CARNE. Subst. Carne, cărniță (dim.), cărnică, cărnicică (rar), cărnișoară; carne de vită, carne de vacă, carne de vițel, carne de oaie, carne de miel, carne de pasăre, carne de pui; carne congelată; carne tocată; tocătură. Preparate din carne; cîrnat, cîrnăcior (dim.); cîrnați proaspeți, cîrnați afumați; cabanos; caltaboș, chișcă (reg.); cîrnăciori, crenvurști; debrețin; ghiuden; lebărvurșt; mortadelă; patrician; sugiuc (înv.), trandafir. Salam, mezel; cracauer; parizer; tobă; salam de iarnă; salam de Sibiu; salam italian; salam rusesc; salam vînătoresc; mezeluri. Mușchi țigănesc. Afumătură. Șuncă, jambon; bacon; șuncă presată, șuncă de Praga. Pastramă, bujeniță (reg.); păstrămuri. Pateu, paștet (înv.). Conserve de carne. Adj. Cărnos; carnal. V. alimentație, feluri de mîncare.

BIFTEC, biftecuri, s. n. Felie de carne de vacă friptă la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck.

ROSBRAT, rosbraturi, s. n. Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

ANTRICOT, antricoate, s. n. Carne de vacă, de oaie sau de porc provenită din regiunea intercostală; p. ext. friptură din această carne; cotlet. – Din fr. entrecôte.

GHIUDEN ~uri n. Cârnaț condimentat, presat și uscat, preparat din carne de vacă, de oaie sau de capră. /<turc. güden

ANTRICÓT s.n. 1. Carne de vită sau de porc, din regiunea intercostală (termen măcelăresc). 2. Tranșă de carne de vacă, de categoria întâi, din regiunea intercostală, de aprox. 1,5 cm grosime, preparată la grătar sau prăjită la tigaie (termen gastronomic; fr., engl. entrecote; germ. Entrecote).

BABÍC, babicuri, s.n. Cârnat din carne crudă, amestec egal de carne de vacă și de oaie, uscat și presat în formă de batoane plate.

CHATEAUBRIAND s.n. Bucată de carne de vacă (din mijlocul fileului), de aprox. 3 cm grosime, pregătită la grătar sau prăjită la tigaie, servită cu sos bearnez și cartofi château.

KEBÁB s.n. În bucătăria turcească, carne de berbec sau de miel la frigare; prin ext. orice fel de carne (de vacă, de porc, de pui) la frigare; șiș-kebab = frigărui asortate din bucăți de carne de batal sau de miel, ceapă, ardei și roșii fripte la frigare; döner-kebab = straturi de carne de miel sau batal (în bucătăria internațională și de vacă sau de pui), marinate în prealabil, puse pe un proțap vertical rotitor, din care se taie, pe măsură ce se frig, fâșii subțiri, servite cu salată, învelite într-o lipie subțire sau într-o pită despicată. var. chebab, chebap; din. tc. kebabi.

TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tătar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vacă crudă, tocată, servită cu fileuri de sardele și gălbenuș de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneză amestecată cu bucățele de albuș fiert, eșalot, capere și verdeață tocată mărunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneză amestecată cu muștar foarte iute, asezonat divers.

biftec (-ce), s. n. – Carne de vacă la grătar. Fr. bifteck, din engl.

ROSBRAT s.n. Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă prăjită. [< germ. Rostbraten].

DEBREȚIN s. m. cârnat preparat din carne de vacă și porc, în intestine subțiri, care se consumă prăjit sau fript la grătar. (< germ. Debreziner)

ROSBRAT s. n. carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. (< germ. Rostbraten)

capamá f. (turc. kapama, d. kapamak, a acoperi; ngr. kapamás, sîrb. kapama. V. capac). O mîncare scăzută făcută din bucățele de carne (mel, vacă, găină) cu ceapă, mărar, pătrunjel și lăptucĭ și fĭartă înădușit, ca și stufatu. Vechĭ. Costum complet.

ghĭudén n., pl. e și urĭ (turc. göden). Munt. Cîrnaț din carne de vacă, aromatizat, turtit și uscat. – În Mold. ghidúm și trandafir.

ROSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

ROSBRAT, rosbraturi, s. n. Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă prăjită.

biftec sn [At: I. IONESCU, M. 684 / V: (îrg) ~tigă sf, beefstek, befsteec / A: ~tec / Pl: ~uri / E: fr bifteck] 1 Felie de carne de vacă friptă. 2 (Îrg; îf -tigă) Fel de friptură.

borș sn [At: NEGRUZZI, S. I, 151 / Pl: ~uri / E: rs, ucr борши] 1 Zeamă acră din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă. 2 (Pex) Ciorbă cu borș (1). 3 (Îs) ~ rusesc Borș (2) cu carne de vacă și legume. 4 (Pop; îs) ~ holtei Borș (2) cu ceapă, sare și piper. 5 (Reg; îs) ~ sălcui Borș (1) insuficient acrit. 6 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (sau a sufla în ~ul cuiva) A se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. 7 (Pfm; îe) A sufla în ~ A sforăi. 8 (Fam; îe) A mânca ~ A minți. 9 (Pm; îe) A-i da cuiva ~ul în foc A-i sări țandăra. 10 (Pfm; îe) S-a umplut de ~ Nu a rezolvat nimic. 11 (Pfm; îe) S-a iuțit tărâța în ~ S-a înfuriat. 12 (Pfm; îe) A veni ca la ~ A veni și a pleca repede. 13 (Pfm; îe) A pune de ~ A nu reuși. 14 (Fig) Sânge. 15 (Pfm; îe) A-i da (cuiva) ~ul A-i țâșni sângele (din nas). 16 (Pfm; îae) A (se) lovi tare făcând să curgă sânge. 17 (Pfm; îe) A se face ~ A se înfuria. 18 Suc acru pe care furnicile (de pădure) îl secretă într-o bășică din partea inferioară a corpului. 19 Joc de copii. 20 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 Melodie după care se execută acest dans.

crenvurșt sm [At: C. PETRESCU, Î. II, 108 / V: ~vir~, ~viș, ~vișt / Pl: ~i / E: ger Krenwürstchen] Cârnăciori subțiri, din carne de vacă sau oaie, tocată fin, care se vând, uneori, în perechi și se consumă fierți, cu muștar și hrean.

gogonețe sfp [At: DA ms / E: nct] (Reg) Preparat din carne de vacă, nedefinit mai îndeaproape.

rinflaiș sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 78 / Pl: ? / E: ger Rindfleisch „carne de vacă”] (Reg) Rasol (1).

rosbrat sn [At: MÂNDRESCU, I. G. 79 / Pl: ~uri / E: ger Rostbraten] Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă.

vacă sf [At: PO 45/24 / Pl: vaci, (îrg) vace / E: ml vacca] 1 Animal domestic din subfamilia bovinelor (femela taurului (1)), crescut mai ales pentru lapte și carne. 2 (Pgn; de obicei lpl) Taurine. 3 (Pop; irn; îe) S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) ~ Se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. 4 (Pfm; îs) ~ (bună) de muls Persoană sau situație de care cineva abuzează pentru a trage foloase materiale. 5 (Pfm; îe) A rămâne ca ~ca la poartă nouă A rămâne mirat, dezorientat, perplex în fața unei situații (noi sau neașteptate). 6 (Pop; îla) (Get-beget) coada vacii Neaoș (1). 7 (Îal) De origine rurală. 8 (Pfm; șdp; îe) A veni (sau a pleca) de la coada vacii A proveni din mediul rural. 9 (Reg; îe) A cere lapte de la o ~ stearpă A cere cuiva imposibilul. 10 (Mol; îe) A nu-i fi (cuiva) vacile acasă A fi indispus. 11 (Mun; îe) A mulge (lapte de la) două vaciA obține foloase (materiale) concomitent din două părți. 12 (Prc) Carne de vacă (1), folosită ca aliment. 13 (Pop; prc) Piele de vacă (1). 14 (Trs; îcs) De-a ~ca Joc executat de flăcăi la priveghi¹. 15 (Reg) Grămadă (mică) de crengi, de obiecte etc. folosită de copii în jocul de-a petrecul. 16 (De obicei determinat prin „încălțată”) Epitet injurios pentru o persoană, mai ales pentru o femeie grasă, nesimțită sau proastă. 17 (Trs; pex; șîs ~ de bivol) Bivoliță (1). 18 (Reg; pex; șîs ~ sălbatică, ~ de cerb) Ciută (1). 19 (Zlg; îc) ~-de-mare² Morsă¹ (Odobaenus rosmarus). 20 (Ent; îc) ~ca-Domnului (reg; ~ca-lui-Dumnezeu, ~ca-lui-Cristos, ~ca-popii) Insectă din ordinul hemipterelor, care are corpul plat și alungit, aripile superioare de culoare roșie cu puncte negre, iar toracele și abdomenul de culoare neagră cu dungi roșii Si: (reg) boul-Domnului (Pyrrhocoris opterus). 21 (Ent; reg; îc) ~ca-lui-Dumnezeu, ~ca-Maicii-Domnului, ~ca-popii Buburuză (Coccinella septempunctata). 22 (Ent; reg; șîc ~ca-lui-Dumnezeu) Rădașcă (Lucarnus cervus). 23 (Ent; Trs; îc) ~ca-lui-Dumnezeu Scripcar (Saperda carcharias). 24 (Ent; Mun; îc) ~-puturoasă Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 25 (Arg; îs) ~ cu lapte Prostituată exploatată de un proxenet. 26 (Îas) Femeie leneșă și rea.

văcuță sf [At: (a. 1742) BUL. COM. IST. I, 230 / Pl: ~țe / E: vacă + -uță] 1-2 (Șhp) Vacă (1) (cam mică) Si: (pop) văcușoară (1-2). 3 Vacă tânără Si: (pop) văcușoară (3). 4 (Prc) Carne de vacă (1) folosită ca aliment. 5 (Bot; lpl) Pita-vacii (Boletus bovinus). 6 (Ent; îc) ~-Domnului Buburuză (Coccinella septempunctata).

MIC, -Ă adj. (În opoziție cu m a r e) I. (Indică dimensiunea) 1. Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite; de dimensiuni sau de proporții reduse (considerate în mod absolut sau prin comparație). Căzu o piatră den ceriu. Mică era și în vedeare. Însă nime nu o putea rădica (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/9. Adecă corabiia cît fiind și de iote vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiță (a. 1 569-1 575). id. ib. *9/33. Domnul. . . și de ceale păsări mici grijaște-se. CORESI, EV. 220, cf. id. TETR. 30. Grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1 648), 45^T/21. Mici bucățeale să fiu demicat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 109^v/9. Acestu Bertold era într-acest chip: mic la obraz, căpăținos, gogonețu ca o bășică, frunte zgîrcită (a. 1 779). GCR II,118/23. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18/10, cf. CONACHI, P. 261. Ca voi mici lăcrămioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce. ALECSANDRI, P. I, 122. S-ascult de glasul gurii mici. EMINESCU, O. I, 191, cf. 132. Avea. . . niște ochi mici și cenușii, hogaș. DR. II, 120. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Mîndra mea cu ochii mici Mă face să vin pe-aici. ȘEZ. I, 267. Ușa mică. ALR I 657/805, cf. 1372/305, 1826/896, ALR II/I h 269, II/I MN 149, 3 932/791, ALR II 6 446/346. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ZANNE, P. I, 128, cf. 100, 173. Aluatul mic într-o covată toată frămîntătura o dospește. id. ib. III, 439, cf. 492, VI, 513. Acul este mic, dar scumpe haine coase. id. ib. V, 1. (Substantivat) Răsar maică două steli. . . Cea mai mari tot plîngea, Cea mai nică așa dzicea. MAT. FOLK. 1 317. ◊ (Învechit) Lume (sau lumea cea) mică= microcosm. Den patru iar(ă)ș materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1 683). GCR I, 260/14. Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = degetul cel mai scurt și mai subțire. Și tremeate Lazar să-și ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1. Degetul mînii drepte au pus mai întâi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALR II 2 188/537, 575, 723. (E x p r.) A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. A avea (sau a fi ceva) în degetul (cel) mic = a cunoaște (ceva) temeinic, cu de-amănuntul. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. (Neobișnuit) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic = a întrece (pe cineva) ca valoare, cunoștințe etc. Minerva, zeița înțelepciunii, vorbi și ea despre a ei falnică înfățișare, cu niște graiuri ce-ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. (Mai ales în construcții negative) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic = a disprețui (pe cineva). Cf. ZANNE, P. II, 108, 109. (Substantivat, în l o c. a d v.) În mic = pe scară redusă, fără amploare; după un plan restrîns. Aceste cercări făcute în mic nu ar ținea multă cheltuială. I. IONESCU, C. 171/24. ◊ E x p r. (A fi) mic Ia os = (despre oameni, în opoziție cu c i o l ă n o s) (a fi) de constituție delicată. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie, ochii lui spălăciți și visători spuneau singuri cît de greu va putea s-o ducă băiatul acesta în lupta pentru pîine. BASSARABESCU, S. N. 26. A face ochii mici = a) se spune despre un om obosit (care este pe punctul de a adormi). Cf. ZANNE, P. II, 364; b) se spune despre un om care se preface că nu vede. id. ib. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Urzică mică. ALR I 1 945/677. Sturz mic. ALR II 6217/2. Privighetoare mică. ib. Gîndac mic. ib. 6 573/836. Cărăbuș mic. ib. 6 573/414. Tîrfoi d-ăl mic. ALR SN III h 658/2. ♦ (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici (I 1) sau foarte mici; fin. Făină mică. ALR I 1 372/28, cf. 223, 265, 363, 370. ♦ (Despre mers) Cu pași mici (I 1) (și grăbiți). A trecut pe subt poarta de triumf, în trapul mic al cailor, un lung alai de trompete. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. 2. (Despre terenuri, teritorii, așezări omenești etc.; în opoziție cu î n t i n s, v a s t) Care ocupă o suprafață redusă; puțin întins, redus. Pomeniiu-te din pămîntul Iordanului. . . de păduri mici. PSALT. 80. De să va afla unul. . . să fie luat mai mic pămînt și mai prost, acolia să să socotească. PRAV. 2, cf. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/16. Satu-n vale pe-o colină Mic și vesel. COȘBUC, F. 124. Spărtura pînă e mică trebuie cîrpită. ZANNE, P. III, 376. Sătul mic și rotocol, îi dau și curînd ocol, se spune despre bețivi, id. ib. VI, 301. ◊ (Intervine și ideea de importanță redusă) Oraș mic, cu o cetate. GOLESCU, Î. 7. Românii. . . întemeiară deosebite staluri mici. BĂLCESCU, M. V. 7. ◊ (După nume proprii servește la formarea unor toponimice, indicînd, adesea, și vechimea, posterioară toponimicelor compuse cu mare) Mearseră în Asiia Mică. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6^v/32. Numai pe Tîrnava Mică Am o mândră ibovnică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 23. Diviciorii Mici. Hálînga Mică. 3. (Despre încăperi, recipiente etc., în opoziție cu î n c ă p ă t o r, c u p r i n z ă t o r, s p a ț i o s) (Prea) puțin încăpător, puțin spațios, cu volum redus. Că nu se putea ascunde lumina ceaia marea a înțeleptului soarelui derept, întru o casă mică. CORESI, EV. 57. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri. . . mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac. . . să-i ciarte cu bătaie. PRAV. 17. „Puiul”, cea mai mică barcă a vaporului, era legată la scară. BART, E. 184. În butilce mice, vinul cel mai bun (= și cei modești pot realiza lucruri mari). ZANNE, P. IV, 187. ◊ Casa (cea) mică v. c a s ă. 4. (În opoziție cu l u n g) Scurt. Creion mic. (Regional) Pieptene mic = pieptene cu dinții scurți și deși; pieptene des. Cf. ALR II/I 3 394/ 284, 762, 833. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mîncare din carne de vacă tocată, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cîrnăciori; mititel. Mîncă însă totul, toți micii și toată pîinea. PREDA, R. 90. 5. (În opoziție cu î n a l t) Care nu atinge înălțimea normală, mijlocié; scurt, mărunt, scund; necrescut. Zachei. . . se nevoiia și jăluiia să vază pre el cine iaste, și nu-l putea vedea de mulțimea nărodului și derept crescutul său, că era mic. CORESI, EV. 450. Nu pute în grabă încăleca Ștefan Vodă, fiind om mic. NECULCE, L. 10. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndalâ. NEGRUZZI, S. I, 247. Ș-acolo sub fagii mici Sînt morminte de voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314, cf. 76, 175. Mic la stat, Mare la sfat. ZANNE, P. II, 435, cf. ALR I/I h 61, ALRM I/II h 95. Îi mic de trup. ALR II 3185/551, cf. 3 185/876. ◊ (Întărit prin repetiție) O văzu spăimîntată. . . cu buzele tremurînd, cu umerii ghemuiți, cu picioarele goale, așa de micâ-mică și de dezarmată. TEODOREANU, M. II, 19. 6. (Despre ape, gropi, prăpăstii etc. în opoziție cu a d î n c) Care are adîncime (și lățime) redusă. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apa mică. DELAVRANCEA, ap. TDRG.7. (În opoziție cu lat) Îngust. Pălărie neagră cu marginile foarte mici. CHEST. V 165/86. 8. (în opoziție cu gros) Subțire. Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici. EMINESCU, O. I, 79. ◊ (Regional) Untură mică = slănină. Cf. ALR I 749/283. II. (Despre ființe) În vîrstă fragedă, abia născut; (în opoziție cu m a t u r, v î r s t n i c) tînăr, nevîrstnic. Mance, carele apleacă prunci mici. PRAV. 99. Mic să cheamă pănă în 25 de ani și de acolia înainte să cheamă mare. ib. 258. Pruncii lor cei mici. DOSOFTEI, PS. 48/16. Văzui astă noapte un vis unde-mi aduse Apolon Dumnezeu un cocon mic (a. 1799). GCR II, 166/27. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. 59. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. ALEXANDRESCU, ap. HELIADE, O. II, 109. De la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Eram mic cînd mă lua Ștefan cel Mare în desaga de la oblîncul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. Secretarul raionului îl cunoștea de cînd era mic. PREDA, D. 104. Cîtu-i copila de mică, Bate-o ș-o pune la furcă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Se ține după. . . ca dracul după copil mic, se spune despre pisălogi. ZANNE, P. VI, 612, cf. II, 73. ◊ (P. e x t., determină termeni ca „vîrstă”, „copilărie” sau echivalente ale acestora) El în vrîstă mică și-a pierdut părinții. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Întîmplîndu-se să. . . fie fiul. . . în mică copilărie. PRAVILA (1814), 142/11. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste,. DRĂGHICI, R. 73/23. Din copilâria-ți mică Crești ca scumpă floricică. VĂCĂRESCUL, P. 550/1. Mă cunoaște din mica mea pruncie. ALEXANDRESCU, O. i,I 157. Din mica copilărie a lui. ALR II 3177/605. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) tînăr; s p e c. care este cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. m e z i n (1). Mic era întru frații miei și mai tîrăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Adună tot cel fecior mic și se duse întru o parte. CORESI, EV. 20, cf. 23, 25. Căzu soartea spre fiiul ei cel mai mic (a. 1600-1625). GCR I, 66/40. Au rădicat pă feciorul cel mai mic. . . domn în locul tătîni-său. IST. Ț. R. 50. Fiul craiului, cel mai mic. . ., iese afară în grădină. CREANGĂ, P. 189. Se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. Fratele cel mai mic. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Substantivat) Orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Cele două mari Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară Către cas' plecară Pe mica o lăsa. MARIAN, INS. 342. Te plîng surorili Pe toati cărărili Și te plîngi cea mai ńică. MAT. FOLK. 1 318, cf. ALRM I/II h 225, ALRM II/I h 187. ♦ (Substantivat) Copil; tînăr. Giudețul iaste datoriu să micșureadze certaria celui mic, cînd va greși. PRAV. 261. Emisiune pentru cei mici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954, cf. ALRM I/II h 259. ◊ E x p r. De mic = de copil, din fragedă vîrstă; de micuț. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55^r/13, cf. noiembrie 113^v/35, MINEIUL (1 776), 45^r2/6. Că de mic am pribejit, Tot în streini am trăit (a. 1 820). GCR II, 233/23. Stările avute și-au crescut copiii prin profesorii străini. . . trimițîndu-i apoi de mici în străinătate. HELIADE, O. II, 43, cf. 76. Robinson, precum știți, de mic au luat re creștere. DRĂGHICI, R. 72/28, cf. 30/11. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I, 16. Crescînd în mînăstire de mici, nu vor să mai trăiască în lume. BOLINTINEANU, O. 320. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I, 175. O ocrotea fiindcă o crescuse de mică. BRĂESCU, A. 23. De mic îi tot dedea Ajutor bun de putere Și cuvînt de mîngîiere. ALECSANDRI, P. P. 196. Pentru ca omul să aibă un suflet bun, trebuie deprins de mic a lucra fapte bune. ȘEZ. III, 237. Copilul ca copaciul, cînd de mic se strîmbă, anevoie se mai îndrepteazâ. ZANNE, P. II, 73. ♦ (Familiar, la vocativ) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat. Ei, dar știi că ești îndrăzneț de tot, micule? REBREANU, I. 105. Nu! hotârît, nu dansez! decise Ioanide cu o seriozitate comică. – Micule, nu rîde de mine! CĂLINESCU, S. 791, cf. 605. ♦ (Substantivat, în corelație cu mare, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea. Mărrturisescu micilor și marilor. . . de cealea ce prorocii dziseră. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul" mici cu mari. PSALT. 244. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. CORESI, L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA , 361/22. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a. 1 642). GCR I, 94/22. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATiE, PRAV. 10/3. Stau mărturisind aceastea a mic și amare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să strînsease ca albinele, cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoriu. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8 .Au poftit pe toată boierimea. . . de la mic pîn' la mare. NECULCE, L. 69. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . ., ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I, 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Să iasă. . . Frică înfricoșată, Spaimă înspăimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic – mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare, în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93, IV, 92. III. (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin; scurt. Într-acea mică dată, în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa. DOSOFTEI, V. S. decembrie 237^v/12. S-au dus. . . nu departe de cetate ca la un ceas mic. DIONISIE, C. 185. Nevoia însă atîta l-au silit. . . să facă. . . o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/10. Pacea se așăzâ în țară pentru o mică vreme. ARHIVA, R. I, 117/11. Iară noi? noi, epigonii?. . . Simțiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I, 35. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă Una mică-mi pare multă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11, cf. 130, 213. Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Cini ari ibovnică Mult îi pari noaptea mică. MAT. FOLK. 1379. IV. (Arată cantitatea) 1. (În opoziție cu m u l t, a b u n d e n t) Puțin, redus, limitat. 2. (Despre numere, despre valori care pot fi exprimate numeric) Redus (ca număr, ca proporții); puțin numeros. Să fie dzilele lui mici. PSALT. 235. Toate aceastea nu cu mici sau cu puține cheltuiale. . . s-au tipărit și s-au făcut (a. 1691). GCR I, 290/23. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că, cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Eroul nostru vedea o națiune mare zbuciumîndu-se sub apăsarea unei clase mice. HASDEU, I. V. 35. Acest popor mic. . . de-a lungul străvechii sale istorii a arătat lumii întregi că nu-și pleacă capul în fața nici unui asupritor. CONTEMP. 1953, nr. 373, 6/2. Calorie mică = cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C. Cf. MACAROVICI, CHIM. CANT. 132. ♦ (Despre prețuri, în opoziție cu r i d i c a t) Scăzut. Y. (În opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, i n t e n s, indică intensitatea) Puțin intens; slab, scăzut, redus. a) (Despre lumină, stări termice, curenți de aer etc.) Și făcu Dumnezeu doao lumini. . . și lumina mai mică să slujească nopției. PALIA (1 581), 15/7. Cea mai mică suflare ne doboară. MARCOVICI, C. 16/24. b) (Despre glas, voce, sunete, zgomote etc.) Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40/5, cf. 64/1. Începu cu vorbă mică Pentru băiatul să zică. . . Proverburile aceste. PANN, P. V. III, 47²/11. Din frunzișurile grele. . . Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39, cf. 5. Glasul Olguței era mic, dar pur. TEODOREANU, M. II, 142. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CSMIL PETRESCU, O. III, 83. Se auzeau zarurile cu zgomot mic. DEMETRIUS, A. 196. c)(Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Viteză mică. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Cutremur mic. e) (Despre sentimente, senzații etc.) Durere mică. Bucurie mică. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. (În opoziție cu î n s e m n a t, i m p o r t a n t, p r i n c i p a l) Fără (prea) mare valoare, lipsit de importanță; neimportant, nesemnificativ. De amu aceale multe și nevindecate boale plecară-se ție, domn a toate cu cît mai vîrtos aceștii neșchită și mai mică? CORESI, EV. 227, cf. 239. Folosul acestor mici învățături adevărat puține sînt, iară așa iale sînt bune (a. 1642). GCR I, 94/8. După tocmala. . . mării sale domnului datu-s-au învățătură, și mie unui mai mic și nice de o treabă a măriii sale rob. EUSTRATiE, ap. GCR I, 119/21. Carele va găsi pre marginea unii ape. . . fiece lucru ver mare, ver mic.. . acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Cealealálte lucruri mici aduc folosințele. BIBLIA (1688), [prefață] 7/53. Cei doi bani mici ai văduvii (a. 1700). GCR I, 337/12. Să întoarce înapoi fără a zice cel mai mic cuvînt. BELDIMAN, N. P. I, 94/9. Toți preanumărații. . . nu se socotesc decît o mică soțietate făcătoare de bine. HELIADE, O. II, 12. Mijlocul lanțului celui nemărginit al ființelor care. . . se pogoară pînă la cea mai mică și proastă viețuitoare. MARCOVICI, C. 11/12. Să nu întîmpine acum atîte greutăți, pănă și cele mai mici. DRĂGHICI, R. 101/27, cf. 115/24. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, M. 4, cf. 5. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții. ALECSANDRI, T. I, 156. Vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Mi-a vorbit aseară De lucruri mici și fără importanță. MINULESCU, V. 143. Riscurile sint mici, în schimb perspectivele deschise sînt reale. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Dintr-o meserie cît de mică Dacă nu curge, tot pică (= omul care știe o meserie nu moare de foame). ZANNE, P. V, 408, cf. 475, III, 543, IV, 604. ◊ (Popular) Prînzul (cel) mic = prima masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; timpul zilei cînd se ia această masă. Pe la prînzul cel mic cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DAMÉ, T.₂ 50, H II 262, V 394, VIII 22, 260, X 32, XII 173, XIII 116, XIV 307, 416, XV 100, xvi 117, 160, 238, 296, CHEST. VIII 2/9. (Regional) Masă mică = una dintre mesele de la nuntă la care se mănîncă, de obicei, numai pîine, sare și rachiu. MARIAN, NU. 368. (Regional) Cartea mică = abecedar. Cf. ALR II 3 744/29. ◊ E x p r. A se face sau a deveni (mai) mic = a deveni umil, timid. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. A se lăsa mai mic = a) (învechit) a deveni mai modest, mai nepretențios. Să cade într-acel ceas ce au suduit să-și tocmească lucrul și să să lase mai mic, căindu-să ce au făcut. PRAV. MOLD. 125^r/5; b) a ceda. Cînd să va lăsa bărbatul mai mic și să va prinde cu chizeșie, cum nu-ș va face muierii nice o răutate și încă-i va face și zapis, atunce giudețul să i-o dea pre mînă. PRAV. 155. ◊ (Substantivat) Iară sîmbătă din al optul ceas să se oprească de toate lucrurile, de marile și de micile (a. 1 640). GCR I, 89/31. ♦ De gravitate redusă. Să cunoaște care-i sudalmă mare și mică. PRAV. 229. 2. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu nobil, generos) Lipsit de noblețe, de generozitate; meschin. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91/10, cf. 73/18, 156/11. Ura, interesul, pisma, toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I, IV/3. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164, cf. 5. La niște astfel de oameni le zicem mișei ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Oh! cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. ZANNE, P. II, 441. 3. (Despre mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse; îngust, redus, prost. Suflet slab și minte mică. . . acest principe tîrîtor muri peste puțin timp în exil. HASDEU, V. 208. E mare și stogos Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 4. Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. Întru această troiță nece urul nu iaste ... nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337, cf. 336. Și singuri văm sta înainte de ne văm judeca cu frică și cu cutremur. . . ori mare, ori mic, ori boiarin, ori slugă. CORESI, EV. 37, cf. 39, 41, VARLAAM, ap. GCR I, 104/13. Ștefan Vodă au strins boiarii și mari și mici. URECHE, ap. GCR I, 70/24. Vreun om di cești mai mici și proști. PRAV. MOLD. 159^r/7. Iară de vreame ce acesta, ce va grăi acest cuvînt, iaste mai mic decît acela ce aude acesta cuvînt, atunce să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 227, cf. 271. Dară cine ar zminti pre unul de acești mici. . . să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 127/14. Socotiți să nu obidiți pre vreunul dentru acești mici (a. 1 693). GCR I, 309/20. Trecut-au sol mic de la Ieși. NECULCE, L. 143. Om mic fiind și smerit. ANTIM, P. 4. Credința tuturor boierilor noștri a mari și a mici (a. 1 805). URICARIUL, XXV, 4. Braslele se alcătuiau de oarecare slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, M. V. 10. Cine-i mic, vrea a fi mare. Căci domnia-i dulce pom, Care farmecă pe om ! ALECSANDRI, P. II, 107. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Modul de dezvoltare al industriilor mijlocii și mici. PETICĂ, O. 469. Și s-au stins și Hrîncu și Huru și Dajbog, cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Cîteva zeci de mici negustori au fugit. CAMIL PETRESCU, O. III, 202. Cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici. MARIAN, Î. 96. ◊ (Substantivat) Voru înviia morții. . . și micii și marii și derepții și păcătoșii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/29. Să nu se preaînalțe spre ceia mai micii și mai slabii. CORESI, EV. 93, cf. 41, 180. Și întru cei mai mici agiunge lumina. . . de lumineadză (a. 1 645). GCR I, 114/29. Cînd să va prileji cela ce fuge să fie om de gios și cela ce-l goneaște să fie boiarin, atunce poate să ucigâ boiarenul pre cel mai mic, ce fuge. PRAV. 124. Să va spînzura și boiarinul ca și cel mai prost: iară furcile boiarinului să fac mai înalte decît a celui mai mic. ib. 289, cf. 288. Cel mai mic s-au Bl[ago]s[lo]vit de la cel mai mare. N. TEST. (1 648), 295^v/6. Nu fățări nice a mic, nice a mare, nice a văduvă (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/23, cf. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Cu numele că-s de neam bun, Cum vor, pe cei mici supun. MUMULEANU, ap. GGR II, 249/6. Și cel mic și cel mai mare înaintea lui ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Fii bun, mare vornic și îngăduie mai micului d-tale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284. Se bat cei mari și rabdă cei mici. ZANNE, P. IV, 424. Mic burghez v. b u r g h e z. Mica burghezie v. b u r g h e z i e. Mica producție de mărfuri v. p r o d u c ț i e. ♦ (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Subaltern (considerat în raport cu superiorul lui ierarhic). Ascultă pe mai marele tău, stăpînește pe mai micul tău. ROMÂNUL GLUMEȚ, 29. Mai mare peste cei mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei care se mîndresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Ca determinant pe lîngă substantive nume de rudenie, indică gradul de rudenie în sintagmele) Unchi mic (sau lele mică) = vărul (sau vara) tatălui (sau a mamei), în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru mic (sau soacră mică) = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) miresei. Nun mic (sau nună mică) - fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvîrșirea unei cununii. Cf. MARIAN, NU. 208. – Pl.: mici, (rar, f. și) mice. – Probabil lat. *miccus, cf. DHLR I, 201, CADE. Cf. lat. m i c a, cf. PHiLiPPIDE, P. 46.

MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj., subst. Diminutiv al lui m i c; micuț, (popular) micșorel, micuțel, (regional) michiț. I. (Indică dimensiunea) 1. Adj. Cf. m i c (I 1). Limba mitiutelu mădulariu iaste și foarrte se laudă. COD. VOR. 124/8. Avea și psăltire mititea la sine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/24, cf. ANON. CAR. În toți anii, primăvara, iese un feliu de muscă mitiutică ca-n feliul mușiții pestrițe. IST. Ț. R. 63. Acista cărticică mitiutică, ce să chiiamă Esopiia (a. 1 798). CAT. MAN. I, 149, cf. 340, LB. Știa să facă niște hapuri mitiutele. GORJAN, H. IV, 43/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Tînărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel. BUDAI-DELEANU, Ț. 306. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? CREANGĂ, P. 51. Mititel, mititel, mai lungă-i coada decît el (Acul), PASCU, C. ,48. Mîțîțăl și colorat țîțiește nencetat (Sticletele). id. ib. 180. Tudorică mititel, Cu buricu după el (Acul cu ața). SADOVEANU, P. C. 7. Mititel și strîmb, aleargă pe cîmp (Secera). SBIERA, P. 320. ◊ (Glumeț) A luat un ciocănaș mult mititel, de 12 ocă de fier, și-a dat cioc ! boc! POP., ap. GCR II, 334. ◊ (În poezia populară, reluînd pe „mic” sau determinînd un diminutiv, sugerează ideea de superlativ) Numai atunci-am lunecat Cînd pe-o mreană am călcat, Mreanâ mică, mitutea. ȘEZ. IV, 220. Șapte fete pe-un purcel Și purcelu-i mîțîțăl. ib. VIII, 119, cf.III, 71, PAMFILE, J. I, 127, PĂCALĂ, M. R. 127. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 59. Dunărea că mi-o trecea Pe-o luntriță mitutea. RETEGANUL, TR. 36. Păserică mititea, Dacă vii din țara mea, Vreau să scriu o cărticea. HODOȘ. P. P. 145. Periuțî di seli mîțîțăli. ALR II/I MN 149, 3 932/386. Expr. ◊ A se face mititel = a se strînge, a se chirci (pentru a nu fi văzut), a se piti, a se tupila; p. e x t. a lua o atitudine modestă, umilă. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflori., ISPIRESCU, L. 247. Todiriță . . . s-a făcut mititel într-un ungher, cu ochii măriți de spaimă. SADOVEANU, O. VIII, 257. ◊ (Substantivat) Mititica, vai de ie, Șede pre un vîrf de nuie (Aluna), GCR II, 369. Mititeaua umple argeaua (Albina). GOROVEI, C. 9, cf. 207. 2. Adj. Cf. m i c (I 2). Satul-părea mititel, să-l cuprinzi tot într-un pumn. REBREANU, I. 50. Un sat mai mitutel MAT. FOLK. 444, cf. ȘEZ. XII, ,36. 3. Adj. Cf. m i c (I 3). O mititea cășuță făcîndu-și, cît numai ce-ncăpea cu trupul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/16, cf. 173^v/1. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, în valea mea natală ce unduia în flori. EMINESCU, O. I, 6. Un fel de covățea mititică de piatră. ISPIRESCU, L. 280. Jos pe coasta dealului, în marginea satului, Este-o casă mititea, F (1884), 8. Ei bea și chiotea, Dintr-o ploscă mitutea. POMPILIU, B. 68. Du-te dor cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-ncapi, dorule-n ele! JARNIK-BÎRSEANU, D. 90. în cia vali vălicicî Esti-o casî mititicî. MAT. FOLK. 1436. Am o casă mititică Fără nici o borticică (Oul), GOROVEI, C. 267. ◊ (Glumeț) Șî di-o ploscî sî gătești: O plosk'ițî mititea, Di ŝinŝ vedri ș-o oca S-o atîrn la șaua mea. DIACONU, VR. 166. Dară Ghiță ce-mi făcea? . . . Mîna-n disagi c-o băga, O ploschiță că scotea, O ploschiță mitutea De-o vadră și cinci oca. MAT. FOLK. I72,, cf. ANT. LIT. POP., I, 476. ♦ (Substantivat, f., argotic, în forma mititică) Carceră; închisoare. Vrei să-mi plătești după ce abia ai ieșit de la mititică? BARBU, Ș. N. 9. 4. S. m. Cîrnăcior fără piele făcut din carne de vacă tocată, condimentată, care se frige pe grătar; mic (I 4). Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I, 250. Mititeii – celălalt fel de bucate – îi merg drept la inimă, Îl minunează gustul și făptura lor de cîrnați fără piele. SP. POPESCU, M. G. 86. Bem o halbă de bere și mîncăm o pereche de mititei. REBREANU, N. 7. Ne plăcea să mîncăm mititei la birt. BRĂESCU, A. 178. Fum de mititei, de mirodenii, KLOPȘTOCK, F. 223. Pe la răspîntiile podurilor celor întortocheate au răsărit umbrare mari de frunze și de trestie, cu butoaie cu must. . ., cu gustări, cu mititei și pastramă. CAMIL PETRESCU, O. I, 401. Ai mîncat pe talere de lemn mititei. PAS, Z. I, 311. Ărș. . ., ărș. .. ărș . . ., striga un ins cu halat alb, izbind cu cleștele în grătarul pe care sfîrîiau mititeii. PREDA, R. 88. 5. Adj. Cf. m i c (I 5). Daniel Scavinschi cel mititel la statură, Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură. SCAVINSKI, ap. NEGRUZZI, S. I, 206. Nu te supăra. . . credeam că fiind mititică. . . – Mititică? (Se înalță pe vîrful picioarelor) Te poftesc. . . ALECSANDRI, T. I, 152. Un mititel gnom se furișează sub coatele maestrului. CARAGIALE, O. III, 69. Mititel, cu părul gălbui. . . se uită cînd la unul cînd la altul. REBREANU, I. 14. Era o femeie mititică și iute. SADOVEANU, O. III, 442. Mititică ești de stat Și dulce la sărutat. TEODORESCU, P. P. 312. Lelea mică, mititică, Deac-o pui la sac, ridică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 435. O ceată mare de tătari. . . călări pe niște cai mititei, sprinteni, vînjoși. MARIAN, T. 262, cf. BUD, P. P. 61. Lelea-naltă sprincenatâ Dă gurița peste poartă; Da lelița mitite Se-ntinde și n-ajunge. ȘEZ. VIII, 58. Acela mai mîțîțel Îi îmbrăcat în cojocel Din ciricizăci de piei de miel. ib. xx, 8, cf. ALRM I/I h 95, ALR II/I h 79, 81, ALR SN I h 113. Am un om mititel, Face gardul frumușel (Acul). ȘEZ. I, 23. ◊ (Întărit prin repetiție) Voinicul . . . s-a dat peste cap și s-a făcut un moșuc mititel, mititel, dară bătrîn, bătrîn. SBIERA, P. 78. ◊ (Substantivat; peiorativ, sugerînd dimensiunea morală, intelectuală) Deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. . . lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I, 134. 6. Adj. Cf. m i c (I 6). Pînă și mitutelul Gialeș, un pîrîuț aproape indivizibil, exista deja sub actualul său nume Sălaș. HASDEU, I. c. i, 288. Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel, Plînge și suspină tînăra domniță. BOLINTINEANU, O. 33. Sâbărelul mititel S-a-ncuibat dragostea-n el. ZANNE, P.VIi, 294. 7. Adj. Cf. m i c (I 7) Potecea mitutea. MAT. FOLK. 162. II. Adj. Cf. m i c (I 7). Mihail. . . era cocon mitiutel, deci era Teodora de tocmia toate în împărățiia fiiu-său. MOXA, 386/33. Vădzu în vis pre H[risto]s stînd pre preastol ca un prunc mitiutel. VARLAAM, C. 134. Selim. . . atunci era mititel, VĂCĂRESCU, IST. 285. Fiind încă mititei la vîrstă (a. 1 794). BV II, 363. La mari, mici, bătrîni, fămei, Și la prunci mititei Mii de greșeli le găsesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 250/30, cf. NEGRUZZI, S. I, 88. Maică, măiculița mea. . . De cînd am fost mititea Nu m-a mai durut așa. MARIAN, SA. 121, cf. id. S. R. I, 16. Mîna sluga cea mai mare Să dea la boi de mîncare . .. Mîna sluga mititea, Boilor fîn să le dea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 515. Cînd eram eu mitutel, Nu mă-n- vățai plugărel. RETEGANUL, TR. 32. Tudor din gură grăia: . . . Proastă minte d-am avut, Mititel m-am însurat. ȘEZ. III, 213. Eu, maică, te-aș mărita, Dar ești, maică, mitutea Și mă vait că te-i strica. MAT. FOLK. 492. Acela-i mîțîțăl în leagăn. ALR II 3 229/369, cf. A IX 4. Doi în car, Doi sub car, Doi pe chinga carului, Iar Marița și Gahița Și Matei Și Doroftei Stau la foc că-s mititei, se zice, în glumă, despre cei care au copii mulți. ZANNE, P. II, 72. Am un băiat mîțițel; Cîte mai face Și gura nu-i mai tace (Ceasul), GOROVEI, C. 70. ◊ (Despre plante) Vie mititică și nu-i dată pe rod. ALR II 6 120/605. ♦ (Substantivat) Copil. Tînăra mamă copilașu-și ține-n poală. . . Mititelul încetase să mai țipe. VLAHUȚĂ, P. 61. Toma . . . desfăcu în fața ochilor celui mititel jucăriile aduse de la oraș. V. ROM. februarie 1 952, 106. ◊ E x p r. De mititel =de copil, din fragedă vîrstă; de mic, de micuț. De mitiutel arătă cum va fi. VARLAAM, C. 386. De mititea era dată la mănăstire. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^v/9. Toți de mititei iubesc Lucruri care nu-i cinstesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/28. Ce treabă are el Cu banii mei pentru care m-am trudit de mititel? PANN, P. V. III, 85/22. L-am slujit de mititel Și sămbria m[i]-i la el. POMPiLIU, ap. GCR II, 292; b) de tînăr. N-avea Tudor ce lucra Dă mititel să-nsura. ȘEZ. III, 212. ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil sau, p. e x t. (adesea ironic), despre o ființă tînără, naivă. Ah!l sînt lepădați de nemilostiva lor mamă, mititeii. KOTZEBUE, IU. 24^r/15. Fata mamii Șchiopetează mititica! Că a călcat-o pisica ! PANN, P. V. I, 103/6. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel zise mititica. EMINESCU, O. I, 54. A găsit iezii singuri, i-a ucis . . . Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul și datoria ne face să le căutăm de suflet, CREANGĂ, P. 30, cf. id. a. 99, DELAVRANCEA, O. II, 53. Nu cumva, mititica.mea, cuconiță Floricico, vei fi crezînd dumneata că tare-mi ești dragă? HOGAȘ, M. N. 22, cf. PRECUP, P. 25. Mititelu mamii. . . Tu nu mai ai măicuță. REBREANU, N. 247, cf. IORDAN, STIL. 180. Dar de Ioana ce spuneți? Ce fată serioasă, mititica, BARANGA, I. 157. Băiatul se înveselea, mititelul, că merge cu tata la tîrg, neștiind ce i se pregătește. POPESCU, B. IV, 31. III. Adj. (Arată cantitatea) Cf. m i c (IV 1). Ai venituri mititele? Mai oprește din măsele. PANN, P. V. I, 130/10. IV. Adj. (Indică intensitatea) Cf. m i c (V). a) (Despre lumină, foc etc.) Zări. . , abia licărind o mititică vîlvotaie. ISPIRESCU, L. 347. Su poală de codru verde Mititel foc mi să vede. GRAIUL, I, 24. b) (Despre glas, voce etc.) Mireasa. . ., rosti un „da” atît de mititel și de timid, parcă i-ar fi fost rușine să n-o audă lumea. REBREANU, I. 251. V. Adj. (Arată calitatea, valoarea) 1. Cf. m i c (VII). Eu sînt. . . pîrgariu a unui oraș nu mitiutel al Chilichiei. N. TEST. (1 648), 164^r/30. Din greșele mititele în greșeli nemăsurate. CONACHI, P. 281. Istoria păstra numele multor comandanți mari, mijlocii și mitutei. BARIȚIU, P. A. I, 241. 2. Cf. m i c (VI 4). Adevăr grăiesc voao că nu făceți unuia de acești mitutei, nece mie făceți. TETRAEV. (1 574), 246, cf. CORESI, TETR. 60, GCR I, 4/13. VI. S. m. sg. (Popular, mai ales art.) Unul dintre numele dracului. Ț-a slujit, sărace, ție mititelu. . . Dar îți coc eu turta, nu te las în pace. PANN, P. V. III, 136/29. Nu cumva să vă împingă mititelu să intrați înaintea mea . . . că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. Dracului i se mai zice: diavolu, necuratu . . . cel mititel. ȘEZ. IV, 179, cf. CANDREA, F. 115, I. CR. III, 286.- Pl.: mititei, -ele. – Și: mititică adj,; (regional) mitiutél, -eá,-ícă, mitutél, -eá, -ică, mîțițél, -eá, -ícă, mîțîțél, -eá, -ică adj. – De la mic.@

mic, ~ă [At: COD. VOR. 80/12 / Pl: mici, (rar, af) mice / E: pbl ml *miccus] 1 a (îoc mare) Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite, având dimensiuni sau proporții reduse, considerate în mod absolut sau prin comparație. 2 a (Înv; îs) Lume (sau lumea cea) ~ă Microcosm. 3 a (Îs) Literă ~ă Minusculă (3). 4 a (Îs) Degetul (cel) ~ Cel mai scurt și mai subțire deget al mâinii sau al piciorului la om. 5 a (Îe) A avea (pe cineva) la degetul (cel) ~ A dispune de cineva cum vrei. 6 a (Îae) A fi cu mult superior altcuiva. 7 a (Îe) A avea (sau a-i fi ceva) în degetul (cel) ~ A cunoaște temeinic, cu de-amănuntul. 8 a (Nob; îe) A lăsa (pe cineva) la degetul cel ~ A întrece pe cineva ca valoare, cunoștințe etc. 9 a (Îe) A pune (pe cineva) la degetul cel ~ sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel ~ A disprețui pe cineva. 10 s (Îlav) În ~ Pe scară redusă Si: fără amploare. 11 s (Îal) După un plan restrâns. 12 a (D. oameni; îla) ~ la os De constituție delicată. 13 a (Îe) A face ochii ~i Se spune despre un om obosit care este pe punctul de a adormi. 14 a (Îae) Se spune despre un om care se preface că nu vede. 15 a (D. mers) Cu pași mici (1) și grăbiți. 16 a (D. terenuri, teritorii, așezări omenești etc., îoc întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă. 17 a (D. încăperi, recipiente etc; îoc încăpător, cuprinzător) Prea puțin încăpător. 18 a (Îoc lung) Scurt. 19 a (Reg; îs) Pieptene ~ Pieptene cu dinții scurți și deși. 20 sm Fel de mâncare din carne tocată de vacă, de porc, de oaie, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cârnăciori scurți și groși Si: mititel (38). 21 a (Îoc înalt) Care nu atinge înălțimea mijlocie Si: mărunt, scund, scurt. 22 a (D. ape, gropi, prăpăstii etc.; îoc adânc) Care are adâncime și lățime redusă. 23 a (îoc lat) Îngust. 24 a (Îoc gros) Subțire. 25 a (Reg; îs) Untură ~ă Slănină. 26-27 smf, a (Ființă) de vârstă fragedă. 28-29 smf, a (Îoc matur, vârstnic) Tânăr. 30-31 a (La comparativ sau la supelativ relativ) (Mai sau) cel mai tânăr. 32-33 smf, a (Spc) (Frate) care este cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Vz mezin. 34 a (Îlav) De ~ Din fragedă vârstă Si: de copil. 35 smf (Fam; îf micule, mico) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat sau unei femei. 36 sm (Îe) Cu ~, cu mare Toată lumea. 37 a (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin Si: scurt. 38 a (îoc abundent, mult) Puțin. 39 a (D. numere, valori care pot fi exprimate numeric) Redus ca număr, ca proporții. 40 a (înv; îs) Calorie ~ă Cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1° C. 41 a (D. prețuri; îoc ridicat) Scăzut. 42 a (îoc intens, puternic, tare; indică intensitatea) Puțin intens Si: redus, scăzut, slab. 43 a (Îoc important, însemnat) Fără prea mare valoare Si: neimportant, nesemnificativ. 44 a (Pop; îs) Prânzul (cel) ~ Primă masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii. 45 a (Îas) Timp al zilei când se ia prânzul mic (44). 46 a (Reg; îs) Masă ~ă Masă de la nuntă la care noii veniți mănâncă, de obicei, numai pâine, sare și beau rachiu înainte de a se așeza la masa propriu-zisă. 47 a (Reg; îs) Cartea ~ă Abecedar. 48 a (Îe) A se face (sau a deveni) (mai) ~ A deveni umil sau timid. 49 a (Înv; îe) A se lăsa mai ~ A deveni mai modest, mai nepretențios. 50 a (Îae; înv) A ceda. 51 a De gravitate redusă. 52 a (D. oameni și manifestările lor; îoc generos, nobil) Lipsit de noblețe, de generozitate Si: meschin (5). 53 a (D. mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse Si: îngust, prost, redus. 54 a Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. 55 sm (La comparativ, cu aps) Subaltern considerat în raport cu superiorul lui ierarhic. 56 sm (Pfm; gmț; îe) Mai mare peste cei mai mici și staroste de calici Se spune despre cei care se mândresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. 57-58 a (Îs) Unchi ~ (sau lele ~ă) (Văr sau) vară a tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora. 59-60 a (îs) Socru ~ (sau soacră ~ă) (Tată sau) mamă a miresei, în ziua căsătoriei a doi tineri. 61 a (Îs) Nun ~ (sau nună ~ă) Fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvârșirea unei cununii. 62 a (îas) Copii ai nunului (1).

RULÓU s.n. În gastronomie: 1. Produs de patiserie în formă de sul, umplut cu o cremă, cu frișcă etc. 2. Preparat culinar realizat prin rularea unui aliment în jurul unei umpluturi, precum rulou de șuncă, de pește etc.; rulourile de carne sunt tranșe subțiri de carne (de vițel, de vacă, de curcan), umplute, rulate și brezate la tigaie, numite și șnițele umplute. sin. popietă, din fr. paupiette.

vițel m. 1. puiu de vacă care suge încă; 2. carnea sa: a mânca vițel; 3. pielea sa: pantofi de vițel; 4. fig. vițel de aur, cultul bogățiilor. [Lat. VITELLUS].

SCHWYZ (< n. pr. Schwyz) [ʃvits] subst. Rasă superioară de taurine de culoare brună, originară din Elveția, crescută pentru producția de lapte și de carne. Greutatea corporală a vacilor este de 500-600 kg și a taurilor de 750-900 kg; producția medie anuală de lapte variază între 3200 și 6000 l.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. A aduce (fără voie) într-o stare (mai) proastă, a preface din bun în rău; a deteriora; (cu privire la mecanisme) a defecta. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze... Să sperăm că va funcționa... Să nu se strice. SEBASTIAN, T. 73. ◊ Refl. Broasca se strică și capacul se desfăcu. DUMITRIU, N. 84. Unul zise: aveam să mă duc pînă în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog încolo, hodorog pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A se strica căruța în mijlocul drumului = a întîmpina piedici cînd ești încă departe de țintă. (Glumeț, cu inversiunea termenilor «drum» și «căruță») Bun întîlnișul, om bun! Așa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruței? CREANGĂ, P. 127. 2. Tranz. A sfărîma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. Să iei sîmburi de piersică și să-i strici. ALECSANDRI, T. I 106. A început a strica alune și a mînca. ȘEZ. IV 171. ♦ A sfărîma uși, încuietori, a deschide cu forța (pentru a intra sau a ieși). Acum, ca să scăpăm de aici, trebuie să ne punem toate puterile să stricăm fereastra magaziei ăștia și să fugim. ISPIRESCU, L. 274. Deschide-mi să ieu traista din cui!... Dă-mi drumu, că stric ușa. ALECSANDRI, T. I 325. 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera (sub acțiunea agenților exteriori distructivi). Să lese să se strice carnea toată dintr-o vacă? CONTEMPORANUL, III 293. Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Tranz. Merele putrede strică și pe cele bune (= unul care dă exemplu rău corupe și pe cei din jurul lui). ♦ (Despre aer) A se încărca de mirosuri grele sau de bioxidul de carbon provenit din respirație. 4. Tranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. Fiul împăratului nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. ◊ Absol. După cîtă învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți, ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. 5. Intranz. (Mai ales în forma negativă sau interogativă) A face rău, a fi nefolositor (într-o anumită situație sau unei anumite persoane); a fi nepotrivit. Un pahar de vin și un hartan de miel nu strică. SADOVEANU, O. I 30. De unde nu-i, de acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică. CREANGĂ, A. 11. Haide să le fac un bine, căci un bine nu le strică. CONTEMPORANUL, I 457. Gîndește că măria-ta ești preaputernic și că niște săraci boieri nu-ți pot strica. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Frunză verde, flori mărunte, Ieșitu-mi-au vorbe multe; Las’ să iasă că nu-mi strică, Că-s tînără și voinică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. ◊ Expr. (Mai ales în construcții impersonale) Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... N-ar strica să aprindem aci o lampă și să faceți focul! C. PETRESCU, A. 279. Niciodată nu strică cineva să facă încercare. ISPIRESCU, L. 219. ♦ A fi vinovat, a fi de vină. Cine strică dacă ai îmbătrînit șef de birou? Lipsa de tact, neglijența și amorțeala în care trăiești. DELAVRANCEA, S. 111. Nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata. CARAGIALE, O. I 63. Nu strică cine mănîncă mai multe pite, ci cine i le dă (= nu este vinovat cel care face rele, ci cel care îi îngăduie să le facă). ♦ Tranz. (Cu complementul «ce» sau «nimic») A greși, a se face vinovat (cu ceva, împotriva cuiva). Și tu vrei să bag sabia în teacă? – Ce-au stricat ei? – Că s-au născut. DELAVRANCEA, O. II 148. Codrule, ce ți-am stricat, De m-ai dat de mîni legat? Eu nu mă știu vinovat, Făr’ c-o creangă ți-am tăiat. BIBICESCU, P. P. 166. Codre, vei avea păcat Cumva de m-ei da legat. Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. Ce strică? de ce-ar fi rău, de ce (să) nu? Te miră, tată, la ce am putea fi bune și noi. Și apoi ce strică dacă ne vei spune și nouă? ISPIRESCU, L. 177. 6. Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică. E o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sînt sănătos, crezi, de cînd am luat-o? CARAGIALE, O. I 245. Dar de ce plîngi, mîndră, hăi, Ce strici ochișorii tăi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. ◊ Expr. A-i strica (cuiva) inima v. inimă (II 1 b). ◊ Refl. (Despre organe, p. ext. despre ființe) Să nu dai în boi prea tare Că se strică la spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 336. Împărate, împărate!... Unde duci catanele? Iar la foc sîrmanele? Nu le duce așa tare Că se strică la picioare. ALECSANDRI, P. P. 296. De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfîrșit Fața lor s-a veștejit. id. ib. 379. ♦ Fig. (Despre stări sufletești) A mîhni; a doborî, a prăpădi. Dorul naibei tare strică Pe mîndruța ocheșică; Nice bea, nice mănîncă, Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. Tare suflă vînturile, Rău mă strică gîndurile, Tare suflă vînturi reci, Rău mă strică gînduri seci! id. ib. 350. 7. Refl. (Despre vreme) A se schimba în rău. Toamna a sosit, soarele apune trist și în urma lui o baltă de sînge. Vremea o să se strice. DELAVRANCEA, A. 15. Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecît. CREANGĂ, P. 265. 8. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări de fapt; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. Și astfel mergeau amîndoi cătră împărăția Împăratului Verde fără de leac de frică că le va mai strica cineva traiul cel bun. BOTA, P. 90. Ah! munteanco! nu-mi strica socotelile! DELAVRANCEA, O. II 17. Blăstemat să fie... Acel om pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată. COȘBUC, P. II 163. Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun de ți-a fost milă de viața noastră... și nu ne-ai stricat veselia, vreu să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 237. Cine strică dragostele Mînce-i grîul pasările! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. ◊ Expr. A strica casa cuiva v. casă¹ (4). ◊ Refl. Atunci deodată tuturor mesenilor și pe loc li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Tot cheful mi se strică Cînd mă văd supus la bir, Atins tocmai la chimir. ALECSANDRI, T. I 239. 9. Tranz. A influența (pe cineva) în rău, a corupe. [Muierea aia] vine la mine în casă ca să-mi strice nevasta. DUMITRIU, P. F. 223. Ocî și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. I-a înfumurat. STANCU, D. 44. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral, a se ticăloși. Nici ciobanii nu mai sînt ciobanii din timpurile mele. S-a stricat lumea; s-au stricat și ei. GALACTION, O. I 64. 10. Tranz. A face un lucru greșit, cum nu trebuie. Croitorul a stricat haina. ▭ Graba strică treaba. REBREANU, I. 118. ♦ A deforma înfățișarea, caracterul, manifestările cuiva; a face să fie așa cum nu trebuie, urît, neplăcut, antipatic. Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. SLAVICI, O. I 53. Vărsatul a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. 11. Tranz. (Cu privire la așezări omenești, înjghebări, construcții) A dărîma, a nărui, a distruge. Nu strica fîntîna, că o avem de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. IV 18. Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei... și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I 142. Ei coprind orașul, îl strică și îl dau pradă flăcărilor. BĂLCESCU, O. II 75. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Refl. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit, de nu se știe ce s-a făcut. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Învechit și arhaizant) A ucide, a mutila. Împăratul nostru preaputernic a dat poruncă să fie stricat coconul său. SADOVEANU, D. P. 33. Neagoe se răpezi încruntat cu paloșul la dînșii: Să nu stricați pe nimeni! strigă el în gura mare. ODOBESCU, S. I 91. Alelei! pe cînd eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgîni am mai stricat! ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Refl. (În propoziții consecutive, exprimînd ideea că acțiunea din propoziția principală se face cu mare intensitate) Crîșma-i mare, frumușică, Beau voinicii de se strică. La TDRG. (Expr.) A se strica de rîs = a rîde foarte tare, cu hohot. Dănilă... privea de departe vălmășagul acesta și se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Și în vîrtejul cela, răsturna tîrăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de rîs. id. ib. 310. ♦ Fig. A anula, a abroga, a călca (convenții, învoieli, legi, obligații). Eu merg să fac dreptate în țară... să stric legile cele rele făcute de domnie. GANE, N. I 158. De vrei, putem strica obiceiul. RETEGANUL, P. V 30. Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. ISPIRESCU, L. 400. Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. ♦ (În superstiții) A dezlega, a desface (farmece, blesteme). Strică, mîndro, ce-ai făcut, Nu mă ținea om pierdut! HODOȘ, P. P. 63. 12. Refl. A rupe legăturile de prietenie (cu cineva).; a se certa. Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul. CREANGĂ, P. 58. Știi că unchiul d-tale a pus toate la cale cu șatrarul Nărilă. – Bine zici... o uitasem... Trebuie găsit un mijloc de a ne strica cu șatrarul. ALECSANDRI, T. 785. ♦ Tranz. A contribui ca cineva să rupă o legătură de prietenie. Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. 13. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). Ia, nu mai strica banii pe cocoș, Natalio. STĂNOIU, C. I. 194. De-acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanția de crăciun și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. Pe toată ziua stricam... [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. Ticălosul... nu plătește să strice cineva un glonț într-însul. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Fig. Nu era prea încredințat de evlavia acelor străini și n-ar fi vrut să-și strice vorbele fără folos. SADOVEANU, P. M. 18. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște v. orz. 14. Refl. (Despre adunări, petreceri) A lua sfîrșit (prin împrăștierea participanților). Îndată ce s-a stricat hora, bărbații au început să se îndrepte... spre Avrum. REBREANU, I. 32.

MUȘCHI² s. m. 1. (Anat.; mai ales la pl.) Țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților fundamentale de contractilitate și elasticitate, după impulsul nervos primit, pune în mișcare diferite organe sau părți ale corpului. Cf. ANON. CAR. El avea un trup fără oase și fără mușchi. IST. AM. 48^r/21, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Calul era numai spumă; mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I, 42. Un fel de foc nestins îi cutreiera cu fiori de răcoare toți mușchii și toate vinele lui cele slăbite. EMINESCU, N. 10. Brațul său în care mușchii stau ca funii încordate. MACEDONSKI, O. I, 215. Pe fața-i osoasă mușchii jucau subt pielea oacheșă, întinsă și lucitoare. REBREANU, R. II, 232. Jap era un cățel negru . . . cu pieptul lat, cu mușchii puternici. GALACTION, O. 302. Mușchii feții îmi sînt contractați. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Ridicol . . . printre ceilalți concurenți, care toți vor fi fiind, desigur, cu pieptul lat, cu mușchii în fus și cu tendoanele elastice. C. PETRESCU, U. II, 216. Mușchii gambei ca și cei ai coapsei sînt reprezentați în măduvă prin două grupuri sau, mai degrabă, prin două coloane celulare. PARHON, O. A. I, 13. Mușchii feței nici nu i se clinteau măcar; parcă erau de piatră. V. ROM. august 1954, 126, cf. ALR I 105, 741. 2. S p e c. Bucată de carne de porc, de vacă etc., care se găsește de-a lungul coloanei vertebrale și se folosește ca aliment. Trimisăi cu Iosif, nepotu mieu, și niște limbi de bou i de capră și niște mușchi (a. 1778). FURNICĂ, I. C. 80. Limbile, salamurile și mușchiurile lunecau ca untul pe gîtlejurile lor. GANE, N. II, 42. Porcii îngrășați se prefăceau în mușchi și cîrnați. REBREANU, I. 166. Stăpînii turmelor care erau aduse spre tăiere opreau pentru ei mușchii, pe care-i păstrau sărați la butoaie. MOROIANU, S. 26. Domnul Ianoș de la bancă numai mușchi în sînge mănîncă. STANCU, R. A. IV, 24, cf. H III 292. Nu ne duce, Doamne, Unde este foame . . . , C-ai tăi vor fi mușchii, Mușchii și rărunchii. TEODORESCU, P. P. 263. ♦ (De obicei urmat de determinări) Produs alimentar preparat prin sărarea, afumarea etc. musculaturii din regiunea dorso-lombară. Mușchi afumat. Mușchi țigănesc. Mușchi file. 3. (Învechit; în sintagma) Mușchiul grîului = lamura grîului. I-au hrănit pre ei . . . cu seul mușchilor grîului (l a m u r a g r î u l u i B 1938, 220). BIBLIA (1688), 150²/35. – Pl.: mușchi și (rar, n.) mușchiuri. - Și: (forme latinizante) musclu (VEISA, i. 172/9), muscul (ÎVÎRNAV, I. 138^v/5), muscur (AMFILOHIE, F. 256^t/3) s. m. – Lat. musculus (< mus).

MUȘCHI³ ~ m. Bucată de carne moale (de porc, de vacă etc.), desprinsă din regiunea coloanei vertebrate și folosită în alimentație. /<lat. musculus

RAMSTEC s.n. Denumire adaptată după fr. romsteck, rumsteck și engl. rump steak, pentru tranșă de carne (stec) din vrăbioară de vacă, pregătită la grătar sau prăjită.

pécie f. (ung. pecsenye, d. sîrb. pĕčênje, friptură, pečen, prăjit; rus. péčenĭ, ficat, vsl. péčenĭ, ficat, d. pešti-pekon, a coace, a frige. V. becer, peceată, peșteră, pripesc). Vechĭ. Azĭ vest. Carne macră (de porc, de vacă) bună de friptură. Maram. (péciñe). Carne de măcelărie (în general).

mușchi² sm [At: BIBLIA (1688), 150²/35 / V: (ltm) musclu, muscul, muscur / Pl: mușchi, (rar, sn) ~uri / E: ml musculus] 1 (Atm; mpl) Țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților fundamentale de contractilitate și elasticitate, după impulsul nervos primit, pune în mișcare diferite organe sau părți ale corpului. 2 (Spc) Bucată de carne macră de porc, de vacă etc., care se găsește de-a lungul coloanei vertebrale. 3 (Spc) Produs alimentar preparat prin sărarea, afumarea etc. musculaturii din regiunea dorsolombară.

sugiuc¹ sn [At: (a. 1792) ȘIO II₁, 328 / Pl: ~uri / E: tc sucuk] 1 (Îvr) Un fel de cârnat (mic), preparat din carne de oaie sau de vacă, bine condimentat, uscat și afumat Vz: babic, ghiudem. 2 Preparat oriental de cofetărie, în formă de sul, alcătuit dintr-o pastă gelatinoasă (roșie) cu miez de nucă Si: (pfm) bigi-bigi Vz: rahat². 3 Preparat alimentar făcut din nuci înșirate pe o sfoară și acoperite cu un amestec de must fiert, cu făină sau cu pastă de fructe. 4 (Pex) Un fel de magiun cu struguri.

*BULION (pl. -onuri) sn. 1 🍽 Fiertură, zeamă, supă ce se obține fierbînd în apă carne, zarzavaturi, ierburi ¶ 2 🩺 ~ de cultură, zeamă de carne (de puiu sau de vacă) preparată anume ca să servească ca mediu de cultură bacteriologică ¶ 3 🍽 Pătlăgele (sau ardei) roșii ce s’au fiert mult, pînă ce zeama s’a făcut o masă aproape solidă [fr. bouillon].

IALOVIȚĂ ~e f. Vacă stearpă, ținută și îngrășată pentru carne. /<bulg., sl. jalovica

fléĭcă f., pl. ĭ (imit. rudă cu fleac). Munt. Partea cărniĭ de vacă de la pîntece. Friptură din asemenea carne. V. vrăbioară.

GHIUDEN, ghiudenuri, s. n. Cîrnat uscat și presat, făcut din carne de oaie, de capră sau de vacă. Atîrnau... vreo două hălci de pastramă încrețită de sare, cinci-șase cîrnați turtiți și tari ca ghiudenul. CAMIL PETRESCU, O. II 518. Au făcut pe verdele nesigur al mușamalei un arhipelag nelămurit, amestecat cu pielițe de ghiuden, frimituri de pîine rece. BASSARABESCU, V. 31. Să-i cumpere icre, licurini și ghiudenuri. FILIMON, la TDRG.

ghiuden sm [At: DIONISIE, C. 222 / V: ~em / Pl: ~uri, (înv) ~i sm / E: tc göden] Cârnat uscat, presat și foarte condimentat, făcut din carne de oaie, de capră sau de vacă.

vacă s.f. 1 Femela taurului (domestic); restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă v. bou. (Get-beget) coada vacii v. coadă. Vacă (bună) de muls v. mulge. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ (de obicei determ. prin „încălțată”) (Epitet injurios pentru o) femeie grasă și leneșă sau proastă, nesimțită. 2 Compuse: (zool) vacă-de-mare = morsă (Odobaenus rosmarus); (entom.) vaca-Domnului = insectă heteropteră, cu corpul lățit și lunguieț, cu aripile superioare de culoare roșie, cu două puncte negre, cu toracele și cu capătul abdomenului negre, cu dungi roșii (Pyrrhocoris apterus). • pl. vaci. /lat. vacca.

mușchiu m. 1. organ fibros ce formează carnea corpului și produce prin contracțiunile sale toate mișcările animalelor; 2. parte cărnoasă d’alungul șirei spinării la animale, carnea cea mai bună pentru fripturi: mușchi de vacă. [Lat. MUSCULUS, lit. șoricel (din cauza asemănării exterioare)].

CARNE (pl. cărnuri) sf. 1 🫀 Substanța organică, moale și sîngeroasă, care acopere oasele oamenilor și animalelor; Fig. și pop.: ~ vie, came despuiată de piele; a da, a trage, a nimeri, a tăia în ~ vie, a nu nimeri în gol, a nu greși ținta, lovind în cineva; proverb: a fi cu cineva prieten unghie și ~, a fi buni prieteni, a fi trup și suflet cu cineva; în ~ și (în) oase, în persoană, în ființă, în viață; (o bucată de) ~ cu ochi, om sau femeie numai cu chipul de om, diform, cu trupul și mintea greoaie; a prinde sau a pune ~ pe el, a se îngrășa; a creste ~a pe cineva (de bucurie), a fi mulțumit din cale afară, a nu mai putea de bucurie; unde dă mama, ~a crește, mama, cînd pedepsește copilul, o face spre binele lui ¶ 2 Fig. 🎖️ ~ de tun, trupe care se expun, fără a fi menajate, loviturilor inimicului ¶ 3 Carnea animalelor și păsărilor considerată ca aliment: ~ de vacă, de miel, de pasăre; proverb: ~ fără ciolan nu se poate, nu poți avea un avantaj deplin fără oare-cari mici inconveniente; cine poate, oase roade, cine nu, nici ~ moale, cei puternici izbutesc în toate, cei bogați pot multe și de toate; nici ~a să arză, (dar) nici frigarea, nici prea multe neajunsuri unuia, nici prea multe altuia; trebuesc menajate amîndouâ părțile opuse ¶ 4 pr. ext. Partea albă sau roșiatică, dar de natură musculară, care se mânîncă din pește, din crustacee, etc.: ~a șalăului e foarte gustoasă ¶ 5 🌿 Ceea ce se mănîncă din fructele zămoase: ~a cireșelor, piersicilor, prunelor ¶ 6 pl. Carnea unui stîrv, unei mortăciuni ¶ 7 pl. 🍽 Tot felul de came preparată, mîncâri de carne: scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte ALECS. ¶ 8 pl. Carnea de pe trupul omului, trupul: de-ar fi fost un sfînt în locul meu, încă i-ar fi tremurat cărnurile GN.; dar și sg.: îi tremură ~a pe dînsul de frică CRG. ¶ 9 ⛪ săptămîna cărnii, aceea care precede săptâmîna albă sau săptămîna brînzii, penultima săptămînă dinaintea postului mare, numită și „cîrneleagâ”, „săptămînă mistreață (săpt. vîrstată, săpt. împestrițată, săpt. în praguri)”, iar in Mold. „harți” sau „săptămîna hărții” ¶ 10 ⛪ Lăsatul secului de ~, Dumineca care precede săptâmîna albă sau a brînzii [lat. caro, carnem].

púlpă, pulpe, s.f. Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). – Lat. pulpa „carne” (DEX).

CERVIȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și întrebuințată în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: ciriviș, cirviș s. n.] – Din tc. çervis.

CERVIȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: ciriviș, cirviș s. n.] – Din tc. çervis.

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

vrăbioáră (oa dift.) f., pl. e (dim. d. vrabie). Partea cărniĭ de vacă de la spată (de la omoplat). Friptură din asemenea carne. V. fleĭcă.

cerviș sn [At: DA ms / V: cir~, ciri~ / Pl: ~uri / E: tc çerviş] (Înv) 1 Grăsime de vacă topită și păstrată pentru a fi folosită în alimentație. 2 Carne conservată în untură topită.

vânjos, ~oasă a [At: CANTEMIR, I. I. I, 59 / Pl: ~oși, ~oase / E: vânj + -os] 1 (D. ființe) Viguros (1). 2 (D. ființe) Care are o constituție solidă Si: robust. 3 (D. corpul ființelor) Care are mușchii bine dezvoltați și puternici Si: musculos. 4 (D. musculatură) Care este bine dezvoltat. 5 (Înv) Care are o consistență solidă. 6 (Pgn; gmț; d. vinuri) Care are o concentrație mare de alcool. 7 (Fig; d.oameni) Care are tărie de caracter. 8 (D. manifestările, creațiile oamenilor) Care exprimă energie și fermitate. 9 (Îrg; d. carne) Care este mai consistent decât în mod obișnuit Si: vârtos. 10 (Îrg; d. carne) Care are vine multe Si: tare, vârtos (). 11 (Reg; d. vaci) Care se mulge greu. 12 (D. copaci, părți lemnoase ale plantelor sau d. obiecte din lemn) Care este rezistent la rupere, datorită consistenței solide. 13 (Reg; d. mere) Cărnos (3). 14 (Înv) Flexibil (1).

PECIE s.f. (Mold.) Carne slabă, bună pentru friptură. Nu-ți cei pecie de vacă, Nice de vițăl să-mi placă. DOSOFTEI, PS. ♦ (Ban.) Friptură. Pecsinĕ. Assatura. AC, 358. Variante: pecină. (AC, 358). Etimologie: magh. pecsenye.

pită sf [At: CORESI, EV. 110 / Pl: ~te, (reg) piți / E: ngr πίτα, bg пита, mg pita] 1 (Îrg) Pâine. 2 (Îrg; îe) A fi la cineva ~ta și cuțitul sau a avea (ori a fi cu) ~ta și cuțitul în mână A avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. 3 (Îrg; îe) A fi mâncat ~ din multe cuptoare A fi bătrân și a avea multă experiență de viață. 4 (Îrg; îe) A mânca ~ și sare (la o masă) cu cineva A trăi la un loc cu cineva Si: a conviețui. 5 (Îrg; îae) A se afla în raporturi de strânsă prietenie cu cineva. 6 (Îe) A fi bun ca ~ta caldă sau ~ de om Se spune despre un om foarte bun. 7 (Îe) A mânca ~ta cuiva A fi întreținut de cineva. 8 (Îe) A lua (cuiva) ~ta (de la gură) A lua cuiva posibilitatea de a-și câștiga existența. 9 (Îe) A mânca ~ta lui vodă A fi salariat al statului. 10 (Îrg) Aluat din care se face pâinea. 11 (Reg; csc) Cereale. 12 (Reg; csc) Recoltă de cereale. 13 (Reg; csc) Hrană. 14 (Trs; pan) Cocoașă. 15 (Reg; îcs) De-a ~ta De-a v-ați ascunselea. 16 (Îrg; pgn) Muncă prin care este câștigată existența Si: funcție, serviciu, slujbă. 17 (Îe) A pune (sau a băga) în ~ (pe cineva) A-i găsi cuiva o slujbă. 18 (Irn; îae) A face cuiva o neplăcere la serviciu. 19 (Irn; îae) A face astfel încât cineva să fie dus la închisoare. 20 (Bot; reg) Nalbă (Malva silvestris). 21 (Bot; reg) Zbârciog (Morchella). 22 (Bot; reg; îc) ~ta-porcului Pâinea-porcului (Cyclamen europaeum). 23 (Bot; îvr; îac) Brâncă (Salicornia herbacea). 24 (Bot; reg; îac) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 25 (Reg; îc) ~ta-cucului Măcriș (Oxalis acetosella). 26 (Reg; îc) ~ta-lui-(sfântul-)Ion sau ~ta-lui-Sântion, ~ta-lui-Domnul-Hristos Roșcovă. 27 (Reg; îc) ~ta-păsării Fruct comestibil, în forma unei bobițe de culoare roșie, al unui arbust de câmp nedefinit mai îndeaproape. 28 (Bot; îc) ~ta-lui-Dumnezeu Râșcov (Lactarius deliciosus). 29 (Îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă cu pălăria roșcată-cenușie, cu piciorul cilindric, cu carnea albă Si: (reg) mânătarcă, pitarcă, pitoancă, pitoașcă, titărci, ursească, văcuțe (Boletus bovinus). 30 (Reg; îc) ~ta-lui-Ioan Ciupercă comestibilă de culoare roșiatică, care poate fi mâncată crudă Si: (reg) lăptucă.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

*peptónă f., pl. e (d. vgr. peptós, digestibil). Chim. Produsu uneĭ soluțiunĭ acide de pepsină asupra cărniĭ de vacă tocate: peptona comercială reprezentă aproape de șase orĭ greutatea eĭ de carne.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-Domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

BUT² (pl. -turi) sn. 1 Ciosvîrta, coapsa de dinapoi cu tot piciorul (la animalele tăiate spre a fi consumate): caprele sînt gioale de la ~urile de oi făcute pastramă (PAMF.); pr. ext. carne din coapsa de dinapoi: să iei una ocă și jumătate ~ de vacă (DRĂGH.) ¶ 2 Coapsă de cal: Arme, cai și ~uri rupte, Urlete și gust de sînge (D.-ZAMF.) [tc.].

VIȚEL, viței, s. m. 1. Puiul (mascul al) vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

VIȚEL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

BĂLȚÁȚ, -Ă, (lat. balteatus) adj. 1. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori deschise formînd pete. ♦ (Substantivat, f.) Bălțată românească = rasă de taurine cu însușiri mixte (lapte și carne), creată în Transilvania, Banat și Bucovina la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20, prin încrucișarea vacilor locale din rasa sură de stepă cu tauri simmenthal. De culoare bălțată albă cu galben, vacile au în medie o greutate de 550 kg și o producție anuală de 3.000 l lapte. 2. Ir. Cu prea multe culori; format din elemente eterogene; îmbrăcat fără gust.

BOU, boi, s. m. 1. (Adesea fig.) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune, a cărui carne e folosită ca aliment (Bos taurus). ◊ Expr. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva de care nu s-a prins învățătura sau care s-a întors tot nelămurit de undeva. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = bour; bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) = gîndac mare de apă, de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bobus (= bos, bovis).

pitoașcă sf [At: TDRG / V: (reg) ~ta~, ~oș~ / Pl: ~ște / E: pită + -oașcă] 1 Ciupercă cu pălăria brună-feruginoasă, cu piciorul gălbui cu granulații albe, cu carnea acrișoară, care crește în păduri de brad Si: (reg) pitarcă (Boletus granulatus). 2 (Bot; reg) Pita-vacii (Boletus bovinus). 3 (Mol; Buc; dep) Femeie scundă și grasă. 4 (Reg) Obiect scurt și gros.

vițel s.m. 1 (zool.) Puiul (mascul al) vacii, pînă la vîrstă de circa un an. Văzură vacile mmegînd și vițeii oploșiți lingă ugere (STANCU). ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel. A mîncat o friptură de vițel. ♦ Piele (prelucrată) de vițel. 2 (zool.; reg.) Pui de cerb. 3 (reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). • pl. -ei. /lat. vitellus.

REPAUS (REPAOS) (*lat. repausum) s. n. 1. (FIZ.) Stare a unui corp ale cărui puncte nu-și modifică poziția în raport cu un sistem de referință. 2. (FIZIOL.) Suspendare temporară a unei activități, care are rolul de a reface capacitatea de muncă a unui organ sau a întregului organism (ex. r. fizic, r. intelectual); odihnă. 3. (ZOOT.) R. mamar = intervalul de timp de la încheierea unei lactații (încetarea mulsului) până la următoarea fătare a vacilor și a oilor. Durata r. m. la vaci este în medie de 50-60 de zile, putând varia în funcție de tipul de producție (lapte sau carne), vârstă, starea de întreținere etc. Respectarea r. m. condiționează într-o măsură importantă capacitatea productivă a femelei la viitoarea lactație, precum și dezvoltarea viitorului făt.

pulpă, pulpe, s.f. – Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. pulpa „carne” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX).

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

buză sf [At: DOSOFTEI, PS. 37/11 / V: (înv) ~ze / Pl: ~ze / E: cf alb buze, bg бузъ] 1 (Atm) Parte cărnoasă care mărginește, în afară, deschizătura gurii (sau a botului), acoperind dinții Si: labie. 2 (Fig) Gură. 3 (Pop; îe) A-i da cuiva ceva de luat în ~ ze A-i da cuiva ceva de mâncare. 4 (Îe) A fi cu sufletul în (sau pe) ~ ze A trage să moară. 5 (Îe) A scoate din ~ za morții A scăpa (pe cineva) de la moarte. 6 (Pfm; îe) A pune (sau a lăsa) ~ za A fi gata să plângă Cf a buzăi. 7 (Pop; îe) A face ~ ze de arap A fi bosumflat. 8-9 (Îe) A rămâne (sau a se întoarce) cu ~ za umflată (sau ~ zele umflate) A rămâne (sau a se întoarce) păcălit Cf buzat (2-3). 10 (Pop; îe) A bate (sau a da, a sufla) din (sau în) ~ ze (sau ~) A fi mânios. 11 (Îae) A umbla fără nici un rost. 12 (Îae) A îndura o pierdere fără a mai putea îndrepta ceva. 13 (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i scăpăra, a-i arde) cuiva ~ za (de ceva) A avea mare nevoie de ceva. 14 (Pfm; îe) A se șterge (sau a se linge, a se spăla) pe ~ ze A fi silit să renunțe la ceva. 15 (Pfm; îe) A-și linge ~ zele după ceva A-și dori ceva foarte mult. 16 (Fam; îe) A avea (sau a spune) (ceva) numai pe (sau din ~) že A vorbi altfel de cum gândești. 17 (Pfm; îe) A-și mușca ~ zele A regreta. 18 (Îe) A vorbi în ~ ze A bolborosi. 19 (Îc) ~de-iepure Anomalie congenitală (la unii oameni) care constă într-o despicătură a buzei de sus (de sus în jos), prin care se vede o parte din dinți. 20 (Mol; bot; îc) ~ za -vacii Ciupercă comestibilă din familia agaricaceae, cu pălăria de culoare brun-roșiatică, piciorul gros, solid de culoare albă, ornat de o rețea de fibrile roșiatice și carnea albă compactă, care crește pe pământ, sub mesteceni și prin pădurile de conifere în locuri uscate (Cortruarius bolteatus). 21 (Pex) Margine a unei răni pricinuite de o tăietură foarte adâncă. 22 (Pex) Partea de deasupra (subțiată sau răsfrântă) care mărginește gura vaselor (sau a țevilor). 23 (Pfm; îlav) În ~ za tunului Expus împușcăturilor de tun. 24 (Îalv; pex) În primejdie mare. 25 (Pfm; îla) Plin până în ~ ze Foarte plin. 26 (Pex) Marginea de deasupra (subțiată) a unui deal, a unui pisc, a unei păduri, a unui șanț etc Cf geană. 27 (Pex) Partea ascuțită la instrumentele de tăiat Si: tăiș. 28 (Îs) ~ za plutei Partea dinainte a plutei. 29 (Îs) ~ de bandaj Partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină.

mânzat, ~ă [At: BUL. COM. IST. 1, 223 / V: (reg) măn~ / Pl: ~ați, ~e / E: cf alb m(ë)zat] 1 sm, (rar) sf Vițel a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. 2-3 sm, am (Pop; gmț) (Bărbat) necăsătorit. 4 sf (Reg) Vacă cu vițel de un an. 5 sf (Reg) Mânzare (1). 6-7 sf (Reg) (Juncă sau) vacă stearpă Vz mânzare (4-5). 8-9 sf, a (Reg) (Oaie) stearpă. 10 sn (Reg) Câmp rămas necosit. 11 a (Reg; îs) Fân ~ Otavă. 12 a (Reg; îs) Iarbă ~ Iarbă îmbătrânită. 13 sms Carne de mânzat (1).

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

beefalo s. m. (americanism; zool.) ◊ „Fermierul elvețian F.S. a reușit, pentru prima oară pe continentul nostru, să încrucișeze bizonul cu vaca. În S.U.A. a fost nevoie de 75 de ani de cercetări și experimente pentru a obține acest hibrid pe care americanii îl numesc «beefalo» (de la buffalo – bivol, bizon și beef – carne de vită).” Sc. 16 VI 79 p. 5 [pron. bifălou] (din engl. americ. beefalo)

DULCE², (2) dulciuri, s. n. 1. (În opoziție cu amar) Tot ceea ce e plăcut, bun; tot ce produce plăcere sau bucurie. V. bine. Pîn’nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219. Omul are un dulce și un amar. Loc. adv. (Rar) Cu dulce = cu dragoste, cu drag, cu plăcere. Mireasa lui... îi zise încet, la ureche, sărutîndu-l cu dulce: Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. EMINESCU, N. 13. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine) care nu este de post, care e de frupt. Mîncare de dulce. Zi de dulce. ◊ (Eliptic) Cumpără-ți... vaci și oi, să ai de dulce-n casă. RETEGANUL, P. IV 23. ♦ (În forma articulată, urmat de numele, la genitiv, al sărbătorii de care se leagă) Timpul în care le este îngăduit creștinilor ortodocși să mănînce carne. Dulcele crăciunului. 2. (Concretizat, familiar) Nume care se dă felurilor de mîncare dulci, servite ca desert. ♦ (La pl.) Nume care se dă preparatelor dulci (prăjituri, bomboane etc.). Doi copii veniră să ceară de cîțiva lei dulciuri albe cu vine trandafirii din cutia negustorului. DUMITRIU, N. 192.

MURSECAT², -Ă adj. 1. (Popular; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfîșiat cu dinții (de fiare sălbatice sau de cîini). Cine va mînca carne mortăcină, sau prinsă de hiară sau mursecată, adecă mîncată de lupi (a. 1652). ap. TDRG. Prostul cățeluș atunci Mursicat, scăpînd din munci, Fuge strigînd. PANN, P. V. I, 96/4. Îl ustura pielea mușcată și mursecată, pe care se usca sîngele. STANCU, R. A. III, 132. Vacă mursecată. Com. din BRAN-ZĂRNEȘTI. 2. (Prin Ban.) Lovit, bătut, zdrobit, strivit. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. ♦ (Prin Olt.; despre aluat) Frămîntat. PLOPȘOR, V. O. 11. – Pl.: mursecați, -ie. – Și: mursicat, -ă, mursucat, -ă (CONV. LIT. LIV, 367, PLOPȘOR, V. O. adj. – V. murseca.

burete sm [At: TETRAEV. (1574) 252 / Pl: ~eți / E: lat *boletis] 1 Nume generic dat unor ciuperci Si: spongie. 2 (Pfm; îe) Doar n-am mâncat ~eți nebuni Doar n-am înnebunit! 3 (Reg; îc) ~-acru (sau ~-iute, ~-amar, ~-galben, ~eți-albi, ~eți-de-spin, ~eți-lucii, ~eți-usturoi, ~eți-vineți) Ciupercă comestibilă, care crește în pădure vara și toamna, cu pălăria alb-gălbuie, cu piciorul alb, gros, scurt și cărnos, cu carne albă și piperată Si: (reg) coreani, hulubițe, iuțani, iuțari, iuțăi, iuțișori, lăptucă, usturoi, pâinea pădurii, piperuș, râșcov (Lactarius piperatus). 4 (Reg; îc) ~-bălos Ciuperca necomestibilă Hygrophorus eburneus. 5 (Reg; îae) Ciupercă necomestibilă care crește pe pământ, în pădurile de brad și de fag, cu miros neplăcut, cu pălărie galben-roșietică, cu piciorul alb, gros, plin, cu carne albă, grețoasă (Russula foetens). 6 (Reg; îc) ~-bubos (sau ~-pestriț) Ciuperca toxică Amanita pantherina. 7 (Reg; îc) ~-crăiesc (sau ~-domnesc) Ciuperca necomestibilă Bolbitius vitellinus. 8 (Reg; îc) ~-de-bubă, ~-domnesc (sau ~-de-inimă, ~-pucios, ~-puturos) Ciuperca necomestibilă Phallus impudicus Si: (reg) boțiți, bozur, ciuperca bubii. 9 (Reg; îc) ~-de-casă (sau ~-de-pivniță) Ciupercă necomestibilă care crește în locuri umede și întunecoase, spongioasă Si: (reg) ciupercă de casă (Merulius lacrymans). 10 (Reg; îc) ~-de-conopidă (sau ~ți-de-veveriță) Ciuperca comestibilă Ramaria coralloides Si: (reg) creasta cocoșului, crețișoară, curălice, laba mâței, laba ursului. 11 (Reg; îc) ~-de-mesteacăn Ciupercă necomestibilă care crește în pădure, pe pământ, cu pălărie cărnoasă, de culoarea scorțișoarei, cu picior gros, cu carne parfumată (Cortinarius cinnamomeus) Si: (reg) pâinișoare, ciuculem, ciuculați, ciuculeți. 12 (Reg; îc) ~-de-nuc Ciuperca necomestibilă Polyporus squamosus Si: (reg) păstrăv. 13 (Reg; îc) ~-de-prund (sau ~-de-rouă, ~-pestriț) Ciupercă comestibilă care crește în pădure, cu pălărie galben-brună, cu carne albă, cu gust amar (Collybia esculenta) Si: (reg) pestriță. 14 (Reg; îc) ~-de-soc Ciuperca necomestibilă Auricularia auriculavia-judae Si: drehle. 15 (Reg; îc) ~-de-spin Ciuperca comestibilă Russula alutaceea Si: pâinișoară, vinețică. 16 (Reg; îae) Ciuperca comestibilă Russula grisea Si: (reg) vinețele, vinețică. 17 (Reg; îc) ~-de-stejar (sau ~-de-gorun) Ciuperca necomestibilă Daedalea quercina Si: iască. 18 (Reg; îae) Ciupercă comestibilă, care crește pe trunchiurile arborilor, cu pălărie roșie Si: (reg) burete roșu de stejar, limba boului, păstrăvi roșii de stejar (Fistulina hepatica). 19 (Reg; îc) ~-domnesc (sau ~-crăiesc) Ciuperca comestibilă Tricholoma equestre. 20 (Reg; îc) ~-dulce Ciuperca comestibilă care crește în pădurile de fag sau de brad, cu pălăria roșcat-aurie și cu carnea albă, gustoasă, parfumată și care conține un suc alb, dulceag (Lactarius volenus) Si: (reg) lăptucă, pâinișoare, râșcov, vinețea, vinețică cu lapte. 21 (Reg; îc)~-roșu Ciuperca necomestibilă Hygrophorus coccinus. 22 (Reg; îae) Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 23 (Reg; îae) Plantă erbacee care crește spontan, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, vâscoși, cu frunze lungi și ovale, cu flori galbene cu pete violet Si: (reg) măsălariță (Hygrophorus niger). 24 (Reg; îc) ~-șerpesc Ciupercă comestibilă cu pălăria mamelonată, cu piciorul înalt, fistulos și cu came albă, plăcut mirositoare Si: (reg) pălăria șarpelui (Lepiota procera). 25 (Reg; îc) ~-țepos Ciuperca comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu pălăria ruginie, care prezintă țepi pe partea concavă și cu carnea albă Si: (reg) flocoșel (Hydrum repandum). 26 (Reg; îc) ~-vânăt Ciupercă comestibilă care crește în pădure, de culoare violet, cu pălăria cărnoasă și piciorul păros Cortinarius violaceus. 27 (Reg; îc) ~le-calului Ciuperca necomestibilă Coprinus macrorrhizus. 28 (Reg; îc) -le-cerbilor Ciupercă necomestibilă, care crește și la lumină, de formă sferică, galben-citron, cu carnea albă, marmorată sau albăstruie și cu miros neplăcut Si: (reg) bășina-porcului (Scleroderma aurantiacum). 29 (Reg; îc) ~le-oilor Ciuperca comestibilă Polyporus ovinus. 30 (Reg; îac) Ciupercă comestibilă care crește pe mușchi în pădurile de fag și brad, rigidă, cărnoasă, albă și plăcut mirositoare (Polyporus confluens). 31 (Reg; îc) ~le-vacii Ciupercă comestibilă care crește în păduri, în regiunea alpină, cu pălăria galben-roșietică și care secretă un suc alb, dulce-acrișor (Lactarius subdulcis). 32 (Reg; îc) ~eți-călugărești Ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul stejarilor cu pălării numeroase, brun-cenușii, imbricate și reunite prin pedicule într-un singur trunchi, cu carnea albă, plăcut mirositoare (Polyporus frondosus). 33 (Reg; îc) ~eți-de-fag Ciuperca comestibilă Dryodon crinaceus. Si: (reg) buzdugea, nitorcă-sură, păstrăvi. 34 (Reg; îc) ~de-iarbă (sau ~de-pajiște) Ciuperca necomestibilă Marasmius alliaceus Si: (reg) bureciori, ciocărți, ciuciulași, cocărle. 35 (Reg; îc) ~eți-de-mesteacăn Ciuperca necomestibilă Placodes betulinus. 36 (Reg; îc) ~eți-de-rouă Ciupercă comestibilă, care crește pe bălegar, cu pălăria conic-cilindrică roșie-brună Si: (reg) bureavi, cuișoare (Marasmius oreades). 37 (Reg; iac) ~eți-de-spin Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de stejar, cu pălăria cărnoasă, roșie-violetă, cu piciorul neted, alb sau roz, cu carnea dulce și plăcut mirositoare Si: (reg) pâinișoare (Russula lepida). 38 (Reg; îc) ~eți-de-veveriță (sau ~-creț, ~-de-conopidă) Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu tulpina cărnoasă, neregulată, alburie, ramificată inegal, cu came suculentă Si: (reg) barba caprei, creasta cocoșului, mărgean, opintic, rămurele (Ramaria botrytis). 39 (Reg; îc) ~ți-lucii-țigănești Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 40 (Reg; îc) ~eți-pestriți (sau ~-pipărat, ~-veninos, ~le șarpelui, ~eți șerpești) Ciuperca toxică Amanita muscaria Si: (reg) muscar, muscariță, pălăria șarpelui, pistriț, prostia calului. 41 (Reg; îc) ~eți-popești (sau ~-grași) Ciuperca toxică Boletus calopus Si: (reg) ghebe, hribe. 42 (Reg; îc) ~-vinete Ciuperca comestibilă Russula cyanoxatha. 43 (Îc; lpl) ~-de-mare Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicoase sau calcaroase (Spongiaria). 44 (Lsg) Animal din această încrengătură. 45-46 Scheletul poros al acestui animal (sau obiect sintetic similar) care, având capacitate mare de absorbție, este folosit la șters și la spălat.^[1] corectat(ă)

lemn sn [At: COD. VOR.² 75^v/6 / Pl: ~e / E: ml lignum] 1 (Îvr) Arbore (1). 2 (Îvr) Arbust. 3 (Rel; cu determinările „vieții”, „cunoștinței binelui și răului”) Pom aflat în rai, din ale cărui fructe Dumnezeu le-a interzis lui Adam și Evei să mănânce. 4 (Înv; fig; îs) ~ul vieții Credință creștină. 5 (Trs; șîs ~ sălbatic) Portaltoi. 6 Trunchi sau ramuri ale unui arbore tăiat, care servește la construcții, drept combustibil etc. 7 Bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau ramurile unui arbore sau arbust. 8 (Prc) Trunchi de arbore tăiat și curățat de crengi Si: buștean (2). 9 (Îe) A crăpa ~ele de ger sau a fi (un) ger de crapă ~ele A fi foarte frig. 10 (Îe) A da ~e la cel de îngrădește A face lucruri inutile. 11 (Îe) A încurca ~ele degeaba A nu face nimic. 12 (Îe) A o pune de mămăligă cu ~e verzi A acționa ineficient. 13 (Îe) A intra în ~e de Crăciun A cădea pe gânduri. 14 (Mun; îs) ~ de ouă Bucățele de lemn, îmbibate cu o substanță roșie, care se folosesc la vopsitul ouălor de Paști. 15 (Mun; îlav) A ~e seci Foarte tare. 16 (Mun; pex; îal) Exagerat. 17 (Îe) A rămâne (de) ~ (sau ca de ~) A rămâne nemișcat din cauza surprizei, a unei emoții puternice etc. Si: a încremeni, a înlemni. 18 (Îe) A fi de ~ (sau ca ~ul) A nu simți nimic. 19 (Fig; îae) A fi insensibil la ceva. 20 (Îae) A rămâne imobil. 21 (Îe) A se face de ~ A înțepeni. 22 (Îae) A deveni dur. 23 (Fam; îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 24 (Îe) A îngheța ~ A îngheța foarte tare. 25 (Îe) A dormi ~ (sau ca ~ul) A dormi profund. 26 (Îe) A tăcea ~ A nu scoate nici o vorbă. 27 (Îe) A sta de ~ (Tănase) A sta degeaba. 28 (D. oameni; îe) A fi de ~ (Tănase) A fi lipsit de energie și de inițiativă. 29 (D. oameni; îae) A fi prost. 30 (Îe) A fi ~ de tufă A nu fi bun de nimic. 31 (Mol; d. oameni; îe) A sta (sau a ședea) ca găina (sau curca) în ~e A fi posac. 32 (Mol; d. oameni; îae) A fi tăcut. 33 (Îe) A fi ~ A fi foarte beat. 34 (Îe) A dormi de poți tăia ~e pe el Se spune despre cineva care doarme foarte adânc. 35 (Lsg; csc) Material compact, solid și fibros, provenit din prelucrarea trunchiului sau a ramurilor arborilor, care diferă ca rezistență, compoziție și culoare de la o specie la alta și care este folosit la construcții, la confecționarea mobilei, a unor obiecte decorative sau de uz casnic etc. 36 (Îs) ~ verde Lemn (35) abia tăiat, din care nu s-a evaporat apa. 37 (Îs) ~ alb Lemn (35) de brad. 38 (Îs) ~ rotund Tip de material lemnos constituit din trunchiuri nefasonate de arbori, care servesc în special la construirea podurilor și a acoperișurilor de la case. 39 (Ent; Trs; Olt; îc) Vierme-de-~ (sau, reg, codat-din-~, carete-de-~) Car-de-pădure (Bostryohus tipygraphus). 40 (Ent; reg; îc) Tăietor-de-~e Scripcar (Saperda carcharia). 41 (Ent; reg; îc) Stelniță-de-~ Vaca-domnului (Pyrrhocoris apterus). 42 (Ent; Trs; îs) Păduche-de-~ Ploșniță (Cimex lectularius). 43 (Îlv) A ajunge (ori a rămâne, a aduce, a lăsa pe cineva) în sapă de ~ A sărăci. 44 (Îe) A porni (sau a începe) de la lingură de ~ A porni în viață fără avere. 45 (D. diverse alimente, carne, etc.; îe) A sta ~ A rămâne tare în urma fierberii. 46 (Bot; lsg) Țesut conducător și mecanic dur, compact sau fîbros, format din trahee, parenchim și fibre de lignină, care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor. 47 (Pex) Structură vegetală lemnoasă. 48 Obiecte sau părți ale acestora confecționate din lemn (46). 49 (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri pentru implantarea semințelor în pământ Si: chitonag. 50 (Reg; îs) Cioc de ~ Ac mare folosit la confecționarea mănușilor. 51 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 52 (Reg) Băț cu care se duce o greutate pe umăr Si: (reg) cobiliță. 53 (Trs; Mol) Butuc al nicovalei. 54 (Reg) Talpă la joagăr. 55 (Mol) Tălpi la războiul de țesut. 56 (Pop; mpl; șîs ~le scării) Carâmbi ai scării. 57 (Reg; lpl) Stâlpi care alcătuiesc stăvilarul la moară. 58 (Mar; Mun) Bârnă. 59 (Reg; lpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așează de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân, pentru a le face să reziste împotriva vântului, a furtunii etc. Si: (reg) păianjen, martac. 60 (Pop) Placă lemnoasă pe care sunt fixați colții greblei. 61 (Pop; șîs ~ de pisat) Pisău. 62 (Reg; îs) ~ cu ghiulea Mai². 63 (Reg) Schiuri rudimentare. 64 (Îvr; îs) ~ adâncat Barcă primitivă obținută prin scobirea unui trunchi de copac. 65 (Ban; Trs) Scaun al coșului de la moară. 66 (Trs) Strat de care este prinsă broasca la moară. 67 (Reg; îs) ~ul sobei Vătrai. 68 (Olt) Tindeche la plug. 69 (Trs) Pod la gealău. 70 (Reg) Jujeu. 71 (Reg; îs) Mâță de ~ Cursă pentru șoareci. 72 (Reg; îs) ~ de țigară Țigaret. 73 (Rel; înv) Crace ca instrument de tortură. 74 (Rel; înv; îs) ~ sfânt Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 75 (Pop) Sicriu. 76 (Pop; fig) Moarte. 77 (Îc) ~-câinesc (sau ~ul câinelui, ~-de-câine) Arbust din familia oleaceelor, cu frunze mici și groase, cu flori albe, cultivat prin grădini ca gard viu Si: (reg) măliniță, mălin-negru (Ligustrum vulgare). 78 (Bot; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 79 (Bot; reg; îac) Dafin (Daphne laureola). 80 (Reg; îac) Planta Daphne odora. 81 (Bot; reg; îac) Lămâiță (Daphne cneorum). 82 (Bot; reg; îac) Crușân (Rhamnus frangula). 83 (Bot; reg; îac) Verigar (Rhamnus cathartica). 84 (Bot; reg; îac) Salbă-moale (Evonymus europaeus). 85 (Reg; îac) Planta Evonymus latifolius. 86 (Bot; reg; îac) Scoruș (Sorbus aucuparia). 87 (Bot; reg; îac) Drimoc (Viburnum lantana). 88 (Bot; reg; îac) Caprifoi (Lonicera xylosteum). 89 (Îc) ~ul-Domnului (sau ~ul-lui-Dumnezeu, ~-domnesc) Arbust din familia compozitelor, cu flori galbene, dispuse în mici capitule sferice, cu miros de lămâie, cultivat prin grădini și folosit în medicina populară împotriva afecțiunilor digestive Si: lemnuș (12), (reg) rozmarin (Artemisia abrotanum). 90 (Bot; reg; îac) Pelin (Artemisia absinthium). 91 (Bot; reg; îac; șîc ~ul-Maicii- Domnului) Peliniță (Artemisia annua). 92 (Bot; reg; îac) Veninariță (Gratiola offîcinalis). 93 (Bot; reg; îac) Lumânărică (Verbascum thapsus). 94 (Bot; reg; îac) Cimișir (Buxus sempervirens). 95 (Bot; reg; îac) Levănțică (Lavandula angustifolia). 96 (Bot; reg; îac) Jneapăn (Pinus mugo). 97 (Îc) ~ul-Maicii-Domnului, ~-sfânt Plantă ornamentală, foarte aromată, din familia compozitelor, originară din regiunile mediteraneene, cu tulpină ramificată, înaltă până la un metru, cu frunze persistente, cu flori galbene sau albastre, dispuse în mici capitule Si: limbricariță (Santolina chamaecyparissus). 98 (Bot; reg; îc) ~-sfânt Guaiac (Guaiacum officinale). 99 (Îc) ~-dulce Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori mici liliachii, cu fructul legumă spinoasă Si: (reg) ciorâng, ciorângan, ciorânglav, fîruță, reglisă, zeliznec (Glycyrhiza echinata). 100 (Îac) Plantă erbacee cu flori albastre sau albe, a cărei rădăcină, cu gust dulce, se folosește în industria farmaceutică Si: (reg) dulcișor, reglisă (Glycyrrhiza glabra). 101 (Bot; reg; îac) Feriguță (Polypodium vulgare). 102 (Bot; reg; îac) Răculeț (Polygonum bistorta). 103 (Bot; îc) ~ galben Dracilă (Berberis vulgaris). 104 (Îc) ~-pucios Arbore mic din familia rozaceelor, cu frunze imparipenate, cu flori albe și frunze de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust Si: (reg) merișor, scoruj, sorb (Sorbus aucuparia). 105 (Îac) Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunze, de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe, negre Si: sânger (Cornus sanguinea). 106 (Reg; îc) ~-râios, ~u-caprei Arbust cu flori albe-verzui sau gălbui, cu fructul o capsulă cu semințe negre (Evonymus verrucosus). 107 (Îc) ~ul-vântului Arbust ornamental din familia oleaceelor, cu frunze ovale și cu flori violete Si: (reg) călin, iorgovan, liliac, melin, orgoian, scumpie (Syringa josikaea). 108 (Trs; îc) ~-pipărat Arbust originar din America a cărui rădăcină se folosește în industria farmaceutică (Lignum sassafras). 109 (Îc) ~ul-bobului Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene-aurii și fructe păstăi Si: drob (Cytisus nigricans). 110 (Reg; îac) Mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene Si: drob-de-munte (Cytisus hirsutus). 111 (Reg; îac) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit Si: drobiță (Genista tinctoria). 112 (Bot; reg; îac) Salcâm-galben (Liburnum anagyroides). 113 (Îc) ~-amar Arbore din familia simarubaceelor, care se folosește în industria farmaceutică (Quassia amara). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei Siminoc (Helichrysum arenarium). 115 (Bot; Trs; îc) ~-tătărăsc Arțar (Acer tataricum). 116 (Bot; reg; îc) ~-cu-boabe-albe Hurmuz (Symphoricarpus albus). 117 (Bot; reg; îc) ~-tare Stejar-pufos (Quercus pubescens). 118 (Bot; reg; îc) ~-nelemn Fluierătoare (Tamus communis). 119 (Bot; reg; îc) ~-acru, ~-domestic Cenușar (Ailanthus altissima). 120 (Reg; îc) ~ul-lui-Avram Arbust decorativ, cu flori violete, frumos mirositoare Si: mielărea (Vitex agnus castus). 121 (Reg; îc) ~-de-cuișoare Plantă ornamentală, originară din America, cu flori galbene-aurii, cu fructul comestibil, galben sau negru, cultivată prin grădini Si: cuișor; (reg) angruz, bufte, (Ribes aureum). 122 (Reg; îc) ~-de-aloe Gențiană (Gentiana). 123 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Cătină-mică (Myricaria germanica). 124 (Bot; reg; îac) Bucuria-casei (Impatiens balsamina). 125 (Reg; îc) ~-de-acăț, ~-alb Specie de salcâm folosită în medicina populară pentru tratarea unor afecțiuni pulmonare și digestive (Robinia pseudacacia). 126 (Bot; reg; îc) ~-alb Lămâiță (Philadelphus coronarius). 127 (Reg; îac) Arbore nedefinit mai îndeaproape. 128 (Îc) Burete-de-~ Planta Lobaria pulmonaria. 129 (Bot; îvr; îc) ~-de-oleu Măslin (Olea europaea).

bou s.m. 1 (zool.) Mascul adult, din familia bovinelor, castrat, folosit ca animal de tracțiune și pentru carne (Bos taurus); bourean; ext. taur. Prin munții și pădurile bătrîne... trăia un bou sălbatic (AGÂR.). ◊ Bou sur = bour (Bos primigenius). Bou moscat v. moscat. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă = se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decît plecase (deși a încercat, a făcut eforturi). A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). A lăsa (pe cineva) în boii lui = a renunța să mai convingă pe cineva, să mai discute. A băga boii în cîrd cu cineva v. băga. A(-i) lua (cuiva) caii (sau boii) de la bicicletă v. bicicletă. A pus carul înaintea boilor v. car. Greu la deal cu boii mici v. greu. Bou încălțat v. încălțat. A băga sau a-și pune boii în plug cu cineva v. plug. A sta (sau a rămîne, a se uita) ca boul la poarta nouă v. poartă. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ Fig. (injur.) Om mărginit la minte; om prost. 2 Compuse: bou-vagon = vagon de cale ferată în care se transportă vitele mari; (iht.) bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu-închis, cu capul gros și lățit, cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); (zool.) bou-de-baltă = numele a două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); bou-de-noapte = bufniță (Bubo bubo); (entom.) bou-de-apă = gîndac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = rădașcă (Lucanus cervus); boul-popii = buburuză (Coccinella septempunctata). 3 (reg.) De-a boul =joc de copii care constă în aruncarea repetată a unui băț. • pl. boi. /lat. *bŏvus = bos, bovis.

dúlce adj. (lat. dŭlcis, it. dolce, pv. dolz, fr. doux, sp. dulce, pg. doce). De gustu mĭeriĭ saŭ al zahăruluĭ. Nesărat: supă dulce. Apă dulce, apă de rîŭ orĭ de lac nesărat, în opoz. cu „apă de mare”. Lapte dulce, așa cum îl ĭeĭ de la vacă, în opoz. cu lapte acru bătut ș.a. Fig. Plăcut: voce dulce, amintirĭ dulcĭ. Blînd: privire dulce. Blînd, afabil: caracter dulce. Temperat: vînt dulce. Nu tare înclinat: povîrniș dulce. Liniștit, plăcut: somn dulce. Bube dulcĭ, un fel de bube molipsitoare. S.n. Mîncare de dulce, care nu e de post, ca carnea. Zi de dulce, zi în care se mănîncă carne. Dulcĭurĭ, prăjiturĭ, plăcinte, dulceață ș.a. Adv. În mod dulce.

pitarcă sf [At: PANȚU, PL. / V: (reg) chitoa~ (Pl: ~rce), chitur~ / Pl: ~rci / E: ctm pită + mânătarcă] 1 Ciupercă comestibilă, cu pălăria cenușie, brună sau portocalie, rar albă, cu piciorul alburiu, cu carnea albă, care devine albăstruie în contact cu aerul, cu gust dulce sau puțin sărat Si: (reg) mitarcă-grasă (Boletus scaber). 2 Ciupercă comestibilă sau necomestibilă, cu pălăria brună-măslinie sau roșiatică, cu piciorul gros, carnea galbenă moale, care se albăstrește imediat după rupere (Boletus luridus). 3 (Îf chitarcă) Ciupercă comestibilă cu pălăria brună, cu piciorul alburiu punctat cu brun (Boletus duriusculus). 4 (Bot; reg) Pitoașcă (Boletus granulatus). 5 (Bot; reg) Mânătarcă (Boletus edulis). 6 (Bot; reg; îf chitarcă) Pitărcuță (Boletus versipellis). 7 (Bot; reg) Hrib țigănesc (Boletus lupinus). 8 (Bot; reg; lpl; îf titărci) Pita-vacii (Boletus bovinus). 9 (Reg; îf chitoarcă) Haină ruptă Si: fleandură, zdreanță. 10 (Îe) A-i curge (cuiva) chitoarcele Vz curge.

FRUPT (pl. -turi) 🐑 sn. 1 Produsul în lapte (și brînză) al oilor și vacilor: un păstor de oi ... de va fi vînzînd ~ul, să-și piarză simbria și să fie bătut foarte PR. -CIV.; ~ul oilor sale devine încă un izvor de sporire a avuției sale ION. ¶ 2 ⛪ Mîncări de dulce (în opoziție cu „mîncări de post”): Românii îndătinează a mînca numa ~ alb, precum: lapte, brînză, ouă, nu încă și carne MAR.; a mînca de ~, a mînca de dulce; zile de ~, în care e permis să se mănînce de dulce [lat. fructus].

FRUPT s. n. sg. 1. (Uneori determinat prin «alb») Produsul în lapte al animalelor mulgătoare; derivate ale laptelui. Și avem oi și vaci ale noastre, ca să ne îndulcim cu fruptul lor. SADOVEANU, P. M. 141. Mai lasă cea urdă, că-i fi sătul de frupt de oaie. HOGAȘ, M. N. 197. Apoi în hruba asta ținem fruptul alb și închidem la mijloc, ca să nu prindă cumva vinurile iz de la brînza de oi. id. DR. II 29. 2. Mîncare de lapte, ouă, carne, pește sau derivate ale lor, pe care creștinii ortodocși nu au voie să o mănînce în timpul posturilor. Îl pofti pe Damian la el la masă, chiar la blagoveștenie, că era cu frupt de pește. CAMIL PETRESCU, O. I 564. ◊ Loc. adj. și adv. De frupt = de dulce, v. dulce. A trecut miezul nopții, acum putem să mîncăm de frupt. VLAHUȚĂ, O. A. 386.

țigancă [At: (a. 1533) DERS / V: aț~ / Pl: țigănci, ~ce / E: țigan + -că] 1-2 sf, a (Femeie) care face parte din neamul țiganilor (1). 3 sf Soție de țigan (1). 4 a (Îs) Mere țigănci (sau ~nce) (roșii) Varietate de mere de culoare roșie-închisă, cu gust dulce, dar ușor înecăcios. 5 a (Îs) Prune țigănci Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 6 sf Epitet pentru o femeie brunetă. 7 sf Epitet pentru o femeie cu apucături rele. 8 sf (Reg) Oaie. 9 sf (Reg) Vacă. 10 sf (Reg) Cățea (2). 11 sf (Bot; reg) Varietate de begonie cu frunze și flori viu colorate și miros pătrunzător Si: gheață (Begonia semperflores). 12 sf (Bot; reg) Urzică-moartă (Lamium purpureum). 13 sf (Bot; reg; lpl; îf țigance) Crăițe (Tagetes patula). 14 sf (Bot; reg) Numele unei buruieni nedefinite mai îndeaproape. 15 sf (Iht; reg) Pește de culoare neagră-albăstrie pe spate, apreciat pentru carnea sa gustoasă Si: văduvioară (Leuciscus idus). 16 sf (Iht; Olt) Pește migrator, răpitor cu aspect de clean. 17 sf (Mai ales art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 sf (Mai ales ) Melodie după care se execută țiganca (17). corectat(ă)

ÎNCHEGA, încheg, vb. I. Refl. 1. (Despre unele lichide) A-și mări consistența, a se întări; a se solidifica; a se coagula. Luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. NEGRUZZI, S. I 156. De mine care se leagă, Sîngele în trup i se-ncheagă. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ Tranz. fact. [Mama] știa a face multe și mari minunății:... închega apa numai cu două picioare de vacă de se încrucea lumea de mirare. CREANGĂ, A. 34. (Poetic) Gerul sfînt al bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii. TOPÎRCEANU, S. A. 11. (Expr.) Mincinos, de încheagă apele = foarte mincinos. 2. (Rar) A se strînge bine, puternic, a se uni trainic (cu ceva sau unul cu altul), a se împreuna, a se consolida. Turnă... apă moartă peste toate ranele și se închegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. ◊ Fig. Sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă. EMINESCU, O. I 132. S-a-nchegat lumina vieței cu apusul cel de moarte. CONACHI, P. 96. (Tranz.) În smalț de fulgere albastre, Încheagă-și glasul de aramă Cîntarea pătimirii noastre. GOGA, P. 7. 3. Fig. A prinde contur, a lua ființă; a se forma, a se ivi, a se înjgheba. În mintea lui se închega o amintire îndepărtată, din clasele primare. BASSARABESCU, V. 24. Dan își trase scaunul mai aproape: primul vers i se închegase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Din a haosului văi Un mîndru chip se-ncheagă. EMINESCU, O. I 171. ◊ Tranz. Limba închega în versuri și cîntări suferințele. SADOVEANU, E. 11.

rândunică sf [At: (a. 1661) GCR I, 179/12 / V: ~nea, (îrg) ~urică, (înv) răndunea, răndurea, ronduncă, rondunea, rundunea, rundurea / G-D: și ~ichii / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: rândunea css (ml hirundinella)] 1 (Șîs ~ de casă, ~ de cămine, ~ de câmp, ~ de coș, ~ de sad, ~ de sat, ~ de țară) Pasăre călătoare cu coada despicată, cu spatele albastru-închis, cu pântecele alb și cu fruntea și bărbia roșii Si: (înv) rândunelă, (reg) rânduniță (Hirundo rustica). 2 (Buc; îcs) De-a ~ca Joc de copii Si: țurcă. 3 (Îc) ~ca-Domnului Codobatură (1) (Motacilla alba). 4 (Îc) ~-de-apă (sau ~-de-lut, ~-de mal, ~-de-pământ, ~-de-pârâu, ~-de-ploaie) Lăstun-de-mal (Riparia riparia). 5 (Îc) ~-de-ploaie (sau ~-de-munte, ~-de-pădure, ~-de-turn, ~-de-ziduri) Drepnea (Cypselus opus). 6 (Îc) ~-de-noapte Păpăludă (Caprimulgus europaeus). 7 (Îc) ~-de-mare Pescăruș (Sterna hirundo). 8 (Îc) ~-de-stepă Ciovică¹ (4)-de-mare (Glareola pratineola). 9 (Reg; șîs ~nea de ploaie, ~ de casă, ~ de fereastră, ~ de oraș, ~nea puturoasă, ~ sălbatică) Lăstun (Delichon urbica). 10 (Reg; prin asemănare cu culoarea penelor) Nume dat unor animale: capră, oaie cu lâna neagră, dar pe pântec albă, vacă. 11 (Reg; prin asemănare cu forma cozii) Tăujer. 12 (Reg; prin asemănare cu forma cozii) Muche dințată făcută din șindrile la vârful acoperișului. 13 (Reg; îf rândunea; prin asemănare cu forma cozii) Scobitură făcută în butucul și în obada roții, pentru a fixa spița. 14 (Prin asemănare cu forma corpului) Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. 15 (Reg; prin asemănare cu forma corpului) Fâșie de carne de lângă șira spinării porcului. 16 (Prin asemănare cu forma corpului) „Talpa copitei, osul mort, în formă de unghi”. 17 (Șîs ~ de mare) Pește marin, lung de 40-80 cm, cu capul foarte mare, cu spinarea și aripile roșii și cu pântecele alb-trandafiriu (Trigla hirundo). 18 (Bot; reg; îf rândurică) Iarba-fiarelor (Cynachum vincetoxicum). 19-20 (Reg; art.) Dans popular (și melodia pe care se execută). 21 (Reg; art.) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

BĂLȚAT adj. 1 Cu pete mari albe, sau de o coloare deschisă pe spate și pe alte părți ale corpului (la boi, vaci, cai și oi, mai rar la alte animale) (🖼 331): și-a pus popa Neculai iapa cea ~ă la căruță (VLAH.); împărți întru ziua aceea țapii cei bălțați și cei albi și toate caprele cele bălțate și albe (BIBL.); despre păsări: nu ceri nimica, fără numai găina a ~ă (ȘEZ.) ¶ 2 Încins pe la mijloc cu o dungă albă (vorb. de boi sau vaci): un lucru se zice că-i ~ cînd de la un loc e vrîstat cu de altfel (ȘEZ.) ¶ 3 proverb: De acum înainte n’o să mai fac boi bălțați (PANN), de aci înainte n’o să mai fac nici o ispravă, nici un lucru de seamă, n’o să mă pricopsesc; – a umbla după boi bălțați (L.-M.), a dori lucruri anevoie de căpătat; – a fi cu carnea ~ă (sau cu mațele ~e), a fi rău la inimă (comp. a fi cu mațele pestrițe) ¶ 4 Fig. Schimbăcios, nestatornic: trăiră o viață fericită, cum se trăește pe lumea noastră asta ~ă (ISP.) [lat. balteatus].<br />

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

MUCED, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. Mucegăit. iPlinele lor de mâncat s-au făcut uscate și mucede. BIBLIA (1688), 159¹/44. Mănîncă. . . grîu care puțea sau mucid. N. COSTIN, ap. GCR II, 12/14. Să nu fie făina veache. . . nici să fie mucede. IACOV, SYN. 2^r/19. Hotarul. . . pănă în dreptu handanului, în fîntîna mucidă (a. 1765). ȘTEFANELLI, D. C. 77. Omul se simte cît e de mic . . . înaintea astor oase mucede ce au avut odinioară carne și sînge ca noi. NEGRUZZI, S. I, 216. Un lanț de dughene de lemn mucede de vechie cu lungi și spînzurate streșine. id. ib. 194. Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar. MACEDONSKI, O. I, 154. Untură de porc mucedă ori rîncedă. ȘEZ. III, 145. Turnul muced stă-nclinat. COȘBUC, P. N, 69. Mă duse. . . la casa bătrînească, cu dranița mucedă și cu pereții coșcoviți. C. PETRESCU, s. 12. Era, se vede, o brățară care se săturase de zăcut în pămîntul muced și negru. id. R. dr. 67. Am auzit că la armată . . . mîncați numai mămăligă mucedă. SAHIA, N. 118. Se uită lung la pereții mucezi ai beciului, CAMILAR, N. I, 353, cf. 324. Pe un pat de paie mucede, o vacă bălțată își lingea vițelul proaspăt fătat. T. POPOVICI, S. 428, cf. ALRM II/I h 22. (Substantivat) Vine rînced lîngă muced, se zice cînd se adună cei la fel de răi. Cf. PANN, P. V. II, 135/16, ZANNE, P. IV, 230. ◊ E x p r. (Regional) Muced de beat = extrem de beat. CHEST. VIII 109/34. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic mucegaiului (1) sau obiectelor mucegăite. Camerele. . . păstrau mirosul muced de pustiu și închis. C. PETRESCU, R. DR. 102. (Substantivat) Are iz a butoi sau a muŝed. ALR SN I h 239/250. ◊ (Regional) Vin muced = vin cu gust de mucegai (1). H X 534. ♦ P. a n a l. (Regional; despre obiecte de cupru sau alamă) Oxidat, coclit (Voivozi-Carei). Cf. ALRM SN I h 387/325. ♦ (Despre cărți, hîrtie) Îngălbenit, uzat, degradat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bâtrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile române. EMINESCU, O. I, 32. ♦ F i g. Care nu mai corespunde; depășit. Această pretensiune a sa, o scotea Martonfi dintr-un canon muced al conciliului ținut la Roma. BARIȚIU, P. A. I, 326. 2. (Popular; mai ales despre cai) Vînăt- fumuriu. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel. COȘBUC, P. II, 194, cf. H II 131, 185, 203, IV 84, VII 183, IX 142, 262, X 535, CHEST. V 76, ALR I 1491/59, 227, 351, 1 492/890, 896, ALR II 3 403/219, a III 3, V 14. ◊ (Regional) Mere mucede = numele unei specii de mere. Cf. ALR II 6 067/235. II. S. f. (Învechit, rar) Boală care provoacă mucegăirea fagurilor. V. m u c e z e a l ă (2). Muceda se înțeleage stricarea și împuțirea fagurilor, carea măcar arareori, totuși se întîmplă și aceasta la unii stupi și deacâ nu li se va ajuta în vreame. . . atuncea muceda treace la toți fagurii și se întinde preste tot lăcașul. TOMICI, C. A. 157/20, cf. 158/4. – Pl.: mucezi, -de. - Și: (învechit) múcede, múcid, -ă adj. – Lat. mucidus, -a, -am.

bou sm [At: CORESI, PS. 168 / Pl: boi / E: lat pop *bovus, -um] 1 Mascul adult, castrat, din familia bovinelor, folosit la tracțiune și pentru carne (Bos taurus). 2 (Pfm; îe) A nu-i fi cuiva (toți) boii acasă A nu se simți bine. 3 (Pfm; îe) A-și băga (sau pune) boii în jug cu cineva A se asocia, a se uni cu cineva. 4 (Pfm; îe) A lăsa pe cineva în boii lui A-i da cuiva pace. 5 (Pop; îe) A merge (sau a se duce ca) (sau cu) boi (sau carul cu boi) A merge foarte încet. 6 (Pop; îe) A-i lua cuiva boii (de) dinainte A sărăci pe cineva. 7 (Pop; îe) A scoate pe cineva la drum de boi A sărăci pe cineva din pricina sau în favoarea altcuiva. 8 (Pfm; îe) S-a dus ~ și a venit vacă A se întoarce nelămurit, fără să fi învățat sau înțeles ceva. 9 (Îs) ~ sur Bour. 10 (Pop; îs) ~ bălțat Mămăligă cu brânză, strânsă între degete Cf bulz, cocoloș, boț, gâscă, urs. 11 (Ent; îc) ~-de-baltă Buhai-de-baltă. 12 (Orn; îc) ~ de baltă Bâtlan (de stuh). 13 (Îc) ~-de-noapte Buhă. 14 (Ent; îc) ~-de-apă (sau -de-baltă sau ~l bălții) Gândac mare de apă cu capul lat și lung, negru-strălucitor, cu fața anterioară acoperită de păr și cu picioare păroase care ajută la înotat (Hidrophilus piceus). 15 (Îc) ~l-babei Insectă nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îc) ~l lui Dumnezeu Rădașcă (Lucanus cervus). 17 (Îc) ~l lui Dumnezeu sau ~l popii Buburuză (Coccinella septempunctata). 18 (Îc) ~l Domnului Vaca Domnului (Pyrrhocoris apterus). 19 (Bot; îc) Boii-pruncilor Ciumăfaie (Datura stramonium). 20 (Fig; termen injurios pentru bărbați) Persoană mărginită la minte Si: prost Cf dobitoc, vită. 21 (Îs) ~l lui Dumnezeu Om prost de bun, răbdător și muncitor. 22 (Îe) A scoate (pe cineva) din boii lui A enerva pe cineva. 23 (Îe) A lăsa (pe cineva) în ~ii lui A lăsa în pace. 24 (Îc) ~-de-mare Pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus seaber). 25 (Îc) ~-de-noapte Bufniță. corectat(ă)

MÎRȘAV, -Ă adj. 1. (Învechit și regional) Slab, costeliv, jigărit, sfrijit; firav, plăpînd, debil. Cum alte șapte vaci vineră sus de apă, aceastea grodzave și mărșave era. PALIA (1581), 165/9. Cela ce iaste foarte gras și cela ce iaste foarte slab și mîrșav sau altul nu. . . să poate den loc clăti să fugă . . . de cela. PRAV. 116. Mă feci mărșav ca foalele-n brumă, – Dereptățîi tale făcînd urmă. DOSOFTEI, PS. 416/19, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., ȚICHINDEAL, F. 98/5, LB. Așa îmi făcu și el mie cercîndu-mă pretutindenea de grăsime, și aflîndu-mă slab și mîrșav, mă lăsă. GORJAN, H. II, 32/11. Sugînd un copil numai un an sau ceva peste un an, se alege merșiav, slab. MARIAN, NA. 423, cf. CIHAC, II, 187, DDRF, BARCIANU, TDRG, CIAUȘANU, GL., ALRM I/l h 96. Azi sînt cam mîrșav, nu pot ieși la lucru. L. ROM. 1960, nr. 5, 35. ♦ (Regional, despre carne) Lipsit de grăsime, macru (Arad). ALR I 739/56. 2. (Regional) Murdar (1). Cf. POLIZU, COSTINESCU. Să te ferească Dumnezeu de femeia leneșă, mîrșavă și risipitoare. CREANGĂ, P. 141, cf. id. GL., ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Sub firmă era un geam mîrșav. CAMILAR, N. II, 320. Prin ușile mîrșave ale crîșmelor răbufnea duhoare de holercă. id. ib. 321, cf. 198, CHEST. II 49/158, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Dezgustător, scîrbos, urîcios. Se-nfipseră în țară ca lipitori mîrșave, Ce nu le mai smulgi altfel fără să rumpi și carnea. HELIADE, O. I, 222. Să nu te prindă barbarii, Că-ndată haina ta, Cu o negreală mîrșavă Grozav o vor păta. NEGRUZZI, S. II, 70. (Adverbial) Și viermii. . . Intrară cîte unul prin scîndurile roase. . . Mîrșav, deodată, unul, pe buze mi se prinse. MACEDONSKI, O. I, 51. ◊ (În contexte figurate) Mândria ce este maica rătăcirilor din lume, Ce-au întinat și pre îngeri eu-a sale mărșave spume. CONACHI, P. 264, cf. 292, 297. 3. Lipsit de scrupule, josnic, mișel, infam, venal, ticălos. Traiul vostru să fie mirșav și nemernic. NEGRUZZI, S. I, 233. Cel ce cere dezunirea Nu-i bun nici stăpînitor; Ăla vrea in veci robirea; E un mîrșav trădător. BOLLIAC, O. 209. Voiești acum să unești pe unica ta copilă cu acel ciocoi mîrșav. FILIMON, O. I, 107. Da!. . . M-ai necinstit; toată lumea știe acea mîrșavă faptă. id. ib. 120, cf. 111, 112, 146, 252, PONTBRIANT, D. Prin o neghioabă trădare personală contra adevărului istoric, se încearcă a scuza mărșava trădare națională a purcalabului Ieremia Golia. HASDEU, I. V. 167. Și de ce, supus orbirei unui mîrșav interes, Să nu vrei a înțelege lucru lesne de-nțeles. ALECSANDRI, T. 165, cf. 1466, 1694. Mîrșava trădare ce-ascunde-al ei obraz în veci nu se încuibă în suflet de viteaz. id. POEZII, 351. Acordurile tale nu fură pentru sclavi Nici pentru ca să-ncînte tiranii cei mîrșavi. BOLINTINEANU, O. 196. Și pe cînd românii, înfierbântați de luptă, luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos, ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav. ISPIRESCU, M. V. 51. Această moarte e o tragedie întunecoasă demnă de mîrșava viclenie a fanarioților. ODOBESCU, S. I, 263. Nu-i rostesc mârșavul nume: să-l rostesc îmi este silă; Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. 81, DDRF. În sfîrșit, te dai pe față! Îndrăzneala lor mîrșavă ție ți-a cerut povață ! DAVILA, V. V. 159, cf. ALEXI, W., CADE, STANCU, U.R.S.S. 125. Caterino, noi doi nu putem fi fericiți într-o lume mîrșavă și mincinoasă; noi doi avem de lucru împreună, pentru ceilalți și pentru noi. DEMETRIUS, C. 35, cf. H IV 100. ◊ (Substantivat) Moartea nu-nspăimîntă decît pe mîrșavi. BOLINTINEANU, ap. CADE. – Accentuat și: mîrșáv. - Pl.: mîrșavi, -e. - Și: (învechit și regional) mărșav, -ă, mérșav, -ă adj. – Din v. sl. мръшавъ.

VIȚEL, viței, s. m. 1. Pui de vacă (în special mascul) pînă la un an. Vițelul alb-roșiatic crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic, vioi. V. ROM. decembrie 1951, 203. Sînt vreo cinci-șease zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. Țucu-ți, lele, ochii tăi, Seara, încuind viței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 392. S-a dus vițel și a venit bou, se spune despre cel ce a mers la învățătură și nu s-a ales cu nimic. Vițel de lapte v. lapte (1). ◊ Expr. A rămîne ca vițelul la poarta nouă v. poartă (1). Vițelul de aur = idol de care se vorbește în biblie; fig. banul, capitalul. Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur. BENIUC, V. 60. Să aducă jertfă vițelului de aur. SADOVEANU, D. P. 97. [Clasa privilegiată] și-a găsit... un alt zeu internațional, vițelul de aur. GHEREA, ST. CR. III 84. 2. Carne de vițel (1). Friptură de vițel. ♦ Piele de vițel (1). Pantofi de vițel. 3. Pui de cerb. A intrat cu copoii în desime și a găsit subt adăpost încîlcit de crengi pe vițelul cerboaicei. SADOVEANU, D. P. 82. 4. (Regional) Raniță militară acoperită cu piele de vițel (1). Cît era ziua de mare Stau cu vițelu-n spinare. BIBICESCU, P. P. 143. Puseră-mi vițelu-n spate Și la brîu curele late. HODOȘ, P. P. 227.

vițel sm [At: (a. 1499) D. BOGDAN, GL. / Pl: ~ei / E: ml vitellus] 1 Puiul (de sex masculin al) vacii, de la naștere până la un an. 2 (Pex) Junc. 3 (Îe) A trăi ca ~ul la oraș A duce un trai plin de lipsuri și greutăți. 4 (Mun; îe) A trăi ca ~ul la curtea boierească A duce un trai îmbelșugat. 5 (Liv; îe) A înjunghia (sau a tăia) ~ul cel gras A da o petrecere îmbelșugată în familie, mai ales în cinstea întoarcerii cuiva. 6 (În textele biblice; determinarea „de aur” fiind subînțeleasă) Idol de aur făcut de vechii evrei, pe vremea lui Moise, la poalele muntelui Sinai, după asemănarea boului Apis din Egipt. 7 (Liv; îs) ~ul de aur Cultul bogăției, al banului. 8 (În Vechiul Testament) Fiecare dintre cei doi idoli de aur, făcuți în timpul lui Ieroboam I, după asemănarea vițelului de aur din vremea lui Moise. 9 (Fam; rar; dep) Bărbat (tânăr) prost. 10 (Fam; gmț; îs) ~ mânzat Bărbat necăsătorit. 11 (Prc) Carne de vițel (1), folosită ca aliment. 12 (Prc) Pielea prelucrată a vițelului (1). 13 (Pex) Puiul (de sex masculin al) bivoliței. 14 (Pex) Puiul (de sex masculin al) ciutei. 15 (Zlg; pop; îc) ~-de-mare Focă (1) (Phoca vitulina). 16 (Zlg; reg; îac) Morsă (Odobaenus rosmarus). 17 (Îvp; prc) Raniță militară din piele de vițel (1). 18 (Ast; îvr; lsg) Constelația taurului.

MIEL s. m. I. 1. Puiul (de sex masculin al) oii, de la naștere pînă la doi ani. V. c î r l a n, c î r ț a r, n o a t e n. Ca intru ínturearece miei grași, așa se fie cu măndarea noastră între tire astădzi. PSALT. 328, cf. 314. Și săturâ ei de grîul satelor, supseră miarea den piatră . . . , unt de vacă și lapte de oaie cu grasul mieilor. CORESI, ap. GCR I, 15/21. Oi cu miei (a. 1 626). GCR I, 74/33. Ș-au spălat veșmintele sale și le-au înălbit în sîngele mielului. N. TEST. (1648), 309^r/9. Aducețî-i cu miei grași, Domnului și slavă. DOSOFTEI, PS. 86/13. Masa cea de taină iaste gata, mielul. . .pentru tine să junghe (a. 1691). GCR I, 293/25, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 187, MAN. GOTT. 132, BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Lupii și mieii nu vorbesc. HELIADE, O. II, 73. Cît sînt ele rușinate, Sărmănelele femei, La bărbați ele sînt date Spre jertfire, ca pe mei. MILLO, în PR. DRAM. 333. Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n râpigiune. ALECSANDRI, P. III, 33, cf. JIPESCU, O. 48. Îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. SLAVICI, N. I, 36. A fost odată ca niciodată, . . . de cînd se luau de gît lupii cu mieii. ISPIRESCU, L. 1, cf. 208, LIUBA-IANA, M. 110. Cînd fată oile, partea bărbătească se cheamă miel. ȘEZ. VII, 192. Carnea de miel (între 6 luni) este plăcută la gust. BIANU, D. S. 516. Mieii bolnavi se freacă la foaie cu oloiu de sămînță. PĂCALĂ, M. R. 271. Mieii fătați. . . sînt lăsați pînă în săptămînă moșilor cu mamele lor. DIACONU, P. 12, cf. 37. Oile cu miei sînt băgate în strungă, GR. S. VI, 53. Lupul, mielul, leul. . . Stau în fabulă, de sfadă, ca la teatru, cîte doi. ARGHEZI, S. P. 9. Partea bărbătească se zice mei, cîrlan, berbec. H III 96. Măi mocane, oaia mea a fătat trei miei. ib. XIII 348, cf. I, II, III, IV, V, VIII₂, IX, XIII, XV, XVI, XVIII. Uște-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara, Cînd oile sînt cu miei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 243. Ușurelu-s ușurel, C-am mîncat carne de miel. id. ib. 364, cf. ALR I 377, 1772, 1773, 1775, 1776, 1778, 1 780, 1849, ALR SN I h 251, A I, II, III. Mielul blînd suge la două oi (sau mume). PAMFILE, J. II, 154. Între lup și între miel, credință nu se păzește. ZANNE, P. I, 513. Nici oaia cu doi miei, nici lupul flâmînd. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ZANNE, P. I, 513. Lupul, unde a mîncat mielul, nouă ani cearcă a-și găsi hrana. ZANNE, P. I, 517. Tot mielul pe piciorul lui se spînzură (= fiecare pasăre pe limba ei piere, v. p a s ă r e), id. ib. 554. Mielul, după ce e slab, are și coada lată. id. ib. Am luat un miel și m-am văzut chel, se spune despre copiii care sînt tunși pînă la piele. Cf. id. ib. II, 518. Și mielul bine fript și frigarea să nu arză. id. ib. III, 663. Am un ocolaș Plin de miei albi (Dinții). GOROVEI, C. 132. ◊ (Ca termen de comparație) Munții giucară ca berbecii oilor și dealurile ca mieii oilor. PSALT. HUR. 99^r/9, cf. PSALT. 242, 243, CORESI, PS. 321/5. Ca un miel de giungheat pentru păcatele noastre. VARLAAM, ap. GCR I, 104/37. Iorgachi visternicul venisă. . . de bună voie, ca un miel spre giunghere. M. COSTIN, LET. I, 326/22. Acestu Dosofteiu mitropolit. . . multe limbi știe . . . și altă adîncă carte și-nvățătură. . . și blînd ca un miel. NECULCE, L. 98, cf. PAMFILE, J. I, 127, H XIV 106. ◊ (Regional) Miel sugărel v. s u g ă r e l. De-a mielul = numele unui joc de copii, care constă în azvîrlirea unui băț astfel ca acesta să atingă pe rînd pămîntul cu cele două capete. Cf. PAMFILE, J. I, 53. (Regional) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel = mielușei. V. m i e l u ș e l (II). Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, 92, cf. ALR II 2440/64, 102. ◊ E x p r. A umbla ca mielul orbului = a) a umbla neîngrijit. Cf. ZANNE, P. IX, 663; b) a umbla fără rost. Cf. id. ib. A avea somnul mieilor = a dormi mult. Cf. PAMFILE, j. II, 154. A se face miel de ghindă = a fi lipsit de caracter. ZANNE, P. IX, 663. ♦ Epitet dat unei persoane bune și blînde. Cf. LM, DDRF, ZANNE, P. VI, 684. ◊ (În limbajul bisericesc) Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) - Isus Hristos. Iată mielul lui Dumnezeu carele ridică păcatul lumei. ANTIM, P. 27, cf. LM. ♦ Carne de miel (II). Ospătarul le dete borș cu miel. NEGRUZZI, S. I, 280. ♦ Blană de miel (I 1). Cf. LB. Un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. S-a ivit un voinicel. . . Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I, 10. 2. P. g e n e r. (Rar) Puiul (de sex masculin al) altor animale decît oaia. Această lamă fiind parte femeiască și întimplîndu-să a ave doi mei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99/19. Mielul caprei. GL. V. J. II. 1. (Regional, în sintagma) Miel negru = motiv decorativ cusut cu lînă neagră pe gulerul și pe mînecile cojocului. Pe guler se coase mielul negru din lînă măruntă. PĂCALĂ, M. R. 513. Tot cu miel negru și cu umplutură se provăd și brațele și mînecile. id. ib. 2. (Neobișnuit, în sintagma) Mielul cel de aur = numele unei decorații spaniole; lîna de aur. Filip II craiul Ispaniei. . . au dăruit pe Sigismund Batori cu mielul cel de aur. . . și i l-au și acățat pre piept cu mare pompă. ȘINCAI, HR. II, 265/21. – Pl.: miei. – Lat. agnellus.

SÎNGERA, sîngerez, vb. I. 1. Intranz. (Despre răni sau părți rănite ale corpului; p. ext. despre ființe) A pierde sau a lăsa să curgă sînge. Pentru aurul pîinii, pentru care-am luptat și sîngerat. VINTILĂ, O. 36. Ea, biata, nu mai vede spinii Și-adună flori, și mîna ei Îi sîngera, dar nu o doare, Că pentru-n spin avea o floare. COȘBUC, P. II 263. Cînd se atingea de cîte un colț de piatră, cărnurile îi sîngera. ISPIRESCU, L. 195. Rana veche ușor sîngerează, se zice despre o durere veche care revine. ♦ Fig. A suferi, a îndura multe nenorociri. N-ar fi decît natural, că doar am sîngerat destul pentru patrie. REBREANU, P. S. 118. Asupra mea se năpustiră... Onoarea mea o nimiciră, Am sîngerat, dar am tăcut. MACEDONSKI, O. I 38. ◊ Expr. A-i sîngera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi (sau, tranz., a îndurera pe cineva, a face să sufere). Transformate în fraze, lucrurile care-i sîngerau lui inima apăreau reci, mărunte și fără nici o importanță. REBREANU, R. I 298. Dacă cineva ar fi scris cugetările mele, ar fi făcut să sîngereze inima ce ar fi citit. BOLINTINEANU, O. 387. 2. Tranz. A face zgîrieturi sau răni din care curge sînge; a răni. Tătarul își găti sulița care sîngerase în ziua aceea multe trupuri. SADOVEANU, O. VII 13. Scăpasem de provizie uscată, de carnea sărată la butoi, de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. O, nu mi-e că mi-am sîngerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dînsul nimeni nu-i. COȘBUC, P. I 94. (Fig.) Și nu te-ar ierta moșia, ba te-ar ține chiar de rău De i-ai sîngera ogorul numai pentru păsul tău. DAVILA, V. V. 121. ◊ Refl. Cu cuțitele lor se sîngerară și moldovenii, și-și atinseră pe rînd buzele de picăturile rubinii de sînge. SADOVEANU, O. VII 19. Fugit-a taurul? întrebară oamenii. – N-a fugit, răspunse el și nici n-a mai fugi, căci l-am omorît. Uitați la gurile cînilor cum s-au sîngerat în el. RETEGANUL, P. IV 43. 3. Intranz. Fig. A avea culoarea sîngelui, a se înroși. La zare neaua piscurilor sîngera în amurg. M. I. CARAGIALE, C. 39. Nori se bat la orizon, Tot apusul sîngerează. MACEDONSKI, O. I 200. 4. Intranz. și refl. (Despre vite) A se îmbolnăvi de sînge (6). Vacilor care se sîngeră să li se dea piatră vînătă și ștevie ca să le treacă. ȘEZ. XII 162. – Prez. ind. și: sînger (STANCU, D. 99).

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.

burete s.m. 1 (bot.) Nume generic dat mai multor specii de ciuperci din familia boletacee. ◊ Expr. (fam.) Doar n-am mîncat bureți = doar n-am înnebunit! A-i toca cuiva gura (la) bureți = a vorbi repede, spunînd lucruri neînsemnate, palavre; a vorbi verzi și uscate. (Parcă) a mîncat bureți v. mînca. ◊ Compuse: burete-acru (sau -alb, -galben, -iute, -lăptos, -piperat, -usturos) ori bureți-lucii (sau -de-spin, usturoi, -vineți) = ciupercă comestibilă, cu pălăria albă, sferică, cu piciorul alb, scurt, gros și cărnos, cu carnea tare și piperată (Lactarius piperatus); bureți-călugărești = ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul stejarilor, cu pălării numeroase, brun-cenușii, imbricate și reunite prin pedicule într-un singur trunchi, cu carnea albă, plăcut mirositoare (Polyporus frondosus); bureți-de-rouă = ciupercă comestibilă care crește pe bălegar, cu pălăria conic-cilindrică de culoare roșie-brună; burete-bălos = a) numele unei ciuperci necomestibile (Hygrophorus eburneus); b) băloșel (Russula foetans); burete-bubos (sau -pestriț) = ciupercă otrăvitoare, cărnoasă, de culoare cafenie-cenușie, cu numeroși solzi albi pe suprafața pălăriei, care are marginea striată (Amanita pantherina); burete-crăiesc (sau -domnesc) = a) ciupercă comestibilă (Tricholoma equestre); b) ciupercă necomestibilă (Bolbitius vitellinus); burete-de-bubă (și -de inimă, -pucios, -puturos) ciupercă necomestibilă (Phallus impudicus); burete-creț = opintici (Ramaria flava); burete-de-casă (sau -de-pivniță) = ciupercă necomestibilă, de culoare galben-ruginie, care crește în locuri umede și întunecoase, pe lemnul putred (Merulius lacrymans); burete-de-conopidă sau bureți-de-veveriță = tocmăgel (Ramaria formosa); burete-de-gîze (sau -șerpesc) = ciupercă otrăvitoare, cu pălăria de culoare roșie, acoperită cu solzi albi sau gălbui, cu piciorul alb, înconjurat de resturi de volvă (Amanita muscaria); burete-de-iască = văcălie (Fomes fomentarius); burete-de-mai = nicorete (Tricholoma georgii); burete-de-mesteacăn (sau -călugăresc) = pitarcă (Boletus scaber); ∆ burete-dulce; burete-roșu; burete-țepos; buretele-calului; buretele-cerbilor; buretele-oilor; buretele-vacii; bureți-de-fag; bureți-de-iarbă; bureți-de-pajiște; burete-de-conopidă; burete-pipărat; burete-veninos; bureți-grași; bureți-popești. ♦ Spec. Hrib, mînătarcă (Boletus edulis). 2 (zool.; la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, rar dulcicole, fixate de stînci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase, calcaroase sau din fibre de spongină (Spongiaria); (și la sg.; și burete- de-mare) animal care face parte din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, are numeroase întrebuințări. ♦ Obiect făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc, material plastic etc.), bun absorbant, folosit la baie, bucătărie etc. ◊ Expr. A șterge (ceva) cu buretele v. șterge. A trage (peste ceva) cu buretele v. trage. A trece (peste ceva) cu buretele v. trece. 3 Analog, (tehn.) Partea cea mai umflată a butucului de la roțile carului, în care sînt făcute orificiile prin care intră capetele spițelor. • pl. -ți. /lat. *bolētis, -em <lat. boletus, -i; cf. gr. βωλίτης.

MURSECA vb. I. T r a n z. 1. (Popular; mai ales despre animale sălbatice și despre cîini; complementul indică ființe vii) A rupe, a sfîșia cu dinții. Altă vită . . . fu morsicată di cînele cel turbat. ÎNVĂȚĂTURĂ, 116/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii . . . mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. Mi-a mursecat lupul un mînz. AN. DOBR. IV, nr. 4, 102. Se coborîseră și urșii din munți și dădeau târcoale pe la tîrle, luînd oi cu duiumu și mursecînd . . . vaci și cai. LUNGIANU, CL. 116, cf. 229. [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Ursul, întârîtat, te prinde în brațe, te mursecă, te strînge pînă te sugrumă. STANCU, R. A. III, 53. O să fiu îndată De șoimei pișcată D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. Togan, cîne bărbat, La nevoie încercat Și de fiare mursicat. ȘEZ. V, 515. L-a luat scorpia de talpa piciorului, de l-a mursicat și i-a rupt o bucată. RĂDULESCU-CODIN, Î. 324, cf. VICIU, GL., COM. SAT. V, 9, ALR I 1 162/675, 677, 679, 690, 695, 704, 720, 735, 764, 768, 770, 776, 786, 980, 986. Cine e mursicat de șarpe se păzește și de șopîrlă. PANN, P. V. II, 133/23, cf. ROMANUL GLUMEȚ, 41, ZANNE, P. I, 654. ◊ A b s o l. „Nevisca” (nevăstuica . . . ) care . . . morsoacă ori mursecă (mușcă). DR. IV, 1 040. ♦ (Rar; despre oameni) A mînca lacom, a devora ca o fiară. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. ♦ (Regional; despre cîini și pisici) A apuca cu gura fără să muște; (r e f l. r e c i p r.) a se mușca în joacă; p. e x t. (despre oameni) a se lua la trîntă, a se zbengui. Cf. REV. CRIT. III, 161. ♦ (Regional; despre oamenii fără dinți) A molfăi (1). Com. din LIPOVA și din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. (Regional; complementul indică oasele, carnea unei ființe vii sau, p. e x t. ființe) A strivi, a zdrobi, a sfărîma; (în descîntece; mai ales cu complementul „carnea”) a învineți; (regional) a morsocăi. Carnea morsocitu-i-o. MARIAN, D. 112, cf. 113, GRAIUL, I, 329. Carnea mi-o mîncat Ciolane mi-o morsocat. ȘEZ. XXIII, 95, cf. I, 58. Carnea mi-o morsocit. I. CR. III, 280. Oasele zdrobitu-mi-a, Carnea mursăcatu-mi-a. PAMFILE, DUȘM. 231. Cu gura te-am descînțat Cu mîna te-am morsîcat. CONV. LIT. LIV, 367, cf. PLOPȘOR, V. O. 11, PAȘCA, GL., GR. S. VI, 81. ♦ A masa¹; a fricționa (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Morsoacă-mă pe la ceafă că mă cam doare capul. id. ib. ♦ (Despre aluat) A frămînta; (despre caș) a jintui. Morsoacă aluatu, că ești mai tare ca mine. PAȘCA, GL., cf. ALR I 1 815/194. -** (Cu subiectul „friguri”) A scutura (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Mă morsoacă frigurile de cîteva zile. id. ib. 3. (Regional) A ghionti, a buși, a bate. Cu baba și cu fata, de ! merge să le mursici mai zdravăn. CARAGIALE, M. 32. La început îmi plăcea ca să-l mursice nițel pe Miai. PREDA, Î. 87. ♦ A obosi, a istovi (BUDAI-DELEANU, LEX., CR. II, 248); a sîcîi, a nu da pace, a face zile fripte (I. CR. III, 187, com. din BANAT). ♦ A ocări, a mustra. Com. din BANAT. – Prez. ind.: múrsec. - Și: (regional) mursica, mursuca (PLOPȘOR, V. O. 11), murisica (ALR I 1 162/790), mulseca (ALR I 1 162/792), morseca (COM. SAT. V, 9), morsica, morsoca, morțoca (DDRF) vb. I, morsoci vb. IV. – Lat. morsicare.