CASĂ², case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și al plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.

IEFTINI, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin.

ÎNGHEȚARE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

ȚAL, țali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner].

VALOARE, valori, s. f. I. 1. Însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) pretios, scump, de preț; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritivă. II. 1. (Ec. pol.) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. ◊ Valoare de întrebuințare = proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate a omului sau a societății. Valoare de schimb = raport, proporție în care o anumită cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 2. (Concr.) Marfă. 3. (Comerț, Fin.) Exprimare în bani a costului unei mărfi sau a unei acțiuni, a unui cec etc. ◊ Valoare comercială (sau de circulație) = echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață; curs. ♦ Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Mărime matematică asociată unei mărimi fizice (după un anumit procedeu de măsurare), permițând compararea mărimii cu altele de aceeași natură. ◊ Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice etc. 5. (Muz.) Durata absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanță de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.

REGIE, regii, s. f. 1. Concepția interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocului actorilor și a montării unui spectacol de teatru, de cinema, de operă etc. ◊ Regie tehnică = încăpere tehnică atașată unui studio de înregistrări de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului și controlului primar al nivelului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 2. Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către un administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. ◊ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere la o întreprindere, la o instituție; cheltuieli care se fac cu ocazia executării unei lucrări și care se adaugă la costul materiei prime, al materialelor etc. 3. (Înv.) Instituție însărcinată cu perceperea unor impozite indirecte. 4. Formă de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, dar legată într-o măsură mai mare sau mai mică de bugetul statului. 5. Debit, tutungerie. – Din fr. régie, germ. Regie.

ANTECALCULAȚIE, antecalculații, s. f. Calculare a prețului de cost, făcută înainte de producerea unei mărfi sau de începerea unei lucrări. – Ante- + calculație.

ANTEDEVIZ, antedevize, s. n. Evaluare scrisă prealabilă a costului unei construcții proiectate. – Ante- + deviz.

PIAȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sferă a circulației mărfurilor; cererea și oferta de mărfuri. – Din it. piazza.

POSTCALCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost al unei lucrări pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post¹- + calcul.

PREȚ, prețuri, s. n. 1. Sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziționarea unui produs sau pentru un serviciu. ◊ (În sintagmele) Preț cu amănuntul = preț la care se vând către populație bunurile de consum, alimentare și nealimentare. Preț de livrare = preț la nivelul căruia circulă produsele între unitățile producătoare. Preț de producție = preț care înglobează costul produsului și beneficiul. Preț al pieței = preț care se formează pe piață în urma fluctuației cererii și ofertei. Preț mondial = preț al unei mărfi pe piața mondială. ◊ Loc. adj. De (mare) preț = (foarte) valoros, prețios. ◊ Loc. adv. Cu orice preț = orice sacrificiu ar cere, oricât ar costa, cu orice risc. Cu nici un preț = pentru nimic în lume, în nici un caz. Fără (de) preț = a) sub valoarea reală; ieftin; b) de valoare foarte mare, neprețuit. ◊ Expr. A ține la preț = a nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. A se învoi din preț = a încheia o tranzacție căzând de acord asupra prețului. A (nu) avea preț = a) a (nu) se vinde cu mulți bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere; b) a (nu) valora foarte mult. A ajunge la preț = a ajunge să fie căutat, apreciat. A pune preț pe ceva = a socoti că ceva este de mare valoare, a ține mult la ceva. Preț (ca) de... (sau ca la...) = un timp (cam) de..., o distanță, o valoare (de aproximativ...). ♦ Sumă încasată dintr-o vânzare. 2. Ceea ce se dă cuiva sau primește cineva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. ◊ Loc. prep. Cu prețul... = în schimbul...; cu sacrificiul..., cu riscul..., cu efortul... ♦ Tarif. 3. Fig. Valoare, importanță, însemnătate. – Lat. pretium.

NAVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în țările românești pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlon s. n.] – Din ngr. návlon.

TELETAX s. n. Contor care stabilește costul unei convorbiri telefonice în funcție de durata acesteia. – Tele- + tax[are].

RESTAURANT, restaurante, s. n. Unitate de alimentație publică care prepară în bucătărie proprie mâncăruri și le desface contra cost, împreună cu băuturi, în săli de mese special amenajate; local în care se află o astfel de unitate. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restaurant.

REPARTIZARE, repartizări, s. f. 1. Acțiunea de a repartiza și rezultatul ei. 2. (În sintagmele) Repartizare a cheltuielilor = distribuire a cheltuielilor indirecte de producție asupra costurilor produselor, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate. Repartizare a sarcinilor = precizare a obligațiilor profesionale pe persoane, secții, ateliere, sectoare etc. – V. repartiza.

COST¹ s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, precum și a serviciilor utilizate, pe o familie, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost¹. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost¹. – Din costa (derivat regresiv).

COST² s. n. (Germanism reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).

COST s. v. preț.

COST s. v. aliment, hrană, mâncare.

MÂNCARE s. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) păpare, (înv. și pop.) ospătare, (fam.) halire, (depr.) rumegare. (~ felului întâi, la masă.) 2. consumare, mâncat, (înv. și reg.) mâncătură, (fam.) halire. (După ~ unui codru de pâine.) 3. alimentare, alimentație, hrănire, mâncat, nutrire, nutriție. (În timpul ~rii.) 4. v. masă. 5. (concr.) aliment, hrană, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demâncare, demâncat, legumă, merinde (pl.). de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (Ce ~ ai luat la drum?)

PREȚ s. 1. cost, valoare. (~ al unei mărfi.) 2. v. tarif. 3. v. căutare.

cost (preț, hrană) s. n., pl. costuri

costalgie s. f. (sil. mf. cost-), art. costalgia, g.-d. art. costalgiei; pl. costalgii, art. costalgiile

CASĂ² ~e f. 1) Dulap sau lădiță specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente etc.; seif. 2) Loc special amenajat într-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor. 3) Încăpere într-o instituție unde se fac încasările și plățile; casierie. 4) Sumă de bani în numerar de care dispune casieria unei întreprinderi, organizații etc. ◊ A face ~a a face bilanțul încasărilor și plăților unei zile. [G.-D. casei] /<it. cassa; germ. Kasse

COST ~uri n. Sumă de bani cheltuită pentru cumpărarea, producerea, extragerea unui produs sau pentru prestarea unui serviciu. ◊ Preț de ~ totalitate a cheltuielilor făcute pentru producerea și desfacerea unui produs. /v. a costa

A COSTA pers. 3 costă 1. intranz. 1) A avea un anumit cost; a reprezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a face; a prețui. 2) A avea un preț mare; a fi scump. 2. tranz. A obliga la anumite eforturi (sau cheltuieli) fizice sau morale. Reîntoarcerea în țară l-a costat mult. ◊ Ce mă costă? nu-mi cere nici un efort; e foarte ușor. /<it. costare

NAVLU ~ri n. 1) Plată pentru închirierea unei nave de transport. 2) Costul transportului unei mărfi cu o navă. /<ngr. návlon

A PLASA ~ez tranz. 1) A pune (printr-un efort special) într-un anumit loc (realizând o intenție). ~ într-un post. ~ o minge. 2) (sume, capitaluri etc.) A da ca investiție; a investi. 3) (mărfuri, bilete etc.) A da contra cost sau gratuit. 4) (vorbe, replici etc.) A spune la timpul sau la locul potrivit. 5) A face să îmbrățișeze o meserie, o slujbă. 6) A băga. /<fr. placer

POSTCALCUL ~e n. cont. Calculare a prețului de cost în baza datelor ce indică cheltuielile făcute. /post- + calcul

AMORTIZA vb. I tr. 1. A stinge încetul cu încetul o datorie prin plăți succesive. ♦ A înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale repartizate asupra prețului de cost al produselor. 2. A atenua, a slăbi (un șoc, un zgomot etc.); a diminua. [< it. amortizzare, cf. fr. amortir, germ. amortisieren].

ANTEDEVIZ s.n. Lucrare scrisă cuprinzînd evaluarea prealabilă a costului unei construcții proiectate; antecalculație. [< ante- + deviz].

POSTCALCULAȚIE s.f. Calculație a prețului de cost efectuată după terminarea fabricării produsului. [Gen. -iei. / cf. fr. postcalculation].

TARIF s.n. Listă cuprinzînd prețurile unor mărfuri, taxele vamale, costul biletelor la trenuri etc. ♦ Sistem de norme pe baza căruia se stabilește retribuirea fiecărui fel de muncă. [Pl. -fe, -furi. / < fr. tarif].

CASĂ s.f. 1. Dulap, ladă de oțel în care se țin bani, hîrtii de valoare etc. 2. Loc (special amenajat) unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin într-un local. ♦ Ghișeu, încăpere unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Sumă de bani care se află în casieria unei întreprinderi, a unei instituții. ◊ A face casa = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență rezultată în plus (sau în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. [< it. cassa].

COST s.n. Ceea ce costă ceva, prețul unui lucru. [< it. costo, ngr. kostos].

cost s.n. sg. (reg.) 1. hrană, mâncare. 2. pensiune (în expr. a ține pe cineva în cost = a ține pe cineva în pensiune). 3. condiment.

brod (broduri), s. n. – 1. Vad, trecere a unei ape prin vad. – 2. Ponton, vas transbordor. – Var. brud(ă). Sl. brodŭ (Cihac, II, 29). – Der. brudar, s. m. (pontonier), pe care Miklosich, Lexicon, 44, îl derivă de la sl. brodarŭ; brudină, s. f. (vad; ponton), cf. slov. brodnina, sb. brodarina „cost al transbordării”. Cf. brodi.

cost s. n. – Pensiune, găzduire, în al cărei preț intră hrana. Germ. Kost. Folosit numai în Trans. și Bucov.

costa (-t, at), vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten. – Der. cost, s. n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag.

ANTEDEVIZ s. n. document cuprinzând evaluarea prealabilă a costului unei construcții proiectate. (< ante- + deviz)

CASĂ s. f. 1. dulap, ladă de oțel în care se țin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc. 2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin. ◊ ghișeu unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, instituție etc. ◊ sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituții. ♦ a face ă = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferență rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor. (< it. cassa, germ. Kasse)

COST¹ s. n. totalitatea cheltuielilor, exprimate în bani, efectuate pentru producerea unui bun, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. (< it. costo, germ. Kostos)

COST²(O)- elem. „coastă”. (< fr. cost/o/-, cf. lat. costa)

DISCONTA vb. tr. a determina valoarea prezentă a unui venit viitor, având în vedere conjunctura pieței, evoluția costurilor etc. ♦ a ~ o poliță = a cumpăra o poliță înainte de scadență. (< germ. diskontieren)

PAY-BACK PEI-BEC/ s. n. returnare, plată posterioară; comparare a costurilor cu rezultatele posibile. (< engl. pay-back)

POSTCALCULAȚIE s. f. calculare a prețului de cost efectiv după terminarea fabricării produsului; postcalcul. (< fr. postcalculation)

RAȚIONALIZA vb. tr. 1. a folosi metodele și procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de producție în scopul creșterii productivității muncii și a reducerii prețului de cost. 2. a limita prin anumite restricții consumul unor produse deficitare; a raționa (II). 3. a transforma o expresie algebrică cu un radical într-o expresie echivalentă, fără radical. (< fr. rationaliser)

RENTABILITATE s. f. însușirea de a fi rentabil; avantaj, beneficiu. ♦ rata ~ății = raport între beneficiul realizat de o întreprindere și prețul de cost al producției. (< fr. rentabilité)

blat, blaturi s. n. 1. folosirea unui mijloc de transport în comun fără achitarea costului călătoriei. 2. vizionarea unui spectacol fără achitarea biletului de intrare. 3. operațiune ilicită (în general). 4. (înv.) tăinuitor, gazdă de hoți. 5. relație influentă. 6. mită.

blatist, -ă, blatiști, -iste, s. m., s. f. 1. persoană care călătorește într-un mijloc în comun fără a achita costul călătoriei. 2. participant la o operațiune ilicită.

a și-o da contra cost expr. a se prostitua.

a face blatul expr. 1. a călători într-un mijloc de transport în comun fără a achita costul călătoriei. 2. a urmări un spectacol fără a achita biletul. 3. a lua parte la acțiuni ilicite.

a face trotuarul expr. (d. prostituate, homosexuali etc.) a acosta potențiali clienți în vederea susținerii unor raporturi sexuale contra cost.

gigel, gigei s. m. gigolo, bărbat care întreține relații sexuale contra cost.

ARHITECTÚRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția a. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale a. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, a. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, a. este împărțită în: a. civilă, a. religioasă, a. militară, a. industrială etc. A. peisagistică = știința și arta de a interveni asupra peisajului, în scopul obținerii unui spațiu cu valențe estetice. Latura cea mai importantă o constituie arta grădinilor. A. – sculptură = curent apărut după al doilea război mondial, ca reacție la cubismul interbelic, care urmărește integrarea a. în peisaj prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturală, sau, chiar, prin crearea unor sculpturi locuibile. ♦ P. ext. Aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. 2. (INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor funcționale într-un calculator numeric, pentru a obține performanțele impuse în condiții de cost avantajoase.

BENEFÍCIU (< lat. beneficium, după fr.) s. n. 1. Cîștig, folos, profit pe care-l are cineva (de pe urma unei situații, activități etc.) ♦ B. de inventar = limitare, în favoarea moștenitorului care acceptă o moștenire. ♦ Rezultatul net al activității unei întreprinderi pentru o anumită perioadă de timp (de obicei un an), calculat în funcție de cheltuielile făcute, datoriile existente, amortismentele și rezervele de risc. ♦ B. distribuit = parte a b. net atribuit acționarilor unei societăți prin decizia adunării generale a acționarilor, după plata impozitelor și constituirea rezervelor. ♦ B. brut = excedent global al vînzărilor asupra cumpărătorilor; diferență între prețul de vînzare al unui bun sau serviciu și costul lui direct. ♦ B. industrial sau comercial = categorie de impozit pe venituri celor care practică profesiuni comerciale sau industriale Expr. Sub b. de inventar = (despre o informație) care nu este absolut sigură; care poate fi însușită sub rezerva verificării ei. 2. (În ev. med. timpuriu în Europa apuseană) Concesiune de pămînt conferită de suzeran unui vasal în schimbul prestării anumitor obligații, în special militare; în sec. 11-12 a fost înlocuit de feud.

A PRACTICA PROSTITUȚIA a bubui banana, a curvi, a și-o da contra cost, a face traseul / trotuarul, a ieși la maidan, a trage la calendar, a o ține pe caldarâm.

ANTEDEVIZ, antedevize, s. n. Lucrare scrisă care cuprinde evaluarea prealabilă a costului unei construcții proiectate. – Din ante- + deviz.

C.A.F. (fr. c[out], a[ssurance], f[ret] „cost, asigurare, navlu”) v. C.I.F.

pune mâna pe Vasilică! expr. (pop.) folosită de cerșetorii care, în ajunul Anului Nou, poartă pe brațe un miel a cărui atingere, contra cost, îi va purta noroc trecătorului dispus să dea pomană.

CAPITAL 1. Bogăție, sumă mare de bani, patrimoniu. 2. Sumă de bani constituind elementul principal al unei datorii. 3. P. ext. Ansamblul resurselor acumulate la nivel micro- sau macro-economic. 4. Ansamblul valorilor materiale, spirituale rezultate din activitatea umană și și totalitatea valorilor financiare deținute de o persoană, întreprindere, țară, utilizate în scopul obținerii unui venit. Din punct de vedere al rolului și modului de valorificare în circuitul economic, c. se diferențiază în c. productiv și c. financiar. ♦ C. productiv (factor de producție) cuprinde c. real (bunuri de c. tangibil) și c. uman (bunuri de c. intangibil). C. real (valorile materiale sub forma mijloacelor de producție folosite la obținerea altor bunuri de c. și a bunurilor de consum) este format din c. fix (mașini, utilaje, instalații, echipamente, construcții etc., care participă la mai multe cicluri de producție, depreciiindu-se treptat) și c. circulant (materii prime, combustibili, semifabricate, care se consumă într-un singur ciclu de producție). C. uman include valorile spirituale productive sub forma calificării profesionale, a cunoștințelor încorporate în forța de muncă prin investiții în educație, învățămînt, cultură, sănătate etc., care sporesc eficiența muncii. C. financiar reprezintă ansamblul c. bănesc și al hîrtiilor de valoare. C. bănesc include c. lichid (cantitatea de bani necesară cumpărării de c. real și creșterii stocului de c.) și c. de împrumut (credite). Hîrtiile de valoare cuprind acțiuni, obligațiuni etc. Din punctul de vedere al eficienței economice c. se împarte în c. utilizat, consumat și acumulat. C. utilizat semnifică valoarea totală a a resurselor economice folosite în procesele productive și de distribuire a bunurilor și serviciilor, provenite din c. subscris (c. vărsat la înființarea firmei), părți din profitul realizat, emisiuni de acțiuni, înprumuturi pe diferite termene, vînzări de acțiuni. C. consumat reprezintă valoarea recuperată din amortizările anuale, inclusă în costul de producție. C. acumulat desemnează sporul de c. obținut în urma procesului de acumulare și al investițiilor nete. ♦ C. brut = masa echipamentelor în expresie valorică. C. monetar = valoarea ansamblului fondurilor disponibile exprimată în unități monetare. C. intensiv = metodă productivă care folosește mai mult c. real în comparație cu cel uman pe unitate de produs. C. flotant = parte a c. unei societăți pe acțiuni care nu este deținută de acționarii ce controlează societatea, fiind disponibilă în orice moment pentru vînzare-cumpărare de acțiuni pe piața de valori. C. individual = patrimoniul firmei unui singur agent economic. C. social (nominal) = patrimoniul aflat în proprietatea întreprinzătorilor asociați sau al unei societăți pe acțiuni; infrastructura unei economii naționale. C. permanent = c. propriu (c. social plus rezerve) la care se adaugă creditele pe termen lung și mediu. C.-risc = parte a c. unei firme investit într-o afacere riscantă, dar cu un profit probabil mare. În funcție de domeniul activității economice, c. se diferențiază în c. industrial (v. industrial), c. comercial (v. comercial) etc. 5. (În teoria marxistă) Rezultat al muncii colective însușit de proprietarii mijloacelor de producție, reprezentînd sursă a plusvalorii extorcate producătorilor direcți (salariaților) și a valorii; cuprinde: c. constant (mijloace de producție) și c. variabil (parte a c. investit în cumpărarea forței de muncă).

CERTIFICAT (< fr., lat m.) s. n. Înscris prin care se confirmă (de către anumite organe de stat) exactitatea unui fapt ori autenticitatea unui act sau se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea certificatului (ex. c. de autor, c. de inovator, c. de moștenitor, c. de studii). ♦ C. de alegător = (în unele state) înscris prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale, pe baza căruia își exercită dreptul de vot. ♦ C. prenupțial = certificat medical eliberat celor care vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. ♦ Document folosit în transporturile maritime internaționale și în comerțul internațional (cu răspundere în instanță) care atestă calitatea și originea mărfii, precum și asigurarea vasului și a mărfii (c. de calitate, c. de origine). ♦ C. de origine = document prin care se atestă în ce țară a fost produsă o anumită marfă, în vederea stabilirii tarifului vamal ce urmează să i se aplice de țara importatoare. ♦ Document netransmisibil care certifică dreptul de proprietate asupra acțiunilor unei societăți. ♦ C. de asigurare = înscris care atestă plata costului serviciilor de asigurare de bunuri sau persoane.

CASĂ², case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sînt ținuți bani, hîrtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă sau pupitru într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și plăților unei zile. – It. cassa.

C.I.F. (< fr. {i}; {s} engl. c[ost], i[nsurance], f[reight], „cost, asigurare, navlu”) Clauză contractuală conform căreia furnizorul include în preț, la vînzare, costul mărfurilor, costul transportului (navlul) și al asigurării de transport și predă mărfurile la destinație într-un anumit port.

ACQUIS s. n. (În sintagma) Acquis comunitar = ansamblu de măsuri convenite între Uniunea Europeană și fiecare țară candidată la aderare, care are ca scop stabilirea unei consultanțe speciale pentru ca acestea să adopte, cu costuri minime, corpusul de reguli și legi după care se administrează Uniunea Europeană. [Pr.: aki] – Din fr. acquis.

antecalculație s. f. Deviz, calcul de cost ◊ „O practică des întâlnită în unele întreprinderi, cu implicații directe asupra nivelului prețurilor de producție, constă în includerea în antecalculațiile de preț a unui volum de opere-manoperă ce depășește pe cel normat.” Sc. 16 IV 73 p. 3 (din ante- + calculație)

candelăreasă s. f. Femeie care, contra cost, aprinde candelele în cimitire ◊ „Candelăreasa cere 300 de lei pentru consumul [de ulei] de 34 ore o dată la săptămână.” R.lit. 35/93 p. 12 (din candelă + -easă; cuv. mai vechi în limba rom.)

carte de credit s. f. Cartelă magnetică, cu ajutorul căreia se pot face plăți electronice ◊ „Serviciile poștale ale Marii Britanii experimentează noi tipuri de aparate telefonice automate care sunt utilizate nu prin introducerea unor monezi, ci a unor cărți speciale de credit fabricate din plastic. Pe videoindicatorul aparatului telefonic apare suma care reprezintă costul convorbirii.” Sc. 29 XII 81 p. 5. ◊ „Visa International oferă șase produse de bază care se potrivesc diferitelor operațiuni de casă. Acestea sunt: Classic Card (carduri clasice), care poate fi folosită drept carte de credit, carte de schimb sau carte de debit.” R.l. 1 IX 93 p. 4; v. și cod confidențial, hologramă, shoping (din fr. carte de crédit)

chip s. n. (cib.) ◊ „Minicalculatoarele în telecomunicații. Aceasta a fost tema «Zilelor telecomunicațiilor», care s-a desfășurat recent la Florența [...] Principala concluzie: datorită miniaturizării, ca urmare, în special, a introducerii așa-numitelor pastile («chips») cu circuite integrate, în fața telecomunicațiilor se deschid perspective nebănuite, nefiind departe ziua când un abonat telefonic va putea obține, practic, instantaneu, legătura cu orice punct al globului.” Sc. 28 X 76 p. 4. ◊ „Ca urmare a perfecționării continue a microcircuitelor, procesul de miniaturizare a ordinatoarelor este în plină desfășurare. De unde, la început, pe o suprafață de un centimetru pătrat erau reunite câteva sute de interconexiuni sau informații, în prezent numărul lor a ajuns la 25000, ceea ce duce și la o scădere vertiginoasă a prețului de cost. Introducerea microcircuitelor – cunoscute în terminologia de specialitate și sub numele de «chips» (pastile) – are ca rezultat scăderea cu 99 la sută a prețului «unității de memorie» în raport cu prețul unităților de memorie ale tranzistoarelor clasice.” Sc. 29 IV 78 p. 6. ◊ „La N.A.T.O. – alertă în problema cipurilor atomice.” R.l. 17 IX 84 p. 6; v. și circuit integrat [(scris și) pron. cip] (din engl. chip; BD 1970; DEX-S)

dializat, -ă adj. (Bolnav) constrâns la dializă ◊ „Costul anual al îngrijirii unui bolnav dializat – 12.000 $.” R.l. 7 X 93 p. 5 (din dializă; cf. it. dializzato; fr. dialysé; DPN 1983)

energointensiv, -ă adj. Care a fost produs sau produce cu un mare consum de energie ◊ „[...] sticla este un produs energointensiv [...]” R.l. 22 I 80 p. 5. ◊ „Diminuarea sensibilă a consumului de materiale energointensive în construcția noului tip de transformator de măsură contribuie la scăderea prețului de cost al acestui modern aparat.” R.l. 10 IV 81 p. 5; v. și 1 VII 81 p. 1 (din energ[ie] + intensiv; DEX-S)

extra s. n. (Serviciu) suplimentar, care nu este inclus în preț ◊ „Totul e contra cost, iar eu am făcut un fel de boală psihică: [...] mi-e frică, o frică sălbatică, de tot ceea ce, aici, se numește extra-uri [...]” R.lit. 9 VI 83 p. 2

miniaturiza vb. I A reduce dimensiunile unui obiect ◊ „Pentru a reduce costul aparatului său, inventatorul a simplificat considerabil circuitele și a miniaturizat ordinatorul de recunoaștere a vocilor.” I.B. 28 III 74 p. 4. ◊ „Poluarea atmosferică face ravagii nu numai asupra omului, animalelor, vegetalelor și clădirilor. Materialul tehnic este și el supus acestui fenomen, care îi accentuează uzura. Este vorba mai ales de materialul electric și electronic, din ce în ce mai miniaturizat, mai compact, cu funcțiuni din ce în ce mai complexe și deci extrem de sensibil la poluarea aerului [...]” Sc. 4 VI 74 p. 6 (din fr. miniaturiser, engl. to miniaturize; PR 1960; DT; DEX, DN3)

miniavion s. n. (av.) Avion de dimensiuni reduse ◊ „«Luna Park» din stațiunea Saturn este luată cu asalt de cei mici. Miniavionul, miniscuterele, baby-carturile, minicaruselul le stau numai lor la dispoziție.” R.l. 26 VII 73 p. 5. ◊ „Miniavion. În Anglia a fost construit un avion cu un singur loc, care este oferit cumpărătorilor la un preț de cost mai mic decât al multor tipuri de automobil.” Sc. 9 XII 78 p. 5. ◊ „Mini-avionul este destinat antrenărilor piloților.” Săpt. 24 V 85 p. 2 //din mini- + avion; DN3//

ochiometru s. n. Ochiul considerat ca instrument de apreciere a măsurii ◊ „«Brazdometrul» e un cuvânt încă necunoscut și care, de fapt, nici nu are un înțeles bine definit. Așa au numit tractoriștii, mai mult în glumă, stinghia de lemn gradată cu care se măsoară adâncimea arăturii. Trebuia și un instrument de control. «Ochiometrul» te înșală, a spus directorul, trebuie să găsim altceva.” Sc. 21 IX 60 p. 2. ◊ „În cazul în care un parcurs cerut de un călător [cu taxiul] nu este prevăzut în tabel, costul se calculează după «ochiometru». De unde tocmeli interminabile.” Sc. 26 XII 74 p. 2. ◊ „În unele autobaze și unități de transport, verificarea autovehiculelor din dotare se mai face încă empiric, rudimentar, cu «ochiometrul», fără aparatură și instalații de specialitate.” Sc. 16 IV 75 p. 4; v. și restaurant-zahana (din ochi + -metru; FC I 142)

previzional, -ă adj. Referitor la previziune ◊ „Costul învățământului în perspectivă previzională.” Forum 10/74 p. 37; v. și prospectologie (1970) (din fr. prévisionnel; DMN 1950; DN3)

transcontainer s. n. Container de mare capacitate utilizat în transporturile internaționale de mărfuri ◊ „Un transcontainer numărul 0558 se afla încărcat cu piese de schimb pentru mașini agricole în gara bucureșteană «16 Februarie».” Sc. 31 X 75 p. 4. ◊ „Mobila va fi livrată prin sisteme avantajoase (transcontainere sau cu mașini specializate) și în ambalaje cu costuri reduse.” R.l. 14 X 76 p. 3; v. și Sc. 6 XII 75 p. 4; v. și terminal (1974) [scris și transconteiner] (din fr. transcontainer; DMN 1968; DEX-S)

balércă și (Cost.) barilcă f., pl. ĭ (rus. balyrka, rut. barilka, dim. d. barilo, pol. baryla, d. it. barile, fr. baril, butoiaș. Cp. cu holercă). Mold. Butoiaș (30-40 litri). Munt. Garniță de lapte. – Dim. -cúță, pl. e. V. buriŭ.

adíns adv. (lat. ad ipsum – ad id ipsum. V. ins, îns și dîns) în locuțiunile într’adins, în adins, din adins, anume cu intențiune, cu scop, cu premeditare: a face ceva în adins; cu seriozitate, în serios, nu glumind: a vorbi în adins. Cu (tot) dinadinsu, cu scop hotărît, cu seriozitate: s’a apucat de carte cu tot dinadinsu. – Vechĭ maĭ cu dinadinsu, maĭ de-adins, maĭ stăruitor, maĭ serios. Cu de-adinsu, mai ales, în special: pentru țară maĭ cu de-adinsu (N. Cost. 2, 36). Cu de-adinsu, cu atențiune, cu stăruință. În de adins, anume, în adins.

*batalión n., pl oane (fr. bataillon, d. it. cattagli ne). Unitatea de luptă a infanteriiĭ, compusă din maĭ multe companii (4) și care formează o parte: 1/2, 1/3 saŭ 1/4 a regimentuluĭ. (Deja la N. Cost. 2, 60, după rus. pol.). Școala de batalion, teoria și practica evoluțiunilor batalionuluĭ. Fig. Iron. Ceată, gloată: batalioane de calicĭ.

1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca’n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n’are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute).

anúme adj. și pron. indefinit fix (d. nume și a 4). Numit, care se numește, cu numele de: un om anume (vechĭ și pre anume). Ion. Adv. În adins, cu intențiune: anume n’am venit. Vechĭ. Crezînd, închipuindu-țĭ: anume că este și el unul den Grecĭ l-aŭ lovit (Cost. I,293). Așa zicînd, sanchi, supt cuvînt că, pretinzînd că, pretextînd că: Hmil cu oștile gata era, anume spre părțile Mosculuĭ (Cost. I,319). Un anume, o anume (pron. indefinit fix) un oare-care, o oare-care: un anume Ion. Anumit, determinat, special: o anume femeĭe (saŭ o femeĭe anume) care să-l îngrijească. Anumit, determinat, precis, fix: o anume cantitate. – Și anume (adv.), anume, pe nume, după nume: eraŭ treĭ, și anume: Vasile, Grigore și Ion. – Ardeleniĭ, traducînd după germ. nämlich, fac abuz de acest anume, ca și de adică.

bejenésc (est) și bă- (vest) v. intr. (d. bejenie). Vechĭ. Mă refugiez de frica dușmanilor care năvălesc. V. refl. Satele luĭ nu se bejenea (Cost. 1, 288). – În est. pop. bejă-.

CONCURÉNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Rivalitate, luptă dusă cu mijloace economice (reducerea prețului de cost, lansarea de produse noi, cumpărări de acțiuni etc.) și extraeconomice (spionaj industrial, acțiuni de sabotaj etc.) între producători sau comercianți, monopoluri, țări etc. pentru producerea și desfacerea unor mărfuri, acapararea unor piețe și obținerea de profituri mari. ◊ C. neloială = infracțiune care constă în fabricarea și punerea în circulație a unor produse care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație a unor mențiuni false privind brevetele de invenție sau în folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizațiilor de comerț sau industrie în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. ◊ Liberă c. = c. între întreprinzătorii privați, neîngrădită de organizații monopoliste, de stat etc. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate; competiție.

arcá f. (turc. arka, dos, spate, sprijin, protecțiune, protector). L. V. Protector: dedese știre și la arcalele sale (Cost. I,306).

*armátă f., pl. e (fr. armée, it. armata). Oaste, oștire, trupele armate ale uneĭ țărĭ maĭ ales cele de uscat. A face armata, a face serviciu militar. Fig. Mare mulțime: o armată de muncitorĭ. – În Munt. sec 18 armadă (ngr. armáda) armată, flotă. În Trans. pop. armádă, -ádie și -áde, pl. ezĭ (ung. ármádia). Și la N. Cost. -ádie. V. harmată.

astrúc, a -á v. tr. (lat. astrúico, -cáre, din astrúere cu înț. luĭ obstrúere, a obstrua. V. destruc). Vechĭ. Îngrop; înmormîntez: l-aŭ astrucat în biserică (N. Cost. 2, 33). Ban. Olt. Serbia. Acoper, învălesc (corpu, casa). Gorj. Ascund, dosesc. Bz. Arunc într’un colț, într’un loc retras: aŭ astrucat-o (cînepa) pin casă pe lîngă vatră și pe după sobă ca să se zvînte (Neam. Rom. Pop. 3, 708). – În Suc. a se astruca și asturca și (aĭurea) astrunca și azdrunca, a se arunca, a se răpezi, a se avînta. În vechime și astroc (astroacă, să astroace), astruc și astrup.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

DISTRIBUITÓR, -OÁRE (< fr.) s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie. ♦ (EC.) Persoană fizică sau juridică ce asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. (TEHN.) Piesă, mecanism etc. cu ajutorul căruia se face distribuirea agentului motor într-o mașină de forță, a apei în centralele hidroelectrice etc. 3. S. n. (TELEC.) Mecanism al instalațiilor de telegrafie și de telemăsură folosit pentru transmiterea semnalelor care aparțin unuia sau mai multor mesaje, în intervale de timp succesive, pe aceeași linie de transmisiune.

canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.

CONTRÁCT (< germ., lat.) s. n. 1. (Dr.) Acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul de a da naștere unor drepturi și obligații ori de a le transmite sau stinge; convenție. ◊ C. de muncă = c. încheiat de o persoană fizică cu o lată persoană fizică sau juridică prin care cea dintîi se obligă să presteze celei din urmă o anumită muncă muncă în schimbul unui salariu. ◊ C. economic = c. încheiat între două întreprinderi avînd ca obiect furnizarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. ◊ C. de autor = c. prin care un autor se obligă față de o instituție specializată în valorificarea dreptului de autor să cedeze, contra cost, drepturile de proprietate intelectuală în anumite condiții și pentru o perioadă limitată în timp. ◊ C. de căsătorie = act juridic al căsătoriei prin care se stabilesc, pe cale de tranzacție, raporturile patrimoniale dintre soți. 2. (FILOZ.) C. social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși (Hobbes), între indivizi și și suveran (Locke), între fiecare individ și comunitate (Rousseau) și care constituie fundamentul ordinii civile.

COST (< costa) s. n. Cheltuială (exprimată în bani) efectuată pentru obținerea (producerea sau cumpărarea) unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, a serviciilor utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată de timp. ◊ Costuri directe = cheltuieli de producție, stabilite pe unitatea de produs în în funcție de ceea ce se consumă efectiv și nemijlocit pentru crearea bunurilor respective. ◊ Costuri indirecte = cheltuieli convenționale a căror mărime pe unitatea de produs nu poate fi determinată decât prin procedee convenționale.

chezășíe f. (d. chezaș). Garanție. – La N. Cost. 2, 75, chizeșie.

RICARDO [riká:dou], David (1772-1823), economist și om politic britanic. Om de afaceri. Reprezentant al școlii clasice de economie. Promotor al sistemului de piață liberă; a dezvoltat teoria valorii bazate pe muncă și teoria plusvalorii; a analizat repartiția venitului național și principalele categorii economice legate de aceasta. Teoria rentei diferențiale a legat-o de legea fertilității descrescânde a solului. Justificând liber-schimbismul și diviziunea muncii între țări, a elaborat teoria costurilor comparative de producție. Opera lui R., alături de cea a lui Smith, a influențat gândirea economică contemporană. Op. pr.: „Despre principiile economiei politice și ale impunerii”.

2) cît, -ă adj. și pron. interogativ corelativ cu atît (lat. quantus, din care s’a făcut cînt, ca atînt din -tantus, și s’a redus la cît supt infl. luĭ tot în tot atît cît; it. pg. quanto, pv. fr. quant, sp. cuanto). În ce cantitate, număr, grad, preț: cît vin, cîtă apă, cîțĭ boĭ, cîte oĭ? Orĭ-cît, tot ce, toțĭ cîțĭ: cît cîștigă, tot cheltuĭește; cîțĭ veneaŭ, întrebaŭ. Cîte ceasurĭ sînt (saŭ aĭ, dacă e vorba de ceasornicu celuĭ întrebat), ce oră e, ce ceas e? (Ob. cît e ceasu, rus. kotórryĭ čas). Cîte se zic, lucrurile cîte saŭ care se zic. Cîte se zic saŭ cîte nu se zic!, cîte lucrurĭ se saŭ nu se zic! Cîte și cîte saŭ cîte și maĭ cîte, cîte lucruri! De cîțĭ anĭ eștĭ, ce etate aĭ? De cîte orĭ, cît de des? De cîte orĭ saŭ orĭ de cîte orĭ, tot-de-a-una cînd. Adv. Cît timp: cît eștĭ tînăr. Atîta (în intensitate) cît: fugea cît putea. Atîta (în extensiune) cît: cît casa (adică: de înalt), cît mine, cît pumnu (de mare), a mîncat cît lupu saŭ cît un lup (de mult. Se zice și ca un lup, dar e maĭ bine ca acest ca să fie întrebuințat numaĭ la arătarea moduluĭ). Vechĭ. (azĭ pop. și cît ce): cît s’aŭ dezvărat, aŭ și purces (Cost. 1, 277), cît ce intra în moară, o și’ntreba (Agrb. Înt. 108 și 153). Cît de, în ce grad? cît de mare? cît de adînc? Cît de (în limba vorbită maĭ des ce!), în ce grad: cît e de bun (ce bun e), cît de răŭ îmĭ pare saŭ cît îmĭ pare de răŭ (ce răŭ îmĭ pare, cum îmĭ pare de răŭ). Cît de saŭ cît maĭ, cel mai... posibil: cît de aproape, cît maĭ des (subînț. se poate). Cît de, orĭ-cît de: cît de mult s’ar jura, tot nu cred. De cît, ca, de cît e: calu e maĭ mare de cît măgaru. De cît, dar, însă: îțĭ spun, de cît (maĭ elegant dar saŭ însă) să tacĭ! De cît, afară de: nimic alta de cît aur. De cît că, de cît de faptu că: de nimic nu regret de cît că ploŭă. De cît să (după fr. que cu inf.), de cît...: nu face (alta) de cît să doarmă (maĭ rom. nu face alta de cît doarme, nu face nimic de cît doarme). Cît colo (cu dispreț), departe: ĭ-am aruncat baniĭ cît colo!. Cît de colo, de departe, îndată: te-am observat cît de colo (Fam.). Cît pe aci (vest) și (greșit) cît pe ce (est), aproape să, maĭ-maĭ: era cît pe aci să cad. Numaĭ de cît, îndată, imediat. Nicĭ cît (Trans. Buc.), nicĭ de cum, de loc. Cît de puțin, orĭ-cît de puțin, deloc, nicĭ de cum: nu mă tem cît de puțin; întru cît-va, puțin: contribue și tu cît de puțin (în nord cît de cît). Nicĭ cît (nord), de loc, nicĭ de cum. Cu cît... cu atît, pe cît... pe atît, arată înaintarea corelativă: cu cît te apropiĭ, cu atît te văd maĭ bine; pe cît de erudit, pe atît de bun. În cît (vechĭ cît), arată rezultatu (consecuțiunea): e așa de departe, în cît nu se vede. Pe cît, după cît, întru cît: n’a fost nimica, pe cît știŭ. Întru cît, (vechĭ în cît), în ceĭa ce: întru cît mă privește pe mine, cred că mĭ-am făcut datoria. Întru cît? pînă unde, în ce? dacă unu fură, întru cît e altu vinovat? Cît despre, cît pentru, în ceĭa ce privește (fr. quant à): cît despre altele, voĭ vorbi mîne. – Cît vezĭ cu ochiĭ, pînă departe la orizont. Nicĭ cît negru supt unghie, absolut nimica. A ți se face inima cît un purice, a-țĭ fi grozav de frică. Cît e hău (est) saŭ cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ, nicĭ-odată: cît e hău n’aĭ să mă prinzĭ! Cîtă frunză și ĭarbă, în mare mulțime (o armată).

brant n., pl. urĭ (pol. brant, germ. brad, aprindere, gangrenă). Vechĭ. Gangrenă: rana din care și brant aŭ fost (transcris brînt la Cost. 1, 337). V. obrinteală.

*brigadiér m. (fr. brigadier). Caporal de artilerie orĭ de cavalerie pînă la 1916. Șef de brigadă în jandarmerie. Ofițer între colonel și general în Spania. Fam. General care comandă o brigadă orĭ colonel care are acest rol și poartă ca insignă un „soare” de general. Brigadier silvic, agent silvic în uniformă. – La N. Cost. bregadir.

comănác n., pl. e (sîrb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum și calamaucum, care e mgr. kalimáfkion, -fka. de unde și istro-rom. cumarac și coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamënok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafcă). Potcapu ordinar al călugărilor simpli. (V. cucullon). Vechĭ. Căcĭulă: dărăbani cu pene de argint la comănace (Cost. I, 265). Căcĭulă împletită (ob. verde) pe care o purtaŭ țăraniĭ, cĭobaniĭ și haĭduciĭ. – În Maram. cu- (Șez. 35, 111).

RECUNOÁȘTERE (< recunoaște) s. f. 1. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. 2. (PSIH.) Proces al memoriei prin care ne dăm seama, în prezența unui obiect perceput anterior, că el a mai fost cunoscut de noi în trecut; identificare, după anumite trăsături caracteristice, a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. ◊ Semn de r. = trăsătură distinctivă după care se recunoaște, se identifică o ființă sau un lucru. 3. (Dr.) Acceptarea, expresă sau tacită, de către un stat, a unei situații juridice nou create pe plan internațional (ex. apariția unui nou stat situație de independență dobândită de o națiune, venirea la putere a unui guvern nou, calitatea de beligerant a unui stat etc.). 4. (Dr.) Act prin care un copil nou născut în afară căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui (r. voluntară) sau al unei hotărâri judecătorești (r. forțată), o condiție juridică asemănătoare a celei a copilului născut din căsătorie. 5. (MILIT.) Activitate desfășurată în teren în scopul precizării hotărârii de luptă (r. comandantului) sau în scopul aflării posibilităților de deplasare (r. itinerarului). 6. (CONT.) Procesul de încorporare în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii: a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și b) elementul are o valoare sau un cost, care pot fi evaluate în mod credibil.

*constáŭ, a -á v. intr. (lat. con-stare. V. cost). Consist, sînt: fericirea constă în moderațiune. Consist, îs compus: casa constă din cincĭ camere.

burzuluĭésc v. tr. (ung. borzulni, zbîrlesc, borzalom, fior, borz, bursuc. V. borz, bursic, bîrzoĭ, îmbîzoĭez. Cp. și cu zurbuluĭesc). Zbîrlesc. A-țĭ burzuluĭ creasta, a te arăta țanțoș, a face pe grozavu. Revolut, răscol. V. refl. Mă zbîrlesc. Fig. Mă arăt mîniat, mă revolt. Și bîrzîl- (CL. 1919, 3, 216) și bîrzul-. La Cant. Ist. 273: burzil-. La N. Cost. (Let. 2, 53) buzurl-. În Trans. și burzulesc și borzolesc. V. buntuluĭesc.

contenít, -ă adj. (d. contenesc). Vechĭ. Rezervat, moderat, înfrînat, cumpătat: om contenit la toate (Cost.). – Și cu-.

dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).

2) corn n., pl. coarne (lat. cŏrnu, it. pg. corno, pv. vfr. cat. corn, nfr. cor, sp. cuerno). Un fel de vîrf dur și ascuțit care crește în fruntea boilor și a altor rumegătoare. (La cerbĭ e în formă de ramurĭ). Fie-care din cele doŭă mînere cu care îndrepțĭ plugu la arat. Fie-care din cele doŭă colțurĭ ale luniĭ noĭ. Aripă (flanc) a frontuluĭ (Cost. 1, 271). Iron. Bucată de pergament cu versurĭ religioase (filacteriĭ) pe care Jidaniĭ șĭ-o leagă în frunte și la brațu stîng cînd se închină și provoacă sarcazmu Românuluĭ (V. avgar și habotnic). Fam. Cu coarne, distins, breaz, priceput: par’că tu eștĭ maĭ cu coarne de cît el? Mincĭună cu coarne, mare mincĭună, mincĭună gogonată. Cel cu coarne, dracu. Coarne de mare (nord), roșcove. S. n., pl. urĭ. Trîmbiță, cornet, goarnă, maĭ ales făcută dintr’un corn de boŭ (V. goarnă). Chiflă, franzeluță în formă de semilună saŭ alt-fel. Un fel de ploscuță de ținut prafu de pușcă la vînat pentru puștile care se încărcaŭ pe la gură.

2) cornét n., pl. urĭ (pol. kornet, rus. kornét, d. fr. cornette, steag de cavalerie). Vechĭ. Steag de cavalerie: se duceaŭ Moscaliĭ gloate cu corneturĭ (N. Cost. 2, 103). S. m. Stegar de cavalerie (Al.).

dăbilár m. (d. dabilă). Vechĭ. Încasator, perceptor. – Și da- (N. Cost.). V. cĭocoĭ, mumbașir, taxidar.

1) cost n., pl. urĭ (it. costo, fr. coût. V. cust). Ceĭa ce costă un lucru, preț: costu uneĭ călătoriĭ.

2) cost, a -á v. intr. (it. costare, fr. coûter, d. lat. con-stare, a consta. – Cost, coștĭ, costă și coastă, costăm; să coste și să coaste). Am prețu de: cartea costă cincĭ francĭ. Fig. Mă produc, mă fac (c’o perdere, c’o grijă, c’o muncă oare-care): această carte costă multă muncă. V. tr. Această carte m’a costat multă muncă. Cît te costă această lampă? Fig. Vorba asta mă costă, mă doare. – În nord a custa. Maĭ vechĭ (pe la 1800) costisesc (ngr. kostízo, aor. ekóstisa).

costisésc, V. cost 2.

1) de prep. (lat. de; în est mrom. și it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechĭ: De neamu Moldovenilor). 2) De către: e lăudat de toată lumea; Cartaginea a fost nimicită de Romanĭ. 3) Din partea, din cauza: mă tem de lupĭ, mă mir de tine, bolnav de frigurĭ, rîde de bucurie, scînteĭază de inteligență, îĭ pute urma de leneș (subînț. ce e = e așa de... în cît), e mort de beat, mort de frică, tremură de slab, ĭeșit de soare. 4) Din, făcut din, consistînd din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arată conținutu: un pahar de apă (nu cu apă, căcĭ e vorba de conținut: am băut un pahar de apă, adică „conținutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o căruță de Jidanĭ (plină de Jidanĭ). 6) Arată scopu, destinațiunea (= pentru): un pahar de apă, o lingură de supă, o umbrelă de ploaĭe, pușcă de vînat (de vînătoare), apă de băut, lemne de ars (orĭ de foc), casă de închiriat, bilet de întors, om bun de bătut, praf de pușcă, drum de care, trenu de Galațĭ, ne gătim de drum, casă de vînzare, n’am (adică „banĭ”) de birjă, aci e de mine, (e bine să trăĭesc eŭ), aci e de trăit. 7) Arată originea, proveniența (= de la): șoĭm de munte, brînză de Brăila, trenu de (= de la) Galațĭ, de acĭ, de după ușă, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasă, de la plug, de la școală, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de aĭ meĭ (fals de al meŭ. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meŭ, adică „dintr’al meŭ”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arată genitivu partitiv: un cel de ceĭ bunĭ, cireșe de cele marĭ, ardeĭ de ăĭ de nu ustură (în vest, adică „de ceĭ care nu ustură”), de ale lumiĭ (lucrurĭ dintr’ale lumiĭ), de ale armateĭ, de ale satuluĭ. 9) Arată timpu de cînd: a murit de tînăr, a plecat din țară de copil, a ars de viŭ, copiiĭ aŭ mîncat poamele de crude, căpitan de 30 de anĭ (în etate orĭ în funcțiune), de ĭeri, de mîne, de cu noapte, de cu ĭarnă, de vreme (din vreme); încă de purcesul luĭ Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea luĭ. 10) Arată separațiunea: a despărți oile de capre, a curăța lemnu de coajă. 11) Arată relațiunea, contactu: corabia s’a izbit de stîncă, calu e legat de gard, scara e rezemată de zid. 12) Se unește cu numeralele cardinale de la 19 în sus: 20 de oamenĭ, și cu cele adverbiale de la 2 în sus: de doŭă orĭ, de opt orĭ. 13) Servește la comparațiune: copacu e tot așa de înalt ca casa, vulturu se suĭe maĭ sus de nourĭ saŭ de cît nouriĭ (V. cît), eraŭ maĭ mulț (saŭ maĭ mulțĭ) de saŭ de cît saŭ ca opt oamenĭ. 14) Arată punctu concernut: greŭ de (saŭ la) cap, scurt de (saŭ la) coadă, bun de (saŭ la) gură; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am maĭ ura, dar ne e că vom însera (versurĭ dintr’o colindă). 15) Servește la formarea locuțiunilor adjectivale și adverbiale și a genitivuluĭ prepozițional: de față (prezent), oameniĭ ceĭ de față, copil de țîță (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nicĭ de cum), degeaba, degrabă (în grabă), ministeru de justiție (l justițiiĭ), schit de călugărĭ (călugăresc). 16) În unire cu a 4, formează o mulțime de loc. adverbiale saŭ adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezișu, copiiĭ se joacă de-a baba oarba, de-a hoțiĭ, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a biruluĭ (nord), o urmărea cu de ale biruluĭ, cu biru. De pe, de deasupra: ĭa ceașca de pe masă, ĭa greutatea de pe mine (Fals copie de pe natură. Corect e după natură, ca fr. d’aprée nature, germ. nach der natur, cum zicĭ după fantazie, după gustu meŭ, după placu meŭ). Conj. 1) Dacă (maĭ ales înainte de vocale, dar și în ainte de de consonante): de-ar și așa; de vreĭ orĭ de nu vreĭ; o, de-așĭ fi sănătos! 2) Vest. Deși, și de, și dacă, măcar că, cu toate că (concesiv): găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uĭtă și ĭa la Dumnezeŭ (Isp.) 3) În cît (consecutiv): plînge de ți se rupe inima, nu știŭ ce are de plînge, e frumoasă de te uĭmește, e leneș de-ĭ pute urma. 4) Ca să (cu ind.): am stat de am scris, haĭ de mănîncă, du-te de te plimbă!. De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce-ĭ daĭ, de ce maĭ cere. V. ce și după.

cum adv. (lat. quómodo, d. quo, în care, și modo, mod; it. come, pv. vfr. com, nfr. comme, sp. pg. como). 1) În ce mod, în ce fel: cum staĭ? 2) De ce: cum m’a găsit tocmaĭ pe mine să mă mustre? 3) Îndată ce, imediat ce: cum l-a văzut, l-a și prins. 4) Că, cum că (Vechĭ): știa cum este puțină oaste, arătîndu-se cum este de față (Cost. 1, 271 și 272). 5) Unit c’un verb, e echivalent c’un part. în ac.: l-am văzut cum trecea (= trecînd, cînd trecea, că trecea). 6) Cît de mult, ce mult, ce tare, ce fel (ce bine, ce prost): Cum pleoscăĭaŭ valurile! Cum a’mbătrînit! Cum se bucura! Cum se răstea! Cum scrie de bine, de răŭ, de prost! Nicĭ de cum, de loc, cît de puțin: nu mă tem nicĭ de cum. Cum dă Dumnezeŭ, la noroc, la întîmplare, ca vaĭ de lume, prost: era îmbrăcat cum a dat Dumnezeŭ. Ba bine că nu, de sigur, se’nțelege: L-aĭ prins? Ba bine că nu! Cum nu, cum să nu, cum de nu?, da, de sigur, de ce nu?: Vreĭ o cafea? Cum nu? – Fals cum îld. fiind-că (după fr. comme): și cum nu știam (corect fiind-că nu știam), n’am venit. Cum că îld. că, V. că.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).

cunúnă și (Trans. nord) curúnă f., pl. ĭ (lat. coróna, mrom. curună, it. pv. sp. corona, fr. couronne, pg. coróa. V. coronă). Coronă: cununa crăieĭ ungureștĭ (Cost. 1, 249). Podoabă făcută dintr’un cerc de frunze: o cunună de stejar ca premiŭ unuĭ elev. Fig. Ceĭa ce seamănă a cunună: o cunună de munțĭ, de dințĭ. A ținea cuĭva cununa, a-l cununa ca nun. V. ghirlandă.

2) cust, a -á v. intr. (lat. consto, -are. V. cost 2). Vechĭ. Exist, trăĭesc, durez. – Azĭ la Moțĭ (Trans.) Dumnezeŭ să te custe, să te ție viŭ.

3) cust, a -á v. intr. Nord. V. cost 2.

desfătát, -ă adj. În desfătare. Adv. Domniĭ ceĭ bunĭ și direpțĭ fără grijă și desfătat domnesc (Cost. 1, 294).

desfătăcĭúne f. Vechĭ. Acțiunea de a te desfăta, de a petrece, de a chefui: se ridicase Munteniĭ pre domnul lor pentru marĭ desfătăcĭunĭ ce eraŭ într’acela (Cost. 1, 292).

desfrînát, -ă adj. și s. Vechĭ. Fără frîŭ, neînfrînat, impetuos, pornit: să nu să hie pus (să nu se fi pus) să oprească desfrînata prostime, pozna mare (răscoala) s’ar hi întîmplat (Cost. 1, 293). Exuberant, prea mare, imens. Azĭ. Destrăbălat, stricat, corupt. – Și desfîrnat (Mold. sud).

fărîmă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.

1) făt m., pl. fețĭ (lat. fêtus. V. făt 2). Vechĭ. Băĭat, fecĭor: fiind făt, acela să fie moștean domnieĭ Moldoveĭ (N. Cost. 2, 104). Azĭ numaĭ în loc. fătul meŭ, băĭatu meŭ, măĭ băĭete! Trans. Crîsnic, țîrcovnic, servitor de biserică. Făt Frumos, un tînăr frumos și viteaz din poveștĭ. Neol. Med. Copil în pîntecele mameĭ.

dezbár și -băr, a -bărá v. tr. (poate din a *dezbăĭera, a scoate din băĭerĭ. Cp. și cu vgr. báros, greutate, și cu it. sbarazzare, fr. débarrasser, a cotorosi [REW 963]. Ce conj. ca scap saŭ ca supăr). Dezvăț de un obiceĭ, de o prietenie rea: l-am dezbărat de fumat, de omu cela. V. refl. Mă las de: s’a dezbărat de tutun. Mă cotorosesc, scap de: Leșiĭ s’aŭ dezbărat năvala Turcilor (Cost. 1, 279).

dezbát, -bătút, a -baté v. tr. (d. bat). Bat înapoĭ, scot bătînd, desprind: a dezbate o scîndură din gard. Dezbătăturesc. Liberez (Vechĭ). Discut, deliberez (neol. după fr. débattre). V. refl. (Vechĭ). Mă liberez, mă emancipez: se dezbătuse Cantemireștiĭ de supt ascultarea hanuluĭ (Cost. 1, 288), țara s’a dezbătut de păgînĭ. – Și azĭ: nu mă pot dezbăra de cap (Șez. 33, 25), nu mă pot pricepe, nu mă pot lămuri.

frănític, -ă adj. (ngr. frenitikós. V. frenetic). Cost. Buĭmac, amețit.

2) fum, a -á v. intr. (lat. fumare. V. afum, fumez). Vechĭ. Azĭ Trans. Fumeg: lampa fumă. V. tr. Incendiez: Tătariĭ fuma țara Leșească, Cazaciĭ fuma lăcașurile (M. Cost. 1, 280, și 333).

dezvăreáză (se) v. refl. impers. (d. vară). Se face vară: Tătariĭ, cum s’au dezvărat, aŭ și început a prăda (N. Cost. 2, 33). V. desprimăvărează.

*granátă f., pl. e (it. granata, d. grano, grăunte; fr. grenade). Rodie. Mică bombă explozivă care se aruncă în dușmanĭ (deja la N. Cost. 2, 107). Ornament care reprezentă o granată explodînd și care se poartă pe uniformele militare. – Și grenadă (barb. fr.). V. cumbara.

*granatiér m. (d. granată saŭ după it. granatiere; fr. grenadier, de unde și germ. grenadier, și de aci rus. grenadér). Soldat pedestru care aruncă granate. Soldat din regimentele de elită în Francia (1791). Soldațĭ din garda luĭ Napoleon I și III. – Maĭ vechĭ granadír și grenadír (după rus.). Și grenadier (după fr.). Forma cea maĭ rom. granatar, cum zice N. Cost. 2, 107. V. mușchetar.

grániță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. gránica, rus. pol. granica, d. vsl. granĭ, cap, unghĭ, hotar; ung. gránic, germ. grenze). Frontieră, hotar de țară. – Maĭ vechĭ (după rut.) și hr- (N. Cost. 2, 98).

1) dívă f., pl. e (vsl. rus. divo, minune). L.V. (Cost. Cant.) Minune, mirare. Ce divă este că, ce e de mirare că? V. div 1.

harmátă f., pl. e și hărmățĭ (pol. harmata, d. it. armato, armată). Mold. Vechĭ. Azĭ Buc. Tun. – Și armată (Cost.), artilerie.

1) harț n., pl. urĭ (ung. ceh. harc, pol. harc, vechĭ herz, harță, d. mgerm. harz, harze, herze, ngerm. herzu, strigăt de luptă. V. horțiș). Vechĭ. Harță, încăĭerare, cĭocnire între avangarde: harț cu Tătariĭ (N. Cost. 2, 203), oștile daŭ harț (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 199). Detașament care hărțuĭa. Duel. Războĭ.

hăicăĭésc v. intr. și tr. (sîrb. hàjkati, d. ung. hajtani, a hăĭtui. V. hîtcîĭ). Rar azĭ. Alung cu răcnete: uniĭ hăĭcăĭaŭ, alțiĭ jăcuĭaŭ (Cost. 1, 294).

hemșeríŭ s. (turc. pers. hemșehri, din acelașĭ oraș). N. Cost. 2, 33 (scris rí saŭ -ri). Compatriot.

MÁRCĂ¹ (< germ.) s. f. Timbru emis de către organele centrale poștale ale unei țări, care, aplicat pe corespondență sau pe colete, face dovada plății anticipate a costului transportului. M. poștală a fost introdusă pentru prima oară în Marea Britanie (1840). Cele mai vechi m. poștale românești au fost emise în Moldova (1858). În urma unificării tarifelor poștale în Principatele Unite, au fost emise o serie de mărci poștale cu reprezentarea celor două steme: bourul pentru Moldova și vulturul pentru Țara Românească, cunoscute sub numele de „Emisiunea Principatelor Unite” (1862-1864). V. cap de bour.

dodeĭálă f., pl. ĭelĭ. Vechĭ. Incomodare, supărare, necaz, molestare: aveaŭ dodeĭală de Turcĭ (Cost. 1, 113). – Și dodăĭală și dodială.

dodeĭesc v. tr. (vsl. dodĕĭati, sîrb. dódijati, dojaditi. V. nădăĭesc). Vechĭ. Incomodez, supăr, necăjesc, molestez (Cost. 1, 262). – Și dodăĭesc și dodiesc.

ínfulă f., pl. e (pol. infula, d. lat. infula). N. Cost. Pălăria episcopuluĭ catolic.

FORDÍSM (< rus, it.; n. pr. Ford) s. n. Teorie a organizării producției, industriale, creată de H. Ford, care constă în integrarea principiilor definite de R. Taylor (separarea concepției de execuție a produselor și parcelizarea muncii pe operații elementare, executate de un singur muncitor) și introducerea montajului mecanizat al automobilelor, pe bandă continuă, posibil pe baza standardizării pieselor, în acest fel realizându-se produse ieftine (pe baza reducerii costurilor) și o producție de masă (serie mare).

dric n., pl. urĭ (vsl. drĕkŭ, ceh. drik, slovac drék, trunchi; ung. derék, trunchĭ, mijlocu trupuluĭ. V. dereg 1). Suportu pe care stă podu caruluĭ saŭ căruțeĭ și scoarțele. Căruță pe dricurĭ, căruță simplă, fără arcurĭ elastice. Mold. Trans. Punct central, centru, toĭ: aŭ săvîrșit mînăstirea în dricul orașuluĭ (Cost. 1, 290), dricu veriĭ, dricu ĭarmaroculuĭ. Munt. Patașcă, car funebru. A fi pe dric, a fi aproape de moarte („a ți se bate coliva’n pept”). V. grindeĭ.

îmbulzésc v. tr. (d. bulz). Aglomerez, grămădesc. V. refl. Mă aglomerez, mă grămădesc. – Și bulzesc (Cost. 1, 264).

îndúplec, a -á v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s’a înduplecat să plece.

dúrăt n., pl. ete (d. a durui). Est. Rar. Duruĭală, huiet de prăbușire, de vehicule (huruĭală), pașĭ grăbițĭ (tropot), de ploaĭe răpede (ropot) ș.a. (La Cost. „bubuitură”).

dușîș n., pl. urĭ (turc. düšüš, întîlnire). N. Cost. 2, 11 și 68. Noroc, șansă. La jocu de table, căderea amîndoror zarurilor cu număru 6 în sus.

învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s’aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s’a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc.

învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s’aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.).

învîrtejésc v. tr. (d. vîrtej). Rar. Învîrtesc: crivățu învîrtejea (saŭ vîrtejea) zăpada. Vechĭ. Întorc, prefac: a învîrteji rău în bine. V. refl. Mă întorn: Ștefan-Vodă, cu mare dobîndă, s’aŭ învîrtejit în țara Moldoveĭ (Ur.), s’aŭ învîrtejit înapoĭ (N. Cost. 2, 91).

leg, a -á v. tr. (lat. lĭgare, it. legare, fr. lier, pv. sp. pg. liar. – Leagă; să lege. V. aleg 1, oblig). Înod, strîng cu ața, cu funia, cu lanțu ș. a.: a lega cu sfoara un snop, cu cercurĭ un butoĭ. Strîng cu ceva și fixez saŭ unesc cu ceva: a lega un cal de gard, o luntre de mal, vița de haragĭ. Înfășor, bandajez, pansez: a lega cuĭva o rană, a lega pe cineva la rană, la picĭor. Vechĭ. A lega tabăra, a pune căruțele de jur în prejuru tabereĭ și a lega între ele. A lega pace (N. Cost. 1, 393), a încheĭa pace. Barb. (după fr. relier și germ. binden). Scorțesc, pun scoarțe groase uneĭ cărțĭ: a lega o carte (V. cartonez). Îngroș, încheg (un sirop, o dulceață, un șerbet). Fig. Intru în relațiune: a lega prietenie cu cineva. Pun în relațiune: căile ferate leagă țările între ele. Fig. A lega la ochĭ, a lega cuĭva ochiĭ, a-l împedica să vadă, a-l înșela, a-l mistifica. A lega cuĭva mînile, a-l face să nu poată lucra saŭ unelti ceva. A lega la gard (ca pe o vită), a-țĭ asigura imposibilitatea de acțiune a cuĭva (a unuĭ prost, de ex.). Acest om nu poate lega nicĭ doŭă vorbe (între ele), nu poate vorbi curent saŭ vorbește prost. V. intr. Pomiĭ aŭ legat (saŭ tr. aŭ legat rod), aŭ produs poame. V. refl. Mă înod, mă strîng cu ceva: mă leg cu basmaŭa la cap. Mă strîng cu ceva și mă unesc: m’am legat cu funia de mijloc și mĭ-am dat drumu’n puț. Fig. Mă îngroș, mă prind, mă încheg: dulceața (siropu ș. a.) s’a legat bine. Mă oblig: mă leg să execut o lucrare (V. acolisesc). A ți se lega limba, a nu putea vorbi (pronunța). A te lega (saŭ: a lega) de cineva, a-l provoca, a căuta ceartă saŭ vorbă cu el. A te lega cu cineva, a face societate (alianță, convențiune) cu el.

litávră f., pl. e (rus. litávra, rut. politávry, darabană, d. ngr. *poly-tavréa, vgr. tauréa, pele de taur). Darabană, tobă maĭ mică (N. Cost. Let. 2, 61 și 64).

luătúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Pofta de tot lua, rapacitate. (N. Cost. 2, 33).

ECONOMÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Activitate fundamentală a societății desfășurată în scopul satisfacerii necesităților umane de bunuri și servicii. ◊ E. naturală = tip de e. în care produsul activității umane este destinat în totalitate consumului producătorilor. ◊ E. de schimb = tip de e. în care rezultatele activității umane sunt destinate schimbului, peiței (e. de piață), constituind genul de e. care a marcat progresul societății. În epoca modernă, activitatea economică desfășurată în cadrul unei e. de piață, care, bazându-se pe proprietatea privată, face posibilă libertatea de acțiune și inițiativă, atestă faptul (subliniat de economiști și teoreticieni, chiar predecesori ai lui A. Smith) că interesul general este determinat în mod spontan de „jocul liber” al intereselor particulare. E. de piață este motivată și „condusă” de concurență („mâna invizibilă a pieței”), care determină utilizarea rațională a resurselor umane și materiale prin eliminarea oricărei risipe, permițând consumatorilor să-și exprime diferitele opțiuni în favoarea lor, iar forțele economice să le asigure coerența, eficacitatea și echilibrul activităților economice. Dintre acestea, cele mai importante sunt: constrângerile tehnice de producție, impuse în orice societate sau perioadă, indiferent de ideologiile politice dominante la un moment dat; diviziunea muncii care asigură eficiența utilizării resurselor materiale și umane, a organizării economice și sociale la nivel global, sectorial etc.; echilibrul financiar care, în esență, semnifică imposibilitatea efectuării unor cheltuieli care depășesc veniturile obținute anterior. ◊ E. socială de schimb = concept specific doctrinei creștin-democrate conform căreia criteriul economic este considerat la fel de important ca cel social; se concretizează prin adoptarea unei politici economice care să asigure sprijinirea efectivă a categoriilor sociale defavorizate, prin acordarea unei protecții sociale adecvate din partea statului, concomitent cu respectarea legilor e. de piață și a principiului subsidiarității deciziilor în sfera economicului și socialului. ◊ E. liberală = tip de e. de piață, specific doctrinei liberale, caracterizat prin limitarea intervenției statului în sfera economicului și promovarea unei libertăți neîngrădite, dar în limitele legalității, în ceea ce privește inițiativa și activitatea economică. ◊ E. dirijată (planificată) = tip de e. bazată pe proprietatea de stat, în care activitățile economice se desfășoară conform unei planificări centralizate, adoptate la niveluri superioare de decizie. ◊ E. națională = ansamblul activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. ◊ E. mondială = totalitatea economiilor naționale și a interdependențelor stabilite între ele ca o consecință a cadrului juridic și instituțional și internațional și a mecanismelor economice. 2. E. politică (știință politică) = știința administrării unor resurse și mijloace limitate pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate; studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse, precum și modalitățile de realizare a acestora. Elemente de teorie economică au existat încă din Antic., dar fundamentarea e.p. moderne este opera școlii clasice engleze (A. Smith, S. Ricardo ș.a.). Deși, în evoluția sa, știința economică a avut mai multe variante teoretice și practice, teoria economică poate fi grupată în următoarele mari concepții, cărora le corespund tipuri de analiză fundamental diferite: școala clasică (sec. 18 până la 1870), marxismul (a doua jumătate a sec. 19), neoclasicismul (din 1870 până în prezent), keynesismul (deceniile 4-8 ale sec. 20). 3. Chibzuință, cumpătare. ◊ E. la scară = reducerea costurilor de producție concomitent și corelat cu dezvoltarea întreprinderii. 4. Sumă de bani sau cantitate de bunuri care se economisește. 5. Economia protecției mediului = disciplină de graniță între economie și ecologie care studiază repartiția în biosferă a resurselor naturale, precum și utilizarea lor în concordanță cu menținerea echilibrului ecologic.

marghĭól, -oálă adj., pl. m. lĭ (ngr. mar[g]ĭólos, șiret, șmecher [de unde și turc. mariol, haĭmana, netrebnic], d. it. mariolo, mariuolo, înșelător la joc, pungaș). Rar azĭ. Șiret, priceput la rele: aŭ fost un marghĭol și ĭ-aŭ spus mencĭunĭ (Cost. 1, 309). – În Serbia mărghĭol, frumos.

meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.

mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.

mincĭúnă f., pl. ĭ (din *mĭnțicĭune, d. a minți, ca putregĭune, răpegĭune din -ezicĭune; it. menzogna, pg. menzonga, fr. mensonge, d. lat. *mentionica, *mentitionica). Vorbă contrară adevăruluĭ spusă pentru a înșela: mincĭuna trebuĭe reprimată sever începînd din copilărie. Fabulă, ficțiune: poezia trăĭește din mincĭunĭ. Fig. Vanitate, eroare, iluziune: lumea nu e de cît o mincĭună. Fam. Mincĭună cu coadă saŭ gogonată, mare mincĭună. – Vechĭ me- (Cost. 1, 309).

*místru m. (pol. mistrz, d. germ. meister. V. meșter). Vechĭ (N. Cost.). Șef, magistru.

MARGINÁL, -Ă (< fr.) adj. 1. Care se află la margine; spec. scris pe marginea unui text manuscris sau tipărit. ♦ Fig. (Despre probleme, situații etc.) Secundar, fără importanță. 2. (EC. Pol.) Analiză m. = tehnică de analiză a modificării unei variabile dependente cauzată de modificarea unei variabile independente (de ex. costul m. este costul suplimentar necesar pentru a asigura creșterea cu o unitate a volumului producției față de un nivel predeterminat al acestuia).

obicĭuít, -ă adj. Vechĭ. Obișnuit, deprins (N. Cost. 2, 34).

obîrșésc v. tr. (vsl. obrŭšati, din *obvrŭšati, V. obîrșie, săvîrșesc). Vechĭ. Sfîrșesc, termin: moartea multe lucrurĭ taĭe și să se obîrșească nu lasă (Cost. 1, 249 și 252; N. Cost. 2, 487).

ocărăsc, a -î și (vechĭ) -résc, -rí v. tr. (vsl. okariati, a defăĭma, uk-, a imputa, ukoriti, koriti, a trata aspru; sîrb. ukoriti, a ocărî. V. ocară). Mustru adresînd cuvinte aspre și chear insultătoare (unuĭ inferior): a ocărî niște copiĭ obraznicĭ. Vechĭ. Compromit: nimic așa nu ocărește pre domn ca cuvîntul nestătător (Cost. 1, 286).

oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.

*parólă f., pl. e (rus. parólĭ, fr. paróle, d. lat. parábola, parabolă, învățătură, de unde s’a făcut *parabla, paraula, parole, ca’n rom. lăuruscă, fiulă, staul, sulă. V. palavră, parlament). Cuvînt de promisiune: șĭ-a dat parola (N. Cost. 2, 58 și 92). Lozincă, cuvînt de ordine pe care militariĭ îl pronunță ca să fie recunoscuțĭ de o santinelă.

părăsésc v. tr. (ngr. paretó [scris paraitó], aor. apárnisa, părăsesc, de unde și mrom. apîrnistri și sîrb. parasiti). Mă duc de la, daŭ uĭtăriĭ, las în voĭa întîmplăriĭ: a părăsi casa, patria. Mă despart de, neglijez: a-țĭ părăsi studiile, amiciĭ. Plec din, evacuez: dușmaniĭ aŭ părăsit reduta. Fig. A părăsi vĭața, a muri. A părăsi o ideĭe, a renunța la ĭa. V. refl. Vechĭ. Mă las de: nepărăsindu-se de răutățile luĭ (N. Cost. 2, 33 și 34).

péntru prep. cu ac. (din pe și întru, de unde s’a făcut pintru [vechĭ printru, din pre-întru], cum se zice în est, și pîntru, cum se zice în vest. Pentru [vechĭ prentru] e o formă dialectală veche și nu e maĭ bună de cît pintru. E acelașĭ caz cu dintre, dintru, din și dintre, din; pintre, pintru, pin și pîntre, pîn). 1. În folosu orĭ favoarea: a muri pentru patrie, fac asta pentru tine, toate voturile eraŭ pentru el (V. contra). 2. Față de, în comparațiune cu, relativ cu: era cam puțină mîncare pentru foamea luĭ, greutatea era prea mare pentru el. 3. Pentru acest motiv, din această pricină, de asta, de aceĭa, fiind-că: pentru asta te rog, pentru lene te bat, pentru lenea ta, pentru că eștĭ leneș; araŭ puțin pentru neputință (N. Cost. 2, 34). Pentru ce? de ce, din ce cauză, pentru care motiv? Pentru că, fiind-că, din această cauză, pentru motivu că. Pentru ca să, ca să: pentru ca să știŭ. (Acest p. ca să e inelegant și e înlocuit de simplu ca să orĭ pentru a: ca să știŭ, p. a ști. Numaĭ cu o incidentă se poate zice: pentru ca, fără nicĭ o grijă, să plecăm). Vechĭ și pentru să: pentru să scoată banĭ (N. Cost. 2, 34).

petréc, -út, a -éce v. tr. (lat. per, pe, pin, și traicere, a trece. V. trec). Trec, duc: a petrece ața pin urechea aculuĭ. Întovărășesc, însoțesc, acompaniez, escortez, conduc: l-a petrecut pînă la pod. Desfac, vînd: marfa mea e petrecută (CL. 1910, 75). V. intr. Trec timpu, trăĭesc: a petrecut mult în Francia. Vechĭ. Trăĭesc, îmĭ încheĭ vĭața, mor (N. Cost.). Mă amuzez, mă distrez; am petrecut bine aseară la teatru. V. refl. Mă întîmplu: asta s’a petrecut ĭerĭ. Mă consum, mă întrebuințez, mă trec: la bucătărie se petrec multe lemne. Trec pin vĭață, mor (N. Cost. 2, 33).

petrecánie f. Vechĭ. Felu de vĭață (de a trece pin vĭață). Amuzament: cu petrecăniĭ trăgănînd s’aŭ veselit (Cost. I, 311). Întîmplare. Ducerea unuĭ mort la groapă. Azĭ. Iron. A face cuĭva de petrecanie, a-l omorî orĭ a-l îndepărta, a-l mătrăși. (Și despre lucrurĭ: a face de petrecanie unuĭ vin, a-l bea). V. pogrebanie.

pĭez m. (lat. pes, pĕdis, picĭoru de la gleznă’n jos; it. pie[de], pv. pe, fr. pied, sp. pie, pg. pé. Înț. de „semn răŭ” a venit din credința populară că, după cum porneștĭ cu cutare picĭor, așa-țĭ va merge. Întîĭ s’a zis *pĭed, de unde pl. pĭezĭ, și de aci un noŭ sing. piez, precum și un fem pĭază, după vĭață-vĭețĭ. V. pĭeziș). Vest. Întorsătura (cotitura) unuĭ ornament pe pînză (rev. I. Crg. 8, 344). Piez răŭ saŭ pĭezĭ răĭ, lucru de răŭ auguriŭ, semn răŭ: nu vreaŭ să se’ntîlnească nunta cu mortu, că era pĭez răŭ (Gorj. CL. 1912, 1054); care lucru (pĭerderea steaguluĭ) în loc de pĭezĭ răĭ (semn răŭ) se socotește (Cost. I, 279, și’n glosaru cron. luĭ Cant. în „Anuar de Geogr.”, Bucureștĭ, 1911, 161). În pĭez, pĭeziș. – Mold. a fi răŭ saŭ bun de chejĭ (sau cheșĭ) a avea chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi norocos orĭ nu, a reuși orĭ nu; a fi în chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi răŭ saŭ bine dispus. V. pĭază.

pistreálă și pe- f., pl. ele (vsl. prĭestrĭelŭ, d. strĭela, săgeată. V. streliț). Vechĭ. Bătaĭa uneĭ săgețĭ saŭ alteĭ arme (ceĭa ce se socotea ca loc suficient p. a face un ĭaz): s’a depărtat ca triĭ pistrele (N. Cost. Let. 1, 464). Stadiŭ, loc de alergare.

pîrcăláb m. (ung. porkoláb, de unde și vsl. porkolabŭ, d. vgerm. purkgrăvo, burggrâvo, ngerm. burg-graf, d. burg, cetate, și graf, conte. V. pîrgar, burghez, graf). Mold. Vechĭ. Comandant de cetate (în Munt. căpitan), ĭar maĭ apoĭ, pînă la 1857, ispravnic, prefect de județ: Cuza a fost pîrcălab al Galaților. Trans. Temnicer: măĭ jupîne pîrcălabe, tu din lanțurĭ mă sloboade (P. P.). Trans. Munt. Perceptor. – Și părc-, purc- (vest) și pîrca- (est). – În Moldova, titlu de pîrcălab a apărut întîĭa oară la 1448-49 supt Alexandru II. Supt Ștefan cel Mare, era un pîrcălab saŭ doĭ la Hotin, Neamțu, Novograd (Roman), Orheĭ, Cetatea Albă și Chilia (în ultimele doŭă pînă ce le cuceriră Turciĭ, la 1483-84). De la 1484, în locu pîrcălabuluĭ de Suceava, apăru „portaru” de Suceava. Alțĭ pîrcălabĭ maĭ sînt pomenițĭ la Ĭașĭ, Cotnarĭ, Cîrligătura, Hîrlăŭ, Dorohoĭ, Soroca și Galațĭ; la Cernăuțĭ, Tecucĭ și Putna, se numea staroste, ĭar la Botoșanĭ și Chișinăŭ (după Cost.) vornic (Cdr.). V. boĭer, cetate, nazir, raĭa, castelan, marchiz.

plămîn m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.

nemílă f., pl. e. Vechĭ. Lipsă de milă (Cost. 1, 289).

poáte (oa dift.) adv. (din poate fi, ca la N. Cost. 1, 102, și poate hi, ca la Cost. 1, 275, și 292. V. pot). Se poate să: Poate aĭ auzit, poate c’aĭ auzit, aĭ auzit poate, poate să fi auzit și tu. Viĭ și tu? Poate? Fără doar¹ și poate, cu siguranță, de sigur, fără îndoĭală: voĭ veni fără doar și poate.^[1]

podobésc v. tr. (vsl. podobiti și -bati, a potrivi, a egala, podoba ĭestŭ, se cuvine, podobaĭetŭ, trebuĭe, se cuvine. V. spodobesc). Vechĭ. Împodobesc (N. Cost. 2, 31). V. refl. Mă asemăn, îs asemenea. Se cuvine să, trebuĭe să (la pers. III).

nestătătór, -oáre adj. Vechĭ. Nestatornic, inconsecŭent: nimic așa nu ocărește pre domn ca cuvîntul nestătător (Cost. 1, 286).

prenúmăr, a -á v. tr. (pre- și număr [ca vsl. pri-čisti], compus ca și pre-schimb. Se conj. ca număr). Consider în număr, socotesc în. V. refl. Aceste lucrurĭ nu se prenumără aicĭ. V. tr. (după germ. pränumerieren, d. mlat. prae-numerare). Pe la 1848. Plătesc în ainte costu la cărțĭ, reviste, ziare, mă abonez.

prilejésc v. tr. (vsl. prilezati, a sta alăturĭ, a persevera, d. ležati, a zăcea, leštĭlegon, a se culca. V. polignesc). Ocazionez, cauzez: plecarea luĭ prileji descoperirea. V. refl. Găsesc prilej: dușmaniĭ nu s’aŭ prilejit să năvălească. Mă întîmplu, găsesc prilej (mă zgodesc): așa s’a prilejit și boĭerilor (Cost. 1, 292). – Și pre- (ib. 318).

priseácă f., pl. ecĭ (vsl. pri-sĭeka, tăĭere de tot, retezare. V. prisecesc). Vest. (Ml.). Pădure tăĭată și lăsată pe loc. Maram. (prisacă, pl. ăcĭ). Poĭană făcută pin tăĭerea copacilor, loc lăzuit. Mold. (prisacă). Stupărie, stupină: alțiĭ umblaŭ de stricaŭ prisecile oamenilor. (N. Cost. Let. 2, 101). Întinderea uneĭ prisăcĭ era cît puteaĭ arunca c’o măcĭucă orĭ c’o secure. V. iaz.

privitéz v. tr. (pol. przywitać, rus. privĭetitĭ). Dos. N. Cost. Salut, urez bună venire. – Și privistuluĭésc (rus. privĭetstvovátĭ).

prînz n., pl. urĭ (lat. prandium, it. pranzo, id.). Mîncarea de la amează: poftim la noĭ la prînz! La prînz, la amează. După prînz, după amează, după masă. – Vechĭ aprînz: cînd aŭ fost Sîmbătă la aprînzul cel mare (N. Cost. 2, 112). V. cină, ojină, zacuscă, dejun, ospăț.

prostán, -ă s. (d. prost). Est. Fam. Mare prost: na prostanu! – Și la Cost. (1, 285).

prostátic, -ă adj. (d. prost cu suf. -atic ca’n nebunatic, pălăvatic). Simplu (Vechĭ). Prost: gros la hire, prostatic (Cost. 1, 286). Prostesc: rol prostatic (Beld. Let. 3, 424).

răpéd (est) și repéd saŭ repéz (vest), a -zí v. tr. (d. răpede, adj., de unde s’aŭ născut întîĭ formele acc. pe sufix, ca răpezit, apoĭ cele-lalte. Cp. cu limpezesc, netezesc, umezesc. – El răpéde, să răpeádă, în vest repéde, să repeadă și -eáză). Arunc cu putere: reduta’n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu (Al.). Trag, aplic violent: ĭ-a și răpezit un pumn. Împing răpede, fac să meargă răpede, grăbesc: generalu răpezi escadroanele, stafetele. Vechĭ. A răpezi cărțĭ (N. Cost. 1, 487), a trimete scrisorĭ în grabă. V. refl. Mă arunc, năpădesc, năvălesc: soldațiĭ se răpeziră la luptă, caliciĭ la pomană. Mă duc în grabă: s’a răpezit pînă acasă și s’a’nturnat îndată. V. lansez.

șpesa, vb. tranz. – A cheltui (Memoria 2004). – Din germ. Spesen „cheltuieli”, cf. it. spesa „cheltuială, cost”.

núntă f., pl. (vechĭ și azĭ vest) e și (est) țĭ (lat. nûpta [part. f. d. nûbere, a se mărita], de unde s’a făcut * numptă [rămas în mrom. mumtă, lumtă], apoĭ nuntă; sard. nuntas. It. nozze, pv. nossas și fr. noces vine d. lat. nŭptiae, nuntă. D. rom. vine ung. nunta). Căsătorie, ceremonia căsătoriiĭ: asupra acesteĭ nunte (Cost. 1, 311). Cortegiu nuntașilor: trecea o nuntă. Iron. Nunta jidovească, mare hărmălaĭe, tămbălăŭ. Nuntă de argint, ziŭa de 25 de anĭ de la nuntă; nunta de aur, ziŭa de 50 de anĭde la nuntă (fiind mirii în vĭață).

*rezidént, -ă adj. (lat. résidens, -éntis. V. prezident). Care rezidă. S. m. Trimes al unuĭ guvern pe lîngă alt guvern și de un grad inferior ambasadoruluĭ: rezidentu general al Franciiĭ era ministru de externe al beĭuluĭ Tunisuluĭ. Titlu unor funcționarĭ colonialĭ aĭ Franciiĭ. De la 1939. Guvernator al unuĭ ținut (un fel de subministru, cu titlu de excelență). – Și la N. Cost. Let. 2, 92.

rost n., pl. urĭ (lat. rostrum, cĭoc, plisc, din *rodtrum, d. ródere, a roade; it. cat. sp. rostro, pg. rosto. R a căzut ca și în frate și cĭur. De la „cĭoc” s’a dezvoltat înț. de „gură”, apoĭ acela de „înțeles, ordine, regulă”). Gura, vorba (Vechĭ): din rostu direptuluĭ izvorăște înțelepcĭune (Cost. 1, 286), rostu eĭ cel blajin (Isp.), sfînt să fie rostu tătine-meŭ (Cr.). Unghĭu firelor urzeliĭ pe unde trece suveĭca și duce firu bătăturiĭ. Spațiu dintre cărămizĭ, olane, petre și alte lucrurĭ la o construcțiune (ChN. I, 244 și 2, 93). Fig. Înțeles, noĭmă, rațiune, socoteală, explicațiune, scop: toate-șĭ aŭ rostu lor în lume, această vorbă are un rost adînc, tu n’aĭ nicĭ un rost aci. Regulă, ordine, mers normal, mecanizm care merge bine: om cu rost (orĭ fără rost) la treabă. De rost saŭ (ob.) pe de rost (cp. cu rus. na-izust), din gură, din memorie: a spune lecțiunea pe de rost. A face rost de ceva, a îngriji să se aducă, a procura: ĭ-am făcut rost de banĭ. A da de rostu unuĭ lucru, a-ĭ da de capăt, a-l pricepe, a te deprinde cu el. A ști rostu unuĭ lucru, a te pricepe la el (V. ogod): a ști rostu mașinilor. A fi de rost la un lucru, a lua regular parte la el.

rupt, -ă adj. (d. rup 2). Sfîșiat, făcut bucățĭ: o cămașă ruptă. Frînt: un picĭor rupt. Desprins cu violență: un picĭor rupt. Căzut: un pod rupt. Ros, uzat: ghete rupte. Fig. Anulat: contract rupt. Rupt (în coș [coșu peptuluĭ]) de foame, foarte flămînd. Rupt de osteneală, foarte ostenit. Rupt din soare, foarte frumos: o fată ruptă din soare. Bucățică ruptă, foarte asemenea: acest copil e bucățica ruptă tată-su. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rupe des. Închidere, disolvare, spargere: după ruptul seimuluĭ Leșilor (Cost.). Preț p. o bucată de moșie luată (ruptă) în arendă, preț în general. Nicĭ în ruptu capuluĭ, cu nicĭ un preț, categoric nu. (Totușĭ există și loc. a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri, și decĭ nicĭ în ruptu capuluĭ s’ar putea explica și pin „nicĭ chear dac’aș muri”). Cu ruptu (sud și vest), cu hurta, cu toptanu. S. f., pl. e. Bir fix pe care negustoriĭ străinĭ de acelașĭ fel îl plăteaŭ vistieriiĭ (Ĭorga, Negoț, 128): ruptele vistieriiĭ. Ruptoare, învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ: cu rupta (în Trans. cu ruptu).

tábie f., pl. tăbiĭ și tabiĭ (turc. tabiá, d. ar. ta’biĭe; ngr. tábia). Redută: o tabie, adecă o baștă den afară de șanțurĭ (Cost. 1, 281). Dolj. Șanțu care desparte satu de ogor.

ÍNDICE (< it., lat.) s. m. 1. (MAT.) Simbol numeric sau literal scris alături de un alt simbol literal pentru a deosebi elementele unei mulțimi, termenii unui șir etc. (ex. a₁, a₂..., a_n). 2. (STATIST., EC.) Mărime relativă rezultată din compararea (prin raportare) a doi indicatori (unul luat la numitor, ca bază de comparare sau raportare, iar celălalt la numărător, ca mărime raportată), care caracterizează modificarea în timp (dinamică) a unui fenomen economic sau exprimă raportul de mărime dintre două fenomene de același fel care se desfășoară în același timp, dar în spații diferite. De cele mai multe ori, i. au caracter de medie. ◊ I. valoric = mărime relativă ce caracterizează dinamica valorică a unui fenomen (ex. a producției ori a vânzării de mărfuri) sub aspectul schimbării cantităților și a prețurilor. ◊ Indicele volumului fizic = mărime relativă ce caracterizează dinamica unui fenomen sub aspectul modificărilor cantitative, făcând abstracție de modificarea prețurilor. ◊ Indicele prețului (sau al prețurilor) = mărime relativă ce caracterizează modificarea prețului (sau al prețurilor) între două perioade comparate. ◊ Indicele productivității muncii = mărime relativă exprimată prin raportul dintre nivelul (curent) realizat al productivității muncii și nivelul ei dintr-o perioadă trecută. ◊ Indicele salariului mediu = mărime relativă ce caracterizează dinamica salariului mediu (într-o întreprindere, instituție, ramură de activitate sau pe întreaga economie). ◊ Indicele costului vieții = mărime relativă care exprimă variația medie a prețurilor mărfurilor alimentare și nealimentare și a tarifelor serviciilor ce intră în consumul diferitelor grupe de populație. 3. Mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. ◊ (FIZ.) I. de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv; este egal cu raportul vitezelor luminii în vid și în mediul dat. ◊ (CHIM.) I. de aciditate = măsură a acidității libere din uleiuri și grăsimi, exprimată prin numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor grași liberi dintr-un gram de substanță. ◊ I. de iod = cantitatea de iod, exprimată în procente, adiționată de un ulei sau de o grăsime, care măsoară gradul de nesaturație al acestora. ◊ I. de saponificare = numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru completa saponificare a unui gram de ulei sau de grăsime, prin fierberea acestora cu hidroxid de potasiu în soluție alcoolică. 4. I. antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc (ex. i. cefalic). 5. (BIOL.) I. centrometric = raportul dintre lungimea brațelor mici și cea totală a cromozomului. ◊ I. de diversitate = raportul dintre numărul total de specii și cel de indivizi dintr-o biocenoză. ◊ I. de sex = raportul dintre numărul de cromozomi de sex X și cel al seturilor de autozomi. 6. (TEHN.) Semn trasat pe o scară, pe o curbă etc. pentru a permite așezarea în raport cu acesta a părților unui sistem tehnic, ale unei diagrame, fotografii etc. ♦ Ac sau piesă mobilă a unui instrument de măsurat, care servește la citirea pe scara gradată a numărului diviziunii până la care s-a deplasat partea mobilă a instrumentului. 7. (GEOGR.) I. climatic = mărime scalară folosită pentru caracterizarea climei și a solului zonal dintr-o anumită regiune a globului, calculată în raport cu temperatura medie anuală și cu media sumelor precipitațiilor anuale înregistrate la o stație meteorologică. ◊ I. de ariditate = relație care definește gradul de uscăciune a climei unei regiuni în funcție de diverși factori climatici. ◊ I. de continentalitate = parametru care indică un complex de particularități climatice, determinate de acțiunea uscatului asupra proceselor de formare a climei. Se definește prin gradul de continentalism. 8. (BIBL.) Index (II, 3). 9. (MAT., INFORM.) Simbol sau expresie folosite pentru a deosebi între ele elemente de același tip (de ex. pentru a indica poziția unui element într-un tablou); index (III, 3).

INTEGRÁRE (< integra) s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra, încorporare, contopire a mai multor părți într-un tot unitar. 2. Integrarea întreprinderii = strategie de dezvoltare a unei întreprinderi prin asocierea, fuziunea sau absorbția altor întreprinderi, în scopul creșterii capacității de concurență, sporirii vânzărilor și reducerii costurilor. Formele de i. a î. sunt: i. pe orizontală, care se realizează prin asocierea sau achiziționarea unor firme cu același profil de activitate, i. pe verticală, care constă în combinarea a două sau mai multe întreprinderi specializate pe faze distincte ale producerii și comercializării unui produs (de ex. furnizoare de materii prime, materiale componente, firme de distribuție și de comercializare etc.), i. laterală, prin fuzionarea unor firme care utilizează tehnici similare pentru fabricarea unor produse înrudite și i. prin diversificare, respectiv prin absorbția unor întreprinderi cu profiluri de activitate diferite. 3. Integrarea economică internațională = trăsătură esențială a evoluției economiei mondiale în perioada postbelică, care constă într-o cooperare adâncită și permanentă, convenită și programată între țări, de regulă vecine, pe baza unor acorduri sau tratate interguvernamentale, prin care se prevăd înființarea unor organizații internaționale cu caracter integraționist (respectiv a unui spațiu economic unificat). I. e. i. reflectă o treaptă calitativ superioară de adâncire a interdependențelor economice științifice și tehnice dintre țări. Formele de i. e. i. sunt diferite, în funcție de domeniile în care se realizează unificarea politicilor naționale, distingându-se, în acest sens, uniuni vamale, zone de comerț liber, piețe comune, uniuni economice și monetare. 4. (SOCIOL.) Sudarea și armonizarea elementelor unui grup social în condițiile intensificării și creșterii frecvenței contactelor dintre membrii grupului dat, sau ale acceptării în sânul lui a unor sisteme unitare de valori, norme, aprecieri, determinate de interesele comune și condițiile de viață asemănătoare. Se deosebesc: i. culturală, morală, profesională ș.a. 5. (MAT.) Operație de determinare a integralei unei funcții sau a unei ecuații diferențiale. Metodele uzuale de i. sunt: schimbarea de variabile și i. prin părți. Prin aplicarea acestor metode se urmărește reducerea calcului integralei inițiale la calculul unor integrale uzuale. Calculul integralelor uzuale se face pe baza formulelor de derivare a funcțiilor elementare. Când aceste metode nu pot fi folosite, se utilizează procedee aproximative de i., care constau în aplicarea unor formule de i. numerică (formula dreptunghiurilor, formula trapezelor) sau a unor metode probabilistice (metoda Monte-Carlo). Procedee aproximative, care necesită de obicei utilizarea unui calculator electronic, permit i. cu o eroare dinainte stabilită. I. este folosită pentru calculul ariilor unor domenii plane sau al volumelor unor corpuri, pentru determinarea centrelor de greutate sau al momentelor de inerție etc. Pentru i. ecuațiilor diferențiale se utilizează diferite procedee, în funcție de tipul de ecuației respective.

toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247).

trîmbă f., pl. e (vsl. tromba, sul, vălătuc, d. vgerm. trumba, trumpa. V. trombă, trompă, tulumbă). Trombă (corn) de transmis strigătu (numit în marină megafon). Ceată, detașament, mulțime: o trîmbă de oamenĭ. Grămadă, baterie: o trîmbă de nourĭ. Trombă marină saŭ talaz colosal: o trîmbă de apă. În trîmbă, în șir, unu după altu: turma venea în trîmbă. – La Cost. și drîmbă, ceată, buluc: o trîmbă de Tătarĭ (1, 274), drîmba cea de oștĭ (1, 319). V. crilă.

trîmbițáș m. (d. trîmbiță; ung. trombitás). Trompet orĭ gornist. – În Serbia, P. P. și la N. Cost. 2, 54) trîmbicér (ca cărucer, grănicer, pivnicer).

tunsúră f., pl. ĭ. Cost. Felu de a tunde. V. tonsură.

ÎNGHEȚÁRE (< îngheța) s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei. 2. Înghețarea salariilor = măsura economică prin care salariile se mențin neschimbate într-o perioadă de creștere a costului vieții. 3. Înghețarea solului = procedeu de consolidare și impermeabilizare a solului sub nivelul pânzei freatice, în zonele unde urmează să se execute excavații.

țin și țiŭ, ținút, a ținea (est) și a ține (vest) v. tr. (lat. tĕnére, it. tenére, pv. sp. tener, fr. cat. tenir, pg. ter. – Țin și țiŭ, țiĭ, ține; să țin și să țiŭ, să țiĭ, să ție și să țină; ținînd și țiind, ca vin, viŭ și pun, puĭ. V. a-, con-, de-, re- și sus-țin). Am în mînă: a ținea arma, frîu. Ocup, am în arendă: a ținea o moșie. Exercit oare-care negustorie: a ține cîrcĭumă. Păzesc cu forța, fac să stea închis: a ținea la arest. Observ, (păstrez) cu credință, sărbez: a ținea sărbătorile. Păstrez nu divulg: a ținea secretu. Conserv, conduc pin pericule: Dumnezeŭ să te ție! Păstrez, mențin: jandarmu ține ordinea. Mențin, întrețin: a ținea casa în bună stare. Întrețin, hrănesc: el ține familia. Am în căsătorie: o ține pe fata cutăruĭa. Execut, împlinesc: mĭ-am ținut cuvîntu. Consider, privesc: îl ținea de prost. Cost: această călătorie l-a ținut mulțĭ banĭ. Întîrziĭ, rețin: nu mă ținea degeaba aicĭ. Opresc, împedic: l-a ținut să nu plece. Înfrînez, nu daŭ drumu: ține-țĭ calu, ține-țĭ gura. Susțin, pot purta: scîndura asta nu te ține. Țin clasă, țin eleviĭ adunațĭ în clasă. Țin ședință, țin lumea adunată ca s’o judec, țin membriĭ adunațĭ ca să hotărăsc. Țin casă, masă deschisă, primesc multă lume. Îmĭ țin rangu, îl ocup cu demnitate. Țin garnizonă, mă aflu în garnizonă. Țin casa, contabilitatea, îs casier, îs contabil. Țin discurs, vorbesc solemn publiculuĭ. Țin socoteală, consider, am în vedere. Țin pept, rezist. Țin sfat, deliberez. Țin minte, nu uĭt. Țin în suspensiune, țin într’o stare nehotărîtă. Țin de vorbă, întrețin, conversez. Țin cu vorba, vorbesc cuĭva ca să nu plece saŭ să nu observe ceva. Țin în (saŭ pe) loc, nu las să înainteze. Țin de răŭ, mustru. V. intr. Durez: lupta a ținut doŭă zile, cursurile țin patru anĭ. Țin cu cineva, îs partizanu luĭ. Țin la cineva, mĭ-e drag. Țin la ceva, 1. mĭ-e drag: țin la patrie, 2. doresc să se întîmple: țin să plec. Țin de urît, întrețin, amuzez: cărțile-mĭ țin de urît. Țin cald (orĭ răcoare), păstrez căldura (saŭ răcoarea): haĭna groasă ține cald, (cea supțire răcoare). V. refl. Staŭ agățat, am apucat în mînă: mă țin de marginea luntriĭ ca să nu mă afund. Am atitudine, am ținută: ține-te drept ca lumînarea. Rămîn loculuĭ, nu mă mișc: mă țin loculuĭ. Mă rețin, mă opresc: nu mă pot ține de rîs, să nu rîd. Nu părăsesc, mă ocup de, continuŭ, urmăresc, nu mă las de: se ține de drumu luĭ, de carte, de bețiĭ, de intrigĭ, de meseria luĭ. Mă fac, mă întîmplu: bîlcĭu se ține la Afîntu Ilie. Mă mențin, rezist: acest bătrîn se ține bine pentru vîrsta luĭ. Mă consider, mă cred: se ține mare, se ține maĭ cu cap de cît alțiĭ. Mă consider angajat: pun rămășag cu tine, dar, dacă te ajută altu, nu mă țin. Mă țin de vorbă, împlinesc cele promise. Mă țin de saŭ după cineva, 1. mă ĭaŭ după el, îl urmăresc: pungașu se ținea după mine, 2. îl imitez: elevu se ține după maestru. Mă țin de capu cuĭva, umblu după el cu insistențe. – În Mold. țîn, în sud și țîŭ.

JOINT VENTURE [dʒóint véntʃə] (expr. engl.) Acord de cooperare între două sau mai multe firme care înființare o firmă terță, în scopul valorificării în activitatea de producție sau de comercializare a avantajelor deținute de firmele asociate (costul mai mic al forței de muncă, deținerea unui drept de proprietate industrială sau intelectuală, rețea de distribuție și comercializare eficientă etc.). Partenerii la j.v. își împart riscurile și dividentele proporțional cu aportul lor de capital.

vechitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Vechime: vechitura vremurilor (N. Cost.). Azĭ. Lucru vechĭ (maĭ ales haĭne): un Jidan care cumpăra vechiturĭ.

2) verĭ- (let. velis, aĭ vrea, d. volo, velle, a vrea. V. vre-, oare și orĭ), particulă indefinită (azĭ inuz.) îld. orĭ-: verĭ-cine, verĭ-ce, verĭ-cum ș. a. Verĭ-neverĭ, vrînd-nevrînd, cu orĭ-ce preț: verĭ-neverĭ să prade țara (Cost. 1, 288). V. guĭ-neguĭ.

viclenésc, hicl-, hitl- și ficl- v. tr. Vechĭ. Înșel, tratez cu viclenie: temîndu-se să nu-l ficlenească Moldoveniĭ (Ur. 1, 232). V. intr. Fac viclenie: Cazaciĭ aŭ viclenit (Cost. 1, 318). V. refl. Mă fac viclean. – Și înv- (vest).