FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. (Verbul exprimă acțiunea de a realiza, de a produce ceva) 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a fabrica un obiect. ♦ A procura (cuiva) un obiect, dispunînd confecționarea lui de către altcineva. Făcîndu-i haine frumoase, se cunună cu ea (ȘEZ.). 2. A construi, a clădi (o casă, un pod etc.); a ridica, a așeza (clăi, stoguri etc.). 3. A găti, a prepara un aliment, o mîncare. 4. A compune, a scrie, a întocmi o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A crea, a stabili, a institui o lege. 6. A cîștiga, a agonisi, a strînge bani, avere. 7. (În expr.) A face focul = a ațita, a aprinde focul. A face praf = a stîrni, a ridica praful; fig. a zdrobi, a distruge, a nimici. II. (Verbul exprimă acțiunea de a produce din sine) 1. (Despre femei) A naște. ♦ Expr. (Fam.) De cînd l-a făcut mă-sa = de cînd s-a născut. ♦ (Despre soți; cu complementul « copil ») A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta; a puia. 2. (Despre păsări; cu complementul « ou ») A oua. 3. (Despre pomi) A produce, a da roade. ♦ (Despre plante) A scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 4. (Despre ființe și plante) A căpăta o rană; a excreta etc. Șpume făcea la gură (NEGRUZZI). ♦ (Franțuzism) A se îmbolnavi de. . . A făcut o scarlatină. 5. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a deschide ochii (la cîteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau pîntece) = a căpăta burtă, a se îngrășa. (Despre pantalonii) A face genunchi = a se deforma de multă purtare, arcuindu-se în dreptul genunchilor. III. (Exprimă acțiunea de a provoca ceva) 1. A aduce pe cineva sau ceva în situația de a. . ., a întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să. . . ; a da cuiva posibilitatea de a. . . C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete (EMINESCU). 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare (CREANGĂ). 3. A obliga, a sili, a constrînge, a pune pe cineva să. . . Nu mă face să-ți zic pe nume ! (ALECSANDRI). 4. A predispune la ceva; a îndemna. Eu te fac să-ajuți în taină Mersul cîrdului de cerbi (EMINESCU). IV. (Exprimă acțiunea de a da sau de a atribui unei ființe sau unui lucru altă stare, însușire, formă sau menire decît cea pe care o are sau o avea) 1. A aduce pe cineva sau ceva într-o anumită stare. Las' că te fac eu cu grîu (CREANGĂ). ♦ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindecă. A face pe cineva cunoscut = a aduce pe cineva în situația de a fi cunoscut (de alții), de a fi renunțat. A face (ceva) cunoscut = a vesti, a da de știre (prin lume). A face (pe cineva) cuc (sau tun) = a îmbătă tare pe cineva. A face (pe cineva sau ceva) în două (sau în patru) = a despica în două sau în patru, a tăia în bucăți; a sfărîma. 2. (Numele ființei sau lucrului care suferă transformarea stă în cazul acuzativ sau este introdus prin prep. « din ») A preface, a schimba, a transforma în. . . Faceți din piatră aur (EMINESCU). ♦ Expr. A face din țînțar armăsar sau (mai rar) a face calul armăsar = a exagera, a da lucrurilor o importanță mai mare decit au în realitate. A face (pe cineva) din cal măgar = a-și bate joc de cineva; a înjosi. A face (cuiva) coastele pîntece = a bate pe cineva tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămîne treaz toată noaptea. 3. A zice, a spune (despre cineva) că este. . .; a învinui, a acuza pe cineva de. . . A început a te lua lumea la ochi și a te face prost (ȘEZ.). ♦ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele. V. (Exprimă acțiunea de a da unui lucru o formă definitivă sau potrivită destinației sale) 1. A aranja, a potrivi ceva pentru un anumit scop; a pregăti. Făcu paturile devreme (ȘADOVEANU). ♦ Expr. A-și face ghetele = a-și lustrui ghetele. 2. A-și aranja, a-și dichisi părul, unghiile, buzele, sprincenele etc. VI. 1. A săvîrși, a făptui. Ce faci acolo ? (ALECSANDRI). ◊ Expr. A face abstracție de. . . = a ignora, a lăsa la o parte, a nu lua în considerare. Face ce face (sau ce poate) și. . . = încercă în toate felurile și izbutește să. . . ; nu știu cum, procedează că. . . ; vorba e că. . . Ce face și cum face. . . sau ce (sau cum) face și ce (sau cum) drege = ce pune la cale și cum o învîrtește că. . . (sau ca să. . .). A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea ocupație; b) a nu-i rămîne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) a face o gafă, o imprudență, o trăsnaie, o prostie. A nu avea ce face cu. . . = a nu avea (nici o) trebuință de. . ., a nu-i trebuie; a nu avea (nici un) folos de. . . Ce (mai) faci ? = cum îți merge ? cum o mai duci ? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile) să (sau ca să). . . = a încerca tot posibilul, a se căzni în toate felurile spre a. . . (Exprimînd surpriza și purtînd accentul în frază) Ce face !? = ce ? cum ? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut) de. . . ? = ce ți s-a întîmplat că. . . ? care e cauza că. . . ? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic, nu am nici un folos; b) nu sînt vinovat de nimic. Văzînd și făcînd = procedînd conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva sau cu ceva = a avea de lucru cu cineva sau cu ceva, a avea ceva comun cu cineva sau cu ceva. Ce are a face ? = ce legătură este (între un lucru și altul) ? ce interesează ? și ce-i cu asta ? N-are a face ! = nu interesează ! n-are importanță ! (Refl.) S-a făcut = ne-am înțeles, s-a aranjat, fii fără grijă. ♦ (În locuțiuni verbale) A-și face închipuire = a-și închipui. A-și face trebuință = a-i trebui. A face tocmeală = a se tocmi. A-și face joc = a se juca. (Înv.) A face o știre = a înștiința. A face monopol = a monopoliza. A face întrebare = a întreba. 2. A provoca, a da naștere la. . ., a cauza. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo (ISPIRESCU). ♦ Expr. Nu face nimic = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță. ♦ A pricinui cuiva o supărare. Și mă mir ce i-am făcut (COȘBUC). ♦ Expr. A i-o face (bună sau lată sau cu vîrf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a aduce cuiva un rău, o vătămare; a învăța minte (pe cineva). ♦ Refl. (Cu pronumele în dativ, în locuțiuni verbale) A-și face gînduri (sau griji) = a se îngrijora. A-și face inima rea = a se întrista. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. Se minună de atîta cinste ce i se făcu (ISPIRESCU). 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria de ostaș (CREANGĂ). ♦ Expr. A face tîrg = a încheia tîrgul, a cădea de acord. ♦ A juca (o partidă de sah, de tenis etc.). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățămÎnt. Face medicina. 5. (Cu complementul « semn ») A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. ♦ (Cu elipsa complementului și cu determinări introduse prin prep. « cu » sau « din », indicînd o parte a corpului) Face din cap că a înțeles ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător.