ARHAISM Formă fonetică, sens sau construcție gramaticală care aparține, în evoluția limbii, unei perioade depășite ori pe cale de dispariție, dar este folosită în perioade ulterioare. Statutul de arhaism al unei forme lingvistice poate fi determinat numai în sincronie, prin raportare la stadiul actual de evoluție a limbii. 1. Din punctul de vedere al normei* literare sincronice, arhaismele se pot clasifica: a) După aspectul lingvistic luat în considerare, arhaismele sunt (Th. Hristea): fonetice: hitlean (viclean), îmbla (umbla), împle (umple), lăcaș (locaș), părete (perete), rumpe (rupe), samă (seamă); morfologic: pluralul în -e al substantivelor feminine (astăzi impus în -i): inime, aripe; pluralul în -uri la unele neologisme neutre: palaturi, documenturi; formele vechi de perfect simplu al verbelor: văzum (văzurăm); sintactice: exprimarea analitică a unor cazuri, cum ar fi genitivul* prepozițional (mijloc de codru, Gazeta de Transilvania) ori dativul* adnominal (domn Țării Moldovei, stăpân vieții mele. preot deșteptării noastre) (Eminescu); lexicale: foarte numeroase și variate, având un grad de învechire diferit; unele cuvinte complet ieșite din uz (numite de Th. Hristea istorisme) sunt denumiri de meserii, funcții sociale etc.: pârcălab, caimacam, logofăt, sulger, capuchehaie. S-a ajuns la arhaisme lexicale și prin concurența cuvântului existent cu un sinonim neologic: duh a fost înlocuit de spirit, chezaș de garant, polcovnic de colonel; semantice (sau arhaisme de sens): sensuri vechi, pierdute din uzul curent, ale unor cuvinte încă actuale: a săruta „a saluta” – Sărutare, umbră veche (Alexandrescu); rost „gură” – Ah, ce frumoase vorbe din rostul Iui răsar (Coșbuc); cuvânt „motiv” – Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți (Negruzzi); Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt (Eminescu). b) După sfera de circulație a formei lingvistice considerate arhaică: unele arhaisme apar doar la anumite grupuri sociale și / sau la anumite generații, pot fi păstrate în vorbirea populară sau dialectală ș.a.; acestea nu au o frecvență strict limitată și nici nu se folosesc deliberat, cu scop expresiv (vezi EXPRESIVITATE). De ex., formele verbale iotacizate la indicativ și conjunctiv prezent ale verbelor cu radicalul în d, t, n, (văz, auz, să spuie, să scoață) reprezintă o conservare dialectală a fonetismelor arhaice; moldovenismele pâne, mâni sunt și ele arhaisme fonetice conservate dialectal. 2. În stilistică, este considerată arhaică utilizarea cu funcție expresivă*, în textul literar, a unui termen / construcție / formă fonetică aparținând unei perioade mai vechi decât cea din care datează textul. Distincția dintre perspectiva sincronică și cea diacronică* este foarte importantă în determinarea statutului de arhaism al unui fapt de stil, acest statut fiind condiționat de momentul în care textul a fost scris. De ex., în limba română actuală există un fond lexical vechi și pasiv, constituit din termeni neogrecești și turcești împrumutați masiv în sec. al XVII-lea și al XVIII-lea, la care se adaugă mai vechi împrumuturi slavone. Pentru momentul în care au fost introduși în limbă, acești termeni nu au valoare expresivă și nu pot fi considerați arhaisme; marea frecvență a acestor cuvinte în Letopisețul lui Neculce, de ex., corespunde normei neutre expresiv din sec. al XVIII-lea: Doamna lui era la Țarigrad, iar el aice își luasă o fată a unei rachierițe (...) și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand („brocart, stofă brodată cu aur și argint”), cu șlic („căciulă de blană”) de sobol („samur”) și cu multe odoară împodobită. (...). Și o trimite cu carăta („trăsură închisă”) domnească, cu siimeni („garda de mercenari”) și cu vornici („rang boieresc cu atribuții judecătorești”) și cu comiși („rang al boierilor însărcinați cu îngrijirea grajdurilor domnești”) la feredeu („baie”). Și după ce vinie de la primblări, triimite giupânesilor („soțiile boierilor”) daruri, canavețe („un fel de pânză”), bilacoase („stofă scumpă de mătase”), căce i-au făcut cinstea de-au mărsu cu dânsa în primblare (Neculce). Același fond lexical trebuie însă interpretat ca având valoare stilistică arhaică, de evocare, în nuvelele fantastice și orientale ale lui I.L. Caragiale ( Kir Ianulea, Abu Hasan) ori în romanele istorice ale lui M. Sadoveanu: Vasilisa („împărăteasa”) și feciorul său au venit să se așeze pe tronurile lor de aur, la zidul din fund al sălii, sub stemele Bizanțului (...). În fața lor muții și hadâmbii („eunucii”) au adus îndată pe mireasă acoperită cu hobot („văl de mireasă”). O urmau fecioare și doamne de patrici (formă mai veche de neologism), purtând în cap comanace („calotă care acoperă capul”) nalte și camilafce („scufie cu văl”) de borangic care se desfășurau până la cozile rochiilor. S-a alcătuit alaiul către paraclis (Sadoveanu). Stilistic, funcția arhaismelor în comunicarea literară face parte din ansamblul de elemente lingvistice expresive prin care faptul de stil* se poate defini ca deviere de la norma* standard a limbii literare*. A.B.V.; M.M.

brocard (-duri), s. n. – Țesătură de mătase, frenghie. Fr. brocart.

BROCARD s.n. v. brocart.

BROCARD s. n. v. brocart.

brocard sn vz brocart corectat(ă)

brocard s.n. v. brocart.

*BROCARD (pl. -duri), *BROCA(R)T (pl. -turi) sn. Stofă de mătase țesută cu flori sau alte ornamente și cu fire de aur sau de argint: cu haina de brocard verde (IRG.); își aduse aminte... de un brocart rămas de la maică-sa (D.-ZAMF.) [fr. brocart].

brocart

brocart sn [At: IORGA, N. R. 1332 / V: ~rd, ~at / E: fr brocart] Stofă de mătase înflorată sau ornamentată cu fir de aur sau de argint Si: (îvp) frenghie.

brocart s.n. Țesătură de mătase de calitate superioară, ornamentată cu desene din aceeași țesătură sau cu flori din fire de aur sau de argint. Cu haină de brocart roșu, purtînd flori de aur (IORGA). • pL -uri. și brocard, brocat s.n. /<fr. brocart.

BROCART s. (pop.) zarafir, (înv.) frenghie, șahmarand, zarpa. (Rochie de ~.)

BROCART, brocarturi, s. n. Stofă de mătase cu flori sau ornamente țesute cu fir de aur, de argint sau de mătase. Țesătură de brocart muiată-n fir. MACEDONSKI, O. I 163. – Variante: brocard, brocat (DUMITRIU, B. F. 37) s. n.

brocart s. n., (sorturi) pl. brocarturi

BROCART, (2) brocarturi, s. n. 1. Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: brocat s. n.] – Din fr. brocart.

brocart s. n., (sorturi) pl. brocarturi

BROCART, brocarturi, s. n. Stofă cu flori sau ornamente țesute cu fire de aur, de argint sau de mătase. – Fr. brocart.

BROCART s. n. țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. (< fr. brocart)

BROCART, brocarturi, s. n. Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie. [Var.: brocat s. n.] – Din fr. brocart.

BROCART s.n. Stofă ornamentală cu fir de aur, de argint etc. ♦ Țesătură de bumbac sau de in folosită pentru lenjerie de pat. [Pl. -turi, var. brocard, brocat s.n. / < fr. brocart, cf. it. broccato].

BROCART s. (pop.) zarafir, (înv.) frenghie, șahmarand, zarpa. (Rochie de ~.)

BROCART ~uri n. 1) Țesătură de calitate superioară ornamentată, mai ales cu fir de aur, folosită pentru draperii și îmbrăcăminte de gală. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. brocart

brocart s. n., pl. brocarturi

brocat n. stofă de mătase țesută cu un amestec de diferite culori și cu aur sau argint, împodobită cu flori și figuri (= fr. brocart).

*brocát, -ă adj. (it. broccato, fr. brocart). Brodat cu matasă cu aur saŭ argint: rochie, pînză brocată. Brocat, s.n., pl. urĭ. Stofă brocată, frenghie, serasir, zarpa, șahmara orĭ cutnie. – Și -art și -ard (după fr.).

brocat s.n. v. brocart.

brocat sn vz brocart

BROCAT s.n. v. brocart.

cabaniță (cabanițe), s. f. – Mantie (se spunea exclusiv de mantia de brocart cu fir de aur, distinctiv al domnitorilor din Moldova și Muntenia, dăruită de Sultan). Var. căbaniță, s. f. (suman). Tc. kapaniça, din per., arab. qaba, cf. caban (Șeineanu, II, 67); cf. bg., sb. kabanica. Var. circulă în Banat.

cumaș (-șe), s. n. – 1. Brocart. – 2. Stofă de mătase. – 3. Soi, fel al unei persoane. – Mr. cumașă. Tc. kumaș (Șeineanu, II, 148; Miklosich, Türk. Elem., I, 336; Berneker 643; Lokotsch 1240); cf. ngr. ϰουμάσι, alb., bg., sp. kumaš. Sensul 3 este propriu și tc., și s-a propagat la stofă.

FRENGHIE, frenghii, s. f. (Și în forma frînghie; învechit) Brocart. Rochie [de] atlaz cu flori de mătase, cu guri de frînghie, cu sponci de argint poleite. La ODOBESCU, S. I 422. Înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii... și cu atlas. BĂLCESCU, O. I 17. Eși, fetiță, La portiță, Că te-așteaptă Talion... Cu tichie De frînghie, Cu peană De ciocîrlie. TEODORESCU, P. P. 192. – Variantă: frînghie s. f.

frenghie sf [At: MARDARIE, L. 91 / V: frănchie, frân~, frean~, (înv) frin~ / Pl: ~ii / E: tc frengi] 1 (Înv) Stofă scumpă de brocart purpuriu. 2 (Pop; gmț; îe; îf fringhie) Cu tichia de frin ~, Cu pene de ciocârlie Se spune despre o persoană mândră de îmbrăcămintea sa.

frenghie, frenghii, s.f. (înv.) 1. țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur sau de argint; brocart purpuriu. 2. brâu îngust și lung.

frenghie (brocart) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

frenghie s. v. BROCART.

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; (sorturi) pl. frenghii, art. frenghiile (desp. -ghi-i-)

‡FRENGHIE sf. Brocart [tc. frenghi].

FRENGHIE s. v. brocart.

frînc (frînci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

învelitoare, învelitori s. f. Ceea ce servește la învelit. ◊ Învelitoare de mormânt = piesă textilă de formă dreptunghiulară folosită ca acoperământ pentru pietrele funerare voievodale aflate în interiorul bisericilor. Sunt confecționate din brocart, cu o inscripție marginală brodată, alteori brodate în întregime, având ca motiv central chipul defunctului. – Din înveli + suf. -toare.

MIGDALÁT, -Ă adj. (Mai ales despre ochi) De forma migdalei; alungit, codat. Cu ochii albaștri migdalați, umezi, buni și limpezi, puși sub niște arcuri de sprîncene subțiri. DELAVRANCEA, T. 222, cf. HEM 1 489. Era pe atunci un băiețandru subțire, cu ochii migdalați, cu părul buclat și cu buzele întotdeauna umede. C. PETRESCU, S. 109. O domniță necunoscută, din alt veac, cu rochia grea de brocart și cu ochi migdalați. id. R. DR. 65. O presimțire de lacrimi muia ochii ei migdalați. GALACTION, O. A. I, 225. Migdalați, puțin pieziș, arătau ochii bunicii. STANCU, D. 7. Avea ochi migdalați, verzi-gălbui și o gură ca un cioc de rață. T. POPOVICI, S. 173. O privire pătrunzătoare, izvorîtă din ochii negri, migdalați. SCÎNTEIA, 953, nr. 2 787. – Pl.: migdalați. – De la migdală.

MUIAT², -Ă adj. 1. Care s-a umezit, s-a udat prin introducerea într-un lichid; care a devenit moale¹ (I 1) (prin îmbibare cu un lichid); care este lipsit de duritate. Cf. m u i a (1). Cf. LB, POLIZU. Întreabă că muieți-s posmagii. CREANGĂ, P. 331. ♦ (Substantivat, pl.; regional; în forma muieți) Bucăți de pîine tăiate în formă de cuburi mici, care se moaie (1) în lapte, ceai, supă etc. Soacra mică ducea tinerilor luni de dimineață, . . tăieței cu lapte or muieți cu lapte, pe care îi mînca ginerele cu mireasa. PITIȘ, ȘCH. 155, cf. DR. VI, 240. A doua zi dă nuntă, ducea plocon o găină friptă dă la mama ńiresii, un zupar cu muieți cu yin [= vin] urez cu lapte. GR. S. V, 35. 2. Cu hainele ude, îmbibate cu apă; ud plouat. Cf. m u i a (2). M-am covrigit în clopotniță cu dinții clănțănind și muiat pînă la piele. EMINESCU, G. P. 42. 3. (Despre materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. Cf. m u i a (3). Făină de mălai moietă, la pui. ALR II 4 106/64, cf. 4 106/105, 279, 310. 4. Lipsit de vigoare, de vlagă, de energie, m o l e ș i t (1), v l ă g u i t; p. e x t. a b ă t u t, d e s c u r a j a t. Cf. m u i a (6). Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II, 258. ♦ (Despre glas, vorbire) Cu intensitate scăzută, domolit, potolit, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV, 203. 5. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte; de obicei urmat de determinările „ fir”, „în aur” etc.) Întrețesut cu fire de aur ; p. e x t. (despre oameni) îmbrăcat cu haine din astfel de țesături; p. g e n e r. îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. Ciocoiul se arătă mulțimei îmbrăcat în haine arnăuțești muiate în fir. FILIMON, O. I, 161. Era marele armaș cu haine muiate în fir. id. ib. 303. Ei stau în linii drepte și armele prezintă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, POEZII, 336. Văzui pin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă. EMINESCU, G. P. 24. O mîndrețe de arnăuti muiat numa-n fireturi de sus pînă jos. CARAGIALE, O. II, 239, cf. 266. Haine muiate numai în fir. ISPIRESCU, M. V. 15. Cînd se deșteptară. se văzură muiați numai în aur. id. L. 10 Ofițeri muiați în fir. MACEDONSKI, O. I, 72. țesătură de brocart muiată-n fir. id. ib. 163. Căscam gura la ofițerii muiați în aur. BRĂESCU, A. 102. Mai văzusem altădată un ofițer turc în mare tinută, muiat tot în fir de aur. BART, S. M. 46. 6. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. Cf. m u i a (8). Consoanele muiate sînt consoanele a căror articulație palatală s-a accentuat, printr-o extensiune a presiunii mușchiului lingual pe bolta palatului. scl 1955, 202, cf. ib. 1956. Limba română distinge consoane dure muiate (ca și rusa). GRAUR, I. L. 68, cf. 52. Sunetele muiate iau naștere printr-un efort articulator. FD I, 45. ◊ (Adverbial) Sint însă graiuri în care „ș” și „j” se pronunță muiat. IORDAN, L. R. 217. - Pl.: muiați, -te.- Și: (regional) moiat, -ă adj. – V. muia.

NARCISĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee cu bulb ovoid, cu frunze lungi și cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare; (regional) zarnacadea, coprină, fulie, unguroaie, unguroancă, tătăișă, lușcă, ghiocel, nevestică (II 2), cocoară, cocorăi, cocorăței, cocorîță, ghiocei-de-grădină, stînjen-alb, floare-de-ceapă, rogoz-de-grădină (Narcissus). Sufletul măriii tale... mohorățeaște înțelepțică ca iachintul, strălucește curățică ca narchisul (a. 1700). bv i, 394. Tînărul Numa, încoronat cu narsis. BELDIMAN, N. P. I, 7/26, cf. LB, NEGULICI, POLIZU. Iată zambilele..., narcise, busuioc, ciuboțica-cucului. NEGRUZZI, s. I, 97. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart, muiată-n fir, Verdea undă ce, ici-colo, e un aur de Ophir. MACEDONSKI, o. I, 163. Se-nalț-un braț în aer și iat-o că apare.. . Purtînd în mîna dreaptă Narcisul alb ca spuma, ANGHEL, p. 23. Mi se părea că merg spre acea regiune a narcișilor veșnic albi. GALACTION, o. 334, cf. 333. În urma lui a rămas pe nisip o narcisă strivită, CAZIMIR, GR. 38, cf. 33. Leda albă se-nvoise Să-ndure-n albul de narcise Povara unei lebede, BLAGA, P. 26. În față... un lan îngust de narcise galbene. DEMETRIUS, A. 124. Poiana narciselor își așteaptă oaspeții, SCÎNTEIA, 1960, nr. 4830. – pl.: narcise. – Și: (astăzi rar) narcis, (învechit) narchis, narsis, (prin Transilv.) narțis (Lb, Alr sNiii h 640) s. m. – Din lat. narcissus, fr. narcisse. – Narchis < ngr. νάρκισσος. – Narțis < magh. nárcisz, germ. Narzisse.

serasir sn [At: (a. 1681) ap. HEM. 495 / V: saraser, sar~ / Pl: ~uri / E: tc seraser] (Înv) Brocart.

SERASIR s. m. (Învechit; și în forma sarasir) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. Pe rochia ei de sarasir clipeau safire și pîlpîiau rubine. MACEDONSKI, O. III 102. În cap purta naltul calpac de hîrșie fumurie cu fund de serasir. ODOBESCU, S. I 133. – Variantă: sarasir s. m.

serasir (-ruri), s. n. – Brocart de aur. – Var. sarasir. Tc. (per.) ser a ser „de la un capăt la celălalt” (Șeineanu, III, 107; Lokotsch 1846). Sec. XIX, înv.

STIHAR², stihare, s. n. Veșmînt lung, făcut de obicei din brocart, pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. Diaconii-n stihare Veneau de sus, din depărtare. ARGHEZI, V. 185. Intră să-și caute în altar ceva, o haină preoțească, vreun stihar, în sfîrșit, o acoperitoare, pe care s-o ia peste sine. SLAVICI, O. I 201. Vom deosebi... stiharele acoperite cu cruci de purpură și de aur. ODOBESCU, S. I 412.

șah (șahi), s. m. – Suveran al Iranului. Tc. șah, cf. ngr. σάχης, sp. jaque. Este dubletul lui șah, s. n. (joc oriental), din germ. Schach, cf. rus. šah. – Der. șahist, s. m. (jucător de șah). – Comp. sacnasiu, s. n. (verandă, geamlîc, balcon acoperit), din tc. (per.) șahnișin „tron” (Șeineanu, II, 305), cf. ngr. σαχνισίνι; safterea, s. f. (fumăriță, Fumaria officinalis), var. sefterea, din tc. (per.) șahtere „sudoarea regelui”, cf. ngr. σαφτερές; șahmara(nd), s. n. (brocart), din tc. șah meram „miracol regesc”; șahzadea, s. m. (principe, fiu de șah), din tc. șahzade.

ȘAHMARAND s.n. (Mold.) Brocart. Își luasă o fată . . . țiitoare . . . și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand. NECULCE. Etimologie: tc. șahmeram.

ȘAHMARAND s. v. brocart.

șahmarand s. v. BROCART.

șahmarand sn [At: (a. 1658) URICARIUL XVI, 202 / V: (înv) ~ra, șămure sf / Pl: ~uri / E: tc șahmeran] (Tcî) Brocart.

ȚESĂTURĂ. Subst. Țesătură, țesut, pînză, pînzișoară (dim.), pînzică, pînzucă (reg.), pînzuță (reg.), pînzătură (înv. și reg.); postav, postăvior (dim.); material. Țesătură de cînepă; țesătură de in; țesătură de mătase, mătase, mătăsărie (înv.), mătăsică; țesătură de borangic, borangic; țesătură de lînă, lînă, lînică (dim.), stofă; țesătură din fibre sintetice. Țesături, pînzeturi, borangicuri, mătăsuri, stămburi, postavuri, stofe, materiale, textile. Pînzeturi și țesături: aba, pănură, dimie; alestincă (reg.), americă (ieșit din uz), ațică; barchet, batic; brocart; canava; canavață (înv.); chembrică; crep; crep satin; crepon; creton; cutnie (înv.); dejalen; diftină; doc; dril; eponj; etamină; filaliu (înv.); finet; flanel; fresco; gaz; ghermesut (înv.); gradel; grenadină; indian, lustrin; madipolon; marchizet; milino; mătăsică; moar; mochetă; molton, muselină; nailon; nanchin; nansuc (rar); olandă; olandină; organdi, panama; păioară (reg.); percal; percalină (înv.); pichet; pistră (reg.); pitinet (înv.); pînză-vatir, vatir; plisă (înv.); pluș; poplin, relon; rips, sandal (înv.); sangulie (înv. și pop.); satin; satinadă; satinet; selimie (înv.); serj; sibir; stambă; șantung; șifon; tafta; tibet (înv.); tifon; tobralco; tul; tulpan; vîlnic; urson; velur; catifea, barșon (reg.); velutină; zăbranic; zefir; zenana. Stofe: adamască (înv.), alpaca, anglie (înv. și pop.); brocart, zarafir (pop.), zarpă (înv.); camgarn; cașmir; citarea (înv.); covercot; croază (înv.); felendreș (înv.); fetru; gabardină; hataia (turcism înv.); lastex; lastic (înv.); lastră (înv.); lastrică (înv.); lenaj; loden; maniță (înv.); maltef (înv.); mohair; pambriu (înv.); pănură (pop.); pocladă (reg.); țol (pop.) purpură, porfiră; saia (înv. și pop.); serasir (înv.); șiac; tergal; tweed; zuf (înv.). Arta țesutului, meșteșugul țesutului, țesătorie, țesere (rar), țesut; mătăsărie; abagerie. Industrie textilă. Fabrică de textile; țesătorie, postăvărie, pînzărie, mătăsărie, abagerie. Țesător, țesătoare, pînzar (înv.), mătăsar (înv.), postăvar, postăvăreasă, abagiu, abager (reg.). Vb. A țese; a urzi; a năvădi; a imprima. V. atelier, fir, Îmbrăcăminte, meșteșug, meșteșugar.

ZARAFIR, zarafiruri, s. n. (Pop.) Fir de aur; p. ext. stofă țesută cu astfel de fir; brocart. – Tc. zer „aur” + fir.

zarafir s. v. BROCART.

ZARAFIR, zarafiruri, s. n. (Popular) Fir de aur; p. ext. stofă țesută cu astfel de fir; brocart. Ș-a cumpărat... zarafiruri. SEVASTOS, N. 126. Baba slabă și-nfocată... Și-n zarafir îmbrăcată. TEODORESCU, P. P. 518.

zarafir sn [At: ȘIO II₁, 386 / Pl: ~uri / E: tc seraser cf fir] (Pop) 1 Fir de aur. 2 (Pex) Brocart.

ZARAFIR s. v. brocart.

zarafir s.n. (pop.) Fir de aur (sau aurit); ext. stofă țesută cu astfel de fir; brocart. • pl. -uri. /<tc. seraser „brocart”, influențat de fir.

zarba (-ale), s. f. – Brocart de aur. – Var. zarpa. Tc. (per.) zerbaf (Șeineanu, II, 387; Tiktin). Sec. XVI, înv.

zarpa s. v. BROCART.

ZARPA s. v. brocart.

ZARPA, zarpale, s. f. (Învechit și popular) Stofă scumpă de mătase, țesută cu fir de aur și de argint (v. brocart); p. ext. îmbrăcăminte de brocart. Fie-n zarpale de aur, Nu este decît un taur. PANN, P. V. III 39. Hainele îi sfîșia, Zarpalele îi rupea. TEODORESCU, P. P. 508.

ZARPA, zarpale, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de mătase, țesută cu fir de aur și de argint; brocart; p. ext. îmbrăcăminte de brocart. – Tc. zerbaf.

zarpa sf [At: (a. 1579) HEM, 65 / V: ~rba, ~rbah, ~h, zărba, zerban, zerbap / Pl: ~le / E: tc zerbaf] 1 (Îvp) Brocart. 2 (Pex) Haină confecționată din zarpa (1).