adíns adv. (lat. ad ipsum – ad id ipsum. V. ins, îns și dîns) în locuțiunile într’adins, în adins, din adins, anume cu intențiune, cu scop, cu premeditare: a face ceva în adins; cu seriozitate, în serios, nu glumind: a vorbi în adins. Cu (tot) dinadinsu, cu scop hotărît, cu seriozitate: s’a apucat de carte cu tot dinadinsu. – Vechĭ maĭ cu dinadinsu, maĭ de-adins, maĭ stăruitor, maĭ serios. Cu de-adinsu, mai ales, în special: pentru țară maĭ cu de-adinsu (N. Cost. 2, 36). Cu de-adinsu, cu atențiune, cu stăruință. În de adins, anume, în adins.