MELANCOLIE s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare (ușoară), amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate ; p. g e n e r. tristețe (ușoară). O, cum nebuneaște de mela[n]holie, cel om mare și cu adăvărat nu știe ce mai pofteaște în ceastă lume (a. 1694). FN 28. Mergînd acuma Alexandru vodă plin de melancolie pentru că nu știa de doamnă-sa, i-au venit veste că dînsa cu noroc au trecut Dunărea. ȘINCAI, HR. III, 7/25. De vi se pare. . . a fi lucru cu mîhnire și melanhonie a vă găti de moarte, socotiți că mai mare melanhonie va fi a muri negata. MAIOR, P. 75/21. Eu petreceam acolo zilele și nopțile în cea mai mare melanconie. id. T. 52/14. Satana cade în melanholie Socotind scurta sorții sale. BUDAI-DELEANU, Ț. 214, cf. TEODOROVICI, M. 21/3. Melanhonie, adecă mîhnire, întristăciune. ÎNVĂȚĂTURĂ, 101/5. O dulce melanholie carea face pe om a plânge. BELDIMAN, N. P. II, 149/14. Atunci bărbatul cel cucernic și credincioasa lui soție, mișcați de un sentiment de melanholie, să strîng de mînă. MARCOVICI, D. 27/18. Amorul îl băgase în melanholie grea. PANN, E. I, 5/24. Melanconia. . . îi spori mult priința lui Neagoe. ASACHI, S. L. II, 36, cf. 74. Privigheri și zi și noapte, gînduri cu melanhonie, Uitare de toate celea. CONACHI, P. 85. Vâzînd că pastoralele d. Florian nu-mi pot împrăștia melancolia, m-am culcat. NEGRUZZI, S. I, 60, cf. 25. Melancolia, amorul și plăcerea Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii. ALEXANDRESCU, M. 98. Cine nu simte influența unei secrete melancolii, cînd aude pe Lucia povestind confidentei sale visul speranțelor ei. FILIMON, O. II, 227. În piept fierbințeală mare, La suflet melanholie Și la crieri nebunie. ALECSANDRI, T. I, 33. În voce..., în priviri, în mișcări era un parfum de melancolie atît de suav. BOLINTINEANU, O. 416, cf. MAIORESCU, CR. II, 213. Dar atuncea, greieri, șoareci, Cu ușor, măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Melancolia sufletului meu. VLAHUȚĂ, D. 118. Lui și clasei lui sînt rezervate melancoliile acele nouroase și vagi ale pesimiștilor. IONESCU-RION, C. 43. Sufletul mi-l simt cuprins De melancolie. COȘBUC, F. 130, cf. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 75, 146. Ori de cîte ori mă găsesc în fața priveliștilor mari ale naturii liniștite, mă cuprinde numaidecât sau melancolia sau. . . somnul. HOGAȘ, M. N. 165. Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție, Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! BACOVIA, O. 29. Cînd privesc un crin deschis. . . sau un chip suav, mă întreb, cu melancolie, din care patrie misterioasă au pornit ca să ajungă pînă la noi. GALACTION, O. 339, cf. 102. Ion Ozun și-l închipuise nepământean și devorat de o iremediabilă melancolie. C. PETRESCU, C. V. 59. O imponderabilă melancolie îți burnițează în suflet. TEODOREANU, M. U. 223. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie. SADOVEANU, O. VI, 352, cf. IX, 449. Tot ce au pe ei, și-au făcut singuri. . . cioplindu-și mai apoi și un fluier, pentru orele lor de melancolie. BOGZA, C. O. 370. Stăteam cu ea la masă. Ah, ce melancolie M-a fost cuprins. BENIUC, C. P. 45. Doctorul și nevasta lui rămăseseră cuprinși de vraja acelei umbre, acelei melancolii. DEMETRIUS, A. 120. Deschise ochii cercetând cu melancolie săculețul alb. VORNIC, P. 53, cf. 30. ◊ Fi g. Seara răspândește umbrele-i ușoare, Și melancolia trece gânditoare. BOLINTINEANU. O 41 2. Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. Și cugetând cum ar ajunge la cununa crăiei, au căzut în boală ce să cheamă melenholiia; care den svatul doftorilor siliia să să lecuiască cu vînătoriia; ce nefolosindu-i și acele primblări, ș-au sfîrșit viața. N. COSTIN, L. 416. De necaz, în curîndă vreme, în melianholie, din melianholie în buhabie. . . și, în sfîrșitul tuturor, din boală în moarte va cădea. CANTEMIR, IST. 168. Patimile cele de nebunie, cele de melanholie, de epilipsie. IPOCRAT, 5^r. Scoaseră și pe împăratulu și-lu puseră la închisoare, unde, după 6 luni, muri de melanchonie. VĂCĂRESCUL, IST. 272. La tămăduirea melanholiii trebuiaște dietă bună. MEȘT. DOFT. I, 50^v/41. Cine se teme de visuri cînd adoarme? Nimenea, fără numai de ar fi căzut în vreo melanholie. ȚICHINDEAL, F. 395/18. Boala melanholiii. EPISCUPESCU, PRACTICA 304. Pentru noi doctorii . . . melancolia este o formă de nebunie. . . în care predomină tristețea și frica. BIANU, D. S. 3. (Învechit, rar; în forma melahonie) Umoare neagră care se presupunea că e secretată de splină și care era considerată drept cauza anumitor boli. La splină melahonie, de la care să scorneaște boală, urdinare la stomah, podagrie, tuse (a. 1 733). GCR II, 26/15. – Scris și: melancholie. LB, BARCIANU. – Pl.: melancolii. – Și: (învechit) melanconie (scris și melanchonie), melanholie, melanhonie, melahonie, melenholie, melianholie s. f. – Din fr. mélancolie, lat. melancholia. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μελαγχολία ; pentru melanconie, melanhonie, melahonie, cf. și it. melanconia.