MÎNGÎIOS, -OÁSĂ adj. I. (Învechit) Milostiv, îndurător, îngăduitor, iertător. Acela iaste mîngîios și va curăți greșiale[le] lor. PSALT. HUR. 66^r/6. Mîngîios și milostiv Domnul în lung-răbdătoriu și e multu m[i]l[o]stiv. ib. 122^r/9, cf. 98^v/4. E elu e milostivu (măngăios H) și cură păcatele lor și nu sparge. PSALT. 158. 1. (Învechit, rar) Care înșală, amăgește; înșelător, amăgitor. Că tuturor oamenilor celor mencinoșilor tată li-e dracul, că dracul iaste măngîios. COD. TOD. 226, cf. DHLR II, 457. 2. Care mîngîie (II 1 ); alinător, încurajator, consolator, (învechit) mîngîicios (2). Se arăta Abaza pașa foarte blînd și cu cuvinte mîngîioase. M. COSTIN, LET. I, 267/27, cf. id. O. 102, LB. Înrădăcinează dar, o Dumnezeule și părinte al nostru, această mîngîioasă nădejde în sufletele noastre, MARCOVICI, D. 239/2. Veștile din Ungaria de jos și mai vîrtos din Bănat poate că sînt și mai mîngăioase în privința bucatelor la cîmpuri. GT (1839), 106Í/16, cf. POLIZU. Voi, simțiri înalte ale Omenirei, Glasuri mîngîioase a Dumnezeirei. ALECSANDRI, P. I, 232, cf. COSTINESCU, LM. Poți să-mi storci cumplite lacrimi sau un rînjet fioros. . . Voi găsi în orice timpuri un răsunet mîngîios. MACEDONSKI, O. I, 97, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Cuvîntul mîngăios la întristare este ca numele doftorului la zăcare. ZANNE, P. II, 533. ◊ (Adverbial) Este bine așa, este mîngîios, căci astfel memoria vechilor locuitori nu s-a profanat, F (1877), 556. 3. Care produce sau exprimă, manifestă plăcere, bucurie, satisfacție, încîntare, p l ă c u t, a g r e a b i l, d e s f ă t ă t o r, î n c î n t ă t o r; blînd, duios, dezmierdător. Un voevod . . . veasel și măngîiuos, voinic și frumos. MOXA, 398. Ospățul acela . . . și veselia mai măngăioasă și mai cu dulceață iaste. VARLAAM, C. 319. Fața ei blîndă foarte mîngăioasă, iară inima ei încremenită de frică. BIBLIA (1688), 359¹/31. Gingaș trupul și mîngăios statul Helgii. CANTEMIR, IST. 107. Vine în Ieși mult voios Obștiei toată arată, chipul cel mai mîngăios. BELDIMAN, E. 99/11. Mîngăioasele cîntări acelor mai pătimașe pasări. GORJAN, H. I, 4/30. O suvenire mîngîioasă, dulce și scumpă de la o sorioarâ depărtată. NEGRUZZI, S. I, 263. Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, In sobă arde focul, tovarăș mîngăios. ALECSANDRI, P. III, 3. Ana doamna se primblă-ntr-o grădină Ca dînsa înflorită și plină de lumină, Visînd în primăvară dulci visuri mîngăioase. id. POEZII, 244. Numai acelea [minute] îmi erau mîngîioase, cînd vocea cornului îmi legăna auzul în sunetele cadențate ale semnalului de vînătoare. ODOBESCU, S. III, 96, cf. 177. Amintiri. . . cad grele, mîngîioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. EMINESCU, O. I, 105. Începu a striga cu un glas mîngîios. ISPIRESCU, L. 360. A-nceput să cheme cu glas mîngîios. CARAGIALE, O. II, 271. Soarele își revărsa în liniște blîndețea lui mîngîioasă. MACEDONSKI, O. III, 96. Dar auzi. . . ce jalnic cîntă Clopotele-acum în sat. . . Nu-i nimic, nimic în fire Mîngîios ca glasul lor ! COȘBUC, P. I, 263. Toată noaptea argintată Pribegind pe drum m-am dus, Mă privea adînc mirată Mîngăioasa stea de sus. PETICĂ, O. 49. cf. 282. Ce dulce dormeam noi cu toții. . . subt privirile mîngîioase ale stelelor ! HOGAȘ, M. N. 109. Era, în miercurea aceea de cireșar, o căldură mîngîioasă de soare. SADOVEANU, O. I, 51. Și el mîzgălise versuri. . . de dragul unor ochi albaștri și mîngîioși. REBREANU, I. 136. Îi spune cu o voce mîngîioasă și plină de duioșie. CAMIL PETRESCU, O. I, 186. Aceeași vîrstă, aceeași îmbrăcăminte de gospodărie, același glas mîngîios de mamă. BASSARABESCU, S. N. 35, cf. GCR II, 231/35. Sorioară mîngăioasă, Mult ești dulce și frumoasă ! ALECSANDRI, P. P. 46, cf. TEODORESCU, P. P. 315. Pe cel deal verde frumos Suie un voinic fălos, Cu cal negru mîngăios. HODOȘ, C. 52. Mîndră ca a lui, Nu e-a nimănui, Mîndră și frumoasă, Intre ochi mîngîioasă. MAT. FOLK. 67, cf. 1482, ȘEZ. VIII, 45, PĂSCULESCU, L. P. 303. ◊ (Adverbial) Era coconașul frumușel și vorbiia mîngîios. MINEIUL (1 776), 145^v1/23. Fete foarte frumoase ce aveau darul de a cînta prea mîngîios. ISPIRESCU, U. 59, cf. 110, SCRIBAN, D. ❖ (Substantivat) Rămîi maică sănătoasă, Dacă n-ai fost bucuroasă De mine, de-o mîngîioasă. SEVASTOS, C. 22. ♦ (Rar) Liniștit, calm. Cînd va sosi, o! Doamne, un timp mai mîngăios. . . Să piară dușmănia din trista omenire. ALECSANDRI, P. II, 87. - Pl.: mîngîioși, -oase. – Și: (învechit și regional) mîngăiós, -oásă, (învechit) măngăiós, -oásă, măngîiós, -oásă adj. – Mîngîia + suf. -os.