AUTOSERVIRE s. f. Mod de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării în restaurante, în care clientul se servește singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire (după rus. samoobslujivanie).^[1]

OBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. – Ober + țal.

MUȘTERIU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.

CLIENT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu. 2. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. (În antichitatea romană) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

CLIENTELAR, -Ă, clientelari, -e, adj. Care aparține clienților (3), privitor la clienți. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între statul roman și unele populații străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client.

CLIENTELĂ, clientele, s. f. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela.

CLIENT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) târguitor. (~ al unui magazin.)

CUMPĂRĂTOR s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.

JECMĂNEALĂ s. jefuire, (fig.) jumulire, jupuire. (~ clienților.)

JECMĂNI vb. a jefui, (reg.) a jăpcăni, (fig.) a jumuli, a jupui. (Un negustor care își ~ clienții.)

JECMĂNIT adj. jefuit, (fig.) jumulit, jupuit. (Client ~.)

JEFUIT adj. 1. v. deposedat. 2. prădat, răpit. (Bunuri ~.) 3. devastat, prădat, (livr.) devalizat. (O bancă ~.) 4. jecmănit, (fig.) jumulit, jupuit. (Client ~.)

MUȘTERIU s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.

TÂRGUITOR s. v. client, comerciant, cumpărător, mușteriu, negustor.

client s. m., pl. clienți

clientă s. f. (sil. cli-en-), pl. cliente

AUTOSERVIRE f. Servire în magazine speciale sau în localuri de alimentație publică în care clientul se servește singur. [G.-D. autoservirii] /auto- + servire

BĂIAȘ băieși m. Lucrător însărcinat cu deservirea clienților într-o baie publică. /baie + suf. ~aș

CLIENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Cumpărător sau consumator (permanent) într-un magazin, într-un local public. 2) Persoană care apelează la serviciul cuiva (medic, avocat etc.), luată în raport cu acesta. 3) (în Roma antică) Plebeu aflat sub protecția morală și materială a unui aristocrat, căruia i se supunea complet. [Sil. cli-ent] /<fr. client, lat. cliens, ~ntis

CLIENTELĂ ~e f. (colectiv de la client) 1) Totalitate a clienților. 2) Mulțime de clienți. [Sil. cli-en-] /<fr. clientèle, lat. clientela

CONSUMATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care consumă bunuri materiale pentru satisfacerea necesităților sale. 2) Client care consumă mâncare sau băutură într-un local public. /<fr. consommateur

MUȘTERIU ~i m. pop. Persoană care cumpără mărfuri cu regularitate de la același magazin sau frecventează în permanență același local public; client. /<turc. müșteri

PATRON² ~oană (~oni, ~oane) m. și f. 1) (în Roma antică) Patrician care avea sub protecție oamenii liberi dintr-o clasă socială inferioară, numiți clienți. 2) Proprietar al unei întreprinderi (comerciale, industriale) care folosește muncitori salariați. 3) rel. Sfânt considerat drept ocrotitor al unei persoane, al unei biserici sau al unei colectivități care îi poartă numele. 4) înv. Persoană ocrotitoare. /<lat. patrinus, fr. patron, germ. Patron

A SERVI ~esc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A susține printr-o activitate permanentă; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face să bea sau să mănânce, oferind (din belșug); a ospăta; a trata. ~ cu ceai. 4) (mâncăruri, băuturi) A oferi la masă. 5) (dejunul, prânzul, cina) A oferi, punând bucatele și cele necesare pe masă. 6) (mingea sau cărțile de joc) A pune în joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbaș; a sluji. ◊ ~ ca ostaș a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbușonul servește la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a ține locul de... ~ drept mărturie. /<fr. servir

CLIENTELĂ s.f. 1. Clienții unui patrician roman. 2. Clienții unui negustor, ai unei întreprinderi, ai unui local etc. ♦ Clienții unui avocat, ai unui medic etc. [< lat., it. clientela, cf. fr. clientèle].

COMIS s.m. Comis-voiajor = reprezentant al unei firme particulare care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. [< fr. commis(voyageur)].

CATERING s.n. Cuvânt recent, de origine engleză, care, atât în Marea Britanie, cât și în SUA, denumește activitatea de alimentație publică în toată complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restaurație; preluat în limba română cu sens restrâns, de livrare și servire de preparate culinare și băuturi sau de organizare de evenimente sociale (nunți, aniversări etc.) și de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, instituții) decât restaurantele, de către unități specializate, la comanda unui client (persoană fizică sau juridică). – Din engl. catering.

PATRON, -OANĂ s.m. și f. 1. Patrician roman socotit în raport cu clienții săi; stăpîn socotit în raport cu sclavii săi eliberați. 2. Proprietar, stăpîn al unei case de comerț, al unei întreprinderi, al unei fabrici etc.; exploatator. 3. Sfînt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. [< fr. patron, lat. patronus].

SELF-SERVICE s.n. (Anglicism) Tehnică de vînzare care elimină sau reduce la maximum personalul de desfacere, permițînd clienților de a se servi singuri din mărfurile expuse; autoservire. [Pron. self-servis. / < engl. self-service].

TAXI-GIRL s.f. (Anglicism) Tînără salariată într-un local particular pentru a dansa cu clienții. [Pron. taxi-görl. / < engl. taxi-girl].

comandă s. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (< fr. commande)

COMIS-VOIAJOR s. m. reprezentant al unei firme particulare care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. (<fr. commis-voyageur)

AUTOSERVIRE s.f. Acțiunea de a se autoservi. ♦ Procedeu de servire în magazine sau localuri de alimentație publică, potrivit căruia clienții se servesc singuri. ♦ Muncă depusă de preșcolari, elevi și studenți, prin care aceștia contribuie la asigurarea unor condiții igienice și estetice optime de trai în comun. [< autoservi, după engl. self-service].

CLIENT, -Ă s.m. și f. 1. Plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. Cel care cumpără frecvent dintr-un magazin, consumator obișnuit al unui local public; mușteriu, consumator. ♦ Cel care apelează la serviciile unui avocat, ale unui medic, ale unui croitor etc., considerat în raport cu acela care îi oferă serviciile sale. [Pron. cli-ent. / < lat. cliens, cf. fr. client, it. cliente].

COMANDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parîmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

muhurdan, muhurdane, s.n. (înv.) vasul cu apă caldă cu care bărbierul spăla capetele clienților.

pomilar, pomilari, s.m. (reg.) client, mușteriu.

PATRONAT s.n. 1. (La romani) Drept al patronului asupra clienților săi. 2. (În trecut) Drept al unui prelat sau al unui senior de a numi pe cineva într-o demnitate ecleziastică. 3. Calitate, situație de patron. ♦ Totalitatea patronilor. [< fr. patronat, lat. patronatus].

cirac (ciraci), s. m. – 1. Client, protejat, favorit. – 2. Rubedenie, neam. – 3. Servitor, slugă. – 4. Discipol, adept. – Mr. cirac, megl. ciărac. Tc. çirak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 133; Meyer 446; Lokotsch 426; Ronzevalle 76); cf. ngr. τσιράϰι, alb. čirak. – Der. ciraclîc, s. n. (înv., protecție, favoare; ucenicie), din tc. çiraklik; ciracladiseală, s. f. (înv., învățătură, instruire).

herțog, herțogi s. m. (prst.) client cu dare de mână și comportament decent, respectuos cu femeile

adițională, adiționale s. f. convorbire telefonică neinclusă în numărul de impulsuri stipulat de furnizorii de servicii telefonice în abonamentul lunar al unui client

ANIMATOR, -OARE I. adj., s. m. f. (cel) care animă, stimulează o activitate, o acțiune. II. s. m. f creator de desene animate. III. s. f. femeie tânără în localurile de noapte pentru a atrage clienți. (< fr. animateur)

AUTOSERVIRE s. f. mod de servire în magazine, localuri de alimentație publică, prin care clienții se servesc singuri. (după rus. samoobshujivanie, engl. self-service)

CLIENT, -Ă s. m. f. 1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public. ◊ cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor. (< fr. client, lat. cliens)

CLIENTELĂ s. f. 1. clienții unui patrician roman. 2. clienții unui negustor, avocat, medic. ♦ ~ politică = simpatizanții, susținătorii unui politician, ai unui partid. (< fr. clientèle, lat. clientela)

JOBBER GIO-BĂR/ s. m. intermediar în comerțul internațional, cu materii prime, care face legătura între exportator și clientul importator. (< engl. jobber)

MAILING ME-/ s. n. procedeu constând în expedierea prin poștă a unei propuneri de vânzare sau de material promoțional la adresa unui potențial client. (< engl. mailing)

PATROCINIUM s. n. 1. (la romani) protecție acordată de un patron clienților săi. 2. patronaj, protecție, apărare. (< lat., fr. patrocinium)

PATRON², -OANE I. s. m. patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi. II. s. m. f. 1. sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. 2. ocrotitor, protector, susținător. 3. proprietar al unei întreprinderi, al unui local etc. (< fr. patron, lat. patronus, germ. Patron)

PATRONAT s. n. 1. (la romani) drept al patronului asupra clienților săi. 2. (în trecut) drept al unui prelat sau senior de a numi pe cineva într-o demnitate ecleziastică. 3. calitate, situație de patron; totalitatea patronilor. (< fr. patronat, lat. patronatus, germ. Patronat)

REMIZIER, -Ă s. m. f. 1. lucrător plătit prin remiză (I, 2). 2. intermediar între un agent de schimb și un client. (< fr. remisier)

STAND-BY [STEND-BAI] s. n. 1. (fin.) înțelegere dintre o bancă și client, potrivit căreia banca acordă acestuia dreptul de a obține credite succesiv, după nevoi, într-o perioadă convenită (3 la 5 ani). 2. (la aparatele electronice) indicație de stare între închis și deschis. (< engl. stand-by)

TAXI-GIRL /GÖ́RL/ s. f. tânără angajată într-un local particular pentru a dansa cu clienții. (< engl. taxi-girl)

TIME-SHARE TAIM-ȘEĂR/ s. n. cumpărare a unei locuințe dintr-o stațiune turistică de către mai mulți clienți, fiecare având dreptul să petreacă în ea un interval de timp proporțional cu suma achitată. (< engl. time-share)

TROTUAR /TUAR/ s. n. parte marginală a unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. ♦ (fam.; despre prostituate) a face ~ ul = a atrage clienți pe stradă. (< fr. trottoir)

mușteriu (mușterii), s. m. – Client. – Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (arab.) mușteri (Miklosich, Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522), cf. ngr. μουστερής, bg. mušterija.

primar (primară), adj. – 1. În expresia: văr primar. – 2. (S. m.) Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune. – 3. (S. m., Arg.) Client care nu dă bacșiș. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Pușcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moștenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituție, în 1874, și se sprijină pe fr. maire. – Der. primăreasă, s. f. (nevastă de primar, primăriță); primărie, s. f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s. f. (slujbă de primar).

tîrg (-guri), s. n. – 1. Loc întins într-o localitate unde se vînd vite, cereale, lemne etc., obor. – 2. Contract, afacere încheiată. – 3. Piață, hală. – 4. Oraș, orășel. – 5. Tranzacție, vînzare-cumpărare. – 6. Învoială, înțelegere, discuție, sume date și primite. Sl. trŭgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 401; Conev 77), cf. rus. torg „obor”, alb. treg. Legătura cu un preromanic *terg (Lozovan, ZRPh., LXXXIII, 128 și 134) este posibilă, dar nu pare suficient documentată. Prima organizare administrativă a tîrgurilor este cea a lui Alexandru Lăpușneanu, în 1561. Der. tîrgar, s. m. (înv., zaraf, bancher; Trans., cumpărător, client); tîrgoveț, s. m. (orășean, locuitor al orașului), din sl. trŭgovĭcĭ; tîrgoveață, s. f. (orășeancă); tîrgoveți, vb. refl. (a se face orășean); tîrgui, vb. (a cumpăra; refl., a se tocmi, a discuta prețul; înv., a cădea la învoială), din sl. trŭgovati; tîrguială, s. f. (învoială; cumpărătură). De aici și Tîrgoviște, numele unui oraș, vechea capitală a Munteniei, cf. bg. tèrgovište, și expresia gură de Tîrgoviște „gură-rea”, pe care Weigand, Jb., XVI, 76, o interpretează greșit pornind de la înțelesul Tîrgoviște „tîrg în general”, cf. Tiktin; e sigur că acest cuvînt se folosea înainte ca nume comun, dar la fel de clar este că expresia se datorează reputației de care se bucurau femeile din orașul cu același nume.

asfalta, asfaltez, v. i. (prst.) a acosta potențialii clienți

a avea (pe cineva) cu calendar expr. (prst.) a avea un client cu abonament

a avea lighean expr. (prst.) 1. a păstra contactul cu un client. 2. (d. clienți) a păstra contactul cu o prostituată

a avea tocuri de asfalt expr. (iron. – d. prostituate) a acosta clienții pe stradă

bibiluri s. n. pl. (prst.) vorbe sau gesturi de atragere a clienților.

a cere obezi expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual.

a ciupi la cântar expr. (d. comercianți) a înșela clienții (la cântar) cântărind incorect.

a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului.

client -ă, clienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. victimă potențială a unui hoț. 2. infractor căutat de poliție. 3. ins, tip, individ (protagonist al unei narațiuni argotice).

dedulci, dedulcesc v. r. (prost.) 1. (d. clienți) a se obișnui cu o singură prostituată ca parteneră de sex. 2. (d. prostituate) a se obișnui cu un singur client ca partener de sex.

delicatesă, delicatese s. f. (prst.) orice practică sexuală deviantă, costisitoare, greu de obținut de către clientul unei prostituate.

deliu, -e, delii adj. (prst. – d. clienți) incomod, cu o conduită și pretenții imprevizibile.

edec, edecuri s. n. (prst.) 1. client permanent și aproape impotent. 2. rudă de sânge. 3. servitor bătrân.

a face (cuiva) buzunar expr. (friz.) a tăia clientul cu briciul pe un obraz.

a face (cuiva) un sacou expr. (friz.) a tăia un client cu briciul pe ambii obraji.

a face tot tacâmul expr. (prst.) a-l satisface pe client prin procedee pline de imaginație.

a face traseul expr. (d. prostituate) a ieși la acostat clienți.

a face trotuarul expr. (d. prostituate, homosexuali etc.) a acosta potențiali clienți în vederea susținerii unor raporturi sexuale contra cost.

a ieși din calendar expr. (prst.) a refuza continuarea relației cu un client.

a încresta răbojul expr. (friz.) a tăia un client cu foarfeca la ureche.

DELINCVENT absolvent, angrosist, bididiu, buticar, capelmaistru, carantină, carete, călifar, ciolănist, client, coldan, concertist, ilegalist, indigo, înaintaș, japcan, jighimea, marfă udă, matroz, mărginean, meseriaș, ocnă, panoramă, plimbăreț, porumbel, solist, șme, șmecher cu legitimație, vătaf, zdreanță penală.

A TĂIA CLIENTUL (d. frizeri) a face (cuiva) buzunar, a face (cuiva) un sacou, a încresta răbojul.

loc la clientu’ expr. (intl.) victima are bani.

lunatic, lunatici s. m. (friz.) client care se tunde lunar.

mușteriu, mușterii s. m. 1. cumpărător, client. 2. (intl.) victimă a unui infractor.

paracliser, paracliseri s. m. (friz.) frizer care își termină munca / treaba cu urări de bine adresate clientului în așteptarea unui bacșiș.

primar, primari s. m. 1. (intl.) deținut aflat la prima condamnare. 2. (friz.) client care nu dă bacșiș.

a se reduce la sentiment expr. (prst.) a refuza banii unui client; a reduce tariful.

a rupe calendarul expr. (prst.) a se îndrăgosti de un client.

a scoate taraba în stradă expr. (prst.) a ieși pe stradă la acostat clienți.

seară de zarzavat expr. (prst.) seară fără clienți / cu câștiguri slabe.

sorcovă, sorcove s. f. 1. persoană îmbrăcată cu haine în culori țipătoare. 2. (friz.) măturică de scuturat hainele clientului.

tabiet, tabieturi s. n. (prst.) respect față de dorințele și obiceiurile unui client.

talon, taloane s. n. (înv.) abonamentul unui client de bordel.

a trage din condei expr. (d. comercianți, ospătari etc.) a încărca o notă de plată, a înșela un client prin încărcarea notei de plată.

traseistă, traseiste s. f. (pub.) prostituată care își acostează clienții pe șoseaua de centură.

a vinde pe sub masă expr. (d. vânzători) a vinde marfa preferențial, favorizând anumiți clienți.

agent (de) publicitate s. m. Angajat al unei firme de publicitate care caută noi clienți și ține legătura cu ei ◊ „Ghidul comercial al Bucureștiului angajează agenți publicitate.” Ev.z. 12 I 95 p. 7; v. și baby-sitter (1993) (din fr. agent de publicité)

Alain Delon s. n. (vest.) Tip de haină din piele îmblănită ◊ „În curând, prin grija clubului de fotbal din Oradea, mai toate echipele noastre de fotbal vor purta «Alain Delon»-uri.” Săpt. 31 XII 76 p. 8. ◊ „Executăm Alain Delon cu materialul clientului.” Săpt. 18 VI 82 p. 5; v. și 29 II 80 p. 3 [pron. Alen Dölõ] (din n.pr. Alain Delon)

consulting s. n. (ec.; cuv. engl.) Furnizarea de consultații privitoare la organizarea întreprinderilor ◊ „IPCMG, societate de consulting [angajează] economist specializat în analiza diagnostic [sic!], studii de fezabilitate.” R.l. 16 IX 92 p. 6. ◊ „[...] cordialitatea băncii este decisivă. În sfera ei se înscrie și consultingul, una din marile noastre preocupări [...] Le stăm la dispoziție tuturor eventualilor noștri clienți cu sfaturi și lămuriri privind activitățile bancare.” As 9/93 p. 4 [pron. cănsalting] (din engl. consulting: T. Slama-Cazacu în R.lit. 1623 XII 93 p. 12; DN3)

controlor-încercător s. m. ◊ „Li se spune [...] controlori-încercători. Eu le-aș spune mai degrabă medici pentru mașini. Niște «medici» cu o pregătire complet deosebită: mecanic auto și șofer [...] La sfârșitul «consultației» se completează fișa tehnică a mașinii, se trece diagnosticul «bună» și șoferul-încercător își iscălește apăsat numele, «Dacia 1300», însoțită de fișa tehnică, ia drumul clienților.” R.l. 26 XII 71 p. 3 (din controlor + încercător)

forward s. (cuv. engl.; ec.) ◊ „După o perioadă de acumulări Bursa «Cornul Abundenței» poate oferi clienților săi un nou «produs» – licitațiile de mărfuri la termen (forward). În cadrul acestor tranzacții care vor să fie premergătoarele unor reale operațiuni de bursă se pot efectua vânzări-cumpărări la termen.” R.l. 27 X 92 p. 6 [pron. foruăd]

fușerai s. n. (fam.) ◊ „Observând fapta ilicită a lui Gh. T., C.S., un alt muncitor, în loc să denunțe ilegalitatea și să ia atitudine față de abaterile acestuia, s-a oferit să-i facă rost de un nou client pentru viitorul «fușerai» [...] Ei bine, la întoarcere, unii se dovedesc foarte «strângători»; aproape zilnic aduc cu ei câte ceva: un cărucior de aragaz sau o jardinieră, un toc de ușă – da, da, nu vă mirați! un transformator, o ramă de acvariu sau, pur și simplu, o foaie de tablă. Sunt «fușerate», cum se mai spune. Lucrări executate [...] în întreprinderile în care lucrează cei câțiva «strângători», materiale scoase ilegal din unitățile în cauză.” Sc. 5 IX 75 p. 2 (cf. germ. Fuschelei, Phuscher; GWDS; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537; DEX-S)

gorilă s. f. Gardă de corp, bodyguard ◊ „Asaltat de admiratori și reporteri și apărat de polițiști și gorile Ringo Star sosește la Dakota Building.” R.lit. 17 VI 82 p. 24. ◊ „[Clientul] a fost lovit de patronul [barului] și de gorilele acestuia.” R.l. 17 II 93 p. 2. ◊ „Secretara gorilă a lui Bombonel a vrut să-l dea afară pe Fănel.” Z. 11 IX 95 p. 1; v. și D. 109/95 p. 10, ◊ Rev. 22 39/96 p. 15 (DEX, DN3 – alt sens)

jet s. n. (av.; americanism) Avion cu reacție pentru pasageri ◊ „Cronicile mondene fac de obicei publicitate celor ce sosesc seara cu «jet»-uri personale – clienții elegantelor hoteluri, magazinelor de bijuterii, ai cluburilor de noapte.” Sc. 22 VII 77 p. 6 [pron. get] (din engl. americ. jet; cf. fr. jet; PR 1955; DEX – alt sens, DN3)

microfoileton s. n. Foileton de proporții reduse ◊ „Sub acest titlu [«Echilibristica pe o singură roată»] a apărut în ziarul nostru [...] microfoiletonul ce satirizează atitudinea lucrătorilor de la secția moto a cooperativei [...] față de clienți.” Drum Nou 5 VIII 62 p. 4. ◊ „Microfoileton.” Cont. 17 VIII 62 p. 2; v. și microantologie (din micro- + foileton; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DN3)

postamp s. n. ◊ „Postamp, serviciu de publicitate care constă în aplicarea de ștampile cu mesaj publicitar pe scrisorile prezentate și (sau) sosite într-un oficiu poștal, în funcție de solicitarea clientului.” R.l. 2 IV 93 p. 6 (din poșt[ă] + [șt]amp[ilă]; forma normală ar fi fost poștamp)

postmesager s. m.^[1] ◊ „Postmesager este un nou serviciu care asigură clientului (expeditorului) difuzarea informațiilor pe care dorește să le ofere celor posibil interesați, prin intermediul unor foi volante, broșuri sau cataloage denumite generic «imprimate fără adresă», prin care se distribuie mesaje publicitare sau de informare generală, în orice localitate din țară, fără a indica numele sau adresa destinatarului.” R.l. 2 IV 93 p. 6 (din poșt[ă] + mesager; forma normală ar fi fost poștmesager)

stagflație s. f. (americanism; ec.) ◊ „Stagflația va fi la ordinea zilei în Europa occidentală în 1974. Acest termen economic, relativ nou, denotă o îmbinare între stagnarea producției și inflație.” Sc. 26 I 74 p. 6. ◊ „Uitați inflația, deflația și stagflația! își îndeamnă clienții, într-o reclamă apărută în «Le Monde», cu litere de-o șchioapă, agenția de voiaj franceză «Jet Tours».” Sc. 7 XI 76 p. 5 (din engl. americ. stag[nation] + [in]flation; cf. fr. stagflation, it. stagflazione; DMC 1960, BD 1971, PN 1976; DEX-S)

taxi-girl s. f. (cuv. engl. americ.) Prostituată care își așteaptă clienții într-un taxi ◊ „A treia categorie o constituie «taxi-girls», sunt ruda săracă, de obicei puștoaice tuciurii sau femei trecute prin multe. Așteaptă ore în șir într-un taxi oprit în apropiere.” Expres 915 VI 92 p. 7. ◊ „În parcul de autocare mai poate fi racolată o «taxi-girl». Dacă este româncă, prețul urcă la 2025 mii lei, dacă este și studentă – 4550 mii lei.” R.l. 17 II 94 p. 5 [pron. taxigăl] (cf. fr. taxi-girl; PR 1963)

textofon s. n. (cuv. engl.; comunic.) ◊ „În Marea Britanie a avut loc o premieră mondială [...] au fost instalate telefoane pentru surzi. Principiul acestei invenții inedite, care poartă numele de «textofon», este simplu: abonatul sau clientul cu defecte ale sistemului auditiv imprimă cu degetele pe claviatura aparatului telefonic automat textul mesajului [...] Operatorul de la telefoane transmite aceste texte unei persoane cu auz normal, căreia îi este adresat mesajul.” R.l. 17 VI 93 p. 8

time-share s. (cuv. engl.) Cumpărarea unei locuințe dintr-o stațiune turistică de către mai mulți clienți, fiecare având dreptul să petreacă în ea un interval de timp proporțional cu suma achitată ◊ „Nu de mult timp, pe piața românească a intrat un nou tip de servicii turistice – se pare destul de agreat peste hotare – vacanțele time-share.” R.l. 1 X 94 p. 4. ◊ „După toate aparențele, în România afacerea de tip «time-share» este o afacere prosperă. Altfel nu se explică numărul mare de firme specializate în «vânzarea de timp», care au apărut în ultima perioadă precum ciupercile după ploaie.” Expres 4/95 p. 15 [pron. taimșeăr]

time-sharing s. n. (cuv. engl.) Time-share ◊ „Odată aflate numele și adresa completă a posibilului client, acesta era invitat să participe la o prezentare de ofertă, unde i se propunea de fapt un târg: încheierea unui contract de «time-sharing».” Expres 42/94 p. 7. ◊ „Clienții «time-sharing»-ului din Balotești [...] sunt atrași printr-o scrisoare în care sunt anunțați că au câștigat o excursie în Spania [...]” Expres 4/95 p. 15 [pron. taimșeăring]

videur s. m. (cuv. fr.) Persoană viguroasă angajată într-un restaurant, bar etc. pentru a alunga clienții indezirabili ◊ „R [...] pe vremea când nu era nimic, a lucrat în barul lui Vian ca «videur» (se înțelege, nu «voyeur»...) și după aceea a rupt bilete la Cinematecă.” R.lit. 27 XII 84 p. 17 [pron. vidör] (PR 1960, DFAP 248)

xerox s. n. (tehn.) Aparat de reprodus și multiplicat rapid texte, desene etc. ◊ „Xerox economisește hârtia. Specialiștii firmei «Xerox» au pus la punct o nouă mașină de copiat și multiplicat care poate imprima pe ambele fețe ale unei coli, economisind astfel importante cantități de hârtie.” Sc. 17 IV 74 p. 6. ◊ „Nemulțumindu-se doar să țină prelegeri și să scoată citate sau să tragă la xerox pagini de carte sau de revistă, indiferent la ce se petrece în jur, el înregistrează, în fiecare oraș în care poposește sau prin care trece, cele mai diverse aspecte ale existenței.” Sc. 8 X 78 p. 4. ◊ „Vând xerox Olivetti sigilat [...]” R.l. 10 IX 92 p. 6. ◊ „Totul se petrece însă după modelul și tehnicile șmenarilor de valută de pe Lipscani și Covaci (doar că fauna parlamentară se poartă la țol festiv, la două rânduri): clientul primește în schimbul dolarilor un pachet cu hârtie de ziar tăiată sau i se restituie, la repezeală, niște dolari trași la xerox.” R.l. 7 VIII 93 p. 1; v. și Ad. 22 XI 93 p. 5; v. și reprografie (din engl. [Rank] Xerox [Limited], marcă înregistrată; BD 1970; A. Bantaș BE 127, R. Zafiu în R.lit. 35/94 p. 9; DEX, DN3)

DEALER (cuv. engl.) [di:lə] s. m. Intermediar al operațiunilor comerciale și de schimb (persoană fizică sau juridică) cu rol garant al tranzacțiilor cu hârtii de valoare. D. cumpără aceste valori din propriul său disponibil, vânzându-le apoi clienților, profitul sau pierderile revenindu-i și reprezentând diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare. D. ca persoană fizică, firmă specializată, bancă poate activa și ca broker.

JOBBER [dʒóbə] (cuv. engl.) subst. Tip de dealer care acționat, până în anul 1986, la bursa de valori și de mărfuri și tranzacționa mărfurile și acțiunile pe baza comenzilor de vânzare-cumpărare ale brokerilor, fără a avea contacte directe cu clienții. – Dealer care cumpără și vinde mărfuri în contul său.

cirác m. (turc. [d. pers.] čirak, čerak, elev; ngr. tseráki, alb. bg. sîrb. čirak, ung. csirák). Vechĭ. Azĭ iron. Protejat, favorit. Om de casă, client. Ucenic, elev. Agent. V. ortac.

*cliént, -ă s. (lat. cliens, cliéntis). La Romanĭ, plebeŭ care era supt patronagiu unuĭ patrician. Azĭ, persoană care-șĭ încredințează interesele unuĭ avocat saŭ unuĭ medic. Mușteriŭ. V. vasal.

*clientélă f., pl. e (lat. clientela). Situațiunea de client: un stat în clientela altuĭ stat. Totalitatea clienților: un medic cu mare clientelă.

*consultánt, -ă adj. (fr. consultant). Client (care cere o consultațiune). Sfătuitor: medic consultant.

ROOM-SERVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-servis] – Cuv. engl.

LOGOGRÁF (< fr.; {s} gr. logos „proză” + graphein „a scrie”) s. m. (În Grecia Antică) 1. (La pl.) Primii reprezentanți ai prozei istorice (sec. 6-5 î. Hr.). L. au prelucrat legende și poeme epice populare, încercând să reconstituie cu ajutorul acestora istoria triburilor și a orașelor grecești. 2. Spec. Autor de discursuri, de pledoarii pentru alții, care, fiind implicați într-un proces și neputând să-și susțină singuri apărarea, își comandau pledoariile pe care apoi le rosteau în fața judecătorilor. Multe dintre pledoariile păstrate de la oratorii Lisias, Demostene, Isocrate ș.a. au fost scrise la cererea unui client.

LOMBÁRD (< germ., fr.) s. n. 1. Instituție de credit care acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. Se mai numește casă de amanet. Apărută în sec. 15, în Franța, fiind organizată de cămătari originari din Lombardia. 2. Obiecte sau titluri de valoare depuse drept garanție pentru obținerea unui împrumut. ◊ Credit l. (overdraft) = formă de refinanțare cu totul specială, acordată de banca națională a unei țări băncilor pentru asigurarea plăților zilnice ale acestora; creditul acordat de băncile comerciale unor clienți, în limita și pentru termenul stabilit printr-un contract, pentru a asigura achitarea obligațiilor la timp (în cazul apariției situației de descoperire de cont).

ENGINEERING (cuv. engl.) [endziniəriŋ] subst. Activitate de consulting constând în elaborarea, la cererea clienților, de proiecte de investiții, de studii tehnico-economice, acordarea de consultații tehnice privind cumpărarea de licențe și de asistență tehnică (la cerere) în timpul realizării investiției.

FÍXING (cuv. engl.) s. n. Operație de cotare a cursurilor valutare sau a prețului aurului la principalele burse de valori (Londra, Paris, Zürich) de către agenți autorizați, pe baza dispozițiilor de vânzare-cumpărare primite de la clienți, comisioanele bancare aferente acestei operațiuni fiind adăugate, în cazul vânzărilor, și deduse, în cazul cumpărărilor; f. se publică sub forma unor cotații unice. ◊ Preț f. = a) preț (de regulă, arbitrar) stabilit pentru valute sau aur prin operațiunea de f.: b) prețul stabilit pentru care o marfă (serviciu) poate fi rapid livrată (executat).

mușteríŭ m. (turc. ar. mušteri, d. ar. šira, ištíra, cumpărătură; ngr. musteris, bg. sîrb. mušteríja). Vechĭ. Cel ce oferă maĭ mult la mezat. Azĭ. Client la prăvălie, la trăsură, la barcă ș. a. Fig. Iron. Hoț: ține-țĭ bine geamantanu, că’ndată se găsește un mușteriŭ. – Și -iríŭ, ĭar în nord -eréŭ.

*pledéz v. intr. (fr. plaider, d. plaid, proces, care vine d. lat. plácitum, voință, deciziune [a puteriĭ suverane], d. placere, a plăcea). Perorez, vorbesc ca să apăr pe cineva orĭ ceva: avocatu a pledat pentru clientu luĭ. Fig. Trecutu acestuĭ om pledează pentru el. V. tr. Susțin cu vorba: a pleda procese.

*pledoaríe f. (fr. plaidoirie). Discursu pin care un avocat îșĭ apără clientu: pledoaria luĭ Berryer nu l-a putut salva pe mareșalu Ney.

1) *prímă f., pl. e (fr. prime, d. engl. premium, pron. primiön, care e latĭnu praemium, premiŭ). Barb. Premiŭ, recompensă acordată pentru încurajare uneĭ societățĭ, unuĭ abonat, unuĭ client orĭ altora.

*vasál, -ă s. și adj., pl. m. lĭ (fr. vassal, cuv. celtic). În evu mediŭ, supus unuĭ suzeran pin credință și omagiŭ: senioru și vasaliĭ luĭ. Supus, tributar: o țară vasală. V. client.

client s. m., pl. clienți

clientă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientei; pl. cliente

RELÁȚIE (< lat., fr., it., germ.) s. f. 1. (FILOZ.) Caracteristică a obiectelor gândirii care pot fi sesizate într-un același act intelectual, ca urmare a legăturilor care există între ele (cauzalitate, asemănare, opoziție etc.). În mediul uman, legătura sau comunicarea cu alte persoane: r. de prietenie, r. de afaceri, r. politice; p. ext., chiar acele persoane. ◊ (LINGV.) Complement circumstanțial de r. = complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate. 2. (LOG.) (r. diadice, triadice, poliadice) Structura și proprietățile acestor r., operațiile lor, precum și operațiile efectuate cu ele formează obiectul așa-numitei logici a relațiilor documentate de logicianul și matematicianul britanic Augustus de Morgan (1806-1871), întemeietorul logicii simboliste (1847). 3. (MAT.) Familie de perechi în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date (considerată în vederea remarcării anumitor legături între elementele mulțimii). ◊ R. de congruență v. congruență. R. de ordine v. ordine. 4. (La pl.) Legătură între persoane, popoare, state. ◊ Relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice permanente ale acestora. Relații externe = relații pe care un stat le întreține cu alte state, cu organisme și cu organizații internaționale, în funcție de interesele lor naționale și internaționale, ca state suverane și independente. Relații internaționale = totalitatea relațiilor politice, economice, culturale, sociale, juridice, diplomatice etc. dintre state, reglementate prin acte juridice, principii și norme de drept internațional. Relații juridice = relații sociale statornicite între membrii societății, având caracter normativ prin reglementarea lor de către lege. Relații politice = raporturi între state, națiuni, clase, pături și categorii sociale, partide politice, organizații obștești, între individ și stat. În funcție de natura economică și social-politică a diverselor epoci ele pot fi de dominație sau de alianță. Relații publice = activitatea unei întreprinderi, organizații sau altei entități în direcția creării unei imagini publice favorabile în rândul potențialilor clienți, angajaților, acționarilor, creditorilor, furnizorilor, autorităților publice locale. Măsurile adoptate în acest sens sunt sunt informarea asupra obiectului de activitate, organizarea de vizite, editarea de reviste, pliante și alte materiale de prezentare, conferințe de presă etc. 5. Expunere, informație, relatare. ◊ Loc. A da relații = a informa, a relata.

ROMÂN, -Ă (lat. romanus) s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca nasțiune pe terit. României. De religie creștină, în mare majoritate ortodocși. Mai trăiesc în Republica Moldova, S.U.A., Canada, Serbia-Muntenegru, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Grecia ș.a. Urmaș direct al populației daco-romane din spațiul cuprins între m-ții Carpați, Dunăre și Balcani, străvechea vatră a geto-, daco-moesilor și carpilor, poporul român s-a format de-a lungul unui proces îndelungat și complex (sec. 1-9), similar cu al celorlalte popoare romanice care făcuseră parte din larga arie a romanității. Cercetările arheologice și numismatice, dovezile de ordin lingvistic și istorico-literare demonstrează că în procesul formării poporului român se disting două perioade: prima, a romanizării (sec. 1-7), pe parcursul căreia a luat naștere un popor romanic (protoromânii) și a doua (sec. 7-9), ac eea a păstrării active a acestei romanizări. În decursul acestei perioade s-a produs asimilarea populațiilor migratoare (huni, avari, gepizi, slavi) de către populația romanică autohtonă creștină, formată din agricultori și crescători de vite, ca urmare a superiorității ei demografice și culturale. Romanizarea acestor terit. a început înainte de transformarea Daciei în provincie romană, o dată cu romanizarea Pen. Balcanice (sec. 2-1 î. Hr.) și crearea romanității orientale, ale cărei limite sudice treceau la N de Skopje, lacul Ohrid, la V de Serdica (azi Sofia), la V de versantul nordic la m-ților Balcani, până la Marea Neagră. La S de aceste limite se întindeau terit. de limbă și cultură greacă. Contactele economice permanente dintre S și N Dunării, precum și neîncetatele deplasări ale populației care au precedat ocuparea Daciei de către romani au creat condiții favorabile romanizării geto-dacilor, locuitorii reg. carpato-balcano-dunărene. Astfel, romanizarea la N Dunării a cunoscut o primă etapă, de pătrundere economică și culturală, pașnică, geto-dacii dovedindu-se accesibili acesteia, cu condiția respectării independenței lor politice. După cucerirea Daciei de către romani (106 d. Hr.), autohtonii n-au fost exterminați de către cuceritori, ci, așa cum o dovedesc izvoarele istorice, mărturiile lingvistice, epigrafice, cât și descoperirile arheologice, au continuat să trăiască pe vechile lor terit. atât în Dacia, cât și în Moesia, în condițiile unei colonizări masive cu elemente de civilizație romană. Mai mult, la granițele de NV, N, și SE ale Daciei romane, pe terit. Moldovei și Munteniei, la răsărit de Olt, locuiau mase compacte de populație geto-dacă liberă (carpii, dacii liberi) care, romanizați și ei, vor împrospăta numărul și forța daco-romanilor în momentul retragerii stăpânirii romane la S de Dunăre. Astfel, cea de a doua etapă a romanizării directe corespunde în limitele sale cronologice cu stăpânirea romană în Dacia (106-271/275), iar la S Dunării cu perioada cuprinsă între sec. 2 î. Hr. până la începutul sec. 7 d. Hr. La romanizarea intensă a noii provincii Dacia și-au adus contribuția mai mulți factori: urbanizarea (ridicarea și înflorirea a 12 orașe, pe ale căror terit. rurale adiacente modul de viață roman se propagă și printre autohtoni), așezările rurale romane (pe pământul cărora lucrau și autohtonii), armata (prin numeroase unități și tabere cu așezări civile, răspândite pe întreg terit. provinciei sau prin veterani colonizați), căsătoriile mixte și adoptarea limbii latine. Desigur că romanizarea, așa cum o arată descoperirile arheologice și epigrafice, a fost mai intensă și mai rapidă în reg. urbanizată și în zonele taberelor militare. Reg. rurale, periferice și cele de munte, în special, unde populația geto-dacă era mai compactă, au rămas mai îndelung la periferia procesului de romanizare. Romanizarea acestora s-a desăvârșit ulterior, alături de daco-romani. Daco-romanii au suferit pierderi demografice ca urmare a retragerii (271/275) administrației romane la S de Dunăre și a mutării centrului de greutate a romanității carpato-dunubiene la S de Dunăre, prin crearea aici a două noi provincii Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea. Grupurile rămase la N de fluviu au fost însă alimentate continuu de provinciile romane existente încă în posesiunea Imperiului (Panonia, Moesia Secunda și Scythia Minor), contribuind la menținerea romanității lor. Astfel de elemente de continuitate daco-romană se constată după 271/275 atât în mediul urban (Ulpia Traiana, Apulum, Napoca, Dierna etc.) unde se observă un aflux de monedă romană și o activitate meșteșugărească de caracter roman, cât și în cel rural, devenit precumpănitor în condițiile decăderii progresive a orașelor. Populația daco-romană trăind în marea ei majoritate la sate (fossatum), practicând o agricultură extensivă, organizată în comunități sătești mobile ce se strămutau în locuri ferite din calea migratorilor, a ieșit învingătoare din confruntarea cu neamurile migratoare (goți, vizigoți, huni, gepizi, avari), cultura ei materială integrându-se în marea arie a culturii romano-bizantine. Aceeași mobilitate caracterizează și grupurile de păstori care, cu toate mișcările de caracter sezonier, rămâneau legați de așezările permanente ale agricultorilor sedentari, ceea ce explică terminologia precumpănitor latină a păstoritului și a agriculturii, pomiculturii și viticulturii. Sec. 4 a însemnat nu numai restaurarea autorității romane asupra Olteniei și Munteniei sub Constantin cel Mare și consolidarea romanizării la Dunărea de Jos, ci și recunoașterea de către romani a religiei creștine, ca religie de stat. Curând creștinismul (nearian și latin) s-a răspândit și în fost provincie Dacia, aceasta nefiind niciodată creștinată la o dată oficială, cum vor fi mai târziu toate țările din jur, ci a fost în același timp cu romanizarea, ca o manifestare de caracter popular. Continuitatea daco-romană în sec. 4-6 (perioada hunică și până la venirea slavilor) este documentată arheologic prin cultura Bratei, ale cărei urme au fost identificate atât în fosta provincie Dacia, cât și în terit. din afara ei. Este o cultură românească, de caracter rural, cu forme de viață sedentară. În perioada care acoperă sec. 6-7 pe terit. de azi ia naștere și se dezvoltă cultura materială Ipotești-Ciurel-Cândești, dezvoltarea acesteia coincizând cu momentul pătrunderii și așezării slavilor în cuprinsul fostei Dacii. Analiza conținutului acestei culturi a scos în evidență coexistența elementelor daco-romane și romano-bizantine cu cele de origine slavă. Din datele oferite de izvoarele scrise, la care se adaugă și cele arheologice și numismatice, rezultă că așezarea slavilor în zona extracarpatică a țării a avut loc în a doua jumătate a sec. 6. În Transilvania, aceștia au pătruns și s-au așezat ceva mai târziu, după începutul sec. 7, aspectul cultural Bezid-Sălașuri, Cipău, Sf. Gheorghe relevând conviețuirea și asimilarea slavilor de către autohtoni. A doua perioadă a procesului de formare a poporului român (sec. 7-9) este și etapa desăvârșirii constituirii sale. Ea este marcată de prăbușirea sistemului de apărare bizantin la Dunărea de Jos (602) și trecerea în masă a triburilor slavi la S de Dunăre. Așezarea slavilor în Pen. Balcanică a făcut ca Dacia nord-dunăreană să devină centrul de greutate al romanității orientale. La S de Dunăre slavii au copleșit numericește pe autohtoni. Elementele mobile, păstorii, s-au retras în reg. muntoase, greu accesibile, unde s-au putut păstra câteva grupuri cunoscute mai târziu sub denumirea de aromâni (macedo-români), meglenoromâni, istroromâni, iar în izvoarele bizantine sub aceea de vlahi. Pe terit. vechii Dacii, populația autohtonă, sporită numericește în urma dislocărilor de populație romanică din S Dunării produse de către slavi, dispunând de o organizare social-politică cu o mai mare putere de adaptabilitate împrejurărilor istorice, a reușit, în conviețuirea sa cu slavii, să-i asimileze. Prezența populației românești, bine constituită din punct de vedere etnic, lingvistic și social-politic, va fi menționată în izvoarele bizantine (în sec. 9-11), slave și maghiare sub numele de vlahi sau valahi. Tot începând cu sec. 9 se fac și primele mențiuni despre constituirea celor dintâi formațiuni românești, voievodate, conduse de voievozi. În unele cronici maghiare referitoare la perioada de început a pătrunderii ungurilor la E de Tisa (începutul sec. 10) se atestă existența unor astfel de formațiuni împreună cu numele conducătorilor lor. Astfel, în Crișana exista voievodatul lui Menumorut, pe Mureșul inferior cel al lui Glad, iar în podișul Transilvaniei, în tre porțile Meseșului și izvoarele Someșului, cel condus de Gelu. Pe plan arheologic, acestei perioade îi corespunde cultura Dridu, dezvoltată pe toată aria romanității răsăritene din componența daco-romană a culturii Ipotești-Ciurel-Cândești. Dezvoltarea sa maximă s-a petrecut în condițiile nou create la Dunărea de Jos, ca urmare a renașterii autorității Imp. Bizantin (sec. 10-14), proces de o deosebită însemnătate pentru istoria politică, social-economică a poporului român, manifestat prin impulsuri noi date dezvoltării economice a comerțului, prin reurbanizarea așezărilor de pe cursul inferior al Dunării și prin cristalizarea primelor formațiuni social-politice care vor sta la baza statelor medievale medievale românești de sine stătătoare. 2. (Pop.) Om, bărbat. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I, 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de români, care s-a format pe terit. de azi al României, precum și de-a lungul malului drept al Dunării, de Jos, între Dunăre și Balcani, până la Marea Neagră. Limba română continuă cu o evoluție proprie, de aproape două milen., „latina dunăreană”, adică latina populară vorbită pe acest terit. de colonii romani și de populația romanizată în primele sec. după Hristos. Elementele moștenite din substratul autohton dac (c. 80 de cuvinte), influențele ulterioare, mai ales ale limbii slave – exercitate îndeosebi, din sec. 7 când limba română își formase deja trăsăturile definitorii – păstrarea unor particularități fonetice gramaticale și lexicale ale latinei populare îi conferă românei acele trăsături specifice ce o individualizează între celelalte limbi romanice, fără să-i altereze însă originea și caracterul fundamental romanic, reîntărit, din sec. 18, prin împrumuturile din latină și alte limbi romanice (în special din franceză și italiană). Sistemul fonetic al limbii române, latin în esență, se îmbogățește cu câteva foneme noi. Probabil, sub influență slavă, vocalismul înregistrează apariția vocalelor mediale închise î (â), ă, a unor diftongi și triftongi (precum diftongarea, în limba română populară a lui e- în ie), iar consonantismul, a semioclusivelor č, ğ, ș, a constrictivelor palatale ș, j și a velarei scurte h. O caracteristică a limbii române față de latină și față de celelalte limbi romanice este dezvoltarea sistemului de alternanțe fonetice, vocalice și consonantice, și a funcției acestora de morfeme în flexiuni și în formarea cuvintelor. Structura gramaticală, esențial și definitoriu latină, are câteva caracteristici care o diferențiază de celelalte limbi romanice. Româna păstrează cele trei declinări latine populare, față de cele cinci ale latinei arhaice și clasice, cele trei genuri (masculin, feminin și neutru – ultimul ca o realitate vie a limbii), formele latine de genitiv-dativ pentru femininele declinărilor I și III, formele latine de vocativ singular masculin și feminin, adjectivul și gradele lui de comparație, articolul și declinarea lui, pronumele de toate categoriile, cu întreaga lui flexiune. Se mențin, de asemenea, cele patru conjugări latine, verbele auxiliare, diateza reflexivă. Numeralul românesc de la unu la zece este cel latin. De la unsprezece la o sută se formează cu elemente latine, dar după modelul slav. Sută este slav, dar mie este latin. Ordinea cuvintelor în frază este cea din latina populară și din celelalte limbi romanice, adică: subiect, predicat, complement. Dezvoltarea analizei, dispariția concordanței timpurilor, proporția scăzută a subordonatelor, simplificarea folosirii timpurilor, ca și a cazurilor cerute în anumite prepoziții și verbe, consolidarea conjunctivului în detrimentul infinitivului, sunt trăsături caracteristice românei, urmând tendințe proprii latinei populare. Alte inovații de structură, precum formarea numeralului de la zece în sus, encliza sau postpunerea articolului, identitatea formelor de genitiv-dativ la toate cele trei genuri, singular și plural, formarea viitorului cu auxiliarul a vrea sau unele expresii idiomatice vădesc influența limbii slave sau a limbilor balcanice. Vocabularul, predominant latin, cuprinde elemente moștenite din latină ce desemnează noțiuni de bază, acțiuni omenești de primă importanță. Limba română are patru dialecte: dacoromân, care a reușit să se ridice până la nivelul unei limbi literare – identificat cu limba română -, aromân, meglenoromân și istroromân, care au cunoscut o evoluție proprie, specifică unor condiții de izolare, în zone enclavizate. Tradiția scrisului în românește trebuie coborâtă în a doua jumătate a sec. 15. Primul text scris în românește și datat cu precizie este Scrisoarea lui Neacșu (1521). Primele tipărituri în românește datează din sec. 16 și se datorează activității diaconului Coresi din Brașov. Ele vădesc trăsături ale primelor traduceri maramureșene (rotacizante) și mai ales particularități ale graiului din nordul Munteniei și sud-estul Transilvaniei, constituind caracteristicile de bază ale limbii române literare. Grafia cu caractere chirilice (inițial 43, reduse la 33 și apoi la 27) este înlocuită mai întâi cu un alfabet mixt, iar în 1860 este introdusă oficial scrierea cu caractere latine. Având un loc bine stabilit în aria romanității, limba română are o importanță deosebită pentru studiile de romanistică, ea fiind singura care reprezentantă a ariei sud-estice a latinei în ansamblul limbilor romanice. Artă r. = primele ei manifestări se înregistrează încă în Paleoliticul superior fiind reprezentate din unelte din silex cioplite cu anume eleganță, cum sunt cele găsite la Iosăfel (jud. Arad), Ceahlău (jud. Neamț), Mitoc (jud. Botoșani). De asemenea, în peșterile de la Ohaba – Ponor (jud. Hunedoara) și Râșnov (jud. Brașov), au fost descoperite podoabe făcute din dinți de animale și din scoici marine – aduse, evident, de la mari depărtări. Cea mai spectaculoasă manifestare artistică în Paleoliticul din România a fost, însă, descoperită relativ recent în peștera Cuciulat (jud. Sălaj): mai multe desene gravate și două imagini pictate cu lut roșu pe peretele peșterii – un cal și o felină; datate în jurul anilor 10.000 î. Hr., ele sunt în mod clar înrudite cu picturile rupestre din V Europei (Altamira, Teruel, Lascaux, Font de Gaume etc.). În Neolitic, are loc o evoluție permanentă a tehnicii, care face posibilă o plastică a formelor și a coloritului din ce în ce mai expresivă. Plăcerea ornamentului se reflectă în decorațiile obiectelor – inclusiv a uneltelor de întrebuințare obișnuită – și deopotrivă, în diversitatea podoabelor. Dezvoltarea artei țesutului e dovedită nu numai de numărul mare al greutăților pentru războiul de țesut găsite de arheologi, ci și de aspectul textil pe care îl capătă ornamentica multor vase din primele perioade ale Neoliticului. La începutul milen. al 5-lea, mai ales în N actualului terit. al țării s-a produs o modificare semnificativă în arta ceramicii: decorul e alcătuit din linii paralele – drepte sau curbe – întrerupte din loc în loc de puncte obținute prin împungere. Compoziția ornamentală va evolua în sensul diversificării și reinterpretării permanente a acestui model care, către mijlocul milen. următor, în cultura numită Boian, va deveni atât de complicat încât nu va putea fi explicat dacă nu se acceptă existența unor ateliere de olari. Semnificativă este constatarea că unele caracteristici ale ceramicii acelor timpuri se vor regăsi în vasele realizate, până foarte târziu, de meșterii populari de la Oboga sau Hurez. Capitolul cel mai interesant al culturii Hamangia e constituit, fără îndoială, de figurinele antropomorfe ce aparțin categoriei idolilor feminini ce semnifică, de cele mai multe ori, cultul fecundității. Spre deosebire de acești idoli, ce vădesc o concepție geometrizantă, schematizantă. două statuete descoperite în necropola de la Cernavodă aduc plastica unică a culturii Hamangia în rândul excepțiilor de la viziunea specifică întregii arte neolitice: statueta așa-numitului Gânditor și cea reprezentând un personaj feminin șezând, amândouă accentuând unele detalii anatomice, într-o stilistică puțin obișnuită în culturile europene contemporane cu cea de la Hamangia. Dar cele mai valoroase realizări ale ceramicii neolitice sunt considerate piesele executate de meșterii culturii Cucuteni, răspândită în Moldova, E Transilvaniei și N Munteniei (cultura poartă numele unui sat din jud. Iași). Epoca bronzului – care a urmat Neoliticului – începe în jurul anului 1800 î. Hr. și se încheie spre anul 1100, când are loc trecerea către Epoca fierului. În acest interval de 700 de ani, metalurgia bronzului se răspândește pe un terit. foarte larg (corespunzând aproape cu cel actual al țării). Uneltele tradiționale – topoare de piatră, vârfuri de săgeți confecționate din silex – nu au fost abandonate, bronzul fiind folosit la confecționarea unor vase rituale, a unor arme de elită și podoabe (culturile Tei și Gârla Mare). Dincolo de marea diversitate a formelor vaselor, sunt câteva tipuri dominante, caracteristice pentru întreaga cultură a Bronzului în România; ceașca cu toartă înaltă sau cu două toarte, vasele urnă, vasele de ofrandă. Statuetele constituie o prezență artistică modestă; singura excepție e reprezentată de figurile feminine de la Gârla Mare – Cârna (jud. Dolj); personajele sunt înveșmântate în haine bogate, cu centuri și coliere, cu pandantive, probabil din bronz. Obsesia fecundității fusese depășită. În sec. 12 î. Hr. în spațiul carpato-danubian au ajuns primele elemente ale tehnologiei fierului, cu această inaugurându-se o nouă epocă cu două perioade: Hallstatt (1100-450 î. Hr.) și La Tène (c. 450 î. Hr. – sec. 1 î. Hr.). Prima, împărțită la rândul ei în mai multe subperioade, se caracterizează la început printr-un proces tipic de tranziție: abia prezente, obiectele de fier nu le concurează pe cele de bronz care, dimpotrivă, sunt produse în cantități foarte mari, fapt dovedit de descoperirea unor depozite – de pildă, cel de la Drajna de Jos (jud. Prahova), alcătuit din 240 de obiecte de bronz, între care 199 de seceri, arme, piese de harnașament și pentru unelte și podoabe. În perioada mijlocie a Hallstatt-ului (c. 800-c. 500 î. Hr.) pare să fi avut loc un proces de unificare a triburilor tracice, ceea ce ar explica spectaculoasa răspândire a tipului de ceramică cunoscut sub denumirea de Basarabi (după satul cu acest nume din jud. Dolj). Atât tehnica de producere a ceramicii, cât și repertoriul decorativ sunt cele caracteristice vaselor din Epoca bronzului, dar formele au o mai mare eleganță. Mai ales în perioada La Tène s-au stabilit multe legături cu lumea culturilor scitică, celtică și greco-romană. În sec. 5-4 î. Hr. se afirmă ceea ce s-a numit o „artă populară” purtând semnele stilului traco-getic (piese de aur și de argint, amplu decorate, de felul celor găsite la Agighiol, Coțofenești, Poroina), iar în sec. 3-1 î. Hr. înflorește o artă a argintului, reprezentată de cupe și podoabe (Bălănești, Sâncrăieni, Herăstrău), ornate cu imagini zoo – și antropomorfe, dar și cu stilizări geometrice tradiționale. În arhitectura Epocii fierului sunt ilustrate deopotrivă trăsăturile distincte ale civilizației grecești – temple ionice și dorice (Histria), teatre și construcții funerare (Callatis) – și caracterul construcțiilor autohtone – cetățile și sanctuarele din m-ții Orăștiei (Costești, Blidaru, Grădiștea Muncelului). Mai târziu – sec. 2-4 d. Hr. – se dezvoltă arhitectura monumentală de origine romană imperială – poduri (Drobeta, Sucidava), clădiri publice (Ulpia Traiana Sarmizegetusa), terme (la Histria) -, iar în sec. 4-6, bazilici creștine (Tomis, Sucidava, Histria, Tropaeum Traiani, Dinogetia, Troesmis). Sculptura monumentală și decorativă urmează două direcții principale: una care pornește din viziunea elenistică (Porolissum, Tomis) și o alta care dezvoltă tradiția – stele funerare (înfățișând de obicei ospățul funerar și cavalerul trac), sarcofage, capitele, statui. În sec. 5-12, cele mai de seamă creații plastice sunt somptuoase vase și podoabe de metal prețios, vădit influențate de arta greco-romană și de cea germanică (Pietroasa, Apahida, Someșeni, Șimleu Silvaniei), dar și de cea sud-dunăreană și orientală (Sânnicolau Mare). Tot acum pătrund și influențele arhitecturii militare și religioase bizantino-balcanice (Garvăn, Niculițel, Păcuiu lui Soare), precum și cele ale stilurilor preromanic și romanic (Alba Iulia). Sec. 13-14 sunt o perioadă de intensă activitate artistică: se afirmă stilul romanic (Alba Iulia, Cisnădioara), goticul (Cîrța) și, la sud de munți, bizantinul (bisericile de la Drobeta, Sf. Nicolae de la Curtea de Argeș, Vodița, Cozia, Cotmeana), stil care pătrunde până în N Moldovei, la Siret. Cele două direcții artistice se întâlnesc în arhitectura și pictura unora din Transilvania (Streisângiorgiu, Strei, Sântamaria-Orlea, Gurasada, Densuș), în orfevrărie și sculptura în piatră (Argeș, Tismana). Biserica catedrală, edificii publice și particulare (la Sibiu, Cluj, Sebeș, Sighișoara, Brașov), castele (Hunedoara, Bran), construite în stil gotic, care a impus și pictura murală catolică (Mălâncrav, Mugeni, Ghelința) sau pictura de altar (cea ai cărei autori sunt artiști din familia Stoss sau Toma din Cluj), biserici fortificate ale sașilor (Saschiz, Vorumloc, Buzd), sau ctitorii ale cnejilor români (Râbița, Criscior, Râu de Mori) constituie, probabil, formele artistice cele mai vrednice a fi menționate în Transilvania sec. 15. Înfloritoare în aceeași epocă (mai ales în vremea lui Ștefan cel Mare) arta și arhitectura moldovenească realizează – cum s-a spus – o sinteză originală a structurilor occidentale și a celor bizantine. Se creează „bolta moldovenească”, conferind construcțiilor o înfățișare zveltă: fațadele sunt clădite armonios din cărămidă, piatră și ceramică smălțuită (bisericile din Hârlău, Bălinești, Borzești, Piatra Neamț, cele ale mănăstirilor Putna, Voroneț, Neamț). Tradiția bizantină se deslușește lesne în pictura murală, elegantă și sobră, de la Voroneț, Bălinești sau Pătrăuți, în arta manuscriselor (a unor caligrafi și miniaturiști ca Teodor Mărișescu, Gavriil Uric, Spiridon Ieromonah), în sculptura în piatră sau în subtila broderie liturgică. În sec. 16 (mai cu seamă în epoca lui Petru Rareș), se continuă sinteza perioadei precedente, adăugându-i-se, în arhitectura religioasă și în pictura murală, un echilibru al formelor dinamice. Acum apare acel fenomen care a provocat îndelungi discuții privind originea lui: pictura exterioară ce îmbracă întreaga biserică într-un strai colorat de mare rafinament (Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore, Voroneț). Dragoș Coman, zugravul Arbore, Toma din Suceava – la Humor, artiștii de la Voroneț desfășurau pe zidurile pictate de ei un adevărat program înnoitor (pe care cercetătorii îl presupun a fi fost gândit de un politician cărturar din preajma Tronului), în care se pot citi simbolurile unei aspirații de libertate națională. Viziunea novatoare e prezentă și în sec. 17, într-o concepție decorativă a sculpturii de pe zidurile exterioare ale bisericii (Trei Ierarhi din din Iași sau Dragomirna), ca și pictura manuscriselor (atelierul mitropolitului Anastasie Crimca) sau somptuoasele broderii ale Movileștilor și ale familiei lui Vasile Lupu. Semnificativă e prelungirea viziunii renascentiste (evidentă și în arta unor țări occidentale) în arhitectura și pictura bisericii Golia din Iași. Stilurile Renașterii se impuseseră în Transilvania încă din sec. 16 (arhitectura unor biserici din Bistrița și din Alba Iulia, a castelelor de la Deva, Lăzarea, Medieșu Aurit, Iernut). Barocul își află deplina afirmare în sec. 18, în arhitectura civilă și militară a unor clădiri din Alba Iulia, Cluj, Timișoara, Oradea, Gornești. În Țara Românească, elegantele clădiri ridicate în vremea lui Radu cel Mare, și a lui Neagoe Basarab (bisericile mănăstirilor Dealu și Curtea de Argeș) dau măsura unei înțelegeri proprii a sensurilor sintezei Renaștere-Baroc, care fusese enunțată în aceeași perioadă în Moldova. Pictura, însă, păstrează mai clar canonul compozițional și stilizările bizantine (Tismana, Curtea de Argeș, Stănești, Snagov). Stilul acestui veac va fi continuat de arta cuprinsă între 1600 și 1800, cânt ctitoriile lui Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, ale familiilor Cantacuzino și Mavrocordat vor porni aproape întotdeauna de la sugestiile Bisericii Domnești de la Târgoviște, ridicată de Radu cel Mare. La răspântia dintre sec. 17 și 18, s-a realizat acea viziune stilistică de mare vigoare expresivă căreia i se spune „stilul brâncovenesc”. În afara unor clădiri civile (Herăști, Măgureni, Potlogi, Mogoșoaia), ce pun în lumină un rafinat simț al măreției și al echilibrului, bisericile vremii (Colțea, Antim, Fundenii Doamnei, Văcărești, Stavropoleos), împodobite cu dantelării sculptate în piatră, aduc mărturia unui program complex de artă care a fost elaborat în acea epocă. Demnă de reținut e prezența unor meșteri argintari (Sebastian Hann, Georg May II) veniți în Transilvania ca să lucreze pentru comanditari bogați din Țara Românească. Pictura abordează adesea o tratare narativă, nu o dată plină de pitoresc. Cel mai de seamă zugrav al vremii, Pârvu Pârvescu (zis „Mutu”), e autorul unor portrete ce dovedesc însușirile lui de a surprinde trăsăturile individuale ale personajelor. Către sfârșitul sec. 18, pictura laică se desparte de cea religioasă, proces la care contribuie decisiv dezvoltarea picturii de șevalet; cum era și firesc, genul dominant era portretul, ceea ce dezvăluie orgoliile celor bogați, care vroiau să-și țină chipul în odăile casei, așa cum știau că făceau și oamenii de seamă din alte țări. Artiștii locali poartă încă semnele evidente ale desprinderii cu tradiția: compozițiile sunt tridimensionale, volumele nu sunt modelate prin culoare, personajele au, de multe ori, o înfățișare hieratică. Cercetări recente au avansat ipoteza – întru totul posibilă – că pictorii erau, de fapt, buni cunoscători ai meșteșugului lor, dar răspunzători de acest convenționalism al viziunii picturale erau comanditarii, ce nu se puteau elibera de prejudecăți. Mulți pictori care studiaseră străinătate au venit în sec. 19 în Principatele Române; ei erau, în general, bine școliți în atelierele Occidentului și au constituit, un o dată, un model artistic pentru confrații (sau ucenicii) lor de aici. Pe lângă artiștii originari din Țările Române – I. Balomir, Nicolae Polcovnicul, E. Altini (acesta, cu studii la Viena) – istoria artei din acele vremuri reține numele lui M. Töpler, C. Wallenstein (sau Valștain, fondatorul, la Școala Sf. Sava, al primei colecții de artă din România), L. Stawski, G. Schiavoni, N. Livaditti, I.A. Schoefft, A. Chladek (profesorul lui N. Grigorescu) și ale altor buni meseriași, care și-au câștigat repede aici clienți și discipoli. Apariția unor compoziții alegorice cu conținut patriotic stă sub semnul mișcării de idei ce a precedat Revoluția de la 1848. Artiștii vremii s-au angajat uneori direct (I. Negulici, B. Iscovescu, C.D. Rosenthal, C. Petrescu, G. Năstăsescu) în acțiunile revoluționare; alteori, au desprins din atmosfera acelei vremi un elan romantic pe care, însă, nu au știut să-l tălmăcească decât prin intermediul unei tehnici convențional academiste; așa cum sunt compozițiile istorice ale lui C. Lecca, peisajele sau portretele de haiduci ale lui M. Popp. Un fapt cu consecințe profunde în istoria culturală a Principatelor Române – și, în primul rând, se înțelege, în aceea a artei de aici – e fondarea, în vremea domniei lui Cuza Vodă, a școlilor de artă de la Iași și București. Profesorii – Gh. Tattarescu și, mai ales, Th. Aman – aveau să exercite o profundă influență asupra viziunii artistice din România. Valoarea universală a picturii românești s-a afirmat în cea de-a doua jumătate a sec. 19, prin creația celor doi fondatori de școală – N. Grigorescu și I. Andreescu. Pictura plină de poezie a celui dintâi a fost un argument hotărâtor în afirmarea influentului curent sămănătorist și ca rămâne o întruchipare emblematică, pentru întreaga generație, a spiritului național; celălalt va reprezenta un lirism mai sobru, mai concentrat, o înțelegere mai profundă a naturii. Fapt vrednic de reținut, amândoi s-au format și în contact cu Școala de la Barbizon, relația cu arta Occidentului având să fie de acum încolo decisivă pentru realizarea unei sinteze plastice specific românești. Sculptorii acestei perioade sunt clasicizanții I. Georgescu și K.Storck, romanticul Șt. Ionescu-Valbudea. Arhitectura de la răspântia sec. 19 și 20 e predominant de factură neoclasică, dar se pot consemna și tendințe neogotice, neorenascentiste și, semnificativ, de orientare „Jugendstil” (numit la noi „Arta 1900”); personalitatea proeminentă în arhitectură e I. Mincu, autor al unei viziuni „neoromânești”, de amplă rezonanță în epocă. O sinteză complexă realizează, la începutul sec. 20, Șt. Luchian, în pictura căruia se exprimă, în chip foarte personal, ecourile sensibilității poetice a artei populare, asociate cu cele ale artei vechilor zugravi și cu concluziile unei descifrări proprii ale direcțiilor moderne. Lecția lui Grigorescu în pictura de mare concentrare a lui G. Petrașcu, cea a marilor creatori ai frescei medievale și renascentiste – la Th. Pallady – conturează un univers al formelor și al cromaticii de profundă rezonanță specifică. Și atunci când adeziunea la mișcări occidentale – de pildă, la impresionism în cazul lui J. Al. Steriadi, câteodată în cel al lui N. Dărăscu sau, mai târziu, al lui L. Grigorescu – e explicită, caracterul specific se păstrează nealterat. Uneori subiectul – la C. Ressu, Șt. Dumitrescu, Fr. Șirato, D. Ghiață, I. Theodorescu-Sion, I. Iser, Rodica Maniu, de pildă – dezvăluie adeziunea la programul „specificului național”. Chiar și reprezentanți proeminenți ai avangardei artistice – Mattis-Teutch, V. Brauner, M. Iancu, M.H. Maxy, L. Vorel – se simt atrași de teme și de tipuri ale realității românești, pe care le tratează într-un stil înnoitor, în conformitate cu principiile artistice ale nonconformismului din Occident. Exemplul cel mai ilustru este, fără îndoială, cel al lui C. Brâncuși, întemeietor al sculpturii moderne, care a dezvoltat adesea semnificațiile miturilor și legendelor populare românești într-un limbaj propriu ce a dat artei universale un sens estetic profund. Contemporan cu el, D. Paciurea a ridicat arta modelajului la un nivel ce i-a îngăduit să dea glas înțelesurilor tragice ale epocii. În ansamblul ei, arta românească a perioadei interbelice s-a afirmat ca una dintre cele mai viguroase expresii ale simțului acut al echilibrului formei și culorii. După instaurarea dictaturii comuniste, au urmat ani în care oficialitatea și-a subordonat și arta plastică, așa cum își subordonase toate formele culturii.

cirac m. 1. protejatul sau favoritul cuiva: elciii scot la maidan fiecare câte un cirac GHICA; 2. om de casa, client: ciracii vornicului ajung boieri mari AL.; 3. ucenic: gradele profesionale erau înainte: cirac, calfă, meșter. [Turc. ČYRAK, lit. făclie sau favorit (care e îngrijit ca o lampă)].

client m. 1. plebeu pus sub patronajul patricienilor, la Romani; 2. cel ce încredințează afacerile sale unui advocat, cel ce se folosește de îngrijirile unui medic, cel ce cumpără într’o prăvălie.

clientelă f. 1. clienții unui patron sau patrician, la Romani; 2. toți clienții unui advocat, medic, comerciant.

curent n. 1. mișcarea apei într’o direcțiune oarecare: curent marin; 2. fluid în mișcare: curent electric, magnetic; curent de aer, vânt ce suflă necontenit; 3. mers treptat, înlănțuire, succesiune de fapte: curent de idei, de afaceri; a fi în curent: a) a fi bine informat, a cunoaște o afacere; b) a nu fi înapoi cu o lucrare, cu contabilitatea. ║ a. 1. care curge într’una: apă curentă; 2. prezent, actual: luna curentă; 3. care are curs legal: monedă curentă; cont curent, statul care indică exact pasivul și activul între un bancher și clientul său; mână curentă, registru în care se înscriu imediat toate operațiunile comerciale; preț curent, curs general al mărfurilor la un moment dat.

mușteriu m. cumpărător, client: bani să fie, mușterii nu lipsesc AL. [Turc. MUȘTERI].

pledoarie f. discursul advocatului care pledează pentru clientul său.

primă f. 1. sumă plătită pe fiecare an unei societăți de asigurare; 2. sumă acordată ca încurajare; 3. dar făcut clienților sau abonaților.

taximetru n. măsurător la o trăsură de distanță parcursă sau de timpul cât clientul o ocupă.

AUTOSERVIRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

BONUS, bonusuri, s. n. 1. Gratificație. 2. Avantaj acordat unui client fidel de către o rețea de comunicații, de către un magazin etc. – Din engl. bonus.

OBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal.

BROKER, brokeri, s. m. Persoană fizică sau juridică autorizată, care se ocupă, în numele clienților, cu tranzacționarea valorilor mobiliare, a unor mărfuri și servicii, în schimbul unui comision. [Pr.: -căr] – Cuv. engl.

CLIENT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

CLIENTELAR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client.

CLIENTELĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela.

RABAT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt.

CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CURENT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.

CYBERCAFE, cybercafeuri, s. n. Cafenea în care sunt puse la dispoziția clienților calculatoare pentru a utiliza internetul. [Pr.: sibercafe] – Din engl. cybercafe.

HOTLINE s. f. 1. Linie telefonică în direct, folosită în perioade de criză diplomatică. 2. Linie telefonică permițând clienților accesul direct la o companie care furnizează anumite servicii. 3. Linie telefonică pentru convorbiri confidențiale despre probleme personale. [Pr.: hotlaĭn] – Cuv. engl.

MUȘTERIU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.

ATRAGE, atrag, vb. III. Tranz. 1. A trage spre sine, a aduce la sine. Magnetul atrage fierul. ▭ Prezența lui în fața magazinului a atras mulți clienți. SAHIA, N. 109. ◊ Refl. reciproc. Electricitățile de semn contrar se atrag. ♦ A determina (pe cineva) să vină sau să se ducă undeva. L-a atras într-o cursă. ▭ Colonii de lumi pierdute... Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. [Arcașii] la fugă se gătesc, Cercînd s-atragă leșii din tabără afară. ALECSANDRI, P. III 221. ◊ Expr. A atrage atenția (sau luarea-aminte) a cuiva = a face ca atenția cuiva să se îndrepte într-o anumită direcție, a face pe cineva atent. Numai după ce n-a mai rămas nimic pe fundul de lemn... lelea Ileana a crezut venit momentul să atragă luarea-aminte a lui Moș Vasile. SADOVEANU, N. F. 126. Tu îmi vei răspunde că e bine... Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară. EMINESCU, O. I 137. ♦ Fig. A ademeni, a ispiti. Romanii au venit în Dacia atrași de faima acestor mine. BOGZA, Ț. 61. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I. 136. 2. A aduce după sine, a avea drept consecință. Condamnarea penală atrage după sine destituirea din funcție. ◊ Fig. Mi-am atras neplăceri. 3. A exercita o atracție asupra cuiva. Istoria mă atrage. – Formă gramaticală: part. atras.

GARANȚIE, garanții, s. f. Obligație (legală sau convențională) în virtutea căreia o persoană, statul sau o instituție răspunde de ceva; (concretizat) ceea ce servește drept asigurare că obligația luată va fi ținută, că un lucru va fi înfăptuit, realizat; chezășie. Instaurarea în fiecare țară a unei democrații consecvente va fi cea mai bună garanție a păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 8. Această operație m-a învățat cum se ia o garanție și m-a familiarizat cu noțiunile de client, de termen și de dobîndă. ARGHEZI, P. T. 136. ◊ Expr. Pe garanția cuiva = cu asigurări valabile din partea cuiva, cu întreaga răspundere a cuiva; (familiar) sigur, neîndoielnic. A da garanție = a da asigurări valabile că un lucru promis sau așteptat va fi îndeplinit. A prezenta garanția de... = a da (cuiva) siguranța că (e într-un anumit fel). Acest pod nu prezintă garanție de stabilitate. A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta, a da asigurări pentru purtările cuiva.

DENTIST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în tratamentul bolilor de dinți; stomatolog. Îi zvîrle un ziar lui Sofron, să-i treacă timpul mai ușor, ca un client în sala de așteptare a dentiștilor. C. PETRESCU, Î. II 232.

CEAINĂRIE, ceainării, s. f. (Rar) Local unde se servește clienților ceai. Lepădase... comănacul și asa și deschisese ceainărie. CONTEMPORANUL, VI_I 36.

CLIENT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin sau care consumă ceva într-un local public; mușteriu, consumator. 2. Persoană considerată în raport cu avocatul cărui i-a încredințat afacerile sau cu medicul care-I îngrijește cînd este bolnav. [Avocatul] a venit în București în interesul unui... client. C. PETRESCU, Î. II 214. – Pronunțat: cli-ent.

CLIENTELĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților unui magazin comercial. 2. Totalitatea clienților unui avocat sau ai unui medic. Era avocat tînăr. – Să-mi fac puțină clientelă, ca să nu se cheme că mă întreții tu, i-a spus. PAS, Z. I 93. Deocamdată are numai un birou avocațial într-un oraș din nordul Ardealului, unde se bucură de o clientelă serioasă și sigură. C. PETRESCU, Î. II 214. Înscris între avocați... și-a asigurat o mică clientelă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 22. Clientelă electorală v. electoral. – Pronunțat: cli-en-.

COMANDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. Comanda răsună tare, în liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Urmă comanda scurtă. SAHIA, N. 37. ◊ (Poetic) Ca la comanda unei baghete, pete mari din verdele pădurii s-au desprins din arbori. BOGZA, C. O. 158. ◊ Metodă de comandă = metodă nejustă, folosită de unii responsabili care iau decizii personale și le impun fără a consulta pe membrii colectivului și fără a-i convinge de importanța sarcinilor pe care aceștia tribuie să le îndeplinească. Ton de comandă = ton poruncitor, netovărășesc (folosit de cei care înlocuiesc munca de lămurire prin porunci). ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea altuia; b) (mai ales în legătură cu verbele «a plînge» sau «a rîde») la momentul dorit, în mod prefăcut, fără motiv justificat. Plînge la comandă. Rîde la comandă. 2. Conducere a unei unități militare terestre, navale sau aeriene. I s-a încredințat comanda. ◊ Post de comandă = locul unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ◊ Expr. A lua comanda v. lua. A-i lua (cuiva) comanda v. lua. ♦ Postul unde stă ofițerul comandant al unui vapor. E înfricoșător să-l vezi noaptea sus, la comandă, cum privește... infinitul mării, atent la orice zgomot. DUNĂREANU, CH. 56. După ce vaporul se punea greoi în mișcare, el, de sus de la comandă, își arunca ochii spre mal. BART, E. 43. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ◊ (Post de) comandă = loc unde sînt concentrate organele și aparatele de comandare a unui sistem tehnic. Bozan s-a urcat sus... la comanda podului rulant. SAHIA, N. 33. ♦ (Concretizat) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. S-au blocat comenzile avionului. 4. Sarcină de a îndeplini o lucrare, de a livra o marfă, un produs etc. În două luni... s-au repetat cîteva comenzi de marfă. SAHIA, N. 109. ◊ Loc. adj. De comandă = (în opoziție cu gata) care este sau a fost executat după indicațiile date de client. Pîn-atunci pictorii noștri vor continua de a face portrete, sculptorii-busturi de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Cerere a unei consumații într-un local. Căruțași și hamali... înnoind comanda cu fundul sticlei izbit în masă: Băiete! C. PETRESCU, Î. II 158.

CORECTURĂ, corecturi, s. f. 1. Corectare a greșelilor de culegere ivite în decursul tipăririi unui text. Corectură îngrijit făcută. ▭ Iurașcu, un tînăr Spînatic, lungăreț la chip și cam adus de spate, făcea corecturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 26. 2. (Concretizat) Foaie de probă, tipărită provizoriu, pe care se înseamnă greșelile de tipar care trebuie îndreptate de tipografie. Cîștiga și de la clienți, cînd se ducea la ei cu corecturile. PAS, Z. I 255.

INTERES, interese, s. n. 1. Preocuparea de a obține un succes, un avantaj; rîvna de a satisface anumite nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe. Romanii trec Dunărea și atacă pe daci și din interese economice. IST. R.P.R. 36. Avea treburi și interese și peste Dunăre. GALACTION, O. I 111. Oracole viclene, de interes dictate. ALEXANDRESCU, M. 32. ♦ Avantaj, folos, profit. El urmărește un interes cu dumneavoastră. SADOVEANU, P. M. 33. Pentru celelalte interese nu-ți prea bați capul. NEGRUZZI, S. I 63. (Expr.) Interesul poartă fesul v. fes. ◊ (Uneori în construcție cu verbul «a avea») N-avea nici un interes să-și sporească vîrsta cu doi ani. SADOVEANU, E. 92. ◊ Loc. prep. În interesul cuiva = spre folosul, spre binele cuiva. Reforma bănească se face în interesul întăririi alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare. HOT. R. B. 19. A venit în București în interesul unui... client. C. PETRESCU, Î. II 214. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. Societatea este de interes public, este în serviciul populației, și mersul ei nu trebuie să fie perturbat. PAS, Z. IV 175. A-și face interesele = a-și vedea de treburile proprii, a fi preocupat numai de foloasele lui personale. Ce interes am? = pentru ce să... ◊ (Jur.; în expr.) Daune interese = sumă de bani cuvenită pentru repararea unui prejudiciu. 2. Dorință de a cunoaște și a înțelege pe cineva sau ceva; înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva. Interesul și dragostea pentru țările de democrație populară sînt comune tuturor oamenilor sovietici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2121. Totdeauna în atenția și interesul pe care ni-l arată un nou cunoscut, sufletul nostru găsește o plăcere, o sete irezistibilă de a se dezvălui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. Se uita... cu interes ori așa numai la un portret. EMINESCU, N. 37. ◊ Expr. A purta cuiva interes = a avea grijă, a se interesa de cineva. 3. Calitatea de a deștepta atenția prin importanța, frumusețea, varietatea lucrului, a problemei, a acțiunii etc.; atracție. Povestire plină de interes. – Pl. și: (învechit) interesuri (RUSSO, O. 57).

CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană care face o cumpărătură. V. client. În grădină e răcoare și cumpărătorii, după ce au stat în arșița tîrgului, vin aici să petreacă. V. ROM. noiembrie 1953, 60. ◊ (Învechit; obiectul cumpărăturii era o funcția în stat) Isprăvniciile, sameșiile... polcovniciile, acestea, zic, toate vînzîndu-se, cine poate zice că cumpărătorii nu iau din toată țara pe tot anul o sumă foarte mare și făr’ de nici o dreptate. GOLESCU, Î. 89. ◊ (Adjectival, rar) Care este de cumpărat, care poate fi cumpărat. De-ar fi dorul vînzător Și badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aș, Pe badea cumpăra-l-aș. ALECSANDRI, P. P. 300.

MAIMUȚĂRI, maimuțăresc, vb. IV. Tranz. A imita pe cineva urmărind efecte comice; a lua în rîs pe cineva imitîndu-i vorbele, gesturile etc. Făcea pozne și la bucătărie cînd se întîmpla să lipsească bucătăreasa, maimuțărindu-i pe clienți, pe cliente. PAS, Z. II 65.

ÎMBULZI, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se aduna într-un loc în număr mare, a se înghesui în dezordine, a se îngrămădi. În dreapta, lîngă zid, se îmbulziseră femeile. DUMITRIU, V. L. 27. Se îmbulzeau amarnic... droaie de condicari, și mărchidani, și cavafi, și țîrcovnici. C. PETRESCU, A. R. 7. Țăranii se îmbulzeau împrejurul cîrciumii lui Busuioc. REBREANU, R. II 26. Stoluri de fluturi, insecte mari, atrase de lumina scînteietoare a farului, se îmbulzeau plesnindu-se de cristalele fierbinți și cădeau în valuri la picioarele farului. BART, E. 251. 2. Tranz. (Despre un număr mare de persoane) A se grămădi în jurul cuiva, a împinge pe cineva, a izbi, a îmbrînci. ♦ Fig. A plictisi pe cineva cu prea multe insistențe, a stărui fără răgaz. Tot îmbulzindu-mă cu cererile și poftele sale, n-am avut de la o vreme încotro. SBIERA, P. 147. (Glumeț) Clienții nu-l îmbulzeau, dar tot cîștiga. VLAHUȚĂ, O. A. 223. – Variantă: bulzi vb. IV.

MUȘTERIU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. Și-au stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259. Eu i-am fost totdeauna cel dintîi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97. Micul negustor își servește mușteriii cu o îndemînare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. – Variantă: (regional) muștereu (CREANGĂ, A. 97, CONTEMPORANUL, I 509, NEGRUZZI, S. II 234) s. m.

PATRON², -OĂNĂ patroni, -oane, s. m. și f. 1. Proprietar al unei întreprinderi, al unei fabrici, al unei firme etc. care exploatează muncă salariată. Ai aflat poate că m-am certat cu patronul. C. PETRESCU, C. V. 157. Șefii poștelor – vătafii – tovarăși pe subt mînă cu patronii cafenelelor din port... erau datori să ia la rînd un număr egal din toate naționalitățile. BART, E. 289. După rînduiala breslei nu putea să intre în rîndul patronilor decît acela care și-a făcut anii de ucenicie, a lucrat un an la patronul care l-a scos calfă și a mai făcut și doi ani de călătorie. SLAVICI, O. II 35. 2. (În Roma antică) Patricianul roman în raporturile cu liberții și cu clienții. 3. Sfînt socotit protector al omului care îi poartă numele, apărător al unei case sau al unei comunități; ziua numelui unei persoane. Știi că astăzi am avut serbare: patronul școalei. C. PETRESCU, C. V. 87. Arta germană, întrunind idei abstracte cu prozaice amănunte, a știut să traducă cu penelul ideile care se rezumă în legendara vînătoare a sfîntului Hubert, patronul vînătorilor creștini din occident. ODOBESCU, S. A. 346. Nu puteam alege altă patroană spre a-i încrede secretele mele rugăciuni decît sfînta Cecilie. ALECSANDRI, O. P. 18. ♦ (Învechit) Ocrotitor, apărător, protector. După obiceiul, de obște pe atunci la toți tinerii, de a se alătura pe lîngă un boier însemnat, el își luă de patron pe Iordachi Cantacuzino, ce era pe atunci vistiernic mare. BĂLCESCU, O. I 183.

REASIGURARE, reasigurări, s. f. Acțiunea de a reasigura și rezultatul ei; operație prin care o societate de asigurări, după ce a contractat o asigurare pentru un client avînd ca obiect o sumă mare, caută să se acopere, pentru o parte din risc, asigurîndu-se ea însăși la o altă societate; suma depusă pentru această operație.

RESPONSABIL, -Ă, responsabili, -e, adj. Care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt; răspunzător. Clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face. CARAGIALE, O. II 42. ◊ (Substantivat) Regele Ferdinand e... singurul și adevăratul responsabil de toate crimele săvîrșite în numele lui și de toate urmările pe care, fatal, le vor avea aceste crime. LIT. ANTIMONARHICĂ 161. ♦ (Substantivat, de obicei urmat de determinări indicînd felul, natura responsabilității) Persoană care este însărcinată cu o funcție de conducere, care are o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredințat o responsabilitate. Responsabil cultural. ▭ Noi ne-am însușit propunerea tovarășului responsabil organizatoric. DUMITRIU, N. 284. Este responsabil cu cantina. A cîntărit de dimineață materialul pentru masa tovarășilor săi. I. BOTEZ, ȘC. 229.

RUMOARE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp. Din grădină se ridicau rumoarea glasurilor, zăngănitul paharelor și al tacîmurilor, chemările clienților și răspunsul chelnerilor. C. PETRESCU, A. 375. Dansurile și balurile... umplu cu rumoare de carnaval castilian drumurile. RALEA, O. 100. ◊ Expr. A (se) produce (sau stîrni) rumoare = a (se) produce murmure, comentarii în surdină, proteste de mirare sau de nemulțumire. Doamna își alesese cel mai celebru avocat al timpului în penal. Îmi aduc aminte ce rumoare stîrnise vestea. SADOVEANU, E. 160.

VERMUT, vermuturi, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin, în care s-au pus la macerat diferite substanțe amare; pahar conținînd această băutură. Două vermuturi franceze! comandă Iancu. CARAGIALE, M. 231. Pentru dînsul clienții care intrau și ieșeau... însemnau tort sau coniac, vermut cu sifon. C. PETRESCU, O. P. I 152.

VÎNĂT², -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.

ȘOVĂITOR, -OARE, șovăitori, -oare, adj. 1. Cu mișcări nesigure, tremurător; șovăielnic. Coborî cu pași șovăitori... scara. DUMITRIU, N. 74. Venea din Jidovița, singur, gînditor, în mers șovăitor. REBREANU, I. 106. Se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurînde și cu pași șovăitori. EMINESCU, N. 62. ◊ (Adverbial) Arătîndu-i ziarul cu degetul, îl întrebă, șovăitor și, în același timp, cu o dorință hotărită: E al dumitale ziarul? DUMITRIU, N. 8. (Fig.) O boare umedă... pipăia șovăitor frunzele sălciilor. BART, S. M. 80. ♦ (Rar) Șubred. De la mamă... i-a rămas sănătatea șovăitoare și melancolia. SADOVEANU, E. 214. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere sau de principialitate; nehotărît; nestatornic. Pe Calea Griviței... vînzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori, să-i facă negreșit clienți. REBREANU, R. I 17. Fig. Avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare. REBREANU, R. I 245.

ȘTRUDEL, ștrudele, s. n. Plăcintă făcută din foi subțiri, umplute cu mere, cu nuci sau cu brînză și rulate în formă de sul. Pentru dînsul clienții... însemnau cafea turcească sau șvarț... baclava sau ștrudel de mere, după consumațiile de predilecție, cumpărături sau comenzi. C. PETRESCU, O. P. I 152.

STAȚIE², stații, s. f. 1. Punct de oprire (uneori anume amenajat) pe traseul urmat de un vehicul public (autobus, tramvai, metrou etc.) pentru urcarea și coborîrea călătorilor. În fața fiecărei stații de metrou se formau aglomerații care erau supte numaidecît în adîncime. STANCU, U.R.S.S. 17. În cîteva oare, vaporul te duce la Coblența, stație a călătorilor pe Rin. NEGRUZZI, S. I 325. ♦ (Uneori precizat prin «de cale ferată») Punct de staționare a garniturilor de cale ferată, care permite încrucișarea și trecerea înainte a trenurilor, efectuarea operațiilor de primire și de eliberare a mărfurilor etc. V. gară, haltă. Șeful de stație și-a dat cuvîntul că vagonul pornește chiar de astă-seară. C. PETRESCU, C. V. 11. ◊ Stație de debarcare v. debarcare. 2. Loc (în oraș) unde staționează vehiculele de piață (trăsuri, taxiuri etc.) în așteptarea clienților. Era stație mare de trăsuri și automobile. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Pe aci era aleea cea mare cu trandafiri... Acum e o stradă pavată cu granit și e linie de tramvai, stație de automobile și chioșc de ziare. C. PETRESCU, C. V. 225. 3. (Învechit) Popas, oprire. Noi ajunserăm acolo cu lumina zilei, după șase stații ce făcurăm. BOLINTINEANU, O. 303. ♦ (Regional) Popas făcut în drum spre cimitir pentru a se citi prohodul.

SCRISOÁRE (< scris²) s. f. 1. Comunicare scrisă, trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă (1), răvaș. ◊ S. de acreditare v. acreditare. S. de transport = înscris constatator al contractului de transport rutier. S. de trăsură = fraht (1). ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. În literatura modernă, s. au influențat compoziția romanului, prin apariția „romanului epistolar”. 2. (La pl.) Specie a prozei literare, cultivată cu precădere de iluminiști și romantici, care, sub forma corespondenței cu o persoană reală sau fictivă, se adresează unui public larg, enunțând idei filozofice, literare etc., adesea cu un caracter critic, sau expune puncte de vedere personale și impresii asupra moravurilor contemporane (M-me de Sévigné, Pascal, Voltaire, Montesquieu, Herder, Schiller, Fichte, Rilke, Camus, C. Negruzzi, I. Ghica ș.a.). 3. Epistolă (2). 4. (Înv.) Operă scrisă; text scris. ♦ Hârtie scrisă; act, document. 5. (Înv.) Faptul de a scrie (1). ♦ Deprinderea de a scrie (1). ♦ Scris¹ (3). 6. (FIN.) Scrisoare de garanție bancară = contract unilateral între o bancă, în calitate de garant, și un client al său, în calitate de garantat, prin care banca se angajează în numele clientului, dar și în schimbul, unei garanții materiale din partea acestuia, să plătească unui beneficiar al clientului său o sumă maximă, până la un anumit termen, în cazul în care clientul său nu își îndeplinește obligațiile contractuale față de beneficiarul său.

COMERȚ. Subst. Comerț, negoț, trafic, simonie, negustorie, alișveriș (fam.); afacere, tranzacție, pazarlîc (înv.), tîrg. Comerț de stat, comerț socialist, comerț cooperatist, comerț particular; comerț extern (exterior), comerț intern (interior); comerț de întîmpinare; comerț cu amănuntul, comerț cu bucata, comerț angro, comerț cu ridicata, comerț cu toptanul; comerț ocazional, comerț (negustorie, afaceri) pe picior, comerț ambulant; comerț ilicit, bișniță (fam.). Negustorie, bogasierie (înv.), lipscănie (înv.), marchitănie (înv.), misitie, samsarlîc. Comerciant, negustor, vînzător. Traficant, afacerist. Om de afaceri, agent comercial, comisionar; pazarghidean (turcism înv.). Cumpărător, client, mușteriu, tîrgar (reg.). Curtier; misit, samsar, șafăr (reg.), bișnițar (fam.), șinzar (înv.). Vînzare, vindere, desfacere. Export. Import. Dumping. Contract de vînzare, mancipație (ant.). Comercializare. Cumpărare, cumpărătură, tîrguire; coempțiune. Tocmeală, tîrguială, tîrguire, precupețire; negociere, negociație (înv.); afacerism. Marfă, negoț (înv. și pop.), cumpărături. Capital, fond de rulment. Credit. Debit. Tarif, preț; preț fix, preț curent; listă mercurială. Cerere. Ofertă. Marketing. Adj. Comercial, negustoresc, mercantil (livr.). Vb. A face comerț, a face trafic, a trafica, a face negoț, a negustori (înv. și pop.), a neguța (înv. și pop.). A vinde (în detaliu, cu bucata, cu amănuntul, cu ridicata, cu toptanul), a desface. A comercializa, a pune în vînzare. A cumpăra, a tîrgui, a face alișveriș, a face cumpărături, a achiziționa. A se tocmi, a se tîrgui, a se precupeți (rar); a se învoi din preț, a cădea la învoială, a bate palma cu cineva, a încheia un tîrg, a se ajunge (a ajunge pe cineva) cu tîrgul. A face tîrg (tîrgui) cu cineva, a încheia cu cineva o afacere, a negocia. V. atelier, comerciant, locuri comerciale, local.

CLIENT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)

CUMPĂRĂTOR s. client, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (Un ~ obișnuit al magazinului.)

WWW (sau www) – Abreviere a sintagmei „World Wide Web”, numită scurt și web, care în engleză înseamnă „pânză” (de păianjen). WWW este totalitatea siturilor / documentelor și informaților de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet (net = rețea). Documentele, care rezidă în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul unui identificator univoc numit URL. Hipertextul, inclusiv imagini etc., este afișat cu un ajutorul unui program de navigare în web numit browser, care descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal „client” la utilizator. [Pron. engl. wɝːld waɪd wɛb, respectiv wɛb, iar în limba română ŭeb].

JECMĂNI vb. a jefui, (reg.) a jăpcăni. (Un negustor care își ~ clienții.)

JEFUI vb. 1. a prăda, (rar) a tîlhări, (înv. și reg.) a pleșcui, (înv.) a globi, a goli, a plenui, a strica, a tîlhui. (Bandiții l-au ~ la drumul mare.) 2. a devasta, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Au ~ banca.) 3. a deposeda, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (Stăpînul i-a ~ de tot ce-au avut.) 4. a prăda, a răpi, (înv.) a răpști. (I-a ~ de întreaga agoniseală.) 5. a jecmăni, (reg.) a jăpcăni. (Un negustor care își ~ clienții.)

abătătoare sf [At: LB / Pl: ~ori / E: abate¹ + -ătoare] (Îrg) 1-2 Han (cu birt). 3-4 Personalul unei abătători (1-2). 5-6 Clienții unei abătători (1). corectat(ă)

MUȘTERIU s. client, cumpărător, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)

autoservire sf [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: auto¹- + servire] 1 Servire de către sine însuși. 2 Procedeu de servire în magazine sau localuri de alimentație publică, potrivit căruia clienții se servesc singuri. 3-4 Magazin sau local de alimentație publică unde clienții se servesc singuri. 5 Muncă depusă de preșcolari, de elevi și studenți, pentru asigurarea unor condiții igienice și estetice de trai în comun.

avea [At: COD. VOR. 120/5 / Pzi: 1: am, (înv) aib, 2: ai, 3: are, 4: avem, 5: aveți, 6: au; cj: 3,6 să aibă, (înv) să aivă, (reg) să aibe; (înv) se avure; par: avut; grz: având, (înv) aibând / E: ml habere] 1 vt A poseda ceva. 2 vt A deține ceva. 3 vt A fi stăpân pe cineva sau ceva. 4 vt (Îe) Ce-am avut și ce-am pierdut N-am ce pierde. 5 vt (Îae) Sărac am fost, sărac am rămas. 6 vt (Îae) Puțin îmi pasă. 7 vt (Îe) A ~ ac de cojocul cuiva A ști cu ce arme să învingi pe cineva. 8 vt (Îae) A ști să înveți minte pe cineva. 9 vt (Îe) A nu ~ după ce bea apă A fi foarte sărac. 10 vt (Înv; îe) A nu ~ nici un sfânt A fi necredincios. 11 vt (Îae; fig) A nu avea nici o protecție. 12 vt (Îe) A nu ~ nici un chichirez A nu avea nici o logică. 13 vt (Îae) A nu avea nici un haz. 14 vt (Îe) A nu ~ ochi decât pentru... A fi îndrăgostit de... 15 vt (Îe) A (nu) ~ rost să... A (nu) fi potrivit să... 16 vt A purta cu sine. 17 vt A fi îmbrăcat cu... 18 vt A se folosi de serviciile cuiva. 19 vt A ține. 20 vt (D. femei; înv; îe) A ~ pre sine A avea menstruație. 21 vt (D. femei; înv; îe) A ~ în pântece A fi însărcinată. 22 vt (Îe) A ~ seu la rărunchi (sau a ~ cheag) A fi bogat. 23 vt (Îe) A nu ~ nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) A nu cunoaște pe cineva. 24 vt (Îae) A nu avea nici o legătură cu... 25 vt A ~ ceva în gând (sau în cuget, în minte) A avea o anumită intenție. 26 vt (Îe) A ~ pe (sau, înv, la) capul său A avea o responsabilitate (nedorită). 27 vt (Îe) A ~ pe cineva la (sau în) inima sa A iubi pe cineva. 28 vt (Îe) A (nu) ~ pe cineva la stomac A (nu) putea suporta pe cineva. 29 vt (Îe) A ~ (ceva) pe suflet (sau pe conștiință, ori, înv, la sufletul său) A suferi mustrări de conștiință pentru ceva. 30 vt (Îe) A ~ (ceva) la îndemână (sau, înv, a ~ mână) A avea (ceva) în imediata sa apropiere. 31 vt (Îae) A se putea ușor folosi (de ceva). 32 vt (Îe) A ~ (ceva) pe mână A dispune de... 33 vt (Îe) A ~ la (sau în) degetul (cel) mic A domina clar. 34 vt (Îae) A cunoaște foarte bine. 35 vt (Îe) A ~ gărgăuni în cap A fi înfumurat. 36 vt (Îae) A avea pretenții nejustificate. 37 vt (Îae) A avea idei extravagante. 38 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva în tașcă A avea pe cineva în puterea sa. 39 vt (Îe) Nici acasă n-am de coasă Nu mă grăbesc. 40 vt (Îae) Nu am nici o treabă. 41 vt A fi în relație de rudenie cu cineva. 42 vt A fi în relație de subordonare cu cineva. 43 vt A fi într-o relație afectivă cu cineva. 44 vt (Îe) A ~ pe cineva de aproape A avea simpatie sau dragoste pentru cineva. 45 vt (Îe) A ~ pe cineva drag A iubi pe cineva. 46 vr (Îe) A se ~ dragi A se iubi. 47 vr (Îe) A se ~ bine (cu cineva) A se înțelege bine. 48 vr (Îe) A se ~ rău (cu cineva) A se certa. 49 vi (Îae) A fi dușmani. 50 vr (Eliptic) A avea o anumită relație cu cineva. 51 vr (Eliptic) A fi îndrăgostiți. 52 vt (Îe) A ~ pe cineva cu bine (sau cu drag) A iubi pe cineva. 53 vt (Înv) A considera pe cineva drept... 54 vr (Înv; eliptic) A fi egoist. 55 vr (Înv; eliptic) A fi înfumurat. 56 vt A dispune de un interval de timp sau spațiu. 57 vt (Îe) A ~ vreme (sau timp) A dispune de timp pentru a face ceva. 58 vt (Îae) A fi liber. 59 vt (Îae) A dispune de timp pentru a se ocupa de cineva. 60 vt (Înv; îe) A-și ~ un loc A ocupa un loc. 61 vt (Îlv) A ~ loc A găsi un loc. 62 vt (Îae) A se întâmpla. 63 vt (Îe) A nu ~ margini A fi foarte întins. 64 vt (D. o însușire; îae) A fi într-un grad peste măsură de mare. 65 vt (Înv; îe) A ~ cale A se pregăti să parcurgă un drum lung. 66 vt A deține o capacitate abstractă. 67 vt (Îe) A ~ dreptate A fi îndreptățit. 68 vt (Îe) A ~ (de) gând să... A intenționa să... 69 vt (Îe) A ~ grijă A fi neliniștit pentru ceva. 70 vt (Îae) A nu uita să... 71 vt A se simți responsabil. 72 vt (Îe) A (nu) ~ greș (sau greșeală) A (nu) greși. 73 vt (Îe) A (nu) ~ habar A (nu) ști. 74 vt (Îe) A ~ treabă A fi ocupat. 75 vt (Îe) A ~ o (sau de) vorbă cu cineva A trebui să discute cu cineva. 76 vt (Îlv) A (nu) ~ asemănare A (nu) se asemăna. 77 vt (Îal; neg) A fi neasemuit. 78 vt (Îlv) A (nu) ~ deosebire A (nu) se deosebi. 79 vt A (nu) ~ ființă A (nu) exista. 80 vt (Îal) A (nu) se naște. 81 vt (Înv; îlv) A (nu) ~ întâmplare A (nu) i se întâmpla. 82 vt (Îlv) A (nu) ~ bănuială (sau, înv, prepus) A (nu) bănui. 83 vt (Îlv) A (nu) ~ spor A (nu) spori. 84 vt (Îlv) A (nu) ~ trai (sau viață) A nu trăi. 85 vt (Îal) A (nu mai) putea trăi (cu cineva). 86 vt (Îe) A (nu) ~ zile (sau zilișoare) A (nu) mai trăi. 87 vt (Îae) A (nu) se mai bucura de viață. 88 vt (Îe) A (nu) (mai) ~ zile bune (cu cineva) A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva). 89 vt (Îlv) A ~ (un) vis A visa. 90 vt (Fig; îal) A năzui spre ceva. 91 vt (Îlv) A nu ~ moarte A fi nemuritor. 92 vt (Îlv) A nu ~ număr A fi nenumărat. 93 vt (Îlv) A (nu) ~ nădejde A (nu mai) spera. 94 vt (Îlv) A ~ mare laudă A fi lăudat. 95 vt (Îlv) A ~ iertare A fi iertat. 96 vt (Îlv) A (nu) ~ scăpare A (nu) scăpa. 97 vt A primi (ceva) de la cineva. 98 vt A câștiga ceva. 99 vt A obține ceva. 100 vt A fi părtaș la ceva. 101 vt A se folosi de serviciile cuiva. 102 vt A dispune de ceva. 103 vt A fi alcătuit din... 104 vt A fi înzestrat cu... 105 vt A fi prevăzut cu... 106 vt A conține. 107 vt A cuprinde. 108 vt (Urmat de o unitate de măsură de lungime, greutate etc.) A fi de o anumită dimensiune. 109 vt (Îe) A ~... ani A fi în vârstă de... ani. 110 vt (Îe) A ~ ocazia (sau, înv, prilejul) A i se da posibilitatea. 111 vt (Îe) A ~ milă A stârni mila cuiva. 112 vt (Îae) A simți milă pentru cineva. 113 vt (Îe) A (nu) ~ odihnă A fi mereu activ. 114 vt (Îae; fig) A fi neliniștit. 115 vt (Îe) A ~ semne (sau presimțiri) A presimți ceva. 116 vt (D. o marfa; îe) A ~ căutare A fi cerut de clienți. 117 vt (Îe) A ~ trecere A fi cunoscut și respectat. 118 vt (Îae) A fi apreciat de superiorii săi. 119 vt (Îe) A ~ folos (sau câștig ori, înv, dobândă) A profita. 120 vt (Îe) Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate. 121 vt (Fam) A înșela pe cineva. 122 vt (Fam) A profita de cineva. 123 vt (Îe) A nu ~ chip să... A nu reuși să... 124 vt (Îe) A ~ parte (de ceva) A fi predestinat să... 125 vt (Îe) A ~ voie (sau permisiunea) să... A-i fi permis să... 126 vt A fi înzestrat cu o anumită însușire sau capacitate de a îndeplini ceva. 127 vt (Îe) A ~ gură rea A prevesti evenimente rele care se împlinesc. 128 vt (Îe) A ~ nas A avea miros fin. 129 vt (Îae) A fi (prea) îndrăzneț. 130 vt (Îe) A (nu) ~ obraz A fi nerușinat. 131 vt (Îe) A ~ ochi A vedea bine. 132 vt (Îae) A distinge esențialul. 133 vt (Îe) A ~ inimă A fi curajos. 134 vt (Îae) A fi milos. 135 vt (Îe) A ~ curaj (sau îndrăzneală) A fi curajos. 136 vt (Îe) A ~ putere A fi puternic. 137 vt (Îe) A ~ bunătate A fi bun. 138 vt (Îe) A ~ răutate A fi rău. 139 vt (Îe) A ~ darul să... A fi înzestrat cu puterea de a... 140 vt (Îe) A ~ dar (sau talent) A fi talentat. 141 vt A ~ haz A provoca râsul. 142 vt (Îe) A ~ cap (sau minte) A fi deștept. 143 vt (Îe) A ~ ținere-de-minte (sau memorie) A putea să-și amintească multe lucruri. 144 vt (Îe) A ~ noroc (sau șansă) A fi favorizat de întâmplări. 145 vt (Îe) A ~ socoteală (sau, înv, rânduială) A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni. 146 vt (Îe) A ~ gură (mare) A fi certăreț. 147 vt (Îe) A ~ (h)arțag A fi certăreț. 148 vt (Îe) A ~ (a)plecare (sau plecăciune) A avea înclinație spre... 149 vt (Îe) A ~ obicei (sau deprindere) A obișnui să... 150 vt (D. cai; îe) A ~ nărav A fi nărăvaș. 151 vt (D. oameni; îe) A avea un viciu. 152 vt (D. oameni; îe) A ~ beteșug A fi infirm. 153 vt (Îe) A ~ aerul A părea. 154 vt (Îe) A ~ pe vino-ncoace A fi atractiv. 155 vt A fi cuprins de o senzație. 156 vt A fi cuprins de un sentiment. 157 vt (Îe) A~ bucurie A se bucura. 158 vt (Îe) A ~ dor A-i fi dor. 159 vt (Îe) A ~ teamă (sau groază) A se înspăimânta. 160 vt (Îe) A ~ nevoie (sau, înv, lipsă ori trebuință) de... A-i fi necesar ceva. 161 vt A suferi de o boală. 162 vt (Îvp; îe) A ~ peri răi A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular. 163 vt (Îe) A ~ un of A fi necăjit. 164 vt (Îe) A ~ pe dracul A avea un rău inexplicabil. 165 vt (Îae) A nu avea nimic. 166 vt (Îae) A fi foarte rău. 167 vt (Îe) A nu ~ nici pe dracul A fi sănătos. 168 vt (Îae) A nu avea nimic. 169 vt (Îe) N-are nimic! Nu are nici o importanță. 170 vt (Îae) Nu s-a întâmplat nici un rău. 171 vt (Îe) A nu ~ somn A nu putea dormi. 172 vt (Îe) A ~ orbul-găinilor A nu vedea lucruri evidente. 173 vt (Îe) A ~ dureri de cap A-l durea capul. 174 vt (Fig; îae) A fi îngrijorat pentru ceva. 175 vt (Îe) A ~ friguri A suferi de malarie. 176 vt (Fig; îae) A fi foarte nerăbdător și emoționat. 177 vt (Îe) A ~ iubire A iubi. 178 vt (Îe) A ~ ciudă (sau, înv, mânie) (pe cineva) A urî pe cineva. 179 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâră (cu cineva) A fi în proces cu cineva. 180 vt (Îe) A ~ ceva (de împărțit) cu cineva A antipatiza pe cineva. 181 vi (Îe) A ~ de furcă cu cineva A avea dificultăți. 182 vt (Îae) A avea mult de luptat împotriva cuiva. 183 vi (Îe) A ~ de gând A se gândi. 184 vi A ~ de grijă A fi atent la ceva. 185 vi (Îe) A ~ de fală A se mândri cu ceva. 186 vi (Îe) A ~ în dragoste A iubi. 187 vi (Îe) A ~ de știre A ști. 188 vr (Înv; fig) A fi propriul său stăpân. 189 vr (Înv) A fi astfel. 190 vr (Înv) A se simți. 191 vt (Înv; urmat de un infinitiv) A fi menit să... 192 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A voi să... 193 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A trebui să... 194 vt (Înv; urmat de un infinitiv) Exprimă o acțiune desfășurată în viitor. 195 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A putea. 196 vi (Îe) A ~ de-a face cu... A avea ceva comun cu... 197 vt (Îae) A intra în relații cu... 198 vt (Îe) N-are a face Nu se potrivește. 199 vt (Îae) Nu are nimic comun cu... 200 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A fi destinat să... 201 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A avea scopul de a... 202 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) Exprimă imperativul. 203 vt (Urmat de un verb la supin) A-i rămâne să îndeplinească. 204 vt (Urmat de un verb la supin) A ști. 205 vt (Urmat de un verb la supin) A găsi o soluție pentru a... 206 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce zice A nu (mai) ști. 207 vt (Îae) A rămâne fără replică. 208 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce face A nu (mai) putea... 209 vt (Îe) A nu ~ pentru ce (sau de ce) A nu avea nici un motiv. 210 vt (Îe) A nu ~ când A nu mai avea timpul necesar să... 211 vt (Îe) Ce ai? Ce simți? 212 vt (Îae) De ce te împotrivești? 213 vt (Îae) Ce-ți pasă? 214 vt (Îe; impersonal) N-are cum Nu este posibil. 215 vt (Îae) Nu există modalitatea de a... 216 vt (Îe) N-are cine să... Nu există cineva care să... 217 vt (Îe) A nu ~ unde A nu exista spațiu disponibil. 218 vi (Îe) N-are decât să... și... E suficient să... pentru a... 219 vi (Îe) N-ai ~ decât! Ești liber să... 220 vt (Îae) Încearcă numai, dacă îndrăznești! 221 vt (Îae) Nu-mi pasă. 222 va Servește la formarea indicativului perfect compus. 223 va Servește la formarea modului condițional optativ. 224 va (Reg) Servește la formarea unui indicativ mai mult ca perfect compus. 225 va Intră în componența imperfectului perifrastic indicativ. 226 va Intră în componența mai mult ca perfectului perifrastic indicativ. 227 va Servește, împreună cu prezentul conjunctivului, la formarea viitorului popular.

birt² sn [At: GOLESCU, Î. 135 / V: (reg) biert / Pl: ~uri / E: srb birt] 1 Restaurant mic și modest. 2 Personalul unui birt¹ (1). 3 Clienții unui birt¹ (1). 4 Restaurantul ca personal și clienți. 5 (Înv) Han (1-8).

braserie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr brasserie] 1 Local în care se servesc preparate culinare, specialități de patiserie și de cofetărie, băuturi alcoolice (fine) și răcoritoare, cafea etc. 2 Personal al unei braserii (1). 3 Clienți ai unei braserii (1). 4 Berărie.

buvetă sf [At: V. ROM. ianuarie 1935 / Pl: ~te / E: fr buvette] (Frr) 1 Bufet într-un local public, la care se consumă diverse băuturi. 2 Personalul unei buvete (1). 3 Clienții unei buvete (1). 4 Personalul împreună cu clienții unei buvete (1). 5 Loc într-o stațiune unde se beau apele minerale.

cafe-bar sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: cafe(nea) + bar] 1 Local în care se servesc cafele și băuturi alcoolice. 2 Personal dintr-un cafe-bar (1). 3 Clienții dintr-un cafe- bar (1).

cafenea sf [At: (a. 1823) BV III, 422 / V: (reg) ~fin~, cahf~, cahve~ / Pl: ~ele / E: tc kahvehane, ngr ϰαφενές] 1 Local public în care se consumă cafea (3) sau (pex) ceai, băuturi alcoolice, prăjituri etc. Si: (înv) cafeu² (1). 2 (Pex) Personal al unei cafenele (1). 3 Clienți ai unei cafenele (1). 4 (îla) De ~ Fără valoare. 5 (Îal) Neserios.

cafeu² sn [At: MÂNDRESCU, P. P. 78 / V: ~fe / Pl: ~uri / E: fr cafe (-chantant)] (Înv) 1-2 Cafenea (1-2). 3 (Îc) Cafe-șantan Cafenea (1) în care se oferă publicului și un program muzical distractiv Si: cabaret, șantan, varieteu. 4 Personal al unui cafe-șantan (3). 5 Clienți ai unui cafe-șantan (3).

tîrguitor s. v. CLIENT. COMERCIANT. CUMPĂRĂTOR. MUȘTERIU. NEGUSTOR.

ceainărie sf [At: CONTEMPORANUL VI I 36 / Pl: ~ii / E: ceaină² + -rie] 1 Local în care se servește ceaiul. 2 Personal al unei ceainării (3). 3 Clienții din ceainărie (2). 4 Local, împreună cu personalul și clienții.

ceardă sf [At: IORGA, N. R. A. I, 263 / Pl: ~de / E: mg csárda] (Mgm) 1 Cârciumă. 2 Personal al unei cârciumi. 3 Clienți ai unei cârciumi. 4 Han. 5 Personal al unui han. 6 Ocupanți ai unui han.

ceracladisi vt [At: IORGA, S. n. 215 / Pzi: ~sesc / E: ngr χεραχλαδισι] (Grî) A-și face client pe cineva.