Definiția cu ID-ul 576595:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

2) corn n., pl. coarne (lat. cŏrnu, it. pg. corno, pv. vfr. cat. corn, nfr. cor, sp. cuerno). Un fel de vîrf dur și ascuțit care crește în fruntea boilor și a altor rumegătoare. (La cerbĭ e în formă de ramurĭ). Fie-care din cele doŭă mînere cu care îndrepțĭ plugu la arat. Fie-care din cele doŭă colțurĭ ale luniĭ noĭ. Aripă (flanc) a frontuluĭ (Cost. 1, 271). Iron. Bucată de pergament cu versurĭ religioase (filacteriĭ) pe care Jidaniĭ șĭ-o leagă în frunte și la brațu stîng cînd se închină și provoacă sarcazmu Românuluĭ (V. avgar și habotnic). Fam. Cu coarne, distins, breaz, priceput: par’că tu eștĭ maĭ cu coarne de cît el? Mincĭună cu coarne, mare mincĭună, mincĭună gogonată. Cel cu coarne, dracu. Coarne de mare (nord), roșcove. S. n., pl. urĭ. Trîmbiță, cornet, goarnă, maĭ ales făcută dintr’un corn de boŭ (V. goarnă). Chiflă, franzeluță în formă de semilună saŭ alt-fel. Un fel de ploscuță de ținut prafu de pușcă la vînat pentru puștile care se încărcaŭ pe la gură.