IȚI, ițesc, vb. IV. Refl. 1. A apărea pentru un moment, a se ivi, a se arăta puțin. În lungul drumului, departe, se mai ițeau luminile unui sat; casele se ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrșit. SADOVEANU, O. I 134. Printre brazii de sus se ițesc pete albe. C. PETRESCU, Î. II 203. Pe ceriul albastru se ițea ici-colea cîte un nouraș. CONTEMPORANUL, V_I 104. 2. A arunca o privire repede și curioasă, a se uita, a privi din fugă sau pe furiș. La casele dimprejur, mai multe perechi de ochi se ițeau după perdele. BART, E. 340. În zadar se iți, printre gard, la casa Irinei, n-a zărit pe nimeni. BUJOR, S. 130. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! CREANGĂ, P. 24. – Variante: iții, ițăi (GALAN, Z. R. 32) vb. IV.