BARĂ, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmează să fie prelucrat în uzine). 2. Bucată de lemn sau de metal, de lungime și grosime variabile, avînd diferite întrebuințări (în special servind ca sprijin sau rezemător, pentru a delimita un spațiu etc.). Se dăduse jos... după ce legase hățurile de bara de fier ce înconjura capra vizitiului. DUMITRIU, B. F. 74. Nu știi... cum ai putut să treci drumul și să te apuci cu mîinile de barele cheiului. PAS, Z. I 312. ♦ Barieră care, la instanțele judecătorești, desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. instanță judecătorească. A apărea la bară. A vorbi la bară. ▭ Toți avocații, mari și mici, cari zilnic ș-au frecat coatele de bară... VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Piesă metalică rezistentă, avînd rolul de a proteja de lovituri. Automobilele au bare de protecție în față și în spate. 3. Fiecare dintre cei trei stîlpi care delimitează poarta la jocurile sportive (fotbal, rugbi, handbal). ♦ Bară fixă (adesea fără determinare) = aparat de gimnastică format dintr-un sul de metal fixat pe doi stîlpi, la care se execută diferite exerciții de gimnastică. Gimnastică la bară. 4. Semn grafic de forma unei linii verticale sau orizontale, întrebuințat în lucrări tehnice ca element de separare în interiorul unui text; (Muz.) semn în formă de linie verticală, întrebuințat la separarea măsurilor pe portativ. Paragrafele se despart prin bare. (Poetic) Pădurea tăia, ca o bară sumbră, orizontul satului meu natal. GALACTION, O. I 331.