primez, primezuri și primeze, s.n. (reg.) 1. perete care desparte două încăperi. 2. îngrăditură, scândură, bârnă, par, drug care desparte un spațiu în două sau care se pune în grajd între vite, stănog. 3. (în forma: primiez) cartilaj care desparte cele două fose nazale. 4. cercevea în formă de cruce care desparte fereastra în mai multe ochiuri. 5. perdea de pădure care se află între două poieni. 6. proptea de lemn cu care se blochează ușa sau poarta. 7. întăritură făcută în malul unui râu, pentru a-l consolida. 8. proeminență într-un lemn cioplit.

a avea perdea la ochi expr. a nu pricepe un lucru

a-i pune (cuiva) perdea / perdele la ochi expr. a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt.

ceață f. 1. perdea pe ochi; 2. negură groasă ce iese din ape sau din pământ umed (mai vârtos dimineața). [Lat. vulg. CAECIA («caligo occulorum») din CAECUS, întunecos].

PERDEA, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat din pînză, stofă, dantelă etc. care se atîrnă mai ales la ferestre și uși, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a opri vederea din afară, avînd și scop decorativ. Printre perdelele lăsate pătrundeau fîșiile luminoase ale dimineții. SADOVEANU, O. IV 67. S-a dat de o parte o perdea de catifea și s-a deschis ușa. CARAGIALE, O. III 73. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. ◊ (În metafore și comparații) Perdelele de neguri începură să se tragă la o parte înspre pădurile de la dealuri și soarele luci o clipă asupra așezărilor de la Timiș. SADOVEANU, F. J. 325. Într-o clipă, ca și cum i s-ar fi ridicat o perdea de pe ochi, a înțeles cine era negustorul. CARAGIALE, P. 158. În mijlocul acestei înfrățiri generale, cruzimea bănuitoare a domneștii familii veghea ascunsă subt o perdea de fățărie. ODOBESCU, S. I 427. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = cu rezervă, discret, cu bună-cuviință. Adică-i vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic (= explic) lucru formal, ca să n-o rușinez. CARAGIALE, O. I 73. Fără perdea = a) pe față, fără înconjur, fără sfială; b) necuviincios, trivial. Cîntau mai mult cîntece fără perdea cum îi plăceau lui. CAMIL PETRESCU, O. II 291. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe, a nu vedea limpede. A pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile limpede, a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. A se da după perdea = a se ascunde, a se retrage, a se sustrage (de la ceva). A ridica perdeaua = a da lucrurile pe față, a spune pe șleau. (Arhaizant) La (sau de la) perdea = la (sau de la) intrare, în vestibul. [Lăutarii sînt] la prefectul... Îi cîntă toată ziulica la perdea. ALECSANDRI, T. I 292. ♦ Șiraguri lungi și dese de mărgele, atîrnate vertical în dreptul unei intrări, în loc de ușă. Perdeaua orientală de mărgele colorate începu să palpite ușor. BART, E. 71. ♦ (Învechit) Cortină. (Cu pronunțare regională) Am dat poruncă să-nchidă perdeaoa; însă deodată au sărit toți cuconașii și m-au amenințat. – Cum? Au îndrăznit?... – Și piesa-au giucat pîn’la sfîrșit. ALECSANDRI, T. 1398. 2. Fig. (Uneori urmat de precizări introduse prin prep. «de») Șir de arbori sădiți în linie dreaptă; p. ext. fîșie de pădure. Dincolo de ea urma iarăși cîmpul pustiu, pînă unde se întindea perdeaua de sălcii despuiate. DUMITRIU, N. 276. De după perdeaua înaltă de brazi, Bisericanii, pe care îi părăsisem, se iveau pe dreapta, în răstimpuri, privirilor noastre. HOGAȘ, DR. 241. ◊ Perdea forestieră v. forestier. 3. Adăpost de iarnă pentru oi; saivan. Cum sosise din miazănoapte iarna asta năprasnică, țăranii își vîrîseră vitele la ocoale și oile la perdele. SADOVEANU, F. J. 459. Ce șuri și ocoale pentru boi și vaci; perdea pentru oi, poieți pentru păseri, cotețe pentru porci. CREANGĂ, P. 153. Scos-a Costea oile... D-a umplut cîmpiile Să le pască florile, Și și-a pus perdelele Pe toate vîlcelele. TEODORESCU, P. P. 509. ♦ Adăpost de trestie făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med. pop.; și în forma perdele-albe) Cataractă, albeață. 5. (Popular) Placentă.- Pl. și: perdeli (ALECSANDRI, T. I 78).

ÎNȘELĂTORIE. Subst. Înșelătorie, înșelăciune, înșelare, amăgeală, amăgire, celuială (reg.), mistificare, mistificație (rar), trișare, șulerie (reg.), carotă (fig., rar), păcăleală, păcală (reg.), păcălire, păcălit, păcălitură; mințit, minciună, minciunea (dim.), minciunică (dim.), neadevăr. Falsificare, denaturare, dezinformare, alterare, escamotare (fig.), contrafacere, plăsmuire, plastografie, plastografiere, plagiat, plagiere. Trădare, necredință, infidelitate, nefidelitate. Viclenie, vicleșug, perfidie, prefăcătorie, prefâcătură (rar), fățărnicie, fățărie (înv.), ipocrizie. Escrocherie, impostură, șarlatanie, șarlatanism (rar), coțcărie, (fam.), potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), boscărie (fig.). Înșelător, mincinos, amăgitor, celuitor (reg.), mistificator, trișor, șuler (reg.). Falsificator, plăsmuitor, plastograf, plagiator. Trădător. Viclean, fățarnic, ipocrit. Escroc, impostor, șarlatan, coțcar (fam.), potlogar (fam.), pungaș; păcală, păcălici. Adj. Înșelător, deluzoriu (livr.), amăgitor, celuitor (reg.), falacios (rar), păcălitor; mincinos, mințitor (rar). Înșelat, celuiț (reg.), tras pe sfoară, indus în eroare, păcălit. Falsificat, denaturat, alterat, contrafăcut, plăsmuit, plagiat. Trădător, necredincios, infidel, nefidel. Viclean, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, ipocrit. Șarlatanesc (rar), potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Vb. A înșela, a carota (franțuzism), a induce în eroare, a amăgi, a celui, (reg.), a minți, a minciuni (reg.), a trage pe sfoară, a trișa, a escroca, a potlogări (fam.), a vicleni (înv.), a pungăși (fam.), a păcăli, a mistifica, a duce de nas, a-i juca (cuiva) o festă, a face festa, a umbla cu cioara vopsită, a umbla cu cacialmale, a umbla cu mîța-n sac, a încînta (pe cineva) cu migdale amare, a pune (cuiva) ghioc la ureche, a lăsa (pe cineva) cu buzele umflate, a lega la ochi, a-i pune (cuiva) perdea la ochi, a duce cu zăhărelul (cu cobza, cu preșul), a-i trage (cuiva) butucul, a-i trage (cuiva) clapa, a trage (cuiva) o cacialma, a îmbăta (pe cineva) cu apă rece, a lega (pe cineva) de gard, a pune (pe cineva) în calup, a-i arunca (a-i da) (cuiva) praf (nisip, colb) în ochi, a scoate panglici pe nas, a umbla cu ocaua mică, a umbla cu fofîrlica, a juca renghiul (un renghi, renghiuri) (cuiva), a-i face (cuiva) un topor (toporul), a-i face (cuiva) pontul, ș-i trage (cuiva) chiulul, a-i face (cuiva) una bună (lată, cu vîrf), a atrage (pe cineva) în cursă, a ademeni, a ispiti, a prinde (pe cineva) în plasă, a învîrti (a juca) (pe cineva) pe degete; a purta lumea pe degete. A se lăsa păcălit, a fi păcălit, a se lăsa tras pe sfoară, a rămîne cu buzele umflate, a cădea (a se prinde) în cursă. A falsifica, a denatura, a altera, a escamota (fig.), a contraface, a plăsmui, a plastografia, a plagia. A dezinforma, a dezorienta, a duce cu vorba, a purta (a duce, a ține) pe cineva cu minciuni. A se înșela, a se amăgi, a se păcăli. A se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). Adv. Fățărnicește (înv.), potlogărește (fam.). V. ilegalitate, imoralitate, minciună, necinste, neprincipialitate, viclenie.

primez sn [At: LM / Pl: ~uri / V: (înv) ~es, (reg) ~ej, ~ejd, ~miez / E: ml *permedium] (Reg) 1 Perete care desparte două încăperi. 2 Îngrăditură, scândură, bârnă, par, drug etc. care desparte un spațiu în două sau care se pune în grajd, între vite, pentru a le izola. 3 (Ban; Olt; îf primiez) Cartilaj care desparte cele două fose nazale. 4 (Reg) Cercevea în formă de cruce care desparte fereastra în mai multe ochiuri. 5 (Trs) Perdea de pădure care se află între două poieni. 6 Proptea de lemn cu care se blochează ușa sau poarta. 7 (Reg) Întăritură făcută în malul unui râu, pentru a-l consolida. 8 (Olt) Proeminență într-un lemn cioplit.

CEAȚĂ (pl. ceți) sf. 1 Văl întunecos, perdea pe ochi ce întunecă vederea: ochii îi erau acoperiți de-o ~ (VLAH.) ¶ 2 🌦 Aburi deși ca un fum gros ce se formează de asupra pămîntului, iarna, și prin cari abia se zărește: e tristă și urîtă iarna la țară... cînd norii sau ceața întunecă cerul (ODOB.); Ⓕ: s’a înnecat în ceața depărtării (DLVR.) [lat. vulg. caecia < caecius „orb”].

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

a-i lua cuiva perdeaua de pe ochi expr. a face pe cineva să înțeleagă / să vadă clar.

RESIGNAT, -Ă, resignați, -te, adj. (Franțuzism) Resemnat. Mi-au tras o perdea de pe ochi, să văd și altceva decît traiul de vită la care eram condamnat și la care mă simțeam resignat. C. PETRESCU, R. DR. 123. Privi resignată nucii din livada bătrînească. id, O. P. I 81.

PÎNDI, pîndesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire Ia ființe) A observa cu atenție (dintr-un loc ascuns), a spiona cu scopul de a prinde sau de a ataca. O! Făt-logofete Cu netede plete, Cu părul de aur! Stăi, te odihnește, Că-n deal te pîndește Un negru balaur. ALECSANDRI, P. I 64. Codrul mîndru c-a-nverzit, Frunza mi l-a-mpodobit; Mă duc să pîndesc ciocoi, Că prea mult își rîd de noi. BOLLIAC, O. 181. ◊ Expr. A pîndi cu urechea = a fi atent la un sunet, la un zgomot, a trage cu urechea la... Măgură mergea plecat, cu capul strîns între umeri, pîndind cu urechea hohotele... mitralierelor. CAMILAR, N. I 59. ◊ Intranz. Ca o mîță cînd pîndește la șoareci, se apropie încetișor. ISPIRESCU, L. 109. Au ieșit cu toții în susul apei din cetate noaptea, fără să simță nimic vrăjmașii care pîndeau pe maluri. CARAGIALE, O. III 195. Cînd prin codri m-ascundeam. Nopți și zile-ntregi pîndeam Și pe cei bănoși prindeam. ANT. LIT. POP. I 435. ◊ Fig. (Despre o nenorocire, o primejdie) Am cunoscut după un semn urgia care mă pîndește. GALACTION, O. I 251. Cine mai știe încă ce alte amenințări ne mai pîndesc? C. PETRESCU, Î. II 268. (Intranz.) Moartea pîndea în toate cotloanele. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ (Cu privire la lucruri) A aștepta prilejul de a pune mîna pe ceva, de a acapara, de a răpi. Sfîntul soare ziua-ntreagă Pîndește brîul – l-ar fura. COȘBUC, P. I 122. Vecină cu moșia bogată și domnească Se-ntinde o cîmpie mănoasă răzășească, Pe care o pîndește avanul domnitor Cu poftă nesățioasă, cu ochi adunător. ALECSANDRI, O. 260. 2. A urmări, a studia gesturile, manifestările, acțiunile cuiva, pentru a-i ghici gîndurile. Femeia îl pîndea temătoare. DUMITRIU, N. 160. Rămînea singur, scăpa de apăsarea atîtor ochi care-l pîndeau. BART, E. 184. ♦ A urmări. A așteptat să vie seara, cu mare neliniște în suflet și i-a pîndit plecarea, pînă nu l-a mai văzut de loc. POPA, V. 113. Multe perechi de ochi, ascunși după perdele, pîndeau mersul domol al vasului. BART, E. 127. ◊ Fig. Iar noi, pîndind mișcarea vremii Pe calendarul din perete, Cătăm la zilele de vară Cum trec de goale și încete, VLAHUȚĂ, O. A. 79. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește Precum ochiu-ți ce pîndește Fericirea depărtată. ALECSANDRI, P. I 18. 3. A aștepta (cu nerăbdare, cu atenția încordată). Pîndind vremea pe cînd șed ele plecate. fac țuști! din baltă. CREANGĂ, A. 67. Pîndește ne-ncetat Momentul de sosire a veselei Neere. ALECSANDRI, T. II 236. ◊ Expr. A pîndi vreme cu prilej = a aștepta ocazia potrivită. Un dușman de lup... chiar cumătrul caprei, – care de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21.

TRANDAFIRIU, -IE, trandafirii, adj. 1. De culoarea roză a trandafirului. Răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Obrajii erau trandafirii, gura roșie, ochii înviorați. C. PETRESCU, S. 163. Pleoapele-mi căzură grele peste ochi, ca o perdea neagră cu flori de lumină trandafirie. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ (Adverbial) Cerul se lumina trandafiriu. DUMITRIU, N. 53. Prinsul se cumpăni; ochii i se încruntară și partea de sus a feței se coloră ușor trandafiriu subt năvala sîngelui. SADOVEANU, Z. C. 345. ◊ (Substantivat) Cu toții se îndepărtară spre fagii ale căror culmi străluceau de un trandafiriu aprins. DUMITRIU, N. 209. Trandafiriul caișilor pîlpîia ca un revărsat de ziuă. I. BOTEZ, ȘC. 78. 2. Fig. Luminos, senin, plin de optimism. Ne ținteam cu drag ochii spre steagul roșu... iar în sufletul nostru licăreau dulce zorile trandafirii ale unei lumi fericite. PĂUN-PINCIO, P. 125. ◊ (Adverbial) Îndată văzu existența mai trandafiriu. C. PETRESCU, C. V. 123. Cînd ieșii de la d-na Rădeanu, eram un alt om. Vedeam tot trandafiriu. GANE, N. III 121.

albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].

IȚI, ițesc, vb. IV. Refl. 1. A apărea pentru un moment, a se ivi, a se arăta puțin. În lungul drumului, departe, se mai ițeau luminile unui sat; casele se ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrșit. SADOVEANU, O. I 134. Printre brazii de sus se ițesc pete albe. C. PETRESCU, Î. II 203. Pe ceriul albastru se ițea ici-colea cîte un nouraș. CONTEMPORANUL, V_I 104. 2. A arunca o privire repede și curioasă, a se uita, a privi din fugă sau pe furiș. La casele dimprejur, mai multe perechi de ochi se ițeau după perdele. BART, E. 340. În zadar se iți, printre gard, la casa Irinei, n-a zărit pe nimeni. BUJOR, S. 130. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! CREANGĂ, P. 24. – Variante: iții, ițăi (GALAN, Z. R. 32) vb. IV.

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic¹, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

PIRONIT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Fixat în piroane; (despre oameni) țintuit pe loc, imobilizat, înțepenit. Toată noaptea Neagu a stat pironit într-un colț, îmbufnat, absent. Nu vedea din toată sala plină decît pe Evantia. BART, E. 155. Cînd am intrat, judecătorul citea într-un dosar și poate-un ceas m-a ținut pironit lîngă ușă, fără să se uite la mine. VLAHUȚĂ, O. AL. I 268. ♦ (Întărit prin «locului») Nemișcat, încremenit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri violente etc.). S-au întors și au rămas pironiți, cu ochii înghețați de furie, de spaimă, de ură, de deznădejde. GALAN, Z. R. 214 Flăcăul voia să mai spuie ceva, dar fata închise portița, lăsîndu-l cu gura căscată. Ca un zăpăcit rămase pironit locului și nu-și dădea seama. DUNĂREANU, CH. 231. Ea îl privi mirată, parcă acuma îl vedea pentru întîia oară. Lisandru puse stamboala jos și rămase și el o clipă ca pironit locului. ANGHEL-IOSIF, C. L. 27. ♦ (Despre atenție, gînduri etc.) Concentrat, îndreptat spre... Gîndul îi era pironit tot la procopstul de tron. ISPIRESCU, U. 95. Cugetarea mea era pironită a mă întoarce la patria mea. GORJAN, H. II 48. 2. Fig. (Despre ochi, despre privire) Fixat asupra...; ațintit, îndreptat spre... Țăranii rămaseră cu privirile pironite în largul uriașului ogor al întovărășirii de la Plopșor. Așa ceva nu mai văzuseră. MIHALE, O. 177. Își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Coboară în curte... La fereastră, lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămîne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume. CARAGIALE, O. I 298.

PROVĂ, prove, s. f. Proră. Lotca se oprea o clipă, cu prova și cu pupa în aer. DUMITRIU, P. F. 20. Pe brînci, la prova bărcii, Enachi sfredelea cu ochii lui ageri de copil perdeaua de întunerec. BART, E. 329.

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.

perdeà f. 1. pânză ce se pune la ferestre: niște perdele de mătase ISP.; a se da după perdea, a se ascunde; a ridica perdeaua, a da lucrurile pe față; 2. cortina ușii de intrare la camera lui Vodă: Vodă cheamă un ostaș dela perdea OD.; 3. cortină de teatru (în jocul păpușilor): cum să jucăm păpușile? cu perdea ori fără perdea? POP. 4. fig. rezervă, bunacuviință (metaforă luată dela modul de a juca păpușile): îi vorbesc cu perdea..., ca să no rușinez CAR.; a da cuiva o perdea, a-l dojeni pentru o necuviință, a-i da un frecuș; 5. pohoeală la ochi (ce acopere lumina ca o perdea); 6. șopron sau adăpost de oi pentru iarnă: șuri și ocoale pentru boi și vaci, perdea pentru oi CR. [Turc. PERDÈ, văl, portieră, cataractă la ochi, modestie, curățenie sufletească].

ASCUNDE vb. 1. a (se) dosi, a (se) mistui, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitosi, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (S-a ~ în pădure.) 2. a se băga. (S-a ~ sub pat.) 3. a dosi, a pune. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 4. a-și feri. (Își ~ ochii, privirile.) 5. a acoperi, a masca. (Perdeaua ~ ușa.) 6. a masca, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 7. a (se) disimula, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (~ adevărul.) 8. a masca, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 9. a tăinui, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

CICL-, v. CICLO-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., articulație centrală, care permite mișcări de rotație; ~encefal (v. -encefal), adj., s. m., (monstru) care prezintă ciclencefalie; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., monstruozitate constînd în fuziunea sau în lipsa emisferelor cerebrale; ~op (v. -op), s. m., 1. Făt teratologic cu un singur ochi. 2. Specie de crustaceu dulcicol, cu corpul oval, cu două antene înotătoare lungi și cu un singur ochi, situat pe cefalotorace; ~opie (v. -opie), s. f., malformație congenitală, caracterizată prin fuziunea celor două orbite și prin existența unui singur ochi; ~oramă (v. -oramă), s. f., perdea cu colorit neutru, care închide laturile și fundalul scenei.

FILEU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, cu ochiuri înnodate în formă de pătrate; plasă. Perdele de fileu. ♦ Plasă în formă de săculeț care servește la purtatul pachetelor. ♦ (Sport; la jocul de tenis, volei etc.) Rețea în formă dreptunghiulară fixată pe doi stîlpi, care desparte în două terenul de joc; plasă. ♦ Rețea specială, subțire, folosită pentru fixarea părului pieptănat într-un anumit fel.

TUL ~uri n. 1) la sing. Țesătură fină, rară și transparentă, cu ochiuri rotunde sau poligonale, din care se confecționează perdele sau cu care se garnisesc unele articole vestimentare femeiești. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. tulle

PARTE, părți, s. f. I. (Cu sens cantitativ) 1. Porțiune, fracțiune, fragment dintr-un întreg; bucată. Tata... aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile ei tremurătoare în nouă părți. SAHIA, N. 32. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, P. 77. Nimic nu-i făr’ de-atîrnare, ci părțile lumii toate Se împărtășesc din totul, cu totul fiind legate. CONACHI, P. 290. ◊ (În corelație cu sine însuși) a) (Despre persoane) Unii... alții. Vreo zece sau cincisprezece bărbați, parte în picioare, parte așezați pe mese ori pe scaune, fumau, vorbeau, se certau, glumeau. GALAN, B. I 24. b) (Despre lucruri) Atît... cît și... Averea, moș Ilie a cîștigat-o parte prin negoț, parte prin contrabanda ce-o face și acuma. GHEREA, ST. CR. I 178. ◊ Loc. adv. În parte = a) în oarecare măsură, parțial. Eu nu spun că n-ai dreptate, dar numai în parte. DEMETRIUS, C. 23. Nici bun, nici rău este omul, decît purure în parte. CONACHI, P. 285; b) (întărit prin «fiecare», «oricare», «oricine») în mod individual, separat, unul cîte unul. Să privim în parte fiecare din aceste categorii. CARAGIALE, O. III 219. Va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte. ODOBESCU, S. II 110. Oricare din aceste frumuseți în parte ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțimînt de mirare. NEGRUZZI, S. I 44; c) (învechit, în opoziție cu în general) în special, în mod deosebit. Numit pentru a treia oară vistier și apoi la 1780 spătar, el se ocupă, în parte, a regula seama acestor dregătorii și, în general, a da puternicul său ajutor domnitorului. ODOBESCU, S. I 271. Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine; Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 78. În bună parte v. bun⁴. O bună parte din (sau dintre) v. bun⁴. În cea mai mare parte = în majoritate. Cea mai mare parte = majoritatea. Cea mai mare parte dintre invitați plecaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 118. A treia (a patra etc.) parte = o treime (o pătrime etc.). Pentru sprîncene-mbinate, Umblu țara jumătate Și Moldova-a treia parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. 2. Element constitutiv, bine delimitat, din structura unui organism, a unui mecanism; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru. Corpul omenesc se compune din trei părți: capul, trunchiul și membrele. ◊ Parte sedentară v. sedentar. ◊ Expr. A face parte din... = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot, ale unui complex. Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele. ALECSANDRI, P. A. 87. A lua parte la... = a participa; a contribui la... Boierii stau și se uită; și... nu iau parte la năcazul obștei. SADOVEANU, E. 89. Prin lumea rumenă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fermecata stare a firii. EMINESCU, N. 50. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ Diviziune a unei opere literare, muzicale etc. «Dumbrava minunată» are mai multe părți, mai multe «momente». IBRĂILEANU, S. 3. ◊ Parte de vorbire sau (în vechea terminologie gramaticală a limbii romîne) de cuvînt = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracterul modificărilor morfologice. În limba romînă, cuvintele se împart în zece categorii numite părți de vorbire. GRAM. ROM. I 107. Parte de propoziție = element component al propoziției, exprimînd o noțiune și avînd o anumită funcțiune sintactică în cadrul propoziției. Părțile propoziției sînt: subiectul, predicatul, atributul și complementul. GRAM. ROM. II 61. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Totuși, n-am putut să-mi iau întreaga parte de moștenire cuvenită. CAMIL PETRESCU, U. N. 33. Vrem să cumpărăm noi moșia... ca s-o muncim fiecare cît ne-o veni partea. REBREANU, R. I 142. Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. Ai carte, ai parte v. carte. Cine-mparte parte-și face, se zice despre cel care, făcînd o împărțeală, își oprește partea cea mai bună. ◊ Expr. (Livresc) Partea leului = partea cea mai mare din ceva, folosul sau cîștigul cel mai de seamă pe care cel mai puternic și-l ia la împărțeală prin abuz. Văd că... partea leului e pusă la o parte, mormăi cu ironie. VORNIC, P. 167. (Familiar) A face (cuiva) parte de ceva = a-i face (cuiva) rost de ceva. De bună slujbă ei să vă facă parte. BOLINTINEANU, O. 165. A fi la parte (cu cineva) = a beneficia împreună cu altul de pe urma unei afaceri sau a unui cîștig. [Avocatul] se bucura cînd putea să-i înfunde, ca și cum ar fi fost la parte cu stăpînul. PAS, Z. I 151. ♦ (La origine avînd un caracter mistic) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. De ce boala și moartea să fie partea voastră? EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A avea parte de ceva = a-i fi hărăzit cuiva ceva, a-i fi dat de soartă, de împrejurări. Ea a avut parte de altă soartă. SADOVEANU, E. 102. După trei ani era licențiat în drept, dar bieții părinți n-au avut parte să se bucure de succesele lui universitare. VLAHUȚĂ, O. A. 258. Nici în anu acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite. ISPIRESCU, L. 83. Tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. (Mai ales în construcții negative) A avea parte de cineva = a se bucura de prezența cuiva, a avea în viață pe cineva drag. Vai de ea, sărmana-i mamă, Milă mi-e de ea acu, – Căci așa de scurtă vreme Parte de copil avu! COȘBUC, P. II 272. [Copilul] o să fie Făt-Frumos și drăgăstos și parte n-o să aveți de el. ISPIRESCU, L. 2. Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate, Că de mine n-are parte, Că-mpăratul ne desparte! HODOȘ, P. P. 80. (Familiar, ca formulă de jurămînt) Știi d-ta... – Să n-am parte de Joițica, dacă știu. CARAGIALE, O. I 124. ♦ (De obicei în construcție cu verbul «a avea») Noroc, șansă. Ea vede bine că ei are să-i iasă nume rău și că n-are să mai aibă nici o parte. MIRONESCU, S. A. 93. Și-a cumpărat și el bilet și am intrat cu toții... Om fără parte! Domnișoara Henriette nu juca. CARAGIALE, N. S. 126. Măi soață și măi fîrtate! Se vede că n-avem parte; Partea și cu binele Ni l-au luat. ȘEZ. V 47. ♦ (Concretizat) Persoană în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-i mersul leganat, La inimă mi-ai picat, – Cum dragă nu ți-oi pica Dacă tu ești partea mea. SEVASTOS, C. 48. Unele nu se mărită; pentru că, după cum crede poporul, le-a murit ursitul sau nu le-a sosit încă partea. MARIAN, NU. 15. ♦ (Popular) Zestre. Ia, tu june, fata mea, Că parte cu ea ț-oi da. HODOȘ, P. P. 148. 4. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a intra», «a fi») Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, dînd drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu; cota respectivă care îi revine fiecărui participant. Ai merge la aceste terenuri parte dreaptă cu societatea noastră. C. PETRESCU, R. DR. 187. [Spiridon] intră și el cu parte în prăvălie, se însoară și se face «negustor». GHEREA, ST. CR. I 336. Onorabil băiat! îl fac tovarăș la parte. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Fig. Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare și să trăim ca frați. EMINESCU, O. I 60. ◊ Expr. Parte și parte = în părți egale. La cîștig mergeau parte și parte. CAMIL PETRESCU, O. I 224. A da sau a munci (un pămînt) în parte = a da sau a munci (un pămînt) în dijmă. Dă la oameni să-i muncească în parte, iar el doarme. DUMITRIU, N. 167. Greutățile vieții l-au silit într-un timp să-și părăsească starea de om liber și să se ducă la muncă «în parte». SADOVEANU, E. 92. Dau în parte [pămîntul], să-l muncească. STĂNOIU, C. I. 65. II. (Cu sens spațial) 1. Regiune, ținut, loc. De prin părțile noastre la răscoală mulți s-au dus. STANCU, D. 8. A văzut umblînd pe acolo oameni îmbrăcați ca și prin părțile ei. SADOVEANU, B. 76. Noi sîntem de prin partea muntelui. BART, S. M. 35. În orice parte-a lumii străin eu mă găsesc. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Determinat prin «loc») Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. La alegerea comitetului în anul 1850 vor lua parte toți aderenții șezători în orice parte de loc. GHICA, A. 798. Cele patru părți ale lumii = cele patru puncte cardinale. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Din tus-patru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri... nouri negri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Loc. adv. În ce parte? = unde? În ce parte De tine să fug departe? ALECSANDRI, P. II 102. În toate părțile = peste tot, pretutindeni. Bătrîna aruncă priviri speriate în toate părțile. STANCU, D. 158. L-au căutat în toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. 216. Purcelul zburda și se tologea numai pe covoare, în toate părțile. CREANGĂ, O. A. 169. În altă parte = în alt loc. M-a zărit și el, dar s-a făcut că se uită într-altă parte. VORNIC, P. 20. În nici o parte = nicăieri. Tu te duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește. Sînt niște rămășițe de fundamente despre care se zice, în partea locului, că ar fi fost o întăritură. ODOBESCU, S. II 213. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau de prin) partea locului = din regiunea despre care se vorbește. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Fiind din partea locului, putea să fie de mare folos. CAMIL PETRESCU, O. II 12. De prin partea locului viu. DELAVRANCEA, O. II 19. 2. Margine, latură (indicînd, de obicei, un raport de opoziție între lucruri sau între părțile unui lucru). Arde-te-ar focul, cetate! Pe trei părți cu lemne verzi... Pe de-o parte cu uscate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Urmat de determinări) În parte de denainte mă vor apăra copacii, iar cătră cea dinapoi, muntele. DRĂGHICI, R. 49. ♦ Fiecare dintre cele două laturi (dreapta și stîngă) ale corpului unei ființe sau (prin analogie) ale unui obiect. Întoarce-te pe partea cealaltă. SADOVEANU, B. 56. «Mircea» deodată se culcă într-o parte, așa că apa năvălește înăuntru pe punte. BART, S. M. 19. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului și atunci rămînea oiștea goală pe de o parte. CREANGĂ, O. A. 113. ◊ Loc. adv. (Pe) departe... (pe) de altă parte... (sau (pe) de alta...) = a) într-un loc... într-alt loc, dincoace și dincolo de ceva. De o parte și de alta a munților atît portul cît și datinile și limba sînt impresionant de asemănătoare. SADOVEANU, E. 92. Dete de o cîmpie frumoasă, pe de o parte cu iarbă înflorită, iar pe de altă parte pîrlită. ISPIRESCU, L. 5. Într-un buc au și ales năsipul de o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, O. A. 258; b) într-o privință... în altă privință; dintr-un punct de vedere... din alt punct de vedere... Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. Pe de o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. id. ib. 256. Dacă pe de o parte răul a ne trage se silește, Pe de alta iarăși mintea la bine ne hotărăște. CONACHI, P. 295. Într-o parte = într-o latură. Căci perdelele-ntr-o parte cînd le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie... EMINESCU, O. 130. La o parte = a) (de obicei în construcție cu verbul «a da») într-o latură, mai departe, mai la margine. Fata voi să-i ajute; ea o dădu la o parte cu cotul. SADOVEANU, B. 62. Se grăbiră să dea ajutor primarului strigînd: La o parte! REBREANU, I. 23. Încet perdeaua de arbori se trage la o parte, deschizînd ochilor una din cele mai încîntătoare priveliști. VLAHUȚĂ, R. P. 31; b) (de obicei în construcție cu verbul «a sta») departe, izolat. Să-nlemnim stînd la o parte, nemișcați ca un buștean. HASDEU, R. V. 125. ◊ Expr. A fi de partea cuiva = a) (despre unele abstracte) a reveni cuiva de drept, a aparține cuiva. Mi-au spus că dreptatea e de partea mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 38; b) (despre persoane) a ține cu cineva, a fi alături de cineva. Tu de partea cui ești? DEMETRIUS, C. 18. Eu, deși nu sînt de partea imitatorilor, îi dau cuvînt. BOLINTINEANU, O. 358. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a susține pe cineva, a sprijini, a încuraja. Văzînd că flăcăii țin totuși partea lui Ion, se simțea umilit. REBREANU, I. 31. În fața sau în lipsa mea, el totdeauna îmi ținea parte. GANE, N. III 66. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin. COȘBUC, P. I 225. A se da (sau a trece) de partea cuiva = a se alătura la acțiunea cuiva, sprijinind-o. Spre nedumerirea mea îndurerată, mama și surorile mele au trecut de partea lui. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. A semăna (sau a se arunca) în partea cuiva = a semăna cu cineva sau cu cei din familia cuiva. V. arunca. Au început a vorbi ele înde ele, că spînul de feli nu samănă în partea lor. CREANGĂ, P. 210. Din partea mamei (a tatălui etc.) = din familia, neamul, spița mamei (a tatălui etc.). Unchiul din partea mamei. Din (rar despre) partea cuiva (sau a ceva) = a) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; de la cineva sau ceva. Despre partea asta n-am nici o grijă, Simioane. VORNIC, P. 173. Fiți pe pace din partea mea. ISPIRESCU, L. 334. Are voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, P. 184. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți. EMINESCU, O. I 146; b) în numele cuiva sau a ceva; trimis de cineva. Vin din partea Ministerului Industriei. DEMETRIUS, C. 26. Spînul se înfățișează înaintea împăratului cu cartea din partea craiului. CREANGĂ, P. 208. A lăsa la o parte = a renunța la..., a ignora, a nu se mai ocupa de... Ia las’ șaga la o parte, măi omule. CREANGĂ, P. 127. (Familiar) A fi (cam) într-o parte = a fi țicnit, smintit, a nu fi în toate mințile. ♦ Înfățișare, aspect, unghi sub care pot fi privite problemele, faptele, fenomenele. Partea comică a unei întîmplări. 3. Direcție, sens (indicînd orientarea în spațiu). Îi auzea glasul din partea bucătăriei. BASSARABESCU, V. 20. ◊ Loc. adv. Dintr-o parte = dintr-o latură. Mi-a aruncat o privire dintr-o parte. SADOVEANU, N. P. 62. Bate vîntul dintr-o parte, Iarna-i ici, vara-i departe. EMINESCU, O. I 214. Într-o parte = pieziș, oblic. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb. NEGRUZZI, S. I 145. Într-o parte... într-alta (sau într-o parte și într-alta) = în direcții diferite. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Au plecat... unii-ntr-o parte, alții-ntr-alta. CARAGIALE, O. III 41. III. (Urmat de determinări arătînd felul, componența) 1. Categorie socială sau profesională. V. tagmă. S-a hotărît ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. CREANGĂ, O. A. 116. Cică... s-ar fi jurat cu jurămînt ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească. id. ib. 115. ◊ Parte bărbătească = individ de sex masculin; bărbat; bărbătuș; mascul. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soții, n-am avut parte de parte bărbătească. DELAVRANCEA, S. 86. Parte femeiască = femeie; femelă. Așa sîntem noi, partea femeiască. ALECSANDRI, T. I 341. Această lamă, fiind parte femeiască și întîmplîndu-se a ave doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ◊ Loc. adj. De parte(a) bărbătească = de sex masculin. N-avea copii de partea bărbătească. SBIERA, P. 73. De parte(a) femeiască = de sex feminin. 2. Fiecare dintre persoanele sau grupurile de persoane interesate într-o afacere sau într-un proces. Parte adversă. ◊ Parte civilă v. civil.

SALAMANDRĂ, salamandre, s. f. Animal din clasa batracienilor, asemănător cu șopîrla, cu picioare scurte și date în lături, cu pielea neagră pătată cu galben, care secretează un suc otrăvitor; trăiește prin locuri întunecoase și umede, hrănindu-se cu insecte și viermișori (Salamandra maculosa). ◊ Fig. Cu ochii țintă la salamandrele flăcărilor. C. PETRESCU, S. 80. Seara, cînd perdelele sînt trase, cad pe gînduri, privind la salamandrele din sobă. GHICA, S. 341.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau ă întunecimii). Pe al treilea ceas al dimineții, zăriră tîrgul Iașilor și furnicarea oștenilor lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Sus de tot zăresc cîteva capre agățate pe peretele de piatră dezgolită. BART, S. M. 54. Se uită în dreapta, se uită în stînga și abia zărește departe, departe un foc. BOTA, P. 68. Badea calu-și potcovea, Puica ședea și-l privea, De lacrimi abia-l zărea. ȘEZ. I 9. ◊ Intranz. (În expr.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea ca prin ceață; Luă laptele ce-i adusese și apoi se unse cu dînsul... și cu marea sa mirare simți că pare că începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. Mi s-a părut? A fost o arătare? Am zărit-o numai o clipă, cît a ținut și lucirea soarelui de deasupra. SADOVEANU, O. A. IV 42. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Refl. pas. Din cînd în cînd și foarte rar se auzea pe pod duruitul unei călește... sau un fiacru ce trecea ca săgeata și lăsa să se zărească niște bonete femeiești. NEGRUZZI, S. I 15. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. Acela voi să n-aibă nici gură a vorbi, Nici ochi ca să zărească. BOLINTINEANU, O. 209. Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 124. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi (pe cineva sau ceva); a vedea. Ca să nu-l zărească cineva de pe-afară, se piti după o perdea. REBREANU, R. II 208. Au fost ascunși încît nici floare, Nici ochi de om nu i-au zărit. COȘBUC, P. I 124. Că te-am zărit e a mea vină Și vecinie n-o să mi-o mai iert. EMINESCU, O. I 118. Și pe turci cît îi zărea, In picioare drept sărea. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Construit cu o completivă directă) Tu te fă bolnavă cînd îi zări că vine fecioru-tău acasă. SBIERA, P. 24. 3. Refl. pas. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. Din dreapta și din stînga se zăreau înaintînd cele patru grupe. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Peste valul ușor al mestecenilor se zăreau alte păduri și poieni și iazuri, care arătau că oamenii și-au făcut acolo așezare. SADOVEANU, O. VII 57. Apucă peste cîmpi de-a dreptul, spre niște curți mari, cari de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. CREANGĂ, P. 301. Corbul vesel cronconea... Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întîi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș. ALECSANDRI, P. P. 146. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Se zărea de ziuă cînd apărură pe neașteptate în răscrucea drumurilor cele dintîi camioane de oameni. SADOVEANU, M. C. 103. Pînă s-a zări de ziuă, tot să fie gata. RETEGANUL, P. II 50. Cînd s-a zări de ziuă, sînt aici. CREANGĂ, P. 132. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Din cer scoboar-adînca pace, Ici-colo vrun zăvor mai sună, începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum. COȘBUC, P. II 51. 4. Intranz. (Popular) A străluci. Casele lui Dobrișeanu Nu-s case ca rasele, Ci zăresc ca soarele. TEODORESCU, P. P. 473.

* CORTINĂ (pl. -ne) sf. 🎭 Perdeaua cea mare de pe scena unui teatru: a ridica cortina; Ⓕ : închide ochii cu intenția anumită de-a lăsa o cortină grea peste scena lumii (DLVR.) [it.].

FILEU, fileuri, s. n. Produs textil cu ochiuri în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă la tenis, volei etc. ♦ Rețea de ață subțire folosită pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

FILEU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă care desparte în două terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

PERDEA ~ele f. 1) Bucată de țesătură care se atârnă la ferestre (uneori la uși, la paturi etc.) în scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu înțelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a împiedica pe cineva să înțeleagă corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva să înțeleagă lucrurile așa cum se prezintă ele în realitate. Cu ~ a) în mod indirect; b) cuviincios. Fără ~ a) în mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fâșie continuă de vegetație (arbori, tufari) menită să protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce împiedică vederea. ~ de ceață. ~ de fum. 4) pop. Boală de ochi care se manifestă prin opacifierea cristalinului; cataractă. 5) Adăpost de iarnă pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

fileu sn [At: DA ms / Pl: ~ri, ~ee / E: filet] 1 Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc. Si: plasă. 2 Săculeț făcut dintr-un fileu (1), care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături Si: sacoșă. 3 Plasă dreptunghiulară întinsă între doi stâlpi, care desparte în două terenul de joc la tenis, volei etc. 4 Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

REȚEA, rețele, s. f. 1. Împletitură de fire (de ață, sfoară, sîrmă) lucrată în ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară, imitînd acest fel de împletitură. Două raze ale soarelui de mai... străbăteau pe la marginea perdelei de rețea. STĂNOIU, C. I. 73. ◊ Fig. Un pîlc de copaci se arătă cu rețeaua uscată de ramuri tremurînd, șuierînd, fîșîind în năvala vîntului. SADOVEANU, O. III 334. Paianjenii dormeau în rețelele întinse între strașină și trandafiri. GALACTION, O. I 42. O nesfîrșită și subțire rețea viorie de aburi auriți se așternuse peste marea frămîntată, parcă de valuri, a brădetului. HOGAȘ, M. N. 57. ♦ (Învechit) Dantelă, horbotă. (Cu pronunțare regională) 2 perne de tulpan cu flori de tiriplic, cu rățele de fir. ODOBESCU, S. I 422. Am primit de curînd: mătăsării de Veneția, tulpanuri, panglice, rățele și horbote din Lipsca. FILIMON, C. 109. 2. Obstacol în fața tranșeelor sau îngrăditură la un teren, făcută din sîrmă ghimpată întinsă în rînduri dese între stîlpii susținători. Se văd ici-colo rețelele de sîrmă, creneluri de tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. Rețeaua de sîrmă ghimpată, în licărirea albă a cîtorva stele, părea uneori o panglică de flori de gheață. REBREANU, N. 56. 3. Obiect făcut din rețea (1): a) plasă de vînătoare sau, mai ales, de pescărie. V. mreajă. Ajunse cu luntrea la mal, o priponi, ieși în drum cu rețeaua plină de pește. SADOVEANU, O. II 57; b) poliță din împletitură de sfoară sau de sîrmă groasă, pe care se așază bagajele în tren, autobus etc.; c) pungă făcută din plasă. În rețeaua gentei pe care o purta la șold, observai cinci ori șase rațe împușcate. SADOVEANU, O. VIII 206. 4. Fig. Sistem de conducte, galerii, străzi, drumuri etc. cu multe ramificații și întretăieri. O rețea de galerii, perfect orizontale, străbate toată mina. BOGZA, Ț. 63. Soarele cobora spre asfințit și deodată rețele de apă, pînă atunci nevăzute, începură să licărească. SADOVEANU, O. VIII 83. ◊ Rețea de distribuție = ansamblu de conducte prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oraș apa, gazele, electricitatea. Rețea de difracție = placă transparentă care are săpate pe suprafața sa linii echidistanțate foarte fine, folosită în locul prismei pentru dispersarea luminii și producerea unui spectru. Rețea de drenaj v. drenaj. ♦ Ansamblu de instituții, școli etc. răspîndite într-o localitate, regiune etc. Rețeaua brigăzilor ieșite în campanie le apăru din nou în față și în minte, ca un cîmp de bătălie cu unitățile desfășurate. MIHALE, O. 132. S-a creat... o mare rețea de instituții pentru protecția copilului. SAHIA, U.R.S.S. 108.

perdea sf [At: (a. 1693) ȘIO II₁, 290 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele, (reg) ~eli / E: tc perde] 1 Obiect confecționat din pânză, stofă, dantelă etc. care se atârnă mai ales la ferestrele și la ușile locuințelor, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a opri vederea dinafară, având totodată și scop decorativ. 2-3 (Îljv) (Mai) cu ~ (Care este exprimat, spus, făcut) indirect, prin aluzii, discret, cu rezervă, cu bună-cuviință. 4-5 (îljv) Fără ~ (Care este exprimat, spus, făcut) pe față, fară înconjur, fără sfială, necuviincios, trivial. 6 (Îe) A avea ~ la ochi A nu pricepe clar un lucru. 7 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~ (sau ~ele) la ochi A împiedica pe cineva să vadă lucrurile așa cum sunt. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Îe) A i se lua (sau a i se ridica sau, rar, a-i lua) cuiva o ~ (sau ~ua) de pe ochi A înțelege deodată ceva sau a face pe cineva să vadă clar, să priceapă ceva. 10 (Îe) A se da după ~ A se ascunde, lucrând din umbră. 11 (Îae) A se sustrage de la ceva. 12 (Îe) A ridica ~ua A arăta care este adevărul. 13 (Îae) A da lucrurile pe față. 14 (Îae) A spune fără ocolișuri. 15 (Îe) A nu avea nici o ~ A nu avea nici o rușine. 16 (Îae) A depăși măsura. 17 (Îe) A da cuiva o ~ A certa foarte tare pe cineva Si: a da un perdaf (5). 18 (Îe) A avea ceva după ~ A ține un secret. 19 (Îae) A ascunde ceva. 20 (Pex) Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate perpendicular în dreptul unei intrări, în loc de ușă. 21 (Spc; înv) Draperie de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului, unde de obicei stătea un perdegiu. 22 (Pex) Intrare. 23 (Pex; înv) Scenă sau act dintr-o piesă de teatru. 24 (Reg) Plasă deasă împletită în ochiuri care se întinde orizontal în interiorul capcanei și cu ajutorul căreia se prinde peștele în tolbă. 25 (Pan; udp „de”; șfg) Ceea ce are aspectul unei perdele. 26 Ceea ce acoperă vederea ca o perdea Si: (rar) perdeluire (3). 27 Ceea ce împiedică înțelegerea, perceperea etc. unui lucru, a unui fapt etc. 28 (Mil; îs) ~ de fum Nor artificial de ceață sau de fum, creat pentru a împiedica observarea și focul inamicului. 29 (Înv; pop) Adăpost la stână, construit din stuf din nuiele, din scânduri etc., de obicei neacoperit, făcut pentru a proteja oile, rar și alte animale, de intemperii. 30 (Pex) Stână. 31 (Reg) Îngrăditură neacoperită, făcută pentru a separa oile care trebuie să fete sau pe cele care trebuie mulse, de celelalte oi Si: corlată, ocol, staul, strungă, țarc. 32 (Mol) Îngrăditură unde dorm mieii. 33 (Mol; Trs) Î ngrăditură mobilă în care se închid oile noaptea și care se mută din loc în loc pentru a gunoi terenul. 34 (Reg) Perete de scândură de la stână, prin care e făcută strunga. 35 (Mol) Acoperiș peste ocolul oilor. 36 (Reg) Colibă a ciobanilor la stînă. 37 (Olt) Cort din pânză. 38 (Reg) Șopron. 39 Șură. 40 (Reg) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul clădit în curte. 41 (Reg) Parte a pridvorului închisă cu scânduri. 42 (Reg) Adăpost din trestie, făcut ca un gard în jurul răsadnițelor cu zarzavat timpuriu. 43 Perete mobil de lemn la unele instrumente. 44 (Udp „de”) Fâșie de pădure. 45 Șir de copaci. 46 (Spc; șîs ~ de protecție, ~ forestieră de protecție) Șir de copaci sădiți în linie dreaptă, cu scopul de a adăposti culturile împotriva vânturilor, de a opri zăpada pe ogoare etc. 47 (Îs) ~ antierozională Plantație de arbori și de arbuști pe terenurile în pantă supuse eroziunii. 48 (Pan) Desiș. 49 (Pan) Păpuriș. 50 (Pan) Stufăriș. 51 (Mpp; șîs ~ albă) Leucom. 52 (Mpp; îas) Cataractă. 53 (Atm; reg) Placentă. 54 (Reg; îe) A lua (pe cineva) cu o ~ mai sus A lua repede cu vorba pe cineva. 55 (Îae) A i-o lua înainte. 56 (Îae) A-i tăia apa de la moară.

RETINĂ, retine, s. f. Membrană sensibilă la lumină care se află în fundul ochiului și pe care se formează imaginea vizuală. Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe perete. Imagini răzlețe și stranii se prind de retină. BOGZA, Ț. 66. Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină. TOPÎRCEANU, B. 88.

PÎLPÎI, pers. 3 pîlpîie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura, producînd un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare. Focul pîlpîia în poiană și împrejur pădurea era neagră ca păcura. SADOVEANU, O. I 127. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. (Tranz.) Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe pereți. BOGZA, Ț. 66. Baba rămase cu ochii ațintiți asupra gazorniței care-și pîlpîia sîmburele de lumină de pe prichiciul hornului. SADOVEANU, B. 50. ◊ (Subiectul este o sursă de lumină) Lumînările pîlpîiau pe sfîrșite. CAMILAR, N. I 213. Stele multe pîlpîiau viu deasupra, pe cerul întunecos. SADOVEANU, O. VII 186. Mii și mii de lumini, geometric înșirate, pîlpîie între cer și pămînt. BART, S. M. 39. ◊ Fig. Arar tristețea-mi scade pîlpîind. LESNEA, C. D. 134. 2. (Despre păsări) A mișca ușor din aripi, producînd un zgomot ușor, caracteristic; a fîlfîi. Printre ramurile răchiții bătrîne pîlpîi o turturică vînătă, apoi se zvîrli în zboru-i iute, zvîcnit, peste fînețe tăcute. SADOVEANU, O. III 389. – Prez. ind. și: (rar) pîlpîiește (ALECSANDRI, O. 172).

STRĂBATE, străbat, vb. III. 1. Tranz. A intra într-un corp și a trece printr-însul, pătrunzîndu-l de la o margine la alta; a răzbi. Clinchetul tălăngilor de la gîtul vitelor se aude uneori străbătînd... aerul rece al înălțimilor. BOGZA, C. O. 74. M-a străbătut un glonte prin furca pieptului și mi-a ieșit pe lîngă șira spinării. SADOVEANU, P. M. 125. O fulgerare roșie străbate luminișul. GÎRLEANU, L. 14. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Fig. Un cutremur străbătu mulțimea. DUMITRIU, N. 98. E un sfîrșit de toamnă, ploios și umed, Negurile s-au lăsat jos și cern o ploaie măruntă și deasă care te străbate. ANGHEL-IOSIF, C. L. 167. ◊ Intranz. Prin perdelele de la ferestre străbătea lumina slabă. DUMITRIU, N. 65. O rază de soare străbătu deodată în fund și lumină grămezile de mere galbene și roșii. SADOVEANU, E. 123. Prin petece străbate sîngele, iar nenorocitul privește așa de trist cu ochii săi sinceri. GHEREA, ST. CR. II 87. (Fig.) Cînd îmi aruncam ochii spre negurile munților din miazăzi și cînd închipuirea mea străbătea în taina lor adîncă și liniștită, mi se părea că ceva mă soarbe, că întreaga mea ființă se subție, ca suptă de o gură nevăzută. HOGAȘ, M. N. 152. 2. Tranz. A merge pe un teritoriu întins, parcurgîndu-l de la un capăt la altul; a cutreiera. Fluiera un viers de voinicie, străbătînd poienile deșarte. SADOVEANU, N. P. 375. Merg... Pe potecă fără soare Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori. TOPÎRCEANU, B. 21. Străbatem codrul de brazi, așternut pe poalele muntelui «Piatra» și ieșim iarăși în luminiș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 150. Îți dau catarg lîngă catarg, Oștiri spre a străbate Pămîntu-n lung și marea-n larg. EMINESCU, O. I 178. ◊ Fig. Gîndul meu în sboru-i străbate orizontul. ALECSANDRI, T. II 154. ◊ Intranz. Parcă străbate-o săgeată De-a lungul cîmpiilor reci. COȘBUC, P. II 9. De-aș fi istoric, aș străbate prin toate bordeiele, să descopăr o amintire sau o rugină de armă. RUSSO, S. 36. 3. Intranz. A-și face loc (cu greu) printr-o mulțime; a trece, a se strecura, a răzbi, a răzbate. Pavel se lupta să străbată prin înghesuială, ajutat de glasuri silitoare. REBREANU, R. II 93. ◊ Fig. Prin toate lucrările lui Bălcescu străbate ideea înaintată că făuritorii istoriei nu sînt capetele încoronate, ci noroadele muncitoare. SADOVEANU, E. 50. Prin ramuri suspine străbat. Acum cu sfială m-apropii De banca pe care ai stat. TOPÎRCEANU, B. 80. ◊ Tranz. Străbăturăm, cu destulă osteneală, mulțimea ce era adunată ca să admire pe Zoe; și ajunserăm pînă la dînsa. BOLINTINEANU, O. 386. ♦ (Cu determinări locale care indică ținta) A ajunge la... Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate, Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96. Semenic de pe cetate, Spune mîndrei sănătate, Că la ea nu pot străbate. HODOȘ, P. P. 110. ♦ Fig. A izbuti, a reuși. Am cîteva comunicări la revistele de specialitate, despre care s-a făcut oarecare caz... La sfîrșit tot străbați. Viața nu e atît de ingrată. C. PETRESCU, Î. II 265.

LICĂR, licăre, s. n. Sclipire, scînteiere, licărire. Licărul pierea treptat, înghițit, acoperit de poala perdelei de umbră. DUMITRIU, P. F. 15. Obosită de muncă, ai adormit zîmbind... Să-ți fie somnul licăr de stele. DRAGOMIR, P. 50. Strînși în hamuri, caii săreau nerăbdători pe loc, înfricoșați de licărul și zgomotul trăsnetelor. MIHALE, O. 509. ♦ (Concretizat) Ceea ce sclipește, licărește; scînteie. Ochii îi scînteiau înviați ca două licăre sub spuză. C. PETRESCU, C. V. 75. – Variantă: licur (COȘBUC, P. II 186, EMINESCU, O. I 119) s. m.

MÎNJI vb. IV. (Cea mai veche atestare datează de pe la 1700, cf. ANON. CAR.) 1. T r a n z. și r e f l. A (se) murdări, a (se) păta. Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 185. Tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz . . . și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de lumînare, PETRESCU, L. 376, cf. DDRF. Fochistul are șapcă ponosită de cărbuni; el însuși e mînjit pe obraz, pe mîini și pe haine. SP. POPESCU, M. G. 34. Scutur tufișul, țîșnind îmi împroașcădeodată dintr-însul Sîngele vînăt mînjind cu picurii putrezi pămîntul. COȘBUC, AE. 49. Cînd mînînc ouă moi, mă mînjesc pîn-la urechi. HOGAȘ, DR. I, 177, cf. 163. Hainele îi erau mînjite de pămînt, iar pe față parcă purta o mască de lut. REBREANU, R. II, 200, cf. I, 262. Muncitorii aproape goi. . ., mînjiți cu funingine și unsoare. . ., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33, cf. PRIBEAGUL, P. R. 57. Sînt mînjiți de noroi, mai ales de la brîu în jos. STANCU, D. 156. Aduceai ciorba. . . în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu se mînjească pereții farfuriei, PAS, Z. I, 269. Uite ce rău m-am mînjit. BANUȘ, P. 26. Hainele sale, după ce că erau mînjite cu uleiuri, mai erau și îmbibate cu pospai alb de făină, PREDA, D. 32. Nici nu mi-ar fi putut trece prin minte așa ceva ! – mi-a spus, mîngîindu-mi mîinile încă mînjite de ulei. V. ROM. iunie 1958, 46. Ploaia care se întețise și bătea acum oblic, mînjise nenumăratele ferestre care dădeau spre stradă, T. POPOVICI, SE. 79. Văzînd pe tatăl său amețit de vin, l-a mînjit cu baligă. ȘEZ. I. 213, cf. IV, 156, ALR I 640, ALR II 3 209, 3 363, 5 774. Te-ai mujit pă haińi. CV 1951, nr. 3-4, 46. Cine strînge cărbuni cu mîna altuia, nici să mînjaște nici să arde. ZANNE, P. I, 133. Umblă cu miere în mînă și să nu se mînjascâ pe degete? id. ib. iii, 669. Cu păcurarul cînd trăiești Trebuie să te mînjești. id. ib. V, 490. ◊ E x p r. (Rar) Nici cît te-ai mînji la un ochi = foarte puțin, aproape de loc. N-are bani nici cît te-ai mînji la un ochi. ZANNE, P. II, 351, cf. 363. ◊ F i g. S-au întors cătră unul din curtezanii săi carile fusăsi odată la prepus că s-ar fi mînjit cu sfaturi răle împotriva lui. IST. CAROL XII, 78^r/25, cf. BELDIMAN, E. 32/12. Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri, Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I, 35. Ne mînjește sau ne ucide idealurile. DEMETRESCU, O. 108. Nici o pată nu mînjise individualitatea morală. D. ZAMFIRESCU, Î. 182, cf. 250, SCRIBAN, Figura poetului a fost mînjită cu noroiul celor mai josnice apartenențe, CONTEMP. 1949, nr. 120, 4/1. Numele cinstit pe care l-am moștenit de la părinți, eu îl mînjesc. STANCU, R. A. IV, 107. ♦ T r a n z. (Prin Olt.) A spăla prost, superficial; a mozoli. Cf. BOCEANU, GL. ♦ T r a n z. (Rar) A mîzgăli (2). Ferice de acela ce stînd pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul. NEGRUZZI, S. II, 269. ◊ A b s o l. Și mai dă-i, Doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o zmîngălească. ARGHEZI, V. 11. ♦ A (se) acoperi cu un strat de. . .; (regional) a (se) unge (cu un medicament). Văzui pe toți dracii în pielea goală Cu coarne în frunte, cu nas de cîne, Păstă tot mîngiți cu neagră smoală, BUDAI-DELEANU, Ț. 316. Se amestecă toate la un loc și se mînjește cu el de sperietură, N. LEON, MED. 103. Vagoanele nu circulau decît cu perdelele trase sau, dacă nu erau perdele, cu geamurile mînjite cu vopsea albă. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Cu această apă. . . se mînjește cel bolnav peste tot corpul. MAT. FOLK. 578. Pe unele (oi) din cele scăpate de cuțit, s-au apucat să le mînjească cu negru. RĂDULESCU-CODIN, Î. 37. Da fuga-n crîng, să mînja cu cărbune pe ochi. GRAIUL, I, 71. ♦ T r a n z. (Învechit, rar) A contamina, a infecta, a molipsi. Prin curețenie, de multe ori, mulți oameni mânjiți fiind de boalele lipicioase, scapă de boală. CALENDARIU, (1844), 70/7. ♦ T r a n z. (Argotic) A mitui. Com. din ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODA. 2. T r a n z. (Regional; complementul indică pereți, case etc.) A unge cu lut (și baligă), a murui, a lipi; a spoi, a vărui. Că [badea] sparge ferestrele și mînjește casele. DOINE, 240, cf. ALRM II/I h 279, 280, LEXIC REG. 17. ♦ (Urmat de determinări care indică materia) A polei. Cf. ALR II 4 254/316. Mînjit cu aur. ALRM SN I h 386, cf. ALR SN h 572. 3. T r a n z. (Regional) A unge cu mînjeală (II 2) firele de urzeală de cînepă. Cf. LB, POLIZU. O harnică nevastă luînd catrința-n brîu, Urzeala o mînjește cu aluat de grîu. BELDICEANU, P. 68, cf. GHEȚIE, R. M., com. MARIAN, ȘEZ. V, 106. [Cînepă] o năvădescu, o mînjăscu, o țăs, o dau prin spată, prin iță, am țăsut-o, am nălghit-o. GRAIUL, I, 293, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 290/103, A I 22. 4. T r a n z. (Regional; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mînjeală (II 3); (regional) a mînjeli (2). Hainele mînjite (unse) cu ursuc, spălîndu-le, se fac cu mult mai frumoase decît cu altă mînjală. PRECUP, P. 21, cf. com. MARIAN. 5. T r a n z. (Glumeț) A lovi, a bate. Cf. ȚICHINDEAL, F. 331/22, PAMFILE, J. II, 153, IORDAN, STIL. 366, LEXIC REG. 83. ◊ I n t r a n z. Au înșfăcat repede vătrariul și au ieșit afară, și unde n-au prins să mînjască în țigan cu dînsul. SBIERA, P. 293. ◊ E x p r. A mînjí (cuiva) o palmă = a da, a trage (cuiva) o palmă. (Regional) A o mînji la ceafă = a spune un lucru (cu totul) nepotrivit, a face o (mare) prostie, a da cu oiștea în gard. Cf. LEXIC REG. 83. – Prez. ind.: mînjesc. – Și: (regional) măji (ALRM II/I h 280/346), muji vb. IV. – Din V. sl. мазати, мажѫ.

pânză [At: PRAV. GOV 111^v/1 / Pl: ~e, (îrg) ~uri / E: nct] 1 sf Țesătură sau împletitură flexibilă, din fire, mai ales, vegetale, de bumbac, in, cânepă etc., folosită pentru confecționat lenjeria de corp, de pat, cămăși etc. Si: (îrg) pânzătură (1), (reg) pânzare (1). 2 sf Bucată de pânză (1) Si: (îrg) pânzătură (2), (reg) pânzare (2). 3 sf (Îs) ~ de casă (sau țărănească) Pânză (1) țesută manual la război. 4 sf (Reg; îs) ~ goală (sau de tramă) Țesătură de fuior. 5 sf (Reg; îc) ~-nvălită Țesătură țărănească cu urzeală de bumbac și cu băteală de fuior. 6 sf (Înv; îs) ~ de masă sau ~za mesei Față de masă. 7 sf (Înv; îs) ~ de piele (sau de ceară, cernită) Mușama (1). 8 sf (Rar; îs) ~ de calc Hârtie de calc. 9 sf (Îs) ~ de cort Foaie de cort. 10 sf (Îlav) Până în ~zele albe Fără încetare. 11 sf (Îal) La infinit. 12 sf (Îal) Până la capăt. 13 sf (Pop; îlv) A pune ~ A țese. 14 sf (Pop; îe) Ține-te (sau să te ții) ~ (să nu te rupi) Se spune când este vorba de o încercare grea și de lungă durată pentru cineva care are nevoie de curaj, răbdare, rezistență etc. 15 sf (Rar; îe) A țese ~zele A face intrigi. 16 sf (Rar; îe) A (i) se încurca (cuiva) ~za sau s-a încurcat ~za Se spune când o situație, o împrejurare, o afacere ia o întorsătură neprevăzută și neplăcută. 17 sf (Îe) A i se ridica (sau a-i cădea cuiva) o ~ (sau, rar ~zele) de pe ochi A începe să înțeleagă clar lucrurile, revenindu-și dintr-o eroare, confuzie. 18 sf (Îvr; îe) A înălbit ~za S-a făcut ziuă. 19 sf (Reg; d. două sau mai multe persoane; îe) A fi ~ A fi extrem de uniți. 20 sf (Reg; îe) A fi tot de ~za cuiva A avea aceleași vederi cu cineva. 21 sf (Reg; îe) A da pe ~ de fuioare A schimba un lucru bun pe altul mai prost. 22 sf (Reg; îe) A da pe ~ de groasă A vinde ceva repede și pe un preț de nimic. 23 sf (Reg; îs) ~ înălbită Pânză (1) de casă din bumbac, înălbită prin spălare repetată în apa de râu, bătută cu maiul și uscată la soare. 24 sf (Îas) Se spune despre un lucru foarte curat. 25 av (Reg; îe) A veni ~ A veni drept, întins. 26 av (D. ploaie, ape etc.; îe) A curge ~ A curge continuu și în mare cantitate. 27 sf (înv; lpl; îf pânzuri) Sortimente de pânză (1). 28 sf (Reg; îcs) ~ (sau de-a -za) încâlcită (ori încurcată, lungă) Jocuri în care copiii se țin de mâini și formează lanțuri pentru a executa diferite figuri. 29 sf (Reg; îcs) ~za încâlcită Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sf (Îacs) Melodie după care se execută pânza (29). 31 sf (Rar) Țesătură rară sau împletitură specială din fire textile, metalice etc., folosită la fabricarea unor obiecte casnice, în industrie, laborator etc. 32 sf (Reg) Plasă de pescuit confecționată din ață subțire, cu ochiuri dese. 33 sf (Pan; îs) ~ de păianjen Ansamblu de fire cu aspect de pânză (1) produse de glandele sericigene ale păianjenului ca un lichid vâscos care se solidifică în aer Si: plasă. 34 sf (îvp) Giulgiu. 35 sf (Pop; îe) Parcă i-a luat (sau îi luase) ~za de pe obraz (ori de pe ochi) Se spune despre cineva foarte palid, ca un mort, sau foarte slab. 36 sf (Mpl) Bucată mare de țesătură rezistentă, de in, cânepă, bumbac, din mai multe fâșii cusute între ele, care se fixează de varga, picul, parâma etc. unor nave și care, împinsă de vânt, face să înainteze nava Si: velă, (înv) vântrea, vetrelă. 37 sf (Îvr) Perdea. 38 sf Bucată de pânză (1) deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează. 39 sf (Pex) Pictură pe pânză (38). 40 sf Bucată de țesătură specială, albă, dreptunghiulară sau pătrată, pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție Vz ecran. 41 sf (Rar; mpl) Cearceaf. 42 sf (Rar; pgn) Așternut. 43 sf (Trs; Buc) Bor al pălăriei. 44 sf (Înv) Zid de întărire la cetate. 45 sf (Înv) Fortificație la o cetate. 46 sf Desiș de copaci lung și îngust de-a lungul unui drum, al unei ape Vz perdea. 47 sf (Reg) Pâlc de oaste. 48 sf (Îrg) Pâlc de pești mici. 49-50 sf (Lamă sau) tăiș de metal al unor instrumente. 51 sf (Reg) Joagăr. 52 sf (Glg; îs) ~ freatică Strat¹ de apă subterană care delimitează straturile de roci. 53 sf (Reg) Foaie de plăcintă sau de tăieței. 54 sf (Buc; Trs; șîs ~za piciorului) Laba gâștei. 55 sf (Ban) Albeață la ochi. 56 sf (Reg) Arac dintr-un trunchi de copac tânăr. 57 sf (Reg; îs) ~za ulucului Podea a jgheabului prin care alunecă la vale buștenii.

STRĂPUNGE, străpung, vb. III. Tranz. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și arătînd instrumentul) A înfige într-un lucru un obiect cu vîrf ascuțit (făcîndu-l să răzbată în partea cealaltă); p. ext. (cu privire la ființe) a ucide cu o armă ascuțită. Lasă tînguirile și vorbele de prisos, ori te străpung și te zvîrl în rîpă, ca să te mănînce hultanii. SADOVEANU, F. J. 152. Fînul și snopii îi străpungi și-i încarci. SBIERA, P. 14. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. Peste Radu năvălea Cu cinci lănci îl străpungea. ALECSANDRI, P. P. 199. ◊ Fig. Îmi zîmbea numai necontenit și mă străpungea cu ochii. SADOVEANU, O. VIII 9. ◊ Absol. Săracu ciubotăraș, Tot împunge și străpunge. SEVASTOS, N. 300. ◊ Refl. Era în stare să se străpungă, diavoloaica, pentru ca să-și apere... onoarea. ALECSANDRI, T. I 423. ◊ (Subiectul este instrumentul înfipt) Dușmanu-n luptă l-a ajuns, Un fier în coastă, l-a străpuns. MACEDONSKI, O. I 156. ◊ (Poetic) Crucea bisericii străpungea seninul. GÎRLEANU, L. 29. Deodată o suliță de foc străpunge perdeaua de arbori. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 125. ◊ Fig. Vorbele tari ale răzășului îl străpungeau și-l usturau. SADOVEANU, O. VII 66. În clipa în care se oprește trenul, un fior de groază îi străpunge inima. SP. POPESCU, M. G. 28. ◊ Intranz. În rangurile rupte zbor glonții vîjîind Și-n ele baioneta străpunge zîngănind. ALECSANDRI, P. II 158. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. Ieșirăm în livadă. Parcă ploua lumina, străpungînd pomii înfloriți. SADOVEANU, O. V 682. Razele soarelui treptat străpung și răsipesc umbra. ODOBESCU, S. III 319. ◊ Intranz. Țipătul lor [al rațelor sălbatice] era parcă glasul acestui îngheț de pe urmă, glas al ploilor scurte amestecate cu zăpadă, printre care străpungeau fîșii din soare gata să se stingă. DUMITRIU, N. 289. ◊ Expr. A străpunge frontul = a sfărîma linia de apărare a inamicului, a pătrunde dincolo de această linie.

CĂDEA, cad, vb. II. Intranz. I. 1. A se deplasa de sus în jos prin propria greutate, a se lăsa în jos, la pămînt; a pica. Semănătorul printre brazde lăsa sămînța lui să cadă. MACEDONSKI, O. I 61. Desfăcut Din pumnul strîns vîrtos, Spre-adîncuri, vîjîind în jos, Cuțitul a căzut. COȘBUC, P. I 231. ◊ Fig. Acuma tăceri lungi cădeau între un șir de vorbe schimbate și altul. SADOVEANU, O. IV 48. ◊ (Despre ploaie, zăpadă, grindină, fulger etc.) Țintirimul luminat de lună dormea sub zăpada căzută de curînd. ANGHEL, PR. 131. [Trăsnetul] în groaznica-i urgie Lucește, crapă, cade, detună-n vijelie Ș-un șir de copaci mîndri îi mistuie sub el. MACEDONSKI, O. I 252. De cînd căzu un trăsnet în dom... de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, noapte, seară etc.) A se lăsa, a se apropia, a veni. Amurgul cădea. Turnurile fabricilor luceau în lumina roșiatică a asfințitului. DUNĂREANU, N. 19. Noaptea cade-ntunecată Pe cîmpie și pe munte. BOLINTINEANU, O. 9. ♦ (Despre soare) A coborî, a scăpăta. Soarele cădea la vale și părea pe vîrful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri. EMINESCU, N. 50. ◊ (Despre ape de munte) A curge (repede), a coborî. Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. COȘBUC, P. I 258. Zburdalnic de pe coaste. Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261. Pe cînd cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vîrfuri lungi de brad. EMINESCU, O. I 216. 2. (Despre părți ale unui organism: dinți, păr, fulgi) A se desprinde (din locul său), a se pierde. Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă. MACEDONSKI, O. I 71. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimărui, își suflecă minicile, calcă lut și lipi cuptiorul. CREANGĂ, P. 287. Măi bade, de dorul tău îmi tot cade părul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ♦ (Despre frunze și flori) A se scutura. Căzuseră frunzele și nu erau verzi decît cei doi molifți din dreptul ferestrelor. SAHIA, N. 55. Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii. EMINESCU, O. I 179. 3. (Despre părți ale corpului sau despre obiecte legate, prinse, care continuă a fi, în parte, susținute) A se lăsa în jos (sau într-o parte), a atîrna; a se pleca. Fără să-mi fi fost somn, pleoapele-mi căzură peste ochi. HOGAȘ, M. N. 17. Capu-i cade pe-a lui umăr. EMINESCU, O. I 104. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. ALECSANDRI, P. I 20. [Tînărul] era încins cu un șal roș cu flori din care o poală i se slobozea pe coapsa stîngă, iar capetele... cădeau apoi peste papucii lui cei galbeni. NEGRUZZI, S. I 16. Postelnicul lăsă să cadă perdeaua pe care pîn-atunci sta încremenită mîna lui. NEGRUZZI, S. I 78. 4. A înceta de a mai sta vertical sau în picioare; a se răsturna, a se prăvăli. Cînd venea acasă, noaptea, tîrziu, cădea ca butucul. CAMILAR, N. I 19. Furtuna fîlfîie peste munți, iar în văile lor brazii cad unul după altul, smulși de ape sau de stîncile mari, rostogolite. BOGZA, C. O. 98. Fără să dejuge boii, începe a tăia copacul să cadă în car deodată. CREANGĂ, P. 46. Și în nesimțire cade pe-a jețului său spată. EMINESCU, O. I 95. Simțind picioarele-mi slăbind, am închis ochii și m-an ținut de strană, ca să nu cad. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ Expr. A cădea la (sau pe) pieptul (sau în brațele ) cuiva. În brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi greu. Ajunse acasă istovită, tremurînd. Căzu bolnavă la pat. BART, E. 238. [Baba] căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. A cădea în picioare = a ieși bine dintr-o situație grea. A cădea din (sau, regional, de pe) picioare (sau de-a-n picioarele) = a nu mai putea sta de oboseală, a fi mort de oboseală. (Rar) A cădea de-a pluta v. plută. ◊ A se dărîma, a se surpa, a se nărui. (În forma de conj. cază) Ajunse să i se pară că stă să cază coliba pe ei. ISPIRESCU, U. 95. ◊ Fig. (Despre oameni) Mai odihnește-te, că într-o zi ai să cazi. ◊ Fig. (Despre guverne, legi, valori etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. Iobăgia a căzut. RETEGANUL, P. V 57. D. Odobescu, după ce declară guvernul căzut, se puse a numi altul nou. BOLINTINEANU, O. 249. Împărăția romîno-bulgară cade subt izbirile turcilor. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. Piesa a căzut. ♦ (Despre luptători) A pieri, a muri (în luptă). Soldați căzuți pe cîmpul de luptă. ▭ Lupta cea mare va veni... Știu, cîțiva dintre noi vor cădea. Vor cădea, însă, jertfe pentru cauza mișcării proletare. SAHIA, N. 40. Sărmana fată în zadar, vai! cată Pe iubitul său! El în foc căzuse După ce făcuse Vitejii de zmeu! ALECSANDRI, P. I 56. 5. (Despre un oraș, o fortăreață, o poziție etc.) A ajunge în mîna adversarului, a fi cucerit, a fi ocupat. În urma unui atac puternic, orașul a căzut în mîna armatei populare. 6. (Adesea complinit prin «în genunchi», «cu rugăminte» etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i arăta supunere sau a-i cere iertare ori ajutorare; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. Au înțeles că trebuie să cadă la mila împăratului. SADOVEANU, D. P. 40. N-a rămas om știutor de carte pe valea aceea, căruia Ilinca să nu-i cadă cu rugăminte, ca să-i citească răvașul lui Radu. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Fiul împăratului și mumă-sa căzu cu rugăciune la găinăreasă, ca să se facă cum era la nuntă. ISPIRESCU, L. 311. Ce-oi rămas? întrebă Lăpușneanu. – Doamne! doamne! zise Moțoc căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre. NEGRUZZI, S. I 140. 7. A ajunge, a sosi, a nimeri, pe neașteptate sau din întîmplare, într-un Ioc sau într-o situație oarecare; a pica. Cădea între ei o informație neașteptată. SADOVEANU, P. M. 98. Femeie hăi! ia vezi de-nchipuie mai iute de cea masă, că uite, ne-o căzut la gazdă musafiri flămînzi. HOGAȘ, M. N. 228. Plecară zicîndu-i să se păzească a nu cădea în capcană. ISPIRESCU, L. 331. Am căzut la casă împărătească. CREANGĂ, P. 257. ◊ Expr. A cădea la (sau pe) mîna (sau mîinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. Ei! las', Pepelea, că mi-i cădea tu la mînă. ALECSANDRI, T. 248. Care rămînea pe urmă cădea în mînile moldovenilor. NEGRUZZI, S. I 171. A cădea cu vorba = a spune ceva pe neașteptate. Așa, soro, căzu cu vorba Ceaușanca, ca din senin. DELAVRANCEA, S. 40. A cădea pe capul cuiva sau a-i cădea (cuiva) belea (pe cap) = a veni nedorit, pe neașteptate la cineva. Nu e frumos să cazi pe capul oamenilor. PAS, Z. I 71. Viu, fără Luchi... să vă cad belea pe două-trei zile. CARAGIALE, O. VII 159. A cădea cuiva drag (sau la inimă) = a-i fi cuiva pe plac, a-i deveni drag. El iar privind de săptămîni, îi cade dragă fata. EMINESCU, O. 167. ◊ A se arunca, a se năpusti; a năvăli (asupra cuiva). Iarna călăreți moldoveni străbat codri, s-amestecă cu viforul și cad asupra cetăților. DELAVRANCEA, A. 18. Mihai cade cu o furie mare asupra armiei dușmane. BĂLCESCU, O. II 282. 8. (Complinirea introdusă, de obicei, prin greșeală, robie, grație, dizgrație, influență etc.) A cădea în... (sau sub...), a fi cuprins de... E la mijloc o femeie frumoasă pentru care ai căzut la patimă. SADOVEANU, D. P. 76. Arabul căzuse în aspră robie. MACEDONSKI, O. I 15. ◊ (Poetic) Rămas singur între orizonturi de cîmpie, îndepărtate, Oltul cade într-un somn adînc. BOGZA, C. O. 156. ◊ Expr. A cădea pe gînduri = a deveni îngîndurat. Căzură toți pe gînduri. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. ◊ (Cu schimbarea construcției) Trase undița; cînd, ce să vezi: un pește mare, cu totul și cu totul de aur. Doar că nu-i căzu leșin de bucurie. ISPIRESCU, L. 380. Tocmai pe mine căzuse păcatul să fiu mai mare între frați. CREANGĂ, A. 64. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) rău = a nu-i conveni; a nu-i plăcea; a se întîmpla ceva rău. Rîzi tu, rîzi... dar unde te duci, fără de mine rău are să-ți cadă. CREANGĂ, P. 244. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. 9. A fi, a se situa, a se afla. Într-un triunghi, înălțimea cade perpendicular pe bază. Comuna cade pe malul drept al Oltului. În limba maghiară, accentul cade pe prima silabă a cuvîntului. 1 ianuarie 1953 a căzut. într-o joi. ◊ Expr. A cădea în sarcina (sau în competența, în atribuțiile, în grija) cuiva = a reveni cuiva. Grija gospodăriei cade în sarcina mea. ◊ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși (din așezarea cărților). 10. (În expr.) A cădea la învoială sau a cădea de acord = a ajunge la înțelegere (după o discuție în contradictoriu). ◊ (Învechit) A cădea la pace = a se împăca. II. Refl. unipers. A reveni (cuiva, ca parte din ceva), a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ▭ El nici pricepere n-avea să ceară simbrie cît s-ar fi căzut. RETEGANUL, P. III 28. ◊ A ședea bine, a se potrivi. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine. EMINESCU, O. I 159. Mare nuntă se făcea, Cu nuntași nenumărați, Cum se cade la-mpărați. ALECSANDRI, P. 179. ◊ Expr. Așa mi se cade = așa-mi trebuie. Fă bine să-ți auzi rău, zise Gerilă. Dacă nu v-am lăsat să intrați aici înaintea mea, așa mi se cade; ba încă și mai rău. CREANGĂ, P. 253. – Prez. conj. și: (regional) pers. 1 caz, pers. 3 cază (ISPIRESCU, U. 95).

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata); p. ext. nume generic dat arborilor din familia coniferelor. V. pin, molid, ienupăr. Mari bogătani, Fiare flămînde-nsetate De aur, de arginți, de bucate, De păduri de brad. BENIUC, V. 153. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Din vîrful Carpaților, Din desimea brazilor, Răpezit-am ochii mei. ALECSANDRI, P. II 9. ◊ (Metaforic) Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de romînaș. ISPIRESCU, L. 125. ◊ Apă de brad = amestec lichid de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere, săli de spectacole etc. ◊ Compuse: bradul-ciumei = un fel de jneapăn cu fructe mici; brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad. EMINESCU, O. I 105. 2. Vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții. 3. (Articulat; în forma hora bradului) Numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei.

EVITARE. Subst. Evitare, evaziune, eschivare, eschivă, sustragere, fofilare (fig.), furișare, ocolire, eludare. Precauție, prudență. Reținere, rezervă, reticență, abținere, neangajare, neamestec, neutralitate, neintervenție; dezangajare. Indiferență, pasivitate, apatie, dezinteres. Retragere, abandonare, abandon, părăsire, evadare, fugă, dezertare, dezerțiune (rar). Evazionism. Adj. Evitabil; evaziv, vag, ocolit. Precaut, prudent. Reținut, rezervat, reticent (rar), neutru, neutral (rar); indiferent, pasiv, apatic. Vb. A evita, a se eschiva, a se sustrage, a ocoli, a se feri, a se codi, a se fofila (fig.), a se furișa, a da dosul, a se da după perdea, a sta deoparte, a rămîne deoparte, a nu se amesteca, a se ține deoparte, a se ține departe, a sta în expectativă, a se feri (a se teme) ca de oala mălaiului, a se reține (fig,), a se abține, a nu se angaja, a fi neutru, a fi indiferent, a fi pasiv. A eluda, a ignora, a neglija, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a închide ochii. A abandona, a părăsi, a se lepăda (pop.). A fugi (de ceva), a se retrage, a bate în retragere, a se spăla pe mîini, a întoarce spatele. Adv. Evaziv. Pe ocolite, cu ocolișuri; pe furiș, pe furișate. V. fugă, inactivitate, indolență, lașitate, negare, precauție, renunțare.

SUBSTANTIV s. n. (cf. fr. substantif, lat. substantivus < substans „substanță” < sub „dedesubt” + stans „așezat”): parte de vorbire care denumește obiectele gramaticale. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr și caz (parțial după gen), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect – funcție de bază; nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională. ◊ ~ moștenit: s. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cap, casă, câine, floare, frate, pâine etc. (din latină); barză, buză, mânz, sâmbure, viezure etc. (din substratul geto-dacic). ◊ ~ împrumutat: s. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu luncă, muncă, nevastă, plug, vreme etc. (din v. sl.); gând, hotar, marfă, oraș, sobă etc. (din maghiară); basma, cataif, cearșaf, cioban, zambilă etc. (din turcă); dascăl, hârtie, patimă, piper, tipar etc. (din neogreacă); ban, clacă, crap, grădină etc. (de la slavii de sud); boroană, borș, horn, nadă, posmag etc. (de la slavii de nord și de est); cartof, cufăr, flanelă, halbă, stofă etc. (din germană); algebră, balon, diviziune, epidemie, fotograf etc. (din franceză); ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, prin compunere sau prin conversiune (provenit din alt substantiv, din adjectiv, din numeral, din pronume, din verb, din adverb și din interjecție), ca de exemplu iepuraș, lupoaică, nucet, străbun, tristețe, țărănime etc.; bunăvoință, Câmpulung, miazăzi, Bolintinul din Vale, floarea-soarelui, Cluj-Napoca etc.; doiul, treiul, ielele, sinea, aproapele, binele, leneșul, oful, grăpatul, rănitul etc. ◊ ~ denominativ: s. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca de exemplu cățeluș (< cățel + suf. -uș), puiandru (< pui + suf. -andru), strămoș (< pref. stră- + moș), răutate (< rău + suf. -ătate), frumusețe (< frumos + suf. -ețe), înălțime (< înalt + suf. -ime) etc. ◊ ~ concret: s. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu arbore, bondar, cioară, lăstun, masă, pământ, trăsnetele. ◊ ~ abstract: s. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu corectitudine, curaj, dezvoltare, dreptate, înțelepciune, necesitate, posibilitate, vigoare etc. ◊ ~ simplu: s. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice substantiv moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune), ca de exemplu adevăr, albină, cer, inimă; bec, halva, hârleț; blândețe, copilaș, strămoș; viteazul, doiul, sinea, aratul etc. ◊ ~ compus: s. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice substantiv format prin compunere), ca de exemplu bună-cuviință, scurt-circuit, planisferă, radiorecepție, cineclub, microfotografie, miniautomobil, telecinematecă, aeronavă, electromotor, Albă ca Zăpada, Cheile Bicazului, Curtea de Argeș, floare de colț, rochița rândunicii, untdelemn, Câmpulung etc. ◊ ~ articulat (determinat): s. însoțit de articol nehotărât sau hotărât (de aici sintagmele: articulat nehotărât – articulat hotărât, determinat nehotărât – determinat hotărât), ca de exemplu un om – niște oameni, omul – oamenii; o coasă – niște coase, coasa – coasele; un cerc – niște cercuri – cercul – cercurile. ◊ ~ nearticulat (nedeterminat): s. neînsoțit de articol nehotărât sau hotărât, ca de exemplu om, coasă, cerc – oameni, coase, cercuri. ◊ ~ comun (apelativ); s. care denumește obiecte gramaticale de același fel, ca de exemplu animal, copac, fag, frate, leu, mamă, nor, om, plantă, pod, turturea, viespe, zebră etc. ◊ ~ propriu: s. care denumește obiecte gramaticale individualizate, ca de exempiu Andrei, Anișoara, Badea, Constantin, Cristina, Dumitru, Despina, Eustațiu, Eufrosina; Florescu, Filipescu, Pietreanu, Stamate, Tudorache; Grivei, Joiana, Roiba; Caransebeș, Satu-Mare, Suceava, China, Iugoslavia, România; Dunărea, Mureșul, Nistrul, Oltul; Bucegi, Carpați, Himalaia etc. ◊ ~ epicen: s. care are o singură formă pentru ambele genuri (sau numai forma de masculin, sau numai forma de feminin), ca de exemplu cocostârc, cuc, dihor, elefant, pițigoi, rinocer etc.; cămilă, cârtiță, lebădă, pupăză, veveriță, zebră etc. ◊ ~ mobil: s. format în limba română prin moțiune (v.), cu ajutorul unui sufix moțional (v.). fie de la masculin, fie de la feminin, ca de exemplu lupoaică (< lup + suf. -oaică), tigroaică (< tigru + suf. -oaică), porumbiță (< porumb + suf. -iță) etc.; rățoi (< rață + suf. -oi), vulpoi (< vulpe + suf. -oi), curcan (< curcă + suf. -an), gâscan (< gâscă + suf. -an) etc. ◊ ~ individual: s. care denumește la forma de singular un singur obiect gramatical, ca de exemplu bujor, dimineață, ferigă, fiu, gutui, măr, salcie, șah, uragan etc. ◊ ~ colectiv: s. format cu ajutorul unui sufix colectiv; s. care denumește la forma de singular o multitudine de obiecte gramaticale identice, considerate ca un întreg. Astfel: brădet, nucet, pietriș, stejăriș, studențime, țărănime, iniște, porumbiște; companie, grupă, stol, turmă etc. ◊ ~ defectiv (de număr): s. lipsit de unele forme flexionare de singular sau de plural; s. care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă (fie la singular, fie la plural), ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, pătrunjel, piper, sânge, unt etc.; icre, moaște, ochelari, pantaloni, tărâțe etc. ◊ ~ cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză, cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă; cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați – derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. ◊ ~ de declinarea I: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -ă neaccentuat și în -a și -ea accentuate, ca de exemplu duminică, fată, sâmbătă, ziuă; papă, pașă, popă, tată, vlădică, vodă etc.; baclava, cherhana, dandana, mahala etc.; andrea, boccea, canea, cișmea, dușumea, perdea etc. ◊ ~ de declinarea a II-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în consoană dură, consoană muiată, -u vocalic, -u semivocalic, -i vocalic accentuat, -i semivocalic și -o accentuat sau neaccentuat, ca de exemplu bărbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi, taxi, sloi, tango, radio etc. ◊ ~ de declinarea a III-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -e neaccentuat, ca de exemplu codice, femeie, nume, pepene, pește, vulpe etc. ◊ ~ de tipul flexionar I: s. comun feminin, cu două forme cazuale la singular (una de N. Ac. și alta de D. G.) și cu o singură formă cazuală la plural (identică cu aceea de D. G. singular), ca de exemplu o casă – unei case, niște case – unor case etc. ◊ ~ de tipul flexionar II: s. comun masculin sau neutru, cu o singură formă cazuală la singular și cu o altă formă cazuală la plural, ca de exemplu alai – alaiuri, butoi – butoaie, câine – câini, codru – codri etc. ◊ ~ de tipul flexionar III: s. comun, masculin, feminin sau neutru, cu o singură formă cazuală la ambele numere, ca de exemplu ochi, pui; directoare, învățătoare; codice, nume etc. ◊ ~ apreciativ: s. care sugerează prin conținutul său lexical o atitudine de apreciere deosebită față de obiectul denumit, ca de exemplu cărturar, învățat maestru, magistru, meșter, savant etc. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): s. care sugerează prin conținutul lui lexical o atitudine de dispreț, de lipsă de considerație, de batjocură față de obiectul denumit, ca de exemplu ageamiu, cârcotaș, farfara, gură-spartă, lichea, mojic, nulitate, otreapă, poltron, secătură etc.

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. Afară, în împrejurimi, era tăcere mare, pe care parcă o adusese albul iernii. SADOVEANU, O. IV 186. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 370. Mobilă, perdele, tavan, masă, tot, pînă și scîndurile, au neîntrecutul senin al albului. BASSARABESCU, V. 41. ◊ Fig. Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = în scris. A semna în alb = a iscăli cu anticipație un act, acordînd deplină încredere celui care urmează să-l completeze; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect sau substanță de culoare albă. O mîndră masă acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotică. Nu vedeți... cum pînă-n albul ochilor ne cată? LESNEA, I. 67. Și cum pășea cu silă, el tot părea scăldat Și-n alb de ochi un purpur de sînge-i s-a lăsat. COȘBUC, P. II 183. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie). Alb de balenă = spermanțet.

SUBȚIRE, subțiri, adj. I. (În opoziție cu gros) 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. V. alungit. Între biserica subțire și înaltă, pustie, și între primărie și una din cîrciumi, era o înghesuială liniștită de oameni. DUMITRIU, N. 28. ◊ Expr. (Familiar) Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgîrcit. Merseră... mai călări și mai pe jos, și mai în căruță, ca oamenii subțiri în pungă. GANE, N. I 218. ♦ (Despre oameni și despre corpul sau silueta lor) Zvelt, slab. Era năltuță și subțire, avea ochi mari și sprîncene negre. SADOVEANU, O. VIII 29. Este o doamnă tînără de tot, cu silueta subțire și fină. SAHIA, U.R.S.S. 6. Subțire-n trup și blîndă-n grai Și-n port așa isteață. COȘBUC, P. I 108. ♦ (Despre părți ale corpului) De dimensiuni reduse în lățime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. Doamna Diaconu își mușcă buzele subțiri. C. PETRESCU, A. 454. Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci Cu ochii mari în lacrimi, cu mîni subțiri și reci. EMINESCU, O. I 107. Am oprit dar cățeii care aveau cap mai mare... urechi mai subțiri și mai bine croite. ODOBESCU, S. III 42. Puiculiță dalbă-n pene Și subțire la sprîncene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ (Adverbial, în expr.) A zîmbi subțire = a zîmbi ușor, silit, șiret, prefăcut (cu buzele strînse, îngustate, abia întredeschise). Dacă le-a merge tot așa, n-o să le putem ajunge cu prăjina la nas, observă maica Nimfodora, zîmbind subțire spre Stanca. SADOVEANU, P. M. 288. ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; fin, îngust. Nu trece mult, și viind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută și furca cea minunată torcînd singură fire de aur, de mii de ori mai subțiri decît părul din cap, fuga la stăpînă-sa și-i dă de veste. CREANGĂ, P. 96. Nădejdea de la mine E ca sîrma de subțire: Ca sîrma din bolta veche, Cum o tragi se rupe-n șepte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. Unde e ața mai subțire, acolo se rupe v. rupe. ◊ Intestinul subțire v. intestin. ◊ (Adverbial) A curge subțire = a curge printr-un loc îngust, strîmt, formînd un fir mic de apă sau de alt lichid. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. ♦ (Despre litere și despre scriere) Cu linii înguste, fine. ♦ (Adverbial) Ușor, fin, delicat. Artiștii lui Neagoe Basarab scormoneau, ferecau, fățuiau și scliviseau subțire cu dăltița; pietrarii lui Manole croiau, retezau, ciopîrteau și făureau gros din ciocan. ODOBESCU, S. II 513. 2. (Despre corpuri cu suprafață întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; mic în sens vertical, de la suprafață în adîncime. Scîndură subțire. Capăt subțire. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) Cu subțirele = cu mare economie, cu zgîrcenie. Lasă-mă să-ți scot un ochi și capeți de prînz... Și golanul-i scoate frumușel un ochi, apoi-i dă de prînz și încă cu subțirele. RETEGANUL, P. I 22. ♦ (Despre materii textile, hîrtie, piele etc.) De grosime mică, redusă; ușor, fin. Stofă subțire. ▭ Băiatul aduse gulerul învelit în hîrtie subțire. C. PETRESCU, Î. II 188. Iar de sus pîn-în podele, un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. Au trecut prin un șir de odăi toate întunecate pînă ce au ajuns la o ușă cu geamuri, peste care era o subțire perdea. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. Pardesiu subțire. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. Auzi îndărătu-i opincile Iconiei clepăind repede prin noroiul subțire și nisipos al drumului. DUMITRIU, N. 176. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia de cărbuni în care ardeau aromate. Împăratul a tras în piept, mireasmă subțire. SADOVEANU, D. P. 99. Un fum subțire se ridică Din lampa ta cu abajur. TOPÎRCEANU, B. 66. ◊ Fig. Mai era și depărtarea mea sufletească, de toți acești foști colegi, pricină de subțire întristare. GALACTION, O. I 26. ♦ (Despre ploaie) Cu picuri mărunți și deși. Cernea o ploaie subțire. DUMITRIU, N. 76. Vremea o să se strice... Ploi subțiri care pătrund... frig... viscol. DELAVRANCEA, A. 15. 4. Fig. (Despre vînt) Viu, tăios, pătrunzător. Bătea pe vale un vînt subțire și proaspăt. DUMITRIU, N. 201. Vîntul subțire adusese nori plini. C. PETRESCU, C. V. 137. Întindeți pînzele, băieți... Un vînt subțire se ridică. MACEDONSKI, O. I 59. ◊ (Adverbial) Dragostea de fată mare Ca garoafa din revare: Cînd bate vîntul subțire Atunci mă scoate din fire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 5. (Despre glas, voce, sunete) Cu ton înalt (ca cel al femeilor și al copiilor). V. ascuțit, pițigăiat. Un crainic slobozi semnal subțire din trîmbiță de bronz. C. PETRESCU, R. DR. 8. Sărăcuțul de mine! zise cel mic... Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos! CREANGĂ, P. 22. Mierla cîntă-n vers subțire, Pentru-a noastră despărțire. ȘEZ. III 53. ◊ (Adverbial) Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag... Căvălaș de os, Mult zice duios, Căvălaș cu fire, Mult zice subțire. TEODORESCU, P. P. 436. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire, Despre-a noastră despărțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. II. Fig. 1. (Despre oameni și despre manifestările sau obiceiurile lor) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat, fin. La Humulești diaconul ar fi fost țăran luminat, subțire, la Iași el deveni rustic. CĂLINESCU, I. C. 166. M-am simțit bine între oameni subțiri, cu preocupări de artă și literatură. SADOVEANU, E. 166. Să spunem cîteva cuvinte despre cariera acestui subțire artist. CAMIL PETRESCU, N. 124. Unii din cei cu dare de mînă... au cu dînșii lăutari, știi, lucru subțire. La TDRG. ◊ Obraz subțire = domn, boier. Lui Jder și soților săi, obraze subțiri, Gheorghe Tataru le așternuse cetină groasă în preajma flăcărilor. Obrazele subțiri erau Talianul Guido și domnia-sa postelnicul Ștefan Meșter. SADOVEANU, F. J. 740. (Expr.) Obrazul subțire cu cheltuială se ține v. obraz. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. Se arătau subțiri la mîncare. Alegeau, frunzăreau și zvîrleau. Împingeau la o parte, cu scîrbă, bucatele barbare, și gustau numai din felurile orînduite festinurilor regești. C. PETRESCU, R. DR. 4. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Care trebuie menajat; gingaș, delicat, slab, nerezistent. Cucoane, mai încet, mă rog, că-i Catrina pe moarte... – Subțiri urechi mai aveți... La TDRG. Nu-l speria, căpitane... Boierii sînt slabi la fire! Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire. HASDEU, R. V. 51. Dă-mi orice va fi, căci nu am stomah nicidecum subțire. GORJAN, H. IV 100. 2. Ales, fin, delicat. Pentru încălțăminte mai subțire femeiască era, el, Ciobotă Roșie. HOGAȘ, DR. II 153. Gîndește-te, care meșteșug subțire nu e migălos – și, prin urmare, greu? CARAGIALE, O. VII 299. 3. (Adesea ironic) Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. Se cuvine să-i dedic o epigramă subțire și nu prea usturătoare. SADOVEANU, A. L. 199. Cei dintîi lucrase în chip subțire... pentru cei din urmă. IORGA, L. I 331. Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sînt și dînșii. EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. Cu un plan (sau, rar, cu un sul) subțire = pe ocolite, pe departe, după un calcul fin; cu istețime, cu șiretenie, cu viclenie. Trebuie să fie... un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. GALACTION, O. I 82. Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori cînd ziceai, Magistre, Că iadul nu-i decît o-nchipuire? TOPÎRCEANU, B. 93. Vezi dumneata, i-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire ca să dăm exemplu Evropii. CARAGIALE, O. I 50. ◊ (Adverbial) Rînduielile astea, rînduite pe carte, Prefăcut înțelepte, Măsluit luminoase și drepte, Pomeneau despre fiece treabă în parte, Lămurind-o subțire într-o sută și unu de șire. DEȘLIU, G. 53. ♦ (Adverbial, familiar, pe lîngă verbul «a auzi») Imprecis, nedistinct. Interesat, domnu subprefect Balmez își pusese coatele pe ștergar și-și întorsese urechea stîngă, cu care auzea mai subțire. SADOVEANU, B. 277.

BUZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. Buza de sus. Buza de jos. ▭ Uriașul cuvînt: Libertate! Ne tremură buzele, aproape Că plîngem, șoptindu-l. BENIUC, V. 127. Lăsîndu-și iar capul în jos, își mușcă buzele, își strînse pumnii. CAMILAR, TEM. 205. Gura îi era uscată și buzele arse. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Începe a bea lacom la apă și a-și linge buzele de dulceața și bunătatea ei. CREANGĂ, P. 214. Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79. Buză de iepure = buza (de sus) ușor despicată (ca la iepure), lăsînd să se vadă- o parte din dinți și constituind un defect din naștere. Așa a născut-o mătușa... cu buză de iepure. STANCU, D. 12. ◊ Expr. (Familiar) A rămîne cu buzele umflate = a rămîne înșelat, păcălit, dezamăgit în așteptările sale. Îi era să nu-și piarză slujba și să rămîie cu buzele umflate. ISPIRESCU, L. 234. A sufla (sau a bate) în buze = a rămîne păgubaș (de ceva); a fluiera a pagubă. Toporul s-a cufundat și Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P.46. A-i crăpa(sau a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de ceva) = a avea mare nevoie (de ceva), a fi la strîmtoare; a-icrăpa măseaua. A se șterge (sau linge, spăla) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva, să-și ia nădejdea de la un lucru dorit sau rîvnit. A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a rîvni, a jindui (ceva). A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi (de nereușita unei acțiuni). (Mai ales despre copii) A lăsa (sau a pune) buza = a fi gata să izbucnească în plîns. ◊ (în diverse construcții, exprimînd lipsă de sinceritate, fățărnicie, afectare etc.) Vorbește din vîrful buzelor. ▭ Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă. EMINESCU, O. I 150. Făcură jurămînt lui Rudolf, mai mult din buză decît din inimă. BĂLCESCU, O.II 187. Pe buze miere, Și-n inimă fiere. Marginile unei răni pricinuite de o tăietură adîncă. 2. Margine (dreaptă sau răsfrîntă) a unor obiecte (în special cînd au formă rotundă). Paraschiv își trase mîna, dar buza capacului îi strivi un deget. PREDA, Î. 180. Pe buzele străchinii, o lingură de cositor. DELAVRANCEA, H. T. 26. Vasile se scidă, aprinse o lumînărică de ceară, lipită de buza unui sfeșnic de alamă. VLAHUȚĂ, O. A. 345. ◊ Expr. A fi în buza tunului = a fi expus în bătaia tunului; p. ext. a se afla într-un loc primejdios. Pururea în buza tunului, siliți a bivuaca sub un cort. NEGRUZZI, S. I 39. (Rar) Plin pînă în buze = foarte plin; plin ochi. Ulcica... plină pînă-n buze cu vin roșu. DELAVRANCEA, S. 55. 3. Culmea, marginea de sus (subțiată) a unui deal, a unui pisc, a unui șanț, a unei păduri etc. V. geană. Unii, izbutind să urce buza dealului, se prăbușeau... străpunși de gloanțe. CAMILAR, N. I 49. Dă glas octombre-n viile naturii! Ca mustul tînăr Soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. I-au îngropat ieri, la Adîncata, în buza dealului, lîngă șosea. STANCU, D. 159. A dat peste stîna de oi a lui Gheorghiade, cu perdeaua ei de trestie înfiptă în buza văii Gerului. POPA, V. 114. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. Băiatul... aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului. DUMITRIU, B. F. 105. Cine are bardă mică, Facă-i buza subțirică. ALECSANDRI, P. P. 319.

ATÎRNA, atîrn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, B. F. 36. Din ramură în ramură, cînd atîrnat cu mîinile, cînd cu picioarele... încleștate, ajunse pînă în vîrf. ISPIRESCU, L. 212. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. Purta un benișel de felendreș... a căruia mînice atîrnau dinapoi. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ (Pleonastic) [Buza] cea dedesubt atîrna în jos, de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 244. ◊ Fig. Era cerul vînăt și era lumina zilei fumurie. Atîrna ploaia. PAS, L. I 261. Vremea atîrnă... Soarele luptă, Norii țin piept. TOMA, C. V. 302. La răsărit pe cer atîrna o uriașă perdea de flăcări. REBREANU, R. II 105. 2. Tranz. A agăța, a anina, a suspenda, făcînd să cadă liber în jos. își atirnă tolba cu săgețile la spate. ISPIRESCU, L. 74. În tine [codrule] cînd intrai, Numai o creangă tăiai, Armele de-mi atîrnai. ALECSANDRI, P. P. 263. Atîrnă pe coapsa stîngă o sabie încovoiată. NEGRUZZI, S. I 23. De arme se descingea, Sus prin crăci mi le-atîrna, Apoi tovarăși chema Și la masă mi-i poftea. ANT. LIT. POP. I 461. ◊ Fig. (Neobișnuit) Era tîrziu și somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi. HOGAȘ, DR. 255. ◊ Expr. A-i atîrna (cuiva) lingurile de gît v. lingură. ♦ (Neobișnuit) A spînzura (un condamnat). Cu moarte să se omoare, în furci să-l atîrne. ISPIRESCU, L. 121. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva, a se prinde (cu mîinile). Copilul se atîrnă de gîtul tatălui. ◊ Fig. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc S-atîrnă sufleiu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. EMINESCU, O. I 117. II. Intranz. 1. A se apleca spre pămînt sub o povară sau din lipsă de putere (nemaiputînd sta drept). Crengile încărcate cu fructe atîrnau la pămînt. 2. A trage greu (la cîntar), a cîntări (mult), a avea o greutate (relativ) mare; fig. a valora, a prețui. Am 60 kg; dar mai atîrnă și îmbrăcămintea ceva. ▭ Puindu-le în cumpănă, i se păru că atîrnă mai mult vorbele femeii. ISPIRESCU, U. 28. III. Intranz. A fi dependent de cineva, a fi sub ascultarea sau stăpînirea cuiva. Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime. ALECSANDRI, T. 572. ♦ A depinde de ceva, a fi condiționat de ceva. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. ♦ (Impersonal) [Hainele] m-ar interesa întrucîtva. Atîrnă și de preț. SADOVEANU, P. M. 163.

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. AL. I 115.

CÎMP, cîmpuri, s. n., (1, 2 astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. (În opoziție cu munte sau deal) Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. Acum 18 ani, auziți voi, acum 18 ani alergam pe cîmpul acesta... la această oră. SAHIA, N. 19. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 84. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, P. A. 76. Vînară munții cu urșii, Văile cu fiarele, Cîmpurile cu florile. TEODORESCU, P. P. 177. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd... Cai în cîmpuri nechezînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ◊ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, nu pe drum (pentru a scurta calea). A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare; a-și lua lumea în cap. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva. CREANGĂ, P. 123. A bate cîmpii = a se abate de la subiect; a vorbi într-aiurea. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. Patria-mi își deșfășoară Cîmpii veșnic roditori. MACEDONSKI, O. I 7. Adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. Dragă mi-i mîndră micuță, Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Munca cîmpului = munci agricole. ♦ Întindere de pămînt în afara unei localități (unde nu mai sînt case). În cîteva minute sînt afară, la cîmp. CARAGIALE, O. II 15. 3. Loc, spațiu în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 196. În teatru avea cîmp deschis. CARAGIALE, O. III 10. ◊ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Vechimea în cîmpul muncii. ▭ Cîmp de luptă (sau de bătaie) = locul unde se dă o luptă, o bătălie. Curtea întreagă a fabricii se transformă într-un cîmp de luptă. SAHIA, N. 37. (Fig.) Această concurență – putere oarbă și inconștientă – lucrează așa de bine, încît aruncă toată viața socială într-un cîmp de luptă. GHEREA, ST. CR. II 310. Cîmp de exploatare = porțiune dintr-un zăcămînt cuprinsă între două galerii. Cîmp de experiență = teren de cercetări experimentale. Cîmp de aterizare - loc amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. Cîmp de joc = teren pe care se desfășoară jocul echipelor sportive. Cîmp de tragere = loc amenajat pentru exerciții de tragere cu armele de foc. Cîmp de curse = loc unde se desfășoară alergările de cai. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. (Fig.) Scopul producției socialiste este deci omul cu cerințele sale, spre deosebire de scopul producției capitaliste, unde omul nu înseamnă nimic, unde omul și cerințele sale dispar din cîmpul vizual. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 44. ◊ Formă specială a materiei care se distinge prin repartiția continuă în spațiu și prin capacitatea de acțiune mecanică, prin intermediul căreia se exercită interacțiunile între corpuri electrizate. Cîmp electric. Cîmp magnetic. 3. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. Cîmpul portretului era albastru, în dreapta și în stingă chipului, perdele roșii. EMINESCU, N. 156.

strâns², ~ă [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rins / Pl: ~nși, ~e / E: strânge] 1 a (D. obiecte sau d. ființe, mai ales d. oameni ori d. părți ale corpului lor) Asupra căruia este exercitată (cu ceva) o presiune (puternică) din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: apăsat² (1), presat. 2 a (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care apasă, continuu și într-o parte, în mai multe părți sau din toate părțile, corpul ori părți ale acestuia (provocând jenă sau durere). 3 a (Rar; pex) Strâmt (5). 4 a (Asr; fig; d. dispoziții, ordine etc. sau d. aprecieri, păreri, metode etc.) Sever² (1). 5 a (D. obiecte sau d. părți ale acestora ori d. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este prins (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și care este ținut (cât mai) aproape de sine, nelăsând, un timp, să se îndepărteze, să scape etc. din mână Si: încleștat. 6 a (D. oameni sau d. corpul lor; de obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) Care este cuprins (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișat, înlănțuit. 7 a (D. sfori, curele, lanțuri etc. sau d. comprese, pansamente etc. ori d. părul lung) Legat sau înfășurat (foarte) tare în jurul a ceva sau a cuiva, ca să nu se (mai) desfacă (ușor). 8 a (Rar; d. persoane) Încins peste mijloc. 9 a (D. modul de legare, de înfășurare etc.) Care este făcut, lipit (foarte) mult de obiectul pe care-l leagă, exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 10 a (D. frâu) Ținut întins, încordat pentru a stăpâni, a conduce calul. 11 a (D. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. dintre oameni sau dintre grupări, colectivități etc. umane) Care devine (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: cimentat² (15), consolidat (1), întărit. 12 a (Pan; d. raporturi între organele unui organism, între elementele unui tot, între obiecte aparent disparate sau între fenomene naturale, sociale, economice etc., între concepte, noțiuni etc. ori între activități, mentalități etc.) Care este (și se manifestă) direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente etc. 13 a (Rar; d. încăperi, recipiente etc. sau d. volumul acestora) Mic. 14 a (Îvr) Mic. 15 a (Îvr) Subțire (7). 16 a (Înv; d. sensul cuvântului; îoc larg) Restrâns. 17 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care cuprinde un număr redus de cuvinte. 18 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care este exprimat în cuvinte puține Si: concentrat² (9), concis (1), laconic, lapidar, scurt, succint, sumar, telegrafic. 19 a (Fig; d. modul de a gândi; d. raționamente, argumente etc.) Bine închegat și precis. 20 a (D. pleoapele, ochii, buzele etc. oamenilor) Care este închis (foarte) tare, având lipite între ele părțile mobile. 21 a (D. fruntea, buzele etc. oamenilor) Care este încrețit (în semn de nedumerire, de nemulțumire etc.). 22 a (D. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) Care este încleștat (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 23 a (Îe) (A fi) cu mâna ~ă sau ~ la mână (ori la chimir) sau mână ~ă (A fi) socotit la bani, econom. 24 a (Pex; îae) A fi zgârcit. 25 a (D. țesături hârtie, haine etc.) Adunat laolaltă, cu marginile puse una peste cealaltă sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) chitit² (2). 26 a (Rar; d. perdele, cortine etc.) Ridicat². 27 a (Pan; d. părți mobile ale corpului ființelor) Adus (cât mai) aproape de corp având reduse, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea Si: apropiat² (1). 28 a (D. ființe) Care are corpul încovoiat, îndoit etc. de frică, de frig etc., cu extremitățile apropiate unele de altele și (aparent) mai mic Si: chircit (1), ghemuit² (1), zgârcit, (pop) ciuciulit¹ (2), stârcit, zgulit, (reg) tâmbușit. 29 av Lipit (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva), căutând protecție, alinare, confort etc. 30 av Ghemuit lângă cineva (sau lângă ceva) Si: înghesuit. 31 a (Rar; d. membrele corpului ființelor) Adunat (lângă corp). 32 a (Rar; d. organe, mușchi, țesuturi etc. ale corpului ființelor) Contractat² (5). 33 a (Îe) (A fi) cu inima ~ă (ori cu inimile ~e) (sau cu sufletul ~) (A fi) stăpânit de o emoție puternică, de o stare de tensiune nervoasă, de neliniște etc. 34 a (Rar; d. mișcări, puls etc.) Repede. 35 a (Buc; pan; d. oameni) Care este bolnav de strâns¹ (21). 36 a (Rar; pex; d. oameni) Care este bolnav de tetanos. 37 a (Mun; pex; d. oameni) Răcit². 38 a (Rar; d. piesele filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) Fixat (mai) bine printr-o mișcare de învârtire până la capătul filetului, până la refuz. 39 a Înșurubat foarte tare. 40 a (D. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) Care este (luat și pus) laolaltă, la un loc sau la locul lui, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunat² (1). 41 a (D. rânduri, formații etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mișcare) Care are elementele componente foarte aproape unul de altul și foarte ordonate. 42 a Care se deplasează foarte aproape unul de altul și foarte ordonat Si: adunat² (5), compact (4), des¹ (5). 43 a (D. obiecte sau d. părți ori fragmente ale acestora) Luat și așezat în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru a fi menținut în bună stare (și timp îndelungat), pentru a fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrat. 44 a (D. mese) De pe care s-au adunat, după ce s-a terminat de mâncat, mâncarea rămasă, resturile, vasele, tacâmurile etc. 45 a (Rar) Pus bine. 46 a (Îvr) Întărit. 47 a (D. roadele pământului, recolte etc.) Luat de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și pus într-un loc, în ceva etc. Si: adunat² (1), cules² (1), recoltat. 48 sf (Pop) Recoltă. 49 sf (Pop) Provizie. 50 a (Rar; pan; d. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) Colecționat². 51 a (D. bunuri materiale, opere, bani etc.) Pus deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul), pentru (a fi consumat) mai târziu Si: acumulat², adunat² (1), agonisit² (2), economisit (2), (pop) chivernisit (2). 52 sf (Pop) Avere (4). 53 sf (Îe) A face ~a (cu cineva) A conviețui (cu cineva) într-o căsnicie. 54 a (Îvp; fam; d. oameni) Econom (9). 55 a (Îvp; fam; d. oameni) Cumpătat² (11). 56 a (Pex) Zgârcit. 57 a (Îvr; îe) (A fi) ~ la vorbe (A fi) zgârcit la vorbă. 58 a (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. grupuri (organizate) de oameni dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) Ajuns împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunat² (3), întrunit, reunit, (reg) soborât. 59 a (Rar; pex) Sosit² (5). 60 a (Rar; pex; d. grupuri de oameni) Puțin numeros.

PENTRU prep. I. Exprimă un raport cauzal. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza..., din pricina..., datorită... Așa din senin și fără cuvînt... se mînia foc pentru toată nimica. HOGAȘ, DR. II 134. Ipate... era mîhnit pentru pierderea lui Chirică. CREANGĂ, P. 178. Stăpînitorul ce varsă în războaie pîraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. ♦ De dragul... Pentr-o mîndră cît o nucă Toți feciorii se bursucă, Pentr-o mîndră cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Nu pentru alta... ci... = nu de alta, nu din altă cauză... dar... 2. Introduce un complement indirect; după verbe ca: «a se întrista», «a mulțumi», «a ierta» etc., sau după adjective ca: «recunoscător», complementul arată motivul bucuriei, întristării, recunoștinței etc. Harap-Alb rămîne bucuros, mulțămind sfintei Dumineci pentru buna găzduire. CREANGĂ, P. 214. Pentru atîta încredere nu am cum să-ți mulțumesc. ODOBESCU, S. III 9. Cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Expr. Pentru puțin (sau pentru nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește cînd i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un preț. Pentru (numele lui) dumnezeu, exclamație de implorare, de deznădejde sau de dezaprobare a unei fapte. Stați, stați, [nu vă bateți] pentru numele lui dumnezeu. ALECSANDRI, T. 595. II. Exprimă un raport final. 1. Introduce un complement circumstanțial de scop. Luă hotărîre... a nu orîndui nimic pentru împărțeală pînă aproape de moartea sa. CREANGĂ, P. 3. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? EMINESCU, O. I 137. E o vînturătoare ce cutrieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ Expr. Pentru hatîrul cuiva = de hatîrul cuiva, v. hatîr. Jupînul Ștrul aducea pentru hatîrul călugărilor și-a călugărițelor tot ce le trebuia. CREANGĂ, P. 119. Pentru hatîrul ei învăț flautul. NEGRUZZI, S. I 76. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv sau printr-un abstract verbal) Cu scopul de..., în scopul de... Lăutarii își potriveau zgomotos instrumentele, pentru a da de știre tuturor... că începe jocul. REBREANU, I. 25. Pe amîndoi i-a-tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. CARAGIALE, O. II 5. Și satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ♦ În vederea... Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Lîngă focul de nuiele Unde ard, jupiți de piele, Patru miei de la Ispas, Pentru prînzul de popas. ALECSANDRI, P. II 105. Se îmbrăca împodobindu-se ca pentru o sărbătoare. NEGRUZZI, S. I 27. În aceste războaie, ei se pregătesc, ca într-o școală, pentru alte lupte mai mari ce îi așteaptă. BĂLCESCU, O. II 12. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Cearcă și tu să vezi cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea: «fiecare pentru sine, croitor de pîne.» CREANGĂ, P. 187. Cela ce se bate pentru a lui țară, Sufletu-i e focul soarelui de vară. BOLINTINEANU, O. 37. Cîte stele lucitoare, La un loc cu sfîntul soare, Pentru mine stau să joare Că-s de treabă foarte tare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru, și două contra. Eu votez pentru. ♦ (Potrivit) cu; de. Nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine. CREANGĂ, P. 186. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. ♦ (După verbe care exprimă o cerere, o rugăminte) Te superi dacă te-oi ruga pentru un pahar de apă? CARAGIALE, O. II 212. ♦ (După verbe care exprimă un regret, o suferință) După. Vărsat-ați lacrimi pe flori Pentru fiul călător. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. Trage, mîndro, dor de mine, Că eu am tras pentru tine. id. ib. 161. ♦ (După verbe ca «a se îngriji», «a purta grijă» etc.) De. Clucerul de pivniță... se îngrijea pentru pivnițele cu vin ale armatei. BĂLCESCU, O. I 16. Mai mult purta grijă pentru stăpîna ei, decît de dînsa. DRĂGHICI, R. 27. 3. Introduce un atribut. Cere hîrtie și plic pentr-o scrisoare. SADOVEANU, P. 35. Ce șuri și ocoale pentru boi și vaci, perdea pentru oi... făcute de mîna lui Chirică cît ai bate din palme. CREANGĂ, P. 153. ♦ Cu direcția..., cu destinația..., de... A doua zi, duminecă, la șase dimineața, mă sui într-un vagon de clasa a treia, în trenul de plăcere pentru Sinaia. CARAGIALE, O. II 194. ◊ (Ajută la construirea formelor de supin) Colonelul scotoci buzunările tunicii, căutînd briceagul cu mica ghilotină de oțel pentru tăiat vîrful țigării. C. PETRESCU, Î. I 3. Aici sînt niște buci de la mămuca, pentru făcut saci. CREANGĂ, P. 176. 4. Intră în compunerea numelor predicative. Acest răvaș e pentru tine, zise Iliescul. NEGRUZZI, S. I 22. Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește. ♦ (Neobișnuit) Contra. O vizicatorie voiam a-ți pune pentru durerea ochilor. DRĂGHICI, R. 115. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... De unde știi că nu s-or schimba lucrurile în bine și pentru d-ta? CREANGĂ, P. 235. Săniuța, cuib de iarnă, e cam strîmtă pentru doi... ALECSANDRI, O. 169. Fața lui roșie... arăta că pentru el viața n-avusese zile negre. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ Loc. prep. Cît pentru = cît despre..., în ce privește... Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă samă că e lîngă o frumuseță. NEGRUZZI, S. I 37. Cît pentru cheltuială... te voi împrumuta eu. DRĂGHICI, R. 14. ♦ Față de... Pentru unii mumă, Pentru alții ciumă, Pentru unii miere, Pentru ăilalți fiere. DEȘLIU, G. 52. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. Omenia ce... afectează și dragostea ce el arată că are pentru popoarele învinse măresc bănuielile... să nu ascunză gîndiri ambițioase. BĂLCESCU, O. II 271. IV. Exprimă un raport temporal. 1. Introduce un complement circumstanțial de timp. Bătrîna ieși iar pentru un răstimp. SADOVEANU, M. 116. Tata nu mi-a mai zis nemic: m-a lăsat în voia mea pentru o bucată de vreme. CREANGĂ, A. 16. Cea mai blînd-a mea gîndire, Cea mai gingașă simțire... Ție numai, numai ție Le închin pentru vecie. ALECSANDRI, P. I 174. Îmi robește inima Pentru-ntreagă viața. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată, în clipa de față. 2. Introduce un complement circumstanțial de timp exprimat printr-un numeral adverbial. Am cunoscut pentru întîia oară pe Leonică Ciupicescu acum cîțiva ani, vara. CARAGIALE, O. II 9. Pentru a o suta oară era să i se adreseze aceeași întrebare. id. ib. 7. V. Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb. 1. (Introduce un complement indirect, după verbele «a da», «a lua», «a lăsa», «a plăti», «a vinde», «a schimba» etc.) În schimbul... Nu cumva ai pofti să-mi iai vițica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, A. 57. Te așteptai să fii răsplătit chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. III 10. Vai, mîndruțo, gura ta Pentru multe nu o-aș da; Pentru-un galben, pentru doi, Pentru două mii de boi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. 2. (Introduce un complement indirect, după verbele «a face», «a lucra», «a veni», «a sta» etc.) În locul..., în loc de... Sînteți voi îngăduitori cu dînsul și pentru mine. REBREANU, I. 72. Lăsați să vorbesc eu pentru toate. CREANGĂ, P. 9. Spune-mi ce voiești a-i scrie, căci voi scrie eu pentru tine. DRĂGHICI, R. 91. VI. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă cu o propoziție consecutivă negativă cînd regenta e afirmativă și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră (= încît nu poate fi expus... ). Subiectul nu e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră (= încît poate fi expus... ). VII. Formează conjuncții compuse. 1. (Urmat de conj. «ca» și de un conjunctiv) a) (Introduce propoziții subordonate finale) Te-am încălecat pentru ca să mă porți în spinare. ALECSANDRI, T. I 430. Arau lanuri cît vezi cu ochii, unde semănau ghindă, de creșteau dumbrăvi pentru ca să aibă strănepoții lemne de ars. NEGRUZZI, S. I 246. Pentru ca să nu-l pătrundă arșița soarelui... ș-au făcut o umbreală. DRĂGHICI, R. 57. b) (Impropriu, introduce propoziții subordonate completive directe) Nu-i zi lăsată de la dumnezeu ca să nu-mi spună că-s cules de pe drumuri... Eu asta nu mai pot pentru ca s-o rabd. C. PETRESCU, R. DR. 80. Nu-mi mai dă mîna pentru ca să țiu nevastă fără zestre. CARAGIALE, O. II 257. c) (Copulativ) La început a ezitat, pentru ca apoi să treacă de partea opusă. 2. (Urmat de conj. «că și de un indicativ) a) (Introduce propoziții subordonate cauzale) Fiindcă, deoarece, din cauză că, de vreme ce, întrucît. Nu te iert de loc, pentru că d-ta nu-nțelegi, n-ai idee de ce vorbești. CARAGIALE, O. II 236. Tu, bădiț’ așa-ai gîndit Că eu, pentru că-s negruță, Mă bucur să-ți fiu drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. (Introduce propoziții cauzale) Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului... pentru că bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209. Nu te bucura la cîștiguri mici, pentru că cu un rac tot sărac. NEGRUZZI, S. I 249. b) (După verbe ca «a mulțumi», «a se căi» etc., introduce propoziții subordonate completive indirecte, cu nuanță cauzală) Începu să mulțumească zînei pentru că l-a scăpat de primejdie. ISPIRESCU, L. 7. 3. (Împreună cu pron. «ce») a) (Introduce propoziții interogative directe) Dacă ai știut că ai un bunic așa de grobian, pentru ce m-ai îndemnat să mă lupt cu el? CREANGĂ, P. 53. Dar pentru ce orașul atît de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, M. 10. b) (Introduce propoziții interogative indirecte) Cînd tata a zis să nu intrăm acolo, trebuie să fi știut el ce a zis și pentru ce a zis să facem așa. ISPIRESCU, L. 50. Și atunci Harap-Alb se înfățișează înaintea împăratului Roș, spunîndu-i de unde, cum, cine și pentru ce anume au venit. CREANGĂ, P. 249. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. Nu știu pentru ce, cum pusei acest gînd, inima începu a mi se bate. NEGRUZZI, S. I 67. 4. (Împreună cu pron. «aceasta» sau «aceea», introduce propoziții coordonate conclusive) Deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. Făcuse un clopot mare... și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari, pentru aceea îi și ziceau clopotarul. CREANGĂ, P. 105. Țara este liniștită... Pentru aceea obștia ne-a trimis pre noi, să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește, și măria-ta să te întorci înapoi. NEGRUZZI, S. I 139. Știu că d-ta îi ești prietenă, pentru aceea... la d-ta mi-e nădejdea. id. ib. 51.

MATCĂ s. f. 1. (Adesea determinat prin „de albine”, „de stup”) Albină femelă, mai mare decît albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. Matca, carea ne chivernisește, ne poruncește, ne stăpînește. . . din toată dihaniia cunoscută și aleasă iaste. CANTEMIR, ist. 164. Matca, din multe flori, în vreame de vară, tocmeaște și gâteaște ceaia ce ar fi de trebuință albinelor în vreame de iarnă (a. 1 757). BV II, 141. În fieștecarea cojnițâ sînt trei fealiuri de albine, adecă albine lucrătoare, trîntori și matce. ECONOMIA, 173/19. Otrăvitorul șerpe văzînd p-un teișor O matcă de albine. . . Începe să îi spuie. NEGRUZZI, S. II, 293. Din dobitoacele toate, numai matca la albine N-are cusur ca stâpînă. HASDEU, R. V. 88. Mai tare însă sînt infectați și supărați [de păduchele albinelor] trîntorii și matca, și aceasta din urmă, mai ales atunci cînd are să-și depuie ouăle prin chiliuțe. MARIAN, INS. 404, cf. 144. Albinele. . . cînd se înmulțesc și ies afară, se zice că roiește sau face altă matcă. H XI 131, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 40/9, 13, 17, 18, 20, 21, 27, 30, 31, ALR I 1 680, v 14, 22, 33, vi 26. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd bunătatea, grija pentru cei apropiați, spiritul gospodăresc etc.) Petru vodă era domn blînd, ca o matcă fără ac. URECHE, LET. I, 205/23. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/12. ◊ (În contexte figurate) Am crezut că-i matcă de stup și deodată Trezitu-ne-am c-un trîntor și cu mierea mîncată. ALECSANDRI, T. II, 164. În urma lui parcă lipsea orașului ceva; lipsea matca roiului; întemeietorul tuturor petrecerilor. GANE, N. III, 178. ◊ Fig. Domnul, adecă matca, pre nime nu vatămă. URECHE, LET. I, 188/7. Mintea este matca cea adunătoare și săvîrșitoare de idei. PISCUPESCU, O. 122/2. ◊ E x p r. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. Râmasără ca un roiu făr-de matcă leșii. NECULCE, L. 159, cf. ZANNE, P. I, 640. 2. (Regional) Stup bătrîn de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; (regional) roi, pîrvac. Însemnăm zestrile fie-mea Stancăi. . . 6 mătci de stupi (cca 1565). ap. ODOBESCU, S. I, 422. 2 cai și 8 mătci de stupi (a. 1 708). BUL. COM. IST. V, 231. Au dat 9 matce pe ispisoc de l-au scos (a. 1 719). URICARIUL, VI, 350. Am înzestrat-o. . . cu patruzeci de vaci, cu boi și cu o sută de mătci de uleie (a. 1 720). ib. XII, 333. Pentru stupi, să dea de toată matca cîte bani trei (a. 1 783). BUL. COM. IST. V, 278, cf. URICARIUL, XVI, 209, MARIAN, INS. 145. Dobîndesc un fagure de la o matcă. SADOVEANU, O. XIII, 673, cf. H VII 117, X 498, XVIII 295, CHEST. VI 28/5,133/9, ALR I 1687/28, com. din ILIȘEȘTI-GURA HUMORULUI. 3. (La sg. cu sens colectiv) Nucleu de reproducere într-o crescătorie de animale, de păsări. O matcă de păsări care să asigure ouăle necesare producerii puilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 861, cf. CHEST. V/45. * (Atribuind calitatea ca un adjectiv) 1200 păsări au fost oprite ca efectiv matcă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4842. 4. Albie (minoră) a unei ape curgătoare ; pat, făgaș. Rădicară rîurile glasurele sale, lua-vor rîurele matcele sale. PSALT. 194, cf. CORESI, PS. 257/8. De acolo, peste matca Bahluiețului, în hotarul lui Urechii (a. 1638). BUL. COM. IST. IV, 82. Alții zic cum au rămas matca dintăi sacă și au venit toată apa pre dindărăptul oștii, pre zâgaș. HERODOT (1 645), 31. Cela ce trage apa și o scoate den matcă de o duce la grădină sau la pomătul său, fără de știrea giudețului, să să cearte ca un fur. PRAV. 37. Părîul. . . pre altă matcă și cale numai cu ruga l-au mutat. DOSOFTEI, V. S. februarie 73^v/21. De acolo, drept spre răsărit, pe răzor pînă în matca văii de unde să face scursură de apă spre Sîrghi, am pus altă piatră (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 67. Iordanul să împlea pre toată matca lui, ca în zilele seacerii grîului. BIBLIAS(1688), 154²/37. Să să închiză toată țara Muntenească suptu hotarăle și marginile ei vechi, despre partea Moldovei și a munților, despre Dunăre pînă la mijlocul matcii Dunării. N. COSTIN, L. 578. Traian. . . abătînd din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuțiia. CANTEMIR, HR. 83. Și ia părău Corbului în jos matca, până dă în Trotuș (a. 1 755). URICARIUL, XI, 228. Dintr-acele mari gîrle ce le numim noi purure curgătoare, unele cu totul s-au uscat, altele au schimbat mătcile și drumurile (a. 1 779). BV II, 235. țara Rumânească toată sau cu ostroavele ei pînă în matca Dunării. VĂCĂRESCU, IST. 302. Întăritură. . . pe aceeași siliște anume Pulberenii, ce este în matca Cogălnicului (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 424, cf. XIV, 230. Cînd apa curgătoare pre moșia cuiva să va trage cu încetul din matca sa. PRAVILA (1 814), 83/14. Curgerea (albia sau matca) acestui rîu va fi hotarul acestor două principaturi. CR (1829), 291²/27. Au început. . . apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112/28. Cu topirea zepezii, Dîmbovița a ieșit într-aceste zile din matca sa. CR (1 836), 32¹/12. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor, și uneori orizonul. NEGRUZZI, S. I, 273, cf. II, 5. El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi, la matcă, se face cîte un armean (cerc) împrejurul lui. ISPIRESCU, L. 34. Apa Cricovului. . . cu mii de pîrîie. . . împestrițează matca sa răslățată și năsipoasă. ODOBESCU, S. I, 63, cf. 144. De la Giurgiu în jos. . . Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. VLAHUȚĂ, O. A. II, 120. Tu ești ca pîrîul în zilele cu nor, Cînd tulbure s-azvîrle din matca lui cea plină. COȘBUC, S. 149. În general apa cea mai turbure este pe matcă (Talweg). ANTiPA, P. 217. Matca Oltului bătea La colțul casei într-un soc. GOGA, P. 35. O vină liniștită de apă, care se desprinde din rîu, se abate îmbrățișînd un cot de luncă și intră apoi iar în matca cea mare. SADOVEANU, O. VII, 338. Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă Grele curg miresmele de tei. BLAGA, P. 181. Locul era îngust, cel mai îngust de pe cursul apei, numai matcă, iar puhoiul pămîntiu vuia năprasnic. CAMIL PETRESCU, O. I, 558, cf. II, 148. Azi am văzut, semeț, cum rîul se frămîntă Să-și surpe-n matcă malul roșcat. STANCU, C. 72. Sub picioarele lui, acum, cînd Șiretul sta în matcă, digul părea un mal de pămînt înălțat de cine știe ce întîmplare veche. GALAN, Z. R. 91. Drumul merge ocoliș Lîngă matca rîului Pîn-la poala muntelui. DEȘLIU, M. 22. Cînd apele se trăgeau în matcă, rămînea pe urma lor noroi negru. V. ROM. mai 1955, 21, cf. octombrie 1955, 168. Căprioare surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. N-am fugit Ci mi-am gonit, Ciutalină Făr-de splină Din malul Solotrului, Pînă-n matca Oltului. TEODORESCU, P. P. 70. Apa atunci s-a rușinat și s-a tras în matca ei. RETEGANUL, P. V, 56, cf. id. TR. 85. Că tu ești legea spurcată, Că bei apă după matcă. MAT. FOLK. 330. Apa trage la matcă și omul la teapă. Cf. ȘEZ. I, 220, PĂSCULESCU, L. P. 107, CHEST. VI 26 SUPL., ZANNE, P. IV, 456. (Cu parafrazarea proverbului) Ziceți mai bine că vă trageți la teapa voastră, ca apa la matcă. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Prin analogie) Negura se trăgea spre matcă, învăluind pădurile. AGÎRBICEANU, A. 523. ◊ F i g. Cugetarea se zbate astfel tumultoasă în matca îngustă a unor scurte propoziții gata să-și spargă forma neîncăpătoare. LOVINESCU, C. VII, 161. Viața a curs în matca adîncită de veac și de veac. C. PETRESCU, A. 140. El speră necontenit că torentul vieții va curge iarăși în vechea și adînca lui matcă. CONTEMP. 1953, nr. 338, 3/3. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea o- bișnuită, a-și relua cursul normal. Apa trebuie să vie la matca ei. ROMÂNUL GLUMEȚ, 43. Un răstimp băieții părură încă mereu încordați, nu se clintiră; apoi mișcările, răspunsurile lor reveniră la matca obicinuită de peste an. AGÎRBICEANU, A. 510. Lucrurile reintrarâ în matcă. PAS, Z. IV, 27. A readuce la matcă = a readuce pe calea cea bună. Trebuie să ne silim să readucem la matcă pe sărmanii rătăciți. REBREANU, I. 306. ♦ (Regional) Partea cea mai joasă în lungul unei văi; „fundul unui izvor” (com. MARIAN); vîlcea (ALR SN III h 815/29). Vale, vale buștenoasă Și la vîrf ești cam crengoasă, La matcă cam izvoroasâ. VÎRCOL, V. 23, cf. ARVINTE, TERM. 5. (Învechit, în sintagma) Matca focului sau matca de foc= iad; „fluviu de foc în infern” (DDRF). Și aceasta știe-se că adevărat iaste ce e de matca focului nestins cuvînt și de munca ce va să fie. CORESI, EV. 148. Și nu cumva să-mi usuce matca focului sîngele mieu (a. 1 633). GCR I, 82/22. Va da căruiaș după lucrul lui: păcătoșilor munca de veaci și matca focului. VARLAAM, C. 272. Cum vei scăpa de judecata lui Dumnezeu și de matca focului? (a. 1 644). GCR I,113/25. Mai bine iaste ție un ochiu avînd, în viață să intri, decît doi ochi avînd aruncat în matca focului, N. TEST. (1648), AP. GCR I, 127/24. Și aceasta să i se întîmpleze lui a le nemeri în valea matcei focului (a. 1652). MAG. IST. I, 129/7. Au luat plată matca focului (începutul sec. XVIII). ib. IV, 362. Pre cei păcătoși îi va arunca în matca focului celui nestins. ANTIM, P. 110. Vei dobîndi matca focului. MINEIUL (1 776), 181^vI/10. Cărțile să vor deschide, Matcă de foc să va aprinde. Păcatele să vor vedi, Greșiții să vor osîndi (a. 1784). GCR II, 141/31. Să moștenească iadul și matca focului (a. 1777). FURNICA, I. C. 57. Au. . . pricină de a se îngrozi întru așteptarea pasului aceluia, carele va să fie lor surupare în matca focului de veaci. MAIOR, P. 35/4. Munca cea vecinică și nesfîrșitâ usturime a matcii focului celui nestins (a. 1809). CAT. MAN. I, 406. ◊ (În imprecații) Să-l ia matca focului. H IV 90. 6. (Anat.; învechit și regional) Mitră. O pojghiță. . . drept o perdea acoperitoare în dreptul gurii matchii. PISCUPESCU, O. 102/6. Matca unei iepuroaice. MARIAN, NA. 4. Cu matca de iepuroaică se vindecă sterilitatea. N. LEON, MED. 88, Cf. BIANU, D. S., CANDREA, F. 311, CHEST. IV 33/393. ♦ (Regional, și în sintagma matca copilului) Placentă. ALRM I/II h 289. 7. F i g. Obîrșie, izvor, origine; spec. locul de naștere, familia, neamul din care se trage cineva. Au fugit și Iordachi Ruset, ce fusese mai nainte vornic mare (matca tuturor răutăților). N. COSTIN, LET. II, 78/12. Bunătatea se aseamănă focului și este să meargă sus în văzduh unde-i este matca. ANTIM, P. 78. Aceasta este matca pricinilor, a urîciunii, a pizmuirii, a pîrii și a zavistuirii dintre noi. PISCUPESCU, O. 13/20, cf. KOGĂLNICEANU, S. 113. Trebuie să se coboare în fundul popolului, în matca nației, să vază traiul săteanului. BOLLIAC, O. 213. Aicea-i matca noastră de-o sută cincizeci de ani. Aicea ne-am născut, aicea pierim! V. ROM. februarie 1 954, 90. 8. (Pescuit) Matiță (I). Cf. ANTIPA, P. 459. Partea de năvod care formează un fel de coadă în mersul lui prin apă se numește matcă. PAMFILE, I. C. 66.9. (Învechit) Original al unui act. Ei au arătat un suret de pe uricul luminatului domn Ștefan vodă. . . a căruia uric i s-au văzut matca lui atît de veche, cît numai bucățelele lui au rămas (a. 1797). URICARIUL, X, 244. Fiindcă hrisovul matca cea adevărată au rămas la mîna mea. . . să mi să dei copie (a. 1800). IORGA, S. D. XXI, 185. Însemnarea de scrisorile monastirilor... cercetează cu amăruntul matcele unde sînt (a. 1 815). URICARIUL, VII, 68. 10. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc., care rămîne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile ; cotor, (regional) sușă. S-a primit bani fără ca să se dea chitanție din registrele cu matcă. I. IONESCU, P. 148 Sînt datori a libera pentru fiecare depunere o recipisâ din registrul cu matcă. I. PANȚU, PR. 69 cf. com. din RUCĂR-CÎMPULUNG. ♦ Carte funduară (TDRG); matricolă (CADE). Domnul căuta la catastișăle visteriii cari le didese el mătci și nu să găsea scrise multe sate. IST. Ț. R. 70. Osibit de acest extract, vei face și matcă dă fieșcare sat, arătătoare anume de toți birnicii (a. 1819). DOC. EC. 219. Maică de toți birnicii acestui județ (a. 1820). ib. 243. 11. (Rar) Piuliță (de înșurubat), ALEXI, W. 12. (Dulgherie) Parte a colțarului cu limbă, în care se mișcă limba; toc. Cf. DAMÉ, T. 113, PAMFILE, I. C. 117. 13. (Entom.; regional) Viermănar (Sarco phaga carnaria) (Ineu-Arad). ALR II 6 575/64. – Pl.: mătci și (învechit) maice, (regional) mătcuri (ALR SN III h 816), (neobișnuit) măci (IORGA, S. D. XIV, 247). – Gen.-dat.: mătcii, (învechit) matchii, matcii. – Și: (regional) máctă (ALR I 1 680/865), mápcă (ib. 1 680/283), máscă (ib. 1 680/782) s. f. – Din bg. матка, scr. matka.

strânge [At: LEX. MARS. 169 / V: (înv) ~rin~, (îvr) ~ren~^[1] / Pzi: strâng, Ps: ~nsei / E: lat strângere] 1 vt (De obicei d. ființe, mai ales d. oameni sau d. senzații, sentimente etc. ale lor; c. i. obiecte sau ființe, mai ales oameni ori părți ale corpului lor) A exercita, (cu ceva) asupra cuiva sau ceva, o presiune (puternică) din două sau mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: a apăsa (7), a presa, (îvp) a păsa¹. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa (sau în balamale, în clește, în chingi, în frâu etc.) A sili. 3 vt (Pex; îae) A lua pe cineva din scurt. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică. 5 vt (Pan) A cuprinde sau a delimita din două sau din mai multe părți ori din toate părțile. 6 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte strâmte; c. i. oameni ori corpul lor sau părți ale acestuia) A apăsa continuu într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, provocând jenă ori dureri. 7 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz. 8 vt (D. persoane) A fi îmbrăcat într-un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 9 vt A fi jenat de un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 10 vt (Olt; Buc; c. i. oameni) A tortura. 11 vt (Reg; c. i. oameni) A durea (1). 12 vt (Asr; fig; c. i. oameni) A constrânge (1). 13 vt (Rar; îe) A ~ din toate părțile A încolți. 14 vt (Îvr; îe) A ~ de bani (pe cineva) A stoarce. 15 vt (Îvr; c. i. oameni) A încerca. 16 vt (D. oameni; c. i. obiecte sau părți ale acestora ori ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A prinde (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și a ține (cât mai) apropiate de sine, nelăsând un timp, (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: a încleșta. 17-18 vtrr (Îe) A(-i sau -și) ~ (cuiva sau cu cineva) mâna (ori mâinile) sau a se ~ de mână A(-și) întinde mâna dreaptă (sau mâinile) și a (se) prinde (puternic) (de) mâna dreaptă (ori de mâinile) cuiva, în semn de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. 19-20 vtr (Îvp; fam) A ~ (pe cineva) de gât (și, înv, îf a ~ pe cineva de grumaz sau, reg, de gușă, a se ~ de gât) A (se) sugruma. 21 vt (Îae) A nemulțumi. 22 vt (Îae) A supăra (6). 23 vt (C. i. oameni sau corpul lor; de obicei urmat de determinări ca „în brațe”, „la piept” etc.) A cuprinde (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: a îmbrățișa, a înlănțui, a prinde Vz piept. 24 vt (C. i. sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva) A trage (foarte) tare de capete, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai bine) Vz fixa, închide, înnoda. 25 vt (Pfm; îe) A ~ cureaua A răbda de foame. 26 vt (Îae; șîf a ~ baierele pungii) A face economii (limitându-se la un trai mai modest). 27 vt (C. i. lațuri ale unor sfori, curele etc.) A face să ajungă lipit (foarte) mult de obiectul în jurul căruia este înfășurat exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 28 vt (C. i. noduri, lațuri ale unor sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau ceva) A întări, pentru a nu se (mai) desface (ușor). 29 vt (Pex) A înnoda. 30 vt (Complementul este frâul) A trage pentru a stăpâni și a conduce calul. 31 vt (Înv; pex; complementul este calul călărit) A conduce (din frâu). 32 vr (Mol; Mun; d. funia folosită la treieratul cu caii) A se înfășura pe parul din mijlocul ariei de treierat (micșorându-și treptat lungimea). 33 vt (Rar; c. i. năvoade întinse în apă) A apropia mult marginile și a trage capetele pentru a prinde peștele înăuntru. 34 vt (Prt; c. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părul oamenilor) A fixa, a lega cu o sfoară, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă, să nu cadă, să nu atârne etc. 35 vt (Rar; d. cingători, brâie, curele etc.; complementul este mijlocul) A încinge (bine). 36 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A face să aibă o croială foarte apropiată de linia corpului sau de o parte a acestuia. 37 vt A face să fie foarte strâmt. 38 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, pături etc. sau părți ale acestora) A apropia de corp (petrecând marginile) pentru a-l acoperi (mai) bine (și a-l feri de frig). 39 vt (Rar; pex) A înfășura. 40 vt (Fig; c. i. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) A face să devină (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: a cimenta (8), a consolida (3), a întări. 41 vt (C. i. roți de lemn ale vehiculelor) A consolida prin aplicarea unei șine metalice. 42 vt (Trs; c. i. cercul metalic al roții de lemn) A fixa pe obada roții. 43 vt (Îe) A ~ cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acțiune). 44 vr (Asr) A se micșora. 45-46 vtr (Rar; complementul sau subiectul indică malurile sau marginile unei ape sau părți ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (5-6). 47 vt (C. i. pleoapele, ochii, gura, buzele etc. oamenilor) A închide (tare) ținând lipite între ele părțile mobile. 48 vt (Pfm; îe) A-și ~ gura A se reține (să vorbească). 49 vt (Îae) A tăcea din gură. 50 vi (Îe) Cât ai ~ din ochi Imediat. 51 vt (Pop; pan; c. i. uși, porți etc.) A închide. 52 vt (C. i. fruntea, buzele etc. oamenilor) A încreți (foarte) puternic (în semn de nedumerire, de nemulțumire, de mânie) V încrunta. 53 vt (C. i. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) A încleșta (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 54 vt (C. i. umerii oamenilor) A apropia printr-o mișcare orientată în sus. 55 vi (Îe) A ~ din umeri A-și exprima nedumerirea, nepăsarea, disprețul, nemulțumirea etc. (prin apropierea umerilor printr-o mișcare orientată în sus) Si: a da din umeri, a ridica din umeri. 56 vt (C. i. țesături, hârtie, haine etc.; de obicei cu determinări care arată modul) A aduna laolaltă punând marginile una peste alta sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) a chiti¹ (5). 57 vt (Pan; c. i. paturi montate, corturi întinse etc.) (A desface, a demonta și) a aduna la un loc (și într-un anumit fel) elementele componente. 58 vt (Rar; c. i. perdele, cortine etc. lăsate) A ridica. 59 vr (D. instrumente, ustensile telescopice sau d. părți ale acestora) A introduce unul în altul tuburile din care este alcătuit, pentru a face să fie mai mic. 60 vt (Pan; c. i. părți mobile ale corpului ființelor) A aduce (cât mai) aproape de corp sau unul de altul (reducându-i, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea) Si: a apropia (11). 61 vt (Fam; îe) Mai ~-ți coada Nu te amesteca în treburi care nu te privesc. 62 vt (Reg; îe) A ~ genunchii de inimă A se restrânge material. 63 vt (Îe) A-și ~ rândurile A se replia. 64 vt (Pex; îae) A forma o masă omogenă, întărindu-și forțele (fizice sau morale). 65 vr (D. materiale textile sau d. obiecte din fibre naturale muiate ori spălate în apă) A-și reduce dimensiunea Si: a intra (la apă). 66 vr (D. ființe) A-și încovoia, a-și îndoi etc. corpul, de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile distincte unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: a se chirci (2), a se ghemui (1), a se zgârci, (pop) a se ciuciuli¹ (3), a se zguli, (înv) a se stârci, (reg) a se tâmbuși. 67 vr (Îe) A se ~ în sine (sau, rar) în pielea lui A deveni puțin comunicativ. 68 vr (D. oameni) A se lipi (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva) căutând protecție, alinare, confort etc. 69 vr A se ghemui lângă cineva (sau ceva) Si: a se înghesui. 70 vr (Rar; d. membrele corpului ființelor) A se aduna (lângă corp). 71 vr (Rar; d. organe, țesături, mușchi etc. ale corpului ființelor) A se contracta (10). 72-73 vtr (Îe) A i se ~ (sau a-i ~ cuiva) inima (sau, rar sufletul) A simți (sau a face pe cineva să simtă) neliniște, îngrijorare, emoție (foarte) puternică etc. 74 vr (Rar; pan) A se restrânge (ca spațiu ocupat). 75 vt (C. i. piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) A fixa (mai) bine printr-o mișcare de învârtire. 76 vt A înșuruba (foarte) tare. 77 vt (Îe) A ~ șurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere. 78 vt (C. i. părți componente ale unui dispozitiv, ale unui aparat etc.) A apropia și a lipi (foarte) tare unul de altul, prin înșurubarea, până la refuz, a unor șuruburi (și a unor piulițe). 79 vt (C. i. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) A lua și a pune laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi etc. Si: a aduna (1), (reg) a strângui (1). 80 vt (Îlv) A ~ (într-un) mănunchi ceva A înmănunchea. 81 vt (C. i. grămezi, movile etc. de obiecte adunate) A face (326). 82 vt (Pop; c. i. grâul împrăștiat pe aria de treierat cu caii; cu determinarea „la stâlp”) A îngrămădi în mijlocul ariei (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 83 vt (Îvr; fig) A distruge (1). 84 vt (C. i. obiecte sau părți ori fragmente ale acestora) A lua și a așeza în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru menținerea în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: a pune bine, a păstra. 85 vt (C. i. mâncăruri rămase, resturi, vase, tacâmuri etc.) A aduna și a pune deoparte, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv după ce s-a terminat de mâncat. 86 vt (C. i. diverse obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc.) A lua și a pune la loc, așezând în ordine. 87 vt (Pex) A deretica (4). 88 vt (Îe) A ~ patul (sau, reg, așternutul, țoalele) A aduna de pe pat și a pune în ordine. 89 vt (Îae) A face patul Vz face. 90 vt (C. i. obiecte, elemente etc. situate separat, în diferite locuri) A aduce (succesiv) într-un singur loc (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: a acumula, a aduna (1), a concentra (1). 91 vt (Pan; c. i. unde, fluide în mișcare) A orienta în cantități (foarte) mari spre același punct Si: a acumula, a aduna (8), a colecta (1), a concentra (3). 92 vt (Rar; c. i. lichide) A absorbi (1). 93 vr (Îvr; d. corpul omenesc) A se fortifica (2). 94 vr (Reg; mai ales în Trs; d. lapte) A se coagula (1). 95 vt (Îvr; c. i. lapte coagulat, brânză, caș etc.) A scurge (14). 96 vt (Reg; mai ales în Trs; complementul este cașul) A jintui. 97 vr (Îvr; d. noroi) A se întări. 98 vt (D. oameni; c. i. roadele pământului, recolta etc.) A lua de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și a pune într-un anumit loc, în ceva etc. Si: a aduna (1), a culege (1), a recolta Vz sureti. 99 vt (Pan; d. albine; complementul este nectarul, polenul etc. sau, prin sinecdocă, mierea) A culege (1). 100 vt (Îvp; fșa; c. i. mai ales alimente, hrană etc.) A aduna (spre a face provizii). 101 vt (Înv; c. i. roadele pământului, recolta, alimente, hrană etc.) A depozita (1). 102 vrp (Îvr; subiectul gramatical indică pâinea) A se face (341). 103 vt (C. i. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) A lua (sau a nota, a înregistra) și a pune la un singur loc, pentru a face o colecție (expusă sau tipărită) Si: a aduna (1), a colecționa, a culege (2). 104 vt (C. i. bunuri materiale, avere, bani etc.) A pune deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) pentru (a consuma) mai târziu Si: a acumula, a aduna (9), a agonisi (2), a economisi (4), (pop) a chivernisi (4), (pfm) a prăsi, (reg) a mirui², a priștipi, a răgădui¹, a sclipui², a scofeli, a stăci, a șporoli, a zorobi. 105 vt (Îe) A ~ bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit și econom. 106 vr (Îvr; d. venituri) A se realiza. 107 vt (Îvp; c. i. dări, impozite, taxe oficiale etc.) A percepe. 108 vt (C. i. bani, obiecte, materiale etc.) A pune la un loc (luând din mai multe părți sau de la alții) cu un anumit scop Si: a aduna (1), a colecta (1). 109 vr (D. ființe, mai ales d. grupuri, eventual organizate, de oameni, dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) A ajunge, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva în vederea unui anumit scop Si: a se aduna (13), a se întruni, a se reuni, (reg) a se închelba, a se închelbăra, a se întroloca, a se soborî, a se strângui (2). 110 vr (Rar; pex) A sosi (1). 111 vr (Îe) A se ~ ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câștig nemuncit. 112-113 vtr (Îe) A (se) ~ de pe drumuri sau (pe) acasă A nu mai fi (sau a face să nu mai fie) hoinar, stabilindu-se (sau stabilindu-l) într-un loc. 114-115 vtr (Îae) A sta (sau a face să stea) acasă. 116-117 vtr (Îae) A (se) face om așezat. 118-119 vtr (Îae) A-și (sau a-i) face o situație (materială) bună. 120 vt (Îe) A nu-și (mai) ~ picioarele (de pe drumuri) A umbla (foarte) mult. 121 vt (Îe) A-și ~ lioarba (sau buzișoarele) acasă A tăcea. 122 vr (Îe) A se ~ laolaltă A se căsători (2). 123-124 vtr (Îe) A (se) ~ în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva. 125-126 vtr (Îe) A ~ (cineva) oaste (sau oștire, armată etc. ori, îvr, a se ~ cu oști asupra cuiva) A (se) mobiliza. 127 vt (Îe) A-l ~ Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri¹. 128 vt (Trs; spc) A intra în ceata feciorilor. 129 vt (Înv; spc; d. organe legislative) A se întruni (în sesiune). 130 vt (Înv; spc; c. i. organe de conducere, legislative etc.) A convoca. corectat(ă)