MUSAIP s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; intim, confident, favorit al sultanului; consilier intim, sfetnic al domnitorului. Era la împărăția lui sultan Murat pre acele vremi toate trebile și lucrurile împărăției pre doi oameni carii era musaipi lui sultan Murat. M. COSTIN, LET. I, 277/5 cf. id. O. 181, 298. Inicer-aga . . . și alți musahibi (a. 1715). ARHIVA R. II, 96/20. Îndată ce au văzut pe musaipul împăratului . . . nimic alt n-au mai căutat. IST. Ț. R. 65. Slugile lui au prădat Bugiacul și herghelii și turmele musaipului mai înainte păn nu au mărs (cca 1720). BUL. COM. IST. IV, 55. Avea un priietin musaip împărătescu. NECULCE, L. 24, cf. 116. Numai la toți domnii se află cîte un musaip om rău. id. ib. 65. Fraților, boieri moldoveni, carii sînteți musaipi, sfetnici la domni. id. ib. 289. Atunce împăratul . . . chemă pe musalip cel credincios al lui (cca 1750). GCR II, 56/33. Prea puternica împărăție au miluit pe un musait, dîndu-i voie să facă o cîșle de vite (a. 1803). URICARIUL, III, 207. – Pl.: musaipi. – Și: (învechit) musait, musahib, musalip s. m. – Din tc. musahip.