CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

MUSAIP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnitorului. – Din tc. musahip.

CONFIDENT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)

INTIM adj., s. 1. adj. v. apropiat. 2. s. v. confident. 3. adj. v. strâns. 4. adj. v. sexual. 5. adj. v. prietenos. 6. adj. domestic, particular, personal, privat. (Probleme ~.) 7. adj. restrâns. (Petrecere într-un cadru ~.) 8. adj. confidențial. 9. adj. v. adânc.

PĂRTAȘ s. 1. (înv.) soț, soție. (I-a fost ~ în toate împrejurările vieții.) 2. v. asociat. 3. v. coautor. 4. participant. (~ la bucuriile mele.) 5. v. confident. 6. v. complice.

TAINIC s. v. confident, intim.

confident s. m., pl. confidenți

confidentă s. f., pl. confidente

CONFIDENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; persoană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis

CONFIDENT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gîndite de el sau asupra faptelor pe care are de gînd să le săvîrșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].

INTIM, -Ă adj. 1. Esențial, profund (într-un lucru, într-o problemă etc.); lăuntric. ♦ (Fig.) Strîns, apropiat. 2. (Despre unele sentimente) Puternic, tare profund. 3. Legat prin prietenie puternică, prin sentimente puternice. // s.m. Prieten bun, de aproape; confident. 4. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. [< fr. intime, cf. lat. intimus].

CONFIDENT, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)

Alectryon, confident și favorit al zeului Ares. Într-o zi, în timp ce fusese pus de zeu să păzească și să anunțe ivirea zorilor ca nu cumva Hephaestus, soțul Aphroditei, s-o surprindă pe aceasta împreună cu Ares, Alectryon a adormit. Drept pedeapsă zeul l-a metamorfozat într-un cocoș.

*confidént, -ă s. (fr. confident, d. it. confidente, acela căruĭa îĭ încredințezĭ un secret, d. lat. confidens, -éntis, încrezător, temerar. V. fidel). Persoană căreĭa îĭ încredințezĭ secretele. Personagiŭ teatral căruĭa i se fac confidențe ca să le audă publicu. V. credincer, secretar.

credincér m. (d. credință). Om de încredere, de credință. V. confident.

HIRTIUS AULUS (c. 90-43 î. Hr.), istoric și om politic roman. Ofițer, secretar și confident al lui Cezar în Galia (din 54 î. Hr.). H. devine, rând pe rând, pretor, guvernator, consul. A adăugat la lucrarea „De bello Gallico” a lui Cezar Cartea a 8-a, care narează evenimentele anilor 51-50 î. Hr.

confident s. m., pl. confidenți

confidentă s. f., g.-d. art. confidentei; pl. confidente

*secretár, -ă s. (mlat. secretarius). Persoană care e însărcinată cu corespondența uneĭ persoane, uneĭ școale saŭ a alteĭ instituțiunĭ saŭ care redactează procesele verbale ale uneĭ adunărĭ (V. confident). Secretar general, funcționaru care urmează Îndată după ministru și-ĭ ține locu uneorĭ. Secretar de stat, vechĭ nume în loc de ministru. Secretar de redacțiune, redactoru care primește și apreciază articulele ziaruluĭ. S. n., pl. e (lat. secretarium, loc secret). Un fel de mobilă de scris și de ținut scrisorĭ. V. și serpentar.

confident m. 1. căruia se încredințează cele mai ascunse gândiri; 2. personaj de tragedie sau de comedie căruia i se fac confidențele destinate spectatorilor.

CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

MUSAIP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip.

COMPLICE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia cineva îi încredințează gîndurile intime, tainele. Eram prieteni nedespărțiți, și mai eram și confidentul lui. C. PETRESCU, S. 109. Roșu numai rămase singur pînă la amiazi, deși grozav ar fi dorit să spuie lui Titu, confidentul său de toate zilele, cîteva amănunte extraordinare pe care numai el le cunoștea. REBREANU, R. II 26. ♦ (În teatru) Personaj secundar căruia eroul principal îi face confidențe, îi destăinuiește gîndurile și planurile sale.

DESTĂINUIRE. Subst. Destăinuire, confidență, încredințare, mărturisire, mărturisanie (înv.), confesiune, spovedanie, spovadă (reg.), spovedire. Depoziție, mărturie, declarație, recunoaștere. Indiscreție, divulgare, trădare. Dezvăluire, descoperire, demascare, deconspirație, deconspirare. Confident. Confesor, duhovnic. Divulgator (rar). Adj. Confidențial. Indiscret. Vb. A (se) destăinui, a mărturisi, a încredința, a împărtăși, a se confia (rar), a se confesa, a se spovedi, a se spovădui (reg.), a-și ușura sufletul, a-și spune păsul, a-și vărsa (ușura) năduful, a spune tot ce ai pe suflet, a-și deschide sufletul (inima), a dezlega sacul, a-și vărsa amarul (necazul, veninul, focul), a-și dezlega băierele inimii, a-și ușura inima, a-și răcori inima, a face confidențe. A dezvălui, a descoperi, a dezveli (fig.), a divulga, a da în vileag, a da pe față, a da de gol, a deconspira, a da la iveală, a da la lumină, a face cunoscut. V. adevăr, convorbire, încredere, sinceritate.

ÎNCREDERE. Subst. Încredere, confiență (franțuzism), credință, crezare, crezămînt (înv.); bizuire; nădejde, speranță. Încredințare, confidență, destăinuire. Credincios, credincer (înv.), cirac (înv.), om (persoană) de (mare) încredere; confident. Adj. Încrezător. Credincios. Vb. A crede, a se încrede, a avea încredere în cineva, a-și pune (a avea) nădejdea în cineva, a se lăsa în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a se încredința, a conta pe..., a se bizui pe..., a se baza pe...; a lăsa pe cineva (ceva) în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a încredința, a crede pe cineva pe cuvînt, a da crezare (cuiva, la ceva), a da (a pune) crezămînt. A se destăinui, a se confesa, a se confia (rar). A se bucura de încredere, a fi crezut, a afla (a avea) crezămînt, a fi om de încredere, a fi mîna dreaptă a cuiva. A bea (a lua, a sorbi) credință (credința). V. cinste, destăinuire, prietenie, speranță.

CONFIDENT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gîndurilor ei.)

INTIM adj., s. 1. adj. apropiat, bun. (Prieten ~.) 2. s. confident, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 3. adj. apropiat, strîns. (Relații ~.) 4. adj. erotic, fizic, fiziologic, sexual, trupesc. (Relații ~ între soți.) 5. adj. afectuos, cordial, familiar, prietenesc, prietenos. (Nota ~ a conversației.) 6. adj. domestic, particular, personal, privat. (Probleme ~.) 7. adj. restrîns. (Petrecere într-un cadru ~.) 8. adj. confidențial, particular, (înv.) particularnic. (Scrisori ~.) 9. adj. adînc, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.)

aproape [At: COD. VOR. 118/6 / E: ml ad-prope] 1 av (Construit și cu pronumele personal în dativ, îf ~-mi, ~-ți) La distanță mică în spațiu de cineva (sau ceva) Si: în apropiere, în preajmă, lângă. 2 av (Îlav) Pe ~ Prin apropiere. 3 av (Îe) A cunoaște de ~ A cunoaște foarte bine. 4 av (Înv; îe) A avea pe cineva ~ A-și pune (toată) încrederea în cineva. 5 a (Înv; îs) ~ cercetare Amănunțit. 6 a (Înv; lpl; îf apropi) Confident. 7-8 av La un interval mic de timp (în trecut sau viitor). 9 av (Îlav) ~ de... Cu puțin timp înainte de... 10 av (Precedat de „rudă”, îla) De ~ Cu care există relații de rudenie strânse. 11 av (Îs) Prieten de ~ Amic intim. 12 av (Înv; îlav) ~ de Aproximativ. 13 av (Construit cu conjuncțiile că, să sau cu infinitivul) Puțin lipsea ca... Si: cât pe ce, mai-mai. 14 sa (Îpp; rar) Până aproape (1). 15 av (Îvr; fig; îe) ~ de minte Ușor de înțeles. 16 sma (și cel de ~, înv, de-~le) Semen.

PĂRTAȘ s. 1. (înv.) soț, soție. (I-a fost ~ în toate împrejurările vieții.) 2. asociat, tovarăș, (înv. și reg.) sîmbraș, (reg.) ortac, prieten. (~ în afaceri.) 3. coautor. (~ la o inițiativă.) 4. participant. (~ la bucuriile mele.) 5. confident. (Îl face ~ al gîndurilor sale.) 6. (JUR.) complice, copărtaș, (înv.) ajutător. (~ cu cineva la săvîrșirea unei infracțiuni.)

tainic s. v. CONFIDENT. INTIM.

confident, ~ă [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~dinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr confident, lat confidens, -ntis] 1-2 smf, a (Persoană) căreia i se fac confidențe (1). 3 smf (Pex) Prieten.

confidinte smf, a vz confident

exaporit sm [At: IST. Ț. R. 95 / Pl: ~iți / E: ngr ἐξαπορρίτων] (Grî) 1 Titlu dat boierului care avea rolul de secretar intim al domnitorului, de confident al acestuia Cf consilier, sfetnic. 2 Boier cu titlul de exaporit (1).

intim, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 327 / A și: intim / Pl: ~i, ~e / E: fr intime, lat intimus] 1 a Care constituie partea esențială a unui lucru, a unei probleme etc. Si: lăuntric. 2 a Care are la bază o legătură strânsă, profundă. 3 a Bazat pe o legătură esențială, de natură materială. 4 a (Fig) Apropiat. 5 a (D. oameni) Legat de cineva printr-o prietenie foarte strânsă sau prin relații foarte apropiate. 6 smf Prieten foarte bun Si: confident. 7 a Familiar. 8 a Care se referă la viața particulară a cuiva Si: personal, secret. 9 a Caracteristic unui mediu restrâns sau familiar. 10 a Care are loc într-un cadru restrâns sau familiar.

părtaș, ~ă smf [At: CORESI, EV. 437 / Pl: ~i, ~e / E: parte + -aș] 1-2 Persoană (care primește sau) căreia i se dă o parte dintr-un bun material Si: (îrg) părtălaș (1-2). 3-4 Persoană care (stăpânește ori) folosește un bun material împreună cu o altă persoană Si: (reg) partaleș, (îrg) părtălaș (3-4) Vz asociat, tovarăș. 5 Persoană care beneficiază, împreună cu alta sau cu altele, de un bun spiritual. 6 Persoană care are de suportat, împreună cu alta sau cu altele, un necaz. 7 Persoană care participă, alături de alta sau de altele, la o activitate Si: participant. 8 (Spc) Persoană care participă, alături de alta sau de altele, la o acțiune reprobabilă Vz complice. 9 (Rar) Partizan al unei doctrine. 10 Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile sale intime Si: confident.

TRAGEDIE (< fr. tragédie; lat. tragoedia; gr. tragodia, cf. tragos, țap, și ode, cîntec) Specie a genului dramatic, caracteristică prin acțiunea ei gravă și deznodămîntul tragic, reprezentare în acțiune a categoriei estetice a tragicului. Tragedia apare la greci la începutul secolului al VI-lea (î.e.n.), după epopee și poezia lirică. Începuturile ei sînt legate de cultul zeului Dionysos. La serbările date în cinstea acestuia – dionisiace – se jertfea de obicei un țap, iar cîntăreții, îmbrăcați în piei de țap, întruchipare a satirilor, tovarășii zeului, intonau un cîntec numit cîntecul țapului și dădeau răspunsurile corifeului (purtătorul de cuvînt al corului în ceea ce privește tonalitatea cîntecului, ritmul dansului) care povestea întîmplările zeului. După o tradiție, crearea tragediei este atribuită lui Epigen din Sicyon, dar adevăratul ei creator este atenianul Thespis (mijlocul secolului al Vl-lea î.e.n.). Acesta înlocuiește corifeul printr-un adevărat actor, care juca, în fața corului, un rol aparte sau chiar mai multe roluri. Se dezvoltă astfel narațiunea, dialogul și acțiunea, corul el însuși nemafiind alcătuit din satiri. Mai tîrziu, Eschil introduce pe cel de-al doilea actor, iar Sofocle, pe al treilea. Subiectul tragediei clasice antice era împrumutat de cele mai multe ori din mitologie, legende sau epopee. Părțile lirice ale piesei, cîntate de cor, la intrarea în scenă, se numeau parodos, cele executate la mijlocul acțiunii, stasime. Dialogul propriu-zis cuprindea prologul sau expozițiunea, episoadele, care se desfășurau între cîntecele corului și exodul, ultimul episod, după ultimul cîntec al corului. La romani, tragedia se dezvoltă sub influența celei grecești. Creator al ei este socotit Livius Andronicus, care însă s-a mărginit a traduce originalele grecești. Structural, tragedia antică prezintă particularități distincte: unitatea de loc (v. unități) acțiunea tragediei se desfășura în același loc (templu, piața publică etc.); unitatea de timp (durata acțiunii se limita la răstimpul unei zile, fie de la răsăritul soarelui, pînă la apusul lui, fie de la apusul soarelui, pînă în zori); unitatea de acțiune (personajul principal își păstra nealterat caracterul, de-a lungul întregii acțiuni; corul, întruchipare a unui personaj colectiv, comentator al faptelor personajelor sau povestitorul întîmplărilor din afara scenei; destinul (denumit de greci moira) căruia îi erau supuse personajele: numărul redus al acestora. Această structură a imprimat tragediei un caracter static, de construcție geometrică. Tragedia clasică, apărută în cultura franceză a secolului al XVII-lea, sub înrîurirea marii mișcări de imitare a antichității, stîrnită de Renaștere și ilustrată de Corneille, Racine, respectă unele din caracteristicile tragediei antice – de exemplu cele trei unități -, dar aduce și unele elemente noi ca înlocuirea corului prin confidenți, a destinului prin pasiuni. Shakespeare este acela care sparge aceste tipare clasice ale tragediei, prin îmbinarea, în acțiunea pieselor sale, a tragicului cu comicul, prin nerespectarea celor trei unități, decît a unității de acțiune, și prin aducerea în scenă a unei multitudini de personaje și caractere.

tainic, ~ă [At: VARLAAM, C. 297 / V: (îvr) ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl тайникъ cf taină] 1 sm (Înv) Inițiat într-o taină (1), într-un mister. 2 a Plin de mister Si: misterios, (iuz) misteric. 3 a Neînțeles de alții Si: necunoscut, neștiut, secret. 4 a (Îvr) Miraculos. 5-6 a, av (Înv) (Care este) confidențial. 7-8 a, av (Înv) (Care este) ascuns (5). 9 av (Înv) Pe furiș. 10 a (Fig) Profund. 11 a (Pop) Intim. 12 a (D. locuri) Ferit¹ (4). 13-14 smf, a (Persoană) care știe să tacă Si: discret, tăcut². 15 smf (înv) Părtaș la o taină (6). 16 smf (Înv) Confident (1). 17 sm (Înv) Secretar particular al domnitorului Si: (înv) sfetnic. 18 a (Fig) Abia perceptibil Si: discret, slab, stins. 19 sm (Bot; reg) Tătăneasă (1) (Symphytum officinale). 20 a (D. oameni) Care este retras Si: izolat, singuratic. 21 a (D. oameni) Care este discret Si: închis.

!confident adj. m., s. m., pl. confidenți; adj. f., s. f. confidentă, pl. confidente

MELANCOLIE s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare (ușoară), amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate ; p. g e n e r. tristețe (ușoară). O, cum nebuneaște de mela[n]holie, cel om mare și cu adăvărat nu știe ce mai pofteaște în ceastă lume (a. 1694). FN 28. Mergînd acuma Alexandru vodă plin de melancolie pentru că nu știa de doamnă-sa, i-au venit veste că dînsa cu noroc au trecut Dunărea. ȘINCAI, HR. III, 7/25. De vi se pare. . . a fi lucru cu mîhnire și melanhonie a vă găti de moarte, socotiți că mai mare melanhonie va fi a muri negata. MAIOR, P. 75/21. Eu petreceam acolo zilele și nopțile în cea mai mare melanconie. id. T. 52/14. Satana cade în melanholie Socotind scurta sorții sale. BUDAI-DELEANU, Ț. 214, cf. TEODOROVICI, M. 21/3. Melanhonie, adecă mîhnire, întristăciune. ÎNVĂȚĂTURĂ, 101/5. O dulce melanholie carea face pe om a plânge. BELDIMAN, N. P. II, 149/14. Atunci bărbatul cel cucernic și credincioasa lui soție, mișcați de un sentiment de melanholie, să strîng de mînă. MARCOVICI, D. 27/18. Amorul îl băgase în melanholie grea. PANN, E. I, 5/24. Melanconia. . . îi spori mult priința lui Neagoe. ASACHI, S. L. II, 36, cf. 74. Privigheri și zi și noapte, gînduri cu melanhonie, Uitare de toate celea. CONACHI, P. 85. Vâzînd că pastoralele d. Florian nu-mi pot împrăștia melancolia, m-am culcat. NEGRUZZI, S. I, 60, cf. 25. Melancolia, amorul și plăcerea Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii. ALEXANDRESCU, M. 98. Cine nu simte influența unei secrete melancolii, cînd aude pe Lucia povestind confidentei sale visul speranțelor ei. FILIMON, O. II, 227. În piept fierbințeală mare, La suflet melanholie Și la crieri nebunie. ALECSANDRI, T. I, 33. În voce..., în priviri, în mișcări era un parfum de melancolie atît de suav. BOLINTINEANU, O. 416, cf. MAIORESCU, CR. II, 213. Dar atuncea, greieri, șoareci, Cu ușor, măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Melancolia sufletului meu. VLAHUȚĂ, D. 118. Lui și clasei lui sînt rezervate melancoliile acele nouroase și vagi ale pesimiștilor. IONESCU-RION, C. 43. Sufletul mi-l simt cuprins De melancolie. COȘBUC, F. 130, cf. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 75, 146. Ori de cîte ori mă găsesc în fața priveliștilor mari ale naturii liniștite, mă cuprinde numaidecât sau melancolia sau. . . somnul. HOGAȘ, M. N. 165. Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție, Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! BACOVIA, O. 29. Cînd privesc un crin deschis. . . sau un chip suav, mă întreb, cu melancolie, din care patrie misterioasă au pornit ca să ajungă pînă la noi. GALACTION, O. 339, cf. 102. Ion Ozun și-l închipuise nepământean și devorat de o iremediabilă melancolie. C. PETRESCU, C. V. 59. O imponderabilă melancolie îți burnițează în suflet. TEODOREANU, M. U. 223. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie. SADOVEANU, O. VI, 352, cf. IX, 449. Tot ce au pe ei, și-au făcut singuri. . . cioplindu-și mai apoi și un fluier, pentru orele lor de melancolie. BOGZA, C. O. 370. Stăteam cu ea la masă. Ah, ce melancolie M-a fost cuprins. BENIUC, C. P. 45. Doctorul și nevasta lui rămăseseră cuprinși de vraja acelei umbre, acelei melancolii. DEMETRIUS, A. 120. Deschise ochii cercetând cu melancolie săculețul alb. VORNIC, P. 53, cf. 30. ◊ Fi g. Seara răspândește umbrele-i ușoare, Și melancolia trece gânditoare. BOLINTINEANU. O 41 2. Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. Și cugetând cum ar ajunge la cununa crăiei, au căzut în boală ce să cheamă melenholiia; care den svatul doftorilor siliia să să lecuiască cu vînătoriia; ce nefolosindu-i și acele primblări, ș-au sfîrșit viața. N. COSTIN, L. 416. De necaz, în curîndă vreme, în melianholie, din melianholie în buhabie. . . și, în sfîrșitul tuturor, din boală în moarte va cădea. CANTEMIR, IST. 168. Patimile cele de nebunie, cele de melanholie, de epilipsie. IPOCRAT, 5^r. Scoaseră și pe împăratulu și-lu puseră la închisoare, unde, după 6 luni, muri de melanchonie. VĂCĂRESCUL, IST. 272. La tămăduirea melanholiii trebuiaște dietă bună. MEȘT. DOFT. I, 50^v/41. Cine se teme de visuri cînd adoarme? Nimenea, fără numai de ar fi căzut în vreo melanholie. ȚICHINDEAL, F. 395/18. Boala melanholiii. EPISCUPESCU, PRACTICA 304. Pentru noi doctorii . . . melancolia este o formă de nebunie. . . în care predomină tristețea și frica. BIANU, D. S. 3. (Învechit, rar; în forma melahonie) Umoare neagră care se presupunea că e secretată de splină și care era considerată drept cauza anumitor boli. La splină melahonie, de la care să scorneaște boală, urdinare la stomah, podagrie, tuse (a. 1 733). GCR II, 26/15. – Scris și: melancholie. LB, BARCIANU. – Pl.: melancolii. – Și: (învechit) melanconie (scris și melanchonie), melanholie, melanhonie, melahonie, melenholie, melianholie s. f. – Din fr. mélancolie, lat. melancholia. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μελαγχολία ; pentru melanconie, melanhonie, melahonie, cf. și it. melanconia.

Eminența cenușie – Călugărul capucin François Le Clerc du Tremblay (1577-1638), cunoscut mai ales sub numele de Père Joseph, devenind confidentul și colaboratorul cel mai apropiat al cardinalului Richelieu, umbra acestuia, a fost cel care pentru întîia oară a primit porecla de „eminență cenușie” (eminență – de la titlul cu care te adresezi unui prelat, și cenușie – de la culoarea umbrei). Și, într-adevăr, pe vremea regelui Ludovic al XIII-lea, cînd Richelieu a condus destinele Franței, părintele Joseph a fost însărcinat cu numeroase misiuni diplomatice secrete. Între altele, a dirijat din umbră negocierile păcii de la Ratisbona (1629), operațiile de arestare a reginei-mame a Franței, campaniile contra Spaniei, revolta din Portugalia etc. Ajunsese astfel – pitit în culisele palatului – omul cel mai temut din întreg regatul. La moartea lui Père Joseph, Richelieu a exclamat: „Mi-am pierdut brațul drept!”. Un tablou celebru de Gérome îi redă figura caracteristică. De atunci, prin expresia „eminența cenușie” se înțelege „omul din umbră”, omul care n-are de obicei nici o funcție oficială, dar care de fapt e mîna dreaptă a titularului, e inspiratorul, factotum-ul, persoana cea mai influentă în sectorul unde activează tăcut și anonim. Despre faimosul călugăr Rasputin s-a spus că era „eminența cenușie” a țarinei Alexandra-Fedorovna, ultima împărăteasă a Rusiei. IST.

MULT, -Ă adj., adv. 1. Adj. Care se află în număr mare (v. numeros), în cantitate mare sau în sorturi, locuri etc. diferite (v. v a r i a t, d i v e r s); care are proporții mari, durată lungă, forță sau intensitate deosebită. Nece stealele se iviră în multe dzile. COD. VOR. 88/21. Cu multe cinsti cinstiră noi. ib. 98/25. Îmblîndu întru . . . pohtiri, întru beții. . . , întru multă beutură. ib. 158/20. Aceaste cuvinte să ții domniia ta la tine, să nu știe umin[i] mulți (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. In multe părți am întrebat ș-am căutat pînă o am aflat. CORESI, EV. 5, cf. 20. Prinseră peaște mult. id. ib. 329. Nîrod multu, bărbați și muieri (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 318/17. Se vărsa sînge mult. MOXA, 402/32. Iarna va fi mare și grîu multu. PARACLIS (1639), 258. Ne-au așteptat în multă vreame ca să ne pocăim. VARLAAM, C. 20. Cînd vor fi nește soții multe de vor ținea drumul de vor tălhui sau vor fura, pre toți să-i spîndzure. PRAV. 35, cf. 61,192. Să nu să cearte cu moarte, . . . [ci] cu multă. milă. ib. 219. Pre pizmași goni-i va cu fulgere multe. DOSOFTEI, PS. 51/7. Limbi. . . de multe fealuri de noroade. BIBLIA (1688), [prefață] 8/26. L-au făcut surgun la Cavăla, unde era multă ciumă. NECULCE, L. 167, cf. 99. Tăcerea acea multă a istoricilor. CANTEMIR, HR. 185, cf. id. IST. 42. Nu se îndura de craiul, căci le da mult bacșiș. AXINTE URICARIUL, LET. II, 164/20. De am viclenit pre măria-ta . . . după petrecania a mulți ani ai măriei tale, să fiu eu sub legătura cea grea a afurisaniii. ANTIM, P. XXIV. Aș pohti să stau de față cu dînșii. . . înaintea a mult norod. id. ib. XXVI. Nu trebuie sămănat curînd la loc gras orz mult (a. 1733). GCR II, 26/24. Bătîndu-l multe ceasuri. MINEIUL (1776), 186^v2/4. Turcii. . . în multe locuri dînd focul, tîrgușorul au ars. BELDIMAN, ap. GCR I, 245/35. Norodul nu va răsplăti numai multa știință. GOLESCU, Î. 66. Temerea cea cu prisos a viitorului la mulți oameni este numai un obicei rău. MARCOVICI, D. 13/4. Sîntem hotărîți. . . a lucra cu mai multă înțelepciune. id. ib. 17/19, cf. id. C. 19/17. Bine încalțe că de acești nesocotiți tineri. . . nu să află mulți în lume. DRĂGHICI, R. 6/31, cf. 156/26. Avea oaste multă. GORJAN, H. I, 1/17. Bogatul din comori multe își încheie fericire. CONACHI, P. 287. [Goții] lăsară multe urme și obiceiuri între români. BĂLCESCU, M. V. 9. Pusese. . . multă grabă spre a cîștiga această pradă. id. ib. 392, cf. 413. Acolo au odihna, locaș adînc, tăcut, Eroi ce mai nainte mult zgomot au făcut. ALEXANDRESCU, M. 9. Ca ambițios, căta să învețe carte multă. FILIMON, O. I, 123. Trecătorii. . . beau multă apă. ALECSANDRI, P. I, 20, cf. 158. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie. id. ib. 200. Anii trecuseră mulți, dar amicia nu se șterse din inima lui. BOLINTINEANU, O. 277. Și de cînd m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, O. I, 123. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe. id. ib. 170, cf. 134, id. N. 30. Mulți crai și împărați ieșeau înaintea lui Harap Alb. CREANGĂ, P. 228, cf. 183, 192. Știu cît de mult preț punea pe plăcerile materiale ale vieții. CARAGIALE, O. III, 8. Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sînt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula. id. ib. 9. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15, cf. 14, 22. Acesta primi cu multă cinste pe Ileana Simziana. id. ib. 26. Cînd la adunare multă Spui ceva și nu te-ascultă, Dă-le pace tutulora. ZANNE, P. IV, 198. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. COȘBUC, P. I, 231. La ce amarul deznădejdei multe ? IOSIF, PATR. 81. Se aflau acolo două scrinuri conținînd multa, meticuloasa rufărie mirosind a sulfină și a levănțică. CĂLINESCU, E. 50. Va merge pe jos și mult popor. CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Trecură nenumărate căruțe și călești, cum și multe sute de oameni pe jos. id. ib. 176. Badeo, de dușmane multe Eu nu pot ieși din curte. JARNIK-BÎRSEANU, 66, cf. 67, 93. Rînduiala ț-am lăsat, Să nu faci mult sărutat. id. ib. 378. Și erau șoareci și cloțani (șobolani) grozăvenie, mulți cîtă frunză și iarbă. RETEGANUL, P. V, 6. Muierea mea cheltuit bani mulț pentru hainele ei. ALR II 4 406/172, cf. ALR I 1 590/5. Vorbă multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I, 247. În urma războiului, mulți voinici se arată. id. ib. 250, cf. 248, 251. Mai multe zile decît cîrnați ( = nu totdeauna e belșug). ZANNE, P. III, 505, cf. 128, IV, 69. ◊ (În corelație cu „puțin”, „puținel”) Cît va fi dzeastria mult, au puțin (multă a(u) puțină MUNT.). PRAV. 204, cf. 37. Expozițiunea universală. . . în care fiece țară, fiește națiune se va înfățișa cu averea sa, mult-puțină, dată de Dumnezeu. ODOBESCU, S. II, 93. Consum am avut noi, mai mult ori mai puțin, și altădată. DAVIDOGLU, M. 18. (Substantivat) Bugare-aș D[um]n[e]dzeu și în puținelu și întru multu. COD. VOR. 81/12. Cela ce va găsi. . . pre un drum, fie ce va fi, veri mult, veri puțin. PRAV. 39. ◊ (În corelație cu „mare”) Mult și mare rău aduce păcatul. CORESI, EV. 57. Multe și mari minuni fapt-au făcătoriul. id. ib. 64. Ești vreadnic de multe și mari laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/37. ◊ (La f. pl.; în corelație cu „mărunt”) Dar mai dragi copilele . . . Cînd sînt multe Și mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 77. (E x p r.) Multe și mărunte = a) de tot felul, felurit. Daraverile multe și mărunte ale unei asemenea călătorii. VORNIC, P. 125; b) (substantivat) fleacuri, nimicuri, mărunțișuri. Încep a se chicoti și a spune.de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. Multe și mărunte am să-ți spun, stimate d-le doctor. CARAGIALE, O. VII, 63, cf. I, 303. ◊ (În urări, determinînd de obicei pe „ani'') Cu dar și cu bucurii, Întru mulți ani să vă fie (a. 1784). GCR II, 144/9. Optîsprezece ani. . . Mulți înainte ! MIRONESCU, S. A. 89. Anu nou fericitu. ALR II/I b 198/310. ◊ (Determină un pronume nehotărît) La vînăioríe, ca și la multe altele eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III, 9. ◊ E x p r. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. Găinile nu mai cîntau cucoșește . . . c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. CREANGĂ, P. 294. (Popular) (A fi) de zile multe = (a fi) bătrîn. Muiarea mea-i de zile multe. N. TEST. (1648), 65^v/28. De (mai) multe (sau mai de multe) ori sau în (mai) multe rînduri = în mod repetat, (destul de) des. De multe ori muncindu ei. COD. VOR. 76/17. De multe ori izbăvi ei. PSALT. 227, cf. 118, 275. S-au și jeluit de multe ori. PRAV. 139. De multe ori să opre de lucru ca să-i privească. DRĂGHICI, R. 100/15, cf. 57/27. Scumpetea în multe rînduri. . . S-au văzut oprind pornirea fierbințelilor aprinse. CONACHI, P. 283, Zamfira în multe rînduri Videa o umbră zburînd pin nori. ALECSANDRI, P. I, 21. De multe ori zicea în sine. CREANGĂ, P. 4. Am fost de multe ori confidentul lui. CARAGIALE, O. III, 4. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. NEGRUZZI, S. I, 251. Cine mănîncă puțin mănîncă mai de multe ori, se zice despre cel cumpătat și prevăzător. cf. ZANNE, P. III, 619.* (Substantivat) Împrotiva numelui lui Is [us]. Nazareaninul, multe într-aleanu se facu. COD. VOR, 76/10, cf. 6/23. Domnulu. . . frînge capetele pre pămîntu a mulți. PSALT. 239. Numără multul stealelor. ib. 303. Cîndu va vrea cineva ciudesă să facă, nu în mijlocul de mulți cade-i-se lui să facă. CORESI, EV. 385, cf. 79, 263. Această scîndarea mulți cetiia. id., ap. GCR I, 21/27, cf. 52/15. Curățește multul păcatelor noastre (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 216/2. Au fost mulți făcuți preuți. N. TEST. (1648), 296^r/5. Mulți giuruiesc daruri bune, Binele cine le-ar spune. DOSOFTEI, PS. 19/1, cf. 16/6. Păcătosul cu mult se făleaște. id. ib. 32/9. Te-ai arătat. . . întru multe ajutoriu. BIBLIA (1688), [prefață] 7/49, cf. 6/35. Am multe. . . carele nu sînt făr' de cale, numai le las. ANTIM, P. XXVIII. Mulți din cei ce au vrut să scrie istorii după vremi. . . și-au împodobit condeiul cu înfrumuseațate alcătuiri. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Fieștece cuvînt al lui lega inimile a multora. MOLNAR, RET. 6/19. Avem trebuință de multe. DRĂGHICI, R. 50/8. Cereasca bunătate . . . peste cîte multe ț-au dat mila cea bogată. CONACHI, P. 264. Nu te certa cu cei ce știu mai multe decît tine. NEGRUZZI, S. I, 250. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam ursuz. CREANGĂ, P. 111, cf. 116, 154, 240. Din multe și multe adunate, am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a-ntîmplat. CARAGIALE, O. VII, 131, cf. 326, 453. [Zicea] și alte multe d-al de astea. ISPIRESCU, L. 2. Multe, Doamne, l-au bătut. COȘBUC, F. 71. E drept că văzuse multe, multe petrecuse și de multe suferise. D. ZAMFIRESCU, Î. 22. Multora le-au făcut bine, și uite răsplata ! REBREANU, R. II, 201, cf. 239, id. I. 200. Noi, Mulților ce nu ne-au înțeles, Le vom ierta. MINULESCU, V. 13. Multe văzuse, despre multe se întrebase în sine și la multe aflase răspuns. C. PETRESCU, A. 396. Constantinopolul este socotit de mulți ca cel mai frumos oraș din lume. CAMIL PETRESCU, O. III, 106. Aș avea și eu multe de spus. DEMETRIUS, C. 28. Sînt un inamic, unul din mulții pe care el îi urăște. T. POPOVICI, SE. 312. Place multora și mie. TEODORESCU, P. P. 314. Multe dau cu lemne-n mine, Multe dau și mulți mâ-nfruntă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 69, cf. 26. Pepelea n-au așteptat multe. SBIERA, P. 2, cf. T. PAPAHAGI, M. 139. (L o c. a d v.; învechit) Cu multul = în cantitate mare. Da milostenie cu multul la săraci. DOSOFTEI, V. S. februarie 51^r/34. Luă mai cu asuprâ cu multul de la-mpăratul. id. ib. decembrie 216^r/12. (E x p r.) Multe toate sau multe (și) de toate, (rar) de multe de toate, (învechit și popular) multe cele = lucruri de tot felul; probleme diverse, variate. Cf. ȘINCAI, HR. I, 147/30. Nu vreau să li m-ai port grija-n spate: ba fîn, ba ocol. . . ,ba de multe de toate. CREANGĂ, P. 40. Gîndindu-se mereu la multe de toate. id. ib. 141, cf. 38. Nebun, din ce ? Din multe toate. COȘBUC, F. 72. Nu știe multe, se spune despre cel care ia hotărîri energice, fără să șovăie, sau care trece repede la fapte, fără a cîntări urmările acțiunilor sale. (Popular) Multul cu mult, ori multul cu pămîntul sau mult cu multul = oricît de mult, foarte mult. S-aibă chiar multul cu pămîntul, tot nu i-ar fi destul. F (1886), 250. Făgădui multul cu mult voinicului. ISPIRESCU, U. 122, cf. 13. Mergi mult cu multul și dai oricît, pînă întîlnești o făptură de om. PAS, L. I, 131. Să dai mult cu multul ! CIAUȘANU, GL. (Regional) Mai mulți cu multul = cu mult mai mulți. Au și dat preste nemici; ci n-au cutezat a se bate cu ei, fiindcă era mai mulți cu multul decît ai săi. ȘINCAI, HR. I, 218/7. (Regional) A spune multe pe cineva = a mustra, a dojeni, a certa. CIAUȘANU, GL. Și mai multe (sau, rar, mult) nu = nimic altceva decît. . .; cu orice chip, în orice caz, fără discuție, neapărat. Asta o amărî pe copilă pînă-n fundul sufletului; să moară de mîhniciune și mai multe nu ! CARAGIALE, ap. CADE. Voia. . . să aibă pentru dînsul inelul lui Fât-Frumos și mai multe nu. ISPIRESCU, L. 109. Ei, cum căzui eu, neiculiță !. . . Să-mi rup nasul și mai mult nu. DELAVRANCEA, O. II, 114. ♦ (Substantivat; f. pl. art.; în credințele populare) Ielele. Cf. MARIAN, D. 336. 2. Adv. În cantitate însemnată; cu valoare mare; în mod intens; în mod deosebit; în mare măsură; stăruitor; (într-un timp) îndelungat; pe o distanță lungă; de repetate ori. Multu greșimu toți. COD. VOR.122/26. Miluiaște noi, că multu umplumu-nă de ocărire. PSALT. 271. Neguțâtoriul. . . mult se și împrumutează. CORESI, EV. 78. În zilele lui, multu se cutremură pămîntul. MOXA, 361/11. Cela ce. . . va fura, iară nu mult, ce numai cît va mînca. . ., să să iarte. PRAV. 51, cf. 48. Nu grăireți mult. N. TEST. (1648), 8^r/24. Mult s-au rugat domnului pentru frate-său. IST. Ț. R. 50. Din tinereațele meale multu mă luptară chinurile,. MOLITVENIC (sec. XVII), 302. Au șădzut mult închiși și i-au bătut. NECULCE, L. 112. Adevărul mă chinuiește mai mult decît înșălăciunea. MARCOVICI, C. 7/16, cf. id. D. 7/17. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83/20, cf. 3/17. Fratele lui încă mai mult îl silea, jurîndu-l. . . să nu-i ascunzâ nimic. GORJAN, H. I, 6/13. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osândire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99, cf. 221. [Mintea] poate mult, căci cunoaște cît poate. BĂLCESCU, M. V. 5. Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti. ALECSANDRI, P. I, 13, cf. 22, 23. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I, 134. Trebuie să fi citit mult și cu folos în viața d-tale. CARAGIALE, O. IV, 179. Înșelă și înfrînă calul, și chinga o strînse mai mult decît altă dată. ISPIRESCU, L. 4, cf. 17, 41. [Formula] e impresionantă. Spune mult despre arta acestui poet. IBRĂILEANU, S. L. 21. Mult îmi place s-aud toaca și clopotele. SADOVEANU, O. IX, 50. Cînd are de lucru mult. . . Magheru doarme și el în tabără. CAMIL PETRESCU, O. III, 182. Nu-l interesau prea mult amănuntele. VORNIC, P. 188. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. 191. Mult mai seamănă cu tas-su. ALR II 3 154/987. Sîntem soli-mpărătești, Mul' să nu ne zăbăẑești. ALRT II 99. Mai mult ață decît față, se spune despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă. Cf. ZANNE, P. III, 11. Gardul cu proptele ține mai mult. id. ib. 158. ◊ (Cu topică învechită sau populară) Constantin II s-au mult înșelat de unii episcopi, carii ținea dogmele cele rele ale lui Arie. ȘINCAI, HR. I, 49/11. [Apa] în mari cercuri se-nvîrti și de trestii și de maluri mult cu vuiet se izbi. ALECSANDRI, P. I, 13. ◊ De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, din vechime; într-o epocă trecută, altădată; de vreme (relativ) îndelungată. V. d e m u l t. Hrănilnițele lor împlute, de multu ura într-alaltă. PSALT. 298, cf. 187. Io sînt mesererile tale de mult. CORESI, PS. 248/7. Fie-ți milă de noroade Ce de mult rabdă dosade (a. 1802). GCR II, 194/40. Gătiți-vă, fiilor, ca să facem mîni o de mult dorită călătorie. DRĂGHICI, R. 107/16. De mult ești însurat, moșule ? NEGRUZZI, S. I, 58, cf. 39. Ziua de mult trecuse; Natura obosită. . . Se odihnea. ALEXANDRESCU, M. 25. Cuibu-mi jos cade, Că de mult îl roade Un șerpe cumplit. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. III, 151. Două strofe de o formă simplă și grațioasă, și apoi și duioasa elegie ”Amărîta turturea„ pe care poezia poporană de mult a coprins-o în întinsul său domen, destăinuiesc simțimintele de adîncă durere. ODOBESCU, S. I, 293. Și ți-aș spune-a mea iubită, Că de mult eu le-am cătat. EMINESCU, O. IV, 52. Un dușman de lup . . . de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, P. 21. Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul. id. ib. 236, cf. 144. De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau și azi în cale. BACOVIA, O. 151. Ruxanda aducea în tinerețea și sănătatea ei o mireasmă de mult. . . acoperită cu duhoare grea. POPA, V. 50. Îl cunoști de mult ? SADOVEANU, P. M. 193; b) (regional) de timpuriu, devreme. Dimineața de mult, cînd se deschid măcelăriile, se tîra și el afară. GALACTION, O. 311. L o c. c o n j. De mult ce = din cauza cantității mari, a duratei îndelungate, a intensității vii etc. [Un limbaj] care, de mult ce se abate de la natură și de mult ce s-a uzat, devine nesuferit. BOLINTINEANU, O, 428. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap. CREANGĂ, P. 294. Au bătut părinții din palme de mult ce le-a plăcut cîntecul. CARAGIALE, O. II, 295. ◊ E x p r. E mult de cînd . . . (sau de-atunci) = a trecut vreme îndelungată de cînd. . . (sau de-atunci). A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II, 276, cf. I, 259. E mult de cînd nu ne-am văzut. IOSIF, PATR. 14. E foarte mult de-atunci. SADOVEANU, E. 114. (Rar, cú repetarea prep. ”de„) E de mult de cînd n-am stat. Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I, 260. E mult pînă să. . . (sau a . . . ) = trebuie să treacă o vreme îndelungată pînă să. . . , trebuie să depui eforturi ca să. . . Ușor e a zice: plăcinte, dar e mult pînă a se face. ZANNE, P. IV, 86. Nu mai e mult pînă departe, se spune pentru a arăta că un lucru care părea foarte îndepărtat, greu realizabil, urmează a se produce, a se realiza curînd. Nu mult după. . . = după scurt timp; curînd. Nu mult după aceasta, numai iată ce vine și moartea și vrea numaidecît să intre. CREANGĂ, P. 311. A nu mai avea mult = a fi aproape de moarte. Astă-noapte am crezut că mor. . . Știu că nu mai am mult: de-aceea te-am chemat. SADOVEANU, O. I, 83. Mai mult decît probabil sau (familiar) mai mult ca sigur, exprimă o probabilitate foarte mare, o certitudine aproape totală. Mai mult decît probabil cum că o parte ocupa înălțimea. HASDEU, I. V. 142. Cu atît (sau atîta) mai mult = într-o măsură și mai mare, mai intensă (determinată de împrejurarea respectivă). Întimpinînd altă tîmplare mai înfricoșată, cu atîta mai mult au sporit spaima lui. DRĂGHICI, R. 158/4. Mintea cu cîtu-i mai tare, cu atîta mai mult lucrează, Căci lenevindu-se moare. CONACHI, P. 278. Cît de mult = a) (cu valoare de superlativ) în foarte mare măsură; nespus. De ai ști, palide înger, Cît de mult te iubesc eu. EMINESCU, O. IV, 51; b) în oricît de mare măsură; oricît. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce aț iubi cît de mult. DRĂGHICI, R. 157/2. (Învechit, cu intercalarea altor cuvinte) Cît amu avea de mult tînărul, atîta se mai cîștiga, că adaugerea bogăției adaugere face iubiriei de argintu. CORESI, EV. 293. Cel mult = numai, doar, abia, în cel mai bun caz. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. EMINESCU, O. I, 151. Atît (și) nimic mai mult = numai atît; nimic în plus. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. (Familiar) Asta-i prea mult = asta întrece măsura, e peste ceea ce se poate admite, suporta. Mult și bine = (pentru) o perioadă foarte lungă sau (pentru) totdeauna. Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mâmuca afară. CREANGĂ, P. 23. Dormeai tu mult și bine, Harap Alb, de nu eram eu. id. ib. 279. Dacă în piață va fi mai. multă ofertă decît cerere. . . poate să moară de foame mult și bine. GHEREA, ST. CR. II, 308. Du-te mult și bine. PAMFILE, J. II, 155. (Rar) Din mult în mai mult = într-o măsură tot mai accentuată, mai mare, mai intensă. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I, 75. (Învechit) Nu mai în mult să. . . = de aici înainte să nu mai. . . Nu mai în mult voroava Lupului să se trăgăneze. CANTEMIR, IST. 54. A na fi mult să... = a lipsi puțin ca să. . . , a fi pe punctul de a.. . , gata să. . . Nu era mult de răul lajilor să se prăpădească și legea. LET. III, 179/33. (Învechit) A nu-i sta cuiva în mult = a nu reprezenta nimic pentru cineva, a nu deștepta interesul cuiva. Dăruia ținuturile care el nu le putea ținea, ca cu o facere de bine ca aceea carea lui nu în mult îi sta, cu atîta mai tare să tragă inimile leșilor și a craiului spre sine. ȘINCAI, HR. II, 107/38. Mult-puțin sau mai mult sau (sau ori) mai puțin = în oarecare măsură, nu prea mult; întrucîtva, cam. Din anii în cari se începuse mai întîi în Ungaria propaganda mult-puțin violentă pentru limba maghiară, au început și croații a se interesa de cultivarea limbii lor.BARIȚIU, P. A. II, 28. Cîți au scris pînă acum mult-puțin asupra istoriei literaturii noastre. HASDEU, I. V. 255. Tot ce este frumos în natură place mai mult sau mai puțin fiecărui om. FILIMON, O. I, 114. Eram un om care,. mai mult sau mai puțin, treceam în fața publicului de autor dramatic. CARAGIALE, O. V, 282. Toate îl iubeau mai mult sau mai puțin. REBREANU, 103. Tot ce dorești dumneata se poate realiza mîine, poimîine, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. C. PETRESCU, A, 289. Două cuvinte, cu înțeles mai mult sau mai puțin asemănător. IORDAN, STIL. 205. Nici mai mult, nici mai puțin, formulă exclamativă care arată mirarea față de ceva cu totul neașteptat, nepotrivit sau de o pretenție exagerată. ◊ (În legătură cu numerale cardinale; astăzi mai ales precedat de ”cel„; exprimă o durată sau o cantitate dincolo de care nu se poate trece) Alți domni, cînd vinie un agă pre mari, di-i da un povodnic și o pungă de bani, mult doă. NECULCE, L. 324. Gîndesc să plec de aice peste patru sau mult cinci zile. ALECSANDRI, S. 167. Roșiile mai au, pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. SADOVEANU, P. M. 283. De cîte ori mă ieu zînele acolo . . . mă țin o zi, două, mult trei zile. ȘEZ. V, 8. O capră trăiește pînă la vîrsta de 12-15 ani mult. H III 14. ♦ (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) În (mai) mare măsură; în plus, în primul rînd, în special, mai ales. Ei au scris mai mult den basne. URECHE, ap. GCR I, 69/18. Nuci de cocos, cartofle și carne crudă era mîncarea lui, dar ce era să facă mai mult ? DRĂGHICI, R. 140/29. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I, 47, cf. 248. Mă rog, claca dracului era; ce să spun mai mult ? CREANGĂ, P. 158, cf. 240. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă. . . , căci nu mai văzuse pînă atunci suflet de om pe la dînsa. ISPIRESCU, L. 7. Mai mult ghiciseră că soarele a scăpătat. CAMIL PETRESCU, O. III, 168. ♦ (La comparativ, izolat în frază) Nu numai atît, ci în plus. Leningradul și-a vindecat rănile. Mai mult: e în plină creștere, în plină înflorire. STANCU, U.R.S.S. 136. ♦ (Învechit și popular; la comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat; cu sens temporal; mai ales în construcții negative) De aici înainte, în continuare. Eu știu că mai multu nu vreți vedea fața mea. COD. VOR. 20/28. Mai mult de acmu să nu însetoșăm. CORESI, EV. 66. Neputînd mai mult răbda dorul. N. TEST. (1648), 274^v/8. Să mergem să ne batem și să-l scoatem din țara lui, că de va fi el mai mult, noi nu vom pute să mai trăim. ALEXANDRIA (1784), 2^r/12. Pre Joldea l-au însemnat la nas, ca să nu poată fi mai mult domn Moldovei. ȘINCAI, HR. II, 196/14. Pe Zeid mai mult nu plînge. HELIADE, O. I, 458. Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta. COȘBUC, P. I, 111. Și va fi rîsu-mprumut Și nu vi-ți iubi mai mult I JARNIK-BÎRSEANU, D. 231. i-am spus cîteva și mai mult nu mi-a călcat în casă. MAT. DIALECT, I, 285. ♦ (Învechit și popular; înaintea unui adjectiv sau adverb, formează superlativul acestora) Foarte, tare. [Domnul] multu m[i]l[o]stiv. PSALT. HUR. 122^r/11. Și multu nemîncați fumu. COD. VOR. 88/25. Oile lor multu plodite. PSALT. 299, cf. 300. Iaste alt rai, mult înflurit și cu bună mirosenie. CORESI, EV. 352, cf. 50. Berbecii trebuie se fie bine crescuți, înalți, groși. . . și cozile mult lînoase. ECONOMIA, 86/22. Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe. HELIADE, O. I, 150, cf. MARCOVICI, D. 161/8. Dealurile și toate locurile era îmbrăcate cu vii mult roditoare. DRĂGHICI, R. 28/16, cf. 47/11, 111/10. Dragă, ah ! dragă și mult iubită ! CONACHI, P. 101. Dincoace de sat se întindea o holdă. . . țărmurită printr-un pîrîu mult adînc. BĂLCESCU, M. V. 492. Cu atîta durere cel mult pătimaș cînta. PANN, E. I, 26/18. Era mult departe de cel ce noaptea cînta. id. ib.34/4. Mult bine s-au mai bătut românii. GHICA, S. 24. Tînărul meu iubea o damă. . . cu mult urît bărbat. ALECSANDRI, O. P. 75, cf. id. P. I, 119, 204. Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac. EMINESCU, O. I, 417, cf. 413. Dă-mi drumul, . . . că mult bine ți-oi prinde. ISPIRESCU, L. 43. Avem o dovadă cît de adînc vede uneori în inima omenească mult talentosul nostru scriitor dramatic. GHEREA, ST. CR. I, 350. S-o pus la masî. . . mult supărat. GRAIUL, I, 515, cf. 516. (Glumeț) Și a luat un ciocănaș Mult mititel, De 12 ocă de fer. POP., ap. GCR II, 334. ◊ (Rar, urmînd adjectivul) Eram ostenit mult. PANN, Ș. I, 10/11. ◊ (Popular; despărțit de determinat prin verbul ”a fi„) Mult ești frumos și mi-e milă de tine. EMINESCU, N. 15. Vorbele ei. . . mult erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 39. Mult e nurliu și drăgălaș. id. ib. 45. Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate. JARNIK-BÎRSENU, D. 173. Pribegia mult e rea. id. ib. 198. ◊ (Învechit și regional; legat de adverb prin prep. ”de„) Să-i vorbesc însă într-atît mult de înțelepțește, Incît să nu simță de loc dorul ce mă muncește. PANN, E. III, 3/20. Mult ne-ar sta nouă de bine ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Învechit și regional; determinat prin adverbul ”mare„ sau determinînd pe ”mare„) Tune, fulgere, trăsnească, ca potopul și pojarul ! Mult-mare mi-este mînia ! Mi-este mare-mult amarul. HASDEU, R. V. 46. Toderică, Toderel, Mare mult mi-e dor de el ! ALECSANDRI, T. I, 243. Mare mult s-a bucurat împăratul. I. CR. I, 72. ◊ (Înaintea unei construcții comparative, căreia îi intensifică sensul) Mult mai vîrtos 0crezură derept cuvîntul lui. CORESI, EV. 154. Cu mult mai puțină datorie avu. VARLAAM, C. 214. O grădină foarte frumoasă și o casă mare, o ! mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8/15. Niște griji mult mai cu cale Se cuvine să cuprindă minutele vieții tale. CONACHI, P. 258. Cînticel care, fără îndoială, este . . . cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vînătorului. ODOBESCU, S. III, 10. Toate micile mizerii. . . Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I, 136, cf. 132. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitoriu decît al împăratului. CREANGĂ, P. 85, cf. 210, 217. El este mult mai tînăr decît mine. ISPIRESCU, L. 21. Vinul pritocit, cu mult mai bun. ZANNE, P. IV, 187. ◊ (Înaintea unui adjectiv construit cu ”prea", îi intensifică sensul) Paguba. . . era mult prea însemnată spre a nu îngrija pe Poartă. BĂLCESCU, M. V. 58. Concepția sa este mult prea complexă. ALAS 27 IV, 1935, 3/1. O ramă mult prea somptuoasă. ap. IORDAN, L. R. A. 298. ◊ (Scris într-un singur cuvînt cu determinatul, formează compuse ocazionale) Multpățîtul. . . Theodor. DOSOFTEI, V. S. februarie 53^r/25, cf. 72^T/10. Se pomeni cu multpătimitorul Anichit că intră pe ușă. STĂNOIU, C. I. 188. – Pl.: mulți, -te. – Gen.-dat. art.: sg. m. (rar) multului, f. multei; pl. multor, multora și (rar) m. mulților, f. multelor. – Lat. multus, -a, -um.

MUSAIP s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; intim, confident, favorit al sultanului; consilier intim, sfetnic al domnitorului. Era la împărăția lui sultan Murat pre acele vremi toate trebile și lucrurile împărăției pre doi oameni carii era musaipi lui sultan Murat. M. COSTIN, LET. I, 277/5 cf. id. O. 181, 298. Inicer-aga . . . și alți musahibi (a. 1715). ARHIVA R. II, 96/20. Îndată ce au văzut pe musaipul împăratului . . . nimic alt n-au mai căutat. IST. Ț. R. 65. Slugile lui au prădat Bugiacul și herghelii și turmele musaipului mai înainte păn nu au mărs (cca 1720). BUL. COM. IST. IV, 55. Avea un priietin musaip împărătescu. NECULCE, L. 24, cf. 116. Numai la toți domnii se află cîte un musaip om rău. id. ib. 65. Fraților, boieri moldoveni, carii sînteți musaipi, sfetnici la domni. id. ib. 289. Atunce împăratul . . . chemă pe musalip cel credincios al lui (cca 1750). GCR II, 56/33. Prea puternica împărăție au miluit pe un musait, dîndu-i voie să facă o cîșle de vite (a. 1803). URICARIUL, III, 207. – Pl.: musaipi. – Și: (învechit) musait, musahib, musalip s. m. – Din tc. musahip.