CADRILAT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături) Cu desene în formă de carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé.

CARNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreună cu țesuturile la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Pulpă la fructe. – Lat. caro, carnis.

CARO, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi. – Din fr. carreau.

ECOSEZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care prezintă un ansamblu de carouri, de obicei în culori vii și variate. – Din fr. écossais.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

TOBRALCO s. n. Țesătură de bumbac cu dungi sau cu carouri realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură. – Et. nec.

CARO s. tobă. (~ la cărțile de joc.)

TOBĂ s. I. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. II. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) III. caro. (~ la cărțile de joc.)

caro (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroul; pl. carale

carou (pătrățel) s. n., art. caroul; pl. carouri

CADRILAT ~tă (~ți, ~te) (despre țesături) Care are desene în formă de carouri contigue. /<fr. quadrillé

CARNE cărnuri f. 1) Țesut muscular la oameni și animale. ◊ A tăia în ~ vie a acționa drastic. În ~ și oase în persoană; în realitate. ~ din ~ea cuiva descendent direct al cuiva. A prinde la ~ a se îngrășa. ~ de tun militari trimiși special spre a fi masacrați în război. 2) Produs alimentar constând din țesutul muscular al animalelor sau al păsărilor. ~ de porc. 3) rar Parte moale a unui fruct sau a unei legume; miez; pulpă. [G.-D. cărnii] /<lat. caro, carnis

CARO ~ale n. (la cărțile de joc) Culoare roșie reprezentată printr-un romb. [Art. caroul] /<fr. carreau

CAROU ~ri m. la pl. Pătrățel imprimat sau țesut pe o stofă, format din dungi de altă culoare decât fondul. Costum din stofă în ~ri. /<fr. carreau

ECOSEZ adj. invar. (despre țesături) Care este în carouri de diferite culori. /<fr. écossais

ȘATRANCĂ ~ce f. pop. Obiect confecționat dintr-o țesătură groasă de lână, având desene în formă de carouri, folosit ca așternut. /<turc. satranç

TARTAN¹ ~e n. 1) Țesătură de lână sau de bumbac cu carouri mari, divers colorate (foarte răspândită în Scoția). 2) Obiect (șal sau pled) confecționat dintr-o astfel de țesătură. /<fr. tartane

TOBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

CARELAJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage].

OXFORD s.n. 1. Țesătură de bumbac sau de lînă în carouri din fire colorate. 2. Rasă de oi care dau o bună producție de carne. [< fr. oxford, cf. Oxford – oraș în Anglia].

CARNIVOR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu carne; carnasier. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc cu carne; (la sg.) animal din acest ordin. ♦ Plante carnivore = plante care digeră prin flori insecte sau alte microorganisme. [< fr. carnivore, cf. lat. caro – carne, vorare – a devora].

CARO s.n. Culoare roșie la cărțile de joc, însemnată prin romburi. [Pl. -rale. / după fr. carreau].

CAROU s.n. Pătrățel imprimat sau țesut pe unele stofe. [< fr. carreau].

CULOARE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanță colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

cara (= caro) s. f., pl. carale

ECOSEZ adj.invar. (Despre țesături) Care este țesut cu un model în carouri mari, de obicei în culori vii și variate. [< fr. écossais – scoțian].

INCARNA vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

carne (cărnuri), s. f. – 1. Țesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpă. – Mr. cară, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Pușcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it., sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom. caro alături de acuz. carnem. – Der. cărnărie, s. f. (cantitate de carne); cărnicios, adj. (cărnos); cărniu, adj. (de culoarea cărnii); cărnui, vb. (a descărna); cărnos, adj. (care are multă carne); cf. mr. cărnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Pușcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. cărnosi), vb. (a descărna; a toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a cărui der. este neclară, și care se datorează fără îndoială unei contaminări cu sb. krnjiti „a face bucățele”. – Compară cîrneleagă, s. f. (marțea săptămînii antepenultime din dulcele Crăciunului; carnaval); mr. cărleagă, al cărui al doilea element este liga, de la ligāre (Pușcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de „interzicere”, propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnație, s. f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s. f.; carnozitate, s. f.

carou (carouri), s. n. – 1. Pătrat. – 2. Dală, placă de pardoseală. – 3. Geam, sticlă. – 4. La cărțile de joc, una din cele două culori roșii, însemnată cu romburi. – Var. caro; careu, s. n. (pătrat), carea, s. f. Fr. carreau; folosirea este oarecum specializată (carou pentru cărțile de joc, careu, pentru formațiunile militare sau de gimnastică).

TOBRALCO s.n. Pînză de bumbac, fină, cu dungi sau carouri formate din combinația unor fire subțiri cu altele groase. [Nume comercial].

CARELAJ s. n. dispunere a elementelor care învelesc o construcție. ◊ pardoseală, pavaj din piese așezate în carouri. (< fr. carrelage)

CARN(I)- elem. „carne”. (< fr. carn/i/-, cf. lat. caro, carnis)

CARO s. n. culoare la cărțile de joc, cu romburi roșii. (< fr. carreau)

CAROU s. n. pătrățel imprimat sau țesut pe unele stofe. (< fr. carreau)

CULOARE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr. couleur, lat. color)

ECOSEZ adj. inv. (despre stofe, țesături) în carouri mari, în culori vii și variate. (< fr. écossais)

OXFORD s. n. 1. țesătură de bumbac sau de lână în carouri, din fire colorate. 2. rasă de oi pentru producție de carne. (< engl. oxford)

PRINCE-DE-GALLES [PRENS DÖ GAL] s. n. țesătură de lână cu linii întretăiate, care formează un fel de carouri. (< fr. prince-de-galles)

TOBRALCO s. n. pânză de bumbac, fină, cu dungi sau carouri formate din combinația unor fire subțiri cu altele groase. (< fr. tobralco, germ. Tobralko)

landou (landouri), s. n. – Cărucior de copil. Fr. landau; finala ca în carou, erou etc.

tricou (-uri), s. n. – 1. Tricot, împletitură din ochiuri. – 2. Jerseu, pulover, gen de împletitură. – Mr. trico. Fr. tricot; pentru teminație, cf. cadou, carou. – Der. tricota, vb. (a împleti), din fr. tricoter; tricotaj, s. n. (împletitură), din fr. tricotaje.

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor, împreună cu țesuturile moi la care aderă. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A tăia în carne vie = a) a tăia, a lovi din plin, fără milă; b) a curma fără cruțare un rău, a stîrpi răul de la rădăcină. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibilă din corpul unor mamifere, păsări, pești, crustacee etc. ♦ C. congelată = c. înghețată la o temperatură cuprinsă între -12 și -20°C, în vederea conservării ei pe o perioadă mai lungă (pînă la c. șase luni). C. refrigerată = c. răcită la o temperatură cuprinsă între +4 și -2°C, pentru a-și păstra calitățile inițiale pe o perioadă scurtă (pînă la trei săptămîni). Extract de c. = soluție concentrată de substanțe nutritive, fără grăsimi și albumine, obținută prin tratarea cărnii slabe cu apă la temperatura de cel puțin 90°C, urmată de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioară a pieilor, opusă feței acestora. 4. Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă (3).

CARNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin; b) fig. a curma fără cruțare un rău. Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sîngeroase în războaie de cotropire. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. – Lat. caro, carnis.

CARO, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii ale cărților de joc, însemnată cu romburi. – Fr. carreau.

CAROU, carouri, s. n. Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decît fondul. – Fr. carreau.

romb s. n. sg. caro (în jocul de cărți)

cárne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanța moale, sîngeroasă și organică a animaluluĭ, indiferent dacă e vie (fr. chair) orĭ de vînzare la măcelărie (fr. viande). Carne macră, carne slabă, fără grăsime și fără oase. Carne vie, carne care simte. A tăĭa în carne vie (fig.), a-ĭ pedepsi fără milă pe vinovațĭ. Carnațiune: carne sănătoasă. Fig. Natura omuluĭ: carnea e slabă, dar sufletu e tare. Pl. n. cărnurĭ, bucate de carne: mie nu-mĭ plac cărnurile (V. hoĭtină). Carne cu ochĭ, figură fără expresiune, figură ștearsă (V. boț). A crește carnea pe tine, a fi foarte mulțămit. A ți se scutura, a ți se’ncreți carnea de groază, a-țĭ fi foarte groază. A fi carne și unghie cu cineva, a fi trup și suflet cu el, a-ĭ fi foarte devotat. A fi răŭ de carne, 1) a te vindeca greŭ de o rană, 2) a fi libidinos.

*carnivór, -ă adj. (lat. carnivorus, d. caro, carnis, carne, și vorare, a înghiți, a mînca. V. devor). Care se nutrește cu carne, ca lupu. S. n., pl. e. Animal carnivor. V. mamifer.

*caró n. fără pl. (fr. carreau, d. lat. quadrellum, dim. d. quadrum, pătrat. V. cadru). Una din colorile cărților de joc: asu de caro.

MANIERÍSM (< fr., it.) s. n. 1. Lipsă de naturalețe; afectare, artificialitate. 2. Noțiune folosită pentru a desemna fie copierea sau combinarea eclectică a mijloacelor de expresie ale unuia sau ale mai multor maeștri, fie repetarea propriilor procedee artistice. 3. Curent artistic apărut în orașele italiene și în alte prestigioase centre culturale ale Europei (Madrid, Fontainebleau, Praga, Monaco) în sec. 16 (la sfârșitul Renașterii și în perioada premergătoare barocului), caracterizat printr-o cântare programatică a virtuozității stilistice și eleganței formale, prin cultivarea unei arte rafinate și prețioase. Printre cei mai de seamă pictori manieriști: Parmigianino, G. Romano, Tintoretto, R. Fiorentino, G. Vasari, G. Bassano; ca arhitecți și decoratori: G. Romano, J. Vignola, B. Buontalenti, iar ca sculptori: B. Cellini, B. Bandinelli, Giambologna. Literatura manieristă include în general toate tendințele ce se opun clasicismului, refuzând canonul materialist-mimetic. Printre cei mai importanți reprezentanți: T. Tasso, B. Guarini, A. Caro, G. Bruno, B. Cellini. În accepțiunea acreditată de E.R. Curtius și G.-R. Hocke, m. cuprinde întreaga artă și literatură barocă, definită în opoziție cu cea clasică, prin gustul asimetricului, bizarului, enigmaticului, artificialului etc. Figura emblematică a m. astfel înțeles este labirintul. În Italia, o variantă a m. se va numi marinism, în Franța, prețiozitate, în Anglia, eufuism, în Spania, gongorism.

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.

máslă f., pl. e (rus. máslo, unt-de-lemn, mastĭ, unsoare, coloare [la cărțile de joc], extrema uncțiune, d. vsl. mastŭ, unsoare, coloare. V. maslu). Vechĭ. Rar. Coloarea ochilor omuluĭ cînd i se dă (ghicește) în cărțĭ (spatia, negru; cupa, căpruĭ; caró albastru; pica, verde).

mortăcĭúne f. (lat. mortĭcinus, de cadavru, mortĭcina [sub-înț. caro, carne], cadavru, infl. de suf. -cĭune. Există și rus. mertvečina, mortăcĭune). Hoĭt, stîrv, cadavru de animal: vulturiĭ mănîncă mortăcĭunĭ. – Și -cínă și -cĭúnă. Vechĭ și ca adj. carne mortăcină.

2) oínă f., pl. e și ĭ (lat. ovina [caro, carne] de oaĭe. V. ovin). Cant. Carne de oaĭe, V. porcină.

desagă, desagi, s.f. – Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe în carouri. – Din ngr. disakki (on), bg. disagi.

tóbă (sud și vest) și dóbă (nord) f., pl. e (ung. dob, tobă, indirect d. ar. tabl, tobă. V. tambur, dobzălez, bodogănesc). Darabană maĭ mare și maĭ turtită (cam 70 c.m. în diametru și 30 în grosime). A fi tobă de carte, a fi burduf de carte, a fi foarte învățat. A avea avere cît prafu de pe tobă (sud), a nu avea nimica. A bate în dobă (Trans.), a vinde cu toba (est, sud), a vinde la mezat (cînd se cheamă lumea cu darabana). A bate toba, a bate darabana, a divulga un secret la toată lumea. Caró (pătratu) la cărțile de joc: craĭ de tobă.

*cara (înv.) s. f., art. caraua, g.-d. art. caralei, pl. carale, art. caralele

caro (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroul; pl. carale/ carouri

carou (pătrățel) s. n., art. caroul; pl. carouri

cârnaț m. maț de porc sau de alt animal, umplut cu carne crudă, tocată și aromatizată. [Lat. *CARNACEUS (din caro, carnis)].

carò n. (pl. carale) una din cele patru colori la cărțile de joc: mi-a ieșit zece ochi de caro AL. (= fr. carreau).

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

TOBRALCO s. n. Pânză de bumbac cu dungi sau cu carouri realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură. – Et. nec.

CADRILAT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé.

CARNE, (2) cărnuri, s. f. 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor împreună cu țesuturile moi la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Țesutul muscular al animalelor și al păsărilor tăiate, folosit ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă. – Lat. caro, carnis.

CARO s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau.

ECOSEZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Cu carouri, de obicei în culori vii și variate. – Din fr. écossais.

ECOSEZ adj. invar. (Despre țesături, piese de îmbrăcăminte etc.) Care prezintă un ansamblu de carouri mari în culori vii, deosebite de culoarea fondului.

GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. Deodată vîntul scutură o ghindă. CAZIMIR, L. U. 29. Trecut și viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sîmbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Sus la munte m-am suit, Jir și ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. 2. (La jocul de cărți) Treflă. Crai de ghindă. ▭ Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Expr. (Ironic) Fecior de ghindă (fătat sau făcut în tindă) = om necioplit, țopîrlan. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă fătați în tindă, că sînteți obraze supțiri? CREANGĂ, P. 255.

CARO, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii ale cărților de joc, însemnată prin romburi. Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343.

CAROU, carouri, s. n. (Mai ales la pl.) Pătrățel imprimat sau țesut în unele stofe, format din dungi de altă culoare. Țesături vărgate și cu carouri.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

PATRU num. card. 1. Numărul care în numărătoare are locul între trei și cinci. Patru și cu patru fac opt. ◊ (Adjectival) Fie-ți milă de două suflete nevinovate care se chinuiesc de patru ani. CREANGĂ, O. A. 176. Am... la brîu patru pistoale. ALECSANDRI, P. I 17. Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi sau între patru pereți = a vorbi, a se sfătui în taină, fără martori. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Al patrulea, a patra. Pavilionul patru. Etajul patru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează acest număr. Scriu un patru pe tablă. b) Nota patru. Elevul a luat un patru. c) Cartea de joc, zarul etc. marcate cu acest număr de puncte. Patru de caro. 2. (În locuțiuni și expresii) Cît patru = de mărimea a patru persoane, de patru ori mai mult decît normal. Iar Gîdea bogatu Se umfla cît patru. DEȘLIU, M. 51. În patru = în patru părți. A tăia pîinea în patru. A despica părul (firul sau firul de păr) în patru v. despica. (A fi) cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, atent, a se păzi bine. Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. F. 71. Trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele. IBRĂILEANU, A. 117.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

PUDEL, pudeli, s. m. Rasă de cîini, de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosiți la vînătoare. Văzui atunci, aproape de intrare, Un pudel gras și plin de panglicuțe. TOPÎRCEANU, B. 97. Îți amintești de nedespărțitul nostru tovarăș de locuință, frumosul pudel Caro. GHICA, S. 353. – Variantă: pudl (ALECSANDRI, T. 1309) s. m.

desagă, desagi, s.f. – Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe, în carouri. – Din ngr. disakki(on) „doi saci” (Scriban, DEX), bg. disagi (DEX, MDA).

ȘASE num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul între cinci și șapte. Șase și cu șase fac doisprezece. ◊ (Adjectival) Locomotiva... trăgea încet șase vagoane. DUMITRIU, N. 5. Agapia aducea șase răzăși, fruntașii celor două sate. SADOVEANU, N. P. 192. ◊ (Indicînd ora) În cameră era frig și întunerec. Se făcuse ceasurile șase. REBREANU, R. I 62. (Eliptic) Unde ai fost marți la șase? Trebuie să-ți aduci aminte. BARANGA, I. 188. Dimineața, cu trenul de șase, Alexandru Vardaru și Radu Comșa urmau să plece. C. PETRESCU, Î. I 20. ◊ (Familiar cu valoare de num. ord.) Și multe încă nu s-ar întîmpla Colo, prin orizontul șase sau șapte, Unde noaptea e ziuă și amiaza e noapte. DEȘLIU, G. 46. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează acest număr.Scriu un șase pe tablă. b) Cartea de joc, zarul etc. marcate cu acest număr de puncte. Am un șase de caro. – Variantă: șese (SBIERA, P. 319, ȘEZ. II 64, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266) num. card.

ȘATRANGE s. f. pl. (Învechit) Șah. Pe cealaltă [sofa] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153. ◊ Loc. adj. În șatrange = în carouri, cadrilat (ca tabla de șah). [Un brîu] semănat cu matostaturi în șatrange. ODOBESCU, S. I 133.

CARO s. tobă. (~ la cărțile de joc.)

CARNI- „carne, carnal”. ◊ L. caro, nis „came” > fr. carni-, it. id., engl. id., germ. karni- > rom. carni-. □ ~color (v. -color), adj., de culoarea roșie a cărnii; ~form (v. -form), adj., cu aspect de carne; ~vor (v. -vor), adj., s. n. pl., 1. adj., Care se hrănește cu carne. 2. s. n. pl., Ordin de mamifere care se hrănesc predominant cu carne, avînd carnasiere și canini lungi și ascuțiți.

prăjină Cuvîntul e explicat prin v. sl. пpaжинa „Stange” de Bihan, WJb., V, p. 328, explicație admisă de TDRG, caro adaugă și ceh. pružina „arc”, apoi de Pușcariu, DR, I, 241, de CADE, de Ciorănescu (care dă și variantă bulgară пьржuнa). DU trimite la bg. prŭjina, iar Scriban la v. sl. првжинa „prăjină”, ceh. pružina, magh. porong. Dar de ce să recurgem la cehă, cînd forma npuжuнa e bine atestată în rusă și în ucraineană? Numai că nu este clar cum pruž- a putut da în românește prăj-, iar bulgara nu pare să cunoască o formă cu ă, dicționarele bulgare nu inserează decît forma пpuжuнa „are”. Miklosich cunoaște cuvîntul пръжина „novella tritici grana”, unde presupune că ar trebui citit праженъi. Cuvintele slave au la bază sensul „elastic” pe care îl găsim în rus. ynpyгuŭ, scr. pruživ. Forma lor de bază trebuie sa fi fost *prog-, pentru care vezi Walde-Pokorny, II, p. 675. În acest caz, bg. npuжuнa trebuie să fie împrumutat din rusă sau din sîrbă, iar forma autentică bulgară a trebuit să fie npьжuнa. Prezența acestei forme în românește, unde nu se poate explica decît prin bulgară, constituie o dovadă că bulgara a avut-o într-adevăr. De la înțelesul de „obiect elastic” se poate trece ușor la cel de „arc” pe de o parte, la cel de „prăjină” pe de altă parte.

cadrilat, ~ă [At: PAS, Z. I, 238 / Pl: ~ați, ~e / E: fr quadrille] 1 a (D. țesături) Cu desene în formă de carouri (diferite). 2-3 smf, a (Om) îmbrăcat cu haine cadrilate (1).

TOBĂ s. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tîmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. 3. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) 4. caro. (~ la cărțile de joc.)

carne sf [At: GCR I, 14/1 / Pl: cărnuri (înv) cărni / E: ml caro, carnis] 1 Nume dat țesutului muscular al corpului omului sau animalelor, împreună cu țesuturile la care aderă. 2 (Îs) ~ de tun Masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. 3 (Îs) ~ vie Carne (1) de pe care s-a jupuit pielea. 4 (Îas) Țesuturi parazitare care cresc pe răni nevindecate, fără a se acoperi cu piele. 5 (Îe) (A fi) în ~ și oase În persoană. 6 (Îae) În realitate. 7 (Îe) (A fi) prieten unghie și ~ A fi frate de cruce cu cineva. 8 (Îe) (Bucată de) ~ cu ochi Prost. 9-10 (Îe) (A fi) cu ~a bălțată A fi năzuros (răutăcios). 11-12 (Îe) (A fi) ~ din ~a cuiva (A fi) rudă de sânge. 13 (Îe) A tăia (sau a da, a trage) în ~ vie A tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva). 14 (Îae) A încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. 15 (Îe) A fi rău (sau bun) de ~ A se vindeca greu (sau ușor) la o rană. 16 (Îe) A-și pune (sau a-și băga) ~a în (sau la) saramură (pentru cineva sau ceva) A face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea atingerii unui scop Si: a se face luntre și punte, a-și pune viața. 17 (Îe) A pune (sau a prinde) ~ A se îngrășa. 18 (Îae) A prospera. 19 (Îe) A crește ~a pe cineva A fi bucuros. 20 (Îe) A tremura ~a pe cineva A tremura de frică, de emoție etc. 21 (Îe) A-și mânca ~a de pe sine (sau din ~) (de rău, de inimos ce e) A slăbi de răutate. 22 Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 23 (Îs) Săptămâna cărnii A doua săptămână înaintea postului Paștelui, în care se mănâncă și miercurea și vinerea carne, la credincioșii ortodocși. 24 Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 25 (Fig; îoc spirit) Corpul, considerat drept sediu al vieții senzuale. 26 (Îe) A fi ~ rea sau rău de ~ A fi aplecat spre plăceri senzuale. 27 (Îae) A (i) se vindeca greu (rănile). 28 Pulpa fructului. 29 (Pop) Placentă.

caro¹ i [At: BARONZI, L. 150 / A: nct^[1] / E: rrm caro] (Arg) Fugi!

caro² sn [At: ALEXANDRESCU, M. 265 / V: (înv) ~ra sf / Pl: ~rale / E: fr carreau] Una dintre cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi. modificată

carou sn [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / Pl: ~ri / E: fr carreau] (Mpl) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul.

concină² sf [At: FILIMON, O. II, 325 / V: (îvp) ~nțină / A și: conci~ / Pl: ~ne / E: ngr ϰονεστνα] (Îvp) 1 Joc cu 52 de cărți nedefinit mai îndeaproape. 2 (Îs) ~na mare Decarul de caro. 3 (Îs) ~na mică Doi de treflă.

ecosez¹, ~ă [At: CARAGIALE, O. I, 113 / Pl: (rar) ~i, ~e / E: fr écossais] 1-2 sf, ain (Țesătură de fire de lână, bumbac, mătase etc.) care prezintă un model în carouri (mari), de obicei în culori vii și variate. 3 ain (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care este confecționat dintr-o țesătură ecosez (1).

coțcă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țci / E: mg, srb kocka] (Înv) 1 Zar. 2 (Îe) A strica ~ca cuiva A strica planurile cuiva. 3 (Spc) Bucată de zahăr cubic. 4 Carou pe o țesătură. 5 (Rar) Ghem. 6 (Rar) Cocoloș. 7 Joc de cărți. 8 (Fig) Șmecherie. 9 (Fig) înșelătorie. 10 (Îe) A juca cuiva o ~ A păcăli pe cineva.

carou

caro, -rale (în jocul de cărți), -rouri (pătrățele).

oxford sns [At: DN³ / E: fr oxford] 1 Țesătură de bumbac sau de lână în carouri din fibre colorate. 2 Rasă de oi care dau o bună producție de carne.

șatrange sfp [At: (a. 1765) IORGA, S. D. XI, 61 / V: (înv) sandrace, (reg) șantrace, ~nce sfp, ~ncă (Pl: ~rănci) șetrancă sf, sandraci, ~ngi, șetrangi smp, ~ran, ~ang sm / E: tc satranç] 1 (Înv; cu valoare de sg) Șah² (1). 2 (Înv; pex; cu valoare de sg) Tablă de șah² (1). 3 (Îvp; îla) În ~ În carouri Si: (pop) cadrilat (1). 4 (Mun; înv; îal) Vărgat. 5 (Trs; Mun; îf șatrancă) Cusătură ornamentală, în formă de pătrate, făcută pe năframe, ii etc. 6 (Reg; îaf) Lăicer ales în patru ițe, împodobit cu flori dispuse în pătrate. 7 (Reg; îaf) Macat.

tartan¹ sn [At: RÎND. N. 8 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr tartane] 1 Țesătură de lână sau de bumbac, cu carouri mari, divers colorate, provenită din Scoția. 2-3 (Pex) Șal (sau pled) confecționat din tartan (1). 4 Material special din mastic sintetic elastic, folosit pentru amenajarea pistelor atletice și a terenurilor sportive în vederea impermeabilizării și a măririi rezistenței lor la intemperii.

Carina Împrumutat recent din onomastica apuseană, mai puțin folosit la noi, Carina poate fi explicat, în funcție de proveniența sa, în două feluri. Pe teren romanic, încadrîndu-se într-o lungă serie de derivate cu suf. -ina (frecvent astăzi și la noi), Carina poate fi apropiat de radicalul Car- (din cognomenul lat. Carus, fem. Cara, corespunzătoare adj. carus, „drag, iubit”, păstrat în it., sp. caro, fr. cher, it. carino „grațios”; între 283 – 285, împăratul roman Marcus Aurelius Carinus, fiul lui Carus). Pe teren germanic, numele este un frecvent hipocoristic pentru Katalin, → Ecaterina, așa cum apare în daneză, suedeză etc. în perioada modernă numele de persoană se împrumută frecvent de la un popor la altul, astfel că cele două forme, la origine diferite etimologic, s-au confundat, nemaiputînd fi separate categoric. ☐ It., sp. Carina, magh., rus. Karina, germ. Karin.

tobă [At: (cca 1650-1675) GCR I, 192/2 / V: (îrg) do~ (Pl și: ~buri), toabă, (înv) doabă, (reg) dubă, tubă / Pl: ~be / E: mg dob] 1 sf Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete Si: tambur¹ (1). 2 sf (Trs; Mar; înv; îe) A bate ~ba A face o comunicare de interes obștesc, după ce oamenilor li s-a atras atenția bătându-se toba (1). 3 sf [Trs; Mar; înv; îae) A da un semnal bătând toba (1). 4 sf (Pfm; îae) A bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). 5 sf (Reg; îae) A tuși (2). 6 sf (Pfm; îae) A divulga un secret. 7 x/(Pfm; îae) A lansa tot felul de zvonuri. 8 sf (Pfm; îae) A face vâlvă. 9 sf [Pfm; îae) A lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 10 sf (Pop; îe) A bate ~ba (sau degeaba bați ~ba) la urechea surdului A sfătui pe cineva zadarnic. 11 sf (Pfm; îae) A nu fi ascultat. 12 sf (Îrg; îe) A-(i) vinde (cuiva) (averea) cu ~ba (ori la ~) sau a umbla cu ~ba sau a-i bate (cuiva) ~ba (ori în ~) sau a scoate ceva în vânzare cu ~ba A vinde lucrurile sau averea (cuiva) la licitație publică. 13 sf (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ de bătaie (sau de bușeli) sau a-i face (cuiva) spinarea (sau pielea, capul, pântecele) ~ A bate foarte tare (pe cineva). 14 av (Pfm; îe) A fi (sau a face, a ieși) ~ de carte (sau de învățătură) A fi foarte învățat. 15 av (Pfm; îe) A fi ~ de... A fi plin de... 16 sf(Pfm; îe) A se face ~ sau a face (sau a i se face) burta ~ A mânca peste măsură Si: (pop) a se ghiftui, a se îndopa. 17 av (Reg; irn; îla) Gras ~ Slab. 18 sf (Îvp; îe) A tunde pe ~ A tunde până la piele. 19 sf (Reg; îe) A avea avere cât praful de pe ~ A nu avea nimic. 20 sf (Pfm; fig; îf dobă) Burtă (1). 21 sf (Reg; îf dubă) Buhai¹ (9). 22 sf (Reg; îf dobă) Flămânzare. 23 sf (Atm; înv; șîs ~ba urechii) Timpan (1). 24 sf (Teh; pan) Tambur¹. 25 sf (Pan) Piesă cilindrică rotitoare la batoza de treierat sau la combină, care desface boabele din spice. 26 sf (Reg; pan) Batoză (1). 27 sf (Pan) Parte a sucalei în formă de roată. 28 sf (Tip; pan) Planșetă de lemn, adaptată la mașina de tipărit, pe care se așază colile de hârtie care urmează a fi tipărite. 29 sf (Pan) Cutie metalică în care se bobinează filmul la aparatele de proiecție. 30 sf (Pan; îs) ~ de eșapament Piesă tubulară montată la țeava de eșapament a unui motor, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 31 sf (Reg; pan) Cuptorul mașinii de gătit. 32 sf (Reg; pan) Căldare de tablă sau de aramă, cu capacitatea de peste 20 l. 33 sf (Îvr; pan; îs) ~ de cafea Mașină pentrumăcinat cafea. 34 sf (Reg; îf dubă) Clopot la oi. 35 sf (Muz; reg; îf dobă) Contrabas (1). 36 sf Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucăți mici de carne, de slănină, de măruntaie etc. Si: (reg) tarabișcă, tartaboș (2), tăgârcioară (3), traistă¹ (35). 37 sf (Reg) Stomac (la porc). 38 sf (Reg) Gogoașă a viermelui de mătase, păstrată pentru reproducere. 39 sf (Reg; îf dobă) Vâltoare (1). 40 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 41 sf (Reg) Culoarea caro la cărțile de joc Si: (reg) tobar (4), tobaș (4).

tobralco sn [At: DL / E: fr tobralco, ger Tobralko] (Iuz) Țesătură de bumbac cu dungi sau cu carouri, realizate prin introducerea unor fire mai groase în urzeală sau în bătătură.

prince de galles s [At: DEX² / P: prăns dë gal / E: fr prince de Galles] Țesătură de lână cu linii fine încrucișate care formează carouri într-o tentă uniformă, pe un fond deschis.

vestă s.f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mîneci și fără guler, care acoperă bustul pînă la talie și care este purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. Avea o vestă în carouri, cu două buzunare mici. ◊ Vestă de salvare = obiect flotabil care se îmbracă de oamenii de la bord în caz de naufragiu, de accident aviatic sau de lucru pe puntea unui vas cînd marea este foarte agitată. Vestă antiglonț v. antiglonț. ◊ Expr. A avea (sau a ține) (pe cineva sau ceva) în buzunarul de la vestă = a avea în puterea sa, a domina pe cineva sau ceva. • pl. -e. /<fr., it. veste; cf. lat. vestis, -is „veșmînt”.

!caro (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroul; pl. carale

cara (înv.) s. f., art. caraua, g.-d. art. caralei; pl. carale

carou (pătrățel) s. n., art. caroul; pl. carouri

*AS sm. 1 🪙 Monetă mică de aramă la Romani (🖼 240) ¶ 2 🏛 Măsură de greutate, la Romani, de 12 uncii ¶ 3 ❍ ♠️ Carte de joc cu un singur punct la mijloc, birlic (🖼 241): ~ de treflă, de caro, de cupă, de pică ¶ 4 🎲 Fața zarului cu un singur punct; domino care are un singur punct [lat. as ¶ fr. as].

MONOTRÉMĂ s. f. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc, cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), caro își alăptează puii ; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. Cf. CADE, DER. ◊ (Adjectival) Ornitorincul este un animal monotrem. – Din fr. monotrème.

FANTE sm. 1 Una din figurile cărților de joc, valet: ~ele de treflă cu nouă de caro, fac tot nouă DLVR.; regii, reginele și fanții de pe cărți erau ... chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile EMIN. ¶ 2 familiar Tînâr împopoțonat, cu pretenții de eleganță, filfison: ce ridiculi sînt fanții spilcuiți, radioși și impertinenți cari mă prigonesc cu zîmbetele lor idioate VLAH. [it.].

*CARO (pl. -rale) sn. ♠️ Una din cele patru colori la cărțile de joc, însemnată printr’un pătrat roșu, pop. „tobă” (🖼 918): fantele de treflă cu nouă de ~ fac tot nouă DLVR. [fr. carreau].

CARTE (pl. cărți) sf. 1 Reuniune de foi scrise sau tipărite, cusute sau legate laolaltă, alcătuind un volum (🖼 924): ~ de citire; ~ bisericească; Ⓕ ~a vieții; ~a norocului ¶ 2 Diviziune însemnată a unei lucrări, mai mare decît un capitol: din istoria Romanilor a lui Titu-Liviu ni s’au păstrat cărțile I-X, XXI-XLV și mici fragmente din cartea XCI; ~a Fecerii, Genesa, cartea întîiu a Iui Moise ¶ 3 Ⓕ Învățătură, cunoștințe de scriere și de citire: om cu ~, om învățat; a ști ~; proverb,: cine știe ~ are patru ochi; cu știință (fără știință) de carte, care (nu) știe să scrie și să citească; a învăța ~; a se pune pe ~, a începe să învețe cu sîrguință; dobă de ~ foarte învățat ¶ 4 † pop. Scrisoare, răvaș: boierul scrise o ~ pe o foaie de hîrtie RET. ¶ 5 Înscris între particulari, sau de la o autoritate; dovadă, încredințare; proverb: ai ~, ai parte; n’ai ~ n’ai, parte, numai dacă ai vre-un înscris la mînă, poți cîștiga pricina ¶ 6 ♠️ Bucată dreptunghiulară de carton subțire cu cîte o figură (rege, damă, fante sau valet) sau puncte de diferite forme (pică, caro, cupă și treflă) tipărite pe o parte, și cu care se joacă (🖼 925): joc de cărți; o pereche de cărți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a tăia cărțile; a da cu cărțile, a da în cărți, a ghici, a spune norocul cuiva cu ajutorul cărților de joc; proverb: a da cărțile pe față, a nu se mai ascunde, a-și da intențiunile pe față ¶ 7 ⚖️ Carte de judecată, hotărîre, sentință judecătorească (dată de un judecător de ocol); ~ de chemare în judecată, înștiințare prin care cineva e chemat înaintea judecății; ~ de despărțenie, hotărîre prin care se desparte bărbatul de femeia sa ¶ 8 ⛪ Carte de blestem, scrisoare din partea unui arhiereu prin care se îndatorează unul sau mai mulți să mărturisească cu jurămînt adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu, etc., amenințîndu-i cu anatema în cazul cînd ar tăgădui ¶ 9 pl. 🐕 Una din despărțiturile stomacului rumegătoarelor, numită și „ghem” [lat. chartae].

deságă, desagi, s.f. Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe, în carouri. – Din ngr. disakki(on) „doi saci” (Scriban, DEX), bg. disagi (DEX, MDA).

* COLOARE, * CULOARE sf. 1 Impresiune produsă asupra ochiului de razele de lumină reflectate pe suprafața corpurilor: nu ești în drept să ceri de la orb să judece colorile (I.-GH.) ¶ 2 Substanță întrebuințată pentru a văpsi sau a zugrăvi, văpsea ¶ 3 ~ locală, coloare proprie fie-cărui obiect; ceea ce redă mai bine obiceiurile, datinele, înfățișarea unei epoci sau a unei țări ¶ 4 Ⓕ Caracterul particular al cutării sau cutării opiniuni politice; caracterul particular al unor anumite lucruri: această povestire are o ~ tragică ¶ 5 Colori naționale, colorile drapelului unei națiuni ¶ 6 🔷 Potrivirea văpselilor unui tablou; coloritul, tonul unui tablou ¶ 7 📝 Lustrul stilului ¶ 8 ♠️ Una din cele două colori (roșu sau negru) cu care sînt tipărite cele patru semne (caro, cupă, treflă și pică) de la cărțile de joc; prin roșu se înțelegea înainte vreme „cupa”, prin verde „pica” ¶ 9 ⏲ Diviziune administrativă a unei comune urbane: orașul București e împărțit în cinci colori: roșu, galben, albastru, verde și negru [lat. colorem, în partecu accepțiunile fr. couleur].

CRĂIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ♠️ În jocul de concină, carte cu valoare superioară (2 ochi de treflă și 10 ochi de caro) ¶ 2 Bucov. F Femeie cu moravuri ușoare (VOR.) ¶ 3 pl. Un danț popular ¶ 4 (PAMF.) 🌿 = VÎZDOAGĂ 1 ¶ 5 Mold. Olten. Băn. 🌿 Un soiu de ciupercă galbenă-roșiatică, bună de mîncat: ~ fiartă cu piper negru (ca leac pentru junghiu) (PAMF.) ¶ 6 Băn. 🐙 Matcă, împărăteasa albinelor [craiu].

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

GHINDĂ (pl. -de) sf. 1 🌿 Fructul stejarului (🖼 2367): a pus pe Poloni să are și să semene ~ în țărna îngrășată cu sîngele lor (VLAH.); porcul venea adeseori sub un goron cu ghinde, și acolo se hrănea cu ghinde (ȚICH.) ¶ 2 ♠️ Treflă (în jocul de cărți): craiu de ~; așteptam pe riga de caro, și-mi iese cel de ~ (ALECS.) [lat. vulg. glanda clas. glans, -ndem].

ECOSEZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care prezintă un ansamblu de carouri mari în culori vii, deosebite de culoarea fondului. – Fr. écossais.