. Avea obicei ca în fiecare dimineață cînd se ducea la crîșmarul satului [să-i zică] «bună dimineață și-un rachiu». Cumătru-so, crîșmarul... îl cinstea în fiecare dimineață cu cîte un rachiu, după ce mai întîi țiganul îi bătea pontul de mai sus. I. CR. IV 61. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei ca cea mai de valoare); p. ext. prilej favorabil la joc. ◊ Expr. A-i face cuiva pontul... = a trage pe cineva pe sfoară, a-i face cuiva o figură. Și zi, mă lucrași, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului... pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea. CARAGIALE, O. I 140. (Argou) A vinde pontul = a destăinui cuiva un secret, (mai ales) a da indicații unui borfaș cu privire la locurile de unde se poate fura.

deschide [At: (a. 1550-1580) GCR I, 18 / V: deșchi~ / Pzi: deschid / E: ml discludere] 1 vt (C.i. obiecte mobile, ca: uși, porți, ferestre etc., care închid accesul spre un spațiu îngrădit, închis etc.) A da la o parte pentru a permite comunicarea între exterior și interior. 2 vt (Îe) A ~ (cuiva) ușa (sau ușile, porțile) A primi în vizită. 3 vt (Îae) A-i da cuiva acces liber (la ceva). 4 vt (C.i. obiecte care conțin spații închise prin uși, capace etc.) A descoperi deschizătura de acces, dând la o parte ușa, capacul etc. care o închide. 5 vt (Îrc; c.i. cerul sau raiul) A restabili comunicarea între două dimensiuni. 6 vt A deplasa elementul mobil al unei instalații, al unui aparat etc., astfel încât să nu mai blocheze trecerea, comunicarea, contactul. 7 vt (C.i. aparate sau instalații) A pune în funcțiune prin manevrarea unei piese mobile. 8 vt (Asr) A desfunda. 9 vt A îndepărta părțile împreunate ale unui obiect (prin tăiere, rupere, dezlipire, despăturire) pentru a ajunge la conținut Si: a desface. 10 vt (Îe) A(-și) ~ punga A cheltui mult. 11 vt (Îae) A fi generos. 12 vt (C.i. obiecte pliate) A face să nu mai fie strâns, înfășurat, pliat Si: a desface. 13 vt (Îvr; c.i. părți ale corpului) A întinde. 14 vr (D. flori, frunze, muguri etc.) A se desface, ajungând la dezvoltare deplină. 15 vr (Rar; d. tineri) A se dezvolta repede și armonios. 16 vr A căpăta o expresie de mulțumire, de frumusețe, de bucurie Si: a se lumina, a se înveseli. 17 vt (C.i. oameni) A lumina la față. 18 vt (Îvr) A lumina un spațiu. 19 vt (C.i. obiecte colorate, culori) A face să aibă o nuanță mai puțin întunecată, mai luminoasă sau mai apropiată de alb. 20 vr (D. vreme, cer) A se însenina. 21 vt (C.i. sisteme de încuiat; pex obiecte care conțin astfel de sisteme; adesea complinit prin cu cheia) A îndepărta elementele cuplate ale unui ansamblu prin manevrarea elementului mobil cu ajutorul unei chei Si: a descuia. 22 vt (Reg; c.i. copci) A desface. 23 vt (Rar) A descheia (9). 24 vr (D. vocale) A deveni deschise. 25 vt A distanța elemente așezate unul lângă altul. 26 vt (Fșa; c.i. cărți, caiete; pex filele acestora) A îndepărta coperta împreună cu una sau mai multe file (pentru a scrie, a citi etc.). 27 vt (C.i. buze, fălci etc.) A îndepărta una de alta. 28 vt (C.i. gura sau echivalente ale acesteia) A îndepărta buzele împreună cu maxilarele. 29 vt (Îe) A ~ gura (sau, înv, rostul, buzele) A vorbi. 30 (Înv; d. Dumnezeu; îe) A-i ~ (cuiva) gura (sau rostul, buzele) A da cuiva grai (sau glas). 31 vt (Îvp; îe) A ~ rostul (sau gura) spre (sau asupra) (cuiva) A se adresa cuiva. 32 vt (Îvr; îe) A nu ști ~ gura A rămâne mut. 33 vt (C.i. ochii) A îndepărta pleoapele una de cealaltă pentru a privi. 34 vt (Pex) A se trezi din somn. 35 vr (Îe) A-și ~ ochii bine A privi cu mare atenție. 36 vr (Îae; d. unele mamifere) A îndepărta pleoapele lăsând ochiul liber în momentul instalării vederii Si: a face ochi. 37 vr (Îae; d. oameni) A se naște. 38 vr (Îae) A deveni conștient de ceva. 39 vt (Înv; îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (cuiva) A vindeca de orbire. 40 vt (Îae) A face (pe cineva) să-și dea seama de ceva. 41 vt (Îe) A ~ mintea (cuiva) A face (pe cineva) să înțeleagă (sau să cunoască) ceva. 42 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) mintea A căpăta putere de înțelegere. 43 vr (Îe) A se ~ la minte A căpăta putere de înțelegere. 44-45 vtr (Îe) A(-și) ~ urechile (în patru) A asculta cu atenție. 46 vt (Îe) A ~ urechile (cuiva) A face (pe cineva) să fie atent. 47 vt (Reg; îe) A ~ ochii pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 48 vt (Reg; îae) A ști pe cineva. 49 vt (Reg; îae; c.i. brațele) A întinde brațele, îndepărtându-le unul de altul, pentru a cuprinde (pe cineva). 50 vt (Îe) A ~ (cuiva) brațele A primi cu bunăvoință pe cineva. 51 vt (C.i. pumnii, mâinile) A desface degetele strânse, pumnii. 52 vt (Îe) A ~ mâna A fi darnic. 53 vt (D. aripi) A întinde pentru zbor. 54 vr (D. orificii, organe) A se lărgi. 55 vr (D. orificii, organe) A se îndepărta. 56 vr (D. orificii, organe) A se dilata. 57 vt (C.i. organe, vene, țesuturi etc.) A secționa. 58 vt (Îlv) A ~ o rană A răni. 59-60 vr (D. răni) A începe să sângereze (sau să supureze). 61 vr (Mai ales despre pământ) A se crăpa. 62 vr A se forma dintr-un anumit punct, oferind o cale de acces. 63 vt A construi pentru prima dată într-un anumit loc. 64-65 vtr (Îe) A(-și) ~ drum (sau cale, intrare, pârtie etc.) A(-și) crea o posibilitate de acces. 66-67 vtr (Îae) A(-și) ușura pătrunderea (spre cineva sau ceva). 68 vt (Îae) A ușura (cuiva) atingerea unui țel. 69 vt (Îae) A crea posibilități de apariție (sau de dezvoltare). 70 vt (Îe) A-ți fi deschis (cineva) drumul (sau două drumuri, toate drumurile etc.) A avea posibilitatea (sau două posibilități, toate posibilitățile etc.) de a realiza ceva. 71-72 vtr (C.i. adâncituri) A (se) forma. 73 vt (C.i. șanțuri, gropi etc.) A săpa. 74 vt (Spc) A executa lucrări de pătrundere de la suprafața terenului până la un zăcământ exploatabil. 75 vr (D. forme de relief, locuri etc.) A se întinde. 76 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) (în față, înainte) lumea (sau o lume, perspective, orizonturi, zori etc.) A i se semnala posibilități avantajoase, șanse de progres în viitor. 77 vt (Rar) A înfățișa. 78 vt (Înv; c.i. spații) A conferi lărgime. 79 vt (Înv) A defrișa. 80 vr A-și începe existența (sau acțiunea, activitatea, desfășurarea). 81 vt (Îlv) A ~ credit (sau credite) A credita. 82 vt (Îe) A ~ o paranteză A face semnul grafic care precedă cuvintele intercalate într-o paranteză. 83 vt (Îae) A face o digresiune. 84 vt (Îe) A ~ scorul A marca primul gol într-un meci. 85 vt (Spc) A începe o acțiune juridică. 86 vt A începe. 87 vt A face să înceapă. 88 vt (Îe) A ~ (cuiva) pofta (sau apetitul) A provoca cuiva pofta de ceva. 89 vt (Îe) A ~ vorba (sau, înv, vorbire, discuție, conversație) A începe o discuție. 90 vt (Înv) A convoca. 91 vt (La sporturile cu balonul rotund, urmat de determinări nume de persoană introduse prin prepoziția spre) A trece mingea unui coechipier aflat mai aproape de poarta adversă pentru ca acesta să poată întreprinde o acțiune ofensivă. 92 vt (C.i. instituții, întreprinderi) A înființa și a pune la dispoziția celor interesați. 93 vt A face accesibil.

perdea sf [At: (a. 1693) ȘIO II₁, 290 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele, (reg) ~eli / E: tc perde] 1 Obiect confecționat din pânză, stofă, dantelă etc. care se atârnă mai ales la ferestrele și la ușile locuințelor, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a opri vederea dinafară, având totodată și scop decorativ. 2-3 (Îljv) (Mai) cu ~ (Care este exprimat, spus, făcut) indirect, prin aluzii, discret, cu rezervă, cu bună-cuviință. 4-5 (îljv) Fără ~ (Care este exprimat, spus, făcut) pe față, fară înconjur, fără sfială, necuviincios, trivial. 6 (Îe) A avea ~ la ochi A nu pricepe clar un lucru. 7 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~ (sau ~ele) la ochi A împiedica pe cineva să vadă lucrurile așa cum sunt. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Îe) A i se lua (sau a i se ridica sau, rar, a-i lua) cuiva o ~ (sau ~ua) de pe ochi A înțelege deodată ceva sau a face pe cineva să vadă clar, să priceapă ceva. 10 (Îe) A se da după ~ A se ascunde, lucrând din umbră. 11 (Îae) A se sustrage de la ceva. 12 (Îe) A ridica ~ua A arăta care este adevărul. 13 (Îae) A da lucrurile pe față. 14 (Îae) A spune fără ocolișuri. 15 (Îe) A nu avea nici o ~ A nu avea nici o rușine. 16 (Îae) A depăși măsura. 17 (Îe) A da cuiva o ~ A certa foarte tare pe cineva Si: a da un perdaf (5). 18 (Îe) A avea ceva după ~ A ține un secret. 19 (Îae) A ascunde ceva. 20 (Pex) Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate perpendicular în dreptul unei intrări, în loc de ușă. 21 (Spc; înv) Draperie de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului, unde de obicei stătea un perdegiu. 22 (Pex) Intrare. 23 (Pex; înv) Scenă sau act dintr-o piesă de teatru. 24 (Reg) Plasă deasă împletită în ochiuri care se întinde orizontal în interiorul capcanei și cu ajutorul căreia se prinde peștele în tolbă. 25 (Pan; udp „de”; șfg) Ceea ce are aspectul unei perdele. 26 Ceea ce acoperă vederea ca o perdea Si: (rar) perdeluire (3). 27 Ceea ce împiedică înțelegerea, perceperea etc. unui lucru, a unui fapt etc. 28 (Mil; îs) ~ de fum Nor artificial de ceață sau de fum, creat pentru a împiedica observarea și focul inamicului. 29 (Înv; pop) Adăpost la stână, construit din stuf din nuiele, din scânduri etc., de obicei neacoperit, făcut pentru a proteja oile, rar și alte animale, de intemperii. 30 (Pex) Stână. 31 (Reg) Îngrăditură neacoperită, făcută pentru a separa oile care trebuie să fete sau pe cele care trebuie mulse, de celelalte oi Si: corlată, ocol, staul, strungă, țarc. 32 (Mol) Îngrăditură unde dorm mieii. 33 (Mol; Trs) Î ngrăditură mobilă în care se închid oile noaptea și care se mută din loc în loc pentru a gunoi terenul. 34 (Reg) Perete de scândură de la stână, prin care e făcută strunga. 35 (Mol) Acoperiș peste ocolul oilor. 36 (Reg) Colibă a ciobanilor la stînă. 37 (Olt) Cort din pânză. 38 (Reg) Șopron. 39 Șură. 40 (Reg) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul clădit în curte. 41 (Reg) Parte a pridvorului închisă cu scânduri. 42 (Reg) Adăpost din trestie, făcut ca un gard în jurul răsadnițelor cu zarzavat timpuriu. 43 Perete mobil de lemn la unele instrumente. 44 (Udp „de”) Fâșie de pădure. 45 Șir de copaci. 46 (Spc; șîs ~ de protecție, ~ forestieră de protecție) Șir de copaci sădiți în linie dreaptă, cu scopul de a adăposti culturile împotriva vânturilor, de a opri zăpada pe ogoare etc. 47 (Îs) ~ antierozională Plantație de arbori și de arbuști pe terenurile în pantă supuse eroziunii. 48 (Pan) Desiș. 49 (Pan) Păpuriș. 50 (Pan) Stufăriș. 51 (Mpp; șîs ~ albă) Leucom. 52 (Mpp; îas) Cataractă. 53 (Atm; reg) Placentă. 54 (Reg; îe) A lua (pe cineva) cu o ~ mai sus A lua repede cu vorba pe cineva. 55 (Îae) A i-o lua înainte. 56 (Îae) A-i tăia apa de la moară.

PRELUCRA vb. I. tr. 1. A transforma, a trece de la o stare brută la una finită (un material, o piesă etc.). 2. A reface o lucrare, o operă etc. 3. A lămuri; a expune, a explica (o idee, o carte etc.). 4. A căuta să convingi pe cineva să facă ceva sau să-l determini să înțeleagă un lucru. [< pre- + lucra].

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

PONT², ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.

A ÎNȚELEGE înțeleg 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz.: Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nicio) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să)... = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face!? = cum?! cum se poate (una ca asta)?! Ce (tot) faci (sau ce ai făcut) de...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nicio importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (Despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (Despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (Despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

PONT², ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale, partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale, bot), legată de trunchi prin gît. V. căpățînă, țeastă. Sub cap o mînă pui. Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Ai să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător, ca o noapte de vară. EMINESCU, N. 14. La așa cap, așa căciulă v. căciulă. ◊ Fig. Norul negru din capul nopții începu a se mișca domol, luînd felurite forme nedeslușite, pînă ce se prefăcu într-un fel de harmăsar aripat, avîntat în salt năprasnic. SADOVEANU, M. C. 94. Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nouri plumburii. REBREANU, R. II 26. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire; din creștet pînă-n tălpi. Căpitanul de port, ras proaspăt, îmbrăcat în alb din cap pînă în picioare, șterse ușor cu batista praful de pe scaun. BART, E. 35. Dinu îi măsură pe toți cu privirea din cap pînă-n picioare. BUJOR, S. 22. Lăpușneanu mergea alăturea cu vornicul Bogdan... înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138. (Pînă) peste cap = prea mult, prea destul. Ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap = într-un fel sau într-altul, fie ce-o fi! Stăpîne, zise atunci calul: de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, P. 212. Cu noaptea-n cap sau (rar) cu ziua-n cap = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap. ALECSANDRI, T. 259. Cu un cap mai sus = cu mult mai sus. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă. ISPIRESCU, L. 35. A da (pe cineva) peste cap = a trînti la pămînt, a răsturna (pe cineva sau ceva); fig. a învinge. În caic sărea Și pe cel arap îl da pesta cap. ALECSANDRI, P. P. 117. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o singură înghițitură. A scoate Capul în lume = a ieși din casă, a se arăta printre oameni. N-avea să scoată capul în lume Sultănica... că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S.14. A i se urca (cuiva) la cap = a-și lua îndrăzneală prea mare, a depăși limita normală, a deveni înfumurat, îngîmfat. A i se urca (cuiva) în cap = a se obrăznici față de cineva. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = anu ști ce să mai facă, a fi copleșit de..., a nu mai prididi. Nu-mi văd capul de trebi. CREANGĂ, A. 62. A-și pierde capul = a se. zăpăci. A nu avea unde să-și pună capul = a fi fără adăpost, a fi pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu fi îngrijorat, a nu-i păsa de ceea ce se poate întîmplă. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. A da din cap = a mișca capul în semn de aprobare, de refuz, de îndoială etc. Dă din cap, zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: «Le-oi mai apuca eu oare [stolurile de cucoare] Și la anul?» IOSIF, PATR. 26. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (cu vorba sau cu scrisul), a doborî. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) = a umbla gură-cască, a nu fi cu luare-aminte. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți, de vatră) = a fi cuprins de desperare sau de ciudă. Vii acasă supărată, Te dai cu capul de vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. A (sau a-și) lua lumea-n cap = a lăsa totul în voia soartei și a pleca, rătăcind în lume. Dacă nu se ține de datorie și îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. [Dorul de soră-sa] îl făcu să părăsească și casa și tot și să-și ia lumea în cap, spre a se duce oriunde va vedea cu ochii. POPESCU, B. III 120. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. A-și aprinde paie în cap v. aprinde. A-și pleca capul = a se da învins, a se supune; a simți o rușine, o umilință. Oamenii plecară capetele și ieșiră în drum cu umerii puțin încovoiați. DUMITRIU, N. 26. Cu capul plecat = învins, supus; umilit, rușinat. Odată, mîhnit, dus pe gînduri, cu capul plecat, a intrat în odaia mă-sii. CARAGIALE, P. 121. A se bate în cap v. bate. (A lua sau a prinde pe cineva) pe după cap = (a lua) pe după gît. Bate-mă, doamne, să zac... Cu mîndră pe după cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. Bătut (sau căzut) în cap = (despre oameni) prost. A-și vîrî (sau a-și băgă, a-și pune) capul sănătos sub evanghelie = a se vîrî de bunăvoie într-o belea. Nu știu la cît mi-a sta capul cu... = nu știu cum o voi scoate la cale cu... Cu omul roș, nu știu, zău, la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. (învechit) A ridica cap = a se răscula. Hotărîrea... d-a ridica cap și sabie împotriva domnului. BĂLCESCU, O. II 309. ♦ Fig. (Luîndu-se partea pentru întreg) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Am tare multe trebi pe capul meu. CREANGĂ, P. 169. Decît cu urît în casă, Mai bine cu boală-n casă; De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. Bolnavă ca vai de capul ei. CREANGĂ, P. 286. Har am de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău. CREANGĂ, P. 310. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de merite, de calități; a fi fără căpătîi. A cădea (sau a veni, a se sparge, a se întoarce) pe (sau în) capul cuiva = a-l ajunge pe cineva o nenorocire. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. Bucurie peste bucurie venea pe capul meu. CREANGĂ, O. A. 49. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva, a trage la cineva; (care n-are unde să te găzduiască). Nu trebuie să le cădem pe cap bieților creștini. DUMITRIU, B. F. 148. A sta (sau a se ține, a se lega, a se apuca) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a se ține scai de cineva, a nu lăsa în pace pe cineva, a insista, a stărui pe lîngă cineva. Ce te legi de capul meu? CONTEMPORANUL, I 852. Toată ziua am stat de capul tatii, să-mi facă... un buhai. CREANGĂ, A. 41. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi. CREANGĂ, P. 270. A-i da cuiva de cap, se zice cînd cade pe capul cuiva o belea care le întrece pe celelalte, care pune vîrf la toate. Asta a fost și-a trecut; dar acum mi-a dat alta de cap. RETEGANUL, P. II 53. A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să faci, a nu avea încotro. Nici nu mai știau ce să-și facă capului cu atîtea avuții. DELAVRANCEA, S. 241. Pe fiul cel mai mic... nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci lată-său îl trimetea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. Cap ori pajură? ♦ Părul capului. Cap nepieptănat. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se apuca cu mîinile de păr, a turba de necaz, de ciudă sau de deznădejde. Auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, cînd vede aceste, își pune mîinile în cap de necaz. CREANGĂ, P. 261. 2. Căpătîi. Puse, seara la capul fiecărui din ei cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 20. Ipolit o privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Căpătîiul patului. Punîndu-l [mănunchiul de flori] la capul patului său, se culcă și dormi dusă. ISPIRESCU, L. 20. 3. Individ, ins, om, persoană. V. căciulă, suflet, rumîn, creștin. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute, de zor. Se luptară pe capete. ISPIRESCU, L. 254. ♦ (La pl.; reminiscență a timpului cînd averea consta mai ales în vite) Capital. Oamenii... erau chemați acum la bancă să plătească dobîndă și să dea și ceva din capete. STANCU, D. 230. Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ Expr. (Regional) A-și scoate din capete = a nu rămîne în pagubă, a fi răsplătit pentru osteneală, a se răzbuna cu prisosință asupra cuiva. Tu ți-ai bătut joc de mine. Fie, că și eu mi-am scos din capete. ISPIRESCU, L. 283. 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. Capul i se limpezea ca de răcoarea unei dimineți, după un somn îndestulător, și se simțea ușor... ușor ca un fir de iarbă. VLAHUȚĂ, O. AL. 95. Capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. 1 64. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. Unde nu e cap, vai de picioare. PANN, P. V. II 4. Capul face, capul trage = fiecare om suportă consecințele faptelor sale). ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = cu multă minte, cu judecată, deștept. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. Fără cap = necugetat. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă, logic, cuminte. Cei cu scaun la cap se desprindeau din prăvălie și porneau la casele lor. PAS, Z. I 34. Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept, a pricepe ușor. A îi greu (sau tare). a (sau de) cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva) în cap (ceva) = a face (pe cineva) să creadă (ceva). Cine ți-a vărît în cap și una ca aceasta? CREANGĂ, P. 194. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap = a nu putea pricepe. A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe, a ține minte. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul. ISPIRESCU, la TDRG. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la..., a uita, a renunța. Dar de cînd m-am măritat, Mi-au ieșit toate din cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe la ceva. E bun de astea... îl taie capul. BASSARABESCU, V. 9. Au început a vorbi, care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. A-l duce capul la... = a-i sta mintea la..., a se ține de..., a-i trece prin minte,a-i da în gînd să... Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, cape alții... la atîtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. A-i sta capul la... = a-i sta mintea (sau gîndul) la..., a se gîndi la... Capu-i stă la sărutat. COȘBUC, P. I 89. A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = ase gîndi mult, intens la ceva. A-i deschide (cuiva) capul = a-l face să înțeleagă (sau să vadă) ceva. Îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. ISPIRESCU, la TDRG. A fi cu (sau a face cuiva) capul călindar v. calendar. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, necontrolat. Mama... ne lasă... de capul nostru. SAHIA, N. 48. Am rămas liberă, de capul meu. ALECSANDRI, T. I 312. A face (ceva) de (sau din) capul său = a face (ceva) fără a consulta pe altul, cum se pricepe el singur. Femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit; iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CREANGĂ, P. 88. Las’ să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. A întoarce capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. A avea cap să... = a se gîndi să..., a-i trece prin minte să...; (în construcții negative) a nu fi în stare să... Mult mă mir de tine ce cap ai să vii aici. RETEGANUL, P. V. 40. ♦ (În construcții cu verbul «a avea») Posibilitate, mod. N-am cap și chip pe toți să-i spui. COȘBUC, P. I 151. N-ai cap să trăiești, de răul lor! ALECSANDRI, T. I 171. Avea cineva cap să treacă pe-aici, fără să fie jăfuit, bătut și omorît? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Învechit) Viață. Se poate să le ierte capetele... murmurau cei care judecau împrejurarea. SADOVEANU, Z. C. 169. ◊ Primejdie de cap = primejdia vieții. ◊ (Azi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc sau în primejdie; a garanta cu viața sa pentru cineva. Să-mi pun capul pentru-o Lină, Să mă fac un om pribag! COȘBUC, P. I 50. Parcă despre asta mi-aș pune capul la mijloc. CREANGĂ, P. 170. O dată cu capul = cu nici un preț, nici mort. Nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. Să mă las de București!... O dată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej pînîn capitală. ALECSANDRI, T. I 278. În (sau de-a) ruptul capului = cu primejdia vieții, chiar dacă și-ar pierde viața; (cu sens atenuat) cu nici un preț, de loc. Nu se astîmpără, nici în ruptul capului. CREANGĂ, P. 217. A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva = a-i face cuiva de petrecanie, a-l pierde, a-l omorî. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața sau să-l nenorocească; (cu sens atenuat) a face blestemății, nebunii. Ești un netot, ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! COȘBUC, P. I 148. Poate să mai doarmă cineva, de răul nebunelor istor de privighetori? Parcă-și fac de cap, nu altăceva. CREANGĂ, P. 131. La alți le-ai făcut pe plac, Ție ți-ai făcut de cap! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. Singur de cap ți-ai făcut, După vina ce-ai avut! TEODORESCU, P. P. 516. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-morților sau capul-lui-Adam = strigă. Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268; b) (Bot.) Cap-de-cocoș = dulcișor; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui= plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) (Astron.) Capul- balaurului = o parte a constelației numite balaurul. II. Căpetenie, șef, conducător. Capii mișcării, cu Heliade în frunte, fugiră. SADOVEANU, O. I 420. Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său, Se va-mprăștia, și-n urmă i-om lovi pe toți de-a rîndul. DAVILA, V. V. 72. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. Cap de familie sau capul familiei = tatăl, soțul sau alt membru al familiei care are răspunderea ei și îi susține interesele. În zori, capul familiei pornește iarăși să caute [de lucru]. SAHIA, N. 94. Capul răutăților = inițiatorul răutăților. Capul răscoalei = inițiatorul sau conducătorul răscoalei. III. 1. (Uneori în opoziție cu coadă) Partea de sus a unui obiect, vîrf. Ajunseseră în capul dealului. DUMITRIU, N. 228. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă: încremenit în capul scării. CAZIMIR, L. U. 90. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Toate lemnele se pleacă Cu capul cătră pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv sau a unui corp tehnic. Capul șurubului. Capul burghiului. Capul oiștii. ♦ Umflătura unei bube unde, s-a strîns puroiul. Buba cap nu face Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. Capul pieptului = partea de sus a toracelui. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ♦ Măciulia macului. 2. (Uneori în opoziție cu mijloc) Partea extremă (cu care începe sau sfîrșește un lucru); capăt. Drăgan stătea în capul viei. DUMITRIU, N. 249. Munceau mai departe, ștergîndu-și repede, pe furiș cîte o lacrimă, între două brazde de coasă sau la întorsul plugului la capul locului. SANDU-ALDEA, D. N. 286. Nu uita să te îndreptezi... în capul stradei San Gregorio. ODOBESCU, S. III 70. Ș-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gînd să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. Cap de pod = bază militară, în apropierea unui obstacol (curs de apă, zonă muntoasă), făcută cu scopul de a asigura trecerea grosului forțelor și a mijloacelor de luptă. (Fig.) Rolul pe care S.U.A. și Anglia l-au destinat Germaniei occidentale... este acela al unei colonii cu o industrie dezvoltată... bază industrială-militară și cap de pod strategic în inima continentului european. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 2/1. ◊ Loc. adv. (Despre două obiecte alăturate) Cap la (sau, rar, în) cap =cu părțile extreme alăturate. Sudură cap la cap. De la un cap la altul (sau la celălalt) sau din cap în cap = de la o extremitate pînă la cealaltă. Porni din nou... de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. De la un cap la altul mulțimea e mișcată... MACEDONSKI, O. I 251. ◊ Expr. Cap de țară =margine de țară, hotar; fig. (în construcții negative, în legătură cu verbul «a fi») nu-i nimic, n-are importanță, nu-i grav. Ei, n-o să fie cap de țară! DUMITRIU, V. L. 129. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a sta în pat (sau a se ridica stînd) pe șezut. Daniil sta acum cu ochii mari deschiși, în capul oaselor, și se gîndea. SADOVEANU, M. 104. Se ridică repede în capul oaselor. BUJOR, S. 79. Făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n-adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 126. 3. Partea de dinainte, început, frunte. O sută... de muncitori se încolonează pe șosea, cu mortul în cap. SAHIA, N. 43. Venea în frunte batalionul I al regimentului al 10-lea de dorobanți, care trebuia să formeze capul coloanei. D. ZAMFIRESCU, R. 253. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireaguliu, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Fig. Iașul a fost în capul culturii în cele trei sferturi dinții ale veacului al XIX-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 11. Cap de an = începutul unui an. Capul săptămînii = întîia zi a săptămînii. Cap de iarnă, de primăvară etc. = începutul iernii, al primăverii etc. A venit la Păuna Mică... în cap de primăvară. SADOVEANU, P. M. 233. Capul primăverii este sosit. I. IONESCU, M. 202. Cap de coloană = cel care stă în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Cum vrei d-ta, finule, să pleci acum, în cap de noapte, pe aci încolo? RETEGANUL, P. I 76. Din (sau de la) cap = a) de la început. Începu mai lung, cu vorbe, un fluierat plin, pe care îl luă de la cap pînă ce ochii începură să i se umfle. PREDA, Î. 148; b) de la,începutul rîndului, din capăt. Scrieți de la cap. Din capul locului = de la început, înainte de a începe ceva, înainte de a face primul pas, în prealabil. De ce n-ai venit cu scrisoarea la mine, din capul locului, deschis, cinstit? BARANGA, I. 189. Ar fi voit să-și dea cingătoarea... din capul locului. ISPIRESCU, U. 53. Fie acestea zise din capul locului. ODOBESCU, S. III 11 ♦ Partea principală, de frunte, mai aleasă (a unui lucru). (Mai ales în expr.) Capul mesei = locul de onoare la masă, fruntea mesei. Tata și-a reluat lacul său obișnuit, din capuI mesei. SAHIA, N. 56. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I 85. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă; Stă în capul mesei între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. BOLINTINEANU, O. 31. 4. (Adesea în opoziție cu mijloc, vîrf) Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. (Mai ales în expr.) A ajunge în cap sau a o scoate la cap = a sfîrși, a termina. A-i da cuiva de cap = a-i veni cuiva de hac, a-l răzbi. Paloșenii găsiră foarte mulți Soreni morți în metereze și înaintară bucurați că în fine le-a dat de cap. VISSARION, B. 340. A (o) scoate la cap sau a ieși la un cap = a termina cu bine, a o scoate la capăt, la socoteală, la cale; a reuși. Ei! dragă, cu rușinea astăzi n-o scoți la capăt. ALECSANDRI, T. 1111. În cap = (după numerale) exact, întocmai. Așa este... că sînt douăsprezece în cap? ISPIRESCU, U. 68. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect sau rămasă după întrebuințarea lui; lucru de mică valoare. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Nu mai dau pe datorie nici un cap de ață. STANCU, D. 121. Pînă la un (sau într-un) cap de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

asurzi [At: DOSOFTEI, V. S. 126/2 / Pzi: ~zesc, (îvr) asurd / E: ml^* assurdire] 1 vi A-și pierde auzul. 2 vt A face pe cineva să-și piardă auzul. 3 A face pe cineva să nu mai audă, să nu poată înțelege ceva. 4 A zăpăci.

învăța [At: COD. VOR. 105/14 / Pzi: învăț / E: ml *invitiare] 1-2 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui. 3-4 vtr A (se) familiariza. 5-6 vr (Îe) A se ~ ca faurul cu scânteile sau ca broasca cu grindina A se obișnui (cu lucrurile neplăcute sau) cu greutățile vieții. 7 vt A transmite cuiva sistematic cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. 8 vt A iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. Si: A instrui. 9 vt A dresa animale. 10 vt A sfătui pe cineva să facă ceva, arătându-i cum să procedeze Cf a convinge. 11 vt A dobândi cunoștințe prin studiu. 12 vt A ajunge prin muncă sistematică la cunoașterea unei meserii, științe, limbi străine etc. 13 vt A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce Si: a memora. 14 vi (Îe) A ~ la troacă Se spune despre cineva care este lipsit de orice învățătură. 15 vt (Îe) A ~ păsărește sau ca papagalii sau papagalicește A învăța (11) cuvânt cu cuvânt, fără a înțelege în profunzime. 16 vr (Udp „din”, „de la”) A trage o învățătură. 17 vr A căpăta experiență. 18 vt (În imprecații) A fi pedepsit până când înțelege. 19 vt A arăta cuiva ceva. 20 vt A face pe cineva să se cumințească. 21-22 vtr (Îe) A (se) ~ minte (A face să câștige sau) a câștiga experiență. 23-26 vtr (Îae) (A face pe cineva să tragă sau) a trage învățăminte (dintr-o întâmplare neplăcută sau) dintr-o pedeapsă. 27-28 vtr (Înv) A trage concluzii. 29 vt (Înv) A face pe cineva să înțeleagă preceptele unei religii, credințe etc. 30 vt (Spc) A converti pe cineva la creștinism. 31 vr (înv) A se iniția în religia creștină. 32 vt (Înv) A propovădui. 33 vt (Îe) A ~ de bine pe cineva A da cuiva sfaturi bune. 34 vt (Înv) A porunci. 35 vt (D. legi) A prescrie. 36 vt A preda. 37 vt (înv) A afla. 38 (Spc) A explica texte religioase.

MÍNTE s. f. 1. Facultatea de a gîndi, de a judeca, de a înțelege, rațiune; (în opoziție cu trup) spirit. V. c o n ș t i i n ț ă, p s i h i c. Nu fireți ca calul și mujdeiul cei ce n-au mente. PSALT. 55. Cum vrea fi cunoscut orbii, de nu vrea fi avut dereptătoriu mintea lor, să meargă după bunul păstoriu Hristos? CORESI, EV. 252, cf. 48, 52, 70, 83, 93. Această carte nu-i grăită de mente de om de pre pămînt. COD. TOD. 228. Făcu Dumnezeu omul. . . de lut. . . cu suflet viu și-i dărui minte slobodă și precepătoare, pre chipul obrazului său. MOXA, 346/19. Ce cu toată mintea, tnțelepția, arătarea, spunerea și îndreptarea a cuviosului întru ieromonaș (a. 1652). GCR I, 157/7. Biruia pre alalțíi nu numai cu postul. . . ce și cu de toată mintea cea de smerenie. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/8. Și marsără cu toții la craiul Avgust și-ncepură a-l îndemna să margă să ie cetatea Bigăi. . . și tulburară mintea craiului și s-apucă de gîlceavă cu craiul sfedzescu. NECULCE, L. 158, cf. 19. Iar și Pavel într-această cruce să laudă și toți sf[i]nții nu numai cu mintea, ci și cu trupul o cinstesc și o sărută pre dînsa (a. 1 765). GCR II, 80/39, cf. 20/22. Abătîndu-ne [de la căile tale] cu minte răzvrătită. MINEIUL (1776), 158^v2/2. Pacea lui Dumnezeu care covîrșaște toată mintea. MARCOVICI,1/9. Patimile îi întunecă mintea. DRĂGHICI, R. 162/7, cf. 159/27. Un palat a cărui vedere îmi sperie mințile. GORJAN, H. IV, 88/33. Mintea lui nu este decît un vînt ce se umflă. CONACHI, P. 275, Va putea el să-și păstreze acest cumpăt sfieț și rece, cînd această băutură va arunca turburarea în mințile și în simțurile lui? FILIMON, O. I, 141. Mult stau eu cîteodată și mă gîndesc în mintea mea. CREANGĂ, P. 162, cf. 158, 310. Aceeași groază port și-n minte și-n privire. MACEDONSKI, O. I, 95, cf. 121. Gurile sînt mute și mințile pustii. VLAHUȚĂ, P. .1, cf. PETICÎ, O. 433. Își odihni mințile, recucerindu-se. GALACTION, O. 191. Rudele susțin că i s-a cam slabit mintea. CAMIL PETRESCU, C. V. 76. Avea memorie extraordinară și minte dornică de cunoștințe. CĂLINESCU, E.17. Mintea i se zbatea încleștată în contraziceri. BART, E. 189. Să mă păzească Sfîntul să pui la îndoială Puterea căpătată a minților la școală. ARGHEZI, S. P. 95. În mintea domnului prefect se făcea încet, încet, lumină. GALAN, Z. R. 94. Mintea lui era adeseori împovărată de gînduri grele. VORNIC, P. 192. Omul devine conștient, în mintea sa se oglindește propria sa existență ca om. CONTEMP. 1954, nr. 387, 6/2. Omul se împodobește prin cultivarea minții. V. ROM. noiembrie 1954, 145, cf. ZANNE, P. II, 706. Ce e în tobă? (Mintea). ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Învechit și popular, determinat prin „toată”, „întreagă”, „bună”, indică starea de integritate a facultăților mintale) Cu tărie și cu . . . minte întreagă să ne protivim lor și să-i gonim de la noi. CORESI, EV. 76. Tot omul cine are avea înțelepciune și mente întreagă și s-are griji de viața de veaci cu cuviință are fi (a. 1632). GCR I, 76/33. Surdul și mutul, căndu-i va fi mintea întreagă și deplin și va putia cu măhăitul să arate fieștecăruia firea. . . atunci să va certa. PRAV. 293. Lipsirea minții ceii bune iaste mai rea decît toată sărăciile. ANTIM, ap. GCR II, 5/22. N-are toată mintea, I. CR. IV, 111. ◊ F i g. Mintea cu cumpăna-n mînă toate le drămăluiește. CONACHI, P. 277. ◊ L o c. a d j. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă ; p. e x t. înțelept, cumpătat. V.c u m i n t e. Dar ești tu cu minte, ce duci cinele în spate? ȚICHiNDEAL, ap. GCR II, 214/8. La bunul tată casă ticnită, Copii cu minte ș-ascultători. HELIADE, O. I, 110. Unul din cei mai cu minte și mai credincioși domni ai împărăției sale. GORJAN, I, 3/8. Judecînd între oamenii care au biblioteci și nu le citesc și între cei care le au numai zugrăvite, eu cred mai cu minte pe cei din urmă. FILIMON, O. I, 123. Drept să spun, Erai mult mai cu minte pe cînd erai nebun. ALECSANDRI, T. II, 157. C-am pierdut un fir de linte Ș-o mîndră tare cu minte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 152, cf. 307, 502, RETEGANUL, P. I, 59. ◊ Fără (de) minte sau fără de minți = a) l o c. a d j. lipsit de rațiune; p. e x t. nesocotit, nebun. Păsările pomeneaște Domnul, ca să ne arate că și decît acealea fără de minte sîntem. CORESI, EV. 220, cf. 243. O, voi fără minte și leaneși cu inima a creade toate carele au grăit prorocii. N. TEST. (1 648), 103^v/9. Cine-ș lasi grija casăi asupra muierii, fâr' de minți esti (a. 1779). GCR II, 121/31. Nu ar fi dar fără minte cel ce ar avea mai multă grijă pentru suflet, care iaste nemuritoriu. MOLNAR, RET. 56/11. Cît de fără minte eram eu în tinerețile mele. DRĂGHICI, R. 58/15. Vă iert, ca pe niște copii fără minte. ALECSANDRI, T. II, 37, cf. i, 160, 326. Bine-ți pare să fii singur, Crai bătrîn fără de minți. EMINESCU, O. I, 83. Fărde minte. ȘEZ. III, 92. Omul fără minte, ca o corabie fără cîrmă. ZANNE, P. IX, 90; b) l o c. a d v. în mod nesocotit, nesăbuit. Că fără minte cerea ei acel lucru. CORESI, EV. 89; c) (substantivat) om nechibzuit. Dzise cel fără de mente. PSALT. HUR. 9^r/2. O, nebunul și fără minte ce am fost! DRĂGHICI, R. 86/3. Cel fără de minte nici cum vede în urmă. ZANNE, P. VIII, 333; d) (învechit; substantivat) faptă nesocotită. Dzeu, știuși fără de mentea mea și prea greșirea mea. PSALT. HUR. 57^v/17. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu-și fi în minte (sau în minți) = a fi nebun. Că zicea că nu-și e în minte. N. TEST. (1648), 44^r/25, cf. CIAUȘANU, GL. Ieșit din minți (sau, rar, din minte) = nebun; (cu sens atenuat) care și-a pierdut cumpătul. Unii rîdea ca niște ieșiți din minte. DRĂGHICI, R. 21/3. Răcnea ca un ieșit din minți, cu spume la gură. I. BOTEZ, ȘC. 76. A-și pierde mintea (sau mințile) sau a (-și) ieși din minte (sau din minți) = a înnebuni; (cu sens atenuat) a-și pierde cumpătul. Cum nu ț-ai ieșit tu din minte, stricîndu-te pre tine? HERODOT (1645), 206. Ei și-au pierdut mințile Tot îmblînd din casă-n casă (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 283/25. Mi-a necinstit fata cu sila, bătînd-o pînă și-a ieșit din minți. FILIMON, O. I, 162. Lumea mă află atît de schimbat, că se teme să nu-mi pierd mințile! BOLINTINEANU, O. 355. Faci să-mi ies din minți. EMINESCU, O. I, 211, cf. id. N. 80. Într-o clipă Leuștean și-a ieșit din minte și n-a mai știut ce face. GANE, N. III, 167. Femeile au crezut că fratele lor și-a pierdut mințile din cauza norocului. PAS, Z. I, 226. Grecul, banii cînd vedea, Mințile din cap pierdea. TEODORESCU, P. P. 566, cf. ȘEZ. III, 92, ALR II 3 718/157, 219, 279, 310, 325, 353, 365, 386. Omul mintea cînd și-o pierde, om nu se mai înțelege. ZANNE, P. VIII, 327, cf. V, 358, VI, 659. A-i rătăci mintea (sau mințile) = a înnebuni. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. (A fi) în (sau, învechit, cu) toată mintea sau în toate mințile = (adesea în construcții negative) (a fi) în deplinătatea facultăților mintale ; p. e x t. (a fi) matur. Cînd nu-i omul cu toată mintia, ce să dzice, ieșit den fire-i, nebun. PRAV. 266. Nu, Tomșa, român dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. ALECSANDRI, T. II, 116. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd, parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. Nu știu, nebun ești ori nu ești în toate mințile, de vorbeai într-una că ieși la pensie. REBREANU, I. 430. Vezi copii. . . și oameni în toată mintea călări pe cai. . . de lemn. HOGAȘ, DR. II, 187. Atunci nu mai era în toate mințile. SAHIA, N. 92. A lua (sau, rar, a fura, a răpi, a pierde cuiva) mințile (ori mintea) sau a scoate (sau a lua, regional, a știlbura) (pe cineva) din minți (ori din minte) = a face (pe cineva) să nu mai raționeze, să-și piardă controlul, judecata; a zăpăci; a scoate din fire (pe cineva). Iar împăratul, îi luă Dumnăzău mintia și arătă pre ocna casăi soarile. HERODOT (1645), 464. O ! tăblițile astea ți-au luat mințile. NEGRUZZI, S. I, 46. Ar fi putut să piarză mințile celui mai stoic dintre filozofi. FILIMON, O. I, 116, cf. BARONZI. L, 48. Începură-a se-nvîrti Cu-o mișcare grațioasă, luminoasă, Care mințile-mi răpi. ALECSANDRI, P. II, 61. Suzană, ești belă, ești chiar florelinte, Ș-a tale belețe mă scoate din minte. id. T. I, 253, cf. id. T. 1724. Parcă dracul mi-a luat mințile. CREANGĂ, P. 44. Măi Chiricâ. . . scoți omul din minți cu vorbele tale. id. ib. 162. Tînărul lovan. . . Unde mi-o vedea. . . Ochii că-i lua, Mințile-i fura. TEODORESCU, P. P. 418. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 66, cf. ALR II 3 457/64, 310. A suci mintea (sau mințile cuiva) sau (regional) a lua de minți (pe cineva) =a zăpăci, a amăgi. Umblă mereu să sucească mințile Anuții, că doar-doar m-o face să i-o dau. REBREANU, I. 71. Nu crede feciorului. . . Te întreabă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește. TEODORESCU, P. P. 276, cf. CIAUȘANU, V.179. (Regional) A se aluneca cu mintea = a-și pierde judecata, a se rătăci (cu mintea). Îi spune codoșea cîte și mai multe ș-o face pe femeie să se alunece cu mintea. CREANGĂ, P. 172. A-și bea mințile = a bea pînă la inconștiență; a se imbeciliza din pricina excesului de băutură. O să-ți bei cămașa din spate. . . o să-ți bei mințile. DELAVRANCEA, ap. CADE. Cine be vin mult își be mințile. ZANNE, P. IV, 185, cf. III, 455, 457, 474, IV, 176, 184. A se frămîntă cu mintea sau a-și frămînta mintea (sau mințile) = a se gîndi mult, a-și bate capul. Cf. DL, DM. A-și veni în minte = a) (învechit) a deveni înțelept. Și întru întunearec fiind noi, să ne venim în minte. CORESI, EV. 270, cf. 21, 28, 87, 287; b) (popular) a-și recăpăta calmul, a se liniști, a-și veni în fire. Cf. ALRM I/I h 203. Întreg la (sau de) minte = cu judecata normală, sănătoasă. Să se vor posti trufașii, sau rugăciune să vor face, sau milostenie, sau de se vor face și întregi de minte. . . întru deșertu se ustenesc. CORESI, EV. 13, cf. ST. LEX. 171^r1/9. Fost-ai fi întreg la minte? CONACHI, P. 267. ♦ F i g. Om, persoană (care raționează). Această veste mincinoasă care pentru cîtăva vreme s-au crezut au pus toate mințile la mirare. IST. CAROL XII, 37^r/21. Unele minți luminate ale Apusului, savanți de seamă, în măsura în care cunoșteau filozofia materialistă rusă, o prețuiau, erau pătrunși de admirație față de ea. SCÎNTEAIA, 1 953, nr. 2 803, cf. I. CR. IV, 111. 2. Activitate a minții (1); gînd, cuget; atenție; imaginație; memorie. Celui ce feace ceriul cu mintea. PSALT. HUR. 115^v/13. Deade pre ei Dumnezeu întru neispititî minte să facî nedestoinicie (a. 1569). GCR I, 12/34. Și toți amu cărei cu mintea văd pre Dumnezeu, Izraili cheamă-se. CORESI, EV. 230, cf. GCR I, 23/10, 50/26. Ce tăriia acelui cuvînt neîncetat boldind, pre sufletul mieu rădică pre stăpînul mintea spre aleagerea a mai binelui. (a. 1648). GCR I, 132/1. Da-voi legile meale întru mintea lor. N. TEST. (1648) 296^v/18, cfd. CGR I 167/39, 168/19, II, 13/23, VARLAAM-IOASAF, 10^r/18. Aceasta, tată, o vom tipări-o in mintea noastră, spre a o ave de pildă. DRĂGHICI, R. 141/18, cf. 58/26, 115/10. Încît o vedea-n tot ceasul prin mințile lui umblînd. PANN, E. i, 100/8. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I, 133. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. id.ib. 105, cf.42, 63, 98. Aveam în minte o istorioară de la țară. GANE, N. III, 144, cf. ISPIRESCU, L. 16. Sorbi în neștire. Mintea lui era departe, cu atîția ani în urmă. VLAHUȚĂ, O. A. III, 13. Eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I, 57. În mintea ei, moș Șărban lua proporții mari de tot. BUJOR, S. 68. Nu puteam avea în simțuri și deci în minte decît ora și locul nostru. CAMIL PETRESCU, U. N. 420. Unde mi-s mințile?, spune cineva pentru a-și scuza o lipsă de atenție, o scăpare. Cf. DELAVRANCEA, O. II, 212. Unde ți-s (sau i-s, vi-s etc.) mințile?, se spune cuiva (sau despre cineva) pentru a-i reproșa lipsa de atenție, neglijența în executarea unei acțiuni. Îți stă mintea-n loc, se spune pentru a indica cel mai înalt grad de uluire, de surprindere. Cimiligă, cimilea, Ocolesc lumea cu ea (Mintea). PAMFILE, C. 26. ◊ L o c. a d v. În minte = în gînd, fără a vorbi sau a gesticula. Mijlocul cel mai facil este de a bate tactul cu mîna, cu piciorul sau în minte. HELIADE, O. II, 168. ◊ E x p r. (Învechit) De mintea mea (sau a ta, a sa etc.) = din proprie inițiativă. Să va scula săngur de mintia (mintea MUNT.) sa, fără puteare de la giudeț. PRAV. 21. A-i veni (cuiva, ceva) în minte = a-i verii în gînd, a-și aminti (ceva). Și derept aceaia despărți o zi den săptămînă, ca toți să înveațe și să înțeleagă leagea. . . și să le vie în minte pururea. CORESI, EV. 408. Cuvintele lui Schiller ce le cetisem . . . îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I, 54. Spusele furnicei i-au venit în minte. GÎRLEANU, L. 7, cf. ALR I/I h 72. A-i trece (sau a-i trăsni, regional, a-i pica cuiva, ceva) prin minte = a gîndi (ceva); (de obicei in construcții negative) a bănui, a-și imagina. Nici nu-i trecea prin minte. EMINESCU, N. 41. Fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. Ce i-a picat ei prin minte? . . . Să-și ieie și ea un vestmînt ca acesta. MARIAN, O. I, 359. Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte. DELAVRANCEA, H. T. 47. A avea (ceva sau pe cineva) în minte = a) (învechit) a intenționa. Nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. ȚICHINDEAL, F. 133/8; b) a fi preocupat (de ceva). Cf. DM. A ține minte (sau, învechit, în minte) v. ț i n e. (A avea) ținere de minte v. ț i n e r e. A-și pune mintea (cu cineva sau cu ceva) = (de obicei în construcții negative) a lua în serios (pe cineva sau ceva); a se pune cu tot dinadinsul. Oamenii surprinși de atîta cutezare a unui băiețel, nu-și puseră mintea cu el. BARIȚIU, P. A. I, 597. Nu-și mai pune mintea cu nebunul. PANN, P. V. I, 169/15. Nu cumva să vă puneți mintea cu toată mîncarea și băutura. CREANGĂ, P. 260, cf. id. A. 55. Dar vezi, ține-ți firea, nu-ți pune mintea cu bostanul. DELAVRANCEA, O. II, 12, cf. CONV. LIT. XLIII, 399. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gînduri, a fi distrat, neatent. Se uita la dînsul, parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atîta era de dus cu mințile. ISPIRESCU, L. 34. A-și aduna mințile = a se concentra, a nu mai fi distrat. Mîna Ea la ochi și-o ține. Toate mințile-și adună Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. EMINESCU, O. I, 102. ♦ Mod de a gîndi, de a judeca. Să nu înțeleagă una cu alalți, ce mai vîrtos ca să protivască mintia lui cu mintea altor oameni? (a. 1683). GCR, I, 272/20. Niciodată viața nu-i aceeași și nu stă pe loc și nici o minte nu este la fel cu cealaltă. ANGHEL, PR. 103. Cîte capete, atîtea minți. ZANNE, P. II, 43. ◊ E x p r. (Învechit) A fi într-o minte (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). Muierile lor erea tot într-o minte ș-un cuget. GORJAN, H. I, 5/23. ♦ (Învechit și popular) Intenție, gînd ascuns. Cu ce minte și cu ce socotială, cuvînt ca aceasta zici? CANTEMIR, ap. GCR I, 324/32. Aseară mi-am prins drăguț. . . Și l-am prins la noi la poartă, Să vedem ce minte poartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 67. 3. P. r e s t r. Inteligență, perspicacitate, discernămînt, capacitate intelectuală; cap. V. c r e i e r. Dă-mi minte de voiu ști mărturia ta. PSALT. HUR. 107^v/11. C-am avut și noi minte nedestulă și întunecată. CORESI, EV. 6, cf. 30. Stă în mintia giudețului, să cunoască de pre lucrurile ce vor fi fost pren pregiurul aceii greșeale. PRAV. 267. Aceștea fură cu minte mai de frunte. N. TEST. (1648), 157^v/34, cf. GCR I, 157/16, ST. LEX. 169^r1/8. Blagoslovit să fii, Doamne sfinte, Ce mi-ai datu-mi știință și minte. DOSOFTEI, PS. 44/10. Vai, nepriceputule și străinule de minte! CSNTEMIR, ap. GCR I, 324/31. Am silit după putința mea și după proastă ajungerea minței mele, de am lucrat în via Domnului. ANTIM, P. XXV. Îi dau toate laudile pre cît poate sluji mintea omenească (a. 1 794). GCR II, 151/3. Mintea lui nu este decît un vînt ce se umflă. CONACHI, P. 275, cf. 109, 263, 270. Acest secret mintea omenească nu-l poate încă pătrunde. BĂLCESCU, M. V. 3, cf. 4. Dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I, 137, cf. id. N. 41. Iar fiul împăratului, cu agerimea minții lui. . . , domni în pace. ISPIRESCU, L. 40. Cum ar pătrunde mintea noastră unde nu pătrunde a d-voastră? DELAVRANCEA, O. II, 186, cf. SADOVEANU, O. VI, 602. Eu sînt bătrîn fără dinți, Dar copilul n-are minți. TEODORESCU, P. P. 327. Trebuie dar cap bun și minte ascuțită și sănătoasă, ca să poată duce treburile împărăției. ȘEZ. I, 98, cf. 277, ALR I/I h 17, ALR II 3695/102. Cap ar fi, dar minte nu-i. RETEGANUL, P. IV, 25. Bărbatul nu-i bai că-i puțintel, să. . . fie mintea la el. ZANNE, P. IV, Pe cît mă duce mintea, formulă de modestie folosită pentru a enunța o ipoteză, o gîndire personală. Cf. ALECSANDRI, ap. CADE. Un car de minte ș-un dram de noroc. I. CR. IV, 111. A strîns mintea de la toți proștii, se spune despre cei proști. Cf. CIAUȘANU, V. 179. Barbă lungă, minte scurtă, se spune la adresa bărbaților proști. Cf. ZANNE, P. II, 9, 10. Cap ai, minte ce-ți mai trebuie, se spune omului prost. Cf. id. ib. 41. De mare, mare, Dar minte n-are, se spune despre cei înalți și proști. Cf. id. ib. 605. Are minte de cal breaz. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Haine (sau poale, plete) lungi și minte scurtă (sau, rar, ușoară), se spune la adresa femeilor nechibzuite. Cf. EMINESCU, O. I, 159, MARIAN, SA. 52, ZANNE, P. II, 69, 281, 422, III, 183, 307, 336. ◊ (Pe lîngă adjective ca „ager”, „ușor”, „iute”, „greu” etc., ca complement de relație) O babă. . . avea trei feciori. . . tari de virtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. Oameni treji la minte. MARIAN, S. R. I, 29. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap; El e mare și stogos, Dar la minte mic și prost. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. Ager la minte. ALR II 3720/316, cf. 3720/310, 365. Curat la minte. ib. 3720/365. Deștept la minte. ib. 3720/192, cf. 3 720/349, 362, 414. Aspru la minte. ib. 3 720/334. Îi cuminte la minte. ib. 3 720/29. Ișor la minte. ib. 3 720/346. Iute la minte. ib. 3 720/157, cf. 3 720/260, 704. Subțire la minte. ib. 3 720/784. Greu la minte. ib. 3 721/272. ◊ E x p r. (Regional) A fi orb de minte = a fi prost. Cf. ZANNE, P. II, 665. A nu-l ajunge (pe cineva) mintea = a nu fi în stare să înțeleagă, să facă (ceva). Îmbla ca niște oameni hămeiți, neagiungîndu-i mintea să schivernisască. NECULCE, L. 122. A fi (sau a ajunge, a da, a cădea) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrîneții), a fi lipsit de judecată. Tot ești în mintea copiilor. C. PETRESCU, Î. II, 227, cf. ZANNE, P. II, 82. La mintea omului (sau, familiar, a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. E doar la mintea omului că nu putem face aici, la Viena, cine știe ce ispravă. VORNIC, P. 141, cf. CIAUȘANU, GL. ♦ F i g. Gînditor. V. c a p. E tînăr . . . dar este o flacără. E mintea și inima revoluției. CAMIL PETRESCU, O. II, 717, cf. ALRM I/l h 17. 4. Înțelepciune, chibzuință, cumpătare, cumințenie. Dar avea minte de să păzie. NECULCE, L. 203, cf. 250. Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci. NEGRUZZI, S. I, 184. Doamne, moșule, Doamne! multă minte îți mai trebuie. CREANGĂ, P. 82, cf. id. A. 124. Ia închipuie-ți că acum treizeci și șapte de ani, avînd mintea și experiența ce le ai astăzi, te-ai fi pomenit cu un tînăr. CARAGIALE, 0. IV, 236, cf. COȘBUC, P. I, 230. Alteori Norocul se împerechează cu Mintea. PAMFILE, DUȘM. 65. Degeaba a avut noroc, dacă n-are minte. H II 33. Bată-te pustia, minte, cum n-ai fost mai înainte. PAMFILE, J. II, 154. Ea are tri rînduri de copii și tot n-are minte bună. ALR II 2 960/102. Mintea românului (sau moldoveanului) cea de pe urmă (= înțelepciunea pe care o capătă cineva după ce a greșit acționînd pripit). Boagă-te zi și noapte să-ți dee Dumnezeu mintea moldoveanului – cea de pe urmă. NEGRUZZI, S. I, 251, cf. ZANNE, P. VI, 208. Ai minte!, se spune cuiva pentru a-l îndemna să nu-și piardă cumpătul, să se comporte rațional. Ai minte, bărbate! Șezi frumos și nu mă bate. MARIAN, SA. 3, cf. PAMFILE, J. II, 154. ◊ (Ironic) Odinioară am avut minte cît păr pe broască. SADOVEANU, O. III, 174. ◊ (În legătură cu verbele „a căpăta”, „a dobîndi”, „a prinde”, „a-i veni”) Socotesc că după aceasta va mai căpăta la minte. DRĂGHICI, R. 12/16. Să prindă și alții la minte, văzînd de patima voastră. CREANGĂ, P. 263, cf. 45, 220, 311. Am avut o mîndruliță Ș-am lăsat-o să mai crească, Minte-n cap să dobîndeascâ. JARNIK-BÎRSEANU, D. 99. A mîncat, sărmana, linte, Nu i-a venit încă minte. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ L o c. a d v. (Învechit). Cu minte bună = cu chibzuială, înțelepțește. Vînatul Cu minte bună să-l împartă. ȚICHINDEAL, F. 22/1. ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile) în (sau la) cap (sau acasă, la loc) = a se cuminți, a deveni mai înțelept; p. e x t. a se maturiza. Cînd le lipsește puțină vreame să vie la măsura vrăstei, ce să dzice, să le vie mintia în cap. PRAV. 259. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie, în cap mințile să-mi vie. BELDICEANU, P. 95. Mă bucuram că i-a venit și lui. . . mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II, 238. Otilia rîse, strînse pe Felix în brațe, ca pe moș Costache, cu sensul: „nu-ți vine mintea la cap de loc”. CĂLINESCU, E. O. II, 120, cf. 9, I. CR. III, 376. A-și vîrî (sau a-și băga) mințile-n cap = (de obicei, cu verbul la imperativ) a judeca cu seriozitate, a renunța la planuri nesocotite, a se cuminți.Bagă-ți mințile în cap, măi băiete. FILIMON, O. I, 127. Vîră-ți, copilă, mințile în cap și nu-ți închipui că poți ieși vreodată din hotărîrea lui. SADOVEANU, O. X, 262. (Cu parafrazarea expresiei) Are să meargă băiatul într-o școală care-i pune mințile la loc. VORNIC, P. 39. (Regional) Ajuns de minte = (despre copii) mărișor (2). Cf. CIAUȘANU, V. 179. 5. (Învechit) Învățătură, cunoștință, știință. Să fie trimis. . . în țara grecească . . . să învețe minte. HERODOT (1645), 231. Acestor vechi gheografi minte urmează cești mai noi. CANTEMIR, HR. 63. Aceste scrise în istorii, văzîndu-le cei înțelepți pun minți în cap și cunoștință și știință (a. 1837). CAT. MAN. II, 55.* Expr. A (se) învăța minte = a trage învățătură dintr-o întîmplare personală neplăcută, a se obișnui să fie prevăzător, atent (la ceva). Să te înveți minte a nu mai băga zîzănii între dînsa și postelnicul. FILIMON, O. I, 130. Te-i învăța tu minte de altădată. CREANGĂ, P. 146. Cel puțin acum s-au mai învățat minte. C. PETRESCU, Î. II, 3, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A învăța (pe cineva) minte = a face (pe cineva) să devină înțelept, chibzuit; a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să fie mai cu judecată. Nevoia-l învață pe om minte. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Ca formulă de amenințare) Așteaptă puțintel să te învăț minte l răspunse leul mînios. ȚICHINDEAL, F. 22/9. A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte. – Ia las' că-l învăț eu minte I BUJOR, S. 92. Lasă că vă învăț eu minte! GALACTION, O. 151. ♦ (Învechit, rar) Pildă, parabolă. Pentru aceaia în pildă grăiia Hristos, cum se zice, în minte. CORESI, EV. 414. - Pl.: minți. – Și: (învechit) mente s. f. – Lat. mens, -tis.

așeza v [At: URECHE, L. I, 118/16 / Pzi: așez, așază / V: (reg) așăza, (Mol) așa(d)za / E: ml *assdiare^[1]] 1-2 vtr A (se) pune pe ceva pentru a ședea sau a face să șadă. 3-4 vtr (Îe) A (se) ~ în pat A (se) întinde în pat. 5-6 vtr (Îae) A (se) culca. 7 vr A se lungi pe jos. 8 vr A poposi. 9 vr (D. păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva. 10 vr A se așterne. 11 vr (D. substanțele solide din lichide) A se depune. 12 vr (D. lichide în fermentație) A se limpezi. 13-14 vrt A (se) instala într-o anumită poziție, într-o anumită ordine. 15 vr A se astâmpăra. 16 vr A se liniști după o agitație, o alergătură, un zbucium etc. 17 vr (Fig; înv; d. dureri, pasiuni) A se liniști. 18 vr (D. vânt) A slăbi din intensitate sau a înceta să mai bată. 19 vt (Îvr) A înfățișa pe cineva sau ceva într-o anumită lumină. 20 vr (Fig; îe) A se ~ pe (sau la) ceva A începe să facă ceva cu multă sârguință Si: a se așterne pe ceva. 21 vr (Îe) A se ~ la lucru A începe lucrul cu mult zel. 22 vt (Pop; îe) A ~ oile pe lapte A începe mulsul. 23 vt (Pop; îe) A ~ oile pe brânză A începe să facă brânza. 24 vr (D. anotimpuri sau fenomene meteorologice; construit cu prepoziția „de”) A începe să se manifeste. 25 vr (Înv; îe) A se ~ pe cuvântul cuiva A se bizui. 26-27 vtr (Complinit, înv, de „cu locul”, „cu șederea”) A (se) stabili cu locuința într-o localitate, într-un anumit loc Si: a (se) instala, (înv) a (se) sălășlui. 28 vt (Înv; îe) A ~ un loc (cu oști) A pune garnizoană. 29-30 vtr (Complinit și de „la casa lui”) A(-și) întemeia o gospodărie. 31 vt A aranja (pe cineva) într-o situație mai bună Si: (pop) a chivernisi, a căpătui, a rostui. 32-33 vrt (Înv; șîs) A (se) ~ domn, a (se) ~ în domnie, a (se) ~ pe scaun A (se) instala la domnie. 34 vi (Îvr) A guverna. 35-36 vrt (C. este funcția) A (se) instala într-o funcție. 37 vt (Trs; gmț; îe) A-l (sau a o) ~ A-i veni de hac. 38 vt (Înv; îe) A ~ la stăpân A da la stăpân. 39 vt (D. obiecte) A pune ceva la locul potrivit pentru a sta bine, în siguranță, în ordine etc. Si: a aranja, a rândui. 40 vt (Fig) A organiza (bine) ceva. 41 vt (Îe) A ~ la loc A pune pe locul de unde a fost luat. 42 vt (D. bani) A înapoia suma pe care a luat-o. 43 vt A amplasa. 44 vt (D. părți ale trupului omenesc, mai ales despre membre; cu sau fără complinirea „la loc”) A trata punând la loc Si: (pop) trage. 45 vt (Înv; îe) A ~ cuvântul A se înțelege într-un anumit fel. 46 vt (Înv; fig; d. o țară, un popor; îe) A ~ sub... A pune sub dominația cuiva. 47-48 vtr (Înv; d. un fapt istoric etc.) A descrie dintr-un anumit punct de vedere. 49-50 vtr (Înv) A ~ pace sau a se ~ pace cu cineva A încheia pace. 51 vt (Înv; îe) A-și ~ scaunul A-și stabili reședința domnească. 52 vt (Fig; înv) A înființa. 53 vt (Fig; înv; d. construcții) A zidi. 54 vt (Înv; d. impozite, legi, obiceiuri etc.) A institui Vz așezământ (14), așezământar. 55 vt (Înv; fig) A decreta. 56 vt (Îe) A ~ masa A pregăti masa și cele necesare mâncării. 57-58 vtr (Adesea reflexivul are sens pasiv; înv) A repartiza dregătoriile, boieriile, impozitele etc. Si: (înv) a cislui. 59-60 vtr (Fam) A(-și) pune în bună rânduială ceva. 61-62 vtr (Adesea reflexivul are sens pasiv; cu un substantiv abstract) A rezolva temeinic o situație dificilă. 63 vrr^[2] (Înv; d. oameni) A cădea la învoială cu cineva. 64 vr (Urmat de un verb la conjunctiv) A începe o acțiune cu care este de acord, pe care o vrea să o facă. 65 vt (Înv; îe) A ~ cu cineva (ceva) A se înțelege cu cineva asupra unui lucru. 66 vr (Îe; pop) A se ~ cu cineva pentru ceva A discuta împreună cu altcineva și a fixa de comun acord ceva. 67 vt (Înv; îe) A ~ logodna A fixa logodna. 68 vr (Pop; d. viitorii socri) A se înțelege în privința zestrei. corectat(ă)

băga [At: COD. VOR². 21^v/6 / Pzi: bag / E: ns cf ngr βάζω) (vz βάλλω) „a pune”] 1 vt (Cpp „în”; d. obiecte, mai rar despre oameni, ființe sau părți ale lor) A face să intre (ceva sau) cineva într-un spațiu mărginit, într-un recipient etc. și a-l lăsa acolo Si: a introduce, a vârî. 2 vt (Îe) A(-și) ~ (pentru cineva) mâna în foc A nu avea nici cea mai mică îndoială despre cinstea cuiva Si: a garanta. 3 vt (Înv; îe) A(-și) ~ mâna în sânge A omorî. 4 vt (Pop) A ascunde. 5 vt (Înv; îe) A(-și) ~ capul în foc (sau pentru cineva) A-și pune viața în primejdie (pentru cineva). 6 vt (Fam; îe) A ~ în gură sau (pe) sub nas, rar, sub nări A mânca. 7 vt (Îvp; îe) A ~ în (sau la) urechi A asculta (cu mare atenție). 8 vt (Fam; îe) A ~ în (sau la) cap A ține minte un lucru Si: a pricepe. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva) în cap (ceva) A face (pe cineva) să creadă ceva ce nu este adevărat. 10 vt (Îae) A face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc. 11 vt (Fam; îe) A(-și) ~ mințile în cap A se cuminți. 12 vt (Fam; îe) A(-și) ~ în cap (sau în minte) A-și propune. 13 vt (Fam; îe) A(-și) ~ nasul (undeva) sau în (ori la) ceva A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 14 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria (de consecințele unei fapte săvârșite) Si: a o sfecli. 15 vt (Rar; îe) A ~ (ceva) în (sau la) buzunar A fura. 16 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) buzunar (sau în pungă) A încasa banii câștigați de la cineva la un rămășag. 17 vt (Pfm; pan; îe) A ~ pe cineva în (sau la) buzunar A-și dovedi superioritatea cuiva într-o discuție. 18 vt (D. oameni sau d. animale) (A face să intre sau) a intra (prin convingere sau folosind forța) undeva (în casă, în curte etc.) Si: a aduce, a conduce, a mâna. 19 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) sub covată (sau masă) A îmbăta pe cineva mai puțin rezistent la o petrecere sau la băutură. 20 vt (Fam; îae) A lăsa în urmă într-o întrecere Si: a birui, a învinge. 21 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau la) închisoare (sau la) temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros A întemnița. 22 vr (Fam; îe) A se ~ în cârd cu (cineva) A se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: a se înhăita. 23 vt (Pfm; îe) A ~ (animalele) la (sau în) plug (sau în cârd) cu cineva A se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului). 24 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mijloc A înconjura. 25 vt (Fam; fig; îae) A pune pe cineva într-o situație dificilă Si: a încolți. 26 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la mână A prinde. 27 vt (Îvr; îe) A ~ (pe cineva) în mâinile cuiva A lăsa pe cineva la discreția sau în puterea cuiva. 28 vt (Psr; îe) A ~ oile în lapte A înțărca mieii. 29 vt (Înv; îe) A ~ oile în măsură A alege mieii de la oi. 30 vr (Cpp „în” sau „la”) A intra într-un loc (închis) pentru o durată mai mare sau mai mică de timp Si: a se vârî, a se ascunde. 31 vr (Pop; cpp „până la”) A intra în treacăt (la cineva). 32 vr (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel; construit cu pp „în”, „între” sau „printre”) A se amesteca. 33 vr (Fam; îe) A se ~ în ochii cuiva A fi îndrăzneț cu cineva. 34 vr (Îe) A se ~ în sufletul sau (pe) sub pielea cuiva A se face, cu insistență, observat de cineva (pentru a-i câștiga încrederea sau a-l descoase). 35-36 vtr (Fig; îe) A (se) ~ (de viu) în mormânt sau în groapă, (pex) în pământ A (se) omorî cu zile. 37-38 vtr (Trs; îe) A (se) ~ după masă A (se) așeza la masă pentru a mânca. 39 vt (Fig; construit, de obicei, cu pp „în”, „la”, „între”) A aduce (ceva) undeva Si: a introduce. 40 vt (Îe) A ~ zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) A produce discordie (între oameni) Si: a învrăjbi. 41 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau Utile) (împotriva cuiva) A calomnia. 42 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) zălog A zălogi. 43-44 vtr (D. oameni) A (se) angaja. 45 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în pâine A da (cuiva) o slujbă. 46 vt (Fam; îe) A ~ actele (de căsătorie) A depune actele necesare pentru căsătorie civilă. 47 vt (Arg; îe) A~ (pe cineva) în fabrica de pumni A lua la bătaie (pe cineva). 48 vr (Trs; îe) A se ~soldat (sau în soldăție, cătană ori în cătănie) A intra în armată. 49 vr (Îe) A se ~ la stăpân A intra slugă la cineva. 50 vr (Fig; îae) A fi obligat să asculți de voința altuia prin angajamentul făcut. 51 vr (Mold; Buc; pex) A lua o decizie hotărâtoare pentru toți Si: a se angaja, a se învoi. 52 vt A introduce printr-un spațiu gol Si: a trece. 53 vt A împinge pe cineva (într-o stare oarecare, de obicei mai proastă) îndemnându-l la ceva. 54-55 vtr (Îe) A (se) ~ în datorii A(-l) face (să facă) datorii. 56 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea ori a-i ~ cuiva boala în oase A îmbolnăvi pe cineva. 57 vt (Fig; îae) A face pe cineva să-și piardă cumpătul. 58 vt (Îe) A ~ pe cineva în frică (sau în groază, pop în toate grozile, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) în răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i), ori a-i ~ (cuiva) frica în oase A speria rău (pe cineva) Si: a îngrozi, a înfricoșa, (pop) a înfrica. 59 vt (Fpp; îe) A ~ pe cineva în draci (sau în toți dracii) sau a ~ draci în cineva A enerva (foarte rău). 60 vt (Îe) A ~ (cuiva) vină sau (rar) A ~ (pe cineva) în vină A acuza. 61 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva în viteză A sili pe cineva să acționeze sau să lucreze mai repede, cu promptitudine. 62 vt (D. mașini; îe) A ~ în viteză A cupla roțile la motor. 63 vt (Îae) A porni. 64-65 vtr (Fig; îae) A (se) grăbi. 66 vt (Îe) A ~ în (sau la) seamă (ceva sau pe cineva) A da (deosebită) atenție (la ceva sau cuiva). 67 vt (Îe) A ~ în seamă pe cineva A fi curtenitor (cu cineva). 68 vt (Îae) A asculta de cineva. 69 vt (Înv) A ~ a seamă pe cineva A da atenție cuiva. 70 vi (Îe) A ~ seamă la ceva A fi atent la ceva Si: a observa. 71 vi (Înv; îae) A socoti. 72 vi (Îe) A ~ de seamă A avea grijă (de ceva). 73-74 vi (Îlav) (După) cum bag de seamă (După cum) mi se pare.