RANGĂ, răngi, s. f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din scr. drug.

LAMBĂ ~e f. 1) Proeminență în lungul unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura de același profil a altei piese; feder. 2) Lanț sau bară de fier care leagă crucea căruței cu capetele osiei. /<turc. lâmba

ȘTANGĂ ștăngi f. pop. Bară de fier teșită la un capăt și folosită la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; rangă. /<germ. Stange

parmac (parmaci), s. m. – 1. Grilaj, balustradă. – 2. Stîlp. – Mr. părmache, megl. părmaț. Tc. parmak „deget” și „bară de fier” (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Lokotsch 1636; Ronzevalle 57), cf. ngr. παρμάϰι, alb., bg., sb. parmak și de asemeni palmac. – Der. părmăcui, vb. (a întări cu parmaci, a îngrădi); parmaclîc, s. n. (balustradă, parapet), din tc. parmaklik, cf. ngr. παρμαϰλίϰια, bg., sb. parmakluk. E dubletul lui pîrmac, s. n. (Olt., par), din sb. parmak.

postoroancă (postoroance), s. f. – Bară de fier care leagă osia carului de hulubă. Rut. postoronok „latură” (Tiktin). În Mold.

ștangă (-ăngi), s. f. – Bară de fier. Germ. Stange (Iordan, Dift., 87).

vargă (vărgi), s. f. – 1. Nuia, vergea, băț, baghetă. – 2. Fîșie, dungă, nervură. – Mr., megl. veargă, istr. verge. Lat. vĭrga (Pușcariu 1858; Philippide, II, 661; REW 9361), cf. it., prov., cat., sp., port. verga, logud. birga, gal. berga. Este dubletul lui vergă, s. f. (bară care susține vela), din it. verga. – Der. vărga, vb. (a face dungi, a stria); vărgat (mr., megl. virgat), adj. (dungat, striat), care ar putea să provină și din lat. vĭrgātus (Pușcariu 1859; REW 9362); vărgui (var. vărgălui), vb. (a fereca, a întări cu bare); vergea (mr., megl. virdzeauă), s. f. (nuia, băț; baghetă; bară de fier), dim. de la vargă, sau direct. din lat. *vĭrgĕlla (Pușcariu 1876; Iordan, Dift., 59; REW 9363), cf. v. it. vergella, fr. vergelle; vergel, s. n. (un anumit obicei folcloric de Crăciun sau de Anul Nou, în care se încearcă să se ghicească viitorul cu ajutorul unor bețișoare), în Mold. și Trans. (după ipoteza improbabilă a lui Lacea, Dacor., IV, 785, din mag. veszkedni); vergela, vb. (a ghici viitorul); vergelat, s., n. (obicei folcloric); vergelator, s. m. (persoană care intervine în obiceiul folcloric menționat). – Din rom. provine ngr. βεργίτσα.

zăbrea (-ele), s. f. – 1. Gratie, bară de fier. – 2. Grilă, grilaj. – Var. zăbreală, zebrea(lă), zăbleală, jebruică. Sl. zabralo (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Conev 80; Drăganu, Dacor., IX, 209 și Byck-Graur 30). – Der. zăbreli, vb. (a pune zăbrele); zăbroană, s. f. (Banat, împletitură de zăbrele).

COMPENSARE a) reducerea momentelor care acționează asupra suprafețelor de comandă ale unei aeronave în scopul ușurării pilotării acesteia. Compensarea poate fi: statică (prin apropierea axei de rotație de centrul de greutatea al suprafeței mobile) și aerodinamică (prin crearea unor momente aerodinamice cu ajutorul unor dispozitive fixate pe părțile mobile), b) corectarea erorilor date de busolă după montarea ei la bordul unei aeronave, operație prin care se reduce la minimum influența magnetismului aeronavei asupra rozei compasului magnetic, realizată printr-un sistem de magneți și bare de fier moale introduse în suportul compasului și a unor sfere din fier moale dispuse de o parte și de alta a cutiei compasului. Prin orientarea aeronavei, după care se determină deviația rămasă și se întocmește un tabel de deviații care se utilizează pentru convertirea drumurilor aeronavei și a revelmentelor citite pe compasul magnetic. Sin. compensarea deviației compasului magnetic.

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barbă de arici = barbă țepoasă. Zbîrlit ca un arici = supărăcios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe cu vîrf ascuțit și folosită ca obstacol împotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

mecanice, instrumente ~, aparate muzicale acționate exclusiv prin mecanisme, fără intervenția vreunui instrumentist. Primele i. datează în Europa din sec. 14, sub forma jocurilor de clopoței* sau de clopote* acordate (1), montate în turnuri, acționate prin mecanismul orologiilor, cântând melodii întregi la ore fixe. Uneori muzica se asociază cu apariția unor figurine montate pe un disc rotativ. Mecanismele funcționează prin puterea arcurilor sau a unor greutăți atârnate, învârtind un cilindru de lemn prevăzut cu știfturi, acționând asupra ciocănelelor, care lovesc corpurile sonore (clopote, clopoței, bare de fier, coarde etc.). V. și carillon. La i. al căror sunet este de sursă aerofonă, mecanismul acționează asupra unor pârghii care deschid ventilele tuburilor de orgă*, acționând simultan și asupra foalelor, producând suflul necesar sunetului. Un astfel de instr. era orchestrionul (5), utilizat în bâlciuri, locuri de distracții etc. Cilindrii cu știfturi au fost utilizați până în sec. 18, când s-a dezvoltat o manufactură a i. miniaturale pe baza principiilor descrise mai sus. La aceste instr., cilindrii de lemn au fost înlocuiți cu cei metalici, corpurile sonore fiind simplificate și înlocuite cu un șir de limbi metalice acordate (1) sau cu mici tuburi labiale. Mecanismele muzicale erau montate în ceasuri, ceasornice, jucării, tabachere, cutii etc. Marii maeștri, ca Mozart, Haydn ș.a., au compus piese pentru astfel de mecanisme. Urmează o perioadă când cilindrii cu știfturi sunt înlocuiți cu discuri din carton sau metal, prevăzute cu orificii sau benzi perforate astfel că, rotindu-se (cu ajutorul unui sistem de pedale sau manivelă), prin orificiile respective aerul să poată pătrunde în tuburile sonore (ca de ex. la ariston, herophon și manopan). Flașneta (germ. Dreheorgel, fr. orgue de barbarie; pop. caterincă), cunoscută deja în sec. 18, are același sistem, având deseori tuburi cu registre (II, 1) stridente. Un tip de dimensiune mică, serinette (germ. Vogelorgel) servea pentru deprinderea păsărilor de a cânta. La i. cordofone (dea, mignon etc.), benzile perforate declanșează, printr-un mecanism, ciocănelele care lovesc coardele. La unele instr. se poate influența într-o măsură oarecare agogica*, dinamica* și tempo(2)-ul pieselor muzicale. Pianele de reproducere (germ. Reproduktionklavier) (ca de ex. phonola, pianola*, Welte-Mignon etc.) pot înregistra și reda interpretări personale. Există înregistrări în acest gen de Debussy, Glazunov, Grieg, Leoncavallo, Mahler, Ravel, R. Strauss ș.a. I. au fost eliminate prin apariția gramofonului, urmat de pick-up și magnetofon*.

bară f. 1. drug de lemn sau de metal: o bară de fier; 2. barieră mică ce desparte publicul de membrii unui tribunal: a veni la bară (= fr. barre).

electro-magnet m. bară de fier moale magnetizată prin trecerea unui curent electric.

inflexibil a. 1. care nu se poate îndoi sau încovoia s bară de fier inflexibilă; 2. fig. care nu se înduplecă, nu se poate înduioșa: caracter inflexibil.

DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer, insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit pe deasupra cu ghimpi, în așa fel încît, strîns, pare un ghem țepos. Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici – O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Toate lighioanele, pînă și cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși... toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. Ariciul cu meșteșug să prinde și vrabia cu mei. PANN, P. V. II 125. Merge pașa pe ulițe Cu trei mii de sulițe (Ariciul). ȘEZ. I 26. ◊ Expr. Barbă de arici = barbă țepoasă. Mai întîi am văzut două chipuri de bărbați, unul spînatic și uscat, altul c-o barbă de arici cărunt. SADOVEANU, N. F. 62. Zbîrlit ca un arici = supărăcios, ursuz. (Familiar) I-a spus ariciul la ureche = a presimțit, a bănuit. Flăcăiandrul... se furișă și de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dînsul. ISPIRESCU, L. 240. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm, cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane. 2. Nume dat unor boli ale vitelor, cailor și mieilor. V. ariceală. «Ariciul» e o boală de picioare... care trece de la sine cînd vitele își schimbă felul traiului, adică cînd din ploaie, din glod și din șura urîtă le trecem în grajduri curate. ȘEZ. III 145. 3. Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe ascuțite la vîrf; un număr mare de astfel de piese așezate pe șosea sau pe teren reprezintă un baraj contra oamenilor, animalelor și autovehiculelor cu pneuri. ◊ Arici antitanc = arici mare folosit contra autoblindatelor și tancurilor. Arici de sîrmă = arici constituit dintr-un schelet de lemn sau de fier pe care se înfășoară sîrmă ghimpată.

BARĂ, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmează să fie prelucrat în uzine). 2. Bucată de lemn sau de metal, de lungime și grosime variabile, avînd diferite întrebuințări (în special servind ca sprijin sau rezemător, pentru a delimita un spațiu etc.). Se dăduse jos... după ce legase hățurile de bara de fier ce înconjura capra vizitiului. DUMITRIU, B. F. 74. Nu știi... cum ai putut să treci drumul și să te apuci cu mîinile de barele cheiului. PAS, Z. I 312. ♦ Barieră care, la instanțele judecătorești, desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. instanță judecătorească. A apărea la bară. A vorbi la bară. ▭ Toți avocații, mari și mici, cari zilnic ș-au frecat coatele de bară... VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Piesă metalică rezistentă, avînd rolul de a proteja de lovituri. Automobilele au bare de protecție în față și în spate. 3. Fiecare dintre cei trei stîlpi care delimitează poarta la jocurile sportive (fotbal, rugbi, handbal). ♦ Bară fixă (adesea fără determinare) = aparat de gimnastică format dintr-un sul de metal fixat pe doi stîlpi, la care se execută diferite exerciții de gimnastică. Gimnastică la bară. 4. Semn grafic de forma unei linii verticale sau orizontale, întrebuințat în lucrări tehnice ca element de separare în interiorul unui text; (Muz.) semn în formă de linie verticală, întrebuințat la separarea măsurilor pe portativ. Paragrafele se despart prin bare. (Poetic) Pădurea tăia, ca o bară sumbră, orizontul satului meu natal. GALACTION, O. I 331.

FIER, (2, 3, 5) fiare, s. n. 1. Metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; nume impropriu pentru oțel, în special pentru oțelul moale. [Sciții] foloseau un metal nou, mai tare decît bronzul, anume fierul. IST. R.P.R. 25. Apucă bara de fier a scării și începu să se urce. DUMITRIU, N. 77. Tu cînți de unul doar, stingher... Lîngă sobița cea de fier. TOMA, C. V. 374. Bate fierul pînă-i cald. Fig. (În loc. adj.) De fier = a) tare, vînjos, neînduplecat. Braț de fier. ▭ Prometheus va ști să puie în fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147; b) riguros, sever. Disciplină de fier; c) (rar, despre somn) adînc, profund. Baba, cuprinsă de somnul ei de fier, se afundă în adîncul cel vrăjuit și necunoscut al lacului. EMINESCU, N. 24. ◊ Epoca fierului (sau de fier) = epocă din preistoria omenirii, cînd a început să fie prelucrat și folosit fierul. Drum-de-fier = cale ferată, v. ferată. Călătoresc pe drumul-de-fier spre ținuturile întunecate de la miazănoapte. BOGZA, C. O. 368. Fier nativ v. nativ. Fier forjat v. forjat. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un fier (ars) prin inimă = a i se strînge inima de frică, de durere. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gîndindu-se că poate i-au călcat porunca. ISPIRESCU, L. 52. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd întrebuințarea) Nume dat la diferite unelte făcute din oțel sau avînd o lamă de oțel. a) (Adesea determinat prin «de călcat») Unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau hainelor. Ești bună să-mi dai... fierul d-tale de călcat? CAMIL PETRESCU, T. II 525. Cămeșile le-am spălat... Și cu fierul le-am calcat. SEVASTOS, C. 144. b) (Uneori determinat prin «de frizat») Instrument care servește la ondulatul sau frizatul părului. Ia fierul de frizat de dasupra flăcării de spirt, îl apropie de buze, suflă-n el și-l vîră apoi în cîrlionții rebeli. CARAGIALE, O. II 290. c) (Uneori determinat prin «de plug») Fiecare din cele două cuțite ale plugului. I se năzăreau înaintea ochilor mulțimi de pluguri, unele stînd pe grinzi... altele, grele, răsturnate cu fiarele-n sus. CAMILAR, TEM. 144. De pe-alt munte cum privea, Fier de plug luînd în mînă, Azvîrli spre turn cu el. COȘBUC, P. I 296. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Fierul lat (sau mare) = brăzdar. Fierul lung (sau mic) = cuțitul fixat în grindeiul plugului și care taie brazda. d) Clește de foc. e) (Adesea determinat prin «roșu») Unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită în foc, cu care se ard unele răni sau se fac semne. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a interveni cu sancțiuni aspre. f) Lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. O sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. Carnea tocește fierul. RUSSO, S. 147. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii. ♦ Bucată de oțel, mai ales în formă de drug. M-a lovit cu un fier. ◊ Fier vechi = obiecte de oțel uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi topite și turnate din nou. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 3. (Numai la pl.) Lanțuri, cătușe cu care sînt legați prizonierii, deținuții. Cei aduși în fiare sînt de regulă spînzurați de catarg. CAMIL PETRESCU, T. II 182. Nu se auzea decît zgomotul pașilor și zăngănitul fiarelor ce încătușau mînile lui Dinu. BUJOR, S. 51. Subcîrmuitorul zise Tudorei că de n-o aduce banii în două zile, are să mă bată și să mă trimeață în fiare la cîrmuire. BOLINTINEANU, O. 342. ◊ Compus: (Bot.) iarba-fiarelor sau (rar) iarba-fierului v. iarbă. Piedică pentru cai. Caii i-au băgat în fiare și i-au slobozit să pască. GALACTION, O. I 267. – Pl. și: (regional, 3) fere (BIBICESCU, P. P. 296).

DRUG, drugi, s. m., și druguri, s. n. 1. Bară de fier sau de lemn, rotundă sau în muchii, care se întrebuințează la construcții, la ferecatul porților, al ușilor, al obloanelor etc.; rangă. Vor încerca zadarnic să spargă ușa cu drug de fier pe dinăuntru. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 48. Își încercă sabia, dînd cu dînsa într-un drug de fier. ISPIRESCU, L. 139. Trase zăvorul [ușii] și drugul de lemn care o închidea. NEGRUZZI, S. I 157. ◊ Fig. Pescarii spun... Că drugii de-ntuneric s-au prăbușit deodată, Că marea a pornit spre țărmuri toată. D. BOTEZ, P. O. 53. ◊ Expr. (Rar) A o ține drug (înainte) = a nu se da bătut, a nu se lăsa, a ține morțiș (la ceva). A se ține drug (de ceva sau cineva) = a se ține scai, a nu se lăsa (de ceva sau cineva). Popa... se ține drug să-l cunune cu fata lui. SEVASTOS, la TDRG. ♦ (Învechit) Bucată mai lungă, cilindrică, dintr-un metal prețios; lingou. De ai o mumă bătrînă și să trebuiască să-i copăr masa cu drugi de aur, spune, voi face-o. NEGRUZZI, S. III 314. 2. (În industria casnică) Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe cîte două picioare, care alcătuiesc patul sau trupul războiului de țesut. Cînd s-ar țese pînza-n drum, fără ițe, fără drug = niciodată. 3. Punct de broderie asemănător cu festonul prin care se obțin pe cusătură linii pline.

INFLEXIBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. 1. (Rar) Lipsit de flexibilitate, neflexibil. Bară de fier inflexibilă. 2. Fig. Care nu poate fi mlădiat; neînduplecat, ferm. Caracter inflexibil.

MAGNETIZA, magnetizez, vb. I. Tranz. A aduce un corp în starea în care are, permanent sau temporar, proprietăți de magnet. A magnetiza o bară de fier. ♦ Fig. A atrage cu o forță irezistibilă. Eu o urmam, ca și cînd eram magnetizat. BOLINTINEANU, O. 382.

RANGĂ, răngi, s. f. Bară de fier ascuțită la unul dintre capete, servind ca pîrghie cînd se sapă în pămînturi foarte tari, cînd se desface un pavaj etc. Brebu era în mînă cu o rangă de fier. PAS, L. I 79.

drug [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 321/30 / Pl: ~ugi sm, ~uri sn / E: srb druga] 1 sm Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (mai ales în lucrări de construcții) Si: bară, stinghie, traversă, vergea, (îvp) bâtă, (înv) ciomag, măciucă, răzlog, (reg) rudă. 2 sm (Pop; îf druc; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge strună. 3 sm (Pop; îe) A o duce druc A o duce foarte bine. 4 sm (Pop; îe) A o duce druc cu capul de-a hâra A o duce rău. 5 sm (Pop; îe) A o ține druc (înainte) A stărui în ceva. 6 sm (Pop; îe) A se ține(a) druc A lupta. 7 sm (Pop; îe) A se ține druc să A insista să... 8 sm (Pop; îe) A se ține druc de ceva sau cineva A se ține după cineva sau ceva. 9 sm (Pop; îe) A se ridica cu drucu’ A ridica o greutate. 10 sn (Îae) A vomita. 11 sm (La căruță) Oiște. 12 sm Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai botinei în care intră spetezele. 13 sm Fiecare dintre prăjinile care se pun în formă de grătar, pentru a putea transporta o cantitate mai mare de fân. 14 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale unei scări mobile, în care se înfig treptele. 15 sm Fiecare dintre gratiile unui grilaj. 16 sm Fiecare dintre cele două lemne groase care alcătuiesc corpul războiului de țesut manual Si: (pop) butuc, crac, fofează, grindei, lemn, plas, talpă, tălpeț. 17 sm Partea superioară a jugului, care se sprijină pe ceafa animalelor Si: (reg) druete (3). 18 sm Oiște a morii de vânt. 19 sm (Tip) Stinghie cu care se apasă teascul. 20 sm Broasca mesei dulgherului. 21 sm (Pes) Fiecare dintre lemnele din capul năvodului, de care trag pescarii Si: (pop) buze, clece, hadaragi. 22 sm (Mrn) Fusul pe care se învârt funiile ancorei. 23 sm Făcăleț. 24 sm Bară de fier, de grosimea mâinii și ascuțită la un capăt, care servește la a face găuri adânci (în pământ). 25 sm (Reg) Știulete de porumb necurățat de boabe Si: (îvr) drugălău. 26 sm (Reg) Știulete de porumb nedesfăcut căruia i s-a luat mătasea. 27 sm (Înv) Lingou. 28 sm (Reg) Cantitatea de lână răsucită pe fuior. 29 sm (Reg) Fus cu roata mare, cu care se răsucește ața. 30 sm Măciucă. 31 sm (Ban) Sucitorul cu care se întinde aluatul pentru tăiței Cf făcăleț. 32 sm (Îvr) Zăvor. 33 sm (Reg; dep) Femeie guralivă și leneșă. 34 sn Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline.

zăbrea¹ sf [At: URECHE, L. 148 / V: (înv) zab~, ~bleală, (îvp) ~lă, (reg) ~eauă, ~brială, zeb~ / Pl: -ele / E: vsl забреа] 1 (Mpl) Fiecare dintre barele metalice care se așază (paralel) la o anumită distanță una de alta (orizontal, vertical sau oblic) în tocul (sau în fața) ferestrelor, vitrinelor, ușilor etc., reprezentând un ansamblu fix sau semimobil, care servește la protejarea (și securizarea) lor, sau un ornament arhitectonic Si: gratie (1), (reg) roștei (1). 2 (Reg; îe) A ține (pe cineva) în ~ A asigura (cuiva) un trai bun. 3 (Îvp) Fereastră (cu gratii). 4 (Pex) Închisoare. 5 (Îe) A închide (sau a azvârli, a se afla etc.) după ~ele (sau în dosul ~elelor) (A sta) la închisoare. 6 (Rar) Colivie (1). 7 (Înv) Plasă¹ (1). 8 (Reg; csnp) „Ață de sucit”. 9 Bară de fier, de lemn etc. (sau șipcă) dintr-un gard sau grilaj Si: leaț, ostret (1), ștachetă, ulucă. 10 Bară dintr-o grindă (1). 11 (Înv) Meterez. 12 (Reg) Deschidere în peretele șurii care comunică cu grajdul și prin care se dă mâncare vitelor. 13 (Reg) Grătar din piatră sau din fier care se pune pe vatră sub lemnele care ard. corectat(ă)

prinsoare sf [At: CORESI, EV. 210 / V: (reg) prinsor s, (îvr) pren~ / Pl: ~ori / E: prins² + -oare] 1 (Înv) Pariu. 2 (Buc) Efort al unui animal pentru a duce o povară. 3-4 (Îvp) (Stare de) captivitate. 5 (Pex; ccr) Închisoare. 6 (Reg) Loc de unde cineva pescuiește cu crâsnicul. 7 (Reg) Avere. 8 (Reg; d. oameni; îla) Cu ~ Bogat. 9 (Îvr) Sumă plătită ca arendă. 10 (Olt) Ac de prins părul. 11 (Îvr) Dispozitiv folosit la fixarea unor drugi. 12 (Trs) Cerc de lemn care prinde doagele unui butoi. 13 (Olt) Parte a undiței de care se prinde firul. 14 (Reg) Căprior la casă. 15 (Trs) Bucată de lemn fixată la îmbinarea căpriorilor unei construcții, pentru a le mări rezistența. 16 (Reg) Bârnă așezată deasupra pereților casei, în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii Si: (reg) cosoroabă. 17 (Reg) Fiecare dintre stâlpii din peretele casei în care intră ferestrele. 18 (Trs; Mar) Fiecare dintre cele două bare de lemn care fixează părțile laterale ale războiului de țesut sau tălpile războiului de țesut una de alta Si: (pop) chingă, (reg) prinzătoare, prinzător. 19 (Reg) Lanț sau bară de fier care leagă crucea căruței cu capetele osiei Si: (reg) lambă. 20 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 21 (Reg; îs) ~a nărilor Perete despărțitor al nărilor. 22-23 (Înțelegere făcută sau) angajament luat în vederea îndeplinirii unui lucru.

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

scoabă¹ sf [At: GCR I, 172/8 / V: (reg) ~avă, scob sn (Pl: scoburi) / Pl: ~be / E: bg скоба cf scobi¹] 1 (Adesea urmat de determinarea „de fier”) Piesă metalică, de obicei din oțel, formată dintr-o bară cu capetele ascuțite și îndoite în unghi drept, folosite mai ales la construcții provizorii pentru fixarea între ele a unor piese de lemn sau, uneori, de piatră Si: (reg) capeie, cloambă (3). 2 (Ca termen de comparație) Persoană slabă și uneori cocârjată din cauza slăbiciunii. 3 (Reg; îe) A se face sau a fi (făcut) ~ A slăbi foarte tare sau a fi extrem de slab. 4 (Rar; d. ființe; îe) A se face ~ A se ghemui (2). 5 (Rar; pex) Durere fizică vie care se manifestă ca o înțepătură de scoabă (1). 6 (Spc) Element din sârmă de oțel sau din alamă, folosit la îmbinări în industria confecțiilor din piele. 7 (Pfm; dep) Persoană (foarte) slabă, adesea tânără și gârbovită. 8 (Pfm; pex) Femeie slabă și rea. 9 (Reg; dep) Vită slabă, prăpădită. 10 (Arg) Unealtă veche, stricată. 11 (Reg; la car sau la căruță) Bară de fier îndoită la unul dintre capete sau bucată de lemn lungă și îngustă care ține legați carâmbii loitrei la mijlocul spetezelor Si: (reg) cercel (13), ghermec. 12 (Reg; la car sau la căruță) Bucată (pătrată) de fier care leagă proțapul de cruce. 13 (Reg; la car sau la căruță) Cui de fier cu sare se fixează butucul pe perinoc. 14 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre ghearele de fier între care se fixează buștenul pentru a fi tăiat. 15 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre inelele de fier de care sunt prinse scoabele (14) Si: (reg) sponcă. 16 (Reg; la joagăr) Rac de fier (în care intră pânza). 17 (Reg; la plută) Gânj în care se fixează cârma. 18 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Fiecare dintre bucățile de fier îndoite ca o scoabă (1) și fixate în ușă, în care se mișcă ivărul la zăvoarele simple, sau drugul de lemn, la încuietoarele de lemn. 19 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Bucată de fier sau de lemn îndoită ori tăiată ca o scoabă (1) și fixată în ușorul ușii, în dreptul zăvorului, pentru a intra² în ea ivărul sau drugul de lemn. 20 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Zăvor. 21 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Daltă (cu tăiș semicircular) Si: ghin (1). 22 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Teslă. 23 (Reg; la tâmplărie, dulgherie, dogărie) Cripcă (pentru curățarea doagelor vechi). 24 (Reg; la tâmplărie, dogărie, dulgherie) Lămbuitor. 25 (Reg; îf scob) Unealtă de dogărie, dințată, cu care se trage gardina la butoaie. 26 (Reg; la tâmplărie) „Cusătură de strungărit”. 27 (Reg) Daltă scobită, cu cuțitul pieziș, folosită de rotari. 28 (Reg) Cuțitoaie (a potcovarului). 29 Unealtă în formă de cuțit îndoit la capăt, folosită pentru desfăcut și răzuit fagurii. 30 Placă sau bară metalică, cu 2, 3 sau 4 proeminențe ascuțite, cu care se execută operația chirurgicală de fixare a fragmentelor osoase ale unei fracturi. 31 Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, nisetrul, cega. 32 (Bot; reg; șîs ~be-n cur) Măceașă. 33 (Bot; reg; lpl) Măceș (Rosa canina).

zăbrea s.f. 1 (mai ales la pl.) Gratie. Rama ferestrei... cu zăbrele strîmbe și vechi de fier forjat (MINUL.). ♦ (înv., pop.) Fereastră (cu gratii). Mă uitai într-o zăbrea, Văzui și pe puica mea (POP.). 2 Fiecare dintre barele de fier sau de lemn ale unui gard, ale unui grilaj etc. Copiii stau..., fiecare, în patul lui alb, împrejmuit cu zăbrele (ARGH.). 3 Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete. 4 (înv.) Meterez. Iustinian... i-au tot spînzurat pe zăbrealele cetății (CANT.). • pl. -ele. și (pop.) zebrea s.f. /<slav. забрало

DRUG s. 1. bară. (Un ~ de fier.) 2. (reg.) rudă. (Un ~ de stejar.) 3. v. pârghie. 4. v. broască.

DRUG, drugi m. 1) Bară (groasă) de fier sau de lemn folosită, mai ales, în construcții. 2) Fiecare din cele două tălpi ale războiului de țesut cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele; tălpig. /<sb. drug

DRUG s. 1. bară. (Un ~ de fier.) 2. (reg.) rudă. (Un ~ de stejar.) 3. (TEHN.) cîrmă, oiște, pîrghie, proțap. (~ la moara de vînt.) 4. (TEHN.) broască. (~ la masa dulgherului.).

rangă¹ sf [At: LB / V: (reg) rang sn (Pl: ~uri), ~glă, ~ncă / Pl: răngi, (reg) ~nge / E: nct] 1 Bară de oțel ascuțită la un capăt, servind ca pârghie pentru mișcarea obiectelor grele sau folosită când se sapă în pământ foarte adânc, când se desface un pavaj etc. Si: (reg) manelă, răzuș. 2 (Reg; îf ranglă) Bară lungă de fier, încovoiată la un capăt, cu care minerii desprind piatra. 3 (Reg) Ghionoi.

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

MAGNETIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care are proprietatea de a magnetiza. O bară cilindrică de fier a fost introdusă într-o bobină magnetizantă. CIȘMAN, FIZ. II, 399. - Pl.: magnetizanți, -te. – Din fr. magnétisant.

podușcă², poduști, s.f. (reg.) 1. bară sau șină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau a căruței, pentru a-i mări rezistența. 2. bucea care căptușește capetele osiei roții carului sau a căruței, spre a feri osia de uzură. 3. lemn scurt folosit la transportul buștenilor.

FERMĂ², ferme, s. f. Schelet plan format din bare de lemn, de fier sau de beton armat, de obicei destinat să susțină învelitoarea unei construcții.

podușcă² sf [At: H X, 69 / V: pro~ / Pl: ~ști / E: ucr подушка] 1 (Buc; Mol) Bară sau șină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau la căruță, pentru a-i mări rezistența. 2 (Buc) Capac metalic care căptușește capetele osiei roții carului, sau a căruței spre a le feri de uzură. 3 (Reg; îf produșcă) Lemn scurt și nu prea gros pentru transportul buștenilor.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

TREAPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ (Și în sintagma examen de treaptă) Examen de admitere în clasa a IX-a de liceu. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta.

ȘINĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

TREAPTĂ, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapă, fază. ♦ Rang, poziție, situație. 3. Fig. Categorie socială; pătură. – Lat. trajecta.

STĂNOG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Ustensilă din metal pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

PÎRGHIE, pîrghii, s. f. 1. Bară rigidă cu un punct de reazem asupra căruia se exercită o forță activă și o forță rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care servește la ridicarea sau la mișcarea unei greutăți. Era cu o pîrghie în mînă, cu care se opintea să ridice carul. La TDRG. ♦ Brațul unei balanțe. 2. Fig. (Livresc) Mijloc prin care se dă impuls unei activități; forță socială sau morală. Industria socialistă, și în primul rînd industria grea, este principala pîrghie pentru dezvoltarea puternică a forțelor de producție în agricultură. GHEORGHIU-DEJ, R. 29.

TREAPTĂ, trepte, s. f. 1. Element component aî unei scări, pe care se calcă în timpul parcurgerii ei; fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, care alcătuiesc o scară de piatră, de lemn etc. S-a suit sus la rîndul al doilea, pe trepte largi. SADOVEANU, B. 76. Gara, cu treptele murdare și alunecoase, cu înghesuiala unor oameni grăbiți... BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. Din gang, la dreapta, o scară... cu treptele de piatră, tocite de vremuri. BASSARABESCU, S. N. 22. Niște trepte de lemn duceau în catul de sus. EMINESCU, N. 37. ◊ Fig. Veți crede anevoie că un cherestegiu ar putea să aibă gîndurile și sentimentele pe care le aveam eu, privind... printre treptele despicate ale scării Carpaților. GALACTION, O. I 63. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară; fuscel. Și făcu niște druguleți mici, fiecare puindu-i d-a curmezișul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări. ISPIRESCU, L. 59. 2. Fig. (Uneori însoțit de determinări) Grad, nivel; etapă, fază. Mersul înainte al societății, de la treptele inferioare la cele superioare, este determinat de acțiunea legilor obiective de dezvoltare a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 2/1. În această comedie Caragiale pune concepțiile curente ale unora, și chiar stările sufletești ale noastre ale tuturora, în gura unui tip de pe cea din urmă treaptă intelectuală. IBRĂILEANU, S. 71. ♦ Rang, situație. Înălța mai mulți dintr-înșii în treapta de nobili. BĂLCESCU, M. V. 400. Văz oameni făr’ de nici o știință, învățătură și dar, făr’ de nici o slujbă cătră patrie, într-o clipă urcați la cea mai înaltă treaptă, ci numai prin dare de bani. GOLESCU, Î. 139. 3. Fig. Categorie socială, pătură, strat. Țăran, boiernaș slujbaș, boiernaș liber și proprietar, visa pentru copiii săi o treaptă socială mai înaltă. CĂLINESCU, E. 23. Trepte osebite le-au ieșit din urna sorții. EMINESCU, O. I 130. Numai el avea trecere la treptele de jos ale națiunii. ODOBESCU, S. II 511.

drug, drugi, s.m. – 1. Bară de lemn sau de fier. 2. Piese componente ale războiului de țesut (care ridică și coboară ițele). 3. (înv.) Aur nativ, neprelucrat. ♦ (onom.) Drug, nume de familie în Maramureș. – Din scr. drug „prăjină” (Cihac, cf. DER; Scriban, DEX), srb. druga „fus” (Scriban, MDA) < vsl. drongǔ „ciomag” (Scriban).

BARĂ s. 1. drug. (O ~ de fier.) 2. lingou, (înv.) drug, șină. (O ~ de aur.) 3. (SPORT) bară fixă = (rar) sul. (Exerciții de gimnastică la ~.)

șină s. v. BARĂ. CALE-FERATĂ. DRUM-DE-FIER. LINGOU. LINIE-FERATĂ.

treaptă¹ sf [At: CORESI, EV. 345 / V: (reg) dr~, pra~, pr~, streapță, traftă, tra~, ~pcă, ~psă, ~te, ~pță, ~epte, ~epten sn, ~epț sm / Pl: trepte, (reg) trepțe, trepți, (înv) ~ture / E: ml traiecta] 1 (Mpl) Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la înălțimi diferite față de sol, care alcătuiesc o scară Si: (înv) stepenă. 3 (Îljv) În trepte (Care este) în formă de scară. 4 Fiecare dintre săpăturile în formă de treaptă¹ (1) făcute pe un loc în pantă. 5 Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare Si: amfiteatru. 6 Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară Si: fuscel. 7 (Glg; îs) ~ geotermică Adâncimea în metri la care temperatura crește cu 1°C. 8 (Reg) Pârleaz. 9 (Reg) Fiecare dintre cupele de la roata morii. 10 (Înv) Grad la termometru. 11 (Fig) Nivel. 12 (Fig) Etapă (5). 13 (Fig) Categorie socială Si: pătură, strat. 14 (Fig) Condiție socială Si: poziție, rang, situație, stare. 15 (Îvr; fig) Grad militar. 16 (Muz) Fiecare dintre sunetele unei octave, purtând una dintre cele șapte denumiri sau una dintre notațiile literale corespunzătoare lor. 17 (Iuz; șîs examen de ~) Examen de admitere în clasa a IX-a sau în clasa a Xl-a de liceu. 18 (Bis; înv; șîs cântecul treptelor) Psalmi care la evrei se cântau urcând scările templului. 19 Post în care este angajat cineva într-o instituție.

drug, drugi, s.m. 1. Bară de lemn sau de fier. 2. Piese componente ale războiului de țesut (care ridică și coboară ițele). 3. (înv.) Aur nativ, neprelucrat. ■ (onom.) Drug, nume de familie în jud. Maram. – Din scr. drug „prăjină” (Scriban, DEX), srb. druga „fus” (Scriban, MDA).

FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. și Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătușe.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Instrument greu de metal cu mai mulți dinți ascuțiți, fixat la capătul unui lanț, pe care marinarii îl aruncă în fundul apei, înfigîndu-l în pămînt, spre a imobiliza vasul pe care navighează. [Evantia] își amintea că [Neagu] îi spuse o dată că la ancoră e locul lui la postul de plecare. BART, E. 236. ◊ Expr. A arunca (sau a lăsa) ancora = a opri un vas într-un port, a ancora. A ridica ancora = a pleca cu vasul din port; fig. (familiar) a porni la drum. Am ancorat de 5 zile și aștept. Nu știu cînd o să ridic ancora. Miroase a ciclon. SEBASTIAN, T. 31. 2. Cablu cu care se fixează de pămînt anumiți stîlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de fier curbată sau formată din două bare încrucișate, care se fixează între două ziduri sau două grinzi pentru a întări legătura dintre ele.

FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. și Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat = brăzdar, (prin Olt. și Transilv.) sapă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) cătușe (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.)

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.

ÎNCOVOIAT adj. 1. arcuit, curb, curbat, îndoit, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovârdat, (înv.) arcos. (Bară ~.) 2. v. îndoit. 3. curbat, îndoit, răsucit, strâmb. (Fiare ~.) 4. v. adus. 5. v. aplecat. 6. v. gârbovit. 7. v. gârbovit. 8. v. coroiat. 9. v. încovrigat.

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.

săgeată [At: PSALT. 86 / V: (înv) sege~, sige~, săcea~ / Pl: săgeți, (îrg) ~te, ~ete, (înv) ~ețe / E: ml sagita] 1 sf Vargă subțire de lemn, trestie, etc., la un capăt cu un vârf (metalic) ascuțit, aruncată dintr-un arc încordat, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, iar astăzi, la unele probe sportive de tir Si: (înv) săhăidac (3), (reg) răpezitor. 2 sf (Ccr) Lovitură de săgeată (1). 3 av Cu viteză mare. 4 sf Resturi de arme vechi ca vârful săgeții (1), găsite în pământ (considerate, în credințele populare, ca vârfuri de trăsnet). 5 sf (Pan) Rază luminoasă a unui corp ceresc, care străbate rapid spațiul. 6-7 sf (Îvp; pan; șîs ~ta cea de piatră, reg ~ de trăsnet, ~ de piatră) (Lumină de) fulger Si: trăsnet. 8 sf (Pan; lpl) Privire sfredelitoare (și aspră). 9 sf (Pan; dep) Vorbă sau afirmație, aluzie răutăcioasă, ironică sau critică. 10 sf (Pex; dep) Ironie (usturătoare) Si: înțepătură. 11 sf (Pan) Durere fizică vie, pătrunzătoare și de scurtă durată Si: înțepătură, junghi, săgetătură (9). 12 (Reg; pex) Săgetătură (10). 13 sf (Reg; rar; pex) Suferință morală (neașteptată și intensă). 14 (Pan) Semn ca o săgeată (1) care servește la indicarea direcției, a evoluției unui proces etc. 15 sf (Pan) Vârful ascuțit al coroanei (piramidale a) unor arbori. 16 sf (Reg; pan) Brad tânăr cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt la capul unui flăcău sau al unei femei tinere. 17 sf (Gmt; pan) Distanță maximă dintre coarda care unește extremitățile unui arc de curbă și punctele arcului. 18 sf (Gmt; pan) Perpendiculară trasă din mijlocul unui arc pe coarda acestuia. 19 sf (Pan) Piesă a navei, formată din bare ori traverse de lemn sau de fier care servește la susținerea, consolidarea, fixarea etc. altor piese ale navei. 20 sf (Reg; Pan) Fiecare dintre stâlpii caselor țărănești, ai pătulelor, ai coșarelor etc. care sunt fixați cu un capăt în temelie iar cu celălalt în grinzile acoperișului. 21 sf (Reg; pan) Fiecare dintre căpriorii care formează cele patru muchii laterale ale acoperișului casei țărănești. 22 sf (Pan) Fiecare dintre barele de care sunt fixate aripile morii de vânt Si: (reg) căluș (11). 23 sf (Reg; pex) Aripă a morii de vânt. 24 sf (Reg; pan) Fiecare dintre barele scrânciobului de care sunt atârnate scaunele Si: pârghie. 25 sf (Reg) Fiecare dintre stâlpii de lemn, de metal ai șteampului, care pisează mineralul în piuă. 26 sf (Reg; pan) Fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor țărănești Si: (reg) bold (20), sulinar, suliță, țeapă. 27 sf (Reg; pan) Prăjină folosită ca proptea la o stivă de lemne. 28 sf (Pop; Ban) Prăjină (la fântână). 29 sf (Mol; Buc; pan) Cumpăna fântânii. 30 sf (Reg; pan) Cordar (la ferăstrău). 31 sf (Trs; Olt; pan) Coardă (la arc). 32 sf (Reg; pan) Deschidere a rostului, la războiul de țesut, pe unde trece suveica. 33 sf (Reg) Tuleu la usturoiul de toamnă. 34 sf (Reg; pan) Pistil¹ (1) la usturoiul de toamnă. 35 sf (Reg; pan) Lucrare simplă de fortificație cu ridicătură de pământ sau o ieșitură de zid. 36 sf (Ggf; pan; îs) ~ litorală Forma pozitivă de relief din zona țărmurilor marine joase, care poate închide un golf, formând un liman. 37 sf Cordon litoral, pe nisip. 38 sf (Bot; șîc ~ta apei, ~ta apelor) Plantă erbacee cu frunza ca vârf de săgeată (1), cu flori albe, cu tuberculi comestibili, care crește pe marginea râurilor sau în apele stătătoare Si: (reg) iarba-săgeții (Sagittaria sagittifolia). 39 sf (Bot; Mol) Rodul-pământului (Arum maculatum). 40 sf (Bot; reg) Săbiuță (4) (Gladiolus imbricatus). 41 sf (Bot; reg; îc) ~-lui-Dumnezeu Verigel (Orabanche caryophyllacea). 42 sf (Bot; reg; îac) Verigel (Orabanche gracilis). 43 sf (Bot; reg; îac) Crăielici (Orabanche lutea). 44 sf (Bot; reg; îae) Crăielici (Orabanche major). 45 sf (Bot; reg; îc) ~ta-Domnului Sporiș (Verbena officinalis).

fier-beton s. n. Produs siderurgic în formă de bară, folosit la realizarea armăturilor construcțiilor din beton ◊ „Specialiștii Institutului de construcții Harkov au elaborat o originală metodă de tăiere a fier-betonului prin topire cu ajutorul arcului voltaic.” Sc. 26 VIII 77 p. 6; v. și fierar-betonist (1961) (din fier + beton; DT)

ȘTANGĂ, ștăngi, s. f. Bară de oțel; drug, rangă. Cît se înroșește ștanga de fier în jar, roade un hărtănaș de slănină. SADOVEANU, L. 90.

*BARĂ² (pl. -re) sf. 1 Drug, vargă de lemn sau de metal: ~ de fier ¶ 2 ⛵ Drug, fus, pîrghie care slujește spre a mișca cîrma ¶ 3 ⛹ Bare paralele 👉 PARALELE ¶ 4 ⚖️ Despărțituri în sala unui tribunal care separă pe judecători de public (🖼 355): avocații, mari și mici, cari zilnic și-au frecat coatele de ~ (VLAH.) ¶ 5 🎼 Linia verticală ce desparte în scris o măsură de alta ¶ 6 📰 Liniuță care desparte termenii unei fracții: 3/4 [fr. barre].

zăbreluță sf [At: LM / V: (reg) zăvr~ / Pl: ~țe / E: zăbrele + -uță] 1-2 (Reg; șhp) Zăbrea¹ (1) mică Si: (reg) zăbreluică (1-2), zăbruică (1-2). 3 Bucată scurtă de lemn, de fier etc. care servește la solidarizarea pieselor principale longitudinale ale unei bare compuse.

SISTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

RĂSUCIT adj. 1. v. filat. 2. v. contorsionat. 3. (rar) torsat, torsionat. (O bară ~.) 4. curbat, încovoiat, îndoit, întors, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 5. curbat, încovoiat, îndoit, strâmb. (Fiare ~.) 6. întors, învârtit, rotit, sucit. (A lăsat cheia ~ în broască.) 7. încolăcit, înfășurat, învălătucit, sucit. (Val de pânză ~.)

SISTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

ARMAT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte, ciocniri) însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Conflict armat. Intervenție armat. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. La 23 August 1944 s-a săvîrșit o cotitură istorică în viața țării noastre: Romînia a fost eliberată de către glorioasele forțe armate ale Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 630. Serviciul militar în rîndurile forțelor armate ale Republicii Populare Romîne este o îndatorire de onoare a cetățenilor Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 42. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate, fiind țara organizată ostășește. BĂLCESCU, O. II 14. Insurecție armată v. insurecție. 2. (Despre arme) Pregătit pentru tragere. 3. Prevăzut cu armătură. ◊ Beton armat = beton în masa căruia sînt așezate bare de oțel spre a-i mări rezistența. Rînd pe rînd lemnul, fierul și betonul armat vor intra în construcția lor [a podurilor]. BOGZA, C. O. 149. 4. (Învechit) Înarmat. ◊ (Fig.) Codri bogați, Tot cu cerbi armați Și cu corn în frunte, Unde-s fiare multe. TEODORESCU, P. P. 401.

CURBAT adj. 1. arcuit, curb, încovoiat, îndoit, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scorvîrdat, (înv.) arcos. (Bară ~.) 2. încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 3. încovoiat, îndoit, răsucit, strîmb. (Fiare ~.) 4. parabolic. (Oglindă ~.) 5. aplecat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 6. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spinarea ~.) 7. acvilin, adus, cocîrjat, coroiat, încovoiat, (reg.) coroietic. (Nas ~.)

ÎNCOVOIAT adj. 1. arcuit, curb, curbat, îndoit, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovîrdat, (înv.) arcos. (Bară ~.) 2. curbat, îndoit, întors, răsucit, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 3. curbat, îndoit, răsucit, strîmb. (Fiare ~.) 4. adus, îndoit, rotilat. (Paloș ~.) 5. aplecat, curbat, înclinat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 6. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, îndoit, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spinarea ~.) 7. ghebos, gheboșat, gîrbov, gîrbovit. (Om ~ de bătrînețe.) 8. acvilin, adus, cocîrjat, coroiat, curbat, (reg.) coroietic. (Nas ~.) 9. încîrligat, încolăcit, încovrigat, îndoit. (Coadă ~.)

ancoră sf [At: (a. 1700) ap. HEM 1201 / V: (înv) ~nho~ / Pl: ~re / E: lat ancora (cf dubletul: anchiră, anghiră)] 1 (Mrn) Piesă grea de metal, cu doi (sau mai mulți) dinți mari în formă de cârlige, care se lasă în apă (de pe corabie sau vapor) cu ajutorul unei frânghii, odgon sau lanț, pentru ca să se înfigă pe fundul apei și astfel să țină corabia (sau vaporul) pe loc Cf mâță, rac. 2 (Îe) A arunca (sau lăsa) ~ra A ancora. 3 A ridica ~ra A porni la drum. 4 (Aht) Piesă de fier în formă de S, T, sau X, (fixată la capătul unei bare, al unui cablu etc.) servind la legarea zidurilor între ele, a grinzilor de ziduri, a coșurilor de pe șarpanta acoperișului etc., pentru a împiedica deplasarea lor (datorită greutății sau a presiunilor exercitate asupra lor). 5 (Îs) ~ de turlă Cablu care asigură tumul sondei petroliere (al unui pilon etc.) contra răsturnării pe care ar cauza-o vântul. 6 (Fig) Refugiu. 7 (Pop) Simbolul credinței, al stabilității, al calmului și al constanței pentru cineva.

RĂSUCIT adj. 1. (TEXT.) filat, tors. (Lînă ~.) 2. contorsionat, sucit. (Un corp ~.) 3. (rar) torsat, torsionat. (O bară ~.) 4. curbat, încovoiat, îndoit, întors, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 5. curbat, încovoiat, îndoit, strîmb. (Fiare ~.) 6. întors, învîrtit, rotit, sucit. (A lăsat cheia ~ în broască.)

broască sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~aște / E: mpl *brosca] 1 Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). 2 (Pfm; îe) Lac să fie că ~aște se-adună! Numai prilej bun ori belșug să fie, că se-adună întotdeauna cumpărători sau prieteni. 3 (Pfm; îe) Ochi de ~ Ochi bulbucați. 4 (Pfm; îe) Când o face ~ca păr Niciodată. 5 (Pfm; îe) Plouă cu ~ște Plouă torențial. 6 (Pfm; îe) A se face (a se lipi) ~ la (pe) pământ A se ascunde întinzându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 7 (Zlg; îc) ~ verde sau ~-de-iarbă Brotac (Hyla arborea). 8 (Zlg; îc) ~ râioasă sau ~-de-pământ, ~ buboasă, ~ buburoasă Specie de broască foarte neplăcută la vedere, având pe corp niște umflături din care se scurge un lichid bălos și iritant (despre care se crede, în mod greșit, că ar fi otrăvitor sau ar răspândi râia) Si: bombină, cioască, ioarcă, lioarcă, mioarcă. 9 (Îc) ~ țestoasă (sau cu țest, cu țist, cu troacă, cu carapace) Specie de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testugo graeca și hermannî), iar altele în apă (Emys orbicularis). 10 (Bot; îc) ~ca apei Plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 11 (Bot; îae) Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament Si: (reg) limba-soacrei, palmă-cu-spini (Opuntia ficus indica). 12-13 (Bot; îc) Lâna ~aștei Lână broștească (7-8). 14 (Fig) Copil mic Cf broscoi, brotan. 15 (Pop; la oameni) Umflătură (nedureroasă) ce se formează sub pielea de la pleoape sau a obrajilor. 16 (Pop) Nod sub piele. 17 (Pop) Gușă. 18 (Pop) Modâlcă. 19 (Pop) Scrofule. 20 (Pop) Umflătură în stomac. 21 (Med; pop) Urcior. 22 (La vite) Umflătură formată pe (sau sub) limbă, la margine sau sub falcă. 23 (Teh) Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. 24 (Pop) Rindea folosită la netezirea scândurilor. 25 (Pop) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. 26 (În industria petrolieră, complinit prin „de pene”) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, când se introduc sau se scot din puț. 27 (Înv) Bucată de lemn sau de fier gros și lat pe care se sprijinea grindeiul roții morii Si: brotac Cf bontău. 28 (Înv) Bucată de fier gros în care se învârteau călcâiele de fier ale ciuturii^[1] (la moară) Si: brotac (2). 29 (Înv) Parte de la mijlocul barelor ce susțin sulul leagănului Si: tigaie. 30 (Îvp) Osie la teleaga plugului. 31 O parte a mesei dulgherului Si: drug. 32 (Pop) Capăt crestat și, adesea, înflorit al stâlpilor unei case Si: capitel Cf bașlâc. 33 (Pop) Capăt al scăunoaiei. 34 (Pop) Parte în care se fixează sfredelul. 35 (Pop) Șurubelniță cu care se strânge teascul. 36 (Muz) Parte inferioară a arcușului. 37 Porțiune din luntre. 38 (Lpl) Parte din războiul de țesut. 39 (Reg) Bucată de pânză ori de postav în formă de romb cusut la subraț. 40 (Îrg) Bucată triunghiulară cusută la cămașă, pe umăr, lângă guler sau la subraț. 41 (Înv) Model în țesătura pânzei. 42 (Înv) Opincă rău croită Si: hârzoabă. corectat(ă)

ZĂBREA ~ele f. 1) mai ales la pl. (la uși sau ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă), formând împreună un baraj protector. 2) Vergea de fier sau de lemn din care se fac garduri sau grilaje. 3) Fiecare dintre barele care, prinse împreună în formă de rețea, se fixează la o grindă. [Art. zebreaua] /<sl. zabralo

ZĂBREA, zăbrele, s. f. 1. Gratie. 2. Vergea de fier sau de lemn cu care se fac garduri sau grilajuri. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete. [Var.: zebrea s. f.] – Slav (v. sl. zabralo).

ANTENĂ, antene, s. f. 1. Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul insectelor și al crustaceelor și care servește ca organ de simț. 2. Dispozitiv de fire metalice cu care se emit sau se recepționează undele electromagnetice; instalație simplă de acest fel (pe acoperișul unei case) cu scopul de a întări puterea de recepție a unui aparat de radio. Din dreptul lor [al clădirilor] oamenii au făcut să se ridice spre cer stîlpii de fier... între care antena e întinsă ca un hamac fantastic. BOGZA, C. O. 202. 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg printr-un scripete, spre a ține pînza triunghiulară a corăbiilor.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frînghie etc.) alcătuit din două părți laterale și paralele, unite prin bare așezate transversal, la distanțe egale, și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. Pe-o scară de frînghie aruncată de sus, pilotul se suie pe bord ca o pisică. BART, S. M. 37. Sasca Parasca, de-ar avea scări, s-ar sui-n ceri. SBIERA, P. 322. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, P. 204. ◊ (Metaforic, sugerează ideea ascensiunii, a progresului) Urca-vom și-alte scări... Nimic au fost pe cîte le-am urcat, De mă-nțelegi și vrei: să vii cu mine! COȘBUC, P. II 305. Văzutu-te-am, în pace, suind scara măririi Și-n pace luînd calea augustă-a nemuririi. ALECSANDRI, O. 201. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. Acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă... brîul pămîntului și scara ceriului. CREANGĂ, P. 246. 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte (de lemn, de marmură, de metal etc.), de obicei cu balustradă, servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc. Scările pe care urci la galeria Teatrului Național i se par lui moș Gheorghe fără sfîrșit. SP. POPESCU, M. G. 86. Suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. HOGAȘ, M. N. 16. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri Pătrunde luna, înălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mișcătoare, montate pe o bandă fără sfîrșit. ◊ Loc. adv. În (sau din) capul scării = pe (sau de pe) treapta cea mai de sus a unei scări. ♦ (La pl., rar) Trepte. Ne-am suit... tocma în vîrfu turnului, care are mai mult de o mie de scări. KOGĂLNICEANU, S. 53. ◊ Fig. Prilej de lungi oftaturi cu scări. VLAHUȚĂ, N. 125. 3. Treaptă (sau șir de cîteva trepte) la un vehicul, servind la urcare și la coborîre. Omul care ședea afară, pe scara vagonului, ridică fața și zîmbi. DUMITRIU, N. 5. I-am auzit cum le sună cîrjile, pe scările vagonului. SAHIA, N. 25. 4. Fiecare dintre cele două inele de metal (rar de lemn) prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul cînd se urcă sau cînd stă în șa. Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. A pune piciorul în scară = a încăleca. Cînd o pus picioru-n scară, Munții s-o cutremurat. ȘEZ. V 22. A da scări (calului) = a îndemna calul lovindu-l cu scările; a da pinteni. Păturică dete scări calului și înaintă în lagăr. FILIMON, la TDRG. II. Fig. 1. Succesiune, șir, serie de elemente (valori, mărimi, cifre etc.) în ordine crescîndă, descrescîndă sau cronologică. ◊ (Biol.) Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, începînd de la cele mai simple pînă la cele mai perfecte. (Chim., Min.) Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale, adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiunea sunetelor muzicale, cuprinzînd aproximativ opt octave. Un fel de melodie alcătuită din notele cele mai de sus ale scării muzicale începu a izvorî, în grupe meșteșugite de țipete ascuțite, subt loviturile aceluiași ciocan pe oțelul atîrnat. HOGAȘ, M. N. 148. 2. Serie de diviziuni (formînd de obicei o linie gradată) la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.) pe care se urmărește determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată, reproducînd în mic unitățile de măsură, care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă sau pe un desen și cele reale, de pe un teren. Hartă la scara 1:250000. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu reprezentările dintr-o hartă, dintr-un desen) La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. Schiță lucrată la scară. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducîndu-i dimensiunile, dar păstrînd un raport constant față de realitate; a reproduce un desen, un plan etc. reducînd dimensiunile și păstrînd proporțiile. 4. (În loc. adv.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. În America reclama se face pe o scară foarte întinsă. SAHIA, N. 104. 5. Ansamblu al claselor, straturilor, rangurilor sociale (în ordine crescîndă sau descrescîndă). Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. ♦ Nivel, rang, treaptă socială sau morală. Personajele sînt... dintre oamenii care sînt puși pe ultima scară a situației sociale, și ca rang și ca avere. IBRĂILEANU, SP. CR. 236.

ÎNDOIT adj. 1. împăturit, pliat, strîns, (pop.) păturit. (O coală de hîrtie ~.) 2. arcuit, curb, curbat, încovoiat, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovîrdat, (înv.) arcos. (Bară metalică ~.) 3. curbat, încovoiat, întors, răsucit, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, răsucit, strîmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Paloș ~.) 6. strîmb, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 7. aplecat, curbat, înclinat, încovoiat, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 8. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. încîrligat, încolăcit, încovoiat, încovrigat. (Coadă ~.) 10. întors, răsfrînt, ridicat, suflecat, sumes, tras, (reg.) sumecat. (Cămașă cu mînecile ~.) 11. (BOT.) întors, răsfrînt, revolut, (înv.) reflex. (Frunză ~.) 12. dublu. (A plătit un preț ~.) 13. diluat, slab, subțiat, subțire, (reg.) rărit. (Lapte ~.)

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constînd dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. (Pop., la pl.) Cătușe, fiare. 3. (Reg.) Răzlog. – Slav (v. sl. zavorŭ).

cârlig sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/12 / V: căr~ / Pl: ~ige, (îvp) ~igi / E: cf bg кирли] 1 Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. 2 (Îlv) A se face ~ A se strâmba. 3 (Îal) A se ghemui. 4 (Îe) A pune ~ într-o acțiune A încurca treaba Si: a pune bețe-n roate. 5 (Îe) A se pune în ~ige A face cauză comună. 6 (Îe) A fi în ~ige cu cineva A fi în strânsă prietenie cu cineva. 7 (Fig; lpl) Răutate. 8 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 10 Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 11 Undiță mare și groasă de fier sau de oțel, foarte bine ascuțită la vârf. 12 Încuietoare la o ușă, la o poartă etc. în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 13 Andrea. 14 Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 15 Parte a copcii¹ (1) care se agață în inelul metalic. 16 (Reg) Căprior. 17 (Pop) Cârjă (9). 18 (Pop) Parte a plugului țărănesc nedefinită mai îndeaproape. 19 (Pop) Componentă a saniei sau carului. 20 (Înv) Ancoră. 21 Cuiul de care se prinde vâsla de luntre Si: strapazan. 22 Bâtă ciobănească adusă puțin la un capăt (care servește și ca armă) Si: cârjă (1). 23 (Îvp) Sceptru. 24 (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. 25 (Bot; îc) ~ul-ciobanului Plantă sălbatică nedefinită mai îndeaproape. 26 Motiv ornamental de forma unui cârlig (1), făcut pe cojoace țărănești sau pe ouă încondeiate. 27 Semn făcut în urechea oii Si: clenci, preducea. 28 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 29 Figură de dans țărănesc care constă în împletirea picioarelor. 30 (Fig) Afacere tăinuită. 31 (Fig) Legături ascunse Si: complicitate. 32 (Îe) A avea ~ la (sau pentru) cineva A simpatiza pe cineva. 33 (Fam) Subterfugiu.

sul sn [At: BIBLIA (1688), 207 2/27 / Pl: ~uri, (pop) ~e, ~i sm / E: ml *sub(u)lum ( <insubulum)] 1 Obiect sau parte, piesă etc. a unui obiect, a unui aparat, a unui mecanism etc., în formă de cilindru, confecționat din diferite materiale și având diverse funcții practice (active). 2 (La războiul țărănesc de țesut; adesea cu determinările „dinainte”, „de dinainte”) Piesă de lemn sau de metal, lungă cât lățimea războiului, de formă cilindrică (situată în partea din față a patului războiului) pe care se înfășoară pânza pe măsură ce este țesută. 3 (Adesea cu determinările „dinapoi”, „de dinapoi”, „de înapoi”, „dindărăt”) Piesă de lemn sau de metal, lungă cât lățimea războiului, de formă cilindrică (situată în partea din spate a patului războiului) de pe care se desfășoară urzeala în timpul țesutului Si: cilindru (4). 4 (Fam; îe) Cu (sau prin) un ~ subțire Pe ocolite. 5 (Fam; îae) Cu abilitate, cu istețime sau cu șiretenie. 6 Piesă (masivă) de metal, de lemn etc. de formă cilindrică ce se poate roti în jurul axei sale și care servește (de obicei, ca parte componentă a unei unelte, a unui mecanism, a unui aparat etc.) la diverse procese tehnice (conducere, presare, fasonare, netezire etc.) Si: cilindru (4). 7 Bară (fixă) folosită la exercițiile de gimnastică. 8 (Reg) Tăvălug. 9 (Trs) Fiecare dintre bucățile lungi (și rotunde) de lemn sau de fier în care sunt fixați colții grapei. 10 (Rar) Sucitor (1). 11 (Reg) Coadă lungă și groasă a sacoviștei. 12 (Reg) Mustuitor. 13 (Trs; Mrm) Fiecare dintre prăjinile cu care se cară fânul. 14 (Trs; Ban) Carâmb (10) (la scară). 15 (Trs) Carâmb (1) (de la loitra carului sau a căruței). 16 (Reg) Cujbă (7) (de atârnat ceaunul la foc). 17 (Reg) Cep (la grindeiul morii). 18 (Pop) Cep (20) (la grindeiul stăvilarului). 19 (Reg) Cerbice (9) (la jug). 20 (Trs) Gard de nuiele. 21 (Rar) Cutie (metalică) de formă cilindrică. 22 Un fel de pernă lungă, cilindrică, pusă la unul dintre capetele sau la marginile patului ori ale canapelei (ca rezemătoare ori ca ornament) sau pe pervaz între geamurile unei ferestre, în partea de jos a unei uși etc. (pentru a împiedica pătrunderea frigului în încăpere). 23 (De obicei cu determinări care indică materialul, felul etc.) Bandă, bucată lungă dintr-un material flexibil (hârtie, țesătură, tablă etc.), cu lățime constantă, înfășurată în formă de cilindru Si: rulou, (reg) sucălete Vz: trâmbă, val, vangăr, vălătuc, vălug, văluș, vălușel, vig. 24 (Îlv) A face (sau a strânge etc. ceva) ~ (ori ~uri) A înfășura (ceva) în formă de cilindru. 25 (Pan; udp „de” care arată felul) Coloană de fum, de flăcări, de praf etc. care, de obicei, se înalță vertical (și răsucit) Si: trombă¹ Vz: trâmbă. 26 Val de apă, de frunze uscate etc. rostogolit de vânt, de curenți. 27 (Rar) Trombă¹. 28 Fascicul de lumină, de raze, de văpăi etc. 29 (Pop) Roată dințată (de la grindeiul joagărului, al grăunțarului morii etc.). 30 Troian¹. 31 (Înv) Peninsulă. 32 (Iht; reg) Mihalț (Lota lota). 33 (Mun; îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai de aproape.

GRĂTAR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel și prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptură preparată pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucișate ori dintr-o tablă găurită, care se pune în sobe, instalații de ardere, pentru a lăsa să pătrundă aerul și să cadă cenușa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixează la instalațiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor străine. /<lat. gratarium

sistru sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~re / E: lat sistrum, fr sistre] Instrument muzical de percuție la vechii egipteni, format dintr-o bară metalică ovoidală, cu capetele unite, prevăzut cu un mâner și având, de-a curmezișul curburii, lame vibrante mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Obiect de bucătărie alcătuit din vergele de fier paralele, prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frige carnea deasupra jarului sau uneori deasupra focului. Iancu tinichigiul le făcea grătarul. PAS, Z. I 170. Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I 250. Nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată... să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre fripturi) fript pe grătar. Miel la grătar. ♦ Friptură la grătar. 2. Dispozitiv în interiorul unei instalații de ardere, alcătuit din bare de oțel paralele și distanțate, pe care se așază cărbunii sau lemnele, prin care pătrunde aerul la foc și prin care cade cenușa. 3. Obiect de lemn sau de fier alcătuit din stinghii sau vergele paralele, așezat la intrarea caselor, și servind la ștergerea de noroi a încălțămintei. 4. Dispozitiv folosit pentru a împiedica pătrunderea corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice. ♦ Piesă (la diferite mașini) care servește la separarea de impurități a materiei prime. 5. Aparat de separare, după mărime, a bucăților mari de minereuri, de cărbuni și de alte roci, construit dintr-o serie de bare de oțel, așezate paralel, la distanțe egale și fixate între ele prin bare transversale. 6. Rețea alcătuită din vergele de oțel-beton, așezate pe două direcții în cruce, legată în punctele de încrucișare și formînd armătura betonului.

GRILAJ, grilaje, s. n. Împrejmuire făcută din bare de oțel sau de lemn, ori din plasă de sîrmă fixată pe rame metalice. Era una din puținele case boierești cu zid și un gard cu grilaj de fier împrejurul curții. DUMITRIU, B. F. 118. Cînd și cînd se opreau la un grilaj, în care erau îmbulzite flori vii și coroane uscate. SADOVEANU, M. C. 79. Dorcea... ocolea pe lîngă grilajul de fier al grădinii. CAMIL PETRESCU, N. 15. Simțindu-se amețit, se răzămă puțin cu mînele de grilajul din față. BUJOR, S. 146. – Pl. și: grilajuri.

strajă sf [At: GCR I, 84/31 / V: (îvp) ~reajă (Pl: streje, streji), (îvr) ~age, straj sm, (reg) ~reje / Pl: străji, (rar) ~je / E: vsl стража, стражь] 1 (Asr) Pază. 2 (Îe) De ~ Care păzește. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne, pop, a se pune) de ~ ori a ține (sau a face) ~ (ori, rar, ~ja, ~je) A păzi. 4 (Pex; îae) A pândi. 5-6 (Pop; îe) A(-și) pune ~ gurii A vorbi sau a determina pe cineva să vorbească cu măsură și prudență. 7-8 (Pop; îae) A-și controla sau a determina pe cineva să-și controleze vorbele. 9-10 (Pop; îae) A(-și) pune frâu limbii. 11 (Îe) A-și pune ~ ochilor A-și înfrâna dorința de a privi ceva. 12 (Îae) A renunța să mai privească ceva ce îi place. 13 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~ A-i fi cuiva teamă, groază să facă ceva. 14 (Reg; îae) A nu-l trage inima să facă un lucru greu. 15 (Adesea lsg csc) Locuitor de la graniță (din Moldova) care era însărcinat cu paza frontierelor țării în regiunile de munte Si: plăieș, străjer (1). 16 Cetate de apărare (la frontiera țării, situată pe oarecare înălțime) în care se adăposteau străjerii (1) și care folosea și ca post de veghe. 17 (Pex) Post de veghe întărit (la frontiera țării). 18 (Pex) Apărare (14). 19 (Înv) Vamă. 20 (În religia creștină; pan) Vama prin care se crede că trece sufletul mortului înainte de a ajunge în fața judecății. 21 Barieră (la intrarea într-o localitate). 22 (Adesea lsg csc) Militar (sau grup de militari) înarmat care face serviciul de pază a unui obiectiv încredințat Si: santinelă (1). 23 (Pex) Escortă (1). 24 (Pgn) Paznic². 25 (Iuz) Jandarm. 26 (Pex) Jandarmerie. 27 (Reg; îs) Casa ~jei Jandarmerie. 28 (Reg) Impozit care se plătea în trecut pentru paza¹ (1) comunei. 29 (Îvp; urmat de determinări care precizează sensul) Fiecare din cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjilor). 30 Interval de timp cât făcea de gardă o strajă (19). 31 (Mil; înv) Avangardă (1). 32 (Reg) Gardă la sabie. 33 (Trs) Balustradă (3). 34 (Îvr) Bordură (de lemn) a unei arene. 35 (Rar) Învelitoare a unei cărți. 36 (Tip; asr; îs) Foaie de ~ Foaie de gardă. 37 (Reg) Sfoară (1). 38 (Reg) Funie groasă ce mărginește plasa de prins pește. 39 (Reg) Fiecare dintre sforile unor unelte de pescuit pe care pescarul le ține în mână unite într-un inel pe degetul arătător și după care simte când a intrat peștele în sac. 40 (Olt; îf streajă) Piatră pusă de pescari în vârful țărușului de care este legată sfoara cu cârligele de pescuit și care cade atunci când peștele smucește sfoara. 41 Sârmă pe care se întinde tenda unei nave. 42 (Reg) Lătunoi la pilugii de la piuă. 43 (Reg) Scândură găurită care servește drept jug la cai. 44 (Reg; îs) ~ja de la plaz Apărătoare la talpa plugului. 45 (Reg; îs) ~ja plugului Fierul lat al plugului. 46 (Olt) Scândură groasă, fixată ca stavilă pentru a capta apa unui izvor. 47 (Reg; mpl) Grătar de lemn sau de fier care protejează roata de apă a morii de obiectele aduse de apă. 48 (Reg) Marginea scocului (la moară). 49 (Reg) Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 50 (Buc) Bară de lemn, folosită, în construcția caselor țărănești, la susținerea căpriorilor și a colțurilor. 51 (Reg) Chinga căpriorilor. 52 (Reg) Întăritură făcută în malul unui râu pentru ca apa să nu-i facă stricăciuni. 53 (Reg) Partea întărită de la piciorul unui pod. 54 (Mol) Orificiul mic (împreună cu cepul ce îl închide) plasat în partea de deasupra vanei unui butoi, pentru a permite aerului să iasă din butoi în momentul umplerii acestuia. 55 (Reg) Lumânare (la mort). 56 (Reg) Lumânare răsucită în formă de colac care se pune pe pieptul mortului. 57 (Reg) Dans popular asemănător cu brâul. 58 Melodie după care se execută straja (57).

cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. (reg.) 1. Cârlig, ic de fier: „Ca să poți lua laptele [de la vaci], înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146). 2. Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale. 3. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Scriban, MDA). ■ Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

ZĂBREA, zăbrele, s. f. 1. (La sg. cu valoare de pi. sau, mai ales, la pl.) îngrăditură făcută din vergele de oțel (mai rar de lemn), servind ca apărătoare la ferestre, uși sau porți; gratie. De prea puține ori a pătruns soarele- prin ferestruicile cu zăbrele de lemn. SADOVEANU, O. VI 511. O temniță adîncă îmi e locuință: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. ALEXANDRESCU, M. 39. Pe zăbrea m-am uitat, mamă. PĂSCULESCU, L. P. 54. ◊ Fig. Printre zăbrelele degetelor groase se distingea bine jocul ochilor. SAHIA, N. 72. 2. Fiecare dintre barele de lemn sau de oțel ale unui gard sau ale unui grilaj. V. ostreț. De acolo, de peste zăbrelele gardului, am privit întîia oară, cu mirare, în curte, la fetița cu șorțul roșu care se juca în praf. C. PETRESCU, S. 64. Se vede pe ici și pe colea o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți. ODOBESCU, S. III 110. Frunzuliță trei smicele, Dragă băiețele, Leagă calul de zăbrele. TEODORESCU, P. P. 321. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o rețea de bare îmbinate la capete.

chingă sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: chirgă, (cu asimilare) ~ncă, (hiperurbanism) pin~ / Pl: ~ngi / E: ml *clinga cf cingă, închinga, deschinga] 1 Cingătoare purtată de bărbați peste brâu. 2 Brâuleț simplu, scurt și lat, cu care se încing țărăncile și copiii. 3 (Pgn) Brâu. 4 (Îs) ~ngile mantalei Două bucăți de stofa care se încheie spre a strânge mantaua peste mijloc sau a o face mai strânsă la spate Si: gaică. 5 Bandă lungă de cânepă sau de curea, cu cataramă, cu care se fixează șaua pe cal Si: taftur. 6 Bandă care se pune pe umeri, pe la spatele gâtului, spre a ridica o greutate. 7 (Pop; îe) Cal bătrân cu ~ roșie Lucru nepotrivit, strident. 8 (Îae) Lucru ridicol. 9 (Pop; îe) A strânge sau a ține în (rar, din) ~ngi A închinga strâns calul. 10 (Fig; îae) A constrânge pe cineva. 11 (Fig; îae) A obliga pe cineva să facă o mărturisire, să plătească Si: a strânge pe cineva cu ușa. 12 (Fig; îae) A lua pe cineva din scurt. 13 (Îs) Pat de ~ngi Pat în care salteaua se așază pe^[1] chingi (22) și care se poate desface și strânge după necesitate. 14 (Pop; îe) A slăbi din ~ngi A slăbi chinga calului. 15 (Fig; îae) A lăsa pe cineva mai liber. 16 (Pfm; îe) A-l ține (pe cineva) ~ngile A se simți în putere. 17 (Îae) A fi în stare. 18 (La unelte, construcții, etc) Bucată de lemn (rar, de fier), prinsă de obicei de-a curmezișul peste altele și servind la întărirea lor Si: stinghie. 19 Cele două scânduri care leagă tălpile războiului de țesut. 20 (Țes) Razele, carafetele sau stinghiile urzitoarei. 21 Stinghia care unește picioarele mesei. 22 Bară (de lemn) care susține patul. 23 Coama cheotoare unde se îmbină căpriorii la casă. 24 Lațul bătut peste căpriori. 25 Funie sau prăjină pe care sunt atârnate cărnurile afumate. 26 (La moara de vânt) Drevele aripilor și brațele brâului. 27 Bară de lemn unind scândurile care formează fundul și scoarțele căruței. 28 Brăcinar la plug. 29 Parte a grapei în care sunt înfipți colții. 30 Puntea ferăstrăului. 31 Bară de lemn care fixează doagele fundului unui butoi. 32 (La piua tăbăcarului) Stinghie care leagă cei doi drugi bătuți în pământ. 33 Elementele care fixează doagele teascului. 34 Parte a luntrei sau a dubasului. 35 Par gros de 15-22 cm, lung de 4-5 m, care servește la fixarea lemnelor în plută Si: căpătâi, conciu, cunună, fălcea, fleașcă, tar. 36 (Îs) ~ cioplită Scândură la plută, cioplită pe jumătate, care se aplică peste mărgelătură. 37 Element de susținere a parilor așezați în stive. 38 Suport pe care se sprijină barele scrânciobului. 39 Fâșie de pământ lungă și îngustă.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

țiitor, ~oare [At: CORESI, EV. 127 / P: ți-i~ / V: (îrg) ținăt~ a, smf, țiet~ a, s, ținet~ a, smf, (înv) ținiet~ sm, (reg) țini~ a, sm, țeitoare sf / Pl: ~i, ~oare, (îrg) ~i sf / E: ține + -itor] 1-2 s, a (Înv) (Persoană) care are în stăpânirea sa ceva sau pe cineva. 3-4 s, a (Înv) (Persoană) care deține ceva. 5 a (Îvr) Dominant (1). 6 a (Înv; d. oameni; ca termen de politețe) Puternic. 7 a (Îvr; ca termen de politețe) Ales² (16). 8 sm (Îrg; adesea udp „de”) Persoană care crește animale. 9 sm (Îrg; adesea udp „de”) Proprietar (a ceva). 10 sm (Adesea udp „de”) Persoană însărcinată cu o funcție, cu o dregătorie. 11-12 sm (Adesea udp „de”) Persoană care administrează un serviciu public sau o avere personală Si: funcționar. 13 sm (Îvr; îs) ~ de cinste Persoană însărcinată cu o funcție înaltă. 14 sm (Îvr; îas) Supraveghetor. 15 smf (Îrg) Persoană cu care cineva are legături de dragoste în afara căsătoriei Si: concubin (1). 16 sm (Reg; îf ținător) Persoană care ține în păstrare lucrul altuia. 17-18 s, a (Înv) (Persoană) care păstrează și respectă ceva. 19-20 s, a (Înv; determinat prin „aminte”) (Persoană) care păstrează ceva în memorie. 21 sm (Reg) Persoană care ține copii în gazdă. 22 sf (Îrg) Femeie care are grijă de cineva sau de ceva (în special de menaj). 23 sf (Îrg) Doică. 24 a (Îrg) Care rezistă mult timp la diferite solicitări Si: durabil (2), rezistent, solid, trainic. 25 a (Reg; d. oameni) Viguros. 26 a (Reg) Sățios. 27 sfn (Udp „de”) Suport în care (sau pe care) se pun, pentru a fi păstrate, diferite lucruri. 28 sn (Reg; îf țietor) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 29 sm (Reg) Stâlp care susține patul morii. 30 sn (Trs) Par de lemn cu care se sprijină carul încărcat cu fân când merge pe un teren înclinat. 31 smf Balustradă la scară, la o punte, la un pod etc. 32 smf (Buc; lpl) Bare de protecție de pe marginea șoselei. 33 sf (Reg) Fiecare dintre bucățile de frânghie, de lemn etc., care susțin scaunele scrânciobului. 34 sn (Reg; îf țietor) Mâner la sabie. 35 sn (Reg; îaf) Scoabă¹. 36 sf (Reg; îf ținătoare) Bucată de fier fixată în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 37 sf (Reg; îf țeitoare) Piesă la cotiga plugului, cu ajutorul căreia se potrivește lățimea brazdei Si: schimbătoare. 38 a (Înv; udp „de”, „la”) Care aparține cuiva. 39 a (Înv; udp „de”, „la”) Care depinde de cineva sau de ceva. 40 a (Înv; udp „de”, „la”) Care este parte integrantă a ceva. 41 sm (Reg; îf ținător) Persoană care la vânătoare așteaptă vânatul într-un loc bine ales, pentru a-l ucide. 42 sf Loc unde stau la pândă vânătorii. 43 sf Loc pe unde trece vânatul. 44 a (Îvr) Care își impune să se abțină de la ceva Si: abstinent. 45 a (Îvr) Care ține post. 46 a (Trs) Strângător. 47 a (Trs) Zgârcit. 48 sf (Mun; fam; îe) A se rupe ~oarea A muri. 49 sf (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

FUS¹ (pl. -se) sn. 1 Unealtă de lemn pe care se deapănă și se răsucește firul (de lînă, de in, de cînepă) tors dintr’o furcă: (🖼 2256): torcea cîte un ciur plin de ~e CRG.; Fig.: gîndul începu să depene pe ~ul conștiinței bolnave CAR. ¶ 2 pr. anal. Diverse părți ale uneltelor de țesut, depănat, etc., care se aseamănă cu forma fusului: ~ul suveicii, ~ vîrtelniței, ~ul sucalei ¶ 3 🏚 ~ul de lemn, osia de lemn, (numită și „grindeiu”) a morii de apă care pune roata în mișcare; osia care pune în mișcare jugul joagărului; ~ul de fier, osia care pune în mișcare pietrele morii ¶ 4 La car: ~ul osiei, partea osiei ce trece prin gaura butucului roții ¶ 5 Piciorul vertical al roții de care se servește olarul pentru facerea oalelor ¶ 6 ⛹ Aparat de gimnastică alcătuit dintr’o bară orizontală înfiptă în doi stîlpi (🖼 2255) ¶ 7 🐟 Țipar, fusar [lat. fusum].

RAMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (în gări) la nivelul pardoselii vagoanelor, pentru a înlesni încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc lîngă linia ferată destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (mai rar) al unui pod. Începi a vedea tot mai des nălucind pe la ferestre rampele podurilor și... auzi vîjîind pe sub vagon o apă repede și puternică. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ♦ Bară de lemn care închide un drum sau o șosea la încrucișarea cu o cale ferată; barieră. 3. Partea din față a podelei unei scene de teatru, unde sînt instalate luminile. Dacă cei ce visează la lumea ce se agită după dunga strălucitoare a rampei ar fi ascultat acestea, desigur că s-ar fi înduioșat. ANGHEL, PR. 121. Pășește spre rampă și declamă cu toată căldura. CARAGIALE, O. III 7. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere prin aplauze ca artiștii să reapară pe scenă. De trei ori actrița fu chemată la rampă, iar a patra oară... apăru împreună cu autorul poeziei. CĂLINESCU, E. 140. Cîntăreții sînt chemați la rampă de două, de trei, de patru ori. CARAGIALE, N. S. 91. (Despre piese de teatru) A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Teren înclinat.

JALON, jaloane, s. n. Bară lungă de lemn sau de metal, vopsită alternativ cu alb și roșu, care se înfige în pămînt pentru a servi la indicarea unei direcții sau la diverse operații topometrice. Pe urmă, într-o dimineață, au sosit ingineri cu lanțuri și panglici de fier, cu jaloane tărcate alb și roșu, cu instrumente de măsurat. C. PETRESCU, R. DR. 238. Inginerul își așeză nivelatorul, spunînd elevului să se ducă cu jaloanele înaintea lui. BUJOR, S. 126. ♦ Fig. Ceea ce servește pentru a marca un punct sau o etapă în desfășurarea unei activități sau a unei acțiuni. Adoptarea noii constituții, în care sînt înscrise noile drepturi ale poporului eliberat de sub jugul capitalismului, constituie un jalon important pe calea consolidării statului nostru democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547.

zăvor s.n. 1 Încuietoare pentru uși, porți și ferestre, formată dintr-o bară metalică mică și mobilă ce intră într-o ureche fixată pe toc; ivăr. Zăvoarele nu sînt încă puse (SADOV.). 2 Dispozitiv care servește la blocarea mecanică, automată sau comandată, a unui organ mobil al unui sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție; clichet, opritor, piedică. 3 (pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4 (reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor. 5 (reg.; la pl.) Poartă la strunga oilor, formată din doi stîlpi găuriți în care se introduc mai mulți pari, care, prin manevrarea lor, permit închiderea sau deschiderea strungii. • pl. -oare. /<sl. veche заворъ.

OȚEL, (2) oțeluri și (3, 4) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu maximum 1,75% carbon, eventual și cu alte metale sau metaloizi, întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea, elasticitatea lui. Omul săltă arma de oțel oxidat în palmă. C. PETRESCU, C. V. 286. Scoase... din traistă-i un cuțit de-oțel. COȘBUC, P. I 231. Am o cățea cu dinții de oțel, și de i-oi da drumul, te face mii și fărîme. CREANGĂ, P. 90. ◊ Oțel-balot = bandă de oțel laminat, de secțiune dreptunghiulară, cu lățimea și grosimea de obicei standardizată; se folosește la confecționarea cercurilor de butoaie, la ambalarea lăzilor etc. ◊ Oțel-beton = oțel în formă de bare rotunde, folosit la armăturile elementelor de construcție din beton armat. ◊ (În metafore și comparații) Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adîncă. MACEDONSKI, O. I 145. Prometheus va ști să puie în fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. 2. (Numai la pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj (uneori și din alte metale). Și el e emirul și are-n tezaur... oțeluri cumplite. MACEDONSKI, O. I 142. 3. (Numai la pl.) Ținte, cuie mici cu capul lat și strălucitor. Purtau... chimir cu oțele. ODOBESCU, S. I 65. 4. (Învechit, numai la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. Întinde pușca, trage oțelele și vrea să sloboadă. SBIERA, P. 229. Sătenii aduc acum puști și cer să le prefacă oțelele. I. IONESCU, M. 712. El ia pușca să mă-mpuște, Dar se-mpiedică-n podele, Pușca cade pe oțele. MARIAN, S. 5. ◊ Expr. (Rar) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în oțelele puștii = a ieși, a ajunge în bătaia puștii. Ieși afară... și te du în oțelele puștii vreunui vînător. ISPIRESCU, L. 209. (Neobișnuit) A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. Așa sîntem noi, partea femeiască... slabe de oțele. ALECSANDRI, T. 341. ♦ (Învechit și arhaizant, numai la pl.) Pușcă, flintă, pistol. În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. Măi voinice, voinicele... Pune mîna pe oțele. ALECSANDRI, P. II 51.

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

umeraș [At: HEM, 933 / V: umăr~ / Pl: ~i sm, ~e sn / E: umăr + -aș] 1-2 sm (Șhp) Umăr (1) (mic) Si: umerel (1-2). 3 sn Obiect alcătuit dintr-o bară orizontală (puțin curbată) pe care se atârnă hainele în dulap, în cuier etc. pentru a-și păstra forma Si: umăr (53), umerar (5). 4 sm (Trs) Altiță (1). 5 sm (Reg) Platcă la cămașa bărbătească de care se prinde gulerul și spatele Si: peteală, (reg) umerar (6). 6 sm (Rar) Găitan . 7 sm (Rar) Eghilet (1). 8 sm (Rar) Epolet (1). 9 sm (Reg) Umăr (48). 10 sm Opor. 11 sm Piesă de fier care leagă perinocul carului de osie. 12 sm Omoplat.

cioflâng, -i, (cioflânc, cifling), s.m. – Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu 2001: 146; Petrova). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu cf. DER), dial. Tschuflink „instrument de ghidare / direcționare” (Țurcanu).

cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. – (reg.) 1. Cârlig, ic de fier (Memoria, 2004). Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop, 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146; Petrova). 2. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA). Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

vergea sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) var~ (Pl: vărgeli), văr~ (Pl: vărgele, vergele) vărgeauă, vărgel (Pl: vărgele, vărgei) smn, ~lă (Pl: ~ele), ~uă, vergel s / Pl: ~ele, (reg) vărgele / E: ml virgella (= virgula)] 1 Vargă (1). 2 (Trs; îe) A căuta paie și ~ele A face tot posibilul. 3 Vergea (1) folosită ca instrument pentru aplicarea de lovituri corporale. 4 (Lpl) Mănunchi de vergele (1) care se folosea ca instrument de pedeapsă corporală. 5 Lovitură aplicată cuiva (peste corp) cu vergeaua (3). 6 (Îvp) Vargă (12) magică. 7 (Pan) Bară subțire (cilindrică și flexibilă) de obicei din metal, folosită pentru a susține, a fixa etc. ceva. 8 (Teh; spc) Fiecare dintre barele de oțel moale care constituie armătura pieselor din beton armat. 9 (Reg) Vargă (21). 10 (Pes; reg) Vargă (20). 11 (Trs) Coada biciului. 12 (Reg) Coada îmblăciului. 13 (Reg) Bucată de lemn pe care ciobanii înseamnă, prin crestături, numărul găleților cu lapte. 14 Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc. Si: sucitor, (pop) mestecău¹, (reg) plăcintor. 15 Băț sau tijă de metal care se folosea la încărcatul puștilor și al pistoalelor sau cu care se curăța țeava acestora Si: vargă (22), (înv) arbiu. 16 (Reg; la pușca de soc) Bețișor cu care se împinge dopul Si: (reg) puștoc, vargă (23). 17 (Reg; la războiul de țesut) Dreavă¹ (1). 18 (Reg) Fus¹ (8) (la urzitoare). 19 Fiecare dintre bețișoarele sau bucățile înguste de draniță introduse între firele de urzeală pe măsură ce aceasta se înfășoară pe sulul de dinapoi al războiului de țesut Si: fuscel (1), (reg) joardă, nuia, vargă (24). 20 (Reg) Fiecare dintre cele patru bețișoare subțiri în care sunt fixați dinții spatei de la războiul de țesut. 21 (Ban; Trs) Fus¹ (4) (la suveica războiului de țesut). 22 (Reg) Tindeche¹ (1). 23 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) brăcinar (5), chingă (28), mână¹, punte, vargă (27). 24 (Reg) Fiecare dintre bucățile subțiri de fier care leagă cormana de trupița plugului Si: (reg) fiulare. 25 (Reg) Fiecare dintre bucățile subțiri de lemn (sau de fier) așezate cruciș în care sunt înfipți dinții grapei Si: (reg) măselar. 26 (Reg) Nuia arcuită sau un fel de greblă prinsă la ambele capete de toporiștea coasei, pentru a așeza în brazde grânele cosite Si: (reg) vargă (28). 27 (Reg; la coasă) Muchie a pânzei, opusă tăișului Si: (reg) vargă (29). 28 (Dlg; reg) Limba colțarului cu limbă. 29 (Reg) Cruce (72) (la sanie). 30 (Buc; Trs) Fiecare dintre șipcile care se bat paralel, la mică distanță una de alta, pe pereții sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala Si: (reg) șușă. 31 Fiecare dintre barele de lemn sau de metal care formează un grilaj sau un gard. 32 (Spc) Gratie (la fereastră). 33 (Trs) Țeavă. 34 (Nav; înv) Vergă. 35 (Sst; sens etimologic) Semn grafic în formă de linie dreaptă.

GRAPĂ¹, grape, s. f. Unealtă agricolă formată dintr-un cadru cu dinți de lemn sau de fier, care se folosește la mărunțirea pămîntului arat și la netezirea brazdelor în scopul de a acoperi sămînța aruncată pe ele; (odinioară) legătură de mărăcini avînd aceeași întrebuințare. V. boroană. Din zori și pînă la timpul acesta al zilei, Buciu nu oprise tractorul niciodată; nici măcar pentru scuturatul grapei. MIHALE, O. 170. Se vedeau plugurile arînd, mersul domol al oamenilor și al vitelor în lungul brazdelor. Grapele se săltau peste bulgări. CAMILAR, TEM. 89. Plug, grapă, teleagă... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar. CREANGĂ, P. 38. De-a curmezișul brazdei boroanele pornesc, Și grapele spinoase de-aproape le urmează, Îngroapă-ncet sămînța și cîmpul netezesc. ALECSANDRI, P. A. 122. ◊ Grapă articulată = grapă cu cadrul format din mai multe compartimente, legate atît între ele, cît și de o bară comună de tracțiune, și care prezintă avantajul de a se putea adapta ușor denivelărilor suprafeței pămîntului. Grapă rulantă (sau stelată) = grapă cu roți dințate care, prin învîrtirea lor, sparg coaja și fărîmă bulgării de pămînt. ◊ Expr. A se ține grapă (de cineva sau de ceva) = a se ține scai (de cineva sau de ceva), v. scai. Apucasem... vitejia de coadă și mă țineam grapă de ea. HOGAȘ, M. N. 219.

ȘINĂ, șine și șini, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminat după un anumit profil, folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai etc.) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. Drezina fuge din ce în ce mai repede, străbate locuri necunoscute... Șinele se lungesc în urmă ca doi șerpi nesfîrșiți. C. PETRESCU, S. 44. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ (La sg. cu valoare de pl., subînțelegîndu-se calea de rulare) Pe șina proaspătă, s-a scos încă o locomotivă. SAHIA, N. 29. 2. Cerc de oțel (lat) care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le face mai rezistente și a le feri de uzură. O roată... se leagă, se înalță sau se îmbracă, cu șină de fier. PAMFILE, I. C. 129. Ce-i rotund și fără fund? (Șina roții). ȘEZ. XVI 171. 3. Bandă lungă de metal care se montează la uși, lăzi, butoaie și alte obiecte de lemn, pentru a le mări rezistența. Sosirăm la ușa beciurilor, unde Inochentie ne ajunse din urmă cu luminarea, o ușă de stejar în două părți, ferecată cu șini groase de fier, cu broască de cetate și cu lăcate la fel. HOGAȘ, DR. 271. O ușă cu două șini în cruce. DELAVRANCEA, O. II 353.

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși (uneori și la ferestre), constînd dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr, rătez. La un ceas după miezul nopții au ajuns. S-au tras zăvoare, s-au deschis porți, căruța și călăreții au intrat; porțile s-au închis și au sunat zăvoarele iar. SADOVEANU, N. P. 37. Puse la ușă zăvorul de lemn și începu să sape. GALACTION, O. I 149. Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. COȘBUC, P. I 102. ◊ Fig. Și-ai noștri toți dreptate vor, Dar vrerii lor ei pun zăvor. NECULUȚĂ, Ț. D. 50. Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea Un gînd li-e pe inimi zăvor. COȘBUC, P. I 290. ♦ Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție. 2. (Popular, la pl.) Cătușe, fiare. Acum e legat mai tare, Și de mini, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. 3. (Regional) Răzlog.

OȚEL (< sl.) s. n. 1. Aliaj fier-carbon cu conținut de 0,04-1,7% carbon (o. carbon) sau până la 2,2% carbon (o. aliat). Elaborarea o. se face în convertizoare și în cuptoare Siemens-Martin sau electrice. Are o largă întrebuințare în tehnică pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea sa. ◊ O. aliat = o. care, pe lângă carbon, conține o serie de elemente de aliere (crom, nichel, wolfram, vanadiu etc.), pentru a i se îmbunătăți proprietățile. Se deosebesc o. slab aliate (cu până la 5% elemente de aliere) și o. înalt aliate (cu 5-30% elemente de aliere). ◊ O. rapid = o. cu adaos de wolfram, crom și vanadiu, ce devine foarte dur prin tratament termic duritate care se menține și la temperaturi de 500-600°C. Se folosește la confecționarea sculelor. ◊ O. inoxidabil = oțel aliat cu crom, nichel, mangan, rezistent la coroziune, chiar în medii puternic oxidante și la temperaturi ridicate. ◊ O. profilat = bare de oțel obținute prin laminare și având în secțiune forma de pătrat, triunghi, cerc sau a literelor L, T, I, U, Z etc. ◊ O.-beton = semifabricat de o. folosit la confecționarea armăturilor elementelor de construcție din beton armat. Are în general o secțiune circulară, mai rar ovală sau în formă de pătrat. Se folosește și o.-b. cu profil periodic, format din bare cilindrice cu patru nervuri longitudinale sau elicoidale, formă sub care aderența la beton este mai bună. ◊ Loc. De oțel = foarte tare. 2. (La pl., în forma oțeluri) Sorturi diferite de o. (1); obiecte fabricate din o. (1). 3. (Înv. și pop., la pl. în forma oțele) Pușcă, pistol.

fus¹ sn [At: BIBLIA (1688), 57/1 / Pl: (1-3) ~e, (4-26) ~uri / E: ml fusus, (29- 30) după fr fuseau] 1 Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. 2 (Îla) În ~ În formă de fus¹ (1) Si: fusiform. 3 Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. 4 (Țes; îs) ~ul suveicii Bețișor de care se fixează țeava în suveică Si: (pop) huludeț, lemnuș, surcel. 5 (Țes; îs) ~ul vârtelniței Axul (de lemn) al vârtelniței. 6 (Țes; Mun; îs) ~ele vârtelniței Fofeze (6). 7 (Țes; îs) ~ul sucalei Drug pe care se învârtește țeava sau mosorul. 8 (Țes; îs) ~ul urzitoarei Drug (de susținere) la urzitoare. 9 (Îs) ~ul de lemn (al morii) Osia morii de apă. 10 (Îs) ~ul (a)lergâtoarei și al zâcătoarei Părți ale morii nedefinite mai îndeaproape. 11 (Îs) ~ul de fier Piesă care pune în mișcare pietrele morii sau care învârtește roata Si: prăsnel. 12 (Îs) ~ul de fier sau ~ul prăsnelului Piesă care pune în mișcare roata morii de vânt. 13 (Îs) ~ul de lemn Piesă care pune în mișcare roata de apă și jugul ferăstrăului la joagăr. 14 (Îs) ~ul șteampului Arborele șteampului. 15 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece prin butuc. 17 Axul roții olarului. 18 (Teh) Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii. care se sprijină și se rotește într-un palier. 19 (Pop; d. fasole; îe) A face ~ A face vrej. 20 (Îvp) Braț al unui sfeșnic. 21 (Iht; Olt) Fusar (Aspro streber) 22 (Iht; Olt) Pietrar (Aspro zingel). 23 Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 24 Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 25 Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 26 (Iuz) Aparat de gimnastică alcătuit dintr-o bară orizontală susținută pe doi stâlpi Cf bârnă. 27 (Reg; lpl) Carâmbii scării. 28 (Pfm) Picioare lungi și subțiri. 29 (Gmt; îs) ~ sferic Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. 30 (Îs) ~ orar Fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane.

colțar [At: IOANOVICI, TEHN. 141 / Pl: ~i sm, ~e sn / E: colț + -ar] 1 sm (Înv) Canin. 2 sm (Bot; reg; lpl) Comaci (Trapa natans). 3 (Țes; lpl) Zimțar. 4 sm Instrument de fier, ale cărui extremități țin pânza sau materialul întins. 5 sm (Îvp) Vergele metalice cu capetele dințate folosite în timpul țesutului. 6 sm Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașază la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. 7 sm (Pop) Lemn de aproximativ doi metri înălțime, sprijinit de două brațe, la drugii carului. 8 sn (Reg) Grapă. 9 sn (Reg) Zgardă cu cuie la câini. 10 sn Bocanci cu ținte pe talpă. 11 sn Echer. 12 sn (Îs) ~ drept Unealtă de dulgherie sau de tâmplărie folosită pentru marcarea unghiurilor drepte. 13 sn (Îs) ~ cu limbă Unealtă de dulgherie sau de tâmplărie folosită pentru marcarea unghiurilor de diferite dimensiuni. 14 sn (Înv) Unealtă de zidărie pentru controlul unghiurilor drepte Si: (înv) ghiunie. 15 sn Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 16 sn Bară profilată, din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi în formă de unghi drept. 17 sn (Tip) Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. 18 sn Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 19 sn (Reg) Clin. 20 sn Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere. 21 sn Dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 22 sn Masă triunghiulară așezată într-un colț al camerei. 23 sn Canapea de colț. 24 am (Teh; înv) Oțel ~ Bară de oțel profilat cu una din dimensiuni mai mari decât celelalte două. 25 am (Mol) Stâlp ~ Fiecare dintre cei patru stâlpi care se pun în cele patru colțuri ale casei. 26 sn (Reg) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.